REPERE URBANISTICE ALE MUNICIPIULUI BUZĂU - 89

 

Casa Mihăilescu este o clădire construită în anul 1930, în stil cubist, după planurile renumitului arhitect Marcel Iancu. 

Marcel Iancu s-a născut la 24 mai 1895, în București, România şi a decedat la 21 aprilie 1984 în Israel. A fost un pictor, arhitect și eseist român-evreu israelian. A absolvit în 1917 Academia de Arhitectură din Zürich şi a studiat pictura cu Iosif Iser. A fost unul dintre inițiatorii mișcării artistice Dada. În 1922 a revenit în România, fiind unul dintre promotorii artei de avangardă. A făcut parte din cercul condus de poetul Ion Vinea, care edita revista „Contimporanul” (1924-1936) și a participat cu lucrări la expoziții organizate împreună cu sculptorița Milița Petrașcu și pictorița Margareta Sterian. A publicat, împreună cu arhitecţii Horia Creangă și Octav Doicescu un manifest: „Către o arhitectură a Bucureștilor”, o pledoarie pentru o capitală modernă. În 1941 s-a stabilit în Palestina aflată sub mandat britanic, iar după înființarea statului Israel s-a afirmat ca profesor și animator al vieții culturale. În România a fost autorul unor lucrări de arhitectură, dintre care unele sunt incluse în Lista Monumentelor Istorice. Arhitectura nouă, promovată de Marcel Iancu, a simplificat volumele arhitecturale și a renunțat la simetrie și legile sale. Împreună cu fratele său Iuliu, a fondat şi condus firma de arhitectură „Biroul de Studii Moderne" prin care a realizat peste 40 de clădiri până la plecarea lor în Palestina, în 1941. Marcel Iancu este și autorul proiectelor Ștrandului Kiseleff și al sanatoriului montan „Dr. Popper/Bucegi” de la Predeal. 
Casa prezentată mai jos a aparținut Generalului Teodor Serghiescu. 

Generalul Teodor Serghiescu (1877-1942) a fost fiul generalului Teodor M. Serghiescu, participant la Războiul de Independenţă, decorat cu „Crucea Trecerii Dunării”. Teodor Serghiescu a urmat Şcoala Militară de Artilerie şi Geniu, Şcoala Specială de Artilerie și Geniu și Școala Superioară de Război (1909-1911). Printre multe alte unităţi în care a activat ca ofițer au fost şi Regimentele 7 şi 23 Artilerie Buzău, Divizia 5 cu sediul la Buzău și Comandamentul Corpului 5 Armată. A comandant Regimentul 7 Artilerie Buzău (1924), Brigada 5 Artilerie (1930) şi Divizia 5 (1935). A participat la Campania din Bulgaria (1913) și la Răboiul de Întregire Națională (1916-1919). În 1917 a fost rănit. Printre alte multe decoraţii a fost distins şi cu Ordinele „Steaua României” şi „Coroana României”. A fost membru activ al Societăţii Regale Române de Geografie şi a susţinut înfiinţarea Cimitirului Eroilor şi construcţia Bisericii Eroilor din Buzău. 

Lucrarea prezentată aici (Mozaicul de la fosta casă a Tineretului – Buzău) este opera artistului plastic, pictor, grafician și artist monumentalist Florin Menzopol, care s-a născut la 28 martie 1943 în Reni - Basarabia, a copilărit la Mizil și apoi a trăit la Buzău unde a și decedat în data de 16 noiembrie 2025. 

Este membru din anul 1968 al Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Buzău, cu o activitate expozițională constantă și lucrări de artă monumentală realizate în spațiul public. A urmat studiile de artă monumentală la Institutul de arte plastice “Nicolae Grigorescu” din București, unde s-a specializat în frescă, mozaic, tapiserie și ceramica. A desfășurat și o activitate didactică, fiind profesor de arte plastice la Liceul de Artă „Margareta Sterian” Buzău din anul 1991. Florin Menzopol a abordat pictura, grafica și arta monumentală, dezvoltând cicluri tematice precum: Bizantin, Abisal, Fantasme, Concert baroc și Anamorfoze. Lucrările sale se regăsesc în colecții publice și private din România și din străinătate. A participat cu lucrări şi a organizat expoziţii personale în ţară şi străinătate. Are lucrări în colecţii publice şi particulare din ţară şi străinătate (Belgia, Canada, Elveția, Suedia).  

În 1989 a obținut Marele Premiu la Bienala Artelor “Ion Andreescu”. Dintre lucrările sale de artă monumentală le amintesc pe cele de la:

• Stațiunea viticolă Pietroasele
• Florăria „Codlea” Buzău;Arhivele Statului Buzău;
• Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău;
• Casa de Cultură a Tineretului (cea prezentată aici);
• Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hașdeu – Buzău
• Liceul cu Program Sportiv - Buzău.

De-a lungul vieții sale a avut numeroase expoziții personale și de grup dar și naționale și republicane. Cele mai importante premii obținute în carieră sunt:

•  1981 – Premiul al II-lea, pentru artă monumentală, cu mozaicul            „Tradiții-Continuitate”, Arhivele Statului, Buzău
•   1998 – Marele Premiu al Bienalei de Artă „Ion Andreescu”, Buzău

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O CUGETARE INSPIRATĂ 

DIN LITERATURA ROMÂNĂ

                             Autor: Mihai Frunză - Brăila

UN CAREU DE DEFINIȚII

REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.  

Regele Mihai I

Regele Mihai I s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. A fost fiul Regelui Carol al II-lea si al Reginei-Mama Elena. A incetat din viata, in ziua de 5 decembrie 2017, la resedinta privata din Elvetia. Din iunie 1930, dupa plecarea Reginei-mama in exil, Regele Mihai a ramas in grija tatalui Sau. A urmat cursurile unei scoli organizate de acesta la palat, alaturi de copii reprezentand toate colturile tarii si toate categoriile sociale. A devenit din ce in ce mai inchis in sine si mai ganditor. Singurele saptamani fericite erau cele petrecute la Florenta, la mama sa. In adolescenta, Principele Mostenitor a urmat cursuri de sport si a inceput pregatirea militara. La varsta de saisprezece ani a devenit sublocotenent in armata romana. Dupa decesul Regelui Ferdinand din 1927 si ca urmare a faptului ca Principele Carol a renuntat la statutul de Principe Mostenitor, Principele Mihai a fost proclamat Rege. Fiind minor, s-a instituit o Regenta, compusa din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea si Presedintele Inaltei Curti de Casatie, Gh. Buzdugan. La 8 iunie 1930, Principele Carol a revenit in tara si a preluat tronul. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. In urma abdicarii tatalui Sau, la 6 septembrie 1940, a devenit Regele Mihai I. In timpul razboiului, Regele i-a imbarbatat pe ostasii romani care au luptat pentru reintregirea tarii. Nu a fost insa de acord cu depasirea liniei Nistrului. In ciuda refuzului Maresalului Antonescu, la 23 august 1944 Regele a hotarat trecerea Romaniei alaturi de aliatii sai traditionali. Acest act de curaj a scurtat razboiul cu 6 luni si a crutat vietile a sute de mii de oameni. Din 1944, Majestatea Sa Regele s-a opus din toate puterile instaurarii autoritatii comuniste. In cele din urma, a fost obligat sa abdice la 30 decembrie 1947. Exilul Regelui Mihai si al Reginei Ana a inceput odata cu revenirea de la nunta din Atena. Au locuit pana la sfarsitul anului 1948 la vila Sparta, locuinta Reginei-mame Elena. Din 1949, Regele Mihai si Regina Ana s-au mutat la Lausanne si apoi in Anglia, unde au locuit pana in 1956. Pentru a-si castiga existenta, Regele si Regina au construit o ferma de pui si un mic atelier de tamplarie. Familia Regala s-a intors in Elvetia in 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriana "Lear Jeats and Co", la Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oras de pe malul lacului Léman, la cativa kilometri de Geneva. Aici a locuit peste patruzeci si cinci de ani si tot aici se afla, pentru moment, casa familiei. In anul 1958, Regele a oprit colaborarea cu "Lear", iar un an mai tarziu, a infiintat o companie de electronica si de mecanisme automate denumita METRAVEL, pe care a vandut-o cinci ani mai tarziu. Din biroul sau de la Versoix si, incepand cu 2001, din cel de la Bucuresti, Regele Mihai a militat pentru intrarea Romaniei in NATO si in Uniunea Europeana. Majestatea Sa a incurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piata, pastrarea culturii nationale, respectarea adevarului istoric, respectarea si garantarea proprietatii private, consolidarea statului de drept si a democratiei in tara noastra. Regele Mihai si Regina Ana au locuit din 2004 la Aubonne, in Elvetia. De marile sarbatori crestine si, in functie de angajamentele Lor publice, Majestatile Lor au ales sa fie alaturi de cei dragi fie la Castelul de la Savarsin, fie la Palatul Elisabeta. 

Dante și Eminescu 

Triumfus Spiriti Latini - Columna Traiani

Tiberius Claudius Maximus și Decebalus Rex Daciae

2003 - Donație Ludmila Zabolotnaia și Beltio Moldaviae 

Produsul de mai sus este o medalie excepțională, cu o valoare inestimabilă denumită Triumfus Spiriti Latini (Triumful spiritelor latine) care prezintă două personalități culturale (Eminescu și Dante), două personalități istorice (regele dac – Decebal și împăratul roman – Tiberius Claudiux Maximus), Zeița Victoriei și Columna lui Traian.

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 oct.1948) membru al Academiei Române. Ca fin observator și analist politic și social, prin tot ce a scris Eminescu este contemporanul vremurilor actuale. Deasupra am aplicat o fotografie a lui Mihai Eminescu la 1870 și dedesubt câteva luări de poziție ale gazetarului de excepție care a fost el și realizări ale artiștilor lumii dedicate marelui poet:

• Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii.
• Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute nației în ajunul alegerilor și trec, totuși, drept reprezentanți ai voinței legale și sincere a țării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei. 
• Părerea mea individuală e că politica ce se face azi în România, și dintr-o parte și din alta, e o politică necoaptă.
• Vom avea de-acum înainte dominația banului internațional, impusă de străini. Peste tot credințele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână în mână cu sărăcia claselor lucrătoare, amenință clădirea măreață a civilizației creștine. Statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege.
• Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, cu fatalismul raselor nefericite, duce greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă.
• Temelia liberalismului adevărat este o clasă de mijloc care produce ceva, care, punând mâna pe o bucată de piatră îi dă o valoare înzecită şi însutită de cum o avea, care face din marmură statui, din in pânzătură fină, din fier maşini, din lână postavuri.
• Condiţia civilizaţiei statului este civilizaţia economică. A introduce formele unei civilizaţii străine fără ca să existe corelativul ei economic este curată muncă zadarnică.
• De când e lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceşte sus, iar economiceşte jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică este mama celei politice.
• Lucrul la care aspiră toţi este de a se folosi numai de avantajele civilizaţiei străine, nu însă de a introduce în ţară condiţiile de cultură sub care asemenea rezultate să se producă de la sine.
• Cine zice progres nu-l poate admite decât cu legile lui naturale, cu continuitatea lui treptată.
• A îmbătrâni în mod artificial pe un copil, a răsădi plante fără rădăcină pentru a avea grădina gata în două ceasuri, nu e progres, ci devastare…
• Adevăratul progres nu se poate opera decât conservând pe de o parte, adăugând pe de alta; o vie legătură între prezent şi viitor, nu însă o serie de sărituri fără orânduială.
• Arta de a guverna e în România sinonimă cu arta de a amăgi poporul, de a-l cloroformiza cu utopii demagogice.
• A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominaţiei ruseşti. Numele "Basarab" şi "Basarabeni" există cu mult înaintea vremii în care acest pământ devenise românesc; acest nume singur este o istorie întreagă.
• Răul esenţial care ameninţă vitalitatea poporului nostru este demagogia.
• Limba română la sine acasă e o împărăţie bogată, căreia multe popoare i-au plătit banii în aur. A o dezbrăca de averile pe care ea le-a adunat în mai bine de 1000 de ani, înseamnă a o face din împărăteasă cerşetoare...
• Când vedem dar pe "patrioţi" cumulând câte 5-6 însărcinări publice asupra lor, putem fi de mai înainte siguri că nu-şi îndeplinesc nici una cum se cade.
• Şcoala va fi şcoală când omul va fi om şi statul va fi stat.
• Limba este însăşi floarea sufletului etnic al românimii.
• Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară.
• Măsura patriotismului va fi dată de faptele pe care vom avea ocazia de a împlini în viitor, iar nu de profesarea nimic costisitoare a unor idei, pe care individul şi le alege după plac.
• Omul are atâta libertate şi egalitate pe câtă avere are, iar cel sărac este întotdeauna sclav.
• Fără îndoială există talente individuale, dar ele trebuie să intre cu rădăcinile în pământul şi modul de-a fi al poporului lor, pentru a produce ceva permanent.
• Echilibrul în stat e ca sănătatea în corp.
• Ceea ce istoria nici unui popor din lume n-a scuzat vreodată e laşitatea.
• Secretul vieţii lungi a unui stat este păstrarea ierahiei meritului.
• Inteligenţa este putinţa de a vedea şi reproduce obiectiv cele ce există şi se întamplă.
• Educaţiunea e cultura caracterului, cultura e educaţiunea minţii.
• Între caracter şi inteligenţă n-ar trebui să existe alegere.
• Menirea vieţii tale e să te cauţi pe tine însuţi.
• Inimă foarte caldă şi minte foarte rece se cer de la un patriot.

Dante Alighieri, nume real și complet - Durante di Alighiero degli Alighieri (născut 1265 la Florența, într-o familie de mici nobili și decedat la 14 septembrie 1321 la Ravenna, orașe italienești de azi. El a fost un poet și filozof italian, om politic florentin, cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Autor al Divinei Comedii, capodoperă a literaturii universale, Dante este primul mare poet de limbă italiană, Sommo Poeta („poet în cel mai înalt grad”). Se cunoaște puțin despre educația primită, dar creațiile sale scot în evidență o erudiție deosebită pentru timpurile sale. A fost profund impresionat de filozofia și retorica lui Brunetto Latini, care apare ca figură importantă în Divina Comedie. Cu anul 1304 începe pentru Dante un lung exil, peregrinând prin Verona, Paris și mai târziu Ravenna unde își găsește și sfârșitul. Dante este ultimul mare exponent al culturii medievale, care va face trecerea spre umanismul Renașterii. Din creația sa amintesc:

• Vita Nuova  („Viața nouă”) 1292 – 1293. Volumul conține 31 sonete și „canzoni” reunite prin intermediul a 42 de comentarii în proză. În această operă este ilustrată marea iubire a lui Dante pentru Beatrice: amintirea primei întâlniri, previziunea morții sale și propria sa revelație spirituală susținută de intensitatea sentimentelor.
• Le Rime - culegere de versuri ce reunește poezii din tinerețe, o grupare de „rime pietrose” dedicate unei femei cu numele „Pietra”, datorită lipsei sale de sensibilitate, un ultim capitol cu poezii pe teme filozofice, în formă de dialoguri cu personaje alegorice, denumite „Justiția Divină”, „Justiția Umană”și „Legea”.
• Divina Comedie - alegorie în versuri de o precizie și forță dramatică deosebită, a fost începută probabil în 1306 și terminată cu puțin timp înainte de a muri. Opera oferă o sinteză a opiniilor filozofice, științifice și politice ale artistului, interpretate literar, alegoric, moral și mistic.

Decebal a fost regele Daciei în perioada anilor 87 - 106. Fiu al lui Scorillo si succesor al lui Duras-Diurpaneus, Decebal ocupa tronul Daciei intr-un moment in care tendintele expansioniste ale Imperiului Roman, care-si stabilise durabil frontiera pe linia Dunarii, se accentuau rapid. La inceputul secolului 3, la aproape 150 de ani de la afirmarea lui Decebal, istoricul Dio Cassius ii facea urmatorul portret leogios: “Era foarte priceput in ale razboiului si iscusit la fapta, stiind sa aleaga prilejul pentru a-l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Abil in a intinde curse, era viteaz in lupta, stiind a se folosi cu dibacie de o victorie si de a scapa cu bine dintr-o infrangere, pentru care lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor”. Din primul an de domnie Decebal este confruntat cu o situatie dificila. In urma expeditiei dace din iarna anului 85/86 in sudul Dunarii, in timpul careia insusi C. Oppius Sabinus, guvernatorul Mosesiei, isi gasise moartea, Roma organizeaza prima campanie in inima Daciei. In vara anului 87 o armata de 5-6 legiuni, secondata de numeroase unitati auxiliare si comandata de prefectul pretoriului Cornelius Fuscus, traverseaza Dunarea inaintand probabil pe Valea Oltului. Intr-un defileu (poate la Turnu Rosu) Decebal suprinde intr-o capcana fortele romane, in lupta cazand insusi comandantul roman: prizonieri, trofee si stindardul legiunii a V-a Alaude sunt duse de Decebal in Muntii Orastie. Stralucita victorie ii ofera lui Decebal un ragaz de un an, timp in care neobositul rege incheie aliante cu popoarele de la hotarele Daciei, cu sarmantii, iazigi si roxolani, cu marcomanii si quazii germanici. La un an de la infrangerea lui Fuscus, Decebal trebuie sa faca fata unei noi ofensive romane. Imparatul Domitian, venit in Moseia, in vecinatatea teatrului de operatiuni, numeste un fruntea legiunilor pe incercatul guvernator Tettius Iulianus (fost consul in anul 83, apoi guvernator al provinciei Moesia). Patrunzand in Dacia prin Banat, tettius Iulianus este intampinat de Decebal in defileul de la Tapae; confruntarea indarjita se incheie cu victoria romana. Dificultatile intampinate de armatele imperiale in Pannonia in lupta cu quazii si marcomanii, care-l sprijinisera pe regele dac, il determina pe Domitian sa accepte ofertele de pace facute de Decebal . Se incheie astfel in anul 89 o pace de compromis intre Imperiul Roman si Regatul Dac; in schimbul unor subsidii in bani si ingineri, instructori militari, Decebal se recunoaste rege clientelar, continuand in urmatorii 12 ani de pace sa-si consolideze puterea si statul. Procesul de centralizare a statului dac este accelerat, armata este echipata si instruita, se initiaza un vast program de constructii civile si militare, indeosebi in regiunea Muntilor Orastie, soli incearca sa stabileasca relatii cu popoarele si statele inamice Romei. Dupa aproape 3 ani de pregatiri la hotarele meridionale ale Daciei, incepute imdeiat dupa urcarea pe tron, imparatul Traian (in timpul caruia Imperiul Roman atinge apogeul puterii si expansiunii sale teritoriale) concentreaza la inceputul anului 101 in Moesia Superior 13-14 legiuni si numeroase unitati auxiliare (in total circa 150.000 de soldati), in vederea ingenuncherii regatului lui Decebal. La 25 martie 101 imparatul paraseste Roma, traverseaza Dunarea pe poduri de vase la Laederata (Ramna) si Dierna (Orsova) patrunzand prin Banat in Dacia. La Tapae, in vara anului 101, Decebal incearca sa opreasca inaintarea romana. Crancena si indelungata batalie se incheie insa cu victoria romana. Spre sfarsitul anului 101 importante forte dace, aliate cu sarmati si bastarni, traverseaza Dunarea si patrund in Moesia, obligandu-l pe imparatul Traian sa se deplaseze spre noul teatru de razboi deschis de Decebal. Ingeniosul plan strategic, care-l face pe Traian sa nu poata exploata succesul de la Tapae, se prabuseste insa dupa infrangerea fortelor lui Decebal in iarna si primavara anului 102 (la Nicopolis ad Istrum si in Dobrogea la Adamclisi), initiativa militara trecand definitiv in tabara adversa. In toamna anului 102, indarjita rezistenta a lui Decebal il obliga pe Traian sa incheie pacea cu regele dac, pace inteleasa insa de ambele tabere doar ca un simplu armistitiu. Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, inalta, intre Dobreta si Pontes, in ani 103-105, un durabil pod peste Dunare, pe care legiunile romane il trec in vara anului 105, initiind cel de-al doilea Razboi dacic. Abandonat de aliati, atacat prin Banat, Valea Oltului si Moldova, constrans continuu la defensiva, Decebal se retrage in citadela din Muntii Orastie. Dupa cucerirea puternicelor cetati care pazeau accesul spre capitala (Blidaru, Costesti, Piatra Rosie, Banita, Capalna, Tilisca), legiunile romane incep asediul Sarmiszegetusei. In ciuda eroicei rezistente dace, cetatea este cucerita si distrusa din temelii. O parte dintre aparatori, printre care si Decebal, reusesc sa paraseasca cetatea incercand sa continue rezistenta impotriva romanilor in interiorul tarii. Urmarit de cavaleria romana, pentru a nu cadea viu in mainile romanilor, Decebal se sinucide. Cea mai mare parte a regatului dac este transformata in vara anului 106 in provincie romana. 

Tiberius Claudius Maximus (n. cca. 65 d.Hr. – d. cca. 117 ) a fost un soldat roman care a servit în Legiunea a VII-a Claudia în războaiele daco romane, în timpul împăraților Domițian și Traian, a participat alături de camarazii săi din legiune la prima și a doua bătălie de la Tapae. Tiberius Claudius Maximus s-a transferat mai apoi într-o unitate de cavalerie ca ofițer și a devenit purtător de stindard al cavaleriei. Pentru bravura arătată în luptă, împăratul Domițian l-a decorat. Deși cunoaștem că Decebal nu s-a lăsat prins viu ci s-a sinucis înainte, Maximus a pretins că el și o trupă de cercetași a primit ordin de la împărat și el s-a conformat: l-a urmărit, l-a capturat în viață, i-a tăiat capul și mâna dreaptă pe care le-a prezentat împăratului Traian. Pentru aceasta Traian l-a decorat pe Maximus, oferindu-i a doua medalie a vieții sale. Deși pe columnă se prezintă exact scena sinuciderii lui Decebal, pe stela funerară descoperită la Filippi – Grecia e scris că Maximus l-a prins viu pe Decebal.

Columna lui Traian este un monument antic din Roma, înalt de 35,07 metri, construit din ordinul împăratului Traian care s-a păstrat până în zilele noastre. Monumentul se află în Forul lui Traian, în imediata apropiere - la nord - de Forul roman. Terminat în anul 113 , basorelieful în formă de spirală comemorează victoria lui Traian în campania sa de cucerire a Daciei. Columna are o înălțime de aproximativ 30 de metri și conține 18 blocuri masive de marmură de Carara, fiecare cântărind 40 de tone. Iniţial în vârful columnei se afla o statuie a lui Traian, însă ea a fost înlocuită în secolul al XVI-lea cu o statuie a Sfântului Petru. Columna a fost ridicată atât pentru a comemora victoriile lui Traian, fiind o adevărată istorie gravată în piatră, cât și pentru a servi ca mausoleu (după deces, cenușa împăratului a fost depusă în încăperea de la baza columnei). Basorelieful prezintă scene de luptă din campaniile lui Traian împotriva dacilor din 101 - 102 (în partea de sus a columnei) şi 105 -106 (în partea de jos). Soldații romani și daci sunt prezentați în timpul bătăliei. Atingând apogeul basoreliefului istoric roman, cele 124 de episoade care îmbracă în spirală trunchiul coloanei și care ilustrează Comentariile lui Traian despre războaiele dacice, prin caracterul lor de document istoric, constituie un adevărat "act de naștere" al poporului român.

În poza de deasupra se prezintă Statuia zeiței grecești Nike, corespondenta zeiței romane Victoria, descoperită la ruinele romane antice de la Efes - Izmir, Turcia.

A.C.I.R. - Colecția Brânzei Stelian 

Stelian Branzei a împlinit 77 de ani. Viata sa, de cand avea 10 ani, nu face decat sa consemneze succese, documentari indelungi, expozitii. Intr-un cuvant, viata de colectionar. Pasiune care, dincolo de actiunea continua de a colectiona, impune o cultura larga si temeinica, o buna cunoastere a fenomenului la nivel national si international, dar si extrem de multa rabdare, minutiozitate si perseverenta. Nascut pe 13 iulie 1949 in satul Baiceni, comuna Curtesti, din judetul Botosani, Stelian Branzei si-a faurit destinul in functie de pasiunea sa. A urmat Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor din Iasi, domeniu care, negresit, l-a ajutat sa isi gestioneze cu grija colectia de nu mai putin de 50.000 de obiecte. S-a casatorit, iar in jurul sau vietuiesc nu mai putin de 5 copii. Toti colectionari.  Daca la inceput a strans tot ce ii cadea in mana, de la vederi, ceasuri si monede, in timp, pasiunea a inceput sa prinda contur si sa devina un mod de viata. A strans atat de mult incat nu poate cuprinde casa. Multe obiecte sunt pastrate la banca. Nu de alta, dar or mai fi "colectionari" de ocazie, si pacat de atata munca! Acum, are 45.000 de insigne si 6.000 de medalii. Vrea sa intre in Cartea Recordurilor. Deocamdata, se pare ca il intrece un colectionar din Hong Kong, insa Stelian Branzei este hotarat sa ajunga cel mai mare din lume. Pentru asta, este nevoie sa ajunga la 50.000 de insigne.Si, cum ii sta bine unui colectionar, Stelian Branzei a strans de-a lungul timpului si sute de diplome si premii de pe la toate targurile, expozitiile si prezentarile din tara si strainatate. In 1982, tot Stelian Branzei a pus bazele Sectiei de Numismatica din Botosani, alaturi de alti sase colectionari.

In copilărie, obiectele exercitau asupra noastră o forţă de atracţie impresionantă. Din acest motiv le strângeam cu grijă şi ne lăudam în faţa prietenilor noştri cu micile noastre comori. Cei mai mulţi au început să strângă obiecte încă din copilărie, influenţaţi de ce au în jur sau de ce văd la persoanele apropiate. Când vine vorba de colecţionat, contează mai puţin vârsta, profesia, veniturile sau sexul. Cel mai mult contează povestea din spatele obiectelor. În spatele fiecarei colecţii, de cele mai multe, ori se află un efort impresionant de selectare, arhivare, îngrijire şi depozitare. Obiectele adunate înseamnă o perioadă lungă de muncă, de căutari prin tot felul de locuri, iar ataşamentul faţă de ele este pe măsură. Din acest motiv, puţini colecţionari ar putea să renunţe la obiectele strânse de-a lungul timpului. Pentru un colecţionar tânăr, o colecţie poate înseamna “mici chestii la care ţine”. Nu este important numărul sau cât de repede creşte colecţia, ci povestea fiecărui obiect. Pentru cei cu mai multă experienţă, de cele mai multe ori, colecţia înseamnă mai mult decât un hobby, înseamnă ceva în care au investit foarte mult timp, energie, venituri şi, aş putea spune, chiar o parte din ei înşişi.O colecţie o faci, în primul rând, pentru tine, dar, cu puţin noroc, poţi să-ţi măreşti veniturile sau să găseşti şi alţi oameni dispuşi să-ţi ducă pasiunea mai departe. Obiectele adunate pot fi de foarte multe tipuri, banale, cotidiene, rare sau cu o istorie impresionantă. Indiferent dacă aduni magneţi de frigider, serveţele, timbre, pixuri, reviste, pantofi, tot colecţionar te numeşti. Unii colecţionari pot fi moderaţi, strâng diverse obiecte din plăcere, dar unii sunt dedicaţi total pasiunii lor. Aceştia din urmă, pentru pasiunea lor, sunt dispuşi să-şi aloce tot timpul, banii şi să sacrifice şi alte aspecte importante ale vieţii lor.De cele mai multe ori, când plecăm în vacanţă, ne gândim la cadourile pe care să le aducem celor rămaşi acasă, dar căutăm şi obiecte care să rămână pe post de amintiri. În vacanţe ne aducem aminte şi de colecţiile noastre de suflet şi mai adăugăm câte un obiect. Unele persoanele strâng pietricile din fiecare loc în care merg, astfel îşi iau o mică părticică din frumuseţea acelui loc. Pentru o asemenea colecţie nu trebuie să investim bani, dar ea ne ajută să păstrăm cât mai clar în minte fiecare colţişor pe unde am mers. Orice colecţie spune o poveste, iar istoria acestui hobby cultural datează de foarte mulţi ani. Colecţiile au avut un puternic impact cultural asupra societăţii înca din antichitate.Se spune că dinastia Ptolemeică, cea care a condus Egiptul între anii 305-30 Î.Hr, a deţinut o impresionantă colecţie de cărţi din întreaga lume, colecţie cunoscută sub numele de “Biblioteca din Alexandria”. O alta colecţie impresionantă care aparţine de această dată perioadei renascentiste a fost cea a familiei De Medici, una dintre cele mai influente familii din Italia secolelelor XV-XVI. Membrii familiei De Medici au fost primii care au încercat să colecţioneze cât mai multe obiecte de artă. Exemplul lor a continuat şi în secolele care au urmat, fapt pentru care foarte multe dintre colecţiile deosebite care se găsesc astăzi în muzeele din întreaga lume reprezintă, de fapt, donaţiile unor astfel de colecţionari. Colecţionarea este o activitate care ajută atât la dezvoltarea intelectuală, deoarece presupune capacitate de analiză şi arhivare, cât şi la dezvoltarea spirituală şi socială, colecţionarii ajungând să cunoască persoane cu aceleaşi pasiuni. Fiecare dintre noi suntem colecţionari, fie că ne dorim asta sau nu, toţi suntem ataşaţi emoţional de părinţi, prieteni sau unele obiecte, iar împreună cu aceştia colecţionăm amintiri. Pe cele triste şi dureroase încercăm să le înlăturăm din memorie, iar pe cele frumoase încercăm să le păstrăm cât mai vii. Sutele de poze de pe calculator care îţi încarcă hardul, mail-urile primite de la prietenii de departe care îţi umplu inboxul, scrisorile pe care le primeai cu ceva timp în urmă şi pe care acum le ţii într-o cutie sub pat, toate răscolesc amintiri şi îţi reamintesc momente plăcute din viaţă.Iată unele caracteristici ale colecţionarului de rând:

• Este foarte ataşat de colecţia lui, se “zburleşte” la cunoştiinţe dacă acestea îndrăznesc să îi deranjeze piesele din colecţie.
• Deşi foarte grijuliu, nu ratează nici un moment să se laude, sau să îşi expună cât mai la vedere colecţia sau colecţiile.
• Poate cheltui sume foarte mari pentru a cumpăra exact acel obiect care “lipsea” colecţiei şi o “împiedica” să fie întreagă.

Cum se naşte pasiunea pentru a colecţiona anumite articole? Poate să fie din pură întâmplare, sau colecţionarul poate să fie atras de ceva conex unui domeniu de care deja este pasionat. La fel de des întâlnită este situaţia în care “iei microbul” de la cineva din anturaj. Nobila ocupaţie de colecţionar este până la urmă o manie. Sub egida Asociației bucureștene de colecționari – Numismag, condusă de Daniel Suzeanu, au loc periodic Târguri ale colecționarilor numismați și filateliști, în principal, unde oamenii se cunosc, discută, fac schimburi, vând sau cumpără astfel de produse. Orice colecţie spune o poveste, iar istoria acestui hobby cultural datează de foarte mulţi ani. Colecţiile au avut un puternic impact cultural asupra societăţii înca din antichitate.Se spune că dinastia Ptolemeică, cea care a condus Egiptul între anii 305-30 Î.Hr, a deţinut o impresionantă colecţie de cărţi din întreaga lume, colecţie cunoscută sub numele de “Biblioteca din Alexandria”. O alta colecţie impresionantă care aparţine de această dată perioadei renascentiste a fost cea a familiei De Medici, una dintre cele mai influente familii din Italia secolelelor XV-XVI. Membrii familiei De Medici au fost primii care au încercat să colecţioneze cât mai multe obiecte de artă. Exemplul lor a continuat şi în secolele care au urmat, fapt pentru care foarte multe dintre colecţiile deosebite care se găsesc astăzi în muzeele din întreaga lume reprezintă, de fapt, donaţiile unor astfel de colecţionari. Pe lângă obiectele deosebit de importante, au existat încă din cele mai vechi timpuri şi colecţii de piese cu o mai mică valoare materială. Aceste colecţii purtau numele de “curiosité”. Şi în prezent există asemena colecţii, acestea fiind chiar cele care domină, foarte multe persoane colecţionând fel de fel de marunţişuri. Fiecare colecţie are o poveste care descrie locurile şi evenimentele din trecut şi totodată îl defineşte pe cel care a pus bazele colecţiei. Deşi multi colecţionari adună aceste obiecte din pură pasiune şi pentru valoare sentimentală, de multe ori aceste obiecte capătă în timp valoare bănească. Fiecare colecţie este unică, la fel şi colecţionarul care o deţine, acesta fiind influenţat de factori precum pasiunea pentru obiectele respective, interesul şi situaţia financiară, precum şi suma alocată acestui hobby, care poate deveni una foarte mare. Specialiştii în psihologia colecţiilor şi a colecţionarilor sunt de părere că în momentul în care o persoană începe o anumită colecţie, indiferent de tipul acesteia, un pas foarte important îl reprezintă ţinerea unei evidenţe foarte clare a pieselor din colecţie. Colecţionarii fotografiază fiecare element al colecţiei, grupează elementele colecţiei şi întocmesc un dosar în care înregistrează toate piesle. Mai mult decât atât, cei care colecţionează obiecte de valoare îşi asigură neapărat colecţia. Colecţionarii sunt conştienţi de aspectele cele mai importante: asigurarea, întreţinerea şi dezvoltarea colecţiei lor. Colecţionarii de artă tratează orice obiect artistic cu foarte mare responsabilitate şi sunt de foarte multe ori chiar specialişti, având în vedere legătura dintre artă şi istorie. Colecţionarii de cărţi consideră că pasiunea lor este una nobilă în adevăratul sens al cuvântului, atâta timp cât colecţionează operele literare cu o mare însemnătate pentru propria persoană şi nu pentru a le comercializa. Pe lângă colecţionarii de obiecte cu valoare culturală însemnată, există şi colecţionari care prezintă un interes aparte pentru obiecte care nu au mare însemnatate. Se presupune că această “pasiune” dusă la extrem poarta numele de “colecţionare compulsivă de obiecte” şi este considerată o boală în adevăratul sens al cuvântului. Ziare sau articole, cutii, doze de suc şi bere, sticle şi ambalaje precum şi alte obiecte de acest gen reprezintă punctul de interes al acestor “colecţionari”. De cele mai multe ori este nevoie de un consult de specialitate şi de un tratament adecvat, iar persoanele în cauză nu mai trateaza colecţia ca pe o pasiune, ele devenind din pasionati pacienţi. Iată unele caracteristici ale colecţionarului de rând:

1. Este foarte ataşat de colecţia lui, se “zburleşte” la cunoştiinţe dacă acestea îndrăznesc să îi deranjeze piesele din colecţie.
2. Deşi foarte grijuliu, nu ratează nici un moment să se laude, sau să îşi expună ât mai la vedere colecţia sau colecţiile.
3. Poate cheltui sume foarte mari pentru a cumpăra exact acel obiect care “lipsea” colecţiei şi o “împiedica” să fie întreagă.

A.C.I.R. (Asociația Colecționarilor de Insigne din România)

Cu ocazia primului Congres Naţional de Insignografie, de la Petroșani, din zilele de 18 – 20 septembrie 2009, a avut loc şi Adunarea Generală de Constituire a Asociaţie Colecţionarilor de Insigne din România (A.C.I.R.). Cei 80 de participanţi au votat statutul asociaţiei şi au ales organul de conducere al acesteia. În baza hotărârii Judecătoriei Petroşani, Asociaţia a fost înregistrată la grefa acestei instituţii, în registrul special la nr. 33/16 decembrie 2009. La baza relaţiilor dintre cei 100 de membrii ai asociaţiei stau 3 principii pe care dorim să le păstrăm şi asupra cărora insistăm: prietenia, întrajutorarea colegială şi încrederea reciprocă. La ora actuală conducerea asociaţiei este în căutarea unei sigle care să ne reprezinte. Până în prezent, printr-o bună coordonare din partea A.C.I.R. a activităţii s-a reuşit menţinerea reuniunilor noastre timp de 39 de ediţii consecutive, care de 5 ani au fost ridicate la rang de congres, având la bază propunerea regretatului col. Dogaru Ioan. Prin unirea forţelor a două localităţi aflate la mare distanţă (Alexandria - Petroşani), dar legată printr-o voinţă şi o preocupare comună s-a reuşit spre bucuria tuturor relizarea menţinerii expoziţiilor naţionale şi implicit a reuniunilor. De la înfiinţare, ACIR a preluat dificila sarcină de atribuire în fiecare an a premiilor Floarea de colţ, cea mai importantă distincţie care recompensează atât colecţionarii membri ACIR, cât şi persoanele care se implică în menţinerea activităţii insignografice din ţara noastră, sarcină deosebit de onorantă de care ne-am achitat. În ultimii ani premiul Floarea de Colț a fost înlocuit prin înmânarea insignei ACIR – Colecționar emerit.  Publicaţia oficială a Asociaţiei este Jurnalul Insignografic, cu apariţie semestrială. Colectivul de redacţie al Jurnalului este format din trei membri şi un fotograf profesionist. 

Nașterea Domnului - România 2010

"Bucură-te, ceea ce ești plină de har!" (Luca 1.28)

"Vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus" (Luca 1.31)

Crăciunul sau Nașterea Domnului este o sărbătoare creștină celebrată la 25 decembrie (stil nou – calendar gregorian) sau 7 ianuarie (stil vechi – calendar iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 praznice împărătești ale bisericilor de rit bizantin. În anumite țări, unde creștinii sunt majoritari, Crăciunul e de asemenea sărbătoare legală, iar sărbătoarea se prelungește și în ziua următoare. La începutul secolului al XX-lea Crăciunul devine și o sărbătoare laică, celebrată atât de către creștini, cât și de către cei necreștini, centrul de greutate al celebrării deplasându-se de la participarea în biserică la rit spre aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, „darurilor de la Moș Crăciun”.
Evanghelia canonică a lui Luca, cât și cea a lui Matei descriu pe Iisus ca fiind născut în Betleem (din Iudea controlată de romani), din mamă fecioară, într-i iesle. Îngeri apar și declară că Iisus este un salvator al întregii omeniri și păstorii vin ca să-l adore. În relatarea lui Matei, cei trei magi urmează o stea până la Betleem pentru a aduce daruri lui Iisus, născut ca regele iudeilor. Regele Irod ordonă masacrul tuturor băieților din Betleem care au mai puțin de doi ani, dar familia lui Iisus fuge la timp în Egipt, iar mai târziu se restabilește în Nazaret.Pe teritoriul românesc, Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători creștine. Sărbătoarea Crăciunului este anunțată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul și cu steaua, pentru a vesti Nașterea Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiție este „mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoții comunității locale cu icoana Nașterii Domnului, binecuvântându-se casele și creștinii. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului și Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român. Timp de 40 de zile înainte de sărbători, creștinii respectă Postul Crăciunului, care se încheie în ziua de Crăciun după liturghie. Tăierea porcului în ziua de Ignat (20 decembrie) este un moment important ce anticipează Crăciunul.

 

Moș Crăciun este versiunea mai nouă a Sfântului Nicolae (în engleză: Santa Claus) care și-a făcut apariția în secolul I. Pe atunci el era îmbrăcat în verde. El împarte cadouri tuturor copiilor în noaptea de Crăciun (24 spre 25 decembrie).  Conform unei legende, tradiția cadourilor în noaptea de 24 decembrie spre 25 decembrie ar proveni de la Martin Luther care ar fi propagat din anul 1535 aceasta datină numită Christkindl ca o alternativă a obiceiului catolic Nikolaustag de pe 6 decembrie. Multă vreme în familiile catolice a fost menținută mai departe tradiția cadourilor de Nikolaus. Scopul lui Martin Luther ar fi fost să trezească interesul copiilor pentru Cristos și să-i îndepărteze astfel de datina catolică a cadourilor de Nikolaus, ea fiind un mod de venerație a catolicilor pentru sfinți, lucru interzis protestanților.  

Conform unei alte legende, Luther ar fi fost profund impresionat de cerul înstelat, lucru pe care nu l-a putut reproduce în cuvinte pentru familia sa, așa că a tăiat un brad, l-a pus în casă și a pus lumânări în el și le-a aprins. Conform legendei, aceasta ar fi originea bradului de crăciun.  

Născut și botezat în Isus Hristos

Mărturiile de botez (în special cele vechi) sunt piese metalice de forma unor monede, medalii, sau jetoane care se confer copilului și nașilor săi de botez, însemn de respect și amintire. Adeseori acestea sunt confecționate din argint și au forme diferite (în general rotunde, dar si ovale sau chiar poligonale). Mai întotdeauna pe aceste piese este consemnat numele copilului botezat, al nașilor săi de botez, dar și data nașterii și botezului copilului. Adeseori pe mărturiile de botez se gravează și unele imagini (chipul unui bebeluș dezbrăcat, un preot care scufundă bebelușul în scăldătoare sau un porumbel (reprezentând sfântul duh) care se coboară asupra scăldătorii în care este scufundat (botezat) copilul.

 

A.S.Unirea 1928 - 1878 

Produsul de mai sus este o insignă despre care nu am informații precise. Se pare totuși că este vorba despre o insignă emisă de o asociație sportivă din mediul rural. Am în vedere înscrisul AS și spicul de grâu din partea dreaptă și jos. Insigna celebrează deci 50 de ani de existență a acestei asociații sportive sau ce-o fi ea.

_____________ooOoo_____________

UN DOCUMENT ISTORIC

O reclamă a ciocolatei brașovene SUCHARD

Detaliu grafic de pe o acțiune românească

O felicitare românească

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 18.08.2026