Epaminonda's Blog.....

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea germană OSTERBURG,

districtul STENDAL, landul SAXONIA ANHALT din vremuri

diferite și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate, dar

și o medalie și o monedă locale.

Biblioteca

Biserica catolică

Biserica Sfânta Nicolae

Capela Martin

Casa Kreyenbergsches

Castelul

Fântâna Neptun

Gara

Gimnaziul

Muzeul districtual

Piața Kleiner

Spitalul

Teatrul

Strada Breite

Strada Hitler

Zidul medieval

Trimiteri poștale

Medalie locală

Monedă locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN AFORISM

autor Vasile Ghica - Tecuci

UN CAREU FANTEZIE

REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

________xxx________

O PLACHETĂ FRANCEZĂ

"A. SALIGNY", O MEDALIE

FRANCEZĂ "LUI CRGIGORE

TOCILESCU", O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Anghel Saligny

Ilustrului autor al portului Constanța - Anghel Saligny

omagiu din partea admiratorilor și prietenilor

Piesa medalistică de mai sus este o plachetă omagială – “Lui Anghel Saligny – autorul construcțiilor din Portul Constanța – admiratorii și prietenii săi” realizată în anul 1911 de către gravorul maghiar Tony Szirmay (1871 - 1938). Pe avers este redat bustul inginerului Saligny iar pe revers sunt reprezentate două personaje feminine, unu în picioare ținând în mâna dreaptă o ramură de palmier și celălalt șezând și citind o carte. Placheta este confecționată din bronz, are dimensiunile de 70 x 95 milimetri și poate fi admirată în colecțiile Muzeului Național de Istorie a României – București.

Anghel Saligny - academician, inginer constructor, ministru şi pedagog român, este considerat unul dintre pionierii tehnicii mondiale în proiectarea şi construcția podurilor şi silozurilor cu structură metalică, respectiv de beton armat, unul dintre întemeietorii ingineriei românești. S-a născut în data de 19 aprilie 1854 în comuna Şerbăneşti, fostul judeţ Tecuci, acum judeţul Galaţi, şi a murit la data de 17 iunie 1925 în Bucureşti. A urmat primele clase de şcoală la pensionul de copii din Focşani, înființat de tatăl său, Alfred Saligny, pedagog de origine franceză din Alsacia, stabilit în România, apoi a urmat studiile secundare, la gimnaziul din Focșanii, ulterior, liceul la Postdam şi studiile superioare la Charlotenburg - Germania. Anghel Saligny a fost un remarcabil inginer constructor, premergător mondial al ştiinței construcțiilor metalice şi de beton armat, realizator de multiple invenţii şi soluţii unice în proiectarea şi construirea podurilor şi a constructiilor industriale, pentru fundaţia cheiurilor portuare şi a docurilor, precum şi a silozurilor de grâu prin folosirea prefabricatelor de beton, toate în premieră mondială. A proiectat liniile ferate Adjud - Târgu-Ocna, realizând primele poduri combinate - şosea şi cale ferată din ţara noastră (1881 - 1882). A proiectat şi construit numeroase poduri metalice, înlocuindu-le pe cele necorespunzătoare, executate de firme străine, aşa cum ar fi podul de peste Siret de la Cosmeşti, de 430 m lungime (1888). Între anii 1884 - 1889 a lucrat la construcția docurilor și antrepozitelor de la Galați și Brăila, dând soluții total originale, printre care: construcția fundaţiilor pe straturi de fascine şi piloţi pentru cheiuri, a bazinelor de legătură cu Dunărea pentru silozuri şi folosirea, pentru prima oară în lume, a betonului armat în construcţia silozurilor. Între anii 1889 - 1909 a condus lucrările de amenajare ale portului Constanța, introducând pentru prima oară în România piloții și radierele din beton armat în construcțiile portuare și proiectând silozurile de cereale și stația de petrol. Printre celelalte lucrări ale sale se numără linia de cale ferată Târgu Jiu - Filiaşi, tunelul de cale ferată din Valea Moştiştei, portul Ramadan din Giurgiu, etc. A fost membru fondator al Societăţii Politehnice din Bucureşti şi preşedinte al acesteia în perioadele 1895 - 1897 şi 1910 - 1911, profesor la Şcoala naţională de poduri şi şosele, ministru al Lucrărilor Publice, membru corespondent (din anul 1892), membru titular (din anul 1897) şi președintele Academiei Române ( 1907 - 1910).

Duminică Floriilor - 2026

Produsul medalistic de mai sus celebrează Sărbătoarea religioasă ortodoxă a Floriilor. Medalia s-a realizat în două variante de metal compoziție și are următoarele caracteristici tehnice:

Anul emiterii – 2026
Emitent – Monetăria Statului
Metal (compoziție) – argint cu titlul de 99,9% și aliaj din cupru
Greutatea – 31,11 grame cea de argint și necunoscută cea din aliaj de cupru
Forma – rotundă
Diametrul – 37 milimetri
Calitatea – proof like
Prețul unitar de achiziție cu TVA inclus – 450 lei cea de argint și 125 lei cea din aliaj de cupru

Primul praznic Împărătesc cu dată schimbătoare din cursul anului bisericesc este Intrarea Mântuitorului în Ierusalim sau Floriile, sărbătorit cu o săptămână înainte de Sfintele Paşti. Această zi amintește de intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, înainte de Pătimirile Sale. Această duminică îi pregăteşte pe credincioşi pentru bucuria pe care o aduce biruinţa lui Hristos asupra morţii din duminica următoare, cea a Învierii. Totodată Floriile deschid săptamâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşti, cunoscută sub numele de „Săptămâna Mare”, după cele 40 de zile de post. Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl „petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere. Duminica Floriilor mai poartă denumirea de Duminica Stâlpărilor - stâlpările reprezentând ramurile de palmier sau finic cu care a fost întâmpinat Domnul la intrarea în Ierusalim de către mulțimea adunată. Mântuitorul a fost primit cu mult entuziasm de mulțime datorită învierii lui Lazăr din mormânt, minune sărbătorită în sâmbăta dinaintea Duminicii Floriilor. Biruința Sa asupra morții lui Lazăr prevestește biruința asupra propriei morți. Din acest motiv de Florii purtăm ramuri de salcie înmugurite, simbol al biruinței vieții asupra morții. În România sunt numeroase tradiții și superstiții de Florii.

Iisus Hristos (Christos; Cristos sau Isus din Nazaret) este fondatorul și figura centrală a creștinismului, și unul din cele mai importante simboluri ale culturii occidentale, majoritatea bisericilor creștine considerându-l drept Fiul lui Dumnezeu, drept Mesia cel vestit de Vechiul Testament iudaic și drept al doilea personaj al Trinității creștine. Conform Bibliei s-a născut la Betleem, în Iudeea, ca fapt istoic la Nazaret, în anul 4 al Erei noastre și a decedat în anul 30 la Ierusalim, fiind răstignit pe cruce în vremea guvernării lui Ponțiu Pilat. El a fost un predicator iudeu din Galilea, în vremea ocupației Israelului de către romani. Conform tradiției creștine apostolice, căreia i se datorează în mare măsură ceea ce se cunoaște despre Isus, principalele texte sursă care discută despre Isus sunt cele patru evanghelii canonice (Matei, Marcu, Luca și Ioan) la care se adaugă celelalte cărți ale Noului Testament. Trăsăturile fundamentale ale imaginii sale în creștinism se datorează anumitor evenimente majore ale existenței sale relatate în Biblie: Nașterea, Minunile săvârșite, Răstignirea și Învierea, precum și învățăturii și retoricii discursului său. Isus este considerat de Islam unul dintre principalii profeți ai lui Allah și este cinstit și respectat de către musulmani. De asemenea Coranul menționează și o a doua venire a lui Isus, în strânsă legătură cu sfârșitul lumii sau judecata ei.

Lui Grigore Tocilescu

Societatea franceză de arheologie pentru

conservarea monumentelor istorice- 1892

(Arcisse de Caumont)

Piesa de mai sus este o medalie rotundă, confecționată din argint cu titlul de 95%, cu diametrul de 64,5 milimetri și grosimea de 4 milimetri emisă la comanda Societății franceze de arheologie pentru conservarea monumentelor istorice și conferită românului Grigore Tocilescu, în semn de apreciere pentru participarea la congresul internațional de arheologie de la Orleans – anul 1892.

Bustul de pe medalia de mai sus este al lui Arcisse de Caumont (1801 - 1873), renumit arheolog francez, organizatorul Ligii pacifice între arheologi (1832). El a fost primul organizator al unui Congres științific regional de arheologie și fondatorul Societății franceze de arheologie pentru conservarea monumentelor istorice.

Grigore George Tocilescu (născut la data de 26 octombrie 1850 în localitatea Fefelei, Prahova şi decedat la data de 18 septembrie 1909 în Bucureşti) a fost un istoric, arheolog, epigrafist și folclorist român, membru titular al Academiei Române începând cu anul 1890. După terminarea școlii primare și a gimnaziului la Ploiești, Tocilescu pleacă întâi la București, unde termină liceul la Sf. Sava, după care urmează studiile superioare la Praga şi Viena, unde s-a format ca jurist, filolog clasic, slavist și istoric. Obține titlul de doctor în filosofie și se licențiază în drept. Ulterior, pleacă la Paris pentru a continua studiile din arhivele și bibliotecile franceze, despre Dimitrie Cantemir. Cu această ocazie urmează cursurile de la College de France și École Pratique de Hautes-Etudes . Întors în țară, este numit directorul Muzeului Național de Antichități și ocupă postul de profesor de istorie antică și de epigrafie la Universitatea București (1881). Epigrafia este o disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu descifrarea și interpretarea inscripțiilor vechi, făcute de obicei pe piatră, metal, lemn, etc. Din punct de vedere al arheologiei, Tocilescu a fost inițiatorul săpăturilor arheologice românești din Dobrogea. Este coautor al lucrării Marele Dicționar Geografic al României, apărut în 5 volume la București în perioada 1898-1902. A fost secretar general la Ministerul Învățământului și, de mai multe ori, senator conservator. Tocilescu este unul din primii istorici care s-au ocupat de studiul civilizațiilor de pe teritoriul fostei Dacii. A lăsat trei lucrări impresionante:

Dacia înainte de romani,
Monumentul de la Adamclisi în colaborare cu O. Benndorf și G. Niemann
Fouilles et recherches archéologiques en Roumanie

De asemenea, s-a preocupat de republicarea unor lucrări fundamentale, precum "Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor" (Ed. Academiei, 1901), a lui Dimitrie Cantemir. Ca folclorist, a realizat o vastă culegere folclorică. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu din București.

Delta masonică - bijuterie masonică și simbol ternar

Produsul medalistic de mai sus este o bijuterie masonică și simbol ternar (Delta Luminoasă) simbolizând împăcarea dualității în unitate. Piesa este confecționată din bronz aurit, are dimensiunile de 3,5 x 3,8 centimetri și poate fi admirată în colecția masonică a Muzeului Național Brukenthal din municipiul Sibiu.

Vorbind etimologic, Francmasoneria este o asociaţie a zidarilor (masoni) liberi (adjectivul ,,franc” desemna în Evul Mediu francez pe cineva scutit de dările feudale). Cuvântul franc-mason, încetăţenit la noi prin secolul al XVIII-lea de un cleric, vine prin filiera franceză; sensul termenului fiind identic şi în celelalte limbi europene: freemason în engleză, Freimaurer în germană şi liberi muratori în italiană. Situaţia privilegiată a acestei asociaţii a constructorilor medievali – căreia putem să-i spunem : breaslă - vine din faptul că membrii ei erau constructorii bisericilor şi catedralelor. Toate domurile şi catedralele artei gotice au fost ridicate de francmasoni între secolele X -XVII, aceasta fiind principala îndeletnicire a Francmasoneriei. Francmasoneria a fost, ca orice breaslă medievală, o societate secretă. Membrii ei aveau: parole, semne, vestimentaţie specială şi un alfabet secret. Exista de asemenea un ritual simbolic, un simbolism al obiectelor (mai ales al uneltelor de zidărie) şi un mit fundamental – mitul despre uciderea lui Hiram, arhitectul templului lui Solomon, care a fost ucis de trei calfe cu uneltele lor: rigla, cleştele (compasul) şi ciocanul de lemn (maiul), devenite apoi simboluri în Francmasonerie. De asemenea locurile în care a fost lovit Hiram au căpătat şi ele o valoare simbolică pentru masoni: gâtul – sediul vieţii materiale, inima – sediul sufletului şi fruntea sediul inteligenţei. În continuare voi enumera simbolurile masonice întâlnite pe insigne şi anume: ECHERUL şi COMPASUL, sunt simboluri de bază ale masoneriei, necesare pentru ridicarea unor edificii stabile şi drepte. Ele constituie alături de Biblie (simbolul Cărţii Sacre), cele trei Mari Lumini ale Masoneriei. Echerul este simbolul rectitudinii morale în conduită, ale cinstei şi onestităţii iar compasul, simbolul patimilor (lăcomie, mânie, judecată nedreaptă, intoleranţă, egoism), al cunoaşterii şi priceperii. Fără compas nu se poate alcătui un echer, iar fără un echer nu se poate construi un Templu. FIRUL CU PLUMB PENTRU NIVEL, este elementul echilibrului interior şi sugerează ideea ascensiunii stabile, liniare, trasând o linie verticală infinită care conduce la perfecţiune. Semnifică capacitatea de a construi un sistem de referinţă. CIOCANUL şi DALTA, semnifică necesitatea de a uni acţiunea cu gândul. Ciocanul reprezintă forţa voinţei iar dalta discernământul, inteligenţa şi fineţea. Combinarea celor două determină perfecţionarea treptată a operei. RIGLA, este emblema perfecţiunii şi a ordinii, este din timpuri străvechi instrumentul de comparaţie a mărimii de măsurare a armoniei proporţiilor. Este şi simbolul celor 24 de ore ale zilei, dintre care o parte trebuie dedicate gândului, una lucrului, una odihnei şi un celor care au nevoie de ajutor. MISTRIA, simbolizează binefacerea, precum şi dorinţa de al ajuta pe cel care are nevoie, exprimă bunătatea, caritatea dar şi voinţa fiinţei umane. DELTA, numită şi triunghiul lui Solomon. Are forma unui triunghi echilateral şi este reprezentarea geometrică a lui trei (principiul triplicităţii). În tradiţia creştină semnifică trinitatea iar în mai multe filozofii divinitatea ca perfecţiune. În Templu, Delta are în centru fie litera G, căreia i se dau mai multe interpretări (Dumnezeu – God, Cunoaştere – Gnosi, Geometrie, Geneza), fie tetragrama ebraică, fie schema pitagorică, fie ochiul divin – simbol al principiului creator, fie soarele – principiul luminos al vieţii. OCHIUL ATOTVĂZĂTOR, simbol al Divinităţii şi, prin analogie, al atributelor cele mai importante pentru om: iubirea, ştiinţa, dreptatea, şi mila. Una dintre cele mai importante reprezentări ale Ochiului Atotvăzător se găseşte pe bancnota de un dolar. Ea reproduce Marele Sigiliu al Statelor Unite. SOARELE şi LUNA, reprezintă alternanţa şi echilibrul între zi şi noapte între alb şi negru, între activitate şi repaos, dialectica contrariilor. Soarele simbolizează Masculinul, fiind de aceea simbolul Originii, al Începutului, al raţiunii care luminează tenebrele şi iluminează spiritele. Luna simbolizează Femininul, obscurul, intuiţia, caracterul schimbător al formelor. ZODIACUL, după etinomul grecesc, ,,cerc cu figuri animale” , era, conform definiţiei platonice, ,,imaginea cerului”. În masonerie zodiacul este folosit ca sistem simbolic şi nu are caracter divin sau astrologic, ci înfăţişează o viziune cosmologică a universului. ACACIA (SALCÂMUL), este cel mai important dintre simbolurile vegetale ale masoneriei simbolizând principiul nemuririi gradului de Maestru. Salcâmul este simbolul speranţei şi al existenţei sufletului dincolo de moartea fizică şi conservarea energiei indestructibile a vieţii. COLOANELE, simbolizează dualitatea. Prima coloană simbolizează elementul feminin, aerul, suflul ce alimentează viaţa, sensibilitate, înţelepciune iar a doua elementul masculin, focul, căldura vitală devoratoare, activitatea, suflu alchimiştilor. Din duplicitatea celor două se naşte dihotomia între vertical şi orizontal, între valorile terestre şi cele ale aerului, căutarea contrariilor şi principiilor complementare. Coloanele mai înseamnă perpendicularitate, stabilitate, echilibru, joc controlat al dinamicii între urcuş şi coborâşi. MOZAICUL, pavimentul cu dale albe şi negre este simbolul binarului, al opoziţiei între o entitate şi alta, între spirit şi materie, între adevăr şi fals, între bine şi rău, între frumos şi urât, sugerând în acelaşi timp şi dinamica compoziţiei între contrarii. LITERA ,,G”, simbol al geometriei şi unul dintre simbolurile lui Dumnezeu (God în limba engleză). Este asociat adesea cu echerul şi compasul alcătuind simbolul Masoneriei. Marea Lojă Națională din România (M.L.N.R.) a fost înființată în anul 1993 sub patronajul Marelui Orient al Italiei și la inițiativa unor cercuri masonice americane. La momentul înființări, mai exista încă o organizație masonică în România având același nume, înființată pe filieră franceză, care însă în anul 1996 a fost redenumită în Marea Lojă Națională Unită din România (MLNUR) iar în 2010 în Marea Lojă Națională Română 1880 (MLNR 1880). În anul 2001, o parte a MLNUR, s-a unit cu MLNR, dorind să unifice masoneria regulară recunoscută. Pe 24 ianuarie 2008, două mari organizații masonice, Marea Lojă Națională din România și Marea Lojă a României au fuzionat devenind MLNR, aceasta editând revista Atelierul Masonic.

Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

Concursul național Amintiri din copilărie

Etapa 3 * 2021 - 2022

Amintiri din copilărie este un concurs național unde pot participa copii de grădiniță și școlari din clasel I – IV dar și pregătitoare, structurat pe trei etape independente, ce are un caracter multidisciplinar, acoperind subiecte din domeniile: limba română, matematica, științele naturii, geografia și istoria. La concurs pot participa și copiii români din străinătate, creativi și dornici de a-și verifica cunoștințele. Subiectele sunt concepute sub forma unor teste grilă în timp ce pentru grădiniță subiectele sunt realizate sub forma unor jocuri educative. Toate cerințele concursului sunt aliniate cu programa școlară actuală și sunt concepute pentru a evalua cunoștințele copiilor într-un mod eficient și isteț, pregătindu-i pentru evaluările naționale de mai târziu.

F.R.L. - Federatia Română de Luptă

Primul pas oficial al practicării sportului, din punct de vedere instituțional, pe teritoriul țării noastre, l-a constituit înfiinţarea, la data de 1 decembrie 1912, a Federaţiei Societăţilor Sportive din România (F.S.S.R.). Prima ocazie, când s-a vorbit de lupte, ca ramură de sport, a fost la 5 aprile 1925, atunci când a avut loc Adunarea Generală Ordinară a F.S.S.R. în cadrul căreia s-a hotărât conducerea unitară a fiecărei discipline sportive. În luna august anul 1929, Parlamentul a votat Legea Educaţiei Fizice prin care s-a hotărât ca administrarea şi organizarea activităţii sportive să se facă numai prin Uniunea Federaţiilor de Sport din România (UFSR). Un an mai târziu federaţiilor sportive le-a fost recunoscut statutul juridic. La data de 23 noiembrie 1930, la Oradea, a luat fiinţă Federaţia Română de Lupte şi Haltere („Lupte şi Greutăţi”), alcătuită dintr-un comitet provizoriu, iar recunoaşterea caracterului oficial a structurii s-a produs în 1932 când preşedinte al Federaţiei a fost ales Camil Manuilă, după ce în prealabil sediul a fost mutat, în anul 1931, la Bucureşti. În prezent, Federația Română de Lupte, ca succesoare a fostei Federații Române de Lupte, fondată în anul 1930, este constituită prin asocierea cluburilor sportive și a asociațiilor județene de lupte, afiliate, în baza prevederilor O.G. nr. 26/2000 și a legii Educației Fizice și Sportului nr. 69/2000. Federația Română de Lupte este persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, autonomă, neguvernamentală, apolitică, fără scop lucrativ, structură sportivă de interes național, singura autorizată să organizeze și să controleze activitatea luptelor sportive pe teritoriul României. Pe plan internațional, Federația Română de Lupte este afiliată la Federația Internațională de Lupte, United Word Wrestling (U.W.W.) precum și Federația Europeană de Lupte, European Council of Associated Wrestling (C.E.L.A.). La nivel național, Federația Română de Lupte funcționează sub tutela Ministerului Tineretului și Sportului precum și a Comitetului Olimpic și Sportiv Român, de sprijinul cărora se bucură în activitatea de performanță întreprinsă. În ceea ce privește relațiile instituționale, Federația Română de Lupte, în derularea activității de mare performanță, se bazează pe sprijinul a o serie de instituții partenere dintre care amintim: Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Agenția Națională Anti-Doping, Institutul Național de Medicină Sportivă, Institutul Național de Cercetare pentru Sport, Centrul Național e Formare și Perfecționare a Antrenorilor, Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport. De asemenea, Federația Română de Lupte încurajează parteneriatele, de orice fel, reciproc avantajoase, asigurându-și colaboratorii de un parteneriat onest de promovare reciprocă. Autoritatea Supremă a Federației Române de Lupte este Adunarea Generală (un reprezentant al fiecărei structuri afiliate), iar hotărârile luate se duc la îndeplinire de către Biroul Federal, (organul de conducere între adunările generale) prin Colegiile şi Comisiile Centrale ale federației. La acest moment, în cadrul Federației Române de Lupte, sunt afiliate un număr de 140 de membri-structuri sportive, cluburi sportive, asociații județene de lupte, din toate zonele țării, din 40 de județe, în cadrul cărora funcționează secții ce desfășoară activitate de performanță la lupte greco-romane, lupte libere, lupte feminine, lupte pe nisip și lupte tradiționale (trântă, s.a). Performanțele internaționale ale sportivilor, care au reprezentat România, la marile competiții, situează Federația Română de Lupte pe un onorant loc 5 în elita Federațiilor Sportive Naționale, din toate timpurile, în ceea ce privește medaliile olimpice cucerite. De asemenea, Federația Română de Lupte se află printre laureate, locul 10 all time, în clasamentul întocmit de către Federația Internațională de Lupte, United World Wrestling, în ceea ce privește medaliile cucerite la marile competiții, Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale, Campionate Continentale.

De-a lungul timpurilor, luptele libere la români s-au constituit în forme de manifestare a identităţii naţionale, prin concursuri ad-hoc, în cadrul sărbătorilor populare, unde tinerii îşi măsurau puterile. In privinţa sporturilor de luptă practicate cu diverse ocazii pe teritoriul românesc amintim;
a) „Harţa” – sau turnirul, cunoscut şi practicat în Ţara Românească. Cronicarii vremurilor amintesc de participarea unei echipe de cavaleri români în anul 1414 pe timpul domniei lui Mircea cel Bătrân la Buda (Ungaria) iar Vlad Ţepeş a fost chiar premiat la o astfel de întrecere în Austria. Există chiar şi o baladă, care s-a păstrat de-a lungul timpului şi care redă extrem de expresiv detalii privind această formă de întrecere;
b) „Pehlivănia” – sau lupta corp la corp, cunoscută şi practicată în Dobrogea. In anul 1679 Ion Neculce povesteşte despre o logodnă precizând că românii „s-au veselit două săptămâni cu feluri de feluri de muzici şi de giocuri şi de pehlivani şi de pusei. …adusese şi un pehlivan hindiu harap carele făcea jocuri minunate şi nevăzute pe locurile noastre, iute om era şi vârtos.”
c) „Trânta” – cunoscută ca fiind o componentă de bază din categoria jocurilor atletice autohtone, care prin afinitatea sa în rândul tinerilor şi prin efectele asupra calităţilor fizice şi morale ale practicantţilor a constituit permanent motiv de inspiraţie pentru creatorii de folclor.
Aria de răspândire a trântei a fost largă, aceasta îmbrăcând pe alocuri caracteristici specifice zonei de practicare. Cele mai cunoscute forme de practicare ale trântei au fost:
- lupta ciobănească;
- lupta oltenească sau de curea (cu sau fară piedică);
- lupta dreaptă cu apucare în cruce;
- lupta cu fixarea brâului;
- lupta cu piedică;
Prin diversitatea formelor sale, prin ecoul căpătat in folclor şi prin personajele pe care ie-a păstrat vii de-a lungul timpului, trânta – putem afirma fară riscul de a greşi – a contribuit la îmbogăţirea tezaurului cultural românesc. Culegătorii de folclor au remarcat adesea frecvenţa cu care apare „lupta pe cinstite” sau trânta în diverse balade sau legende, transmise prin viu grai de-a lungul timpului. Poveştile populare avându-l ca erou pe Făt-Frumos constituie exemple grăitoare privind aprecierea de care se bucura trânta ca modalitate de a soluţiona pe calea cea mai dreaptă orice conflict sau vrajbă. Baladele lui Mihu Copilu, Vidra, Ghiţă Cătănuţă, Gheorghiţă Zătrean, Păunaşul Codrilor etc. reflectă fiecare în parte secvenţe ale „luptei pe dreptate” şi evidenţiază profilul loial, cinstit şi plin de virtute al învingătorului în lupta sa împotriva răului. Mulţi ani mai târziu (în jurul anilor 1960), valanţele creatoare născute prin practica trântei de către tineretul din mediul rural au fost remarcate şi de către conducerea comunistă a României. Astfel „trânta sub formă de luptă dreaptă cu apucare în cruce…a fost introdusă cu ani în urmă în cadrul spartachiadei tineretului iar din anul 1968 începe să se desfăşoare Campionatul Naţional Sătesc de Trântă dotat cu Cupa U.T.C. în cadrul activităţilor sportive de masă sub egida DACIADEI. Apreciind efectele pozitive ale practicării trântei asupra organismului, precum şi aptitudinile tinerilor de la sate pentru practicarea acestui sport naţional, Ministerul Educaţiei şi învăţământului (n,a. de la acea vreme) a hotărât, începând cu anul 1985, introducerea trântei în Programa şcolară de educaţie fizică din mediul sătesc, la clasele VII- VIII şi IX-X. ” Campionatul naţional sătesc de trântă s-a desfăşurat în cadrul a patru etape: – etapa locală (pe asociaţie sportivă); – etapa pe comună; – etapa pe judeţ; – finala pe ţară; Competiţia s-a organizat exclusiv pentru tinerii de la sate având vârsta cuprinsă între 14-19 ani, ce concurau în limitele a 6 categorii de greutate (56, 62, 68, 76, 87, + 87kg) iar aceştia nu trebuiau să fie legitimaţi la vreo secţie sportivă de profil, neavând clasificare sportivă. In privinţa regulilor de desfăşurare a competiţiilor de trântă, corpul de arbitri, suprafaţa de luptă, echipament de concurs şi chiar tehnica de luptă s-au remarcat similitudinicu competiţiile de lupte greco-romane. Dacă trânta s-a perpetuat în timp la nivelul mediului rural, dezvoltarea luptelor sportive în România s-a produs în mediul urban. Primul contact al mişcării sportive româneşti cu luptele competiţionale s-a petrecut în ultima decadă a sec XIX sub forma franceză acestora (lupte greco-romane). Această formă de pionierat a luptelor de concurs era făcută cunoscută publicului amator pe arenele circurilor de către luptători străini (în special francezi), profesionişti. Prima menţionare a acestui tip de eveniment se consemnează în anul 1892 când pe arena circului „Sidoli” din Bucureşti se produc primele demonstraţii de lupte profesioniste sub conducerea francezului Doublier care a dat şi primele lecţii particulare. Un an mai târziu, în 1893, cu ocazia unei serbări desfăşurate în parcul Cişmigiu din Bucureşti au avut loc şi primele „întreceri între puternici”. Aceste evenimente aveau un caracter sporadic dar au trezit interesul publicului amator de evenimente sportive şi după o scurtă acalmie, în 1900 şi 1901 am fost iarăşi vizitaţi de luptători străini care şi-au etalat virtuţile şi abilităţile pe arena circurilor. Urmarea imediată a apetitului demonstrat de către publicul român pentru astfel de evenimente a fost organizarea unor aşa-zise „Campionate ale României” numite impropriu astfel, şi care aveau principal obiectiv câştigul financiar. Cu prilejul unui astfel de eveniment în 1902 se face remarcat şi primul luptător român cu reale calităţi, pe numele său Mitică Dona care îşi începe la scurtă vreme activitatea internaţională, participând la o serie de turnee tot în cadrul circurilor. După 1905 au început să apară şi primele societăţi sportive cu profil de lupte. Astfel, s-a organizat un concurs de lupte pe plan local de către „Societatea centrală română de arme şi dare la semn” (Societatea Tirul) iar medalia de aur a fost adjudecată de către acelaşi M. Dona. (Sursa NET - Federatia romană de lupte - Apariţia şi dezvoltarea luptelor în România). Sus am postat logo-ul Federaţiei române de lupte.

_______________ooOoo_______________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ