Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de
cultură și arhitectură din localitatea spaniolă AJOFRIM,
provincia TOLEDO, comunitatea autonomă CASTILLA LA
MANCHA, din vremuri diferite, o trimitere poștală
ilustrată și o insignă locală.
Fântâna Leilor
Biserica Sfânta Maria Magdalena
Fântâna Ildefonso
Rollo de Justicia
Muzeul Jacinto Guererro
Parcul
Arhitectură locală
Trimitere poștală
Insignă locală
xxx
O PASTILĂ DE UMOR
UN CAREU
DEFINIȚII REZOLVAT
O EPIGRAMĂ PROPRIE
POTRIVITE ȘI ATRIBUITE
UN DIALOG EPIGRAMATIC
___________xxx___________
O MEDALIE
ȘI CÂTEVA INSIGNE
DIN REPUBLICA MOLDOVA
Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu,
MEDALIA, poți citi în articolul “Le
Havre – Franța”.
INSIGNA
este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din
materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă,
pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri
grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o
asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club,
de identificare localitate, de identificare societate comercială, de
identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare
asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări
sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.
Mihai Eminescu 1885 - 2010
125 de ani de la trecerea poetului prin Basarabia
Mihai Eminescu (nume real Mihail
Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi
decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist
român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai
importantă voce poetică din literatura română. Eminescu a fost activ în
societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul
oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16
ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai
Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei
Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost
internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi
a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul
orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a
fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales
post-mortem (28 oct.1948) membru al Academiei Române.
Ca fin observator și
analist politic și social, prin tot ce a scris Eminescu este contemporanul
vremurilor actuale. Deasupra am aplicat o fotografie a lui Mihai Eminescu
la 1870 și dedesubt câteva luări de poziție ale gazetarului de excepție care a
fost el și realizări ale artiștilor lumii dedicate marelui poet: - Mita
e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai
de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii.
- Partidele,
la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă
făgăduielile făcute nației în ajunul alegerilor și trec, totuși, drept
reprezentanți ai voinței legale și sincere a țării. Cauza acestei organizări
stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei.
- Părerea
mea individuală e că politica ce se face azi în România, și dintr-o parte și
din alta, e o politică necoaptă.
- Vom
avea de-acum înainte dominația banului internațional, impusă de străini. Peste
tot credințele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului,
mână în mână cu sărăcia claselor lucrătoare, amenință clădirea măreață a
civilizației creștine. Statul
român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat
asupra unui popor ce nu-l înţelege.
- Poporul
a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi,
cu fatalismul raselor nefericite, duce greul unei vieţi fără bucurie şi fără
tihnă.
- Temelia liberalismului adevărat este o clasă
de mijloc care produce ceva, care, punând mâna pe o bucată de piatră îi dă o
valoare înzecită şi însutită de cum o avea, care face din marmură statui, din
in pânzătură fină, din fier maşini, din lână postavuri.
- Condiţia civilizaţiei statului este
civilizaţia economică. A introduce formele unei civilizaţii străine fără ca să
existe corelativul ei economic este curată muncă zadarnică.
- De când e lumea nu s-a văzut ca un popor să
stea politiceşte sus, iar economiceşte jos; amândouă ordinele de lucruri stau
într-o legătură strânsă; civilizaţia economică este mama celei politice.
- Lucrul la care aspiră toţi este de a se folosi
numai de avantajele civilizaţiei străine, nu însă de a introduce în ţară
condiţiile de cultură sub care asemenea rezultate să se producă de la sine.
- Cine zice progres nu-l poate admite decât cu
legile lui naturale, cu continuitatea lui treptată.
- A îmbătrâni în mod artificial pe un copil, a
răsădi plante fără rădăcină pentru a avea grădina gata în două ceasuri, nu e
progres, ci devastare·
- Adevăratul progres nu se poate opera decât
conservând pe de o parte, adăugând pe de alta; o vie legătură între prezent şi
viitor, nu însă o serie de sărituri fără orânduială.
- Arta de a guverna e în România sinonimă cu arta de a amăgi
poporul, de a-l cloroformiza cu utopii
demagogice.
- A rosti numele
Basarabia e una cu a protesta contra dominaţiei ruseşti. Numele
"Basarab" şi "Basarabeni" există cu mult înaintea vremii în
care acest pământ devenise românesc; acest nume singur este o istorie întreagă.
- Răul esenţial
care ameninţă vitalitatea poporului nostru este demagogia.
- Limba română la
sine acasă e o împărăţie bogată, căreia multe popoare i-au plătit banii în aur.
A o dezbrăca de averile pe care ea le-a adunat în mai bine de 1000 de ani,
înseamnă a o face din împărăteasă cerşetoare...
- Când vedem dar pe
"patrioţi" cumulând câte 5-6 însărcinări publice asupra lor, putem fi
de mai înainte siguri că nu-şi îndeplinesc nici una cum se cade.
- Şcoala va fi
şcoală când omul va fi om şi statul va fi stat.
- Limba este însăşi
floarea sufletului etnic al românimii.
- Patriotismul nu este numai iubirea
pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care
nu există iubire de ţară.
- Măsura
patriotismului va fi dată de faptele pe care vom avea ocazia de a împlini în viitor,
iar nu de profesarea nimic costisitoare a unor idei, pe care individul şi le
alege după plac.
- Omul are atâta
libertate şi egalitate pe câtă avere are, iar cel sărac este întotdeauna sclav.
- Fără îndoială
există talente individuale, dar ele trebuie să intre cu rădăcinile în pământul
şi modul de-a fi al poporului lor, pentru a produce ceva permanent.
- Echilibrul în
stat e ca sănătatea în corp.
- Ceea ce istoria
nici unui popor din lume n-a scuzat vreodată e laşitatea.
- Secretul vieţii
lungi a unui stat este păstrarea ierarhiei meritului.
- Inteligenţa este
putinţa de a vedea şi reproduce obiectiv cele ce există şi se întamplă.
- Educaţiunea e
cultura caracterului, cultura e educaţiunea minţii.
- Între caracter şi
inteligenţă n-ar trebui să existe alegere.
- Menirea vieţii
tale e să te cauţi pe tine însuţi.
- Inimă foarte
caldă şi minte foarte rece se cer de la un patriot.
Insigna orașului Cahul
Cahul este un important oraș și centru administrativ al
raionului omonim în partea de sud-vest a Republicii Moldova, situat
la frontiera cu România, la 175 km sud
de Chișinău. Localitatea este menționată pentru prima dată în secolul al
XVI-lea sub numele de Frumoasa, sub care figurează până în secolul
al XIX-lea. Suprafața totală a orașului Cahul este de 3415 ha, dintre care
circa 2000 ha constituie terenurile cu destinație agricolă; suprafața netă a
urbei este de 1417 ha. Pământul arabil
constituie cea mai mare parte din terenurile agricole. Spațiile verzi ocupă 432
ha., din care 381 ha. fac parte din Fondul forestier de stat și 21 ha. sunt
parcuri și scuaruri. Suprafața totală a bazinelor acvatice în oraș este de 37
ha. Orașul este traversat în direcția est-vest de două râulețe: Frumoasa și
Cotihana. Râul Prut, care curge în apropierea orașului, este principala sursă
de alimentare cu apă a Cahulului. Pe teritoriul orașului sunt surse de ape
minerale curative și nămoluri balneare. Prima atestare a localității, într-un
document eliberat oficial de cancelaria domnească, se referă la 2 iulie 1502 cu
numele Șcheia. Mai târziu localitatea își schimbă denumirea în Frumoasa,
iar prin decretul țarului Rusiei Nicolai I din 18 decembrie 1835 i
se conferă statut de oraș și reședință de județ cu numele Cahul, în cinstea
biruinței asupra turcilor din data de 21 iulie 1770. În 1857 în Cahul
a lucrat câteva luni ca judecător clasicul culturii românești, savantul cu
renume mondial –Bogdan Petriceicu Hașdeu și to în acest an a sosit la Cahul
pentru câteva zile istoricul și lingvistul român Mihail Kogălniceanu. În 1902
populațiunea orașului era de 7900 persoane: 3.700 evrei, 2.850 români, restul
bulgari, greci și armeni. În perioada interbelică la Cahul sistemul sanitar
includea 4 spitale de stat și 18 dispensare. În perioada postbelică orașul
Cahul devine principalul centru economic și cultural de sudul Moldovei. În prezent, orașul Cahul este un important
centru social-economic din sudul Republicii Moldova, oraș-stațiune balneară. La
recensământul din anul 2014 orașul număra 30018 locuitori. dintre care: 60,48%
- moldoveni, 10,69% - ruși, 6,82% - ucrainieni, 4,9% -
bulgari, 2,11% - găgăuzi și restul – necunoscută sau alte etnii. Componența
confesională a orașului Cahul era următoarea: ortodocși – 73,28%, baptiști – 0,74%, martorii
lui Iehova – 0,59%, adventiști de ziua a șaptea – 0,54%, atei – 0,48%, 23,88% -
necunoscută și 0,49% - altă religie. Mai jos admiri câteva monumente de cultură și arhitectură din orașul Cahul.
Primăria - Cahul
Piața centrală
Palatul culturii
Monumentul eroilor artileriști
Muzeul ținutului Cahul
Monumentul în amintirea bătăliei de la Cahul
Vedere colaj
Stema orașului Chișinău
Chișinău este capitala, cel mai mare oraș și centru administrativ, teritorial,
economic, științific și cultural al Republicii Moldova. Orașul este străbătut
de râul Bâc, un afluient de dreapta a Nistrului. În anul 2020 orașul număra
aproximativ 738500 locuitori, dintre care: moldoveni – 64,95%, români – 13,98%, ruși – 8,98%,
ucrainieni - 5,75%, bulgari -1,03%, găgăuzi - 0,66%, alte etnii - 1,32% și nedeclarată – 3,32%. Componența confesională a municipiului Chișinău
se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 86,39%, creștini după evanghelie – 0,6%, martorii lui Iehova – 0,52%,
baptiști – 0,51%, romano catolici – 0,22%, atei – 0,83%, alte religii – 0,9% și
nedeclarată – 10,03%. Din punct de vedere administrativ, este divizat în cinci
sectoare (cartiere): Centru, Botanica, Buiucani, Râșcani și Ciocana. Prima
mențiune a târgului datează din anul 1436. Dezvoltarea târgului ca oraș începe
odată cu stăpânirea rusească (1812) care alege Chișinăul, rebotezat Кишинёв (Kișiniov),
drept capitală a noii gubernii botezată cu acest prilej Basarabia, după numele
purtat până atunci de ținutul moldovenesc anexat de turci între 1484 și 1538 și
denumit de ei Bukak (Bugeac). În 1834 începe construirea
orașului rusesc, cu străzile care se întretaie în unghiuri drepte. Unul dintre
cei mai de seamă arhitecți ai orașului din a doua jumătate a secolului al
XIX-lea a fost A. Bernardazzi. În cadrul dezvoltării economice din secolul XIX,
Basarabia era menită să producă îndeosebi cereale, exportate pe calea ferată
(terminată în anul 1871) spre portul Odesa. În 1918, după
ce Sfatul Țării a votat unirea cu România, Chișinăul a devenit municipiul de reședință
al județului Lăpușna. La recensământul din 1930 au fost
înregistrați 114896 locuitori, dintre care 48456 români, 41065 evrei, 19.31
ruși, 1436 poloni etc. Chișinăul
a primit statut de municipiu și a devenit al doilea oraș ca mărime din România,
după municipiul București. Gara feroviară Chișinău a fost una dintre cele mai
importante din România. Itinerarul principal l-a constituit linia București –
Iași – Chișinău (Kiev, Moscova). În 1927 s-a realizat prima rută aeriană pe
distanța Chișinău-București. În perioada interbelică au fost deschise și au
activat în municipiul Chișinău mai multe facultăți și școli superioare:
Facultatea de Agronomie și Facultatea de Teologie (de pe lângă Universitatea
din Iași, Conservatorul Național de Muzică și Artă Dramatică și 2 conservatorii
particulare. După 1918, Chișinăul a devenit un centru notabil de cultură
românească. Iată instituțiile culturale ce activau la acea vreme: Casa
Școalelor și a Culturii Poporului, care întreține în județ 179 de cămine
culturale, 5 societăți muzicale și 15 biblioteci, adică în total 199 de
organizații culturale dintre care 130 au personalitate juridică. Sub regimul
sovietic Chișinăul ajunge la 700.000 de locuitori (în majoritate sosiți din
alte republici unionale) și devine un important centru administrativ și
industrial. Al doilea Război Mondial a distrus aproape 70% din fondul
construit. Industria lipsea. În Chișinău după 1950 începe crearea și
dezvoltarea de diverse industrii. Industria chimică, inginerie mecanică, inginerie de prelucrare a metalelor se
dezvoltă rapid. În 1961 a fost fondată Academia de Științe, Institutul
Moldovenesc de Horticultură, viticultură și vinificație din Moldova, Institutul
de Cercetare de Pedologie și Agrochimie, Asociația științifică de producție
Chișinău „Volna” și diverse alte instituții academice. În 1958 apare ziarul
„Chișinăul de Seară” în limba rusă, iar în 1966 în limba română. În 1971 au
fost deschise 25 spitale, 54 clinici de ambulatoriu, 19 clinici consultative
pentru femei, 76 puncte medicale la întreprinderile din sectorul industrial, 4
dispensare, ambulatoare și spitale pentru copii. Astăzi Chișinău are în
componența sa 35 localități: 1 municipiu (cu 5 sectoare), 6 orașe (care includ
2 sate), 12 comune care includ 14 sate. Orașul găzduiește 12 universități publice
și 11 universități private, Academia de Știinșe a Moldovei, o serie de
instituții care oferă liceu și 1–2 ani de învățământ universitar. În
Chișinău există mai multe muzee dintre care trei sunt naționale: Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală,
Muzeul Național de Arte și Muzeul Național de Arheologie și Istorie. Orașul are
trei cluburi profesioniste de fotbal: Zimbrul și Academia (în Divizia Națională) și
Real Succes (în Divizia A). La 30 aprilie 1958 este fondată la
Chișinău compania publică de televiziune din Moldova, acum „Teleradio
Moldova”. În octombrie 1990 începe transmiterea în Chișinău a primului canal
românesc de televiziune, „TVR 1”. În martie 1993, începe la Chișinău
transmiterea canalului francez „TV5 Europe”. În iunie 1998, la Chișinău, a fost
lansat Radio Contact Chișinău, primul post de radio din România reluat în
spațiul basarabean, având peste 50% de emisiuni proprii. Câteva dintre monumentele
orașului sunt:- Porțile
Chișinăului
- Catedrala
Nașterii Domnului (mitropolitană ortodoxă),
construită în anul 1836
- Catedrala
Catolică, sfințită în anul 1843
- Muzeul
Național de Arheologie și Etnografie
- Statuia Lupa
Capitolina. Donată în anul 1921 de către Statul
italian, cu ocazia Unirii Basarabiei și Bucovinei cu Regatul România. Statuia
a fost distrusă în 1940 de trupele de ocupație sovietice, iar în 1991 înlocuită
cu o copie dăruită de Statul român. Ea este instalată în curtea Muzeului
Național de Istorie a Moldovei.
- Statuia lui
Grigore Kotovski
- Monumentul lui
Ștefan cel Mare
Mai jos admiri câteva monumente de cultură și arhitectură din Chișinău. Primăria
Pompieria
Liceul de băieți nr.3
Liceul nr.1 "Hâjdău"
Gara
Liceul de fete
Biserica nemțească
Închisoarea
Casa eparhială
Catedrala
Bulevardul
Stema orașului Ismail
Ismail (în
perioada evului mediu românesc cunoscut și sub denumirea de Smil sau Smeilu) este un oraș situat în
sud-vestul Ucrainei, centrul administrativ al raionului Ismail, regiunea Odesa,
port situat pe malul stâng al Dunării vis a vis de satul tulcean Plaurul, la
80 km de vărsarea brațului dunărean Chilia în Marea Neagră. Ismail este
un centru al industriei de prelucrare a alimentelor și o destinație turistică
populară pe plan regional. El este, de asemenea, o bază a Marinei ucrainene și
a Grănicerilor ucraineni care operează în Dunăre. Orașul are aproximativ 77000
locuitori, în principal ruși și ucrainieni. De-a lungul vremii a
aparținut mai multor state: Ucraina (1991 - prezent), România
(1918 – 1940 și 1941 - 1944), Imperiul Otoman (1484 – 1770 și
1774 - 1812), Moldova, denumire veche Republica Democratică Moldovenească
(1484, 1917 – 1918 și 1856 - 1859) și URSS, denumiri vechi
Republica Rusă și Imperiu Rus (1770 – 1774, 1812 – 1856, 1878 – 1917, 1940 –
1941 și 1944 - 1991). Cea mai veche
clădire din Ismail este mica moschee turcească, ridicată în secolele XV - XVI,
transformată într-o biserică în 1810 și care adăpostește în prezent un muzeu
dedicat asediului din 1790. După Unirea Basarabiei cu România, la 27
martie 1918, orașul Ismail a făcut parte din componența României ca localitate
de reședință a județului Ismail. În anul 1930, orașul avea 26.123 locuitori,
din care 13.416 bărbați și 12.607 femei, fiind cea mai mare localitate din
județ ca număr de locuitori. Pe atunci, majoritatea populației era formată din
ruși, existând o comunitate mare de români, precum și comunități mai mici de
ucraineni, evrei, bulgari, germani, găgăuzi, maghiari, polonezi, armeni și
țigani. În perioada interbelică au funcționat aici o prefectură, o pretură, o
primărie, un tribunal, o judecătorie, o secție de poliție, o unitate de
pompieri, un serviciu sanitar județean, un serviciu sanitar orășenesc, un
serviciu veterinar, un serviciu hidraulic, un punct vamal, o căpitănie de port,
o secție de poliție portuară, un oficiu P.T.T. de stat și un oficiu telefonic. Fiind
un centru important pe plan local, ființau aici un liceu de băieți, un liceu de
fete, un seminar teologic, un gimnaziu, școli primare și grădinițe. De
asemenea, pentru ocrotirea sănătății își desfășurau activitatea un spital
comunal de stat, 2 dispensare și un oficiu al Casei Asigurărilor Sociale din
Galați care dispunea de servicii medicale în localitate. Existau și societăți
cultural-sportive (2 biblioteci publice, o societate muzicală, un cinematograf
și 3 societăți sportive), religioase (reședința Episcopiei Cetății Albe și a
Ismailului, un protopopiat ortodox, 2 mănăstiri ortodoxe, 3 biserici ortodoxe,
una lipovenească, una baptistă și una a creștinilor după Evanghelie) sau
instituții de binefacere (Oficiul I.O.V., o filială a Societății "Crucea
Roșie", o filială a Societății Ortodoxe a femeilor române, un azil de
bătrâni și o societate pentru ajutorarea săracilor). La 22 iunie 1922, Sfântul
Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înființat Episcopia Cetății Albe - Ismail,
având jurisdicție asupra județelor Cetatea Albă, Ismail și Cahul și reședință
la Ismail. După ce Basarabia a fost ocupată de sovietici, Stasin a
dezmembrat-o în trei părți. Astfel, la 2 august 1940, a fost înființată RSS
Moldovenească, iar părțile de sud
(județele românești Cetatea Albă și Ismail) și de nord (județul Hotin) ale
Basarabiei, precum și nordul Bucovinei și Ținutul Herța au fost alipite RSS
Ucrainiene. Conform recensământului populației din toamna anului 1941, în
orașul Ismail locuiau 17.569 locuitori, dintre care 12.423 erau ruși (70,71%),
2.727 români (15,52%), 788 ucraineni (4,49%), 678 evrei (3,86%), 480 bulgari
(2,73%), 46 polonezi, 27 germani, 17 găgăuzi și 383 de altă naționalitate. În
anul 2008 orașul numără aproximativ
72000 locuitori dintre care: ucrainieni
38%, ruși
– 30,2%, lipoveni – 13,5%, bulgari – 7%, moldoveni / români – 4,3%, Găgăuzi –
0,9%, bieloruși – 0,6%, țigani – 0,3% și evrei – 0,2%. Ismail este cel mai mare
port ucrainean la Dunăre, deservind atât transportul de marfă, cât și cel de
persoane. El este capăt de linie de cale ferată, care îl leagă de orașul Odesa.
O serie de drumuri leagă orașul cu alte localități. La nordul orașului există
un aeroport. Mai jos admiri câteva monumente de cultură și arhitectură din orașul Ismail. Palatul Primăriei
Portul
Mănăstirea Cetățuia și Biserica Sfântu Nicolae
Liceul de fete
Liceul de băieți
Vedere din Cetate
Bulevardul lung
Vederi colaj
Capela Cetății
Cel mai bun bunel
Produsul
de mai sus este o medalie (jeton) cu o singură față realizată pentru a fi conferită de nepoți / nepoate bunicului lor.
Aceasta este o altă cale (modalitate) a nepoților pentru a-și arăta prețuirea
și respectul pentru bunici și în general pentru vârstnici.
Codru Ultra Trail 2024 - Moldova Trail Run Club
Produsul
de mai sus este o medalie specială realizată de firma privată Alex Sztankovits
din Oradea pentru a fi conferită participanților și sau câștigătorilor la
competiția de ciclism și alergare - Codru
Ultra Trail din anul 2024. Competiția este organizată de Clubul Moldova
Trail Run, în Parcul Național Orhei, anual, în luna august. Codru Ultra Trail este cea mai mare competiție de Trail Running din
Moldova, care pune în valoare frumusețea naturii, a tradițiilor și a culturii.
_____________ooOoo_____________
O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ
10 acțiuni la purtător deplin libere în valoarea de
lei 500 valoare totală lei 5000 martie 1939
Societatea anonimă română BANCA VULTUR - București
Detaliu vignetă de pe o felicitare germană
Detalii vignetă de pe bilete spaniole de loterie
con@dorul_yahoo.com
MOUSAIOS - 10.11.2024