Mai jos am postat și alte fotografii cu monumente de cultură și
arhitectură din capitala portugheză LISABONA, câteva trimiteri
poștale ilustrate din vremuri diferite, o insignă, un jeton, o monedă,
o medalie, alte tipuri de bancnote lisaboneze și o acțiune locală.
Arcul de Triumf
Clădirea Parlamentului
Centrul Vasco da Gama
Gara de Est
Hotelul Fenix
Oceanariumul
Fațada Bisericii Conceicao Velha
Piața Camoens
Teatrul național
Turnul Belem
Monumentul Restaurației
Parcul Eduaro Setimo
Strada Augusta
Piața Libertății
Trimiteri poștale
Insignă locală
Jeton local
Monedă locală
Medalie locală
Bancota Casa de Moeda
Notgeld (bancnotă locală, de necesiatate)
Acțiune locală
***
VORBE DE DUH
DE LA ÎNAINTAȘI
Anatole France
nume real; Jacques
Anatole François Thibaul
scriitor francez,
(16 aprilie 1844 - 12
octombrie 1924)
laureat al Premiului Nobel
pentru Literatură în anul
1921
______________xxx______________
CÂTEVA PLACHETE,
INSIGNE ȘI MEDALII ROMÂNEȘTI
Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, medalia, poţi citi în articolul LE HAVRE - FRANŢA.
INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderant metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Conform DEX (Dicţionatului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor pesonalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).
Placheta - Tudor Arghezi 130 de ani de la naștere
1880 - 1967 - 2010
Gravorul acestei plachete este Constantin Dumitrescu
de la Monetăria națională a României
Tudor Arghezi (născut
21 mai 1880 Bucureşti şi decedat 14 iulie 1967) a fost un scriitor român
cunoscut pentru contribuţia sa la dezvoltarea liricii româneşti sub influenţa
baudelairianismului. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă
o altă vârstă marcantă a literaturii române. A scris, între altele, teatru,
proză, pamflete, precum şi literatură pentru copii. A fost printre autorii cei
mai contestaţi din întreaga literatură română. Numele său adevărat este Ion N.
Theodorescu, iar pseudonimul său, Arghezi, provine, explică însuşi scriitorul,
din Argesis - vechiul nume al râului Argeş. Tudor
Arghezi a debutat în anul 1896, publicând versuri în revista Liga Ortodoxă, condusă de
Alexandru Macedonski cu pseudonimul „Ion Theo”. La scurt timp de la debut,
Macedonski afirma despre tânărul poet: "Acest tânăr, la o vârstă
când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanță fără margini, dar până astăzi
coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate
banalitățile de imagini şi idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi şi in
străinătate, ca o culme a poeticii şi a artei." La cenaclul lui Macedonski îl va
cunoaste pe Grigore Pisculescu (Gala Galaction), cu care va rămâne prieten
apropiat. Arghezi se manifestă şi ca un valoros critic de artă, luând apărarea
pictorului Ştefan Luchian care suferea de scleroză multiplă şi era acuzat de
fraudă (din cauza suspiciunii că nu ar mai putea picta, dar ar permite ca
lucrările altora să fie semnate cu numele său. După izbucnirea primului război
momdial, Arghezi a scris articole împotriva taberei politice conduse de PNL şi
de grupul de susţinători ai lui Take Ionescu, care doreau ca România să intre
în război alături de puterile Antantei (ca o încercare de a cuceri Transilvania
de la Austro Ungaria); a fost un susţinător al unirii Basarabiei cu vechiul
Regat şi detesta alianţa implicită cu Rusia imperială. În timpul realizării
României Mari mai exact în perioada 1918 – 1919 este închis un an, împreună cu
11 ziarişti şi scriitori (între care şi Ioan Slavici), la penitenciarul
Văcăreşti, acuzat de trădare, deoarece colaborase cu autorităţile germane de
ocupaţie. Pentru activitatea sa remarcabilă în literatură primeşte prima oară
în 1936, la egalitate cu George Bacovia şi a doua oară în anul 1946, Premiul
Naţional de Poezie. În anul 1955 este ales membru al Academiei Române, este
distins cu numeroase titluri şi premii iar în anul 1965 primește Premiul
Internaţional Johann Gottfried
von Herder, este
sărbătorit cu prilejul zilelor de naştere la 80 şi, respectiv, 85 de ani ca
poet naţional. În 1967
poetul moare, fiind înmormântat, alături de Paraschiva, soţia sa, în grădina
casei din Str. Mărţişor, cu funeralii naţionale.
Insigna - Conducător doctorat
la Universitatea națională de apărare Carol I
Universitatea
Națională de Apărare „Carol I” este continuatoarea școlii de stat major fondate în
anul 1889, de către generalul Ștefan Fălcoianu cu denumirea
inițială Școala Superioară de Resbel. În anii 1889-1897, Școala
Superioară de Război a funcționat în clădirea din strada Știrbei Vodă, unde își
are acum sediul Direcția națională anticorupție. În toamna anului
1897, Școala Superioară de Război s-a mutat în clădirea din actualul
bulevard Nicolae Bălcescu (vis-a-vis de Sala Dalles), unde a funcționat
împreună cu Marele Stat Major, până în anul 1914, și de sine stătătoare până în
decembrie 1939, când s-a mutat în actuala clădire, ale cărei lucrări de
construcție au început în data de 16 august 1937, după planurile arhitectului
Duiliu Marcu, constructor
fiind antrepriza "Inginer Emil Prager". În 29 august 1948, prin
Decretul nr. 1803 al Prezidiului M.A.N., Școala Superioară de
Război a fost desființată, cu motivarea lui Emil Bodnăraș, ministrul
Apărării Naționale, că este o "instituție învechită și depășită de mersul
evenimentelor", iar în locul ei, pentru pregătirea superioară și politică
a cadrelor armatei s-a înființat Academia Militară. În 14 septembrie
1949, prin Decretul nr. 371 al Prezidiului M.A.N., după modelul Academiilor
militare sovietice, s-au înființat patru academii militare
distincte: Academia Militară (de comandă și stat
major), Academia Militară Politică, Academia Tehnică Militară
și Academia Spatelui Armatei, ca instituții de învățământ superior
distincte, cu structuri organizatorice separate. Această situație nu a durat
mult. În 12 septembrie 1953, în baza Decretului nr. 368 al Prezidiului
M.A.N. s-a desființat Academia Spatelui Armatei, care s-a contopit cu Academia
Militară. În 19 august 1957, prin Decretul nr. 400 al Prezidiului M.A.N.,
a fost desființată și Academia Militară Politică, care s-a contopit cu Academia
Militară sub noua titulatură de Academia Militară Generală
(A.M.G.). În 13 iunie 1959, prin Decretul nr. 214 al Prezidiului M.A.N.,
Academia Militară Tehnică s-a contopit cu Academia Militară Generală, care
astfel a devenit o instituție complexă, subordonata nemijlocit ministrului
Forțelor Armate, cu cinci facultăți: Facultatea de arme întrunite și tancuri;
Facultatea de arme (artilerie terestră, artilerie a.a., chimie, geniu,
transmisiuni, aviație); Facultatea militară politică; Facultatea tehnică
militară și Facultatea de servicii. În anul 1976, prin Hotărâre a
Consiliului Apărării, s-a reînființat Facultatea Politică Militară, ce
avea ca obiectiv pregătirea specialiștilor-ofițeri cu studii militare superioare
în domeniul activității educative din unități, mari unități și
comandamente. În 17 mai 1990, pin Hotărârea Guvernului României nr. 550
activitatea de învățământ din Academia Militară a fost reorganizată,
precizându-se că aceasta "este o instituție de învățământ superior
subordonată ministrului Apărării Naționale și pregătește ofițerii-studenți
pentru a deveni comandanți și ofițeri în statele-majore (...)". Prin
aceeași hotărâre, s-a reînființat Academia Tehnică Militară, ca instituție
separată de Academia Militară. În 23 aprilie 1991, prin Hotărârea
Guvernului României nr. 305, Academia Militară a primit o nouă
denumire: Academia de Înalte Studii Militare. În data de 28 august
2003, prin Hotărârea Guvernului României nr. 1027, denumirea Academiei de
Înalte Studii Militare a fost schimbată în Universitatea Națională de
Apărare, pentru ca în data de 25 august 2005, prin Hotărârea de Guvern nr. 969
Universitatea Națională de Apărare să primească denumirea de Universitatea
Națională de Apărare „Carol I". Sus am postat logo-ul și o fotografie
cu sediul central al Universității naționale de apărare "Carol I".
Doctor este un titlu academic
într-un domeniu specific, conferit candidatului, numit doctorand, care a
susținut cu succes teza de doctorat și a obținut diploma de doctor. Doctoratul
constituie ciclul superior de studii universitare, a cărui finalitate este
dezvoltarea cunoașterii prin cercetare științifică originală. Forma de
învățământ poate fi cu frecvență (zi) și fără frecvență. Este de două tipuri:
doctorat științific și doctorat profesional. Constă dintr-o serie de cursuri,
examene și o teză, organizate pe lângă instituțiile de învățământ superior și
care conferă titlul de doctor într-o anumită specialitate, poartă denumirea
de Doctorat. Durata ciclului de studii universitare de doctorat
este, de regulă, de 3 ani. În situații speciale, durata poate fi prelungită cu
1-2 ani si se încheie cu susținerea publică a unei teze, evaluată de o comisie
de specialiști aprobată de senatul universitar al Instituției Organizatoare de
Studii Universitare de Doctorat (I.O.S.U.D.). Pentru tezele de doctorat care
dovedesc calități deosebite de creativitate și aduc contribuții importante la
dezvoltarea cunoașterii în context internațional, se poate acorda una dintre
distincțiile următoare:summa cum laude (excepțional), magna cum laude (foarte
bine) sau cum laude (bine).
Titlul științific de Doctor este acordat, prin inaintarea de catre Comisia de
doctorat a Hotararii conducerii I.O.S.U.D. Ministerul Educației și Cercetării
primeste de la I.O.S.U.D dosarul de doctorat și un exemplar al tezei de
doctorat, în vederea validării hotărârii comisiei de doctorat de către
Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor
Universitare. Conferirea titlului de doctor se face prin ordin al Ministrului
Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național de Atestare a
Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare. Este o cale lungă până
la obținerea titlului științific de doctor, nu ca în România, unde se poate
obține acest titlu, adeseori prin fraudare. Titlu academic de doctor nu trebuie
să se confunde cu titlul
de Doctor Honoris Causa. Doctor honoris causa (doctor
datorită meritelor), prescurtat dr.h.c.,
este un titlu onorific, acordat unor persoane eminente de către o universitate,
o instituție de înalte studii sau de o organizație care le grupează pe cele
două. Acest titlu se acordă în special persoanelor care s-au distins în anumite
domenii profesionale, sociale sau politice.
Sindicatele sunt asociatii
care contribuie la aparărea drepturilor salariaților și promovarea intereselor
profesionale ale acestora. Prima asociatie profesionala organizata in Romania a
fost Asociația lucrătorilor tipografi din București, înființată la 1/13
octombrie 1858 sub numele de „Casa de prevedere și economii a lucrătorilor
tipografi”.
Insigna - Congresul sindicatelor 1966
Insigna - Uniunea Generală a sindicatelor din România
Uniunea Generală a
Sindicatelor din România (U.G.S.R.) a fost un sindicat din perioada comunistă în
România, care a avut 7,5 milioane de membri și a fost desființat la data
de 25 decembrie 1990. Sindicatul a fost înființat la data de 11 iunie 1945, ca
unic sindicat din România, sub numele de Confederația Generală a Muncii,
moștenind întregul patrimoniu al sindicatelor din perioada precedentă. Din 1966
se numește Uniunea Generală a Sindicatelor din România (UGSR). Sus am
postat logo-ul U.G.S.R.. Toți membrii sindicatului dețineau un carnet de membru.
Take Ionescu
Primul congres conservator democrat 3 februarie 1906
Take Ionescu (ortografiat
şi Tache Ionescu) a fost
un avocat, ziarist, politician şi prim-ministru al României. S-a născut la data
de 13 octombrie 1858 la Ploieşti şi a decedat la data de 21 iunie 1922 la Roma,
fiind bolnav de febră tifoidă. De-a
lungul vieții a folosit mai multe nume (Dumitru G. Ioan, Dimitrie G. Ioan,
Dimitrie G. Ionescu, Demetru G. Ionescu, etc.), pentru ca odată cu intrarea în
viața politică să se oprească la numele pe care avea să-l folosească până la
moarte, Take Ionescu. Dumitru Ioan (cum
a fost trecut în registrul de nașteri) a fost al doilea fiu al familiei de
negustori din Ploiești, Gheorghe (Ghiță) și Eufrosina Ioan, care a mai avut
alți trei copii: Constantin, Toma și Victor. Studiază la Liceul Sfântul Sava din București, după
absolvirea căruia își continuă studiile absolvind Facultatea de Drept a
Universității din Paris. Întors în țară a ales să devină avocat, înscriindu-se
în baroul de Ilfov. În anul
1883 și-a început cariera
politică în cadrul Partidului Național Liberal, fiind ales deputat pe listele
acestuia în Colegiul III-Ilfov. Părăsește Partidul Național Liberal în 1885,
devenind membru al grupării liberale „Dizidența”.
În urma eșuării diferitelor încercări de refacere a unității PNL, în anul 1891 Take Ionescu se alătură
Partidului Conservator. În anul 1908 fondează Partidul Conservator – Democrat, al
cărui președinte a fost până la moarte. Pe parcursul carierei sale politice,
Take Ionescu a ocupat o serie de poziții ministeriale, cum ar fi ministru al
instrucțiunii publice și cultelor (1891-1898), ministru de finanțe (1904-1907),
ministru de externe (1912-1914) și în cele din urmă, președinte al Consiliului
de Miniștri (1921-1922). S-a făcut remarcat prin calitățile sale oratorice,
căpătându-și în epocă porecla de „Tăchiță
Gură de Aur”. Take Ionescu a fost și un talentat ziarist, conducând sau
colaborând la publicații cum ar fi Românul, Epoca, La Liberte Roumaine,
Dreptatea, Timpul, Conservatorul, Acțiunea, Universul și Evenimentul. Între
anii 1883 - 1898 a fost corespondentul ziarului Times la București. Take Ionescu
a fost un fervent susținător al intrării României în primul război mondial, de
partea Antantei. De
activitatea sa ca ministru de externe se leagă semnarea Păcii de la București
din anul 1913, precum și punerea bazelor Micii
Înțelegeri în anul 1921. A fost un sprijinitor activ al luptei
pentru unitatea națională a românilor din afara granițelor, militând în același
timp pentru respectarea drepturilor minorităților naționale. Este înmormântat
la Mănăstirea Sinaia.
Aniversarea a 40 de ani
de la înființarea Federației Române de Tenis
Federația Română de Tenis 19296 - 1969
Federaţia română de tenis (de câmp), fosta Federeaţie
sportivă română de tenis este
forul tutelar românesc care se ocupă de organizarea competiţiilor sportive
specifice jocului de tenis de câmp. Sus am postat logo-ul Federaţiei române de
tenis.
Tenisul de câmp modern a apărut inițial în
Anglia, la sfârșitul secolului al XIX-lea ca si “tenis de camp”. Dupa crearea
sa, tenisul s-a raspandit mai intai in clasa superioara a lumii engleze,
apoi, incet-incet, in intreaga lume. Tenisul este acum un sport
olimpic si este practicat de toate clasele sociale, indiferent de bani si
de varsta, inclusiv de persoanele aflate in scaun cu rotile. In mod remarcabil
regulile sale de bază au ramas neschimbate din anul 1890. In 1874,
maiorul Walter Wingfield a achizitionat drepturile de brevet pentru
echipamente si reguli de joc. In acelasi an, primele instante judecatoresti de
tenis au aparut in Statele Unite. Jocul s-a raspandit curand in diferite parti
ale lumii cum ar fi Rusia, Canada, China si India. Terenurile de crochet au
servit ca terenuri de tenis in acea perioada. Primul teren de tenis a fost conceput
de Wingfield si a fost in forma de clepsidra. Acest a fost mai scurt decat
terenul modern pe care il avem astazi. Cel mai vechi turneu de tenis a a vut
loc în anul 1877 la Wimbledon-Anglia, câștigat de Spencer Gore.
Insigna - Poligonul de experiențe al Armatei
„General de divizie Ştefan Burileanu”
Placheta - Poligonul de experiențe al Armatei
„General de divizie Ştefan Burileanu”
Cu o vechime de aproximativ 100 de
ani Poligonul de experiențe al Armatei „General
de divizie Ştefan Burileanu” (PEA) își desfășoară activitatea în aceiași localitate –
Jegălia, județul Călărași. Aici se
execută teste balistice şi de laborator ale tuturor tipurilor de muniţie de infanterie
şi artilerie produsă în ţară, rezultatele acestora reprezentând garanţia
incontestabilă a calităţii produselor româneşti. De asemenea, sunt testate
loturile de muniţie şi explozibili din depozitele unităţilor militare pentru a
se stabili, cu exactitate, dacă acestea îndeplinesc baremele de calitate
necesare exploatării lor în deplină siguranţă. Se poate afirma că, de când în
România s-au pus bazale unei producţii de armament şi muniţii în condiţii
industriale, PEA şi-a adus constant contribuţia la perfecţionarea şi evoluţia
acestora.
România - Poligonul de experiențe al Armatei
„General de divizie Ştefan Burileanu”
Actul de naştere al poligonului îl reprezintă
Înaltul Decret Regal nr. 2502 din 10 iunie 1920, pentru aprobarea
Regulamentului pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei a XI-a tehnică din
Ministerul de Război. La 1 octombrie 1925, s-a pus piatra de temelie a
pavilionului administrativ al poligonului. În acelaşi an, sosesc din Franţa
utilaje şi aparatură specifice de poligon, dintre care cele mai importante
sunt: cronografe, velocimetre, aparate pentru balistică interioară, teodolite,
micrometre şi alte aparate de măsură. Luna august a anului 1928 aduce debutul
primelor activităţi specifice de poligon, cu încercarea unor focoase de
fabricaţie germană. Parcă pentru a demonstra necesitatea verificărilor dinamice
ale muniţiilor şi elementelor de muniţie, aceste prime încercări s-au soldat cu
rezultate necorespunzătoare. Încă de la înfiinţare, P.E.A. a fost o veritabilă
şcoală de pregătire a inginerilor militari în domeniul sistemelor de armament
şi muniţie. Deasupra sunt postate logo-ul și steagul de identificare al acestei structuri militare.
________________ooOoo________________
O OBLIGAȚIUNE ROMÂNEASCĂ
DIN INDUSTRIA TEXTILĂ
CU CUPOANE DETAȘABILE
Titlu de Obligațiune Ipotecară la purtător de un milion lei
SOCIETATE PENTRU INDUSTRIA TEXTILĂ
Societate anonimă - Sediul București
Obiectul; Industrie de Textile,
Fabrică în com. Buhuși, jud.Neamț
Capitalul social lei 410.000.000
Câteva vignete de pe acțiuni poloneze
Detaliu vignetă de pe o acțiune franceză
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 31.10.2015