Epaminonda's Blog.....

Geamia (Moscheea) din Babadag se numește Ali-Gazi Pașa, este este un monument istoric și de arhitectură religioasă situat în centrul orașului ridicat în anii 1609 - 1610.

El este situat pe strada Geamiei, la nr.2, pe strada principală care leagă între ele orașele Tulcea și Constanța. Curtea geamiei mai cuprinde casa parohialã precum şi mormântul în care odihneşte ctitorul sãu. Până să intre în componența principatelor române (după războiul de independență din 1877) Dobrogea a fost parte componentă a Imperiului Otoman timp de aproape 500 de ani. Pentru a putea urmări și coordona mai bine trupele militare în confruntările cu Imperiul Rus, reședința pașei dobrogene (generalul armatei) a fost mutată de la Silistra la Babadag. Așa se face că la Babadag, Gazi Ali Pașa a ordonat ridicarea unei frumoase moschei. Geamia a trecut printr-un incendiu în timpul războiului ruso-turc. Printr-o modificare efectuată după incendiu, acoperişul şi plafonul au fost modificate, în părţile laterale ale clădirii au fost deschise uşi suplimentare şi a fost construit un nou minaret. Geamia a funcționat ca muzeu până în anul 1989. În anul 1990 au început lucrările capitale de reparație și restaurare. În anul 1999 s-au finalizat lucrãrile de restaurare a lãcaşului de cult, prin contribuţia Ministerului Culturii din România şi contribuţia directã a preşedintelui Republicii Turcia, Süleyman Demirel, în sumă de 300000 dolari, acesta recãpãtându-şi strãlucirea de altãdatã. Monumentul are formă hexagonală, la partea superioară e acoperit cu o cupolă, zidăria fiind placată cu asfalt, în stil românesc, şi întărită cu o tencuială din pietriş. În momentul de faţă, în partea de nord a monumentului funerar există o clădire cu două etaje.

Această clădire a fost reconstruită din temelie. La intrare la parterul clădirii, în stânga,se găseşte o scobitură care arată evoluţia clădirii, iar în partea dreaptă, o încăpere care urmează a fi folosită ca muzeu. Etajul de sus al clădirii a fost construit drept locuinţă a imamului şi orânduit ca atare, obiectele de inventar fiind asigurate de către Fundaţia Cultelor din Turcia.
Cabana din satul Ilgani, judetul Tulcea, a fost construita de Uniunea Generala a Vanatorilor din Romania, in anul 1935, apoi a intrat in administrarea O.N.T.

Nu pot preciza pe teritoriul cărei comune este situată cabana, deoarece acest județ sunt două sate cu numele de Ilganii (Ilganii de Sus în comuna Maliuc și Ilganii de Jos în comuna Nufăru) Autorul proiectului a fost architectul Octav Doicescu care a mai proiectat o cabana identica in Insula Lupilor (Cabana Portita). Se stie ca aici obisnuia sa vina si Regele Carol al II-lea la vanatoare, iar in perioada comunista numeroase personalitati politice. Dintr-un inventar al bunurilor comunei din 1942, aflam ca suprafata imobilului era de 2000 mp, cu etaj formata din17 camere, fiind construita de scanduri si acoperita cu stuf batut nemteste. A ramas in administrarea O.N.T. pana in anii 70, cand inundatia a provocat distrugeri importante. In anii 80, cand era intr-o stare avansata de degradare, a fost preluata de Combinatul Metalurgic Tulcea care a facut lucrari de renovare, a schimbat acoperisul de stuf si a racordat cabana la reteaua de curent electric. Ea a devenit cabana de protocol pana dupa anii 90 cand dupa inchiderea temporara a combinatului si impartirea lui pe sectii, cabana a fost vanduta catre o persoana particulara.

Ilganii de Sus este un sat din comuna tulceană Maliuc, ce numără doar 26 locuitori, fiind situată la altitudinea de doar 3 metri. Satul există încă din anul 1856, în timpul războiului din Crimeea. Locuitorii erau lipoveni veniți din Rusia în urma persecuției religioase. Ei au construit aici și o Biserică. Acești lipoveni au plecat, iar în locul lor au venit ruși din Tulcea, pe la 1880 și au întemeiat altă așezare pe locul celei părăsite. Denumirea de “Ilgani” este de origine tătară și provine din cuvântul "Yilga” care semnifică luncă (teren inundabil). Pe la 1930 satul număra 219 de locuitori, iar în 1941 - 196 locuitori.
***
Maliuc este o comună din județul Tulcea, care include și satele: Gorgova, Ilganii de Sus, Parizani și Vulturu, fiind situată la circa 25 km est de orașul Tulcea , în Delta Dunării, pe brațul Sulina. La recensământul din anul 2021 comuna număra 813 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2011 – 856 locuitori) dintre care: români – 90,77%, ruși lipoveni – 1,11% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei tulcene Maliuc astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 87,33%, romano catolici – 2,34% și restul - nedeclarată sau altă religie. Atracțiile turistice ale comunei sunt:

Coloniile de cormorani Martinca și Mitchina
Complexul Sontea-Fortuna
Sitului arheologic Taraschina

Ilganii de Jos este un sat în comuna tulceană Nufăru, ce numără 125 locuitori fiind situat la altitudinea de 1 metru.
***
Nufăru este o comună din județul Tulcea, care include și satele: Ilganii de Jos, Malcoci și Victoria. La recensământul din anul 2021 comuna număra 2644 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2021 – 2273 locuitori) dintre care: români – 90,89% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei tulcene Nufăru astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 89,6%, romano catolici – 1,44% și restul – nedeclarată sau altă religie. Numele vechi al satului Nufăru a fost Prislav (purtat oficial până în 1908), apoi Domnița Maria până în 1948, apoi Ada Marinescu până în 1964. Aici se pot vedea și azi ruinele vechii cetăți Pereiaslaveț / Prelsaveț ("Micul Preslav" în slavonă, numit prin comparație cu "marele" Preslav din Bulgaria).
Fostul sediu al filialei Tulcea a Băncii Naționale a României, astăzi Muzeul de Etnografie și Artă Populară este unul dintre edificiile publice emblematice pentru oraș, ce este situat la intersecţia străzilor Gloriei cu 9 Mai, mai precis Strada 9 Mai, nr. 2.

Construcția are la bază un proiect elaborat în anul 1924 și a fost ridicată în perioada interbelică, între anii 1924 - 1927, deci, la finele epocii de manifestare a curentului național în arhitectura României. Imobilul are o compoziție echilibrat generată și de poziționarea într-o intersecție, dar și de funcționalitatea inițială. Acest edificiu public poate fi considerat un exemplar reușit al arhitecturii moderne, edificate pe valorile celei tradiționale, ce a marcat prima parte a secolului al XX-lea. În prezent clădirea este supusă unui profund proces de renovare-consolidare cu fonduri europene în sumă de 18,7 milioane lei. Obiectivul principal al proiectului de renovare vizează valorificarea patrimoniului cultural şi a identităţii culturale prin restaurare sub aspect structural, funcţional şi arhitectural şi includerea acestuia în circuitele turistice regionale.

Enumăr câteva dintre colecțiile Muzeului de Etnografie și Artă Populară din municipiul Tulcea:

2385 ștergare ce aparţin diferitelor populaţii din această zonă.
1600 piese reprezentând instrumentarul folosit în practicarea ocupaţiilor şi mesteşugurilor tradiţionale.
267 vase metalice (aramă, fier, argint, plumb) realizare orin diferite tehnici (tăiere, perforare, ciocănire, laminare, lustruire, incizare, pilire, nituire, îndoire, turnare).
155 covoare de o valoare documentară şi artistică deosebită
670 piese (ţesături de uz casnic şi decorative, port popular), etc

Biserica Armeană din Tulcea este un vechi lăcaș de cult, azi aparținând Bisericii Ortodoxe Române, fiind situată pe strada Concordia la nr. 2.

Ca și alte biserici importante din Tulcea, primul lăcaş bisericesc armenesc a fost ridicat pe la 1830, constând într-un „mic paraclis de zid”, aşa cum mărturiseşte armeanul Simion Tanitian în cartea sa „Armenii dobrogeni în istoria civilizaţiei româneşti”. Aceasta se întâmpla după încheierea Războiului ruso - turc din anii 1826 – 1828, cu victoria primilor, urmat de strămutări masive de populaţie, emigrări şi, mai ales, imigrări, în mod special în zona Tulcei. Atunci, au sosit în oraş români strămutaţi din satele Prislav şi Beştepe, lipoveni din satele din deltă, bulgari din Basarabia şi au plecat o parte din turci şi tătari. Mica comunitate de armeni a venit, s-ar părea din Anatolia: Caesareea, Conya, Eghina şi chiar din Constsantinopol, atraşi de potenţialul economic al orașului Tulcea. Armenii erau consideraţi cei mai abili negustori dintre câţi existau, românii chiar având o maximă despre aceştia, în care spuneau că era nevoie de doi români să înşele un comerciant evreu şi de opt români pentru unul armean. După anul 1880 din ce în ce mai mulţi armeni se stabilesc la Tulcea, cauza principală fiind conflictul interetnic din Imperiul Otoman, care a culminat cu un adevărat genocid împotriva armenilor. În anul 1882, vechiul paraclis este demolat şi actuala biserică este sfinţită în anul 1885. Biserica s-a ridicat pe un teren donat de familia Garabeţean în anul 1883 când a început şi zidirea ei, sub patronajul armenilor de frunte ai oraşului: Hamparţum Garabeţean, Simeon Moldovian şi Mihran Cârâgcian. Pentru această acţiune au contribuit cu donaţii şi ajutoare atât enoriaşii din Tulcea cât şi negustorii armeni care treceau cu mărfuri prin oraş. Ridicarea bisericii a durat 3 ani, având arhitectura în formă de cruce în exterior şi de navă în interior. În curtea bisericii se află şi astăzi patru morminte ale fondatorilor sau poate a slujitorilor acestui sfânt locaş (trei pe lespezi aşezate pe pământ şi unul format dintr-o cruce de marmură albă împrejmuit cu grilaj metalic), cu inscripţii în limba armeană veche amestecată cu arabă, care nu au putut fi descifrate de cunoscătorii limbii armene moderne. Sfântul patron al bisericii este Sfântul Grigorie Luminătorul. Era un sfânt important în istoria armeană, el l-a botezat pe regele Tiridate III (283 - 314), cine adoptă creștinismul, astfel Armenia devine primul stat unde creştinismul va fi religia oficială. Comunitatea creşte, o statistică din anul 1906 specifică că la Tulcea erau nu mai puţin de 439 de armeni, mai mulţi chiar decât la Galaţi (318) şi Brăila (123). O parte din comerţul şi producţia din Tulcea se realiza datorită priceperii lor: magazin de mobilă (Tacor Hacian), magazin de cufere şi geamantane (Bedros Vartanian), cafeneaua „La Paşa” (Garabet Tacor), bijutier şi atelier de ceasornicărie (Apraham Miaserian).

După venirea comuniştilor la putere şi naţionalizare, numărul armenilor tulceni începe să scadă vertiginos, astfel încât în 1977, după cutremur, biserica iese de sub tutela Episcopiei Armene din România şi este preluată de Arhiepiscopia Tomisului şi Dunării de Jos Galaţi. Din anul 1980, devine parohie de sine stătătoare.

***
Etnia greceasca din Tulcea a hotarat in anul 1835 sa construiasca o biserica ortodoxa. Terenul a fost cumparat in zona centrala a orasului, cu densitate mare de locuire a grecilor, la intersectia strazilor, ce mai apoi s-au numit Buna Vestire, Principele Ferdinad si Gheorghe Doja.n Terenul a fost cumparat, sau a fost donat, cel mai probabil, de la Ioannis Kontopulos (1826-1870), sau de familia sa, acest lucru explicand prezenta frumosului monument funerar aflat in apropierea bisericii. Initial, pe acest teren s-a ridicat o bisericuta de lemn, care a fost cel mai vechi locaş ortodox de cult din Dobrogea. Construirea unui așezământ ortodox la Tulcea era dictata si de despartirea Mitropoliei Proilaviei de la Braila, dupa 1829, odata cu intrarea orasului Braila sub jurisdictia Tarii Romanesti. Construirea bisericutii s-a facut prin donatiile voluntare ale credinciosilor greci. Noul lacas avea hramul “Sfantul Nicolae” – patronul negustorilor si al navigatorilor greci sositi la Tulcea dupa 1829. Cu toate ca asezamantul era mic, aceasta biserica a fost inaintata la gradul de resedinta episcopala cu rang de mitropolie greaca. Patriarhia de la Constantinopol de care tinea Dobrogea, a numit ca mitropolit pe Panaret, atestat documentar incepand cu anul 1839. Urmasul lui Panaret a fost un oarecare Dionisie, ales la o data care nu se cunoaste. Intre timp etnia greaca din Tulcea, datorita eforturilor membrilor sai, s-a dezvoltat si a prosperat oarecum, printre ei afland-se si oameni bogati (negustori, cerealisti, etc.). In aceste conditii, conducatorii etniei au hotarat ca a venit momentul construirii unui lacas de cult mai incapator, care sa satisfaca nevoile grecilor a caror numar era in continua crestere ca urmare a exodului de populatie din zonele asuprite ale Greciei. In acele timpuri, pentru a construi o biserica pe cuprinsul Imperiului Otoman, era o intreprindere complicata, scumpa si dura foarte mult timp. Pentru a construi o biserica era necesar un firman direct de la sultanul Imperiului Otoman, numit “Iradea” si care reprezenta o autorizatie de constructie. Iradeaua nu permitea ca acestea sa aiba turla, sau sa fie dotate cu clopote (in Imperiul Otoman era interzisa baterea clopotelor). In aceste conditii, limitative, etnicii greci au alcatuit un comitet de initiativa care l-a angajat pe arhitectul Stefan Dopron, un artist al meseriei sale, care a realizat planurile bisericii, ale iconostasului si ale celorlate complexe sculpurale din interior: amvon, jilt arhieresc, proschinitare in stil neoclasic grecesc. Noul edificiu a fost construit, in perioada 1848 – 1854, din piatra si caramida , cu un plan bazilical si interior trinav, alcatuit dintr-o nava principala, flancata de doua nave laterale mai mici, interior acoperit cu o bolta semicilindrica “in plin cintru”. Edificiul a fost ridicat prin contributia voluntara a membrilor Comunitatii Elene din Tulcea, fapt consemnat mai tarziu pe frontispiciul turnului – clopotnitei dominat de ochiul Providentei, intr-o impresionanta dedicatie catre Divinitate. (CU DRAGOSTE, DE LA ENORIASII TAI, DOAMNE!). Intrarea se face actualmente pe latura de vest printr-un portic patrulater cu coloane ionice pe care se sprijina turnul – clopotnita. Acesta a fost construit din caramida dupa 1900, atunci cand interdictia ridicata de Imperiul Otoman a disparut dupa reanexarea Dobrogei la Romania. Biserica nou ridicata a primit hramul Buna Vestire, cea mai importanta sarbatoare a grecilor de pretutindeni. Ca recunostinta pentru contributia adusa la construirea bisericii, Ioannis Kontopulos, la data decesului sau (1870), a fost inmormantat in curtea bisericii (fapt rar intalnit) si i sa construit un monument funerar, creatia cunoscutului artist brailean G.S.Lipitis. Pe acest monument se afla o inscriptie simpla scrisa in limba greaca: (Aici odihneste Ioannis Kontopulos nascut la 15 august 1826 si raposat la 18 iunie 1870). Din portic se intra intr-un vestibul (exonartex), gandit initial ca spatiu de trecere din portic in naos. In plan vertical, deasupra intrarii in naos se afla o ampla tribuna destinata corului, sprijinita lateral de catre o coloana ionica. Complexele sculpturale din lemn aurit, sunt reprezentative pentru stilul neoclassic grecesc, cu chenar pe proschinitare si colonete ionice pe iconostas, amvon si pe jiltul arhieresc. Biserica a fost impodobita cu aceste complexe sculpturale si a fost pictata intre anii 1854 – 1857. Pictura apartinea, deasemeni unui atelier de pictura grecesc , fiind executata de aceasi mana. Din pacate, repictarea bisericii in anii 1987 – 1989 s-a facut in tempera, acoperind aproape in intregime pictura initiala. Fara nici o justificare sau logica, au fost distruse complet inscriptia votiva si ochiul Providentei de pe frontispiciul turnului clopotnitei. Pentru calitatile ei arhitecturale, artistice si nu in ultimul rand pentru valentele ei istorice, biserica Buna Vestire din Tulcea a fost declarata monument istoric. In urmatorii ani, activitatea ecleziastica ce se desfasura in eparhia Buna Vestirii din Tulcea a fost una normal, cu toate vicisitudinile razboaielor care au trecut peste oras. Dar totul s-a schimbat cand prin Decretul nr. 176/48, statul comunist roman a dispus preluarea abuziva a patrimoniului bisericilor ce apartineau minoritatilor. In biserica, au slujit fie preoti romani numiti, fie preoti detasati de la alte biserici romanesti. Biserica greceasca din Tulcea este situata pe strada Buna Vestirii, nr. 2 și este vizitată de numeroase grupuri de turiști.
Biserica ortodoxă “Sfinții împărați Constantin și Elena” din Tulcea este a doua ca mărime și vechime biserică ortodoxă tulceană, după biserica Sfântul Nicolae, actuala Catedrala Episcopală.

Se știe că pe la 1850 provincia Dobrogea, deci și orașul Tulcea făceau parte din Imperiul Otoman, iar biserica tulceană făcea parte din Patriarhia de la Constantinopol. Urmare a separării Bisericii bulgare de Patriarhia de la Constantinopol, biserica tulceană nu știa de cine să asculte, de mitropolitul bulgar sau de cel grec. Pe fundamentul acestei dispute autoritățile turcești au închis biserica mare a Tulcei – Sfântul Nicolae. Creștinii tulceni s-au orientat rapid construind o altă biserică – actuala Biserică ortodoxă “Sfinții împărați Constantin și Elena”, de pe dealul Mahmudiei, strada Nicolae Bălcescu, nr. 47.

Această biserică și-a ales ca hram sărbătoarea Sfinților împărații Constantin și Elena. Ea a fost ridicată între anii 1874 -1876 și a fost cunoscută mult timp drept „Biserica mocănească” (de la mocanii prislăveni care se pare că au întemeiat-o).

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O CUGETARE INSPIRATĂ

DIN LITERATURA ROMÂNĂ

Autor: Mihai Frunză - Brăila

UN CAREU DE DEFINIȚII

REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

Concursul de biologie "Emil Racoviță"

Etapa pe țară - Tulcea - 1979

Biologia este știința naturală care se ocupă cu studiul vieții și al tuturor organismelor vii. Ca știință a vieții, biologia studiază organismele din punct de vedere structural, al proceselor chimice, al interacțiilor moleculare, al mecanismelor fiziologice, al dezvoltării și al evoluției. În ciuda complexității acestei științe, există doar câteva concepte simple care stau la baza acesteia, și anume teoria celulară, evoluția, genetica și homeostazia. Astfel, în teoria fundamentală a biologiei spune că celula este unitatea de bază a vieții, gena este unitatea de bază a eredității, iar evoluția este motivul pentru apariția sau extincția speciilor. Organismele vii sunt sisteme termodinamice a căror supraviețuire se bazează pe transformarea continuă a energie și pe descreșterea entropiei locale, cu scopul menținerii homeostazei (stării de echilibru intern a unui organism). Termenul a fost creat și introdus în știință in anul 1802 de către Jean-Baptiste de Lamarck și G. Treviranus și provine din cuvintele grecești βίος / bios, « viață » și λόγος / logos, « cuvânt, discurs, știință ». Cele mai vechi cunoștințe scrise din domeniul biologiei datează de la Aristotel și Teofast. Contribuții remarcabile în domeniul biologiei au avut și românii: G.Antipa, D.Brândză, A.Caradja, R.Codreanu, C.Motaș, E.Racoviță, D.Voinov, A.Borza, F.Porcius și I.Prodan.

Emil Racoviţă (15 noiembrie 1868, Iaşi – 17 noiembrie 1947) a fost un savant, explorator, speolog şi biolog român, considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran – peşteri şi pânze freatice de apă). A fost ales academician şi preşedinte al Academiei Române. La vârsta de numai 25 de ani este ales membru al Societăţii zoologice din Franţa. Este recomandat (1897) să participe ca naturalist al Expediţiei antarctice belgiene (1897-1899) la bordul navei Belgica, condusă de Adrien de Gerlache.

xxx
Piesa de mai sus este o medalie aparte realizată de compania privată orădeană Medals Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților la festivalul sportiv “Săptămâna sportului la Tulcea 2022. Festivalul s-a organizat de Primăria municipiului Tulcea sub genericul AEGYSSUS SPORT FEST 2022. Participarea a fost liberă, iar înscrierile s-au făcut prin intermediul cluburilor și asociațiilor sportive partenere: BikeRehab Racing Team (mountainbike), Aqua Vita Delta Tulcea - Triatlon, Asociatia Judeteana de Atletism Tulcea (semimaraton), CSM Danubiu (box, kaiac-canoe, lupte), Clubul Sportiv Logic Delta (șah), SakuraDojo Tulcea (kempo), Șoimii Dobrogeni-Arte Martiale Tulcea (kempo), Nippon Budo Sport Romania (karate), Sever Marc Tennis Club (tenis de câmp), Victoria Delta Tulcea (fotbal), Asociația Județeană de Baschet (streetball), ACS Tenis de Masă ,,Delta Dunării”. În perioada 1 – 9 iulie 2023 competiții pasionante în următoarele raluri sportive: mountain bike, kaiac-canoe, triatlon, semimaraton, streetball, tenis de masă, tenis de câmp, șah, fotbal, lupte, kempo, karate, box. Evenimentul Aegyssus Sport Fest a avut și are ca scop îndrumarea tulcenilor către practicarea sportului în cadrul oficial oferit de cluburile sportive și asociațiile de profil. Mediul competițional, asumarea regulilor jocului, promovarea fair-play-ului, spiritul de echipă, toate aceste elemente creează condițiile propice pentru o dezvoltare armonioasă a individului, atât din punct de vedere a sănătății fizice cât și pe plan social.

Set medalii pentru participanți și câștigători

MOUNTAIN FUN 2022 (Distracție la munte) MĂCIN

Piesa de mai sus este o medalie aparte realizată de către compania privată orădeană Medals Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților și câștigătorilor competiției de ciclism și alergare Mountain Fan 2022 de la Măcin.

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Atletismul apare in Romania la sfarsitul secolului XIX, la initiativa studentilor care studiau in tarile occidentale. In timpul vacantelor, acestia promovau atletismul organizand competitii de alergari, sarituri si aruncari. Primul concurs organizat de atletism are loc in 1882 la Bucuresti, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava si Matei Basarab. Treptat, creste interesul pentru activitatea sportiva, in general, si atletism, in particular. Se organizeaza curse care atrag un numar mare de concurenti, se contureaza o literatura de specialitate si sunt organizate competitii pe criterii de varsta. Mai mult, cu prilejul serbarilor scolare sunt introduse intreceri la alergari si sarituri la mai multe licee din diverse orase. In 1912, se infiinteaza Comisia de atletism, alergari pe jos si concursuri, parte din Federatia Romana a Societatilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federatiei Romane de Atletism (FRA), a 19-a federatie pe lista mondiala, care in 1923 se afiliaza la IAAF. Primele Campionate Nationale ale Romaniei sunt organizate in 1914, la 16 probe, si se adreseaza doar barbatilor. Un an mai tarziu, in 1915, se inaugureaza la Bucuresti primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din 1922, femeile vor avea propriile competitii, iar trei ani mai tarziu vor fi organizate primele Campionate Nationale feminine, precum si primele Campionate pentru juniori. In 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegatie a Romaniei formata din 10 atleti si 2 atlete participa pentru prima data la o astfel de competitie, iar in acelasi an debuteaza Campionatele Universitare din Romania. In 1930, la Atena, atletii romani se claseaza pe locul al doilea, la prima editie oficiala a Jocurilor Balcanice, iar in 1934, la editia inaugurala a Campionatelor Europene, participa 4 atleti romani. In 1937, FRA organizeaza, pentru prima data in Romania, Jocurile Balcanice, iar in 1948 debuteaza seria Campionatelor Internationale ale Romaniei, nelipsite din Calendarele Anuale ale FRA. Incepand cu anul 1952, atletii romani participa cu regularitate la toate marile competitii mondiale si europene si scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului romanesc.

Măcin, în limba turcă – Maçin, este un oraș din județul Tulcea. Orașul este situat la confluența unităților morfologice fluviul Dunărea cu Munții Măcinului, la altitudinea medie de 40 metri, în vecinătatea Dunării Vechi la vest și a Munților Măcinului (Culmea Pricopanului) la est și nord-est. Relieful orașului Măcin se compune din trei forme de relief principale: Munții Măcinului, câmpia marginală și Lunca Dunării. Are acces rutier dinspre Brăila (punctul de trecere cu bacul de la Smârdan), Galați (punctul de trecere cu bacul de la I.C.Brătianu), Tulcea (șoseaua E87) și Constanța. Conform izvoarelor istorice, posibila localizare a "Vicinei" era la Măcin, de unde provenea primul mitropolit al Țării Românești (1359), Iachint de Vicina. O dată cu cucerirea Dobrogei de către Imperiul Otoman, Măcinul devine sediu al unei garnizoane otomane, centru de colectare și tranzit al produselor destinate aprovizionării Constantinopolului. La recensământul din anul 2011 orașul număra 8245 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 - 10625 locuitori), dintre care: români – 84,54%, romi – 3,89%, turci – 2,35% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului tulcean Măcin astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 88,42%, musulmani – 2,51% și restul – nedeclarată sau altă religie.Orașul Măcin s-a constituit în apropiere de castrul roman Arrubium, ridicat de romani în vecinătatea unei așezări daco-getice cu nume de origine celtică (de la care a preluat numele). În antichitate, aici a existat un cult al zeului Jupiter Arrubianus, de unde provine numele. Cetatea era cuprinsă în uniunea tribală condusă de Rhemaxos, sau, poate a celei a lui Zyraxes, incluzând și Delta Dunării. După cucerirea Dobrogei de către romani (46 e.n.), Arrubium devine reședința unei unități romane de cavalerie. În Evul Mediu, orașul poartă numele de Măcin și joacă un rol important în viața economică și administrativă a Dobrogei. În anul 1388, în timpul voievodului Mircea cel Bătrân (1386-1418), odată cu cucerirea Dobrogei de către Imperiul Otoman, Măcinul a avut un important rol comercial – ca sediu al unei garnizoane otomane, port la Dunăre, punct de vamă și stație pe drumul ce ducea către capitala Imperiului Otoman. În iarna anilor 1461-1462, Vlad Țepeș conduce o campanie militară împotriva armatei turce peste Dunăre, restabilind controlul românesc asupra Dobrogei. În toamna anului 1594 și primăvara anului 1595, are loc o incursiune armată a domnitorilor aron Vodă și Mihai Viteazu, în contextul răscoalei antiotomane a Țărilor Române, în urma căreia fortărețele de la Măcin, Isaccea, Cernavodă, Silistra, Nicopole și Vidin au fost cucerite. Odată cu declanșarea războaielor ruso-turce, Măcinul a fost în mai multe rânduri implicat în acestea. La 11 octombrie 1771, generalul rus Miloradovici, alungă din Măcin oastea otomană condusă de Abdi Pașa, al carui efectiv se ridica la 7 000 de oameni. La 9 iunie 1877, trupele corpului 14 ale armatei ruse comandat de generalul Zimmerman au început traversarea Dunării în Dobrogea pe la Galați și Reni. Măcinul a fost ocupat la 11 iunie 1877. În timpul acestui război, au avut loc scufundarea cuirasatului turc “Lufti-Djelil”, o importantă navă de război a flotei otomane, de către artileria rusă din Brăila, și atacul din 13-14 mai 1877, când șalupa “Rândunica” comandată de maiorul roman Murgescu, a scufundat pe canalul Măcin canoniera cuirasată ”Hivzi-Rahman”. În anul 1878, în urma Tratatului de la Berlin care aloca Dobrogea României, la 14 noiembrie 1878 o coloană a armatei române și înalte oficialități ale guvernului de la București treceau pe sub un arc de triumf ridicat la Măcin, marcând un moment al întregirii naționale. Obiectivele turistice, ușor accesibile, sunt formate din elemente ale potențialului turistic natural (peisaj geografic, rezervații naturale, monumente ale naturii), precum și de elemente ale potențialului turistic antropic (monumente istorice și de arhitectură, obective culturale și de artă populară). Ca atracții turistice ale orașului enumăr totuși: Parcul național Munții Măcinului; Locul fosilifer Dealul Bujoarele – rezervație naturală ecologică; Pădurea Valea fagilor – rezervație naturală botanică; Popina Blasova – rezervație naturală în Balta Brăilei; Locul numit Piatra fetii (o stâncă aflată pe șoseaua șerpuitoare Măcin-Smârdan, o zonă a luncii Dunării și o baltă de sine stătătoare); Izvorul de leac din Munții Măcinului; Castrul roman Arrubium – Măcin, secolul I Î.E.N, altitudine 467 metri; Hanul vechi și Geamia din Măcin; Monumentul eroilor și Mănăstirea cu interior de lemn.

Festivalul artistului amator - Tulcea

Informațiile oficiale din arhivele vremii arată că Festivalul Artistului Amator în forma sa națională a debutat la nivel de masă în 1974, punând bazele amplei mișcări culturale care avea să se transforme ulterior în Festivalul Național „Cântarea României”. Anul 1974 a marcat o reorganizare importantă a manifestărilor culturale de amatori. Evenimentul din județul Tulcea a reunit numeroase formații artistice (coruri, brigăzi artistice, dansuri populare, cercuri de arte plastice) din mediul rural și urban.Această efervescență artistică a generat înființarea unor asociații locale care s-au menținut în timp, cum este cazul Asociației Artiștilor Plastici Amatori „Ancora” din municipiu Tulcea Tulcea și încă altele. Mişcarea artistică de amatori reunește pasionați care practică artele (teatru, pictură, muzică, dans) din plăcere, nu ca profesie. Prin mișcarea artistică de amatori din vremea comunismului se urmărea glorificarea conducerii statului și a realizărilor social economice ale timpului. Acest gen de festivaluri era cea mai la îndemână și mai eficientă cale și mijloc de formare a “omului nou, constructor conștient al societății socialiste multilateral dezvoltate.”

La începuturile făuririi statului modern român francmasoneria a fost o prezență certă și benefică cu rol de arhitect social, politic, economic și cultural în viața localităților dobrogene, reflectând la scară mai mică acest proces desfășurat la nivelul întregii Românii. În toate orașele dobrogene după anul 1870 s-a simțit o emulație masonică ce a culminat cu înființarea de loji, astfel că la Babadag, în data de 5 martie 1883 s-au pus bazele lojii masonice Gloria română axată în principal pe efectuarea nor acte de caritate pentru familiile nevoiașe.

Vorbind etimologic, Francmasoneria este o asociaţie a zidarilor (masoni) liberi (adjectivul ,,franc” desemna în Evul Mediu francez pe cineva scutit de dările feudale). Cuvântul franc-mason, încetăţenit la noi prin secolul al XVIII-lea de un cleric, vine prin filiera franceză; sensul termenului fiind identic şi în celelalte limbi europene: freemason în engleză, Freimaurer în germană şi liberi muritori în italiană. Situaţia privilegiată a acestei asociaţii a constructorilor medievali – căreia putem să-i spunem : breaslă - vine din faptul că membrii ei erau constructorii bisericilor şi catedralelor. Toate domurile şi catedralele artei gotice au fost ridicate de francmasoni între secolele X -XVII, aceasta fiind principala îndeletnicire a Francmasoneriei. Francmasoneria a fost, ca orice breaslă medievală, o societate secretă. Membrii ei aveau: parole, semne, vestimentaţie specială şi un alfabet secret. Exista de asemenea un ritual simbolic, un simbolism al obiectelor (mai ales al uneltelor de zidărie) şi un mit fundamental – mitul despre uciderea lui Hiram, arhitectul templului lui Solomon, care a fost ucis de trei calfe cu uneltele lor: rigla, cleştele (compasul) şi ciocanul de lemn (maiul), devenite apoi simboluri în Francmasonerie. De asemenea locurile în care a fost lovit Hiram au căpătat şi ele o valoare simbolică pentru masoni: gâtul – sediul vieţii materiale, inima – sediul sufletului şi fruntea sediul inteligenţei. În continuare voi enumera simbolurile masonice întâlnite pe insigne şi anume: ECHERUL şi COMPASUL, sunt simboluri de bază ale masoneriei, necesare pentru ridicarea unor edificii stabile şi drepte. Ele constituie alături de Biblie (simbolul Cărţii Sacre), cele trei Mari Lumini ale Masoneriei. Echerul este simbolul rectitudinii morale în conduită, ale cinstei şi onestităţii iar compasul, simbolul patimilor (lăcomie, mânie, judecată nedreaptă, intoleranţă, egoism), al cunoaşterii şi priceperii. Fără compas nu se poate alcătui un echer, iar fără un echer nu se poate construi un Templu. FIRUL CU PLUMB PENTRU NIVEL, este elementul echilibrului interior şi sugerează ideea ascensiunii stabile, liniare, trasând o linie verticală infinită care conduce la perfecţiune. Semnifică capacitatea de a construi un sistem de referinţă. CIOCANUL şi DALTA, semnifică necesitatea de a uni acţiunea cu gândul. Ciocanul reprezintă forţa voinţei iar dalta discernământul, inteligenţa şi fineţea. Combinarea celor două determină perfecţionarea treptată a operei. RIGLA, este emblema perfecţiunii şi a ordinii, este din timpuri străvechi instrumentul de comparaţie a mărimii de măsurare a armoniei proporţiilor. Este şi simbolul celor 24 de ore ale zilei, dintre care o parte trebuie dedicate gândului, una lucrului, una odihnei şi un celor care au nevoie de ajutor. MISTRIA, simbolizează binefacerea, precum şi dorinţa de al ajuta pe cel care are nevoie, exprimă bunătatea, caritatea dar şi voinţa fiinţei umane. DELTA, numită şi triunghiul lui Solomon. Are forma unui triunghi echilateral şi este reprezentarea geometrică a lui trei (principiul triplicităţii). În tradiţia creştină semnifică trinitatea iar în mai multe filozofii divinitatea ca perfecţiune. În Templu, Delta are în centru fie litera G, căreia i se dau mai multe interpretări (Dumnezeu – God, Cunoaştere – Gnosi, Geometrie, Geneza), fie tetragrama ebraică, fie schema pitagorică, fie ochiul divin – simbol al principiului creator, fie soarele – principiul luminos al vieţii. OCHIUL ATOTVĂZĂTOR, simbol al Divinităţii şi, prin analogie, al atributelor cele mai importante pentru om: iubirea, ştiinţa, dreptatea, şi mila. Una dintre cele mai importante reprezentări ale Ochiului Atotvăzător se găseşte pe bancnota de un dolar. Ea reproduce Marele Sigiliu al Statelor Unite. SOARELE şi LUNA, reprezintă alternanţa şi echilibrul între zi şi noapte între alb şi negru, între activitate şi repaos, dialectica contrariilor. Soarele simbolizează Masculinul, fiind de aceea simbolul Originii, al Începutului, al raţiunii care luminează tenebrele şi iluminează spiritele. Luna simbolizează Femininul, obscurul, intuiţia, caracterul schimbător al formelor. ZODIACUL, după etinomul grecesc, ,,cerc cu figuri animale” , era, conform definiţiei platonice, ,,imaginea cerului”. În masonerie zodiacul este folosit ca sistem simbolic şi nu are caracter divin sau astrologic, ci înfăţişează o viziune cosmologică a universului. ACACIA (SALCÂMUL), este cel mai important dintre simbolurile vegetale ale masoneriei simbolizând principiul nemuririi gradului de Maestru. Salcâmul este simbolul speranţei şi al existenţei sufletului dincolo de moartea fizică şi conservarea energiei indestructibile a vieţii. COLOANELE, simbolizează dualitatea. Prima coloană simbolizează elementul feminin, aerul, suflul ce alimentează viaţa, sensibilitate, înţelepciune iar a doua elementul masculin, focul, căldura vitală devoratoare, activitatea, suflu alchimiştilor. Din duplicitatea celor două se naşte dihotomia între vertical şi orizontal, între valorile terestre şi cele ale aerului, căutarea contrariilor şi principiilor complementare. Coloanele mai înseamnă perpendicularitate, stabilitate, echilibru, joc controlat al dinamicii între urcuş şi coborâşi. MOZAICUL, pavimentul cu dale albe şi negre este simbolul binarului, al opoziţiei între o entitate şi alta, între spirit şi materie, între adevăr şi fals, între bine şi rău, între frumos şi urât, sugerând în acelaşi timp şi dinamica compoziţiei între contrarii. LITERA ,,G”, simbol al geometriei şi unul dintre simbolurile lui Dumnezeu (God în limba engleză). Este asociat adesea cu echerul şi compasul alcătuind simbolul Masoneriei. Marea Lojă Națională din România (M.L.N.R.) a fost înființată în anul 1993 sub patronajul Marelui Orient al Italiei și la inițiativa unor cercuri masonice americane. La momentul înființări, mai exista încă o organizație masonică în România având același nume, înființată pe filieră franceză, care însă în anul 1996 a fost redenumită în Marea Lojă Națională Unită din România (MLNUR) iar în 2010 în Marea Lojă Națională Română 1880 (MLNR 1880). În anul 2001, o parte a MLNUR, s-a unit cu MLNR, dorind să unifice masoneria regulară recunoscută. Pe 24 ianuarie 2008, două mari organizații masonice, Marea Lojă Națională din România și Marea Lojă a României au fuzionat devenind MLNR, aceasta editând revista Atelierul Masonic.

Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran".
Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

Babadag, în limba turcă Babadağ, în trecut și Babatag, este un oraș din județul Tulcea. Orașul este situat în depresiunea părăului Tabana, între dealuri cu înălțimi de până la 250 metri, din rocă granitică și calcaroasă, acoperite zonal de pădure. Zona este mărginită de lacul Babadag, lacul Razelm și dealurile Coiun Baba (în turcă "tatăl oilor"), Sultan Tepe (în turcă "dealul Sultan") și lanik Bair (în turcă "dealul Ars"). La recensământul din anul 2011 orașul număra 8940 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care; români – 69,91%, romi – 13,63%, turci – 4,41% și restul – necunoscută sau altă etnie. Structura confesională a populației orașului astăzi se prezintă aproximativ astfel; ortodocși – 70,32%, musulmani – 17,69% și restul – nedeclarată sau altă religie. Pe teritoriul orașului a existat o așezare de epocă romană numită Vicus Novus, menționată într-o inscripție din vremea Imperiului roman (anul 178). În zona centrală a orașului actual s-au găsit de asemenea vestigii de epocă romană care dovedesc atingerea unui nivel cvasi-urban de dezvoltare (conducte pentru apă din ceramică arsă încastrate în zidărie etc). Prima atestare documentară a orașului este din anul 1263. În epoca medievală, după cucerirea Dobrogei de către Imperiul Otoman, (începutul secolului al XV-lea), locuirea devine din ce în ce mai importantă în zonă. La un moment dat așezarea capătă un caracter urban, denumirea turcească a orașului fiind Babadag (Muntele Tatălui). Pentru o perioadă orașul a fost centru administrativ al Dobrogei, fiind cel mai dezvoltat oraș dobrogean. Din epoca medievală în oraș se mai pot vedea geamia turcească din secolul al XVI-lea alături de mormântul lui Gazi-Ali-Pașa și cișmeaua Kalaigi, mausoleul lui Sari Saltuk Dede, Casa Panaghia precum și vase de ceramică, monede, arme și multe alte vestigii păstrate în colecții muzeale sau particulare. Pe strada Măcin se află mausoleul lui Sari Saltuk Dede. Un alt obiectiv turistic este Muzeul de Artă Orientală, găzduit de clădirea „Panaghia”, din secolul al XIX-lea, în stil oriental. La 5 kilometri spre Tulcea, se găsesc ruinele unei fortărețe romane din secolele al IV-lea – al V-lea D.Hr. La circa 8 kilometri de Babadag, pe un deal stâncos de lânga localitatea Enisal, se pot vedea ruinele cetății numită local Heracleea, de fapt o cetate genoveză (numită probabil Bambola sau Stavrichi) construită la sfârșitul secolului al XIII-lea și care a fost ocupată succesiv de către genovezi (sfârșitul secolului al XIII-lea – prima jumătate a secolului al XIV-lea), a fost probabil sediul unui important principe local, Dimitrie (Demetrius Princeps tartarorum), apoi a fost ocupată de o garnizoană a Țării Românești și ulterior cucerită de către otomani (care au denumit-o Yeni Sale), cetatea pierzându-și treptat importanța în decursul secolului al XV-lea, fiind apoi abandonată.

Set 2 insigne - Consiliul Județean - Președinte

Consiliu județean (C.J.) este autoritatea administrației publice locale din România, constituită la nivel județean, pentru coordonarea activității consiliilor comunale și orășenești, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean. Consiliul județean este compus din consilieri aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile stabilite de Legea privind alegerile locale. Printre atribuțiile consiliului județean se regăsesc stabilirea impozitelor și taxelor județene, elaborarea programelor de dezvoltare economico-socială și de administrare a teritoriului. Șeful unui consiliu județean are nevoie de aprobarea consilierilor pentru a iniția negocieri pentru contractarea de împrumuturi și emisiuni de titluri de valoare în numele județului. Instituțiile consiliului județean și a prefectului au fost înființate în anul 1864.

Stema județului Tulcea se compune dintr-un scut albastru, încărcat cu trei fascii orizontale din argint. Pe fundal se profilează doi delfini din aur, afrontați; între cei doi delfini se află o cruce paleocreștină din aur. Semnificația elementelor stemei este următoarea:

Fasciile orizontale din argint sugerează cele trei brațe ale Dunării la vărsare.
Cei doi delfini afrontați simbolizeazã Marea Neagră.
Crucea paleocreștină sugerează importanța zonei în apariția și dezvoltarea creștinismului în România.

Cheia municipiului Tulcea

Obiectul de mai sus, cu greu poate fi încadrat în categoria medalistică. El se prezintă sub forma unei chei metalice , lucitoare pe care este aplicată inscripția MUNICIPIUL TULCEA. Se poate deduce că ea se conferă odată cu înmânarea mandatului pentru primarul ales al municipiului de la porțile Deltei.

Tulcea (în turcă Tulça) este municipiul de reședință și cel mai mare oraș al județului Tulcea, Dobrogea, România. Este situat pe 7 coline din Dealurile Tulcei, pe o vatră populată continuu începând din perioada culturii Gumelnița (2900 - 2200 î.C.), continuând cu așezarea greacă Aegyssus (secolul VIII î.C.), cu portul și orașul roman din secolele I - II d.C., cu orașul numit Tulcea din vremea lui Mircea cel Bătrân. Sub stăpânirea otomană orașul decade, un reviriment înregistrându-se odată cu deschiderea canalului Sulina. Prima atestare documentară a orașului este din anul 1506. Între anii 1420 – 1877 a fost sub stăpânire otomană. Orașul de la gurile Deltei Dunării numără în prezent aproximativ 73700 de locuitori. Sus am postat stema actuală și o poză cu Gara feroviară din Tulcea. Dacă dorești să îți faci o părere și mai completă despre orașul Tulcea dă o căutare pe google la....epaminonda's blog Trei zile nu-s de-ajuns…și nu vei regreta. Lectură plăcută! Mai jos am postat câteva fotografii cu monumente de cultură și arhitectură tulceană, din vremuri diferite, dar și o trimitere poștală ilustrată.

Liceul Principele Carol

Catedrala Sfântul Nicolae

Acvariul

Palatul pescarilor

Hotelul Delta

Biserica greacă

Casele Avramidi

Palatul Administrativ

Geamia Azizie

Colnicul Horea și Monumentul

Biserica greacă

Agenția austriacă Danubiana

Banca de Scont

Tulcea este un județ situat în nordul provinciei istorice Dobrogea, România și are reședința în municipiul Tulcea. Ca subunități administrative județul are în componența sa un municipiu - Tulcea, 4 orașe – Măcin, Babadag, Isaccea și Sulina precum și 46 de comune. Județul Tulcea se întinde pe o suprafață de 8499 kilometri pătrați și în anul 2011 număra 201462 locuitori. Sus am postat stema și harta județului Tulcea iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județ, câteva trimiteri poștale și vederi generale din vremuri diferite.