Turning
Torso este
un zgârie-nori rezidențial neo-futurist din orașul Malmo,
Suedia și cea mai înaltă clădire din Peninsula Scandinavia.
La momentul finalizarii, Turning Torso era cea mai inalta
cladire rezidentiala din Uniunea Europeana si a doua cea mai inalta cladire
rezidentiala din Europa, dupa Palatul Triumfului din Moscova (264 metri).
Această clădire este compusă din 147 apartamente de închiriat, înalt de 190
metri, are 54 de etaje și cinci ascensoare. Clădirea s-a construit în perioada
anilor 2011 – 2015, designul și construcția aparținând companiei Santiago Calatrava
și are o suprafață utilă construită de 27500 metri pătrați. Edificiul aparține
Asociației cooperatiste suedeze HSB și este considerat primul zgârie-nori
răsucit din lume. Proiectul acestei clădiri a câștigat premiul pentru 10 ani din
partea Consiliului pentru clădiri înalte și habitat urban și premiul Emporis
Skyscraper Gold în anul 2015.
Aceasta este o clădire solidă, imobilă,
construită în nouă segmente de pentagoni cu cinci etaje, care se răsucesc unul
față de celălalt pe măsură ce se ridică; segmentul cel mai de sus este
răsucit cu 90 de grade în sens orar în raport cu parterul. Fiecare
etaj este format dintr-o formă pentagonală neregulată care se
rotește în jurul miezului vertical, care este susținut de un cadru exterior din
oțel. Cele două segmente de jos sunt destinate ca spații pentru
birouri.
Telecabina
Nordpark din stațiunea austriacă de sporturi de iarnă Innsbruck, alcătuit din
patru stații noi și un pod suspendat cu cabluri peste râul Han a fost inaugurată
în data de 01 decembrie 2007.
Întreaga construcție a fost proiectată de
compania Zaha Hadid Architects. La ceremonia inaugurării a participat însuși
arhitectul Zaha Hadid. La această ceremonie el a declarat: “Transporturile pe
cablu reflectă angajamentul continuu al orașului față de cele mai înalte
standarde de arhitectură și împinge limitele tehnologiei de proiectare și
construcții. Aceste stații reprezintă etalonul global pentru utilizarea sticlei
cu curbură dublă în construcții.” Zaha Hadid explică faptul că designul pentru
fiecare stație se adaptează condițiilor specifice sitului la diferite
altitudini, păstrând în același timp coerența arhitecturală globală limbajul
fluidității. Această abordare a fost esențială pentru proiectarea liniilor de
cablu și demonstrează morfologia perfectă a celei mai recente arhitecturi a lui
Hadid. „Fiecare stație are propriul său context unic, topografie, altitudine și
circulație. Am studiat fenomene naturale, cum ar fi morenele glaciare și
mișcările de gheață - întrucât am dorit ca fiecare stație să folosească
limbajul fluid al formațiunilor naturale de gheață, precum un pârâu înghețat de
pe malul muntelui. ” spune Hadid. „Un grad ridicat de flexibilitate în acest
limbaj permite structurilor de coajă să se adapteze la acești diverși
parametri, menținând totodată o logică formală coerentă. Două elemente
contrastante „Shell & Shadow” generează calitatea spațială a fiecărei
stații, cu structuri organice ușoare de acoperiș din sticlă cu curbură dublă
„plutind” pe vârful plintelor din beton, creând un peisaj artificial care
descrie mișcarea și circulația în interior.” Noile metode de producție, cum ar
fi frezarea CNC și termoformarea, au garantat o traducere foarte precisă și
automată a designului generat de computer în structura construită.
Arhitecții
au folosit tehnologii de proiectare și fabricație de ultimă generație
dezvoltate pentru industria auto pentru a crea estetica eficientă a fiecărei
stații. Telecabina Nordpark continuă căutarea lui Hadid pentru o arhitectură de
fluiditate perfectă, reprezentând cea mai recentă contribuție a lui Zaha Hadid
Architects la discursul arhitectural global actual în proiectarea și
construcția digitală.
Atomium este
o constucție-monument situată chiar în centrul capitalei belgiene – Bruxelles, construită
iniţial pentru Expo ‘58.
După târgul mondial, belgienii au devenit atât de
îndrăgostiți de structura bizară, încât nu a fost niciodată dărâmată. De atunci
Atomium a ajuns să simbolizeze Bruxelles-ul, așa cum face pentru Paris - Turnul
Eiffel. Proiectat
de inginerul André Waterkeyn şi de arhitecţii André şi Jean Polak, are o
înălţime de 102 metri. Cele nouă sfere ale sale sunt confecționate din oţel
inoxidabil cu diametrul de 18 metri și sunt conectate, astfel încât întregul
are forma unei celule unitare a unui cristal mărit de 165 miliarde de ori.
Tuburile cu grosimea de 3 metri conectează sferele de-a lungul celor 12 margini
ale cubului şi toate cele opt vârfuri spre centru. Acestea includ scări, scări
rulante şi un ascensor (în tubul central, vertical) pentru a permite accesul la
cele cinci sfere locuibile, care conţin săli de expoziţie şi alte spaţii
publice. Sfera ce mai de sus include un restaurant care are vedere panoramică asupra
orașului Bruxelles.
Inițial sferele au fost acoperite cu aluminiu dar cinci
decenii mai târziu aluminiul a fost înlocuit cu oțel inox și întregul ansamblu
a fost echipat cu mii de leduri pentru spectacolul nopții. Nu toate cele 9
sfere ale Atomium sunt deschise publicului larg. Trei nu sunt utilizate, una
este destinată doar închirierii, iar a cincea este „sfera copiilor” care este
deschisă doar pentru studenți în excursii pe teren. Vizitatorii pot accesa cele
4 sfere rămase prin scări, scări rulante și lift. De-a lungul drumului este o
expoziție permanentă despre istoria Atomiumului, printre altele. Pentru a vă
rezerva locul, puteți cumpăra bilete online pe care le imprimați sau le afișați
pur și simplu de pe un smartphone, tabletă sau computer. Cel mai bun lucru este
că cu acest serviciu veți intra imediat în interior, evitând așteptarea. Pentru
accesul în monument se percep următoarele tarife: adulți 18-59 ani = 12E,
vârstnici peste 60 ani = 9E, adolescenți 12 – 17 ani = 8E, copii 6 – 11 ani –
6E, copii mai mici de 6 ani și persoane cu dizabilități = gratuit. În interior se
poate vizita o expoziție permanentă despre târgul mondial 1958 și clădirea
Atomium, dar și o expoziție temporară care se schimbă anual.
xxx
UN DIALOG EPIGRAMATIC
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
O EPIGRAMĂ PROPRIE
O PASTILĂ DE UMOR
__________xxx__________
O PLACHETĂ,
CÂTEVA MEDALII ȘI INSIGNE
DIN JUDEȚUL ARGEȘ
Informaţii
generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic,
foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite,
preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care
indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane
la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și
apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate
comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de
identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la
manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii
române), PLACHETA este o medalie pătrată
sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene,
basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă
ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de
recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din
categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele
comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint,
bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind
preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille)
şi spanioli (edala).
Insigna - ARO Uzina mecanică Muscel - Floare ce colț
A.R.O. a fost un producător de
autoturisme de teren din Câmpulung-Muscel, România. Și-a început producția
în anul 1957 și a produs peste 380000 de vehicule, dintre care două treimi
au fost exportate în peste 110 țări. În anul 2003 aici s-a fabricat ultimul
automobil românesc de teren ARO. Fabricarea fost însă reluată mai
târziu sub egida Auto Max Cech. Totul a început în anii 1945 – 1950,
când în halele ce au existat pe locul fostei fabrici ARO au început să se
realizeze reparații ale mijloacelor de transport ce aparțineau armatelor române
și sovietice. După 1950, tot aici s-au produs, vreme de trei ani, obiecte
metalo-tehnice (lacăte, pompe de stropit etc). În 1953, fabrica s-a
reprofilat și a început să producă motociclete românești după modelul rusesc
IMS ’53. Din păcate și această reinventare a fost sortită eșecului, iar fabrica
a abandonat proiectul după ce a produs doar 12 motociclete de acest tip. Însă
anul 1957 avea să fie unul cu noroc și să scrie istoria autoturismelor
românești. Uzina a început producția de piese de schimb auto, cutii de viteze
și motoare. De aici și până la fabricarea autoturismelor de teren IMS ’57, M59
și M461 a fost doar un pas, iar din acel moment, la Câmpulung Muscel a început
producția mașinilor 4×4 românești. Fabrica de autoturisme era întinsă de-a
lungul râului Târgului, pe o suprafață de aproape 40 de hectare. Avea șapte
porți de intrare care facilitau accesul angajaților în cele 4 mari sectoare ale
uzinei. Pe platformă existau astfel patru fabrici distincte: de prelucrare, de
montaj, de scule și matrițe și cea de piese și subansamble auto. Primele trei
fabrici erau situate în aceeași locație, în timp ce ultima, cea de piese și
subansamble auto se afla la o distanță de 5 km fața de primele trei. În vremea
sa de glorie, la uzina auto din Câmpulung Muscel lucrau aproximativ 10.000 de
angajați, în trei schimburi. La apogeu, uzina producea 20.800 de autovehicule
pe an.
Din păcate, aceste cifre aveau să se schimbe în numai patru ani, când
producția a scăzut cu 6.000 de unități și ARO Câmpulung a ajuns să scoată pe
poartă doar 14.000 de autoturisme pe an. În cei 47 de ani de funcționare, ARO a
produs mii de autoturisme din gama IMS, dar și seriile 10, 24, 300 și 400.
Dezvoltarea fabricii a continuat, dictată de cerințelor pieței, iar secțiile de
proiectare au dezvoltat și versiuni de prototipuri: CN1(1989), Scorpion, CFM
Gerula, Homilius (respectiv ARO modificat de firma germană Homilius),
Autospeciala, 322, 332, 324 AMC Bugaro (modificat de dealerul ARO din Cehia),
320, Superrally, 29 (autocamioneta cu post de conducere semi-avansat), M461
(produs în 2005 cu sasiu de ARO 244 și caroserie de IMS), AMR Raptor, BCV 320
Mule (utilitară destinată fermierilor) și Autorulota. Ultima menționată,
celebra autorulotă românească, a fost un prototip de autoturism realizat pe un
sasiu de ARO 320D. Însă dotările sale aveau să o facă vedetă. Autorulota nu
numai că putea să găzduiească 6-8 persoane, dar era echipată cu duș, toaletă,
aragaz, chiuvetă, dulap pentru haine, masă pliantă, fotolii, ba chiar și un
interfon pentru a lua legatura cu cabina. Interesant, nu?!
Brandul românesc a
fost produs în peste 380.000 de unități, dintre care două treimi au fost
exportate în peste 110 țări. După 1989, odată cu pierderea unor piețe externe
tradiționale, impunerea anumitor norme de poluare la nivel mondial și a
greșelilor de management, ARO Câmpulung a intrat în declin. Producția a început
să scadă dramatic, iar uzina auto s-a divizat în cele patru fabrici componente.
De aici, lucrurile au luat-o pe un drum descendent, care avea să aducă la
sfârșitul unei ere glorioase. Din păcate, conducerea statului român de la acea
vreme nu a intervenit și a lăsat fabrica auto de succes, care oferea mii de
locuri de muncă și avea tradiție și rezultate apreciate, să moară încet, dar
sigur.
Floarea
de colț este o specie de plantă declarată monument al naturii
încă din anul 1933. Floarea de colț (Leontopodium alpinum) – o adevarată
perlă a munților noștri, de o frumusețe aparte și totodată cea mai rară din
întreaga floră montană, crește în munții calcaroși, în pajiștile de pe
versanții abrupți și însoriți sau pe stâncării. Întâlnită în România pe
stâncile aproape inaccesibile omului din Munții Vrancei, Munții Bucegi, Munții
Făgărașului, Munții Maramureșului, Rodna, Obcinele Bucovinei, Masivul Ceahlău,
Retezat, Godeanu, floarea de colț este simbolul iubitorilor de drumeție la
munte. În tradiția populară românească, reprezintă un simbol al dragostei și se
spune că bărbații își demonstrau dragostea, îndemânarea și curajul, culegând o
floare de colț de pe stâncile ascuțite ale munților și oferind-o iubitelor.
Această ”steluță” este, totodată, simbolul tinereții, al tuturor virtuților și
harurilor sufletului omenesc. Din cer, peste crestele munților și peste colții
de stâncă aplecați peste văgăuni și prăpăstii, se pornesc ploi de steluțe albe,
catifelate. Sunt florile zânelor, care împodobesc munții. Floarea de colț,
denumire alternativă Floarea
reginei, sau Floarea de Stâncă, este
o specie de plante erbacee, perene, din genul Leontopodium, familia
Asteraceae. Planta este înaltă de 5 – 20 centimetri și are
inflorescența compusă din capitule, înconjurate de numeroase bractee lungi, alb
- argintii, lânos - păroase. Inflorescența este îmbrăcată cu frunze păroase,
unele mai mari, altele mai mici și care iau forma unei steluțe.Aceasta este
formată până la zece inflorescențe cu numeroase și minuscule flori, încadrate
de 5-15 bactee albe, dispuse radiar, ce dau întregului ansamblu înfățișarea
unei flori. Planta este acoperită cu peri catifelați, argintii, ce îi conferă o
eleganță deosebită. Perioada de înflorire este iulie - august. Crește în munți
calcaroși, în pajiști de pe versanți abrupți și însoriți sau pe stânci.
Insigna - A.S. (Asociația sportivă) Petrochimistul Pitești
Asociația sportivă (A.S.) Petrochimistul Pitești a existat atâta
vreme cât a existat și Combinatul Petrochimic din Pitești (Arpechim) fiind
susținută financiar de către marele combinat. Cum combinatul a fost închis șe
înțelege că asociația sportivă a dispărut.
Rafinăria Arpechim Pitești a fost una dintre cele mai
mari rafinării din România, ce a fost închisă definitiv în anul 2011, din
raţiuni economice, în urma unei decizii luată de Consiliul de Supraveghere al
OMV Petrom. Conducerea companiei a anunţat ulterior intenţia de a dezafecta
unele instalaţii şi de a amenaja un depozit de carburanţi pe platforma fostei
rafinării. Amplasată la sud de municipiul Piteşti, rafinăria avea o
capacitate nominală de circa 3,5 milioane de tone pe an, fiind iniţial
proiectată ca parte a unui complex petrochimic. Prima instalaţie a fost inaugurată
în anul 1964, iar în 1971 rafinăria a fost integrată cu complexul petrochimic.
Combinatul s-a extins treptat în anii următori, ajungând să aibă aproape 8000
de angajaţi. După anul 1990, rafinăria de la Piteşti a aparţinut, pe rând, de
Regia Autonomă a Petrolului, de Compania Română de Petrol şi apoi de Societatea
Naţională a Petrolului (SNP) Petrom, companie preluată în 2004 de austriecii de
la OMV. În anul 2006, în urma unei investiţii de peste 40 de milioane de euro,
la rafinăria de la Piteşti a fost inaugurată o instalaţie care permitea
obţinerea de carburanţi cu conţinut redus de sulf, în conformitate cu
standardele europene. În acelaşi an, la Arpechim s-au rafinat 3,4 milioane de
tone de ţiţei. La începutul lui 2007, pe platforma Arpechim mai lucrau aproape
2.500 de salariaţi. Potrivit unui plan de externalizare a serviciilor anunţat
de Petrom, numărul lor urma să se reducă la jumătate până la finalul anului. Pe
28 mai 2007, autorizaţia de mediu a rafinăriei Arpechim a fost suspendată, ceea
ce implica sistarea activităţii de producţie pentru o perioadă de până la şase
luni. Reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Argeş şi ai
Comisariatului Judeţean Argeş al Gărzii Naţionale de Mediu anunţau atunci că
măsura a fost luată din cauză că unele măsuri pentru reducerea impactului
activităţii asupra mediului nu au fost realizate în termenul stabilit. Pe data
de 1 iunie, Petrom anunţa că a aprobat planul de închidere temporară a
rafinăriei Arpechim şi estima că, în două luni, vor fi realizate lucrările
minime necesare încetării efectelor deciziei de suspendare a autorizaţiei
integrate de mediu. Tot în anul 2007 s-a luat decizia concentrării
activităţilor petrochimice din cadrul Arpechim într-o entitate legală separată,
Petrochemicals Argeş, care să includă instalaţia de piroliză, extracţia de
aromatice, polietilena de joasă densitate şi polietilena de înaltă densitate şi
o serie de facilităţi logistice. Reorganizarea activităţii de petrochimie şi
informaţiile privind vânzarea noii societăţi au provocat numeroase proteste ale
angajaţilor, care susţineau că le sunt periclitate locurile de muncă şi unele
drepturi salariale. Pe 24 martie 2011, Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom
a decis închiderea permanentă a rafinăriei Arpechim, urmând să achite salariaţilor
disponibilizaţi, pentru plăţi compensatorii şi alte măsuri de protecţie
socială, circa 10 milioane de euro. Conform unui comunicat al companiei
petroliere, decizia a fost luată din raţiuni economice, având în vedere
provocările economice fundamentale-rafinărie mică, ineficientă şi fără ieşire
la mare, cu un necesar ridicat de investiţii. La acel moment erau necesare
investiţii de circa 100 milioane de euro pentru operarea rafinăriei, în
condiţiile în care marja de rafinare nu permitea funcţionarea economică a
unităţii. Compania investigase în prealabil opţiunea vânzării, însă nu a fost
identificat un cumpărător care să dispună de expertiză şi resursele financiare
necesare operării în siguranţă a rafinăriei. Decizia a fost luată într-un
context internaţional în care o serie de capacităţi de rafinare din Europa se
închideau sau erau puse la vânzare ca urmare a unei supracapacităţi de
rafinare.
Aruncarea greutății este o disciplină sportivă care aparține de atletism.
Greutatea este o bilă de metal cu diametrul între 110 – 130 mm, care
cântărește 7,26 kg la bărbați si 4 kg la femei. Tehnica este
aruncarea bilei cu o mână de la umăr dintr-un cerc cu diametrul de 2,135 metri.
Disciplina sportivă este cunoscută din antichitate, fiind amintită în Iliada
lui Homer. Probabil deja anterior a existat proba de aruncare a unei greutăți
mai mari, ca o demonstrație a forței masculine. Mai târziu obiectul aruncat
devine confecționat din metal.
Veni, vidi, vici 22.12.1989
Glorie eternă eroilor parașutiști
căzuți pe câmpul de onoare Boteni - U.M.01842
Produsul
medalistic de mai sus s-a realizat la Monetăria
națională a statului la comanda unităților militare 01842 și 01901 din
localitatea Boteni, județul Argeș, implicate direct în deținerea și executarea
cuplului dictatorial Nicolae Ceaușescu. Medalia are următoarele caracteristici
tehnice: metal compoziție – tombac, forma – rotundă,
diametrul - 80 milimetri, greutatea – 152 grame și gravor – Vasile Gabor. Pe aversul medaliei în plan central este redată imaginea
a doi paraşutişti militari, în poziţie de tragere – primul, în poziţia de
tragere în genunchi, executând foc cu un aruncător de grenade antitanc; al
doilea, în poziţia de tragere în picioare, executând foc cu un pistol
mitralieră model Kalaşnikov. În partea stângă a imaginii sunt înscrise
numerele: 22.12.; în partea dreaptă este înscris anul 1989. În partea
superioară sunt dispuse siluetele a trei clădiri din Bucureşti care, în
decembrie 1989, au fost teatrul unor evenimente dramatice la care au luat parte
paraşutiştii: Hotelul Bucureşti; Televiziunea Română și Sala Palatului. În
exergă, în partea de jos, sunt înscrise, cu litere majuscule, cuvintele: VENI – VIDI – VICI. Sub imaginea
Sălii Palatului sunt inscripţionate literele V.G., iniţialele numelui autorului
medaliei (Vasile Gabor). Pe reversul medaliei, în plan central, se află
înscrise numele paraşutiştilor militari care au căzut în zilele Revoluţiei din
Decembrie 1989: Cpt. (pm) DRAGOMIRESCU LIVIU Slt. (pm) MATEI PETRIŞOR Slt. (pm)
BARBU PETRE Slt. (pm) PUIU SORIN Slt. (pm) DRĂGUŢ ADRIAN Slt. (pm) NAE ION Slt.
(pm) BARBU MIHAI Slt. (pm) CRISTEA ADRIAN Slt. (pm) DIMA GABRIEL Slt. (pm)
STANCIU DANIEL Slt. (pm) PREDA IONUŢ Lt. maj. (r) VOICA CONSTANTIN Frt. (r)
CRIHANĂ LEONETE Sub această listă este aplicat semnul de armă al paraşutiştilor
militari, iar în partea superioară se află flacăra eternă. În exergă este
inscripţionat, cu litere majuscule, următorul text: U.M.01842 BOTENI -GLORIE
ETERNĂ EROILOR PARAŞUTIŞTI CĂZUŢI PE CÂMPUL DE ONOARE.
Localitatea
Boteni este situată în
comuna Conţeşti din judeţul Dâmboviţa, iar unitatea militară 01842 este o
structură militară de paraşutişti. Un grup de militari din această unitate
militară, au primit o misiune specială, în dimineaţa zilei de Crăciun (25
decembrie 1989), aceea de a executa cuplul dictatorial Ceauşescu.
Conțești este o comună din județul Dâmbovița
care include și satele: Bălteni, Boteni, Călugăreni, Crângași, Gămănești,
Heleșteu și Mereni. La recensământul din anul 2011 comuna număra 5123
locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre
care: români – 82,51%, romi – 15,24% și restul – necunoscută sau altă
etnie. Componența confesională a comunei Conțești, astăzi se prezintă
aproximativ astfel: ortodocși – 97,07% și restul – nedeclarată sau altă
religie.
Societatea Română de
Televiziune, mai simplu Televiziunea Română (TVR)
este instituția publică de televiziune din România,
care își difuzează programele pe patru canale centrale: TVR 1 , 2 , 3 și
Internațional. Pe lângă acestea, mai funcționează și cele șase studiouri
regionale Chișinău, Cluj, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara. Oficial,
prima emisiune profesionistă de televiziune din România a avut loc în noaptea
de 31 decembrie 1956 /1 ianuarie 1957, din primul sediu al Televiziunii, din
Floreasca, strada Molière Nr.2 . Întreaga aparatură folosită la început în
Televiziunea Română era rusească. Fusese produsă de Institutul de Inginerie din
Leningrad. O echipă rusească a venit la București în august 1956, pentru a
participa la montarea echipamentelor și la instruirea personalului tehnic.
Televiziunea a funcționat în Floreasca până în anul 1968, când s-a mutat în
actualul sediu din Calea Dorobanților. În anul 2003 a fost inaugurat Studioul
Pangratti, cu o suprafață de circa 2200 metri pătrați - platouri și 4000 metri
pătrați - birouri, "turnul" redacțional cu 13 etaje, având nevoie de
renovări substanțiale.
Sala
Palatului este un centru
de conferințe și sală de concerte din capitala
României – București. Ea este situată pe strada Ion Câmpineanu, la nr.28,
undeva în spatele Palatului Regal de pe Calea Victoriei (actualul Muzeu de Artă
al României). Edificiul a fost construit între anii 1959 și 1960 în
timpul regimului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe locul unde s-a aflat reședința
regală numită „Casa Nouă” (clădirea în care a fost arestat Mareșalul Ion
Antonescu, în timpul evenimentelor de la
23 august 1944, clădire demolată de bombardamentele germane survenite a
doua zi). Sala principală are o capacitate de 4060 de fotolii și este construită în formă de
amfiteatru, cu o diferență maximă de nivel de 12 metri. Scena are o deschidere
totală de 28 metri și o lățime de 15 metri. Volumul sălii însumează cca. 30000
metri cubi cea ce asigura câte 7,5 metri cubi pentru fiecare spectator. Este o
clădire-monument istoric administrată de RAAPPS, ce a găzduit peste ani cele
mai grandioase evenimete culturale și politice. În timpurile de astăzi sala
găzduiește anual circa 180 de spectacole și peste 60 de expoziții.
Hotelul București, denumire
actuală Hotelul Radisson din București
este situat pe Bulevardul Victoriei la numerele 63 - 81, în Sectorul 1. Radisson
Blu Hotel este situat în centrul oraşului, lângă cartierul de afaceri şi
comercial, cu multe atracţii turistice şi istorice în apropiere. Hotelul
este la numai 20 de minute de Aeroportul Internaţional Henri Coandă, şi oferă
camere luxoase şi bine utilate, cu Wi-Fi gratuit şi multe facilităţi superbe. Radisson
Blu găzduieşte cel mai mare cazino din România - Platinum Casino, precum şi mai
multe magazine exclusiviste şi World Class Health Academy. Academia este un
centru de wellness unde vă puteţi relaxa în bazine acoperite şi în aer liber şi
unde vă puteţi bucura de exoticul Spa Bali, care recreează ambianţa şi spiritul
Asiei, cu cele mai bune facilităţi şi o gamă largă de tratamente. Radisson
oferă o selecţie de restaurante şi baruri cu produse alimentare internaţionale
diverse, care asigura alese delicii culinare. Aici se cazează o parte dintre
parlamentarii României care nu sunt din municipiul București. Privatizarea
acestui hotel a fost subiectul unui lung proces penal de corupție în care a
fost implicat fostul șef F.P.S.(Fondul Proprietății de Stat) - Radu Sârbu.
Placheta - Dacia 1300 - România
Automobile Dacia
S.A. este cel mai
mare producător român de automobile, care din septembrie
1999 aparține grupului francez Renault. Obiectul de activitate
al societății îl constituie producerea și comercializarea de automobile,
piese auto, mașini unelte și instalații pentru industria de
automobile. Dacia a luat naștere în anul
1966 la Colibaşi (astăzi Mioveni), judeţul
Argeş, având la bază un acord între autoritățile comuniste și producătorul
francez de automobile, Renault, care prevedea asamblarea unui model
Renault sub marca Dacia. Construcția Uzinei de Autoturisme Mioveni a început în
anul 1966 și s-a încheiat într-un timp record de doar un an și
jumătate. Pe 1 iulie 1968, încep testele la cele 217 stații de lucru din
uzină, iar pe 3 august 1968 se testează primul motopropulsor. Deasupra am
postat un panou cu evoluția emblemei autoturismului românesc Dacia, de-a lungul
timpului și o poză cu sediul central al Uzinelor Dacia - Pitești.
1100
1300
1300 pick up
Nova
Solenza
Logan
Duster
Sandero
Deasupra am postat fotografii cu
câteva dintre modelele de automobile care au ieşit, de-a lungul timpului, pe
poarta întreprinderii argeşene.
Deasupra sunt postate câteva
logo-uri ale întreprinderii argeşene şi evoluţia siglei acesteia.
Batalionul 30 Vânători de Munte “Dragoslavele”
Vulturii Carpaților - Ascend to Victory
(Urcușul spre victorie) - Câmpulung Muscel
Nu demult Batalionul 30 Vânători de
Munte “Dragoslavele”, dislocat
în garnizoana Câmpulung-Muscel, din
județul Argeș, a împlinit jumătate de veac de la înființare.
Unitatea a fost înființată urmare a evenimentelor din anul 1968 când statul
cehoslovac a fost invadat de statele aliate din Pactul de la Varșovia cu
excepția României. În semn de apreciere pentru înaltul profesionalism, devotamentul
și modul exemplar de îndeplinire a atribuțiilor, pe timpul executării
misiunilor specifice în teatrul de operații Afganistan, s-au oferit unor cadre
militare din această unitate înalte distincții militare:
Emblema de Onoare a Forțelor
Terestre
Emblema de Merit în slujba păcii
clasa a III-a
Vânătorii de munte reprezintă o
specialitate militară a Forţelor Terestre Române, componentă a
infanteriei. Unitățile de vânători de munte au rolul de a desfășura
operații independent și în cooperare cu celelalte forțe, în teren
muntos-împădurit, pe direcții și în raioane greu accesibile, în orice condiții
de timp și anotimp. Vânătorii de munte reprezintă
o specialitate militară a Forţelor Terestrte Române, componentă a
infanteriei. Unitățile de vânători de munte au rolul de a desfășura
operații independent și în cooperare cu celelalte forțe, în teren
muntos-împădurit, pe direcții și în raioane greu accesibile, în orice condiții
de timp și anotimp. Arma a fost înființată la 3 noiembrie 1916, când Marele
Cartier General, prin Ordinul nr. 234, a decis transformarea Școlii Militare de
Schiori din Bucureşti în "Corpul Vânătorilor de Munte".
Organizarea inițială era pe 3 batalioane a câte 3 companii fiecare,
cu un efectiv de 2000 de soldați. Trupele de vânători de munte au participat
activ la luptele din cele două războaie mondiale și la misiuni internaționale
în Kosovo, Irak şi Afganistan. În prezent, Armata Română are două brigăzi
operaționale; Brigada 2 Vânători de Munte "Sarmisegetusa" la Brasov,
subordonată Diviziei 1 Infanterie şi Brigada 61 Vânători de Munte "Virgil
Bădulescu" - Miercurea Ciuc, subordonată Diviziei 4 Infanterie.
Municipiul Pitești este reședința și
cel mai mare oraș al judeţului Argeş, România, având o populaţie de aproximativ
172000 de locuitori. Orașul are renumele de orașul lalelelor,
aici fiind găzduită anual o importantă manifestare cultural artistică sub
genericul – Simfonia lalelelor. Piteștiul a fost reședința temporară a
voievozilor Basarab Țepeluș cel Tânăr, Mihnea cel Rău și Vlad cel
Tânăr. Orașul s-a dezvoltat în mod gradat, de la sat și târg ajungând la
titlul de oraș, dobândit la începutul secolului al XIV-lea. Prima atestare
documentară datează din data de 20 mai 1388 când domnitorul Mircea cel
Bătrân întărește Mănăstirea Cozia, „o moară în hotarul
Piteștilor". Deasupra am postat stemele de la 1715, interbelică, comunistă
şi actuală ale municipiului Piteşti, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură piteștene din vremuri diferite.
Biserica Sfânta Vineri
Camera de comerț
Spitalul I.C.Brătianu
Gara
Biserica Sfântul Gheorghe
Biserica Sfântul Nicolae
Teatrul comunal
Hala de Carne
Tribunalul
Poarta monumentală a Eroilor a Regimentului 4 Argeș
Muzeul județean
Primăria
Foișorul de foc
Hotelul Muntenia
Palatul Prefecturii
Hotelul și Restaurantul Victoria
Prefectura
Magazinul Trivale
Grota din Parcul Trivale
Cinema Modern
Liceul I.C.Brătianu
Argeș este un judeţ situat în
regiunea Muntenia din România. Are o suprafaţă de 6862 kilometri
pătrați, numără aproximativ 650000 de locuitori și are reședința în municipiul
Pitești. Ca subdiviziuni administrative județul este compus din 3 municipii -
Pitești, Câmpulung și Curtea de Argeș, 4 oraşe - Costești, Mioveni, Topoloveni,
Ștefănești și 95 de comune. Deasupra am postat harta şi stemele interbelică,
comunista şi actuală ale judeţului Argeş, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură argeșene din vremuri diferite, câteva vechi trimiteri poștale și alte frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri.
Școala primară nr.1 "Oprea Iorgulescu" - Câmpulung Muscel
Tribunalul județului Muscel - Câmpulung Muscel
Casa memorială George Topârceanu - Nămăiești
Palatul administrativ - Câmpulung Muscel
Vederi - Vâlsănești
Monumentul eroilor - Câmpulung Muscel
Vila Drăghiceanu - Câmpulung Muscel
Primăria - Câmpulung Muscel
Vila Eugen Stătescu - Câmpulung Muscel
Mausoleul - Mateiaș
Palatul domnesc (Muzeul de istorie) - Câmpulung Muscel
Școala normală Carol I - Câmpulung Muscel
Biserica Sfânta Treime - Stănești
Vedere - Rucăr și Dragoslavele
Mănăstirea Negru Vodă - Câmpulung Muscel
Schitul - Dragoslavele
Vila Ștefan - Câmpulung Muscel
Băile Kretzulescu - Câmpulung Muscel
Vila Profesor Dr.Nanu Marcel - Câmpulung Muscel
Cazarma infanteriei - Câmpulung Muscel
Biserica Mănăstirii - Curtea de Argeș
Liceul Dinicu Golescu - Câmpulung Muscel
Vila Sandu - Câmpulung Muscel
Lacul de acumulare Râușor - pe râul Târgului
Vederi - Băile Brădet
Vedere - Căpățâneni, comuna Arefu
Biserica - Lerești
Gara - Câmpulung Muscel
Cercul militar - Câmpulung Muscel
Transfăgărășanul
Cetatea - Poenari
Vila N.Manolescu - Câmpulung Muscel
Vila Cumpăna
Popasul Casa argeșeană
Lăcașe de cult - Argeș
Biserica - Rucăr
Vedere generală - Rucăr
Vila Mirea - Câmpulung Muscel
Ruinele Bisericii Sân Nicoară - Curtea de Argeș
Clubul Uzinelor mecanice și Primăria - Câmpulung Muscel