DOEL - BELGIA

Mai jos admiri și alte poze reprezentând monumente de cultură 

și arhitectură din satul belgian DOEL, comuna BEVEREN, 

provincia FLANDRA DE EST, regiunea FLANDRA, 

din timpuri diferite și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Castelul 

Biserica Adormirea Maicii Domnului

Case părăsite

Hotel De Rose

Graffiti pe un vechi zid

Mori de vânt

Centrala nucleară

Casa Hoog

Porticul casei Hoog

Trimiteri poștale

Arhitectură locală

Vedere generală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN AFORISM

                             autor: Vasile Ghica - Tecuci

UN CAREU DE DEFINIȚII 

REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

O PLACHETĂ, 

O INSIGNĂ ȘI CÂTEVA MEDALII 

DIN REPUBLICA MOLDOVA 

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc. 

Conform  DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române),  PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi  se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

 

Chișinău 1436 - 2011

575 de ani de atestare documentară

Chișinău este capitala, cel mai mare oraș și centru administrativ, teritorial, economic, științific și cultural al Republicii Moldova. Orașul este străbătut de râul Bâc, un afluent de dreapta a Nistrului. În anul 2020 orașul număra aproximativ 738500 locuitori, dintre care: moldoveni – 64,95%, români – 13,98%, ruși – 8,98%, ucrainieni - 5,75%, bulgari -1,03%, găgăuzi - 0,66%, alte etnii - 1,32%  și nedeclarată – 3,32%.  Componența confesională a municipiului Chișinău se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 86,39%, creștini după evanghelie – 0,6%, martorii lui Iehova – 0,52%, baptiști – 0,51%, romano catolici – 0,22%, atei – 0,83%, alte religii – 0,9% și nedeclarată – 10,03%. Din punct de vedere administrativ, este divizat în cinci sectoare (cartiere): Centru, Botanica, Buiucani, Râșcani și Ciocana. Prima mențiune a târgului datează din anul 1436. Dezvoltarea târgului ca oraș începe odată cu stăpânirea rusească (1812) care alege Chișinăul, rebotezat Кишинёв (Kișiniov), drept capitală a noii gubernii botezată cu acest prilej Basarabia, după numele purtat până atunci de ținutul moldovenesc anexat de turci între 1484 și 1538 și denumit de ei Bukak (Bugeac). În 1834 începe construirea orașului rusesc, cu străzile care se întretaie în unghiuri drepte. Unul dintre cei mai de seamă arhitecți ai orașului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost A. Bernardazzi. În cadrul dezvoltării economice din secolul XIX, Basarabia era menită să producă îndeosebi cereale, exportate pe calea ferată (terminată în anul 1871) spre portul Odesa. În 1918, după ce Sfatul Țării a votat unirea cu România,  Chișinăul a devenit municipiul de reședință al județului Lăpușna. La recensământul din 1930 au fost înregistrați 114896 locuitori, dintre care 48456 români, 41065 evrei, 19.31 ruși, 1436 poloni etc. Chișinăul a primit statut de municipiu și a devenit al doilea oraș ca mărime din România, după municipiul București. Gara feroviară Chișinău a fost una dintre cele mai importante din România. Itinerarul principal l-a constituit linia București – Iași – Chișinău (Kiev, Moscova). În 1927 s-a realizat prima rută aeriană pe distanța Chișinău-București. În perioada interbelică au fost deschise și au activat în municipiul Chișinău mai multe facultăți și școli superioare: Facultatea de Agronomie și Facultatea de Teologie (de pe lângă Universitatea din Iași, Conservatorul Național de Muzică și Artă Dramatică și 2 conservatorii particulare. După 1918, Chișinăul a devenit un centru notabil de cultură românească. Iată instituțiile culturale ce activau la acea vreme: Casa Școalelor și a Culturii Poporului, care întreține în județ 179 de cămine culturale, 5 societăți muzicale și 15 biblioteci, adică în total 199 de organizații culturale dintre care 130 au personalitate juridică. Sub regimul sovietic Chișinăul ajunge la 700.000 de locuitori (în majoritate sosiți din alte republici unionale) și devine un important centru administrativ și industrial. Al doilea Război Mondial a distrus aproape 70% din fondul construit. Industria lipsea. În Chișinău după 1950 începe crearea și dezvoltarea de diverse industrii. Industria chimică, inginerie mecanică,  inginerie de prelucrare a metalelor se dezvoltă rapid. În 1961 a fost fondată Academia de Științe, Institutul Moldovenesc de Horticultură, viticultură și vinificație din Moldova, Institutul de Cercetare de Pedologie și Agrochimie, Asociația științifică de producție Chișinău „Volna” și diverse alte instituții academice. În 1958 apare ziarul „Chișinăul de Seară” în limba rusă, iar în 1966 în limba română. În 1971 au fost deschise 25 spitale, 54 clinici de ambulatoriu, 19 clinici consultative pentru femei, 76 puncte medicale la întreprinderile din sectorul industrial, 4 dispensare, ambulatoare și spitale pentru copii. Astăzi Chișinău are în componența sa 35 localități: 1 municipiu (cu 5 sectoare), 6 orașe (care includ 2 sate), 12 comune care includ 14 sate. Orașul găzduiește 12 universități publice și 11 universități private, Academia de Știinșe a Moldovei, o serie de instituții care oferă liceu și 1–2 ani de învățământ universitar. În Chișinău există mai multe muzee dintre care trei sunt naționale: Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, Muzeul Național de Arte și Muzeul Național de Arheologie și Istorie. Orașul are trei cluburi profesioniste de fotbal: Zimbrul și Academia (în Divizia Națională) și Real Succes (în Divizia A). La 30 aprilie 1958 este fondată la Chișinău compania publică de televiziune din Moldova, acum „Teleradio Moldova”. În octombrie 1990 începe transmiterea în Chișinău a primului canal românesc de televiziune, „TVR 1”. În martie 1993, începe la Chișinău transmiterea canalului francez „TV5 Europe”. În iunie 1998, la Chișinău, a fost lansat Radio Contact Chișinău, primul post de radio din România reluat în spațiul basarabean, având peste 50% de emisiuni proprii. Câteva dintre monumentele orașului sunt:

• Porțile Chișinăului
• Catedrala Nașterii Domnului  (mitropolitană ortodoxă), construită în anul 1836
• Catedrala Catolică, sfințită în anul 1843
• Muzeul Național de Arheologie și Etnografie
• Statuia Lupa Capitolina. Donată în anul 1921 de către Statul italian, cu ocazia Unirii Basarabiei și Bucovine cu Regatul România. Statuia a fost distrusă în 1940 de trupele de ocupație sovietice, iar în 1991 înlocuită cu o copie dăruită de Statul român. Ea este instalată în curtea Muzeului Național de Istorie a Moldovei
• Statuia lui Grigore Kotovski
• Monumentul lui Ștefan cel Mare 

Catedrala Nașterea Domnului din Chișinău a fost ridicată în anul 1836  după proiectul arhitectului Avraam Melnikov. Este construită din piatră și cărămidă, cu trei altare: unul principal (cu hramul Nașterea Domnului) și două laterale (cel din dreapta cu hramul Sfântul Mucenic Nichita și cel din stânga cu hramul Sfântul Ioan cel Nou, care ulterior au fost consacrate sfântului  Alexandru Nevski și sfântului Nicolae, ăcătorul de minuni. Catedrala are o compoziție simetrică. Ansamblul catedralei este alcătuit din biserică și clopotniță. Catedrala Nașterea Domnului este amplasată în apropierea pieței Marii Adunări Naționale.Primul post de radio din Chișinău, Radio Basarabia, a fost inaugurat oficial prin transmiterea liturghiei de la Catedrala Mitropolitană pe data de 8 octombrie 1939.  Astăzi cele două altare laterale sunt închinate binecredinciosului voievod Ștefan cel Mare și Adormii Maicii Domnului, sărbătoare la care orașul Chișinău își aniversează hramul în data de 14 octombrie.

În centrul scuarului, doar la 40 de metri de Catedrală, o clopotniță din piatră albă se ridică grațios deasupra orașului. priveliște, fără de care este greu să-ți imaginezi Chișinăul modern, aceasta a fost construită în 1836 odată cu Catedrala. Aceasta este formată din 4 niveluri, ultimul gazduind o mică cupolă. În 1833, la inițiativa episcopului local, au fost comandate mai multe clopote. Cel mai mare dintre ele ar fi trebuit să fie plasat în clopotniță, dar ca urmare a unei erori, clopotul s-a dovedit a fi prea mare și nu s-a încadrat în spațiul rezervat. Datorită acestei erori, cel mai mare clopot a fost plasat în arcul de triumf construit în apropiere. Cu părere de rău, astăzi clopotnița originală nu o vei găsi în scuar, precum aceasta a fost aruncată în aer, iar în locul său a fost construită o fântână arteziană. Clopotnița a fost restaurată abia în 1997 conform schițelor originale. La noua clopotniță, doar nivelul superior diferă de cel original, care a devenit mai larg. Justiția istorică a fost restabilită, iar clopotul, după ce a părăsit arcul de triumf, s-a întors în locul planificat inițial.

Arcul de Triumf (numit un timp Porțile Sfinte, iar sub regimul sovietic — Arcul Victoriei și Arcul Biruinței) este un monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Cișinău. A fost construit în anii 1840–1841,  pentru comemorarea victoriei armatei ruse în războiul ruso –turc din 1828 – 1829. În interiorul arcului există un clopot gigant cu greutatea de 6,4 tone, care a fost turnat din metalul tunurilor turcești capturate în război. Arcul are în plan formă de pătrat și dispune de două niveluri. Înălțimea monumentului este de 13 m. Capitelurile celor patru piloni ai construcției au fost sculptate în stil corintic. Nivelul superior este decorat în stil clasic. Pe partea frontală este montat un orologiu mecanic, luminat în timpul nopții, care însă nu anunță prin sunet ora exactă. Ornamentele și capitelurile sunt executate în ceramică. Primele ceasuri pe arcadă au apărut în anul 1842. Ele au fost aduse de la Odesa, iar șapte ani mai târziu, un vânt puternic a smuls cadranul, iar mecanismul a funcționat până în anul 1881 și a trebuit să fie înlocuit. Noul mecanism a fost achiziționat în Austria. Ceasul real a lucrat fără reparații până la începutul războiului, cînd a fost lovit de bombardamentele din anul 1941. În 1945, pe pereții Arcului au fost instalate plăcuțe cu numele luptătorilor armatei sovietice și a cetățenilor Moldovei, care au luptat pe teritoriul Basarabiei în cel de-al Doilea Război Mondial și au primit distincția de Erou al Uniunii Sovietice. Plăcuțele au fost scoase în 1991, după obținerea independenței.

Constantin Brâncuși 1876 - 1957

promotor al valorilor spirituale

Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova

Constantin Brâncuși se naște la data de 19 februarie / 2 martie 1876, în localitatea Hobita, județul Gorj și moare la data de 16 martie 1957 la Paris. Începe scoala pimarã la Pestisani (1883), continuã la Brãdiceni; se angajeazã la Târgu Jiu, Slatina si Craiova; urmeazã cursurile scolii de Meserii din Craiova (1894-1898); scoala de arte frumoase din Bucuresti, clasa profesorului Ion Georgescu (din 1898). În vacanta de varã a anului 1897 pleacã la Viena unde se angajeazã în atelierul unei fabrici de mobilã. La întoarcere în Craiova, modeleazã bustul lui Gheorghe Chitu, fondatorul scolii. La Craiova sculpteazã un Cap de copil, bustul lui Vitellius (1898), Capul lui Laocoon si Studiu, iar cu sprijinul doctorului Dimitrie Gerota realizeazã un Ecorseu pentru care i se acordã medalia de bronz (1901). Consiliul Judetean al Prefecturii Dolj îi acordã o bursã (3 iul. 1900). În 1904 pleacã pe jos la Paris, fãcând popasuri la Budapesta, Viena si Munchen (unde se presupune cã frecventeazã cursurile Academiei Regale de Belle-Arte); practician în atelierul lui Rodin; îl întâlneste pe Modigliani. La Paris îsi desãvârseste pregãtirea artisticã devenind cel mai mare si cel mai cunoscut sculptor român, fiind unul dintre animatorii principali ai plasticii noi, întemeietor al scolii moderne de sculpturã. Lucrãrile sale se gãsesc în tarã si strãinãtate, în muzeele din Olanda, Tãrile Scandinave, Franta, Statele Unite ale Americii etc. Marele sculptor este decorat cu ordinul Steaua României (1923); ordinul Meritul Cultural, la propunerea lui Nicolae lorga (1931) și ales membru post-mortem al Academiei Române abia în anul 1990. 

 

Coloana Infinită, cunoscută în mod greşit şi sub denumirea de „Coloana Infinitului” este opera sculptorului român Constantin Brâncuşi, parte a trilogiei Ansamblului Monumental din Târgu Jiu, compus din Coloana Infinită, Poarta sărutului şi Masa tăcerii. Inaugurată la 27 octombrie 1938, coloana are o înălţime de 29,35 metri şi este compusă din 15 moduli octaedrici suprapuşi, respectiv având la extremităţile inferioară şi superioară câte o jumătate de modul. Modulii erau numiţi „mărgele” de către autorul lor. Sculptura este o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României. Denumirea originală era „Coloana recunoştinţei fără sfârşit” şi a fost dedicată soldaţilor români din primul război mondial, căzuţi în 1916 în luptele de pe malul Jiului. Privitor la geneza coloanei între celelalte sculpturi brâncuşiene, există dovezi că proiectul este mult mai vechi. Se pare că încă din 1909 în atelierul lui Brâncuşi ar fi existat "trunchiuri şi bârne, coloane truncheate de lemn", iar prima versiune expusă a unei coloane, intitulată "Proiect arhitectural", datează din 1918. Ulterior, în 1933, în expoziţia sa personală de la New York, Brâncuşi expune proiectul său sub numele devenit celebru, Coloană fără sfârşit. Brâncuşi însuşi o denumea "un proiect de coloană care, mărită, ar putea sprijini bolta cerească". Coloana a fost turnată în fontă în septembrie 1937 la Atelierele Centrale din Petroşani. Şeful proiectului a fost inginerul Ştefan Georgescu Gorjan, proiectul de executie şi calculele au fost făcute de inginerul Nicolae Hasnas, execuţia stâlpului central a fost coordonată de maistrul-şef Ion Romoşan iar execuţia modelului în lemn al mărgelelor a fost făcută de maistrul tâmplar Carol Flisec în colaborare directă cu Brâncuşi, care sosise de la Paris special pentru a supraveghea turnarea coloanei.Elementele componente ale coloanei sunt următoarele:

• Nucleul metalic din ţeavă pătrată cu latura de 42 cm, asamblat din trei tronsoane cu lungimea de 8,93 m, 10 m şi 9,4 m
• Fundația din beton, care ajunge la adâncimea de 5 m, cu o formă de trunchi de piramidă, cu baza mare de 4,5 , orientată în jos.
• "Mărgelele" (cum le numea Brâncuşi) din fontă, "înşirate" pe nucleu, în număr de 17:
• Un semi element de bază, cu înălţimea de 136 cm;
• 15 moduli octaedrici, cu înălțimea de 180 cm fiecare;
• Un semi element la vârf cu înălţimea de 90 cm.

Alămirea coloanei s-a făcut la faţa locului, aplicând prin pulverizare sârmă de alamă. Aceasta tehnologie a fost utilizată la vremea respectivă pentru prima dată în România şi a fost adusă special din Elveţia. Greutatea totală a Coloanei (nucleu + "mărgele") este de 29173 kg. Cea care a comandat lucrarea a fost Aretia Tătărescu (prin Societatea "Liga Naţională a Femeilor Gorjene"), care i-a acordat lui Brâncuşi deplină libertate de acţiune şi l-a ajutat să obţină sprijinul financiar necesar. În anii '50, guvernul român, sub influenţa sovieticilor a plănuit să demoleze coloana, considerând că sculptura lui Brâncuşi ar fi un exemplu de sculptură burgheză. Cu toate acestea, planul n-a fost pus niciodată pus în aplicare. 

Istoria constituirii Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova (U.A.P.M.) are o istorie seculară şi are o tangenţă directă cu apariţia artei profesioniste în ţinut. Printre precursori figurează Societatea Amatorilor de Arte Frumoase din Basarabia (1903) fondată din iniţiativa lui Vladimir Okuşko, Pavel Piscariov, Eugenia Maleşevschi, Vasile Blinov, Alexandr Climaşevschi ş.a. Din 1903 până în 1918 această Sociatate a organizat 9 expoziţii cu participarea în comun a pictorilor ruşi şi ucraineni, singura excepţie fiind vernisajul din 1915, când în calitate de exponenţi au figurat doar artişti plastici basarabeni. După 1918 viaţa artistică capătă o amploare majoră La Chişinău. Şcoala Municipală de Desen, odata cu venirea în fruntea instituţiei a lui Alexandru Plămădeală, la 1 martie 1919 este transformată în Şcoala de Arte Frumoase, care s-a impus ca centru al culturii basarabene. La iniţiativa lui Alexandru Plămădeală, Auguste Baillayre şi Vladimir Doncev, cât şi a membrilor fostei societăţi, în 1921 la Chişinău este înfiinţată ”Societatea de Belle - Arte din Basarabia”. În comparaţie cu cea precedentă noua societate includea mai multe secţii şi dispuneau de funcţii mai ample. În afară de compartimentul de artă plastică, mai funcţionau secţiile de muzică, arhitectură, de teatru (dramaturgie şi balet) şi un compartiment de fotografie artistică. Însă o activitate permanentă desfăşura secţia de arte plastice, care pe parcursul existenţei (1921-1939) a organizat 11 expoziţii. Efervescenţa vieții culturale de la Chişinău a fost recunoscută şi prin invitarea plasticienilor basarabeni să expună la Ateneul din Bucureşti. Aceştia au avut un succes deosebit, lucrările semnate de August Baillayre, Şneer Cogan, Alexandru Plămădeală, Mihail Saharov fiind achizitionate în colecţia Statului (azi Muzeul Naţional de Artă al României).În această perioadă a fost creată Pinacoteca Municipală din Chişinău (1939), a organizat un şir de expoziţii reprezentative, inclusiv ampla personală a lui Nicolae Grigorescu (1939), contribuind la organizarea unor concursuri în scopul creării unei galerii de monumente comemorative în Basarabia şi peste hotarele ei. Şi prima şi a doua societate, apărute la Chişinău îşi aveau sediul la Şcoala Municipală de Desen, iar mai apoi – la Şcoala de Belle-Arte, fiind centre permanente ale activităţii artistice în Basarabia. Ocupaţia Basarabiei de URSS în 1940 şi 1944 s-a reflectat negativ asupra artiştilor plastici din ţinut. Introducerea forţată a ideologiei „realismului socialist”, a avut consecinţe nefaste pentru artiştii plastici cu studii europene. Odată cu “perestroika” anilor ’80 şi dobândirea independenţei Republicii Moldova în 1991, Uniunea Artiştilor Plastici a fost supusă unor zguduiri puternice, din care, la sfârșitul anilor 90, a reuşit să pornească pe făgaşul unei evoluţii fireşti, pliate pe albia dezvoltării artei occidentale. S-au modificat priorităţile artiştilor plastici şi au fost iniţiate numeroase manifestări artistice care demonstrează noul parcurs al artelor naţionale. Apariţia anuală a „Expoziţiei-concurs Saloanele Moldovei”(Chişinău - Bacău, 1991-2019) au motivat şi impulsionat apariţia la Chişinău a Bienalelor Internaţionale în domeniul Picturii şi Graficii, a Sculpturii şi a Artelor Decorative, integrându-se organic în ambianţa artistică europeană. Concomitent artiştii plastici autohtoni organizează expoziţii personale în România, Germania, Austria, Italia, Turcia, Olanda, încă odată repetând turul manifestărilor artistice din perioada Basarabiei interbelice, dar şi a vernisajelor personale ale unor artişti din ţară, cum ar fi Ilie Boca, Suzana Fântânariu, Paul Gherasim, Horea Paştina, Vasile Gorduz, Constantin Flondor, Felix Aftene ş.m.a. Astăzi Uniunea Artiştilor Plastici din Moldova a crescut, sub aspect numeric, de circa trei ori, intensificându-şi programul expoziţional în comparaţie cu oricare perioadă din trecut, devenind un factor primordial în asigurarea dezvoltării artei plastice naţionale, realizând noi succese în schimburile interculturale. Sediul UAPM este situat în Chișinău, pe Strada Alexei Mateevici, la nr. 50

F.C. Fălești 1991

F.C. Fălești, denumiri mai vechi - F.C. Spicul Fălești și F.C.Cristalul Fălești a fost un club de fotbal din orașul Fălești, Republica Moldova. Clubul a fost fondat în anul 1991, cu numele FC Cristalul Fălești, dar s-a desființat în anul 1998. Pe durata existenței sale echipa a jucat 4 sezoane în Divizia Națională, între anii 1992 și 1995. Localitatea Fălești are un stadion de 1000 de locuri.

 

Fălești este un oraș și reședință de raion din Republica Moldova aflat la 127 km depărtare de Chișinău. Suprafața totală a fondului funciar din Fălești este de 2.642 ha, dintre care terenul intravilan ocupă 516 ha. Pe teritoriul orașului sunt două lacuri cu o suprafață totală de 48 ha. Orașul Fălești este împărțit în 3 sectoare componente: Centrul (10.191 locuitori), Gara feroviară (4.514 locuitori) și Fabrica de Zahăr (2.021 locuitori). Conform istoricului Vladimir Nicu, localitatea Fălești este pomenită pentru prima dată într-un document din 1429 din vremea lui Alexandru cel Bun. În anul 1930 localitatea număra 6278 locuitori dintre care: români – 40,4%, evrei – 51,6%, ruși – 5,9%, polonezi – 0,6% ți restul – alte etnii. Administrația sovietică a inițiat construcția fabricilor de zahăr, de vinuri, de nutrețuri combinate, de fermentare a tutunului, de pâine, de deservire socială, cât și o secție a asociației „Lapte” din Bălți. În anii 1970, în Fălești activa asociația raională „Moldselhoztehnica”, asociația de colectări „Moldpolovoșiprom”, o întreprindere de colectare a cerealelor, o coloană mobilă mecanizată, asociația agricolă de construcții, o secție de reparație și construcție. La Fălești se afla sediul colhozului „Calea lui Lenin”. Astăzi localitatea este înfrățită cu municpiul românesc – Botoșani. În anul 2004 orașul număra 14848 locuitori dintre care 7790 femei.

Set 3 medalii - Cupa Moldovei - full contact

Piesa de mai sus este o medalie specială realizată de compania privată orădean Medals Alex Sztankovits pentru a fi conferită câștigătorilor Cupei Republicii Moldova la karate full-contact.  

 

Karate-dō este o artă marțială japonează (sport) în care se utilizează lovituri cu mâinile, coatele, palmele, picioarele, genunchi, precum și blocaje, secerări, prize și proiectări. Întemeietorul karatedo-ului modern este considerat chinezul gichin Funakoshi (1868-1957), fondatorul stilului Shotokan. După 1922 când a sosit în Japonia la Okinawa, Funakoshi a făcut cunoscut karate prin mai multe demonstrații și prelegeri. Există numeroase stiluri de karate, diferite prin tehnicile de luptă și principiile strategice pe care le folosesc: Chito-ryu, Goju-ryu, Hon-Do- ryu, Isshinryu, Kyokushin, Shaolin, Shito-ryu, Shotokan, Fudokan, Tameshiwari, Wado-ryu, World Oyama Karate și altele. Practicantul de karate se numește karateka (kara-te ka). În funcție de nivelul de pregătire,în urma unui examen, practicantului i se acordă grade. Gradele inferioare (descrescătoare, de la 10 la 1) se numesc kyu. Gradele superioare (crescătoare, de la 1 la 10) se numesc dan. Fiecărui grad îi corespunde o centură de o anumită culoare. Sistemul de culori poate fi diferit de la un stil la altul, dar culorile de bază sunt albă, galbenă, portocalie (rosie) aka , verde, albastră, maro (pentru kyu), neagră, pentru dan, cu un număr de trese transversale corespunzător gradului dan.

Inspectoratul ecologic de stat al Republicii Moldova

Inspectoratul ecologic de stat al Republicii Moldova este o instituție centrală de stat subordonată Ministerului Mediului al Guvernului Republicii Moldova și are sediul central în orașul Chișinău, pe Strada Constantin Tănase la nr.9. Ca și în celelalte state europene această instituție are menirea de veghea asupra respectării măsurilor de protecție a mediului și a calității tuturor produselor vegetale, animale, preparate, semipreparate sau în stare proaspătă, astfel ca acestea să nu ajungă în alimentația oamenilor.

Placheta - Cel mai bun director

Piesa de mai sus este o plachetă artizanală, realizată prin aplicarea cu vopsea a unei inscripții pe suport lemnos. Ea se constituie ca un gest de recunoștintă din partea angajaților unei unități economice față de directorul lor. Oferirea unei plachete unui conducător de unitate este un gest de protocol solemn, realizat în contexte precum pensionări, aniversări ale instituției sau încheierea unui mandat. Ceremonia trebuie să fie formală, cu un discurs scurt de apreciere, placheta fiind oferită de către un superior direct sau un reprezentant al colectivului de angajați.

_____________ooOoo_____________

UN DOCUMENT ISTORIC

Diplomă 1942 - Societatea de ajutor reciproc

MITROPOLITUL FILARET

Detaliu de pe o felicitare românească

Detaliu de pe o felicitare franceză

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 29.06.2026

SENFTENBACH IN OBEROSTERREICH - AUSTRIA

Mai jos admiri și alte poze reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea austriacă SENFTENBACH IN

OBEROSTERREICH, bundes landul AUSTRIA SUPERIOARĂ,

dar și câteva trimiteri poștale ilustrate și o vedere generală.

Casa parohială

Biseric

Trimiteri poștale ilustrate

Vedere generală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN AFORISM

                        autor: Vasile Ghica din Tecuci

UN CAREU DE DEFINIȚII

REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

 O PLACHETĂ,

CÂTEVA MEDALII ȘI INSIGNE 

ROMÂNEȘTI ȘI PENTRU ROMÂNI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc. 

Conform  DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române),  PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi  se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Placheta franceză - Participarea României la a X-a Conferință 

de Drept Maritim Internațional - Paris 1911 

Comitetul de organizare al celei de-a X-a Conferinţe de Drept Maritim Internaţional, de la Paris din anul 1911 a bătut o plachetă jubiliară de formă dreptunghiulară cu partea superioară rotunjită. înfăţişând următoarele:

• pe avers în planul principal este reprezentată zeița Victoria şezând într-o poziţie caracteristică, cu mâna stângă ridicată în semn de "cart bun", iar mâna dreaptă, cu ramuri de măslin, ținută pe lângă corp.
• la picioare se văd împrăștiate flori de trandafiri şi un colț de stâncă
• în planul doi se disting marea, o ambarcaţiune cu vele, două vapoare și la orizont soarele răsărind.
• în partea de sus este scris : "X- e CONFERENCE", iar în dreapta jos: "DE DROIT MARITIME INTERNATIONAL" (în traducere - a zecea conferință de drept maritim internațional
• pe revers este reprezentat globul pământesc, împodobit cu ramuri de măslin, sub care sunt: o ancoră, o elice de navă, un clopot de cabestan o ramă
• pe luciul apei se vede o baliză plutitoare cu fanion de semnalizare
• pe globul pământesc se află un cartuș pe care este scris pe două rânduri : "PARTICIPATION DE LA ROUMANIE" (în traducere – participarea României) și "PARIS 1911".

Placheta este confecționată din bronz, are dimensiunile 7 x 6 centimetri și este opera sculptorului-gravor parizian M.Szirmai. Constituită ca instituţie de drept cu caracter internaţional, Conferinţa de Drept Maritim Internaţional îşi are sorgintea în înfiinţarea Comitetului maritim internaţional pentru unificarea Dreptului maritim care a avut loc în iunie 1897  la Bruxelles, ca urmare a dezvoltării construcţiilor de nave şi a transporturilor internaţionale maritime, factori care au determinat începutul reglementării unor probleme ce se impuneau ca: abordajele maritime , salvarea şi asistenţa pe nave, răspunderea proprietarilor de nave etc . Este de menţionat ca la Conferinţă a fost prezent şi M. Mavrodi trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României fn Belgia, care a participat la lucrări ca parte interesată. In anul 1911, Serviciul maritim român făcea parte din Ministerul lucrărilor publice şi dispunea de o flotă compusă din 10 nave maritime cu o capacitate de peste 26.000 tdw. , din care ; 5 cargouri şi 5 nave de pasageri. Textul  "Participation de la Roumanie" de pe plachetă reprezint "de facto" şi "de jure " recunoaşterea pe plan internaţional a aportului României prin participarea sa ca parte interesată la soluţionarea şi reglementarea problemelor de drept martim international.

Premiul I la gimnastică - prima diviziune (medalie franceză)

Lui Kristescu Constantin 1860

Medalia rămâne în egală măsură document şi creaţie artistică. Multe din datele ce apar pe medalii s-au pierdut şi nu se mai cunosc amănunte, uneori esenţiale, din viaţa sau activitatea celor pentru care s-au bătut. Din dorinţa de a reaminti contemporanilor nume ce au contribuit, mai mult sau mai puţin, la prestigiul ţării noastre în lume, voi prezenta câteva medalii şi decoraţii primite de cetăţeni români din partea unor ţări străine. Voi încerca să subliniez totodată importanţa personalităţii respective, atât pentru România, cât şi pentru statul care oferă medalia, refăcând, dintr-un alt unghi, legăturile ţării noastre cu ţara respectivă. Piesele prezentate aici sunt: premii şcolare, recompense pentru participarea la concursuri sportive sau de alt gen, participarea la anumite evenimente sociale, ştiinţifice sau culturale.  Aici se prezintă o medalie premiu oferită de Colegiul francez Rollin ca Premiul I la gymnastică - Prima Diviziune, lui Kristescu (Constantin) în anul 1860. Pe avers este reprezentat chipul împăratului francez Napoleon al III-lea cu inscripția întreruptă: NAPOLEON III - EMPEREUR. Pe revers ]n interiorul unei cununi de laur este aplicată inscripția: COLLEGE ROLLIN / - / GYMNASTIQUE / IER PRIX / IERE DIVISION/M. KRISTESKO / (CONSTANTIN) / - /1860. (în traducere – Colegiul Rollin / gimastică / premiul I / prima divizie. Kristesko (Constantin). Medalia este opera gravorului francez Desboeufs, este confecționată din argint / bronz, are forma rotundă cu diametrul de 38 milimetri și greutatea de 21,17 grame. Nu am găsit niciun fel de informații despre un anume gimnast român cu Kristesko (Constantin).

 

Napoleon al III-lea (născut Charles-Louis Napoléon Bonaparte ( 20 aprilie 1808 – 9 ianuarie 1873) a fost președinte al Franței din 1848 până în 1852 și apoi împărat până în 1870. A fost primul președinte, al doilea împărat și ultimul monarh al Franței. A creat al Doilea Imperiu Francez în 1852, iar această perioadă a cunoscut o industrializare rapidă a Franței, o extindere rapidă a infrastructurii și o creștere a influenței franceze în politica mondială după câteva decenii de instabilitate.

 

Colegiul (liceul) Rollin a fost fondat în secolul al XIX-lea, primind numele istoricului Charles Rollin. De-a lungul timpului a funcționat în diferite clădiri din Paris, iar din 1876 a fost mutat în actualul campus masiv situat pe 12 Avenue Trudaine (în arondismentul 9), în apropiere de Montmartre. Clădirea își menține tradiția istorică, dar în 1944 instituția a fost redenumită Liceul Jacques-Decour, în onoarea profesorului și eroului Rezistenței Franceze, Jacques Decour, care a fost executat de naziști în 1942.

Insigna - B.T.T.

Până la instaurarea comunismului, turismul românesc organizat se desfăşura prin intermediul asociaţiilor şi cluburile de turism existente. Primul Club Alpin a luat fiinţă în Braşov la 10 mai 1873. Cea mai veche asociaţie este S.K.V.– Siebenbürgischer Karpaten Verein, înfiinţată la Sibiu la 28 noiembrie 1880 şi dizolvată în 1944. Această asociaţie a avut cei mai mulţi membri (germani, români, maghiari şi alte naţionalităţi) şi cele mai multe secţii, a construit cele mai multe drumuri şi cabane (59), a editat 56 de Anuare, a înfiinţat un corp de călăuze brevetate şi primele echipe de salvare în munţi. La 2 aprilie 1926 a luat fiinţă Turing-Clubul României, având mai multe secţii în ţară. A construit cabane, a efectuat marcaje turistice şi a publicat Calendar săptămânal, transformat în Enciclopedia Turistică Românească. Sub egida T.C.R. au apărut şi alte publicaţii. Grupul Alpin Brav, transformat în 1937 în Clubul Carpatin Român, a fost înfiinţat de câţiva elevi de la liceul Mihail Viteazul, căpătând personalitate juridică la 18 martie 1936. Acesta a construit cabana Brav, devenită Caraiman. Asociaţia turistică România Pitorească a luat fiinţă în Bucureşti la 21 mai 1930. A construit cabana Ciucaş, a tipărit un an revista România Pitorească şi apoi Buletinul România Pitorească. Clubul Alpin Român s-a construit la 18 martie 1934. A construit Căminul Alpin – Buşteni, un refugiu la intrarea în Valea Coştilei şi şi-a cumpărat un sediu în Bucureşti. A tipărit Buletinul Alpin şi apoi Buletinul Clubului Alpin Român. A practicat alpinismul şi căţărarea, înfiinţând în 1938 prima şcoală de căţărare modernă în România, fiind organizat pe trei secţii.  Asociaţia Piatra Craiului a fost creaţia unui pensionar militar. A închiriat de la călugări cabanele „Decebal” şi „Bucegi”, din apropierea peşterii Ialomiţei. Activitatea acestor asociaţii a fost în general alpinismul. Ele au fondat în 1934 Federaţia Societăţilor de Turism şi Alpinism, iar din februarie 1936, data înfiinţării O.N.T. (Oficiul Naţional de Turism), în parte au fost patronate şi de acesta. În cadrul O.N.T. au existat Birouri județene și Birou național de turism pentru tineret (B.T.T.).

1 Martie

In calendarul vechi, 1 Martie marca inceputul unui Nou An. Martisorul, o podoaba de mici dimensiuni, cu snur-alb rosu, a fost creat cu rol de talisman menit sa poarte noroc si sa insoteasca urarile de dragoste, sanatate, bucurie si bunastare. Inca de pe timpul romanilor, venirea primaverii era un prilej de cinstire a zeului Marte, stapanul fortelor naturii si al agriculturii. In zona Moldovei si Bucovinei din vechi timpuri, martisorul era compus dintr-o moneda de aur si argint, prinsa cu ata alba-rosie. Copiii il purtau in jurul gatului, iar fetele il prindeau in par si il pastrau pana la inflorirea arborilor. La sfarsitul lunii martie, martisorul era atarnat de un copac, obicei care s-a pastrat si in zilele noastre. Snurul martisorului este atasat mai multor obiecte artizanale care intruchipeaza animale, flori, litere si alte simboluri cu diverse semnificatii. In unele zone geografice, mamele leaga un martisor cu moneda de aur sau argint de mana copiilor inainte de rasaritul zilei de 1 Martie, pentru a-i feri de boli. In comunitatile traditionale bucovinene, fetele ofera cu multa bucurie martisorul, in ziua de 1 Martie, flacailor din sat. In Dobrogea, martisoarele sunt purtate pana la sosirea cocorilor, apoi aruncate in aer pentru ca fericirea sa fie mare si inaripata. Transilvanenii leaga snurul alb-rosu de ferestre, usi si coarnele animalelor pentru a alunga duhurile rele. Impletirea alb-rosie a snurului se regaseste in steagul calusarilor, la bradul de nunta, la podoabele junilor si in multe alte obiceiuri stravechi. Ei bine...iata povestea martisorului... Odata soarele coborî într-un sat, la hora, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit si l-a rapit dintre oameni, inchizându-l într-o temnita. Lumea se intristase. Pasarile nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndraznea sa-l înfrunte pe zmeu. Dar într-o zi, un tânar voinic s-a hotarât sa plece sa salveze soarele. Multi dintre pamânteni l-au condus si i-au dat din puterile lor ca sa-l ajute sa-l biruie pe zmeu si sa elibereze soarele. Drumul lui a durat 3 anotimpuri: vara, toamna si iarna. A gasit castelul zmeului si au început lupta. S-au înfruntat zile întregi pâna când zmeul a fost doborât. Slabit de puteri si ranit, tânarul elibera Soarele. Acesta se ridica pe cer înveselind si bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns sa vada primavara. Sângele cald din rani i s-a scurs în zapada. Pe când acesta se topea, rasareau flori albe, ghioceii, vestitorii primaverii. Pâna si ultima picatura de sânge se scurse în zapada imaculata. De atunci tinerii împletesc doi ciucurasi: unul alb si unul rosu. Ei le ofera fetelor pe care le iubesc sau celor apropiati. Rosul înseamna dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizeaza sanatatea si puritatea ghiocelului, prima floare a primaverii. La originile martisorului a stat o moneda de aur sau de argint, dupa alte surse, la care se atasa o sfoara facuta din doua fire rasucite, una rosie si alta alba ( sau alb si negru), ce semnificau lupta vietii asupra mortii, a sanatatii impotriva bolii si care era purtata in general de persoanele sensibile (copii si fete tinere). Exista credinta, conform careia, aceasta amuleta aducea noroc si fericire. La inceputurile sale martisoarele erau purtate la gat sau la mana, si erau atarnate de o cordea rosie sau de un gaitan compus din doua fire rasucite de matase alba si rosie, sau dintr-un fir de arnici rosu sau unul din bumbac alb. In zilele noastre, martisorul se poarta o perioada de timp bine determinata si nu mai este purtat la gat ci la incheietura mainii sau prins in piept cu convingerea ca toate dorintele se vor implini. In trecut, in Moldova si Bucovina copii si fetele purtau o moneda de aur sau argint legata la gat timp de 12 zile dupa care o prindeau in par si-o tineau astfel pana la inflorirea primul pom sau pana la sosirea berzelor. Altele agatau martisorul pe un trandafir iar cu moneda isi cumparau branza, pentru a avea o fata alba si frumoasa tot anul. Scoaterea martisorului, conform ritualurilor, are un scop bine intemeiat: sa marcheze astfel tranzitia dintre sfarsitul iernii si noul anotimp care incepe. Un obicei de la sate este ca taranii sa puna copiilor martisoare ca sa fie curati ca argintul si sa nu-i scuture frigurile, iar fetele zic ca-l poarta ca sa nu le arda soarele si cine nu le poarta are sa se ofileasca. Poporul mai stie ca martisorul trebuie purtat ca lucru sfant, nu ca pe o podoaba ori ca jucarie. Ca sa se respectam traditia, martisorul trebuie legat la rasaritul soarelui, in prima zi a lunii martie. El se poarta de la 1 martie pana cand se arata semnele de biruinta ale primaverii: pina se aude cucul cantand, pana infloresc ciresii ori trandafirii, pana vin berzele sau randunelele. Dupa, martisorul nu se arunca, ci se leaga de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc. Martisorul se poarta in zilele Babei Dochia, care sunt intre 1-9 martie si exista si acum obiceiul de a-ti alege o anume zi din aceasta perioada, care spune ca asa cum va fi in acea zi, asa va fi tot anul tau. O zi insorita va prevesti un an bun, iar una mohorata un an prost. Martisorul este strans legat de traditia romaneasca: el nu se intalneste decat in spatiul carpatic si in zonele limitrofe, la romani si la unele populatii invecinate, care l-au preluat de la acestia. Obiceiul este cu mult anterior crestinismului, stand in legatura cu scenariul ritual al anului nou agrar, celebrat primavara.Pana in veacul trecut, martisorul se daruia copiilor si tinerilor - fete si baieti deopotriva - de 1 martie, inainte de rasaritul soarelui. Snurul era legat la mana, prins in piept si purtat, dupa zone, pana la Macinici, Florii, Paste, Armindeni, sau pana la inflorirea unor pomi fructiferi. Apoi era agatat, ca semn benefic, pe ramurile inflorite de macesi, vita-de-vie, visin, cires, se punea sub closca ori se agata la icoana. Ziua scoaterii martisorului era marcata de o petrecere numita „bautul martisorului“. Cu trecerea timpului, de snurul bicolor s-au legat monede de argint si de aur. In ziua de astazi, de acest snur se atarna obiecte artizanale, intruchipand diferite animale, flori, litere etc. Unele legende populare spun ca martisorul ar fi fost tors de Baba Dochia, probabil o veche zeitate agrara, care, ajunsa la varsta senectutii, moare si apoi renaste la echinoctiul de primavara. Sarbatoarea traditionala de 1 Martie a devenit un prilej de omagiere a sexului frumos. Scopul purtarii Martisorului este sa-ti apropii soarele. Prin aceasata te faci prieten cu soarele, ti-l faci binevoitor sa-ti dea ce-i sta in putere, frumusete, veselie si sanatate, cinste si iubire. Daruind un un martisor este ca si cum ai darui o farama de soare. An de an, de 1 Martie, ne recapatam speranta, optimismul, credinta in mai bine si sporul in toate. Martie este momentul in care oamenii incep sa caute primul ghiocel, ca semn al venirii primaverii cu adevarat. Acum frigul incepe sa se impleteasca cu razele soarelui, intunericul cu lumina si dupa o iarna grea cu omat mare invinge viata, primavara, soarele. Acest triumf al reinvierii si regenerarii este invocat prin Martisorul pe care-l daruim celor dragi, ca mic semn ce ne dorim sa le aduca fericire si noroc. Ziua de 1 Martie, Martisorul, dupa calendarul vechi, era considerata ca inceputul unui Nou An, sarbatoarea venirii primaverii. Martisorul era un fel de talisman menit sa poarte noroc, oferit de anul nou impreuna cu urarile de bine, sanatate, dragoste si bucurie si se sarbatoreste din timpul romanilor, cand se sarbatorea ca zeul Marte, zeul fortelor naturii, al primaverii si al agriculturii. Inventivitatea comerciantilor nu cunoaste limite. De la pandantive clasice cu inimioare, floricele, stelute si pana la papirusuri cu declaratii solemne de dragoste si aranjamente miniaturale ikebana. Totul respira a primavara. Miroase a nou si a curat. Strazile s-au zvantat sub un soare promitator si furnicarul de oameni cauta cel mai potrivit suvenir pentru mama, iubita, prietena sau colega de serviciu. E timpul urarilor de dragoste, ghioceilor si narciselor. Semnificatia martisorului a ramas ace easi de-a lungul timpului: este un simbol al primaverii, al revenirii la viata. El ne aduce optimism si credinta. Forma acestuia s-a schimbat in timp. La inceput martisorul era simbolizat printr-o moneda. Mai tarziu aparea sub forma unor mici pietre de rau vopsite in alb si rosu insirate pe o ata. Acum margelele frumos colorate, ceramica si florile le-au luat locul. Oamenii ofera cu multa placere de 1 Martie martisoare celor pe care ii iubesc, ca simbol al admiratiei lor, ca respect si stima speciala pentru doamne si domnisoare. Martisoarele sunt un dar ce se primeste sau se ofera cu mare placere in luna Martie in Romania si reprezinta un simbol al primaverii dar si al dragostei si admiratiei. El este daruit incepand cu zorii primei zile din Martie fiintelor dragi. In general acest simbol este oferit copiilor, tinerelor fete si femeilor pentru a le proteja gingasia si sensibilitatea. Martisoarele se ofera de catre barbati tinerelor fete sau doamnelor dar pot fi oferite si de catre fete prietenelor, mamelor, bunicilor. In Moldova se practica obiceiul ca fetele sa daruiasca la randul lor martisoare barbatilor. Este frumos ca fiecare martisor sa reprezinte persoana careia ii este daruit sau urarea care vrea sa fie facuta. Un cosar poate transmite bunastare, trifoiul noroc sau ghiocelul poate exprima gingasia. Dincolo de obiceiuri si traditii, martisorul este o intrupare a bucuriei, a dragostei de viata, un semn prin care noi, oamenii, salutam renasterea naturii odata cu venirea primaverii. Martisorul este numit si “funia anului”, care se spune ca aduna laolalta saptamanile si lunile in cele doua anotimpuri stravechi ale calendarului popular: vara si iarna, simbolizate de snurul bicolor. Impletirea alb-rosie a snurului se regaseste in steagul calusarilor, la bradul de nunta, la podoabele junilor si in multe alte obiceiuri stravechi. Impletirea celor doua culori simbolizeaza regenerarea vietii. Rostul snurului era ca, prin impletirea celor doua fire ce simbolizeaza unitatea contrariilor (lumina-intuneric, caldura-frig, iarna-vara), sa se aduca sanatate si paza de boli. Cele doua culori impletite mai simbolizeaza dragostea si ura, viata si moartea sau binele si raul.

Asociația Chinologică Română 

Câine de rasă ocrotit 1949 

Chinologie (din greacă: kyn, -"câine"; și logos, -"știință") este știința care se ocupă cu studiul și creșterea câinilor. Arăt încontinuare câteva dintre momentele dezvoltării chinologiei românești prin activitatatea chinologilor arădeni. In anul 1921 au luat fiinta Clubul Foxterrieri din Arad si Clubul Amatorilor de Caini de Politie din Arad. Aceste doua cluburi au organizat activitatea chinologica din Arad si din judetele invecinate, stimuland dezvoltarea miscarii chinologice. Dintre manifestarile chinologice organizate in acea perioada de chinologii aradeni amintim expozitia clubului de Fox Terrier din anul 1929 la care au participat peste 200 de exemplare, aproximativ 100 fiind din Arad. Activitatea chinologica a fost intrerupta de cel de al doilea razboi mondial.  Anul 1969 este un an important pentru chinologia romana, este anul infiintarii asociatiei chinologice. La data de 17 noiembrie 1969 s-a infiintat la Arad Asociatia de Crescut si Dresat Caini din Romania, prima asociatie chinologica din Romania si care a fost aprobata de Consiliul de Ministri din R.S.R. In anul 1972, cu ajutorul chinologilor maghiari Asociatia Chinologica Romana este admisa ca membra al Federatiei Chinologice Internationale. Chinologii aradeni au avut in acea perioada o intensa activitate pentru popularizarea cainilor de rasa in randul oamenilor. De asemenea sau tiparit mai multe publicatii de specialitate: revista „Ciinele”, colectia „Totul despre câini” care cuprinde patru carti: „Micul ghid canin”, Reproductia speciei canine”, „Eredopatologie canina” si „Zoopsihologie canina”. Din anul 1972 pana in anul 1976 Asociatia Chinologica Romana a functionat in cadrul AVIROM, care a avut sediul central la Arad, organism care includea alaturi de crescatorii de caini, crescatorii de pasari de curte si porumbei si era sub controlul direct al Ministerului Agriculturii. Prima expozitie s-a organizat in anul 1971 pe stadionul fabricii arădene de zahar. Expozitiile incepeau intotdeauna cu parada raselor, demonstratii de dresaj, curse de ogari. In anul 1976 s-a organizat, pe stadionul Gloria, una dintre cele mai mari expozitii chinologice din Romania, fiind prezenti peste 800 de caini. In anul 1978, la Arad, s-a infiintat prima scoala nationala de dresaj si s-a organizat prima tabara de dresaj. De la infiintare anual s-au organizat la Arad expozitii chinologice. Asociatia chinologica din Arad a organizat in anul 2002 si anul 2005 Campionatul Europei Centrale si de Est considerat cel mai important eveniment continental organizat sub egida F.C.I..  

Competiția AS Dance & Music

Piesa de mai sus este o medalie realizată de compania privată orădeană Medals Alex Sztankovits pentru a fi conferită tuturor participanților la activitatea A.S. Dance & Music Competition. Sub acest nume se regăsește o școală (asociație sau club – cum dorim să o denumim) pentru copii bucureșteni. Sub conducerea atentă a unor instructori pricepuți aici micuții iau lecții de dans și de muzică (contracost) inițiindu-se în aceste frumoase domenii de activitate.  

_________ooOoo_________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ

Titlu de 20 acțiuni nominative fiecare a 1000 lei

Societatea anonimă de asigurări generale 

și asigurare țărănească

ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ

Detaliu vignetă de pe o felicitare românească

Detaliu vignetă de pe o felicitare franceză

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 27.06.2026