1. Compania “Callebaut Architectures” din Paris, în colaborare
cu agroecologul indian Amlankusum, a dezvăluit designul „Hyperion”, (Turnurile
Agritectural Garden), comandat de
Jaypee Greens Sports City din New Delhi, India.
Acest
proiect aduce a utopie urbană, care nu numai că cultivă alimente organice,
produce și mai multă energie decât consumă într-un sistem cu circuit închis. Conceput
cu dublu obiectiv de descentralizare a energiei și dezindustrializare a
alimentelor, acest proiect de turnuri de grădină este îndrăzneț combinând cele
mai bune idei din varii domenii. Scopul arhitecților a fost de a reconcilia
renașterea urbană și agricultura la scară mică cu protecția mediului și
biodiversitatea. Hyperion, și-a luat numele după cel mai înalt copac din lume -
un sequoia bătrân și viguros din nordul Californiei. Proiectul cuprinde șase
turnuri conectate, fiecare cu câte 36 de etaje, construite din lemn stratificat
încrucișat, oferă cea mai bună amprentă asupra mediului pe parcursul ciclului
său de viață – de la recoltare la reciclare, prin transport, procesare,
implementare, întreținere și reutilizare. Tot lemnul necesar pentru construirea
turnurilor de grădină provine dintr-o pădure din proximitatea orașului Delhi.
Pentru optimizarea clădirilor de locuit, arhitectul a optat pentru o structură
mixtă, cu substructură din oțel și beton pentru fundațiile rezistente la
cutremur, spațiile de parcare și bazele miezului vertical; și o
suprastructură din stâlpi, grinzi și pereți din lemn masiv, întăriți cu lame de
oțel unde se întâlnesc coloanele și grinzile. Fiecare componentă
structurală pe bază de lemn este făcută din mai multe panouri așezate
perpendicular unul pe celălalt și legate împreună cu pinceli și gudgeon sau
adezivi structurali organici. Scheletul lui Hyperion este construit din 25% materiale
inerte și 75% din materiale bio-surse. Această structură mixtă este
renumită pentru rezistența sa mecanică puternică (inclusiv în caz de
cutremur); pentru rezistența sa mare la foc; si pentru performantele
sale acustice si termice ridicate. Cele șase turnuri de grădină sunt ca un sat
vertical cu un mix social, cultural și de utilizare ridicat. Spațiile
flexibile, evolutive, dedicate incubatoarelor de afaceri, living lab-urilor,
spațiilor de coworking, camerelor polivalente și serviciilor de concierge sunt
situate în spatele fațadelor solare. Toate apartamentele mari sau mici,
precum și locuințele pentru studenți, se deschid spre balcoane hidroponice în
cascadă. Mobilierul de interior este realizat din materiale naturale, cum
ar fi tamarindul și lemnul de santal, și provine de la ebanisti locali,
laboratoare fab și magazine de reciclare. Diferitele utilizări spațiale sunt
legate între ele cu poduri și converg sub un acoperiș mare de livadă care
servește drept loc de întâlnire pentru comunitatea micilor fermieri
urbani. Fie că este vară, muson sau iarnă, familiile se pot întâlni acolo,
culege fructe, ieși la alergare, pot face mișcare pe terenul kabaddi al sălii
de sport, pot înota în piscina organică sau se pot veghea asupra copiilor lor
care joacă kho kho pe locurile de joacă. Aceste podețe comunale sunt
irigate prin colectarea apei pluviale, iar nutrienții organici din apa filtrată
sunt absorbiți de rădăcinile plantelor. Această rețea de alei suspendate
la înaltul cerului permite locuitorilor să se deplaseze de la un turn la altul,
de la o utilizare la alta și să creeze relații sociale și interdependente între
vecini. Pentru a asigura ventilația naturală a spațiilor de locuit în acest
climat subtropical preponderent cald și umed, arhitectul a realizat un sistem
de climatizare naturală, articulat de-a lungul miezurilor de circulație
verticale ale coșurilor de fum. Acest sistem profită de inerția termică a pământului
(sub fundații), care rămâne stabilă la 18 grade Celsius, pe tot parcursul
anului. Prin fluxul natural de aer, aerul exterior - care poate atinge 45
de grade Celsius și poate scădea la 3 grade Celsius. Fuziunea „pădure +
agricultură + țesătură urbană” este o alternativă umanistă care reunește tot ce
este mai bun atât din oraș, cât și din mediul rural.
De la
agrosilvicultură la construcții pe bază de lemn, până la permacultură și
acvaponie, proiectul Hyperion este simbolul unei economii cu lanț scurt de aprovizionare
bazată pe recoltarea resurselor. Folosind acest model economic circular,
colaborativ, designerii nu numai că au reușit să consolideze țesutul economic
prin crearea de locuri de muncă locale, ci și să transforme proiectul într-o
economie de partajare formidabilă și un teren de joc de
co-construcție. Între inovațiile tehnologice democratizate și inovațiile
sociale de jos în sus, aceștia au recăpătat controlul asupra energiei,
resurselor și spațiului. Arhitectul șef spune: „Noi, Fermierii Urbani, susținem
că transformarea agriculturii la nivel mondial în tehnici ecologice și
construcție din surse biologice ar putea reduce emisiile de CO2 la nivel
mondial cu aproximativ 40% până în 2030. Hyperion este un proiect durabil de
agro-ecosistem capabil să reziste oricăror schimbări climatice.
2. Catedrala Notre-Dame din Paris este
un monument al arhitecturii gotice timpurii din Franța, ea fiind situată pe Île de la Cite, în centrul
orașului. Parisul secolului al
XII-lea dorea supremația economică, dar mai ales spirituală între toate
celelalte orașe ale Franței.
Era și perioada de început a gloriei Bisericii –
iubirea față de Dumnezeu se arăta prin grandoare, somptuozitate și bogăție. Iar
toată această dorință a omului de a atinge divinitatea s-a transpus în
arhitectura gotică. În Parisul Evului Mediu timpuriu luase amploare povestea
Sfântului Denis. Se spune că undeva pe la jumătatea secolului al III-lea, Denis
a fost decapitat pe colina Montmartre-ului (regiune a Parisului care se traduce
prin „muntele martirilor”) şi a alergat aproape 10 kilometri ţinându-şi capul
în mâini. În locul în care se presupune că s-ar fi oprit, undeva în nordul
capitalei franceze, credincioşii au ridicat în memoria sa un lăcaş de cult –
Bazilica Sfântul Denis. Începutul
Evului Mediu a însemnat pentru arhitecţi şi startul competiţiei lor cu
tehnologia – evoluţia clădirilor a fost, în mare parte, ambiţia şi talentul
artiştilor ingineri. În secolul al XII-lea, Bazilica Sfântul Denis a însemnat
un rămăşag câştigat al arhitecţilor: prima clădire gotică. Episcopul Parisului,
Maurice de Sully, a fost martorul naşterii acestui edificiu cu tavanul până la
nori şi pereţi întregi din geamuri. Din vanitate sau nu, Sully s-a hotărât să
ridice o clădire asemănătoare, dar care să nu aibă rival: o catedrală care să
uimească întreaga creştinătate. Sorţii i-au fost
favorabili întru totul. Ambiţia episcopului s-a potrivit cu dorinţa Regelui
Ludovic al VII-lea, care îşi dorea ca Parisul să aibe un simbol al puterii
politice, economice şi culturale atât pentru francezi, cât şi pentru străini.
Regele însuşi a ales locul: Île de la Cité, una dintre cele două insule de pe
Sena. Aşezarea parcă era predestinată ridicării unei clădiri religioase –
înainte de răspândirea creştinismului, acolo fusese un templu închinat lui
Jupiter, care a făcut loc mai apoi unei biserici, ce a fost la rândul ei
dărâmată. Aşadar, pregătirea ridicării noii catedrale avea să înceapă în 1160,
când episcopul Sully a angajat un arhitect (a cărui identitate este
necunoscută) şi echipa sa. Au fost făcute planuri, au fost adunate materialele.
Era deja iunie 1163 şi, în prezenţa regelui şi a Papei Alexandru al III-lea, a
fost pusă piatra de temelie a viitoarei Notre-Dame.Catedrala Notre-Dame a fost
pentru episcopul Sully proiectul vieţii lui. Sully a fost un antreprenor, dar,
mai ales, un vizionar. El a strâns banii necesari, a ales artiştii, meşterii şi
muncitorii. Şi a riscat totul pentru o arhitectură măreaţă, pentru cea mai
înaltă catedrală ridicată în acele vremuri. S-a început cu ridicarea naosului
şi a altarului. În 1182, în timpul domniei Regelui Filip al II-lea, marele
altar a fost sfinţit, episcopul Sully putând astfel să oficieze prima liturghie
din noua catedrală închinată Fecioarei Maria. Maurice de Sully a murit în 1196,
cu aproape 150 de ani înainte ca Notre-Dame să fie
terminată. Perioada 1240-1345 a însemnat gotic la superlativ.
Catedrala se avânta în înălţime: bolta pe ogive, nervurile din piatră care
îmbrăţişau structura, culminând cu măreţia ferestrelor. În anii 1240, Jean de
Chelles, primul arhitect cunoscut al Notre-Dame-ului, a terminat corpul
principal şi cele două turnuri (aproape) identice ale faţadei vestice. Munca
i-a fost continuată de către Pierre de Montreuil, care a proiectat ferestre mai
mari, inclusiv celebrele rozete. Ultima etapă, şi cea care i-a adus trăinicia
catedralei, poartă semnătura lui Jean Ravy: inovaţia specifică arhitecturii
gotice, arcul butant. Acest element de exterior are rolul de a susţine şi a
distribui către sol greutatea arcadelor interioare. Imaginea emblematică a
faţadei, care este astăzi cunoscută în întreaga lume, este rodul artiştilor
medievali. Omul este primit în împărăţia gotică prin trei portaluri
impunătoare. Sculpturile, minuţios realizate, care decorează timpanele de
deasupra imenselor uşi oglindesc trei subiecte sacre ale creştinismului:
Fecioara Maria, Judecata de Apoi şi Sfânta Ana. Apoi, deasupra celor trei
portaluri stau aliniaţi cei 28 de regi biblici, urmaşi ai lui Abraham. Urcăm cu
privirea şi, în mijloc, în zona denumită Balconul Fecioarei, este rozeta.
Imensul geam, trandafirul gotic al artei medievale, pare a lăsa omul să tragă
cu ochiul în istorie. Are un diametru de 9,6 metri, se află la aproape 50 de
metri înălţime şi este cea mai veche rozetă a catedralei care a rezistat omului
şi naturii. Razele soarelui lasă să se vadă în interior culorile intense ale
vitraliilor ce ilustrează zodiacul şi cele 12 munci ale anului, temă picturală
a artei medievale şi renascentiste. Iar deasupra a tot şi toate, ca doi paznici
ai eternităţii, stau cele două turnuri de 69 de metri. Faţada catedralei
Notre-Dame, realizată aproape în totalitate în secolul al XIII-lea, poate fi
numită simplu „creaţie pură a spiritului”, aşa cum a făcut-o celebrul Le
Corbusier. Cu toate că era cea mai impunătoare catedrală din Franţa medievală,
Notre-Dame nu a fost apreciată atât de mult de monarhii timpului. Ei au
preferat ca festivităţile de încoronare să aibă loc la Catedrala Notre-Dame din
Reims, iar trecerea în lumea de dincolo să o facă în Bazilica Sfântul Denis.
Singurul monarh medieval care a fost încoronat rege al Franţei în lăcaşul din
Île de la Cité nici măcar nu a fost francez – în 1431, în condiţiile Războiului
de 100 de ani, Henric al VI-lea al Angliei s-a proclamat rege al Franţei. În
schimb, catedrala devenise un centru cultural, urban, un loc în jurul căruia
parizienilor le plăcea să îşi ocupe timpul cu tot soiul de îndeletniciri mai
mult sau mai puţin intelectuale sau artistice.Importanța religioasă a
edificiului creşte şi ea cu anii. În 1238, Regele Ludovic al IX-lea a cumpărat
de la Balduin al II-lea, ultimul împărat al Imperiului Latin, o parte din
coroana de spini a lui Iisus Hristos, o frântură de lemn din Crucea pe care a
fost răstignit și unul dintre cuiele Crucii. Iniţial, aceste vestigii ale
creștinismului au fost adăpostite la Sainte-Chapelle, iar după Revoluția
Franceză au rămas, până în prezent, la Notre-Dame din Paris. Notre-Dame nu fost
lăsată niciodată într-un con de umbră, nici vorbă. Nu a fost făcută pentru aşa
ceva. Însă aşa cum goticul a fost o reacţie la adresa romanticului, aşa şi în
secolul al XVIII-lea, şabloanele artei au căpătat o altă formă. Secol după
secol, genurile artistice se îndreptau uşor-uşor către laic, către glorificarea
omului, nu a divinului. Schimbarea radicală a fost făcută în timpul Regelui
Ludovic al XIV-lea. Reformator şi patron al artelor, el şi-a câştigat meritat
numele de Regele Soare – Franţa a strălucit sub domnia sa. Ce nu ştia Ludovic
este însă că unele lucruri sunt frumoase şi fără îmbunătăţiri. Notre-Dame, din
păcate, nu a scăpat de reforma artistică a regelui francez. El a dispus ca
vitraliile medievale ale ferestrelor să fie înlocuite cu geam simplu; doar
sticla colorată a rozetelor a scăpat. Apoi, o coloană a fost dărâmată pentru a
face loc unei trăsuri să intre, aceeaşi soartă având-o şi crucifixul care
separa naosul de partea din faţă a altarului. Un dezastru şi mai mare s-a
abătut asupra Doamnei Parisului în 1789, căci, în mod ciudat, revoluţiile
sociale sau politice au avut ca victimă colaterală arta. În timpul Revoluţiei
Franceze, bisericile au fost privite ca simbol al puterii, iar din acest motiv,
ele au fost jefuite şi vandalizate. Aşadar, la finalul secolului al XVIII-lea,
regii au fost decapitaţi – şi cele 28 de statui medievale de pe faţada vestică
au fost mutilate. Revoluţionarii au recurs la acest tip de violenţă crezând că
acelea sunt sculpturi ale monarhilor francezi. Nici statuile de bronz din
interior, picturile sau relicvariile nu au scăpat. Plumbul de pe acoperiş a
fost folosit pentru gloanţe, iar clopotele au fost topite, pentru a construi
tunuri. Doar Emmanuel a scăpat. El, cel mai mare şi mai vechi clopot, pentru
care parizienii şi-au topit bijuteriile, în 1631, cu speranţa că va cânta cel
mai frumos fa. El, cel care a sunat finalul celor două războaie mondiale, de
acolo, din turnul sudic. În timpul revoluţiei, catedrala a fost decreştinizată.
Robespierre şi oamenii lui îşi creaseră cultul Fiinţei Supreme, iar Notre-Dame
le devenise altar. Când totul s-a terminat şi catedrala şi-a reluat vechiul
rol, era deja prea târziu pentru ea. Geamurile erau sparte, păsările îşi
făcuseră cuib înăuntru – Notre-Dame era o imensă ruină. Napoleon Bonaparte i-a
venit în ajutor. În 1801 a semnat o înţelegere cu Biserica Catolică prin care
care aceasta prelua controlul asupra edificiului. A fost reparată, curăţată şi
pregătită: în 1804, Napoleon a fost încoronat împărat al Franţei la Notre-Dame.
Era 1831 şi pe rafturile librăriilor apărea Cocoşatul de la Notre-Dame. Era
povestea lui Quasimodo, un clopotar cocoşat ce era îndrăgostit de frumoasa
ţigancă Esmeralda. Cartea romanticului Victor Hugo a fost mai mult decât o
poveste de dragoste ale cărei lacrimi s-au prelins pe zidurile catedralei
gotice. Cartea a fost un elogiu adus măreţei Notre-Dame, dar şi un strigăt
răspicat pentru salvarea ei. Hugo a lăsat subtilitatea şi într-unul dintre
capitole şi-a scris indignarea şi furia: a descris piatră cu piatră catedrala
şi fiecare cicatrice în parte care i-a fost lăsată de mâna omului: „Fără
îndoială, biserica Notre-Dame de Paris e şi astăzi un edificiu maiestuos şi
sublim. Dar, oricât de frumoasă s-a păstrat, îmbătrânind, e greu să nu oftăm,
să nu ne indignăm în faţa degradărilor, mutilărilor fără număr, pe care,
simultan, timpul şi oamenii le-au adus venerabilului monument. […] Pe faţa
bătrânei regine a catedralelor noastre, alături de o zbârcitură, găsim
totdeauna o cicatrice. Temps edax, homo edacior. Ceea ce eu aş traduce astfel:
Timpul e orb, omul e stupid”. Nici populaţia, nici autorităţile nu au rămas
insensibile. Prima mare restaurare a catedralei a început în 1840, în fruntea
lucrărilor fiind arhitectul Eugène Viollet-le-Duc. 25 de ani a durat ca Doamna
Parisului să îşi recapete frumuseţea de odinioară, ba chiar mai mult –
Cocoşatul nu numai că a salvat-o, ci i-a oferit şi elixirul
tinereţii. Sub supravegherea lui Le Duc, Galeria Regilor a fost
refăcută, iar ferestrele şi-au recăpătat vitraliile. Au mai apărut şi
sculpturile celor 12 apostoli, o turlă care se zărea între cele două turnuri
şi, tot pe faţada principală, a apărut îndrăgiţii şi înfiorătorii gardieni ai
catedralei: garguile şi himerele. Se spune că mai târziu, în 1935, un
arhiepiscop ar fi adăpostit înăuntrul turlei relicvele Sfântului Denis şi ale
Sfintei Geneviève, cea despre care se povesteşte ca ar fi salvat Parisul de
Attila, în 451.
În secolul al XIX-lea, Parisul a intrat într-un proces masiv de
urbanizare, sub bagheta Baronului Haussmann şi patronajul împăratului Napoleon
al III-lea. Iar pe Île de la Cité s-a făcut „curăţenie”: clădirile din jurul
catedralei au fost dărâmate pentru amenajarea unei frumoase piaţete, creând o
legătură mai apropiată între Doamnă şi parizieni. Fațada
dantelată a catedralei și cele două turnuri patrulatere, de câte 69 m fiecare,
radiază mult echilibru. Intrarea în catedrală se face prin trei porți bogat
ornamentate, care evocă simbolurile stilului gotic târziu. Impresia spațială în
interiorul bisericii este copleșitoare, zidurile ei se înalță pe trei rânduri
de coloane. De proporții impozante, 130 m lungime, 45 m lățime, 35 m înălțime,
unde încap până la 10000 de persoane. Catedrala Notre-Dame din Paris este
vizitată de circa 13 milioane de persoane anual, ceea ce înseamnă o medie
zilnică de 30000 de oameni. În zilele cu afluența ridicată, pricinuită de sărbători
sau evenimente importante, se poate ajunge chiar și la 50000 de oameni. În data
de 15 aprilie 2019 ora 19.50 (ora Europei de Est) a a izbucnit un incendiu la
acoperișul catedralei. Se presupune că incendiul ar fi fost cauzat de lucrările
de renovare realizate pe clădire. Incendiul a produs mari daune monumentului,
dar de îndată a început renovarea monumentului, acțiunea fiind încă în curs de
realizare. (Sursa: Revista Historia, nr.208)
3. Biserica
Învierii lui Hristos este una din marile biserici ortodoxe din Rusia,
orașul Sankt Petersburg.
Biserica mai este cunoscuta si cu numele de Catedrala
Invierii lui Hristos - numele ei oficial. Ridicarea maretei biserici a inceput
in anul 1883, sub tarul Alexandru III, ca un omagiu adus in amintirea tatalui sau.
Lucrarile au mers lent, fiind terminate abia in anul 1907, in timpul domniei
lui Nicolae II. Finantarile au fost asigurate de familia regala, alaturi de
multe donatii private ale localnicilor si nu numai. Biserica este situata
intr-un loc deschis, ocupand unul din malurile canalului Griboedov, care
strabate orasul Sankt Petersburg. În acest loc în data de 13 martie 1881 a fost
asasinat țarul Alexandru al II-lea al Rusiei. În timp ce trasura tarului trecea
pe marginea canalului, o grenada aruncata de un agresor a explodat. Tarul, speriat,
dar nu ranit, a iesit din trasura si a inceput sa se certe cu presupusul
agresor. Un alt conspirator a profitat de moment pentru a activa un alt sistem
exploziv, lucru ce a dus la moartea presupusului agresor dar si la ranirea
grava a tarului. Tarul, sangerand din abundenta, a fost dus mai apoi la Palatul
de iarna, unde, cateva ore mai tarziu, a murit. Un mormant temporar a fost
ridicat in acel loc al atacului in timp ce proiectul ce avea in vedere
ridicarea unui monument memorial permanent era inca in lucru. A fost luata
decizia ca locul in care a avut loc neplacutul eveniment sa fie inchis intre
peretii unei biserici. Acea portiune a malului a fost extinsa si in interiorul
canalului, in asa fel incat sa permita viitoarei biserici sa isi atinga scopul
ridicarii - incadrarea si adapostirea mormantului tarului. In exteriorul
bisericii s-a amenajat un loc special pentru a aduce aminte de atentat. In
interiorul bisericii, chiar pe locul in care a fost omorat tarul, a fost
construit un cosciug impresionant, captusit cu topaz si alte pietre pretioase
si semipretioase. Se poate observa contrastul foarte puternic dintre bogatia si
stralucirea cosciugului si simplitatea si rigiditatea placilor de piatra pe
care s-a varsat sangele tarului, in momentul atentatului - acestea sunt expuse
chiar pe podeaua din fata cosciugului. Din punct de vedere arhitectural,
catedrala difera de celelalte cladiri din orasul Sankt Petersburg. Arhitectura
orasului este, in cea mai mare parte, de factura baroca si neoclasica. Biserica
sangelui varsat se ancoreaza in stilul medieval rus, in spiritul arhitecturii
romantice nationale. Biserica Invierii lui Hristos prezinta o suprafata de
mazaic de mai mult de 7500 metri patrati - conform celor spuse de restauratori
- fiind biserica cu cea mai mare suprafata de mozaic din lume. Interiorul a
fost proiectat de unii dintre cei mai mari arhitecti rusi ai vremii - printre
ei se numara si Viktor Vasnetsov, Mikhail Nesterov si Mikhail Vrubel - insa cel
care a condus intreaga echipa este maestrul arhitect Alfred Alexandrovich
Parland. Poate deloc surprinzator, biserica a depasit lejer suma alocata
initial, care era de 3.6 milioane de ruble, ajungand in cele din urma la suma de
peste 4.6 milioane de ruble. Peretii interiori si cupolele sunt asternute in
intregime cu mozaicuri - cea mai mare suprafata a lor este acoperita cu scene
biblice sau cu personaje ale vieții creștine - delimitate foarte atent de mici
borduri ce contureaza fiecare scena si personaj in sine. In timpul revoluției biserica
a suferit mari daune. Guvernul sovietic a inchis biserica in anul 1930. In
timpul celui de al doilea Razboi Mondial, biserica a fost folosita drept spatiu
pentru depozitarea legumelor. Dupa razboi, biserica a ajuns sa fie folosita
drept spatiu de recuzita pentru teatrul de opereta din apropiere. In luna iulie
a anului 1970, grija bisericii a ajuns sa fie pusa in seama Catedralei Sfântul
Isaac, devenind un muzeu foarte profitabil. Biserica Invierii lui Hristos din
Sankt Petersburg a fost redeschisa in luna august a anului 1997, dupa o
perioada de 27 de ani de renovari si restaurari. Biserica nu a fost resfintita
si in ea nu se tin slujbe. In momentul actual, aceasta functioneaza pe post de muzeu.
Nici chiar inainte de razboi biserica nu a functionat drept un locas de cult
public. Fiind inchinata exclusiv memoriei tarului asasinat, in aceasta se
realizau doar ceremoniile funerare. Astazi biserica constituie unul dintre
punctele turistice cele mai de seama ale orasului Sankt Petersburg.
În trei
rânduri, biserica era gata să fie demolată:
- anul 1931 - Puterea
sovietică spunea că biserica nu reprezintă valoare istorică și arhitecturală,
dar planul a fost amânat.
- anul 1938 –
Începerea celui de-al doilea război a împiedicat demolarea catedralei.
- anul 1956 - De
data aceasta, catedrala a fost protejată de istorici, arhitecți și cetățenii
din Petersburg.
Ca
titlu de curiozitate, în anul 1961, pe timpul restaurării cupolei, s-a
descoperit o bombă nexplodată. Era un proiectil calibru 240 milimetri,
cântărind 150 kilograme, ce stat acolo neobservat de nimeni de ani de zile.
Înălțimile celor două cele mai înalte cupole ale bisericii au legătură cu
moartea țarului Alexandru al II-lea: - Înălțimea
cupolei principale este de 81 de metri și reprezintă anul morții lui Alexandru
al II-lea, 1881.
- A doua cupolă
are o înălțime de 63 de metri și reprezintă vârsta lui Alexandru al II-lea la
moartea sa.
xxx
O PASTILĂ DE UMOR
O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
UN DIALOG EPIGRAMATIC
_________xxx_________
CÂTEVA
MEDALII ȘI INSIGNE
DIN REPUBLICA MOLDOVA
Informaţii generale despre medalistică şi subiectul
ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul
"Le Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare,
confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la
şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau
simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc.
Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare
localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup,
organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel
de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale,
artistice şi de altă natură, etc.
Ministerul de Interne - Moldova
Ministerul
Afacerilor Interne (MAI) este un minister important din structura
Guvernului Republicii Moldova ce a fost pe data de 13 septembrie 1990 prin
Hotărârea Guvernului nr. 321 „cu privire la reforma organelor Ministerului Afacerilor Interne al R.S.S.
Moldova”. Schimbările sociale, politice, economice și culturale, care s-au
produs la sfârșitul anilor 1980 în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească
au influențat profund asupra activității organelor abilitate cu apărarea
ordinii publice și a ordinii de drept. După declararea la 23 iunie 1990 a
suveranității Republicii Moldova, a fost stabilit un nou statut juridic,
structură și atribuții ale organelor abilitate cu aplicarea legii și a demarat
procesul de constituire a unui sistem propriu, național, de organe pentru
facerile interne. Prin Hotărârea Guvernului s-a creat Departamentul Poliției și
și a secțiilor de poliție raionale. Astfel, locul miliției este ocupat de
noile organe ale afacerilor interne – Poliția. Procesul de reformare a organelor
afacerilor interne a continuat și pe parcursul ultimilor ani. În prezent
Poliția Republicii Moldova este o instituție democratică în slujba
cetățeanului, instituție menită să apere valorile fundamentale ale societății:
drepturile și libertățile cetățenești, proprietatea privată și publică, ordinea
și liniștea publică. Poliția se află în componența Ministerului Afacerilor
Interne. Misiunea acestui minister include analizarea situației și problemelor
din domeniile de activitate gestionate precum și elaborarea politicilor publice
eficiente în domeniile de activitate aferente. De asemenea, ministerul este
responsabil de monitorizarea calității politicilor și actelor normative
existente și de a face recomandări privind intervențiile justificate ale
statului care vor oferi soluții eficiente în domeniile de competență, asigurând
cel mai bun raport dintre rezultatele scontate și costurile preconizate.
Principalele domeniile de activitate ale Ministerului de Interne al Republicii
Moldova sunt:
- ordinea și
securitatea publică;
- managementul
integrat al frontierei de stat;
- combaterea
criminalității organizate;
- gestionarea
fluxului emigrational, azilului și integrării străinilor;
- prevenirea și
lichidarea consecințelor situațiilor de urgență și excepționale, protecția civilă,
apărarea împotriva incendiilor și acordarea primului ajutor calificat;
- asigurarea
respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, precum și
apărarea proprietății publice și private;
- evidența
populației și cetățeniei, evidența vehiculelor și conducătorilor de vehicule;
Ministerul
de Interne al Republicii Moldova are în structură următoarele direcții,
servicii și secții:
- Cabinetul
ministrului (la nivel de secție)
- Direcția
analiză, monitorizare și evaluare a politicilor
- Direcția
politici în domeniul ordinii și securității publice
- Direcția
politici de prevenire și combatere a criminalității
- Direcția
cooperare internațională
- Direcția
politici în domeniul managementului integrat al frontierei de stat
- Direcția
politici în domeniul migrației și azilului
- Direcția
politici în domeniul gestionării crizelor și situațiilor de urgență
- Direcția
politici de personal și învățământ
- Serviciul
politici în domeniul evidenței populației și cetățeniei
- Serviciul
politici în domeniul rezervelor materiale de stat
- Serviciul
probleme speciale
- Serviciul audit
intern
- Direcția
management instituțional
- Secția juridică
- Secția resurse
umane
- Secția
financiar-administrativă
- Secția
management documente
- Serviciul
informare și comunicare cu mass-media
Acest
minister are subordine următoarele instituții:
- Inspectoratul
General al Poliției
- Inspectoratul
General al Poliției de Frontieră
- Inspectoratul
General pentru Situații de Urgență
- Inspectoratul
General de Carabinieri
- Biroul
migrațiune și azil
- Serviciul
tehnologii informaționale
- Serviciul
protecție internă și anticorupție
- Serviciul
dirijare operațională și inspectare
- Academia „Ștefan
cel Mare”
- Serviciul
medical
- Clubul sportiv
central "Dinamo
- Agenția Rezerve
Materiale
Alecu Russo
Alecu Russo a fost un poet, prozator, eseist, memorialist și
critic literar român (originar din Basarabia), ideolog al generației
de la 1848, care s-a născut la data de 17 martie 1819 la Chișinău și
a decedat la data de 5 februarie 1859. Este autorul volumului Cântarea
României, tipărit anonim. Fără a revendica vreodată explicit această operă, a
furnizat unul dintre cele mai cunoscute litigii de paternitate literară din
istoria literaturii române. A participat la Revoluția de la 1848 din Moldova,
după care a luat parte la Marea Adunare Națională românească de la Blaj din
3/15 mai 1848 și la adunarea de la Lugoj din 15/27 iunie 1848. A fost arestat
la Dej și întemnițat la Cluj. A militat pentru Unirea Principatelor Române. A
murit de tuberculoză și este înmormântat la Biserica Bărboi din Iași. Alecu
Russo a început să scrie în limba franceză la vârsta de 20 de ani, dar a
publicat numai în limba română între anii 1846 – 1856 și numai în
reviste, având de gând să-și termine scrierile sale și să revină asupra lor,
lucru pentru care nu a mai avut răgaz. Activitatea cea mai importantă a
desfășurat-o în anul 1855 la revista România literară a lui Vasile Alecsandri. Aici au apărut Cugetările, Amintirile și poemul Cântarea României. Alecu Russo și-a asumat rolul de îndrumător în
teatru, în critica literară și în folclor. El a atras atenția asupra
importanței literaturii originale, de caracter specific național, recomandând
scriitorilor să se inspire din trecutul de luptă al poporului nostru și din
literatura de circulație. Masca mortuară a lui Eminescu
Gravor - M.Fetița de la Monetăria statului român
Sculptor - Filip Marin 17.06.1889
"Inima inimii noastre, Eminescu!
Sufletul sufletului nostru, Eminescu!"
....Nichita Stănescu - 1982
Basarabia recunoscătoare 15 iunie 1999
Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15
ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în
Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii
români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din
literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară
Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului
Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a
plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de
volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu
Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de
3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat
la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa,
poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la
umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28
octombrie 1948) membru al Academiei Române.
Insigna - Federația de fotbal - Chișinău
Federaţia
Moldovenească de Fotbal (F.M.F.) este forul conducător al fotbalului din Republica Moldova.
Aceasta se ocupă cu organizarea Cupei Moldovei, Diviziei Naționale și
a naționalei de fotbal a Republicii Moldova și are sediul în Chișinău.
Federaţia Moldovenească de Fotbal este afiliată la UEFA din anul 1993 dar
și la FIFA, începând cu anul următor – 1994.
Deasupra
admiri un timbru din Republica Moldova dedicat împlinirii a 20 de ani de
existenţă a Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal şi centenarului fotbalului
moldovenesc.
Muncă impecabilă - 20 de ani
Piesa medalistică de mai este o
decorație din vremea când
Republica Moldova făcea partea din marele stat comunist Uniunea Sovietică.
Textul marcat pe decoratie "Безупречного труд 20 лет МПП-РССМ” tradus cu
opțiunea Google Translate devine “Muncă impecabilă 20 ani”, asemănătoare distincției
“Fruntaș în producție” din România regimului comunist. Se înțelege că și regimul comunist din Moldova sovietică abuza de
sistemul stufos de insigne, medalii, plachete, decorații sau ordine pentru a
mobiliza oamenii muncii în activitatea de a obține rezultate cât mai bune în munca lor.
Și acest gen de distincții erau confecționate din metal mort, strident colorate
pe care abuzau simbolurile comuniste ale timpului: - secera și ciocanul – simbolul comunismului
- steaua în cinci colțuri, de inspirație
sovietică, marcând victoria și superioritatea societății comuniste față de
alte orânduiri sociale
- culorile steagului național – simbolizând
patriotismul local
- coroana de spice de grâu și crengi de viță
de vie – simbolizând agricultura intensivă a țării etc
Cea mai bună nașă
Piesa medalistică de mai este o
insignă foarte nimerită pentru un cadou oferit nașei de botez sau de cununie.
Piesa este realizată de o companie privată din Republica Moldova. Oferind acest
cadou nu foarte scump nașei de botez sau de cununie faceți dovada unei ființe
deosebite.
___________ooOoo____________
PERSONALITĂȚI CULTURALE
PE BANCNOTELE LUMII
Botanist sârb Iosif Pancic, a trăit între anii 1814 - 1888
Detaliu vignetă de pe o felicitare franceză
Detaliu vignetă de pe un bilet de spaniol de loterie
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 23.07.2022