1. În
anul 1935 Banca Națională a României a lansat în circulație o monedă de argint
cu valoarea de 250 lei pe care este redat chipul regelui Carol al II-lea al
României. În centrul aversului monedei, în interiorul unui cerc periferic
continuu, este redată stema regatului România, iar la partea inferioară,
periferic circular, este gravată valoarea monedei: “250 LEI”. În
centrul reversului, în interiorul unui cerc periferic continuu, este redată
efigia regelui Carol al II-lea spre stânga. Periferic circular, pe părțile
stângă, superioară și dreaptă este aplicată inscripția: “CAROL II REGELE ROMÂNILOR”,
iar sub gât se află aplicate următoarele inscripții: “1935 I. Jalea” (anul
emiterii monedei și numele gravorului).
Moneda
are următoarele caracteristici tehnice: valoarea – 250 lei, anul emiterii –
1935, material (compoziției) – aliaj argint (75%) și cupru (25%), forma –
rotundă, diametrul – 29 milimetri, greutatea – 13,5 grame, margine – zimțată,
tiraj – 4500000 de exemplare și gravor – Ion Jalea.
Carol al II-lea, Rege al României, Principe de Hohenzollern -Sigmaringen (născut 15 octombrie 1893 şi decedat
la 4 aprilie 1953) a fost rege al României între 8 iunie 1930 şi 6 septembrie
1940, când a trecut prerogativele sale regale în favoarea fiului său Mihai. Cunoscut
şi sub numele de Carol Caraiman, nume ales de tatăl său Ferdinand şi
folosit de Carol după ce a fost dezmoştenit şi radiat din Casa Regală a
României (între 1925 şi 1930) în urma renunţării lui Carol la calitatea de
Prinţ Moştenitor. Carol este fiul cel mare al regelui Ferdinand al României şi
al soţiei sale, regina Maria.
2. În
data de 2 august 2021 Banca Naţională a României va lansa în circuitul
numismatic mondial o monedă din aur cu tema 200 de ani de la nașterea lui
Ion C. Brătianu. Aversul monedei redă monumentul dedicat lui Ion
C. Brătianu, din București, inscripția în arc de cerc ROMANIA”, valoarea
nominală „500 LEI”, stema României și anul de emisiune „2021”. Reversul
monedei prezintă portretul lui Ion C. Brătianu, inscripția în arc de cerc
„ION C. BRATIANU” și anii între care acesta a trăit „1821” și „1891”.
Caracteristicile
monedei sunt următoarele: valoarea – 500 lei; metalul – aur; titlul – 99,9%;
forma – rotundă; diametrul – 35 milimetri; greutatea – 31,103 grame; cantul –
neted; calitatea – proof; tirajul – 1000 de exemplare, prețul unitar de vânzare
exclusiv TVA – 11330 lei.
Monumentul
lui Ion C. Brătianu din municipiul București, a fost proiectat de
arhitectul Petre Antonescu și realizat de sculptorul francez Ernest
Henri Dubois. Monumentul, finanțat prin subscripție publică, era situat la
intersecția Bulevardului Colței (actual I.C.Brătianu) cu Bulevardul Regele
Carol I și a fost dezvelit în data de 18 mai 1903, cu ocazia împlinirii a 12
ani de la moartea politician. În vârful monumentului cu o înălțime de
aproximativ 9 metri, era înfățișat, în picioare, Ion C.Brătianu, în
postura de orator cu mâna întinsă spre dreapta, alături de figura alegorică a
României încoronate, arătând cu mâna dreaptă către nord. Mai jos, pe piedestal
se afla România Nouă, reprezentată printr-o femeie tânără ce rupe lanțul robiei
(în războiul de independență), iar pe partea opusă, România muncii,
reprezentată printr-o femeie cu doi copii, îi oferă lui Ion Brătianu laurii
recunoștinței. Pe postament se aflau două altoreliefuri, unul
reprezentându-l pe Ion Brătianu în 1848 vorbind națiunii, celălalt pe prințul
Carol salutat de Ion Brătianu și de popor la sosirea sa în România. În
cele patru colțuri ale soclului larg se aflau 4 femei așezate în atitudini deosebite.
Pe soclu era dăltuit textul „PRIN MINTEA, PRIN INIMA ȘI BRAȚELE NOASTRE. 1851”.
Spre acest text priveau trei personaje: o femeie însoțită de doi copii cărora,
cu mâna stângă, le arăta inscripția. Sub acest grup, pe o placă de marmură
neagră erau scrise cuvintele: „Lui Ion C. Brătianu. 1903”. Sus pe soclu,
alături pe Ion C. Brătianu se aflau două personaje: o femeie, simbolizând
biruința, care ținea steagul tricolor, iar lângă ea, un soldat în uniformă și
cu raniță model 1877, privind concentrat spre steagul tricolor. În ianuarie
2014, Consiliul General al Primăriei Capitalei a întocmit un proiect de
hotărâre ce viza reconstruirea monumentului lui Ion C. Brătianu și amplasarea
acestuia tot în Piața Universității, însă nu în rondul central, ci între Palatul
Ministerului Agriculturii și Spitalul Colțea, în „parcul Colțea”,
unde se află în prezent fântâna Vioara Spartă. În 2016, Consiliul General
al Capitalei a organizat un concurs de soluții pentru refacerea lucrării
istorice. Dreptul de realizare i-a fost acordat sculptorului Ionel Stoicescu.
În 2017, prin Hotărârea nr. 129 a Consiliului General al Municipiului București
(CGMB), pentru reconstruirea ansamblului monumental I. C. Brătianu, pe acest
amplasament, cu o înălțime de aproximativ 15 metri, au fost alocate 7 milioane
lei (echivalentul a 1,5 milioane de euro). Ulterior, s-a luat hotărârea ca
monumentul să fie amplasat pe locul istoric din rondul pieței, deasupra
pasajului Universității. În iunie 2019, au început lucrările efective de
montare a monumentului. Cu o greutate de circa 160 tone, monumentul statuar se
va rezema fix pe cei 4 stâlpi din centrul pasajului de la Universitate.
Practic, fiecare capăt de stâlp va susține 40 de tone. Toată greutatea
pământului care se afla în rond este asemănătoare cu greutatea statuii și
astfel nu se încarcă suplimentar pasajul de la Universitate. Prețul
acestei replici a fost mărit într-o primă fază la 10 milioane de lei, pentru ca
ulterior contractul să ajungă la 18 milioane de lei.
Omul
politic Ion C. Brătianu s-a născut la 2 iunie 1821, la Piteşti, şi era fiul
stolnicului Constantin Brătianu. Liberalul Ion C. Brătianu a fost unul dintre
marii artizani ai României moderne, servitor devotat şi eficace al interesului
naţional. Ion C. Brătianu a urmat cursurile şcolii primare la Piteşti, sub
îndrumarea dascălului Nicolae Simonide, apoi a urmat o carieră militară,
primind în 1838 gradul de praporcic (sublocotenent). În 1841 a fost trimis la
Paris, unde a studiat la Şcoala Politehnică şi a audiat prelegerile lui Jules
Michelet şi Edgar Quinet de la College de France. A luat parte la activitatea
Societăţii Studenţilor Români de la Paris, în 1845, şi a contribuit la crearea
unei societăţi ce avea ca scop principal înfiinţarea de şcoli în Principate -
''Însocierea Lazariană'', în noiembrie 1847. Ion C. Brătianu a luat parte la
evenimentele revoluţionare de la Paris din februarie 1848. Revenit în ţară, în
aprilie 1848 a făcut parte, împreună cu fratele său Dimitrie Brătianu, din
Comitetul revoluţionar din Ţara Românească constituit în primăvara anului 1848
la Bucureşti în jurul societăţii ''Frăţia''. Ulterior, a intrat şi în
componenţa lărgită a noului comitet revoluţionar constituit la 10/22 mai 1848,
alături de Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, C.A. Rosetti, Dimitrie Brătianu, Cezar
Bolliac, Ion Heliade Rădulescu ş.a. După declanşarea revoluţiei, Ion C.
Brătianu a fost numit secretar al Guvernului provizoriu, constituit la 14 iunie
1848, apoi şef al Poliţiei Capitalei, distingându-se ca un fruntaş de seamă al
revoluţiei. După înfrângerea revoluţiei din Ţara Românească, I.C.Brătianu a
făcut parte din grupul revoluţionarilor exilaţi în Franţa, remarcându-se prin
vederile sale liberale radicale, la fel ca şi C.A. Rosetti. În Franţa a militat
în vederea câştigării simpatiei cercurilor politice franceze pentru cauza
românilor, scop în care a publicat lucrările ''Memoire sur l'Empire d'Autriche
dans la question d'Orient'' (1855) şi ''Memoire sur la situation de la
Moldo-Valachie depuis Traite de Paris'' (1857). A revenit în ţară în iulie 1857
şi a fost ales deputat în Divanul ad-hoc (1857) şi în Adunarea electivă a Ţării
Româneşti (ianuarie 1859), susţinând dubla alegere a domnitorului Alexandru
Ioan Cuza. A fost ministru de finanţe în guvernul Ţării Româneşti (mai-iulie
1860). În ianuarie 1863, a luat naştere ''monstruoasa coaliţie'', alcătuită
din: dreapta conservatoare şi liberalii radicali, aceştia din urmă - din rândul
cărora făcea parte şi Ion C. Brătianu - fiind nemulţumiţi de moderaţia
domnitorului Alexandru Ioan Cuza. De altfel, Ion C. Brătianu a susţinut şi după
alegerea lui Al. I. Cuza ideea aducerii pe tron a unui principe străin, aşa cum
fusese formulată în 1857 de către Adunările ad-hoc. În vara anului 1865, în
timp ce domnitorul Al. I. Cuza devine tot mai mult influenţat de camarilă, Ion
C. Brătianu este trimis în Europa apuseană pentru a pregăti terenul în vederea
aducerii unui prinţ străin pe tronul României. După abdicarea domnitorului
Alexandru I. Cuza (11/23 februarie 1866), când chiar unirea principatelor era pusă
în pericol, au fost trimise din nou în străinătate delegaţii de politicieni
români, între aceştia numărându-se şi Ion C. Brătianu, în încercarea de a
obţine sprijinul împăratului Napoleon al III-lea al Franţei pentru aducerea
unui prinţ străin pe tron. Ion C. Brătianu a plecat de la Paris la Dusseldorf,
comunicând la 31 martie 1866 că, în urma avizului împăratului Napoleon al
III-lea, Locotenenţa domnească a României intenţionează să propună poporului
român alegerea ca domn a principelui german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.
La 10/22 mai 1866 principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost proclamat
domnitor al României de către Adunare, sub numele de Carol I. În viaţa
politică, Ion C. Brătianu a fost principalul exponent, alături de C. A. Rosetti,
al grupării liberale radicale. Aceştia sunt primii care încearcă să alcătuiască
un partid mare şi astfel, în septembrie 1866, ia fiinţă societatea ''Amicii
Constituţiunii'', condusă de C.A. Rosetti şi având ca principal organ de presă
ziarul ''Românul''. La începutul anului 1867, prin apropierea grupărilor
radicală şi moderată are loc o regrupare liberală sub forma ''Înţelegerii de la
Concordia'' şi este adoptat ''Programul de la Concordia'', care prevedea
continuarea procesului de modernizare a statului, înfiinţarea de bănci,
dezvoltarea industriei şi a agriculturii etc. În timpul guvernărilor liberale
din perioada 1 martie 1867 - 16 noiembrie 1868 orientarea politică a fost
stabilită, în general, de Ion C. Brătianu. Ion C. Brătianu a pus bazele Partidului
Naţional Liberal în 1875. În acest an s-a constituit ''Coaliţia de la
Mazar-Paşa'', cu periodicul ''Alegătorul liber'' care a publicat la 4 iunie
1875 programul Partidului Naţional Liberal. Ion C. Brătianu s-a aflat la
conducerea PNL din 1875 până la sfârşitul vieţii, în 1891. A avut, de asemenea,
un rol important în Războiul de Independenţă (1877-1878). După ce liberalii au
ieşit victorioşi în alegerile parlamentare din iunie 1876, la 24 iulie 1876 s-a
constituit guvernul liberal condus de Ion C. Brătianu (1876-1888). Acesta a
început tratativele directe cu Rusia, care făcea pregătiri în vederea
războiului împotriva Imperiului Otoman. Astfel, la finele lunii septembrie
1876, o delegaţie guvernamentală română condusă de Ion C. Brătianu a avut, la
Livadia, în Crimeea, întrevederi cu ţarul Alexandru al II-lea, cu cancelarul
A.M. Gorceakov şi cu alte oficialităţi ruse, discuţiile vizând posibilitatea
unui război ruso-turc şi a liberei treceri a trupelor ruse prin teritoriul
României. După terminarea războiului, prim-ministrul Ion C. Brătianu s-a
deplasat, alături de ministrul de externe Mihail Kogălniceanu, la Congresul de
pace de la Berlin (iunie-iulie 1878), unde, la 20 iunie/2 iulie, au expus
poziţia guvernului român, într-un memoriu în care apărau cauza independenţei şi
integrităţii României. Delegaţii români subliniau că nu este vorba ca marile
puteri să dăruiască României independenţa, ci ca aceasta să fie recunoscută
"după dreptul cel vechi" şi "potrivit jertfelor făcute în
război". Personalitate de prim rang a vieţii politice româneşti a veacului
al XIX-lea, strălucit diplomat, Ion C. Brătianu a deţinut, pentru diferite
perioade, şi în repetate rânduri, funcţiile de ministru de Finanţe, ministru de
Externe, ministru de Interne, ministru de Război și de cinci ori a fost prim
ministru. În perioada guvernului liberal condus de Ion C. Brătianu au avut loc
demersurile diplomatice pentru recunoaşterea independenţei României
(1878-1880), a fost înfiinţată, în 1880, Banca Naţională a României, iar la 14
martie 1881 Parlamentul a votat transformarea României în regat. De asemenea,
în 1885 Biserica Ortodoxă Română şi-a proclamat autocefalia faţă de Partriarhia
ecumenică de la Constantinopol. La 19 martie 1885, Ion C. Brătianu a devenit
membru de onoare al Academiei Române. "Lunga guvernare a lui Ion Brătianu
- supranumit "Vizirul" pentru spiritul şi stilul său autoritar - a
înregistrat două realizări importante: rezistenţa încununată de succes faţă de
tentativa Austro-Ungariei de a impune controlul ei asupra Dunării fluviale
(deosebită de Dunărea maritimă, între Galaţi şi vărsarea în Marea Neagră,
aflată sub administraţia Comisiei Europene a Dunării) şi proclamarea Regatului
(14/26 martie 1881), precedată de reglementarea succesiunii lui Carol I prin
desemnarea ca prinţ moştenitor a nepotului lui Carol, Ferdinand (...).
Rămânerea liberalilor la putere timp de 12 ani (1876-1888) a exasperat opoziţia
conservatoare, care aştepta revenirea la putere. Împotriva lui Ion Brătianu au
fost organizate campanii, însoţite şi de acte de violenţă, "Vizirul"
fiind constrâns, în cele din urmă, să se retragă. Ion C. Brătianu a murit la 4
mai 1891 şi a fost înmormântat la conacul său de la Florica, judeţul Argeş.
Sursa – NET - AGERPRES
3. În data de 13 septembrie 2021 Banca Națională a Românei va lansa în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă cu tema 500 de ani de la Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, cel mai vechi document păstrat scris în limba română. Aversul monedei redă o imagine a Casei Sfatului din Brașov, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2021”. Reversul monedei prezintă un fragment din textul Scrisorii lui Neacșu din Câmpulung, inscripția circulară „SCRISOAREA LUI NEACSU DIN CAMPULUNG” și anul „1521” plasat într-un sigiliu.
3. În data de 13 septembrie 2021 Banca Națională a Românei va lansa în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă cu tema 500 de ani de la Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, cel mai vechi document păstrat scris în limba română. Aversul monedei redă o imagine a Casei Sfatului din Brașov, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2021”. Reversul monedei prezintă un fragment din textul Scrisorii lui Neacșu din Câmpulung, inscripția circulară „SCRISOAREA LUI NEACSU DIN CAMPULUNG” și anul „1521” plasat într-un sigiliu.
Caracteristicile
tehnice ale monedei sunt următoarele: valoare – 10 lei, material (compoziție) –
argint, titlu – 99,9%, formă – rotundă, diametru – 37 milimetri, greutate –
31,103 grame, cant – zimțat, calitate – prof, tiraj – 1000 exemplare și preț
unitar de achiziției fără TVA – 450 lei.
Casa
Sfatului din municipiul Brașov, un important monument de arhitectură, a fost
inițial doar un turn de supraveghere, ale cărui baze se aflau pe cele
ale actualului turn. În data de 23 decembrie 1420 se încheie un acord
între Adunarea Districtului Țării Bârsei și Breasla Blănarilor privind
construirea Casei Sfatului. În acest document se menționează că reprezentanții
Breslei Blănarilor brașoveni au îngăduit celor nouă comune ale „Provinciei Țara
Bârsei” să-și construiască deasupra bolții de vânzare a breslei o cameră pentru
„acordarea dreptății” și pentru ședințele magistratului. Totuși, din
cauza invaziei turcești din anul 1421, a distrugerii în mare
parte a orașului, precum și a arestării magistratului orașului, acest proiect
va fi amânat. Clădirea s-a transformat în primăria pe măsură ce orașul
s-a dezvoltat. Astfel, următoarea mențiune despre Casa Sfatului din Brașov
apare în anul 1503, ea fiind menționată sub numele de „Praetorium”. Construcția a cunoscut de-a lungul anilor
multe modificări, multe dintre ele fiind datorate distrugerilor provocate de
evenimente naturale:
- 5 iulie 1608 – un fulger lovește turnul Casei Sfatului; incendiul nu a putut fi stins decât după ce s-a turnat în foc vin, oțet și lapte
- 17 iunie 1662 – un cutremur afectează puternic Casa Sfatului; turnul avea să se prăbușească în proporție de două treimi;
- 24 iulie 1682 – o furtună puternică lovește din nou „turnul trompetiștilor” (numit așa pentru că un trompetist anunța trecerea fiecărei ore);
- 21 aprilie 1689 – marele incendiu (provocat de forțele habsburgice care asediau orașul) distruge o mare parte din clădire.
xxx
O PASTILĂ DE UMOR
O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
UN DIALOG EPIGRAMATIC
_________xxx_________
CÂTEVA INSIGNE SPORTIVE
DIN JUDEȚUL ARAD
INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Istoria fotbalului
românesc începe cu o menţiune ambiguă. Se spune că la Arad, în anul 1888, “un grup de tineri bătea mingea”, contrar
informației înscrie pe insigna de mai sus. Aradul nu era în graniţele României
atunci şi nici cuvântul “fotbal” nu era specificat clar în respectivul articol
publicat în presa vremii. Eu am postat deasupra o poză memorabilă pentru
istoria fotbalului arădean, din anul 1970, cu echipa fanion a orașului - U.T.A.
- înainte de fluierul de început al meciului cu echipa Feyenoord Roterdam din
Olanda, pe care de fapt a eliminat-o din competiția Cupa campionilor europeni, cu
scorurile de 0 -0 acasă și 1 - 1 în deplasare. Sunt informații că pe
teritoriile românești s-a jucat fotbal chiar și mai demult. Marinarii englezi
jucau fotbal în zona Dunării în anul 1865, cu 23 de ani înainte ca tinerii
arădeni să înceapă “să bată mingea”! Acest amănunt reiese dintr-un document din
arhivele marinei militare britanice. Este vorba despre un raport al
comandantului navei militare HMS “Cockatrice”, locotenentul de marină Gillson,
adresat amiralului Lord Paget, comandantul Flotei mediteraneene din cadrul
“Royal Navy”. Actul de naştere al fotbalului românesc este datat 1888,
fapt menţionat în toate cărţile de istorie şi statistică din ţara noastră. În
presa vremii s-a notat că în împrejurimile Aradului, în zonele Ceala şi
Pădurice, “se bătea mingea”. Peste doi ani, tot la Arad, doctorul Iuliu
Weiner (a studiat stomatologia la Londra) a adus în ţară o minge şi regulile
scrise pe o hârtie. La Arad, pe 15 august 1899, pe terenul viran de lângă
Uzina de Vagoane s-a desfăşurat primul meci susţinut de jucătorii înscrişi la
“Societatea de fotbal din Arad”. Tot la Arad, pe 25 octombrie a avut loc primul
meci internaţional, între o formaţie locală şi echipa Politehnicii din
Budapesta, întâlnire câştigată de maghiari cu scorul de 10-0. ?! Sus am postat
o poză cu tineri fotbaliști arădeni care bat la porțile afirmării.
A.M.E.F.A. - 10 km - 1946 - locul II (ciclism)
Ciclismul este,
în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de
transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere
bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină
sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă
Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare
riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii
locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se
numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al.
Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care
doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete
cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut,
sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele
velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas”
si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut
din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km,
este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data
cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si
organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se
infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs
oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de
binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la
periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o
activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in
1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina
prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor
Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata
”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe
bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre.
Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o
turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul,
velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa
atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de
sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau
neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia
de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul
acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si,
totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma
”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de
333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta
Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o
bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania,
Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn
de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea
fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza
s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va
relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din
initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea,
este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat
concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898.
Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de
concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in
teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment,
care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee
organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si
organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica
a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor
Sportive din Romania (FSSR). A.M.E.F.A. este prescurtarea următoarei denumiri: Asociaţia Muncitorilor pentru Educaţie Fizică Arad, ce a fost înființată cu mai bine de 100 de ani în urmă. Sub egida acestei asociații s-au desfăsurat multiple competiții sportive pe tărâm arădean și chiar s-au înființat cluburi sportive cu numele AMEFA. În anul 1911 pe lângă compania de cale ferată Arad s-a înființat una dintre primele echipe de fotbal din România sub numele AMEFA Arad. Arad a fost una dintre primele echipe de fotbal din Arad, fiind afiliată la compania de cale ferată Astra, devenită ulterior Vagonul, Metalul, Energia, etc. AMEFA și-a făcut renume în perioada interbelică organizând nenumărate competiții (campionate) de ciclism în Arad și împrejurimi. Se cunosc o sumedenie de insigne din ciclism, care poartă inscripția AMEFA.
Set 2 insigne - 80 de ani de fotbal muncitoresc
C.S.M, Vagonul Arad 1909 - 1989 (Clubul sportiv muncitoresc)
Vagonul Arad a
fost o echipă de fotbal din Arad afiliată la compania de cale ferată Astra. S-a desființat în anul
2006. Alte denumiri ale achipei au fost: AMEFA (Asociația Muncitorilor
pentru Educație Fizică Arad), UVA - AMEFA (1948), Metalul Arad (1955), Energia
Arad (1957), AMEFA (1959), Vagonul Arad (1962), Unirea Arad (1973), Rapid Arad
(1974), CSM Rapid Arad (1985), CSM Vagonul Arad (1987), Astra Arad(1991), FC
Arad (1994), FC Arad Telecom (1996), Telecom Arad (1997) și Romtelecom Arad (2005).
Clubul a fost format în anul 1911 când AMEF (Asociația Muncitorilor pentru
Educație Fizică) a fuzionat
cu Clubul Sportiv Al Fabricii
De Vagoane păstrând prima
denumire până în 1948. Între anii 1932 - 1940 echipa a jucat în Divizia A. Cea
mai bună performanță obținută a fost locul secund în sezonul 1935 – 1936.
Insigna sportivă - C.S.S. Gloria Arad (Clubul sportiv școlar)
CSS Gloria, denumire actuală
- CS Gloria CTP Arad este un club de fotbal din Arad, România, care
evoluează în Liga a IIII-a. Gloria Arad a luat ființă
în 1913, pentru ca în 1922 să fuzioneze cu proaspăt-înființata echipă CFR
Arad și să ia denumirea Gloria CFR. În sezonul 1922 – 1923
câștigă campionatul regional și ajunge în premieră în turneul final național al
Diviziei A, unde însă este eliminată în sferturile de finală de Chinezul
Timișoara. În sezonul 1929 – 1930 reușește prima mare performanță a clubului,
promovarea în finala națională, sub conducerea antrenorului Virgil Economu.
Pierde însă ultimul act în fața echipei Juventus București. Sus am postat
logo-ul clubului de fotbal Gloria Arad. Din 1932, odată cu apariția
campionatului divizionar, Gloria Arad evoluează în Divizia A
până la întreruperea campionatului din cauza celui de-al doilea război
mondial, cu o singură excepție, în 1939 - 1940 a jucat în Divizia B. Din
1934, echipa s-a numit doar Gloria, despărțindu-se de căile ferate. După
război, Gloria joacă în Divizia B, în anul 1949 joacă sub numele
în ICA Arad. În 1969, echipa revine la numele Gloria și în 1971
promovează în divizia C, dar nu reușește să mai facă saltul spre fruntea
fotbalului românesc. Culorile de joc ale echipei sunt albastru - acasă și galben
- în deplasare.
Set 2 insigne I.T.A. (Întreprinderea textilă arădeană)
I.T.A. (Industria textilă arădeană) a fost
înființată în anul 1909 de către frații Adolf, Eduard și Daniel Neumann,
de origine evreiască. ITA a fost una dintre cele mai moderne și mai mari
întreprindri din țară, fiind prima întreprindere care a produs mătase. În anul
1975 UTA (Uzina textilă Arad, fostă ITA) folosea tehnologia introdusă de
Francisc Neumann cu câteva decenii înainte. În anii comunismului, UTA era unica
fabrică din România care producea catifea reiată și a doua, după București
care avea linii de producție pentru prosoape din frotir (prosoape plușate), iar
materialele pentru lenjeriile de pat produse la Arad erau căutate în țările
vecine. În decembrie 1989, la UTA erau aproape 8000 de angajați și în
prezent pe locul fostei fabrici se află un cartier de blocuri și alte societăți
comerciale. Sus am postat câteva logo-uri ale fostei întreprinderi textile
arădene.
Insigna - Progresul Arad
Cu referire la produsul medalistic de mai nu am găsit nicio informație în
tot internetul. Deduc că ar fi vorba de un club sportiv, dar în ce disciplină
sportivă sau în ce perioadă a activat nu am de unde ști. Dacă cineva dintre
cititori deține informații cu referire la acest produs medalistic sau club
sportiv îl rog să ni le împărtășească. Este la dispoziția dumneavoastră rubrica
“comentarii” de la subsolul acestui articol. Vă mulțumesc! Municipiul
Arad este reședința și cel mai mare oraș al judeţului
Arad, situat pe cursul inferior al râului Mureş, în
vestul României. El numără aproximativ 150000 de
locuitori. Municipiul Arad constituie pentru vestul României un punct
important în ceea ce privește industria, și este de asemenea un nod important
în transporturile feroviare, rutiere, având și aeroport. Istoria
Aradului este una îndelungată care începe cu primele așezări umane pe
actuala vatră a orașului, în nordul râului Mureș și mai apoi cu
apariția primei cetăți de pământ situată la Vladimirescu, în jurul
secolului al X-lea. Prima atestare documentară a zonei Aradului ne parvine
din anul 1028. Sus am postat drapelul şi stemele interbelică, comunistă și
actuală ale municipiului Arad, iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură arădeană din vremuri diferite.
Antrepozitul Andrenyi
Seminarul Diecezan
Cazinoul
Banca Victoria (fostă București)
Aeroportul
Școala superioară de fete
(azi Colegiul național Elena Ghiba Birta)
Sinagoga neologă
Monumentul Trinității
Bustul lui Franz Josef
Biserica Minoriților
Casa Barabaș
Podul Decebal
Fabrica de tricotaje "Tricoul Roșu"
Biserica ortodoxă sârbă
Județul Arad este situat în vestul României și cuprinde teritorii din Crișana și din Banat. Județul se
întinde de o parte și de alta a râurilor Mureș și Crișul Alb. Se învecinează cu
județul Bihor la nord și
nord-est, cu județul Alba la est, cu județul Hunedoara la sud-est, cu județul Timiș la sud și cu statul Ungaria, la vest.
Suprafața pe care se întinde este de 7754 km.p.. Din punct de vedere al
organizării administrative cuprinde; 1 municipiu – Arad, 10 orașe; Pecica,
Sântana, Vladimirescu, Lipova, Ineu, Chișinău-Cris, Nădlac, Pâncota, Curtici și
Sebiș, 68 de comune și 270 de sate. Sus
am postat drapelul și stema județului și mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Arad, din vremuri diferite, dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate.Conacul Mocioni - Birchiș
Vedere - Conop
Biserica - Galșa
Cetatea - Ineu
Vedere - Nadăș
Vederi - Bârzava
Vederi - Chișinău Criș
Vedere - Odvos
Sanatoriul - Săvârșin
Biserica greco catolică - Nădlac
Mănăstirea Maria Radna - Lipova
Castelul - Macea
Vedere - Pădureni
Vedere - Pâncota
Hotelul - Vinga
__________ooOoo__________
PERSONALITĂȚI CULTURALE
PE BANCNOTELE LUMII
Arhitect, pictor, sculptor și scriitor elvețian Le Corbusier,
nume real Charles Edouard Jeanneret-Gris
a trăit între anii 1887 - 1965
Detaliu vignetă de pe o felicitare românească
Detaliu vignetă de pe o obligațiune spaniolă
MOUSAIOS - 20.10.2021