sâmbătă, 30 noiembrie 2019

MONUMENTE ALE EROILOR BUZOIENI - COMUNA CERNĂTEȘTI


Cernătești este o comună din județul Buzău, care include și satele: Aldeni, Băești, Căldărușa, Fulga, Manasia, Vlădeni și Zărneștii de Slănic. Comuna se află în Subcarpații de Curbură, în centrul județului, pe valea râului Slănic, aproape vărsarea în râul Buzău. Comuna este străbătută de șoseaua județeană DJ203K ce o leagă spre sud, de-a lungul Slănicului și apoi al Buzăului de Mărăcineni și Buzău și spre nord de-a lungul râului Slănic de comunele din zona cursului superior al Slănicului – Mânzălești, Vintilă Vodă și mai departe Gura Teghii. La recensământul din anul 2011 comuna număra 3847 locuitori, în scădere față de rcensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 97,14% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Cernătești astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 97,01% și restul – nedeclarată sau altă religie. Patru obiective din comuna Cernătești sunt incluse în lista monumentelor istorice de interes local. Trei sunt clasificate ca situri arheologice și unul ca monument memorial sau funerar. Primul sit arheologic este cel de la Aldeni de pe dealul Balaurul, ce cuprinde așezarea ce a contribuit la numele culturii Stoicani-Aldeni din Eneoliticul târziu, (mileniul al IV-lea î.e.n.).Al doilea cuprinde o singură așezare neolitică aparținând culturii Boian, aflată la 800 m vest de satul Băești. Al treilea sit arheologic, din punctul „La Cetățuie”, în valea Maului și valea Pluteșului, de lângă satul Cernătești, cuprinde o cetate medievală din secolele al XVI-lea–al XVII-lea, și o așezare și o necropolă aparținând culturii Monteoru (Epoca bronzului, mileniile al III-lea–al II-lea î.e.n.). În fine, monumentul funerar este crucea lui Parlat, din secolul al XIX-lea, aflată în zona „Lunca Puțului” dintre satele Cernătești și Zărneștii de Slănic. 
Aldeni. În imediata apropiere a bisericii cu hramul “Sfântul Gheorghe” se află un monument în formă de obelisc cu cruce în vârf, ale cărei braţe sunt unite de o coroană de lauri. Monumentul este placat cu marmură şi este protejat de un mic zid cu stâlpi în formă de obuz la colţuri, ce sunt legaţi cu lanţuri de fier. Pe o placă sunt înscrise versuri din cântecul patriotic “Pui de lei”, după care urmează numele eroilor satului căzuţi în cele două războaie mondiale.
Băeşti. Lângă biserica satului cu hramul “Sfinţii Voievozi” s-a ridicat în anul 1935, “Monumentul eroilor morţi pentru patrie în războiul din anii 1916-1918”, cum precizează inscripţia sub care sunt înscrise numele celor “morţi sub drapel.” Monumentul este de tip obelisc, cu cruce, aşezat pe un mic postament în trepte şi a fost “lucrat de Ion G. Popa şi Gheorghe Voban din Buzău”. După 1945 au fost înscrise pe o placă de marmură şi numele eroilor care au pierit în anii “1942-1944”.
Cernăteşti.1 În cimitirul satului a fost ridicat, în anul 1927, un monument construit din piatră, sub forma unei coloane aşezată pe un soclu în două trepte şi pe al cărei capiteliu se sprijină o cruce cu cunună. Pe laturile coloanei sunt înscrise numele eroilor, iar inscripţia de pe faţadă precizează că , "Acest monument s-a ridicat eroilor morţi pentru patrie în anii 1916-1918 din comuna Cernăteşti, din obolul văduvelor, părinţilor şi fraţilor celor morţi, din iniţiativa camarazilor rămaşi în viaţă. Ctitori pr. C. Şerpoianu, Spiridon Popa, Tache Dragu, Gheorghe I. Udrea, Dumitru Muşat, 1927.” Pe monument sunt înscrise numele eroilor, greu lizibile.
Cernatesti 2. În anul 2000, din iniţiativa preotului Toader Aurel, a fost construită o troiţă impunătoare, cu forme arhitecturale moderne, din ciment şi sticlă. În interior, pe peretele troiţei, în partea superioară, este realizată o pictură reprezentând scena Învierii Domnului, o icoană dominată de albastru care veghează şi domină numele celor care au sfinţit prin sângele lor trupul patriei, nume ce se găsesc pe o placă de marmură, totul find protejat de un panou din sticlă. Troiţa se află în apropierea bisericii cu hramul “Sfinţii Voievozi” şi a fost realizată cu sprijinul enoriaşilor. Inscripţia arată că este dedicată “Eroilor din comuna Cernăteşti, judeţul Buzău, morţi pentru întregirea neamului. Camarazii recunoscători. Slavă eroilor.” Monumentul a fost sfinţit în anul 2002 de sărbătoarea Înălţării Domnului.1 Ulterior, au fost montate două tunuri aşezate în faţa monumentului, de-o parte şi de alta a scării ce facilitează accesul, de ziua eroilor din anul 2010 având loc o impresionantă ceremonie.
Fulga. În anul 1921, în faţa bisericii cu hramul “Sfântul Nicolae”, a fost ridicat un monument din piatră, în formă de cruce, aşezat pe un soclu trapezoidal în trepte. În lateral are cruci gemene, iar în vârf un vultur cu aripile desfăcute. Pe braţul drept al crucii este înfăţişată în basorelief o scenă alegorică reprezentând un om cu cap de lup, iar pe braţul stâng este reprezentat un om care scrie despre faptele de arme săvârşite de cei dispăruţi. Pe frontispiciu se găseşte inscripţia: “În amintirea eroilor morţi în războiul pentru întregirea neamului, 1916-1919. Patria, neamul şi biserica recunoscătoare”. Mai târziu, pe postament a fost fixată o placă de marmură cu portretul a trei eroi. Pe monument sunt înscrise numele eroilor din cele două războaie mondiale.
Zărneşti de Slănic. Lângă biserica cu hramul “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” a fost ridicată o troiţă ce adăposteşte un monument în formă de obelisc având în vârf o cruce, aşezat pe un postament de formă pătrată, în trepte, totul fiind placat cu marmură. Ca element decorativ este reprezentat un soldat în uniformă de campanie. Pe faţadă se găseşte inscripţia, “Recunoştinţă, cinstire şi pomenire veşnică eroilor şi martirilor, 1916-1918, 1940-1945, 1989”.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
O PASTILĂ DE UMOR

__________xxx__________

CÂTEVA INSIGNE 
ȘI PLACHETE ROMÂNEȘTI

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc. 

Conform  DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române),  PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi  se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).  
Ion Antonescu - Mareșal al României 
Conducătorul statului
Ion Victor Antonescu (născut la data de 2 iunie 1882 în Piteşti şi decedat la data de 1 iunie 1946 în închisoarea Jilava), a fost un om politic român, ofiţer de carieră, general, Șeful secţiei de operaţii a Marelui Cartier General al Armatei române în primul război mondial, ataşat militar la Londra şi Paris, comandant al Şcolii Superioare de Război, Șef al Marelui Stat Major, şi Ministru de Război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost Prim-ministru al României şi Conducător al Statului cu puteri dictatoriale.  
Ion Antonescu a decis intrarea României în al doilea război mondial de partea puterilor Axei, pe baza promisiunilor lui Hitler că teritoriile româneşti pierdute în 1940 ca urmare a Dictatului de la Viena şi Pactului Ribbentrop Molotov vor fi retrocedate României sub presiunile Germaniei. 
A fost demis de la conducerea statului de către regele Mihai prin actul de la 23 august 1944. La data de 17 mai 1946 a fost condamnat la moarte pentru crime de război de Tribunalul Poporului din Bucureşti. La data de 1 iunie 1946 a fost executat prin împuşcare la închisoarea Jilava. Deasupra am postat o fotografie cu Antonescu dând mâna cu militarii români de pe frontul de est. 
Statuia lui Mihai Viteazu 1593 - 1601
400 ani de la începutul domniei lui Mihai Viteazu
Mihai Viteazul, primul domnitor care a reuşit să unească cele trei provincii româneşti, a trăit între 1558 şi 1601. Domnitorul a avut un caracter dârz şi şi-a folosit de toate mijloacele, inclusiv de cuceririle amoroase, pentru a-şi duce la îndeplinire năzuinţele. Mihai Viteazul a rămas în istorie ca primul domnitor care a reuşit să unească cele trei provincii româneşti: Moldova, Ardealul şi Ţara Românescă. Pentru a-şi realiza scopurile, Mihai Viteazul s-a folosit de oricine, chiar şi de ibovnicele sale. Istoricii sunt de părere că s-a căsătorit cu Doamna Stanca pentru a reuşi să acceadă la putere. 
  1. Nu se cunoaşte cu exactitate locul naşterii. Mihai Viteazul s-a născut, după unele surse, în Oraşul de Floci sau Târgul de Floci (n.r. - denumire care vine de la târgul de lână care funcţiona aici) situat la vărsarea Ialomiţei în Dunăre, localitate azi dispărută. Alte documente, aflate în custodia Academiei Române, precum şi specificaţiile din Condica episcopiei Rîmnicului, atestă că Mihai Viteazul s-ar fi născut la Drăgoeşti, localitate aflată pe partea stîngă a Oltului, judeţul Vâlcea.  
  2. Mihai Viteazul a crescut fără tată. Potrivit unor istorici, Mihai Viteazu este fiul nelegitim al lui Pătraşcu cel Bun, domnitor al Ţării Româneşti. Argumentul principal împotriva acestei variante este acela că Mihai Viteazu s-a născut în anul 1558, la un an după moartea lui Pătraşcu cel Bun. Astfel, este greu de crezut că acesta a avut relaţii extraconjugale în anul morţii sale, având în vedere faptul că a murit în urma unei lungi boli.
  3. Mama lui Mihai Viteazul, de viţă nobilă sau comerciantă de rachiu. Există două versiuni care circulă cu privire la mama lui Mihai Viteazul, Teodora Cantacuzino. Potrivit celor mai mulţi istorici, ea este de neam grecesc şi se trage din vechea familie bizantină a Cantacuzinilor, fiind soră cu Iane Epirotul, care a ajuns ban al Olteniei şi reprezentantul domnului Munteniei la Constantinopol, o persoană foarte influentă. „Un personaj extraordinar, Mihail Cantacuzino, poreclit Şaitanoglu sau Şeitanoglu, adică, în turceşte, „fiul Satanei”. Se zice că mama lui Mihai Viteazul ar fi fost sora lui Şeitanoglu. În orice caz, e aproape sigur acum, după documente recent descoperite, că a fost o Cantacuzină venită să facă mare negoţ în Ţara Românească, iar cu banii şi insistenţele rudelor ei pe lângă marele vizir a fost ales Mihai Viteazul domnitor“, notează istoricul Neagu Djuvara în lucrarea „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri“. Conform altor surse, Teodora era vânzătoare de rachiu, originară din Târgul de Floci, iar tatăl lui Mihai era grec. Cert este că s-a călugărit spre sfârşitul domniei fiului ei, luând numele monahal de Teofana, şi a murit în anul 1605 sau 1606, fiind înmormântată în biserica mănăstirii Cozia. 
  4. Ce caracter avea Mihai Viteazul. Domnitorul era un om dintr-o bucată şi foarte hotărât în toate deciziile pe care le lua. De asemenea, se folosea de toate mijloacele pentru a-şi duce la îndeplinire scopurile, de multe ori parafând alianţe cu parteneri pe care nu-i agrea.
  5. Mihai Viteazul a fost comerciant de vite. La început, domnitorul a făcut comerţ cu vite şi, apoi, cu giuvaieruri. A cunoscut, astfel, lumea comerţului şi a avut multe de învăţat. A deprins limbile greacă şi turcă, dar a intrat în contact cu marea boierime munteană. Ajunsese să deţină o avere imensă. Cumpărase din 44 de sate, în timp ce un boier obişnuit avea 8-9 sate. 
  6. S-a căsătorit din interes cu Doamna Stanca? Mihai Viteazu s-a căsătorit la vârsta de 27 de ani cu doamna Stanca, descendenta unei mari familii de boieri. Ea era nepoata banului Dobromir al Craiovei şi a logofătului Gheorghe din Corbi. Provenea din puternicul neam al boierilor din Izvorani, zona Muscelului sau, conform altor surse, dintr-o familie înruditã cu fraţii Buzeşti. Căsătoria cu Doamna Stanca i-a deschis tânărului Mihai drumul spre putere. Astfel, unii istorici contemporani au suspectat o căsătorie din interes.  
  7. Domnitorul şi Doamna Stanca au avut doi copii, Florica şi Nicolae, cel care avea să ocupe, o perioadă, cât marele voievod era în Ardeal, tronul Ţării Româneşti. Florica avea un farmec special, care a ajuns să-l copleşească chiar şi împăratul Rudolf al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană. Cei doi ajunseseră chiar în pragul căsătoriei. Numai intervenţia energică a mamei acestuia, Maria de Spania, a oprit căsătoria dintre cei doi.  
  8. Marula, fiica nelegitimă. Mihai Viteazul a mai avut o fiica, Marula, care s-a născut în anul 1599, dintr-o relaţie a domnitorului cu o ţiitoare cunoscută drept „Tudora din Târgşor“. Mihai nu îşi ascundea relaţiile extraconjugale şi chiar se afişa cu amantele. Astfel, nu a făcut nici un secret din naşterea fiicei sale nelegitime. Domnitorul şi-a vizitat iubita şi fiica în vârstă de doar un an şi i-a oferit un hrisov prin care-i lăsa moştenire, după moartea mamei sale mai multe sate.
  9. Povestea de iubire cu fiicele dregătorului muntean Ivan Norocea. Relaţia dintre Mihai Viteazul şi soţia, Doamna Stanca, se degradează, astfel că domnitorul îşi îndreaptă afecţiunea în altă direcţie. Surorile Zamfira şi Velica, fiicele lui Ivan Norocea, i-au atras atenţai lui Mihai Viteazul atunci când a ajuns la Alba Iulia. Acestea deveniseră sfătuitoarele apropiate ale domnitorului şi apăreau mereu în preajma lor. Dacă despre, Zamfira istoricii susţin că nu există informaţii certe cu privire la o legătură amoroasă cu Mihai Viteazul, în privinţa Valicăi lucrurile sunt certe. Domnitorul se afişa cu aceasta, iar femeia nutrea speranţa că va deveni Doamnă.   
  10. Apropierea de soţia lui Sigismund Bathory. Mihai Viteazul apare într-o pictură realizată la Praga de Frans Franken alături de Maria Christierna, Sigismund Bathory, principele Transilvaniei. Unii istorici sugerează că între cei doi a avut loc o poveste amoroasă. A divorţat de acesta, iar succesorul la tronul Transilvaniei, Andrei Báthory, vărul lui Sigismund, îi face avansuri din ce în ce mai agresive. Astfel, Maria Christierna se refugiază la curtea regală de la Pragă. Aceasta i-ar fi pus o vorbă bună lui Mihahai la regele Rudolf, pentru a-l spijini să lupte împotriva lui Andrei Báthory. SURSA – NET Adevărul.ro Târgu Jiu 


Statuia lui Mihai Viteazul din București este o statuie ecvestră din Piața Universității, sectorul3, operă a sculptorului francez Albert-Ernest Carrier-Belleuse (1824-1887) și este primul monument de această factură din Capitală. Materialul documentar necesar pentru realizarea lucrării i-a fost trimis sculptorului de către Alexandru Odobescu și Theodor Aman. În anul 1873, statuia de bronz finalizată și soclul de marmură au fost aduse de la Paris la București. Pe fiecare dintre cele patru cornișe ale soclului este plasată câte o stemă confecționata din bronz, două așezate în fața și în spatele acestuia, evidențiind simbolul heraldic al Țării Românești: vulturul.  Pe cele două părți laterale sunt expuse stema Moldovei cu bourul ;i stema Transilvaniei. Deoarece amplasarea statuii lui Mihai însemna, în optica guvernelor imperiale de la Viena și Istanbul, o manifestare de independență a României, guvernul conservator condus de Lascăr Catargiu a trebuit să adopte o atitudine de tărăgănare a luării măsurilor în urma cărora statuia urma să fie inaugurată, pentru a evita o posibilă încordare diplomatică între România și cele două imperii. După lungi controverse, statuia lui Mihai Viteazul a fost dezvelită la data de 8 noiembrie 1874, în ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, în piața din fața Academiei (în prezent  Palatul Universității) pe locul altarului fostei mănăstiri Sfântul Sava (ctitorită în secolul al XVI-lea de către Ștefan Canatacuzino), în prezența familiei domnitoare, a membrilor guvernului, a corpului diplomatic, a Mitropolitului Nifon, a primarului Gheorghe Manu și a unui numeros public. În timpul războiului pentru cucerirea independenței de stat din anii 1877 – 1878, la 30 august 1877 a fost cucerită reduta otomană Grivița I și armata română a capturat un drapel și trei tunuri. Prin Ordinul de zi din 5 / 17 septembrie 1877 dat și semnat de Domnitorul Carol I, a dispus ca două din tunurile capturate să fie amplasate lângă statuia lui Mihai Viteazul. La 11 / 23 septembrie, tunurile au fost amplasate lângă statuie, în prezența Principesei Elisabeta de Neuwied, soția Domnitorului Carol I. În septembrie 2010, statuia lui Mihai Viteazul a fost mutată în Parcul Izvor, de lângă Palatul Parlamentului din București. Tot aici au fost mutate și celelalte trei statui de la Universitate, pentru a se putea realiza o parcare subterană în centrul Capitalei. După terminarea lucrărilor la parcarea subterană, statuia a fost reinstală la locul ei la 5 mai 2012.
             De reținut că în București mai există o statuie ecvestră a lui Mihai Viteazu, dar amplasată la intersecția dintre B-dul Timișoara și B-dul Vasile Milea, pe un spațiu decupat din colțul curții Regimentului 30 Gardă Mihai Viteazul. Sculptura din bronz, montată pe un soclu de marmură, este opera colonelului (r) Valentin Tănase, directorul Studioului de Arte Plastice al Ministerului Apărării Naționale. Aceasta este prima statuie ecvestră din România la care calul este reprezentat în poziție cabrată, ridicat în cele două picioare din spate, cu cele două din față în aer. Sculptorul a adoptat o soluție artistică mai greu de realizat din punct de vedere tehnic, fiind necesară o echilibrare precisă a maselor. 

 
Placheta - C. Simionescu - premiu ciclism - 16 oct 1927 
Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. 
Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR). 
Mărturie de botez - Filip Gr.J.Lahovary născut la 14 noiembrie 1881
Botezat de sora sa Maria la 14 februarie 1882
Mărturiile de botez (în special cele vechi) sunt piese metalice de forma unor monede, medalii, sau jetoane care se confer copilului și nașilor săi de botez, însemn de respect și amintire. Adeseori acestea sunt confecționate din argint și au forme diferite (în general rotunde, dar si ovale sau chiar poligonale). Mai întotdeauna pe aceste piese este consemnat numele copilului botezat, al nașilor săi de botez, dar și data nașterii și botezului copilului. Adeseori pe mărturiile de botez se gravează și unele imagini (chipul unui bebeluș dezbrăcat, un preot care scufundă bebelușul în scăldătoare sau un porumbel (reprezentând sfântul duh) care se coboară asupra scăldătorii în care este scufundat (botezat) copilul. 
 Emblemă coifură - Justiție
Emblemele coifură sunt un fel de insigne purtate de către personalul militarizat din sistemul apărării, ordinii publice,  siguranței naționale, autorității judecătorești, pădurari, ceferisti, etc la caschetă, bonetă, bască, căciulă sau pălărie. 
Insigna - România (Chimie - Industria chimică) 
Insigna de mai sus face referire la știința Chimie sau Industria chimică. 
Chimia reprezintă una dintre ramurile științelor naturale al cărei obiect de studiu îl constituie compoziția, structura, proprietățile și schimbarea materiei. Chimia este numită și „știința de mijloc” sau „știința centrală”, întrucât conține elemente combinate din cadrul celorlalte științe ale naturii precum astronomia, fizica, biologia și geologia. Ca obiect de studiu, chimia a apărut acum câteva milenii în anumite părți ale lumii, mai exact în Orientul Mijlociu sub forma alchimiei, iar aceasta din urmă a permis elaborarea chimiei moderne ca urmare a revoluției chimice. Obiectivele acestui domeniu implică în special:
  • studierea materiei la nivel atomic,
  • proprietățile atomilor,
  • modul de formare a legăturilor chimice,
  • formarea compușilor chimici,
  • modul în care anumite substanțe interacționează la nivel molecular și conferă materiei anumite proprietăți generale,
  • modul în care nivelul de interacțiune dintre aceste substanțe poate conduce la crearea altor substanțe prin intermediul unor reacții chimice.

Industria chimică este reprezentată de companii ce au ca profil de activitate producția de substanțe chimice. Ocupând un loc central în economia globală modernă, industria chimică transformă materiile prime (petrol, gaze naturale, apă, metale și minerale) în peste 70000 de produse diferite. Deși chimicalele au fost produse și utilizate de-a lungul istoriei, nașterea industriei chimice grele (producția de chimicale la scară industrială pentru o varietate de utilizări) coincide în general cu nașterea revoluției industriale. Industria chimică din România reprezintă o ramură importantă a industriei și este prezentă printr-o multitudine de companii cu diverse profile de activitate: companii chimice cu profil complex), rafinării de petrol, producători de îngrășăminte chimice, producători de produse sodice, producători de mase plastice, producători de cauciuc, producători de vopsea, etc.

____________ooOoo____________

PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII
 Regele spaniol San Fernando, 
a trăit între anii 1199 - 1252
a condus Castilia între anii 1217- 1252 
și Galiția și Leon între anii 1230 - 1252

Detaliu vignetă de pe o fotografie românească

Câteva ornamente decorative periferice 
de pe acțiuni franceze

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 30.11.2019

vineri, 29 noiembrie 2019

MINUNI ALE ARHITECTURII MONDIALE - 22


1.  Muzeul regal “Ontario” (ROM) din Toronto - Canada este un muzeu de artă, cultură mondială și istorie naturală, unul dintre cele mai mari din Canada și America, care primește anual peste un milion de vizitatori, fiind situat la nord de Queens Park cu intrarea principală din Strada Bloor West. 
Muzeul conținând peste 6 milioane piese expoziționale a fost construit între anii 1910 – 1914 și în mai multe rânduri extins. Până în anul 1968 Muzeul s-a aflat sub conducerea Universității din Toronto până în 1968, pentru ca ulterior să devină instituție culturală independentă. Prima extindere a muzeului a început în data de 12 octombrie 1933 și a constat în ridicare aripii de est ce a însemnat o cheltuială de 1,8 miliarde dolari americani. La 26 octombrie 1968, muzeul a deschis Planetariul McLaughlin de la capătul de sud al proprietății, după ce a primit o donație de 2 milioane de dolari de la colonelul Samuel McLaughlin. Altă importantă extindere a muzeului a fost realizarea Galeriei Reginei Elisabeta a II-a, în partea de nord a clădirii, în perioada anilor 1978 – 1984, ceea ce a însemnat o cheltuială de 55 milioane dolari americani. Proiectarea acestei extinderi a fost recompensată cu Premiul Guvernatorului General pentru arhitectură. Începând cu 2002, muzeul a trecut printr-un proiect important de renovare și extindere supranumit Renașterea ROM. Guvernele Ontario și Canada au contribuit cu 60 de milioane de dolari la proiect și în plus magnatul Michael Lee-Chin a donat încă 30 milioane de dolari. Piesa centrală a proiectului, Michael Lee-Chin Crystal, a fost o completare majoră a cadrului inițial al clădirii. 
Structura a fost creată de arhitectul Daniel Libeskind, al cărui design a fost selectat dintre 50 de finaliști într-o competiție internațională.
Inaugurarea finală a acestei extinderi a avut loc în data de 2 iunie 2007 iar costul final a fost de 270 milioane USD. deci, clădirea originală (aripa vestică) a fost proiectată de arhitecții Frank Darling și John A Pearson, fiind o sinteză a italianatului și neo-romanticului. Aripă de est orientată spre Queen's Park a fost proiectată de Alfred H.Chapman și James Oxley, în stil art decorativ cu influiențe bizantine. Secțiunea sudică a muzeului, denumită și Centrul curatorial, a fost proiectat de Compania Toronto Gene Kinoshita. Controversatul Michael Crystal-Crystal „Crystal”, o extindere a multimilionară a muzeului a fost proiectat de Daniel Libeskind, incluzând o nouă intrare cu uși glisante pe Bloor Street. Forma cristalină deconstructivistă este acoperită cu sticlă 25% și aluminiu 75%, aceste materilae fiind fixate pe un cadru de oțel.Cadrul de oțel a fost fabricat și asamblat de firma de construcții Walters Inc din Hamilton-Ontario iar plăcile de aluminiu anodizat s-au fabricat în Germania, la compania Josef Gartner. Proiectul de extindere Crystal a stârnit păreri divergente în rândul publicului cunoscător sau mai puțin cunoscător în ale arhitecturii, dar e cert că a sporit numărul de vizitatori al muzeului.
2.  Muzeul Național al Indianului American (NMAI) – Washington DC, SUA, este o instituție culturală americană care promovează cunoașterea și înțelegerea culturilor băștinașilor din emisfera occidentală - trecut, prezent și viitor. 
Muzeul lucrează pentru a sprijini continuitatea culturii și a valorilor tradiționale a populațiilor băștinașe. Instituția operează în trei locații distincte:
  • Muzeul Național al Indianului American, în Mallul Național din Washington DC, inaugurat la data de 21 septembrie 2004
  • Muzeul permanent al băștinașilor din New York, fondat în anul 1916
  • Centrul de Resurse Culturale, un institut de cercetare și colecționare, localitatea Suitland, statul Maryland.
Muzeul Național al Indianului American este primul muzeu național american dedicat exclusiv băștinașilor americani. Clădirea cu forme curbilinii este îmbrăcată în calcar Kasota, de culoare aurie, conceput pentru a evoca formațiuni de rocă naturală modelate de vânt și apă de-a lungul a mii de ani. Amprenta la sol a muzeului este de 1725 metri pătrați situați în mijlocul unor zone zone umede artificial. Intrarea muzeului, orientată spre est, fereastra prismei și spațiul său înalt de 120 metri pentru spectacole native contemporane sunt rezultate directe ale consultărilor ample cu popoarele autohtone. Muzeul oferă o serie de expoziții, proiecții de filme și video, programe de grupuri școlare, programe publice și prezentări de cultură vie pe tot parcursul anului fiind vizitat anula de peste 1,2 milioane persoane. Arhitectul și proiectantul muzeului a fost cardinalul canadian Douglas (Blackfoot) iar arhitecții de design sunt John Paul Jones și firma Arghitects of Philadelphia. 
Firma de inginerie structurală aleasă pentru acest proiect a fost Severud Associates. În general, băștinașii americani au îndeplinit rolurile de conducere în proiectarea și funcționarea muzeului și au urmărit crearea unei atmosfere și experiențe diferite din muzeele de cultură europeană și euro-americană. Muzeul Național al Indianului American găzduiește peste 800000 de obiecte, precum și o arhivă fotografică de 125000 de imagini. Muzeul are programe în care savanții și artiștii nativi americani pot vizualiza colecțiile NMAI pentru a-și îmbunătăți propriile cercetări și opere de artă. Ca întotdeauna și acest muzeu se bucură de aprecieri dar și de critici din partea publicului vizitator, specialist sau nespecialist în problematica băștinașilor americani. Muzeul publică o revistă trimestrială, numită “Indianul american”, care se concentrează pe o gamă largă de subiecte referitoare la băștinașii americani.  
3.  Biblioteca națională ucraineană din Minsk este un ultramodern monument arhitectonic. 
Edificiul este structurat pe 23 de nivele și are aproape 74 de metri înălțime având fațada cea mai spectaculoasă și luminoasă din întreg spațiul ex-sovietic. În 1989 a avut loc un concurs internaţional în vederea selecţionării celui mai bun proiect arhitectural de bibliotecă. Proiectul arhitecţilor Mihail Vinogradov şi Viktor Kramarenko a câştigat concursul. Arhitecţii au conceput o combinaţie originală de funcţionalitate şi estetic pentru „Diamantul Belarusului”, aşa cum a fost denumit iniţial proiectul celor doi. La 1 noiembrie 2002, a fost pusă fundaţia noii clădiri, care a fost inaugurată în iunie 2006. Clădirea este concepută sub forma unui diamant - rombicuboctahedron.
Construcția a durat intre 2002 - 2006, deși proiectul acesta era gata deja în amurgul comunismului. Clădirea este acoperită de panouri de sticlă care în timpul zilei scânteiază asemenea unui diamant cu 24 de faţete. Pe timpul nopţii, cele 4646 de leduri îşi schimbă mereu culorile, oferind locuitorilor un spectacol inedit de lumină şi culoare, vizibil de la sute de metri distanţă. 
Prin 2009 construcția era considerată “printre cele mai urâte din lume”, dar cu siguranță pentru a compromite realizările regimului politic ucrainian condus de Lucașenko, pentru a nu atrage turiștii străini, in ideea de a descuraja pe toate căile vizitarea tării, poate una dintre cele mai necunoscute ale Europei de ieri și de azi.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE
O PASTILĂ DE UMOR
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ

_________xxx_________

CÂTEVA
MEDALII ȘI INSIGNE
DIN JUDEȚUL TELEORMAN

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Întâiul episcop al Episcopiei Alexandriei și Teleormanului
Prea Sfințitul părinte Galaction Stângă
100 de ani de la târnosirea Catedralei din Alexandria 
Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, pe numele de miream Galaction Stângă, s-a născut în data de 17 mai 1953, în comuna Constantin Brâncoveanu, jud. Ialomiţa, din părinţii Nicolae şi Elena Stângă, la botez primind numele Gheorghe. A urmat şcoala din localitatea natală, Liceul Teoretic din Slobozia şi Seminarul Teolo­gic din Bucureşti (1971-1976); Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1977- 1981). În perioada octombrie 1985 – martie 1986 a urmat studii postuniversitare la Institutul Ecumenic din Bossey (Elveţia). Între timp, a fost tuns în monahism la schitul Crasna, jud. Prahova, cu numele Galaction (1977); a fost hiro­tonit ierodiacon la 28 octombrie 1978 şi ieromonah la 2 noiembrie 1978; în data de 1 aprilie 1981 a fost numit stareţ al schitului Crasna; la 15 decembrie 1990 a fost numit exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureştilor, iar în 1994 a fost hirotesit arhimandrit. În 4 iulie 1996 a fost ales Episcop al nou-înfiinţatei Eparhii a Alexandriei şi Teleormanului, iar în data de 1 septembrie 1996 a fost hirotonit arhiereu şi întronizat în aceeaşi zi în Alexandria. Sfinția Sa este și vicepreședinte al Societății Numismatice Române și președinte al Secțiunii Alexandria. 
Sfânta Episcopie a Alexandriei și Teleormanului
Septembrie 1996 - 2006
Catedrala Episcopală ” Sfântul Alexandru” este cea mai reprezentativă clădire din Alexandria, lăcaşul fiind considerat simbolul oraşului. A fost botezată după numele domnitorului Alexandru Ghica, întemeietorul oraşului iar istoria ei se leagă îndeaproape de cea a reşedinţei de judeţ. Alexandria s-a înfiinţat în 1834, când o mână de  negustori din Zimnicea şi Mavrodin au cumpărat de la Mitropolia Ţării Româneşti, moşia Bâcâianca şi au stabilit aici o urbe  pentru a putea  face comerţ liber. Oameni cu frică de Dumnezeu, negustorii şi ţăranii care veniseră să locuiască în noul oraş au vrut o biserică. Încă din 1835, înainte de a se construi alte clădiri oficiale ale oraşului, a fost ridicată în grabă o biserică de lemn. Lăcaşul a fost târnosit în ziua de Florii, în 1838, şi a fost închinat patronului spiritual al oraşului, Sf. Alexandru.   Pentru că lăcaşul de lemn a devenit în scurt timp neîncăpător,obştea din Alexandria a hotărât în 1855 ridicarea unei biserici de cărămidă. S-au comandat 500000 de cărămizi. dar proiectul a stagnat, în lipsa fondurilor.  Proiectul a fost amânat din cauza banilor vreme de câţiva ani, până în1868 când la sugestia Prefecturii Teleorman, administraţia oraşului a constituit un Comitet de reconstrucţie a bisericii.” Se dorea o catedrală, dar costurile privind ridicarea unei catedrale erau foarte mari, mai mari decât putea suporta atunci urbea. Cu toate acestea, proiectul se reia prin organizarea la 18 iulie 1868 a unei licitaţii pentru fabricarea a încă 200000 de cărămizi şi pentru aprovizionarea cu 15000 kg de var necesare construcţiei”, se menţionează în cartea ” Catedrala Episcopală Sf Alexandru ”. Biserica a fost ridicată în 1871, dar nu avea încă turlă. Lucrările de construcţie s-au oprit aici pentru câţiva ani.  În lăcaşul acoperit cu şindrilă şi fără picturi s-au ţinut vreme de ani buni slujbe. Autorităţile au încercat să facă rost de  bani pentru continuarea construcţiei bisericii apelând inclusiv la colectări de fonduri de la enoriaşi. În 1871 o trupă de teatru de la Bucureşti a fost invitată să pună în scenă la Alexandria trupa de teatru ” Formarea oraşului Alexandria”. Piesa a fost jucată în beneficiul bisericii , dar banii adunaţi nu au fost suficienţi pentru continuarea lucrării. Pentru că lucrările s-au tot amânat, şindrila de pe acoperiş a început să cedeze iar în 1873 din cauza deteriorării biserica a fost închisă, la decizia Mitropoliei.  Mai marii bisericii au deschis chiar o anchetă asupra construcţiei ridicate în Alexandria. Eăzboiul de Independenţă şi situaţia politică tulbure din ţară au făcut ca în următorii ani ridicarea catedralei să fie iar amânată . ” Abia în 1883, Primăria din Alexandria fiind condusă de un consiliu avându-l în frunte pe primarul Ştefan Mândreanu  a decis să acorde prioritate reluării proiectului de finalizare a construcţiei bisericii. Astfel , în vederea asigurării fondurilor necesare pentru reluarea construcţiei Bisericii, Primăria a organiat o loterie publică pentru care Librăria Socec a tipărit 120.000 de bilete de loterie cu valoarea de 1 leu bucata”, mai aflăm din cartea ” Catedrala Episcopală Sf Alexandru    Suma strânsă a fost insuficientă. Loteria s-a reluat în 1884, dar banii necesari tot nu au fost strânşi. Situaţia bisericii care se deteriora pe zi ce trece în lipsa lucrărilor necesare a fost cel mai aprins subiect de discuţie al anilor în reşedinţa de judeţ a Teleormanului. În plus, din cauza stării lăcaşulu, Mitropplia a închis biserica de mai multe ori de-alungul anilor. Abia după ce primăria a vândut o casă din patrimoniul local şi a scos în arendă 200 de hectare, s-au strâns bani pentru demararea construcţiei. Lucrările s-au reluat în 1895. Catedrala a fost finalizată abia în 1898.  Pe 2000 de m.p. în Catedrala ” Sf. Alexandru” pot fi văzute picturile lui Ştefan Luchian. Pictorul a fost angajat în 1896 de primăria oraşului pentru a picta biserica. Autorităţile i-au cerut lui Luchian să execute lucrarea în cinci luni. Luchian a acceptat şi a făcut echipă cu Constantin Artachino şi Constantin Pascally. ” Se prevedea prin contract ca pictura interioară să fie gata la 1 octombrie 1898, urmând ca exteriorul bisericii să se completeze cât mai urgent după această dată”, mai aflăm din cartea ” Catedrala Episcopală Sf Alexandru ”. Timpul nu le-a permis pictorilor  să execute toată lucrarea de pictură interior şi exterior şi atunci ei s-au rezumat să execute numai tablourile din biserică, adică icoanele.  Parterul bisericii a fost pictat de Ştefan Luchian iar turla mare şi pandantivii, de pictorul Artachino. Catedrala a cărei construcţie a durat 29 de ani impresionează şi astăzi. Lăcaşul are 42 de metri lungime şi 26 de metri lăţime, iar la ridicarea ei au fost folosite peste un milion de cărămizi. Catapeteasma are zece metri, este realizată în stil neogotic iar policandrul este lucrat la Viena. Catedrala se prezintă sub forma de cruce în interior şi navă în exterior, având la intrare o frumoasă tindă străjuită de coloane lucrate în stil corintian. Timpul şi intemperiile naturii şi-au pus amprenta, de-alungul anilor,  asupra simbolului oraşului. Biserica a fost afectată de cutremurele din 1940 şi 1977 şi a avut nevoie de reparaţii capitale.   Între anii 1997-2012 Catedrala a fost restaurată . S-au efectuat ample efectuat lucrări de consolidare, subzidire, reamenajări exterioare la învelitoare. O parte din pictură a fost refăcută  de către o echipă de restauratori. Pictura a fost resfiinţită la data de  30 august 2012, de către Preasfinţitul părinte Episcop Galaction al Alexandriei şi Teleormanului. Sarcofagul în care odihneşte domnitorul Alexandru Ghica a fost adus la catedrala din Alexandria în 1994. Monumentul funerar închinat lui Ghica  a fost comandat de Alexandru Ioan Cuza imediat după moartea lui Alexandru Dimitrie Ghica . Sarcofagul este împodobit cu spadă, sceptru, mantie de hermină, coroana regală . Odată cu aducerea în lăcaşul din Alexandria a osemintelor domnitorului., catedrala a devenit necropolă domnească.
Insigna - U.R.B. Alexandria
Hotărârea de Guvern nr. 280 din 23 martie 1971 privind înfiinţarea Fabricii de rulmenţi Alexandria în cadrul Grupului de uzine pentru fabricaţia de rulmenţi Braşov, prevedea: "Pe data de 1 aprilie 1971 se înfiinţează, în cadrul Grupului de uzine pentru fabricaţia de rulmenţi Braşov, de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini, Fabrica de rulmenţi Alexandria, cu sediul în oraşul Alexandria, judeţul Teleorman, care va avea ca obiect fabricarea de rulmenţi. Fabrica de rulmenţi Alexandria se organizează şi va funcţiona potrivit prevederilor legale privind organizarea şi funcţionarea întreprinderilor şi organizaţiilor economice de stat”. Concernul Koyo Seiko din Japonia a preluat, în 1998, pachetul de 51% din acțiunile societății comerciale Rulmenți Alexandria, valoarea totală a tranzacției (pretul acțiunilor și investițiile asumate) fiind de 57 milioane de dolari Vânzările Koyo România Alexandria au fost de 75,9 milioane lei în anul 2000. Uzina de la Alexandria produce cele mai utilizate tipuri de rulmenți, care reprezintă mai mult de 60% din consumul total al pieței.  
A XXXIII-a Expoziție națională de de insigne 
Alexandria 1-2 septembrie 2007 
Societatea numismatică română

Era la început de veac XX. Cultura şi ştiinţa în România prinseseră aripi de zbor stabile şi de perspectivă, precizându-se domeniile şi principiile de activitate. Se trecea acum la culegerea primelor roade ale frământatului şi cu rol de pionierat secol al XIX-lea, când reprezentanţi de frunte ai renaşterii româneşti se dăruiau, cu întreaga lor fiinţă, intereselor naţionale. Unirea Principatelor şi marile reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza au deschis larg porţile afirmării învăţământului, ştiinţei şi culturii în România. Publicaţii şi societăţi de tot felul luau fiinţă, croindu-şi drum spre mintea şi inima românilorÎn acest context de efervescenţă spirituală, o nouă ştiinţă specială se înfiripa în peisajul intelectual românesc. Informaţiile lui C. Bolliac din „Trompeta Carpaţilor”,  referitoare la unele descoperiri monetare, dar mai ales lucrările lui D.A. Sturdza şi primele studii de specialitate ale lui M.C. Sutzu, precum şi alcătuirea unor colecţii monetare, aveau să se constituie ca temelie a ştiinţei numismatice din România. Începutul sec. XX va marca pentru numismatica din ţara noastră un moment de o reală însemnătate. Pe data de 28 decembrie 1903, la iniţiativa unui grup de entuziaşti şi pasionaţi ai acestei discipline, lua fiinţă Societatea Numismatică Română (S.N.R.). Adunarea Generală, în şedinţa sa inaugurală, a votat Statutele Societăţii şi a ales Comitetul de conducere în următoarea alcătuire: D.A. Sturdza, preşedinte de onoare; M.C. Sutzu, preşedinte activ; Gr. Tocilescu, vicepreşedinte; Al. Cantacuzino, secretar; lt. col. G. Iordăchescu, casier contabil; dr. G. Severeanu, subsecretar şi D. Panku, C. Alessandrescu, Carol Storck şi E.D. Mirea, membri. O dată cu adoptarea Statutelor se fixa şi ţelul principal al Societăţii, care îşi propunea „să dezvolte ştiinţa şi arta numismatică” în România." În prezent S.N.R. are filiale în aproape toate județele țării. Sus am postat logo-ul Societății Numismatice Române.  
Atena era o zeiţă, una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei greceşti, identificată de către romani cu zeița Minerva. Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas. Deasupra am postat o poză cu statuia zeiţei Atena care se găseşte la Muzeul Luvru din Paris.
Numismatica (gr. numisma și lat. nummus, - monedă, ban) este știința auxiliară a istoriei având drept obiect de cercetare tipurile de monede, descrierea lor, descifrarea legendelor, materialul din care sunt monedele confecționate și raporturile dintre diferitele categorii de monedă. O ramură a numismaticii, medalistica se ocupă cu studiul medaliilor. Monedele au apărut din timpuri străvechi, ca obiecte din materiale nemetalice folosite pe rol bani. Neștiutorii includ și studiul bancnotelor lumii în numismatică, ceea ce este greșit. Pentru lămuriri citește mai jos! 
Notafilia este denumirea pasiunii de a colecționa, cerceta și studia bancnotele lumii. Moneda de hârtie a fost, fără îndoială, introdusă de negustorii de ceai chinezesc, la începutul secolului al X-lea, pentru încheierea marilor tranzacții folosind bilete la ordin. Administrația chineză adoptă, în mod oficial,   bancnotele în anul 1024. Prima mențiune occidentală a unei forme de bancnotă a fost făcută de către Marco Polo, la sfârșitul secolului al XIII-lea. Prima bancă din Europa care a emis bancnote a fost Riksbank din Stockholm, în anul 1658. 
Insigna - A.C.I.R. 
(Asociația colecționarilor de insigne din România) 
Mai jos prezint un scurt istoric al mișcării insignografice din RomâniaLa începutul anilor 1950 în ţara noastră existau câteva colecţii remarcabile de insigne, în marea majoritate amestecate însă între cele de monede, medalii sau timbre. Începutul unei colecţii organizate de insigne în România o datorăm lui Dogaru Ioan care încă din 1948 a început să îşi ordoneze piesele după anumite criterii şi tematici. Peste două decenii militarul de carieră Dogaru Ioan are o idee deosebită de a prezenta într-o expoziţie o parte din colecţia sa care acum număra peste 4200 de piese. Şi astfel, la data de 24 martie 1968 este semnat în mod oficial actul de naştere al insignografiei româneşti la Casa Centrală a Armatei, actualmente Cercul Militar Naţional. Expoziţia a întrunit toate elementele specifice unei manifestări de ţinută: invitaţie tipărită, afiş, catalog şi ceea ce a fost cel mai important, insignă proprie. Evenimentul a fost mediatizat în revistele Magazin, Flacăra şi Viaţa Militară. Un impact mediatic în activitatea insignografică din ţară l-a avut expoziţia itinerantă de insigne realizată de col. Dogaru Ioan, la Casele armatei din Braşov, Iaşi, Bacău, Constanţa, respectiv la Palatul Pionierilor de la Cotroceni. La 7 ani de la expoziţia de insigne din capitală, are loc la Petroşani prima întâlnire pe ţară a colecţionarilor de insigne (2 - 3 august 1975), rod al colaborării a trei colecţionari de marcă din ţară: col. (r) Dogaru Ioan - Bucureşti, Milovan Pavel - Timişoara şi Dula Aurel – Petroşani. Următoarele întâlniri anuale au avut loc la Timişoara, Craiova, Bucureşti- Casa Centrală a Armatei, Petroşani, Arad, Tg. Mureş etc.  După 1989, activitatea noastră a trecut printr-o perioadă foarte dificilă, iar timp de 10 ani toate întâlnirile au avut loc la Petroşani. Trecând peste acest şoc, ne-am reorganizat şi a apărut ideea înfiinţării unei asociaţii care să degreveze Societatea Numismatică Română de activitatea insignografică care a luat un avânt deosebit în România. Cu ocazia primului Congres Naţional de Insignografie, de la Petroșani, din zilele de 18 – 20 septembrie 2009, a avut loc şi Adunarea Generală de Constituire a Asociaţie Colecţionarilor de Insigne din România (ACIR). Cei 80 de participanţi au votat statutul asociaţiei şi au ales organul de conducere al acesteia. În baza hotărârii Judecătoriei Petroşani, Asociaţia a fost înregistrată la grefa acestei instituţii, în registrul special la nr. 33/16 decembrie 2009. La baza relaţiilor dintre cei 100 de membrii ai asociaţiei stau 3 principii pe care dorim să le păstrăm şi asupra cărora insistăm: prietenia, întrajutorarea colegială şi încrederea reciprocă. La ora actuală conducerea asociaţiei este în căutarea unei sigle care să ne reprezinte. Până în prezent, printr-o bună coordonare din partea ACIR a activităţii s-a reuşit menţinerea reuniunilor noastre timp de 39 de ediţii consecutive, care de 5 ani au fost ridicate la rang de congres, având la bază propunerea regretatului col. Dogaru Ioan. Prin unirea forţelor a două localităţi aflate la mare distanţă (Alexandria - Petroşani), dar legată printr-o voinţă şi o preocupare comună s-a reuşit spre bucuria tuturor relizarea menţinerii expoziţiilor naţionale şi implicit a reuniunilor. De la înfiinţare, ACIR a preluat dificila sarcină de atribuire în fiecare an a premiilor 
Floarea de colţ, cea mai importantă distincţie care recompensează atât colecţionarii membri ACIR, cât şi persoanele care se implică în menţinerea activităţii insignografice din ţara noastră, sarcină deosebit de onorantă de care ne-am achitat. Publicaţia oficială a Asociaţiei este Jurnalul Insignografic, cu apariţie semestrială. Colectivul de redacţie al Jurnalului este format din trei membri şi un fotograf profesionist. 
Societatea S Mariaj - Turnu Măgurele
Deși am căutat, lumea internetului nu mi-a oferit nicio informație despre insigna sau Societatea S Mariaj din Turnu Măgurele. Eu cred că ar putea fi vorba despre o asociație, societate sau agenție matrimonială. Dacă cineva ar putea oferi ceva informații în legătură cu acest produs medalistic i-aș fi sincer recunoscător. 
Alexandria este un municipiu și reședința județului Teleorman, Muntenia, România. Orașul este așezat în sudul Câmpiei Române, pe partea dreaptă a râului Vedea, la 88 km distanță de capitala României - București. Întemeiat în anul 1834, după planurile urbanistice elaborate de inginerul austriac Otto von Moritz (cel ce lucrase planurile orașelor Brăila și Giurgiu și avea să execute, mai târziu, planul viitorului oraș Turnu Severin), orașul și-a luat numele domnitorului de atunci al Țării Românești, Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842) ale cărui oseminte se găsesc depuse astăzi într-un monumental sarcofag din incinta Catedralei Episcopale "Sfântul Alexandru" din municipiu. Sus am postat stema actuală a municipiului, iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din municipiul Alexandria, din vremuri diferite.  
Statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Grădina publică
Gara
Direcția județeană de finanțe
Pavilionul din Grădina publică
Podul peste râul Videle
Prefectura
Sediu bancar
Catedrala domnească și episcopală Sfântul Alexandru
Hotelul Parc
î
Primăria
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel
Cimitirul eroilor
Cinematograful Patria
Moara Brătescu

Teleorman este un județ din România, provincia istorică Muntenia, cu reședința în orașul Alexandria. Județul se întinde pe 5790 kilometri pătrați și numără aproximativ 360000 de locuitori. Din punct de vedere administrativ-teritorial județul este compus din 3 municipii (Alexandria, Roșiorii de Vede și Turnu Măgurele), 2 orașe (Zimnicea și Videle) precum și 92 de comune. Sus am postat stema actuală și harta județului Teleorman, iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din timpuri diferite, alte frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri dar și câteva trimiteri poștale ilustrate din acest județ, din vremuri diferite.
Vederi - Roșiorii de Vede
Biserica Sfântul Haralambie - Turnu Măgurele
Biserica Sfântul Nicolae - Țigănești
Gara - Roșiorii de Vede 
Gara - Turnu Măgurele
Primăria - Roșiorii de Vede
Primăria - Zimnicea
Primăria - Videle
Banca națională - Turnu Măgurele
Sfatul popular raional - Turnu Măgurele
Palatul administrativ - Turnu Măgurele
Gimnaziul - Turnu Măgurele
Poliția portului - Turnu Măgurele
Școala de băieți nr. 1 - Turnu Măgurele
Vederi - Județul Teleorman
Cazarma Regimentului 20 Infanterie - Turnu Măgurele
 
Cazarma Regimentului 4 Călărași - Turnu Măgurele
Spitalul județean - Turnu Măgurele
 Tribunalul - Turnu Măgurele
Cetatea Turris - Turnu Măgurele
Monumentul independenței - Turnu Măgurele

___________ooOoo___________

PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII
Regele spaniol Carlos I 
a trăit între anii 1500 - 1558 
a condus între anii 1516 - 1556,

Detaliu vignetă de pe o acțiune românească

Câteva ornamente decorative periferice
de pe acțiuni olandeze

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 29.11.2019