1. Prin anii 1928 – 1929 s-a bătut la
Monetăria Regală din Londra o monedă din aliaj de aur, cu valoarea de 100 lei,
având pe ea chipul regelui Ferdinand al României și marcat anul 1922. Probabil
această emisiune monetară s-a dorit a fi un omagiu la cea de-a cincea
aniversare a încoronării lui Ferdinand I şi a Mariei ca rege şi regină,
încoronare ce avusese loc în octombrie 1922 la Alba Iulia; decretul de emitere
a acestor monede a fost publicat în Monitorul Oficial al României pe 4 iunie
1927, iar regele Ferdinand a murit pe 20 iulie în acelaşi an). Această monedă a
fost gravată de renumitul artist francez Paul Marcel Dammann (1885 - 1939).
Cotarea pe piaţă a pieselor din această serie indică faptul că o mare parte din
tiraj nu a fost pusă în circulaţie. Se pare că o parte din tiraj a fost retopit
și folosit pentru baterea altor piese. Pe această monedă Ferdinand poartă
cunună de lauri, marcând astfel încheierea victorioasă a
Marelui Război pentru Reîntregirea Neamului. Pe avers în interiorul unui cerc
perlat exterior este redată stema mijlocie a regatului, deasupra periferic
circular fiind aplicată inscripția: “ROMÂNIA”
și dedesubt fiind gravată valoarea monedei: “100 LEI”. Pe
revers în interiorul unui cerc perlat exterior este redat chipul regelui
Ferdinand, privind spre dreapta, și având pe cap o coroană de lauri. Sub gât
este marcat numele gravorului: “P.M.DAMMANN” și de jur împrejur este aplicată
inscripția:”FERDINAND I – REGELE ROMÂNILOR - 1922”.
Caracteristicile tehnice ale monedei
sunt următoarele: valoarea – 100 lei, metal compoziție
– aliaj aur (90% aur și 10% cupru), anii emiterii – 1928 (1929), forma –
rotundă, diametrul – 35 milimetri, greutatea – 32,26 grame, tiraj – 30000
exemplare și cant – neted și inscripționat: “PATRIA * ȘI* DREPTUL* MEU******”.
Ferdinand I este unul
dintre cei mai importanți regi ai României, personalitatea sa fiind strâns
legată de realizarea Marii Uniri, visul de veacuri al românilor, despre care ne
aducem aminte cu emotie. Om de o vastă cultură, poliglot și botanist pasionat,
Regele Ferdinand a fost sincer devotat românilor, sub domnia sa
înregistrându-se cea mai înfloritoare perioadă a statului românesc modern.
Născut la data de 24 august 1865, Prințul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von
Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său nobiliar complet, era de fapt fiul
Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui
Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Ferdinand a ajuns
la tron printr-o conjuctură de familie avantajoasă, peste care s-a suprapus și
importanța continuității statului roman sub formă de regat într-un context
politic internațional instabil. Când avea 19 ani a făcut prima sa vizită în
România, ulterior a revenit în Germania pentru a-și desăvârși studiile liceale
și universitare. Anul 1893 l-a găsit absolvind prestigioasa Universitate din
Leipzig si Scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice din Tubingen.
Chiar în același an s-a stabilit la Bucuresti pentru a-și îndeplini menirea de
moștenitor al tronului României. El devenise de fapt moștenitor al tronului
Regatului Românie după ce atât tatăl său cât și fratele mai mare au renunțat la
tron. Odată sosit la București, tânărul prinț german se declara cucerit de
flora României, o adevarată provocare științifică pentru un botanist pasionat
cum era Ferdinand. Nu rămâne insensibil nici la frumusețea proverbială a
româncelor, fiind cucerit de Elena Văcărescu. Aventura celor doi idealiști a
fost oprită brusc din considerente politice. Ferdinand a fost nevoit să-și
întrerupă relația cu Elena Văcărescu la intervenția și insistențele Consiliului
de Miniștri al României, care i-a reamintit principelui ca niciun membru al
Familiei Regale nu se poate căsători decât cu femei de sânge regal. Ferdinand
nu are încotro și pe data de 10 ianuarie 1893 se însoară cu Maria de Edinburgh,
nimeni alta decât verișoara sa de gradul trei. Ferdinand și Maria au avut
împreună 6 copii, trei fete și trei băieți. Cel mai mare dintre băieți a
devenit urmîtorul rege al României, Carol al II-lea.La vârsta de 49 ani,
Ferdinand I devine rege al României depunând jurământul solemn și luându-și în
fața țării angajamentul că va fi un "bun român". Ferdinand a
iubit România și poporul roman. Din admirație și respect pentru religia
națională a românilor, Ferdinand renunță la cultul catolic și se botează
creștin-ortodox. Atașamentul și dragostea lui Ferdinand pentru mica și
fermecătoarea, la acea dată, tara din Est nu aveau să se limiteze la acest
gest. Istoria menționează că datorită admirației sale pentru România, Regele
Ferdinand avea sa fie supranumit fie "Lealul", sau
"Întregitorul". Visul lui Ferdinand a fost în egală măsură
același cu al românilor - crearea României Mari. La acea dată Ardealul se afla
sub stăpânire austro-ungară, acolo unde românii nu aveau nici cele mai
elementare drepturi. Momentul prielnic s-a ivit odată cu declanșarea primului
război mondial. Deși era german a ales să acționeze în acel război de
partea Antantei (14 august 1916) luptând împotriva Puterilor Centrale conduse
de Germania. La Castelul Hohenzolernilor din Prusia era mare derută și nemulțumire,
Ferdinand a fost renegat iar steagul heraldic al familiei a fost coborât în
doliu. În ciuda entuziasmului și speranțelor românilor, situația pe front era
dezastruoasă, armata română, slab echipată și înarmata înregistra mari
pierderi. Puterile Centrale au ocupat și Dobrogea și Bucureștiul a intrat sub
ocupație germană. Ferdinand și întregul guvern român a fost nevoit să se
refugieze la Iasi. Luptele eroice de la Mărăști, Mărășești și Oituz, purtate de
Armata Română au schimbat cursul evenimentelor. Jertfa și eforturile românilor
au dus la oprirea înaintării germane în Moldova. În momentul în care bolșevicii
au pus mâna pe putere în Rusia și au cerut instituirea păcii (1918), România se
afla înconjurata de armatele Puterilor Centrale. Regatul Romaniei a fost forțat
de Germania să semneze la București un tratat de pace dezavantajos pentru țara
noastră, tratat pe care Ferdinand a refuzat să-l semneze. Când trupele Triplei
Alianței au avansat pe frontul din Salonic dezmembrnd armata bulgară, România a
reintrat în razboi. Imperiile Rus și Austro-ungar se dezintegrau. Avantul
militar al trupelor române nu mai putea fi stopat, eforturile acestora ducând
la mult așteptata unire cu Bucovina, Basarabia si Transilvania. În urma
înfrangerii Republicii Sovietice Ungare conduse de agentul bolșevic Bela Kun,
trupele române au ajuns să ocupe Budapesta, iar Ferdinand se întoarcea ca un
învingător în fruntea armatei, într-un București entuziasmat. În anul 1922, pe
data de 15 octombrie, Ferdinand este încoronat Rege al României Mari la Alba
Iulia. Viața politică din timpul domniei sale a fost dominată de Partidul
Național Liberal, condus pe atunci de frații Ion și Vintilă Brătianu. Unirea cu
Ardealul a lărgit, în mod ironic, baza electorală a opoziției ale cărei partide
principale s-au unit în anul 1926 pentru a forma Partidul Național Țărănesc.
Regele a fost cu adevărat un "bun român" așa cum a jurat. Unii
istorici îl consideră ca cel mai strălucit rege, în ciuda faptului că era o
persoană relativ timidă și introvertită. Ferdinand I a fost martorul realizării
României Mari cu provinciile Basarabia, Transilvania și Bucovina de
Nord. A înfăptuit reforma agrară împărțind pământ țăranilor, prioritate
având veteranii de război și familiile celor căzuți în războiul pentru reîntregirea
țării. În ciuda succesului în război și al creării României Mari, Ferdinand se
confrunta cu mari probleme de ordin personal. Fiul său cel mare, prințul Carol
al II-lea, mare amator de lux și desfrâu, trăia o viață scandaloasa,
căsătorindu-se clandestin cu Ioana "Zizi" Lambrino, cu care avea un
copil nelegitim. Prințul a ajuns totuși să se căsătorească cu Elena, fiica
regelui Constantin al Greciei și acest mariaj eșuând repede. Carol fuge cu
amanta sa, Elena Lupescu, la Paris. Regele se vede nevoit să îl desemneze
drept urmaș la tron pe nepotul său, prințul Mihai de România, pe atunci un
copil, Carol al II-lea, tatăl lui Mihai, fiind dezmoștenit de Regele Ferdinand.
La doar 62 de ani, după o domnie ce s-a întins peste 13 ani tumultuoși pentru
istoria României, Ferdinand moare în urma unui cancer de colon, fiind
înmormantat la Curtea de Argeș alături de Regele Carol I și Regina Elisabeta.
În timpul scurtei sale domnii, România a atins un nivel de dezvoltare
nemaiîntâlnit pănă atunci. Agricultura era o forță, țara noastră fiind
supranumită "Grânarul Europei". S-a dezvoltat comerțul concomitent cu
exploatarea zăcămintelor de petrol, economia țării noastre fiind printre cele
mai puternice și stabile din întreaga lume, totul sub conducerea unui rege
care, între problemele personale și războaiele care au răvășit țara, a găsit
totuși timp să se dedice și știintei și cunoașterii, fiind președinte și
protector al Academiei Române din 1914 până la trecerea sa la cele veșnice (20
iulie 1927).
2. În
data de 11 octombrie 2021, Banca Naţională a României a lansat în circuitul
numismatic mondial o monedă comemorativă din argint și o alta din tombac cuprat
cu tema 100 de ani de la
înființarea Institutului ,,Cantacuzino”.
Aversul
monedei din argint prezintă portretul și numele doctorului Ioan
Cantacuzino, inscripția verticală „ROMANIA”, stema României, anul de emisiune
„2021” și valoarea nominală „10 LEI”, suprapuse peste inscripția repetată,
scrisă ca microtext, ,,INSTITUTUL CANTACUZINO”. Caracteristicile tehnice ale
acestei monede sunt următoarele: valoarea – 10 lei, data emiterii - 11
octombrie 2011, material (compoziție) – argint, titlu – 99,9%, forma – rotundă,
diametrul – 37 milimetri, greutatea – 31,103 grame, calitatea – proof, cant –
zimțat, tiraj – 5000 exemplare și preț unitar de achiziție cu T.V.A. inclus –
415 lei.
Aversul
monedei din tombac cuprat prezintă portretul și numele doctorului Ioan
Cantacuzino, inscripția verticală „ROMANIA”, stema României, anul de emisiune
„2021” și valoarea nominală „1 LEU”, suprapuse peste inscripția repetată,
scrisă ca microtext, ,,INSTITUTUL CANTACUZINO”. Pe reversul comun al monedelor
din argint și din tombac cuprat redă clădirea Institutului Național de
Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară ,,Cantacuzino” și inscripțiile ,,100 DE
ANI” și «INSTITUTUL ,,CANTACUZINO”». Caracteristicile tehnice ale acestei
monede sunt următoarele: valoarea – 1 leu, data emiterii - 11 octombrie 2011,
material (compoziție) – tombac cuprat, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri,
greutatea – 23,5 grame, calitatea – proof, cant – zimțat, tiraj – 5000
exemplare și preț unitar de achiziție cu T.V.A. inclus – 110 lei.
Ion Cantacuzino, cunoscut și ca Ioan
Cantacuzino, (născut la data de 25 noiembrie 1863 în Bucureşti şi decedat la data de 14
ianuarie 1934 tot la Bucureşti ) a fost un
academician, medic, microbilog, profesor universitar român, fondatorul școlii
românești de imunololgie şi patologie experimentală. Ion
Cantacuzino a desfășurat o bogată activitate de cercetare privind vibrionul
holeric și vaccinarea antiholerică, imunizarea activă
împotriva dizenteriei și febrei tifoide, etiologia și patologia
scarlatinei. Începând cu anul 1986 publică lucrări despre sistemele și
funcțiile fagocitare în regnul animal și despre rolul fenomenelor electrofiziologice
în mecanismele imunitare. Pe baza cercetărilor sale privind vibrionul holeric,
Cantacuzino a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică,
numită Metoda Cantacuzino, metodă folosită și astăzi în țările unde se mai
semnalează cazuri de holeră. Datorită lui Ion Cantacuzino, România a
fost a doua țară din lume, după Franța, care a introdus în anul
1926 vaccinul BCG, având germeni cu virulență atenuată, pentru
vaccinarea profilactică a nou-născuților împotriva tuberculozei. Ion Cantacuzino
a fost un remarcabil organizator al campaniilor antiepidemice, calitate pe
care a demonstrat-o în combaterea epidemiei de tifos și holerei în timpul
primului război mondial și în campania antimalarică. Ion Cantacuzino a fost
membru titular al Academiei Române, din anul 1925, membru în Comitetul de
Igienă al Ligii Națiunilor, al societăților de Biologie, de
Patologie Exotică și al Academiei de Științe din Paris. Numeroase
universități i-au acordat titlul de Doctor honoris causa: Lyon – 1922, Bruxelles
– 1924, Montpellier – 1930, Atena – 1932 și
Bordeaux – 1934.
Institutul „Cantacuzino” a
fost înființat la 1 aprilie 1921, prin Înaltul Decret emis de Regele
Ferdinand I, sub denumirea de Institutul de Seruri și Vaccinuri „Dr. I.
Cantacuzino". De-a lungul unei perioade de aproape 100 de ani, în
Institutul Cantacuzino s-au efectuat cercetări în toate domeniile importante
ale microbiologiei și științelor conexe, s-au produs o serie de vaccinuri si
seruri terapeutice, specialiștii săi fiind implicați în activități de sănătate
publică (în special prin activitatea de îndrumare metodologică a Institutelor
de sănătate publică din România), de supraveghere epidemiologică a
teritoriului, de documentare și pregătire a personalului medical de
specialitate. Școala științifică ce s-a format în și pe lângă Institutul
Cantacuzino a concentrat eforturile de cercetare în domeniile microbiologiei si
patologiei experimentale, favorizând dezvoltarea acestora în România.
Institutul Cantacuzino a devenit treptat unul dintre cele mai importante centre
de cercetare în domeniile științelor biomedicale, igienă și epidemiologie,
patologie comparată și patologie infecțioasă, biochimie, enzimologie,
imunologie, etc. Pe lângă activitatea științifică, în institut, se desfășoară
și o susținută activitate de sănătate publică, concentrată în Centre de
Referință. Institutul Cantacuzino găzduiește astfel Colecția Națională de
Tulpini Microbiene și o serie de colecții de tulpini virale de referință. Tot
aici, se desfășoară și o intensă activitate de învățământ, în cadrul catedrei
de Microbiologie si Epidemiologie a Facultății de Medicină din UMF „Carol
Davila”, București, (cursuri și lucrări practice pentru studenți, cursuri, demonstrații
și stagii practice pentru medici rezidenți, stagii și cursuri de pregătire
medicală continuă pentru medici specialiști microbiologi,
epidemiologi și biologi). În laboratoarele institutului, absolvenții
facultăților de medicină și biologie își pregătesc tezele de licență și de
doctorat. Din 2017, Institutul a fost trecut de la Ministerul Sănătății în
subordinea Ministerului Apărării Naționale, sub denumirea de Institutul
Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, cu scopul
de a-l revigora și a se relua producția de vaccinuri și de alte produse prin
care s-a făcut renumit.
3. În data de 25 octombrie 2021 Banca
Naţională a României a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă
comemorativă cu tema 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al
României. Aversul redă corpul central al Palatului Regal din București, inscripția
în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „500 LEI” și anul
de emisiune „2021”. Reversul prezintă
portretul Regelui Mihai I al României și inscripțiile în arc de cerc ,,REGELE
MIHAI I” și ,,100 DE ANI DE LA NASTERE”.
Moneda are următoarele
caracteristici tehnice: data emiterii – 25 octombrie 2021, valoarea – 500 lei,
material (compoziție) – aur, titlul – 99,9%,
forma - rotundă, diametrul – 35 milimetri, greutatea – 31,103 grame,
cant – neted, calitate – proof, tiraj – 1000 exemplare și preț unitar de
achiziție fără TVA – 11600 lei.
Regele Mihai I s-a nascut la 25
octombrie 1921, la Sinaia. A fost fiul Regelui Carol al II-lea si al
Reginei-Mama Elena. A incetat din viata, in ziua de 5 decembrie 2017, la
resedinta privata din Elvetia. Din iunie 1930, dupa plecarea Reginei-mama in
exil, Regele Mihai a ramas in grija tatalui Sau. A urmat cursurile unei scoli
organizate de acesta la palat, alaturi de copii reprezentand toate colturile
tarii si toate categoriile sociale. A devenit din ce in ce mai inchis in sine
si mai ganditor. Singurele
saptamani fericite erau cele petrecute la Florenta, la mama sa. In adolescenta,
Principele Mostenitor a urmat cursuri de sport si a inceput pregatirea
militara. La varsta de saisprezece ani a devenit sublocotenent in armata
romana. Dupa decesul Regelui Ferdinand din 1927 si ca urmare a faptului ca
Principele Carol a renuntat la statutul de Principe Mostenitor, Principele
Mihai a fost proclamat Rege. Fiind minor, s-a instituit o Regenta, compusa din
Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea si Presedintele Inaltei Curti de
Casatie, Gh. Buzdugan. La 8 iunie 1930, Principele Carol a revenit in tara si a
preluat tronul. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. In urma
abdicarii tatalui Sau, la 6 septembrie 1940, a devenit Regele Mihai I. In
timpul razboiului, Regele i-a imbarbatat pe ostasii romani care au luptat
pentru reintregirea tarii. Nu a fost insa de acord cu depasirea liniei
Nistrului. In ciuda refuzului Maresalului Antonescu, la 23 august 1944 Regele a
hotarat trecerea Romaniei alaturi de aliatii sai traditionali. Acest act de
curaj a scurtat razboiul cu 6 luni si a crutat vietile a sute de mii de oameni.
Din 1944, Majestatea Sa Regele s-a opus din toate puterile instaurarii
autoritatii comuniste. In cele din urma, a fost obligat sa abdice la 30
decembrie 1947. Exilul Regelui Mihai si al Reginei Ana a inceput odata cu
revenirea de la nunta din Atena. Au locuit pana la sfarsitul anului 1948 la
vila Sparta, locuinta Reginei-mame Elena. Din 1949, Regele Mihai si Regina Ana
s-au mutat la Lausanne si apoi in Anglia, unde au locuit pana in 1956. Pentru
a-si castiga existenta, Regele si Regina au construit o ferma de pui si un mic
atelier de tamplarie. Familia Regala s-a intors in Elvetia in 1956. Regele
Mihai a semnat un contract cu compania aeriana "Lear Jeats and Co",
la Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oras de pe malul lacului Léman,
la cativa kilometri de Geneva. Aici a locuit peste patruzeci si cinci de ani si
tot aici se afla, pentru moment, casa familiei. In anul 1958, Regele a oprit
colaborarea cu "Lear", iar un an mai tarziu, a infiintat o companie
de electronica si de mecanisme automate denumita METRAVEL, pe care a vandut-o
cinci ani mai tarziu. Din biroul sau de la Versoix si, incepand cu 2001, din
cel de la Bucuresti, Regele Mihai a militat pentru intrarea Romaniei in NATO si
in Uniunea Europeana. Majestatea Sa a incurajat respectarea drepturilor omului,
dezvoltarea economiei de piata, pastrarea culturii nationale, respectarea
adevarului istoric, respectarea si garantarea proprietatii private,
consolidarea statului de drept si a democratiei in tara noastra. Regele Mihai
si Regina Ana au locuit din 2004 la Aubonne, in Elvetia. De marile sarbatori
crestine si, in functie de angajamentele Lor publice, Majestatile Lor au ales
sa fie alaturi de cei dragi fie la Castelul de la Savarsin, fie la Palatul
Elisabeta.
Palatul Regal nou,
denumire actuală Muzeul Național de Artă
al României, este o clădire monumentală din municipiul București, situată
pe Calea Victoriei, în Piața Palatului (redenumită Piața Revoluției, după
evenimentele din decembrie 1989), undeva pe locul vechiului Palat Regal. Clădirea
simbolizează centrul puterii monarhice în România și reprezintă principala
reședință regală din București. Ea a fost folosită efectiv pentru găzduirea
activităților oficiale ale familiei regale a României până la 24
august 1944, dată la care a fost bombardată și a rămas nelocuibilă până în
momentul plecării Regelui Mihai în exil. În anul 1926 clădirea vechiului palat
este distrusă parțial de un incendiu, însă Regina Maria a ales doi
arhitecți, N.N. Nenciulescu și Karel Liman, care să întocmească planurile de
refacere ale palatului. Din anul 1930 până în anul 1944, palatul trece prin
diverse modificări; se construiește aripa de sud a palatului, există spații
destinate unor expuneri muzeale și este construită o nouă aripă în partea de
nord, care însă este distrusă parțial în timpul unui bombardament din 1944. Abia
în anul 1948, după sfârșitul celui de-al doilea război mondial, perspectivele
de utilizare a Palatului Regal se măresc considerabil. Acesta trece în
administrarea și folosința Ministerului Artelor și Informațiilor, cu scopul de
a deschide un muzeu național de artă, elementele arhitecturale care aminteau de monarhie fiind înlăturate
sau ascunse.
Doi ani mai târziu, în 1950, este inaugurată prima galerie a muzeului, acesta
fiind punctul de pornire pentru multe alte galerii de artă universală și artă
veche românească. În timpul dictaturii
lui Nicolae Ceaușescu, Sala Tronului era cunoscută ca „Sala Consiliului de Stat
a Republicii Socialiste România”, fiind folosită pentru unele evenimente
oficiale ale regimului comunist. Tot începând din perioada comunistă, sala de
spectacole din interiorul Palatului („Sala Mică a Palatului”) a fost deschisă
publicului, ca cinematograf. În prezent, clădirea adăpostește Muzeul Național
de Artă al României și Sala de concerte „Auditorium”. Muzeul
are în patrimoniul său una dintre cele mai mari colecții de picturi din România,
în total peste 70000 de exponate.
xxx
O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
UN DIALOG EPIGRAMATIC
___________xxx___________
O MEDALIE ȘI
CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI
Informaţii generale despre medalistică şi
subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în
articolul "Le Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic,
foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite,
preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care
indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei
persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani
și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare
societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică,
religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de
participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură,
etc.
Napoleon al III-lea (1808 - 1873) 200 de ani de la naștere
Napoleon
al III-lea, nume real și complet Charles-Louis-Napoléon Bonaparte a fost
primul președinte al celei de-a 2-a Republici Franceze în 1948, devenit apoi,
în urma unei lovituri de stat în anul 1852, al doilea împărat
al francezilor, sub numele de Napoléon al III-lea. El a trăit în
perioada 20 aprilie 1808 – 9 ianuarie 1873. El a fost inițiatorul mai multor
lovituri de stat pentru reinstaurarea imperiului, toate eșuate, drept pentru
care a fost închis. După Revoluția din 1848 i-a fost permisă întoarcerea la
Paris, unde a devenit deputat în Assemblée Nationale. În 20
decembrie 1848 a fost ales președinte al Republicii Franceze, prin
lovitura de stat din 2 decembrie 1851 el a primit titlul de
"principe-președinte" și puteri dictatoriale. Exact după un an de la
lovitura sa de stat și la 48 de ani de la încoronarea unchiului său a fost
numit Napoleon al III-lea ca împărat al francezilor, pe data de 2
decembrie 1852. Investirea fusese validată de un plebiscit. Împăratul s-a
căsătorit în 30 ianuarie 1853 cu contesa spaniolă Eugenie de Montijo,
cu care a avut un fiu, pe Louis Napoleon. Epoca celui de-al doilea Imperiu
Francez este caracterizată de o industrializare rapidă și de modernizarea
instituțiilor economice și administrative ale statului. După războiul din Crimeea
(1854 - 1856) și implicarea în unificarea Italiei, Franța a redevenit o
mare putere europeană. După eșecul expediției militare din Mexic (1862
- 1867) și neputința sa de a evita conflictul cu Prusia renumele politic
al lui Napoleon III a apus și nu a mai putut fi restabilit nici prin reformele
liberale din 1869. În urma
înfrângerii de la Sedan împăratul a căzut, pe data de 1
septembrie 1870, în captivitate germană și a fost închis în Castelul
Wilhelmshohe din Kassel. După eliberarea din detenție la data de 19
martie 1871, Napoleon III s-a stabilit la Chislehurst, unde a decedat la
data de 9 ianuarie 1873.Insigna - Clubul alpin Hășmaș - Piatra singuratică
Clubul
alpin Hășmaș, cunoscut și sub numele Clubul speo-alpin Hășmas, este asocierea
unor tineri entuziaști îndrăgostiți de munte, turism, peșteri, care vizitează anual,
iarna și vara frumoasele meleaguri ale Munților Hășmaș din Carpații Orientali.
Nu știu precis unde își are sediul acest interesant club de turism, pentru că
aș alerga și eu să mă înscriu în el.
Cabana
“Piatra singuratică”(1504 metri), situată
la poalele masivului Hășmașu Mare, două ore de mers lejer din orașul Bălan,
județul Harghita, este recent reconstruită și are o capacitate de cazare de 28
locuri iarna și maximum 50 locuri vara, astfel: - 1
cameră cu patru locuri – rezervată salvamontiștilor
- 1
cameră cu 10 locuri
- 1
cameră cu 18 locuri
- Prici
(în pod) până la 25 locuri - neîncălzit
Încălzirea
se face cu sobe din tablă (în condiții de iarnă fiind necesar sacul de dormit
sau cineva care să alimenteze soba continuu). Cabana are curent electric de la
panouri solare sau generator. Cel mai ușor se ajunge cu mașina sau trenul până
la Izvorul Olt, cu autobuzul până în orașul Bălan, apoi pe strada Kovacspatak,
pe lângă biserica catolică și apoi 75 – 90 minute mers pe jos până la cabană.
De aici se poate ajunge pe Vârful Hășmașu Mare (1792 metri) dar și în stațiunea
Lacu Roșu (circa 6 ore de mers). Insigna - Miner fruntaș - R.P.R. (Republica Populară Română)
În
timpul regimului comunist s-a instituit un amplu sistem de insigne și medalii
prin care se încerca mobilizarea tuturor categoriilor de oameni ai muncii,
pentru obținerea de rezultate și mai bune în activitatea fiecăruia. Aici se încadrează
și insigna Miner fruntaș RPR. Baterea și conferirea acestui gen de insigne era
una din căile și mijloace la îndemână pentru convingerea-impunerea-schimbarea
conștiinței cetățenilor. Se vorbea despre “formarea omului nou, constructor și
apărător devotat al cuceririlor revoluționare ale poporului. Se cerea astfel o
eficiență sporită în toate domeniile de activitate dar și economii de orice
fel, la sânge”. Aceste distincții acopereau toate domeniile de activitate, erau
confecționate din metal mort, fiind strident colorate și încărcate cu simboluri
comuniste. De pe insignă nu lipsesc laurii de pe marginea de jos, simbolizând
“victoria finală” în efortul de creare a “societății socialiste
multilateral dezvoltate” și a “omului nou” dar și drapelul roșu al Partidului
Comunist Român.Insigna - Clubul vehiculelor de epocă din România
Pe
data de 17 Iulie 1992 un grup de sapte posesori de vehicule de epoca, au
infiintat “Clubul vehiculelor de epocă” (CVE), persoana juridica romana, ca o
organizatie independenta si non-profit. Membrii CVE in numar de 104 detin automobile
si motociclete produse intre anii 1912 si 1983. Clubul promoveaza pasiunea
pentru restaurarea si conservarea vehiculelor istorice ca parte a patrimoniului
tehnic national. CVE este afiliat la FIVA prin intermediul Retromobil Club
Romania si este afiliat la FIA prin intermediul Automobil Clubului Roman. Programul
CVE cuprinde parade si expozitii cu diverse ocazii: Targul Anticarilor (Bucuresti
sect 2 si 4) ; participari la Zilele oraselor : Cluj, Tg Mures,
Sovata, Sibiu, Ploiesti, Pitesti, Rm Valcea, Curtea de Arges, Tg Jiu, Tulcea,
Galati, Cp Lung Muscel, Plopeni, Campina, Breaza, Buftea, Drobeta Turnu
Severin, Deva; parada Litoralului; festivalul Sinaia Forever la
diverse expozitii: Classic Car Show(World Trade Center Bucuresti), Mamaia,
Tiriac Auto; Targuri de turism sau raliul VIP la Romexpo; Raliuri: Raliul
Cheia, raliul Domnesti. CVE participa la Campionatul National de Indemanare
Auto cu propria echipa Old Rally Team cat si in Campionatul National de Viteza
in Coasta organizat de Federatia Romana de Automobilism Sportiv. Activitatile
clubului se finanteaza din cotizatii si din sponsorizari. Avand in vedere
caracterul exceptional al acestor manifestari ce atrag un numeros public, ele
reprezinta oportunitati deosebite sub aspectul reclamei si publicitatii oferite
sponsorilor pe intregul parcurs si pe toata durata desfasurarii evenimentelor. Insigna - Frontul plugarilor
Frontul
Plugarilor a fost o organizație politică de stânga a țăranilor români,
înființată în ianuarie 1933 la Deva, sub conducerea lui Petru
Groza, cu scopul de a mobiliza la luptă masele țărănești pentru apărarea
drepturilor și libertăților lor. Inițiată în județul Hunedoara (după
plecarea lui Petru Groza din Partidul Poporului, al generalului Averescu,
comandantul de la Mărăști, mișcarea s-a răspândit curând în Banat,
iar apoi și în celelalte zone ale României.În
septembrie 1935, Frontul Plugarilor a semnat un acord cu Uniunea
oamenilor muncii maghiari din România (MADOSZ), iar la 6 decembrie 1935,
la Țebea, sub gorunul lui Horea, a încheiat o înțelegere cu Blocul
Democratic (organizație aflată sub influența Partidului Comunist
Român, pe atunci în ilegalitate) și Partidul Socialist. După încheierea
celui de-al doilea război mondial, la 12 octombrie 1944, organizația a
participat la constituirea Frontului Național Democrat (F.N.D.),
împreună cu PCR și alte partide de stânga. A contribuit la
guvernare și la instaurarea comunismului în România, alături de PCR
(respectiv Partidul Muncitoresc Român).La alegerile din anul 1946 a fost
aliat al comuniștilor în cadrul blocului Partidelor Democrate. A sfârșit prin a se autodizolva în anul
1953.
___________ooOoo___________
PERSONALITĂȚI CULTURALE
PE BANCNOTELE LUMII
Filozoful finlandez Anders Chydenius,
a trăit între anii 1729 - 1803
Detaliu vignetă de pe o acțiune românească
Două detalii vignetă de pe bilete spaniole de loterie
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 16.11.2021