Cozieni, în trecut Bălănești, este o comună din județul
Buzău, care include și satele: Anini, Bălănești, Bercești, Ciocănești,
Cocârceni, Colțeni, Fata lui Nan, Glodurile, Izvoru, Lungești, Nistorești,
Pietraru, Punga, Teișu, Trestia, Tulburea, Valea Banului, Valea Roatei și
Zăpodia. Numărul mare de localități componente se datorează faptului că sunt
situate în zona montană. Comuna se află în nord-vestul județului, în Subcarpații
Curburii, pe valea râului Bălăneasa.Este traversată de șoseaua județeană DJ203L,
care o leagă spre sud de Pârscov, Măgura, Buzău și spre nord de Brăiești. La
recensământul din anul 2011 comuna avea 2139 locuitori, în scădere față de
recensământul anterior (anul 2002 – 2472 locuitori), dintre care: români –
97,24% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a
comunei buzoiene Cozieni astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși –
96,96% și restul – nedeclarată sau altă religie. Șase obiective din comuna
Cozieni sunt incluse în lista monumentelor istorice de interes local. Două
dintre ele sunt situri arheologice, situate în zona satului Bălănești: așezarea
din zona „pe poduri”, aparținând culturii Gumelnița din eneolitic (mileniul
al IV-lea î.e.n.), și necropola din epoca migrațiilor (secolele al VII-lea–al VIII-lea
e.n.) aflată în zona „la Făcăiana”, lângă grajdurile fostului CAP. Alte patru
obiective sunt clasificate ca monumente de arhitectură, toate biserici. Acestea
sunt biserica „Adormirea Maicii Domnului” (cu clopotnița) din satul Bălănești
(1834–1841), biserica „Sfinții Voievozi” din același sat (1841), biserica
„Sfântul Teodor Tiron și Sfântul Nicolae” din satul Cocârceni (1819), precum și
biserica „Sfinții Voievozi” (cu clopotnița), din satul Pietraru (1849).
La
şosea, în faţa bisericii cu hramul “Sfinţii Voievozi” din satul Bălănești, se înalţă un monument în formă de
obelisc susţinut de un postament trapezoidal şi terminat la partea superioară
cu o cruce. Monumentul, din piatră, este placat cu gresie. Pe frontispiciu se
află inscripţia “România Mare. Campania
1916-1918, morţi pentru patrie”, după care sunt înscrise numele celor care
au contribuit, prin sacrificiul lor, la împlinirea năzuinţelor naţionale.
În
1995 a fost ridicat în apropierea primului monument un altul, asemănător,
placat cu marmură. Inscripţia ne informează că, “Acest monument s-a ridicat în cinstea eroilor martiri din campania
1941-1945 şi 1989-revoluţie”, după care urmează numele celor ce s-au
jertfit pentru patrie.
În
centrul localităţii Pietraru, la întretăierea mai multor uliţe, s-a ridicat în
anul 1926 un monument pentru eroii din Primul Război Mondial. Monumentul este
un obelisc terminat cu un capiteliu decorat cu lalele, ce susţine o cruce,
aşezat pe un un postament în trepte şi protejat de stâlpi legaţi cu lanţuri
întrei ei şi de un gard de lemn. Pe monument se găsesc numele eroilor din
Primul Război Mondial, la care au fost adăugate şi numele celor căzuţi în Al
Doilea Război Mondial, şi inscripţia „România
Mare. Campania 1916-1918. Morţi pentru patrie”. Monumentul a fost renovat
după 1989 de către localnici.
Pe
un vârf de deal, în faţa bisericii cu hramul “Sfinţii Împăraţi Constantin şi
Elena” din localitatea Trestia, se înalţă un monument impunător, în formă de
obelisc, cu o cruce în vârf, susţinut de un soclu masiv de formă pătrată.
Obeliscul cinsteşte eroii care au căzut în cele două războaie mondiale şi este
decorat cu brâuri în culorile naţionale româneşti. Numele eroilor sunt greu
lizibile şi scrise cu multe greşeli. În partea dreaptă a monumentului a fost
instalat un tun. Ansamblul este protejat de un gard dublu, din lemn, mai mic,
şi din metal, mai înalt.
xxx
O EPIGRAMĂ PROPRIE
O PASTILĂ DE UMOR
UN DIALOG EPIGRAMATIC
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
_________xxx_________
CÂTEVA MEDALII
ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI
Informaţii
generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic,
foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite,
preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care
indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei
persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani
și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare
societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică,
religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de
participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură,
etc.
Colecția de monede și antichități a Muzeului Ardelean
(Regele maghiar Ladislau I)
Produsul
medalistic de mai sus s-a bătut în anul 1902
pentru a celebra Colecția de monede și
antichități a Muzeului Ardelean. Medalia este confecționată din metal
comun, este rotundă și are diametrul de 38,9 milimetri. În centrul câmpului
aversului este reprezentat regele Ladislau aureolat, călare spre stânga,
purtând în mâna dreaptă o halebardă și spadă pe șoldul stâng. Sub burta calului
este aplicată inscripția, anul “1.8.9.9.” Periferic, circular, între
două cercuri perlate concentrice sunt reprezentate câteva motive
florale-ornamentale și inscripția: “LADISLAVS REX SANCTVS” (Ladislau, regele
cel sfânt).
Pe revers periferic circular, între două cercuri
perlate spre exterior, sunt reprezentate patru motive florale-ornamentale ce
despart înscrisurile:
“MAGYAR NVMIZMATIKAI TARSVLAT 1901” (Compania numismatică maghiară 1901)
. În centrul câmpului reversului este reprezentată stema
Ungariei, peste care este suprapus cartușul cu inscripția pe trei rânduri: “ERDELYI ORSZ
MV-/ ZEUM EREM ES BE-/GISEGTARA 1902.” (Muzeul
de monede și antichități al Ardealului 1902).
Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, denumire veche Muzeul Ardelean, este situat în
municipiul Cluj Napoca pe Strada Constantin Daicoviciu, nr.2. Istoricul colecţiei numismatice a acestui muzeu este
legat de Muzeul Ardelean înfiinţat la Cluj în 1859. Din documentele păstrate
aflăm însă că una dintre cele mai importante donaţii numismatice făcută
viitorului Muzeu Ardelean datează cu mult mai devreme, din anul 1842. În anul
respectiv, unul din membrii familiei Esterházy a donat viitorului muzeu o parte
din colecţia sa medalistică (149 de medalii napoleoniene), împreună cu 5000 de
forinţi pentru plata custodelui. Prin urmare, nucleul colecţiei numismatice s-a
conturat chiar înainte de înfiinţarea muzeului. După deschiderea muzeului, pe
tot parcursul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, colecţia
numismatică a crescut datorită donaţiilor făcute de persoane importante şi
bogate, a achiziţiilor din comerţul de antichităţi european şi, probabil,
datorită unor descoperiri arheologice. După Unirea Transilvaniei cu România, ca
urmare a înţelegerii între cele două state, România şi Ungaria, s-a procedat la
partajul colecţiei, o parte revenind statului român, iar altă parte statului
maghiar. În perioada interbelică colecţia numismatică a fost gestionată de
Institutul de Studii Clasice de la Cluj. În 1940, după ocuparea părţii de
nord vest a Transilvaniei de către trupele hortiste, cea mai mare parte,
sau poate chiar întreaga colecţie, a fost dusă la Budapesta şi a fost returnată
statului român abia în anul 1960 când la Cluj au revenit peste 60000 de piese
(monede, medalii, bancnote). Această situaţie de permanentă mutare a colecţiei
a cauzat şi pierderea informaţiei extrem de importante din punct de vedere al
cercetării istorice privind locul de descoperire a unor tezaure monetare,
aproape toate piesele din colecţia Muzeului Ardelean fiind astăzi tratate ca
piese disparate, deşi acest lucru nu poate fi real ţinând cont de numărul mare
de monede din colecţie, în special monede medievale. După înfiinţarea actualului muzeu clujean
(1963), colecţia numismatică s-a dezvoltat în special prin descoperiri
arheologice, iar după 1990 şi printr-o serie de achiziţii valoroase (cum ar fi
staterii de tip koson), donaţii făcute de Banca Naţională a României (medalii
de aur şi argint) sau Monetăria Naţională. În prezent, colecţia numismatică cuprinde
peste 100000 de piese. Aceste piese, care în proporţie de peste 80% pot fi
clasate în categoria juridică tezaur, acoperă o perioadă de timp de peste două
milenii şi jumătate (cea mai veche piesă datează din secolul al VI-lea Î.Cr.
Ele sunt confecţionate din platină, aur, argint şi metal comun, una din
principalele lor virtuţi fiind starea excelentă de conservare, putând fi
oferite spre admiraţie și publicului. În expoziţia permanentă Tezaur se pot
vedea aproximativ 7000 de piese provenite din toate epocile istorice în special
monede, medalii, bijuterii, obiecte ornamentale, diplome ş.a. Baza colecţiei o
constituie moştenirea primită de la Muzeul Ardelean, remarcându-se în mod
special colecţiile Esterházy şi Delhaes. Aceste două colecţii cuprind piese unicat
sau mari rarităţi numismatice cum ar fi medaliile Casei de Habsburg, medaliile
napoleoniene, copia după piesa de aur a lui Mihai Viteazul de la 1600, medalia
lui Constantin Brâncoveanu din 1713, monede romane, bizantine şi medievale de
mare valoare istorică.
Ladislau
I,
cunoscut și ca Ladislau cel Sfânt, în limba maghiară - Szent László, a fost regele Ungariei între
anii 1077 – 1095. El s-a născut la data de 27 iunie 1040 și a decedat la data
de 29 iulie 1905. A
fost canonizat ca sfânt de către Biserica Catolică condusă de papa Bela al
III-lea, în anul 1192 iunie 27. A rămas în amintirea poporului și în documente
ca un suveran luminat. El a desăvârșit încreștinarea Ungariei (a emis un
cod de legi împotriva păgânismului și de interzicere a șamanismului; a
construit biserici și a transmis creștinismul și vecinilor). A fost înmormântat
în mănăstirea benedictină de la Somogyvar dar după anul 1113, rămășițele
pământești i-au fost mutate la Oradea, în vechea catedrală (distrusă în
anul 1241 de marea invazie tătară.
Insigna - Observator aerian în aviația regală a României,
perioada 1915 - 1927, domnia regelui Ferdinan I
Produsul
medalistic de mai s-a conferit observatorilor
aerieni din aviația regală a României în perioada anilor 1915 – 1927. Primele astfel
de insigne s-au conferit absolvenților Școlii de Observatori Aerieni, care a
fost fondată în ianuarie 1915. Numărul acestor insigne nu a fost mare deoarece
în faza inițială aviația regală română a avut puțini observatori aerieni.
Insigna se prezintă sub foarma unei perechi de aripi verticale deschise pentru
zbor, apropiată formei rotunjite. Între cele două aripi este monograma regelui
Ferdinand I (două litere „F”). Insigna are dimensiunile de 37 x 48 milimetri,
este confecționată din bronz argintat, și este prevăzută pe revers cu un sistem
eficient de prindere. Insigna se purta deasupra buzunarului drept al tunicii.
Concursul celor mai bune vaci de lapte
Ministerul Agriculturii și Domeniilor
Institutul Național Zootehnic
Produsul medalistic de mai sus s-a bătut cu ocazia unui concurs al vacilor de lapte, însă nu este cunoscută data când a avut loc acest concurs. Medalia este confecționată din bronz aurit, este rotundă, are diametrul de 60 milimetri și este opera gravorului G.Stănescu. În câmpul central al aversului, în interiorul unui cerc periferic linie continuă este reprezentat un crescător de animale care își prezintă vaca de rasă. Într-un cartuș dispus la partea de jos a medaliei este aplicată inscripția pe trei rânduri: “CONCURSUL / CELOR MAI BUNE / VACI DE LAPTE”. Câmpul reversului este împărțit în două de o linie orizontală; sus este reprezentat un răsărit de soare, iar jos, deasupra a două ramuri de laur, împreunate cu o fundă, este aplicată inscripția pe două rânduri: “INSTITUTUL NAȚIONAL / ZOOTEHNIC”. Periferic circular, pe părțile din stânga, sus și dreapta medaliei este aplicată inscripția: “MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DOMENIILOR”.
Crucea Sfântului Apostol Andrei
În religia
creştină „apostol” este numele
dat celor doisprezece discipoli
ai lui Isus Hristos, misionari creştini de la începutul creştinismului.
În ziua de 30
noiembrie a fiecărui an serbăm ziua sfântului apostol Andrei. Dar cine a fost
el? Sfântul Andrei este apostolul care a
creştinizat primul meleagurile noastre, fiind considerat patronul spiritual al
românilor. El a fost frate cu sfântul Petru, ambii originari din
Betsaida, localitate situată pe malul lacului Genezaret
din Israel şi amândoi pescari. Andrei a fost ucenicul lui Ioan Botezatorul. Auzindu-l pe
acesta spunând despre Isus: „Iată mielul lui Dumnezeu!“, a devenit
primul apostol al domnului Isus. După învierea lui Isus şi coborârea Duhului
Sfânt, apostolii au mai rămas câţiva ani la Ierusalim, începând formarea
Bisericii. La Sinodul Apostolic care a avut loc în jurul anilor 49-50,
apostolii s-au întâlnit şi au tras la sorţi pentru a decide unde va merge
fiecare. Legenda spune că apostolului Andrei i-a revenit Scytia (Dobrogea). Mai
intâi, Andrei l-a însoţit pe fratele său Petru prin Asia Mică, apoi a trecut în
peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde
s-a oprit un timp. Apoi ar fi continuat peregrinarea, ajungând până în sudul
Rusiei de astăzi. După aceea, s-a întors in Grecia, consolidând comunităţile
creştine existente acolo, ajungând, mai apoi, pâna în Peloponezul grecesc, în
orasul Patras, unde a murit ca martir la 30 noiembrie anul 60, fiind rastignit
pe o cruce în forma de X. Dupa moartea sa, relicvele s-au pastrat la mănăstirea
Patas din Grecia. Este patronul Scoţiei (steagul scoţian reprezintă crucea
sfântului Andrei), al României, al Spaniei, al Siciliei, al Greciei şi al
Rusiei, precum si a mai multor oraşe: Napoli, Ravenna, Brescia, Bordeaux,
Brugge, Patras şi altele.Originea numelui Andrei vine de la cuvintele greceşti:
andros - om, şi andieios - curajos, ceea ce, cumulat, înseamna bărbat vrednic,
curajos şi energic. De aici s-au format şi nume feminine derivate precum:
Andreea, Andruţa sau Andruca.
Insigna - Cupa U.T.C 1977 (lupte)
(Uniunea Tineretului Comunist)
Luptele sunt un sport de contact ce constă
în două discipline
sportive diferite:
Luptele greco-romane sunt
un sport, un stil de lupte practicat
la nivel global. Acesta a fost contestat la primele ediții ale jocurilor olimpice, dar începând
cu ediția din anul 1908 a fost inclus în programul tuturor edițiilor jocurilor
olimpice care au urmat. Doi sportivi asistați de un juriu se luptă timp de trei
reprize a câte două minute fiecare până victorie. Câștigă acela care a fost mai
bun timp de două reprize sau prioritar cel care își pune adversarul cu
spatele pe podea (atunci se spune că a realizat tuș). Acest stil de
lupte interzice ținutul de sub talie, aceasta fiind diferența majoră între el
și luptele libere, altă
forma de lupte admisă la Jocurile Olimpice. Luptele libere
la români s-au constituit în forme de manifestare a identităţii naţionale, prin
concursuri ad-hoc, în cadrul sărbătorilor populare, unde tinerii îşi măsurau
puterile. In privinţa sporturilor de luptă
practicate cu diverse ocazii pe teritoriul românesc amintim;
a) „Harţa” – sau turnirul,
cunoscut şi practicat în Ţara Românească. Cronicarii vremurilor amintesc de
participarea unei echipe de cavaleri români în anul 1414 pe timpul domniei lui
Mircea cel Bătrân la Buda (Ungaria) iar Vlad Ţepeş a fost chiar premiat la o
astfel de întrecere în Austria. Există chiar şi o baladă, care s-a păstrat de-a
lungul timpului şi care redă extrem de expresiv detalii privind această formă
de întrecere;
b) „Pehlivănia” – sau lupta
corp la corp, cunoscută şi practicată în Dobrogea. In anul 1679 Ion
Neculce povesteşte despre o logodnă precizând că românii „s-au veselit două
săptămâni cu feluri de feluri de muzici şi de giocuri şi de pehlivani şi de
pusei. …adusese şi un pehlivan hindiu harap carele făcea jocuri minunate şi
nevăzute pe locurile noastre, iute om era şi vârtos.”
c) „Trânta” – cunoscută ca
fiind o componentă de bază din categoria jocurilor atletice autohtone, care
prin afinitatea sa în rândul tinerilor şi prin efectele asupra calităţilor
fizice şi morale ale practicantţilor a constituit permanent motiv de inspiraţie
pentru creatorii de folclor. Aria de răspândire a trântei a fost
largă, aceasta îmbrăcând pe alocuri caracteristici specifice zonei de
practicare. Cele mai cunoscute forme de practicare ale trântei au fost:
- lupta ciobănească;
- lupta oltenească sau de curea (cu
sau fară piedică);
- lupta dreaptă cu apucare în cruce;
- lupta cu fixarea brâului;
- lupta cu piedică;
Prin diversitatea formelor sale,
prin ecoul căpătat in folclor şi prin personajele pe care ie-a păstrat vii de-a
lungul timpului, trânta – putem afirma fară riscul de a greşi – a contribuit la
îmbogăţirea tezaurului cultural românesc. Culegătorii de folclor au remarcat
adesea frecvenţa cu care apare „lupta pe cinstite” sau trânta în diverse balade
sau legende, transmise prin viu grai de-a lungul timpului. Poveştile populare
avându-l ca erou pe Făt-Frumos constituie exemple grăitoare privind aprecierea
de care se bucura trânta ca modalitate de a soluţiona pe calea cea mai dreaptă
orice conflict sau vrajbă. Baladele lui Mihu Copilu, Vidra, Ghiţă Cătănuţă,
Gheorghiţă Zătrean, Păunaşul Codrilor etc. reflectă fiecare în parte secvenţe
ale „luptei pe dreptate” şi evidenţiază profilul loial, cinstit şi plin de
virtute al învingătorului în lupta sa împotriva răului. Mulţi ani mai târziu
(în jurul anilor 1960), valanţele creatoare născute prin practica trântei
de către tineretul din mediul rural au fost remarcate şi de către conducerea
comunistă a României. Astfel „trânta sub formă de luptă dreaptă cu apucare
în cruce…a fost introdusă cu ani în urmă în cadrul spartachiadei tineretului
iar din anul 1968 începe să se desfăşoare Campionatul Naţional Sătesc de Trântă
dotat cu Cupa U.T.C. în cadrul activităţilor sportive de masă sub egida
DACIADEI. Apreciind efectele pozitive ale practicării trântei
asupra organismului, precum şi aptitudinile tinerilor de la sate pentru
practicarea acestui sport naţional, Ministerul Educaţiei şi învăţământului
(n,a. de la acea vreme) a hotărât, începând cu anul 1985, introducerea trântei
în Programa şcolară de educaţie fizică din mediul sătesc, la clasele VII- VIII
şi IX-X. ” Campionatul naţional sătesc de trântă s-a desfăşurat
în cadrul a patru etape: – etapa locală (pe asociaţie sportivă); – etapa pe
comună; – etapa pe judeţ; – finala pe ţară; Competiţia s-a organizat exclusiv
pentru tinerii de la sate având vârsta cuprinsă între 14-19 ani, ce concurau în
limitele a 6 categorii de greutate (56, 62, 68, 76, 87, + 87kg) iar aceştia nu
trebuiau să fie legitimaţi la vreo secţie sportivă de profil, neavând clasificare
sportivă. In privinţa regulilor de desfăşurare a competiţiilor de trântă,
corpul de arbitri, suprafaţa de luptă, echipament de concurs şi chiar tehnica
de luptă s-au remarcat similitudinicu competiţiile de lupte
greco-romane. Dacă trânta s-a perpetuat în timp la nivelul mediului rural,
dezvoltarea luptelor sportive în România s-a produs în mediul
urban. Primul contact al mişcării sportive româneşti cu luptele
competiţionale s-a petrecut în ultima decadă a sec XIX sub forma franceză
acestora (lupte greco-romane). Această formă de pionierat a luptelor de concurs
era făcută cunoscută publicului amator pe arenele circurilor de către luptători
străini (în special francezi), profesionişti. Prima menţionare a acestui
tip de eveniment se consemnează în anul 1892 când pe arena circului „Sidoli”
din Bucureşti se produc primele demonstraţii de lupte profesioniste sub
conducerea francezului Doublier care a dat şi primele lecţii
particulare. Un an mai târziu, în 1893, cu ocazia unei serbări
desfăşurate în parcul Cişmigiu din Bucureşti au avut loc şi primele „întreceri
între puternici”. Aceste evenimente aveau un caracter sporadic dar au trezit
interesul publicului amator de evenimente sportive şi după o scurtă acalmie,
în 1900 şi 1901 am fost iarăşi vizitaţi de luptători
străini care şi-au etalat virtuţile şi abilităţile pe arena
circurilor. Urmarea imediată a apetitului demonstrat de către publicul
român pentru astfel de evenimente a fost organizarea unor aşa-zise „Campionate
ale României” numite impropriu astfel, şi care aveau principal obiectiv
câştigul financiar. Cu prilejul unui astfel de eveniment în 1902 se
face remarcat şi primul luptător român cu reale calităţi, pe numele său Mitică
Dona care îşi începe la scurtă vreme activitatea internaţională, participând la
o serie de turnee tot în cadrul circurilor. După anul 1905 au început
să apară şi primele societăţi sportive cu profil de lupte. Astfel, s-a
organizat un concurs de lupte pe plan local de către „Societatea centrală
română de arme şi dare la semn” (Societatea Tirul) iar medalia de aur a fost
adjudecată de către acelaşi M. Dona. (Sursa NET - Federatia romană de lupte -
Apariţia şi dezvoltarea luptelor în România).
Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și
prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret și rezerva
de militanți a Partidului Comunist Român. Sus am aplicat stema Uniunii
Tineretului Comunist din România. În timpul Republicii Populare
Române, organizația s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor
(acronim U.T.M.) Ea a fost întemeiată în anul 1922. În
anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația
României.
Mai sus admiri steagul
şi carnetul de membru UTC.
Insigna - A.T.P. - Asociația turismului popular
Turismul este
călătoria realizată în scopul recreării, odihnei sau pentru afaceri. Organizația Mondială a Turismului (O.M.T.) definește turiștii ca fiind persoanele ce „călătoresc sau locuiesc în locuri
din afara zonei lor de reședință permanentă pentru o durată de minimum douăzeci
și patru de ore dar nu mai lungă de un an consecutiv, în scop de recreere,
afaceri sau altele nelegate de exercitarea unei activități remunerate în
localitatea vizitată.” Turismul a devenit o activitate de recreere globală
populară. Turismul este ramura economică cea mai puternică pe plan mondial. În
2004 s-au obținut în acest sector, conform O.M.T. circa 623 miliarde de dolari americani. Cu aproximativ 100
milioane de angajați la nivel mondial, turismul se evidențiază și ca cel mai
important angajator. Turismul în România se concentrează asupra peisajelor naturale și a
istoriei sale bogate. Traversată de apele Dunării,
România are un scenariu sensibil, incluzând frumoșii și împăduriții Munți
Carpați, Coasta Mării Negre și Delta Dunării. Cu rolul de a puncta peisajele
naturale sunt satele, unde oamenii de acolo trăiesc și mențin pentru sute
de ani tradițiile. În România este o abundență a arhitecturii religioase și a
orașelor medievale și a castelelor, ce accentuează și valorifică potențialul
turistic al României.
_________ooOoo_________
PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII
Lajos Kossuth, revoluționar maghiar,
a trăit între anii 1802 - 1894
Detaliu vignetă de pe o bancnotă laoțiană
Detaliu vignetă de pe un set de cupoane de
raționalizare a bunurilor de larg consum
din vremea războiului civil spaniol
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 26.06.2020