vineri, 30 martie 2018

MINUNI ALE ARHITECTURII MONDIALE - 9

Deși se zice că banii nu cresc în copaci iată ca lituanienii ne-au demonstrat că banii cresc pe clădiri. La intersecția străzilor Taikos și Pramones din Kaunas (Lituania) tronează începând cu anul 2008 Clădirea bancnotă (banknote building), denumire exactă Office Center 1000 - Kaunas. 
Este o clădire de birouri, curbă, luminoasă, cu 10 etaje, care are fațada decorată sub forma unei bancnote de 1000 tolari lituanieni. Edificiul este opera arhitectului Jonas Plenta, manager de marketing la compania de proiectări – Urmas. Exteriorul este alcatuit din 4500 de bucati diferite de sticla cu design de smalt, care sunt montate ca un puzzle gigant. Sticla este produsă în Olanda și sunt promisiuni că va rezista la cele mai grele condiții de mediu. Era evident că aspectul foarte modern al clădirii s-ar fi confruntat cu arhitectura mult mai veche a centrului orașului. Acesta este motivul pentru care compania Urmas a ales o locație în suburbiile de nord, aproape de autostrada Vilnius-Kaunas-Klaipeda. 
Clădirea este foarte căutată de instituții bancare lituaniene și străine. Deasupra admiri bancnota care l-a inspirat pe arhitectul clădirii.
Waldspirale este un complex de clădiri rezidențiale situat în orașul Darmstadt din Germania, construit în anii 1990. Numele se traduce în engleză ca spirală forestieră, reflectând atât planul general al clădirii, cât și faptul că are un acoperiș verde. 
Edificiul a fost proiectat de artistul austriac Friedensreich Hundertsreich, planificat de arhitectul Heinz M. Springmann și construit de compania Bauverein Darmstadt. Clădirea a fost finalizată în anul 2000, ea având destinație de apartamente și fiind situată în Piața Burgerparkviertel din Darmstadt. Eificiul are 105 apartamente și un garaj pentru parcarea automobilelor la subsol. Inițial clădirea era prevăzută pe acoperiș cu restaurante, cafenele și baruri pentru vizitatori, dar ulterior aceste facilități au fost eliminate. Edificiul este prevăzut cu o curte interioară unde există un loc de joacă pentru copiii rezidenților și un mic lac artificial. Particularitățile clădirii în formă de U sunt fațada unică, care nu urmează o organizare neregulată, cu ferestre care parcă dansează. acoperișul înclinat este acoperit iarbă, arbuști, flori și copaci  în stare de vegetație. La cel mai înalt punct, clădirea are 12 etaje. Edificiul numără peste 1000 de ferestre toate unice. Clădirea atrage atenția prin lipsa liniilor și suprafețelor, dar și pictura multicoloră a clădirii.
Colegiul de Arte și Design Ontario (OCAD U) este cea mai cunoscută și cea mai mare școală de artă și design din Canada, fiind situată în orașul Toronto. 
El a fost înființat în anul 1876 și de-a lungul vremii a avut mai multe denumiri și locații. În anul 1921 colegiul s-a mutat la adresa atuală – strada 100 McCaul, orașul Toronto, provincia Ontario. Anual colegiul este absolvit de 5000 de cursanți. Aici studiază tineri din peste 50 de state ale lumii. Curicula OCAD cuprinde cursuri de desen, pictură, sculptură, fotografie, comunicare, design, design de mediu, design industrial, arta și designul materialelor. Din anul 2010 OCAD are statut de universitate. Anul 2000 a adus finanțare pentru o importantă extindere a clădirii colegiului. Arhitectul britanic Will Alsop, cunoscut pentru folosirea liberă și, adesea excesivă a formei și culorii, a primit misiunea de a proiecta noua extindere a clădirii. Clădirea a fost finalizată în 2004. Extinderea a fost proiectată să arate ca o masă impregantă cu ferestre pătrate, albe și negre, ridicată deasupra clădirii principale pe picioare colorate în culori stridente, care seamănă cu creioanele de desen ale copiilor. Caracterul capricios al clădirii este în contrast izbitor cu clădirile învecinate. Edificiul, realizat ca extindere, ocupă 7440 metri pătrați suprafață utilă, are forma unei cutii dreptunghiulare, sprijină pe 12 coloane de oțel, la o înălțime de 25,91 metri deasupra solului. Noul OCAD este situat deasupra clădirii principale și mai vechi din campusul Ontario College of Art & Design, înconjurat de parcul Grange pe partea de vest și strada McCaul în est. Spațiul de sub OCAD-ul nou este destinat pentru activități în aer liber, el constituindu-se într-o grădină - extensie a parcului Grange din vecinătate. În interiorul clădirii cu două etaje, se află case de artă, spații de predare, săli de întâlniri, spații de expoziție, birouri de facultate, o sală de spectacole, o cafenea și o sală de conferințe. Corpul mare din oțel, care formează superstructura edificului are forma unui paralelipiped de 9 metri înălțime, lățime de 31 de metri și lungime de 84 metri. Întreaga structură este susținută printr-o scară convențională din beton (miezul ascensorului) și șase perechi de picioare formate din coloane din oțel înclinate, atingând solul într-o manieră aparent aleatorie. Fiecare dintre cele șase perechi de picioare se află pe postamente pătrate de beton armat, cu laturile de 2,44 metri.
xxx

O PASTILĂ DE UMOR
O VORBĂ DE DUH
DE LA ĂNAINTAȘI
UN DIALOG EPIGRAMATIC
__________xxx__________

CÂTEVA MEDALII
ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Insigna - Marea Loja națională a României
Vorbind etimologic, FRANCMASONERIA este o asociaţie a zidarilor (masoni) liberi (adjectivul ,,franc” desemna în Evul Mediu francez pe cineva scutit de dările feudale). Cuvântul franc-mason, încetăţenit la noi prin secolul al XVIII-lea de un cleric, vine prin filiera franceză; sensul termenului fiind identic şi în celelalte limbi europene: freemason în engleză, Freimaurer în germană şi liberi muratori în italiană. Situaţia privilegiată a acestei asociaţii a constructorilor medievali – căreia putem să-i spunem : breaslă - vine din faptul că membrii ei erau constructorii bisericilor şi catedralelor. Toate domurile şi catedralele artei gotice au fost ridicate de francmasoni între secolele X -XVII, aceasta fiind principala îndeletnicire a Francmasoneriei. Francmasoneria a fost, ca orice breaslă medievală, o societate secretă. Membrii ei aveau: parole, semne, vestimentaţie specială şi un alfabet secret. Exista de asemenea un ritual simbolic, un simbolism al obiectelor (mai ales al uneltelor de zidărie) şi un mit fundamental – mitul despre uciderea lui Hiram, arhitectul templului lui Solomon, care a fost ucis de trei calfe cu uneltele lor: rigla, cleştele (compasul) şi ciocanul de lemn (maiul), devenite apoi simboluri în Francmasonerie. De asemenea locurile în care a fost lovit Hiram au căpătat şi ele o valoare simbolică pentru masoni: gâtul – sediul vieţii materiale, inima – sediul sufletului şi fruntea sediul inteligenţei. În continuare voi enumera simbolurile masonice întâlnite pe insigne şi anume: ECHERUL şi COMPASUL, sunt simboluri de bază ale masoneriei, necesare pentru ridicarea unor edificii stabile şi drepte. Ele constituie alături de Biblie (simbolul Cărţii Sacre), cele trei Mari Lumini ale Masoneriei. Echerul este simbolul rectitudinii morale în conduită, ale cinstei şi onestităţii iar compasul, simbolul patimilor (lăcomie, mânie, judecată nedreaptă, intoleranţă, egoism), al cunoaşterii şi priceperii. Fără compas nu se poate alcătui un echer, iar fără un echer nu se poate construi un Templu. FIRUL CU PLUMB PENTRU NIVEL, este elementul echilibrului interior şi sugerează ideea ascensiunii stabile, liniare, trasând o linie verticală infinită care conduce la perfecţiune. Semnifică capacitatea de a construi un sistem de referinţă. CIOCANUL şi DALTA, semnifică necesitatea de a uni acţiunea cu gândul. Ciocanul reprezintă forţa voinţei iar dalta discernământul, inteligenţa şi fineţea. Combinarea celor două determină perfecţionarea treptată a operei. RIGLA, este emblema perfecţiunii şi a ordinii, este din timpuri străvechi instrumentul de comparaţie a mărimii de măsurare a armoniei proporţiilor. Este şi simbolul celor 24 de ore ale zilei, dintre care o parte trebuie dedicate gândului, una lucrului, una odihnei şi un celor care au nevoie de ajutor. MISTRIA, simbolizează binefacerea, precum şi dorinţa de al ajuta pe cel care are nevoie, exprimă bunătatea, caritatea dar şi voinţa fiinţei umane. DELTA, numită şi triunghiul lui Solomon. Are forma unui triunghi echilateral şi este reprezentarea geometrică a lui trei (principiul triplicităţii). În tradiţia creştină semnifică trinitatea iar în mai multe filozofii divinitatea ca perfecţiune. În Templu, Delta are în centru fie litera G, căreia i se dau mai multe interpretări (Dumnezeu – God, Cunoaştere – Gnosi, Geometrie, Geneza), fie tetragrama ebraică, fie schema pitagorică, fie ochiul divin – simbol al principiului creator, fie soarele – principiul luminos al vieţii. OCHIUL ATOTVĂZĂTOR, simbol al Divinităţii şi, prin analogie, al atributelor cele mai importante pentru om: iubirea, ştiinţa, dreptatea, şi mila. Una dintre cele mai importante reprezentări ale Ochiului Atotvăzător se găseşte pe bancnota de un dolar. Ea reproduce Marele Sigiliu al Statelor Unite. SOARELE şi LUNA, reprezintă alternanţa şi echilibrul între zi şi noapte între alb şi negru, între activitate şi repaos, dialectica contrariilor. Soarele simbolizează Masculinul, fiind de aceea simbolul Originii, al Începutului, al raţiunii care luminează tenebrele şi iluminează spiritele. Luna simbolizează Femininul, obscurul, intuiţia, caracterul schimbător al formelor. ZODIACUL, după etinomul grecesc, ,,cerc cu figuri animale” , era, conform definiţiei platonice, ,,imaginea cerului”. În masonerie zodiacul este folosit ca sistem simbolic şi nu are caracter divin sau astrologic, ci înfăţişează o viziune cosmologică a universului. ACACIA (SALCÂMUL), este cel mai important dintre simbolurile vegetale ale masoneriei simbolizând principiul nemuririi gradului de Maestru. Salcâmul este simbolul speranţei şi al existenţei sufletului dincolo de moartea fizică şi conservarea energiei indestructibile a vieţii. COLOANELE, simbolizează dualitatea. Prima coloană simbolizează elementul feminin, aerul, suflul ce alimentează viaţa, sensibilitate, înţelepciune iar a doua elementul masculin, focul, căldura vitală devoratoare, activitatea, suflu alchimiştilor. Din duplicitatea celor două se naşte dihotomia între vertical şi orizontal, între valorile terestre şi cele ale aerului, căutarea contrariilor şi principiilor complementare. Coloanele mai înseamnă perpendicularitate, stabilitate, echilibru, joc controlat al dinamicii între urcuş şi coborâşi. MOZAICUL, pavimentul cu dale albe şi negre este simbolul binarului, al opoziţiei între o entitate şi alta, între spirit şi materie, între adevăr şi fals, între bine şi rău, între frumos şi urât, sugerând în acelaşi timp şi dinamica compoziţiei între contrarii. LITERA ,,G”, simbol al geometriei şi unul dintre simbolurile lui Dumnezeu (God în limba engleză). Este asociat adesea cu echerul şi compasul alcătuind simbolul Masoneriei. Marea Lojă Națională din România (M.L.N.R.) a fost înființată în anul 1993 sub patronajul Marelui Orient al Italiei și la inițiativa unor cercuri masonice americane. La momentul înființări, mai exista încă o organizație masonică în România având același nume, înființată pe filieră franceză, care însă în anul 1996 a fost redenumită în Marea Lojă Națională Unită din România (MLNUR) iar în 2010 în Marea Lojă Națională Română 1880 (MLNR 1880). În anul 2001, o parte a MLNUR, s-a unit cu MLNR, dorind să unifice masoneria regulară recunoscută. Pe 24 ianuarie 2008, două mari organizații masonice, Marea Lojă Națională din România și Marea Lojă a României au fuzionat devenind MLNR, aceasta editând revista Atelierul Masonic. 
Insigna - C.C.S.? - Turist
Turistul este omul care practică turismul. Turismul este călătoria realizată în scopul recreării, odihnei sau pentru afaceri. Organizația Mondială a Turismului definește turiștii ca fiind persoanele ce „călătoresc sau locuiesc în locuri din afara zonei lor de reședință permanentă pentru o durată de minimum douăzeci și patru de ore dar nu mai lungă de un an consecutiv, în scop de recreere, afaceri sau altele nelegate de exercitarea unei activități remunerate în localitatea vizitată.” Turismul a devenit o activitate de recreere globală populară. Turismul este ramura economică cea mai puternică pe plan mondial. Turismul este vital pentru foarte multe țări, cum ar Egipt, Grecia, Liban, Spania, Tailanda, Bahamas, Fiji sau Maldive datorită aportului financiar consistent obținut din afacerile cu bunuri  și  servicii și oportunităților de angajare în industria serviciilor asociată turismului. Industria serviciilor include serviciile de transport  (transport aerian, croaziere, taxiuri) și serviciile de ospitalitate (cazarea, inclusiv  hotelurile și stațiunile, veniturile din divertisment, cum ar fi parcurile, cazinourile, mall-urile, veniturile din muzică și teatrele). 
Campion R.S.R. juniori II - canotaj
(Republica Socialistă România)
Istoria canotajului romanesc a inceput in secolul XIX, in anul 1864 cand un grup de tineri studenti din Timisoara, intorsi din strainatate de la studii au infiintat pentru placerea lor, "Societatea de luntrisoare". In anul 1925 se infiinteaza la Arad, Comisia de Sporturi Nautice din Romania. Aceasta depune, in anul 1927, cererea de afiliere la Federatia Internationala de Canotaj. Congresul din 19 august 1927 aproba afilierea Federatiei Societatilor Sportive din Romania ca membru extraordinar al FISA. Prima participare romaneasca la o competitie oficiala internationala este semnalata in anul 1932 la Campionatul European de la Belgrad, ca apoi in 1933 la Campionatul European de la Budapesta, Romania a fost prezenta prima data la Jocurile Olimpice de la Helsinki 1952. Sus am postat logo-ul Federaţiei române de canotaj.  
Caiacul este o ambarcațiune de sport pentru o persoană sau mai multe, ascuțită la ambele capete, cu suprafața de alunecare netedă sau în clinuri. Sportivii stau pe fund în ambarcațiune, pe care o propulsează cu una sau două padele (vâsle). 
Canoea este o ambarcațiune sportivă ușoară, fără cârmă, cu prora și pupa ascuțite și înălțate, condusă cu ajutorul pagaielor. În canoe pot fi unul sau mai mulți sportivi stând în genunchi. Disciplina sportivă care cumulează cele două sporturi se numește caiac-canoe. 
Prin cultură la libertate (Regele Carol al II-lea)
Carol al II-lea, Rege al României, Principe de Hohenzollern -Sigmaringen (născut la data de 15 octombrie 1893 şi decedat la data de 4 aprilie 1953) a fost rege al României între 8 iunie 1930 şi 6 septembrie 1940, când a trecut prerogativele sale regale în favoarea fiului său Mihai. Carol II este cunoscut şi sub numele de Carol Caraiman, nume ales de tatăl său Ferdinand şi folosit de Carol după ce a fost dezmoştenit şi radiat din Casa Regală a României (între 1925 şi 1930) în urma renunţării lui Carol la calitatea de Prinţ Moştenitor. Carol este fiul cel mare al regelui Ferdinand al României şi al soţiei sale regina Maria.
Artist emerit
Artist emerit este un titlu care se acorda oamenilor de artă care aveau realizări valoroase în oricare din ramurile artei, fie sub raportul creației artistice, fie al interpretării. În România, în baza hotărârii Consiliului de Miniștri cu Nr. 902 din 8 August 1950, titlul a fost instituit prin Decretul nr. 203 din 28 septembrie 1950 pentru înființarea titlurilor ce se pot acorda oamenilor de știință, tehnicienilor și artiștilor, publicat în Buletinul Oficial nr. 83 din 28 septembrie 1950. Titlurile înființate prin acest decret se acordau de către Prezidiul Marii Adunări Naționale, la propunerea Consiliului de Miniștri.
Deasupra admiri titlurile de "Artist emerit" acordate renumitei soliste de muzică populară Maria Tănase și virtuosului violonist român de etnie maghiară Ștefan Ruha (pe care se poate descifra semnătura lui Gheorghe Gheorghiu Dej).

________ooOoo________

PERSONALITĂȚI POLITICE 
PE BANCNOTELE LUMII
Elizabeth Alexandra Mary, 
suverana Regatului Unit al Marii Britanii
 și Irlandei de Nord 
și a încă 15 state, membre Commonwealth, 
născută  în anul 1926, conduce din anul 1952

Câteva ornamente decorative periferice
de pe bilete spaniole de loterie

Detaliu vignetă de pe un notgeld austriac
(bancnotă locală de necesitate)

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 30.03.2018

MONUMENTE ALE EROILOR BUZOIENI - COMUNA BREAZA

Breaza este o comună din județul Buzău, care include și satele; Bădeni, Greceanca, Văleanca-Vilănești și Vispești. Comuna se află pe versantul sudic al dealului Istrița, culmea căruia este cel mai înalt punct al comunei și extremitatea sa nordică. Principala cale de comunicație este șoseaua județeană DJ205, care leagă comuna Breaza spre vest de Năeni și spre est de Pietroasele și Vernești. Legătura cu orașul reședință de județ se face prin șoseaua județeană DJ103R, care leagă comuna de satul Istrița de Jos, unde se intersectează cu DN1B (Ploiești - Buzău). La recensământul din anul 2011 populația comunei număra 2913 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care; români – 94,81%, romi – 2,71% și restul – necunoscută sau altă etnie. Structura confesională a populației comunei astăzi se prezintă aproximativ astfel; ortodocși – 96,39% și restul – nedeclarată sau altă religie. Șapte obiective de pe teritoriul comunei Breaza sunt clasificate în lista monumentelor istorice județene. Aici sunt incluse două situri arheologice (Bădeni – în zona La Gorganele”, sub vârful Dealului Istrița și Breaza – în punctul „Fântâna lui Carpen”, lângă turnul de televiziune, tot sub vârful Istrița) și cinci cruci sau grupuri de cruci de piatră, clasificate drept monumente memoriale sau funerare. Unul se află în satul Breaza, între vii, „la Bătrânele”, din anul 1740, celelalte patru fiind în satul și în jurul satului Greceanca. 
Cea mai cunoscută este Crucea Manafului, datând din anul 1846 și care este situată la o depărtare de 1 kilometru sud de sat.
Lângă Școala generală din Bădeni, pe un postament în trepte, se înalță maiestuos un obelisc, având în vârf un vultur cu aripile desfăcute, protejat de un zid de piatră, pe care a fost montat un gard din bare de fier. Pe frontiscipiu, sub o cunună de lauri străjuită de două steaguri tricolore, este aplicată inscripția: “Spre veșnică pomenire, vouă erolor din Balcani – 1916 - 1918”. O altă inscripție ne precizează că monumental a fost “Ridicat în anul 1934, octombrie 28 șI refăcut în anul 1965 de locuitorii satului Bădeni, renovat de colonel (r) Iliescu Ștefan cu soția sa Nela, fii ai satului, 1996”. Vultura, opera sculptorului Gheorghe Udroiu din Bădeni, a fost parțial distrus de către comuniști și restaurant de Constantin Croitoru, în anul 1965. Pe monument sunt înscrise numele celor jertfiți în cele două războaie mondiale.
În centrul localității Breaza, un impunător obelisc din piatră, placat cu marmură, având la partea superioară o cruce latină, a fost ridicat În amintirea eroilor căzuți pe câmpul de luptă în anii 1877, 1916 – 1918, și 1944”, cum ne spune inscripția aflată pe fațada monumentului. Nu se cunosc data construirii obeliscului, autorul acestuia și nu sunt înscrise pe monument nici numele eroilor.
În centrul satului Greceanca s-a construit un “Monument în amintirea eroilor din comuna Greceanca, morți în războiul european 1916 – 1918 – 1920 pentru întregirea neamului românesc.” Monumentul, un obelisc având în vârf o cruce latină, a fost ridicat din inițiativa locuitorilor Nae I. Zamfirescu, Anica I. Hurduc și alții, fiind opera meșterului Filip Grapă din Pietroasele. Inscipția precizează în continuare că a fost “Ridicat azi 21 mai 1923, în timpul domnului primar Marin I. Zamfirescu“. Ca elemente decorative obeliscul prezintă pe fațadă frunze de stejar și o cunună de lauri. Pe laturi și spatele monumentului sunt înscrise numele eroilor căzuți în timpul primului război mondial.
Un comitet de inițiativă condus de preotul I. Iamandi, căpitan în rezervă, învățătorul D. Ghinea, locotenent în rezervă, Ion D. Mușat și alții, având sprijinul tuturor sătenilor, a ridicat în anul 1936, în fața școlii din localitatea Vispești, un obelisc de piatră, cu o cruce în vârf. Ca elemente decorative monumentul prezintă motive florale și o coroană de lauri. Obeliscul este opera meșterilor pietrari I. M. Macrea, Șt. I. Enache și Gr. C. Croitoru. Pe cele patru laturi ale monumentului sunt înscrise marile bătălii purtate de români în primul război mondial: “Turtucaia, Mărăști, Mărășești, Oituz”. Un sul de hârtie desfășurat, dăltuit în piatră, poartă inscripția: “Vouă, eroilor căzuți pentru patrie în războiul reîntregirii neamului, 1916 – 1918”, la care s-a adăugat apoi și “1941 - 1945”. Numele eroilor din cele două războaie mondiale au fost înscrise în piatra monumentului. Printre eroii satului Vispești se află și caporalul Niță Vasile, cu fapte de arme deosebite, mort în ziua de 26 martie 1945 la Ina, pe teritoriul Cehoslovaciei.  
xxx

O PASTILĂ DE UMOR
O VORBĂ DE DUH
DE LA ÎNAINTAȘI
UN DIALOG EPIGRAMATIC
__________xxx__________

CÂTEVA INSIGNE
DIN JUDEȚUL DOLJ

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Matricea sigilară reprezintă obiectul confecţionat din material dur care, care are gravată o reprezentare şi un text ce-l individualizează pe posesor și care servește pentru realizarea amprentei sigilare. Sigiliul este amprenta rămasă pe suportul documentului (în ceară, hârtie, soluţie de aur, tuş sau fum) în urma aplicării unei matrici sigilare. Sigiliul este principalul mijloc de garantare a unor secrete şi de asigurare a autenticităţii unor acte. Sigilile rotunde reprezintă autoritatea unei instituții. Gravarea sigiliilor se poate face în adâncime (incizie), pentru sigilarea în ceară sau cocă, ori în relief (excizie), pentru sigilarea în tuş sau fum. Sigilografia (nume alternativ - sfragistica) a fost fondată în secolul al XVII-lea de Dom Mabillon, părintele erudiției moderne și dezvoltată în secolul al XIX-lea de către Louis-Claude Douët d'Arcq, un mare arhivist și istoric care, împreună cu echipa sa, a scos lucrarea  Collection des sceaux des Archives de l'Empire. Franceză la origine, această disciplină nu a întârziat să se extindă în toată Europa, pretutindeni unde, încă din Evul Mediu, se impunea obiceiul de a valida documentele cu sigiliu. Câmpul sigilar este suprafaţa pe care se gravează reprezentarea grafică și textul unui sigiliu. Exerga este spaţiul de la marginea câmpului sigilar, de obicei cuprins între două sau mai multe cercuri (ce pot fi liniare, şnurate, perlate, etc.), în care se gravează textul matricei sigilare. Este important de reținut a nu se confunda sigilografia cu heraldica. Heraldica este disciplina auxiliară a istoriei care studiază stemele, blazoanele, etc.
Matricea sigilară de mai sus a fost executată pentru Poliția orașului Craiova, în anul 1857. 
Matricea este confecționată din alamă, este de formă rotundă, cu diametrul de 38 milimetri și este gravată în excizie. În centrul câmpului sigilar al matricii este redată stema heraldică a Ţării Româneşti: acvila cruciată, încoronată, redată din faţă, cu aripile larg deschise şi cu zborul în jos, cu capul întors spre aripa dreaptă, ţinând în gheara dreaptă spada, în stânga sceptrul terminat în cruce latină; dedesubt este gravat anul 1857. În exergă poate fi citită legenda în litere românești: POLIŢIA ORAŞULUI CRAIOVA.
 
Insigna - Concursul și expoziția
de arheologie și numismatică - Craiova 1934 
Ediția a II-a a congresului și expoziției de numismatică a avut loc la Craiova în zilele de 28 -30 septembrie 1934. Insigna a fost realizată prin ambutisare la firma bucureșteană  “Reclama Cerbu”, specializată la vremea aceia în realizarea de materiale promoționale. Insigna este de formă dreptubghiulară și are dimensiunile de 32 / 20 milimetri. Câmpul insignei este încadrat de o margine cu perle ușor aplatizate cu diametrul de aprximativ 1 milimetru. Aceste margini perlate se vor regăsi la toate insignele simpozioanelor de numismatică. În câmpul central al insignei este redat un pod și un leu. Podul amintește de cel construit de Apolodor din Damasc, peste Dunăre, la Turnu - Severin iar leul a fost introdus în stema doljeană de către Comisia consultativă de heraldică încă din anul 1922. 
Insigna - Liceul industrial nr.1 - Craiova
Liceul industrial nr.1, denumire actuală Grupul Şcolar Traian Vuia, este o instituție complexă de învățământ, cu sediul în Craiova, str. Rovinari Nr. 1, ce a fost înfiinţat în anul 1966 prin Legea Nr. 2 și  Ordinul 145/1966, pe lângă Întreprinderea Electroputere, sub titulatura de Liceul Industrial pentru Construcţii de Maşini, el fiind primul liceu de profil industrial din fosta regiune Oltenia. Anul debutului a avut ca plan de şcolarizare: 2 clase învăţământ de zi cu profil electrotehnic şi mecanic şi o clasă curs seral cu profil electrotehnic, şi a funcţionat în localul Liceului Electroputere. În anul 1971 s-a dat în folosinţă localul propriu cu: 16 săli de clasă; 12 cabinete de specialitate; 2 pavilioane cu 13 săli ateliere – şcoală; 5 laboratoare cultură generală; sală de sport; teren sport; 2 cămine cu 6 săli de meditaţie; cantină şcolară și centrală termică. De la înfiinţare liceul a funcţionat sub mai multe denumiri: Liceul Industrial pentru Construcţii de Maşini, Liceul Electrotehnic Nr. 1 și Liceul Industrial Traian Vuia începând cu anul 1990. În anul 1977 această instituţie de învățământ a fost desemnată să pregătească forţa de muncă necesară unei ramuri de vârf a industriei româneşti de construcţii de maşini – industria aeronautică – şi liceul a fost afiliat Întreprinderii de Avioane Craiova. Baza didactico-materială a liceului creat în 1971 a fost completată în anii următori, concepţia şi realizarea ei având în vedere că elevii trebuie să lucreze în condiţii uzinale în ateliere, cabinete şi clase, astfel ca absolvenţii să se poată integra imediat în producţie, ca buni specialişti. Urmare a necesităţii formării de cadre tinere pregătite în liceele de specialitate, an de an numărul de clase şi specializări a crescut. Astfel, în 1986 liceul funcţiona cu 40 de clase cursuri de zi şi profilurile: electrotehnic, aeronautic şi mecanic: 12 clase – curs seral cu profilul mecanic şi 8 clase – şcoală profesională cu profil electric şi mecanic. upă 1989, pe linia diversificării formelor de învăţământ, în liceul funcţionează învăţământ primar, învăţământ gimnazial, iar în cadrul învăţământului liceal funcţionează  clase cu profil teoretic (real şi umanist), clase cu profil tehnic (electronică, electrotehnică, mecanică) şi clase de şcoală profesională. Oferta şcolii a fost întotdeauna adaptată cerinţelor agenţilor economici şi evoluţiei societăţii, astfel că schimbările fundamentale apărute după 1989 s-au reflectat şi în activitatea şcolii noastre.
Insigna - A III-a consfătuire de insignografie
Insigna postată aici a fost bătută pentru a marca a III-a consfătuire de insignografie care a avut loc la Craiova în data de 16 octombrie 1977. Insignografia este pasiunea și știința de a colecționa, cunoaște și expune insigne. Pe această insignă este reprezentată Columna lui Traian, între regele dac Decebal și împăratul roman Traian.
Columna lui Traian este un monument antic din Roma, înalt de 35,07 metri, construit din ordinul împăratului Traian care s-a păstrat până în zilele noastre. Monumentul se află în Forul lui Traian , în imediata apropiere - la nord - de Forul roman. Terminat în anul 113 , basorelieful în formă de spirală comemorează victoria lui Traian în campania sa de cucerire a Daciei. Columna are o înălțime de aproximativ 30 de metri și conține 18 blocuri masive de marmură de Carara, fiecare cântărind 40 de tone. Iniţial în vârful columnei se afla o statuie a lui Traian, însă ea a fost înlocuită în secolul al XVI-lea cu o statuie a Sfântului Petru. Columna a fost ridicată atât pentru a comemora victoriile lui Traian, fiind o adevărată istorie gravată în piatră, cât și pentru a servi ca mausoleu (după deces, cenușa împăratului a fost depusă în încăperea de la baza columnei). Basorelieful prezintă scene de luptă din campaniile lui Traian împotriva dacilor din 101 - 102 (în partea de sus a columnei) şi 105 -106 (în partea de jos). Soldații romani și daci sunt prezentați în timpul bătăliei. Atingând apogeul basoreliefului istoric roman, cele 124 de episoade care îmbracă în spirală trunchiul coloanei și care ilustrează Comentariile lui Traian despre războaiele dacice, prin caracterul lor de document istoric, constituie un adevărat "act de naștere" al poporului român. Îmi vine în minte un catren, scris anul trecut, cu referire la Columna lui Traian; 
"Imortalizat în marmura Columnei,
Decebal scrutează orizontul Romei.
El vesteşte lumii, umflându-şi plămânii;
Urmaşii vitejilor mei sunt ...românii!"
 
Decebal a fost regele Daciei în perioada anilor 87 - 106. Fiu al lui Scorillo si succesor al lui Duras -Diurpaneus, Decebal ocupa tronul Daciei intr-un moment in care tendintele expansioniste ale Imperiului Roman, care-si stabilise durabil frontiera pe linia Dunarii, se accentuau rapid. La inceputul secolului 3, la aproape 150 de ani de la afirmarea lui Decebal, istoricul Dio Cassius ii facea urmatorul portret leogios: “Era foarte priceput in ale razboiului si iscusit la fapta, stiind sa aleaga prilejul pentru a-l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Abil in a intinde curse, era viteaz in lupta, stiind a se folosi cu dibacie de o victorie si de a scapa cu bine dintr-o infrangere, pentru care lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor”. Din primul an de domnie Decebal este confruntat cu o situatie dificila. In urma expeditiei dace din iarna anului 85/86 in sudul Dunarii, in timpul careia insusi C. Oppius Sabinus, guvernatorul Mosesiei, isi gasise moartea, Roma organizeaza prima campanie in inima Daciei. In vara anului 87 o armata de 5 - 6 legiuni, secondata de numeroase unitati auxiliare si comandata de prefectul pretoriului Cornelius Fuscus, traverseaza Dunarea inaintand probabil pe Valea Oltului. Intr-un defileu (poate la Turnu Rosu) Decebal suprinde intr-o capcana fortele romane, in lupta cazand insusi comandantul roman: prizonieri, trofee si stindardul legiunii a V-a Alaude sunt duse de Decebal in Muntii Orastie. Stralucita victorie ii ofera lui Decebal un ragaz de un an, timp in care neobositul rege incheie aliante cu popoarele de la hotarele Daciei, cu sarmantii, iazigi si roxolani, cu marcomanii si quazii germanici. La un an de la infrangerea lui Fuscus, Decebal trebuie sa faca fata unei noi ofensive romane. Imparatul Domitian, venit in Moseia, in vecinatatea teatrului de operatiuni, numeste un fruntea legiunilor pe incercatul guvernator Tettius Iulianus (fost consul in anul 83, apoi guvernator al provinciei Moesia). Patrunzand in Dacia prin Banat, tettius Iulianus este intampinat de Decebal in defileul de la Tapae; confruntarea indarjita se incheie cu victoria romana. Dificultatile intampinate de armatele imperiale in Pannonia in lupta cu quazii si marcomanii, care-l sprijinisera pe regele dac, il determina pe Domitian sa accepte ofertele de pace facute de Decebal . Se incheie astfel in anul 89 o pace de compromis intre Imperiul Roman si Regatul Dac; in schimbul unor subsidii in bani si ingineri, instructori militari, Decebal se recunoaste rege clientelar, continuand in urmatorii 12 ani de pace sa-si consolideze puterea si statul. Procesul de centralizare a statului dac este accelerat, armata este echipata si instruita, se initiaza un vast program de constructii civile si militare, indeosebi in regiunea Muntilor Orastie, soli incearca sa stabileasca relatii cu popoarele si statele inamice Romei. Dupa aproape 3 ani de pregatiri la hotarele meridionale ale Daciei, incepute imdeiat dupa urcarea pe tron, imparatul Traian (in timpul caruia Imperiul Roman atinge apogeul puterii si expansiunii sale teritoriale) concentreaza la inceputul anului 101 in Moesia Superior 13 - 14 legiuni si numeroase unitati auxiliare (in total circa 150000 de soldati), in vederea ingenuncherii regatului lui Decebal. La 25 martie 101 imparatul paraseste Roma, traverseaza Dunarea pe poduri de vase la Laederata (Ramna) si Dierna (Orsova) patrunzand prin Banat in Dacia. La Tapae, in vara anului 101, Decebal incearca sa opreasca inaintarea romana. Crancena si indelungata batalie se incheie insa cu victoria romana. Spre sfarsitul anului 101 importante forte dace, aliate cu sarmati si bastarni, traverseaza Dunarea si patrund in Moesia, obligandu-l pe imparatul Traian sa se deplaseze spre noul teatru de razboi deschis de Decebal. Ingeniosul plan strategic, care-l face pe Traian sa nu poata exploata succesul de la Tapae, se prabuseste insa dupa infrangerea fortelor lui Decebal in iarna si primavara anului 102 (la Nicopolis ad Istrum si in Dobrogea la Adamclisi), initiativa militara trecand definitiv in tabara adversa. In toamna anului 102, indarjita rezistenta a lui Decebal il obliga pe Traian sa incheie pacea cu regele dac, pace inteleasa insa de ambele tabere doar ca un simplu armistitiu. Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, inalta, intre Dobreta si Pontes, in ani 103-105, un durabil pod peste Dunare, pe care legiunile romane il trec in vara anului 105, initiind cel de-al doilea Razboi dacic. Abandonat de aliati, atacat prin Banat, Valea Oltului si Moldova, constrans continuu la defensiva, Decebal se retrage in citadela din Muntii Orastie. Dupa cucerirea puternicelor cetati care pazeau accesul spre capitala (Blidaru, Costesti, Piatra Rosie, Banita, Capalna, Tilisca), legiunile romane incep asediul Sarmiszegetusei. In ciuda eroicei rezistente dace, cetatea este cucerita si distrusa din temelii. O parte dintre aparatori, printre care si Decebal, reusesc sa paraseasca cetatea incercand sa continue rezistenta impotriva romanilor in interiorul tarii. Urmarit de cavaleria romana, pentru a nu cadea viu in mainile romanilor, Decebal se sinucide. 
Împăratul Traian, nume complet,  Marcus Ulpius Nerva Traianus(născut la data de 18 septembrie 53 în localitatea Italica Santiponce şi decedat la dat de 9 august 117 în localitatea Selinus Cilicia), împărat roman între anii 98 – 117, a fost al doilea dintre cei aşa-zişi cinci împăraţi buni ai Imperiului roman (Dinastia Antoninilor) şi unul dintre cei mai importanţi ai acestuia. În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă. Titlul său complet era IMPERATOR • CAESAR • DIVI • NERVAE • FILIVS • MARCVS • VLPIVS • NERVA • TRAIANVS • OPTIMVS • AVGVSTVS • FORTISSIMVS • PRINCEPS • GERMANICVS • DACICVS • PARTHICVS • MAXIMVS.
Insigna - A XIV-a întâlnire a colecționarilor de insigne Societatea numismatică română - Secția Craiova -1988
Insigna prezentată aici este bătută pentru a marca a XIV-a întâlnire a colecționarilor de insigne. Această întâlnire a avut loc în anul 1988 și a fost organizată de și prin Secția numismatică Craiova a Societății numismatice române (SNR). Se știe că la începuturi domeniile numismatic și insignografic se cam suprapuneau și de-abia mai târziu apele s-au limpezit, domeniile s-au separat. În afara SNR a luat ființă ACIR (Asociația colecționarilor de insigne) care se ocupă de domeniul insignografic în România (congrese, consfătuiri, întâlniri, expoziții și inclusiv emiterea de noi monede). Era la începutul veacului al XX-lea. Cultura şi ştiinţa în România prinseseră aripi de zbor stabile şi de perspectivă, precizându-se domeniile şi principiile de activitate. Se trecea acum la culegerea primelor roade ale frământatului şi cu rol de pionierat secol al XIX-lea, când reprezentanţi de frunte ai renaşterii româneşti se dăruiau, cu întreaga lor fiinţă, intereselor naţionale. Unirea Principatelor şi marile reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza au deschis larg porţile afirmării învăţământului, ştiinţei şi culturii în România. Publicaţii şi societăţi de tot felul luau fiinţă, croindu-şi drum spre mintea şi inima românilorÎn acest context de efervescenţă spirituală, o nouă ştiinţă specială se înfiripa în peisajul intelectual românesc. Informaţiile lui C. Bolliac din „Trompeta Carpaţilor”,  referitoare la unele descoperiri monetare, dar mai ales lucrările lui D.A. Sturdza şi primele studii de specialitate ale lui M.C. Sutzu, precum şi alcătuirea unor colecţii monetare, aveau să se constituie ca temelie a ştiinţei numismatice din România. Începutul sec. XX va marca pentru numismatica din ţara noastră un moment de o reală însemnătate. Pe data de 28 decembrie 1903, la iniţiativa unui grup de entuziaşti şi pasionaţi ai acestei discipline, lua fiinţă  Societatea Numismatică Română (S.N.R.). Adunarea Generală, în şedinţa sa inaugurală, a votat Statutele Societăţii şi a ales Comitetul de conducere în următoarea alcătuire: D.A. Sturdza, preşedinte de onoare; M.C. Sutzu, preşedinte activ; Gr. Tocilescu, vicepreşedinte; Al. Cantacuzino, secretar; lt. col. G. Iordăchescu, casier contabil; dr. G. Severeanu, subsecretar şi D. Panku, C. Alessandrescu, Carol Storck şi E.D. Mirea, membri. O dată cu adoptarea Statutelor se fixa şi ţelul principal al Societăţii, care îşi propunea „să dezvolte ştiinţa şi arta numismatică” în România." În prezent SNR are filiale în aproape toate județele țării. Sus am postat logo-ul Societății Numismatice Române.
Atena era o zeiţă, una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei greceşti, identificată de către romani cu zeița Minerva.
Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas. Deasupra am postat o poză cu statuia zeiţei Atena care se găseşte la Muzeul Luvru din Paris.
 
Insigna - A.C.I.R. 
(Asociaţia Colecţionarilor de Insigne din România )
Cu ocazia primului Congres Naţional de Insignografie, de la Petroșani, din zilele de 18 – 20 septembrie 2009, a avut loc şi Adunarea Generală de Constituire a Asociaţie Colecţionarilor de Insigne din România (A.C.I.R.). Cei 80 de participanţi au votat statutul asociaţiei şi au ales organul de conducere al acesteia. În baza hotărârii Judecătoriei Petroşani, Asociaţia a fost înregistrată la grefa acestei instituţii, în registrul special la nr. 33/16 decembrie 2009. La baza relaţiilor dintre cei 100 de membrii ai asociaţiei stau 3 principii pe care dorim să le păstrăm şi asupra cărora insistăm: prietenia, întrajutorarea colegială şi încrederea reciprocă. La ora actuală conducerea asociaţiei este în căutarea unei sigle care să ne reprezinte. Până în prezent, printr-o bună coordonare din partea ACIR a activităţii s-a reuşit menţinerea reuniunilor noastre timp de 39 de ediţii consecutive, care de 5 ani au fost ridicate la rang de congres, având la bază propunerea regretatului col. Dogaru Ioan. Prin unirea forţelor a două localităţi aflate la mare distanţă (Alexandria - Petroşani), dar legată printr-o voinţă şi o preocupare comună s-a reuşit spre bucuria tuturor relizarea menţinerii expoziţiilor naţionale şi implicit a reuniunilor. De la înfiinţare, ACIR a preluat dificila sarcină de atribuire în fiecare an a premiilor Floarea de colţ, cea mai importantă distincţie care recompensează atât colecţionarii membri ACIR, cât şi persoanele care se implică în menţinerea activităţii insignografice din ţara noastră, sarcină deosebit de onorantă de care ne-am achitat. În ultimii ani premiul Floarea de Colț a fost înlocuit prin înmânarea insignei ACIR – Colecționar emerit.  Publicaţia oficială a Asociaţiei este Jurnalul Insignografic, cu apariţie semestrială. Colectivul de redacţie al Jurnalului este format din trei membri şi un fotograf profesionist. 
Municipiul Craiova (în germană Krajowa 1718-1739) este reședința județului Dolj, denumită și „capitala Olteniei”. Conform ultimului comunicat al Institutului Național de Statistică, în anul 2009 orașul avea o populație de 298643 de locuitori. Municipiul Craiova este situat în sudul României, pe malul stâng al Jiului, la ieșirea acestuia din regiunea deluroasă, la o altitudine cuprinsă între 75 și 116 metri. Craiova face parte din Câmpia Română, mai precis din Câmpia Olteniei care se întinde între Dunăre, Olt și podișul Getic, fiind străbătută prin mijloc de Valea Jiului. Prima atestare documentară a orașului provine din anul 225, pe documentul istoric Tabula Peutingeriană. Sus este reprezentată stema municipiului Craiova şi jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ale orașului, dar și unele trimiteri poștale din vremuri diferite, precum și alte frumoase locuri de vizitat în acest oraș. 
Banca Națională
Gara
Casa Băniei
Prefectura
Administrația financiară
Biserica Sfânta Treime
Catedrala Sfântul Dumitru
Primăria
Universitatea
Banca Comerțului
Casa albă
Casa Elisei Alexandrescu
Casa Iancu Pleșa
Casa Velimărescu
Cazarma artileriei
Gimnaziul fiilor de militari
Hotelul Minerva și Strada Unirii
Institutul Arnold
Institulul Sfânta Maria
Institutul Zaharia Mărăcinescu 
Liceul Carol I
Monumentul independenței
Monumentul lui Ioan Maiorescu
Muzeul Aman
Palatul de Justiție
Palatul Dina Mihail
Școala Madona Dudu
Școala normală
Turnul din Parcul Bibescu
Întreprinderea Electroputere 
Palatul Jean Mihail
Palatul Vorvorenilor
Teatrul național "Marin Sorescu"

Dolj este un județ în provincia istorică Oltenia din partea sudică a României, aflat în regiunea cea mai mănoasă și roditoare a Câmpiei Dunării și a Olteniei, într-o zonă ce a oferit, de-a lungul timpului, condiții de climă și mai ales sol, dintre cele mai prielnice. Județul se întinde pe 7414 kilometri pătrați, numără aproximativ 734000 de locuitori având capitala în municipiul Craiova. Din punct de vedere administrativ județul se compune din; 3 municipii - Craiova, Băilești și Calafat, 4 orașe - Bechet, Dăbuleni, Filiași și Segarcea precum și 103 comune. Sus am postat harta, stemele comunistă și actuală ale județului Dolj precum și pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județ, din vremuri diferite, și alte frumoase locuri de vizitat în acest județ.
Lacul Bistreț
Rezervația de bujori sălbatici - Plenița
Rezervația ornitologică - Ciuperceni
Mănăstirea Sadova
Hotelul Culescu - Băilești
Gara - Calafat
Hotelul Marincu - Calafat
Monumentul I.C.Brătianu și 
Liceul "Independența" Calafat
Mănăstirea Gura Motrului
Mănăstirea Coșuna - Bucovăț
Mănăstirea Jitianu Braniște
Mănăstirea - Maglavit
Monumentul eroilor - Băilești

__________ooOoo__________

PERSONALITĂȚI POLITICE 
PE BANCNOTELE LUMII
Șeicul Abdullah as Salim as Sabah, 
emir al statului Kuwait,
 a trăit între anii 1895 - 1965 
și a condus între anii 1950 - 1965

Câteva ornamente decorative periferice 
de pe acțiuni germane

Un detaliu vignetă de pe un notgled austriac
(bancnotă locală de necesitate)

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 30.03.2018