1. În data de 10 aprilie 2023 Banca
Naţională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă din argint cu
tema Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. Aversul monedei prezintă
turlele Catedralei Mitropolitane Ortodoxe și Palatul Culturii din Timișoara,
stema României, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „10 LEI”
și anul de emisiune „2023”. Reversul monedei prezintă
clădiri din Piața Unirii din Timișoara, Domul Romano-Catolic, stema orașului și
inscripțiile „TIMISOARA” și „CAPITALA EUROPEANA A CULTURII”.
Medalia are următoarele
caracteristici tehnice:
- Tema – Timișoara 2023 – Capitală Europeană a
Culturii
- Emitentul – Monetăria Statului la comanda BNR
- Data emiterii – 10 aprilie 2023
- Valoarea – 10 lei
- Materialul compoziție – argint
- Titlul – 99,9%
- Forma – rotundă
- Diametrul – 37 milimetri
- Greutatea – 31,103 grame
- Calitatea – proof
- Cantul – zimțat
- Tirajul – 5000 exemplare
- Preţul unitar de vânzare de la magazinele BNR, fără TVA – 460
lei
Catedrala
Mitropolitană din Timișoara este cel mai mare edificiu religios din
Timișoara, catedrală a Mitropoliei Banatului, cu hramul „Trei Ierarhi”.
Edificiul este un simbol al orașului ce a fost construit între anii 1936 –
1941. În prezent este cea mai înaltă biserică din România (90,5 metri), și cea
mai înaltă biserică ortodoxă din lume din afara Rusiei. Istoria edificiului
este strâns legată de anul 1919 când, pe data de 28 iulie,
Banatul se unește cu România. Noua administrație românească reia
firul ortodoxiei rupt în anul 1717 și ia o serie de măsuri pentru
încurajarea ortodoxiei, defavorizată de administrația austriacă, favorabilă
religiei catolice. Astfel se reînființează vechea parohie din Cetate în anul
1926, apoi Episcopia de Timișoara în 1939,
ridicată la rangul de arhiepiscopie, iar în anul 1947 se creează
Mitropolia Banatului. Pe acest fond se simte tot mai acută nevoia unui lăcaș
central pentru credincioșii din parohia Cetate, ce frecventau mai ales
biserica Sf. Ilie din cartierul Fabric și ulterior pentru o catedrală
reprezentativă, pe măsura consistentei comunități ortodoxe din Timișoara și din
Banatul românesc. Parohia din Cetate instituie un fond de zidire a bisericii și
lansează un apel către publicul românesc pentru donații. În anul 1936 existau
deja toate premisele construirii monumentului. Fondul de zidire era deja
consistent, deși suma totală necesară era imensă pentru acea vreme. Terenul
necesar, situat la încrucișarea celor mai importante artere ale orașului a
foste donat de către Primărie, iar proiectul bisericii era încredințat încă din
anul 1934, arhitectului Ion Troianescu. Proiectul prevedea un edificiu pentru o
asistență de 5000 persoane. Construcția propriu-zisă a început pe data de 16
martie 1936, iar în 20 decembrie s-a pus printr-o ceremonie piatra fundamentală
a viitoarei Catedrale. Lucrările de construcție s-au terminat în anul
1941. Clopotele și crucile bisericii au fost sfințite în data de 23 august
1938. Toate finisajele, picturile interioare și exterioare s-au terminat însă
abia în 1956, din cauza celui de-al doilea război mondial. Catedrala a fost
inaugurată în data de 6 octombrie 1946 în prezența Regelui Mihai, a
primului-ministru Petru Groza și a episcopilor Augustin Pacha și Ioan
Bălan. Stilul arhitectonic a fost inspirat de arhitectura moldovenească în general
și în special de Biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău. Stilul arhitectural al
catedralei este atât unic cât și neobișnuit pentru un lăcaș de cult ortodox de
asemenea dimensiuni. Acesta îmbină tradiția religioasă română cu arhitectura
moldovenească și bizantină. Stilul, cu firide sub streșini, cu bolte înstelate
în interior, cu discuri lăcuite într-o multitudine de culori, poate fi găsit în
mănăstiri precum Cozia sau Prislop, tipice secolului al XIV-lea.
Catedrala are nu mai puțin de nouă turle adevărate și patru mini-turle,
dintre care turnul principal are 83,7 metri. Temelia este construită pe o placă
imensă de beton armat, care este susținută de peste 1000 de piloni de beton
armat, înfipți până la 20 metri adâncime sub placa de beton. Construcția are o
lungime de 63 metri și o lățime de 32 metri. Cele 7 clopote au o greutate
totală de 8000 kg și au fost confecționate dintr-un material adus din insulele
Sumatra și Borneo. Armonizarea lor a fost făcută de compozitorul Sabin Drăgoi.
Picturile interioare și exterioare au fost executate de pictorul Anastase
Demian. Catedrala Mitropolitană adăpostește la subsol o bogată colecție de artă
bisericească bănățeană veche și o valoroasă colecție de icoane. De asemenea
aici se află și moaștele sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, protectorul ortodocșilor români din Banat,
fost episcop ortodox de Timișoara (1651-1655), venit de la Muntele Athos și
retras apoi la mănăstirea de la Partoș. Muzeul deține 3000 de cărți bisericești
rare, peste 800 de icoane și picturi, peste 130 de obiecte bisericești, 10
artifacte de metal prețios, 10 veșminte, un templu, etc. Aici se găsesc
manuscripte românești timpurii precum „Noul Testament de la Bălgrad”
din 1648 sau „Cazania lui Varlaam” din 1643. Latura subsolului dinspre
altar cuprinde necropola mitropoliților Banatului.
Palatul Culturii din municipiul
Timișoara, cunoscut și ca Opera sau Teatrul
Național, este o clădire cu statut de monument istoric în care activează
mai multe instituții de cultură: Opera Națională Română, Teatrul Național Mihai
Eminescu, Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely și Teatrul German de Stat. Clădirea
mai găzduiește atelierul-expoziție de urbanism și infocentrul pentru
turiști ale Primăriei Municipiului Timișoara, dar și
diverse firme comerciale. În această clădire, la 31 octombrie 1918 în sala
restaurantului Kronprinz Rudolf s-a ținut adunarea în
care Aurel Cosma a susținut unirea Banatului cu România și tot aici, la 20 decembrie 1989 s-a înființat
Frontul Democratic Român, iar din balconul spre piață Timișoara a fost
declarată liberă de comunism. Începuturile teatrului în Timișoara datează din
1753. Din 1761 reprezentațiile s-au ținut la sediul magistratului rascian,
aflată pe locul unde astăzi este clădirea Liceului Nikolaus Lenau, director al
teatrului fiind Joseph Hasenhut. Localul avea 155 de locuri la parter, 26 de
loji la etajul I, 21 de loji la etajul II și balcon. În 1766 localul a ars și a
trebuit refăcut. În urma contopirii în 1781 a instituției magistratului rascian cu cea a magistratului german clădirea a rămas
exclusiv teatrului. Teatrul a fost distrus în urma asediului
Timișoarei din 1849 și a fost refăcut în 1852. Deoarece solicitările
depășeau capacitatea teatrului, s-a pus problema unui local nou. În acest scop,
la inițiativa primarului Karoly Kuttel, în 1860 s-a înființat Societatea
pe Acțiuni pentru Construirea Teatrului, Redoutei și a Hotelului din Timișoara care
a început strângerea fondurilor prin vinderea lojilor (cu drept de moștenire)
și un împrumut bancar. Noul teatru urma să fie clădit tot în zona intra
muros, în actuala locație a Palatului Culturii. Anterior acolo se afla
Cazarma Porții Petrovaradinului, numită apoi și Cazarma
Grenadierilor. Proiectul pentru teatru a fost întocmit în 1871, de către
firma arhitectului Ferdinand Felner senior din Viena, asociat cu
arhitectul Hermann Helmer. Clădirea construită de firma Színház-, Hotel- és
Vigadóépítő Rt (în limba română - Constructor de Teatre, Hoteluri și Localuri SA), a fost terminată în 1875. Cu ocazia vizitei din 7 mai
1872, Franz Iosif a aprobat ca teatrul să poarte numele
său. Sala de spectacole avea 900 de locuri, iar în clădire urma să
funcționeze și hotelul Kronprinz Rudolf, și sala de dans și
festivități Redoute.Costul clădirii a fost de 1440000 de forinți,
iar inaugurarea s-a făcut la 22 septembrie 1875 cu piesa Dominația
femeilor de Ede Szigligeti. În seara zilei de 30 aprilie 1880 a
izbucnit un incendiu care a distrus sala de spectacole. S-a putut salva o
parte din garderobă, un pian și biblioteca. Din cauza faptului că societatea pe
acțiuni care deținea clădirea era falimentară încă din 1878, orașul a cumpărat
clădirea cu suma de 150 000 de florini și a mai investit 120 000 de
florini pentru refacerea teatrului. Acesta a fost refăcut după planurile
originale. Redeschiderea teatrului s-a făcut la 12 decembrie 1882. În 1890
a avut loc o restaurare masivă. S-a refăcut mobilierul interior de către
tâmplarul Ferenc Gungl, sala de spectacole a fost aurită de Jenő Sprang iar
sculpturile recondiționate de Alajos Heine. Primul spectacol în limba română pe
scena teatrului a avut loc la 7 august 1919, cu piesa „Institutorii” de Otto
Ernst, jucată de artiști de la Craiova. La 31 octombrie 1920 a avut loc un
alt incendiu, mai puternic decât cel din 1880. Refacerea clădirii a început la
15 iulie 1923, când arhitectului Duiliu Marcu i-a fost încredințată
întocmirea planurilor. Cu ocazia vizitei din 12 noiembrie 1923 regele Ferdinand a
pus piatra de temelie a reconstrucției. Pentru refacere, în acel moment Duiliu
Marcu nu a modificat esențial fațada clădirii. A fost lărgită intrarea
principală prin renunțarea la cele trei uși separate și demolarea stâlpilor
dintre ele. Deasupra intrării s-a prevăzut o copertină în consolă. Lateral,
pe rezalite, s-au amenajat două vitrine de afișaj. Pe acoperiș s-a
prevăzut o semicupolă care acoperea un bazin de beton care conținea apă pentru
stingerea incendiilor. Bazinul era separat de sala de spectacole printr-un
puternic zid de beton. Pentru sporirea capacității sălii de spectacole, din
fostul hotel Kronprinz Rudolf (în acel moment Hotel
Ferdinand) s-au luat 23 de camere. În urma reorganizării, numărul de locuri
în sala de spectacole a ajuns la 982. Redeschiderea teatrului a avut loc
la 15 ianuarie 1928 cu spectacolul Trandafirii Roșii de
Zaharia Bârsan. Denumirea curentă era Teatrul comunal. Denumirea
de Palatul Culturii datează din anii 1930 deoarece clădirea
adăpostea în epocă — în afară de teatru — și Muzeul Banatului (între
1937–1951), Academia de Arte Frumoase și Institutul Social Banat-Crișana. La
începutul secolului al XX-lea în zonă s-au construit Palatele Lloyd,
Loffler, Băncilor Bănățene și altele și prin urmare s-a simțit nevoia
actualizării fațadei sale. Sarcina a fost încredințată tot lui Duiliu Marcu,
care a înălțat fațada prin plasarea în jurul intrării și a balconului de la
etajul I a unui „arc de triumf” placat cu travertin. Pentru a uniformiza
stilul fațadei ferestrele de pe părțile laterale ale arcului au fost obturate. Costul
modificării a fost de 2,66 milioane de lei. În 2003 suprafețele laterale ale
fațadei principale și-au recăpătat aspectul original, proiectul de
refacere aparținând arhitectului Marcela Titz. În
clădire există trei săli de spectacole:
- Sala principală, cunoscută drept „Sala Mare” are o
capacitate de 722 de locuri: 330 în stal, 107 în loji, 40 la balconul I (în
fața lojilor), 160 la balconul II (deasupra lojilor) și 85 la galerie. Dintre
acestea se pun în vânzare 686 de locuri, 7 locuri fiind rezervate pentru
personal, iar 29 în rezervă. La galerie există spațiu în care se poate sta în
picioare, astfel că în proiect capacitatea sălii era de 982 de spectatori.
Scena are dimensiunile de 23 x 13 m. Pe loja centrală
există un citat din Ovidiu: „Ars ultimam mores animumque effingere
poset, pulchrior in terris nulla tabella foret. Si bene quid facias, cito fac;
nam si cito factum, gratum erit, ingratum gratia tarda facit. Si vox est,
canta; si mollia brachia, salta; et quaqumque potes arte placere, place:
Ovidius” ( Dacă arta ar putea înfățișa obiceiurile și sufletul, niciun tablou n-ar fi
mai frumos pe pământ. Dacă faci ceva bine, fă iute, căci dacă s-a făcut iute,
va fi plăcut; recunoștința târzie produce nemulțumire. Dacă ai voce, cântă;
dacă ai membre gingașe, dansează, și prin orice artă, dacă poți produce plăcere,
să produci: Ovidiu).
- Sala Reduta are o capacitate de 126 de
locuri și are instalații de traducere a spectacolelor ținute în limbile
maghiară și germană.
- Sala Studio „Uțu Strugari” (fostă „Studio 5”) se află
la etajul al treilea, și are o capacitate de 50 de locuri.
Domul
Romano-Catolic din municipiul Timișoara, denumire oficială completă
- Catedrala
Sfântul Gheorghe este catedrala Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara și unul din monumentele emblematice
ale orașului. Construcția a durat peste 2 decenii, în 2 etape: 1736-1751 și
1755-1774. Monumentul este realizat în stil baroc din cărămidă și are
decorații din piatră și stuc. Turlele au o înălțime redusă, determinată de
apropierea zidului cetății. Interiorul este bogat și somptuos, remarcându-se cele
9 altare decorate în stil baroc și rococo, sculptate de vienezul
Johan Müller, împodobite cu icoane vechi, orga construită în 1908 de Leopold
Wegenstein, dar si ușile de stejar ornamentate cu grilaje din nichel pur. Domul
Romano-Catolic este considerat a fi cea mai unitară și reprezentativă
construcție barocă a Timișoarei și una dintre cele mai valoroase existente în
Banat. Proiectul inițial, posibil a fi realizat de Joh. Jacob Schelblauer
(consilier al orașului Viena), a fost materializat între anii 1736 și 1774, iar
execuția trădează, în ciuda celor patru constructori (Kaspar Dissel, Johann
Lechner, Carl Alexander Steinlein, Johann Theodor Kostka), ce s-au succedat la
conducerea lucrărilor, o stăpânire perfectă a tehnicilor barocului. La
decorația interioară au participat artiști renumiți ca Michael Angelo
Unterberger (pictor și director al Academiei artelor frumoase din Viena), la
pictarea altarului principal (1754), sculptorul vienez Johann Joseph Rossler,
prin statuile Sfântului Carol Boromeus (în stânga altarului), a
Sfintei Theresia (în dreapta altarului) și a perechii de heruvimi care domină
ornamentația din partea centrală a altarului, precum și Johann Schopf (1772),
la decorarea altarelor laterale.Serviciile
liturgice se desfășoară în limbile română, maghiară, germană, bulgară și
croată. În cripta catedralei sunt înmormântați episcopii Diecezei de Cenad din
secolul al XVIII-lea până în secolul al XX-lea, începând cu Nikola
Stanislavich.
2. În data de 24 aprilie 2023,
Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă din argint
cu tema 90 de ani de la nașterea lui Nichita
Stănescu.
Aversul monedei prezintă o
mașină de scris care a aparținut poetului Nichita Stănescu și titlurile
volumelor publicate de acesta, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema
României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2023”. Reversul monedei prezintă
portretul și semnătura lui Nichita Stănescu, o poezie scrisă de acesta și
inscripția „NICHITA STANESCU 90 DE ANI DE LA NASTERE”. Caracteristicile tehnice
ale monedei sunt următoarele:
- emitent – Monetăria Statului la comanda BNR
- data emiterii – 24 aprilie 2023
- tema – 90 de ani de la nașterea
lui Nichita Stănescu
- valoarea nominală – 10 lei
- material compoziție – argint
- titlu – 99,9%
- forma – rotundă
- diametrul – 37 milimetri
- greutatea – 31,103 grame
- cant – zimțat
- calitate – proof
- tiraj – 5000 exemplare
- preț unitar de achiziție de la
magazinele bucureștene ale monetăriei, fără TVA – 440 lei
Nichita Stănescu (născut Nichita
Hristea Stănescu la
data de 31 martie 1933 în Ploiești și decedat la data de 13 decembrie 1983 la
Spitalul Fundeni din București) a fost un poet, scriitor și eseist
român ales post-mortem membru al Academiei Române. Considerat
atât de critica literară cât și de publicul larg drept unul dintre cei mai de
seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuși o denumea
„dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparține temporal, structural
și formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960
- 1970. Nichita Stănescu a fost considerat de unii critici literari drept
un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabile, făcând parte
din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici și poetici. Absolvent al
Facultății de Filologie din București (1957), a debutat, în același an, în
revistele Tribuna (Cluj) și Gazeta literară (București). A
fost un poet de geniu, prolific din punct de vedere publicistic. Multe dintre
volumele sale au primit premii ale Uniunii Scriitorilor, sau Academiei Române.
A lucrat în colectivele de redacție ale celor mai importante reviste literare
ale timpului. În 1975, Nichita Stănescu a primit prestigiosul premiu
internațional Johann Gottfried von Herder. În anul 1980, la propunerea
scriitorului suedez Artur Lundkvist, Nichita a fost inclus de Academia Suedeză
pe lista candidaților la Premiul Nobel pentru Literatură. Deși nu a câștigat,
nominalizarea sa reprezintă un succes pentru literatura română a vremii. Redau
mai jos câteva aprecieri critice despre Nichita Stănescu:
- Ștefan Augustin Doinaș (1995)
- “Nichita Stănescu se mișca
într-adevăr într-o sferă superioară, siderată de valori exclusiv artistice. Cât
despre gustul său pentru „compromis”, cred sincer că nu prea știa ce înseamnă
acest lucru, tocmai pentru că era un ingenuu. Dacă nu mi-ar fi teamă că devin
prea ... doct, aș zice că spiritul său ludic îl făcea să plutească pe deasupra
situațiilor, pentru a căror substanță tragică cred că nu avea „organ”: tălpile
lui nu se atingeau nici de flori, nici de mocirlă. Singurul păcat al lui
Nichita Stănescu a fost crima săvârșită față de sine însuși: distrugerea
sistematică a carcasei care-i asigura superbul exercițiu al
spiritului.....„Nichita Stănescu este cel mai important poet român de după cel
de-al doilea război mondial. Odată cu el, prin el, logosul limbii
române ia revanșa asupra poeților ei.”
- Alexandru Condeescu (1999) –Poezia stănesciană reia tradiția liricii interbelice, făcând
totodată, printr-o sinteză unică neomodernă, trecerea în literatura autohtonă
de la modernismul începutului de secol spre postmodernismul sfârșitului de
mileniu. Prin ea s-a petrecut în poezia romanească, după întemeierea ei de
către Eminescu, a doua mare mutație a structurilor limbajului și viziunii
poetice, prima fiind cea modernistă a interbelicilor.... Cu fiecare volum al
lui Nichita Stănescu s-a produs în literatura noastră o perpetuă revoluție a
limbajului poetic, în jurul cărților sale dându-se o adevărată „bătălie a
(neo)modernități”
- Eugen Barbu (1975) – “În acest bâlci al deșertăciunilor care este poezia,
peisajul nostru liric ar fi lipsit de unitate fără poezia lui Nichita
Stănescu... Defoliată de excese arbitrare cu iz filozofic, de o răceală impusă
de teoreticieni ce au denaturat-o, poezia lui Nichita Stănescu... rezistă
vremii.”
3. În data de 8 mai 2023 Banca
Naţională a României a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă din
argint cu tema Jacques M. Elias întemeietorul „Fundației Familiei
Menachem H. Elias”. Aversul monedei prezintă un detaliu al sediului
Academiei Române din București, partea superioară a statuii Minervei din fața
clădirii, stema României, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea
nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2023”. Reversul monedei prezintă
portretul, semnătura lui Jacques M. Elias și inscripția „JACQUES M. ELIAS”. Caracteristicile
tehnice ale monedei sunt următoarele:
- data emiterii – 8 mai 2023
- emitent - Banca Națională a României prin
Monetăria Statului
- tema -
Jacques M. Elias întemeietorul “Fundației Familiei Menachem H. Elias”
- metal (compoziție) – argint
- titlu – 99,9%
- forma – rotundă
- diametru – 37 milimetri
- greutate – 31,103 grame
- cant – zimțat
- calitate – proof
- tiraj – 5000 exemplare
- preț unitar de achiziție de la magazinele
băncii, exclusiv TVA – 490 lei
Academia
Română este
cel mai înalt for de știință și de cultură din România, cu sediul central în
București, pe Calea Victoriei, nr. 125, A fost fondată la 1 aprilie 1866
sub denumirea de Societatea Literară Română, devenită la 1 august 1867 Societatea
Academică Română, iar în 1879 Academia Română.
Conform statutului, rolul principal al Academiei constă în cultivarea limbii și literaturii
române, stabilirea normelor de ortografie obligatorii ale limbii române, studierea istorie naționale
române și cercetarea în cele mai importante domenii științifice. Prin statutul
său, Academia Română poate avea un număr maxim de 181 membri titulari și
corespondenți și 135 membri de onoare, din care cel mult 40 din România. Academia
se compune din membri titulari, membri corespondenți și membri de onoare, cu
toții aleși pe viață. Calitatea de membru poate fi acordată și post-mortem.
Atât membrii corespondenți cât și membrii titulari pot face propuneri pentru
noi membri corespondenți. Pentru membrii titulari, propunerile pot fi făcute
numai din partea membrilor titulari, iar candidații trebuie să fie din rândul
membrilor corespondenți. Criteriile de eligibilitate sunt deosebit de stricte.
În urma mai multor consultări și evaluări, adunarea generală decide prin vot
secret acordarea statutului de membru. Academia este o instituție finanțată, în
principal, de la bugetul de stat și care funcționează autonom. Surse secundare
de finanțare pot fi activitățile proprii sau exploatarea propriului patrimoniu,
precum și donațiile. Are 3 filiale, la Iași, Cluj și Timișoara. În subordinea
sa se află o serie de instituții prestigioase și centre de cercetare din
România (circa 60). Conform statutului actual, un mandat de președinte are
durata de patru ani, iar o persoană nu poate deține funcția de președinte
pentru mai mult de două mandate. Biroul Prezidiului Academiei Române este
format din șase academicieni: președintele Academiei Române, cei patru
vicepreședinți și secretarul general.
Jacques Menachem Elias (1844 – 1923) a
fost un industriaș, bancher, moșier și filantrop evreu, cetățean roman, ales
post-mortem (1993) membru al Academiei Române. Nu a fost căsătorit vreodată și
nu avut vreun urmaș. A fost un important om de afaceri, a fost proprietar
de fabrici de zahăr (Fabrica de Zahăr din Sascut Târg, județul Bacău), bancher
(fiind președintele și actionarul Băncii Generale Române) și industriaș. În cei
aproape 80 de ani de viață, a reușit să strângă o mare avere, deținând moșii de
mii de hectare, ferme agricole, imobile în țară și străinătate, 2
hoteluri în București
, 2 mine de mercur în Dalmația, fabrici și milioane de lei în acțiuni
la mari companii din toată lumea. Prin testamentul său redactat la 2/15
decembrie 1914, cum nu avea nici ascendenți și nici descendenți în viață, el a
desemnat ca legatar universal Academia Română, căreia i-a lăsat toată averea
mobilă și imobilă „oriunde s-ar afla această avere, în țară și în străinătate”
(evaluată pe atunci la 1 miliard de lei). Conform dorinței sale, Academia
Română a înființat o fundație de cultură națională și de asistență publică
numită “Fundația familie Menachem H. Elias”, întreaga avere urmând să fie
consacrată promovării culturii din România, alinării boalelor săracilor
noștri, încurajării elementelor valoroase, sprijinirii cauzelor nobile. Și
aceasta fără deosebire de origine, pentru toți cei care merită să fie ajutați. Fundația
a fost denumită după tatăl său. Gestul său de filantropie a fost elogiat
de către contemporani astfel; Nicolae Iorga – “exemplu de generozitate
umană” și Grigore Antipa - „și-a
destinat tot fructul muncii sale realizării unui măreț ideal, înălțarea patriei
prin cultură”. La data de 15 noiembrie 1938, în prezența viitorului rege Mihai,
al reginei Elena, precum și altor personalități din țară și din străinătate, a
fost inaugurat Spitalul fondat de Familia Menachem H. Elias, un spital modern pentru
Europa acelor vremuri, deschizându-se porțile ambulatoriului, spitalului
și sanatoriului, destinate în întregime „bolnavilor de ambele sexe”, indiferent
de religia lor. Sus am postat poza cu autograf a lui Jacques M. Elias.
Fundația Familiei „Menachem H. Elias” este
o fundație testamentară, situată în București, având ca scop întemeierea,
întreținerea, dezvoltarea sau ajutarea instituțiilor de cultură națională,
precum și efectuarea unor opere de asistență publică și de binefacere, aflată
sub egida Academiei Române. Prin testamentul scris în data de 15
decembrie 1914 Jacques M. Elias stabilește ca succesor al întregii sale
averi Academia Română și înființează fundația care astăzi îi poartă numele. În
acest testament, Elias cere moștenitorului „să înființeze și să stăruie a se
recunoaște ca persoană juridică o fundație de cultură națională și de asistență
publică numită «Fundația Familiei Menachem H. Elias»”. Prin decretul Regal nr.
3403 din 3 iulie 1923 Academia Română este autorizată să primească
moștenirea defunctului și să îndeplinească cererea acestuia din testament. Din
punct de vedere juridic, fundația este înființată în data de 2 aprilie
1925, prin înregistrarea sa la Tribunalul Ilfov, în registrul persoanelor
juridice nr. 120/1925.
xxx
DEVOTAMENT"
O CARICATURĂ DE
MARGARETA CHIȚCATII
" O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
UN DIALOG EPIGRAMATIC
____________xxx____________
O MEDALIE
ȘI CÂTEVA INSIGNE
DIN JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN
Informaţii generale despre medalistică şi subiectul
ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul
"Le Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi
culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept,
la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau
simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc.
Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare
localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup,
organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel
de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale,
artistice şi de altă natură, etc.
Cupa veteranilor - Semenic 2023 - Ediția 50
Produsul
medalistic de mai sus este o medalie aparte realizată de firma privată Alex
Sztankovits din municipiul Oradea, ce s-a conferit participanților la competiția
sportivă Cupa Veteranilor la schi din
stațiunea Semenic, județul Caraș-Severin, anul 2023, ediția a 50-a.
Cupa
Veteranilor la
schi este competiție sportivă de tradiție care se desfășoară în stațiuni
montane din județul Caraș-Severin, anul acesta (2023) stațiunea Semenic și
ediția a 50-a. Aici participă persoane cu vârste cuprinse între 35 și 90 de
ani, din toate colțurile țării, dar și din alte țări, precum Germania, Austria,
Ungaria și chiar China. În cadrul competiției sunt trei probe: schi alpin,
schi fond şi schi pe doage. Cea mai animată probă, care le-a pus la încercare
răbdarea şi îndemânarea a fost coborârea pârtiei pe doage, o idee care a fost
preluată de la momârlani, care iarna coborau din munte pe doagele de
butoi. Competiția
este organizată de câteva asociații din zonă precum: Asociațiile Prietenii
munților și Pro Straja dar și Salvamont Lupeni. Schiul este un sport de iarnă care
constă în coborârea unor pante înzăpezite pe schiuri prinse de ghetele
echipamentului individual. El cuprinde mai multe discipline sportive din care
amintesc; schi fond, schi alpin, slalom, sărituri cu schiurile etc.
Statiunea turistica Semenic este situata in judetul
Caras-Severin, in Muntii Semenic. Muntii Semenic reprezinta cea mai importanta
subunitate a Muntilor Banatului, nu degeaba intreaga zona poarta numele de
Banatul Montan. Muntii Semenic fac parte din grupa sudica a Carpatilor
Occidentali, culminand cu Varful Piatra Goznei (1447 metri) si Varful Semenic
(1445 metri). Partiile de schi din Muntii Semenic se gasesc la 40 km de Resita,
la o altitudine de 1400 de metri, si ofera servicii turistice precum centre de
închiriat echipament sportiv, cursuri de initiere la schi, snowmobile, nordic
walking, cicloturism, enduroturism, drumetiile. Complexul turistic cu spatii de
cazare, restaurante si baruri se gaseste la peste 1400 m altitudine, intre virfurile
Piatra Goznei si Semenic.Clima este blanda si usor suportabila, chiar si pentru
copii. In timpul iernii temperaturile se situeaza intre -25 grade Celsius
pana la +6 grade Celsius, vara intre +10 grade Celsius si +25 grade Celsius.
Semenicul este unul dintre putinele locuri din tara unde zapada persista chiar
si sase luni pe an, timp in care turistii pot schia in voie, la preturi
acceptabile. Tot în zonă, însă în Văliug, a fost amenajată cea mai lungă pârtie
de schi din ţară, de 5,8 kilometri şi o alta, de 800 de metri, dotată cu
nocturnă şi tunuri de zăpadă artificială. Dintre pârtiile mai vechi, chiar din
staţiune, cea mai lungă pârtie de pe Semenic este Uriaşul cu o lungime de 1200
de metri. Diferenţa de nivel este de 220 de metri, iar traseul este considerat
de un nivel mediu. Teleschiul poate transporta până la 800 de persoane pe oră.
Ajungând pe aici se poate vizita; colectia trofeelor de vanatoare si biserica din secolul al XIX-lea, ce fac parte din ansamblul
complexului turistic din Semenic, parcul national Semenic,
lacul Cozna de la Crivaia, rezervatia naturala Izvoarele Nerei, rezervatia
paleontologica de la Soceni, Lacul Valiug, Punctul fosilifer de la Apadia,
Delinesti, Petrosnita, Târnova, Garâna, statiunea balneoclimaterica și lacul
Trei Ape.
Jetonul - Combinatul siderurgic Reșița - 2501 - 137
Piesa medalistică
de mai sus este un jeton folosit în incinta
Combinatului
Siderurgic Reșița. Numerele înscris
pe jeton reprezentau probabil numele unui muncitor și atelierul sau secția în
care lucra el. Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale
nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite
pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau
mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este
înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc.
În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu
totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite
pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă
încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru
participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în
monedă adevărată. Data de 1 noiembrie 1769 marchează începutul ridicării Uzinei
Metalurgice Reşiţa, iar la 3 iulie 1771 se dau în folosinţă primele două
furnale ale uzinei. În anul 1851 se laminează prima şină de cale ferată la
Reşiţa. În anul 1854, statul austriac concesionează uzina consorţiului
internaţional, societate de cale ferată - STEG. În anul 1862 se construieşte
aici prima locomotivă Tender STEG cu 10 roţi cuplate.
În anul 1920 se
înfiinţează Societatea anonimă "Uzinele de Fier şi Domeniile din Reşiţa -
UDR", iar în anul 1936 se înfiinţează Grupul Reşiţa - Malaxa. În anul 1962
Combinatul Metalurgic Reşiţa se reorganizează numindu -se Combinatul
Siderurgic Reşiţa. În anul 2000 are loc privatizarea C.S. Reşiţa,
94,4891 % dintre acţiuni fiind cumpărate de Corporaţia Noble Ventures Inc din
Statele Unite ale Americii. Insigna - C.M.B. (Construcții metalice Bocșa)
Construcții Metalice Bocșa (C.M.B.) a fost o companie producătoare de construcții
metalice din România. Obiectul principal de activitate al C.M.B. îl
reprezenta construcția, cercetarea, proiectarea, montarea, întreținerea,
repararea de confecții metalice pentru obiective industriale, civile,
termoenergetice, precum și efectuarea operațiunilor de comert exterior,
marketing, consulting și engeneering. Compania a fost privatizată în decembrie
2002, fiind cumpărată de către Victor Târlea, pentru suma de 2,7
milioane de euro. În toamna anului 2005, compania a intrat în faliment.
Până în anul 1989, la C.M. Bocșa se fabricau componente pentru poduri metalice
și macarale-turn de toate tipurile. Podul de la Vadul Oii sau părți
importante din Unitatea centrală a Centralei Nucleare de la Cernavodă au
fost proiectate și fabricate la Bocșa.
Bocșa (în maghiară Boksánbánya,
în germană Neuwerk)
este un oraș din județul
Caraș-Severin, Banat, România. Are o populație de
aproximativ 17000 de locuitori. La Bocșa s-a prelucrat metalul în
furnale înaintea înființării uzinelor STEG din Reșița. Orașul este format din
trei cartiere, odinioară comune de sine stătătoare: Bocșa Română, Vasiova și
Bocșa Montană. Sus am postat stema actuală si o imagine cu clădirea primăriei bocșene.
Loja masonică Irenea - Caransebeș
Loja masonică
Irenea din
orașul Caransebeş reprezintă o ecuaţie francmasonică cu multiple necunoscute cu
referire la data fondării acesteia. Cea mai veridică dată de fondare a acestei
loji este 12 septembrie 1882. Majoritatea autorilor care au făcut referinţă la
istoricul acestei loji, bazându-se pe documente din Arhiva Marelui Orient al
Ungariei, specifică intervalul de activitate al Lojii Irenea ca fiind
1882-1894. Un alt interval propus este 1871-1886, însă acest interval pare a fi
cam forţat. Parcursul istoric al acestei loji îşi aşteaptă încă cercetătorii.
Aici prezint atenţiei cititorilor o medalie emisă de această lojă şi care până
acum era absolut necunoscută în spaţiul românesc, neştiindu-se despre existenţa
sa. Singurul exemplar cunoscut al acestei medalii este păstrat și poate fi
admirat la Muzeul Marii Loji Provinciale din Worcestershire – Anglia. Un
cercetător o descrie în astfel de termeni: „Karansebeş. Loja Irenea. Cu inel
de atârnare: o monogramă elaborată ornamental a numelui IRENEA. 33 x 39 mm.
Aurită”. Analizând această medalie monogramată, vom observa central
literele „I” şi „R”, poziţionate în stânga literele „E” şi „n” şi în dreapta –
„E” şi „A”. Vorbind etimologic,
FRANCMASONERIA este o asociaţie a zidarilor (masoni) liberi (adjectivul
,,franc” desemna în Evul Mediu francez pe cineva scutit de dările feudale).
Cuvântul franc-mason, încetăţenit la noi prin secolul al XVIII-lea de un
cleric, vine prin filiera franceză; sensul termenului fiind identic şi în
celelalte limbi europene: freemason în engleză, Freimaurer în germană şi liberi
muratori în italiană. Situaţia privilegiată a acestei asociaţii a
constructorilor medievali – căreia putem să-i spunem : breaslă - vine din
faptul că membrii ei erau constructorii bisericilor şi catedralelor. Toate
domurile şi catedralele artei gotice au fost ridicate de francmasoni între
secolele X -XVII, aceasta fiind principala îndeletnicire a Francmasoneriei.
Francmasoneria a fost, ca orice breaslă medievală, o societate secretă. Membrii
ei aveau: parole, semne, vestimentaţie specială şi un alfabet secret. Exista de
asemenea un ritual simbolic, un simbolism al obiectelor (mai ales al uneltelor
de zidărie) şi un mit fundamental – mitul despre uciderea lui Hiram, arhitectul
templului lui Solomon, care a fost ucis de trei calfe cu uneltele lor: rigla,
cleştele (compasul) şi ciocanul de lemn (maiul), devenite apoi simboluri în
Francmasonerie. De asemenea locurile în care a fost lovit Hiram au căpătat şi
ele o valoare simbolică pentru masoni: gâtul – sediul vieţii materiale, inima –
sediul sufletului şi fruntea sediul inteligenţei.
În continuare voi enumera
simbolurile masonice întâlnite pe insigne şi anume: ECHERUL şi COMPASUL, sunt
simboluri de bază ale masoneriei, necesare pentru ridicarea unor edificii
stabile şi drepte. Ele constituie alături de Biblie (simbolul Cărţii Sacre),
cele trei Mari Lumini ale Masoneriei. Echerul este simbolul rectitudinii morale
în conduită, ale cinstei şi onestităţii iar compasul, simbolul patimilor
(lăcomie, mânie, judecată nedreaptă, intoleranţă, egoism), al cunoaşterii şi
priceperii. Fără compas nu se poate alcătui un echer, iar fără un echer nu se
poate construi un Templu. FIRUL CU PLUMB PENTRU NIVEL, este elementul
echilibrului interior şi sugerează ideea ascensiunii stabile, liniare, trasând
o linie verticală infinită care conduce la perfecţiune. Semnifică capacitatea
de a construi un sistem de referinţă. CIOCANUL şi DALTA, semnifică necesitatea
de a uni acţiunea cu gândul. Ciocanul reprezintă forţa voinţei iar dalta
discernământul, inteligenţa şi fineţea. Combinarea celor două determină
perfecţionarea treptată a operei. RIGLA, este emblema perfecţiunii şi a
ordinii, este din timpuri străvechi instrumentul de comparaţie a mărimii de
măsurare a armoniei proporţiilor. Este şi simbolul celor 24 de ore ale zilei,
dintre care o parte trebuie dedicate gândului, una lucrului, una odihnei şi un
celor care au nevoie de ajutor. MISTRIA, simbolizează binefacerea, precum şi
dorinţa de al ajuta pe cel care are nevoie, exprimă bunătatea, caritatea dar şi
voinţa fiinţei umane. DELTA, numită şi triunghiul lui Solomon. Are forma unui
triunghi echilateral şi este reprezentarea geometrică a lui trei (principiul
triplicităţii). În tradiţia creştină semnifică trinitatea iar în mai multe filozofii
divinitatea ca perfecţiune. În Templu, Delta are în centru fie litera G, căreia
i se dau mai multe interpretări (Dumnezeu – God, Cunoaştere – Gnosi, Geometrie,
Geneza), fie tetragrama ebraică, fie schema pitagorică, fie ochiul divin –
simbol al principiului creator, fie soarele – principiul luminos al vieţii.
OCHIUL ATOTVĂZĂTOR, simbol al Divinităţii şi, prin analogie, al atributelor
cele mai importante pentru om: iubirea, ştiinţa, dreptatea, şi mila. Una dintre
cele mai importante reprezentări ale Ochiului Atotvăzător se găseşte pe
bancnota de un dolar. Ea reproduce Marele Sigiliu al Statelor Unite. SOARELE şi
LUNA, reprezintă alternanţa şi echilibrul între zi şi noapte între alb şi
negru, între activitate şi repaos, dialectica contrariilor. Soarele simbolizează
Masculinul, fiind de aceea simbolul Originii, al Începutului, al raţiunii care
luminează tenebrele şi iluminează spiritele. Luna simbolizează Femininul,
obscurul, intuiţia, caracterul schimbător al formelor. ZODIACUL, după etinomul
grecesc, ,,cerc cu figuri animale” , era, conform definiţiei platonice,
,,imaginea cerului”. În masonerie zodiacul este folosit ca sistem simbolic şi
nu are caracter divin sau astrologic, ci înfăţişează o viziune cosmologică a
universului. ACACIA (SALCÂMUL), este cel mai important dintre simbolurile
vegetale ale masoneriei simbolizând principiul nemuririi gradului de Maestru.
Salcâmul este simbolul speranţei şi al existenţei sufletului dincolo de moartea
fizică şi conservarea energiei indestructibile a vieţii. COLOANELE,
simbolizează dualitatea. Prima coloană simbolizează elementul feminin, aerul,
suflul ce alimentează viaţa, sensibilitate, înţelepciune iar a doua elementul
masculin, focul, căldura vitală devoratoare, activitatea, suflu alchimiştilor.
Din duplicitatea celor două se naşte dihotomia între vertical şi orizontal,
între valorile terestre şi cele ale aerului, căutarea contrariilor şi
principiilor complementare. Coloanele mai înseamnă perpendicularitate,
stabilitate, echilibru, joc controlat al dinamicii între urcuş şi coborâşi.
MOZAICUL, pavimentul cu dale albe şi negre este simbolul binarului, al
opoziţiei între o entitate şi alta, între spirit şi materie, între adevăr şi
fals, între bine şi rău, între frumos şi urât, sugerând în acelaşi timp şi
dinamica compoziţiei între contrarii. LITERA ,,G”, simbol al geometriei şi unul
dintre simbolurile lui Dumnezeu (God în limba engleză). Este asociat adesea cu
echerul şi compasul alcătuind simbolul Masoneriei. Marea Lojă Națională
din România (M.L.N.R.) a fost înființată în anul 1993 sub
patronajul Marelui Orient al Italiei și la inițiativa unor cercuri
masonice americane. La momentul înființări, mai exista încă o organizație
masonică în România având același nume, înființată pe filieră franceză, care
însă în anul 1996 a fost redenumită în Marea Lojă Națională Unită din
România (MLNUR) iar în 2010 în Marea Lojă Națională Română 1880 (MLNR
1880). În anul 2001, o parte a MLNUR, s-a unit cu MLNR, dorind să unifice
masoneria regulară recunoscută. Pe 24 ianuarie 2008, două mari organizații
masonice, Marea Lojă Națională din România și Marea Lojă a României au fuzionat
devenind MLNR, aceasta editând revista Atelierul Masonic. Temuta, admirata
sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol
important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului
de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale
neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in
perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma
este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor
societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau,
Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii
gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C.
Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au
fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum,
Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in
perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru
Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian
Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai
masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau,
acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia.
Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult,
in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman,
Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian
Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean,
Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan
Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe,
Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia
Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei
romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei
Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si
suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin
Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al
Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte
urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care
evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva
conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru
a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de
stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca
doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele
„francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor
englez free mason, francez francmaçon şi
german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi
reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor
care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul
mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia
Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume,
răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului
ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă
francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost
interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă
asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei
date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de
bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin
perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie
există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o
organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale
şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă
supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este
compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară
probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină
diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială,
complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale
masonilor de oriunde.
Ad aquas Herculis sacras ad mediam
(La apele sacre ale lui Hercules)
(Statuia lui Hercules - Băile Herculane)
Statuia
lui Hercules este
un monument istoric aflat pe teritoriul orașului Băile
Herculane. Statuia este turnată în bronz
în anul 1847 de meșterii vienezi Ramelmayer și Glantz. Statuia îl reprezintă pe
zeul Hercules, purtând pe umărul stâng pielea leului din Nemeea și o măciucă. Pe
soclul statuii este scris; "Herculi pro salute imperatorum severi et
Antonini P II Conservatori Augustorum Dominorum nostrorum CI Gallus C.V.
legatus eorum PR. PP. CUM SUIS" 198-211 e.n. Baile
Herculane" ceea ce înseamnă; “Lui Hercules cu omagii i s-a
ridicat acest altar pentru imparatii Severus Antonius Pius, C.I. Gallus,
devotata augustilor nostri imparati, trimisul acestora ca guvernator al
Provinciei impreuna cu ai sai 198-211 e.n. Baile Herculane." Statuia a fost montată pe locul unei fântâni
din marmură roșie ce se afla în centrul stațiunii, ea fiind donată în
anul 1871, de către arhiducele moștenitor Carol al Austriei, ofițerilor și
soldaților care păzeau granița Împeriului Austro-Ungar.
Băile Herculane este un oraș din județul Caraș-Severin,
Banat, România. Are o populație de aproximativ 6000 de locuitori. Este
situat pe Valea Cernei, la 5 km de principala arteră rutieră ce leagă vestul
țării de București – DN6 (E70). Bazele stațiunii au fost puse în anul 102 d.Ch.
de Împaratul Traian, romanii introducând cultul balnear preluat de la greci pe
care apoi l-au dezvoltat. Romanii au construit aici, la Therme
Herculi (Ad Aquas Herculi Sacras), temple, băi, monumente și statui,
închinate zeilor Hercules, Aesculap și Hygieia. Atestarea documentară a
stațiunii datează din anii 153 D.Hr, fapt consemnat într-o tabulă votivă din
băi: „Zeilor și divinităților apelor, Ulpius Secundinus, Marius Valens,
Pomponius Haemus, lui Carus, Val, Valens, trimiși ca delegați romani să asiste
la alegerea în calitate de consul a fostului lor coleg Severianus,
întorcându-se nevătămați, au ridicat acest prinos de recunoștință”. În perioada
civilizației romane, stațiunea de pe Valea Cernei a constituit un important
punct de atracție pentru aristrocația Romei antice. Impresionați de
excepționala putere tămăduitoare a apelor sacre de pe Valea Cernei, romanii
sosiți în Dacia le-au închinat un adevărat cult balnear sub semnul tutelar
al lui Hercules. Deasupra am postat stema și o fotografia cu sediul Primăriei -
Băile Herculane.
Insignă schi - Muntele mic - februarie 2023
Produsul
medalistic de mai sus este o medalie aparte realizată de firma privată Alex
Sztankovits din municipiul Oradea, ce s-a conferit participanților la o competiție
sportivă de schi desfășurată în stațiunea Muntele Mic, județul Caraș-Severin, în
luna februarie, anul 2023.
Statiunea Muntele
Mic este situata
la o altitudine de aproximativ 1500-1550 de metri, in judetul Caras-Severin.
Muntii Tarcu, din care face parte si masivul Muntele Mic, ocupa regiunea de
nord-vest a Carpatilor Meridionali. Crestetul usor bombat al masivului Muntele
Mic atinge altitudinea de 1806. Zona este bogata din punct de vedere al
vegetatiei, predominante fiind padurile de fag, molid si amestecate. Padurile
reprezinta locul de odihna si drumetie preferate de majoritatea turistilor veniti
aici. Pe traseele turistice strabatute în golurile alpine de catre turisti, se
pot admira pasunile pe care cresc plante cu flori cum sunt gentianele (care
coloreaza peisajul cu un albastru-mov specific acestei specii de flori) sau
smirdarul (care pe lânga calitatea sa de planta medicinala, ofera turistilor un
peisaj magnific prin culoarea sa rosu puternic). Apele curgatoare, cât si
lacurile glaciare si artificiale, reprezinta o atractie pentru aceasta zona. În
râurile repezi, predominant, gasim pastravul indigen. Lacurile nou construite,
odata cu amenajarea hidroelectrica Bistra - Poiana Marului, constituie o
alternativa pentru turistii dornici de pescuit sau practicarea sporturilor
nautice. Muntele Mic este una din zonele privilegiate din tara deoarece zapada
poate ramâne chiar si 6 luni pe an. Precipitatile masive dinspre nord-vest,
precum si temperaturile scazute înregistrate pe timp de iarna fac posibila
practicarea sporturilor de iarna din luna noiembrie pâna în mai. Muntele Mic și-a
început activitatea turistică în anii 1930, când locuitorii au început
dezvoltarea zonei prin construirea mai multor cabane destinate turistilor. La
finalul acestor ani, stațiunea depășea 2.000 de locuri de cazare. Dezvoltarea
stațiunii a continuat și după cel de-al Doilea Război Mondial. În 1962 aici a
fost inaugurat primul teleschi, iar în 1976 a fost inaugurat telescaunul care
face legătura cu Valea Craiu. Vizitând Muntele Mic veți avea acces la 6 pârtii deschise, cu grad de
dificultate diferit:
- Borlova 1 – are o lungime de 1000 de metri, cu
altitudinea de plecare de 1686 și de sosire de 1564. Gradul de dificultate este
considerat mediu-ușor. Teleschi.
- Borlova 2 – are o lungime de 1300 metri,
altitudine de plecare de 1686 m și de sosire de 1564 m. Gradul de dificultate
este mediu-ușor. Teleschi.
- Vâlsanu – are un grad de dificultate mediu, cu
o lungime de 2500 de metri. Altitudinea de plecare este de cca. 1800 m, iar cea
de sosire de 1417 m. Accesul se face cu oricare dintre skilifturile din
stațiune, revenirea se face cu ajutorul telescaunului Leitner CD6 Vâlsanu, care
are 6 locuri.
- Nordica – are o lungime de 1200 m, cu un grad
de dificultate mediu-avansat, altitudinea de plecare este de 1780 m, iar cea de
sosire de 1520 m. Teleschi.
- Felix – are o lungime de 1400 m, cu un grad
de dificultate ușor. Are o altitudine de plecare de la 1700 de metri,
altitudinea de sosire fiind de 1520 metri. Accesul se face cu oricare dintre
skilift-urile Felix sau Nordică.
- Isai – gradul de dificultate a acestei pârtii este
adresat mai degrabă celor experimentați, fiind clasificată drept pârtie roșie.
Are o lungime de aproximativ 1600 metri și este deservită de Telescaunul Isai,
care are două locuri. Altitudinea de plecare este de 1800 metri, iar cea de
sosire de 1600 metri.
Municipiul Reșița (în
maghiară Resicabánya, în germană Reschitz, în
cehă Rešice, in croată Ričica), este capitala județului Caraș
Severin din România, provincia Banat, care numără aproximativ 84000 de
locuitori. Istoric, localitatea este atestată din secolul al XV-lea cu
numele de Rechyoka și Rechycha. Cercetările arheologice au descoperit în acest
spațiu urme de locuire din perioada neolitică, dacică și romană. Este
menționată în 1673 cu numele Reszinitza, ai cărei locuitori plăteau
impozite către pașalâcul Timișoarei, iar în anii 1690 -
1700 izvoarele o amintesc ca depinzând de Districtul Bocșei împreună cu
alte localități din Valea Bârzavei. Conscripția din anul 1717 o
menționează cu numele Retziza, având 62 gospodării impuse de către stăpânirea
austriacă nou instaurată aici. Ea devine din 3 iulie 1771 locul de întemeiere a
celui mai vechi și important centru metalurgic de pe continentul european.
Odată cu nașterea uzinelor, se pun bazele Reșiței industriale. Sus am postat
stemele comunistă și actuală ale orașului Reșița, iar mai jos pozele câtorva
monumente de arhitectură și cultură din vremuri diferite, din acest oraș, dar
și trimiteri poștale ilustrate.
Vila Koch
Vila direcțională
Uzina electrică
Uzina de laminat și Atelierul de mașini
Strada gării
Intrarea în mină
Fabrica de preparare a cărbunelui
Vedere - Reșița Montană
Vederi - Reșița
Caraș-Severin este un județ situat la limita
provinciilor Banat și Transilvania din România, care are ca reședință
orașul industrial Reșița. Situat în partea de sud-vest a României,
județul Caraș-Severin are o suprafață de 8514 kilometri pătrați, 3,6%
din suprafața țării, ocupă locul al treilea, ca mărime între județele țării,
numără aproximativ 333000 de locuitori și cuprinde 2 municipii - Reșița și
Caransebeș, 6 orașe - Bocșa, Oravița, Moldova Nouă, Oțelu Roșu, Anina, Băile
Herculane și 69 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică Caraș și
Severin, comunistă și actuală ale județului Caraș - Severin, iar dedesubt
pozele câtorva locuri monumente de cultură și arhitectură din acest județ din
vremuri diferite.
Gara - Anina
Vedere - Oțelu Roșu
Biserica greco ortodoxă - Oravița
Hotel Coroana - Oravița
Vedere - Ocna de Fier
Primăria - Caransebeș
Școala - Caransebeș
Vederi - Bocșa Română
Vedere - Berzasca
Clinica medicală - Anina
______________ooOoo______________
PERSONALITĂȚI CULTURALE
PE BANCNOTELE LUMII
Fizician și naturalist portughez Garcia de Orta,
a trăit între anii 1502 - 1568
Detaliu vignetă de pe o felicitare franceză
Detaliu vignetă de pe un bilet spaniol de loterie
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 12.06.2023