Colţ de rai: Ţara Luanei - tărâmul uriaşilor din piatră
În Munţii Buzăului, departe de traseele turistice obişnuite, o înşiruire de grote misterioase şi de stânci cu forme bizare alcătuieşte o lume ce pare ireală. Puţini ştiu că, la vreo de 150 de kilometri de Bucureşti, pe drumul dinspre Buzău spre Braşov, se află una dintre cele mai frumoase zone din România. Peisajele care merită neapărat văzute se află între satele Nucu (comuna Bozioru), Aluniş (comuna Colţi) şi Ruginoasa, pe culmile Crucii Spătarului şi Martirei. Înşiruirea de grote săpate în munte, de stânci povârnite şi de pietre cu forme bizare este de o frumuseţe rară.
Primele cercetări ale zonei au fost făcute de Alexandru Odobescu în anul 1871. El a fost însoţit de pictorul elveţian Henri Trenk, care a realizat un album de acuarele, păstrat acum la Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române. Arealul denumit Ţara Luanei ascunde zece peşteri şi grote uimitoare: Aluniş, Agatonul Vechi (Dărâmătura), Agatonul Nou, Bucătaria, Peştera lui Dionisie Torcătorul, Fundătura, Fundul Peşterii (Peştera), Ghereta, Piatra Îngăurita (Peştera lui Iosif) şi Peştera de la Culmea Pietrei (Uşa Pietrei). Aceste peşteri conţin dovezi care atestă că au fost locuite în urmă cu peste 2.500 de ani. Cea mai veche pare să fie, potrivit istoricilor, Peştera lui Iosif, unde s-au descoperit obiecte datând din secolul al IV-lea înainte de Hristos. Peştera lui Dionisie Torcătorul a fost cioplită în secolul al IV-lea d.Hr., iar peştera Aluniş - în secolul al V-lea. Bisericile şi chiliile rupestre din satul Nucu erau folosite ca lăcaşuri de refugiu şi de cult. În zona localităţilor Nucu şi Colţi există 29 de lăcaşuri de cult săpate în rocă. Istoricii au identificat mii de inscripţii pe care le-au cartografiat în funcţie de perioada în care au fost făcute. S-a demonstrat astfel că zona a fost locuită neîntrerupt în ultimii 2.500 de ani, iar grotele şi peşterile au fost adaptate pentru traiul zilnic de cei care se ascundeau acolo de invadatori. Ulterior, au devenit locuri de rugăciune şi chilii pentru pustnicii care s-au aşezat în zonă. Munţii Buzăului ascund nu doar misterioase aşezări rupestre, ci şi legende unice, păstrate din timpuri îndepărtate în memoria fiecărei generaţii. Una dintre ele, cunoscută de mai toţi bătrânii din Colţi şi Bozioru, vorbeşte despre Ţara Luanei, numele pe care lumea lor, mărginită de ziduri de piatră, îl purta odinioară. Nu există turist în zonă care să nu fie fascinat de această legendă, povestită de bătrâni sau de ghizii din comună, aşa cum este Diana Gavrilă, o tânără care şi-a dedicat mulţi ani culegerii de legende şi, mai nou, activităţii de călăuzire a turiştilor prin ţinutul aşezărilor rupestre.
Diana Gavrilă a învăţat cuvânt cu cuvânt legenda Luanei, pe care a auzit-o în poveştile bătrânilor, evocată în variante foarte asemănătoare între ele. O povesteşte la fel de fidel fiecărui curios care vizitează ansamblul rupestru format din bisericuţa lui Iosif, chilia lui Dionisie Torcătorul, Agatonul mic şi Agatonul mare sau grota Fundul Peşterii, pe pereţii cărora se află incizate misterioasele scrieri încă nedescifrate şi simboluri străvechi, precum crucea malteză, peştele paleocreştin sau pumnalele Akinakes. „Ţinuturile acestea, care sunt cunoscute pentru ansamblul religios de aşezări rupestre, le mai putem numi, metaforic, Ţara Luanei. Legenda vorbeşte de o fiinţă atotputernică, un bătrân de demult, un înţelept al timpurilor, stăpân nu numai al meleagurilor, ci şi al unei cetăţi cu ziduri care atingeau cerul. Această cetate se pare că era străjuită zi şi noapte de un soare strălucitor", povesteşte Diana. „În această poveste este amintită prezenţa izvoarelor tămăduitoare, Luana fiind cel care cunoştea leacul lor, având grijă ca de fiecare dată să-i tămăduiască pe cei răniţi în războaie. Cei ce se încumetau să folosească singuri leacul se îmbolnăveau şi mureau", adaugă tânăra călăuză. Diana Gavrilă e convinsă că legenda Luanei izvorăşte din fapte reale şi are şi argumente pentru asta: „Ştie toată lumea că zona rupestră Nucu este o adevărată vale a apelor tămăduitoare. În urma brevetului obţinut a fost ridicat complexul balnear de la Fişici."Legenda are însă un final apocaliptic, care te duce cu gândul la sfârşitul cetăţilor Sodoma şi Gomora, spune Diana Gavrilă: „Multă vreme ar fi trăit fericiţi cei de la cetate, dacă vrăjmaşii înzăuaţi, în care de foc, nu veneau să doboare soarele Luanei. Mare prăpăd a fost atunci pe pământ şi chiar s-a simţit la nivel planetar, pentru că pământul s-a clătinat din încheieturi. Zidurile cetăţii şi împrejurimile au fost arse, iar zona a rămas pustie multă vreme şi nici păsările în zbor nu au mai trecut. Autorul este rezervat în ceea ce priveşte detaliile, însă ne dă un indiciu preţios şi ne aminteşte de prezenţa unei peşteri, numită Peştera Înţeleptului, cea în care ar fi stocate toate informaţiile care ar conduce către adevăr", se spune în legenda povestită de Diana Gavrilă. Tânăra care a ascultat variantele poveştii despre Ţara Luanei de la bătrâni îndrăzneşte chiar să emită ipoteza că legenda este de fapt o frântură de istorie străveche a zonei. „Dacă ar fi să tălmăcesc această poveste, aş spune că ea nu face decât să amintească clar legăturile noastre cu cea mai veche civilizaţie a lumii, civilizaţia sumeriană. Spun asta nu prin prisma faptului că cineva ar fi venit din Sumer şi ar fi lăsat urme în zona Munţilor Buzăului, ci că, de fapt, poporul presumerian ar fi poporul pelasgic, cel în rândul căruia era obiceiul de migrare către alte teritorii atunci când creşteau numeric. În perioada matriarhatului, mama bătrână conducea tribul împreună cu un iniţiat. Luana, dacă ar fi să discutăm pe marginea acestui nume, nu îl regăsim decât în civilizaţia sumeriană, ca divinitate, venind de la Luanu, creatorul zeilor, ceea ce pentru noi ar însemna Dumnezeu, dar în acelaşi timp figurează şi ca rege pământean", ne spune Diana Gavrilă, ghidul turistic din Colţi. "Legenda vorbeşte de o fiinţă atotputernică, un bătrân de demult, un înţelept al timpurilor. Ştie toată lumea că zona rupestră Nucu e o adevărată vale a apelor tămăduitoare ", explică Dina Gavrilă.
La doar câţiva paşi de Bozioru, se întinde ţinutul trovanţilor de la Ulmetu.
Pietrele uriaşe par să prindă viaţă, pentru că lumina şi umbra care le învăluie le transformă în uriaşi cu chipuri hâde. Francezii i-au numit trovanţi şi aşa le-a rămas numele în literatura de specialitate. Pietrele imense par să se fi format prin rostogolire din lava incandescentă, dar în realitate sunt create de apă. Geologii spun că sunt gresii formate prin sedimentarea nisipului cărat de ape în canale preformate de alte scurgeri de apă în pământ nisipos, după ploi torenţiale. Profesorul Marcian Bleahu explică ştiinţific fenomenul: „Prin precipitare ia naştere un ciment calcaros care prinde strâns între ele granulele de nisip. Această precipitare a calcitului se face, de regulă, în profunzimile masei de nisip, în jurul unui nucleu solid, de exemplu o piatră sau un fragment lemnos, formaţiunea de gresii concentrice rezultată căpătând forme ovale sau sferice, conform unui principiu fizic simplu, acela de a cuprinde în minimum de suprafaţă un volum maxim". În zona Ulmetu-Bozioru există mii de astfel opere de artă - unele de câteva zeci de kilograme, altele de zeci de tone - iar intrarea în uriaşul muzeu în aer liber este liberă. La doar 50 de kilometri de Buzău se află un tărâm mitic , învăluit în mister unde pot fi admirate şi "Babele de la Ulmet". Suratele mai mici ale Babelor din Bucegi se află, ciudat, pe un platou nisipos, într-un tărâm învăluit în misterul legendelor Ţării Luanelor. Curenţii de aer, ploile sau mâna lui Dumnezeu au făurit de-a lungul anilor, pe creasta unui deal din comuna buzoiană Bozioru, o formaţiune stâncoasă extrem de stranie, compusă din pietre rotunde, parcă şlefuite de un meşter pietrar. Primii geografi care au luat contact cu aceste stânci, le-au numit "Babele de la Ulmet", pentru că seamănă izbitor cu cele din Masivul Bucegi.
În zona Bozioru circulă numeroase legende despre o veche populaţie de uriaşi, cum că aici ar fi existat Țara Luanei, care era populată de extratereştri, poveşti pe care bătrânii satului insistă să ţi le spună la gura sobei, dacă înnoptezi în sat. Odată ajunşi în centrul comunei Bozioru, oricare dintre localnici îţi poate deveni ghid turistic. Am pornit cu nea Paul, călăuza noastră, pe uliţele înguste de munte de la marginea comunei Bozioru, spre Valea cu Teiu. Am urcat preţ de 20 de minute către cresta Babelor de la Ulmet. O piatră perfect rotundă anunţă apropierea de suratele mai mici ale Babelor din Bucegi. Ciudat este că formaţiunea stâncoasă se află pe un platou de nisip, izolat, iar unele dintre stânci sunt perfect ovale, iar altele au forma unor farfurii zburătoare.„Seamănă cu Babele din Bucegi şi mai nimeni nu-şi explică cum s-au format pietrele astea, deşi unii învăţaţi zic că au fost făcute de apă şi vânt. Eu le ştiu de mic copil, şi e păcat că nu ştie lumea de frumuseţile astea", întăreşte localnicul Paul Cernea .Dacă te prinde noaptea în comuna Bozioru, e bine de ştiut că aproape de centrul comunei se află o pensiune cu cel puţin şase camere şi câteva gospodării ale localnicilor, care s-au obişnuit deja să găzduiască turişti. „De la noi mai pot fi organizate drumeţii către aşezările rupestre din satul Nucu, la biserici din lemn, vechi de câteva sute de ani dar şi excursii la Muzeul Chihlimbarului din comuna Colţi.Vrem ca pe viitor să atragem cât mai mulţi turişi pentru că este singura noastră şansă de relansare economică", ne explică Ion Mirică, primarul din Bozioru.
Jurnalist local Iulian Bunilă - Buzău
***
VORBE DE DUH DE LA ÎNAINTAŞI
Se spune că oamenii veseli spun multe prostii, pe când cei gravi mai puţine, dar mai mari. (Tudor Octavian)
Ca să înţelegi că eşti prost trebuie să îţi meargă mintea. ( Georges Brassens)
Doar două lucruri sunt infinite: Universul şi Prostia omenească. Şi nu sunt sigur în legătură cu primul. ( Albert Einstein)
Această medalie a fost turnată în anul 2011 pentru a marca trecerea a 125 de ani de la începerea construcţiei Ateneului Român. Pe aversul acesteia este reprezentată clădirea Ateneului, iar pe revers o parte din sala mare a ateneului, cu scena, în prim-plan un pian şi o vioară. Medalia este confecţionată din argint cu puritatea de 80 %, în greutate de 15,5 grame, diametrul de 28 mm, margine netedă, într-un tiraj de 1000 de exemplare.
Ateneul Român este o sală de concerte din Bucureşti, clădire situată pe Calea Victoriei, în Piața George Enescu (partea nordică a Pieței Palatului). Locul unde s-a ridicat Ateneul Roman aparținea familiei Văcăreștilor. În 1886 a început construcția actualului edificiu; o parte din fonduri au fost adunate prin subscripție publică, la îndemnul Dați un leu pentru Ateneu. La recomandarea lui Charles Garnier, autorul Operei din Paris, planurile clădirii au fost concepute de arhitectul francez Albert Galleron, astfel încât să poată folosi fundația deja turnată a manejului început de „Societatea Equestra Română”. Clădirea a fost inaugurată la 14 februarie 1888. Fațada este un peristil cu lățimea de 48 m. Cele 6 coloane ale peristilului au 12 metri înălțime, fiind identice în dimensiuni cu cele ale Erechteionului din Atena. Sub peristil se află cinci medalioane în mozaic care îi reprezintă pe cinci mari domnitori ai țării: Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, regele Carol I al României, Vasile Lupu şi Matei Basarab. Înălțimea totală a clădirii până în vârful cupolei este de 41 m. În interior, sala de concerte, cu un diametru de 28,50 m, și o înălțime de 16 m, are 600 de locuri la partere și 52 de loji (în total aproximativ 794 de locuri). În 1935, la initiațiva lui George Enescu, au fost strânse fonduri pentru construcția orgii de concert, amplasată în fundalul scenei. Ateneul a fost consolidat și restaurat în perioada 2000-2004, de arh. Raluca Nicoara și ing. Dragoș Badea, și a fost redeschis în 2005, cu ocazia ediției a XVII-a a Festivalului internaţional George Enescu.
Câteva vignete de pe bancnotele statelor americane de dinainte de proclamarea independenţei SUA
con_dorul@yahoo.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu