Epaminonda's Blog.....

Mai jos admiri și alte poze reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea maghiară DEMECSER, județul

SZABOLCS - SZATMAR - BEREG și câteva trimiteri poștale

ilustrate din vremuri diferite.

Fântâna cu Statuia Sfântului Ștefan

Centrul de sănătate

Conacul Elek

Biserica romano catolică

Troița din parc

Bustul dr. Emil Vary - Parcul Centrului Educațional

Cimitirul evreiesc

Monumentul eroilor

Bustul regelui Ștefan

Memorialul Victoriei din cel de-al Doi-lea Război mondial.

Centrul cultural și Biblioteca Ferenc Erkel

Castelul

Castelul și Poșta

Gara

Trimiteri poștale

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O CUGETARE

INSPIRATĂ DIN

LITERATURA FRANCEZĂ

Autor: Mihai Frunză - Brăila

UN CAREU DE DEFINIȚII

REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_____________xxx_____________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL SUCEAVA

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Alexandru Ioan Cuza - 125 de ani

de la Unirea Principatelor Române 1859 - 1984

Societatea Numismatică Română - Secția Suceava

Muzeul Județean Suceava

65 de ani de la făurirea statului național unitar român

Monumentul eroilor 1916 - 1919

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; născut la data de 20 martie 1820 la Huşi şi decedat la data de 15 mai 1873 la Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, precum şi al statului naţional România. Cuza a participat activ la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Munteniei (Valahiei), înfăptuindu-se astfel unirea celor doua ţări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvîrşirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, cînd Moldova şi Valahia au format un stat unitar, adoptînd oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern. Născut în Bîrlad, Moldova, Cuza a aparţinut clasei tradiţionale de boieri moldoveni, fiind fiul ispravnicului Ioan Cuza (care a fost de asemenea un proprietar de pămînt în judeţul Fălciu, Moldova) şi al Sultanei (sau Soltana), membră a familiei Cozadini de origini fanariote. Alexandru primeşte o educaţie europeană, devenind ofiţer în armata moldovenească şi ajungînd la rangul de colonel. S-a căsătorit cu Elena Rosetti în 1844. În anul 1848, Moldova şi Muntenia au fost cuprinse şi ele de febra revoluţiilor europene. Revolta moldovenilor a fost suprimată repede, dar în Muntenia revoluţionarii au preluat puterea şi au guvernat în timpul verii. Tînărul Cuza a jucat un rol suficient de important pentru a i se evidenţia înclinaţiile liberale, avute în timpul episodului moldovenesc, astfel că este transportat ca prizonier la Viena, de unde a fost eliberat cu ajutor britanic. Revenind în Moldova în timpul domniei Prinţului Grigore Alexandru Ghica, a devenit ministru de război al Moldovei, în 1858, şi a reprezentat Galaţiul în divanul ad-hoc de la Iaşi. Cuza a fost un proeminent politician şi a susţinut cu tărie uniunea Moldovei şi Valahiei. A fost nominalizat în ambele ţări de către Partida Naţională, care milita pentru unire, în defavoarea unui prinţ străin. Profitînd de o ambiguitate în textul Tratatului de la Paris, este ales domn al Moldovei pe 17 ianuarie 1859 (5 ianuarie după calendarul iulian) şi în Muntenia pe 5 februarie 1859 (24 ianuarie după calendarul iulian). Unirea Principatelor Moldovei şi Valahiei a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea şi reprezintă unificarea vechilor provincii româneşti. Unirea este strîns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Muntenia. Totuşi, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală şi economică între cele două ţări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova şi Muntenia, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodămîntul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele ţări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenţia de la Paris din 1858, o înţelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două ţări, cu guverne diferite şi cu unele instituţii comune. La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei şi Valahiei, aducîndu-le într-o uniune personală. În 1861, cu ajutorul unioniştilor din cele două ţări, Cuza a unificat Parlamentul şi Guvernul, realizînd unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituţia adoptată în acel an a denumit noul stat România. Domnia lui Cuza Vodă a fost caracterizată de o nerăbdătoare dorinţă de a ajunge din urmă Occidentul, dar efortul domnului şi al sprijinitorilor săi întîmpină rezistenţa forţelor conservatoare şi a inerţiilor colective. Mai grav, el stă sub semnul provizoratului, căci domnia lui Cuza este percepută ca pasageră; ţara a vrut un domn străin, l-a acceptat însă pe cel autohton, dar n-a renunţat la vechea doleanţă; în aşteptarea contextului prielnic, ea îngăduie un provizorat. După Convenţia de la Paris din 1858, marile puteri au lăsat guvernul fiecărui principat în grija unei comisii provizorii, formate din trei caimacani (locţiitori ai sultanului în teritoriu), pînă la alegerea domnitorilor. Principala atribuţie a comisiilor era aceea de a supraveghea alegerea noilor adunări elective. Campania electorală din Moldova a dus la alegerea unei adunări favorabile unirii. Unioniştii moldoveni au putut impune cu uşurinţă candidatura la domnie a colonelului Alexandru Ioan Cuza, care a fost ales domn cu unanimitate de voturi la 5/17 ianuarie 1859. Ideea alegerii domnului moldovean şi la Bucureşti a fost oficial sugerată muntenilor de către delegaţia Moldovei, care mergea spre Constantinopol pentru a anunţa rezultatul alegerii de la Iaşi. În Valahia, adunarea a fost dominată de conservatori, care erau însă scindaţi. Neputîndu-se pune de acord asupra unui candidat propriu, conservatorii munteni au sfîrşit prin a se ralia candidatului Partidei Naţionale care a fost ales la 24 ianuarie/5 februarie 1859, domn al Valahiei. Astfel, românii au realizat de facto unirea, punînd la 24 ianuarie 1859, bazele statului naţional modern român. Sprijinul lui Napoleon al III-lea a fost decisiv pentru dezarmarea opoziţiei Turciei şi a Austriei faţă de dubla alegere, astfel că la 1/13 aprilie 1859 Conferinţa de la Paris a puterilor garante dădea recunoaşterea oficiala a faptului împlinit de la 24 ianuarie 1859. Conform deciziei Convenţiei de la Paris, la 15 mai 1859 este înfiinţată Comisia Centrală la Focşani, ce avea ca scop redactarea primului proiect de Constituţie din istoria modernă a României şi realizarea altor proiecte de unificare legislativă a Principatelor. Proiectul de Constituţie nu a fost aprobat însă de domnitorul Cuza, Comisia Centrală din Focşani fiind desfiinţată în februarie 1862. După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), iniţiază importante reforme interne: secularizarea averilor mînăstireşti (1863), reforma agrară (1864), reforma învăţămîntului (1864) ş.a., care au fixat un cadru modern de dezvoltare al ţării. Întîmpinînd rezistenţă din partea guvernului şi a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanţi ai boierimii şi ai marii burghezii, precum şi a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în 1863, un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mănăstireşti (decembrie 1863) şi dizolvă Adunarea Legiuitoare (2 mai 1864). În acelaşi an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă constituţie şi o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, şi decretează (14 august 1864) legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput codul civil şi cel penal, legea pentru obligativitatea învăţămîntului primar şi au fost înfiinţate primele universităţi din ţară, respectiv cea de la Iaşi (1860), care azi îi poartă numele, şi cea de la Bucureşti (1864). Tot în această perioadă a fost organizată şi armata naţională. Legea secularizării averilor mănăstireşti a fost dată de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza cu scopul de a lua toate proprietăţile şi averile anumitor Biserici şi mănăstiri şi a le trece în proprietatea statului, pentru „a spori avuţia ţării ”. Tot în timpul lui Cuza unele mănăstiri şi schituri au fost desfiinţate total sau transformate în biserici de mir. Domnitorul Ioan Cuza a instituit un impozit de 10% asupra veniturilor nete ale mănăstirilor, bisericilor, anumitor seminarii, centre de asistenţă socială etc. În faţa acestor măsuri aspre, mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei a făcut mai multe proteste, ceea ce a dus mai apoi la înlăturarea sa din scaun, această stare provocînd, mai tîrziu, însăşi căderea guvernului Kogălniceanu. Legea secularizării a fost adoptată în 1863 şi, pe lîngă cele enumerate mai sus, poate fi menţionată şi confiscarea anumitor averi pe care le aveau unele mănăstiri din Sfîntul Munte Athos şi pe care le-au primit cu mult timp înainte de la alţi domnitori (Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul etc,) pentru ca monahii din Sfîntul Munte să se roage pentru bunăstarea domniilor lor. Reforma fiscală a fost materializată prin instituirea impozitului personal şi a contribuţiei pentru drumuri, generalizată asupra tuturor bărbaţilor majori, printr-o nouă lege a patentelor, prin instituirea impozitului funciar şi alte măsuri care au făcut ca la sfîrşitul anului 1861, în preajma deplinei lor unificări administrativ-politice, Principatele Unite Române să fie dotate cu un sistem fiscal modern. Ar putea fi adăugată, pe plan cultural, „importanta iniţiativă a guvernului moldovean al lui Mihail Kogălniceanu, care a instituit, în toamna anului 1860, prima universitate a ţării, cea ieşeană.” Dezbaterile înverşunate care au avut loc în vara anului 1862 în privinţa proiectului de reformă agrară propus de conservatori şi adoptat de majoritate, dar nesancţionat de domnitor, au dovedit că maleabilitatea de care dădeau dovadă o bună parte dintre conservatori, în privinţa adoptării unui program general de reforme, nu concorda cu acceptarea de către ei a unei reforme agrare în sensul programelor revoluţionare de la 1848. De aceea, în anii imediat următori unificării administrative, nu s-a putut trece brusc la reforma agrară, ci s-a continuat, pentru o perioadă de timp, să se adopte reforme pe linia organizării moderne a statului, deoarece acestea nu întîmpinau opoziţia conservatorilor, încă stăpîni pe majoritatea mandatelor din adunare datorită sistemului electoral restrictiv. Reorganizarea departamentelor, legile pentru construirea căilor ferate, constituirea Consiliului superior al instrucţiunii publice, un regulament de navigaţie, organizarea corpului inginerilor civili, reorganizarea Şcolii de silvicultură şi o serie de măsuri premergătoare unei secularizări a averilor mănăstireşti au reprezentat, în această perioadă, concretizările planului de reforme. Din momentul în care conducerea guvernului a fost preluată de Mihail Kogălniceanu, aducerea din nou în dezbatere a reformei agrare a dus la izbucnirea unui violent conflict între guvern şi majoritatea adunării. A urmat dizolvarea adunării, pe calea loviturii de stat. Aceasta din urmă a sporit puterea domnitorului Cuza, şi totodată a înlăturat monopolul politic al conservatorilor asupra majorităţii în adunare. Sancţiunea poporului prin plebiscit şi recunoaşterea noii stări de lucruri de către puterea suzerană şi puterile garante au creat posibilitatea decretării Legii rurale în sensul programului paşoptist, desfiinţîndu-se relaţiile feudale în agricultură şi procedîndu-se la o împroprietărire a ţărănimii clăcaşe. Prin Legea rurală din 14/26 august 1864, peste 400000 de familii de ţărani au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alţi 60000 de săteni au primit locuri de casă şi de grădină. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorinţa de pămînt a ţăranilor, a desfiinţat servituţile şi relaţiile feudale, dînd un impuls însemnat dezvoltării capitalismului. Ea a reprezentat unul din cele mai însemnate evenimente ale istoriei României din secolul al XIX–lea. În timpul guvernului condus de Mihail Kogălniceanu, s-a trecut la etapa hotărîtoare a înfăptuirii reformelor. Astfel, primul demers făcut, într-o direcţie în care guvernul ştia că nu avea să întîmpine opoziţie pe plan intern, a fost acela al secularizării. La 13/25 decembrie 1863, la propunerea guvernului, adunarea a votat secularizarea averilor mănăstireşti cu 93 de voturi contra 3. Era o măsură de însemnătate majoră, datorită căreia era recuperat peste un sfert din teritoriul naţional. Apoi au fost elaborate şi promulgate Legea contabilităţii, Legea consiliilor judeţene, Codul Penal şi Legea instrucţiunii publice, precum şi crearea Consiliului de Stat. Tot acum se înfiinţează Şcoala Naţională de Arte Frumoase, la Bucureşti, la conducerea căreia este desemnat Theodor Aman şi este inaugurată, în premieră, o Şcoală de Medicină Veterinară. Analizînd suita de evenimente, unele cu caracter realmente revoluţionar, se poate spune că sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza au fost puse bazele statului unitar român modern. Practic, nu există domeniu de activitate economică, social-politică, culturală, administrativă sau militară din ţară, în care Cuza să nu fi adus îmbunătăţiri şi înnoiri organizatorice pe baza noilor cerinţe ale epocii moderne. Cuza începe să fie suspectat de liberalii radicali, care ulterior au făcut cartel cu conservatorii, că ar intenţiona să instituie un regim personal; acest fapt a slăbit poziţiile domnitorului şi a animat activitatea monstruoasei coaliţii, hotărîtă să-l înlăture. Complotiştii au reuşit să-şi realizeze planurile atrăgînd de partea lor o fracţiune a armatei (colonelul C. Haralambie, maiorul D. Lecca ş.a.), şi l-au constrîns pe domnitor să abdice în noaptea de 10/22–11/23 februarie 1866. La aceasta a contribuit însuşi Al. I. Cuza, care nu numai că nu a luat măsuri în privinţa factorilor reacţionari, ci, într-un discurs, se arăta dispus să renunţe la tron în favoarea unui principe străin (fapt susţinut şi de o scrisoare adresată unui diplomat străin). A fost instituită o locotenenţă domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie din partea armatei. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; apoi Senatul şi Comisia au proclamat ca domnitor pe Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana. Provizoratul locotenenţei domneşti a luat sfîrşit abia după ce Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866. Această abdicare silită putea avea consecinţe grave pentru România, pentru că:

după înlăturarea lui Cuza, satele au fost înspăimîntate că reforma agrară nu va mai avea loc.
la 3 aprilie 1866 la Iaşi o demonstraţie a Mişcării Separatiste care a cerut anularea unirii Moldovei cu Valahia,
Poarta Otomană a mobilizat armata la Dunăre pentru a interveni în România, unirea fiind recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza.

Restul vieţii sale şi-a petrecut-o în exil, locuind majoritatea timpului la Paris, Viena şi Wiesbaden. A fost înmormîntat iniţial la Biserica Domnească de lîngă Palatul domnesc de la Ruginoasa, conform dorinţei sale, iar după cel de-al doilea război mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

Prezentarea sistematică, pe repere calendaristice, a realizării unității statului național unitar român se prezintă succint astfel:

cauze interne

Unirea Basarabiei cu România – etape
Înființarea Partidului Național Moldovenesc = aprilie 1917
Congresul ostașilor moldoveni proclamă autonomia țării – 8 octombrie 1917
Ia naștere Sfatul Țării condus de Ion Inculeț
Sfatul Țării proclamă Republica Democratică Moldovenească = primul președinte Ion Inculeț
decembrie 1917 – ianuarie 1918 Rusia încearcă să preia puterea în Basarabia, Sfatul Țării cere ajutor militar României, armata română trece Prutul ți restabilește ordinea în Basarabia, Rusia rupe relațiile diplomatice cu România și confiscă tezaurul
ianuarie 1918 Sfațul Țării proclamă independența Republicii Democratice Moldovenești
27 martie 1918 Sfatul Țării a votat Unirea Basarabiei cu România.
9 aprilie 1918 regele Ferdinand semnează decretul de promulgare a Actului Unirii Basarabiei cu România
Unirea Bucovinei cu România
octombrie 1918: deputații români din Parlamentul de la Viena au constituit Consiliul Național Român.
9 octombrie 1918 Consiliul Național Român proclamă dreptul Bucovinei la autodeterminare și secesiune față de Austria
14 /27 octombrie 1918 ia ființă Adunarea constituantă a Bucovinei – este ales președinte Iancu Flondor – propune Unirea Bucovinei cu celelalte provincii din Imperiul austro Ungar într-un stat național
noiembrie 1918 ucrainienii încearcă să preia puterea în Bucovina – Consiliul Național Român solicită sprijin armatei române - ordinea este restabilită în Bucovina.
15 / 28 noiembrie 1918 Congresul General al Bucovinei votează unificarea necondiționată a Bucovinei cu România
18 decembrie 1918 regele Ferdinand semnează decretul de promulgarea a Actului Unirii Bucovinei cu România
1 decembrie Unirea Transilvaniei cu România
aprilie 1918 la Roma are loc Congresul Națiunilor din Imperiu – fiecare națiune are dreptul de a se constitui într-un stat independent sau de a se unui cu statul său național existent.
29 septembrie / 12 octombrie 1918 Partidul Național Român din Transilvania se întrunește la Oradea – adoptă Declarația prin care proclamă libertatea națiunii, separarea politică de Ungaria și asumarea suveranițății, în teritoriul național
3/16 octombrie 1918 împăratul Carol I întocmește manifest către popoarele mele credincioase – propune federalizarea imperiului.
18/31 octombrie la Arad ia ființă Consiliul Național Român Central, format din 6 membri ai Partidului Național Unitar Român și 6 membri a Partidului Social Democrat.
6 noiembrie 1918 Consiliul Național Român Central proclamă drepturile românilor la autodeterminare.
7 noiembrie 1908 Consiliul Național Român Central publică Textul Convocării la Alba Iulia a Adunării Naționale a Românilor.
13-14 noiembrie la Arad au loc tratative română-maghiare, tratativele eșuează deoarece ungurii recunoșteau doar autonomia Transilvaniei și și separarea definitivă a Ungariei
18 noiembrie /decembrie are loc Marea Adunare Națională de la Alba Iulia (1228 de delegați și peste 100000 de persoane.) Adunarea a fost deschisă de Pop de Băsești iar Rezoluția a fost prezentată de Vasile Goldiș
La 24 decembrie regele Ferdinand a semnat decretul de unire

Conținul rezoluției:

art 1 – decreta unirea cu România
art 2 – prevedea autonomie provizorie pentru Transilvania, se conducea prin organisme proprii până la integrarea completă.
art 3 – proclama libertate națională, libertate confesională, libertatea presei, regim democratic, libertatea conștiinței, liberate de asociere, reformă agrară radical, legislație muncitorească
art 4 – 8 – prezenta concepția celor strânși în adunare despre noua ordine a lumii
art 9 – declara constituirea Marelui Sfat Național cu rol de Parlament provizoriu al Transilvaniei - a ales Consiliul Dirigent cu rol de guvern al Transilvaniei

Cauze externe

Destrămarea Rusiei Țariste
Destrămarea Imperiului Austro-Ungar
Afirmarea principiului autodeterminării popoarelor (cele 14 puncte ale lui Wodrow Wilson)

Urmările acestui măreț eveniment sunt:

suprafața țării a crescut de la 137 000 km pătrați la 295 000 km pătrați
populația țării s-a dublat
formarea statului național unitar român s-a consfințit prin tratatele de Pace de la Paris din 1909 - 1920
la 15 octombrie 1922 la Alba Iulia a avut loc ceremonia de încoronare a regelui Ferdinand și a Reginei Maria

Concursul "Ciprian Porumbescu" Suceava 1976

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” este o inițiativă culturală a Consiliului Județean Suceava, care este și principalul susținător al actiunii.

Ciprian Porumbescu (născut Ciprian Golembiowski Porumbescu; a fost un compozitor român, care s-a născut la data de 14 octombrie 1853 în localitatea Șipotele Sucevei, Imperiul Austriac, azi județul Suceava, și a decedat la data de 6 iunie 1883, Austro-Ungaria, azi județul Suceava. El a fost fiul preotului ortodox Iraclie Porumbescu. Născut Ciprian Golembiowski (Golemb, Galamb=porumbei), acesta din urmă își schimbă numele de familie în Porumbescu în anul 1881. A început studiul muzicii la Suceava și Cernăuți, apoi a continuat la „Konservatorium für Musik und darstellende Kunst” din Viena cu Anton Bruckner și Franz Krenn. Aici a scos, în anul 1880, colecția de douăzeci de piese corale și cântece la unison, reunite în „Colecțiune de cântece sociale pentru studenții români”. În anul 1871, la aniversarea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, la festivități, alături de Eminescu, Slavici, AD Xenopol și alții participă și Ciprian Porumbescu, uimind asistența cu minunatul său cântec de vioară. Între anii 1873 - 1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuți, unde a și condus societatea studențească Arboroasa. A fost unul dintre cei mai faimoși compozitori din vremea sa. Printre cele mai populare lucrări ale sale sunt: Balada pentru vioară și orchestră op.29, opereta Crai Nou„ pusă în scenă pentru prima dată în sala festivă a Gimnaziului Românesc din Brașov (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881 - 1883). În plus, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce este folosită astăzi și de către Albania pentru imnul național “Hymni i Flamurit”. De asemenea, a scris și melodia fostului imn al României din epoca Ceaușescu – Trei culori. A murit la 29 de ani de tuberculoză la Stupca, acum acest sat fiind numit în onoarea sa Ciprian Porumbescu. În anii 1972-1973, regizorul de film Gheorghe Vitasnidis a realizat un foarte popular film artistic de lung metraj pentru ecran panoramic, în două serii, cu Vlad Rădescu debutând în rolul compozitorului. Alte lucrări din creația sa sunt: „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Odă ostașilor români” și altele. În 1950, principala instituție de învățământ de muzică din România primește numele său: Conservatorul Ciprian Porumbescu din București, nume pe care ăl poartă până în anul 1990. Întreaga sa creație muzicală se încadrează în sfera curentului romantic; manifestând în totalitate elemente tehnice și de expresivitate ale acestui curent. În lucrările sale, Porumbescu inserează tematici patriotice, elemente de expresivitate ce-l definesc ca stil, de o muzicalitate aparte, în care afișează o serie de trăiri personale, gânduri și idei, ce doar în acest mod pot fi auzite.

Mănăstirea Putna - 10 denar Dacia 1 OZ fine silver

Mănăstirea din localitatea Putna, județul Suceava, asezata la 72 de kilometri de Cetatea de Scaun este prima si cea mai importanta ctitorie a lui Stefan cel Mare, si strajuieste, de peste cinci veacuri, tinutul legendar al Bucovinei. Manastireaa fost ridicata de Stefan cel Mare pentru biruinta obtinuta in batalia de la Chilia, din 25 ianuarie 1465, la indemnul si cu staruinta sihastrului Daniil. Lucrarile de constructie ale manastirii au fost terminate in 1469, dar sfintirea ei a avut loc la data de 3 septembrie 1470. Ridicarea zidurilor de imprejmuire ale incintei si a turnurilor aferente lor a fost terminata dupa un deceniu de la sfintire, in 1481. Dupa 3 ani insa, manastirea a fost lovita de un puternic incediu care a afectat in mod grav constructia. Stefan cel Mare nu s-a lasat insa si desi avea pe cap bataliile cu Baiazid al II-lea, a refacut manastirea la fel de frumoasa cum fusese si inainte. In anul 1504 Stefan cel Mare a fost inmormantat in incinta manastirii, dupa 47 de ani de domnie. In 1536 manastirea a fost cuprinsa de un nou incediu, in care au ars casele domnesti, amandoua trapezele, bucataria, spitalul si camara cu toate alimentele din interior. Dupa doua decenii cladirile afectate de incediu au fost refacute, constructia casei domnesti fiind chiar amplificata. In urmatorul secol Putna a cunoscut o stare de inflorire. Monumentul a fost din nou devastat in anul 1653 de un incendiu pus de ostile conduse de Timus Hmelnitki, amestecat in luptele pentru tronul Moldovei dintre socrul sau Vasile Lupu si viitorul domn Gheorghe Stefan. Totusi aceasta informatie nu este foarte sigura si unele cercetari au aratat ca in acea perioada au avut loc alunecari de teren grave care au afectat fundatii bisericii, motiv pentru care a trebuit demolata. Vasile Lupu a inceput reconstructia manastirii, lucrari care au fost continuate de urmatorul domnitor, Gheorghe Stefan si finalizate de abia in 1662 de catre Eustatie Dabija, domnul de atunci al Moldovei. Lucrarile realizate in aceasta perioada nu au avut in vedere doar biserica, ci intregul complex manastiresc, constituind un moment important in istoria ansamblului monumental al Putnei. Intre 1854 si 1856, zidurile fostei case domnesti au fost demolate pana la nivelul solului iar in locul lor au fost construite un corp de cladiri care exista si in prezent. In aceeasi perioada zona de nord a fost largita si s-a construit un zid de 23 de metri, langa care s-au construit un nou corp de chilii. In partea de nord-vest s-a ridicat o masiva cladire cu parter si etaj destinata staretiei. In anul 1859 au fost facute modificari la forma acoperisului iar in anul 1882, pe locul turnului-clopotnita din lemn s-a construit un turn inalt din zidarie, in care s-au instalat clopotele. In urmatoarea perioada au mai urmat lucrari incheiate in 1902, prilej cu care a fost refacut acoperisul bisericii dupa forma vechilor acoperisuri ale monumentelor moldovenesti.

O.J.T. (Oficiul județean de turism) Suceava - Jubileu

Turismul este călătoria realizată în scopul recreării, odihnei sau pentru afaceri. Organizația Mondială a Turismului (O.M.T.) definește turiștii ca fiind persoanele ce „călătoresc sau locuiesc în locuri din afara zonei lor de reședință permanentă pentru o durată de minimum douăzeci și patru de ore dar nu mai lungă de un an consecutiv, în scop de recreere, afaceri sau altele nelegate de exercitarea unei activități remunerate în localitatea vizitată.” Turismul a devenit o activitate de recreere globală populară. Turismul este ramura economică cea mai puternică pe plan mondial. În 2004 s-au obținut în acest sector, conform O.M.T. circa 623 miliarde de dolari americani. Cu aproximativ 100 milioane de angajați la nivel mondial, turismul se evidențiază și ca cel mai important angajator. Turismul în România se concentrează asupra peisajelor naturale și a istoriei sale bogate. Traversată de apele Dunării, România are un scenariu sensibil, incluzând frumoșii și împăduriții Munți Carpați, Coasta Mării Negre și Delta Dunării. Cu rolul de a puncta peisajele naturale sunt satele, unde oamenii de acolo trăiesc și mențin pentru sute de ani tradițiile. În România este o abundență a arhitecturii religioase și a orașelor medievale și a castelelor, ce accentuează și valorifică potențialul turistic al României. Până la instaurarea comunismului, turismul românesc organizat se desfăşura prin intermediul asociaţiilor şi cluburile de turism existente. Primul Club Alpin a luat fiinţă în Braşov la 10 mai 1873. Cea mai veche asociaţie este S.K.V.– Siebenbürgischer Karpaten Verein, înfiinţată la Sibiu la 28 noiembrie 1880 şi dizolvată în 1944. Această asociaţie a avut cei mai mulţi membri (germani, români, maghiari şi alte naţionalităţi) şi cele mai multe secţii, a construit cele mai multe drumuri şi cabane (59), a editat 56 de Anuare, a înfiinţat un corp de călăuze brevetate şi primele echipe de salvare în munţi. La 2 aprilie 1926 a luat fiinţă Turing-Clubul României, având mai multe secţii în ţară. A construit cabane, a efectuat marcaje turistice şi a publicat Calendar săptămânal, transformat în Enciclopedia Turistică Românească. Sub egida T.C.R. au apărut şi alte publicaţii. Grupul Alpin Brav, transformat în 1937 în Clubul Carpatin Român, a fost înfiinţat de câţiva elevi de la liceul Mihail Viteazul, căpătând personalitate juridică la 18 martie 1936. Acesta a construit cabana Brav, devenită Caraiman. Asociaţia turistică România Pitorească a luat fiinţă în Bucureşti la 21 mai 1930. A construit cabana Ciucaş, a tipărit un an revista România Pitorească şi apoi Buletinul România Pitorească. Clubul Alpin Român s-a construit la 18 martie 1934. A construit Căminul Alpin – Buşteni, un refugiu la intrarea în Valea Coştilei şi şi-a cumpărat un sediu în Bucureşti. A tipărit Buletinul Alpin şi apoi Buletinul Clubului Alpin Român. A practicat alpinismul şi căţărarea, înfiinţând în 1938 prima şcoală de căţărare modernă în România, fiind organizat pe trei secţii. Asociaţia Piatra Craiului a fost creaţia unui pensionar militar. A închiriat de la călugări cabanele „Decebal” şi „Bucegi”, din apropierea peşterii Ialomiţei. Activitatea acestor asociaţii a fost în general alpinismul. Ele au fondat în 1934 Federaţia Societăţilor de Turism şi Alpinism, iar din februarie 1936, data înfiinţării O.N.T. (Oficiul Naţional de Turism), în parte au fost patronate şi de acesta. În cadrul O.N.T. au existat Birouri județene și Birou național de turism pentru tineret (B.T.T.).

Intalnita in Romania pe stancile aproape inaccesibile omului din Muntii Vrancei, Muntii Bucegi, Muntii Fagarasului, Muntii Maramuresului, Rodna, Obcinele Bucovinei, Masivul Ceahlau, Retezat, Godeanu, Floarea de colt este o planta deosebit de rara. Din acest motiv ea a fost declarata monument al naturii si este ocrotita prin lege inca din 1931. Floarea de colt este protejata in rezervatii naturale cum ar fi cele din Piatra Craiului, Muntii Bucegi, Ciucas, judetul Alba etc. Leontopodium alpinum (dupa denumirea sa stiintifica), este o planta perena, de o frumusete aparte si totodata cea mai rara din intreaga flora montana. Tulpina este dreapta si poate ajunge pana la 20 - 30 cm inaltime. Aceasta este imbracata in partea de jos cu frunze catifelate, de dimensiuni diferite asezate de jur imprejurul tulpinei, in forma de cerc. Numeroasele si micutele flori, compuse din petale de un alb imaculat sunt dispuse in asa fel incat lasa impresia unei singure flori de forma unei stelute. Intalnita de cele mai multe ori pe culmile stancoase si tot mai rar pe platourile montane, floarea de colt are radacina fixata in putinul pamant ramas intre scobiturile sapate in stancile calcaroase. Intreaga planta este acoperita de peri catifelati de culoare argintie, ce protejeaza frunzele si florile de vant. La noi in tara, floarea de colt poate fi vazuta inflorita in lunile iulie si august. Se pare ca floarea de colt provine din tinuturile Asiei, acolo crescand la fel de deasa ca si iarba. In diferite locuri din lume unde mai poate fi intalnita, floarea de colt poate atinge inaltimea de pana la 80 cm. Numita in popor si floarea reginei, floarea doamnei, steluta sau albumita, floarea de colt are in traditia romaneasca o semnificatie aparte, ea fiind un simbol al dragostei. Se spune ca, pentru a-si dovedi dragostea si curajul, tinerii colindau zonele stancoase ale muntilor pentru a culege flori de colt si a le oferi iubitelor. In limbajul florilor ea inseamna puritate si curatenie.

Asociația Județeană Sportivă "Sportul pentru toți" - Suceava - 20 ani

Piesa de mai este o medalie specială realizată de compania privată orădeană Medal Alex Sztankovits pentru a fi conferită membrilor Asociației Județene Sportive "Sportul pentru toți" din municipiul Suceava.

Asociația Sportul pentru Toți Suceava (A.J.S.P.T. Suceava) este o organizație non-profit la nivel regional, organizație neguvernamentală, recunoscută oficial de Ministerul Justiției din România încă din anul 2002. Tot în anul 2002, organizația noastră a fost recunoscută oficial de Ministerul Tineretului și Sportului ca organizație sportivă. A.J.S.P.T. Suceava are sediul în orașul Suceava, Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 7, 720262, județul Suceava, România, telefon 0040745666568. Din anul 2003 federația este afiliată la Federația Română Sportul pentru Toți, ca membru cu drepturi depline. Organizația noastră are acorduri de colaborare și dezvoltă activități specifice cu instituții publice sau ONG-uri locale, la nivel regional, național și internațional. Asociația are peste 300 de membri și voluntari activi în diverse domenii de activitate. Viziunea Asociației Județene Sportul Pentru Toti Suceava este crearea unui sistem integrat de dezvoltare personală și profesională a tuturor celor care fac parte din sistemul nostru sport pentru toți.Misiunea Asociației Județene Sportul Pentru Toti Suceava., Dezvoltarea de strategii pentru asigurarea liberei participări a oricărei persoane, fără discriminare, la activități fizice și sportive pentru sănătate, educație și recreere; Elaborarea și aplicarea de programe proprii urmărind menținerea și valorificarea tradițiilor și obiceiurilor locale, a condițiilor climatico-geografice și ținând cont de nevoile și preferințele populației; Desfășoară activități specifice și de incluziune socială cu persoane din categorii sociale defavorizate: copii, femei, șomeri, tineri, imigranți, minorități etnice, persoane private de libertate dar și alte categorii sociale defavorizate; Desfășoară activități de voluntariat și pentru formarea voluntarilor în conformitate cu legislația specifică națională și europeană;”

Insigna - C.S.M. Suceava

Clubul Sportiv Municipal Suceava (C.S.M.) s-a înființat în anul 1972, inițial cu următoarele secții sportive; atletism, fotbal, rugby și volei. Ulterior, în anul 1976 s-au adăugat secțiile de lupte greco-romane, hochei pe gheață, în 1978 patinaj viteză, în 1979 handbal, în 1981 înot, în 1990 baseball și canotaj. Rezultatele bune nu au întârziat să apară, chiar din primul an de la înființare prin promovarea echipei de rugby în divizia A, dar și prin alți sportivi ai altor secții cum ar fi; atletism, lupte, greco-romane, fotbal, înot, canotaj și tir cu arcul. Beneficiind de o baza larga de selecție, de antrenori valoroși precum și de un management eficient C.S.M. Suceava ajunge unul din cele mai importante cluburi sportive din Romania cucerind prin sportivii săi peste 100 de medalii internaționale și alte multe medalii naționale. Sus am postat două logo-uri ale C.S.M. Suceava.

Suceava este un municipiu, reședința și totodată cel mai mare oraș al județului Suceava, România. Municipiul Suceava se numără printre cele mai vechi și mai importante așezări ale țării. Timp de două veacuri a fost capitală a principatului Moldova, iar între anii 1775 - 1918 a fost un oraș din Imperiul Austriac (pământurile coroanei Regatul Galiției și Lodomeriei și Ducatul Bucovinei). Teritoriul orașului Suceava și împrejurimile sale au fost locuite, așa cum atestă cercetările arheologice, din timpuri străvechi, începând chiar din paleolitic. În secolele II–III exista aici o așezare a dacilor liberi, descoperirile arheologice relevând și puternice influențe romane. În epoca migrației și în secolele următoare populația autohtonă a continuat să viețuiască pe aceste meleaguri, iar în secolul al XIV-lea, în anul 1388 Suceava este menționată drept capitală a Moldovei. În prezent orașul are o populație de aproximativ 86000 de locuitori. Deasupra am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Suceava, iar dedesubt câteva fotografii ale unor monumente arhitectonice inconfundabile ale orașului.