Epaminonda's Blog.....

1. Începând cu data de 1 septembrie 2025, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic mondial o monedă din argint cu tema Mihail Oromolu – 150 de ani de la naștere. Aversul monedei prezintă o imagine a Conacului Oromolu din Păușești-Măglași, județul Vâlcea, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „10 LEI”, anul de emisiune „2025” și stema României, iar reversul redă portretul și numele lui Mihail Oromolu, guvernator al Băncii Naționale a României între anii 1922 – 1926 și anii între care a trăit acesta „1875” și „1945”.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele:

data emiterii – 1 septembrie 2025
emitentul – Monetăria Statului la comanda BNR (Banca Națională a României)
tema – 150 de ani de nașterea lui Mihail Oromolu
valoarea – 10 lei
metalul (compoziție) – argint
titlul – 99,9%
forma – rotundă
diametrul – 37 milimetri
greutatea – 31,103 grame
cantul – zimțat
calitatea – proof
tirajul – 5000 bucăți
prețul unitar de vânzare, fără TVA, la magazinele BNR din București, Cluj, Constanța, Craiova, Iași și Timișoara – 640 lei

Conacul Mihai Oromolu, fost sediu Securității și Spital de boli psihice, este situat în satul Vlăduceni, comuna Păușești Măglași din județul Vâlcea. Este o construcție veche, un adevărat conac, astăzi monument istoric, ridicat în anul 1915 – 1916 în stil neoromânesc după planurile renumitului arhitect buzoian Peatre Antonescu. Soția a venit cu o avere importantă și cei doi n-au stat o clipă pe gânduri. Și-au ridicat un adevărat conac pe moșia de la Păușești-Măglași. Nu s-au bucurat prea mult de el pentru că războiul avea să schimbe din temelii totul. După mai bine de o sută de ani, clădirea se afla într-un stadiu avansat de degradare. De altfel, imobilul a trecut prin naționalizare, revendicare, retrocedare, o vânzare și chiar și o executare în ultimul secol. Naționalizarea din 1948 avea să-i schimbe soarta pentru mulți ani de zile conacului. Acesta devenea pentru câțiva ani buni sediul Securității. Nu puține au fost ororile care s-au petrecut aici, legendele scrise și nescrise arătând că, de multe ori, în conac se intra, însă nu se și ieșea viu. De-a lungul timpului, aici aveau să fie anchetați partizani sau preoți suspectați și acuzați că simpatizau cu legionarii. La o distanță de șase ani de zile, mai exact în 1954, conacul se transformă și devine o clinică pentru bolnavii cu probleme psihice. Mulți au spus că, de fapt, se urmărea mascarea unor arestări prin care țara era curățată de elementele considerate periculoase de noul regim comunist. Puțin mai târziu, clinica a devenit o secție a spitalului din Vâlcea, secție cu specific clar de psihiatrie. În anul 2010, Banca Naţională a României a cumpărat Conacul ”Oromolu” de la Finanţele Publice Vâlcea (proprietatea fusese deţinută de o societate comercială vâlceană cu mari datorii la bugetul de stat).

Mihail Oromolu a fost un magistrat român, jurist, politician și publicist, guvernator al Băncii Naționale a României, în perioada 1 ianuarie 1922 – 31 decembrie 1926, care s-a născut la data de 16 februarie 1875 la Râmnicu Vâlcea și a decedat la București în data de 29 martie 1945. A studiat la Liceul Sf. Sava și la Universitatea din București. Este licențiat în drept al Universității din Paris. A urmat cursuri de literatură și filosofie la Universitatea din Munchen, Germania. În anul 1900 a intrat în magistratură ca ajutor, supleant de judecător la Pitești, Târgoviște, Buzău, Constanța și Brăila. A fost magistrat la Craiova (1903); avocat al statului (1904); prefect al județului Dolj (1912-1913). Între anii 1922-1926 a fost guvernator al Băncii Naționale a României, membru al Creditului Industrial și membru în Consiliul Superior al Agriculturii (1937). Mihail Oromolu a fost membru al Partidului Conservator, deputat și senator (1914 - 1938); membru al Partidului Conservator Democrat (din 1918); ministru al Industriei și Comerțului, în Guvernul lui Tache Ioneascu (1921 - 1922); conducător al Organizației PNL Dolj în perioada interbelică. A fost unul dintre cei mai activi susținători ai realizării Marii Uniri, luptând pentru realizarea acestui deziderat alături de: Nicolae Titulescu, Tache Ionescu, Octavian Goga etc. În cadrul ședințelor reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, a semnat memoriul prezentat de Nicolae Iorga președintelui Consiliului de Miniștri prin care se angaja să susțină lupta pentru apărarea Basarabiei și Bucovinei de Nord în fața agresiunii sovietice (iunie 1940). În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost președinte al Asociației Amicii Americii. În anul 1922, a contribuit la înființarea Editurii Scrisul Românesc, din Craiova, finanțând editarea mai multor romane. A sponsorizat construirea Academiei Române. A fost decorat cu distincția Legiunea de Onoare în Grad de Comandor și Marea Cruce a Ordinului Coroana României. Din scrierile sale enumăr:

Fundamentul moral al proprietăței (1899);
Problema monetară și stabilizarea (1928).

A fost căsătorit cu Margot Marocneanu, nimeni alta decât vară primară cu Nicolae Titulescu.

2. Începând cu data de 15 septembrie 2025, Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic mondial o monedă din argint cu tema 125 de ani de la nașterea Henriettei Yvonne Stahl. Aversul monedei prezintă o compoziție grafică ce cuprinde titlurile operelor scriitoarei Henriette Yvonne Stahl, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, anul de emisiune „2025”, stema României și valoarea nominală „10 LEI”, iar reversul monedei redă portretul, numele și semnătura Henriettei Yvonne Stahl și anii între care a trăit aceasta „1900” și „1984”.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele:

data emiterii – 15 septembrie 2025
emitent – Monetăria Statului la comanda BNR (Banca Națională a României)
tema - 125 de ani de la nașterea Henriettei Yvonne Stahl
valoare nominală – 10 lei
material compoziție – argint
titlu – 99,9%
forma – rotundă
diametrul – 37 milimetri
greutate – 31,103 grame
cant – zimțat
calitate – proof
tiraj – 5000 piese
preţul de vânzare unitar, fără TVA prin magazinelor sucursalelor regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României – 620 lei.

Henriette Yvonne Stahl a fost o scriitoare și traducătoare română care s-a născut în localitatea franceză Saint-Avold, atunci localitate a landului german Alsacia-Lorena la data de 9 ianuarie 1900 într-o familie de medici francezi și a decedat la data de 24 mai 1984 la București. În 1901 familia ei se stabilește în România primind cetățenia română. Tatăl său, Henri Stahl, a fost autorul unei celebre metode de stenografie și stenograf șef al Parlamentului, prietenul de o viață al istoricului Nicolae Iorga. Face liceul în particular, începe școala la vârsta de 9 ani din cauza sănătății ei șubrede. În anul 1918 este trimisă de părinți să locuiască la țară, în familia ordonanței, care-i salvase viața tatălui ei pe front, Iordache Dumitru. Soția acestuia este prototipul eroinei romanului Voica. Debutează în literatură cu poeme în proză, publicate în revista "Flacăra", în 1931. Urmează "Conservatorul de Artă Dramatică" din București, între anii 1922 -1925, unde studiază actoria la clasa actorului Ion Livescu. În 1931 îl cunoaște pe poetul Ion Vinea, alături de care va rămâne 14 ani. În 1945, îl cunoaște pe romancierul Petru Dumitriu, cu ocazia premierii acestuia pentru cea mai bună nuvelă a anului. Acesta se mută la ea acasă, în 1946, (inițial lângă Cișmigiu, ulterior pe Bulevardul Pake Protopopescu nr. 89, unde se află și acum o plachetă "in memoriam" a scriitoarei). Legătura dintre ei va dura aproximativ 10 ani, în pofida diferenței mari de vârstă (24 de ani). În 1954 are loc un episod interesant: căsătoria celor doi, urmată aproape imediat de divorț. Explicația fiind probabil dorința de a-i asigura scriitoarei un venit decent și statutul de relativă protecție în fața abuzurilor, ca fostă soție de nomenclaturist. Unele dintre romanele ei, tipărite între cele două războaie mondiale, vor fi primite elogios de Garabet Ibrăileanu și de Mihail Sadoveanu, mai ales că debutul cu romanul "Voica", se va produce în paginile "Vieții Românești". Cu romanul Voica obține în anul 1972 Premiul Societății Scriitorilor Români. Ea scris și literatură în limba franceză, iar o parte dintre romanele ei au fost publicate în Franța, în traducere proprie.

Alte opere literare scrise de ea sunt:

Mătușa Matilda, patru nuvele 1928
Steaua Robilor, roman, 1934
Între zi și noapte, roman 1942 si în limba franceză 1969
Marea bucurie 1947
Fratele meu, omul, 1956
Nu mă călca pe umbră, 1969
Orizont, linie severă, 1970 și în limba franceză 1976
Pontiful, 1972
Martorul eternității, 1975 și în limba franceză
Drum de foc, 1981

3. În data de 28 iulie 2025 Banca Națională a României a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă din argint cu tema 130 de ani de la nașterea lui Alexandru Rosetti.

Aversul monedei prezintă o imagine a clădirii Universității București, unde Alexandru Rosetti a fost rector între anii 1946-1949, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2025”, iar reversul redă portretul, numele academicianului Alexandru Rosetti și anii între care acesta a trăit „1895 - 1990”.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele:

data emiteri - 28 iulie 2025
emitentul – Monetăria Statului la comanda BNR (Banca Națională a României)
tema – 130 de ani de nașterea lui Alexandru Rosetti
valoarea – 10 lei
metalul (compoziție) – argint
titlul – 99,9%
forma – rotundă
diametrul – 37 milimetri
greutatea – 31,103 grame
cantul – zimțat
calitatea – proof
tirajul – 5000 bucăți
prețul unitar de vânzare, fără TVA, la magazinele BNR din București, Cluj, Constanța, Craiova, Iași și Timișoara – 620 lei

Universitatea din București este o universitate de stat și una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România. Fondată în anul 1864, Universitatea din București este a doua universitate modernă a României, după Universitatea din Iași. Mai mulți absolvenți ai Universității s-au afirmat ca personalități de seamă: profesori și cercetători la alte universități din lume, membri ai Academiei Române și ai unor academii din alte țări, scriitori, politicieni (parlamentari, miniștri, prim-miniștri, președinți), diplomați etc. O parte din facultățile Universității sunt amplasate în Palatul Univesității din Piața Universității. Universitatea din București oferă numeroase programe de studii, la toate nivelurile și formele de pregătire universitară: 22 programe de scurtă durată, peste 75 de programe de lungă durată, 12 programe în forma de învățământ deschis și la distanță, peste 120 programe de masterat, peste 50 programe de doctorat, programe de înalte studii postuniversitare, programe de reconversie profesională și de perfecționare. Substratul istoric al Universității din București datează din anul 1694, când a fost fondată Academia Domnească din București. Aceasta a fost o școală superioară, având ca limbă de predare greaca veche, întemeiată la 1694 de către domnitorul Constantin Brâncoveanu. Reorganizată în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti, Academia Domnească - grecească din București a devenit un important centru de cultură grecească. În procesul dezvoltării conștiinței și culturii naționale, și o dată cu începutul luptei pentru un învățământ cu limba de predare română, Academia Domnească de la București s-a destrămat, dar în anul 1818 s-a deschis, în clădirea ei, prima instituție superioară de învățământ în limba română, sub conducerea lui Gheorghe Lazăr. Oficial Universitatea din București a fost înființată în 1864, pe locul fostei Academii Domnești de la București de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care a divizat Colegiul “Sfântul Sava” în Universitatea din București și actualul Colegiu Național “Sfântul Sava.” Datorită diversității domeniilor de pregătire academică, activitatea didactică în Universitatea București se desfășoară în 19 sedii distincte care dispun de 286 de laboratoare pentru studii de licență, 187 laboratoare destinate cercetării și activității masteranzilor, iar procesul de învățămînt se desfășoară în amfiteatre cu 7900 locuri, 1941 de locuri în săli de curs și 4409 locuri în săli de seminar. Suprafața medie depășește 2 metri pătrați de student. Întreaga structură a programelor de studii a fost compatibilizată cu programul Bologna. În prezent, Universitatea din București oferă peste 38 domenii de licență cu cca. 100 de specializări la cele trei forme de învățământ (zi, fără fr. ID). Oferta educațională la nivelul studiilor masterale totalizează 180 programe. Acest fapt a permis creșterea continuă a solicitărilor pentru programele de masterat, provenite de la absolvenții altor facultăți, cât și a solicitărilor de reconversie profesională.

Palatul Universității este situat în Piața Universității, în perimetrul descris de străzile Regina Elisabeta, Academiei, Edgar Quinet și Nicolae Bălcescu, înaltă de 6 etaje, construită în stil neoclasic. Construirea Universității București, a început în data de 10 octombrie 1857, după planurile arhitectului Alexandru Orăscu, pe locul fostului colegiu Sfântu Sava, și a fost finalizată la 14 decembrie 1869. Corpurile laterale ale palatului au fost ridicate mai târziu, între anii 1912 - 1926, după planurile arhitectului Nicolae Ghica - Budești. Împodobirea exterioară a palatului a fost realizată de către Karl Storck împreună cu asistentul său, Waibel, și un elev de-al său, Paul Focșenenanu. Storck a realizat în stil clasic relieful de pe frontonul central al palatului, din piatră de Rusciuc, distrus la numai 80 de ani de la construcția sa, în timpul atacurilor aeriene americane din data de 4 aprilie 1944. Frontonul o prezenta pe Minerva, încununând artele și științele. În scena centrală, Minerva întindea o cunună de lauri unei figuri alegorice cu o liră în mână, alegoria poeziei. La dreapta și la stânga zeiței apăreau științele și artele, drapate sau nude. Frontonul nu a mai fost refăcut, fragmente recuperate dintre ruine se păstrează la Muzeul de Artă Frederic Stork și Cecilia Cuțescu-Storck din București, str. Vasile Alecsandri nr.16. Cele patru muze ce împodobesc în prezent fațada clădirii au fost adăugate în 1929, fiind opera sculptorului Emil Wilhelm Becker, pentru care a servit ca model chiar fiica lui, Else. Parterul edificiului este construit în bosaj și are ferestre largi în arc de cerc. Primele două etaje sunt decorate cu pilaștri dorici, cu ferestre în arc de cerc la primul etaj. Ultimele 2 etaje, la mansardă, prezintă lucarne decorate. Construcția dispune și de un subsol înalt care servește drept soclu al palatului. Colțurile construcției sunt realizate din corpuri rotunde îmbrăcate în coloane dorice acoperite de cupole. Inaugurat în data de 14 decembrie 1869, palatul a fost la început sediul facultăților Universității București, dar și sediul altor instituții de învățământ: Senatul Universității, Academia Română, Biblioteca Centrală, Școala de Arte frumoase, Pinacoteca, Muzeul de Antichități și de istorie Naturală. În timp, odată cu creșterea numărului de studenți, spațiul a devenit insuficient pentru a putea adăposti toate instituțiile, motiv pentru care palatul revine la menirea inițială, sediul facultăților universității. În 1960 în interiorul clădirii își aveau sediul 8 facultăți și peste 80 de laboratoare. În prezent clădirea găzduiește Facultatea de Geografie, Facultatea de Matematică si Informatică, Facultatea de Litere, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Facultatae de Istorie și laboratoarele specifice facultăților. Facultatea de Filozofie ,inițial a funcționat în această clădire, dar după anul 1989 a fost mutată în sediul amenajat în fosta cantină studențească R3 din Campusul Studențesc Regie. În urma unor săpături efectuate în 21 noiembrie 1968 a fost găsită „piatra fundamentală” în interiorul căreia se află caseta metalică, utilizată pentru păstrarea documentului și a sigiliului țării, în prezent expusă în Muzeul Universității din București. Piatra de temelie a primei clădiri a fost așezată la 19 octombrie 1857, ca urmare a insistențelor depuse de caimacanul Alexandru D. Ghica. La ceremonia punerii „pietrei fundamentale” au participat alături de caimacanul Alexandru D. Ghica, reprezentanții diplomatici ai marilor puteri aflați la București, directorul Eforiei Școalelor – Gheorghe Costaforu - precum și arhitectul Alexandru Orăscu.

Alexandru Rosetti a fost un reputat lingvist și filolog român, editor, pedagog, istoric al limbii române, patron spiritual al școlii românești de lingvistică, care s-a născut la data de 20 octombrie 1895 la București și a decedat la data de 27 februarie 1990 tot la București. Profesor la Facultatea de Litere din București, Alexandru Rosetti a fost unul dintre patronii spirituali ai școlii lingvistice românești, alături de Iorgu Iordan, Alexandru Graur și alții. A fost membru titular al Academiei Române din anul 1948. A urmat școala primară la Câmpulung-Muscel și liceul „Gheorghe Lazăr” din București (bacalaureat în 1914). A urmat cursurile Facultății de Litere (1916-1920), întrerupte în timpul războiului când a fost mobilizat pe front și rănit în luptele de la Mărășești (1917). I-a avut ca profesori pe Ovid Densușianu, Ion Bianu și Dimitrie Onciul

Și-a susținut doctoratul la Sorbona, Paris, cu teza Recherches sur la phonétique du roumain au XVI-e siècle (Paris, 1926). A ajuns în anul 1933 directorul Fundației Regale pentru Literatură și Artă a regelui Carol II, cea mai prestigioasă editură din România din epoca interbelică (condusă 14 ani). După ce a obținut titlul de doctor în litere la Sorbona a devenit conferențiar universitar de fonetică generală și experimentală în 1928, apoi profesor în 1932 la Facultatea de Litere și Filozofie din București. Din 1938 a fost titularul Catedrei de limba română. În perioada 1945-1946 a fost decan al Facultății de Litere și Filosofie, iar între anii 1946-1948 - rector al Universității din București. Din anul 1963 a fost directorul Centrului de cercetări fonetice și dialectologice al Academiei. A primit titlurile de Doctor honoris causa al Universităților din Montpellier și din Aix-en-Provence. A fost membru corespondent al Academiei suedeze și membru al Academiei iugoslave din Zagreb. A fost ales membru în biroul Societății internaționale de științe fonetice și membru în Comitetul internațional al slaviștilor. A obținut Premiul de Stat în 1962 și distincția de Om de știință emerit în 1965. De importanță națională și internațională rămân studiile și cercetările sale lingvistice, cu precădere trebuie precizat interesul pe care l-a arătat pentru istoria limbii române, cu susținerea unor teorii proprii de o mare originalitate, recunoscute pentru acribia și metodele cu care acesta operează. Prin studiile sale de limbă românească veche, de fonetică și dialectologie , prin utilizarea unor instrumente de cercetare noi, de exemplu fonetica experimentală, a adus contribuții primordiale în cercetarea științifică a limbii române. A promovat direcții noi ale cercetării : lingvistica matematică și structurală. A fost unul dintre cei mai profunzi cunoscători ai limbii române, pe care a studiat-o printr-o vastă documentare istorică. În prefața la „Istoria limbii române” a scris : „Limba română este reprezentanta latinei vorbite în mod neîntrerupt, din momentul stabilirii stăpânirii romane în părțile orientale ale Imperiului și până astăzi.” Alexandru Rosetti se stinge la 27 februarie 1990 la locuința sa din București, în urma unui incident electric. Pentru meritele sale incontestabile a fost multiplu distins și decorat:

februarie 1943 – Ordinul Meritul Cultural, în grad de Cavaler clasa a I-a
30 decembrie 1957 - Ordinul Muncii clasa a II-a
12 august 1959 - Ordinul 23 August, clasa a V-a
18 august 1964 - titlul de Om de Știință Emerit al Republicii Populare Române
26 septembrie 1966 - Ordinul Meritul Științific, clasa a II-a

Enumăr mai jos câteva lucrări scrise de el:

Influența limbilor slave meridionale asupra limbii române 1950
Istoria limbii române 1964 – 1966
Istoria literaturii române 1968 – 1973

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN AFORISM APARȚINÂND

LUI GHEORGHE BÂLICI

DIN REPUBLICA MOLDOVA

UN CAREU DE DEFINIȚII

REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Nichita Stănescu - 70 de ani de la nașterea poetului

Ploiești - 31 martie 2002

Nichita Stănescu a fost unul dintre scriitorii reprezentativi ai literaturii române, care s-a născut la data de 31 martie 1933 la Ploiești și a decedat la data de 13 decembrie 1983 la Spitalul Fundeni din București. Absolvent al Facultății de Filologie din București (1957), a debutat, în același an, în revistele Tribuna (Cluj) și Gazeta literară (București). A fost un poet de geniu, prolific din punct de vedere publicistic. Multe dintre volumele sale au primit premii ale Uniunii Scriitorilor, sau Academiei Române. A lucrat în colectivele de redacție ale celor mai importante reviste literare ale timpului. În 1975, Nichita Stănescu a primit prestigiosul premiu internațional Johann Gottfried von Herder. În anul 1980, la propunerea scriitorului suedez Artur Lundkvist, Nichita a fost inclus de Academia Suedeză pe lista candidaților la Premiul Nobel pentru Literatură. Deși nu a câștigat, nominalizarea sa reprezintă un succes pentru literatura română a vremii Considerat atât de critica literară cât și de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparține temporal, structural și formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960 - 1970. Nichita Stănescu a fost considerat de unii critici literari drept un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici și poetici. A fost nominalizat membru post-mortem al Academiei Române. Redau mai jos câteva aprecieri critice despre Nichita Stănescu:

Ștefan Augustin Doinaș (1995) - “Nichita Stănescu se mișca într-adevăr într-o sferă superioară, siderată de valori exclusiv artistice. Cât despre gustul său pentru „compromis”, cred sincer că nu prea știa ce înseamnă acest lucru, tocmai pentru că era un ingenuu. Dacă nu mi-ar fi teamă că devin prea ... doct, aș zice că spiritul său ludic îl făcea să plutească pe deasupra situațiilor, pentru a căror substanță tragică cred că nu avea „organ”: tălpile lui nu se atingeau nici de flori, nici de mocirlă. Singurul păcat al lui Nichita Stănescu a fost crima săvârșită față de sine însuși: distrugerea sistematică a carcasei care-i asigura superbul exercițiu al spiritului.....„Nichita Stănescu este cel mai important poet român de după cel de-al doilea război mondial. Odată cu el, prin el, logosul limbii române ia revanșa asupra poeților ei.”
Alexandru Condeescu (1999) – Poezia stănesciană reia tradiția liricii interbelice, făcând totodată, printr-o sinteză unică neomodernă, trecerea în literatura autohtonă de la modernismul începutului de secol spre postmodernismul sfârșitului de mileniu. Prin ea s-a petrecut în poezia romanească, după întemeierea ei de către Eminescu, a doua mare mutație a structurilor limbajului și viziunii poetice, prima fiind cea modernistă a interbelicilor.... Cu fiecare volum al lui Nichita Stănescu s-a produs în literatura noastră o perpetuă revoluție a limbajului poetic, în jurul cărților sale dându-se o adevărată „bătălie a (neo)modernități”
Eugen Barbu (1975) – “În acest bâlci al deșertăciunilor care este poezia, peisajul nostru liric ar fi lipsit de unitate fără poezia lui Nichita Stănescu... Defoliată de excese arbitrare cu iz filozofic, de o răceală impusă de teoreticieni ce au denaturat-o, poezia lui Nichita Stănescu... rezistă vremii.”

Set trei insigne Poșta română - 31492, 83030 și 93087

Poşta Română asigură expedierea și primirea în ţară sau în străinătate scrisori, colete, cărţi, ziare sau reviste, sume de bani, documente şi pachete, în sistem de viteză standard (prioritar sau neprioritar) sau prin intermediul curierului rapid (Prioripost, Ultrapost, EMS). Poșta Română asigură și o gama variată de servicii publicitare care răspund tuturor așteptpărilor și buzunarelor. Astfel cu Postmesager, serviciul de distribuire fluturași și pliante publicitare puteți distribui materiale de diverse dimensiuni atât în zona în care aveți afacerea, cât și la nivelul unui cartier, sector sau chiar oraș. Dacă afacerea este de interes larg puteți distribui chiar și la nivelul unor regiuni sau al României. Dacă vă interesează anumite segmente de clienți, puteți alege din multiplele opțiuni de livarare, urmând a selecta împreună zonele în care doriți să distribuiți materiale publicitare, de fluturași până la pliante. Dacă doriți să atingeți categoriile largi de public care frecventează oficiile poștale, puteți alege Livrarea la Ghișeu, iar materialele publicitare vor fi expuse la ghișeele oficiilor poștale.

Tot acolo, cu ajutorul serviciului Postafiș puteți să expuneți afișe care promovează afacerea dvs., alegând zona și perioada. Poșta Română oferă, pe baza contractelor încheiate cu diverși parteneri, posibilitatea de a efectua operațiuni în numerar, prin subunitățile poștale, pentru plata facturilor/documentelor de plată pentru utilități, telefonie, internet, televiziune prin cablu etc. emise de parteneri. De asemenea, puteți efectua plata polițelor de asigurare, a taxelor și impozitelor și poți achita ratele la credite și împrumuturi sau poți alimenta un cont curent sau card. Mai mult, puteți cumpăra coduri de reîncărcare pentru servicii preplătite (telefonie mobilă, televiziune prin satelit etc.) sau să achiziționați rovinieta. Totodata, poșta pune la dispoziţie şi alte servicii: închiriere căsuţă poştală, contractare abonamente publicaţii, servicii de retail, servicii de schimbare destinaţie, servicii de copiere, poliţe de asigurare, vânzare bilete la concerte, spectacole şi întreceri. Poșta Română vă oferă, pe baza contractelor încheiate cu diverși parteneri, posibilitatea de a efectua operațiuni în numerar, prin subunitățile poștale, pentru plata facturilor/documentelor de plată pentru utilități, telefonie, internet, televiziune prin cablu etc. emise de parteneri.

Despre poșta română în actualul sens al cuvântului se poate vorbi cam de prin secolul al XIV-lea, odată cu constituirea statelor feudale independente Moldova și Țara Românească. Domnitorii români au dus întotdeauna o politică externă activă şi erau la curent cu toate evenimentele internaţionale din acele timpuri. Domnii aveau curieri cunoscuţi sub numele de „călăraşi” şi „lipcani” care străbăteau cu repeziciune distanţe mari. Creşterea numărului călăraşilor a dus la apariţia olacului. Locuitorii satelor şi târgurilor aflate pe traseu erau obligaţi să pună la dispoziţie aşa-numitul „cal de olac”, să întreţină caii şi să se ocupe de procurarea nutreţului. Poşta din acele vremuri satisfăcea doar nevoile statului, ale dregătorilor şi solilor străini şi foarte rar ale particularilor.

În secolul al XVI-lea poşta a trecut sub autoritatea marelui postelnic şi nu a cunoscut modificări notabile până la mijlocul secolului al XVII-lea când au fost introduse relee de poştă, cunoscute sub denumirea de menziluri. Cheltuielile necesare întreţinerii şi înfiinţării menzilurilor, procurării furajelor, a olacelor, a cailor şi plata slujbaşilor au fost suportate de ţărani şi de târgoveţi până în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. În timpul celei de-a doua domnii a lui Constantin Mavrocordat din Moldova, s-a luat hotărârea reorganizării poştelor, statul urmând să preia cheltuielile care până atunci erau suportate de ţărani. Sumele necesare urmau să fie acoperite prin dări puse asupra satelor şi târgurilor.

În octombrie 1775, Alexandru Ipsilanti, domnitorul din Ţara Românească, a adus modificări sistemului, hotărând ca statul să preia cheltuielile. La conducerea menzilurilor au fost numiţi căpitani de menzil sau de poştă, iar caii urmau să fie cumpăraţi cu bani din vistieria ţării. Poşta era condusă la nivel central de doi căpitani de poştă cu reşedinţa la Bucureşti. În Ţările Române funcţionau la începutul secolului al XIX-lea şi serviciile poştale ale Austriei şi Rusiei. Poşta austriacă şi-a desfăşurat activitatea pe teritoriile Principatelor Române între anii 1718-1869 cu anumite perioade de întrerupere. Poşta imperială rusă şi-a început activitatea în Principatele Române în urma tratatului de la Kuciuc Kainargi din 21 iulie 1774, care a încheiat războiul ruso-turc din 1768-1774. Rusia a câştigat unele privilegii printre care şi dreptul de înfiinţa consulate şi oficii poştale în Moldova şi Ţara Românească. După revoluţia de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu şi revenirea la domniile pământene în 1822, a început o perioadă de dezvoltare economică, influenţată de dezvoltarea relaţiilor comerciale. Au contribuit la îmbunătăţirea şi modernizarea serviciului poştal Grigore Ghica în Ţara Românească în perioada iunie 1822 - aprilie 1828 şi Ioniţă Sandu Sturdza în Moldova în perioada iunie 1822 -aprilie 1828. S-a mers pe linia concesionării poştelor, iar în urma Păcii de la Adrianopol, a fost ridicat monopolul asupra produselor Ţărilor Române, asigurându-se comerţul liber, lărgirea pieţei interne şi intrarea economiei româneşti în circuitul internaţional. În Moldova şi Ţara Românească au fost înfiinţate serviciile de transport pentru călători, mărfuri şi corespondenţă, s-au organizat licitaţii pentru concesionarea poştelor şi au fost introduse servicii de diligenţă. În luna august 1841, în Țara Românească s-au introdus trăsurile numite „braşovence” pe rutele spre Brăila, Giurgiu, Câineni şi Focşani. În 1846 s-a luat hotărârea ca gropurile (săculeţele sigilate) de bani care aparţineau statului sau particularilor să fie expediate prin poştă pe răspunderea anteprenorilor. În vara aceluiaşi an, la cererea mai multor comercianţi, la Bucureşti s-a înfiinţat primul oficiu poştal. În timpul domniei lui Grigore Alex. Ghica (1849-1853; 1854-1856) în Moldova s-a înfiinţat un serviciu poştal oficial pentru transportul corespondenţei între reşedinţele ţinuturilor şi cele ale plaselor. Între plase şi comune corespondenţa se făcea prin intermediul dorobanţilor călări şi a vătăşeilor speciali ai comunelor. În fiecare judeţ au fost înfiinţate oficii poştale, fapt care a dus la apariţia funcţiei de factor poştal.

Campion R.P.R. schi 1958 (Republica Populară Română)

Schiul colectează diferite discipline de iarnă unite prin utilizarea schiurilor ca instrument pentru deplasarea distanțelor pe suprafețe înzăpezite. În România primele știri despre schi ca sport au apărut în "Revista Automobilă" în anul 1920, unde este menționată Societatea de schi "Karpathia" din Brașov, înființată în anul 1880.Tot în 1880 se înființează "Societatea Carpatină Ardeleană a Turiștilor" SKV (Siebenburgische Karpathenverein"), cu sediul la Sibiu, care avea secții regionale în diferite zone ale țării. Una dintre realizările SKV a fost tipărirea unui "Anuar al SKV", apărut între anii 1881-1944, în care erau tratate și problemele specifice muntelui pe timp de iarnă, inclusiv amenajarea unor pârtii de schi, case de adăpost etc. În anul 1893, ia ființă prima societate turistică românească cu activitate efectivă cunoscută: "Societatea Carpatină Sinaia". În statutul său, alături de obiectivele turistice, științifice și culturale, întâlnim și preocuparea pentru activități sportive ca tirul, vânătoarea și sporturile de iarna (schi, bob - sanie). În 1892, se semnalează un grup de schiori condus de Carol Ganzer, care parcurge Clăbucetele Predealului. Un an mai târziu, revista "Hercules" își informa cititorii că "săniușul pe picioare" se practica în multe localități ardelene, mai ales în zona Clujului și Bihorului. În anul 1905 se înființează "Societatea de Schi Brașoveană" aparținând locuitorilor de naționalitate germană - Kronstadter Ski Vereinigung"), iar în 1909 se organizează primul concurs de schi din România. Doi ani mai târziu s-a disputat și prima cursă de coborâre din Postăvar până în Poiana Brașovului, învingător fiind W. Janesch. Au participat 11 concurenți. Tot în acești ani încep să fie organizate și întreceri feminine pe distanțe scurte. Anul 1913 consemnează construirea primei trambuline de sărituri cu schiurile în Poiana Postăvarului de către KSV. Primul Campionat Național este disputat la Sinaia în 1927. Primul campionat interuniversitar are loc la Predeal în 1930. În 1931, ia ființă FRSB (Federația Română de Schi Biatlon). Astăzi se practică diverse discipline sportive de schi: schi alpin, schi nordic, schi alpinism, schi freestyle și schifreeride.

Cantina Expozițiunii 1905 S.M. - 50 bani

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Este posibil ca acest jeton sa fi fost folosit la Cantina Expoziției Generale Romane din anul 1906 organizate la București și folosit ca toate celelalte jetoane de acest fel. Anul jubiliar 1906 a avut o însemnătate aparte în istoria românilor: se împlineau, 40 ani de domnie a lui Carol I şi 25 ani de la proclamarea Regatului României dar şi 1800 ani de la cucerirea Daciei de către împăratul Traian.

Comemorarea celor patru decenii de domniei ai regelui a fost ilustrată de numeroase manifestări ce au avut ca trăsătură comună participarea reprezentativă a românilor din Regat şi din celelalte provincii româneşti, din afara hotarelor, capitala căpătând atributul de centru al românismului. Atunci când cineva comanda un meniu el plătea în plus câțiva bănuți ca și garanție pentru tacâmurile pe care le primea, oferindu-i-se în schimb un jeton de acest fel. Dacă după ce servea masa își ducea înapoi tacâmurile, predând și jetonul, i se înapoiau bănuții plătiți anticipat. Astfel se manifesta ma multă grijă pentru tacâmuri, acestea nemaifiind abandonate pe oriunde, sustrase sau sparte și toată lumea avea de câștigat. Deasupra am aplicat două mărci poștale ocazionate de acest mare eveniment cultural.

Campion - Voința

Voința (sinonim – dârzenie, ambiție sau tenacitate) a fost și încă este numele a numeroase echipe, cluburi sau asociații sportive, răspândite pe întreg teritoriul țării. Ele au apărut odată cu nașterea comunismului în România, constituindu-se într-o cale (mijloc) eficient de formare a omului nou, constructor conștient al societății socialiste multilateral dezvoltate. Aici s-au afirmat generații întregi de sportivi care au ridicat tricolorul pe cele mai înalte catarge din toată lumea. Sub genericul “Voințiada” se organizau competiții cu participare sportivilor din toate aceste cluburi și, firesc se acordau premii, diplome și nelipsitele insigne de campion (vezi piesa de mai sus), toate realizate din metal brut și strident colorate.

Campionatul Asociației Voința- locul III

Baza sportivă Voința din Bucureşti, cea mai veche din țară, s-a născut în anul 1956. Printr-o Hotărâre a Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Române, "terenul situat în Şoseaua Pipera nr. 38 a fost trecut în folosinţă gratuit şi fără termen Asociaţiei de Cultură Fizică şi Sport Voinţa, în vederea construirii unei baze sportive". Pe aceste terenuri s-a edificat doi ani mai târziu Clubul Voinţa. Astăzi terenurile și clădirile Bazei sportive Vointa au încăput pe mâinile lui Ilie Năstase și s-a ales praful.

Salvamont - Internațional Mountain Rescue Race - România 2023

(Cursa internațională de salvare montană)

Piesa de mai sus este o medalie specială realizată de compania privată orădeană Medals Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților la Cursa Internațională de Salvare Montană România (19 – 21 martie 2023, la Rânca, în Munții Parâng), o activitate atractivă și interesantă menită să pună în valoare activitatea de salvare montană. La această competiție au participat 156 salvatori organizați în 25 de echipe din România și alte 11 echipe din Austria, Republica Cehă, Spania - Catalonia, Germania, Italia, Slovacia, Serbia, Polonia și Ucraina. Activitatea propusă s-a dorit a fi o combinație de probe specifice activității de salvare montană, similare intervenției într-un accident într-o zonă montană pe timp de iarnă. Aceste probe vor evalua 75% cunoștințe profesionale și 25% abilități sportive. S-a solicitat taxă de participare de 800 euro/echipă (4 persoane), reprezentând cazare, masă, transport pe cablu, parcare și alte cheltuieli specifice, neincluzând transportul către și dinspre România. Evenimentul a fost găzduit de Salvamont România (Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România) și Serviciul Public Salvamont Gorj. Evenimentul și-a propus să încurajeze cooperarea internațională și să îmbunătățească capacitățile tehnice de salvare între unitățile de salvare montană.

Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România (A.N.S.M.R.) este o organizatie profesionala a salvatorilor montani din Romania, asociatie nonguvernamentala, de utilitate publica. ANSMR are un numar de aproximativ 750 de membrii organizati in 53 de echipe Slavamont pe intreg teritoriul national. ANSMR are ca obiect promovarea valorilor profesiei de Salvator montan, scolarizarea si atestarea persoanelor care doresc sa desfasoare aceasta profesiei si sprijinirea membrilor sai. Această asociație a luat ființă în anul 1993, funcționează pe baza Legii 200 din anul 2004 și are sediul central în Brașov, pe Strada Panselelor, nr. 23, bloc 1. Principalele misiuni ale asociației sunt:

Perfectionarea profesionala a tuturor membrilor Salvamont
Imbunatatirea si sutinerea dezvoltarii profesiei de Salvator montan
Imbunatatirea legislatiei Salvamont din Romania
Domeniul de activitate al organizației este intervenția în situații de criză. In prezent Dispeceratul Național Salvamont acoperă 80 de zone montane cu echipe de profesioniști și voluntari care asigură patrularea preventivă, asigurarea permanenței la punctele și refugiile Salvamont, căutarea persoanei dispărute, acordarea primului ajutor medical în caz de accidentare și transportarea accidentatului sau a bolnavului la proxima unitate sanitară.

Zona montană a Gorjului este, în toate anotimpurile, o atracție deosebită pentru turiști. Vârfurile semețe, canioanele prin care curg râuri limpezi și reci, drumurile șerpuite ale pădurilor, peșterile pline de mister din adâncurile pământului sau pârtiile amenajate pentru sporturi de iarnă sunt cadrul ideal pentru drumeții și expediții, pentru sporturi extreme sau, pur și simplu, pentru o plimbare relaxantă în natură. Susținând dezvoltarea turismului în Gorj ca alternativă viabilă pentru economia județului, Consiliul Județean Gorj se străduiește să creeze toate premisele favorabile unei industrii turistice de calitate. De aceea, o atenție deosebită a fost acordată siguranței turiștilor, obiectiv pentru care susținem și dezvoltăm o echipă profesionistă care îndrumă, sfătuiește sau intervine atunci când situația o impune: Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Gorj. Cu o pregătire impecabilă și cu dotări de ultimă generație, salvamontiștii gorjeni sunt mereu la datorie, cu profesionalism, dăruire și entuziasm pentru a oferi climatul de siguranță necesar unui turism modern în județul Gorj.

_____________ooOoo_____________

O MARCĂ POȘTALĂ

DOCUMENT ISTORIC