vineri, 6 aprilie 2012

BELIZE




2 dolari 2003

BELIZE
Este o colonie britanică, monarhie constituţională situată în estul Americii centrale, care şi-a câştigat independenţa la 21 septembrie 1981 faţă de Marea Britanie.
Suprafaţa statului este de 22966 km.p., populaţia numără 0,283 mil.loc., iar capitala funcţionează în oraşul Belmopan.
Deviza naţională unanim acceptată este: Sub umbra Floreo
Stema:

Steagul:

Pe aversul bancnotei este reprezentat chipul reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, nume real Elizabeth Alexandra Mary, născută în anul 1926, care conduce începând cu anul 1952.

Pe revers sunt reprezentate ruinele Altun Ha, templu mayaş din Belize.


***

VORBE DE DUH 
DE LA ÎNAINTAŞI
Arthur Schopenhauer:
Ce se face iute, piere iute.
Cu excepţia omului nicio fiinţă nu se uimeşte de propria existenţă.
E mai ruşinos să nu ai încredere într-un prieten decât să fii înşelat de el.
Elementul intelectual se epuizează, voinţa este neobosită.
Experienţa se capătă prin străduinţă şi osteneală.

Slovacia lagăr Vel'ky Meder (Nagymegyer) adm AU 
- 1 coroană 1916 - 

Această monedă a fost emisă în anul 2008 pentru a marca Summitul NATO de la Bucureşti din anul 2008. Pe aversul acesteia sunt reprezentate logoul Summitului şi stema României, iar pe revers harta Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, sigla NATO şi Palatul Parlamentului din Bucureşti. Moneda este confecţionată din tombac cuprat, în greutate de 23,5 grame, tiraj de 1000 de exemplare, la preţul unitar de vânzare de către BNR de 100 ron.
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, cunoscută şi sub numele de Alianţa Nord-atlantică, este o organizaţie militară înfiinţată în anul 1949 în urma semnării Tratatului Atlanticului de Nord de către membrii săi fondatori. Începând cu data de 1 aprilie 2009, alianţa numără 28 de state membre. Cel mai important pasaj al tratatului este considerat articolul V, potrivit căruia: Părţile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor şi, în consecinţă, sunt de acord ca, dacă are loc asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la auto-apărare individuală sau colectivă recunoscut prin Articolul 51 din Carta Naţunilor Unite, va sprijini Partea sau Părţile atacate prin efectuarea imediată, individual sau de comun acord cu celelalte Părţi, a oricărei acţiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forţei armate, pentru restabilirea şi menţinerea securităţii zonei.
Cel de-al XX-lea summit al NATO s-a desfăşurat la Bucureşti, în perioada 2 - 4 aprilie 2008. Cele mai importante decizii luate au fost invitaţiile adresate Croaţiei şi Albaniei de a se alătura alianţei. De asemenea, s-a decis ca Macedonia să nu fie deocamdată invitată să adere, datorită disputei cu Grecia referitoare la numele acestei ţări.
Palatul Parlamentului, clădire cunoscută şi sub numele de Casa Poporului, este clădirea în care îşi desfăşoară activitatea Senatul şi Camera Deputaţilor. Aici au avut loc majoritatea evenimentelor prilejuite de summitul NATO de la Bucureşti. Potrivit Cărţii Recordurilor Guinness, palatul este ce mai mare clădire civilă, cea mai scumpă clădire administrativă şi cea mai grea clădire din lume. Clădirea a fost proiectată în timpul regimului comunist, fiind aproape terminată în 1989. Se dorea ca ea să fie construită folosind doar materiale româneşti. După înlăturarea regimului comunist, terminarea lucrărilor nu a mai fost o prioritate, mai multe secţiuni rămânând neterminate.
Câteva vignete de pe bancnotele statelor americane de dinainte de proclamarea independenţei SUA
con_dorul@yahoo.com

Niciun comentariu: