BAD WILDUNGEN - GERMANIA

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de 

cultură și arhitectură din localitatea germană BAD WILDUNGEN, 

districtul WALDECK  FRANKENBERG, landul HESA și 

trimiteri poștale ilustrate din vremuri diferite precum și 

o monedă, un jeton și o medalie locale.

Hotel Konigsquelle 

Palatul Friedrichstein

Biserica catolică

Clinica

Casa Wolmert

Arhitectură locală

Trimiteri poștale ilustrate

Insignă locală

Jeton local

Medalie locală

 

 xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN AFORISM PROPIU

UN CAREU DE DEFINIȚII

REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx___________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.  

"HONOR ET PATRIA!"

23 Aprilie - Ziua Forțelor Terestre Române

Forțele Terestre Române este numele unei părți din cadrul Armatei române. Forțele Terestre reprezintă cea mai importantă componentă a Forțelor Armate Române și sunt destinate realizării de diferite acțiuni militare, cu caracter terestru sau aeromobil, în orice zonă sau direcție. Forțele Terestre trebuie, în mod independent sau împreună cu alte categorii militare, să asigure desfășurarea operațiunii defensive sau ofensive, pentru capturare, distrugere sau invazie, fiind parte a structurilor militare naționale, multinaționale sau internaționale. O parte dintre unitățile care compun actuala structură operațională a Forțelor Terestre, trebuie să fie capabilă să efectueze operațiuni militare în afara teritoriului național, împreună cu forțele militare internaționale. Aceste forțe se află sub conducerea Statului Major al Forțelor Terestre. Statul major al trupelor de uscat (forțelor terestre) este o structură militară centrală, organizată, cu sediul în București, care asigură conducerea tuturor unităților militare românești care desfășoară operațiuni militare pe sol. Dimensiunea istorică a Forţelor Terestre şi a biruinţelor lor izvorăşte din vremuri imemoriale, începând cu anonimii luptători pedeştri. Istoria armatei de uscat reprezintă o însumare a istoriilor armelor şi specialităţilor ce au compus-o dintotdeauna şi o compun şi în prezent: infanteria, vânătorii de munte, tancurile, artileria, geniul, apărarea NBC etc. Denumite ca atare sau nu, forţele terestre au fost la români, dintotdeauna, nu numai cea mai numeroasă componentă a oştirii, dar şi singura categorie de forţe capabilă să angajeze, să desfăşoare şi să desăvârşească lupte, bătălii şi operaţii, îndeplinind misiuni deosebit de grele, uneori fără sprijinul celorlalte componente ale armatei, situaţie mai frecvent întâlnită înainte de primul război mondial.  Bazele moderne ale constituirii şi consacrării Forţelor Terestre pot fi plasate în timp din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca urmare a procesului revoluţionar de la 1848, a făuririi statului român modern prin Unirea de la 1859 şi a înfăptuirii politicii militare a lui Al.I.Cuza. Principalele arme şi specialităţi componente existau încă din perioada 1859-1860. Infanteria, arma de bază a sistemului militar românesc, era organizată în şapte regimente, constituite fiecare din două batalioane a câte patru companii. În 1860 a fost creat primul batalion de tiraliori, denumit apoi Batalionul 1 Vânători, marcând astfel apariţia trupelor de vânători. Cavaleria, singura armă cu mare mobilitate în câmpul tactic, era destinată să îndeplinească misiuni de cercetare şi siguranţă, să execute manevre de întoarcere şi învăluire, precum şi urmărirea inamicului. Cavaleria era constituită din două regimente, organizate fiecare pe câte patru escadroane de lancieri, cărora li s-a mai adăugat apoi, începând cu anul 1862 şi câte un escadron de depozit. Artileria, deşi era o armă în plin proces de afirmare în armatele altor state, la noi se rezuma la doar şase baterii (patru în Moldova şi două în Muntenia), care au fost reorganizate în câte un divizion pentru fiecare provincie, iar acestea, ulterior, au format împreună primul regiment de artilerie. Politica militară a lui Al.I.Cuza s-a materializat atât în legile organizării armatei române, cât şi în măsuri importante care au dus la infiinţarea Statului Major General, a primelor comandamente militare (din Moldova, Muntenia şi Oltenia), care au început să funcţioneze încă din anul 1860 şi să-şi desfăşoare activitatea după un regulament propriu (1863), precum şi prin apariţia primelor comitete consultative şi inspectorate de armă. Instituţia inspectoratelor de armă poate fi sesizată încă din anul 1860, când Bugetul Oastei Moldovei prevedea înfiinţarea unui post de inspector al infanteriei cu gradul de general, însă consacrarea a survenit ceva mai târziu.  Inspectoratul infanteriei a luat fiinţă abia în anul 1912 (cu mult timp după cele ale cavaleriei, artileriei şi geniului, instituite în anii 1873, 1875 şi respectiv 1887), probabil datorită faptului că problemele specifice erau rezolvate prin comandanţii regimentelor şi diviziilor, iar la nivelul ministerului de către comitetul consultativ al armei. La 15 februarie 1865, s-a decretat înfiinţarea comitetelor consultative pentru diferite arme, care trebuiau să examineze toate chestiunile privitoare la constituirea, organizarea, disciplina, instruirea, armamentul şi să dezbată regulamentele, proiectele şi planurile corespunzătoare fiecarei arme. În lumina Constituţiei din 1866, a fost adoptat un pachet de legi care a creat cadrul adecvat dezvoltării sistemului militar. Atunci, pentru prima dată în istoria militară a României, s-au definit structurile organizatorice: corp de armată, divizie, brigadă, care se constituiau numai la manevre sau în caz de război. La pace, funcţionau entităţile organizatorice cunoscute: regiment, batalion (divizion, escadron), companie (baterie), pluton, secţie. Proclamată de Parlamentul de la Bucureşti la 9 mai 1877, independenţa de stat a României urma să fie consolidată prin participarea oştirii române, implicit a Forţelor Terestre, la Războiul ruso-turc, primul conflict armat de anvergură din epoca modernă a istoriei noastre militare.  România dispunea, la acea vreme, de patru divizii de infanterie, grupate în două corpuri de armată. Prin Legii 6 mai 1913, au apărut corpurile de armată, ca mari unităţi de arme întrunite. Organizarea Forţelor Terestre era eşalonată, astfel, pe corpuri de armată, divizii de infanterie, brigăzi de infanterie, de călăraşi şi de artilerie. În cadrul infanteriei, unitatea de bază era regimentul, compus din batalioane, iar acestea din companii. Eşalonul armată a apărut în structura sistemului militar românesc la intrarea ţării în primul război mondial. Noi mutaţii au cunoscut Forţele Terestre după primul război mondial când, în compunerea de luptă a regimentului şi a diviziei de infanterie, au intrat şi alte arme, în special tancurile (în 1919), artileria, pionierii, transmisiunile, formaţiunile de logistică şi medicale. În anul 1932, prin Legea din 28 aprilie cu privire la stabilirea efectivelor armatei, structura Armatei Române era următoarea: şapte corpuri de armată cu 21 divizii de infanterie, un corp de vânători de munte, 72 regimente de infanterie, un regiment care de luptă, un batalion gardă palat, două batalioane de grăniceri, patru batalioane de infanterie uşoară, 22 companii de mitraliere divizionare. O importantă măsura adoptată pe linie organizatorică a constituit-o înfiinţarea, în anul 1936, respectiv 1938, a încă două departamente pe lângă Ministerul Apărării Naţionale. Este vorba de Ministerul Aerului şi Marinei şi de Ministerul Înzestrării Armatei.În etapa actuală, Forţele Terestre constituie o componentă importantă a securităţii României prin relevanţa misiunilor acestora pentru nevoile de securitate ale ţării, care sunt nemijlocit legate de capacitatea lor intrinsecă de a acţiona în toată gama operaţiunilor militare. Menţinerea capacităţii de luptă a acestei forţe, în prezent şi în viitor, simultan cu transformarea sa într-o forţă militară pentru secolul XXI, cere un efort cumulativ pe termen lung, de timp şi resurse. În acest context, Forţele Terestre vor continua să fie puse în faţa dificilei decizii de a menţine permanent echilibrul constant între cerinţe şi resurse.

50 NAni - 50 de NAni - Nicu Alifantis

Ediție aniversară 1973 - 2023

B.M.R. Banca Muzicală a României 

50 NAni - Ediție aniversară 1973 - 202

Această medalie este o piesă de colecție, serie limitată dedicată colecționarilor fani Nicu Alifantis, a cărei valoare simbolică este cu mult mai mare decât valoarea ei nominală. Este o medalie aniversară care s-a realizat în anul 2023 și care celebrează 50 de ani de activitate a artistului Nicu Alifantis. Câteva dintre caracteristicile tehnice ale medaliei sunt:

• țara de origine - România
• anul emiterii - 2023
• material (compoziție) - tombac acoperit galvanic cu argint/aur
• forma - rotundă
• diametru - 45 milimetri
• grosime - 5 milimetri
• greutate - 67 grame
• tiraj - 150 bucăți
• calitate - proof
• ambalaj - cutie din lemn
• preț unitar de achiziție la momentul emiterii - 75 Euro

Nicu Alifantis este un muzician, actor, poet, cântăreț și compozitor român de muzică folk (voce, chitară și mandolină) și de teatru, care s-a născut la Brăila, în data de 31 mai 1954. Câteva repere din activitatea sa sunt:

• 1972 – debut componistic în piesa „Furtuna” de Ostrovski la Teatrul „Maria Filotti”, Brăila.
• 1973 – debutează scenic la Teatrul brăilean Maria Filotti,
• 1975 - este angajat la același teatru.
• 1976 – casa Electrecord îi editează primul material discografic, Cântec de noapte, cu patru piese. În același an se înscrie în Academia de Teatru și Muzică.
• 1977 - este militar în termen redus la Unitatea de Transmisiuni 01671 Buzău (Regimentul 47 Transmisiuni
• 1977 – scoate discul Folk 1
• 1978 – scoate discul Folk 2
• După armată devine membru al Cenaclului Flacăra, condus de poetul Adrian Păuneascu și participă la majoritatea „întâmplărilor artistice”
• Între 1973 și 2002 a susținut 4.036 concerte.
• În 1995 fondează grupul Alifantis & Zan, ca trupă de studio pentru albumul său Voiaj.
• În 1996, după înregistrarea albumului Nichita, Zan devine o trupă de proiecte din care fac parte și alți muzicieni.
• În aprilie 1999 înființează Fundația Nicu Alifantis cu scopul de a promova „proiecte artistice în care valoarea, forța și autenticitatea vor fi primordiale”.

Câteva realizări discografice:

• Cântec de noapte (EP, Electrecord, 1976)
• După melci  (LP, Electrecord, 1979)
• Piața Romană nr. 9 (LP/MC, Electrecord, 1988)
• Risipitorul de iubire (LP/MC, Electrecord, 1990)
• Decembre (single, Toji Productions, 1992)
• Voiaj (CD/MC, Intercont Music, 1995
• Nichita (CD/MC, Nemira, 1996; reeditat pe CD în 2011 și 2015)
• Cadavrul viu (CD, Toji Productions, 2001)
• Neuitate femei (CD/MC, Nemira, 2002;
• Șah-mat  (CD/MC, Nova Music Entertainment, 2004
• Simphonicu  (2xCD/DVD, Fundația Nicu Alifantis & Nova Music Entertainment, 2005)
• Astă seară stau acasă (CD, Fundația Nicu Alifantis & TVR Media
• Cântece de șemineu (CD/LP, Fundația Nicu Alifantis, 2010)
• Cântece de iarnă (CD, e-media & Click! pentru femei, 2014)
• Madame Mon Amour (Cântece de iubire) (CD, Alifantis Music & e-media, 2016)
• Scrisori nedesfăcute (CD, Nemira & Alifantis Music, 2016) (audio book în lectura autorului)
• Țara de unde vin... (CD, Alifantis Music & e-media, 2018) (album realizat cu formația Zan)

Câteva roluri jucate în piese de teatru:

• Alter Ego (în „Philadelphia ești a mea”, 1972)
• Acordeonistul (în „Furtuna”, 1972)
• Trubadurul (în „Swanewit”, 1973)
• Baladistul (în „Întâlnirea mea cu Micul Prinț”, 1973)
• Comentatorul (în „O șansă pentru fiecare”, 1973)
• Toboșarul (în „Copiii lui Kenedy”, 1979)
• Baladistul (în „Șoareci de apă”)

A jucat în filmele: Bietul Ioanide (1980) și O zi la București (1987). Enumăr și câteva volume scrise de el:

• Scrisori nedesfăcute... 1997
• Dicționarul lui Alifantis 2014
• Face Carte 2016
• 45 poeme la întâmplare 2018
• Între ieri și mâine 2020

Este un artist plurivalent îndrăgit și multi recompensat:

• Premiul UNITER pentru muzică de teatru (1991)
• Premiul pentru muzica de scenă (1991)
• Premiul pentru muzică de teatru Constanța (1995)
• Premiul pentru muzica de scenă (2002)
• Cetățean de onoare al municipiului Brăila (2017)
• Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler, categoria B – Muzică - pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești”- 10 decembrie 2004 – președinte Ion Iliescu.

 

Set 2 insigne - Federația Română de Handbal

Federația Română de Handbal (F.R.H.) este forul ce organizează și conduce

handbalul românesc. Înființată în anul 1936, este membră a Comitetului Olimpic Român și Federațiilor europene și mondiale de handbal. La nivel național FRH este organizatoarea următoarelor competiții (băieți și fete): Liga Națională, Divizia A, Cupa României și Super cupa României.  

Handbalul este un sport de echipă (pentru băieți dar și pentru fete) care se joacă cu o minge. Meciul are loc între două echipe a 7 jucători (6 jucători de câmp și un portar) pe durata a două reprize a câte 30 de minute. Scopul jocului este de a marca cât mai multe goluri în poarta echipei adversare. Echipa care a marcat mai multe goluri câștigă meciul. Primul meci de handbal din România menționat în presă (în ziarul Hermannstädter Tageblatt) a fost probabil cel care a avut loc la începutul verii 1921, la puțin după un an de la primul meci de handbal din lume (la Berlin - în februarie 1920). Acest sport se practică în aer liber dar și în sală. Primul meci internațional al României a avut loc în 7 aprilie 1936, împotriva Poloniei, meci pe care România l-a câștigat cu 6-4. Primul meci de handbal în sală a avut probabil loc în Sala Obor în 1934.

Bijuterie masonică - Compasul venerabilului de lojă 

Piesa de mai sus este o Bijuterie Masonică Compas aparținând unui Venerabil de Lojă. Între vârfuri compasul este prevăzut cu arc gradat. Piesa este confecționată din bronz aurit și are dimensiunile 2,5 x2,8 milimetri. Ea poate fi admirată în colecția Muzeului de Istorie din Sibiu – Muzeul Național Brukenthal. Vorbind etimologic, Francmasoneria este o asociaţie a zidarilor (masoni) liberi (adjectivul ,,franc” desemna în Evul Mediu francez pe cineva scutit de dările feudale). Cuvântul franc-mason, încetăţenit la noi prin secolul al XVIII-lea de un cleric, vine prin filiera franceză; sensul termenului fiind identic şi în celelalte limbi europene: freemason în engleză, Freimaurer în germană şi liberi muratori în italiană. Situaţia privilegiată a acestei asociaţii a constructorilor medievali – căreia putem să-i spunem : breaslă - vine din faptul că membrii ei erau constructorii bisericilor şi catedralelor. Toate domurile şi catedralele artei gotice au fost ridicate de francmasoni între secolele X -XVII, aceasta fiind principala îndeletnicire a Francmasoneriei. Francmasoneria a fost, ca orice breaslă medievală, o societate secretă. Membrii ei aveau: parole, semne, vestimentaţie specială şi un alfabet secret. Exista de asemenea un ritual simbolic, un simbolism al obiectelor (mai ales al uneltelor de zidărie) şi un mit fundamental – mitul despre uciderea lui Hiram, arhitectul templului lui Solomon, care a fost ucis de trei calfe cu uneltele lor: rigla, cleştele (compasul) şi ciocanul de lemn (maiul), devenite apoi simboluri în Francmasonerie. De asemenea locurile în care a fost lovit Hiram au căpătat şi ele o valoare simbolică pentru masoni: gâtul – sediul vieţii materiale, inima – sediul sufletului şi fruntea sediul inteligenţei. În continuare voi enumera simbolurile masonice întâlnite pe insigne şi anume: ECHERUL şi COMPASUL, sunt simboluri de bază ale masoneriei, necesare pentru ridicarea unor edificii stabile şi drepte. Ele constituie alături de Biblie (simbolul Cărţii Sacre), cele trei Mari Lumini ale Masoneriei. Echerul este simbolul rectitudinii morale în conduită, ale cinstei şi onestităţii iar compasul, simbolul patimilor (lăcomie, mânie, judecată nedreaptă, intoleranţă, egoism), al cunoaşterii şi priceperii. Fără compas nu se poate alcătui un echer, iar fără un echer nu se poate construi un Templu. FIRUL CU PLUMB PENTRU NIVEL, este elementul echilibrului interior şi sugerează ideea ascensiunii stabile, liniare, trasând o linie verticală infinită care conduce la perfecţiune. Semnifică capacitatea de a construi un sistem de referinţă. CIOCANUL şi DALTA, semnifică necesitatea de a uni acţiunea cu gândul. Ciocanul reprezintă forţa voinţei iar dalta discernământul, inteligenţa şi fineţea. Combinarea celor două determină perfecţionarea treptată a operei. RIGLA, este emblema perfecţiunii şi a ordinii, este din timpuri străvechi instrumentul de comparaţie a mărimii de măsurare a armoniei proporţiilor. Este şi simbolul celor 24 de ore ale zilei, dintre care o parte trebuie dedicate gândului, una lucrului, una odihnei şi un celor care au nevoie de ajutor. MISTRIA, simbolizează binefacerea, precum şi dorinţa de al ajuta pe cel care are nevoie, exprimă bunătatea, caritatea dar şi voinţa fiinţei umane. DELTA, numită şi triunghiul lui Solomon. Are forma unui triunghi echilateral şi este reprezentarea geometrică a lui trei (principiul triplicităţii). În tradiţia creştină semnifică trinitatea iar în mai multe filozofii divinitatea ca perfecţiune. În Templu, Delta are în centru fie litera G, căreia i se dau mai multe interpretări (Dumnezeu – God, Cunoaştere – Gnosi, Geometrie, Geneza), fie tetragrama ebraică, fie schema pitagorică, fie ochiul divin – simbol al principiului creator, fie soarele – principiul luminos al vieţii. OCHIUL ATOTVĂZĂTOR, simbol al Divinităţii şi, prin analogie, al atributelor cele mai importante pentru om: iubirea, ştiinţa, dreptatea, şi mila. Una dintre cele mai importante reprezentări ale Ochiului Atotvăzător se găseşte pe bancnota de un dolar. Ea reproduce Marele Sigiliu al Statelor Unite. SOARELE şi LUNA, reprezintă alternanţa şi echilibrul între zi şi noapte între alb şi negru, între activitate şi repaos, dialectica contrariilor. Soarele simbolizează Masculinul, fiind de aceea simbolul Originii, al Începutului, al raţiunii care luminează tenebrele şi iluminează spiritele. Luna simbolizează Femininul, obscurul, intuiţia, caracterul schimbător al formelor. ZODIACUL, după etinomul grecesc, ,,cerc cu figuri animale” , era, conform definiţiei platonice, ,,imaginea cerului”. În masonerie zodiacul este folosit ca sistem simbolic şi nu are caracter divin sau astrologic, ci înfăţişează o viziune cosmologică a universului. ACACIA (SALCÂMUL), este cel mai important dintre simbolurile vegetale ale masoneriei simbolizând principiul nemuririi gradului de Maestru. Salcâmul este simbolul speranţei şi al existenţei sufletului dincolo de moartea fizică şi conservarea energiei indestructibile a vieţii. COLOANELE, simbolizează dualitatea. Prima coloană simbolizează elementul feminin, aerul, suflul ce alimentează viaţa, sensibilitate, înţelepciune iar a doua elementul masculin, focul, căldura vitală devoratoare, activitatea, suflu alchimiştilor. Din duplicitatea celor două se naşte dihotomia între vertical şi orizontal, între valorile terestre şi cele ale aerului, căutarea contrariilor şi principiilor complementare. Coloanele mai înseamnă perpendicularitate, stabilitate, echilibru, joc controlat al dinamicii între urcuş şi coborâşi. MOZAICUL, pavimentul cu dale albe şi negre este simbolul binarului, al opoziţiei între o entitate şi alta, între spirit şi materie, între adevăr şi fals, între bine şi rău, între frumos şi urât, sugerând în acelaşi timp şi dinamica compoziţiei între contrarii. LITERA ,,G”, simbol al geometriei şi unul dintre simbolurile lui Dumnezeu (God în limba engleză). Este asociat adesea cu echerul şi compasul alcătuind simbolul Masoneriei. Marea Lojă Națională din România (M.L.N.R.) a fost înființată în anul 1993 sub patronajul Marelui Orient al Italiei și la inițiativa unor cercuri masonice americane. La momentul înființări, mai exista încă o organizație masonică în România având același nume, înființată pe filieră franceză, care însă în anul 1996 a fost redenumită în Marea Lojă Națională Unită din România (MLNUR) iar în 2010 în Marea Lojă Națională Română 1880 (MLNR 1880). În anul 2001, o parte a MLNUR, s-a unit cu MLNR, dorind să unifice masoneria regulară recunoscută. Pe 24 ianuarie 2008, două mari organizații masonice, Marea Lojă Națională din România și Marea Lojă a României au fuzionat devenind MLNR, aceasta editând revista Atelierul Masonic. Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

F.R.C. - Federația Română de Călărie

Federația Ecvestră Română (FER) este organismul de conducere a echitației (călăriei) din România. Înființată în anul 1930, este membră a Comitetului Olimpic Român (COSR) și Federației Ecveste Naționale (FEI). Primele date oficiale despre competițiile de cai, în special alergările de cai, apar pe teritoriul României, în Moldova, în anul 1851. În acești ani se începe reglementare acestei activități având interes strategic militar și îmbunătățirea raselor de cai, necesare în contextul luptelor pe care Țările Române le duceau în acea perioadă. Alexandru Ioan Cuza a fost cel care a încurajat strategia de modernizare a armatei române, împreună cu Generalul Ioan Emanoil Florescu, care în 1871 a înființat și a condus Societatea Equestră Română. Acest fenomen beneficiază și de sprijinul regelui Carol I, lucru ce va aduce ameliorarea raselor de cai din România, și la înființarea multor școli militare de cavalerie cu accent per dresaj, sărituri, viteză, și îndemânare. Apar primele hipodromuri la București și în orașele din provincie unde se pune accentul pe activitatea de galop sau trap, pe probele de alergări steeple chase și cu obstacole. Apar așadar societăți ecvestre, majoritatea militare, ce participă la competiții pe plan național și internațional, cu timpul depășind nevoia de pregătire militară, orientându-se specific spre sfera sportului de performanță. În 1930 România participă la Congresul Federației Ecvestre Internaționale, iar în acest context se naște, pe data de 12 decembrie, Federația Equestră Română. După o pauză a activităților în urma celui de-al doilea război mondial, federația se renaște pe data de 2 iulie 1947 sub numele de Federația Ecvestră Română. 

Echitația este, în sensul larg, sportul călăriei. În sensul restrâns al termenului, echitația reprezintă modul în care se călărește corect un cal de călărie. Echitația este prezentă în toate formele tradiționale de călărie precum stilul și echipamentul englezesc tradițional, prin stilul și echipamentul clasic spaniol, prin stilul și echipamentul arab de călărie și să nu uităm de stilul și echipamentul specific continentului nord american, cunoscut mai degrabă ca stilul western. Echitația se definește prin modul corect în care călărețul se prezintă călare pe un cal și capacitatea sa de a își controla și prezenta calul cu ajutorul comenzilor specifice. Modul corect de a calări și controla calul este universal valabil pentru toate stilurile deși în funcție de echipamentul folosit pot apărea mici variații. Echitația este cel mai bine evidențiată de către stilul și echipamentul de tip englezesc, probabil cel mai sportiv model de echipament de călărie existent, motiv pentru care a fost preluat și folosit pentru sportul ecvestru modern de performanta, impunându-se la nivel mondial. Din sportul tradițional englezesc de societate (hunting) rezervat doar aristocrației a evoluat în timp sportul ecvestru modern prin definirea treptata a celor mai importante discipline ecvestre moderne: dresaj clasic și sărituri peste obstacole. Echitația ca definiție mai larga poate fi întâlnită în toate activitățile de călărie a cailor însa ea poate să fie menționată doar atunci când activitatea respectiva respecta însăși normele care o definesc : călărețul va avea o poziție corecta șaua de călărie iar calul va fi prezentat și controlat în mod corespunzător stilului, în conformitate cu activitatea propusa. În mod popular echitația este definiția pentru călăritul corect al unui cal. Aceasta se face astfel: așezat în șaua de călărie, cu picioarele corect așezate de o parte și de alta a șeii de călărie, cu genunchii ușor flexați și bine fixați de pulpanele șeii de călărie, cu pingeaua tălpilor bine fixata în scări și călcâiele ușor coborâte, ținând dârlogii corect în mâini pentru a avea un contact ușor cu gura calului, spatele drept, bazinul ușor spre înainte, pieptul scos, privirea spre înainte, atent la mediul înconjurător, dar sensibil la potențialul și resursele calului.

Insigna - A.S. (?)

Produsul medalistic de mai sus este o insignă care suscită mare interes din partea colecționarilor. Deși reprezentarea grafică este clară înscrisul A S pune multe semne de întrebare. Nu se știe exact ce ar putea însemna. Sunt păreri care susțin că ar putea însemna: Asociație sportivă, Asociație studențească sau Asociație științifică. Eu personal sunt tentat să cred că piesa a fost realizată de o asociație studențească sau științifică din geografie.

Globul pământesc este forma planetei Pământ (aproximativ sferă - geoid) pe care locuim cu toții. Câteva date generale despre planeta noastră sunt:

• Pământul este a cincea planetă ca și mărime a sistemului solar;
• Globul pământesc este acoperit de aproximativ 70% apă;
• Pământul este a treia planetă de la soare și este planeta cu cea mai mare densitate a sistemului solar;
• Doar 3% din cantitatea totală de apă ce se găsește pe pământ este apă dulce, iar restul de 97% este apă sărată;
• Gazele cele mai abundente din atmosfera pământului sunt: azotul, oxigenul, argonul și dioxidul de carbon;
• Cele șase straturi ale atmosferei sunt: troposfera, stratosfera, mezosfera, termosfera, exosfera și ionosfera.
• Sateliți – 1 natural – LUNA, 5 cvasi sateliți, peste 1800 sateliți oficiali operaționali, peste 16000 gunoi spațial
• Raza ecuatorială – 6371 kilometri
• Raza polară – 6356 kilometri
• Suprafață totală – 510 072 000 kilometri pătrați
• Viteza cosmică – 11 186 kilometri / secundă

___________ooOoo____________

O MARCĂ POȘTALĂ
DOCUMENT ISTORIC
 

20 lei - Săptămâna Crucii Roșii pentru Răniți

Două detalii vignetă de pe felicitări franceze

 

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 18.03.2026