Mai jos admiri și alte poze reprezentând monumente de cultură și
arhitectură din satul austriac MUHLING, comuna WIESELBURG,
bundeslandul AUSTRIA INFERIOARĂ, câteva trimiteri poștale
ilustrate și o medalie locală
Pensiunea Kupetz
Lagărul
Pensiunea Schager - bază ciclism
Trimiteri poștale
Medalie locală
xxx
O PASTILĂ DE UMOR
UN AFORISM DIN CREAȚIA
lui Gheorghe Bâlici - Republica Moldova
UN CAREU DE DEFINIȚII
REZOLVAT
O FOTO EPIGRAMĂ PROPRIE
UN DUEL EPIGRAMATIC
________xxx________
CÂTEVA
INSIGNE ROMÂNEȘTI
INSIGNA
este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din
materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă,
pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri
grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o
asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club,
de identificare localitate, de identificare societate comercială, de
identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare
asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări
sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.
Avram Iancu - Cluj Napoca - 1992

Avram Iancu a fost un avocat transilvănean și
revoluționar pașoptist, care s-a nascut în anul 1824, în localitatea Vidra de
Sus, azi comuna Avram Iancu, judetul Alba. Din pacate, ziua si luna nu se
cunosc, pentru ca în matricola - actul de nastere nr. 40/1824 al comunei Vidra
de Sus - se afla doar mentiunea ca “S-a nascut pe vremea cireselor”. Se
poate deduce ca nasterea a avut loc în luna iulie 1824. Tatal lui Avram Iancu
s-a numit Alexandru Iancu, iar mama – Maria. Erau oameni harnici si gospodari,
cu o stare materiala buna. Avramut, precum îl dezmierdau parintii, era un copil
plin de virtuti, gânditor si scurt la vorba, cu o inima sincera si buna.
Buchiile le-a învatat la Vidra si Câmpeni, clasele elementare le-a urmat la
Abrud, judetul Alba, gimnaziul inferior la Zlatna, cel superior si Facultatea
de Drept la Cluj. Peste tot s-a bucurat de simpatia colegilor,
profesorilor si a locuitorilor. A fost un student eminent, iar matematica si
istoria i-au fost materiile preferate. Dupa terminarea cursurilor juridice la
Cluj, în anul 1845, cu cele mai alese aprecieri de atestare si cu calificativul
“eminent”, s-a prezentat în fata Guvernului din Cluj, pentru a fi primit ca
practicant fara salariu. A fost însa respins de comisie, pentru ca era plebeu,
adica nu avea originea de nobil maghiar. În urma acestei nedreptati, Avram
Iancu s-a dus la Târgu Mures, unde s-a înscris la “Tabla Regeasca” în calitate
de cancelist, cu scopul de-a se pregati în meseria de avocat, pe care a si
obtinut-o în anul 1848, cu mult succes. Avram Iancu, om al pacii,
dreptatii sociale si al bunei convietuiri între popoare a deplâns hotarârea
motiunii nedrepte votata la 15 martie 1848, la Budapesta, potrivnica poporului
român majoritar in Transilvania, de unire fortata a acestei provincii românesti
cu Ungaria. La adunarea cancelistilor mureseni de la “Tabla Regeasca”, tinuta
în ziua de 25 martie 1848, data la care cancelistii unguri solicitau celor
români semnaturile si acordul unirii Transilvaniei cu Ungaria, Avram Iancu, în
prezenta celor 300 de cancelisti prezenti la adunare, a pronuntat plin de
indignare: “În numele neamului românesc resping marinimozitatea
voastra. Dreptul istoric are sa se spulbere înaintea drepturilor omului. Spre
rusinea veacului al XIX-lea, am suferit robia îndelungata. Pretindem stergerea
sclaviei si egalitate perfecta sau moarte!”. În testamentul sau, Avram
Iancu si-a precizat idealul sau în viata: “Unicul dor al vietii mele este
sa-mi vad natiunea fericita, pentru care dupa puteri am lucrat pâna
acum!”. A fost unul dintre initiatorii si organizatorii adunarilor de
la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai si 15-23 septembrie 1848, precum si
conducatorul cetelor înarmate de tarani si de mineri din Muntii
Apuseni. În timpul Revolutiei de la 1848 a condus aceste osti, organizând
apararea lor în Muntii Apuseni. A respins numeroasele atacuri ale ostilor
maghiare, superioare ca numar si ca armament, câstigându-si renumele de
"Craiul muntilor". Iancu considera necesara unirea fortelor
revolutionare ale celor doua popoare (român si maghiar) în lupta împotriva
dusmanului comun, absolutismul habsburgic. El conditiona însa aceasta unire de
satisfacerea revendicarilor sociale si nationale ale românilor. Coplesite de
armatele habsburgice si de cele tariste, tradate de unii generali, trupele
revolutionare române si maghiare au capitulat la Siria, în 13 august 1849. Dupa
înfrângerea revolutiei, bolnav si adânc îndurerat de nedreptatile ce li se
faceau taranilor, a caror eliberare reala nu o putuse vedea înfaptuita, Avram
Iancu a ramas printre moti, în Muntii Apuseni. În anul 1849, fiind la Viena
pentru sustinerea drepturilor nationale, a refuzat sa primeasca o decoratie
imperiala, zicând:"Natiunii sa i se dea drepturile promise, atunci voi
primi, altcum nu". Un
an mai târziu refuza sa se întâlneasca cu împaratul Austriei, Franz Iosef,
aflat în vizita prin Transilvania. În acelasi an este arestat si
închis. Dupa eliberarea din închisoare, isi petrece ultimii ani ai vietii
ratacind prin munti, pe Valea Ariesului, la Lupsa, dar mai cu seama la Baia de
Cris, unde se adaposteste la covrigarul Ioan Stupina, supranumit Liber. Stând
pe prispa casei acestuia, cânta serile din fluierul de paltin mestesugit cu
multa maiestrie de el, în prezenta multimii de oameni care venea sa-l
asculte. S-a stins din viata la 10 septembrie 1872, pe prispa casei
acestuia. “Craiul Muntilor” a fost înmormântat cu multa evlavie în cimitirul
din satul Tebea, comuna Baia de Cris, judetul Hunedoara, lânga gorunul lui
Horea, potrivit dorintei sale testamentare. Avram Iancu a fost condus pe
ultimul drum de un sobor de peste 30 de preoti si de peste 10000 de oameni,
care i-au ramas fideli pâna în ultima clipa.

Nicolae Ceaușescu
.jpg)
Nicolae Ceaușescu s-a născut pe 26 ianuarie 1918 în satul Scornicești, într-o
familie numeroasă și săracă. Provenind dintr-o gospodărie modestă, el a crescut
într-o perioadă marcată de dificultăți economice și instabilitate
politică, fiind unul dintre cei 10 copii ai familiei Ceaușescu. Tatăl său, Andruță Ceaușescu, era un țăran modest, iar mama sa,
Lixandra, o femeie devotată, care și-a crescut copiii în spiritul muncii grele
și al valorilor tradiționale. La o vârstă fragedă, Nicolae a părăsit satul
natal pentru a merge la București, în căutarea unei vieți mai bune.
Acolo, a lucrat ca ucenic într-un atelier de cizmărie și, treptat, a început să
intre în contact cu mișcările comuniste clandestine. În anii ’30, Bucureștiul era un focar de idei politice, iar
tânărul Ceaușescu s-a alăturat entuziast Partidului Comunist Român, care la
acea vreme era ilegal. Implicarea sa activă în mișcările comuniste i-a adus
primele probleme cu autoritățile. În 1936, la doar 18 ani, Nicolae Ceaușescu a
fost arestat pentru activități subversive și distribuit materiale de propagandă
împotriva regimului. Aceasta avea să fie prima dintr-o serie lungă de arestări
care i-au marcat tinerețea. Între 1940 și 1944, Ceaușescu a petrecut mai mulți
ani în închisorile regimului de atunci, unde a fost deținut alături de alte
figuri proeminente ale mișcării comuniste, inclusiv Gheorghe Gheorghiu-Dej,
mentorul său politic. Aici, și-a consolidat relațiile cu liderii comuniști și
și-a format ideologia care avea să îi ghideze întreaga carieră politică. După eliberarea din
1944, odată cu sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Ceaușescu a fost
rapid promovat în rândurile Partidului Comunist Român, care începuse să câștige
influență în țară. În anii ce au urmat
războiului, Ceaușescu a fost una dintre figurile-cheie ale Partidului Comunist, crescând treptat în ierarhie. După ce comuniștii au preluat
controlul asupra României în 1947, Ceaușescu a ocupat diverse funcții
importante, inclusiv cea de ministru adjunct al Apărării, iar ulterior a
devenit membru al Biroului Politic al PCR. În 1965, după moartea lui Gheorghe
Gheorghiu-Dej, Ceaușescu a fost ales Prim-secretar al Partidului Comunist
Român, preluând controlul asupra țării. Spre surprinderea multora, în primii ani
de conducere, el a părut un reformator moderat și un lider popular, promovând o
politică de independență față de Uniunea Sovietică, care i-a adus recunoaștere
internațională. Un moment important în
consolidarea sa pe scena internațională a fost în 1968, când Ceaușescu a
condamnat public invazia Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la
Varșovia, un gest curajos care a fost apreciat de țările occidentale și
care i-a adus României un statut de „copil rebel” în blocul comunist. Deși la începutul carierei sale internaționale era văzut ca un
lider curajos și independent, în anii '70 și '80, Ceaușescu a început să
dezvolte un cult al personalității asemănător cu cel al altor dictatori din
blocul estic. Imaginile sale și ale soției sale, Elena Ceaușescu, au devenit
omniprezente în viața cotidiană a românilor. În toate discursurile și
manifestările publice, Ceaușescu era prezentat ca „geniul Carpaților”,
„conducătorul suprem” și „salvatorul națiunii”. Politicile economice ale lui Ceaușescu au început să devină din ce
în ce mai distructive pentru România. În dorința sa de a plăti datoria externă
a țării, Ceaușescu a implementat un plan drastic de austeritate, care a dus la
raționalizarea alimentelor, combustibililor și a altor resurse de bază. În timp ce România exporta masiv alimente și produse
industriale pentru a strânge valută, populația suferea de foame și frig. Viața de zi cu zi
devenea tot mai dificilă, cu cozi interminabile pentru produse de bază și un
standard de viață în continuă scădere. În contrast cu suferința populației, familia Ceaușescu trăia
într-un lux de neimaginat în Palatul Primăverii, reședința lor din București. Cu peste 80 de camere (de facpt am
aflat ca sunt 174), palatul era un simbol al opulenței și al puterii absolute.
Decorat cu marmură, lemn exotic și covoare persane, palatul includea o
piscină interioară, o seră cu plante tropicale și o cameră de proiecții unde
Ceaușescu viziona filmele preferate. Palatul
Primăverii nu era doar locuința privată a dictatorului, ci și un loc unde se
țineau întâlniri și recepții oficiale, unde liderii străini erau impresionați
de bogăția afișată.

În timp ce majoritatea românilor trăiau în apartamente mici
și înghesuite, adesea fără căldură sau electricitate suficientă, Ceaușescu și
familia sa se bucurau de toate conforturile posibile. Regimul lui
Ceaușescu a început să se clatine la sfârșitul anilor '80, pe măsură ce nemulțumirea populară față de condițiile de
viață și represiunea politică creștea. În decembrie 1989, protestele din
Timișoara au evoluat rapid într-o revoltă națională. Ceaușescu, care se afla
într-o poziție de putere aparent inexpugnabilă, nu a realizat gravitatea
situației și a încercat să restabilească ordinea prin forță. Pe 21 decembrie 1989,
a organizat un miting public în București, în încercarea de a demonstra că încă
deține controlul asupra țării. În mod neașteptat, mulțimea a început să huiduie
și să scandeze împotriva lui, un moment șocant care a marcat începutul
sfârșitului. În fața revoltei,
Ceaușescu și soția sa au încercat să fugă din capitală, dar au fost capturați
de armată. În urma unui proces sumar, desfășurat în Ajunul Crăciunului, Nicolae
și Elena Ceaușescu au fost condamnați la moarte și executați pe 25 decembrie
1989.Astăzi, Nicolae Ceaușescu este amintit ca unul dintre cei mai represivi
dictatori din Europa de Est, dar și ca un lider care a avut momente de glorie
internațională. Pentru unii, el rămâne un simbol al independenței față de Uniunea
Sovietică și un lider naționalist, în timp ce pentru alții, este asociat cu
suferința, sărăcia și cultul absurd al personalității. Moștenirea lui Ceaușescu rămâne una complexă și controversată, o
poveste a unui om care a ajuns de la sărăcia rurală la puterea absolută, doar
pentru a sfârși tragic într-o revoluție sângeroasă. SURSA – net -
httpps://www.craftlaser.ro/blog/nicolae-ceau%C8%99escu-biografia-unui-dictator-controversat.html?srsltid=AU7gw4XJespYlOAY9rrh3I_zMVUXnRSXwakwLT5ZSdkehz-jgOtv7BHz
1 Martie 1898
Piesa de mai sus este un mărțișor din anul
1898, opera
gravorului Theodor Radivon de la Casa Regală a României. Piesa este confecționată din alamă, are forma rotundă cu
inel de prindere, diametrul 20,45 milimetri și greutatea de 3,98 grame.

An de an, de 1 Martie, ne recapatam
speranta, optimismul, credinta in mai bine si sporul in toate. Martie este
momentul in care oamenii incep sa caute primul ghiocel, ca semn al venirii
primaverii cu adevarat. Acum frigul incepe sa se impleteasca cu razele
soarelui, intunericul cu lumina si dupa o iarna grea cu omat mare invinge
viata, primavara, soarele. Acest triumf al reinvierii si regenerarii este
invocat prin Martisorul pe care-l daruim celor dragi, ca mic semn ce ne dorim
sa le aduca fericire si noroc. Ziua de 1 Martie, Martisorul, dupa calendarul
vechi, era considerata ca inceputul unui Nou An, sarbatoarea venirii
primaverii. Martisorul era un fel de talisman menit sa poarte noroc, oferit de anul nou
impreuna cu urarile de bine, sanatate, dragoste si bucurie si se sarbatoreste
din timpul romanilor, cand se sarbatorea ca zeul Marte, zeul fortelor naturii,
al primaverii si al agriculturii. Inventivitatea
comerciantilor nu cunoaste limite. De la pandantive clasice cu inimioare,
floricele, stelute si pana la papirusuri cu declaratii solemne de dragoste si
aranjamente miniaturale ikebana. Totul respira a primavara. Miroase a nou si a
curat. Strazile s-au zvantat sub un soare promitator si furnicarul de oameni
cauta cel mai potrivit suvenir pentru mama, iubita, prietena sau colega de
serviciu. E timpul urarilor de dragoste, ghioceilor si narciselor. Semnificatia
martisorului a ramas ace easi de-a lungul timpului: este un simbol al
primaverii, al revenirii la viata. El ne aduce optimism si credinta. Forma acestuia
s-a schimbat in timp. La inceput martisorul era simbolizat printr-o moneda. Mai
tarziu aparea sub forma unor mici pietre de rau vopsite in alb si rosu insirate
pe o ata. Acum margelele frumos colorate, ceramica si florile le-au luat locul.
Oamenii ofera cu multa placere de 1 Martie martisoare celor pe care ii iubesc,
ca simbol al admiratiei lor, ca respect si stima speciala pentru doamne si
domnisoare. Martisoarele sunt un dar ce se primeste sau se ofera cu mare
placere in luna Martie in Romania si reprezinta un simbol al primaverii dar si
al dragostei si admiratiei. El este daruit incepand cu zorii primei zile din
Martie fiintelor dragi. In general acest simbol este oferit copiilor, tinerelor
fete si femeilor pentru a le proteja gingasia si sensibilitatea. Martisoarele
se ofera de catre barbati tinerelor fete sau doamnelor dar pot fi oferite si de
catre fete prietenelor, mamelor, bunicilor. In Moldova se practica obiceiul ca
fetele sa daruiasca la randul lor martisoare barbatilor. Este frumos ca fiecare
martisor sa reprezinte persoana careia ii este daruit sau urarea care vrea sa
fie facuta. Un cosar poate transmite bunastare, trifoiul noroc sau ghiocelul
poate exprima gingasia. Dincolo de obiceiuri si traditii, martisorul este o
intrupare a bucuriei, a dragostei de viata, un semn prin care noi, oamenii,
salutam renasterea naturii odata cu venirea primaverii. Martisorul este numit
si “funia anului”, care se spune ca aduna laolalta saptamanile si lunile in
cele doua anotimpuri stravechi ale calendarului popular: vara si iarna,
simbolizate de snurul bicolor. Impletirea alb-rosie a snurului se regaseste in
steagul calusarilor, la bradul de nunta, la podoabele junilor si in multe alte
obiceiuri stravechi. Impletirea celor doua culori simbolizeaza regenerarea vietii. Rostul snurului era ca, prin impletirea celor doua fire ce simbolizeaza
unitatea contrariilor (lumina-intuneric, caldura-frig, iarna-vara), sa se aduca
sanatate si paza de boli. Cele doua culori impletite mai simbolizeaza dragostea
si ura, viata si moartea saubinele si raul. In calendarul vechi, 1 Martie marca
inceputul unui Nou An. Martisorul, o podoaba de mici dimensiuni, cu snur-alb
rosu, a fost creat cu rol de talisman menit sa poarte noroc si sa insoteasca
urarile de dragoste, sanatate, bucurie si bunastare. Inca de pe timpul
romanilor, venirea primaverii era un prilej de cinstire a zeului Marte,
stapanul fortelor naturii si al agriculturii. In zona Moldovei si Bucovinei din
vechi timpuri, martisorul era compus dintr-o moneda de aur si argint, prinsa cu
ata alba-rosie. Copiii il purtau in jurul gatului, iar fetele il prindeau in
par si il pastrau pana la inflorirea arborilor. La sfarsitul lunii martie,
martisorul era atarnat de un copac, obicei care s-a pastrat si in zilele
noastre. Snurul martisorului este atasat mai multor obiecte artizanale care
intruchipeaza animale, flori, litere si alte simboluri cu diverse semnificatii.
In unele zone geografice, mamele leaga un martisor cu moneda de aur sau argint
de mana copiilor inainte de rasaritul zilei de 1 Martie, pentru a-i feri de
boli. In comunitatile traditionale bucovinene, fetele ofera cu multa bucurie
martisorul, in ziua de 1 Martie, flacailor din sat. In Dobrogea, martisoarele
sunt purtate pana la sosirea cocorilor, apoi aruncate in aer pentru ca
fericirea sa fie mare si inaripata. Transilvanenii leaga snurul alb-rosu de
ferestre, usi si coarnele animalelor pentru a alunga duhurile rele. Impletirea
alb-rosie a snurului se regaseste in steagul calusarilor, la bradul de nunta,
la podoabele junilor si in multe alte obiceiuri stravechi. Ei bine...iata
povestea martisorului... Odata soarele coborî într-un sat, la hora, luând
chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit si l-a rapit dintre oameni, inchizându-l
într-o temnita. Lumea se intristase. Pasarile nu mai cântau, izvoarele nu mai
curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndraznea sa-l înfrunte pe zmeu.
Dar într-o zi, un tânar voinic s-a hotarât sa plece sa salveze soarele. Multi
dintre pamânteni l-au condus si i-au dat din puterile lor ca sa-l ajute sa-l
biruie pe zmeu si sa elibereze soarele. Drumul lui a durat 3 anotimpuri: vara,
toamna si iarna. A gasit castelul zmeului si au început lupta. S-au înfruntat
zile întregi pâna când zmeul a fost doborât. Slabit de puteri si ranit, tânarul
elibera Soarele. Acesta se ridica pe cer înveselind si bucurând lumea. A
reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns sa vada
primavara. Sângele cald din rani i s-a scurs în zapada. Pe când acesta se
topea, rasareau flori albe, ghioceii, vestitorii primaverii. Pâna si ultima
picatura de sânge se scurse în zapada imaculata. De atunci tinerii împletesc
doi ciucurasi: unul alb si unul rosu. Ei le ofera fetelor pe care le iubesc sau
celor apropiati. Rosul înseamna dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de
culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizeaza sanatatea si puritatea
ghiocelului, prima floare a primaverii. La originile martisorului a stat o
moneda de aur sau de argint, dupa alte surse, la care se atasa o sfoara facuta
din doua fire rasucite, una rosie si alta alba ( sau alb si negru), ce
semnificau lupta vietii asupra mortii, a sanatatii impotriva bolii si care era
purtata in general de persoanele sensibile (copii si fete tinere). Exista
credinta, conform careia, aceasta amuleta aducea noroc si fericire. La inceputurile sale martisoarele erau purtate la gat sau la
mana, si erau atarnate de o cordea rosie sau de un gaitan compus din doua fire
rasucite de matase alba si rosie, sau dintr-un fir de arnici rosu sau unul din
bumbac alb. In zilele noastre, martisorul se poarta o perioada de timp bine
determinata si nu mai este purtat la gat ci la incheietura mainii sau prins in
piept cu convingerea ca toate dorintele se vor implini. In trecut, in Moldova
si Bucovina copii si fetele purtau o moneda de aur sau argint legata la gat
timp de 12 zile dupa care o prindeau in par si-o tineau astfel pana la
inflorirea primul pom sau pana la sosirea berzelor. Altele agatau martisorul pe
un trandafir iar cu moneda isi cumparau branza, pentru a avea o fata alba si frumoasa
tot anul. Scoaterea martisorului, conform ritualurilor, are un scop bine
intemeiat: sa marcheze astfel tranzitia dintre sfarsitul iernii si noul anotimp
care incepe. Un obicei de la sate este ca taranii sa puna copiilor martisoare
ca sa fie curati ca argintul si sa nu-i scuture frigurile, iar fetele zic ca-l
poarta ca sa nu le arda soarele si cine nu le poarta are sa se ofileasca.
Poporul mai stie ca martisorul trebuie purtat ca lucru sfant, nu ca pe o
podoaba ori ca jucarie. Ca sa se respectam traditia, martisorul trebuie legat
la rasaritul soarelui, in prima zi a lunii martie. El se poarta de la 1 martie
pana cand se arata semnele de biruinta ale primaverii: pina se aude cucul
cantand, pana infloresc ciresii ori trandafirii, pana vin berzele sau randunelele.
Dupa, martisorul nu se arunca, ci se leaga de un trandafir sau de un pom
inflorit, ca sa ne aduca noroc. Martisorul se poarta in zilele Babei Dochia,
care sunt intre 1-9 martie si exista si acum obiceiul de a-ti alege o anume zi
din aceasta perioada, care spune ca asa cum va fi in acea zi, asa va fi tot
anul tau. O zi insorita va prevesti un an bun, iar una mohorata un an prost. Martisorul este
strans legat de traditia romaneasca: el nu se intalneste decat in spatiul
carpatic si in zonele limitrofe, la romani si la unele populatii invecinate,
care l-au preluat de la acestia. Obiceiul este cu mult anterior crestinismului,
stand in legatura cu scenariul ritual al anului nou agrar, celebrat
primavara.Pana in veacul trecut, martisorul se daruia copiilor si tinerilor -
fete si baieti deopotriva - de 1 martie, inainte de rasaritul soarelui. Snurul
era legat la mana, prins in piept si purtat, dupa zone, pana la Macinici,
Florii, Paste, Armindeni, sau pana la inflorirea unor pomi fructiferi. Apoi era
agatat, ca semn benefic, pe ramurile inflorite de macesi, vita-de-vie, visin,
cires, se punea sub closca ori se agata la icoana. Ziua scoaterii martisorului
era marcata de o petrecere numita „bautul martisorului“. Cu trecerea timpului,
de snurul bicolor s-au legat monede de argint si de aur. In ziua de astazi, de
acest snur se atarna obiecte artizanale, intruchipand diferite animale, flori,
litere etc. Unele legende populare spun ca martisorul ar fi fost tors de Baba
Dochia, probabil o veche zeitate agrara, care, ajunsa la varsta senectutii,
moare si apoi renaste la echinoctiul de primavara. Sarbatoarea traditionala de 1 Martie a devenit un prilej de
omagiere a sexului frumos. Scopul purtarii Martisorului este
sa-ti apropii soarele. Prin aceasata te faci prieten cu soarele, ti-l faci
binevoitor sa-ti dea ce-i sta in putere, frumusete, veselie si sanatate, cinste
si iubire. Daruind un un martisor este ca si cum ai darui o farama de soare.
B.T.T. - Tenis de câmp
Până la instaurarea
comunismului, turismul românesc organizat se desfăşura prin intermediul
asociaţiilor şi cluburile de turism existente. Primul Club Alpin a luat
fiinţă în Braşov la 10 mai 1873. Cea mai veche asociaţie este S.K.V.–
Siebenbürgischer Karpaten Verein, înfiinţată la Sibiu la 28 noiembrie 1880 şi
dizolvată în 1944. Această asociaţie a avut cei mai mulţi membri (germani,
români, maghiari şi alte naţionalităţi) şi cele mai multe secţii, a construit
cele mai multe drumuri şi cabane (59), a editat 56 de Anuare, a înfiinţat un
corp de călăuze brevetate şi primele echipe de salvare în munţi. La 2
aprilie 1926 a luat fiinţă Turing-Clubul României, având mai multe secţii în
ţară. A construit cabane, a efectuat marcaje turistice şi a publicat Calendar
săptămânal, transformat în Enciclopedia Turistică Românească. Sub egida T.C.R.
au apărut şi alte publicaţii. Grupul Alpin Brav, transformat în 1937 în
Clubul Carpatin Român, a fost înfiinţat de câţiva elevi de la liceul Mihail
Viteazul, căpătând personalitate juridică la 18 martie 1936. Acesta a construit
cabana Brav, devenită Caraiman. Asociaţia turistică România Pitorească a luat
fiinţă în Bucureşti la 21 mai 1930. A construit cabana Ciucaş, a tipărit un an
revista România Pitorească şi apoi Buletinul România Pitorească. Clubul
Alpin Român s-a construit la 18 martie 1934. A construit Căminul Alpin –
Buşteni, un refugiu la intrarea în Valea Coştilei şi şi-a cumpărat un sediu în
Bucureşti. A tipărit Buletinul Alpin şi apoi Buletinul Clubului Alpin Român. A
practicat alpinismul şi căţărarea, înfiinţând în 1938 prima şcoală de căţărare
modernă în România, fiind organizat pe trei secţii. Asociaţia Piatra
Craiului a fost creaţia unui pensionar militar. A închiriat de la călugări
cabanele „Decebal” şi „Bucegi”, din apropierea peşterii Ialomiţei.
Activitatea acestor asociaţii a fost în general alpinismul. Ele au fondat
în 1934 Federaţia Societăţilor de Turism şi Alpinism, iar din februarie 1936,
data înfiinţării O.N.T. (Oficiul Naţional de Turism), în parte au fost
patronate şi de acesta. În cadrul O.N.T. au existat Birouri județene și Birou
național de turism pentru tineret (B.T.T.).Tenisul de
câmp modern a
apărut inițial în Anglia, la sfârșitul secolului al XIX-lea ca si “tenis de
camp”. Dupa crearea sa, tenisul s-a raspandit mai intai in clasa
superioara a lumii engleze, apoi, incet-incet, in intreaga
lume. Tenisul este acum un sport olimpic si este practicat de toate
clasele sociale, indiferent de bani si de varsta, inclusiv de persoanele
aflate in scaun cu rotile. In mod remarcabil regulile sale de bază au ramas
neschimbate din anul 1890. In 1874, maiorul Walter Wingfield a
achizitionat drepturile de brevet pentru echipamente si reguli de joc. In
acelasi an, primele instante judecatoresti de tenis au aparut in Statele Unite.
Jocul s-a raspandit curand in diferite parti ale lumii cum ar fi Rusia, Canada,
China si India. Terenurile de crochet au servit ca terenuri de tenis in acea
perioada. Primul teren de tenis a fost conceput de Wingfield si a fost in forma
de clepsidra. Acest a fost mai scurt decat terenul modern pe care il avem
astazi. Cel mai vechi turneu de tenis a a vut loc în anul 1877 la Wimbledon-Anglia,
câștigat de Spencer Gore. 
A.C.R. Colecția Kelemen Eugen
In copilărie, obiectele exercitau asupra noastră o forţă de
atracţie impresionantă. Din acest motiv le strângeam cu grijă şi ne lăudam în
faţa prietenilor noştri cu micile noastre comori. Cei mai mulţi au început să
strângă obiecte încă din copilărie, influenţaţi de ce au în jur sau de ce văd
la persoanele apropiate. Când vine vorba de colecţionat, contează mai puţin
vârsta, profesia, veniturile sau sexul. Cel mai mult contează povestea din
spatele obiectelor. În spatele fiecarei colecţii, de cele mai multe, ori se
află un efort impresionant de selectare, arhivare, îngrijire şi depozitare.
Obiectele adunate înseamnă o perioadă lungă de muncă, de căutari prin tot felul
de locuri, iar ataşamentul faţă de ele este pe măsură. Din acest motiv, puţini
colecţionari ar putea să renunţe la obiectele strânse de-a lungul timpului. Pentru un colecţionar tânăr, o colecţie
poate înseamna “mici chestii la care ţine”. Nu este important numărul sau cât
de repede creşte colecţia, ci povestea fiecărui obiect. Pentru cei cu mai multă
experienţă, de cele mai multe ori, colecţia înseamnă mai mult decât un hobby,
înseamnă ceva în care au investit foarte mult timp, energie, venituri şi, aş
putea spune, chiar o parte din ei înşişi.O colecţie o faci, în primul rând, pentru
tine, dar, cu puţin noroc, poţi să-ţi măreşti veniturile sau să găseşti şi alţi
oameni dispuşi să-ţi ducă pasiunea mai departe. Obiectele adunate pot fi de
foarte multe tipuri, banale, cotidiene, rare sau cu o istorie impresionantă.
Indiferent dacă aduni magneţi de frigider, serveţele, timbre, pixuri, reviste,
pantofi, tot colecţionar te numeşti. Unii colecţionari pot fi moderaţi, strâng
diverse obiecte din plăcere, dar unii sunt dedicaţi total pasiunii lor. Aceştia
din urmă, pentru pasiunea lor, sunt dispuşi să-şi aloce tot timpul, banii şi să
sacrifice şi alte aspecte importante ale vieţii lor.De cele mai multe ori, când plecăm în vacanţă, ne gândim la cadourile pe
care să le aducem celor rămaşi acasă, dar căutăm şi obiecte care să rămână pe
post de amintiri. În vacanţe ne aducem aminte şi de colecţiile noastre de
suflet şi mai adăugăm câte un obiect. Unele persoanele strâng pietricile din
fiecare loc în care merg, astfel îşi iau o mică părticică din frumuseţea acelui
loc. Pentru o asemenea colecţie nu trebuie să investim bani, dar ea ne ajută să
păstrăm cât mai clar în minte fiecare colţişor pe unde am mers. Orice colecţie
spune o poveste, iar istoria acestui hobby cultural datează de foarte mulţi
ani. Colecţiile au avut un puternic impact cultural asupra societăţii înca din
antichitate.Se spune că dinastia Ptolemeică, cea care a condus Egiptul între
anii 305-30 Î.Hr, a deţinut o impresionantă colecţie de cărţi din întreaga
lume, colecţie cunoscută sub numele de “Biblioteca din Alexandria”. O alta
colecţie impresionantă care aparţine de această dată perioadei renascentiste a
fost cea a familiei De Medici, una dintre cele mai influente familii din Italia
secolelelor XV-XVI. Membrii familiei De Medici au fost primii care au încercat
să colecţioneze cât mai multe obiecte de artă. Exemplul lor a continuat şi în
secolele care au urmat, fapt pentru care foarte multe dintre colecţiile
deosebite care se găsesc astăzi în muzeele din întreaga lume reprezintă, de
fapt, donaţiile unor astfel de colecţionari.
Colecţionarea este o activitate
care ajută atât la dezvoltarea intelectuală, deoarece presupune capacitate de
analiză şi arhivare, cât şi la dezvoltarea spirituală şi socială, colecţionarii
ajungând să cunoască persoane cu aceleaşi pasiuni. Fiecare dintre noi suntem
colecţionari, fie că ne dorim asta sau nu, toţi suntem ataşaţi emoţional de
părinţi, prieteni sau unele obiecte, iar împreună cu aceştia colecţionăm
amintiri. Pe cele triste şi dureroase încercăm să le înlăturăm din memorie, iar
pe cele frumoase încercăm să le păstrăm cât mai vii. Sutele de poze de pe
calculator care îţi încarcă hardul, mail-urile primite de la prietenii de
departe care îţi umplu inboxul, scrisorile pe care le primeai cu ceva timp în
urmă şi pe care acum le ţii într-o cutie sub pat, toate răscolesc amintiri şi
îţi reamintesc momente plăcute din viaţă. Iată unele caracteristici ale
colecţionarului de rând: - Este
foarte ataşat de colecţia lui, se “zburleşte” la cunoştiinţe dacă acestea
îndrăznesc să îi deranjeze piesele din colecţie.
- Deşi
foarte grijuliu, nu ratează nici un moment să se laude, sau să îşi expună cât
mai la vedere colecţia sau colecţiile.
- Poate
cheltui sume foarte mari pentru a cumpăra exact acel obiect care “lipsea”
colecţiei şi o “împiedica” să fie întreagă.
Cum se naşte pasiunea pentru a colecţiona anumite articole?
Poate să fie din pură întâmplare, sau colecţionarul poate să fie atras de ceva
conex unui domeniu de care deja este pasionat. La fel de des întâlnită este
situaţia în care “iei microbul” de la cineva din anturaj. Nobila ocupaţie de colecţionar este până la urmă o manie. Sub egida Asociației bucureștene de
colecționari – Numismag, condusă de
Daniel Suzeanu, au loc periodic Târguri ale colecționarilor numismați și
filateliști, în principal, unde oamenii se cunosc, discută, fac schimburi, vând
sau cumpără astfel de produse. Orice colecţie spune o poveste, iar
istoria acestui hobby cultural datează de foarte mulţi ani. Colecţiile au avut
un puternic impact cultural asupra societăţii înca din antichitate.Se spune că
dinastia Ptolemeică, cea care a condus Egiptul între anii 305-30 Î.Hr, a
deţinut o impresionantă colecţie de cărţi din întreaga lume, colecţie cunoscută
sub numele de “Biblioteca din Alexandria”. O alta colecţie impresionantă care
aparţine de această dată perioadei renascentiste a fost cea a familiei De
Medici, una dintre cele mai influente familii din Italia secolelelor XV-XVI.
Membrii familiei De Medici au fost primii care au încercat să colecţioneze cât
mai multe obiecte de artă. Exemplul lor a continuat şi în secolele care au
urmat, fapt pentru care foarte multe dintre colecţiile deosebite care se găsesc
astăzi în muzeele din întreaga lume reprezintă, de fapt, donaţiile unor astfel
de colecţionari. Pe lângă obiectele deosebit de importante, au existat încă din
cele mai vechi timpuri şi colecţii de piese cu o mai mică valoare materială.
Aceste colecţii purtau numele de “curiosité”. Şi în prezent există asemena
colecţii, acestea fiind chiar cele care domină, foarte multe persoane
colecţionând fel de fel de marunţişuri. Fiecare colecţie are o
poveste care descrie locurile şi evenimentele din trecut şi totodată îl
defineşte pe cel care a pus bazele colecţiei. Deşi multi colecţionari adună
aceste obiecte din pură pasiune şi pentru valoare sentimentală, de multe ori
aceste obiecte capătă în timp valoare bănească. Fiecare colecţie este unică, la
fel şi colecţionarul care o deţine, acesta fiind influenţat de factori precum
pasiunea pentru obiectele respective, interesul şi situaţia financiară, precum
şi suma alocată acestui hobby, care poate deveni una foarte mare. Specialiştii
în psihologia colecţiilor şi a colecţionarilor sunt de părere că în momentul în
care o persoană începe o anumită colecţie, indiferent de tipul acesteia, un pas
foarte important îl reprezintă ţinerea unei evidenţe foarte clare a pieselor
din colecţie. Colecţionarii fotografiază fiecare element al colecţiei, grupează
elementele colecţiei şi întocmesc un dosar în care înregistrează toate piesle.
Mai mult decât atât, cei care colecţionează obiecte de valoare îşi asigură
neapărat colecţia. Colecţionarii sunt conştienţi de aspectele cele mai
importante: asigurarea, întreţinerea şi dezvoltarea colecţiei lor.
Colecţionarii de artă tratează orice obiect artistic cu foarte mare
responsabilitate şi sunt de foarte multe ori chiar specialişti, având în vedere
legătura dintre artă şi istorie. Colecţionarii de cărţi consideră că pasiunea
lor este una nobilă în adevăratul sens al cuvântului, atâta timp cât
colecţionează operele literare cu o mare însemnătate pentru propria persoană şi
nu pentru a le comercializa. Pe lângă colecţionarii de obiecte cu valoare
culturală însemnată, există şi colecţionari care prezintă un interes aparte
pentru obiecte care nu au mare însemnatate. Se presupune că această “pasiune”
dusă la extrem poarta numele de “colecţionare compulsivă de obiecte” şi este
considerată o boală în adevăratul sens al cuvântului. Ziare sau articole,
cutii, doze de suc şi bere, sticle şi ambalaje precum şi alte obiecte de acest
gen reprezintă punctul de interes al acestor “colecţionari”.
A.C.I.R.
C Cu
ocazia primului Congres Naţional
de Insignografie, de la
Petroșani, din zilele de 18 – 20 septembrie 2009, a avut loc şi Adunarea
Generală de Constituire a Asociaţiei Colecţionarilor de Insigne din România
(ACIR). Cei 80 de participanţi au votat statutul asociaţiei şi au ales organul
de conducere al acesteia. În baza hotărârii Judecătoriei Petroşani, Asociaţia a
fost înregistrată la grefa acestei instituţii, în registrul special la nr.
33/16 decembrie 2009. La baza relaţiilor dintre cei 100 de membrii ai
asociaţiei stau 3 principii pe care dorim să le păstrăm şi asupra cărora
insistăm: prietenia, întrajutorarea colegială şi încrederea reciprocă. La ora
actuală conducerea asociaţiei este în căutarea unei sigle care să ne
reprezinte. Până în prezent, printr-o bună coordonare din partea ACIR a
activităţii s-a reuşit menţinerea reuniunilor noastre timp de 39 de ediţii
consecutive, care de 5 ani au fost ridicate la rang de congres, având la bază
propunerea regretatului col. Dogaru Ioan. Prin unirea forţelor a două
localităţi aflate la mare distanţă (Alexandria - Petroşani), dar legată
printr-o voinţă şi o preocupare comună s-a reuşit spre bucuria tuturor
relizarea menţinerii expoziţiilor naţionale şi implicit a reuniunilor. De la
înfiinţare, ACIR a preluat dificila sarcină de atribuire în fiecare an a
premiilor Floarea de colţ, cea mai importantă distincţie care
recompensează atât colecţionarii membri ACIR, cât şi persoanele care se implică
în menţinerea activităţii insignografice din ţara noastră, sarcină deosebit de
onorantă de care ne-am achitat. În ultimii ani premiul Floarea de Colț a fost
înlocuit prin înmânarea insignei ACIR – Colecționar emerit. Publicaţia oficială a Asociaţiei este
Jurnalul Insignografic, cu apariţie semestrială. Colectivul de redacţie al
Jurnalului este format din trei membri şi un fotograf profesionist.
_________ooOoo_________
O VECHE MARCĂ POȘTALĂ
PRO SENECTUTE -- 20 Lei
Casa de pensiuni a avocaților din baroul Ilfov
Detaliu vignetă de pe o felicitare japoneză
Detaliu vignetă felicitare românească
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 16.11.2026