1. Taj Mahal este un
monument situat în orașul Agra din India. A fost construit de
împăratul Shah Jahan în perioada 1630 – 1653, drept mausoleu pentru
soția sa, Mumtaz Mahal, care a decedat la nașterea celui de-al
paisprezecelea copil. Din anul 1983 mausoleul a fost inclus în patrimoniul
mondial UNESCO și rămâne și până astăzi printre cele mai vizitate și faimoase
monumente din lume.
Se spune că 20 de mii de oameni au muncit la construirea
sa. Materialele erau aduse din întreaga Indie și din alte zone ale Asiei cu
ajutorul unei "flote" de 1000 de elefanți. Proiectat de arhitectul
iranian Ustad Isa, Taj Mahal-ul a devenit "simbolul dragostei
eterne". Clădirea "răsare" din peisajul roscat, așezată fiind pe
o terasă de marmură albă care pune în evidență uriașul dom și cele patru
minarete. Ansamblul închide în interior o grădină deosebit de frumoasă cu
fântâni arteziene iar aleea principală, care pornește de la intrarea impozantă,
este străjuită de arbori ornamentali. Înăuntrul domului se află sicriul
împărătesei încrustat cu pietre prețioase. Atât de strălucitoare sunt
interioarele incât au fost descrise ca fiind "proiectate de uriași și
finisate de bijutieri". Singurul obiect asimetric din interiorul domului
este sicriul împăratului care a fost construit alături de cel a reginei, 35 de
ani mai târziu. Aceeași marmură este întâlnita și in camera mortuară, care
prezintă sculpturi cu modele florale. Cu toate că este un mormânt, este
adevărat - deosebit, plutește între cer și pământ cu formele lui simetrice
perfecte și cu grădinile din jur reflectându-se în oglinda lacului
împrejmuitor. În fața acestor minuni, turiștii rămân realmente gură cască. Monument
al dragostei trainice, Taj Mahal-ul are multe locuri ce se ascund ochilor
vizitatorilor grăbiți. Baza rectangulară a clădirii este ea însăși un simbol.
Poarta principală se aseamănă unui văl, pe care femeile Indiei îl poartă în
noaptea nunții. Culorile ansamblului se schimbă de la oră la oră și de la
anotimp la anotimp așa incât Taj Mahal-ul și mormântul pe care îl găzduiește nu
sunt niciodată la fel. Taj Mahal-ul este creat in stil islamic, putandu-se
observa o puternica amprenta spirituala in arhitectura sa. Domul principal,
inconjurat de cele 4 minarete, sugereaza imaginea tronului lui Allah, descris
ca o mare perla, sustinuta de pilastri. Stilurile artistice ale monumentului
reunesc influente hindi cu elemente persane, maure, mongole sau islamice, dand
stilului arhitectonic un mare rafinament, care este dat si de stilul simetric,
prezent in aproape orice element. In dom se gasesc doua sali, asezate una sub
alta, care contin sarcofage pentru imparat si imparateasa, sarcofagele din
marmura alba, aflate in sala superioara, sunt doar de decor, pe cand cele de
jos sunt adevaratele morminte ale celor doi imparati, salile au o acustica
foarte buna, astfel ca o simpla soapta se aude pana in cel mai indepartat colt
al incaperii. Singurul obiect asimetric din interiorul domului este sicriul
imparatului care a fost construit alaturi de cel a reginei, 35 de ani mai
tarziu.Taj
Mahal-ul strălucește ca o bijuterie în lumina lunii, captată de nenumăratele
pietre prețioase încrustate în marmură. La răsărit întreg ansamblul pare roz,
iar seara alb-galbui. Schimbarea culorilor se spune că este simbolul stării de
spirit a femeilor.
In vremurile de demult, existau aici uși de argint, iar în
interior era amplasat un grilaj de aur masiv și o textura de perle direct pe
lespedea funerară. Acestea au fost furate. Clădirea este situată într-un decor
natural și comunică cu exteriorul printr-o poartă înaltă și masivă, care este
simbolul clar al intrării în paradis. Aceasta era fabricată din argint masiv și
nituită cu cuie de argint, însa, din cauză că era foarte grea, s-a scufundat. A
fost înlocuită cu una din alama, mult mai ușoară. Taj Mahal-ul se schimbă din
cauza poluării. Acesta își schimbă culoarea în galben, din cauza poluării, în
pofida restricțiilor impuse activităților industriale și circulației rutiere.
Pentru conservarea monumentului, Curtea Supremă indiană a ordonat în urmă cu
zece ani închiderea sau mutarea turnătoriilor, cărămidăriilor și sticlăriilor
din apropierea Taj Mahal-ului, situat la Agra, în nordul țării. Numai
vehiculele electrice sunt autorizate în apropierea mormântului, iar calitatea
aerului este măsurată regulat.
2. Colosseumul este un monument
istoric situat în centrul capitalei italiene – Roma, vizitat de numeroși
turiști din toată lumea. El este probabil cea mai impresionantă clădire-ruină a
Imperiului Roman.
Colosseumul era cea mai mare construcție a vremurilor sale și
astăzi este cel mai mare amfiteatru antic care poate fi vizitat in Italia.
Colosseumul este situat la est de Forumul Roman. Construcția a început sub
conducerea împăratului Vespasian în anul 72 d. Hr. și a fost finalizată în anul
80 d.Hr. sub conducerea succesorului său și moștenitorul Titus. Alte
modificări au fost făcute în timpul domniei lui Domitian (81-96). Acești
trei împărați sunt cunoscuți sub numele de dinastia Flaviană, iar amfiteatrul a
fost numit în limba latină pentru asocierea cu numele de familie (Flavius). S-a
estimat că acest edificiu ar fi putut asigura în vremurile bune aproape 80000
de spectatori.Cu o audiență medie de aproximativ 65000 persoane,
edificiul a fost folosit pentru concursuri cu gladiatori și spectacole
publice, cum ar fi bătălii maritime pentru o scurtă perioadă de timp, când
hipogeumul a fost în curând completat cu mecanisme de susținere a celorlalte
activități, vânători de animale, execuții, reînnoiri ale unor bătălii celebre
și drame bazate pe mitologia clasică. Clădirea a încetat să fie folosită pentru
divertisment în epoca medievală timpurie. Mai târziu a fost refolosită în
astfel de scopuri, cum ar fi locuințe, ateliere, cartiere pentru o ordine
religioasă, o cetate, o carieră și un altar creștin. Deși a fost ruinat parțial
din cauza pagubelor provocate de cutremure și hoți de piatră, Colosseum este
încă un simbol al Romei Imperiale și este listat ca una dintre cele șapte minuni
ale lumii. În clădire prizonierii din războaie erau puși să lupte între ei sau
cu animale sălbatice. Intre anii 80-400 e.n. se estimează că și-au pierdut
viața în Colosseum în jur de 300000 oameni, alături de peste 1 milion de
animale. Edificiul avea forma unei elipse cu axa mare de 186 metri, axa mică de
150 metri o înălțime de 55 metri. Fundația pe care a fost construit are 12
metri grosime. Arena centrală este ovală, având 86 metri lungime și 156 metri
lățime, înconjurată de un zid de 4,5 metri înălțime, care se ridică până la
nivelul primelor rânduri pentru spectatori. Se estimează că zidul exterior era
construit din 100000 m³ de travertin, nu
zidit cu mortar, ci fixat cu scoabe de fier. Ansamblul structurii a suferit
pagube însemnate în decursul veacurilor, prin prăbușirea unor părți mari, în
urma unor cutremure. S-a păstrat partea de nord a zidului de incintă. În secolul
al XIX-lea au fost adăugate la extremitățile sale rampe de cărămidă pentru
a-l consolida. Restul exteriorului actual al Colosseumului este de fapt zidul
interior de la origine. Partea păstrată a zidului exterior al fațadei
monumentale se compune din trei niveluri de arcade suprapuse, având deasupra o
platformă pe care se înalță un atic foarte înalt, prevăzut cu ferestre la
intervale regulate. Arcadele sunt încadrate de semi-coloane dorice, ionice și
corintice, în timp ce aticul este împodobit cu pilaștri
corintici.
Fiecare arc de la al doilea și al treilea etaj era ornat cu statui, probabil
reprezentând divinități și alte personaje ale mitologiei greco-romane. În
jurul părții de sus a aticului se aflau 240 de catarge dispuse în corbel.
Acestea susțineau un acoperiș mare, retractabil, cunoscut sub numele
de velarium, care ferea spectatorii de arșița soarelui sau de ploaie. Era
o pânză foarte mare, susținută de o plasă din frânghii, cu o gaură în mijloc.
Acoperea două treimi din arenă, în pantă către centru, pentru a capta vântul și
a-l dirija către spectatori.
Capacitatea
enormă a Colosseumului necesita un sistem de acces și de evacuare eficient,
pentru care arhitecții au conceput soluții similare celor care există la
stadioanele moderne. La parter existau 80 de intrări, dintre care 76 erau
destinate spectatorilor de rând. Fiecare intrare era numerotată, precum și
fiecare scară. Nordul intrării principale era rezervat împăratului și
apropiaților săi, pe când celelalte trei intrări axiale erau destinate elitei.
Cele patru intrări axiale erau bogat decorate cu picturi și reliefuri din stuc,
dintre care s-au păstrat unele fragmente. Un mare număr de intrări a dispărut
prin prăbușirea zidului exterior, dar intrările XXIII la LIV mai există încă.
3. Noua
Biblioteca din Alexandria, denumire alternativă Bibliotheca
Alexandrina, este o mare bibliotecă
și centru cultural din orașul egiptean Alexandria, situată chiar pe malul Mării
Mediterane, aproape
de locul în care se afla odinioară biblioteca veche.
S-a dorit ca această grandioasă instituție de cultură să fie
continuatoarea vechii Biblioteci din Alexandria care s-a pierdut în antichitate
și o
încercare de a reaprinde ceva din strălucirea pe care a reprezentat-o acest
centru de studiu și erudiție anterior. Ideea revigorării vechii biblioteci
datează din 1974, când un comitet înființat de Universitatea Alexandria a ales
un teren pentru noua sa bibliotecă. Lucrările de construcție au început în
1995 și, după ce s-au cheltuit aproximativ 220 de milioane de dolari SUA,
complexul a fost inaugurat oficial la 16 octombrie 2002. Locatia Bibliotecii este pe Promenada Mării
Mediterane de unde se poate admira marea si golful pana la Castelul
Qaitbey. In fata Bibliotecii este o platfoma cu apa din care constructia apare
ca un disc urias. Pe peretii Bibliotecii veti gasi litere din albetul
tuturor tarilor, atat limbile moderne cat si cele vechi, de la A.B.C pana la
heroglife si litere chinezesti. Langa Biblioteca se afla un glob imens care pe
timpul noptii este luminat de becuri albastre, acesta este Planetariul, unde se
fac proiectii 3D. In fata Planetariului este o platforma pe unde se poate
circula dar care se transforma frecvent in scena a “Teatrului in aer liber”.
Tot pe aceeasi portiune din fata Planetariului se afla statuia bustului
lui Alexandru Cel Mare si alte cateva opere de arta moderna ale
tinerilor artisti. În
2010, biblioteca a primit o donație de 500000 de cărți de la Biblioteca
națională a Franței. Cadoul face din Bibliotheca Alexandrina cea de-a
șasea cea mai mare bibliotecă francofonă din lume. Complexul
găzduiește și un centru de conferințe, biblioteci specializate pentru
hărți, multimedia, nevăzători și deficienți de vedere, tineri și pentru
copii; patru muzee; patru galerii de artă pentru expoziții
temporare; 15 expoziții permanente; un planetariu și un
laborator de restaurare a manuscriselor. Un concurs de
proiectare arhitecturală a fost organizat de UNESCO în anul 1988 pentru a
alege un design demn de sit și de patrimoniul său. Competiția a fost câștigată
de biroul norvegian de arhitectură Snoheta, asociat cu arhitectul
austriac Christoph Kapeller și arhitectul egiptean Ihab El Habbak, din mai mult
de 1400 de participanți. Această echipă arhitecturală era formată din zece
membri reprezentând șase țări. În plus, UNESCO a creat o Comisie internațională
pentru Bibliotheca Alexandrina, formată din reprezentanți la nivel înalt din 18
țări și organizații diverse. Având în vedere implicarea UNESCO și
investițiile comunității internaționale, acest proiect și-a îndeplinit misiunea
de a „juca un important rol educațional, cultural și științific în întreaga
regiune”. Bibliotheca Alexandrina este trilingvă, conținând cărți în limbile
arabă clasică, engleză și francează. Dimensiunile proiectului sunt vaste:
biblioteca are 11 etaje și spațiu pentru 8 milioane de cărți sala
principală de lectură acoperind 20000 de metri pătrați pe unsprezece niveluri
în cascadă. Arhitectura bibliotecii este puternic novatoare. Sala principală de
lectură are un acoperiș din sticlă, înclinat spre mare ca un cadran solar
cu diametrul de 160 metri. Pereții sunt din granit gri de Aswan, sculptat
cu personaje din 120 de scrieri. Pentru colecțiile bibliotecii spaniolii
au donat documente care detaliau perioada lor de conducere maură, francezii au
donat documente referitoare la construirea Canalului Suez, suedezii au
donat colecții de cărți ale laureaților Premiului Nobel pentru literatură din anul
1901 până în prezent și tot așa și alte state au făcut donații de carte foarte
interesante.
Misiunea bibliotecii este
să fie un centru de excelență în producția și diseminarea cunoștințelor și să
fie un loc de dialog, învățare și înțelegere între culturi și popoare. Ea găzduiește
târguri de carte, lansări de carte, ceremonii, cinema, concursuri, concerte,
conferințe, cursuri educaționale, expoziții, festivaluri, forumuri, prelegeri,
întâlniri, spectacole, prezentări, activități de lectură, mese rotunde,
seminarii, spectacole, teatru, cursuri de formare, conferințe video și ateliere
pentru adulți, copii, tineri și comunitatea academică. În cadrul bibliotecii se
disting trei muzee: Muzeul antichităților (1316 artefacte ce oferă
o privire asupra istoriei egiptene de la epoca faraonică până la civilizațiile
romane înainte de apariția islamului în Egipt. Colecția include
antichități subacvatice din fundul Mării Mediterane, lângă portul de est și
Golful Abukir), Muzeul manuscriselor (care conține cea mai mare colecție de
manuscrise digitale din lume) și Muzeul Sadat (care conține multe lucruri
personale ale președintelui egiptean Anwar Al Sadat).Critica bibliotecii
vine în principal din trei unghiuri. Mulți susțin că biblioteca este un elefant
alb imposibil de susținut de Egiptul modern și servește ca un proiect de
vanitate pentru guvernul egiptean. Mai mult decât atât, există temeri
că cenzura, de multă vreme a pierderii mediului academic egiptean, ar
afecta colecția bibliotecii. În plus, arhitectura elaborată a clădirii
(care imită un Soare răsărit) i-a supărat pe unii care cred că s-au cheltuit
prea mulți bani pentru construcție, în detrimentul fondării de colecții. Biletul
de intrare se cumpara de la ghiseurile aflate in afara bibliotecii și costa 4
lire pentru egipteni si rezidenti si 10 lire pentru turisti; studenti,
handicapati si pensionari egipteni 2 lire si turisti 5 lire; copii si elevi
egipteni 1 lira si turisti 5 lire. Turul cu ghid durează între 30 și 45 de
minute iar explicațiile pot fi ascultate în limbile araba, engleza, franceza,
italiana si spaniola.
xxx
UN DIALOG EPIGRAMATIC
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
O EPIGRAMĂ PROPRIE
________xxx________
CÂTEVA
MEDALII ȘI INSIGNE
DIN JUDEȚUL ARAD
Informaţii generale despre medalistică şi
subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în
articolul "Le Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic,
foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite,
preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care
indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei
persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani
și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare
societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică,
religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de
participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură,
etc.
Aradul și Marea Unire - 75 de ani 1 decembrie 1918 - 1993
Dreptate prin unire și credință
La 1 decembrie 1918 Marea Adunare
Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 delegaţi şi sprijinită de
peste 100000 de persoane adunate la eveniment din toate colţurile Ardealului şi
Banatului, a adoptat o rezoluţie care consfinţeşte unirea tuturor românilor din
Transilvania şi întreg Banatul cu România. Ziua de 1 decembrie 1918
marchează bilanţul luptei pentru întregirea statală, care vine să încununeze
precedentele acţiuni ale fraţilor din Basarabia 27 martie 1918
şi Bucovina 28 noiembrie 1918. Poporul român a valorificat
conjunctura internaţională creată în urma primului război mondial şi a ştiut să
se afirme în contextul mişcării de eliberare a popoarelor şi al victoriei
principiului naţionalităţilor în Europa.Rezoluţia votată de
Marea Adunare Naţională proclama: deplina libertate naţională pentru toate
popoarele conlocuitoare, egala îndreptăţire şi deplina libertate autonomă
confesională, înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic,
desăvârşita libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a
tuturor gândurilor omeneşti, reforma agrară radicală precum și aceleaşi
drepturi şi avantaje muncitorilor români ca şi muncitorilor din statele
europene dezvoltate. Legea Unirii a fost ratificată prin decretul lege nr. 3631
din 11 decembrie 1918 de către regele Ferdinand I şi votată în unanimitate de
Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 29 decembrie 1919. Palatul
Administrativ din Arad este o clădire construită între
anii 1872-1875, cu statut de
monument istoric, care astăzi adăpostește Primăria municipiului. Clădirea
reprezintă una dintre operele semnificative ale arhitecturii eclectice
din Arad. Fațadele regulate sunt ritmate și decorate de elemente
clasiciste, iar rezalitul central al fațadei principale are bogate referințe
neorenascentiste. Stilul clădirii îmbină neorenascentismul flamand cu stilul
primăriilor medievale târzii. Planul clădirii este în formă de "U",
cu un turn central înalt de 54 m iar orologiul din turn, adus din
Elveția, în anul 1878, are un mecanism care la oră fixă cânta cu ani în
urmă Oda Bucuriei de Ludwig van Beethoven. Edificiul impozant al noii primării
a fost proiectat de arhitectu pestan Odon Lechner, câștigătorul unui concurs la
care au participat 17 arhitecți. Terenul de 1200 de stânjeni pătrați (4320 mp),
pe care urma să fie amplasat edificiul aparținuse Oficiului
Salin (Sărăriei). Pe locul viitoarei primării era capătul piaței
principale, în prelungirea căreia se desfășura târgul zilnic de pe strada
principală. Din cauza refluxului economic european de după anul de
criză 1873, noua construcție a fost executată la parametri reduși față de
proiectul inițial (al lui Lechner), cu concursul firmei arădeanului Francisc
Pekar. Bijuterie arhitectonică, de plan patrulater, în forma literei
"U", clădirea reflecta posibilitățile și, totodată, voința
cetățenilor de a ține pasul cu modernizarea europeană. Turnul central, înalt de
54 m, estompa cele patru turnuri pavilionare de la cele patru extremități.
Orologiul din treimea superioară a turnului, adus din țara cantoanelor, are
câte un cadran pe fiecare latură. Clopotul său a funcționat aproape un secol,
marcând jumătățile de oră. După 1989 acesta a fost complet renovat, iar odată
cu aderarea României la Uniunea Europeană melodia cântată
la ore fixe a fost schimbată în Imnul Europei. De la înălțimea balconului din
turnul patrulater pot fi admirate rondourile vegetale decorative dinspre
bulevard care flanchează piațeta de marmură. Compoziția decorativă a acesteia a
fost concepută de arhitectul arădean Miloș Cristea, în deceniul al nouălea
al secolului XX. Singura modificare de la fațada principală a constituit-o
decorarea frontonului de la baza turnului principal (succesiunea, în timp, a
stemelor orașului: după 1875, după primul război mondial, după anul 1968 și
după anul 1989). Cele 90 de încăperi inițiale, cu destinația de birouri, erau
ocupate de 167 de funcționari administrativi. La etaj, se află sala mare, cu
balcon, în care se adunau cei aproape 200 de deputați municipali. La același
nivel, în cele patru colțuri ale clădirii, se aflaseră inițial patru săli de
ședințe pentru cele 31 de comitete de specialitate. Cele două scări secundare,
de marmură roșie de Moneasa, pentru acces la etaj, dispuse simetric față de
fațada principală, n-au suferit modificări. Doar treptele și pavimentul
holurilor au fost înnoite. Feroneria, realizată în manieră eclectică, a celor
trei scări de acces la etaj n-a suferit modificări. Ferestrele acestui hol
spațios au fost în mod fericit înlocuite cu vitraliile realizate de artistul
plastic arădean, de renume internațional, Sever Frențiu în deceniul șapte al
secolului trecut. Policromia lor, ilustrând tema „timpul”, prin două
cicluri, cel al anotimpurilor și cel al lunilor anului, se încadrează în
maniera modernă a arhitecturii de interior. Celor patru mari porți de lemn
sculptat, menținute ca atare până în zilele noastre, li s-a redat aspectul
inițial la finele secolului trecut. Geamurile holului au vitralii reprezentând
anotimpuri, figurate alegoric. Piața din fața clădirii, în amintirea evenimentelor
petrecute în decembrie 1989, a fost denumită Piața Revoluției iar în
centrul pieței a fost ridicat un monument în memoria eroilor căzuți în timpul
Revoluției. Insigna - Păuliș 40 ani 1944 - 1984
Păuliș, în limba maghiară - Ópálos, în limba germană – Paulisch, este o comună din județul Arad, care include și satele:
Barațca, Cladova și Sâmbăteni. Primele atestări documentare în
care este menționată localitatea Păuliș apar în prima jumătatea a secolului al
XIV-lea, în anul 1333, când în registrele dijmelor papale apare sub numele
de Paululese, iar în anul 1334 , sub denumirea de Sacerdos
de Paulese sau Sacerdos de Paululese, după numele
ordinului călugărilor Paulini din Cetatea Cladova. Comuna este
situată în vestul României, pe malul drept al râului Mureș, la poalele
dealurilor ce alcătuiesc treapta sudică a Munților Zărandului, Masivul Highiș,
într-o zonă de contact direct a muntelui cu câmpia, zonă cunoscută sub
denumirea de Podgoria Aradului. La recensământul din anul 2011 comuna
număra 4120 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 –
4148 locuitori), dintre care: români – 88,44%, maghiari – 2,47%, romi – 4,44%, și restul –
necunoscută sau altă etnie. Componența
confesională a comunei arăden Păuliș, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocți – 66,16%,
romano catolici – 3,64%, penticostali – 19,29%, baptiști – 5,12% și restul –
nedeclarată sau altă religie. Ca atracții turistice ale comunei enumăr: Biserica fortificată din satul Cladova, construcție secolul
al XIV-lea, Ruinele cetății "Cladova", neolitic, Monumentul
Eroilor din satul Păuliș, în memoria ostașilor români ,
ofițeri, subofițeri și elevi ai "Detașamentului Păuliș", căzuți la
datorie pentru a stopa intrarea trupelor hitleristo-hortyste spre Defileul
Mureșului și Conacul de la Barațca.Monumentul
eroilor de la Păuliş este
situat in apropierea localitatii Paulis, langa DN Arad-Deva si a fost dezvelit
la data de 14 septembrie 1974. Creatie a sculptorilor Emil Vitroel si Ion
Munteanu si a arhitectului Cristea Milos, monumentul este dedicat bravilor eroi
ai Detasamentului Paulis. In insangerata luna a lui septembrie 1944,
Detasamentului Paulis i-a fost incredintata misiunea de a apara defileul
Muresului in zona Paulis - Minis - Ghiroc - Cuvin - Cladova. Efectivele
Detasamentului erau constituite din Batalioanele 1 si 2 de elevi sergenti din
Scoala de Subofiteri de Rezerva Radna, un pluton de infanterie din R. 38
Artilerie, un pluton din R. 93 Infanterie, Divizionul 61 Artilerie Grea si un
batalion din R. 96 Infanterie - Lipova. Pentru faptele lor de vitejie,
luptatorii Detasamentului Paulis au fost citati prin ordinul de zi nr. 15/14
noiembrie 1944, al ministrului de Razboi, pentru ca intreaga Armata Romana sa
cunoasca felul in care acesti luptatori s-au acoperit de glorie in luptele
desfasurate intre 14 si 20 septembrie 1944. In semn de omagiu, monumentul
de la Paulis le perpetueaza peste veacuri eroismul, tineretea si spiritul lor
de sacrificiu. Elementul lui distinctiv il reprezinta doua lame uriase din
beton care sugereaza doua aripi, aripile Victoriei si Curajului. In planul
principal al monumentului, pe un piedestal masiv, din beton, se afla statuia
din bronz a unui ostas roman intr-o atitudine demna, de lupta, tinand arma la
piept. Pe postamentul statuii se afla textul omagial: Eroilor de la
Paulis - 1944. Insigna - S.G.A. 1879 (Societatea de gimnastică Arad)
Produsul medalistic de mai sus s-a realizat în anul 1879 în amintirea înființării (S.G.A.) Societății de gimnastică din municipiul Arad. În câmpul insignei este reprezentată Floarea de colț și două piscuri montane care constituie habitatul obișnuit al acestei plante.
Floarea
de colț este o specie de plantă declarată monument al naturii
încă din anul 1933. Floarea de colț (Leontopodium alpinum) – o adevarată
perlă a munților noștri, de o frumusețe aparte și totodată cea mai rară din
întreaga floră montană, crește în munții calcaroși, în pajiștile de pe
versanții abrupți și însoriți sau pe stâncării. Întâlnită în România pe
stâncile aproape inaccesibile omului din Munții Vrancei, Munții Bucegi, Munții
Făgărașului, Munții Maramureșului, Rodna, Obcinele Bucovinei, Masivul Ceahlău,
Retezat, Godeanu, floarea de colț este simbolul iubitorilor de drumeție la
munte. În tradiția populară românească, reprezintă un simbol al dragostei și se
spune că bărbații își demonstrau dragostea, îndemânarea și curajul, culegând o
floare de colț de pe stâncile ascuțite ale munților și oferind-o iubitelor.
Această ”steluță” este, totodată, simbolul tinereții, al tuturor virtuților și
harurilor sufletului omenesc. Din cer, peste crestele munților și peste colții
de stâncă aplecați peste văgăuni și prăpăstii, se pornesc ploi de steluțe albe,
catifelate. Sunt florile zânelor, care împodobesc munții. Floarea de colț,
denumire alternativă Floarea reginei este o specie de plante erbacee,
perene, din genul Leontopodium, familia Asteraceae. Planta este înaltă de
5 – 20 centimetri și are inflorescența compusă din capitule, înconjurate
de numeroase bractee lungi, alb - argintii, lânos - păroase. Inflorescența este
îmbrăcată cu frunze păroase, unele mai mari, altele mai mici și care iau forma
unei steluțe.Aceasta este formată până la zece inflorescențe cu numeroase și
minuscule flori, încadrate de 5-15 bactee albe, dispuse radiar, ce dau
întregului ansamblu înfățișarea unei flori. Planta este acoperită cu peri
catifelați, argintii, ce îi conferă o eleganță deosebită. Perioada de înflorire
este iulie - august. Crește în munți calcaroși, în pajiști de pe versanți
abrupți și însoriți sau pe stânci. A.M.E.F.A. - 100 km, locul II - 1937 (ciclism)
(Asociaţia Muncitorilor pentru Educaţie Fizică Arad)
Ciclismul este,
în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de
transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere
bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină
sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă
Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare
riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii
locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se
numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al.
Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care
doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete
cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut,
sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele
velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas”
si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut
din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km,
este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data
cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si
organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se
infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs
oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de
binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la
periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o
activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in
1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina
prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor
Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra,
intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a
mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din
zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga
de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar,
primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois
Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa
ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului
erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut
nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare.
Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi
Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc
biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de
lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua
Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in
1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat
ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si
pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase
neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in
care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom,
ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului
de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului
Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la
Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni
in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot
mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in
Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism.
Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua
nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de
conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea
Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul
Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).A.M.E.F.A. este
prescurtarea următoarei denumiri: Asociaţia
Muncitorilor pentru Educaţie Fizică Arad, ce a fost înființată cu mai bine
de 100 de ani în urmă. Sub egida acestei asociații s-au desfăsurat multiple
competiții sportive pe tărâm arădean și chiar s-au înființat cluburi sportive
cu numele AMEFA. În anul 1911 pe lângă compania de cale ferată Arad s-a
înființat una dintre primele echipe de fotbal din România sub numele AMEFA
Arad. Arad a fost una dintre primele echipe de fotbal din Arad, fondată în
1911, fiind afiliată la compania de cale ferată Astra, devenită ulterior
Vagonul, Metalul, Energia, etc. AMEFA și-a făcut renume în perioada interbelică
organizând nenumărate competiții (campionate) de ciclism în Arad și
împrejurimi. Se cunosc o sumedenie de insigne din ciclism, care poartă
inscripția AMEFA.Insigna sportivă - Constructorul Arad
După
căutări intense pe internet vin fără informații certe și spun că Asociația sportivă Constructorul Arad,
denumire alternativă Constructorul,
denumire actuală F.C. Constructorul Arad
(din anul 2014) este o mică echipă, asociație sportivă sau club sportiv care
are ca obiect de activitatea practicarea sportului cu balonul rotund (fotbal, volei, handbal). Aș
crede totuși că este un club de fotbal cu vechime îndelungată din municipiul
Arad. Aștept alte păreri de la cititori.
Municipiul Arad este
reședința și cel mai mare oraș al judeţului Arad, situat pe cursul
inferior al râului Mureş, în vestul României. El numără
aproximativ 150000 de locuitori. Municipiul Arad constituie pentru vestul
României un punct important în ceea ce privește industria, și este de asemenea
un nod important în transporturile feroviare, rutiere, având și
aeroport. Istoria Aradului este una îndelungată care începe cu
primele așezări umane pe actuala vatră a orașului, în nordul râului
Mureș și mai apoi cu apariția primei cetăți de pământ situată la
Vladimirescu, în jurul secolului al X-lea. Prima atestare documentară
a zonei Aradului ne parvine din anul 1028. Deasupra
am postat drapelul și stemele interbelică, comunistă și actuală ale
municipiului Arad iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și
arhitectură arădene din vremuri diferite. Antrepozitul Andrényi - Calea Vânători
Cazinoul
Episcopia ortodoxă română
Liceul Moise Nicoară
Administrația finanțelor publice
Internatul școlii comerciale superioare
Cetatea
Biserica minoriților
Biserica ortodoxă română
Biserica evanghelică
Banca națională
Palatul Băncii naționale
Casa Barabaș
Fabrica de bere - Aradul Nou
Casa Hirschmann
Direcția muncii
Fosta școală de fete - Strada Lucian Blaga
Orfelinatul (devenit mai târziu Spitalul Astra)
din actualul cartier al Funcționarilor
Școala superioară de comerț și parcul
Județul Arad este situat în vestul României și
cuprinde teritorii din Crișana și din
Banat. Județul se întinde de o parte și de alta a râurilor Mureș și
Crișul Alb. Se învecinează cu județul Bihor la
nord și nord-est, cu județul Alba la est, cu județul Hunedoara la sud-est, cu județul Timiș la sud și cu statul Ungaria, la vest.
Suprafața pe care se întinde este de 7754 kilometri pătrați. Din punct de vedere al
organizării administrative cuprinde; 1 municipiu – Arad, 10 orașe; Pecica,
Sântana, Vladimirescu, Lipova, Ineu, Chișinău-Cris, Nădlac, Pâncota, Curtici și
Sebiș, 68 de comune și 270 de sate. Sus
am postat drapelul și stema județului Arad și mai jos pozele câtorva monumente
de cultură și arhitectură dar și trimiteri poștale ilustrate din acest județ,
din vremuri diferite. Primăria - Lipova
Gara - Ghioroc
Vedere - Buteni
Castelul Mocioni - Căpâlnaș
Vedere - Mocrea
Biserica ortodoxă - Cenad
Vedere - Frumușeni
Poșta - Grăniceri
Biserica ortodoxă - Ineu
Gara - Gurahonț
Vedere - Hălmagiu
Tribunalul - Ineu
Castelul grofului Karoly - Macea
Vedere - Moneasa
Biserica romano catolică - Pecica
Castelul grofului Hunyady - Săvârșin
Vedere - Sântana
Castelul - Șofronea
Vedere - Neudorf
Vedere - Odvoș
Gara - Curtici
_________ooOoo__________
PERSONALITĂȚI CULTURALE
PE BANCNOTELE LUMII
Compozitorul danez Carl Nielsen,
a trăit între anii 1865 - 1931
Detalii vignetă de pe o acțiune românească
Detaliu vignetă de pe un bilet spaniol de loterie
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 23.08.2021