RADU STROE –
P.N.L.
Ministru de
Interne,
despre
accidentul din Apuseni:
"Îmi pare
rău că tragedia
s-a întâmplat în
mandatul meu."
MIRCEA DUŞA –
U.S.L.
Ministrul
Apărăriri:
"Vom
efectua și zborul
cu trupurile
neînsuflețite
ale cadavrelor celor decedați".
ILIE SÂRBU –
P.S.D.
Parlamentar:
"Traian
Băsescu are nevoie
de tratament
psihiatric (...),
exorcizarea
fiind ultima soluție
care l-ar putea
ajuta să devină om."
xxx
O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
O POEZIE PROPRIE
O PASTILĂ DE UMOR
_________xxx_________
O PLACHETĂ ȘI
CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI
INSIGNA este un obiect mic,
foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite,
preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care
indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei
persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani
și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare
societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică,
religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de
participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură,
etc.
Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii
române), PLACHETA este o medalie pătrată
sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene,
basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă
ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de
recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din
categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele
comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint,
bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind
preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi
(medaille) şi spanioli (edala).
Placheta - (Carol I - Regele României)
Pacea de la București - 1913
Carol I – domnitor și primul rege al
României (20 aprilie 1839 Sigmaringen – 10 octombrie 1914 Sinaia)
- este omul de la care a pornit totul: familia regală, statul modern, țara
independentă și suverană. Rând pe rând, an de an, sub domnia acestui rege european,
România a dobândit instituţii, modernitate şi statornicie. După refuzul
contelui Philippe de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al Belgiei, de
a primi Tronul României opţiunea românilor de a-și alege principe străin s-a
îndreptat spre Principele Carol de Sigmaringen. Brătianu îl anunţa pe
principe, la Sigmaringen, că fusese ales Domnitor al Principatelor Unite, cu
drepturi ereditare, prin plebiscitul desfăşurat între 2/14 şi 8/20 aprilie
1866. În favoarea lui Carol fuseseră exprimate 685969 de voturi, iar împotrivă
doar 2248. Coincidenţa făcea ca 20 aprilie să fie ziua de naştere a Principelui
Carol, care devenea Domnitor al Principatelor Române Unite chiar în ziua în
care aniversa 27 de ani. Plebiscitul este recunoscut de către Marile Puteri
după o jumătate de an, la 24 octombrie 1866. La 28 aprilie 1866, proaspăt
aleasa Adunare Constituantă a votat aproape unanim aducerea Principelui Carol
pe Tronul ţării: 109 voturi pentru şi 6 abţineri. Domnitorul Carol ajunge
în ţara sa de adopţie după o călătorie aventuroasă, de la Sigmaringen până la
Turnu-Severin. Vaporul în care Suveranul călătorea, alături de Brătianu, a
trecut de Porţile de Fier la 8 mai 1866, iar la ora patru după-amiaza Carol I a
văzut drapelul românesc fluturând la Turnu-Severin. Principele Suveran a intrat
în capitala ţării la 10 mai 1866, a primit cheile oraşului Bucureşti, a depus
jurământul de credinţă în faţa Adunării Constituante şi a fost proclamat
Domnitor al Principatelor Române. Elita politică din Principatele Române împlinea,
astfel, vechea dorinţă a aducerii pe Tronul ţării a unui principe străin,
capabil să unească definitiv Moldova şi Ţara Românească, să stingă pentru
totdeauna rivalităţile dintre familiile domnitoare pământene, să stabilizeze
ţara, să o modernizeze şi să îi confere prestigiu internaţional. Domnitorul
Alexandru Ioan I însuşi era convins de necesitatea înlocuirii sale cu un
principe străin. La 10 mai 1866, Carol I rostea următorul legământ:“Ales de
către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără a sta la îndoială, și
patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a
încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am
devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o ştiu, mari datorii. Sper
că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o inimă credincioasă,
cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini
către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules
în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi
împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea.”Prin simpla sa
prezenţă, prin demnitatea apartenenţei la una dintre cele mai ilustre familii
ale Europei, dar şi graţie curajului personal, Principele Suveran Carol a
zdruncinat definitiv ultimele rămăşiţe simbolice ale vasalităţii faţă de
Imperiul Otoman. Vizita sa la Constantinopol, în octombrie 1866, în cursul
căreia s-a comportat faţă de Sultan ca un şef de stat, şi nu ca un vasal, a
confirmat procesul ireversibil de ruptură faţă de Poartă. Aceeaşi demnitate o
va arăta Carol şi aliatului rus din Războiul de Independenţă. Atunci când Țarul
Alexandru al II-lea ameninţă, în 1878, după încheierea războiului, cu
dezarmarea armatei române, în cazul în care România s-ar fi opus anexării
sudului Basarabiei de către ruşi, Carol I îi răspunde că trupele române vor
putea fi nimicite, dar nu dezarmate. În timpul lungii sale domnii, Regele Carol
I a pus bazele României ca stat modern pe harta Europei. În anul 1875, bugetul
ţării ajungea la cifra de 100 de milioane de lei, dublul celui din 1866, iar în
1903, la 218 milioane. Între anii 1865 şi 1874, suprafaţa arată a crescut cu o
treime. În 1890, producţia de cereale a ţării a fost de 3 700 000 de tone; în
anul 1903, aceasta ajungea la 5 500 000 de tone. Între anii 1880 şi 1914,
România a exportat 80 de milioane de tone de cereale, situându-se printre cele
mai importante ţări exportatoare de cereale din lume (a doua din Europa, după
Rusia, şi chiar pe primul loc la exportul de porumb, înaintea Statelor
Unite)13. Numărul întreprinderilor industriale mai mari a crescut, între 1866
şi 1877, de la 39 la 17314. România avea şi importante zăcăminte de petrol care
o plasau, în jurul anului 1900, printre primele trei ţări producătoare de ţiţei
din lume, după Statele Unite şi Rusia. Leul românesc era o monedă puternică,
echivalentă cu francul francez şi care putea fi utilizată ca valută forte peste
tot în Europa. Populaţia a crescut, iar procesul de industrializare şi
urbanizare a fost constant.În ciuda tuturor frământărilor politice, uneori
violente, a demagogiei, corupţiei şi lipsei de măsură a unora dintre
politicieni, Carol I a reuşit să consolideze sistemul de partide şi să impună
alternanţa la Guvernare a celor două mari partide structurate după model
occidental şi conduse de bărbaţi politici de mare anvergură: Partidul Naţional
Liberal (reprezentat prin I.C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, C.A. Rosetti,
Mihail Kogălniceanu, Nicolae Kretzulescu, Dimitrie A. Sturdza, Ion Bălăceanu,
Ion Ghica, Vasile Boerescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Fleva, Spiru Haret, V.A.
Urechia, Emil Costinescu, Nicolae Ionescu, Vasile Lascăr)15 şi Partidul
Conservator (cu lideri ca Manolache Costache Epureanu, Petre P. Carp, Lascăr
Catargiu, Petre Mavrogheni, Gheorghe Gr. Cantacuzino, Titu Maiorescu, Alexandru
Marghiloman, Take Ionescu, Alexandru Lahovary, Nicolae Filipescu, generalul
Manu). Prosperitatea şi stabilitatea au adus o dezvoltare fără precedent a
culturii, artelor şi ştiinţei. În timpul domniei lui Carol I, scriitori ca
Eminescu, Caragiale, Creangă, Alecsandri, Ion Ghica, Odobescu, Slavici,
Macedonski, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, George Coşbuc,
Octavian Goga, Şt.O. Iosif, I.Al. Brătescu-Voineşti, Al. Vlahuţă modelează
limba literară; B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, Constantin
Erbiceanu, Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Vasile Pârvan, Constantin Giurescu,
Nicolae Iorga scriu istoria naţională; de filologie se ocupă Ovid Densuşianu,
Sextil Puşcariu, Ion Bianu; Simion Mehedinţi creează şcoala de geografie; Titu
Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru şi Vasile Conta disciplinează gândirea şi
ridică nivelul cultural al societăţii; se afirmă compozitorul George Enescu,
pictorii Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ion Andreescu,
Ştefan Luchian, sculptorul Karl Storck, actorii Matei Millo, Aristide
Demetriade, fotograful Carol Popp de Szathmáry; ştiinţele beneficiază de nume
ca Spiru Haret, P.S. Aurelian, Anghel Saligny, Carol Davila, Grigore Antipa.
Apar societăţi culturale, se publică reviste. În această perioadă funcţionează
„Junimea“, vârful efervescenţei intelectuale şi al schimbului liber de idei,
care editează revista „Convorbiri literare”. O enumerare ca aceasta nu ar putea
să acopere niciodată diversitatea şi dinamismul acestei elite a spiritului
românesc. Pionierat şi consolidare, geniu şi meticulozitate, dispute şi dialog
sunt câteva dintre trăsăturile elitei românești din acea vreme, vie şi plină de
resurse. România şi-a consolidat statutul de putere regională şi de „arbitru
balcanic“ prin participarea victorioasă la cel de-al doilea război balcanic,
încheiat la 28 iulie/10 august 1913 cu semnarea Tratatului de la Bucureşti,
prin care România obţinea Cadrilaterul. Regele Carol I a primit bastoane de
mareşal atât de la Împăratul Germaniei, cât şi de la ţarul Nicolae al II-lea al
Rusiei, care l-a şi vizitat în România, în 1914, şi care avea să sfârşească
tragic, împreună cu familia, sub gloanţele bolşevicilor. Carol este descris, în
literatura vremii ca un bărbat mai degrabă mic de statură, dar de o mare
demnitate. A impus respect într-o lume plină de incertitudini şi a făcut din
micul său regat un stat respectat şi stabil. A fost un suveran distant, sever
şi măsurat, bucurându-se de o autoritate excepţională. A avut vocaţie de lider
şi a condus România în momente politice şi istorice dificile, pe care le-a
traversat plin de curaj. Întemeietorul Regatului român a murit la Sinaia, în
ziua de 27 septembrie 1914, la ora cinci şi treizeci de minute dimineaţa. Avea
şaptezeci şi cinci de ani, dintre care domnise patruzeci şi opt. Carol I a fost
înmormântat la Curtea de Argeş, locul ales de el ca necropolă a familiei regale
a României.
Insigna - Brigadier al muncii voluntare Salva - Vișeu 1948 - 1973
În perioada comunistă, la început de august se serba "Ziua brigadierilor" în semn
de înaltă recunoştinţă şi aleasă preţuire a eroismului cu care tinerii
brigadieri, aflaţi în primele rânduri ale muncii, contribuiau activ la
înfăptuirea măreţelor obiective de dezvoltare multilaterală ale ţării. patriei
noastre stabilite de Congresul al XIII-lea şi Conferinţa Naţională ale
partidului. De-a lungul celor peste patru decenii de existenţă şi
activitate rodnică a şantierelor, tinerii în uniformă albastră cu ecuson de brigadier
şi-au pus semnătura de gând şi faptă revoluţionară la temelia a numeroase
realizări ale construcţiei socialiste, înscriindu-se în amplul efort creator al
întregului nostru popor în opera de edificare a noii orânduiri. "De
la primele detaşamente de muncă patriotică, de la Bumbeşti-Livezeni şi Salva
Vişeu, la Canalul Dunăre-Marea Neagră - sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu -
la toate şantierele industriale, a dezvoltării agriculturii, a industriei,
ştiinţei, a culturii, tineretul a fost prezent, a răspuns chemării partidului,
şi-a făcut datoria faţă de patrie, faţă de popor, faţă de cauza socialismului,
demonstrând că este ferm hotărât să contribuie la realizarea unei societăţi
moderne, înaintate, în care întregul popor, generaţiile viitoare să ducă o
viaţă liberă şi demnă!" Preluând şi ducând mai departe cu cinste şi
entuziasm glorioasele tradiţii ale muncii patriotice, tinerii brigadieri de pe
cele peste 200 de şantiere naţionale, judeţene şi locale îşi consacră
întreaga energie şi pricepere realizării unor importante obiective economice
din industrie şi agricultură, formându-se şi educându-se astfel la înalta
şcoală a muncii pentru ţară. S-au înscris definitiv în nemuritoare pagini
de istorie şantierele tineretului de la Agnita - Botorca - Bumbeşti - Livezeni,
Salva - Vişeu, Cianu Mare Cluj, hidrocentralele Lotru, Porţile de Fier I şi II,
Combinatul Siderurgic Galaţi, sistemele de îmbunătăţiri funciare Giurgiu -
Răzmireşti, Nedeea - Măceşul, amenajarea complexă a râului Dâmboviţa etc.
Astăzi, tinerii brigadieri îşi aduc contribuţia la edificarea a noi şi măreţe ctitorii
ale evului socialist pe şantierele de la Canalul Dunăre-Bucureşti. Amenajarea
râului Argeş pentru navigaţie şi alte folosinţe, combinatele miniere Rovinari
şi Motru, canalul magistral Siret - Bărăgan sau cele de îmbunătăţiri funciare
de la Câmpia Caracal, Sculeni - Ţuţora - Gorbani ş.a. Această
impresionantă activitate de educaţie prin muncă şi pentru muncă, de
participare activă, responsabilă la înflorirea plenară a patriei, a tinerilor
brigadieri se înscrie organic efortul întregului tineret al ţării,
desfăşurat în industrie, agricultură, pe marile şantiere şi obiective ale
Cincinalului, menit să contribuie major la trecerea României la un nou
nivel de dezvoltare.
Romania, saracita de razboi si
ocupata de rusi, a gasit formula magica a reconstructiei: munca neplatita.
Detasamentele de voluntari se hraneau cu ideologie injectata de mitul
comunismului. Calea ferata Salva-Viseu, construita in 1948, a unit Maramuresul
de restul tarii. Acum, pe acele locuri se mai vorbeste de brigadieri, iar
folclorul lui "Hei rup!" inca nu a murit. Linia de cale ferata Salva-Viseu nu inseamna doar legatura intre
batranul Maramureș si tara. Alaturi de alte celebre ctitorii realizate in tineretea
comunismului institutionalizat in Romania, precum magistrala Agnita-Botorca sau
linia Bumbesti-Livezeni, Salva-Viseu a intrat in constiinta publica drept
santier al brigadierilor. Ziarul Universul anunta la 22 aprilie 1948: "In
afara de tineretul UTM-ist (in luna mai se asteaptă prezenta pe santier a vreo
13000 de brigadieri), vor mai lucra la constructia liniei ferate Salva-Viseu
militari incadrati in companii de căi ferate si 1000 de mineri (la tunele).
Toti lucratorii din afara cadrelor UTM vor fi antrenati de tinerii brigadieri,
care vor constitui motorul intregului santier". Munca pe santier incepuse
deja de trei saptamani, iar presa relata pe larg despre noua "epopee a
brigadierilor utecisti". Şantierul Salva-Vişeu, botezat cu numele lui
Vasile Luca, la acea oră membru în Secretariatul CC al PMR, a fost unul dintre
cele trei mari şantiere deschise la 1 aprilie 1948. În cinstea aniversării
"Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie" s-a spus că lucrările
trebuie finalizate până la 7 noiembrie. S-a construit o linie ferată lungă de
63 de kilometri, care a legat Maramureşul, până atunci izolat, de restul ţării.
Lucrarea a necesitat construirea unui tunel lung de 2400 de metri, 250000 metri
cubi de terasamente, dintre care 150000 în stâncă, trei viaducte cu înălţimi
între 22-32 metri, 14 podeţe şi cinci gări.
Insigna - Campion R.P.R. 1967 - Ciclism
(Republica Populară Română)
Ciclismul este,
în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de
transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere
bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină
sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă
Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare
riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii
locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se
numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al.
Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care
doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete
cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut,
sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele
velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas”
si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut
din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km,
este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data
cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si
organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se
infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs
oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de
binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la
periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o
activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in
1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina
prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor
Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata
”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe
bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre.
Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o
turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul,
velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa
atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de
sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau
neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia
de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul
acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si,
totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma
”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de
333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta
Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o
bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania,
Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn
de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea
fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza
s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va
relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din
initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea,
este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat
concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898.
Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de
concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in
teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment,
care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee
organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si
organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica
a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor
Sportive din Romania (FSSR).
Emblemă coifură ofițer SRI
Emblemele
coifură sunt un fel de insigne purtate
de către personalul militarizat din sistemul apărării, ordinii publice,
siguranței naționale și autorității judecătorești
la caschetă, bonetă sau bască. - Secția a II-a, fondată în anul 1865 după model francez, subordonată Marelui Stat Major
- Biroul Siguranței Generale, în cadrul Ministerului de Interne (M.I.), fondat 19 aprilie 1892
- Direcția Poliției și Siguranței Generale, subordonată M.I., fondată în martie.
- În martie 1917 Mihail Moruzov a creat „Biroul de Siguranță al Deltei Dunării”, prima structură informativă civilă dar care avea personal provenit din „Siguranța Generală” și care lucra exclusiv pentru Marele Cartier General.
- În data de 12 noiembrie 1940 a fost emis decretul nr. 3818, cu privire la organizarea Serviciului Special de Informații, instituție care funcționa pe lângă „Președinția Consiliului de Miniștri”.
- La 15 septembrie 1944, prin decretul nr. 1695, Serviciul Special de Informații și-a schimbat numele în Serviciul de Informații și a fost trecut în subordinea Ministerului de Război.
- Prin decizia ministerială nr. 79 din 27 aprilie 1945 Serviciul de Informații a fost trecut în subordinea Președinției Consiliului de Miniștri și a fost redenumit Serviciul Special de Informații.
- La data de 30 august 1948 prin decretul nr. 221, a fost înființată „Direcția Generală a Securității Poporului” (D.G.S.P.), direcție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
- La 30 martie 1951 D.G.S.P. a devenit „Direcția Generală a Securității Statului” (D.G.S.S.) care cuprindea și o „Direcție de Informații Externe”.
- La 20 septembrie 1952 D.G.S.S. se desprinde din Ministerul de Interne și se transformă în „Ministerul Securității Statului”.
- La 22 iulie 1967 a fost înființat „Departamentul Securității Statului” (D.S.S.), condus de un „Consiliu al Securității Statului”.
Insigna - Corpul Național al Polițitilor - România
- întreprind măsuri pentru dezvoltarea, în rândul poliţiştilor, a sentimentului de demnitate, onoare şi ataşament faţă de tradiţiile şi valorile morale pe care aceştia trebuie să le împărtăşească şi să le apere;
- promovează şi susţin în raporturile cu celelalte instituţii ale statului şi cu societatea civilă tradiţiile, interesele şi scopurile generoase urmărite de poliţişti pentru apărarea valorilor şi drepturilor fundamentale ale omului;
- participă, împreună cu structurile specializate, la iniţierea unor acţiuni menite să sporească eficienţa activităţii poliţieneşti;
- formulează puncte de vedere în cazul elaborării propunerilor de acte normative care se referă la activitatea poliţiei sau la Statutul poliţistului, emiterea de către ministrul administraţiei şi internelor sau, după caz, de către inspectorii generali ori directorii generali a unor ordine, instrucţiuni sau dispoziţii cu caracter normativ care vizează interesele şi drepturile poliţiştilor, înfiinţarea sau reorganizarea unor unităţi de poliţie, organizarea programului de lucru şi acordarea repausului săptămânal;
- la cerere, reprezintă interesele poliţiştilor împotriva cărora au fost dispuse sancţiuni disciplinare şi oferă asistenţă juridică gratuită celor aflaţi în procese pentru fapte săvârşite în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu;
- prin organele de conducere reprezintă profesia de poliţist, împreună cu şefii unităţilor şi organelor poliţieneşti, în raporturile cu organizaţii profesionale şi ştiinţifice, instituţii şi autorităţi publice, precum şi cu alte persoane juridice şi fizice din ţară şi din străinătate;
- participă la elaborarea Codului de etică şi deontologie al poliţistului, ale cărui prevederi sunt obligatorii pentru exercitarea profesiei de poliţist, şi acţionează pentru însuşirea şi aplicarea acestuia;
- editează şi gestionează propriile mijloace media, pentru promovarea imaginii, activităţii şi intereselor sale şi ale poliţiştilor;
- ţin şi actualizează permanent evidenţa membrilor săi;
- acordă, la cerere sau din oficiu, în cazuri temeinic justificate, burse şi ajutoare pentru poliţiştii şi/sau membrii de familie aflaţi în dificultate materială sau financiară;
- promovează pe plan extern relaţii cu organizaţii şi instituţii profesionale similare, cu care se şi pot asocia;
- instituie distincţii proprii şi conferă diplome de excelenţă şi de onoare;
- organizează activităţi pentru cinstirea eroilor M.A.I.;
- susţin activitatea de cercetare ştiinţifică a poliţiştilor şi a membrilor de familie ai acestora, pot presta servicii în domeniul de activitate specific;
- organizează şi desfăşoară activităţi ştiinţifice, culturale şi sportive;
- desfăşoară activităţi de susţinere a intereselor poliţiştilor în faţa autorităţilor interne şi internaţionale.
___________ooOoo___________
PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII
Regele Thailandei, Rama X, nume real
Maha Vajiralongkorn Bodindradebayavarangkun,
s-a născut în anul 1952, conduce din anul 2016
Detaliu vignetă de pe o bancnotă cehoslovacă
Câteva detalii vignetă de pe acțiuni franceze
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 30.04.2020