Aeroportul Internațional București Băneasa “Aurel Vlaicu”, cunoscut înainte ca Aeroportul
Băneasa, este din punct de vedere al traficului de călători al doilea ca
mărime din România, după Aeroportul Internațional “Henri Coandă” – București, Otopeni.
Aeroportul Băneasa a fost inaugurat în anul 1920, fiind situat în partea de
nord a orașului, la altitudinea de 90 de metri, pe o suprafață de 128 de
hectare și dispunând de o pistă de decolare-aterizare lungă de 3200 de metri și
lată de 60 de metri. În anul 1909, Louis Bleriot efectuează primele
zboruri pe terenul hipodromului particular de la Băneasa - o porțiune din
vechea moșie a contesei de Montesquiou. La 1 august 1912, Liga Aeriană Română,
condusă de principele George Valentin Bibescu
înființează la Băneasa o școală de pilotaj pentru piloți militari. Mai
târziu, aerodromul devine aeroport; se adaugă o școală de pilotaj pentru piloți
civili și Aeroclubul Regal Român. În
anul 1920 se înființează Compania de Navigație
Aeriană Franco-Română, prima companie de transport aerian din lume, pentru
pasageri, mărfuri și poștă.
În anii 1947 – 1952 se construiește noua clădire a
aerogării Băneasa, care are formă de elice cu trei pale.
Pe aeroportul Aurel
Vlaicu au aterizat în timp multe personalități internaționale, printre care și Papa Ioan Paul al II-lea, Prințul Albert al
II-lea de Monaco, omul de faceri Bill Gates și cântăreața americană Madonna. În
anul 2011 traficul de persoane pe acest aeroport a fost de 2,4 milioane de
persoane.
Clădirea Băile Eforiei din București a existat în centru orașului undeva aproape de
intersecția bulevardului Elisabeta cu Calea Victoriei, pe lângă Cercul militar
Național de astăzi. În anul 1882 Eforia Spitalelor Civile a obţinut un teren
unde a fost construit, în 1886, Palatul Eforiei Spitalelor Civile (azi Primăria
Sectorului 5). În cadrul acestui edificiu a fost construită o baie publică
modernă denumită, ca atare, Băile Eforiei. Aceasta dispunea de instalaţii
moderne, având cabinete de hidroterapie şi masaj.
Pe porţiunea dinspre bulevard, imobilul cuprindea apartamente, birouri şi magazine, iar în zona opusă, dinspre strada Eforie (fostă Domniţa Anastasia), a fost deschis cinematograful Eforie, în care azi este Cinemateca. A fost însă o vreme în care bucureștenii de rând au făcut un adevărat cult pentru igiena corporala și așteptau cu nerăbdare ziua din săptămână în care mergeau să se relaxeze și, de ce nu, să socializeze în aburii fierbinți dintr-o unei baie publică. Mai ales că apa caldă nu era la îndemâna oricui. Era un lux rezervat celor cu dare de mână și celor care locuiau în blocurile construite după anul 1918. Cert este că prin anul 1937, România avea o baie la fiecare 2000 de locuitori și devansa la acest capitol țari considerate „mult mai avansate” la acea vreme.
***
O PASTILĂ DE UMOR
UN DIALOG EPIGRAMATIC
O VORBĂ DE DUH
DE LA ÎNAINTAȘI
__________xxx__________
O PLACHETĂ ȘI
CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI
INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi
culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la
piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative
sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club,
etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de
identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare
grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de
nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive,
culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii
române), PLACHETA este o medalie pătrată
sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene,
basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă
ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de
recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din
categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele
comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint,
bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind
preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi
(medaille) şi spanioli (edala).
Insigna - Trupele de geniu 1859
Exegi monumentum aere perenius
(Realizarea unor lucrări durabile)
Conform DEX, Geniul este o armă (specialitate militară) care se ocupă cu executarea unor
lucrări de fortificaţii, drumuri, şanţuri, locaşe în teren pentru personal şi
tehnică militară, cu construirea de poduri, diguri, baraje, puţuri pentru
alimentare cu apă precum şi efectivele umane care fac parte din aceasta
specialitate. Geniştii sunt trupe auxiliare foarte utile pentru realizarea
succesului în luptă. Necesitățile impuse de dezvoltarea şi
modernizarea organismului militar românesc, conjugate cu cele ale economiei
naţionale, l-au determinat pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza, pe ceilalţi
factori de decizie militară să pună bazele unor arme noi.
În acest context
ia fiinţa arma Geniului prin crearea în anul 1859 în Moldova a primei subunităţi române
de geniu, Batalionul 1 Geniu, prin abrobarea data la 31 mai 1859 de domnitorul
Alexandru Ioan Cuza pe Raportul Consiliului de Ministrii nr. 1902. Un an mai
târziu, corpul de geniu instituit prin ordonanţa din 31 mai 1859, va spori prin
înfiinţarea unui al doilea batalion în Tara Româneasca, care împreuna cu cel
din Moldova vor constitui întâiul regiment de geniu. Primele batalioane de
geniu ale ostirii române aveau un efectiv de 1000 de oameni fiecare, împărţiţi
în patru companii. Comandant al acestor subunităti a fost numit căpitanul,
ulterior maiorul, Panait Donici, care s-a numărat printre organizatorii
trupelor de geniu din ţara noastră.
Insigna - Specialist clasa I - Muzici militare
Forțele
militare ale oricărui stat, deci și ale țării nostre, sunt categorisite pe
diverse specialități militare de pregătire și instruire. În baza unor baremuri dinainte stabilite militarii sunt testați periodic asupra nivelului de
pregătire și, dacă corespund acestor baremuri sunt declarați specialiști de
clasă și distinși cu insigne de Specialist
de clasă 1, 2 sau 3, diferite ca model de la o specialitate militară la
alta. Obținerea unei asemenea distincții, meritorii atrage uneori după ea o
promovare în funcție și întotdeauna o creștere neînsemnată a soldei lunare.
Muzica
militară este constituită dintr-un corp de cadre militare, ofiţeri şi
subofiţeri, care folosesc instrumente muzicale de fanfară, de unde şi-au luat
şi numele de fanfară militară. Fanfarele
militare sunt constituite pe lângă marile unităţi ale armatei şi
jandarmeriei.Prin concertele susţinute de către acestea se ridică moralul
trupelor combatante, se cimentează o relaţie de comunicare firească între
structurile militare şi societatea civilă şi se prezintă tradiţia militară a
armatei române în faţa celorlalte armate ale lumii.
Insigna - Campionatul coop.meșteșugărească I
Cooperaţia
meşteşugărească reprezintă
astăzi o alternativă socio-economică, realizată prin intermediul şi în folosul
oamenilor, având ca scop amplificarea solidarităţii sociale şi întrajutorarea
membrilor cooperatori, participând în acelaşi timp activ la dezvoltarea
comunităţilor locale din care aceştia fac parte. Sunt astfel integrate
principalele trăsături specifice ale sectorului: libertatea de acţiune
economică, responsabilitatea individuală şi securitatea socială. Sectorul
cooperatist meşteşugăresc, bazat pe proprietatea privată a meşteşugarilor
asociaţi, şi-a demonstrat de peste 130 de ani viabilitatea şi implicarea în
dezvoltarea economiei şi societăţii româneşti. Începuturile cooperaţiei
meşteşugăreşti din România datează din anul 1879 când a fost înfiinţată prima
organizaţie de acest fel – „Societatea meseriaşilor de încălţăminte”
(Bucureşti). Uniunea
Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti – U.C.E.C.O.M. a luat fiinţă în anul 1951, fiind reorganizată
în anul 2006 (în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei),
având permanent, de la înfiinţare până în prezent, rolul de organizaţie de
reprezentare a cooperaţiei meşteşugăreşti, la nivel naţional şi
internaţional.
Insigna - SRSC (Societatea pentru Răspândirea Științei și Culturii)
În perioada
comunistă, în cadrul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a funcționat
o structură specializată responsabilă de propunerea unor măsuri propagandistice
atât din punct de vedere politic cât și religios și care s-a numit Secția de
Propagandă și Agitație. Din inițiativa acestei secții începând cu anul 1950 un
rol propagandistic important îi va revenii Societății
pentru Răspândirea Științei și Culturii (prescurtat SRSC), care își propunea să lumineze oamenii prin intermediul
științei și să-i facă pe aceștia să înțeleagă că
schimbările meteorologice, apariția omului precum și alte fenomene pot fi
explicate de către știință care, spun propagandiștii, demonstrează faptul că nu
avem de-a face cu Dumnezeu. Deci această societate se înscria în arsenalul
bogat de căi și mijloace aruncat de Partidul Comunist Român în lupta pentru
realizarea obiectivului său strategic – “formarea omului nou, constructor și apărător conștient
al societății socialiste multilateral dezvoltate.”
Placheta - UGIR 1903
(Uniunea generală a industriașilor din România)
XXV ani de la înființarea
Uniunii generale a industriașilor din România
Uniunea
Generala a Industriașilor din România (U.G.I.R.) și-a făcut simțită prezența în viața economică a României
încă de la începutul cristalizării activității industriale. Astfel la 23 martie
1891 un grup de industriași din București pune bazele Asociatiei “Industria”,
ocazie cu care se manifestă primele luări de poziție în favoarea încurajării și
protejării industriei naționale. La data de 27 ianuarie 1903, Asociația
“Industria” ia denumirea de Uniunea Generala a Industriașilor din România
(U.G.I.R.) mărindu-și aportul la dezvoltarea economică a țării. În perioada
interbelică, bazându-se pe o structură organizatorică solidă și pe aportul gândirii
și acțiunii celor mai puternici industriași ai perioadei, U.G.I.R. a contribuit
la o înflorire fără precedent a activității industriale, ceea ce a reprezentat
un aport substanțial la creșterea avuției naționale și impunerea României ca un
partener important în operațiunile de comerț exterior ale vremii. Începand cu anul
1924, U.G.I.R. devine membru fondator al Organizației Internaționale a Muncii
de la Geneva. În perioada interbelică UGIR a deținut o poziție cheie, reușind
ca printr-o politică permanent adaptată situațiilor create, să-și aducă un
aport substanțial la sprijinirea materială a acțiunilor militare ale României,
reușind menținerea independenței economice totale a țării în acea perioadă
grea. Odată cu instaurarea puterii comuniste, activitatea U.G.I.R. a cunoscut
un puternic regres ca urmare a unor acțiuni brutale de impunere a mecanismelor
noului sistem economic bazat pe centralism și pe proprietatea statului. În anul
1948, printr-o Hotărâre a Consiliului de Ministrii, UGIR este desființată, iar
membrii sunt supuși la numeroase persecuții și privațiuni, unii din ei fiind
chiar suprimați. După evenimetele din Decembrie 1989 UGIR își reia activitatea
(27 septembrie 1992). Uniunea Generală a Industriașilor din România – U.G.I.R.,
este o organizație patronală națională de tip confederativ. De la reluarea
activității, UGIR a luptat pentru promovarea în relațiile economice a liberei
inițiative și a principiului concurenței loiale cu scopul realizării în România
a unei economii de piață de succes, a unei economii reale cu capital majoritar
privat.
Sediu central al UGIR este situat în București, pe strada George Enescu,
numerele 27 – 29, sectorul 1. Palatul Uniunii Generale a Industraișilor
cuprinde cuprinde un ansamblu de birouri, săli
de primire, sală de conferinţe, săli de expoziţie şi anexe, fiind o construcţie
cu două subsoluri, parter şi cinci etaje, ultimul în retragere. Compus din două laturi dublu tract,
imobilul are un plan în L cu laturile sensibil egale şi capetele încheiate cu
două calcane în unghi. Pe nivelul curent, corpul orientat spre sud
(strada George Enescu) are încaperile majore (4 birouri generos
dimensionate - două la aliniament și două în retragere) orientate spre faţada
principală, întorcând spre faţada de nord un singur birou, casa scării şi două
încăperi anexe. Latura orientată spre curte cuprinde pe ambele laturi
birouri de dimensiuni mai mici, încheindu-se cu volumul scării
secundare. Corpurile se intersectează în dreptul scării principale, fără
marcarea articulaţiei. Tratarea faţadelor accentuează imaginea unui volum
compact dominat de plinuri. Faţada principală, compusă simetric are ţn
centru ordinul colosal al celor patru coloane fără capitel ce se ridică pe
înalţimea a patru etaje. Pe cele două plinuri laterale, ferestrele
dispuse în ax, sunt cuprinse într-un ancadrament continuu ce accentuează
verticala. Întoarcerea pe latura de vest a acestui plin decrosat, contribuie la
masivitatea volumului. Compoziţia faţadei principale este susţinută de
şase panouri, amplasate pe plinurile dintre ferestre, cu basoreliefuri
reprezentând munca fizică, operă a sculptorului Mac Constantinescu. Ferestrele
etajului întâi şi accesele sunt prevazute cu grilaje ornamentale Art-Deco. Faţada
secundară se compune din trei elemente principale : plinul major situat spre
colţul de sud vest, cu câte un singur gol axial pe primele două
niveluri ; planul central al corpului de birouri cuprinzând la
cota inferioară o suită de ferestre verticale, separate de coloane angajate
unificate printr-un antablament şi planul scării secundare cu un gol
axial vitrat vertical continuu şi cornişa înălţată la nivelul ferestrelor
etajului în retragere. Faţadele posterioare exprimă raporturile plin gol
rezultate din organizarea planului. Nivelul în retragere al etajului cinci are
cornişa suprainălţată, citindu-se ca un antablament general. Materialul de
finisaj al faţadei principale (cuprinzând şi întoarcerea timpanului pe colţul
de sud-vest) este travertinul de Deva. Celelalte faţade sunt finisate cu
tencuială cu praf de piatră. La interior holul principal şi casa scării
principale sunt placate cu travertin având pardoseli de marmură.
___________ooOoo___________
PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII
Francisco Macías Nguema (născut Mez-m Ngueme; în dialect african Masie Nguema Biyogo Ñegue Ndong) a fost un om politic și de stat din Guineea Ecuatorială, care s-a născut la data de 1 ianuarie 1924 și a decedat la data de 29 septembrie 1979. Și-a servit țara ca președinte al statului în perioada anilor 1968 – 1979.
Detaliu vignetă de pe o bancnotă românească
Câteva ornamente decorative periferice
de pe acțiuni belgiene
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 12.12.2016