marți, 31 mai 2022

SAMOA DE VEST

10 tala 1980
SAMOA DE VEST (SAMOA)
(SAMOA GERMANA 1900-1920) 
Este un stat republică parlamentară
situat în Pacificul de Sud,
vestul insulelor Samoa. 
Statul și-a câștigat independența
la data de 1 ianuarie 1962 față de Noua Zeelandă.
Acest se întinde pe 2831 kilometri pătrați
numără 179000 de locuitori
și are capitala în orașul Apia. 
Deviză națională a statului este:
 Samoa este fondata pentru Dumnezeu! 
Stema oficială:

 Stema oficiala sub administrație germană:
 
Steagul oficial adoptat la 24 februarie 1919:
 
Alte steaguri oficiale ale statului:
1873 – 1887
 
1887 – 1889

 1889 – 1900
 
1900 – 1914 Germania
 
1914 Germania
 
1914 – 1922

 1922 – 1948
 
1948 – 1949
Mai jos admiri trei monumente arhitectonice 
reprezentative pentru acest stat.
Templu bahai
Clădirea guvernului
Aeroportul internațional
Mai jos admir o marcă poștală, o monedă, 
o insignă și o medalie, emise de către acest stat.


xxx

O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
O EPIGRAMĂ PROPRIE
O PASTILĂ DE UMOR
UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________ 

O PLACHETĂ, O MEDALIE ȘI
CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa".     

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.      

Conform  DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române),  PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi  se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Placheta - Poet Mihai Eminescu
DACIA 10 denar - 10 g Fine Silver 999
Produsul medalistic de mai sus este o plachetă realizată de o companie privată, se pare că străină, ce prezintă pe una din fețe chipul poetului național al românilor – Mihai Eminescu. Piesa s-a realizat în 2000 de exemplare, este confecționată din argint cu puritatea de 99,9%, este de calitate proof, cântărește 10 grame, are forma dreptunghiulară cu colțurile rotunjit și dimensiunile de 25 x 40 milimetri. Alături de chipul poetului Mihai Eminescu, pe avers, în interiorul unei linii periferice continui, sunt reprezentate cinci cărți, o călimară cu o pană de scris în ea, în partea de jos semnătura poetului iar la partea superioară este aplicat înscrisul POETUL MIHAI EMINESCU. Pe revers, în interiorul unei linii periferice continui este o reprezentată o stemă stilizată, care nu știu ce ar putea să semnifice, și sunt aplicate înscrisurile: DACIA, 10 DENAR (o valoare - de unde și până unde iar nu pricep) și 10 G FINE SILVER 999 (probabil argint cu puritate 99,9%?!).   
 
Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 oct.1948) membru al Academiei Române. Prin tot ce a scris Eminescu este contemporanul vremurilor actuale. Dedesubt am inclus câteva luări de poziție ale gazetarului de excepție care a fost el; 
  • Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii.
  • Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute nației în ajunul alegerilor și trec, totuși, drept reprezentanți ai voinței legale și sincere a țării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei.
  • Uzurpatori, demagogi, capete deșarte, leneși care trăiesc din sudoarea poporului, fără a o compensa prin nimic, ciocoi boierești și fudui, mult mai înfumurați decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale țării - despre clasa politică a României.  
  • Părerea mea individuală e că politica ce se face azi în România, și dintr-o parte și din alta, e o politică necoaptă.
  • Vom avea de-acum înainte dominația banului internațional, impusă de străini. Peste tot credințele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână în mână cu sărăcia claselor lucrătoare, amenință clădirea măreață a civilizației creștine.
  • Statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege
  • Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, cu fatalismul raselor nefericite, duce greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă.
  • Temelia liberalismului adevărat este o clasă de mijloc care produce ceva, care, punând mâna pe o bucată de piatră îi dă o valoare înzecită şi însutită de cum o avea, care face din marmură statui, din in pânzătură fină, din fier maşini, din lână postavuri.
  • Condiţia civilizaţiei statului este civilizaţia economică. A introduce formele unei civilizaţii străine fără ca să existe corelativul ei economic este curată muncă zadarnică
  • De când e lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceşte sus, iar economiceşte jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică este mama celei politice.
  • Lucrul la care aspiră toţi este de a se folosi numai de avantajele civilizaţiei străine, nu însă de a introduce în ţară condiţiile de cultură sub care asemenea rezultate să se producă de la sine.
  • Cine zice progres nu-l poate admite decât cu legile lui naturale, cu continuitatea lui treptată. A îmbătrâni în mod artificial pe un copil, a răsădi plante fără rădăcină pentru a avea grădina gata în două ceasuri, nu e progres, ci devastare… Adevăratul progres nu se poate opera decât conservând pe de o parte, adăugând pe de alta; o vie legătură între prezent şi viitor, nu însă o serie de sărituri fără orânduială.
Jetonul - MG 25 
Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Piesa prezentată mai sus este confecționată din zinc, are forma rotundă cu diametrul de 21 milimetri. Pe una din fețe, în interiorul unui cerc perlat exterior, sunt aplicate literele M și G monogramat, iar pe cealaltă față, și tot în interiorul unui cerc perlat exterior, este inscripționată valoarea 25. Nu există informații despre modul de folosire al acestui jeton și nici despre ce ar putea sî însemne literele M și G sau înscrisul 25.
Medalie de concurs - (Cupa Negel - neinscripționată - ciclism) 
Produsul medalistic de mai sus este realizat în anul 1927 și s-a conferit câștigătorilor competiției de ciclism Cupa Negel. Pe avers est reprezentat un ciclist rulând, văzut din față, încadrat lateral de de două ramuri de laur. Pe revers, în partea de jos, peste o jerbă din frunze de laur și stejar se inciza locul ocupat în întrecere. Deasupra este un spațiu destinat însemnării evenimentului sporiv, anul și numele celui premiat.
Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).
Insigna - I.P.A. România (Asociația internațională a polițiștilor)
Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor (I.P.A.) are în rândurile sale oameni de pretutindeni, neangajaţi politic. Cei mai mulţi dintre ei sunt poliţişti, dar sunt şi jandarmi, poliţişti de frontieră sau pompieri. Tineri, maturi sau vârstnici, bărbaţi sau femei, aşa cum le-a dictat conştiinţa, au optat să facă parte din această organizaţie. Cu toate că, uneori, îi separă mii de kilometri, că au o cultură diferită sau că vorbesc, în marea lor majoritate, o altă limbă, au aderat fără echivoc la ideea de prietenie şi eforturile britanicului Arthur Troop, fondatorul organizaţiei. Deasupra admiri logo-ul Asociației Internaționale a Polițiștilor.  Nimeni nu le-a impus să intre în Asociaţia Internaţională a Poluițiștilor. 
Prietenia a fost cea care, încă de la început, a reprezentat, pentru organizaţie, temelia pe care au fost construite, cu timpul, toate mecanismele de funcţionare. În afara acestui sentiment durabil, Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor n-ar fi existat. Ea este cea care a dat viaţă ideilor lui Arthur Troop şi a întreţinut permanent speranţa întăririi şi lărgiri organizaţiei. Prietenia a fost, este şi va rămâne pentru totdeauna emblema sub care se vor desfăşura toate acţiunile şi activităţile Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor. Eforturile de constituire şi de dezvoltare a Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor au fost încununate de succes şi datorită faptului că, în sufletul oamenilor care apăra legea şi societatea, prietenia are rădăcini adânci şi solide. La aceşti oameni se va găsi întotdeauna, din belşug, spirit de echitate şi dreptate, susţinere morală, respect şi apreciere faţă de valorile umane şi ale statului de drept. Implicarea Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor în acţiuni de caritate demonstrează sensibilitatea şi generozitatea membrilor ei. 
Răspunzând întotdeauna la solicitările celor din jur, membri I.P.A. oferă societăţii un model de comportament demn de urmat. De aceea, cine nu manifestă solicitudine şi iubire faţă de oameni nu-şi va găsi niciodată locul în această organizaţie. Se va simţi stingher şi va pleca de bunăvoie, pentru că în Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor rămân numai acele caractere pentru care dragostea, cinstea, onoarea şi condescendenţa faţă de semeni reprezintă valori la care nu vor renunţa, indiferent de contextul pe care realitatea îl oferă fiecăruia. Prietenia i-a unit pe toţi şi tot prietenia este cea care i-a făcut pe membri I.P.A. să fie mai buni şi mai mărinimoşi. Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor va rezista atâta timp cât prietenia va găsi în oameni acele resurse prin intermediul cărora iubirea, binele şi speranţa se perpetuează. I.P.A. este o stare de spirit, deschisă tuturor poliţistior, dincolo de barierele discriminării de orice fel, indiferent de rang, rasă, culoare, sex, religie sau limbă. 
I.P.A. Secţia Română a fost fondată la data de 31 august 1992 şi afiliată la International Police Association in data de 25 octombrie 1996. Asociaţia este organizată pe principiul teritorialităţii, cu sediul oficial în municipiul Bucureşti, fiind formată din regiuni (filiale), constituite pe lângă structurile profesionale ale M.A.I.. Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor - Secţia Română (I.P.A. Secţia Română) este o organizaţie nonguvernamentală, nonprofit şi functionează conform prevederilor legislaţiei româneşti şi ale Statutului Internaţional I.P.A.. Are la bază libera asociere şi este formată din poliţişti şi alte cadre ale Ministerului Administraţiei şi Internelor. La finele anului 2010, în I.P.A. - Secţia Română funcţionau 150 de filiale, însumând peste 58500 de membri. 
Deasupra admiri Certificatul de afiliere al României la I.P.A..  I.P.A. - cea mai mare organizaţie de prietenie a poliţiştilor din întreaga lume - a fost creată la 1 ianuarie 1950. De atunci, motto-ul său "Servo per amikeco" (“Servicii prin prietenie” - în limba esperanto) a câştigat în peste cinci decenii de existenţă mai mulţi aderenţi decât şi-ar fi putut cineva imagina. Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor a fost înfiinţată din iniţiativa unui ofiţer de poliţie din Lincolnshire - Anglia, Arthur Troop, care a dorit să creeze astfel un canal pentru prietenia între poliţiştii de pretutindeni şi cooperarea internaţională. Născut la 15 decembrie 1914, el s-a angajat în iunie 1936 la Poliţia din Lincolnshire, unde s-a specializat în probleme de trafic rutier. După cel de-al doilea Război Mondial, Arthur s-a dedicat proiectului înfiinţării unei organizaţii mondiale a poliţiştilor, dând dovadă de mare încredere în oameni şi în virtuţile prieteniei adevărate. 
Opţiunea le-a aparţinut în totalitate, după cum şi renunţarea la statutul de membru nu este condiţionată în vreun fel. Ce-i atrage şi, mai ales, ce-i ţine într-o astfel de organizaţie? Cu siguranţă, nu un interes material, pentru că Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor nu satisface o asemenea dorinţă. Poate că este greu de crezut, dar cei mai mulţi membrii ai I.P.A., şi este vorba, în primul rând, de cei care au contribuit în mod substanţial la consolidarea şi extinderea organizaţiei, au o mare capacitate de comunicare şi relaţionare. Dublată de puternice sentimente de omenie, întrajutorare, toleranţă şi bună-cuviinţă, aceşti oameni au făcut din prietenie un mod de a fi. Pentru ei, prietenia generează ocazii şi prilejuri de a se cunoaşte, de a se apropia şi este principala sursă care le alimentează dorinţa de a stabili relaţii noi. 
Insigna - Cupa U.T.C. parașutism
(Uniunea Tineretului Comunist)
Parașutismul este activitatea sportivă sau militară care constă în sărituri de la înălțimi considerabile, de obicei dintr-un avion sau elicopter, folosind o parașută ca mijloc pentru a încetini căderea și a permite o aterizare în siguranță. În sportul parașutismului este obișnuit să sară de la o altitudine cuprinsă între 1000 și 4500 de metri și apoi să deschizi parașuta în mod normal la o altitudine recomandată de 900-800 de metri sau 1500 de metri pentru antrenarea săriturilor și a salturilor în tandem. Dispozitivul de deschidere a parașutei principale (nu în tandem) trebuie să funcționeze la altitudini nu mai mici de 2500 ft / 750 m). 
Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret şi rezerva de militanţi a Partidului Comunist Român. Sus am aplicat stema Uniunii Tineretului Comunist din România, iar mai jos carnetul de membru și drapelul U.T.C.. 
În timpul Republicii Populare Române, organizaţia s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim U.T.M.) Ea a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația României. Prin Uniunea Tineretului Comunist s-a urmărit înregimentarea tineretului din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. Tineretul era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. Ideologii comunişti împărtăşeau credinţa că orice ființă umană poate fi transformată radical în urma unui intens proces de manipulare prin propaganda de masă. Această credinţă a comuniștilor era întărită de supoziţii sumbre despre natura umană şi a societăţii. Exista siguranța că, pe scară largă, la nivel social, utilizând instrumente coercitive şi de control, omul poate fi schimbat, supus, subordonat, mai ales tineretul în formare. Marxism-leninismul amesteca fascinaţia faţă de mulţime cu teama şi neîncrederea faţă de aceasta. Acest lucru se observă foarte bine în atitudinea faţă de tineri. Din cauza legăturilor slabe cu vechiul regim, aceștia apăreau ca ipostazierea perfectă a „omului nou” şi ca masă de manevră ideală. Totuși, erau trataţi cu infinită suspiciune. Reţeaua de organizaţii comuniste s-a întins cu precădere spre categoriile de populaţie de care regimul îşi lega interesele. Totodată, acestea erau suspectate ideologic: tinerii, ţăranii, intelectualii, soldaţii şi muncitorii. După spusele lui Lenin, pentru regimul comunist, aceste organizaţii aveau menirea de a funcţiona pe post de „curele de transmisie” între Partidul Comunist şi popor. Stalin a adoptat aceleaşi idei. El considera că, din rândul organizaţiilor de masă, trebuie să facă parte: asociaţiile fără partid ale femeilor, organele de presă, uniunile de tineret, sindicatele, cooperativele, organizaţiile de fabrică şi uzină. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist a fost o organizație de tineri creată de către Partidul Comunist din România. Prin aceasta se urmărea înregimentarea tineretului român, din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. În cadrul UTC, tineretul român era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. În mai toate scrierile din perioada comunistă, cu privire la Uniunea Tineretului Comunist, se evidenția importanța pe care aceasta o juca în rândul tuturor tinerilor. UTC se afla sub conducerea Partidului Comunist Român. Conducerea comunistă aprecia UTC ca fiind acea organizație care reușește mereu să-și găsească loc în fruntea luptei maselor de tineri. Aceștia, alături de întregul popor, au acţionat pentru afirmarea năzuinţelor de unitate şi independenţă naţională, de progres social şi prosperitate economică a patriei. 

_____________ooOoo_____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE 
PE BANCNOTELE LUMII 
Poetul și traducător islandez Einar Benediktsson
a trăit între anii 1864 - 1940
Detaliu vignetă de pe o felicitare românească
Detaliu vignetă de pe un bilet spaniol de loterie
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 31.05.2022

duminică, 29 mai 2022

BATASZEK - UNGARIA

 
Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de 
cultură și arhitectură din localitatea maghiară BATASZEK
județul TOLNA din vremuri diferite dar și câteva 
vechi trimiteri poștale ilustrate.
Școala
Podul
Gara
Gara și Moara regală
Moara
Biserica romano catolică
Coloana Sfânta Treime
Trimiteri poștale ilustrate

xxx

O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
O EPIGRAMĂ PROPRIE
O PASTILĂ DE UMOR
UN DIALOG  EPIGRAMATIC
 
_____________xxx_____________

CÂTEVA INSIGNE
DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc. 

Insigna - Primăria Sectorului 1 - Înălțarea Sfintei Cruci
Biserica Sfintei Cruci și a Sfântului Vasile 
13 - 14 septembrie 2011
Clădire suplă a Primăriei Sectorului 1 este un simbol al arhitecturii bucureștene, mai ales că este unul dintre edificiile de marcă ce păstrează una dintre fascinantele realizări ale unui meșter pe nedrept uitat: Alexandru Dimitriu. Alexandru Dimitriu, renumit tinichigiu ornamentist, a realizat ornamentele din metal pentru numeroase cladiri publice, religioase si particulare din București. El este autorul statuii așezate în vârful turnului Primăriei Sectorului 1 (denumire veche Primăria “de Verde”), înfățișând un cavaler odihnindu-și mâna dreaptă pe un scut și ținând în mâna stângă o suliță. Statuia a fost comandată meșterului în anul 1929. Istoria clădirii Primăriei Sectorului 1 este una zbuciumată încă de la punerea pietrei de temelie a acestui edificiu în anul 1928. Se poate însă afirma că actul său de naştere a fost semnat în anul 1926, odată cu împărţirea Bucureştiului în patru sectoare şi desemnarea celui „de Verde”, cu o administraţie proprie, căreia i se alocă şi un buget propriu în anul 1927. Tot atunci este achiziţionat de către municipalitate şi terenul în suprafaţă de cca 20.000 mp, fosta proprietate Elefterescu, pe care urma, conform destinaţiei şi proiectului general de dezvoltare urbanistică al acelei vremi, să fie ridicat un nou centru administrativ cu mai multe clădiri publice: o şcoală (liceu), primăria de sector, un cămin şi ospătărie, un teatru comunal, o piaţă etc. Din toate aceste edificii s-au realizat până în anul 1936 doar liceul (fost „Voieodul Mihai”, devenit „Regele Mihai” şi actualmente – „Ion Neculce”, inaugurat în 1928), o altă clădirea administrativă şi primăria de sector. Concursul organizat pentru cea din urmă a fost câştigat de arhitecţii N. Georgescu şi G. Cristinel, propunerea lor încadrându-se în cerinţele datelor de temă, care specificau, între altele, necesitatea de a adopta un stil monumental şi sobru şi care, totodată, trebuia să prezinte un limbaj apropiat „mediului românesc”. Construcţia edificiului a durat din 1928 până în 1936, primul corp de clădire finalizându-se în 1929. Edificarea a fost un proces costisitor şi de lungă durată, grevat de diverse sincope, determinate în special de probleme de finanţare, care au generat suplimentări ale bugetelor alocate execuţiei. Proiectul iniţial a avut de la bun început o gândire generoasă, documentele vremii menţionând o seamă de funcţiuni publice, altele decât cea principală, de primărie de sector, şi anume administraţie financiară, staţie de pompieri, oficiu poştal şi post de salvare. Clădirea însă nu a avut parte de întregul destin care îi fusese hărăzit întrucât, la scurt timp după prima inaugurare din 1936, s-a produs o serie de transferuri de proprietate care, începând cu anul 1938, o trec în patrimoniul Ministerului Afacerilor Interne, stare de fapt confirmată în 1949, după război, ce s-a încheiat abia în anul 1951, când edificiul redevine sediu al administraţiei publice, în calitate de primărie a Raionului Griviţa Roşie. Arhitectura fostei primării „de Verde” este de natură eclectică, ea înglobând două stiluri, unul de sorginte neoromanică şi un altul chiar mai bine reprezentat în epocă, cel neoromânesc. Desigur, aceste stiluri pot fi remarcate în principal în natura ornamentaţiei folosite, fără ca aceasta să fie excesivă. În plus, principiile specifice stilului neoromânesc se pot remarca şi prin tratarea, succesiunea şi dezvoltarea registrelor pe verticală, în elevaţia principală către Bulevardul Banu Manta. Acoperind cea mai mare suprafaţă din nordul Capitalei şi prelungindu-se pe Câmpia Vlăsiei din Judeţul Ilfov, spre localităţile Otopeni, Snagov, Mogoşoaia, Buftea, Chitila, Sectorul 1 are o întindere de 67,5 kmp şi o populaţie de circa 238.217 de locuitori, având un număr de 101.517 gospodării.
Biserica Sfântul Vasile cel Mare este o biserică ortodoxă situată pe Calea Victoriei, la numărul 198,  în Sectorul 1. Biserica a fost ridicată pe locul unei mai vechi care a fost distrusă de cutremurul din 1838 și refăcută din zid la anul 1847, așa cum ne prezintă pisania, scrisă cu litere chirilice, aflată pe peretele din dreapta al pronaosului. Înălțarea ei s-a făcut în timpul domniei lui Gheorghe Dimitrie Bibescu (1842-1848) și a Mitropolitului Neofit II, de către căminarul Toma Baltă - care locuia în Mahalaua Sfântul Vasile - suportând aproape în totalitate cheltuielile necesare construcției. Pe la anii 1870, se vor zidi în curtea din spatele bisericii câteva odăi de locuit pentru preotul paroh și pentru paracliser, pe cheltuiala doamnei Elena Filipescu; această creștină evlavioasă care provenea dintr-o familie boierească ce locuia pe Podul Mogoșoaiei, va lăsa de asemenea, în baza unui testament, o donație anuală către biserica Sfântul Vasile, de 800 lei, din care 100 se dădeau preotului paroh iar restul erau folosiți la repararea și întreținerea bisericii. Biserica a fost reparată în anii 1889, 1911, 1922, 1959,  1960 și mai recent, începând cu anul 2000 când s-a spălat pictura, s-a restaurat catapeteasma, s-au adus mai multe îmbunătățiri și s-a construit noua clopotniță.
Insigna - Regina autonomă Monetăria statului
Sindicatul liber independent
La data de 22 aprilie 1867 – se promulga Legea Monetara a României, care stabileste moneda nationala – LEUL. Diviziunea se numeste ban si este egala cu a suta parte din leu. Prima Monetarie a fost infiintata la data de 24 februarie 1870 intr-un sediu de pe Soseaua Kisselef, eveniment desfasurat in prezenta domnitorul Carol I, a primului ministru Alexandru Golescu si a lui I.C. Bratianu. Pîna la sfîrsitul anului, aici se bat 5000 de piese din aur de 20 LEI si 400000 de piese din argint de 1 LEU, cu efigia domnitorului pe avers. Moneda 1 leu 1870 este prima moneda româneasca pe care apare numele monedei nationale – “leu”. Aflata sub suzeranitate turceasca, Romania reuseste sa faca primul pas in incercarea de a emite o moneda nationala cu efigia principelui roman pe avers. Din cauza protestului  Imperiului Otoman, activitatea monetara a incetat dupa citeva luni, iar monedele din argint prevazute in lege au fost executate în Belgia. Portretul domnitorului nu mai apare pe nici una din ele. Activitatea monetariei se pare totusi ca a continuat si dupa 1870, pentru ca în 1871 se mentioneaza o medalie batuta aici, medalie dedicata aniversarii a 400 de ani de la ctitorirea manastirii Putna Dupa recunoasterea independentei de stat a Romaniei la Congresul de la Berlin, Monetaria isi reia baterea de moneda in 1879, de data aceasta fara nici o ingradire. Asa-numita perioada de aur a Monetariei este considerata cea cuprinsa intre anii 1879-1885. Dupa 1890, exceptand emisiunea de monede din aur 20 lei, timp de 45 de ani moneda romaneasca se comanda in strainatate, desi tentative de reinfiintare a Monetariei au existat in 1924 si 1929. Monetaria a continuat sa existe o perioada, ocupandu-se doar cu baterea de medalii. Din datele istorice nu reiese data exacta de cand n-a mai functionat aceasta prima Monetarie, insa se cunoaste anul demolarii sediului - 1912. Legea nr. 391 din 22 februarie 1935 corecteaza si completeaza sistemul monetar existent în scopul armonizarii si a acordarii sale la necesitatile de schimb ale pietei. 
De data aceasta ideea reînfiintarii Monetariei este bine primita, iar Decretul regal nr. 392 din aceeasi zi hotaraste înfiintarea Monetariei Nationale. Cu finantare din partea Bancii Nationale, lucrarile de constructie a sediului incep pe 25 mai. 7 luni mai tirziu lucrarile sunt terminate iar constructia se preda Ministerului de Finante, în subordinea caruia urma sa functioneze monetaria. Pe 20 decembrie 1935, se inaugureaza într-un nou local din strada Fabrica de Chibrituri nr. 30 Monetaria Nationala ca administratie publica comerciala cu personalitate juridica proprie si gestiune autonoma. Prima moneda batuta la Monetaria Statului dupa reinfiintarea ei este 250 Lei 1935. În poza de deasupra este reprezentat vechiul local al Monetăriei Statului, care era pe şoseaua Kisselef, iar jos este reprezentat noul local, cel actual, din strada Fabrica de chibrituri,  inaugurat la data 15 decembrie 1935, din iniţiativa regelui Carol II al României. 
Insigna - Mecano export import Bucharest - România
Mecano Export-Import S.A. este o companie românească de frunte care activează în domeniul importului și exportului de material rulant, componente feroviare, echipamente de construcție a drumurilor și multe alte echipamente industriale esențiale pentru dezvoltarea și menținerea unei economii moderne. Compania este orientată atât pe piața internă, cât și pe piața de export și are sediu central în București, pe bulevardul Dacia. 
Insigna - Radio România - București
Societatea Română de Radiodifuziune (asociată deseori cu denumirea de Radio România) este un serviciu public autonom de radiodifuziune de interes național, cu atribuții de informare, educație și divertisment, independent editorial, care își desfășoară activitatea sub controlul Parlamentului, în condițiile Legii nr. 41 din 17 iulie 1994 (republicată și actualizată) și în conformitate cu convențiile internaționale la care România este parte. Radiofonia românească a debutat în 1908 prin instalarea unui post de radiotelegrafie la Constanța, aparținând Serviciului Maritim Român. În anul următor marina militară a instalat trei posturi la Călărași, Giurgiu și Cernavodă. În 1912, din pricina întreruperii totale a legăturilor telefonice și telegrafice prin fir, România a fost în pericol de a nu comunica cu aliații săi. Cu concursul inginerului Vintilă Brătianu, inginerul Emil Giurgea a reușit să instaleze în Parcul Carol I un post de emisie-recepție de 12 kW. De energia electrică necesară s-a ocupat inginerul Dimitrie Leonida. Până în 1928, în România fuseseră instalate numeroase posturi de radiocomunicații. Între 1925 - 1928, un grup de radioamatori al cărui inițiator a fost Dragomir Hurmuzescu (1865 - 1954) au militat pentru înființarea postului național de radiodifuziune. Profesorul Hurmuzescu a creat, la sfârșitul anului 1924, Asociația Prietenii Radiofoniei, în cadrul Institutului Electrotehnic, înființat tot de el. Din inițiativa acestui grup s-a deschis în 1920 un curs de radiocomunicații la Universitatea București. La data de 19 noiembrie 1925, ora 15, în cadrul expoziției Luna Bucureștilor, a fost efectuată prima emisiune în limba română cu un post de tip Levy de 50 de wați, efectuată de inginerul C. Cottescu, cu un program de divertisment. În 1927, profesorul Dragomir Hurmuzescu emitea de două ori pe săptămână, pe lungimea de undă de 350 de metri, emisiuni pentru 2000 de abonați. La sfârșitul anului 1927, se pun bazele legale ale constituirii primei societăți naționale de radio din România, cu capital majoritar de stat, Consiliul de Miniștri declarând constituită Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România.
La 7 aprilie 1928 Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România comandă la firma Marconi's Wirelles Telegraph Company Ltd. din Londra un post de emisie cu o putere de 12 kW și cumpără imobilul din Str. General Berthelot nr. 60, unde își instalează sediul central, și un teren de 10 ha situat în comuna Băneasa, unde se instalează o antenă puternică. În aceste condiții a fost posibilă prima emisiune a postului Radio Romania, joi, 1 noiembrie 1928,, la ora 17, pe lungimea de undă de 401,6 metri, cu o putere de 0,15 kw. Emisiunea a fost deschisă de profesorul Hurmuzescu în calitate de președinte al Consiliului de Administrație. A urmat un program muzical, știri de presă, s-au recitat versuri, s-a transmis un buletin meteorologic, știri sportive. În zilele următoare, emisiuni similare au fost transmise între orele 17.00 - 19.00 și 20.30 - 24.00, programul îmbogățindu-se cu noi rubrici. În timp radioul românesc s-a dezvoltat, au apărut posturi locale de radio pentru ca în anul 1956 să fuzioneze cu televiziunea română și să ia numele Radioteleviziunea Română.
Jeton - Casino Bucharest 1 lei 
Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. 
Piesa prezentată mai sus este confecționată din material plastic, este cu o singură față are forma rotundă și valoarea de 1 lei. Jetonul este confecționat la comanda Cazinoului București și serveste ca piesă de joc la mese. În centrul câmpului, în interiorul unui cerc colorat în sectoare albe și albastru deschis, apare litera C, dedesubt cifra 1 și mai jos LEI, Deasupra literei C, periferic circular este aplicată inscripția: “CASINO BUCHAREST”. Jetonul are culoarea geNerală albastru deschis, afară de înscrisuri, cercul care le înconjoară și 12 figuri de la cărțile de joc, aplicate alternativ pe exteriorul cercului (treflă, cupă, caro și pică) care sunt de culoare albă. Aflat în inima capitalei româneşti, în interiorul hotelului de 5 stele Intercontinental, Casino Bucureşti este ca un secret foarte bine păstrat, atrăgând cunoscătorii ce sunt mari consumatori de calitate, servicii excepţionale şi o ambianţă plăcută care prevalează, indiferent de intensitatea jocului. Casinos Austria International (CAI), jucătorul de elită al industriei mondiale de gaming, a fost prima companie ce a deschis un cazino în România, debutând cu foarte apreciatul Casino Bucureşti în1991. De la înfiinţarea sa, Casino Bucureşti s-a concentrat pe crearea unui aspect primitor şi călduros, ca cel al unui club de jucători, oferind astfel beneficiile şi serviciile ce nu ţin strict de gaming. Dispunând de un bar şi un lounge stilate, precum şi de un restaurant rafinat, cazinoul oferă 14 mese de joc, atât clasice, cât şi contemporane: 7 pentru American Roulette, 4 pentru Blackjack şi 3 mese pentru diferite variante de poker, inclusiv Ultimate Texas Hold’em. Decorul cald şi elegant reflectă farmecul unei echipe care face tot ce îi stă în putere să se asigure că oaspeţii primesc toată atenţia şi respectul de care au nevoie. Prin asigurarea unei abordări flexibile, personalizarea serviciilor pentru fiecare client, asigurarea acestora şi a produselor de cea mai înaltă calitate, prin răspunsul promt la cerinţele clienţilor şi prin oferirea unor reguli generoase şi a unor limite de joc flexibile, Casino Bucureşti a reuşit să contruiască o reputaţie bazată pe calitate, integritate şi servicii recunoscute. Facilităţile şi serviciile sunt în permanenţă actualizate pentru a reflecta nevoile şi dorinţele fiecăruia dintre membri. Spre exemplu, Casino Bucureşti a luat pentru prima oară decizia de a renunţa la toate aparatele de tip slot, în 2009, înlocuindu-le cu o zonă luxoasă pentru servit cina, ce oferă oaspeţilor  un confort sporit şi discreţie. Pentru a nu avea un bufet cu o prezentare învechită, Casino Bucureşti a pus la dispoziţie un bar unde oferă un meniu „à la carte”, pregătit de bucătarii hotelului de 5 stele, Intercontinental. Gustări proaspete şi delicioase sunt servite fiecărui client în parte. Oaspeţii se pot desfăta în lux la bar şi lounge , în timp ce urmăresc acţiunea incitantă de la mesele de joc, gustă vinuri şi băuturi spirtoase de top, precum şi răcoritoare energizante. Salonul privat, care conţine şi o zonă privată pentru cină, a fost remobilat recent la standarde foarte înalte. Salonul oferă limite de joc mai mari la 3 mese de ruletă americană şi la o masă de Blackjack. În aprilie 2010, eforturile de a îmbunătăţi experienţa clienţilor a mai făcut un pas înainte şi a introdus jocul în lei. Clienţii au acum posibilitatea de a alege dacă să joace în lei sau euro, dar şi o casă de schimb valutar care le susţine această posibilitate. Însă Casino Bucureşti este mai mult decât un cazino, este în adevăratul sens al cuvântului un „Players Club”, destinaţia favorită a vizitatorilor obişnuiţi şi a entuziaştilor de o seamă. Limitele flexibile şi regulile generoase de joc asigură experienţa cea mai valoarasă din oraş, în termeni de joc, care se face atât în euro cât şi în lei. Pariurile încep de la € 1 sau 2,5 lei la ruletă, cu o varietate de limite pentru a mulţumi pe toată lumea. Alte monede sau metode de plată sunt acceptate la Cash Desk şi la casa de schimb valutar. Cazinoul este ideal situat, cu acces din Bulevardul N. Bălcescu şi direct de la recepţia hotelului. Parcarea este gratuită, iar serviciile adiacente sunt disponibile pentru orice client. Casino Bucureşti este deschis în fiecare zi de la 18.00 la 06.00.
Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură bucureștene din vremuri diferite dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate.
Bulevardul Carol I
Palatul Poștelor
Banca Belgia
Calea Victoriei
Piața și Calea Rahovei
Biserica Sfântul Spiridon
Biserica Sfinții Voivozi
Biserica Radu Vodă
Bulevardul 6 Martie
Hotel Bulevard
Piața Teatrului - Calea Victoriei
Biserica Sfântul Gheorghe Nou
Biserica română-unită - Strada Polonă 194
Cercul militar național
Biserica Sfântul Nicolae Vlădica
Palatul Wilson - Bulevardul Tache Ionescu
Bufetul de la șosea
Casa universitarilor
Hotelul Capitol și Cercul militar național
Hotel Athene Palace - Calea Victorie
Biserica Zlătari - Calea Victoriei
Expoziția generală română 1906 - Clocitorul de copii
Biserica Domnița Bălașa - Calea Rahovei
Biserica Sfântul Nicolai al Legațiunii Imperiale a Rusiei
Calea Moșilor
Camera de comerț
Bulevardul Brătianu
Casa Monteoru - Calea Victoriei
Biserica Sfântul Gheorghe Vechi 
Calea Griviței
Muzeul național al satului Dimitrie Gusti
Casa autentică de răzeș bucovinean
Comuna Fundu Moldovei, jud. Câmpulung (azi jud. Suceava) 

________________ooOoo________________

PERSONALITĂȚI CULTURALE
PE BANCNOTELE LUMII
Poet israelian Zalman Shazar
a trăit între anii 1889 - 1974
Detaliu vignetă de pe o felicitare românească
Detaliu vignetă de pe un bilet spaniol de loterie
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 29.05.2022