În
data de 29 mai 2023 Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic
mondial o monedă din argint și o monedă din aur cu tema 175 de ani de
la Revoluția Română din 1848.
Aversul
monedelor redă monumentul Eroilor Pompieri din
București, stema României, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea
nominală “10” sau „100 LEI” și anul de emisiune „2023”. Reversul comun al monedelor prezintă portretele și numele
revoluționarilor pașoptiști Avram Iancu,
Nicolae Bălcescu și Mihail Kogălniceanu și inscripțiile „REVOLUTIA ROMANA” și
„1848”.
Caracteristicile tehnice ale monedelor sunt următoarele:
- emitent – Monetăria Statului la comanda Băncii Naționale a României
- data lansării în circuitul numismatic – 29 mai 2023
- tema – 175 de ani de la Revoluția Română din 1948
- metal (compoziție) – aur cu titlul de 90% (cea de 100 lei); argint cu titlul de 99,9% (cea de 10 lei)
- forma
– rotundă
- diametrul – 21 milimetri (cea de aur) și 37 milimetri (cea de argint)
- greutate – 6,452 grame (cea de aur) și 31,103 grame (cea de argint)
- cant – zimțat
- calitate – proof
- tiraje – 1000 exemplare (cea din aur) și 5000 exemplare (cea de argint)
- prețuri unitare de achiziție de la magazine BNR, fără TVA – 3100 lei (cea de aur) și 490 lei (cea de argint)
Hotărârea de a se ridica un monument dedicat pompierilor aparţine unui comitet de iniţiativă constituit în anul 1898 cu ocazia aniversării a cinci decenii de la revoluţia din 1848. În data de 11 iunie 1898, în Bucureşti, pe Dealul Spirii, în fața Arsenalului Armatei, s-a pus piatra de temelie a Monumentului Eroilor Pompieri – un pios omagiu adus celor care la 13 septembrie 1848 au luptat pentru apărarea ideilor sfinte de libertate ale poporului român. Monumentul este creaţia talentatului sculptor Vladimir Hegel fiind realizat prin contribuţie publică şi s-a inaugurat la 16 septembrie 1901 în cadrul unei mari adunări populare, la care au fost prezenţi şi 17 luptători de la 1848. Lucrarea a fost plătită prin subscripție deschisă, gestionată de o comisie, al cărei președinte a fost Eugeniu Carada. La baza monumentului este un postament hexagonal din piatră compus dintr-un piedestal cu o înălţime de 5 m, în formă de trunchi de piramidă cu un brâu spre partea interioară şi un ornament arhitectural ce sugerează în partea superioară un capitel. Compoziţia statuară are o înălţime de 2,50 m şi reprezintă Zeiţa Victoriei care sprijină cu mâna dreaptă trupul unui militar căzut în luptă, iar în mâna stângă ţine o trâmbiţă. Pe latura din faţă a monumentului se află o placă din bronz cu inscripţia: ”Luptătorilor de la 13 septembrie 1848 poporul român recunoscător”. Pe aceeaşi placă sunt realizate o cască de pompier, o compoziţie heraldică şi un vulture cu aripile întinse. Pe latura din spatele monumentului se află o placă de bronz pe care este scris: ”În aducerea aminte a luptei susţinute în acel loc de pompierii Bucureştilor...). Monumentul în întregul lui constituie o operă de artă cu o puternică forţă emoţională, o realizare artistică valoroasă. Referitor la statuie se reţine faptul că pare vie, indiferent din unghiul din care ar fi privită, metalul căpătând viaţă pe cele două chipuri – al zeiţei şi al militarului căzut în luptă”. La începutul deceniului nouă al secolului XX , cu ocazia lucrărilor de construcţie în centrul civic al capitalei, monumentul a fost scos de la locul lui. Frumoasa statuie a fost salvată de la distrugere (aproape de sub şenilele buldozerelor) de către un grup de iubitori de artă, şi uitată efectiv într-o curte. Toate intervenţiile făcute de pompieri pentru găsirea unui nou amplasament, s-au soldat cu eşecuri. Se părea că acest monument nu mai avea loc în Bucureşti. În anul 1990, monumentul a fost reamplasat în locul său de astăzi, pe Calea 13 septembrie din Bucureşti, lângă clădirea Parlamentului României, în fața Hotelului JW Mariot, în mijlocul unui complex arhitectonic modern. Monumentul trăieşte o nouă tinereţe odată cu noua dezvelire făcută cu ocazia zilei de 13 septembrie 1990, perpetuându-se astfel tradiţia depunerii la poalele statuii a florilor recunoştinţei faţă de eroii pompieri căzuţi la datorie în anul 1848 şi nu numai. În noua fundaţie a monumentului s-a pus un document din textul căruia citez: ”...Fie ca jertfa eroilor pompieri să amintească veşnic bucureştenilor, tuturor românilor, datoria sacră de a apăra glia strămoşească, suveranitatea şi independenţa naţională”.
Avram Iancu s-a nascut în anul 1824, în localitatea
Vidra de Sus, azi comuna Avram Iancu, judetul Alba. Din pacate, ziua si luna nu
se cunosc, pentru ca în matricola - actul de nastere nr. 40/1824 al comunei
Vidra de Sus - se afla doar mentiunea ca “S-a nascut pe vremea cireselor”.
Se poate deduce ca nasterea a avut loc în luna iulie 1824. Tatal lui Avram
Iancu s-a numit Alexandru Iancu, iar mama – Maria. Erau oameni harnici si
gospodari, cu o stare materiala buna. Avramut, precum îl dezmierdau parintii,
era un copil plin de virtuti, gânditor si scurt la vorba, cu o inima sincera si
buna. Buchiile le-a învatat la Vidra si Câmpeni, clasele elementare le-a urmat
la Abrud, judetul Alba, gimnaziul inferior la Zlatna, cel superior si
Facultatea de Drept la Cluj. Peste tot s-a bucurat de simpatia colegilor,
profesorilor si a locuitorilor. A fost un student eminent, iar matematica si
istoria i-au fost materiile preferate. Dupa terminarea cursurilor juridice la
Cluj, în anul 1845, cu cele mai alese aprecieri de atestare si cu calificativul
“eminent”, s-a prezentat în fata Guvernului din Cluj, pentru a fi primit ca
practicant fara salariu. A fost însa respins de comisie, pentru ca era plebeu,
adica nu avea originea de nobil maghiar. În urma acestei nedreptati, Avram
Iancu s-a dus la Târgu Mures, unde s-a înscris la “Tabla Regeasca” în calitate
de cancelist, cu scopul de-a se pregati în meseria de avocat, pe care a si
obtinut-o în anul 1848, cu mult succes. Avram Iancu, om al pacii, dreptatii
sociale si al bunei convietuiri între popoare a deplâns hotarârea motiunii
nedrepte votata la 15 martie 1848, la Budapesta, potrivnica poporului român
majoritar in Transilvania, de unire fortata a acestei provincii românesti cu
Ungaria. La adunarea cancelistilor mureseni de la “Tabla Regeasca”, tinuta în
ziua de 25 martie 1848, data la care cancelistii unguri solicitau celor români
semnaturile si acordul unirii Transilvaniei cu Ungaria, Avram Iancu, în
prezenta celor 300 de cancelisti prezenti la adunare, a pronuntat plin de
indignare: “În numele neamului românesc resping marinimozitatea
voastra. Dreptul istoric are sa se spulbere înaintea drepturilor omului. Spre
rusinea veacului al XIX-lea, am suferit robia îndelungata. Pretindem stergerea
sclaviei si egalitate perfecta sau moarte!”. În testamentul sau, Avram
Iancu si-a precizat idealul sau în viata: “Unicul dor al vietii mele este
sa-mi vad natiunea fericita, pentru care dupa puteri am lucrat pâna
acum!”. A fost unul dintre initiatorii si organizatorii adunarilor de
la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai si 15-23 septembrie 1848, precum si
conducatorul cetelor înarmate de tarani si de mineri din Muntii Apuseni. În
timpul Revolutiei de la 1848 a condus aceste osti, organizând apararea lor în
Muntii Apuseni. A respins numeroasele atacuri ale ostilor maghiare, superioare
ca numar si ca armament, câstigându-si renumele de "Craiul muntilor".
Iancu considera necesara unirea fortelor revolutionare ale celor doua popoare
(român si maghiar) în lupta împotriva dusmanului comun, absolutismul
habsburgic. El conditiona însa aceasta unire de satisfacerea revendicarilor
sociale si nationale ale românilor. Coplesite de armatele habsburgice si de
cele tariste, tradate de unii generali, trupele revolutionare române si
maghiare au capitulat la Siria, în 13 august 1849. Dupa înfrângerea revolutiei,
bolnav si adânc îndurerat de nedreptatile ce li se faceau taranilor, a caror
eliberare reala nu o putuse vedea înfaptuita, Avram Iancu a ramas printre moti,
în Muntii Apuseni. În anul 1849, fiind la Viena pentru sustinerea drepturilor
nationale, a refuzat sa primeasca o decoratie imperiala, zicând:"Natiunii
sa i se dea drepturile promise, atunci voi primi, altcum nu". Un an
mai târziu refuza sa se întâlneasca cu împaratul Austriei, Franz Iosef, aflat
în vizita prin Transilvania. În acelasi an este arestat si închis. Dupa
eliberarea din închisoare, isi petrece ultimii ani ai vietii ratacind prin
munti, pe Valea Ariesului, la Lupsa, dar mai cu seama la Baia de Cris, unde se
adaposteste la covrigarul Ioan Stupina, supranumit Liber. Stând pe prispa casei
acestuia, cânta serile din fluierul de paltin mestesugit cu multa maiestrie de
el, în prezenta multimii de oameni care venea sa-l asculte. S-a stins din viata
la 10 septembrie 1872, pe prispa casei acestuia. “Craiul Muntilor” a fost
înmormântat cu multa evlavie în cimitirul din satul Tebea, comuna Baia de Cris,
judetul Hunedoara, lânga gorunul lui Horea, potrivit dorintei sale testamentare.
Avram Iancu a fost condus pe ultimul drum de un sobor de peste 30 de preoti si
de peste 10000 de oameni, care i-au ramas fideli pâna în ultima clipa.
Nicolae Bălcescu (născut la dat
de 29 iunie 1819 în Bucureşti şi decedat la data de 29 noiembrie 1852 în
Palermo, Italia) a fost un istoric, scriitor şi revoluţionar român. S-a născut
într-o familie de mici boieri, era fiul pitarului Barbu sin Petre şi al „serdăresei” Zinca
Petreasca-Bălcescu. Va lua numele de familie al mamei sale, originară din Bălceşti-Vâlcea,
în locul celui al tatălui, Petrescu. După doi ani de închisoare pentru o
acţiune conspirativă înfiinţează împreună cu Ion Ghica şi Christian Tell
organizaţia secretă Frăţia, călătoreşte prin toate teritoriile locuite de
români şi studiind istoria acestora. Editează alături de August Treboniu
Laurian o revistă de istorie numită Magazin istoric pentru Dacia,
apărută începând cu anul 1844. În Franţa se va implica în revoluţia din
februarie 1848, dar inspirat de această revoluţie se întoarce la Bucureşti
pentru a participa la revoluţia din 11 iunie, fiind timp de două zile ministru
de externe şi secretar de stat al guvernului provizoriu instaurat de
revoluţionari. Va fi de partea liberalilor, dorind împroprietărirea ţăranilor
şi vot universal. Arestat la 13 septembrie 1848 de autorităţile otomane
reuşeşte să evadeze, plecând în Transilvania de unde este expulzat. În primele
luni ale anului 1849, trece prin Trieste, Atena şi ajunge la
Constantinopol. Apoi, la Debreţin, se întâlneşte cu Lajos Kossuth, conducătorul
revoluţiei maghiare, încercând un aranjament „pacificator” între revoluţionarii
români transilvani şi cei maghiari. Kossuth îi face lui Bălcescu o impresie
bună şi este de acord cu „proiectul” revoluţionarului român. La 2 iulie
1849 se găseşte la Pesta, unde este semnat „proiectul de pacificare”, un
acord româno-maghiar cu revoluţionarii unguri. Avram Iancu şi revoluționarii
săi se declară de acord să rămână neutri faţă de acţiunile militare ale
maghiarilor, aceştia însă nu îşi respectă promisiunile şi se ajunge din nou la
conflict. În acelaşi timp însă trupele imperiale contrarevoluţionare
habsburgice şi ruse intră în Transilvania şi revoluţia maghiară condusă de
Kossuth este înfrântă. Ca istoric, marea sa operă a fost „Românii
supt Mihai-Voievod Viteazul”, pe care a scris-o în exil, începând cu 1849,
rămasă în manuscris şi publicată de Alexandru I. Odobescu în 1861 – 1863. Se
exilează la Paris unde
încearcă să coaguleze forţele revoluţionare europene aflate în exil, pentru
întemeierea unei confederaţii europene. Grav bolnav se stabileşte la Palermo,
în Sicilia, la hotelul „Alla Trinacria”. Moare de tuberculoză la
vârsta de 33 de ani. Poza lui Bălcescu aplicată aici este un portret din anul
1851 executat de către pictorul Gheorghe Tătărăscu.
Mihail Kogălniceanu (născut la data de 6 septembrie 1817
în Iaşi şi decedat la data de 1 iulie 1891 la Paris) a fost un om politic de
orientare liberală, avocat, istoric şi publicist roman. A fost numit Prim
Ministru de către Alexandru Ioan Cuza la data de 11 octombrie 1863 în
Principate şi apoi Ministru de externe al României pe timpul domniei lui Carol
I. A fost unul dintre cei mai influienți intelectuali români ai generaţiei sale.
Fiind un liberal moderat, el şi-a început cariera politică în calitate de
colaborator al prinţului Mihaill Sturdza, în acelaşi timp ocupând funcţia de
director al Teatrului Naţional Iaşi
şi publicând multe opere împreună cu poetul Vasile Alecsandri şiactivistul Ion
Ghica. A fost ideologul Revoluţiei de la 1848 în Moldova, fiind autorul
petiţiei Dorinţele partidei naţionale
din Moldova. Eforturile sale pentru reforma agrară au dus la o
moţiune de cenzură, care a declanşat o criză politică ce a culminat cu lovitura
de stat din mai 1864, provocată de Alexandru Ioan Cuza pentru implementarea
reformei. Cu toate acestea, Kogălniceanu a demisionat în 1865, în urma
conflictelor cu monarhul. După un deceniu, a pus bazele Partidului Naţional
Liberal, înainte de a juca un rol important în decizia României de a participa
la războiul ruso-turc din anii 1877-1888, o alegere care a dus la recunoaşterea
independenţei ţării. În ultimii ani de viaţă a fost o figură politică
proeminentă, preşedinte al Academiei
Române şi reprezentant al României în relaţia cu Franţa.
În data de 12 iunie 2023, Banca Naţională a României a lansat în
circuitul numismatic mondial o monedă din argint cu tema 100 de ani de
la înființarea Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din
România.
Aversul monedei prezintă sediul din București al Asociației
Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi, inscripția „ROMANIA” în arc de
cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2023”. Reversul
monedei prezintă siluetele unui pescar, a unui vânător și a unui câine de
vânătoare și inscripțiile „ASOCIATIA GENERALA A VANATORILOR SI PESCARILOR
SPORTIVI” și „100 ANI”. Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele:
- tema - 100 de ani de la înființarea Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România
- data emiterii – 12 iunie 2023
- emitent – Monetăria Statului la comanda BNR
- valoarea – 10 lei
- metal (compoziție) – argint
- titlu – 99,9%
- forma – rotundă
- diametrul – 37 milimetri
- greutatea – 31,103 grame
- cant – zimțat
- calitate – proof
- tiraj – 5000 exemplare
- preț unitar de achiziționare de la magazinele BNR, cu TVA exclus – 460 lei
Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi
din România (A.G.V.P.S.R) este persoană juridică de drept privat
şi de utilitate publică, care reprezintă, în plan intern, interesele a peste
150 de asociaţii afiliate, în care sunt înscrişi peste 90% din vânătorii români
şi peste 80% din pescarii cu domiciliul sau rezidenţa în România, iar în plan
extern, interesele tuturor vânătorilor şi pescarilor sportivi din ţara noastră. Data
de 5 iunie 1919 reprezintă momentul constituirii „Uniunii Generale a
Vânătorilor”, iar cea de 26 mai 1922, data de naştere a „Uniunii Generale a
Vânătorilor din România”. Această formă de organizare a suferit mai multe
transformări și convulsii până să ajungă la formatul de astăzi. Au fost
perioade când au existat și organizații paralele în acest domeniu de
activitate. AGVPSR și filialele sale dețin în administrare 12 milioane de
hectare, împărțite în 850 de fonduri de vânătoare. A.G.V.P.S. din România este afiliată la Federația
Asociațiilor de Vânători și Conservare a Faunei Cinegetice din Uniunea
Europeană (F.A.C.E.) și la alte organisme internaționale în profil. A.G.V.P.S.
are următoarele obiective:
Pe aversul monedei se prezintă o clachetă cinematografică și câteva role de film, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, anul de emisiune „2023” și valoarea nominală „10 Lei”, iar reversul prezintă portretul și numele lui Liviu Ciulei și inscripția ,,100 de ani de la nastere”. Moneda prezintă următoarele caracteristici tehnice:
- protecția și conservarea faunei sălbatice și faunei acvatice, menținerea echilibrului ecologic, precum și îmbunătățirea mediului acestora de viață;
- gruparea în jurul ei a asociațiilor de vânători și/sau pescari, precum și a membrilor vânători și/sau pescari ai organizațiilor neafiliate, care înțeleg să sprijine obiectivele A.G.V.P.S., în interes comun;
- susținerea activităților concrete desfășurate pentru protecția și conservarea biodiversității faunei de interes cinegetic și piscicol, precum și a mediilor naturale de dezvoltare a acesteia;
- reprezentarea și apărarea intereselor membrilor ei, precum și a personalului angajat al acesteia și al organizațiilor afiliate, în fața autorităților interne și internaționale;
- armonizarea intereselor organizațiilor afiliate și medierea eventualelor neînțelegeri dintre acestea;
- acordarea de sprijin și asistență de specialitate membrilor săi;
- monitorizarea respectării legilor, a statutului și a reglementărilor subsidiare acestora de către membrii afiliați;
- înființarea și gestionarea unui fond financiar de ajutorare a membrilor afiliați aflați justificat în situații economico-financiare deficitare;
- organizarea de reuniuni, conferințe, simpozioane, expoziții, competiții sportive în profil și alte manifestări cinegetice și de pescuit și participarea la astfel de manifestări în țară și în străinătate;
- înființarea de fundații și unități economice, precum și desfășurarea de activități economice cu caracter accesoriu și de cercetare științifică, în domeniile sale de activitate cuprinse în codurile CAEN, nominalizate prin hotărâre distinctă a Consiliului A.G.V.P.S.;
- editarea și difuzarea de publicații în domeniul cinegetic și halieutic și sprijinirea editării și difuzării unor lucrări de specialitate destinate instruirii candidaților, membrilor și personalului organizațiilor afiliate;
- ținerea evidenței câinilor de vânătoare și eliberarea permiselor și semnelor distinctive pentru câinii de vânătoare proprietatea membrilor săi, prin intermediul organizațiilor afiliate;
- tipărirea, înserierea și distribuirea carnetelor de membru și distribuirea asigurărilor de răspundere civilă în legătură cu practicarea vânătorii pentru membri săi;
- susținerea și participarea, în măsura posibilităților, la activitățile de prevenire și de combatere a braconajului;
- formularea de propuneri legislative ori de îmbunătățire a inițiativelor legislative promovate de cei în drept;
- sprijinirea și participarea, când este solicitată, la acțiunile de populare a habitatelor naturale cu specii noi de interes cinegetic și piscicol;
- afilierea de noi membri sau, după caz, excluderea membrilor săi, în condițiile stabilite prin prezentul statut;
- Sediul central al instituției este situat în municipiul București, pe Calea Moșilor la nr.126.
Pe aversul monedei se prezintă o clachetă cinematografică și câteva role de film, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, anul de emisiune „2023” și valoarea nominală „10 Lei”, iar reversul prezintă portretul și numele lui Liviu Ciulei și inscripția ,,100 de ani de la nastere”. Moneda prezintă următoarele caracteristici tehnice:
- data emiterii – 10 iulie 2023
- tema – 100 de ani de la nasterea lui Liviu Ciulei
- realizator –Monetăria Statului la comanda Băncii Naționale a României
- metal (compoziție) – argint
- titlu – 99,9%
- forma – rotundă
- diametrul - 37 milimetri
- cant – zimțat
- calitate – proof
- tiraj – 5000 exemplare
- prețul unitar de vânzare de la casieriile BNR din București și din țară, exclusiv TVA – 471 lei
- Ordinul Meritul Cultural cls II (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”
- Ordinul Meritul Cultural cls I (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”
- Premiul pentru regie, la Festivalul de la Cannes 1965, pentru filmul Pădurea spânzuraților
- Globul de Cristal, Karlovy Vary, 1969, pentru filmul Valurile Dunării
- Premiul UNITER 1996
- Premiul de Excelență UNITER, 2001
- Premiul de Excelență în cinematografia română, 2002
- Membru de onoare al Ordinului Arhitecților, 2006
- Nebuna din Chaillot de Jean Giradoux – 1957
- Azilul de noapte de Maxim Gorky – 1958
- Cum vă place de William Shakespeare – 1961
- Intrigă și iubire de Friedrich Schiiler – 1965
- Opera de trei parale de Bertol Brecht – 1969
- O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale – 1971
- Visul unei nopți de vară de Shakespeare – 1991
- Șase personaje în căutarea unui autor de Luigi Pirandello - 2005
- În sat la noi – 1951
- Nepoții gornistului – 1953
- Răsare soarele – 1954
- Alarmă în munți – 1955
- Valurile Dunării - 1960
- Pădurea spânzuraților – 1965
- Decolarea – 1971
- Dragostea începe vineri – 1973
- Mușchetarul român – 1975
- Falansterul – 1979
xxx
"VAMA"
O CARICATURĂ
DE MARGARETA CHIȚCATII
O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
UN DIALOG EPIGRAMATIC
________xxx________
CÂTEVA INSIGNE
DIN JUDEȚUL HUNEDOARA
INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi
culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept,
la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau
simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc.
Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare
localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup,
organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel
de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale,
artistice şi de altă natură, etc.
Set 3 insigne - Expo minerit Deva
Ediția a 5-a - august 1989
Înființarea Secției Deva a Societății
Numismatice Române (SNR) a fost aprobată în adunarea generală a SNR din data de
26 septembrie 1982 iar în data de 24 octombrie același an a avut loc ședința de
constituire efectivă a secție, având sediul la Casa de Cultură din
municipiul Deva. Apariția a două secții în același județ (mai exista una la
Petroșani) a reprezentat un factor de încredere la adresa numismaților de pe
aceste locuri din partea conducerii SNR precum și un excepțional prilej de
valorificare a uriașului potențial arheologic pe care îl reprezintă relicvele
dacice și romane raspândite în tot județul. Cum activitatea insignografică la
Petroșani era oarecum staționară, secția numismatică Deva a luat inițiativa
organizării unor expoziții insignografice periodice pe temele cele mai la
îndemână – turism, vânătoare, sporturi de iarnă și minerit. Deci la Deva s-au
organizat anual expoziții de insigne (în total 9 ediții) în perioadele 1985 –
1990 și apoi 1996 – 1998. La aceste expoziții au participat expozanți din județ
dar și din împrejurimi și s-au acordat și premii posesorilor panourilor cu cele
mai interesante insigne. Cu ocazia acestor expoziții s-au realizat și
distribuit participanților insigne conforme modelului prezentat mai sus.
Insigne prezentate mai sus sunt relativ simple, ele au fost bătute și
distribuite participanților la activitatea EXPO – MINERIT DEVA – 1989,
ediția 5, din care se cunosc și prezint aici trei variante de culori.
Set 2 insigne - Expo 18 Petroșani - 1992
Cu ocazia primului Congres
Naţional de Insignografie, de la
Petroșani, din zilele de 18 – 20 septembrie 2009, a avut loc şi Adunarea
Generală de Constituire a Asociaţie Colecţionarilor de Insigne din România
(ACIR). Cei 80 de participanţi au votat statutul asociaţiei şi au ales organul
de conducere al acesteia. În baza hotărârii Judecătoriei Petroşani, Asociaţia a
fost înregistrată la grefa acestei instituţii, în registrul special la nr.
33/16 decembrie 2009. La baza relaţiilor dintre cei 100 de membrii ai
asociaţiei stau 3 principii pe care dorim să le păstrăm şi asupra cărora
insistăm: prietenia, întrajutorarea colegială şi încrederea reciprocă. La ora
actuală conducerea asociaţiei este în căutarea unei sigle care să ne
reprezinte. Până în prezent, printr-o bună coordonare din partea ACIR a
activităţii s-a reuşit menţinerea reuniunilor noastre timp de 39 de ediţii
consecutive, care de 5 ani au fost ridicate la rang de congres, având la bază
propunerea regretatului col. Dogaru Ioan. Prin unirea forţelor a două
localităţi aflate la mare distanţă (Alexandria - Petroşani), dar legată
printr-o voinţă şi o preocupare comună s-a reuşit spre bucuria tuturor
relizarea menţinerii expoziţiilor naţionale şi implicit a reuniunilor. De la
înfiinţare, ACIR a preluat dificila sarcină de atribuire în fiecare an a
premiilor Floarea de colţ, cea mai importantă distincţie care
recompensează atât colecţionarii membri ACIR, cât şi persoanele care se implică
în menţinerea activităţii insignografice din ţara noastră, sarcină deosebit de
onorantă de care ne-am achitat. În ultimii ani premiul Floarea de Colț a fost
înlocuit prin înmânarea insignei ACIR – Colecționar emerit. Publicaţia
oficială a Asociaţiei este Jurnalul Insignografic, cu apariţie semestrială.
Colectivul de redacţie al Jurnalului este format din trei membri şi un fotograf
profesionist.
Capra neagră este o adevarată mândrie a țării
noastre, a fost declarată
monument al naturii și sălășluiește
pe crestele alpine, greu accesibile chiar și celor mai experimentați alpiniști.
Despre ea Eugen Jebeleanu spunea; “Au plămădit-o înălțimile muntelui – acolo unde
creștetele poartă ocalele nevăzute ale cerurilor – din cutezanțe și din
gingășii, au întărit-o stâncile din crită; au agerit-o vânturile și au
săgetat-o piscurile și hăurile. Așa a ajuns să împartă cu vulturii împărăția
neprihănirilor. Suișurile ei pieptișe, săriturile cele mai pline de cerbicie te
țin cu sufletul la gură…” Capra neagra este cel mai „vechi“ mamifer din
Romania: ea traia in perioadele glaciare cuaternare, alaturi de mamut si de
rinocerul linos. A supravietuit incalzirii climatului retragindu-se in zonele
montane inalte, ce constituie si habitatul ei actual: golul alpin si padurile
adiacente. In schimb, ceea ce s-a schimbat drastic este distributia caprelor
negre pe teritoriul Romaniei. Denumit stiintific Rupicapra rupicapra
carpathica, acest animal ierbivor este gregar: traieste in ciopoare de 5-30
exemplare, conduse de femele batrine. Masculii adulti de peste cinci ani duc o
viata solitara, retrasi in zone greu accesibile. Vârsta unui exemplar poate fi
aflata numarând inelele de pe coarne. Durata de viata este estimata la 15-20 de
ani. Capra neagra se distinge prin agilitate, putând face salturi de pâna la 2
metri inaltime si 6 metri lungime. Chiar si pe stinci abrupte, poate atinge o
viteza de 50 km/ora. La nevoie poate inota, dar traversarea lacurilor alpine o
epuizeaza. Printre dusmanii caprelor negre se numara ursii, lupii, râsii si
acvilele de munte, dar numarul exemplarelor nu este periclitat de pradatori ci
de braconieri.
Petroșani (în
maghiară Petrozsény,
în germană Petroschen) este un municipiu din judeţul
Hunedoara, România, care are în
componență și satele: Dâlja Mare, Dâlja
Mică și Peștera, fiind situat la 100 kim sud față de reședința județului -
Deva. Aici se află sediul Companiei Naţionale a Huilei, care cuprinde
mai multe exploatări miniere. Istoria orașului Petroșani începe undeva pe la 1640,
unde douăzeci de iobagi din Petros (sat hunedoarean), pot fi
considerați primii locuitori ai acestui ținut. Prima mențiune a Petroșanilor,
ca localitate, o avem de la 1788. În această perioadă,
locotenent-colonelul prusac Gotze face o călătorie în Orient și se
întoarce din Turcia prin Țările Române. În cartea sa, „Călătoria de la Potsdam
la Constantinopol”, amintește și de Petroșani, care din 1930 este declarat ora.
Câteva dintre clădirile de referință ale orașului sunt:
- Gara Petroșani - dată în folosință în 1870, odată cu linia ferată Petroșani-Simeria, una dintre cele mai vechi construcții din Petroșani.
- Școala Generală Nr. 1 - În anul 1870, din inițiativa societății miniere Petroșani, se înființează o școală cu limbă de predare germană, pentru copiii muncitorilor ce au fost colonizați aici pentru a lucra în minele de cărbuni, pentru ca doi ani mai târziu să aibă loc la Petroșani, deschiderea unei Școli de Stat. Aceasta va deveni mai târziu Școala Generală nr. 1. În 1935, se decide construirea unui nou sediu, pe actuala stradă 1 Decembrie, iar inaugurarea oficială a actualului sediu a avut loc la data de 9 noiembrie 1936
- Școala Maghiară – devenită Școala Generală nr. 4, și care din anul 2005 a fost retrocedată Bisericii Catolice, reluându-se cursurile în limba maghiară.
- Școala Generală "Avram Stanca"
- Teatrul Vechi, numit pe vremuri "Cazinoul Muncitoresc", a fost construit de Societatea "Anonimă Română Petroșani" între anii 1923-1925, la deschiderea acestuia cântând marele compozitor George Enescu.
- Biserica Evanghelică a fost ridicată între anii 1892-1896 și renovată în 1910.
- Muzeul Mineritului: în jurul anului 1900, se construiește clădirea ce aparține Muzeului Mineritului din anul 1961, înainte fiind casă de locuit.
- Școala Sportivă a fost inaugurată în anul 1904. În 1919 a fost naționalizată și transformată în Liceu de Stat și ulterior în Școala Sportivă Petroșani. Aici au antrenat, înainte de a pleca la Deva, și apoi în America, soții Marta și Bela Karoly.
- Teatrul Dramatic "I D Sârbu”, inițial Casa de oaspeți „Gheorghe Apostol” (1905) și ulterior, Cazinoul Funcționarilor Superiori.
- Judecătoria Petroșani – inițial Judecătorie de Ocol (1910)
- Casa de Cultură a Studenților sau fostul Spital de copii „Principele Mircea” a fost dat în folosință în 1922, fiind construit de Societatea „Petroșani”.
- Biserica Unitariană – construită 1924-1928
- Universitatea din Petroșani – inițial Institutul Cărbunelui (1948). Arhitectura clădirii este bazată pe un proiect sovietic.
- Casa de serviciu a lui Nicolae Ceaușescu - construită în 1970
- Casa de Cultură „Ion Dulămiță” - inaugurată în iunie 1966
- Stadionul Clubului Sportiv "Jiul Petroșani" - inaugurat la 1 august 1982 - 20.000 locuri și o pistă de alergări, renovat în 2004.
- Liceul Teoretic "Mihai Eminescu" a fost înființat la 1 septembrie 1993
- Biserica Penticostala “Filadelphia” - cea mai mare biserică penticostală de la Petrila până la Targu-Jiu.
Cupa Minerul Aninoasa
Aninoasa, în limba
maghiară – Aninósza,
este un oraș din județul Hunedoara ce are în componență și satul Iscroni.
Localitatea a fost declarată oraș în anul 1989 și este situată în partea de sud
a județului Hunedoara, în bazinul carbonifer Valea Jiului, de fapt o depresiune
destul de înaltă, altitudinea ei medie fiind de 556 metri la confluența
Jiurilor față de 800 metri spre marginile de est și vest. Orașul Aninoasa
este străbătut de pârâul Aninoasa, de-a lungul căruia se întinde mare parte a
orașului. Forma alungită a localității a fost determinată de rețeaua
hidrografică. Cel mai important râu este Jiul de Vest care desparte orașul
Aninoasa în două unități geografice: Iscroni și Aninoasa. Iscroniul este mult
mai mic decât Aninoasa și se întinde în regiunea cuprinsă între podul de peste
râu și DN 66. La recensământul din anul 2011 orașul număra 4360 de locuitori,
în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 85,11%, maghiari –
3,94%, romi – 6,83% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența
confesională a orașului Aninoasa, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 82,38%, romano catolici –
6,37%, reformați – 1,49%, penticostali – 3,05%, martorii lui Iehova – 1,19% și
restul – nedeclarată sau altă religie. Clima orașului Aninoasa
este una de munte. Temperatura medie în luna ianuarie este cuprinsă între -6 și
-3 °C, iar în luna august între 14 și 20 °C. În anul 2013, Aninoasa
era considerat cel mai sărac oraș din județul Hunedoara. Orașul a intrat în
insolvență în iunie 2013 și a ieșit din procedura de reorganizare un an mai
târziu, după ce și-a achitat integral datoriile de aproape 5,9 milioane de lei,
cu mult peste bugetul local.
Schiul este un
sport de iarnă care constă în
coborârea unor pante înzăpezite pe schiuri prinse de ghetele echipamentului individual.
El cuprinde mai multe discipline sportive din care amintesc; schi fond, schi
alpin, slalom, sărituri cu schiurile etc.
Corvinul Hunedoara a fost un club de fotbal din România, înființat în
anul 1921. Prima sa prezență în Divizia A a avut loc în anul
1954, când a retrogradat după numai un sezon. Perioada cea mai bună a echipei a
fost la începutul anilor 1980, când conducerea tehnică era asigurată
de către Mircea Lucescu. Ceam mai bună performanță a clubului s-a
înregistrat în sezonul 1981 - 1982 când s-a clasat pe locul III în campionatul
Divizie A. Clubul a fost dezafiliat de la FRF în 2008 pentru datorii față
de jucători, după ce indiferența și incompentența au atins cote maxime.
Culorile clubului au fost alb și albastru și alte nume ale clubului au fost; U.F.H Hunedoara, I.M.S. Hunedoara, Metalul
Hunedoara și Energia Hunedoara. În
vara anului 2009 s-a înființat un nou club (F.C. Hunedoara) pentru a menține
vie iubirea microbiștilor hunedoreni pentru fotbal. Sus am postat logo-urile
clubului de fotbal Corvinul Hunedoara, în devenirea sa.
Metalul Hunedoara
Metalul Hunedoara -1954 a fost una dintre primele echipe implicate în
blaturi în fotbalul românesc. Finalul sezonului 1954 a fost unul de foc în lupta
pentru evitarea retrogradării, iar hunedorenii au făcut tot posibilul să nu
“pice” în Divizia B.Înainte de ultima etapă, doi oficiali ai clubului au fost
surprinşi în flagrant în timp ce încercau să ofere bani unor jucători ai
echipei Progresul Oradea (150.000 de lei, conform unor surse), formaţie deja
retrogradată, pentru a câştiga meciul cu Locomotiva Bucureşti (viitorul Rapid Bucureşti).
Locomotiva se afla în dispută directă cu Metalul Hunedoara pentru locul 11,
adică pentru salvare. Metalul a bătut cu 3-1 pe Flacăra Ploiești, iar orădenii
au murit pe teren cu feroviarii, scor 3-2. Hunedoara scăpa, Locomotiva lua
drumul Diviziei B.Conducătorii Metalului Hunedoara erau filaţi de Securitate
după meciul direct, din retur, contra orădenilor, când hunedorenii au câştigat
suspect, scor 1-0.După flagrantul de la Oradea, FRF a anchetat cazul, iar
comunicatul Comisiei Centrale de Fotbal i-a şocat pe microbişti. Cea mai dură
sancţiune a fost retrogradarea Metalului Hunedoara în Divizia B, cu toate că pe
teren obţinuse rămânerea în Divizia A.În plus, şapte conducători au fost “scoşi
din orice muncă sportivă”, trei fotbalişti au fost excluşi pe viaţă, în timp ce
alţi zece fotbalişti au primit suspendări între 6 luni şi 3 ani. În total,
formaţia hunedoreană fusese acuzată că aranjase patru meciuri din campionat. Sursa:
Hunedoara liberă
Institutul de mine - Petroșani - Promoția 1965 - 25 ani 1990
Odată cu reorganizarea învăţământului superior minier din anul
1952, Institutul Cărbunelui îşi schimbă titulatura în Institutul de
Mine Petroşani. Diversificarea profilurilor şi specializărilor, proces care
se produce după anul 1990, a produs mutaţii importante în cadrul şcolii
superioare de la Petroşani şi, dincolo de continuarea învăţământului cu profil
tehnic, începe să capete tot mai multă consistenţă învăţământul universitar în
profil economic, matematic, socio-uman, informatic, de administraţie publică.
Acest fapt va determina schimbarea titulaturii şcolii superioare de la
Petroşani, care va reflecta nu numai o schimbare de ordin administrativ dar şi
de conţinut. Astfel, prin Ordinul Ministrului Învăţământului nr. 4894/1991,
Institutul de Mine din Petroşani - având în structura sa două facultăţi:
Facultatea de Mine şi Facultatea de Maşini şi Instalaţii Electromecanice
Miniere, şi un colegiu: Colegiul Universitar Tehnic şi de Administraţie din
Petroşani, înfiinţat în anul 1990 - se denumeşte Universitatea Tehnică din
Petroşani. Începând cu anul 1995, prin H.G. nr. 568 / 1995 Universitatea
Tehnică din Petroşani se denumeşte Universitatea din Petroşani, având în
structura sa trei Facultăţi: Facultatea de Mine, Facultatea de Maşini şi
Instalaţii Electromecanice, Facultatea de Ştiinţe şi un Colegiu Universitar
Tehnic şi de Administraţie.Set 5 insigne - Drumeții veterani - Căprișoara 2006
Turismul este
călătoria realizată în scopul recreării, odihnei sau pentru afaceri.
Organizația Mondială a Turismului (O.M.T.) definește turiștii ca fiind
persoanele ce „călătoresc sau locuiesc în locuri din afara zonei lor de
reședință permanentă pentru o durată de minimum douăzeci și patru de ore dar nu
mai lungă de un an consecutiv, în scop de recreere, afaceri sau altele nelegate
de exercitarea unei activități remunerate în localitatea vizitată.” Turismul
a devenit o activitate de recreere globală populară. Turismul este ramura
economică cea mai puternică pe plan mondial. În 2004 s-au obținut în acest
sector, conform O.M.T. circa 623 miliarde de dolari americani. Cu aproximativ
100 milioane de angajați la nivel mondial, turismul se evidențiază și ca cel
mai important angajator. Turismul în România se concentrează asupra
peisajelor naturale și a istoriei sale bogate. Traversată de apele Dunării, România are un scenariu sensibil, incluzând frumoșii și
împăduriții Munți Carpați, Coasta Mării Negre și Delta Dunării. Cu rolul de a
puncta peisajele naturale sunt satele, unde oamenii de acolo trăiesc și
mențin pentru sute de ani tradițiile. În România este o abundență a arhitecturii
religioase și a orașelor medievale și a castelelor, ce accentuează și
valorifică potențialul turistic al României.Turismul este o
activitate relaxantă, mult apreciată de locuitorii Văii Jiului - mari amatori
de drumeţii şi buni cunoscători ai frumuseţilor naturii. În anul 1986, la
sfârşitul verii, un grup de pasionaţi şi împătimiţi ai drumeţiilor montane, în
frunte cu Aurel Dula şi Vasile Pollak, propun organizarea unei întâlniri anuale
a veteranilor în ale drumeţiilor montane. La prima întâlnire care a avut loc în
1986 s-a hotărât ca următoarele să aibă loc la o cabană din munţii care
înconjoară cu dărnicie Valea Jiului; întâlnirile nu erau însoţite de competiţii
sportive, iar spre amintire veteranii vor primi câte o insignă, al cărei desen
să reproducă o floare din bogata floră a munţilor noştri. - Prima întâlnire a
avut loc la Cabana Buta din masivul Retezat în anul 1986.
Emblematică în mintea celor deja trecuţi de
prima tinereţe, Cabana „Căprişoara” n-a avut prea mult noroc din 1990 până de curând. Decurând cabana a intrat într-un important proces de renovare înghițind
importante fonduri financiare. Astăzi cabana este foarte atractivă din punct de
vedere turistic în zonă, având avantaje pe care nu le are nicio altă cabană la
momentul actual în Valea Jiului. Cabana „Căprișoara” se află la 2 km de Vulcan,
pe drumul spre Pasul Vâlcan. Ultima porţiune de drum, înainte de a ajunge la
cabană, nu este asfaltată, dar este întreținută periodic de administratorul
cabanei. Cabana a fost abilitată complet, s-a reamenajat curtea interioară, s-a
instalat un gard nou, au fost create terase, terenuri de sport, loc de joacă,
au fost turnate șape de nivelare, s-au refăcut tencuieli, reţele electrice şi
sanitare. La început, în cabană erau doar două camere ce puteau fi utilizate,
prevăzute cu băi proprii. Acum sunt 16 camere, dintre care 8 date în folosință
și alte 8 în curs de amenajare. Primele 8 camere, de la etajul I, au fost
recompartimentate pentru a fi accesorizate cu băi, pentru că înainte cabana
avea o singură baie, pe hol. Camerele au mobilier și dotări complet noi, și pot
primi familii cu copii, cupluri, chiar și tabere. Bucătăria este complet
modernizată, utilată, iar restaurantul are o capacitate de 100 de locuri.
Încălzirea în restaurant este realizată prin pardoseală, fiind instalate două
centrale care să deservească cabana. Terasa reamenajată a localului are o
capacitate de 200 de persoane, fiind prevăzută cu două zone de grill. Lângă
terasă a fost amenajat un loc de joacă pentru copii, de 280 mp, cu covor gumat,
și un teren de sport multifuncțional, cimentat, pe care a fost turnată șapă, și
care se va transforma în teren sintetic.
Maseaua ciutei –
denumire științifică - Erythronium
dens-canis, este o planta perena, cu bulbi, din familia Liliaceae. Epitetul
latin dens-canis (maseaua sau dintele cainelui) provine de la forma bulbului de
culoare alba. Frunzele sunt cate doua, oval-lanceolate, la aceasta subspecie
avand pete de culoare galbuie, dar și brun roșcate sau movalii. Florile sunt
solitare cu petale reflexe, albe (la subspecia niveum), roz sau liliachii si apar
primavara devreme. Subspecia niveum este endemica pentru sud-vestul Romaniei si
se intalneste in paduri de stejar, carpen sau fag.
Deva este un municipiu
și reședință a județului Hunedoara, România. Are o populație de
aproximativ 57000 de locuitori. S-a presupus că numele Deva este
în legătură cu anticul cuvânt dac dava, care însemna „cetate”. Alte teorii
susțin că numele s-ar trage de la o legiune romană care s-a transferat pe
locul actualului municipiu de la Castrum Deva. Există argumente de
ordin lingvistic care arată că toponimul Deva provine din cuvântul
slav deva, care înseamnă „fecioară”.Prima atestare documentară a
existenței localității Deva datează din anul 1269, fiind menționată prin
cuvintele latine castro Dewa. Pe hărțile medievale ea apare fie sub
numele de Deva sau Dewan. Sus am postat stemele interbelică,
comunistă și actuală ale municipiului Deva, iar dedesubt pozele câtorva monumente
reprezentative de cultură și arhitectură din acest oraș, de acum sau din alte vremuri.
Primăria
Castelul Bethlen Gabor
Biserica română unită
Prefectura
Pavilionul Cetății
Noul Palat administrativ - Strada Avram Iancu
Cazarma honvezilor
Hotel Crucea Albă
Hotel Orient
Gimnaziul industrial de băieți - Strada 6 Septembrie
Județul Hunedoara este situat în
provincia istorică Transilvania, România, pe cursul mijlociu al râului
Mureș, în vecinătatea Munților Apuseni. Specific acestui județ este faptul
că își are reședința în municipiul Deva și nu în Hunedoara. Județul se întinde
pe o suprafață de 7063 kilometri pătrați și numără aproximativ 486000 de
locuitori. Ca subdiviziuni administrative județul este compus din 7 municipii -
Deva, Brad, Hunedoara, Lupeni, Orăștie, Petroșani și Vulcan, 7 orașe -
Aninoasa, Călan, Geoagiu, Hațeg, Petrila, Simeria, Uricani și 55 de comune. Sus
am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului
Hunedoara, dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din
acest județ, vederi generale și trimiteri poștale ilustrate de acum sau din
alte timpuri.
Poetul național portughez Luis Vaz de Camoes,
a trăit între anii 1524 - 1580
Detaliu vignetă de pe o felicitare franceză
Detaliu vignetă de pe un bilet spaniol de loterie
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 25.07.2023