Epaminonda's Blog.....: Ro - M

În această articol al secţiunii Ro - M - oN (monede româneşti) pot fi admirate câteva machete de monede româneşti comemorative (jubiliare) care nu au înscrisă o valoare nominală. Se cunosc exemplare confecţionate din diferite metale (argint, bronz, cupru sau bimetal).

Aici sunt reprezentate machete de monede 1998, patinatori - A XIX-a Ediţie a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Nagano, Japonia din anul 1998. De fapt, la Nagano, în anul 1998 a avut loc A XVIII-a Ediţie a Jocurilor Olimpice de Iarnă. Este posibil ca totul să se explice printr-o eroare a Monetăriei statului român ?!

Aici sunt reprezentate machete de monede 1998, schior - A XIX-a Ediţie a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Nagano, Japonia din anul 1998. De fapt, la Nagano, în anul 1998 a avut loc A XVIII-a Ediţie a Jocurilor Olimpice de Iarnă. Este posibil ca totul să se explice printr-o eroare a Monetăriei statului român ?!

A XVIII-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă s-a desfășurat la Nagano, în Japonia, în perioada 7-22 februarie 1998. Aici au participat 2176 sportivi din 72 de state, la 72 de probe sportive. Emblema jocurilor a fost o floare ale cărei petale reprezentau în mod stilizat atleți ai sporturilor de iarnă. Această ediţie a jocurilor rămâne în istorie prin următoarele evenimente sportive:

Pentru prima dată, la bob masculin de 2 persoane, după patru manșe, echipajele Italiei și Canadei n-au putut fi departajate, ambele țări primind medalia de aur.
Norvegianul Bjorn Daehlie cucerește trei medalii de aur în proba de schi nordic și devine primul sportiv de la Jocurile de iarnă care câștigă în întreaga carieră 12 medalii olimpice.
Schioara italiană Deborah Compagnoni devine, după victoria de la slalom uriaș, primul schior alpin care câștigă medalii de aur la trei ediții diferite.

România a participat cu o delegație de 17 sportivi (5 femei și 12 bărbați), iar cel mai bun rezulatat este faptul că Eva Tofalvi s-a clasat pe locul 11 în proba de biatlon 15 km

***

DOUĂ EPIGRAME

DESPRE PROSTIE

de Virgil Iştoc - Canada

UNOR GURALIVI

Rog să-mi fie cu iertare
Dar nu-i inţeleg pe ei,
Că, deşi au gură mare,
Nu-i şi plină de idei!

CONCLUZIONÂND DESPRE PROSTIE

Când vorbesc de ea, îmi pare

Că sar voci ca opărite.

Deci pot spune că nu doare,

Dar că scoate din sărite!

_________xxXxx__________

CÂTEVA INSIGNE

ŞI MEDALII ROMÂNEŞTI

Informaţii generale despre medalistică

şi subiectul ei de studiu, medalia,

poţi citi în articolul

LE HAVRE - FRANŢA

Transmisionist de frunte - Clasa a III-a

Insignă militară - RPR

Se cunosc 3 clase de prezentare a acestei insigne. Aceste insigne se confereau militarilor în termen şi cadrelor militare din arma transmisiuni după realizarea unui barem precis determinat în lucru cu tehnica de transmisiuni, fie ea radio, radio releu sau telefonie. Acordarea acestor insigne atrăgeau după ele şi unele sumele băneşti sau promovări în ierahia militară.

O.N.E.F. (Organizaţia naţională de educaţie fizică)

Pentru minte sănătoasă în corp sănătos

O.N.E.F. (Organizaţia naţională de educaţie fizică)

Medalie sportivă - Seniori

(Carol I, Ştefan cel Mare şi Vasile Lupu)

Biserica Sf.Nicolae din Iaşi - 1485

Biserica Trei Ierarhi din Iaşi - 1632

Restaurate în 1902

sub domnia M.S.Regelui Carol I

Prim ministru D.A.Sturdza

Ministrul cultelor Spiru Haret

Primarul Iaşi - Pennescu

Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 10 aprilie 1839 la Sigmaringen şi decedat 10 octombrie 1914 la Sinaia) a fost domnitorul apoi regele României, care a condus Principatele Române şi apoi România, după abdicarea lui Alexandru Iona Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit la Sinaia castelul Peleş, care a rămas una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.

Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare (născut 1433 la Borzeşti şi decedat la 2 iulie 1504 la Suceava), fiul lui Bogdna al II- lea, a fost domn al Moldovei între anii 1457 și 1504, Ştefan cel Mare este nepot de fiu al lui Alexandru cel Bun. Însă, după obiceiul ca marii boieri să aleagă succesorul la tron între fiii şi nepoţii fostului voievod, a fost uns Ştefan domn, punându-se capăt unei perioade de lupte interne. Iar Ştefan cel Mare nu era nici măcar fiu legitim, ci, cum se spunea, fiu din flori, fiu nelegitim, şi prin urmare i-afost mai greu să acceadă la tron. Totuşi avea calităţi excepţionale, nu numai de vitejie, dar şi de chibzuinţă şi de organizare, şi, spre fericirea Moldovei, în general a românimii, a avut o domnie lungă de 47 de ani. Este cea mai lungă domnie înainte de cea a regelui Carol I în veacurile noastre. Se urcă pe tron în 1457, deci un an după Vlad Ţepeş în Muntenia, şi domneşte până în 1504. Moşteneşte o ţară în plină organizare, dar care din punct de vedere economic începea să se dezvolte mai cu seamă datorită împrejurării că reprezenta o regiune de tranzit între Europa centrală, Polonia şi porturile de la Marea Neagră. Iar faptul că Moldova avea două porturi importante, Chilia şi Cetatea Albă, îi aducea o substanţială sursă de venituri, prin vămi. Chilia — după cum am spus — fusese a domnilor munteni, în înţelegere cu regii unguri. Ştefan cel Mare e cel care o cucereşte de la munteni, atrăgându-şi prin aceasta duşmănia lui Matei Corvin. Ştefan cel Mare este, pentru mica lui ţară, un voievod bogat prin vămile pe care le ia de pe urma comerţului internaţional. Vom vedea şi tragedia care va decurge din pierderea, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, a acestor două cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă. Se tot spune că Ştefan cel Mare s-a bătut mereu cu turcii. Nu e chiar adevărat. S-a bătut împotriva tuturor celor care voiau să-i ştirbească relativa independenţă. Astfel s-a bătut şi cu Matei Corvin care, supărat că Ştefan luase Chilia de la munteni şi unguri, a venit să-l silească să redevină vasal al regelui Ungariei, îl bate pe Matei Corvin la Baia, şi-l sileşte să treacă îndărăt Carpaţii. Mai târziu va avea să lupte şi împotriva polonezilor. Dar, bineînţeles, ce a rămas mai viu în memoria populară au fost luptele sale cu turcii, în special în 1475, când Moldova este invadată de o mare armată otomană condusă de Soliman paşa, cel mai mare general al turcilor. Nu uitaţi că suntem sub domnia lui Mahomed (sau, în turcă, Mehmet) al II-lea care a cucerit Constantinopolul, deci momentul de maximă putere pe care o atinge Imperiul Otoman. Iar mica armată a lui Ştefan cel Mare învinge armata turcă la Vaslui. Faima lui Ştefan trece peste graniţe; cronicarul polonez Dlugosz spune că este cel mai mare domnitor din toată Europa, iar Papa îl proclamă „Athleta Christi”, adică „Atletul lui Cristos”. Din păcate, turcii, furioşi din pricina acestei înfrângeri, revin după un an cu însuşi Mehmet al II-lea în fruntea lor. În plus, îi îndeamnă pe tătarii din Crimeea şi din actuala Ucraină să atace Moldova de la răsărit. De data asta, pentru a se putea apăra împotriva năvalei tătarilor, mai toţi răzeşii din actuala Basarabie părăsesc armata lui Ştefan cel Mare pentru a se duce să-şi apere vetrele. Ştefan cel Mare rămâne cu mica lui armată formată aproape numai din boieri, slujitorii lui, şi din câteva cete din oraşe. Este învins la Războieni, în 1476. Totuşi, se retrage mai la nord, iar Mehmet al II-lea nu reuşeşte să cucerească cele două puternice cetăţi, din care mai puteţi vedea şi astăzi ruine, la Suceava şi la Cetatea Neamţului. După ce a pârjolit ţara, pentru ca turcii să nu se mai poată aproviziona, Ştefan cel Mare rămâne voievod al Moldovei, iar Mehmet al II-lea se retrage. După această aventură, Ştefan cel Mare îşi dă seama că trebuie să se înţeleagă cu turcii, dar, din păcate, lucrurile se înrăutăţesc, căci câţiva ani mai târziu, în 1484, o nouă campanie a lui Baiazid al II-lea are drept scop, de data aceasta, cucerirea celor două porturi despre care am vorbit, Chilia şi Cetatea Albă. Şi cele două cetăţi cad, probabil printr-o trădare a genovezilor care erau înăuntru şi care şi-au dat seama că nu se mai putea lupta împotriva Imperiului Otoman, nefiind suficient de bine ocrotiţi de un mic voievod creştin. Pierderea, prin trădare, a Chiliei şi a Cetăţii Albe a reprezentat o catastrofă pentru dezvoltarea ulterioară a Moldovei. Au început să sărăcească oraşele mari, şi Moldova nu s-a mai putut dezvolta cum s-a dezvoltat Transilvania, cu cetăţi, cu târgoveţi bogaţi, cu comerţ de tranzit etc. Anul 1484 reprezintă un moment, economic şi politic, crucial pentru dezvoltarea ţărilor române. Ştefan cel Mare rămâne pe tron până la bătrâneţe. Se mai bate cu regele Poloniei, iar legenda Dumbrăvii Roşii povesteşte că, în urma luptelor, au murit atâţia polonezi din şleahtă, încât se făcuse câmpia roşie, şi prizonierii au fost puşi să are trăgând ei înşişi plugurile. Aceste întâmplări se pare că sunt adevărate. Deci chiar pe vremea lui Ştefan cel Mare, domnul şi dregătorii din sfatul lui îşi spun că nu sunt ajutaţi cu adevărat de regii creştini, turcul e departe, promite ocrotire împotriva altor duşmani, nu vine să construiască moschei la noi în ţară, ne lasă să fim autonomi, adică să avem regimul nostru, cu boierimea noastră, cu bisericile noastre — şi-atunci ne înţelegem cu turcul, plătindu-i doar un tribut pe an. La început acest tribut a fost uşor, şi în Muntenia şi în Moldova, dar foarte curând tributul a crescut, pe măsură ce turcii, opriţi în fructuoasele lor cuceriri, au avut mai mare nevoie de bani. Aici începe nenorocirea celor două principate. Prima jumătate a veacului al XVI-lea este într-adevăr perioada când Imperiul Otoman îşi atinge, cu o repeziciune uimitoare, întinderea maximă: în anii 1516-l517 otomanii au cucerit Siria şi Egiptul, apoi Arabia, iar sub Soliman zis Magnificul (1520-l566) turcii cuceriseră Ungaria, şi în Africa ajung până la graniţa Marocului. Cu vremea însă, aceste cuceriri, exploatate cu nemiluita, nu mai sunt „rentabile”, ci se transformă într-o povară. De aceea ţările române, cu pământul lor rodnic, cu mari turme de oi şi cirezi de bovine, au devenit indispensabile vistieriei împărăţiei, şi mai cu seamă aprovizionării capitalei Constantinopol. Ştefan cel Mare se zice că a clădit o biserică în fiecare an sau după fiecare izbândă, astfel încât s-au numărat 47 de biserici clădite de el. Între frumoasele mânăstiri din Bucovina câteva sunt ctitoria lui, însă majoritatea zugrăvelilor, picturilor exterioare aparţin unei epoci imediat următoare, când pe tronul Moldovei se află un fiu al său, Petru Rareş. Lui Ştefan îi urmează la domnie Bogdan, fiul său legitim, pe care îl impusese ca succesor pe când era pe patul de moarte, tăind capetele câtorva boieri recalcitranţi. Lui Bogdan i s-a zis Chiorul fiindcă pierduse un ochi într-o bătălie cu tătarii.

Vasile Lupu (născut 1595 şi decedat 166) a fost domnitorul Moldovei în perioadele: aprilie 1634 - 13 aprilie 1653 şi 8 mai 1653 - 16 iulie 1653. Acesta era aromân de origine, din Albania, dar cu educaţie grecească, mama lui fiind, se pare, româncă. Tatăl său, Nicolae al lui Coci, a ajuns agă, iar el a ajuns vornic. Tronul l-a ocupat ca şi Matei Basarab al Munteniei prin răscoala provocată împotriva grecilor noi veniţi în ţară, dar în timpul domniei, tot grecii i-au fost cei mai buni prieteni. Era bogat, ambiţios, mîndru, o fire împărătească şi chiar şi numele de Vasile şi l-a dat după împăraţii din Bizanţ. Date fiind împrejurările favorabile externe, ar fi avut o domnie liniştită dacă n-ar fi avut ambiţii mari, dacă nu se gîndea şi la stăpînirea Munteniei şi chiar a Transilvaniei. Sprijinindu-se pe turci, a început intrigile împotriva lui Matei Basarab încă de la începutul domniei. Pe motivul că Matei nu vrea sa plătească jumătate din suma cheltuită pentru uciderea grecului Curt Celebi, care contribuia decisiv la intriga de punere a domnitorilor, a intrat în Muntenia în 1637 unde a ars şi jefuit pînă la Rîmnic. Matei, ajutat şi de oştile lui Gheorghe Rákóczi I, comandate de Ioan Kemény, l-a învins la Teleajen şi l-a scos din ţară. În 1639, Vasile Lupu a obţinut de la sultan un act de domnie în Muntenia pentru fiul său mai mare Ioan. Astfel că intră pentru a doua oara în Muntenia, cu ajutor tătăresc, dar nu s-a ales decît cu titlul de "Domn al Moldovei şi Ţării Româneşti", deoarece a fost înfrînt decisiv la Ojogeni. Totuşi, avem de la Vasile Lupu şi un document emis la 1 noiembrie 1639 care are ca sigiliu stema unită a Moldovei şi Munteniei, care ulterior, a devenit stema oficială a Principatelor Române Unite la 24 ianuarie 1859. Cu Mitopolitul Joresi din Alba Iulia a făcut un plan de cucerire a Transilvaniei, mizînd şi pe ajutorul sultanului, însă nu a reusit. Într-o scrisoare adresată Porţii otomane, scria că o treime din locuitorii Transilvaniei sunt români. Dupa moartea fiului său Ioan, a fost o perioadă în care a stat mai liniştit. Iar în 1644 chiar se împacă cu cei doi domnitori din Muntenia şi Transilvania. În amintirea acestei înţelegeri, Vasile ridică biserica Stela la Tîrgovişte, iar Matei pe cea de la Soveja, în Moldova. În 1646, Moldova suferă o invazie a tătarilor, iar mai tîrziu una a cazacilor lui Bogdan Hmielniţchi, după care Lupu a trebuit să dea în căsătorie pe mezina Ruxandra pentru fiului acestuia Timuş. Pe fata cea mai mare o măritase cu mare pompă după nobilul polonez Ion Radziwill, în 1645.

Gheorghe Rakoczy al II-lea gîndindu-se la tronul Poloniei, avea nevoie de un om devotat pe tronul Moldovei şi îl găsi în boierul Gheorghe Ştefan. Acesta intră în Moldova în 1653 cu ajutorul lui Ioan Kemeny din partea lui Rakoczy şi Diicul Spătarul, din partea lui Matei Basarab. Vasile fuge peste Nistru la Cameniţa dar se întoarce în scurt timp cu cazacii ginerelui său Timuş şi iese învingător la Popricani, dar nu se mulţumeşte numai cu recîştigarea tronului, ci îl urmăreşte pe Gheorghe Ştefan şi în Muntenia cu gîndul de a se răzbuna pe Matei Basarab. Este însă învins la Finta în 17 mai şi pierde definitiv tronul. Fuge la cazaci, de acolo la tătari şi apoi la Constantinopol, unde a fost închis în Cele Şapte Turnuri. După eliberare, încearcă zadarnic să-şi recîştige tronul, dar în 1661 moare la Constantinopol.Vasile Lupu a zidit mai multe biserici, dintre care cea mai frumoasă este cea numită "Trei Ierarhi" de la Iaşi, pe lîngă care a înfiinţat o şcoală şi o tipografie. Domnia lui relativ lungă a asigurat un nou avînt culturii bisericeşti. Mai ales prin zelul Mitropolitului Varlaam, s-au tipărit mai multe cărţi bisericeşti ("Carte românească de învăţătura duminicelor de peste an" - Iaşi 1643 ; "Răspunsuri la Catehismul Calvinesc" - Suceava 1645), dar şi o carte de legi, "Pravilele împărăteşti". În acest fel s-a mai facut încă un pas important în introducerea limbii române în biserică şi stat. "Predoslovia" domnitorului Vasile Lupu la "Cartea românească de învăţătură" ("Cazania") a mitropolitului Varlaam, se adresa către "toată seminţia românească, pretutinderea ce se află pravoslavnici într-aciastă limbă", arătîndu-se că s-a scris lucrarea pentru ca să "dăruim şi noi acest dar limbii româneşti, carte pre limba românească". Prin prestigiul său personal pe plan intern şi prin legăturile întinse în afară, Vasile Lupu a dat o nouă strălucire Principatului Moldovei. Influenţa lui în răsărit era aşa de mare încît după dorinţa lui punea sau scotea din scaun Patriarhii din Constantinopol, Alexandria, şi Ierusalim, pe care îi susţinea cu banii săi. Intervenţia lui Vasile Lupu l-a pus ca Mitropolit în Alba Iulia pe Ilie Iorest, în 1640.

Gravată în piatră pe faţa sudică a Bisericii Trei Ierarhi, inscripţia votivă ne lasă să citim: "...am ridicat acestă ctitorie în numele celor trei sfinţi: Vasile cel Mare, Grigorie Bogoslavul, Ioan Gură de aur şi a fost sfinţită în luna mai, ziua a şasea, a anului 7147 (1639) de mitropolitul Varlaam...". Ctitorul acestui monument singular este credinciosul domn al Moldovei Vasile Lupu, una din figurile cele mai importante ale istoriei române, apărător recunoscut al Bisericii Ortodoxe. În timpul primilor ani ai domniei sale, când Patriarhia de la Constantinopole se găsea într-o situaţie critică - strivită de datorii, dominată de intrigi şi lovită de dezordini -, Vasile Lupu intervine şi încearcă să restabilească lucrurile; deasemenea mai târziu el va achita datoriile Sfântului Mormânt şi pe cele ale mânăstirilor de pe Muntele Athos şi va face numeroase donaţii ca iniţiator al unor opere de cult şi caritate creştin-ortodoxe în Polonia, Bulgaria şi Grecia. Remarcabilă mărturie a măreţiei domnului, biserica Trei Ierarhi se ridică în inima Iaşului, înconjurată încă de la început de bisericile Sfântul Nicolae, Sfântul Sava, Golia şi Barnovski, cărora li s-au adăugat succesiv alte monumente religioase şi laice, atrase - am putea spune - de centrul tradiţional, de locul pe care istoria l-a înnobilat. Impresionantă, făcută parcă pentru a lăsa uimit sufletul contemporanilor, construcţia răspunde dorinţei de fast a ctitorului său despre care Nicolae Iorga spunea că "încă de a doua zi după urcarea pe tron şi-a luat numele de Vasile şi a pătruns în visul bizantin". Şi, într-adevăr, biserica Trei Ierarhi din Iaşi reflectă aspiraţia spre această lume minunată a Bizanţului, combinând structuri şi forme tradiţionale cu materiale preţioase şi o decoraţie fastuoasă. Monumentul respectă în linii mari planul bisericilor moldoveneşti din secolul al XVI-lea - un plan triconc influenţat de biserica din Galata, având totuşi o turlă suplimentară deasupra pronaosului. Bolta, respectând ingeniosul sistem moldovenesc de construcţie al bolţilor, cuprinde două registre suprapuse de patru şi respectiv opt arce de boltă dispuse oblic şi care, împreună cu pandantivele de deasupra lor, reuşesc să reducă diametrul clopotniţei. În exterior, pe faţade, aranjarea elementelor decorative ne aminteşte de biserica manastirii Dragomirna (Moldova 1606-1609) şi împărţirea paramentului cu ajutorul unei centuri întâlnită la mănăstirile din Muntenia. Influenţa goticului transilvan este vizibilă în multe locuri: la contraforturi, la armătura de piatră a ferestrelor, la profilul uşilor, chenarele cu baghete şi arce în acoladă. Ceea ce imprimă edificiului un caracter particular şi o aşează între cele mai originale creaţii ale artei moldoveneşti, este contrastul armonios dintre formele arhitecturale bine reliefate şi proporţionate, şi decoraţiile sculptate care îmbracă precum o dantelă toată suprafaţa celor patru faţade, inclusiv contraforturile şi arnivoltele de pe laturi şi de la baza clopotniţelor". Ornamentaţiile sunt din cele mai variate: nişe adânci cu arcade fasciculate conform modelelor orientale, colonete ca ale bisericilor ruseşti, vase persane din care se ridică ramuri înflorite, motive geometrice întâlnite şi în Georgia şi Armenia, paramentul împărţit de o centură în formă de sfoară răsucită încadrată de două benzi de marmură decorate în stil renascentist sau baroc. Toate acestea se aranjază într-o unitate careia lumina pare să-i dea viaţă. În plus subliniată printr-o colorare lazurit pusă în evidenţă prin aurire, această decoraţie contribuie din plin la celebritatea pe care biserica Trei Ierarhi şi-a câştigat-o încă de la construcţia sa. Paul de Alep, arhidiacon al Antiohiei care l-a însoţit pe patriarhul Macarie în călătoria acestuia prin Principatele Române, în secolul al XVI-lea, după ce a examinat cu mare atenţie edificiul, şi-a exprimat întregul său entuziasm în cartea sa "Călătorii" scrisă în arabă şi publicată la Bucureşti în 1900, în traducere românească. În jurul bisericii - unde încă din iulie 1641, fuseseră plasate moaştele Sfintei Paraschiva, trimise de patriarhia şi sinodul de la Constantinopol în semn de recunoştinţă pentru acţiunile şi donaţiile generoase ale domnitorului Vasile Lupu - a apărut o mănăstire din care azi se mai poate vedea clădirea cu sala gotică, vechea Schola Basiliana, mărturie a bogăţiei vieţii culturale din acea epocă. Tipografia ce a fost instalată aici, a cărei presă tipografică era adusă de la Kiev datorită ajutorului mitropolitului Petre Movilă, a fost condusă de stareţul mânăstirii şi director al şcolii nou deschise, călugărul Sofronie. Aici a apărut prima lucrare tipărită (în greacă) din Moldova şi, anul următor, celebra Cazanie a mitropolitului Varlaam. Fără a putea fi totuşi egalată, principala ctitorie a lui Vasile Lupu a fost folosită ca sursă de inspiraţie pentru construcţia şi decorarea bisericii din marele ansamblu arhitectural al mănăstirii de la Cetaţuia (1669-1672) în imediata apropiere a Iaşului precum şi a bisericii mănăstireşti de la Putna. Cu ocazia lucrărilor de restaurare datorate lui Lecomte du Noüy în anii 1882-1890, biserica Trei Ierarhi şi-a văzut distrusă pictura interioară originală. Anumite intervenţii controversate au marcat atunci o etapă caracteristică în procesul restaurărilor în România, animata de acţiuni şi dezbateri publice, de o lupta de opinii între intelectualii epocii şi mediile oficiale, care au condus în final la afirmarea câtorva principii corecte privind protecţia şi restaurarea monumentelor istorice.

Biserica Sfantul Nicolae Domnesc este cunoscuta drept cea mai veche biserica din Iasi, deoarece documentele nu amintesc de nici o alta biserica inainte de Biserica Sfantul Nicolae Domnesc. Au mai fost biserici din lemn sau piatra, dar au disparut. Biserica a fost ridicata in afara curtii domnesti, in imediata ei vecinatate, numita Biserica Sfantul Nicolae de langa Curte. Biserica Sfantul Nicolae Domnesc a fost construita in perioada 1 iunie 1491 - 10 august 1492 de catre Stefan cel Mare (domnitor al Moldovei intre anii 1457-1504), in stil specific moldovenesc cu arhitectura moldoveneasca. Dupa zidirea bisericii, ea a fost inconjurata de un zid de piatra, ale carui ramasite se vad pana astazi. Cu toate acestea, biserica nu facea parte din incinta curtii domnesti. Biserica Sfantul Nicolae Domnesc isi avea intrarea sa prin coltul dintre ulita Sfintei Vineri, spre apus. In anul 1593 un calator rus a scris ca biserica avea o clopotnita din piatra deasupra intrarii care nu fusese construita de Stefan cel Mare. Tot atunci se pare ca biserica a fost pictata in exterior dupa obiceiul vremii care se generalizase, domnitor fiind Alexandru Lapusneanu in a doua domnie (1563-1568). Tot Alexandru Lapusneanu adauga bisericii un nartex, destinat ingroparii voievozilor si un turn. Alta adaugire a fost si o inaltare a peretilor bisericii, turla a suferit prefaceri din aceeasi epoca. De-a lungul vremii, pictura exterioara s-a deteriorat si peretii au fost tencuiti si varuiti. Episcopul Mechisedec Stefanescu nu aminteste de vreo pictura exterioara. Antonie Voda Ruset a facut demersuri pentru reconstruirea bisericii, caci era descoperita si clopotnita stricata datorita focului si ploilor. S-a reconstruit clopotnita si s-a construit o fantana in zidul bisericii de catre Abaza clucer.Zidul despartitor dintre naos si pronaos s-a desfiintat in timpul lui Antonie Ruset, sau mai devreme, inlocuit cu doua coloane ce creeaza trei arcade. Biserica Sfantul Nicolae Domnesc a inceput a fi repictata de Antonie Voda Ruset in anul 1677. Lucrarea s-a terminat in primavara anului 1680 de catre Gheorghe Duca. Tot atunci s-au restaurat si cele doua altare din partile laterale ale bisericii, construite dupa 17 martie 1693, sau dupa anul 1762 datorita influentelor grecesti. In timpul Mitropolitului Gavriil Callimachi in cele trei altare ale bisericii se savarseau slujbe in greceste (altarul din partea dreapta-sud inchinat Sfintei Mucenite Varvara), in romaneste (altarul din biserica) si in ruseste (altarul din partea stanga - nord, inchinat Sfantului Arhidiacon Stefan). Era singura biserica din Moldova cu trei altare, dupa marturisirile cronicarilor. Antonie Ruset a adus din Polonia doua sfesnice din arama si mai multe obiecte din argint, pentru Sfantul Nicolae Domnesc. Mitropolit in acea perioada in Moldova era Dosoftei. Antonie Ruset si-a construit si o gropnita la Sfantul Nicolae Domnesc, dar nu a putut fi inmormantat aici, deoarece aici a fost inmormantat Cantemir Voda (Constantin Cantemir tatal lui Dimitrie Cantemir), la 17 martie 1693. El a fost mutat ulterior la Manastirea Mira, din tinutul Tutova, zidita de el. Inca de la sfarsitul secolului al XVI-lea, biserica servea drept Catedrala Mitropolitana si pana la 15 iunie 1695 aici era si resedinta mitropolitana. Dupa aceasta, in timpul domniei lui Vasile Lupu, biserica Sfantul Nicolae Domnesc nu mai este Mitropolie, ci aceasta se muta la Biserica Manastirii Trei Ierarhi. De aici resedinta Mitropolitana se muta la Biserica Alba (pe locul actualei Mitropolii). Dupa domnia lui Vasile Lupu in biserica Sfantul Nicolae Domnesc se faceau, odata cu ocazia intronarii lor si ungerile de domn, dupa stilul ungerii imparatilor bizantini. Ultimul domnitor, caruia i s-a facut ceremonia de ungere in biserica Sfantul Nicolae Domnesc, a fost Grigore Al. Ghica, la 2 octombrie 1849. Biserica a fost repictata (1743) de Ioan Mavrocordat. Distinsul carturar Dosoftei a fost primul Mitropolit al Moldovei care a locuit in chiliile de la Sfantul Nicolae Domnesc construite de catre voievodul Antonie Ruset. Aici el a intemeiat o tipografie. Ca sa poata pune in functiune tipografia a adus o parte din materialul tipografic de la Manastirea Uniew. Nefiind multumit de literele tipografiei, adreseaza o scrisoare Patriarhului Ioachim al Moscovei, sa-i trimita un teasc tipografic si litera necesara. Patriarhul moscovit i-a indeplinit rugamintea daruindu-i o tipografie intreaga, pe care a adus-o in tara capitanul Ionasco Bilevici, fiind instalata la biserica Sfantul Nicolae Domnesc, din Iasi. Dupa plecarea Mitropolitului Dosoftei din Iasi, tipografia de la "Sfantul Nicolae Domnesc" s-a risipit. Ea a fost reinfiintata mai tarziu, abia prin anul 1753 de catre Mitropolitul Iacob Putneanul, dar de aceasta data nu la Sfantul Nicolae Domnesc, ci in curtea actualei Mitropolii. In Moldova se constata, inca de la inceputul sec. al XVIII-lea incercari de reorganizare a invatamantului public. Constantin Mavrocordat si Mitropolitul Nechifor au colaborat in aceasta directie. Din ordinul lor biserica Sfantul Nicolae Domnesc a fost transformata in scoala, unde au fost adusi preotii nestiutori de carte. In anul 1749 s-a hotarat ca la bisericile Sfantul Nicolae Domnesc, Sfanta Vineri si Sfantul Sava din Iasi sa fie adusi chiar copiii poporului, de la varsta de trei ani in sus si pusi sa invete catehismul. La scoala de la Biserica Sfantul Nicolae Domnesc urmau sa invete si copii de negustori si nobili. Copiii preotilor aveau sa urmeze scoala pana la 20 ani si chiar mai sus. Scoala de la Sfantul Nicolae Domnesc a fost reorganizata de catre Mitropolitul Iacob Putneanul ajungand astfel una din cele mai renumite scoli din Moldova, alaturi de cele de la Manastirile Neamt, Barnovschi, Sfantul Sava, Putna etc. La 9 martie 1753 izbucneste un incendiu de la o casa din apropiere care cuprinde si Biserica Sfantul Nicolae Domnesc. In anul 1774 Mitropolitul Gavriil Callimachi a restaurat clopotul de la Biserica Sfantul Nicolae Domnesc. Probabil dupa incendiul din 1753 are loc o reparatie in anul 1790. Domnitorul Grigore Alexandru Ghica a pus, in anul 1776, Scoala Moldoveneasca de la Sfantul Nicolae Domnesc, sub controlul Epitropiei Scolilor, care urma sa plateasca si salariile profesorilor. Enache Alboteanu, ca profesor la scoala de la Sfantul Nicolae Domnesc, a introdus, pentru prima oara bancile in clase si a inlaturat din scolile Moldovei vechiul obicei de a invata toti elevii de diferite grade intr-o singura camera si a citi toti cu glas tare deosebitele lor lectii. Dupa infiintarea Seminarului de la Socola, Enache Alboteanu a fost numit director de studii. Scoala normala de la Biserica Sfantul Nicolae Domnesc a functionat in anul 1818 cu doua clase. Intre 1806-1812, bisericile iesene au avut de suferit stricaciunile razboiului si ale neingrijirii. Are loc un cutremur de pamant la 12 martie 1814 in timpul lui Scarlat Alexandru Calimah Voievod. Pentru reparatiile bisericii, Mitropolitul Veniamin Costachi a randuit pe Arhimandritul Inochentie Burghele. Focul din vremea eteristilor din 1821 si cel de dupa acesta 1822, toate au afectat Biserica Sfantul Nicolae Domnesc, si cele doua altare, dar mai ales acoperamantul ei si pe dinafara. In urma acestor intamplari si stricaciuni, biserica si cele doua altare au fost reparate la 29 martie 1826. Printre ctitorii de seama ai Paraclisului Sfintei Varvara gasim pe Protopsaltul Mitropolie, Dimitrie Suceveanu si sotia sa Ecaterina. Intre 1884 - 1904 are loc o importanta restaurare, condusa de arhitectul francez Antoine Lecompte du Nouy. In vara anului 1885 se darama nartexul. In 1888 se trece la daramarea din temelie a bisericii, lucru considerat de unii vandalism. Lucrarile de reconstruire au fost terminate la 2 octombrie 1904, desi fusesera incepute inca din anul 1884. Biserica a fost repictata in intregime in exterior si in interior la restaurarea din 1884 - 1904 Pictura exterioara cuprinde si cateva portrete de filosofi. Peretii turlei sunt din caramida aparent rosie. Pictura exterioara s-a aplicat numai la ocnite si firide, deosebindu-se de picturile exterioare moldovenesti. Pictura a fost executata de J.J. Antoine Lecompte du Nouy, fratele arhitectului restaurator. Biserica este construita in plan treflat (cu altarul si absidele semicirculare), cu pronaosul supralargit, cu mai multe siruri de ocnite, unele mai mici altele mai mari. Usile si ferestrele sunt specifice secai XVII - lea. Din cauza principiului care a fost urmat si pastrat de vechea coloratie, fondul albastru, biserica este destul de intunecoasa. Tot mobilierul lucrat in stejar aurit, precum si policandrele, sfesnicele, candelele de bronz etc. sunt facute de familia regala. Pe actualele trepte ale bisericii a stat toata Casa Regala, cand s-au citit rugaciunile de sfintire ale biserici, cu prilejul sarbatoririi a 400 de ani de la moarte lui Stefan cel Mare (2 iule 1504 - 2 iulie 1904). Orice modificari i s-au facut bisericii, cert este ca planul actualei biserici este acela al lui Stefan cel Mare. Baza turlei este ortogonala cu cate doua ocnite pe fiecare latura. Sfantul Nicolae Domnesc este una dintre numeroasele biserici cladite de eroul Moldovei, Stefan cel Mare si Sfant, si care reproduc acelasi tip bizantino-roman, tip mult intrebuintat in tara, in care se gaseste deja elementul gotic aplicat mai cu deosebire la incadrarea deschizaturilor, precum sunt usile si ferestrele.

_____________ooOoo____________