Epaminonda's Blog.....

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea belgiană DISON, provincia LIEGE,

regiunea VALONIA, și câteva trimiteri poștale ilustrate din

vremuri diferite precum și o insignă locală.

Primăria și Strada Lungă

Vechea Primărie

Școala Comunală - Piața Jean Roggeman

Biserica Sfântu Fiacre

Piața Pisserroule

Castelul Bodart

Piața Sablon

Jandarmeria

Strada Gării

Strada Nouă

Ospiciul Saint Laurent - strada Andrimont

Strada Grădina Școlii

Oficiul de turism

Monumentul eroilor din războiul 1914 - 1918

Monumentul Sacre Coeur - inaugurat 31 iulie 1927

Fațada Institutului Notre Dame

Centrul turistic Laine & Mode

Piața Moara Nouă

Piața Marche către Strada Lungă

Strada Leopold și Viaductul

Gara

Casa poetului Martin Lejeune

Arhitectură locală

Trimiteri poștale ilustrate

Insignă locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN AFORISM PROPRIU

UN CAREU DE DEFINIȚII

REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

____________xxx____________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL GORJ

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Constantin Brâncuși - 50 de ani de la

trecerea în neființă a sculptorului

16 martie 1957 - 16 martie 2007

Constantin Brâncuși se naște la data de 19 febr./2 mart.1876, în localitatea Hobita, județul Gorj și moare la data de 16 martie 1957 la Paris. Începe scoala pimarã la Pestisani (1883), continuã la Brãdiceni; se angajeazã la Târgu Jiu, Slatina si Craiova; urmeazã cursurile scolii de Meserii din Craiova (1894-1898); scoala de arte frumoase din Bucuresti, clasa profesorului Ion Georgescu (din 1898). În vacanta de varã a anului 1897 pleacã la Viena unde se angajeazã în atelierul unei fabrici de mobilã. La întoarcere în Craiova, modeleazã bustul lui Gheorghe Chitu, fondatorul scolii. La Craiova sculpteazã un Cap de copil, bustul lui Vitellius (1898), Capul lui Laocoon si Studiu, iar cu sprijinul doctorului Dimitrie Gerota realizeazã un Ecorseu pentru care i se acordã medalia de bronz (1901). Consiliul Judetean al Prefecturii Dolj îi acordã o bursã (3 iul. 1900). În 1904 pleacã pe jos la Paris, fãcând popasuri la Budapesta, Viena si Munchen (unde se presupune cã frecventeazã cursurile Academiei Regale de Belle-Arte); practician în atelierul lui Rodin; îl întâlneste pe Modigliani. La Paris îsi desãvârseste pregãtirea artisticã devenind cel mai mare si cel mai cunoscut sculptor român, fiind unul dintre animatorii principali ai plasticii noi, întemeietor al scolii moderne de sculpturã. Lucrãrile sale se gãsesc în tarã si strãinãtate, în muzeele din Olanda, Tãrile Scandinave, Franta, Statele Unite ale Americii etc. Marele sculptor este decorat cu ordinul Steaua României (1923); ordinul Meritul Cultural, la propunerea lui Nicolae lorga (1931) și ales membru post-mortem al Academiei Române abia în anul 1990.

Stema municipiului Târgu Jiu a fost adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 1540 din 18 decembrie 2002 și publicată în Monitorul Oficial nr. 30 din 21 ianuarie 2003. Ea se compune dintr-un scut despicat în pal, având următoarea înfățișare: în partea dreaptă și în partea stângă se află un camp de argint cu lei, afrontați, de culoare naturală, armați și cu limbile roșii, ținând fiecare o spadă neagră. În centru, în camp albastru, este reprezentată Coloana infinitului, de aur. Scutul este timbrat de o coroană murală, de argint, formată din șapte turnuri crenelate (coroana murală cu 7 turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de municipiu, reședință de județ).

Coloana Infinită, cunoscută în mod greșit și sub denumirea "Coloana infinitului" este opera sculptorului român Constantin Brâncuşi, parte a trilogiei Ansamblului Monumental din Târgu Jiu , compus din Coloana Infinită, Poarta sărutului şi Masa tăcerii. Inaugurată la 27 octombrie 1938, coloana are o înălţime de 29,35 metri şi este compusă din 15 moduli octaedrici suprapuşi, respectiv având la extremităţile inferioară şi superioară câte o jumătate de modul. Modulii erau numiţi „mărgele” de către autorul lor. Sculptura este o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României. Denumirea originală era „Coloana recunoştinţei fără sfârşit” şi a fost dedicată soldaţilor români din primul război mondial, căzuţi în 1916 în luptele de pe malul Jiului. Privitor la geneza coloanei între celelalte sculpturi brâncuşiene, există dovezi că proiectul este mult mai vechi. Se pare că încă din 1909 în atelierul lui Brâncuşi ar fi existat"trunchiuri şi bârne, coloane truncheate de lemn", iar prima versiune expusă a unei coloane, intitulată "Proiect arhitectural", datează din 1918. Ulterior, în 1933, în expoziţia sa personală de la New York, Brâncuşi expune proiectul său sub numele devenit celebru, Coloană fără sfârşit. Brâncuşi însuşi o denumea "un proiect de coloană care, mărită, ar putea sprijini bolta cerească". Coloana a fost turnată în fontă în septembrie 1937 la Atelierele Centrale din Petroşani. Şeful proiectului a fost inginerul Ştefan Georgescu Gorjan,proiectul de executie şi calculele au fost făcute de inginerul Nicolae Hasnas , execuţia stâlpului central a fost coordonată de maistrul-şef Ion Romoşan iar execuţia modelului în lemn al mărgelelor a fost făcută de maistrul tâmplar Carol Flisec în colaborare directă cu Brâncuşi, care sosise de la Paris special pentru a supraveghea turnarea coloanei. Elementele componente ale coloanei sunt următoarele: Nucleul metalic din ţeavă pătrată cu latura de 42 cm, asamblat din trei tronsoane cu lungimea de 8,93 m, 10 m şi 9,4 m; Fundația din beton, care ajunge la adâncimea de 5 m, cu o formă de trunchi de piramidă, cu baza mare de 4,5 , orientată în jos; "Mărgelele" (cum le numea Brâncuşi) din fontă, "înşirate" pe nucleu, în număr de 17: Un semielement de bază, cu înălţimea de 136 cm; 15 moduli octaedrici, cu înălțimea de 180 cm fiecare; Un semielement la vârf cu înălţimea de 90 cm. Alămirea coloanei s-a făcut la faţa locului, aplicând prin pulverizare sârmă de alamă. Aceasta tehnologie a fost utilizată la vremea respectivă pentru prima dată în România şi a fost adusă special din Elveţia. Greutatea totală a Coloanei (nucleu + "mărgele") este de 29173 kg. Cea care a comandat lucrarea a fost Aretia Tătărescu (prin Societatea "Liga Națională Femeilor Gorjene"), care i-a acordat lui Brâncuşi deplină libertate de acţiune şi l-a ajutat să obţină sprijinul financiar necesar. În anii '50, guvernul român, sub influenţa sovieticilor a plănuit să demoleze coloana, considerând că sculptura lui Brâncuşi ar fi un exemplu de sculptură burgheză. Cu toate acestea, planul n-a fost pus niciodată pus în aplicare.

Linia ferată Bumbești - Livezeni * 75 ani * 1948-2023

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au avut dorinţa de a comunica între ei, de a se cunoaşte, apoi de a face schimburi comerciale, iar din aceste motive a apărut necesitatea de a se construi căi de comunicare. Că vorbim fie de caravanele, ce transportau cu ajutorul diferitelor animale, bunuri destinate comerţului, fie de lectici şi mai apoi de carele ce erau folosite şi pentru a transporta călători şi până la navetele spaţiale actuale, transporturile au existat dintotdeauna. Dintre toate formele de transport terestru, calea ferată este o legătură care se realizează foarte greu, dar care reprezintă o arteră importantă a economiei unei ţări. „Dezvoltarea unei ţări se măsoară prin starea reţelei sale ferate” spunea CAMILO BENSO conte di Cavour. Lucrările la calea ferată Bumbeşti-Livezeni au început în luna martie a anului 1924 şi s-au desfăşurat cu întreruperi, timp de 24 de ani în mai multe etape, până în 1948 când lina a fost inaugurată cu mare „pompă”.

Prima etapă 1921-1931 - În primăvara anului 1921, s-a început studiul pe harta Marelui Stat Major, apoi în 1921-1923 s-au făcut ridicări topografice a Văii Jiului fiind studiate trei trasee diferite. În 12 iulie 1923 se publică în Monitorul Oficial nr.80, liniile ferate ce trebuiau construite, fiind declarate de utilitate publică, iar prima pe listă era calea ferată Bumbeşti-Livezeni. Lucrările de construcţie propriu-zise au început abia în luna martie 1924. Între anii 1931- 1937 lucrările au fost sistate datorită crizei economice.
A doua etapă 1937-1940 - În 1937, vara, fiind aprobat un nou credit, lucrările au fost reluate fiind împărţite în cinci mari loturi. Atribuirea acestora s-a făcut prin licitaţie ele revenind celor mai mari antreprize din ţară la acea vreme.
A treia etapă 1940-1944 - În 1940 la 15 septembrie contractele cu antreprizele au expirat, iar de la acea dată se vor face doar lucrări de conservare şi protejare pe durata întreruperilor. Ministrul Lucrărilor Publice, Constantin Buşilă, instituie o comisie de verificare a lucrărilor efectuate de cele cinci antreprize. Până la acea dată erau finalizate aproximativ 45% din totalul lucrărilor.
A patra etapă 1945-1947 - Reluate după război lucrările au continuat cu un ritm foarte lent până în 1947, când erau deja finalizate circa 50% din lucrări.
A cincea etapă 1948! - Imediat după ce România a fost proclamată Republica Populară Română, s-a luat hotărârea de a se termina această linie în timpul cel mai scurt. Guvernul comunist de atunci a considerat lucrările de pe acest şantier ca fiind de cea mai mare importanţă. Astfel s-a înfiinţat „Şantierul Naţional de Muncă Nr.1” care şi-a început lucrările la 1 aprilie 1948. Cu ocazia reluării lucrărilor în această zonă au fost mobilizate importante „resurse umane” aduse de propaganda comunistă, insistându-se pe muncitori şi ţărani- forţă brută! Au fost înfiinţate brigăzi ale U.T.M. (Uniunea Tineretului Muncitoresc), iar şantierul a fost redenumit devenind „Şantierul Naţional de Muncă Nr.1 Gheorghe Gheorghiu Dej”. Din aceste brigăzi au făcut parte un număr de 27.988 de tineri ce purtau numele de „brigadier” şi despre care în presa vremii se spune că au venit voluntar pentru a termina aceste lucrări. După şapte luni cu o comasare de forţe nemaiîntâlnită până atunci în România pe timp de pace, linia ferată a fost finalizată în data de 22 octombrie 1948!

Presa vremii era plină de articole elogioase privind munca depusă de „brigadieri”, iar construcţia căii ferate era prezentată ca o realizare exclusivă care a fost posibilă doar cu aportul adus de guvernul comunist aflat la putere. Prin aceste mesaje nu a fost luat în considerare efortul material, financiar şi uman depus înainte de 1945 când lucrarea era construită deja în proporţie de aproximativ 50%. A.C.I.R. a considerat că acest jubileu ce marchează împlinirea a 75 de ani de la darea în folosinţă a căii ferate Bumbeşti-Livezeni, trebuie imortalizat în ceea ce ne place nouă – o insignă. Această insignă a fost executată la S.C. ACCESORII PROD Oradea, fiind confecţionată din zamac într-un tiraj de 100 de bucăţi. Insignele au fost distribuite participanţilor la călătoria cu trenul aniversar pus la dispoziţie de C.F.R. cu această ocazie. Linia Bumbești – Livezeni, parte a căii ferate Filiași – Târgu Jiu – Petroșani – Simeria, străbate Defileul Jiului unind Oltenia și Transilvania. Numărul mare de lucrări de arhitectură feroviară – poduri, podețe, viaducte, tuneluri, ziduri de sprijin, care reprezintă în jur de 40% din cei 31 km ai traseului, fac din linia Bumbești – Livezeni, cea mai complexă și cea mai spectaculoasă rută feroviară din țară. Porțiunea Bumbești – Livezeni reprezintă un monument al tehnicii româneşti, fiind cea mai complexă şi dificilă rută feroviară construită în România. Cele 21 poduri, 59 podețe, 25 viaducte, 36 tunele și alte lucrări de artă fac din calea ferată Bumbești – Livezeni cel mai spectaculos traseu de cale ferată din țară. De asemenea, a rămas în istorie și pentru modul intens în care a figurat în propaganda comunistă prin ”brigăzile voluntare de tineret” și prin expresia ”răsună valea”.Aici s-au făcut filmări pentru filmul „Răsună Valea” în regia lui Paul Călinescu, pentru că aici a fost ultimul bastion al brigadierilor, ultima zonă unde s-a săpat şi s-a excavat, Podul Iloaie – Pietrele Albe – Viaductul Fabian fiind zona cea mai dificilă. Iar rezultatul asocierii dintre monumentala realizare umană și frumusețea aproape sălbatică a Defileului Jiului este unul extraordinar.

Bumbești-Jiu este un oraș din județul Gorj care include și satele: Curtișoara, Lăzărești, Pleșa și Tetila, la ieșirea din defileul Jiului. Orașul a fost scena unor lupte crâncene atât în ambele războaie mondiale, poziția sa geografică, la ieșirea din Defileul Jiului, fiind considerată strategică de armată. În Bumbești-Jiu se află una dintre cele mai importante uzine de armament din țară, situată chiar la intrarea în Defileul Jiului spre Petroșani. În perioada comunistă, fabrica de armament era camuflată sub o fabrică industrială de frigidere (I.M.Sadu), aici producându-se celebrul frigider românesc „Fram”. La recensământul din anul 2021 orașul număra 7684 locuitori, în scădere fașă de recensământul anterior (anul 2011 – 8932 locuitori) dintre care:

români – 85,37%
romi – 2,12%
restul – alte etnii sau necunoscută

Componența confesională a orașului gorjean Bumbești-Jiu astăzi se prezintă aproximativ astfel:

Ortodocși - 85,66%
Alte religii - 0,85%)
Necunoscută - 13,5%

Câteva dintre atracțiile turistice alșe orașului și împrejurimilor sunt:

Biserica de lemn din Lăzărești
Biserica de lemn din Pleșa
Castre romane (ruine) – în trei locuri
Situri de importanță comunitară – 4 (Nordul Gorjului de vest, Nordul Gorjului de est, Parâng și Defileul Jiului)

Livezeni a fost o localitate din proximitatea orașului Petroșani, astăzi fiind complet asimilat municipiului Petroșani. Când ne referim la localitatea Livezeni din județul Hunedoara, ne vin în minte Exploatarea minieră de aici și frumoasa gară care deservește azi municipiul Petroșani.

Gorj Open Karate Tournament

Produsul de mai sus este o medalie aparte realizată de compania privată orădeană Medals Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților la Concursul turneu de karate Gorj Open desfășurat în localitatea Rovinari. Turneul a fost organizat de clubul Vikingii Albi, punând accent pe dezvoltarea fizică și tehnică a tinerilor practicanți de arte marțiale. Evenimentul a promovat înscrieri noi în Rovinari, concentrându-se pe pregătirea sportivilor și disciplină.

Karate-dō este o artă marțială japonează (sport) în care se utilizează lovituri cu mâinile, coatele, palmele, picioarele, genunchi, precum și blocaje, secerări, prize și proiectări. Întemeietorul karatedo-ului modern este considerat chinezul gichin Funakoshi (1868-1957), fondatorul stilului Shotokan. După 1922 când a sosit în Japonia la Okinawa, Funakoshi a făcut cunoscut karate prin mai multe demonstrații și prelegeri. Există numeroase stiluri de karate, diferite prin tehnicile de luptă și principiile strategice pe care le folosesc: Chito-ryu, Goju-ryu, Hon-Do- ryu, Isshinryu, Kyokushin, Shaolin, Shito-ryu, Shotokan, Fudokan, Tameshiwari, Wado-ryu, World Oyama Karate și altele. Practicantul de karate se numește karateka (kara-te ka). În funcție de nivelul de pregătire,în urma unui examen, practicantului i se acordă grade. Gradele inferioare (descrescătoare, de la 10 la 1) se numesc kyu. Gradele superioare (crescătoare, de la 1 la 10) se numesc dan. Fiecărui grad îi corespunde o centură de o anumită culoare. Sistemul de culori poate fi diferit de la un stil la altul, dar culorile de bază sunt albă, galbenă, portocalie (rosie) aka, verde, albastră, maro (pentru kyu), neagră, pentru dan, cu un număr de trese transversale corespunzător gradului dan.

Viitorul Pandurii - Târgu Jiu

Insigna de mai sus ne prezintă clubul sportiv Viitorul Pandurii Târgu Jiu ce are o istorie foarte interesantă pe care vă invit să o citiți mai jos. A.C.S. Viitorul Târgu Jiu (până în 17 iulie 2018, A.C.S. Șirineasa; între 17 iulie 2018 și 31 iulie 2019, A.C.S. Energeticianul) este o echipă de fotbal fondată la Șirineasa, județul Vâlcea, România, care la capătul sezonului 2017-2018 a promovat în Liga a II-a. Între 2017 și 2019, echipa și-a jucat meciurile acasă la Petroșani, iar din vara lui 2019, s-a mutat la Drobeta Turnu-Severin. Viitorul Pandurii Târgu Jiu a fost înființat în anul 1998 sub numele de A.S. Șirineasa și a jucat aproape toată istoria sa la nivel județean, în ligile a IV-a și Liga a V-a ale județului Vâlcea. La sfârșitul sezonului 2015-2016, echipa a fost campioană a județului Vâlcea și a câștigat barajul de promovare cu campioana județului Dolj, Tractorul Cetate cu scorul general de 5-4 și a promovat în Liga a III-a, pentru prima dată în istoria clubului. Primul sezon de Liga a III-a a fost unul foarte dificil, cu probleme financiare și prestații modeste, care au dus echipa în zona retrogradării înainte de pauza de iarnă. În perioada de transferuri de iarnă, CS Șirineasa a transferat întreaga echipă a clubului desființat CSM Râmnicu Vâlcea, dar echipa tot nu și-a găsit ritmul, terminând pe locul al 13-lea și retrogradând în Liga a IV-a după doar un sezon. În vara anului 2017 însă, deoarece locurile de Liga a III-a nu au putut fi completate cu echipe promovate de la nivel județean, clubul a fost invitat de Federația Română de Fotbal să se înscrie din nou în Liga a III-a. Clubul a acceptat și a fost preluat de omul de afaceri Nicolae Sarcină, care a vrut întâi să schimbe numele echipei în Energeticianul Târgu Jiu dar ulterior a mutat echipa din Șirineasa la Petroșani. În sezonul 2017-2018, Sarcină a investit sume peste nivelul ligii a III-a și a adus jucători cu experiență în prima ligă, cum ar fi portarul Mihai Mincă și atacantul Florin Costea, și a obținut la pas primul loc în serie și promovarea în Liga a II-a. Denumirea de Energeticianul, înregistrată tardiv în vara lui 2017, a fost oficializată la 17 iulie 2018.Întrucât Nicolae Sarcină deținea și echipa Luceafărul Oradea în Liga a II-a 2018-2019, clubul ACS Poli Timișoara a contestat dreptul lor de participare la competiție, dar nu a avut succes. Energeticianul a retrogradat de pe cea mai înaltă poziție retrogradabilă în sezonul 2018–2019, dar Sarcină a așteptat până la începerea noului sezon, în speranța că se vor retrage alte echipe; cum aceasta nu s-a întâmplat, a retras echipa Luceafărul Oradea, iar echipa Energeticianul a luat numele de Viitorul-Pandurii, ceea ce a atras contestații atât din partea echipei Pandurii Târgu Jiu, cât și din partea clubului de Liga I FC Viitorul. Între 1998 și 2007, atunci când echipa era cunoscută sub denumirile de AS Șirineasa și CS Șirineasa, aceasta își desfășura jocurile de acasă pe Stadionul Comunal, un stadion de 1.000 de locuri din Șirineasa, județul Vâlcea. Începând cu 2017, echipa încă denumită C.S. Șirineasa a fost mutată de noul proprietar de la Șirineasa la Petroșani și a început să dispute partidele de pe teren propriu pe Stadionul Jiul, o arenă cu o capacitate de peste 15000 de spectatori. Echipa își juca meciurile de acasă pe stadionul polivalent Constantina Diță-Tomescu. Stadionul are o suprafață construită de 37500 metri pătrați și pe lângă fotbal poate găzdui diverse concerte și întreceri de atletism.

Consiliu județean (CJ) este autoritatea administrației publice locale din România, constituită la nivel județean, pentru coordonarea activității consiliilor comunale și orășenești, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean. Consiliul județean este compus din consilieri aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile stabilite de Legea privind alegerile locale. Printre atribuțiile consiliului județean se regăsesc stabilirea impozitelor și taxelor județene, elaborarea programelor de dezvoltare economico-socială și de administrare a teritoriului. Șeful unui consiliu județean are nevoie de aprobarea consilierilor pentru a iniția negocieri pentru contractarea de împrumuturi și emisiuni de titluri de valoare în numele județului. Instituțiile consiliului județean și a prefectului au fost înființate în anul 1864.

Produsul medalistic de mai reprezintă stema județului Gorj, aprobată de Guvernul României. Stema reprezintă un cerb din aur, care stă pe o terasă verde, având drept semnificaţie bogăţia cinegetică şi de păşuni a zonei. Aceste elemente au fost luate din vechea stemă a judeţului, atestată documentar încă din secolul al XVIII-lea. Această stema are contestatari, mai mulţi consilieri judeţeni consideră că aceasta nu mai este reprezentativă pentru judeţul Gorj, care este caracterizat de minerit, producerea de energie electrică şi operele lui Brâncuşi. Și eu apreciez că acești contestatari cam au dreptate.

Cerbul Carpatin, denumirea științifică - Cervus elaphus, este un mamifer ierbivor, trǎieşte aproximativ treizeci de ani şi face parte din familia cervidae şi categoria rumegǎtoare, fiind cel mai mare reprezentant al copitatelor. Este un animal sǎlbatic, timid, sfios care este vânat pentru carne, coarne şi piele. Cerbul carpatin este animalul cu înfǎţişarea mândrǎ, elegantǎ dar puternicǎ. Cerbul mascul este de talie mare, greutatea lui variazǎ între 150-300 kilograme, pe când greutatea ciutei este de numai 80-150 kilograme. Deşi cerbul are o greutate mare aleargǎ în trap cu gâtul lungit sau în galop cu capul pe spate, astfel cǎ poate alerga mai iute decât calul. Pieptul cerbului este lat, puternic, cu umeri rǎsǎriţi, gâtul mare niţel îndoit şi turtit lateral. Capul cerbului este lung cu ochi blânzi şi pǎtrunzǎtori, iar picioarele subţiri şi uşoare. Coarnele sunt mai mult sau mai puţin ramificate , cu o lungime de 2 metri, cu crengi, vârfurile lor fiind albe, strǎlucitoare asemǎnǎtoare fildeşului, cântǎrind 16 kilograme, iar la cerbul adult coarnele pot avea şi şapte ramificaţii. Greutatea coarnelor nu-l împiedicǎ la fuga prin pǎdure, ele nu sunt numai podoaba bǎrbǎteascǎ dar sunt şi o armǎ de apǎrare. Cornele se schimbǎ anual la masculi începând din luna februarie,la cei mai bǎtrâni, iar în luna aprilie la cei tineri. Aşa cum se ştie coarnele cu mai multe ramificaţii sunt vestite şi reprezintǎ decoraţia muzeelor. Cerbul carpatin coabiteazǎ în cârduri, aceste cârduri se formeazǎ dupǎ boncǎnit, adicǎ dupǎ împerechere, cârdurile de masculi sunt conduşi de un cerb tânǎr, iar cele de ciute merg separat şi sunt conduse de ciuta cea mai bǎtrânǎ. În cârdurile ciutelor se aflǎ viţeii şi cerbii de doi ani. Ciutele nasc dupǎ patruzeci de sǎptǎmâni de sarcinǎ la mijlocul verii câte unu sau doi viţei. La viţei primul rând de coarne sunt ca nişte suliţe lungi de douǎzeci-patruzeci centrimetri fǎrǎ rozete, care cad în luna mai a anului urmǎtor, adicǎ la vârsta de doi ani. Cerbii mai vârstnici sau cei mai Cerbii mai vârstnici sau cei mai puternici trǎiesc solitari. Cerbul trǎieşte în interiorul arcului carpatic, în zone bine împǎdurite dar cu multǎ linişte şi bǎlţi de apǎ pentru scǎldat. Hrana este formatǎ din muguri sau lǎstare tinere, scoarţǎ de copac, copaci tineri, sau frunze verzi acoperite de zǎpadǎ, ceea ce face sǎ deterioreze mult pǎdurea.Cel mai mare duşman al cerbului este omul care prin vânat a reuşit sǎ rǎreascǎ specia sau chiar sǎ-o stârpeascǎ, dar sǎ nu iutǎm şi de duşmanii de temut ca lupul, râsul şi ursul. În Germania cerbul a dispǎrut, iar în Scoţia şi Irlanda mai trǎiesc câteva exemplare. La noi în ţarǎ mai trǎiesc aproximativ treizeci şi şapte mii de exemplare de cerbi. Coarnele unui cerb din Munţii Carpaţi cu o greutate de treizeci şi trei de kilograme şi patruzeci şi patru ramuri au fost prezentate de lordul Powercourt Societǎţii Zoologice din Londra.

Serviciul public județean Salvamont Gorj

Salvamont este una dintre cele mai emblematice instituții publice din Gorj, eficiența sa fiind în mod clar salvatoare. Bazele Serviciului Public Județean SALVAMONT – SALVASPEO Gorj, au fost puse acum mai bine de 3 decenii, când în 1985, o mâna de oameni inimoși—militari, medici, ziariști, oameni de bine—mai mult sau mai puțin familiarizați cu muntele, au decis să se implice. Printre pilonii de rezistență ai organizației, îl regăsim încă de la începuturi pe actualul coordonator al activităților Salvamont Gorj— prof. Sabin Cornoiu. Deși echipa și mai apoi echipele Salvamont Gorj nu aveau în componență alpiniști precum celelalte din țară, oltenii salvamontiști s-au ridicat mereu la înălțimea pretențiilor muntelui. Prin anii ′88 au început chiar un experiment, unic în ţară, de aplicare a sistemelor de salvare montană în salvări civile, industriale, acvatice, experiment care şi-a dovedit utilitatea şi aplicabilitatea de-a lungul anilor. Tot primii din țară au fost salvamontiștii gorjeni când au căpătat personalitate juridică în 1996, devenind o instituție în toată regulă. Salvamontiștii gorjeni s-au remarcat și în exercițiile internaționale, inclusiv în cele care țineau de activitatea țării noastre în cadrul NATO. Având în prezent cea mai complexă structură de posturi de intervenţie salvamont din ţară, Salvamont Gorj, se dezvoltă constant, sub atenta coordonare a directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Gorj— prof. Sabin Cornoiu, cel care începând cu anul 2016, a fost ales și preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România (A.N.S.M.R.)— membră cu drepturi depline în cele mai mari organisme care reglementează activitatea de salvare montană pe plan mondial, CISA-IKAR, Comitetul Internaţional pentru Salvarea Alpină şi FIPS, Federaţia Internaţională a salvatorilor pe pârtiile de schi.

Târgu Jiu (în maghiară Zsilvásárhely, în germană Tergoschwyl) este un municipiu, reședința și cel mai mare oraș al județului Gorj, din regiunea istorică Oltenia, sud-vestul României. Orașul, cu o populație de aproximativ 82000 de locuitori, este menționat pentru prima oară în anul 1406 sub numele de "Jiul", într-o poruncă dată mănăstirii Tismana de către voievodul Mircea cel Bătrân. Tot în secolul al XV-lea, localitatea apare pentru prima dată în documente având calitatea de târg.Cu timpul, în izvoarele istorice apar și mențiuni ce indică o cristalizare a vieții orășenești. Orașul pomenit ca atare, de un document din anul 1611 dat de Radu Mihnea, este atestat ca organizare municipală, având la conducerea treburilor orășenești un jude și mai mulți pârgari. În secolele XVI-XVII, istoria orașului consemnează unele lupte ale locuitorilor săi cu vecinii, pentru hotărnicirea proprietății Târgu Jiului. Starea economică înfloritoare a unora dintre ei le permitea în timpul domniei lui Neagoe Basarab să-și cumpere noi suprafețe de pământuri. Mai jos am postat câteva fotografii cu monumente de cultură și arhitectură din vremuri diferite din municipiul Târgu Jiu, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate din această parte de țară.

Catedrala

Stadionul

Primăria

Hotel Sichitiu

Prefectura

Casa Iosif Keber

Școala normală

Gara

Monumentul Ecaterinei Teodoroiu

Uzina electrică

Statuia Tudor Vladimirescu

Județul Gorj este unul dintre cele 41 de județe ale României cu reședința în municipiul Târgu Jiu. Izvoarele istorice atestă că încă din paleoliticul mijlociu purtătorii culturii și-au gasit adăpost în Gorj. Prima unitate administrativ-teritorială atestată documentar pe actualul teritoriu al județului a fost județul Jaleș. Teritoriul județului Gorj a fost o parte a regiunii istorice Oltenia de Nord. Acest județ a fost vreme îndelungată o unitate administrativă distinctă. Din secolul al X-lea până în secolul al XIII-lea județul a fost o parte distinctă a formațiunii politice condusă de Litovoi. Doar la sfârșitul secolului al XV-lea se poate vorbi de Gorj ca județ. Județul are azi o populație de aproximativ 334000 de locuitori și se întinde pe suprafața de 5602 kilometri pătrați. Ca subunități administrative județul este compus din: 2 municipii – Târgu Jiu și Motru; 7 orașe – Târgu Cărbunești, Turceni, Rovinari, Bumbești, Tismana, Novaci și Țicleni precum și 61 de comune. Mai jos am postat câteva fotografii cu monumente de cultură și arhitectură, din vremuri diferite, alte frumoase locuri de vizitat dar și trimiteri poștale ilustrate din județul Gorj.