Epaminonda's Blog.....

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea austriacă SELZTAL IN DER

STEYERMAK, bundeslandul STIRIA și câteva trimiteri poștale

din vremuri diferite.

Biserica

Gara

Școala

Trimiteri poștale ilustrate

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN AFORISM PROPRIU

UN CAREU DE DEFINIȚII

REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Insigna - Asociația Creștină a Femeilor

La începutul secolului al XX-lea, în contextul evoluției educației, a culturii, a mentalităților, tot mai multe femei s-au coalizat în asociații care activau pentru emanciparea lor socială, legislativă, politică, pentru acordarea drepturilor lor integrale. În contextul Primului Război Mondial, femeile s-au implicat voluntar în diverse activități de rezistență, în serviciile industriale, agricole, în asistența medicală, pe front și în spatele frontului. În acest context, în 1919, a fost fondată Asociația Creștină a Femeilor (ACF), sub patronajul Reginei Maria, cu sprijinul unor doamne străine, sosite în țară la sfârșitul Primului Război Mondial. Prin această organizaţie, Regina Maria a dorit să asigure tinerelor fete o educaţie fizică, intelectuală şi morală armonioasă, în spiritul credinţei strămoşeşti, pregătindu-le profesional. Conform Statutelor Asociației Creștine a Femeilor, art. I, scopul ei era:

Să contribuie la dezvoltarea spirituală și la educația fizică, intelectuală și morală a tineretului feminin.
Să-l ajute să-și întocmească o viață demnă de pildele Domnului nostru Isus Christos, potrivit învățăturii Bisericii Ortodoxe, respectând și fiind în plină armonie cu celelalte confesiuni creștine.
Să-l pregătească pentru numirea lui în noua așezare a vieții sociale de azi.
Să-l unească cu gândul și faptă în serviciul aproapelui .

Activitatea asociației a fost bine structurată pentru tripla educație – fizică, intelectuală și morală (Triunghiul Albastru – trup, minte, suflet) – a tinerei generaţii și pentru creşterea rolului femeii în evoluţia societăţii. Membrele asociației au strâns fonduri, apelând la autorități, la donatori, organizând chete, bazare, serbări și au reușit astfel să întemeieze cămine pentru eleve, cantine, ateliere de croitorie, cercuri de educație, școli, biblioteci, colonii de vară (la Bran, la Sărata-Scorei, Lerești-Muscel, Balcic). I

În timpul Primului Razboi Mondial sediile societatii au fost transformate in spitale, unde surorile de caritate alaturi de personalul Crucii Rosii au participat in mod activ la tratarea ranitilor si bolnavilor. Asociatia Crestina a Femeilor a avut drept simbol ,,Triunghiul Albastru"." Au exista sedii ale asociației în orașele: București (strada Popa Rusu, 13), Iași, Sibiu, Constnața, Craiova, Arad, Timișoara, Cernauti și altele. Asociația a organizat cămine pentru școlare, ateliere de croitorie, restaurante, cantine, cercuri educaționale, școli, cursuri, biblioteci și tabere de vară. La sediul său din București a organizat constant cursuri, conferințe, concerte și chiar cinematografe. Asociația a continuat să fie activă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când a desfășurat un amplu program de asistență pentru refugiații de război din Polonia, Basarabia, Bucovina de Nord și Nord-Vestul Transilvaniei. Asociația avea un steag creștin, iar membrii purtau o uniformă albă, cu cravate albastre. Printre liderii săi devotați și dedicați, se numără Regina Maria - președintă de onoare - și Prințesa Ileana - președinta cercurilor Triunghi Albastru. Maria Filipescu, Natalia Slivici, Ioana Burileanu și Elena Orghidan au fost președinți activi, iar Alice Grunau Dimăncescu, Alice Voiculescu, Bucura Dumbravă au fost membri speciali.

Regele Ferdinand - Întregitorul * 150 de ani de la naștere

Fregata Regele Ferdinand

MMS Regele Ferdinand

Ferdinand I este unul dintre cei mai importanți regi ai României, personalitatea sa fiind strâns legată de realizarea Marii Uniri, visul de veacuri al românilor, despre care ne aducem aminte cu emotie. Om de o vastă cultură, poliglot și botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost sincer devotat românilor, sub domnia sa înregistrându-se cea mai înfloritoare perioadă a statului românesc modern. Născut la data de 24 august 1865, Prințul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său nobiliar complet, era de fapt fiul Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Ferdinand a ajuns la tron printr-o conjuctură de familie avantajoasă, peste care s-a suprapus și importanța continuității statului roman sub formă de regat într-un context politic internațional instabil. Când avea 19 ani a făcut prima sa vizită în România, ulterior a revenit în Germania pentru a-și desăvârși studiile liceale și universitare. Anul 1893 l-a găsit absolvind prestigioasa Universitate din Leipzig si Scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice din Tubingen. Chiar în același an s-a stabilit la Bucuresti pentru a-și îndeplini menirea de moștenitor al tronului României. El devenise de fapt moștenitor al tronului Regatului Românie după ce atât tatăl său cât și fratele mai mare au renunțat la tron. Odată sosit la București, tânărul prinț german se declara cucerit de flora României, o adevarată provocare științifică pentru un botanist pasionat cum era Ferdinand. Nu rămâne insensibil nici la frumusețea proverbială a româncelor, fiind cucerit de Elena Văcărescu. Aventura celor doi idealiști a fost oprită brusc din considerente politice. Ferdinand a fost nevoit să-și întrerupă relația cu Elena Văcărescu la intervenția și insistențele Consiliului de Miniștri al României, care i-a reamintit principelui ca niciun membru al Familiei Regale nu se poate căsători decât cu femei de sânge regal. Ferdinand nu are încotro și pe data de 10 ianuarie 1893 se însoară cu Maria de Edinburgh, nimeni alta decât verișoara sa de gradul trei. Ferdinand și Maria au avut împreună 6 copii, trei fete și trei băieți. Cel mai mare dintre băieți a devenit urmîtorul rege al României, Carol al II-lea.La vârsta de 49 ani, Ferdinand I devine rege al României depunând jurământul solemn și luându-și în fața țării angajamentul că va fi un "bun român". Ferdinand a iubit România și poporul roman. Din admirație și respect pentru religia națională a românilor, Ferdinand renunță la cultul catolic și se botează creștin-ortodox. Atașamentul și dragostea lui Ferdinand pentru mica și fermecătoarea, la acea dată, tara din Est nu aveau să se limiteze la acest gest. Istoria menționează că datorită admirației sale pentru România, Regele Ferdinand avea sa fie supranumit fie "Lealul", sau "Întregitorul". Visul lui Ferdinand a fost în egală măsură același cu al românilor - crearea României Mari. La acea dată Ardealul se afla sub stăpânire austro-ungară, acolo unde românii nu aveau nici cele mai elementare drepturi. Momentul prielnic s-a ivit odată cu declanșarea primului război mondial. Deși era german a ales să acționeze în acel război de partea Antantei (14 august 1916) luptând împotriva Puterilor Centrale conduse de Germania. La Castelul Hohenzolernilor din Prusia era mare derută și nemulțumire, Ferdinand a fost renegat iar steagul heraldic al familiei a fost coborât în doliu. În ciuda entuziasmului și speranțelor românilor, situația pe front era dezastruoasă, armata română, slab echipată și înarmata înregistra mari pierderi. Puterile Centrale au ocupat și Dobrogea și Bucureștiul a intrat sub ocupație germană. Ferdinand și întregul guvern român a fost nevoit să se refugieze la Iasi. Luptele eroice de la Mărăști, Mărășești și Oituz, purtate de Armata Română au schimbat cursul evenimentelor. Jertfa și eforturile românilor au dus la oprirea înaintării germane în Moldova. În momentul în care bolșevicii au pus mâna pe putere în Rusia și au cerut instituirea păcii (1918), România se afla înconjurata de armatele Puterilor Centrale. Regatul Romaniei a fost forțat de Germania să semneze la București un tratat de pace dezavantajos pentru țara noastră, tratat pe care Ferdinand a refuzat să-l semneze. Când trupele Triplei Alianței au avansat pe frontul din Salonic dezmembrnd armata bulgară, România a reintrat în razboi. Imperiile Rus și Austro-ungar se dezintegrau. Avantul militar al trupelor române nu mai putea fi stopat, eforturile acestora ducând la mult așteptata unire cu Bucovina, Basarabia si Transilvania. În urma înfrangerii Republicii Sovietice Ungare conduse de agentul bolșevic Bela Kun, trupele române au ajuns să ocupe Budapesta, iar Ferdinand se întoarcea ca un învingător în fruntea armatei, într-un București entuziasmat. În anul 1922, pe data de 15 octombrie, Ferdinand este încoronat Rege al României Mari la Alba Iulia. Viața politică din timpul domniei sale a fost dominată de Partidul Național Liberal, condus pe atunci de frații Ion și Vintilă Brătianu. Unirea cu Ardealul a lărgit, în mod ironic, baza electorală a opoziției ale cărei partide principale s-au unit în anul 1926 pentru a forma Partidul Național Țărănesc. Regele a fost cu adevărat un "bun român" așa cum a jurat. Unii istorici îl consideră ca cel mai strălucit rege, în ciuda faptului că era o persoană relativ timidă și introvertită. Ferdinand I a fost martorul realizării României Mari cu provinciile Basarabia, Transilvania și Bucovina de Nord. A înfăptuit reforma agrară împărțind pământ țăranilor, prioritate având veteranii de război și familiile celor căzuți în războiul pentru reîntregirea țării. În ciuda succesului în război și al creării României Mari, Ferdinand se confrunta cu mari probleme de ordin personal. Fiul său cel mare, prințul Carol al II-lea, mare amator de lux și desfrâu, trăia o viață scandaloasa, căsătorindu-se clandestin cu Ioana "Zizi" Lambrino, cu care avea un copil nelegitim. Prințul a ajuns totuși să se căsătorească cu Elena, fiica regelui Constantin al Greciei și acest mariaj eșuând repede. Carol fuge cu amanta sa, Elena Lupescu, la Paris. Regele se vede nevoit să îl desemneze drept urmaș la tron pe nepotul său, prințul Mihai de România, pe atunci un copil, Carol al II-lea, tatăl lui Mihai, fiind dezmoștenit de Regele Ferdinand. La doar 62 de ani, după o domnie ce s-a întins peste 13 ani tumultuoși pentru istoria României, Ferdinand moare în urma unui cancer de colon, fiind înmormantat la Curtea de Argeș alături de Regele Carol I și Regina Elisabeta. În timpul scurtei sale domnii, România a atins un nivel de dezvoltare nemaiîntâlnit până atunci. Agricultura era o forță, țara noastră fiind supranumită "Grânarul Europei". S-a dezvoltat comerțul concomitent cu exploatarea zăcămintelor de petrol, economia țării noastre fiind printre cele mai puternice și stabile din întreaga lume, totul sub conducerea unui rege care, între problemele personale și războaiele care au răvășit țara, a găsit totuși timp să se dedice și știintei și cunoașterii, fiind președinte și protector al Academiei Române din 1914 până la trecerea sa la cele veșnice (20 iulie 1927).

Fregata Regele Ferdinand (F-221) este actuala navă-amiral a Marinei Militare Române. Nava a fost cumpărată de la Regatul Unit al Marii Britanii pe data de 14 ianuarie 2003 pentru suma de 134 milioane euro și predată României pe data de 19 august 2004. Fregata Regele Ferdinand este continuatoarea tradițiilor de luptă ale distrugătorului Regele Ferdinand, intrat în serviciu în data de 07.09.1930. De la momentul achiziționării și până în prezent nava a participat la numeroase misiuni naționale și în cooperare cu alte state pe mările și oceanele lumii. La data de 25.11.2008 a primit Emblema de Onoare a Forțelor Navale din partea Șefului Statului Major al Forțelor Navale. Din noiembrie 2009, în premieră pentru Forțele Navale Române, în cadrul echipajului fregatei Regele Ferdinand a fost încadrat serviciul de luptă aviație. Nava a fost construită în perioada 29 martie 1984 – 8 aprilie 1986 la Șantierul naval britanic Swan Hunter. Câteva dintre caracterisiticile sale tehnico-tactice sunt:

lungime – 148,1 metri
lățime – 14,8 metri
pescaj (adâncimea de cufundare a navei în apă) – 6,4 metri
deplasament – 4900 tone (încărcare maximă)
sistem de propulsie – 2 turbine Rolls-Royce Olympus, 2 turbine Pratt % Whitney ST40M, elice cu pas variabil, 4 generatoare Diesel a câte 1 MW la 450 V/60Hz / 3 faze
viteza maximă – 30 noduri (1 nod = viteză unei nave care se deplasează cu 1852 metri pe oră)
autonomie – 4500 mile marine (1 milă marină = 1852 metri)
echipaj – 205 oameni din care 18 ofițeri
armament – tun super rapid de calibru 76 milimetri Oto Melara și instalații lansare torpile
electronică – sistem de comandă asistat de calculator, instalații de bruiaj pasiv, sisteme de luptă electronică, 9 sisteme radar
aeronave – 2 elicoptere IAR 330 Puma Naval

N.M.S. Regele Ferdinand a fost un distrugător al Marinei Militare Române construit în anul 1930 în Italia, la Napoli, după un proiect englez. El avea următoarele caracterisitici tehnico tactice:

deplasament - 1900 tone
lungime – 102 metri
lățime – 9,4 metri
pescaj – 4 metri
echipaj - 330 de membri
propulsie – 2 turbine Parsons
puterea mașinii – 45000 cai putere
viteza – 37 noduri
armament – 5 tunuri Bofors calibru 120 milimetri, 1 tun Bofors calibru 76,2 milimetri, 2 mitraliere anti aerine de calibru 37 milimetri, 2 mitraliere Hotchkiss de 13,2 milimetri, 2 lansatoare triple x 533 milimetri, 4 lansatoare pentru grenade antisubmarin.

În perioada 1941-1944, distrugătorul „Regele Ferdinand“ a executat, cu precădere, misiuni de apărare a litoralului românesc, escortarea convoaielor petroliere pe drumul Bosforului, la Odessa (1941-1943), Crimeea (1943-1944), precum şi în cadrul „Operaţiunii 60.000“ – retragerea trupelor germano-române din Crimeea, cea mai importantă operaţie aero-navală din Marea Neagră. Pavilionul navei a fost decorat cu Ordinul „Steaua României“ cu panglici de „Virtute militară“.Distrugătorul a fost atacat şi lovit în două rânduri de Aviaţia Sovietică, înregistrând avarii, morţi şi răniţi din echipaj. La 5 septembrie 1944, distrugătorul „Regele Ferdinand“ – a fost preluat de Marina U.R.S.S., primind numele „Lihoi“. La 24 iunie 1951 a fost retrocedat Marinei Române, care l-a utilizat cu însemnele D-22, până în anul 1959, când a fost casat.

Istoria Arcului de Triumf din București începe în 1921, când arhitectul Petru Antonescu este solicitat de primarul din acea perioadă (Matei Gheorghe Corbescu) în legătură cu construirea unui nou Arc de Triumf, deoarece cel ridicat la 1918 putrezise, fiind făcut din lemn. În consecință, Matei Gheorghe Corbescu decide ca noul Arc să aibă un schelet din beton armat și basoreliefuri din ipsos. Petre Antonescu a avut ca model monumentul din Paris, așa că a cerut artiștilor pe care i-a cooptat la lucrări (Constantin Baraschi, Alexandru Călinescu, Mac Constantinescu, Ion Jalea, Cornel Medrea, Dimitrie Onofrei, Dimitrie Paciurea, plus încă zece sculptori italieni) să dea o notă mult mai sobră construcției. Astfel, în 1922, noul Arc de Triumf este inaugurat cu ocazia încoronării noilor suverani. Se spune că parada din 16 octombrie a acelui an a fost de-a dreptul spectaculoasă. Au participat atât reprezentanții a peste douăzeci de țări europene, cât și cei ai Statelor Unite ale Americii și ai Japoniei. La acel moment, pentru români a fost foarte importantă participarea în număr atât de mare a reprezentanților altor state, deoarece a însemnat o largă recunoaștere internațională a noii organizări și granițe ale statului. Însă și acest Arc s-a degradat puternic din cauza intemperiilor, astfel încât, zece ani mai târziu, situația deplorabilă a edificiului revine în atenția opiniei publice. S-a considerat că felul în care arată Arcul de Triumf defăimează imaginea Micului Paris și, drept urmare, au fost publicate numeroase articole pe baza acestui subiect. Aspru criticat a fost primarul în timpul căruia a fost ridicată construcția. La acea vreme, cel mai intrigat a fost George Enescu, care i-a scris primarului ,, Dar adevăratul Arc de Triumf, când?” În 1935, populația bucureșteană se organizează și contribuie cu 7 milioane de lei la refacerea edificiului. Odată adunate sumele necesare, anul 1936 a fost consacrat integral definitivării monumentului, care a constatat în consolidarea acestuia prin utilizarea granitului de Deva și remodelarea basoreliefurilor din marmură de Rușchița. Arhitectul Victor G. Ștefănescu a fost însărcinat cu controlul tehnic și administrativ al lucrărilor , care au început în aprilie 1935 și au durat un an și jumătate. Ceremonia inaugurării a avut loc la 1 decembrie 1936, când se împlineau optsprezece ani de la unirea Transilvaniei cu România.

Grupul de patru femei care se strâng în brațe este un detaliu preluat de pe Sceptrul Regal al României. Acest obiect împreună cu coroanele regelui Carol I și a reginei Maria sunt simbolurile regalității românești ce pot fi admirate și azi în Muzeul Național de Istorie a României. Comandat la casa de bijuterii Rene Boivin (Paris), după proiectul lui Costin Petrescu, buzduganul a fost plătit prin subscripţie publică, regele Ferdinand I primindu-l pe 10 mai 1920. El are forma un buzdugan (baston) cu lungimea de 69,5 centimetri, grosime variabilă (10,5 – 2,9 centimetri) și o greutate de 2290 grame. Sceptrul este confecționat din: fier; aur; argint; pietre: spineli, perle și email. Pe el sunt marcate diferite înscrisuri și bogate ornamente decorative cu mare semnificație națională. La partea superioară este un tambur din argint, pe care sunt incizate numele regiunilor româneşti unite: România (vechiul regat), Basarabia, Bucovina, Ţara Ardealului. Deasupra tamburului sunt reprezentate cele 4 femei care se țin de mâini, fiecare reprezentând câte o provincie românească.

Colecția Ilin Milan

A.C.I.R. (Asociația Colecționarilor de Insigne din România)

Orice colecţie spune o poveste, iar istoria acestui hobby cultural datează de foarte mulţi ani. Colecţiile au avut un puternic impact cultural asupra societăţii înca din antichitate.Se spune că dinastia Ptolemeică, cea care a condus Egiptul între anii 305-30 Î.Hr, a deţinut o impresionantă colecţie de cărţi din întreaga lume, colecţie cunoscută sub numele de “Biblioteca din Alexandria”. O alta colecţie impresionantă care aparţine de această dată perioadei renascentiste a fost cea a familiei De Medici, una dintre cele mai influente familii din Italia secolelelor XV-XVI. Membrii familiei De Medici au fost primii care au încercat să colecţioneze cât mai multe obiecte de artă. Exemplul lor a continuat şi în secolele care au urmat, fapt pentru care foarte multe dintre colecţiile deosebite care se găsesc astăzi în muzeele din întreaga lume reprezintă, de fapt, donaţiile unor astfel de colecţionari. Pe lângă obiectele deosebit de importante, au existat încă din cele mai vechi timpuri şi colecţii de piese cu o mai mică valoare materială. Aceste colecţii purtau numele de “curiosité”. Şi în prezent există asemena colecţii, acestea fiind chiar cele care domină, foarte multe persoane colecţionând fel de fel de marunţişuri. Fiecare colecţie are o poveste care descrie locurile şi evenimentele din trecut şi totodată îl defineşte pe cel care a pus bazele colecţiei. Deşi multi colecţionari adună aceste obiecte din pură pasiune şi pentru valoare sentimentală, de multe ori aceste obiecte capătă în timp valoare bănească. Fiecare colecţie este unică, la fel şi colecţionarul care o deţine, acesta fiind influenţat de factori precum pasiunea pentru obiectele respective, interesul şi situaţia financiară, precum şi suma alocată acestui hobby, care poate deveni una foarte mare. Specialiştii în psihologia colecţiilor şi a colecţionarilor sunt de părere că în momentul în care o persoană începe o anumită colecţie, indiferent de tipul acesteia, un pas foarte important îl reprezintă ţinerea unei evidenţe foarte clare a pieselor din colecţie. Colecţionarii fotografiază fiecare element al colecţiei, grupează elementele colecţiei şi întocmesc un dosar în care înregistrează toate piesle. Mai mult decât atât, cei care colecţionează obiecte de valoare îşi asigură neapărat colecţia. Colecţionarii sunt conştienţi de aspectele cele mai importante: asigurarea, întreţinerea şi dezvoltarea colecţiei lor. Colecţionarii de artă tratează orice obiect artistic cu foarte mare responsabilitate şi sunt de foarte multe ori chiar specialişti, având în vedere legătura dintre artă şi istorie. Colecţionarii de cărţi consideră că pasiunea lor este una nobilă în adevăratul sens al cuvântului, atâta timp cât colecţionează operele literare cu o mare însemnătate pentru propria persoană şi nu pentru a le comercializa. Pe lângă colecţionarii de obiecte cu valoare culturală însemnată, există şi colecţionari care prezintă un interes aparte pentru obiecte care nu au mare însemnatate. Se presupune că această “pasiune” dusă la extrem poarta numele de “colecţionare compulsivă de obiecte” şi este considerată o boală în adevăratul sens al cuvântului. Ziare sau articole, cutii, doze de suc şi bere, sticle şi ambalaje precum şi alte obiecte de acest gen reprezintă punctul de interes al acestor “colecţionari”. De cele mai multe ori este nevoie de un consult de specialitate şi de un tratament adecvat, iar persoanele în cauză nu mai trateaza colecţia ca pe o pasiune, ele devenind din pasionati pacienţi. Iată unele caracteristici ale colecţionarului de rând:

Este foarte ataşat de colecţia lui, se “zburleşte” la cunoştiinţe dacă acestea îndrăznesc să îi deranjeze piesele din colecţie.
Deşi foarte grijuliu, nu ratează nici un moment să se laude, sau să îşi expună ât mai la vedere colecţia sau colecţiile.
Poate cheltui sume foarte mari pentru a cumpăra exact acel obiect care “lipsea” colecţiei şi o “împiedica” să fie întreagă.

Cu ocazia primului Congres Naţional de Insignografie, de la Petroșani, din zilele de 18 – 20 septembrie 2009, a avut loc şi Adunarea Generală de Constituire a Asociaţie Colecţionarilor de Insigne din România (ACIR). Cei 80 de participanţi au votat statutul asociaţiei şi au ales organul de conducere al acesteia. În baza hotărârii Judecătoriei Petroşani, Asociaţia a fost înregistrată la grefa acestei instituţii, în registrul special la nr. 33/16 decembrie 2009. La baza relaţiilor dintre cei 100 de membrii ai asociaţiei stau 3 principii pe care dorim să le păstrăm şi asupra cărora insistăm: prietenia, întrajutorarea colegială şi încrederea reciprocă. La ora actuală conducerea asociaţiei este în căutarea unei sigle care să ne reprezinte. Până în prezent, printr-o bună coordonare din partea ACIR a activităţii s-a reuşit menţinerea reuniunilor noastre timp de 39 de ediţii consecutive, care de 5 ani au fost ridicate la rang de congres, având la bază propunerea regretatului col. Dogaru Ioan. Prin unirea forţelor a două localităţi aflate la mare distanţă (Alexandria - Petroşani), dar legată printr-o voinţă şi o preocupare comună s-a reuşit spre bucuria tuturor relizarea menţinerii expoziţiilor naţionale şi implicit a reuniunilor. De la înfiinţare, ACIR a preluat dificila sarcină de atribuire în fiecare an a premiilor Floarea de colţ, cea mai importantă distincţie care recompensează atât colecţionarii membri ACIR, cât şi persoanele care se implică în menţinerea activităţii insignografice din ţara noastră, sarcină deosebit de onorantă de care ne-am achitat. În ultimii ani premiul Floarea de Colț a fost înlocuit prin înmânarea insignei ACIR – Colecționar emerit. Publicaţia oficială a Asociaţiei este Jurnalul Insignografic, cu apariţie semestrială. Colectivul de redacţie al Jurnalului este format din trei membri şi un fotograf profesionist.

ROMÂNIA 1918 - 1920 * 100 de ani

Sărbătorim împreună

La 1 decembrie 1918 Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 delegaţi şi sprijinită de peste 100000 de persoane adunate la eveniment din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o rezoluţie care consfinţeşte unirea tuturor românilor din Transilvania şi întreg Banatul cu România. Ziua de 1 decembrie 1918 marchează bilanţul luptei pentru întregirea statală, care vine să încununeze precedentele acţiuni ale fraţilor din Basarabia 27 martie 1918 şi Bucovina 28 noiembrie 1918. Poporul român a valorificat conjunctura internaţională creată în urma primului război mondial şi a ştiut să se afirme în contextul mişcării de eliberare a popoarelor şi al victoriei principiului naţionalităţilor în Europa.

Rezoluţia votată de Marea Adunare Naţională proclama: deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare, egala îndreptăţire şi deplina libertate autonomă confesională, înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic, desăvârşita libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti, reforma agrară radicală precum și aceleaşi drepturi şi avantaje muncitorilor români ca şi muncitorilor din statele europene dezvoltate. Legea Unirii a fost ratificată prin decretul lege nr. 3631 din 11 decembrie 1918 de către regele Ferdinand I şi votată în unanimitate de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 29 decembrie 1919.

Insigna - Gold Division (Divizia de Aur)

Piesa de mai sus este o medalie realizată de firma privată orădeană Medals Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților la competiția de kickboxing Gold Division. Competiție este deschisă tuturor sportivilor din România și Republica Moldova.

Kickboxing-ul este un tip de sport hibrid, în sensul că are la bază o combinație de tehnici preluate din karatele full-contact japoneze și stilul de box thailandez Muay Thai. Într-o sesiune la sala de fitness, acest sport este practicat atât pentru creșterea forței musculare cât și pentru beneficiile sale cardio, inclusiv arderea unui număr mare de calorii. Kickboxing-ul este atât un sport, cât și un tip de antrenament fitness cu multiple beneficii pentru sănătatea fizică și cea psihică. În același timp, se poate spune că, pentru unii oameni, kickboxing-ul nu reprezintă prima alegere atunci când vor să urmeze un program de fitness, deoarece îl asociază cu autoapărarea sau cu competițiile. Kickboxing-ul se predă într-o varietate de stiluri și forme, putându-te ajuta să îți îndeplinești obiectivele de fitness chiar dacă nu ești interesat de aspectul competitiv sau de tehnici de autoapărare.

România - Atlanta '96

Secția numismatică C.M.N. (Cercul Militar Național)

Era la început de veac XX. Cultura şi ştiinţa în România prinseseră aripi de zbor stabile şi de perspectivă, precizându-se domeniile şi principiile de activitate. Se trecea acum la culegerea primelor roade ale frământatului şi cu rol de pionierat secol al XIX-lea, când reprezentanţi de frunte ai renaşterii româneşti se dăruiau, cu întreaga lor fiinţă, intereselor naţionale. Unirea Principatelor şi marile reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza au deschis larg porţile afirmării învăţământului, ştiinţei şi culturii în România. Publicaţii şi societăţi de tot felul luau fiinţă, croindu-şi drum spre mintea şi inima românilor. În acest context de efervescenţă spirituală, o nouă ştiinţă specială se înfiripa în peisajul intelectual românesc. Informaţiile lui C. Bolliac din „Trompeta Carpaţilor”, referitoare la unele descoperiri monetare, dar mai ales lucrările lui D.A. Sturdza şi primele studii de specialitate ale lui M.C. Sutzu, precum şi alcătuirea unor colecţii monetare, aveau să se constituie ca temelie a ştiinţei numismatice din România. Începutul sec. XX va marca pentru numismatica din ţara noastră un moment de o reală însemnătate. Pe data de 28 decembrie 1903, la iniţiativa unui grup de entuziaşti şi pasionaţi ai acestei discipline, lua fiinţă Societatea Numismatică Română. Adunarea Generală, în şedinţa sa inaugurală, a votat Statutele Societăţii şi a ales Comitetul de conducere în următoarea alcătuire: D.A. Sturdza, preşedinte de onoare; M.C. Sutzu, preşedinte activ; Gr. Tocilescu, vicepreşedinte; Al. Cantacuzino, secretar; lt. col. G. Iordăchescu, casier contabil; dr. G. Severeanu, subsecretar şi D. Panku, C. Alessandrescu, Carol Storck şi E.D. Mirea, membri. O dată cu adoptarea Statutelor se fixa şi ţelul principal al Societăţii, care îşi propunea „să dezvolte ştiinţa şi arta numismatică” în România."

Pe logo-ul S.N.R. este reprezentat stilizat chipul zeiei Atena. Atena era o zeiţă, una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei greceşti, identificată de către romani cu zeița Minerva.

Atena era o zeiţă, una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei greceşti, identificată de către romani cu zeița Minerva. Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas. Deasupra am postat o poză cu statuia zeiţei Atena care se găseşte la Muzeul Luvru din Paris.

NUMISMATICA - (din grecescul numisma și latinescu nummus, care înseamnă - monedă, ban) este știința auxiliară a istoriei având drept obiect de cercetare tipurile de monede, descrierea lor, descifrarea legendelor, materialul din care sunt monedele confecționate și raporturile dintre diferitele categorii de monedă. Neștiutorii includ și studiul bancnotelor lumii în numismatică, ceea ce este greșit. Pentru lămuriri citește mai jos!

NOTAFILIA este denumirea pasiunii de a colecționa, cerceta și studia bancnotele lumii. Moneda de hârtie a fost, fără îndoială, introdusă de negustorii de ceai chinezesc, la începutul secolului al X-lea, pentru încheierea marilor tranzacții folosind bilete la ordin. Administrația chineză adoptă, în mod oficial, bancnotele în anul 1024. Prima mențiune occidentală a unei forme de bancnotă a fost făcută de către Marco Polo, la sfârșitul secolului al XIII-lea. Prima bancă din Europa care a emis bancnote a fost Riksbank din Stockholm, în anul 1658.

A XXVI-a ediție a Jocurilor Olimpice de Vară s-a desfășurat la Atlanta, Georgia, SUA, în perioada 19 iulie – 4 august 1996. La aceste jocuri au participat 10320 sportivi (dintre care 168 de români), din 197 de țări ale lumii. Aceștia au concurat în cadrul a 271 probe sportive dintr-un total de 26 sporturi. Clasamentul final pe medalii se prezintă astfel:

locul 1 – SUA = 101 medalii (44 aur, 32 argint și 25 bronz)
locul 2 - Rusia = 63 medalii (26 aur, 21 argint și 16 bronz)
locul 3 – Germania = 65 medalii (20 aur, 18 argint și 27 bronz)
locul 14 – România = 14 medalii (4 aur, 7 argint și 9 bronz)
Medaliile de aur românești au fost câștigate de:
Laura Badea – floretă, individual
Simona Amânar – gimnastică, sărituri
Constanța Burcică-Pipotă și Camelia Macoviciuc – canotaj dublu vâsle categoria ușoară
Vera Cochelea, Liliana Gafencu, Elena Georgescu, Doina Ignat, Elisabeta Lipă, Ioana Olteanu, Mărioara Popescu-Ciobanu, Doina Spircu și Anca Tănase – canotaj 8 + 1 .