Ro-M-oN 7

Aceasta este o Monedă cu zeiţa Demetra, bătută la Callatis, în secolele III-I î.e.n., din bronz, de formă aproximativ rotundă cu diametrul de 24-26 mm şi greutatea 8 -9 grame. Pe aversul acesteia se distinge inscripţia [K]AΛ ΛATI ANωN în interiorul unei coroane (din ramuri de măslin), iar pe revers capul zeiţei Demetra acoperit cu voal, purtând cunună din spice de grâu, bust spre dreapta, în faţă un spic de grâu. Zeiţa greacă Demetra (Ceres la romani), fiică a lui Cronos şi soră a lui Zeus era zeiţa agriculturii, a legislaţiei şi a vieţii civilizate. Zeiţa l-a învăţat pe Triptolemos meşteşugul plugăriei şi l-a trimis în lume, să-i înveţe pe ceilalţi oameni. În templul Demetrei din Eleusis (oraş lîngă Atena) erau celebrate misterele eleusine, faimoase în întreaga lume greco-romană. Persefona, fiica zeiţei, a fost răpită de Hades, stăpînul Infernului, care se îndrăgostise de ea. Nouă zile şi nouă nopţi şi-a căutat mama disperată fiica, umblând cu cîte o torţă aprinsă în fiecare mînă. Probabil că torţa reprezentată de monedă face referire la acestă căutare. Cetatea Callatis (supranumită, se pare, „cea cu ziduri puternice”) a fost fondată la sfârşitul secolului VI înaintea erei noastre de colonişti greci dorieni veniţi din Heracleea Pontică (azi Eregli, în Turcia). Heracleea, numită Pontică pentru a o deosebi de Heracleea din Sicilia, era o cetate înfiinţată de colonişti veniţi din Megara. În afară de Callatis, colonişti plecaţi din Heracleea au înfiinţat cetatea Chersones din Crimeea. Megara fiind oraş fondat de Heracle (Herakles la greci, Hercule la romani), cetăţenii din Callatis îl considerau pe marele erou strămoşul lor. Principala ocupaţie a coloniştilor greci era comerţul cu populaţia locală getică (cumpărau grâu, miere, blănuri, peşte şi sclavi şi vindeau produse de lux: ceramică, ţesături, vin grecesc). A făcut parte, împreună cu multe alte oraşe greceşti, din coaliţia antiromană organizată de regele Pontului, Mithridates VI Eupator (acesta a domnit între 120 - 63 î.e.n.). Cetatea a ajuns, în anii 50 î.e.n., sub influenţa regelui Burebista. Licinius Crassus, în 29-28 î.e.n., înglobează definitiv cetatea în graniţele Imperiului Roman. A făcut parte din comunitatea cetăţilor pontice, federaţie care a fost cunoscută sub numele de Hexapolis. Celelalte cinci oraşe din această asociaţie erau Tomis, Histria, Dionysopolis, Odessos şi Mesambria. Comunitatea avea ca scop celebrarea cultului împăratului. Capitala era la Tomis iar preşedintele federaţiei era numit pontarh. Callatis a suferit mult de pe urma invaziilor barbare. În 269 cetatea a rezistat eroic coaliţiei de popoare migratoare conduse de goţi. Oraşul a pierdut numai cartierele aflate în afara zidurilor, care au fost arse. Primele monede bătute la Callatis sunt drahme de argint, în secolul IV î.e.n., unele dintre ele având pe avers capul lui Heracle (strămoşul mitic al grecilor din Callatis) iar pe revers temutele arme ale eroului: măciuca, arcul şi săgeţile înveninate cu sângele Hidrei din Lerna. În secolul I î.e.n. emisia de monede se întrerupe. Callatis îşi reia emisiunile monetare la începutul secolului II e.n., baterea monedelor continuînd până sub Filip Arabul, când activitatea monetăriilor locale încetează definitiv.

Aceasta este o Monedă bătută la Callatis, cu zeiţa Atena, din secolul II - I î.e.n. din bronz, de formă aproximativ rotundă cu diametrul de 14 mm. Pe aversul acesteia se distinge chipul zeiţei Atena cu coif corintic, spre dreapta, iar pe revers spic de grîu, textul KAΛΛA şi deasupra posibil măciuca lui Heracle. Atena (Minerva la romani) era fiica lui Zeus şi a zeiţei Metis, fiica titanului Ocean. Zeus a înghiţit-o pe Metis iar la sorocul naşterii Atena a ieşit din capul stăpînului lumii, cu scut şi platoşă de aur şi înarmată cu lancea. Era zeiţa înţelepciunii, a tuturor meşteşugurilor, a priceperii în războaie, ocrotind de asemenea ştiinţa. Atena i-a învăţat pe oameni arhitectura, sculptura şi pictura, olăritul, arta ţesăturilor şi broderiilor. Emblemele zeiţei erau bufniţa (simbol al înţelepciunii) şi şarpele (reprezentînd prudenţa). Atena a hotărît că simbolul păcii va fi ramura de măslin. A fost adorată sub diverse ipostaze, cum ar fi: Atena Nike, cea care acordă victoria, Atena Promachos, cea care luptă în primele rînduri, sau Atena Hygeia, cea care dă sănătate. Oraşul Atena a fost numit după zeiţă, care a dăruit atenienilor măslinul şi a îmblânzit calul sălbatic de luptă dăruit de zeul Poseidon. Alegerea zeului care să ocrotească cetatea s-a făcut prin vot; bărbaţii l-au ales pe Poseidon iar femeile - cu una mai multe decît bărbaţii - au ales-o pe Atena. Pentru a-l îmbuna pe Poseidon, care s-a mâniat straşnic, atenienii au hotărît ca pentru viitor femeia să nu mai fie egală în drepturi cu bărbatul. Au ridicat pentru Poseidon pe Acropolă altarul Uitării, promiţându-i zeului că vor fi şi războinici vrednici, nu numai plugari paşnici şi meşteri pricepuţi.

Aceasta este o Monedă pentassarion - Septimius Severus, din bronz, de formă aproximativ rotundă cu diametrul de ~28 mm şi greutatea de ~11-12 grame. Pe aversul acesteia se distinge Heracle cu barbă, nud, în picioare, ţinând măciuca în mâna dreaptă şi cele trei mere de aur ale Hesperidelor în mâna stângă întinsă, pe braţul stâng eroul ţine atârnată pielea leului din Nemeea, în stânga este scrisă valoarea monetară E (Epsilon = 5) textul circular KAΛΛA TIANΩN şi cerc perlat exterior, iar pe revers Septimius Severus laureat, bust cuirasat şi drapat, spre dreapta, textul AVKΛCE CEVHPOCΠ şi cerc perlat exterior. Heracles ori Herakles (Hercules la romani) era fiul lui Zeus şi al muritoarei Alcmene. Era înzestrat cu o forţă fizică deosebită. Numele original al eroului era Alcide; Pitia este cea care i-a impus să poarte numele Heracles, însemnând „gloria Herei”. Hera, geloasă şi supărată de infidelitatea lui Zeus, l-a urât mereu pe Heracle şi a încercat de mai multe ori să-l piardă. Heracle a fost nevoit să împlinească pentru vărul său Euristeu 12 sarcini, cunoscute sub numele de „cele douăsprezece munci”. După moarte Heracle a devenit zeu. Ca zeu s-a bucurat de o popularitate deosebită, atât la greci cât şi la romani. Leul din Nemeea era fiul Echidnei. Pielea sa era impenetrabilă, astfel că săgeţile trase de Heracle un aveau nici un efect. Leul a fost ameninţat de erou cu măciuca şi s-a retras în peştera în care trăia. Încolţit, monstrul a fost prins şi sugrumat de Heracle. Cu ajutorul ghearelor leului Heracle a reuşit să-l jupuiască. Capul leului a fost folosit de erou pe post de cască iar pielea ca armură. Uciderea leului a fost prima muncă a lui Heracles. Celebra măciucă a lui Heracle a fost făcută chiar de erou din trunchiul unui măslin sălbatic, în timpul vânătorii leului din Nemeea. Hesperidele erau cele trei nimfe care, împreună cu un balaur cu o sută de capete, păzeau grădina de lângă muntele Atlas unde creşteau merii ce făceau mere de aur. De la zeul Nereu - pe care l-a învins în luptă - Heracle a aflat drumul spre Grădina Hesperidelor. De la Prometeu Heracle a aflat că trebuie să-l convingă pe gigantul Atlas să culeagă merele de aur în locul său. Atlas fusese condamnat de Zeus să ţină în spate bolta cerească. Ca Atlas să poată culege trei mere de aur Heracle a trebuit să preia pe umerii săi greaua sarcină a bolţii. Evident, după culegerea merelor Atlas a refuzat să ia din nou în spate bolta cerului. Heracle l-a rugat pe gigant să preia doar puţin timp bolta, cât să-şi pună o pernă pe umeri. Atlas s-a lăsat păcălit, iar Heracle a luat merele şi a fugit. Furtul mereleor de aur a fost ultima munca a lui Heracles. Textul care însoţeşte chipul împăratului Septimius Severus, AV K Λ CE CEVHPOC Π, reprezintă traducerea în limba greacă a legendei latine IMP(erator) C(aesar) L(ucius) SE(ptimius) SEVERUS P(ertinax). Cuvântul imperator a fost tradus prin autocrator (autokrates în greacă înseamnă cel care guvernează prin el însuşi), IMP fiind înlocuit de AV. Litera K ce urmează după AV este prescurtarea de la Kaisar, Caesar. Septimius Severus s-a declarat răzbunătorul împăratului Publius Helvius Pertinax, de aceea a adoptat numele Pertinax. Septimius Severus (146 - 211) s-a născut în oraşul Leptis Magna din provincia romană Africa Proconsularis, adică în Libia de azi, într-o familie de cavaleri romani. În anul 193 imperiul a trecut prin mari tulburări. Pe 1 ianuarie Commodus a fost asasinat, Pertinax fiind proclamat împărat. După nici trei luni Pertinax a fost asasinat pe soldaţii din garda pretoriană, care au vândut prin licitaţie tronul lui Didius Iulianus. La aflarea veştii trupele din provincii se revoltă: în Britannia este proclamat împărat Clodius Albinus, în Siria Pescennius Niger. Septimius Severus a fost proclamat şi el împărat, la Carnuntum (azi în Austria) de trupele din Panonia Inferioară. Septimius s-a îndreptat în mare grabă spre Roma, ocupînd capitala imperiului şi dezarmând garda pretoriană. Nu a fost nevoit să lupte cu Didius Iulianus, deoarece acesta fusese executat de propriile sale trupe. Pentru reunificarea imperiului, Septimius Severus l-a numit caesar - deci potenţial urmaş la purpura imperială - pe Clodius Albinus, asigurîndu-şi astfel mînă liberă pentru o campanie militară în Orient. În urma luptei decisive de la Issos din anul 194 Pescennius Niger este înlăturat. A urmat campania împotriva lui Clodius Albinus. În marea bătălie de la Lugdunum (azi Lyon, Franţa) din anul 197 Septimius Severus învinge şi rămîne singurul stăpîn al imperiului.După moartea lui Septimius Severus au urmat la domnie fiii săi Caracalla (care fusese proclamat caesar în 196 şi augustus în 198) şi Geta (care fusese proclamat caesar în 198 şi augustus în 209).

Aceasta este o Monedă cu Iulia Domna - Callatis, de bronz, de formă aproximativ rotundă, cu diametrul de ~18-20 mm şi greutatea de ~3-4 grame. Pe aversul acesteia se distinge zeiţa Cibele (cu un sceptru în mâna stângă) călărind un leu, spre dreapta, textul circular KA ΛΛATI ANΩN şi cerc perlat exterior, iar pe revers Iulia Domna, bust drapat, spre dreapta, textul IOVΛ IAΔOM şi cerc perlat exterior.Cultul zeiţei Cibele sau Kybele, supranumită Magna Mater (Marea Mamă a Zeilor) era originar din Asia Mică de unde s-a răspândit în toată lumea grecească şi romană. Cibele era adorată ca mamă a zeilor şi a oamenilor, stăpână a întregii naturi şi a destinului oamenilor. Cultul Cibelei era orgiastic şi avea mistere şi ritualuri secrete. Zeiţa este reprezentată adesea purtând coroană murală şi ţinând un sceptru, o pateră sau cornul abundenţei, în car tras de lei, cu un leu aşezat alături sau călărind leul. Iulia Domna (170 - 217) este una din femeile care au guvernat Imperiul Roman. Iulia Martha până la căsătorie, era fiica lui Iulius Bassianus, preot la templul zeului Soare din Emesa (azi Homs, în Siria). În 187 s-a măritat cu viitorul împărat Septimius Severus, care era la a doua căsătorie. I-a dăruit acestuia doi fii: Bassianus (viitorul împărat Marcus Aurelius Antoninus, supranumit Caracalla) şi Geta (de asemenea viitor împărat). Septimius Severus era un om foarte superstiţios. Adesea cerceta oracolele, ale căror semne îl încredinţaseră că va ajunge împărat. Pentru a se recăsători, Septimius Severus a studiat horoscoapele mai multor posibile soţii, alegînd-o pe Iulia Domna, deoarece acesteia i se prevestise că se va mărita cu un rege. În anul 193 toate aceste prevestiri s-au îndeplinit. Iulia Domna a căpătat o mulţime de titluri onorifice, cum ar fi Pioasă (PIA), Fericită (FELIX) sau Mamă de împăraţi, de castre, de patrie şi mamă a senatului. Titlul onorific Mater castrorum a fost conferit pentru prima dată împărătesei Faustina cea Tînără în 174, atestînd militarizarea tot mai accentuată a societăţii romane din vremea lui Marcus Aurelius. Din ordinul lui Caracalla, Geta a fost asasinat chiar în braţele mamei sale. După anul 212, pe cînd fiul său se ocupa de problemele militare, a condus efectiv imperiul. A adunat în jurul său o mulţime de personalităţi ale culturii (Diogene Laertius, Apuleius, Dio Cassius) şi jurişti, cei mai mulţi discipoli ai lui Papinian. În timpul guvernării Iuliei Domna a apărut Constituţia Antoniniană - edict prin care s-a acordat cetăţenia romană multor locuitori ai imperiului - şi Itinerarium Antonini Augusti - un ghid cu drumurile din imperiu, cu localităţile şi cu distanţele dintre ele. Pentru a face faţă cheltuielilor s-a făcut o reformă monetară, prin scăderea conţinutului de metal preţios din aureus şi prin introducerea antoninianului. Antoninianus era o monedă de 5,45 grame, cu 20% argint, care oficial avea valoarea a doi denari de argint. Numele original al denarului dublu nu este cunoscut, denumirea antoninian fiind una modernă, convenţională. În anul 214 Iulia Domna a vizitat Dacia împreună cu Caracalla, stând câteva luni la Porolissum (azi localitatea Moigrad din judeţul Sălaj). Domna este un cognomen, avînd un sens apropiat de doamnă, femininul lui dominus (în româneşte domn, stapân).

Aceasta este o Monedă pentassarion - Caracalla - Callatis, din bronz, de formă aproximativ rotundă cu diametrul de 26-27 mm şi greutatea 12,41 grame. Pe aversul acesteia se distinge o acvilă cu capul spre stânga, cu aripile deschise, stând pe un mic altar împodobit cu o ghirlandă, plasat între două stindarde legionare, valoarea monetară E (Epsilon), textul KAΛΛATIANΩN şi cerc perlat exterior iar pe revers Caracalla laureat, bust cuirasat şi drapat, spre dreapta, textul AVKMAVP ANTΩNINO şi cerc perlat exterior.Pe această monedă apare şi valoarea nominală, sub forma literei E, plasată la dreapta (perspecticvă heraldică), între piciorul acvilei şi unul din stindarde. Litera E (epsilon) fiind a cincea literă din alfabetul grecesc, are valoarea 5, deci moneda valora 5 aşi. Asul este numit pe greceşte assarion, la plural assaria. Denumirea assarion este folosită pentru valoarea unor monede de bronz bătute de numeroase oraşe greceşti din vestul şi din nordul Mării Negre (Tomis, Callatis, Chersones, Tyras, Olbia dar şi numeroase altele). Aici s-au bătut monede de 1, 2, 3, 4 şi 5 aşi, purtând ca semn al valorii literele Α, Β, Γ, Δ şi Ε. La romani moneda de 2 aşi era numită şi dupondius, cea de 3 aşi tressis, cea de 4 aşi sestertius, cea de 5 aşi quincussis iar cea de 10 aşi decussis. Trebuie observat că valoarea nominală apare pe foarte puţine monede antice. Ca urmare, referirea la o anume monedă făcută din metal comun se face de obicei prin literele AE (AE reprezintă prescurtarea de la cuvîntul latin aes, termen generic folosit pentru aramă sau bronz) urmate de indicarea diametrului. Moneda prezentată pe această pagină este AE 27, dar şi 5 aşi (assaria). Textul care însoţeşte chipul împăratului Caracalla, AV K M AVP ANTΩNINO, reprezintă traducerea în limba greacă a legendei latine IMP(erator) M(arcus) AVR(elius) ANTONINVS. Cuvântul imperator a fost tradus prin autocrator (autokrates în greacă înseamnă cel care guvernează prin el însuşi), IMP fiind înlocuit de AV. Litera K ce urmează după AV este prescurtarea de la Kaisar, Caesar. Există numeroase monede romane pe care apar simultan titlurile IMP(erator), CAES(ar) şi AVG(VSTUS). Caracalla (188 - 217) a fost fiul împăratului Septimius Severus şi al împărătesei Iulia Domna. Numele Caracalla este de fapt porecla sub care împăratul a fost numit de istorici, pentru a-l putea deosebi de Elagabal (care fusese proclamat împărat sub acelaşi nume oficial). Porecla vine, se pare, de la numele unui model de pelerină sau de manta folosit de locuitorii din Galia. Caracalla purta o astfel de manta atunci cînd stătea cu soldaţii în campanie militară.La naştere Caracalla a fost botezat Septimius Bassianus, după numele tatălui şi după cel al bunicului său după mamă. În anul 196 Septimius Severus şi-a proclamat fiul Caesar, cu această ocazie schimbându-i numele în Marcus Aurelius Antoninus. Măsura era una politică: noul nume arăta existenţa unei relaţii de rudenie (inexistente în realitate) cu împăraţii din dinastia Antoninilor. În anul 198 a primit titlul de Augustus, domnind alături de tatăl său pînă în 211. În 211 şi 212 a domnit împreună cu fratele său Geta, pe care l-a asasinat. Caracalla a lăsat administraţia statului roman în mâinile mamei sale, împărăteasa Iulia Domna. În timpul domniei sale masa unui aureus a fost redusă de la 7,266 grame la 6,54 grame, fiind introdusă în circulaţie un nou tip de monedă de argint, cu titlul scăzut. Noua monedă valora teoretic doi denari şi a fost convenţional denumită antoninian, după numele împăratului. Împăratul Caracalla a fost ucis în anul 217 de un centurion din garda sa personală, instigat de Macrinus, prefect al pretoriului.

***
SĂ ÎNVĂŢĂM LIMBA CONAŢIONALILOR MAGHIARI!

Bună ziua! - Jo napot kivanok!
Mulţumesc! - Koszonom!
Crăciun fericit! - Boldog karacksony unnepeket!
Zi frumoasă pentru voi! - Szep napot nektek!
Sărbători pascale plăcute! - Kellemes husveti unnepeket!

Această monedă a fost emisă în anul 2012 pentru a marca centenarul primei legi moderne a paşapoartelor româneşti. Pe aversul acesteia se prezintă o imagine a paşaportului actual în care sunt integrate stema şi numele ţării, iar pe revers portretul regelui Carol I suprapus peste imaginea paşaportului emis în timpul domniei sale. Moneda este confecţionată din argint cu puritatea de 99,9 %, în greutate de 31,103 grame, diametrul de 37 mm, margine zimţată şi un tiraj de 500 de exemplare.

Deşi termenul de paşaport, prin care se înţelegea un document de călătorie în baza căruia cetăţenii români puteau circula peste graniţele Dunării şi ale Imperiului Habsburgic, apare pentru prima dată reglementat în anul 1830 în Moldova, respectiv 1831 în Ţara Românească, o lege a paşapoatelor va apărea abia opt decenii mai târziu. Regele Carol I este cel care promulgă la 19 martie 1912 Legea asupra paspoartelor. Eliberate de Ministerul de Interne şi de prefecţii de judeţe, „paspoartele” erau emise în numele regelui, aveau formatul unei cărţi mici, de dimensiunile 9 cm pe 13 cm şi erau compuse din 20 de pagini. Potrivit aceleiaşi legi, termenul de valabilitate al paşapoartelor era de 12, şase sau trei luni, iar taxele care se percepeau pentru eliberare variau între zece, cinci, respectiv trei lei.

Câteva vignete de pe bancnotele statelor americane de dinainte de proclamarea independenţei SUA



con_dorul@yahoo.com