- data emiterii – 24 iulie 2023
- emitent – Monetăria statului la comanda Băncii Naționale a României
- tema – 100 de ani de la nașterea Reginei Ana
- valoarea – 10 lei
- metal compoziție – argint
- titlu – 99,9%
- forma – rotundă
- diametru – 37 milimetri
- greutate – 31,103 grame
- cant – zimțat
- calitate – proof
- tiraj – 5000 exemplare
- prețul unitar de vânzare de la magazinele BNR din București și din țară, fără TVA – 490 lei
- Regina Ana s-a nascut la 18 septembrie 1923 la Paris, in al XVI-lea Arondisment, ca Principesa de Bourbon-Parma.
- Parintii Reginei Ana au fost Principele René de Bourbon Parma si Principesa Margareta a Danemarcei, iar bunicii ei au fost Principele Valdemar al Danemarcei, Principesa Marie de Orléans, Ducele Robert I de Parma si Infanta Maria Antonia a Portugaliei.
- Regina a primit sase prenume la botez, pentru a fi multumite toate matusile regale: Anne, Antoinette, Francoise, Charlotte, Zita, Marguerite.
- Numele de alint al Principesei Ana, folosit in familie, a fost, de-a lungul intregii vieti, Nane (in engleza Nan).
- Inca din frageda copilarie, Regina Ana a iubit mersul pe bicicleta si pescuitul.
- La varsta de doisprezece ani, Principesa Ana a urmat la Paris, cu mare placere, cursuri de scrima.
- De la 16 la 18 ani (1939-1941), Regina Ana a urmat o scoala de Arte Frumoase la New York si, în paralel, a lucrat la magazinul universal Macy’s, pentru a-si castiga existenta.
- Regina a urmat la New York in anii 1941 si 1942 cursurile Parson Schol of Art, unde a studiat stiinta promovarii comerciale. A terminat cursurile (care aveau durata de trei ani) in mai putin de doi ani.
- La 19 ani, Principesa Ana a cerut permisiunea mamei sale sa se inroleze in razboiul antinazist. Mama si-a dat acordul. Tatal Anei, Principele René, si fratii ei, Principii Jacques, Michel si André, erau deja inrolati si luptau in diverse unitati militare franceze. Ana a mers pe frontul african, apoi european si in fine german, in cadrul Armatei Franceze.
- In 1943, Principesa Ana s-a inrolat in Fortele Franceze Libere, a traversat Atlanticul in luna septembrie si a facut studii de infirmiera la Casablanca, apoi la Rabat, in Maroc.
- Regele Mihai s-a indragostit de Principesa Ana cu mult inainte de a o cunoaste personal. In timpul razboiului, in Romania cinematografele prezentau, inainte de film, scurte reportaje de stiri, cea mai mare parte de pe front. Regele Mihai, in sala de cinema a Palatului Regal, a vazut intr-un reportaj de razboi din Maroc (1943), cateva secunde cu chipul Principesei Ana de Bourbon Parma, care lucra ca infirmiera pe front. A cerut operatorului sa decupeze fotogramele filmului si sa le transforme in mici fotografii, pe care le-a pastrat apoi, in mare discretie.
- Reginei Ana i-au placut intotdeauna Jeep-urile, pe care le-a cunoscut indeaproape ca ofiter de legatura al Armatei Franceze Libere. Ulterior, Regele Mihai i-a daruit doua asemenea vehicule, cu care Regina a participat la numeroase competitii, raliuri si expeditii automobilistice.
- La 22 de ani, in vara anului 1945, Regina Ana s-a intors la viata civila, decorata cu Crucea de Razboi a Republicii Franceze si avansata la gradul de locotenent in Armata Frantei.
- Indiferenta Reginei Ana la adresa modei si tinutelor vestimentare a fost mostenită de la mama sa, care obisnuia sa spuna “Eu nu ma imbrac, eu ma acopar”.
- Principesa Ana l-a cunoscut pe Regele Mihai la nunta Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu Ducele de Edinburgh, care a avut loc la 20 noiembrie 1947, la Londra.
- Principesa Ana avea numai 24 de ani când viitorul ei soț, Regele Mihai I, a fost forţat să abdice. Împreună, ei au ales să înfrunte greutăţile unui exil care a durat cinci decenii.
- Nunta Principesei Ana de Bourbon-Parma cu Regele Mihai I al României a avut loc în exil, la Atena, în ziua de 10 iunie 1948. la căsătorie.
- Regina Ana a fost căsătorită cu Regele Mihai I al României timp de 68 de ani.
- Regina Ana are împreună cu Regele Mihai cinci fiice, pe Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria. Patru dintre acestea sunt Principese ale României.
- Prima locuinţă stabilă a cuplului regal a fost o căsuţă în suburbia “La Conversion” a oraşului Lausanne, din Elveţia.
- Cuplul Regal s-a mutat în Anglia între 1950 şi 1956, doi ani în satul Bramshill, comitatul Berkshire, iar restul perioadei în satul Ayot Saint Lawrence, comitatul Hertfordshire.
- Începând cu anul 1956, şi până în 1976, Regele şi Regina au locuit în satul Versoix, pe malul lacului Leman, în Elveţia, în “Vila Fantasia”.
- Între 1976 şi 2004, Regele şi Regina au locuit în Vila Serena din satul Versoix, actualmente dispărută. Aceasta este adresa cunoscută de majoritatea românilor veniţi în vizită la Rege, şi locul înregistrării celor mai importante interviuri acordate televiziunii după 1989.
- Regina a fost o fire sportivă. Între sporturile practicate s-au numărat scrima, echitaţia, ciclismul, gimnastica şi înotul.
- Regina Ana a fost pasionată de vânătoare și a mers, cot la cot cu verii săi la vânătorile regale din Luxemburg, Germania ori Belgia, obținând trofee personale remarcabile.
- Regina era cea care înregistra mesajele Regelui pentru ţară, transmise prin intermediul Radio Europa Liberă. Era mereu un moment de mister şi fascinaţie pentru Principese.
- În 1960, Regele şi Regina au scris împreună o piesă de teatru numită Alegerea (The Choice, în original), despre lupta dintre sistemele capitalist şi comunist şi rolul credinţei în salvarea omului. Până în prezent, piesa nu s-a jucat niciodată în România. Ea a fost însă publicată în mai multe volume, în românește.
- Regele şi Regina şi-au reînnoit jurămintele conjugale la Monaco, în anul 1966, în cadrul unei ceremonii religioase catolice. Acela a fost momentul în care Regina Ana a fost reprimită în sânul Bisericii Catolice, căreia i-a aparținut întreaga viață.
- Regina Ana nu şi-a putut vedea ţara decât după 42 de ani de exil.
- În 1992, la 44 de ani după ultimul Paşte petrecut în România, Regele, însoţit de Regină, a reînnodat această tradiţie a Coroanei Române, la Mânăstirea Putna.
- Între anii1992-1997, Regina a vizitat (fără Rege) aproape toate marile oraşe ale României, fabrici, instituţii culturale şi de binefacere. Însă cel mai bine s-a simţit în sate, unde a considerat că găseşte spiritul autentic românesc.
- Începând cu anul 1996 şi până la sfârşitul vieţii, Regina și Regele au avut alături, în Elveția, măicuţe trimise de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de Mitropolitul Banatului și de Mitropolitul român ortodox al Europei Occidentale, ca ajutor şi sprijin spiritual.
- Există în limba română două cărți despre Regina Ana, ambele scrise de Alteța Sa Regală Principele Radu: Un război, un exil, o viaţă, apărută la Editura Humanitas în mai multe ediții, începând din anul 2000, și “Ana. Portretul Reginei”, apărută la Curtea Veche în anul 2013.
- La 50 de ani de când s-au cunoscut, la Londra, Regele şi Regina au participat împreună la Nunta de Aur a Reginei Elisabeta a II-a, în noiembrie 1997. Atunci, Majestățile Lor au locuit la Palatul Buckingham.
- Regina Ana, ca și Regele Mihai, a mâncat mereu la prânz un singur fel, iar masa a durat 20-30 de minute. Cina Majestăților Lor a început mereu la ora 18.30, a cuprins 2 feluri și a durat 30 de minute.
- Regina Ana a fost un foarte talentat pictor. La Palatul Elisabeta sunt expuse, în apartamentul regal, două din lucrările Reginei.
- Şaizeci de ani a durat absenţa Familiei Regale de la Peleş, până la repunerea oficială în posesie a Castelului, în vara anului 2008. La prima vizită a Regelui şi Reginei, aceştia au confirmat că porţile Peleşului vor rămâne mereu deschise românilor.
- Paisprezece familii regale europene au fost prezente cu ocazia Nunţii de Diamant a Regelui şi Reginei, ce a fost sărbătorit la 10 iunie 2008.
- La 25 octombrie 2011, Regina Ana a asistat la discursul istoric al Regelui Mihai în faţa Camerelor Reunite ale Parlamentului României.
- În 2013, Majestăţile Lor şi-au sărbătorit în cadru privat Nunta de Safir, adică 65 de ani de la căsătorie.
- În anul 2015, s-au aniversat 70 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi de la decorarea Reginei Ana cu Crucea de Război a Franţei.
- De-a lungul vieții, Regina Ana a primit Crucea de Război a Franței, Marea Cruce a Ordinului Carol I, Marea Cruce a Ordinului Sfânta Olga și Sfânta Sofia din Grecia, Marea Cruce a Ordinului de Malta și Marea Cruce a Ordinului Coroana României.
- Începând cu anul 1992, Regina Ana a vizitat zeci de sate, comune, mânăstiri, mici orașe și municipii din țară, trecând prin fiecare colț al României și întâlnind zeci de mii de oameni.
- Regina Ana a dat primul interviu televizat în România la vârsta de 86 de ani, în anul 2009.
- Părul Reginei Ana și-a păstrat culoarea în mod natural, fără să albească vreodată.
- Statul român nu a oferit nicio distincție Reginei Ana, în 92 de ani de viață.
- Regina Ana a fost cea mai longevivă soţie de rege sau domnitor din întreaga istorie a României.
- S-a stins
din viață la ora 13:45, la Spitalul din Morges – Elveția, la
data de 1 august 2016 și a fost înmormântată în noua catedrală
arhiepiscopală și regală din Curtea de Argeș,la data de 13 august 2016.
- data emiterii – 21 august 2023
- tema – 100 de ani de la nașterea lui Ion Voicu
- emitent – Monetăria Statului la comanda Băncii Naționale a României
- valoarea – 10 alei
- metal – argint
- titlu – 99,9%
- forma – rotundă
- diametru – 37 milimetri
- greutate – 31,103 grame
- cant – zimțat
- calitate – proof
- tiraj – 5000 exemplare
- preț unitar de achiziție de la magazinele bucureștene ale BNR, cu TVA inclus – 470 lei
3. În data de 4 septembrie 2023 Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă din argint cu tema 150 de ani de la nașterea lui Petre Antonescu.
- data emiterii – 4 septembrie 2023
- tema – 150 de ani de la nașterea Petre Antonescu
- emitent – Monetăria Statului la comanda Băncii Naționale a României
- valoare – 10 lei
- metal compoziție - argint
- titlu – 99,9%
- forma – rotundă
- diametru – 37 milimetri
- greutate – 31,103 grame
- cant – zimțat
- calitate – proof
- tiraj – 5000 exemplare
- preț unitar de vânzare, cu TVA inclus, la magazinele BNR din București și din țară – 490 lei
- Clădirea Primăriei Municipiului București, ridicată între anii 1906-1910 și completată în anii de după 1945,
- Clădirea Palatului administrativ din Craiova (1912- 1913)
- Banca de Investiții - București (1915- 1923)
- Arcul de Triumf - București
- Palatul navigației – Galați
- Palatul Facultății de Drept – București
- Palatul Krețulescu – București
- Cazinoul – Sinaia
- Hotel Palace – Sinaia
- Palatul de Justiție – Buzău
- Palatul comunal - Buzău
- Palatul Prefecturii – Botoșani
- Cazinoul – Constanța
- Palatul Arhivelor naționale – București
- Școala română - Roma
Arcul de Triumf este un monument reprezentativ al capitalei, situat pe Şoseaua Kiseleff, în sectorul 1, la intersecția cu bulevardele Constantin Prezan, Alexandru Averescu și Alexandru Constantinescu. A fost construit în amintirea Marii Uniri, în anul 1922. Restaurarea monumentului a avut loc în perioada anilor 1935–1936, sub conducerea arhitectului buzoian Petre Antonescu și încă odată în anul 2014. El comemorează victoria României în primul război mondial. Monumentul este de formă paralelipipedică, are o singură deschidere, înălțmea de 27 de metri, pe o temelie cu dimensiunile de 25 x 11,5 metri. În anul 1922, în contextul încoronării regelui Ferdinand I și a reginei Maria ca suverani ai României Mari, comisia pentru organizarea serbărilor încoronării a apelat la serviciile arhitectului Petre Antonescu pentru ridicarea unui impunător Arc de Triumf în zona nordică a capitalei, pe șoseaua Kiseleff. Din cauza timpului scurt însă, doar scheletul construcției a fost turnat în beton armat, minunatele basoreliefuri exterioare fiind realizate din ipsos, ceea ce a determinat – odată încheiate serbările încoronării (în 16 octombrie 1922, când s-a organizat un spectacol, evocând lupta poporului român pentru unitate statală, la festivități participând reprezentanți din peste 20 de state europene, din Statele Unite ale Americii și Japonia, fapt ce a semnificat o largă recunoaștere internațională a noii realități naționale statale) – o degradare progresivă, cauzată de intemperii, a aspectului exterior al Arcului de Triumf, acesta ajungând la începutul anilor 1930 un „monument incomod” pentru imaginea „Micului Paris” interbelic. De-abia în 1932, în urma unui articol al lui Mihai Mora intitulat sugestiv „O datorie imperioasă”, situația deplorabilă a Arcului de Triumf revine în atenția opiniei publice, decizându-se nu demolarea monumentului construit în 1922, așa cum ceruseră unele personalități, ci înlocuirea basoreliefurilor din stuc de pe acesta cu unele definitive, din piatră sau marmură de Rușchița. De data aceasta, autorul, același Petre Antonescu, a dat edificiului o notă mult mai sobră în ceea ce privește finisajul exterior, cerând artiștilor pe care i-a cooptat la lucrări să se încadreze în această nouă manieră de lucru. Printre artiștii care au lucrat la finisaj se numără Constantin Baraschi, Alexandru Călinescu, Mac Constantinescu, Ion Jalea, Dimitrie Paciurea și Costin Petrescu, toți nume cunoscute în perioada interbelică. Pe fațada sudică, sculptorii Mac Constantinescu și Constantin Baraschi au dăltuit fiecare câte o reprezentare simbolică a Victoriei. Amplasate identic pe fațada de nord se găsesc alegoriile Bărbăție de Ion Jalea și Credință de Constantin Baraschi, precum și alte două Victorii create de Cornel Medrea și Dimitrie Onofrei. Pe corpul monumentului sunt aplicate şi unele înscrisuri interesante pentru istoria naţională, precum și chipurile chipurile regelui Ferdinand si reginei Maria.Populația, și cu precădere numeroasele asociații și societăți ale foștilor combatanți din primul război mondial, a contribuit cu peste 7 milioane de lei la edificarea Arcului de Triumf, răspunzând cu promptitudine subscripțiilor lansate în cursul anului 1935 de Ministerul Apărării Naționale. Odată adunate sumele necesare, anul 1936 a fost consacrat integral definitivării monumentului, care a fost construit din granit de Deva, în stil clasic, după modelul marelui Arc de Triumf de la Paris. Arhitectul Victor G.Stănescu a fost însărcinat cu controlul tehnic și administrativ al lucrărilor, care au început în aprilie 1935 și au durat un an și jumătate. Ceremonia inaugurării a avut loc la 1 decembrie 1936, când se împlineau 18 ani de la Unirea Transilvaniei cu România. Momentul a fost marcat de participarea regelui Carol al II-lea, a mamei sale, regina Maria, a prințului moștenitor Mihai, a membrilor guvernului României și a numeroși invitați de onoare din țară și din străinătate.După venirea la putere a comuniștilor în România, Arcul de Triumf a fost „mutilat” prin scoaterea de pe părțile laterale a celor două texte ale proclamațiilor regelui Ferdinand către țară, cu ocazia intrării României în războiul de întregire și cu prilejul încoronării de la Alba Iulia din 1922. De asemenea, au fost scoase de pe frontispiciul de pe fațada sudică monumentului efigiile regelui Ferdinand Întregitorul, și ale reginei Maria, realizate de sculptorul Alexandru Călinescu, și au fost distruse, fiind substituite de două mari flori de piatră. După 1989, florile de piatră au fost date jos, și au fost montate două medalioane din bronz, ce înfățișează chipurile regelui Ferdinand și al reginei Maria, înlocuindu-le pe cele originale, și inscripțiile de pe panourile laterale nefiind refăcute. Astăzi, Arcul de Triumf reprezintă unul din simbolurile binecunoscute ale capitalei României. Cu toate acestea, fostul primar al Bucureștiului, Sorin Oprescu a declarat că Primăria nu deține actul de proprietate pentru Arcul de Triumf. Arcul de Triumf adăpostește un mic muzeu, care poate fi vizitat doar cu anumite ocazii speciale. Vizitatorii pot vedea patru expoziții: Marele Război al Reîntregirii Neamului (fotografie și film), Heraldica Marilor Familii Boierești (efigii din bronz, fotografii), Arcul de Triumf în Imagini (fotografii, machete), Marea Unire de la 1918 ( unde se găsesc și coroanele și sceptrul regal reproduse 1:1, fotografii) și pot urca pe terasa superioară.Conform unei expertize tehnice, încă din 1980 erau înregistrate grave degradări ale construcției care impuneau executarea unor lucrări de reparații capitale. Degradările structurale se referă la macerarea unor zone de zidărie, din cauza umezelii excesive provocate de infiltrațiile de apă și favorizate de lipsa totală de ventilație, precum și la fisurarea rampelor de scară și a unor zidării, consecințe ale cutremurelor din 1940 și 1977.În perioada ianuarie 2014 - 28 noiembrie 2016 s-au executat lucrări de consolidare și renovare a arcului de triumf. Cu această ocazie, pe părțile laterale au fost refăcute cele două texte ale proclamațiilor regelui Ferdinand către țară, cu ocazia intrării României în războiul de întregire și cu prilejul încoronării de la Alba Iulia din 1922.
Informaţii generale despre medalistică şi subiectul
ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul
"Le Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi
culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept,
la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau
simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc.
Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare
localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup,
organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel
de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale,
artistice şi de altă natură, etc.
- anul emiterii – 2023
- emitent – Monetăria statului
- tema – 100 de ani de la naștera lui Ion Popescu – Gopo
- metal compoziție – argint cu puritatea de 99,9% sau aliaj cupru nichel
- forma – rotundă
- diametrul – 60 milimetri
- greutatea – 125 grame cea de argint și necunoscută cea din aliaj
- calitatea – patinată
- tirajul – 60 bucăți cea de argint și 40 bucăți cea din aliaj
- prețuri unitare de achiziție cu TVA inclus, de la magazinele bucureștene ale Monetăriei – 1043 lei cea din argint și 374 lei cea din aliaj
El asigurat regia următoarelor filme:
- 1951 – Albina și porumbelul
- 1953 – Marinică
- 1955 – Ariciul răutăcios
- 1957 – Scurtă istorie
- 1959 – O poveste obișnuită... o poveste ca în basme
- 1962 – S-a furat o bombă
- 1964 – Pași spre lună
- 1966 – Faust XX
- 1968 – De trei ori București (segemntul trei)
- 1969 - Sărutări etc
- 1956 - Șurubul lui Mitică
- 1965 – De-aș fi... Harap Alb
- 1975 – Comedie fantastică
- 1977 – Povestea dragostei
- 1981 – Maria Mirabela
- 1984 – Galax
- 1989 – Maria Mirabela în Tranzistoria etc
- 1939 – O noapte de pomină
- 1966 – Faust XX
- 1975 – Cantemir (Petru cel Mare)
- 1975 – Mușchetarul român (Petru cel Mare)
- 1977 – Povestea dragostei – (străjer)
- 1981 – Maria Mirable - (Moș Timp)
- 1984 – Galax - (tatăl Marianei)
- 1987 – O zi la București – (scenaristul)
Luând act de acțiunile părții ucrainiene, Consiliul Național Român a cerut sprijin militar Guvernului României și a convocat, pentru 15/28 noi 1918, Congresul general al Bucovinei. La Congres au participat 74 de delegați ai Consiliului Național Român, 13 delegați ai ucrainienilor, 7 ai germanilor, 6 ai polonezilor. Dionisie Bejan a citit în plen o Moțiune care prezenta caracterul românesc al Bucovinei și cerea “unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, regatul României”. Moțiunea a fost adoptata cu entuziasm, singurii care au votat împotriva unirii cu România fiind reprezentații ucrainieni. Congresul a stabilit ca o delegație, formată din Iancu Flondor, Dionisie Bejan, Ion Nistor și Eudoxiu Hurmuzachi, să-i prezinte, la Iași, Regelui Ferdinand actul prin care Unirea Bucovinei cu România era pecetluită.