Mai jos am postat și alte fotografii cu monumente de
cultură și arhitectură din localitatea belgiană
BEERLEGEM, azi parte a comunei ZWALM, provincia
FLANDRA ORIENTALĂ, regiunea FLANDRA, din vremuri
diferite, precum și câteva trimiteri poștale ilustrate.
Școala din Zwalm
Castelul
Biserica Sint Andreas
Interiorul capelei
Pensionul de fete
Trimiteri poștale din Zwalm
Arhitectură locală
***
O PASTILĂ DE UMOR
O EPIGRAMĂ
DIN CREAȚIA PROPRIE
VORBE DE DUH
DE LA ÎNAINTAȘI
___________xxx__________
O MEDALIE,
CÂTEVA INSIGNE ȘI PLACHETE
DIN JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN
Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei
de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le
Havre - Franţa".
INSIGNA este un
obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite,
preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care
indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane
la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa
la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de
identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii,
de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive,
culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Conform
DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române),
PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară,
care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii
şi se oferă ca recompensă la concursuri,
alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi.
Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are
originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din
metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din
latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni
(medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).
Insignă - (Mihai Eminescu)
160 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu
Ce-ți doresc eu ție dulce Românie
1850 - 15 ianuarie 2010 - Oravița
Insignă realizată de numismatul Stelian Brânzei - Botoșani
Mihai Eminescu (nume real Mihail
Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi
decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist
român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai
importantă voce poetică din literatura română. Eminescu a fost activ în
societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul
oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16
ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai
Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei
Române de Titu Maiorescu, în şedința din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost
internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi
a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul
orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a
fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales
post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.
Oravița (în
maghiară Oravicabánya, mai demult Németoravica, în germană
Deutsch-Orawitz) este un oraș în județul Caraș-Severin, Banat, România, ce
numără aproximativ 15500 de locuitori. Prima
atestare documentară cu actualul nume este din anul 1697 în Conscriptia
lui Marsigli. Urme de locuire se găsesc însă începând cu perioada neolitică,
continuând cu perioada daco-romană, când în zonă au existat exploatări miniere,
și pe toată perioada evului mediu fiind suficiente mărturii asupra unei așezări
cu denumiri diferite. Orașul Oravița s-a format prin unirea localităților
Oravița Montană cu Oravița Română. În perioada interbelică acest oraș a fost
reședința județului Caraș. Sus am postat stema actuală și o poză a Primăriei localității Oravița.
In zona Vaii Bistrei mineritul si
prelucrarea fierului au fost cunoscute si practicate de milenii, existand vechi
traditii metalurgice chiar pe vatra istoricei localitati Ohaba Bistra. Premierele
industriale sunt atestate prin prezenta cuptoarelor catalane si a atelierelor
de prelucrare a fierului in bandaje prin intermediul ciocanelor actionate
hidraulic. In anul 1804 apar vetrele de afanare, primul proprietar atestat
fiind MARTINSCHITZ, apoi PALLMAN si HANOVITZ, care in anul 1823 vand
proprietatile lor Societatii Unite Bistra-Ruschita. Prin contractul
incheiat la 13 Martie 1823 la Viena, Comandamentul Cezaro-Craiesc, in numele
Regimentului de Graniceri Valaho-ilirici, cedeaza pe 25 de ani Societatii
Bistra-Ruschita exploatarea padurilor de pe versantul sudic al Muntilor Poiana
Rusca si de pe versantul nordic al Muntilor Tarcu. Dupa anul 1830 vetrele
de afanare sunt treptat inlocuite de cuptoarele de pudlare care foloseau ca si
combustibil lemnul.
In anul 1834 sunt concesionate pe
timp de 80 de ani alte paduri in zona Rusca Montana. In 1856, la Ferdinandsberg
(localitate atestată încă din anul 1807 în comitatul Caraș-Severin), au existat
instalatii de pudlare, un laminor de profile usoare si un atelier de
lacatuserie. La 12 Septembrie 1857, Societatea Bistra-Ruschita vinde
unitatile sale metalurgice din Ferdinandsberg catre Prima Societate Banateana
de Mine si Metalurgie - Erster Banater Siebenburger Bergwerks Gesellschaft - cu
sediul la Viena. In 13 Decembrie 1859, societatea mai sus mentionata
fuzioneaza cu Asociatia Brasoveana pe Actiuni de Mine si Metalurgie. Acest
consortiu producea anual la Ruschita si Rusca-Montana, 8000 tone de fonta care
erau apoi prelucrate la Ferdinandsberg.
Uzina Oțelul Roșu * 1796 - 1971 * 175 ani
Uzina Oțelul Roșu * 1796 - 1971 * 175 ani
Uzina Oțelul Roșu * 1796 - 1971 * 175 ani
În anul 1924,
Uzinele din Oţelul Roşu trec în cadru Societătii „Uzinele metalurgice Unite
Titan, Nădlag, Călan SAR", societate intersată în asigurarea necesarului
de laminate din oţel cu forţe proprii, din care motiv şi-a dezvoltat
capacitatea de producţie prin modernizarea şi punerea în funcţiune a utilajelor
de laminare. Ca urmare, într-o hală nouă, amplasată pe locul vechiului laminor
de profile s-a pus în funcţiune în 1925 o linie de laminoare compusă din două
caje degrosisoare, două caje mijlocii şi opt caje finisoare. Laminorul de tablă
existent a fost revizuit, înbunătăţit şi pus în funcţiune în anul 1924. În
componenţa liniei de laminare pentru tablă intrau câte o pereche de caje
(degresisoare-finisoare) pentru laminarea tablelor subţiri şi a tablelor de
acoperiş, ca şi o cajă pentru îndreptarea tablelor recoapte. În anul 1933
au început lucrăriledeconstrucţie a unui nou laminor de tablă (care
funcţionează şi în prezent), în hala construită în acest scop montându-se, în
afara unor utilaje existente, şi unele noi, printre care şi o instalaţie pentru
zincarea tablei de acoperiş. În anul 1934, în locul vechiului laminor de
tablă, s-a pus în funcţiune un laminor la rece care a produs benzi cu o lăţime
până la 200 mm., iar în anul 1935 se pune în funcţiune un laminor de platine
compus din două caje degrosisoare trio şi o cajă finisoare trio şi un cuptor cu
propulsie pentru încălzirea lingourilor destinate laminării. Prin măsurile
de reorganizare luate după cel de al doilea război mondial se dezvoltă şi
activitatea în cadrul secţiilor de laminare de la Oţelul Roşu, uzina modernizându-se
în continuare în vederea producerii diferitelor sortimente de
laminate. Modernizarea realizată în 1951, prin dotarea laminorului de
benzi la rece cu două caje cuatro, a permis realizarea de benzi
subţiri. La sfarsitul secolului XVIII, pe malul drept al raului Bistra,
sunt amplasate cateva ateliere metalurgice unde colonistii germani sositi de la
Resita si Bocsa au constituit “Colonia veche”, viitorul nucleu al localitatii
ce va purta numele de Otelu Rosu. Condiţiile naturale prielnice de climă
şi vegetaţie, bogata reţea hidrografică, bogăţiile subsolului, duc la concluzia
că pe aceste meleaguri viaţa omenească a existat din timpuri străvechi. În
marginea oraşului au fost găsite obiecte de silex datând din paleoliticul
superior, ca şi o imitaţie după o drahmă de tip Dyrrhachium, din perioada
daco-romană. În antichitate, pe Valea Bistrei trecea „drumul roman care
pornea de la Lederata până la Ulpia Traiana Sarmisegetuza”(din cercetările lui
Pamfil Polonic – „Despre valurile, drumurile şi cetăţile romane din toate
ţările locuite de Români”). Pe acest drum sunt înscrise numai două localităţi:
Agnavae (după Ptolemeu) sau Agmonia (Acmonia, Agnauie, Augmonia, după geograful
din Ravenna), aşezare localizată în satul Zăvoi (posibil şi Ohaba Bistra) şi
Pons Augusti (Podul împăratului) localizată, după unii istorici, la Marga, iar
după alţii, la Voislova.
Oțelu Roșu (în
germană Ferdinandsberg)
este un oraș din județul Caraș-Severin, provincia istorică Banat, România, care
numără aproximativ 10500 de locuitori. Localitatea este amplasată pe o terasă
aluvională, la 268 m altitudine, de-a lungul faliei tectonice, prin care râul
Bistra, după confluența cu Bistra Mărului, se îndreaptă spre Timiș. Oțelu Roșu
are în subordine administrativă localitatea Cireșa și satul Mal. Munții Poiana Ruscă se află la nord de
albia Bistrei, iar la sud sunt Munții Țarcu care coboară prin Muntele Mic spre
oraș. Orașul se găsește în partea de nord-est a județului, fiind situat pe DN 68 Hațeg – Caransebeș, față de
care se află la 50 și, respectiv, 20 km depărtare. Valea Bistrei conectează
depresiunile Caransebeș și Hațeg. Sus am postat stema și o veche trimitere poștală reprezentând Laminorul de tablă, Biserica romano-catolică, Spitalul și Vila Auschmitt din Oravița (denumire istorică Fedinand).
Placheta - O.S.P. Pentru sport (Organizația sportului popular)
Campionatul național sindicate - 1946 - Reșița
În decembrie 1912 se infiinteaza Federatia Societatilor Sportive din
Romania (F.S.S.R.), reunind Uniunea Societatilor Romane de Sporturi Atletice,
Asociatia cluburilor de fotbal, Federatia societatilor de sporturi de iarna
precum si alte asociatii si cluburi sportive individuale ce existau la acea
vreme. In 1915 se recunoaste personalitatea juridică a F.S.S.R., aceasta
transformandu-se apoi in U.F.S.R, (Uniunea Federatiilor Sportive din Romania).
In anul 1933 existau 11 federatii sportive. În anul 1929 apare Legea educatiei
fizice si se înfiinţează Oficiul National de Educatie Fizica (O.N.E.F.) ca institutie de stat. In 1940
U.F.S.R. structura de drept privat este desfiintata, patrimoniul si activitatea
fiind preluate de O.S.R. (Organizarea sportului românesc), institutie de
stat subordonata initial presidentiei consiliului de ministri si apoi
subsecretariatului de stat al educatiei extrascolare. O.S.R. este desfiintată
prin lege în 1944 si se reînfiinteaza U.F.S.R., persoana juridica de drept
privat care va functiona pe lângă Ministerul Culturii. U.F.S.R. a fost
desfiintată în 1946, înfiinţându-se apoi O.S.P.
(Organizatia sportului popular), institutie de stat care se va restructura
şi ea in 1948, federatiile sportive devenind sectii ale directiei tehnice in
1949. C.C. al P.M.R. desfiinteaza O.S.P. si creeaza C.C.F.S. (Comitetul de cultura
fizica si sport). Iată o parte a framântărilor organizatorice ale
sportului românesc. Să ne mai întrebăm de ce întârzie să apară rezultate mari
și în sportul românesc.
Sindicatele sunt asociatii care contribuie la apărarea drepturilor
salariaților și promovarea intereselor profesionale ale acestora. Asociația
lucrătorilor tipografi din București, înființată în București la 1/13 octombrie
1858 sub numele de „Casa de prevedere și economii a lucrătorilor tipografi”, a
fost prima asociație profesională organizată în România. În
anul 1872 a fost înființată Asociația Generală a tuturor lucrătorilor
din România. După anul 1900 apar uniuni de sindicate, create pe
ramuri din aceleași profesii sau meserii înrudite. La 22 februarie 1905 se înființează
primul sindicat muncitoresc din România - sindicatul lucrătorilor tâmplari, iar
in anul 1906 este constituită Comisia Generală a Sindicatelor din România,
atunci fiind adoptat și statutul general al mișcării sindicale.
Între anii 1919 - 1921 dezvoltarea uniunilor sindicale s-a accentuat, iar după anul 1924 trecut la reorganizarea sindicatelor ca entități juridice, pornind de la Legea nr. 21/1924. Prin Decretul nr. 358/1949, întregul patrimoniu sindical este strâns sub umbrela Confederației Generale a Muncii, înființată la data de 11 iunie 1945. Statutar, organizarea și funcționarea sindicatelor în Romania au avut la bază principiul centralismului democratic, ceea ce a structurat la nivel național existența unei singure confederații, care în anul 1966 a fost redenumită Uniunea Generală a Sindicatelor din România (U.G.S.R.). Sus sunt postate fotografii reprezentând carnetul de membru și ziarul organizațiilor sindicale.
Între anii 1919 - 1921 dezvoltarea uniunilor sindicale s-a accentuat, iar după anul 1924 trecut la reorganizarea sindicatelor ca entități juridice, pornind de la Legea nr. 21/1924. Prin Decretul nr. 358/1949, întregul patrimoniu sindical este strâns sub umbrela Confederației Generale a Muncii, înființată la data de 11 iunie 1945. Statutar, organizarea și funcționarea sindicatelor în Romania au avut la bază principiul centralismului democratic, ceea ce a structurat la nivel național existența unei singure confederații, care în anul 1966 a fost redenumită Uniunea Generală a Sindicatelor din România (U.G.S.R.). Sus sunt postate fotografii reprezentând carnetul de membru și ziarul organizațiilor sindicale.
Placheta - Oficiul de gospodărire al apelor Reșița
Consiliul popular județean Caraș-Severin * 1971 - 1981
In cadrul Sistemului de Gospodarire a Apelor (S.G.A) Caras-Severin – fost Oficiul de gospodarie al apelor
- se realizeaza veghea hidrometeorologica pe urmatoarele cursuri de apa din
judetul Caras-Severin: Timisul Superior, Barzava Superioara, Caras, Nera,
Cerna, afluentii Dunarii precum si pe afluentii acestora. Acest lucru se obtine prin observatii si
masuratori asupra: evolutiei nivelurilor si debitelo, masuratori de debite si de aluviuni in
suspensie, masurarea temperaturii apa, aer,
masurarea precipitatiilor, masurarea evaporatiei, evolutia nivelului apelor
subterane, masuratori de
debite la izvoare si sateliti, urmarirea sistematica a folosintelor de apa,
ridicari topometrice și ridicari batimetrice pe lacurile de acumulare pentru
stabilirea evolutiei cuvetei. În sarcina sa intră următoarele atribuțiuni de
serviciu;
- analizează documentaţiile tehnice transmise de către Administrația Bazinală de Apă - Banat spre avizare sau/şi autorizare;
- intocmeşte avizele şi autorizaţiile de gospodărire a apelor ;
- verifică avize şi autorizaţii emise ;
- acordă consultaţii tehnice de specialitate pe parcursul proiectării lucrărilor de alimenatre cu apă, canalizare, epurare ;
- indrumă şi controlează folosinţele de apă din judeţul Caraş-Severin şi parţial din Mehedinţi.
- urmăreşte consumul de apă brută la folosinţe, a cantităţilor de apă uzată evacuată în emisar.
- monitorizează contractele anuale cu utilizatorii de apă în baza necesarelor anuale de apă ;
- urmăreşte stadiul calităţii globale a apelor curgătoare de suprafaţă, subterane şi lacuri
- urmăreşte condiţiile de satisfacere a folosinţelor din judeţ pentru sesizarea la timp a situaţiilor de restricţii în alimentarea cu apă
- urmăreşte modul de realizare a programelor de etapizare
- urmăreşte lucrările de închidere şi ecologizare a obiectivelor miniere din judeţ;
- administreaza albiile minore ale cursurilor de apa cadastrate, a cuvetelor lacurilor si baltilor, in stare naturala sau amenajata ;
- coordoneaza exploatarea lacurilor de acumulare din administrare, indiferent de detinatorul acestora; dispunerea in perioade de ape mari sau viituri, in cazuri de poluari accidentale, precum si in cazuri de introducere a restrictiilor in utilizarea debitelor de apa, a masurilor operative obligatorii in legatura cu exploatarea lacurilor de acumulare;
- organizeaza desfasurarea activitatii de urmarire a comportarii in timp a constructiilor hidrotehnice din administrare;
- avertizeaza si propune interventii în cazuri de producere a fenomenelor hidrologice periculoase si accidentelor la constructiile hidrotehnice din administrare;
- coordoneaza apararea impotriva inundatiilor, prin constructiile hidrotehnice aflate in administrare, precum si a constituirii stocului de materiale si mijloace specifice de aparare de inundatii aferente acestora;
- coordoneaza realizarea de lucrari de amenajare a cursurilor de apa si a altor lucrari de investitii.
- participa la elaborarea scenariilor privind masurile, operatiunilor si manevrelor necesare in cazuri de avarii, poluari accidentale sau alte situatii ce pot sa apara in timpul exploatarii amenajarilor hidrotehnice;
- supravegheaza principalii parametrii ce caracterizeaza sistemele de apa si mediu;
- asigura, prin tehnica din dotare, primirea informatiilor de la unitatile furnizoare, concentrarea informatiilor ce caracterizeaza starea sistemelor de ape si transmite informare zilnica si operativa
- participa la actualizarea si intretinerea bazelor de date cuprinzand seturile de decizii si actiuni prestabilite care trebuie sa fie urmate in cazul diferitelor perturbatii, avarii sau accidente la constructii hidrotehnice;
- identifica si declanseaza, cand este cazul, starile caracteristice (alarma, interventie si aparare) ale sistemelor de gospodarire a apelor, la nivel de S.G.A. Caraş-Severin;
- asigura transmiterea deciziilor legate de exploatarea constructiilor hidrotehnice interbazinale, a constructiilor hidrotehnice de interes major, cat si a masurilor de interventie si aparare in cazul depasirii pragurilor limita ale parametrilor caracterici ai sistemelor apelor sau in cazurile unor evenimente deosebite la constructiile hidrotehnice;
- urmareste aplicarea deciziior prestabilite de către formaţiile din teritoriu;
- efectueaza prelevarea de probe de apa si analize fizico-chimice, biologice si bacteriologice conform programului anual de analize
- supravegheaza in cazul fenomenelor de poluare accidentala cursurile de apa , lacurile sau apele subterane
- urmareste calitatea apei la sursele propuse pentru potabilizare conform HG 200/2002
- efectuează analize contracost pentru terţi .
- întocmeşte şi urmăreşte derularea abonamentelor de utilizare/exploatare a resurselor de apă, a nisipurilor şi pietrişurilor ;
- întocmeşte actele adiţionale pentru abonamentele de utilizare/exploatare a resurselor;
- asigură emiterea facturilor către utilizatorii resurselor de apă, precum şi către toţi beneficiarii serviciilor prestate de Administratia Bazinala de Apa Banat;
- se ocupă de încasarea debitelor de la beneficiari ţinând în permanenţă legătura cu aceştia.
Set 5 insigne - U.C.M. Reșița
(Uzina de construcții de mașini)
Complexul metalurgic Resita a fost fondat în 3 iulie 1771
prin darea în exploatare a primelor furnale şi forje şi reprezintă cea mai
veche unitate industrială din România şi una din cele mai vechi din Europa. U.C.M. Resita S.A. s-a infiintat in anul 1991 din fosta Întreprindere de Construcţii de
Maşini Reşiţa (I.C.M. Resita). Dupa Legea privatizarii (nr. 58/1991) la 10 iunie
1993, proprietatea a fost transferata in proportie de 70% catre Fondul Proprietatii
de Stat si in proportie de 30% catre Fondul Proprietatii. Sus am postat logo-ul
Uzinei de construcții de mașini din Reșița. Când
intri pe poarta U.C.M. Reșița (Uzina de construcții mașini) te
impresionează dimensiunea de dezvoltare a uzinei, care are 25 de hectare de
hale şi se întinde pe o suprafaţă de 130 de hectare. La U.C.M. totul este
uriaş: halele de producţie, utilajele care ajung şi la 15 metri lungime şi
înălţime, echipamentele pentru hidrocentrale care se produc aici şi care ajung
să cântărească şi 120 de tone.
A X-a Conferință de turnătorie
Calitate, eficiență * 28 - 29 mai 1987
Întreprinderea de construcții de mașini Reșița
U.C.M. este un mamut industrial care s-a extins
în toate direcţiile timp de două veacuri şi jumătate şi a devenit practic
sinonim cu oraşul Reşiţa, platformele industriale ale uzinei fiind amplasate în
trei regiuni diferite ale oraşului. Platforma veche este situată în partea
de sus a oraşului şi are o secţie de motoare navale, una de servomotoare, alta
de tratament termic, de mecanică grea, de generatoare mari, sculerie şi secţia
diesel, unde se făceau motoare. Platforma a doua care este praf şi pulbere
acum, unde erau sectoarele aşa -zise calde, oţelărie, turnătorie, neferoase,
forje. Toate piesele turnate din oţel sau fontă, alamă, bronz. Acum nu mai e
aproape nimic. A mai rămas doar platforma Câlnicel din cadrul U.C.M., care a fost construită între
anii 1975 - 1983. Cuprinde trei secţii, o secţie de prelucrări mecanice mari,
secţia de sudură, secţia de generatoare mici până la 10 MW inclusiv motoare de
toate tipurile.
Insigna - I.C.M. Reșița E
(Întreprinderea de construcții de mașini)
Înainte de anul 1989 uzina de la Reşiţa dădea de lucru la peste
14000 de oameni, însă odată cu prăbuşirea economiei interne de după Revoluţie
şi un management privat care într-un deceniu n-a reuşit să o rentabilizeze, în
companie mai sunt astăzi 1590 de salariaţi şi aceia trăiesc cu grija că-şi vor
pierde locurile de muncă. U.C.M. a fost fondată în data de 3 iulie 1771
prin darea în exploatare a primelor furnale şi forje şi reprezintă cea mai
veche unitate industrială din România şi una din cele mai vechi din Europa. Sus
am postat logo-ul U.C.M.Reşiţa.
Clădirea Primăriei
Centrala electrică
Catedrala ortodoxă română
Sinagoga
Universitatea Eftimie Murgu
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel
Caraș-Severin este
un județ situat la limita provinciilor Banat și Transilvania din România,
care are ca reședință orașul
industrial Reșița. Situat în partea de sud-vest a României,
județul Caraș-Severin are o suprafață de 8514 kilometri pătrați, 3,6% din suprafața țării, ocupă locul al treilea, ca mărime între
județele țării, numără aproximativ 333000 de locuitori și cuprinde 2 municipii
- Reșița și Caransebeș, 6 orașe - Bocșa, Oravița, Moldova Nouă, Oțelu Roșu, Anina,
Băile Herculane și 69 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică Caraș
și Severin, comunistă și actuală ale județului Caraș - Severin, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Caraș-Severin, din vremuri diferite, precum și alte frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri.
Biserica romano catolică - Anina
Primăria Caransebeș
Lacul Herculane
Teatrul Mihai Eminescu - Oravița
Catedrala episcopală - Caransebeș
Centrala electrică - Anina
Gara - Oravița
Biserica romano catolică - Caransebeș
Cheile Rudăriei
Gara - Anina
Palatul Korongy - Caransebeș
Gara - Baziaș
Oficiul poștal - Caransebeș
Școalele civile de stat- Caransebeș
Școala de stat - Caransebeș
Hotelul - Bocșa
Hotelul Ferdinand - Băile Herculane
Tribunalul Franz Josef - Băile Herculane
Hotelul Lichtneckert- Caransebeș
Hotelul Dacia - Băile Herculane
Sanatoriul militar - Băile Herculane
Hotelul Coroana și Banca Comercială - Oravița
Hotelul Cerna - Băile Herculane
Viaductul - Oravița
Liceul Traian Doda - Caransebeș
Statuia lui Hercule - Băile Herculane
Viaductul - Anina
Sinagoga - Bocșa
_________________ooOoo________________
O OBLIGAȚIUNE ROMÂNEASCĂ,
ÎN LIMBA FRANCEZĂ,
DE DINAINTEA
UNIRII PRINCIPATELOR
Principatul Țara Românească -
Obligațiune de stat 100 ducați 1834 -
(Obligațion d'Etat), cu semnătura lui G.Bibescu
Câteva ornamente decorative periferice
de pe acțiuni germane
Detaliu vignetă de pe un bilet de loterie spaniol - 1957
MOUSAIOS - 30.03.2016