1. În data de 29
noiembrie 2021 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă cu
valoarea nominală de 50 lei, care celebrează trecerea a 150 de ani de
nașterea lui Nicolae Iorga. În centrul câmpului aversului monedei este
redată Stema Republicii Moldova, în partea de sus este înscris anul emisiei
“2021”, în partea de jos, sub o linie orizontală,
este înscrisă valoarea monedei “50 LEI” și periferic circular, în exergă, este
aplicată inscripția: “REPUBLICA” (doar pe partea stângă) și “MOLDOVA” (doar pe
partea dreaptă). În plan central al reversului este redat portretul lui Nicolae
Iorga, un sul de hârtie pe care este inscripționat un citat celebru, o călimară
și cu o pană de scris; În partea stângă sus, cu majuscule, este gravată
inscripția „NICOLAE IORGA”, iar în partea dreaptă jos - anii de viață
„1871-1940”.
Caracteristicile tehnice ale
monedei sunt următoarele: valoarea – 50 lei, data emiterii – 29 noiembrie 2021,
seria – Personalități, metal (compoziție) – argint, puritatea – 99,9%, forma –
rotundă, diametrul – 30 milimetri, greutatea – 16,5 grame, calitatea – proof,
margine – zimțată și tiraj – 250 exemplare.
Nicolae Iorga, nume real Nicu
N. Iorga, a fost un istoric, critic literar, documentarist,
dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar,
prim-ministru, profesor universitar și academician român, care s-a născut la
data de 17 ianuarie 1871 la Botoșani și a decedat la data de 27 noiembrie 1940
la Strejnic, județul Prahova. După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a
jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, ”rolul
lui Voltaire”. Strămoșii lui Nicolae Iorga se pare că erau de origine
aromână, veniți din zona Pindului, deși istoricul nu s-a identificat niciodată
explicit și fără echivoc cu această etnie. Părinții lui au fost Nicu Iorga,
avocat, și Zulnia Iorga, născută Arghiropol. Numele de botez este Niculae,
acesta fiind și motivul pentru care, în majoritatea cazurilor, în timpul vieții
s-a semnat N. Iorga. Numele Nicolae apare târziu și rar din mîna sa, fiind
covîrșitor folosit ulterior, la reeditarea scrierilor sale. Soția lui Nicolae
Iorga a fost Catinca. După studii elementare și gimnaziale în Botoșani,
termină Liceul Național din Iași în 1888. Absolvă
Universitatea din Iași într-un singur an cu diploma "magna cum
laude". Continuă studiile universitare la Paris, Berlin și Leipzig,
obținând doctoratul (1893) la numai 23 de ani. Iorga devine în 1893, la numai
23 de ani, membru corespondent al Academiei Române. Omul care se descurca
fluent în 18 limbi de comunicare a absolvit Universitatea din Iași într-un
singur an. În 1894, la 24 de ani, obține prin concurs catedra de istorie la
Universitatea din București. Din 1911 este membru activ al Academiei
Române. Începînd din 1908 ține cursuri de vară la Vălenii de Munte,
județul Prahova. Dotat cu o memorie extraordinară, cunoștea istoria universală
și în special pe cea română în cele mai mici detalii. Nu este cu putință să-ți
alegi un domeniu din istoria românilor fără să constați că Nicolae Iorga a
trecut deja pe acolo și a tratat tema în mod fundamental. În timpul regimului
comunist opera sa istorică a fost în mod conștient ignorată, istoria României
fiind contrafăcută în concordanță cu vederile regimului de către persoane
aservite acestuia. Iorga a fost autor al unui număr uriaș de publicații, cel
mai mare poligraf al românilor: circa 1250 de volume și 25000 de articole.
Opera sa istorică cuprinde diverse domenii: monografii de orașe, de domnii, de
familii, istoria bisericii, a armatei, comerțului, literaturii, tipăriturilor,
a călătorilor în străinătate etc. Cîteva din publicațiile mai importante:
Studii și documente cu privire la istoria românilor, în 25 volume
(1901-1913), Istoria imperiului otoman în 5 volume. Ca
literat, Nicolae Iorga a scris poezii, drame istorice (Învierea lui
Ștefan cel Mare, Tudor Vladimirescu, Doamna lui Eremia, Sfântul Francisc din
Asisi și altele), volume memorialistice (Oameni cari au
fost, O viață de om, așa cum a fost). Iorga este autorul a 1003 volume,
12755 articole, 4963 recenzii. În 1903 a preluat conducerea revistei
Sămănătorul. Ca om politic, a fost co-fondator al Partidului
Naționalist-Democrat, în anii 1931-1932 Prim-ministru și Ministru al Educației
Naționale. Membru al parlamentului în mai multe legislaturi, Iorga era un
reputat orator, temut de adversarii săi politici. Nicolae Iorga a fost
fondatorul (1920) și director al Școlii Române din Paris ("Fontenay-aux-Roses").
A editat și condus numeroase ziare și reviste ("Neamul
românesc", "Revista istorică", "Revue Historique du
Sud-Est-Européen", "Floarea darurilor" etc.). Împreună
cu un grup de profesori, fizicieni și alți oameni de știință a ajutat la
pornirea mișcării de cercetași din România și la dezvoltarea organizației Cercetașii
României. Nicolae Iorga a avut un sfârșit tragic, fiind ridicat de la
vila sa din Sinaia și asasinat la 27 noiembrie 1940 de către legionari, fiind
considerat responsabil de uciderea Căpitanului, Corneliu Zelea Codreanu în
timpul regimului de autoritate monarhică a regelui Carol al II-lea. După
aflarea veștii despre asasinarea lui Iorga, 47 de universități și academii din întreaga lume au
arborat drapelul în bernă. (Sursa NET – Vlada Aftene)
2. În
data de 29 noiembrie 2021 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă
comemorativă cu valoarea nominală de 100 lei, care celebrează trecerea
a 200 de ani de nașterea lui Vasile Alecsandri. În centrul câmpului
aversului monedei este redată Stema Republicii Moldova, în partea de sus este
înscris anul emisiei “2021”, în partea de jos, sub o linie orizontală, este înscrisă valoarea monedei “100 LEI” și
periferic circular, în exergă, este aplicată inscripția: “REPUBLICA” (doar pe
partea stângă) și “MOLDOVA” (doar pe partea dreaptă). În planul central al reversului este redat portretul lui Vasile
Alecsandri, o carte deschisă, ramuri de copac și trei păsărele. În partea stângă sus, cu
majuscule, este gravată inscripția „200 DE ANI DE LA NAȘTERE”, iar în partea stângă,
cu majuscule, este gravată inscripția ”VASILE ALECSANDRI” și anii
de viață „1821-1890”.
Caracteristicile tehnice ale
monedei sunt următoarele: valoarea – 100 lei, data emiterii – 29 noiembrie
2021, seria – Aleea Clasicilor din Grădina Publică “Ștefan
cel Mare și Sfânt” din municipiul Chișinău, metal (compoziție) – aur,
puritatea – 99,99%, forma – rotundă, diametrul – 24 milimetri, greutatea – 7,8
grame, calitatea – proof, margine – zimțată și tiraj – 150 exemplare.
Vasile
Alecsandri a fost un poet, prozator și dramaturg (născut 21 iulie
1821, Bacău - decedat 22 august 1890, Mirceşti, judeţul Iaşi). Provine dintr-o
familie boierească de mijloc. A studiat în
casa părintească cu călugărul maramureșean Gherman Vida și la pensionul francez
al lui Cușnim, apoi, între 1834 și 1839, la Paris, unde se consacră mai ales
literaturii, după cîteva încercări nereușite în domeniul medicinei, în cel
juridic și cel ingineresc. După înapoierea în Moldova, participă la toate
inițiativele tovarășilor săi de generație: director al Teatrului din Iași
împreună cu C. Negruzzi şi M. Kogălniceanu. A luat parte la mișcarea
revoluționară de la 1848 din Moldova, redactînd unul din documentele ei
programatice și a petrecut un an de exil în Franța. Înapoiat în țară, ia parte
la luptele pentru Unirea Principatelor Moldova şi Muntenia, se numară printre
devotații lui Al. I. Cuza și e trimis de acesta în Franța, Italia și Anglia,
pentru a determina marile puteri să recunoască faptul dublei sale
alegeri. Deputat și ministru în mai multe rînduri, e ministru al României
la Paris între 1885 și 1890. Ca scriitor, a debutat în 1840, cu nuvela Bucheti,
publicată în "Dacia literară", și cu pieseta "Farmazonul
din Hîrlău". După cîteva încercări în limba franceză, ca poet de limba
română apare pentru prima dată în 1843 în Calendar pentru poporul românesc.
Alecsandri e un scriitor angajat, inspirat de marile probleme ale epocii și, în
același timp, un artist subtil, observînd lumea înconjurătoare fără scepticism,
dar și fară exagerate iluzii, tinzînd în domeniul expresiei spre o senină
clasicitate. Pastelurile, o parte din legende și proza memorialistică au
rezistat cu succes trecerii timpului. Anii directoratului la Teatrul din
Iași (1840-1842) sunt un exemplu al seriozității și puterii de muncă a
tînărului scriitor. În istoria internă a personalității lui Alecsandri cîteva
evenimente au jucat un rol determinant: dragostea pentru Elena Negri (sfîrsită
tragic în 1847), care l-a încurajat în rolul de poet național, dar i-a
deschis și sursele, chiar dacă nu foarte profunde ale lirismului intim.
Alecsandri este cel mai cuprinzator dintre scriitorii generației sale,
exprimîndu-i nu numai năzuințele patriotice, ci și descoperirile din
continentul vieții intime și încercîndu-și puterile în aproape toate genurile
și speciile literare fundamentale. Alecsandri călătorește cu diferite prilejuri
prin Moldova, Muntenia, Bucovina și Transilvania, în partea europeană a
Turciei, în Italia, Austria, Germania, Franța, Spania, Anglia, nordul Africii,
din plăcere personală, pentru a o însoți pe Elena Negri, plecată în căutarea
unei clime mai favorabile sănătații sale zdruncinate, sau cu însărcinări
oficiale. Fiecare din aceste călătorii, lasă urme în creația sa, în proză sau
în versuri și se tipărește pe ecranul experienței omenești ce-i definește
personalitatea publică și intimă. Descoperirea poeziei populare, care are loc
cu ocazia unei asemenea călătorii, va marca profund destinul său de scriitor și
va avea consecințe incalculabile asupra întregii dezvoltări a literaturii
noastre din secolul trecut și de mai tîrziu. Prin traducerile în limbile
franceză, germană, engleză ale poeziilor populare sau ale unora din poeziile
originale, Alecsandri se numară și printre primii noștri scriitori moderni a căror
operă a devenit accesibilă străinătății. Poeziile, cărora autorul însuși le-a
acordat, în conformitate cu gustul și cerințele epocii, calitatea principală în
cuprinsul operei, au fost structurate, în cîteva cicluri mai mult sau mai puțin
unitare sub aspectul tematicii, al principalelor caracteristici stilistice și
al epocii în care au fost scrise. Primele sunt cele inspirate din poezia
populară, "Doinele". Al doilea grup de poezii, "Lăcramioare",
apărute pentru prima dată în volumul din 1853, cuprinde partea cea mai mare a
poeziei erotice a lui Alecsandri, Jurnalul poetic al dragostei pentru Elena
Negri, Lăcrămioarele demonstrează mai curînd muzicalitatea versului
alecsandrinian, decît aderența lui la lirica de confesiune; expresia e de aceea
adeseori stîngace. Ciclurile de poezii intitulate "Suvenire"
(1853) și "Margăritarele" (1863) au mult mai puțină unitate
decît cele precedente. Deceniul al șaptelea al secolului al XlX-lea reprezintă
un moment de cotitură în viața și creația lui Alecsandri. Pastelurile, Legendele
și Ostașii noștri lărgesc și aprofundează, în același timp, inspirația
folclorică, ce va rămîne una din constantele creației sale. Pastelurile, poezii
descriptive, apărute, în marea lor majoritate, mai întîi în Convorbiri literare
reconstituie în cheie poetică succesiunea anotimpurilor într-un peisaj
românesc. Poet grațios și echilibrat, discret, dar vibrînd în fața
frumuseții, atent la armonia ansamblului și fin cizelator de imagini surprinse
fugitiv în evanescența anotimpurilor (Iarna, Sania, Malul Siretului), sensibil
la farmecul naturii genuine, dar și la sugestiile rafinate ale unui obiect de
artă, Alecsandri rezistă cel mai bine trecerii timpului tocmai în asemenea
poezii în care manifestă calitatea reală a talentului său, răspunzînd totodata
unei nevoi de armonie înnăscută sufletului omenesc. T. Maiorescu, într-un
text din 1886, sintetizează într-o formulă pregnantă și acceptabilă pînă azi
însemnătatea operei lui în ansamblu: “În Alecsandri vibrează toată inima,
toată mișcarea compatrioților săi, cîtă s-a putut întrupa într-o formă poetică
în starea relativă a poporului nostru de astăzi. Farmecul limbei române în
poezia populară, el ni l-a deschis; iubirea omenească și dorul de patrie în
limitele celor mulți dintre noi el le-a întrupat; frumusețea proprie a
pămîntului nostru natal și a aerului nostru el a descris-o; […] Cînd
societatea mai cultă a putut avea un teatru în Iași și București, el a răspuns
la această dorință, scriindu-i comedii și drame; cînd a fost chemat poporul
să-și jertfească viața în războiul din urmă, el singur a încălzit ostașii
noștri cu raza poeziei. A lui liră multicordă a rasunat la orice adiere ce s-a
putut deștepta din mișcarea poporului nostru în mijlocia lui. “ (Sursa
- Net - Vlada Afteni)
3. În data de 29 noiembrie
2021 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă cu
valoarea nominală de 50 lei, care celebrează trecerea a 100 de ani de
nașterea lui Eugen Coșeriu.În centrul câmpului aversului monedei este
redată Stema Republicii Moldova, în partea de sus este înscris anul emisiei
“2021”, în partea de jos, sub o linie orizontală,
este înscrisă valoarea monedei “50 LEI” și periferic circular, în exergă, este
aplicată inscripția: “REPUBLICA” (doar pe partea stângă) și “MOLDOVA” (doar pe
partea dreaptă). În planul central al reversului este redat portretul lui Eugen
Coșeriu, imaginea unei mașini de scris, cu majuscule inscripția “EUGEN COȘERIU”
și anii de viață “1921 - 2002”. În partea dreaptă sus, urmând circumferința
monedei este gravată cu majuscule inscripția „100 DE ANI DE LA NAȘTERE”.
Caracteristicile tehnice ale
monedei sunt următoarele: valoarea – 50 lei, data emiterii – 29 noiembrie 2021,
seria – Știință și inovare, metal (compoziție) – argint, puritatea – 99,9%,
forma – rotundă, diametrul – 30 milimetri, greutatea – 16,5 grame, calitatea –
proof, margine – zimțată și tiraj – 200 exemplare.
Eugen Coșeriu a fost un
lingvist român din exil, membru de onoare al Academiei Române din anul
1991, care s-a născut la data de 27 iulie 1921, în comuna Mihăileni, județul
interbelic Bălți și a decedat la data de 7 septembrie 2002 la Tubingen, în
Germania. Este fondatorul primei școli lingvistice din America de Sud și al
Școlii lingvistice de la Tubingen. Părinte a ceea ce azi se numește
lingvistica integrală, Eugeniu Coșeriu este unul dintre cei mai importanți
lingviști ai secolului al XX-lea. A absolvit liceul Ion Creangă din
orașul Bălți, apoi și-a continuat studiile în filologie la
universitățile din Iași și Roma. Ulterior a studiat și filozofie la
Universitatea din Roma. Între anii 1950 – 1963 a predat la
Universitatea din Montevideo-Uruguay, iar între anii 1961 – 1963 a fost profesor-invitat și la Universitatea
din Bonn – Germania. Din anul 1963 și până la sfârșitul vieții a
fost profesor la Universitatea din Tubingen. A fost Doctor Honoris
Causa a aproape 50 de universități din întreaga lume. Doctor în Filologie
și Filosofie, autorul unui număr de peste 50 de volume și a mii de pagini de
exegeză, al unor noi teorii despre principiile fundamentale ale filologiei,
contribuie la îmbogățirea metodologiei disciplinelor lingvistice. Opera
științifică a lui Eugen Coșeriu n-a cunoscut prea multe ediții în limba română,
majoritatea lucrărilor savantului au apărut în italiană, spaniolă, germană,
franceză și alte limbi. Traducerea în românește a Lecțiilor de lingvistică
generală a fost un eveniment reverberant în viața academică de la Chișinău
și București. Eugen Coșeriu a menținut
legături strânse cu mediul științific românesc și cu baștina, revenind deseori
atât în satul său natal, cât și la București, Cluj, Chișinău. În calitate
de om de știință nu a ezitat să-și susțină cu fermitate convingerile, chiar
atunci când acestea veneau în contradicție cu un regim sau altul. Referindu-se
la practicile de „purificare lingvistică” la care recurg autoritățile de la
Chișinău, promovând ideea existenței unei limbii moldovenești, în cadrul
conferinței științifice Unitatea limbii române - cu privire specială la
Basarabia și Bucovina, Eugen Coșeriu a reiterat opinia, pe care a susținut-o
mereu, că „a promova sub orice formă o limbă moldovenească, deosebită de
limba româna este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greșeală naivă,
ori o fraudă științifică. Din punct de vedere istoric și practic este o
absurditate, o utopie și din punct de vedere politic e o anulare a identității
etnice și culturale a unui popor și deci un act de genocid etnico-cultural”.
Eugen Coșeriu folosea în activitatea didactică și de cercetare mai multe limbi,
schimbând cu ușurință limba în care ținea cursurile. Cât privește limba sa
maternă, ordinea este următoarea: "Româna și italiana, apoi spaniola și
germana (...). Depinde însă și de circumstanțe și de felul de texte: versuri
scriu în română, proză am scris în italiană, iar studiile de lingvistică au
fost elaborate în spaniolă, franceză și germană". Enumăr doar câteva
dintre lucrările sale:
- Sincronia, diacronia e historia – Madrid, 1973
- Gramatica y semantica universales – Madrid, 1978
- Das romanische Verbalsystem – Tubingen, 1976
- Introducere în lingvistică – Cluj, 1999
- Lecții de lingvistică generală – Chișinău, 2000
- Latinitatea orientală, în culegerea Limba română este patria mea. Studii. Comunicări. Documente - Chișinău, 1996.
xxx
O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
UN DIALOG EPIGRAMATIC
__________xxx__________
CÂTEVA INSIGNE DIN
JUDEȚUL CONSTANȚA
Insigna - Mamaia '91
Mamaia este
o localitate componentă a municipiului Constanța, ce se află în nordul
municipiului. Este o stațiune turistică de vară a litoralului românesc, cu
foarte puțini locuitori permanenți (7 la recensământul din 2002), însă
suprapopulată pe parcursul verii. Mamaia este situată pe un grind litoral
între Marea Neagră și limanul Siutghiol. Grindul are o lungime de 8 km,
însă o lățime de doar 300 m. Plaja foarte lungă, cu o lățime de până la
250 m, este acoperită cu un nisip foarte fin, parte mineral, parte
cochilifer. De-a lungul acesteia se află multe magazine, restaurante, terase,
cluburi și discoteci. Mamaia era inițial un sătuc dobrogean costier
tipic, cu pescari greci greci și lipoveni, oieri români și
crescători de cai tătari, denumirea provenind de la un proprietar tătar al
locului din vremea stăpânirii turcești, pe nume Mamai. Amplasamentul actual al
Mamaiei era neconstruit până în anul 1906, când apar primele cabine de lemn
reunite sub două Pavilioane, terminate cu câte un foișor, și o punte care
înainta în mare. Inaugurarea primelor construcții a avut loc pe 22 august 1906,
acestea fiind amenajate după planurile arhitectului peisagist E. Recont,
în urma extinderii portului către plajele existente din
sudul Constanței și a mutării "băilor de mare" spre nord,
respectiv în actuala Mamaia. Pentru a înlesni accesul turiștilor către Mamaia
(mai precis spre ceea ce este acum zona Cazinoului din Mamaia), între gara
Constanța și stațiune se montează o linie de cale ferată pe traseul ocupat
astăzi de Bulevardul Mamaia. Aceasta cale ferată a dispărut prin anii
1960. Aceste prime construcții au reprezentat centrul activităților
turistice din stațiune până la dispariția lor într-un incendiu în anul 1920.
Imediat după încheierea primului război mondial stațiunea se dezvoltă și începe
amenajarea ei, odată cu construirea rezidenței de vară a familiei regale, în
actualul Club Castel. În anul 1935 se construiește Cazinoul iar în anul
1934 apare primul hotel, de fapt o vilă mare. Primul hotel în adevăratul
sens, a fost Rex (1936), dar abia în 1957 încep să apară și
hotelurile-bloc, primele fiind hotelul Parc și cel numit atunci București
(actual IAKI), care și astăzi reprezintă două dintre hotelurile mai înalte ale
Mamaiei. În perioada comunistă, la Mamaia s-au realizat o serie de construcții
fără un plan de urbanizare, pentru a putea fi suportat valul de turiști atrași
de nisipul fin. Dezvoltarea stațiunii a fost în două etape: între anii 1959 –
1965 s-a dezvoltat partea sudică, iar partea nordică a fost ridicată în mare
parte în timpul lui Ceaușescu, adică între anii 1982 – 1985. În această
perioadă, Mamaia a devenit un adevărat „aspirator de valută”, atrăgând nu numai
turiștii români sau din celelalte țări comuniste, dar și un mare număr de
„oaspeți” din „țările imperialiste”. În stațiunea Mamaia, în
perioada 1963 – 2012, s-a desfășurat Festivalul național de muzică ușoară
românească, foarte apreciat la timpul respectiv, care a reușit să lanseze
numeroase șlagăre (hituri) care și astăzi sunt murmurate de melomanii
vârstinci. În
luna februarie a anului 1963, în cadrul unei dezbateri organizate la Consiliul
muzicii din Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă (CSCA), s-a hotărât
organizarea unui concurs şi un festival de muzică uşoară. Organizarea acestuia
a avut ca scop promovarea muzicii uşoare româneşti. Aşa s-a născut Festivalul
de muzică uşoară de la Mamaia. Pe atunci, Mamaia era o staţiune superbă,
renumită pentru nisipul său fin. Deşi exista ca staţiune, încă de la începutul
secolului al XX-lea, în anul 1963, Mamaia se afla în plină dezvoltare
urbanistică. În perioada 1959-1965, s-a construit partea sudică a
staţiunii. Festivalul s-a desfăşurat în
noul Teatru de Vară (pe atunci Teatrul “Ovidiu”) din staţiunea Mamaia,
inaugurat chiar în prima zi a festivalului. Teatrul este amplasat în zona
complexului “Perla” şi avea o capacitate de 1100 locuri.
Iniţial, Festivalul de
la Mamaia a fost un festival de Creaţie. Interpreţii cântau piesele care le
erau încredinţate de către compozitori. Secţiunea “Interpretare” s-a introdus
ceva mai târziu. La primele trei ediţii ale festivalului (1963, 1964, 1965),
piesele din concurs au fost prezentate in două interpretări (după modelul
Festivalului de la San Remo). Acest lucru a avut ca scop o mai mare
obiectivitate în stabilirea aprecierilor. La cea de-a IV-a ediţie, în anul
1966, piesele din concurs au avut doar o singură variantă de interpretare. În
cadrul primei ediții a festivalului (anul 1963, 25 - 29 august) au fost prezentate 16 piese
(selectate din 443). În afara concursului s-au desfăşurat nişte concerte de
muzică uşoară, unde au fost prezentate 42 de şlagăre apărute în ultimii ani. În
cadrul acestei ediţii au participat mari artişti precum Ioana Radu,
Dorina Drăghici, Luigi Ionescu, Gigi Marga, Nicolae Niţescu, Ludovic Spiess. Margareta
Pâslaru, Constantin Drăghici, Lavinia Slăveanu, Roxana Matei sau Ilinca
Cerbacev erau deja vedete consacrate ale muzicii româneşti. Revelaţiile
festivalului au fost Doina Badea, Aurelian Andreescu şi compozitorul Florin
Bogardo. În cadrul primei ediții s-au acordat următoarele premii: Premiul
Uniunii Tineretului Muncitor: “Spre soare” (muzica: George Grigoriu; text:
Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu) – interpretare: Doina Badeaș Premiul
Litoralului: “Zorile” (muzica: Temistocle Popa; text: Angel Grigoriu & Romeo
Iorgulescu) – interpretare: Luigi Ionescu / Constantin Drăghici, Premiul
Radioteleviziunii: “Oglinzile mării” (muzica: Eugen Teger; txt: Ion Şerebreanu)
– interpretare: Constantin Drăghici / Doina Badea, Premiul
Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor: “Aş vrea iar anii tinereţii” (muzica
Henri Mălineanu; text: Harry Negrin) – interpretare: Ioana Radu / Dorina
Drăghici, Premiul
Uniunii Scriitorilor: “Cum e oare?” (muzica: Florin Bogardo; text: Madeleine
Fortunescu) – interpretare: Margareta Pâslaru / Gigi Marga
***
Insigna prezentată mai sus s-a realizat cu ocazia ediția a 21-a Festivalului (anul 1991, 28 august – 2 septembrie). Au susținut recitaluri: Doina şi Ion Aldea Teodorovici,Adrian Antonescu (USA), Compact, Gabriel Cotabiţă şi grupul Vodevil, Mihai Constantinescu, Adrian Daminescu, Mirabela Dauer (acompaniată de formaţia Romanticii’90), Gheorghe Gheorghiu, Anastasia Lazariuc (R. Moldova), Trupa “Real”, Dan Spătaru, Ion Suruceanu (R. Moldova, acompaniat de formaţia Real). A avut loc şi un recital susţinut de artişti care s-au lansat pe scena festivalului. Aceştia au fost: Monica Anghel, Florin Apostol, Ovidiu Baciu, Adrian Enache, Marina Florea, Madălina Manole, Laura Stoica, Aurelian Temişan, Roxana Vulpescu. Pe 2 septembrie, în Portul Tomis din Constanţa, a avut loc Decernarea Trofeului “Mamaia’91”, urmată de un Concert Extraordinar, susţinut de Laureaţii Festivalului şi Gabriel Cotabiţă cu formaţia “Vodevil”. S-au acordat următoarele premii:
Premii secţiunea Interpretare – Secţiunea I (debutanţi), Premiul I - Carmen Trandafir (cu piesele “Putem clădi o lume” & “Dă, Doamne cântec”), Premiul II - Daniela Gyorfi, Premiul III - Ioana Anghel și Alexandra Vărgatu, Premii secţiunea Interpretare – Secţiunea II (interpreţi care au mai participat la diverse festivaluri de interpretare), Premiul I - Radu Dolgan : „Noi, tinerii” & „Dar eu te mai iubesc”, Premiul II - Ovidiu Komornyik (Deva), Premiul III - Oana Hanganu (Neamţ), Premiul III - “Nu suntem îngeri” (muzică: George Grigoriu; text: Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu) – voce Adrian Daminescu
***
Ultima ediție a avut loc în anul 2012 – ed.42 (23 – 26 august). Au avut loc recitaluri: Seară in memoriam Aurelian Andreescu: Alexandru Adrian, Dragoş Chircu, Corina Chiriac, Adrian Daminescu, Alin Ignat, Daniel Iordăchioaie, Horia Moculescu, George Nicolescu, Adrian Romcescu, Ionuţ Ungureanu; Paula Seling& Ovi&Band; Mircea Baniciu&Pacifica. S-au acordat următoarele premii: Premii secţiunea Interpretare: Premiul I- Alexandra Șipoș (Bucureşti), Premiul II - Mihaela Chisnencu (Bucureşti, Premiul III- Adnana Olariu (Hunedoara)Premii secţiunea Creaţie - Prime audiţii: - Premiul I - “Tăcerile de fier” (muzică: Horia Moculescu/text: George Țărnea)-voce: Horia Moculescu; Premiul II - “Te aștept, sărută-mă” (muzica: Dan Dimitriu/text: George Popovici)-voce: Irina Ionescu; Premiul III -”Cântec de dragoste” (muzică: Vali Rortari/text: Aniela Rotari, Alexandra Ivan)-voce: Aurelian Temișan, Premii secţiunea Creaţie I – Prime audiţii, Premiul II - “Copiii noştri” (muzica: Ionel Tudor; text : Andreea Andrei) – interpretare: Gabriel Cotabiţă, “Nu e gelozie” (muzică: Ion Cristinoiu; text: Dan V. Dumitriu) – interpretare: Gabriel Cotabiţă
***
Insigna prezentată mai sus s-a realizat cu ocazia ediția a 21-a Festivalului (anul 1991, 28 august – 2 septembrie). Au susținut recitaluri: Doina şi Ion Aldea Teodorovici,Adrian Antonescu (USA), Compact, Gabriel Cotabiţă şi grupul Vodevil, Mihai Constantinescu, Adrian Daminescu, Mirabela Dauer (acompaniată de formaţia Romanticii’90), Gheorghe Gheorghiu, Anastasia Lazariuc (R. Moldova), Trupa “Real”, Dan Spătaru, Ion Suruceanu (R. Moldova, acompaniat de formaţia Real). A avut loc şi un recital susţinut de artişti care s-au lansat pe scena festivalului. Aceştia au fost: Monica Anghel, Florin Apostol, Ovidiu Baciu, Adrian Enache, Marina Florea, Madălina Manole, Laura Stoica, Aurelian Temişan, Roxana Vulpescu. Pe 2 septembrie, în Portul Tomis din Constanţa, a avut loc Decernarea Trofeului “Mamaia’91”, urmată de un Concert Extraordinar, susţinut de Laureaţii Festivalului şi Gabriel Cotabiţă cu formaţia “Vodevil”. S-au acordat următoarele premii:
Premii secţiunea Interpretare – Secţiunea I (debutanţi), Premiul I - Carmen Trandafir (cu piesele “Putem clădi o lume” & “Dă, Doamne cântec”), Premiul II - Daniela Gyorfi, Premiul III - Ioana Anghel și Alexandra Vărgatu, Premii secţiunea Interpretare – Secţiunea II (interpreţi care au mai participat la diverse festivaluri de interpretare), Premiul I - Radu Dolgan : „Noi, tinerii” & „Dar eu te mai iubesc”, Premiul II - Ovidiu Komornyik (Deva), Premiul III - Oana Hanganu (Neamţ), Premiul III - “Nu suntem îngeri” (muzică: George Grigoriu; text: Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu) – voce Adrian Daminescu
***
Ultima ediție a avut loc în anul 2012 – ed.42 (23 – 26 august). Au avut loc recitaluri: Seară in memoriam Aurelian Andreescu: Alexandru Adrian, Dragoş Chircu, Corina Chiriac, Adrian Daminescu, Alin Ignat, Daniel Iordăchioaie, Horia Moculescu, George Nicolescu, Adrian Romcescu, Ionuţ Ungureanu; Paula Seling& Ovi&Band; Mircea Baniciu&Pacifica. S-au acordat următoarele premii: Premii secţiunea Interpretare: Premiul I- Alexandra Șipoș (Bucureşti), Premiul II - Mihaela Chisnencu (Bucureşti, Premiul III- Adnana Olariu (Hunedoara)Premii secţiunea Creaţie - Prime audiţii: - Premiul I - “Tăcerile de fier” (muzică: Horia Moculescu/text: George Țărnea)-voce: Horia Moculescu; Premiul II - “Te aștept, sărută-mă” (muzica: Dan Dimitriu/text: George Popovici)-voce: Irina Ionescu; Premiul III -”Cântec de dragoste” (muzică: Vali Rortari/text: Aniela Rotari, Alexandra Ivan)-voce: Aurelian Temișan, Premii secţiunea Creaţie I – Prime audiţii, Premiul II - “Copiii noştri” (muzica: Ionel Tudor; text : Andreea Andrei) – interpretare: Gabriel Cotabiţă, “Nu e gelozie” (muzică: Ion Cristinoiu; text: Dan V. Dumitriu) – interpretare: Gabriel Cotabiţă
Premii secţiunea Creaţie II – Şlagăre lansate în perioada 22 decembrie 1989 – 01 iulie 1991, Premiul I - “Te rog domnişoară nu pleca” (muzică: Ionel Tudor; text: Andreea Andrei) – voce: Gabriel Cotabiţă
Jamboreea națională - Mamaia - Constanța - iulie 1934
În anul 1934, cercetaşii din mai multe ţări s-au reunit într-o tabără din staţiunea de la malul mării pentru a se cunoaşte, împrieteni şi întrece. Jamboreea de la Mamaia 1934 a fost inaugurată de Regele Carol al-II-lea. A treia jamboree nationala s-a desfasurat intre 5 si 30 iulie 1934 la Mamaia, sub patronajul principelui Nicolae. Din comitetul de organizare au facut parte primul ministru Gheorghe Tătărăscu, prefecti, primari, membri ai guvernului, profesori universitari, generali si ofiteri. Cu ocazia acestei jamborei s-au emis insemne personalizate (plachete si insigne), însă nu s-a lansat o serie dedicata de timbre, fiind utilizata emisiunea jamboreei precedente (Sibiu, 1932) supra-imprimata cu “Mamaia 1934”. S-a emis un total de 50000 de seturi.
Seria este celebra datorita existentei unui numar extrem de redus de exemplare la care imprimarea a fost facuta invers. Se pare ca aceste raritati au facut parte din colectia de timbre a regelui Carol al II-lea.Obiectivul Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României este „Educaţie pentru Viaţă“. Organizaţia Mondială a Mişcării Scout (OMMS) are 60 de milioane de membri activi în 295 de ţări şi teritorii. România este membru al OMMS din anul 1913.
Muzeul Marinei române - Constanța
Muzeul Marinei Române a fost înființat prin Hotărârea Consiliului de Miniștri
nr. 1127 din 29 mai 1969, publicată în Buletinul Oficial al Republicii
Socialiste România, anul V, nr. 63, punctul I, din 2 iunie 1969 și autentificat
ca instituție de interes republican, muzeu de categoria I, unic în țară. Muzeul
deschis oficial la 3 august 1969 la Constanța, în sediul fostei Școli Navale,
prezintă istoria marinei române. Muzeul Marinei este organizat pe criteriu
tematico-cronologic și are mai multe secții prezentate în 30 de săli cu o
suprafață de 10775 metri pătrați. Muzeul are un număr total de 37800 piese, 33
de colecții din care 22 colecții muzeu, 8 fond documentar și 3 diverse. Muzeul
depinde de Comandamentul Marinei Militare și cuprinde mai multe secții:
navigația în antichitate, navigația în evul mediu, navigația la gurile Dunării,
primele nave românești moderne și istoria marinei și navigației românești
moderne. Aceste domenii și subdomenii prezentate în muzeu sunt susținute de
colecții alcătuite din: amfore și ceramică veche, modele de nave, figuri de
prova, obiecte de marină, instrumente de navigație, aparatură de transmisiuni,
motoare navale, ancore și elice, tablouri, hărți, carte veche și presă de
marină, documente și fotografii cu aspecte din marină, numismatică, medalistică,
uniforme, drapele și pavilioane, machete, nave originale (pe teren) și
fragmente ale unor epave, arme albe și de foc, arme sub apă, obiecte legate de
submarine și scafandrerie precum și arheologia și explorarea lumii submarine.
Muzeul mai dispune de o bibliotecă și de numeroase arhive.
Jetonul - Restaurantul Bristol - Constanța - 20 lei
Jetoanele sunt piese din
metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune
monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru
procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume
incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele
unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt
folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele
monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local
şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de
administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care,
ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată.
Insigna - Batalionul 912 Tancuri "Scythia Minor"
Si vis pacem, para bellum
(Dacă vrei pace, pregătește-te de război!)
Astăzi, în județul Constanța există o singură unitate
militară de tancuri - Batalionul
912 Tancuri “Scythia Minor”, dislocat în garnizoana Murfatlar, care face parte din Brigada 9
Mecanizată Mărășești. Batalionul 912 Tancuri de la Murfatlar a fost înfiinţat în 2009 în
garnizoana răposatului Batalion 18 Tancuri Basarabi, desfiinţat în 2003. Cele
două unităţi seamănă ca două picături de apă atunci când vine vorba despre
tehnică, pentru că au avut în dotare acelaşi tip de tanc, însă când vine vorba
despre personal nimic nu mai aminteşte de vechii tanchişti de la „18”. Media de
vârstă la 912 Tancuri nu sare de 30 de ani. Poate şi de aceea vicisitudinile
actualului sistemul militar sunt îndurate mai uşor de tanchişti. Sunt plătiţi
la fel ca orice militar, deşi „locul de muncă” este plin de praf de puşcă şi
vara blindajul dogoreşte la 60 de grade Celsius. Se chinuiesc să menţină în
exploatare un blindat conceput acum 40 de ani, depăşit tehnic şi moral. Nu se plâng
însă şi trăiesc din plin orice tragere de luptă.
Insigna - Fruntaș în creșterea taurinelor de carne
Regiunea Dobrogea - 1965
În
timpul regimului comunist s-a instituit un amplu sistem de insigne și medalii
prin care se încerca mobilizarea tuturor categoriilor de oameni ai muncii,
printre care și sportivii, pentru obținerea de rezultate și mai bune în
activitatea fiecăruia. Aici se încadrează și insigna Fruntaș în creșterea taurinelor de carne. Baterea și conferirea
acestui gen de insigne era una din căile și mijloace la îndemână pentru
convingerea-impunerea-schimbarea conștiinței cetățenilor. Se vorbea despre “formarea omului nou, constructor și apărător
devotat al cuceririlor revoluționare ale poporului.” Se cerea astfel o
eficiență sporită în toate domeniile de activitate dar și economii de orice
fel, “la sânge”. Aceste distincții acopereau toate domeniile de activitate,
erau confecționate din metal mort, fiind strident colorate și încărcate cu
simboluri comuniste. De pe insignă nu lipsesc laurii de pe margine
simbolizând “victoria finală” în efortul de creare a “societății socialiste multilateral dezvoltate” și a “omului nou”.
Municipiul Constanța este situat pe
coasta Mării Negre, în partea de sud-est a României, în regiunea
istorică Dobrogea, reședința judeţului cu acelaşi nume şi cel mai
mare oraș al regiunii de dezvoltare Sud-Est. Alături de oraşul Cluj
Napoca, Constanța este orașul cu cel mai ridicat standard de viață din România. Conform recensământului din anul 2011, Constanța avea 254693
locuitori. Constanța este orașul cel mai vechi atestat de pe teritoriul României.
Prima atestare documentară datează din anul 657 Î.E.N., când pe locul
actualei peninsule (și chiar sub apele de azi, în dreptul Cazinoului) s-a
format o colonie greacă, numită Tomis. Deasupra am postat drapelul,
stemele interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, pozele câtorva
monumente de cultură și arhitectură constănțene, din vremuri diferite și o trimitere poștală ilustrată.
Tribunalul
Portul și Silozurile
Interiorul Catedralei ortodoxe
Cazinoul comunal
Palatul prințului Sturza
Moscheea Carol I
Statuia lui Ovidiu
Sala sporturilor
Sfânta Episcopie
Cercul militar
Fântâna cinetică de Constantin Lucaci
Monumentul Victoriei
Aspectul unei case tătărești
Pavilionul Reginei
Gara maritimă
Comandatura germană
Vedere - Constanța
Județul Constanța este județul cel mai
urbanizat din România, populația care locuiește în orașe numărând puţin peste
500000 de locuitori din totalul de aproximativ 760000 de locuitori. Județul
este situat în extremitatea SE a României, are o suprafaţă de 7071
kilometri pătrați, iar capitala judeţului este oraşul cu acelaşi nume,
Constanţa. Ca subunităţi administrative judeţul are 3 municipii - Constanța,
Medgidia și Mangalia, 9 oraşe - Băneasa, Eforie, Cernavodă, Hârșova, Murfatlar,
Năvodari, Negru Vodă, Techirghiol, Ovidiu şi 58 de comune. Deasupra am postat
harta, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt
pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, trimiteri poștale din
diferite perioade de timp, dar și alte frumoase de locuri de vizitat în judeţul
Constanţa.
Podul de la Cernavodă peste fluviul Dunărea
Sanatoriul balnear - Techirghiol
Hotel Principesa Maria - Techirghiol
Cazinoul și vederea vilelor - Techirghiol
Vedere - Olimp
Strada Mircea Vodă - Medgidia
Digul de apărare al vapoarelor în port - Mangalia
Hotel Internațional - Mamaia
Hotel Perla - Mamaia
Vedere - Băile Movila
Faleza și Cazinoul - Carmen Sylva
Vedere - Jupiter
Vedere - Litoral
Poșta, telefon, telegraf - Techirghiol
Gara - Eforie
__________ooOoo__________
PERSONALITĂȚI CULTURALE
PE BANCNOTELE LUMII
Agronom german Albrecht Daniel Thaer,
a trăit între anii 1752 - 1828
Detaliu vignetă de pe o felicitare franceză
Detaliu vignetă de pe un set de cupoane
de raționalizare a bunurilor de larg consum
din vremea războiului civil spaniol
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 17.01.2022