Epaminonda's Blog.....

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea belgiană DEUX ACREN,

municipiul LESSINES, provincia HAINAUT, regiunea

VALONIA, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate din

vremuri diferite.

Vila M. Wery-Bosquet

Strada Colant

Piața Mare

Moara de apă

Castelul Bagenrieux des Isles

Gara

Strada Mare

Biserica Sfântul Martin

Turnul Bisericii Sfântul Martin

Cariera Moulon

Centrala

Arhitectură locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN CAREU

DE DEFINIȚII REZOLVAT

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O EPIGRAMĂ PROPRIE

___________xxx__________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL MARAMUREȘ

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Set 2 insigne - CSS (Clubul Sportiv Școlar) Baia Sprie

Clubul Sportiv Şcolar din Baia Sprie funcţionează independent din anul 2004, având la ora actuală cu 4 secţii şi anume: schi fond, schi alpin, biatlon şi orientare sportivă în alergare şi pe schiuri. Copiii din Baia Sprie au fost dintotdeauna atraşi de sporturile de iarnă, părinţii multora dintre ei, au practicat aceste sporturi chiar la acest club. Zona în care se găseşte acest club, oferă posibilităţi nelimitate de a-şi putea desfăşura activitatea specifică acestor sporturi. Este unul dintre cluburile sportive veterane, care mai poate atrage copii din Baia Sprie care să aibă, încă o activitate pe lângă şcoală si sa-i poată forma pentru sportul de înaltă performanţă. Adresa e corespondență a acestui club este: Str Speranței nr.1, oraș Baia Sprie, județul Maramureș.

Baia Sprie, în limba maghiară – Felsőbánya (în traducere Baia de Sus), în limba germană – Mittelstadt, este un oraș din județul Maramureș care include și satele Chiuzbaia, Tăuții de Sus și Satu Nou de Sus. Localitatea a fost unul dintre centrele miniere importante din Maramureș. O activitate minieră în regiunea localității este semnalată încă din epoca bronzului. Exploatarea aurului și argintului este amintită prin anii 1141 la colonizarea sașilor în regiune. Prima atestare documentară a localității sub numele de Mons Medius (tradus Muntele mijlociu) ne parvine din anul 1329. Orașul Baia Sprie, așezat pe valea râului Săsar, la poalele munților Gutâi, într-un peisaj natural deosebit, a fost în secolele 18 - 19 și stațiune turistică. La recensământul din anul 2011 populația orașului era de 15476 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 73,13%, maghiari – 16,81%, romi – 3,91% și restul – necunoscută sau altă etnie. Structura confesională a populației astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 65,52%, romano catolici – 13,73%, reformați – 4,53%, greco catolici – 3,65%, penticostali – 3,06%, martorii lui Iehova – 1,16% și restul – nedeclarată sau altă religie. În zonă există două arii naturale protejate (d interes național): Rezervația Lacul Albastru, format în urma surpării unor lucrări miniere de pe filonul Domnișoara (1919-1920) și Rezervația fosiliferă Chiuzbaia. Dintre atracțiile turistice ale orașului enumăr: centrul istoric al orașului (secolele XVIII-XIX); casa de lemn Csaszi (1754); biserica Adormirea Maicii Domnului (1793); capela Calvaria (secolul XVII) și hotelul Corona (1890-1909).

H.Șuiorul - Baia Sprie

Produsul de mai sus este o insignă mai veche care se pare că promovează Hotelul Șuior de la Baia Sprie, azi un renumit și căutat complex hotelier aflat la distanța de 18 kilometri de municipiul Baia Mare. Aici există câteva trasee de coborâre pe biciclete special amenajate și pregătite pentru practicarea ciclismului montan, având grade diferite de dificultate. Traseele pornesc de la cota 1000 iar urcarea până aici se face cu ajutorul unui telescaun special în care se poate lua și bicicleta. Complexul de la bază constă în 3 mini-hoteluri – IZA, MARA, IGNIȘ – în total 118 locuri, în camere cu un pat, cu două paturi și în apartamente. La cota 1000 sunt trei cabane – GUTÂI, ȚIBLEȘ ȘI PIETROSU fiecare cu pat matrimonial și un living spaţios.

Accesul la cota 1000 este posibil doar utilizând telescaunul de la Bază sau cu un autoturism de tip 4 X 4. La bază sunt 2 restaurante de 120 respectiv 60 locuri, terase și foișoare în aer liber și o păstrăvărie. La cota 1000 este un restaurant de 120 locuiri, 2 terase și bar. La bază există un centrul de relaxare cu modalități diverse: jacuzzi; saună; biliard; solar; tenis de masă ți sală de fitness;

Diamant de Maramureș

Diamantele de Maramureş provin de la Mina Cavnic. Acestea sunt niște roci, pietre prețioase, semiprețioase, rulate, precum si minerale sau fosile: geode de cuarț și ametist, stilbit roz, azurit, aragonit, ametist, trandafirul deșertului, etc. Mai jos am postat câteva dintre acestea.

Diamantele de Maramureș sunt niște cristale de cuarț perfect fațetate, cu o strălucire ca a diamantului șlefuit. Ele au fost descrise in geologie pentru prima oara in lume ca diamante Herkimer.

Ele apar si in alta parte, Bristol, Mirabeau, Kerch si Maramures. Diamantele de Maramures se gasesc la Bocicoiu Mare si in timpul Imperiului Habsburgic erau adunate dupa ploaie de catre locuitori, trimise la Viena, iar imparatul le dadea oamenilor surplus la pasunat si la padure.

Și la Ojdula, in judetul Covasna, se mai gasesc astfel de diamante, de dimensiuni ceva mai mari, insa mult mai rare, in acelasi tip de roci. Ele au fost folosite in jurul anului 1900 ca lagare in ceasornicarie.

Ceasornicarii le cumparau in Brasov si le foloseau. Acum se gasesc foarte greu. La Bocicoiu Mare pe niste drumuri facute de capre, care urca pe acolo, dupa ploaie ele mai pot fi culese. Stralucesc, dar se găsesc foarte puține. Deci diamantul de Maramures nu e din carbon ci este cristal de cuart, cu dimensiuni de obicei de 1-10 mm, mai rar intre 15-20 mm.

Este foarte pur, limpede si clar, cu fete perfecte, care stralucesc in lumina soarelui. Datorita geometriei perfecte, stralucirii si claritatii, diamantele de Maramures nu necesita slefuire sau alta prelucrare. In secolele XVII-XVIII, erau utilizate ca pietre de podoaba in inele, paftale, catarame si la ornarea mânerelor de la spade.

Insigna sportivă - F C Baia Mare

Amintirile despre echipa de fotbal F.C. Baia Mare, stârnesc nostalgie în rândul iubitorilor sportului rege. Deşi în prezent joacă în liga a III-a, în urmă cu mai bine de 30 de ani, echipa ţinea piept cu succes numelor importante din fotbalul internaţional precum Real Madrid sau Fiorentina. Fondat în anul 1948 de către managerul trustului Phoenix Baia Mare, de-a lungul timpului echipa a cunoscut mai multe nume, precum C.S.M. Baia Mare, Metalul Baia Mare, Energia Trustul Minier Baia Mare, Minerul Baia Mare, C.S.M. Baia Mare, F.C. Baia Mare, F.C. Maramureş Baia Mare, cel din urmă fiind F.C. Maramureş Universitar, nume pe care îl păstrează şi astăzi. Iniţial meciurile echipei se disputau pe stadiunul Phoenix, urmând ca mai apoi, la decizia autorităţilor şi cu ajutorul muncii voluntare a cetăţenilor să se ridice stadionul Dealul Florilor, considerat la vremea respectivă unul dintre cele mai moderne din ţară. Unul dintre cele mai importante nume legate de echipă a fost cu siguranţă cel al lui Viorel Mateianu. Fiind un antrenor de excepţie acesta a reuşit să mobilizeze echipa astfel încât în anul 1978 aceasta a promovat în liga I, reuşind să câştige meciuri contra Stelei, a echipei Dinamo sau Universitatea Craiova. De asemena jucători cu renume naţional şi chiar internaţional au jucat pentru clubul maramureşean. Printre aceştia se numără Necula Răducanu, Vasile Zavoda, Anton Weissenbacher, Francisc Zavoda, jucătorii şi ai echipei Steaua, Mircea Sasu jucător şi pentru Dinamo Bucureşti dar şi Vasile Gergely care printre altele a jucat pentru Hertha B.S.C. Berlin, Leontin Grozavu a evoluat şi la F.C. Saarbrücken şi multi alţii. Două dintre meciurile care au făcut din echipa băimăreană o adevărată valoare internaţională au fost cele jucate împotriva Fiorentinei şi a celor de la Real Madrid. Băimărenii au reuşit o performanţă greu de egalat cu cele două echipe. Împotriva Fiorentinei au obţinut o victorie de 3-1, iar cu Real Madrid au obţinut un egal pe „Dealul Florilor“. Deşi în prezent clubul F.C. Baia Mare este desființat au fost două încercări nefinalizate (2010 și 2012) de reînființare a unui alt club care să preia tradițiile marii echipe băimărene. La Baia Mare încă se păstrează speranţă într-un viitor strălucit în fotbal.

Liceul de chimie industrială nr.3 - Baia Mare

Produsul medalistic de mai sus este o insignă realizată la comanda Liceului de Chimie Industrială nr. 3 din municipiul Baia Mare pentru a fi conferită personalului didactic și elevilor acestei școli. Avându-se în vedere că județul Maramureș a fost și este un puternic centru al industriei metalelor și industrie prelucrătoare (chimice) se deduce cu ușurință de ce s-a considerat necesară înființarea unui astfel de liceu în această parte de țară. Regret că în tot internetul nu am aflat alte date cu referire la această instituție de învățământ liceal.

Chimia industrială este o ramură a chimiei care se ocupă cu procesele chimice industriale și aplicarea teoriei chimice în fabricarea de produse chimice la scară mare. Ea este esențială pentru producția de îngrășăminte chimice. Chimia industrială oferă o pregătire tehnică într-un domeniu larg, care să permită celui instruit, aplicarea cunoștințelor în coordonarea și organizarea, monitorizarea, controlul și înregistrarea datelor în cadrul proceselor de producție specifice industriei chimice, în exploatarea utilajelor/instalațiilor în care se realizează procese tehnologice, în identificarea și rezolvarea problemelor tehnice care apar în procesul muncii, în estimarea cantităților și costurilor materialelor necesare fabricării produselor chimice finite. Tehnicianul coordonează grupe de lucru specializate, aplică proceduri adecvate de implementare a manegementului calității, supraveghează aplicarea legislației privind securitatea și sănătatea la locul de muncă și apărarea împotriva incendiilor, organizează desfășurarea operațiilor tehnologice de pregătire a materiilor prime și auxiliare necesare obținerii produselor chimice.

A.S. (Asociația sportivă) Swim Team - Sighetu Marmației

Produsele de mai sus sunt medalii realizate de compania privată orădeană Medals Alex Sztankovits pentru a fi conferite membrilor Asociației Sport Swim Team din municipiul maramureșean Sighetul Marmației.

Această asociației organizează în tot timpul anului competiții de înot pentru toate categoriile de vârstă, avându-se în vedere că în oraș, la Complexul Wellness Sport Zaharovits, s-a dat în folosință un bazin semiolimpic acoperit.

Natația este înotul practicat ca sport. Natația este un sport nautic și disciplină sportivă în care sportivii se întrec în mai multe probe care implică deplasarea în apă prin înot. Natația cuprinde mai multe ramuri sportive: înotul sportiv (competițional), polo pe apă, sărituri în apă, înot sincron. Pe lângă aceste ramuri ale natației ar mai putea fi incluse și altele, cum ar fi: înotul de fond (maratonul nautic), înotul subacvatic și înotul masters. Probe de înot sunt incluse și în competițiile de triatlon și pentatlon modern. Înotul sportiv sau competițional constă în parcurgerea anumitor distanțe în timp cât mai scurt într-un procedeu sportiv de înot, în bazine special amenajate. Activitatea competițională, este reglementată și se desfășoară sub tutela FINA (Fédération Internationale de Natation). Înotul de fond este înotul în ape deschise (engleză: open water swimming), în ape neamenajate (râuri, lacuri, mări, oceane) și constă în parcurgerea prin înot, a diferite distanțe. În România în 1912 a fost organizată prima ediție a concursului de fond pe Dunăre între Măcin și Ghecet (13 Km), iar în 1923 cursa s-a desfășurat între Brăila și Galați, devenind tradițională. Înotul subacvatic sau înot cu labele se practică cu labe de construcție specială de delfin aplicate pe picioare și cu tub de respirație, este o ramură relativ nouă, nu este sport olimpic, dar se organizează sistematic Campionate Europene.

Sighetu Marmației (colocvial Sighet; în maghiară - Máramarossziget, colocvial Sziget, în traducere Insula; în germană - Marmaroschsiget, în ucraineană - Сигіт / Сигіт-Мармароський / Сігету-Мармацієй, în slovacă - Marmarošská) Sihoť) este un municipiu din județul Maramureș care include și satele: Iapa, Lazul Baciului, Șugău, Valea Cufundoasă și Valea Hotarului, fiind situat la confluența râurilor Iza și Tisa. Până în 1919 acesta a fost reședința comitatului Maramureș, iar în perioada interbelică a fost reședința județului Maramureș (interbelic) și, totodată, reședința plășii Sighet. Prima atestare documentară a localității parvine din anul 1326. În anul 1840 localitatea număra 5908 locuitori, pentru ca în anul 1910 sp numere 21370 locuitori. În anul 1919 - jurisdicția reședinței se reduce la regiunea sudică a Maramureșului, partea nordică intrând în componența Cehoslovaciei pentru ca în anul 1940 - prin dictatul de la Viena – Marmaureșul se retrocedeză Ungariei horthyste. În anul 1945 - Maramureșul de Sud este încorporat în Ucraina Subcarpatică prin diversiunea organizată de Ion Odoviciuc. După scurt timp, prin acțiunea țăranilor din satele Maramureșului conduși de preoți și dascăli concertată pe plan diplomatic, Maramureșul reintră în granițele României. În anul 2007 s-a deschis frontiera cu Ucraina, pentru prima dată permițându-se trecerea la vecini (pe bază de buletin deidentitate) și comerțul cu produse între cele două țări (Solotvina). La recensământul din anul 2021 orașul număra 32793 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2011) când număra 37640 locuitori, dintre care: români – 71,11%, maghiari – 8,45%, ucrainieni – 1,58%, romi -1,31% și restul – necunoscută sau alte etnii. Componența confesională a municipiului mamarmureșan Sighetu Marmației astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 59,99%, romano catolici – 8,75%, greco catolici – 4,1%, reformați – 2,57%, martori ai lui Iehova – 2,02%, penticostali – 1,34% și restul – nedeclarată sau alte religii. Principalele ramuri industriale au la bază producția de mobilă și confecții. De asemenea, există multe unități cu profil comercial, bancar și unități de prestări servicii. Dintre atracțiile turistice ale orașului enumăr:

Memorialul Victimelor Comunismului și Rezistenței (fosta Închisoare de tristă faimă)
Muzeul satului maramureșean - o rezervație de monumente de arhitectură țărănească
Muzeul Etnografic al Maramureșului, situat în centrul orașului, în clădirea care azi găzduiește cinematograful. În muzeu se pot vedea obiecte folosite de-a lungul timpului în ocupațiile de bază din zona Maramureșului. De asemenea sunt expuse icoane pe sticlă și lemn, piese din portul popular, măști și costumații, purtate cu ocazia datinilor din preajma sărbătorilor de iarnă etc.
Muzeul Culturii Evreiești, cu o expoziție dedicată sigheteanului laureat al premiului Nobel pentru pace, Elie Wiesel.
Casa-Muzeu „Dr. Ioan Mihalyi de Apșa”.

Gara Sighetu Marmației deservește linia 409 a CFR racordată la Magisrala 400. Accesul feroviar se face dinspre județul Bistrița Năsăud (prin Pasul Șetref), urmând cursul râului Vișșeu până la vărsarea acestuia în Tisa, în localitatea Valea Vișeului. De aici calea ferată urmează cursul râului Tisa până la Sighet. Prin gara Sighetu Marmației trec și trenuri ale căilor ferate ucrainene. Prin urmare, între Câmpulung la Tisa și Valea Vișeului, calea are ecartament normal pentru CFR, și ecartament larg de 1.520 mm, pentru trenurile ucrainene. Câteva dintre monumentele turistice ale orașului sunt:

centrul istoric al orașului (sec. XVIII-XX);
Ansamblul urban „Cămara Sării” (sec. XV-XIX),
Vechea „Direcție a pădurilor” (azi, Liceul „Leowey Klara”, din sec. XVIII);
Liceul Pedagogic (1802);
Primăria (azi Casa Armatei) (sec. XIX);
Templul Vijnițer Kalus (sinagoga -1902)
Poșta (sec. XIX);
Biserica greco catolica ucrainiană (1791-1807);
Casa cu cariatide, la parter fiind Librăria „Luceafărul” (1890);
Vicariatul Ortodox Ucrainean (sec. XIX);
Tribunalul Vechi (azi, Primăria și Judecătoria, din 1893-1895);
Banca "Albina" (1886);
Biserica Adormirea Maicii Domnului (1892);
Fabrica de Lapte (1913);
Cazarma Militară (1825);
Gara CFR (1893-1897);
Fosta Școală Normală (sec. XIX);
Vechea Fabrică de Perii „Părplast” (încep. sec. XX);
Pavilioanele vechi ale Spitalului Municipal (sec. XIX);
Hotel "Coroana" (sec. XIX);
Casa "Brenner" (1832);
Mănăstirea Piariștilor (1730-1806);
Biserica Sf Carol Borromeo (1730-1806);
Banca Maramureșeană (sec. XIX);
Liceul Ucrainean și Liceul Sportiv (1901);
Farmacia "Buzath" (1875);
Sediul Asociației pentru Cultura Poporului Român din Maramureș cu Preparandia (azi, sediul "Acaterm") [1873-1875];
Palatul Culturii (1913);
Banca Națională (sf. sec. XIX);
Sediul Lojei Francmasonice (1890-1910);
Liceul „Dragoș Vodă” (1913);
Fosta Prefectură a Comitatului Maramureș (azi, Restaurantul „Curtea Veche”, din 1692);
Biserica reformată (sec. XIV-XV);
Cimitir Evreiesc (sec. XVIII);
Curia familiei Dunca (sec. XIX);
Casa Wiesel (sec. XIX);
Casa "Mihaly de Apșa" (1880).

Baia Mare este un municipiu, cel mai mare oraș și reședința județului Maramureș. Orașul este un important centru urban și industrial din nord-vestul României, situat la poalele Carpaților Orientali, numărând aproximativ 120000 de locuitori. Orașul a fost atestat documentar în anul 1329 printr-un act al cancelariei regelui Carol Robert, dezvoltându-se ca centru aurifer în secolele 14 - 15. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului iar dedesubt pozele câtorva clădiri reprezentative pentru arhitectura băimăreană.

Biserica greco catolică

Biserica reformată

Biserica romano-catolică

Hotelul Carpați

Turnul Sfântul Ștefan

Strada Pintea Viteazul

Piața Victoriei

Hotelul Ștefan

Strada George Coșbuc

Teatrul de Vară

Județul Maramureș este situat în regiunea istorică Transilvania, în nordul României. Din punct de vedere al culturii tradiționale, actualul județ este alcătuit din patru zone (etno-folclorice) distincte: Țara Chioariului, Țara Lăpușului, Țara Maramureșului și Țara Codrului. Județul se întinde pe o suprafață de 6304 kilometri pătrați numără aproximativ 512000 de locuitori și are reședința în municipiul Baia Mare. Ca subunități administrative județul este compus din 2 municipii - Baia Mare, Sighetul Marmației, 11 orașe - Baia Sprie, Borșa, Vișeul de Sus, Târgul Lăpuș, Șeini, Cavnic, Ulmeni, Săliștea de Sus, Dragomirești, Șomcuța Mare, Tăuții-Măgheruș și 63 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Maramureș, iar dedesubt pozele câtorva monumente istorice și de arhitectură din județ.