marți, 31 iulie 2012

LUMEA BANCNOTELOR LUMII 97


KURDISTAN

KUWAIT

xxx 

DOUĂ EPIGRAME DIN VIAŢĂ
DE GRIGORE LUPESCU

UNUI  FALS  PATRIOT  

Stema ţării îi inspiră
Patrioticul elan.
Doar atunci când o admiră
Pe reversul unui ban.

ŞEFULUI MEU    

De câte ori am bucuria
Să-l văd pe şeful meu cel bun,
Îmi scot amabil pălăria
Şi-n faţa ochilor mi-o pun

___________xxXxx____________


CÂTEVA MEDALII

ROMÂNEŞTI

 Informaţii generale despre medalistică
şi subiectul ei de studiu, medalia, 
poţi citi în articolul 
LE HAVRE - FRANŢA


Ordinul "Steaua Romaniei" - cu colan 

Ordinul "Steaua Romaniei" - în grad de cavaler

Ordinul "Steaua Romaniei"
Ordinul naţional "Steaua României" este cel mai vechi ordin naţional, a fost creat în 1864, în timpul domniei lui Cuza şi a fost acordat în acea perioadă într-un număr redus. După proclamarea independenţei naţionale, Carol I înfiinţează acest ordin prin legea votată în 10 mai 1877. Au fost stabilite 5 grade pentru acest ordin: cavaleri, ofiţeri, comandanţi (comandori), mari ofiţeri, mari cruci. Ordinul Steaua României este cea mai înaltă distincţie oferită de statul român. În 1863 reluând discuţiile pentru înfiinţarea unei distincţii româneşti, domnitorul Cuza contactează renumita casă de bijuterii Kretly din Paris.. Aceasta va prezenta domnitorului un model de distincţie ce va fi aprobat şi comandat în 1000 de bucăţi. Denumirea originală, propusă de domnitor era "Ordinul Unirii" iar cele două cifre încrustate, "5" și "24", simbolizau dubla alegere a domnitorului. Deasemenea pe decoraţie era încrustată şi deviza: "Genere et cordres fratres" (Fraţi prin origini şi simţiri). Însă cum cadrul legal nu permitea instituirea ordinului, domnitorul Cuza s-a limitat la a oferi decoraţia doar câtorva prieteni apropiaţi. Pe fundalul izbucnirii conflictului cu Imperiul Otoman, discuţiile pentru înfinţarea unui ordin naţional se redeschid. Sub guvernarea lui Ion C. Brătianu se decide instituirea legală a distincţiei în forma ei de bază operându-se modificări doar la cifra domnească (schimbată acum cu cea a lui Carol I şi la dictonul ce nu mai corespundea momentului istoric, noua deviză fiind: "In fide salus" (În credinţă e salvarea). A fost aprobată şi noua denumire a ordinului care, la propunerea lui Mihail Kogălniceanu, a devenit "Steaua României".

Profesor Doctor Farmacist 
Alexandru Ionescu Matiu * 1883 - 1975
13 iunie 1991
Înfiinţarea Societăţii române 
de istoria farmaciei -1993 
Alexandru V. Ionescu-Matiu (născut la data de 25 iunie 1883 în Focşani şi decedat la data de 2 aprilie 1975 în Bucureşti) a fost un farmacist militar cu gradul de general de brigadă, profesor universitar emerit şi doctor docent. Numele de Matiu a fost adăugat în 1926. A absolvit Liceul „Unirea” din Focşani, cu echivalarea diplomei de bacalaureat (1901). Este licenţiat în farmacie al Universităţii din Bucureşti, Facultatea de medicină (1906), bursier, cu specializare în chimie-fizică la Universitatea din Geneva, având ca îndrumător pe profesorul Philippe A. Guye (1911-1913) şi Doctor în ştiinţe al Universităţii din Geneva (1913). A fost membru de onoare al Societăţii de Chimie Industrială din Paris, membru corespondent al Academiilor de Farmacie din Paris şi Madrid, membru de onoare al Uniunii Societăţilor de Ştiinţe Medicale din Bucureşti şi membru fondator al Societăţii de Chimie din România. A debutat în profesie în 1906, ca farmacist sublocotenent la Spitalul Militar Central. Pentru meritele sale a fost distins cu Ordinul „Coroana României” în gradul de comandor (1937), medalia „Centenarul Regelui Carol I” (1939), semnul onorific „Răsplata muncii pentru 25 de ani în serviciul starului” (1941), medalia „Pasteur”, acordată de Societatea de Chimie Biologică din Franţa (1934), medalia de merit”, conferită de Institutul Pasteur din Paris (1954), medalia „Hygia Salus”, decernată de Societatea de Farmacie din Paris (1956), ordinul „Muncii”, clasa I (1963) şi titlul de „Profesor Emerit” pentru merite deosebite în dezvoltarea învăţământului superior şi al cercetării ştiinţifice. A participat în primul război mondial, ca farmacist de ambulanţă la Divizia a 2-a de Cavalerie şi mai târziu a fost farmacist şef al Armatei I, condusă de generalul Eremia Grigorescu (1945).

____________ooOoo_____________

Germania - Lagărul de ofiţeri de la Clausthal
10 mărci 1917

Câteva ornamente decorative marginale 
de pe acţiuni româneşti

con_dorul@yahoo.com

ESTONIA


1 kroon (coroana) 1992

ESTONIA

Este o republică baltică situată în nordul Europei care şi-a câştigat independenţa faţă de Germania şi Rusia la data de 24 februarie 1918 şi faţă de U.R.S.S la data de 20 august 1991.
Acesta stat are suprafaţa de 45 226 km.p., populaţia numără 1,4 milioane de locuitori iar, capitala funcţionează în oraşul Tallin.
Deviza naţională unanim acceptată este:
Patria mea, a mea fericire şi bucurie.

Stema oficială a statului:

  
Steagul oficial al statului:


 Pe aversul bancnotei aplicate aici este reprezentat chipul pictorului, profesor şi istoric al culturii, Kristjan Raud care a trăit în perioada anilor 1865 – 1943.


 Pe reversul bancnotei este o poză cu Castelul Toompea din capitala Tallin.




***

DOUĂ EPIGRAME 
DIN VIAŢĂ
DE JANET NICĂ

POLITEŢE     

– Doctore, „pe ziduri”
S-a-ncrustat efectul,
Ce-aveţi pentru riduri?
–Doamnă, ...tot respectul!”


FII RĂTĂCITORI   

Când suntem cu amantele-i poveste,
Cu căprioare şi cu zări albastre,
Iar când vorbim despre neveste...
Ne-ntoarcem la... oile noastre!

_________xxXxx__________


CÂTEVA MEDALII

ROMÂNEŞTI

 Informaţii generale despre medalistică
şi subiectul ei de studiu, medalia, 
poţi citi în articolul 
LE HAVRE - FRANŢA


Nicolae Iorga * 1871 - 1940
"Poporul, care are cultură, are suflet şi conştiinţă
şi de la conştiinţă şi suflet pleacă celelalte" - N. Iorga
Cetăţenii municipiului Botoşani, 
omagiu marelui cărturar Nicolae Iorga  
Societatea numismatică  română
Secţia Botoşani - 1990 
Nicolae Iorga (nume original: Nicu N. Iorga, născut la data de 6/18 iunie 1871 în oraşul Botoşani şi decedat la data de 27 noiembrie 1940 în localitatea Strejnic, judeţul Prahova) a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar şi academician român. După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului al XX-lea, rolul lui Voltaire.

Nicolae Iorga * 1871 - 1940 
Institutul român de cultură 
şi cercetare umanistică Veneţia
Palazzo Correr - Casa Romena
2 aprilie 1930 - 8 mai 1992 
Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică ia naştere oficial la 2 aprilie 1930, fiind inaugurat de către istoricul Nicolae Iorga sub denumirea de “Institutul Istorico-Artistic din Veneţia” (sau, familiar chemat de veneţieni, “Casa Română”). Se împlinea astfel o năzuinţă nutrită de mult timp de marele învăţat. Noua instituţie se adăuga celor omoloage din Roma (Accademia di Romania) şi Paris (Şcoala română de la Fontenay–aux–Roses). Sprijinul unor prieteni s-a dovedit a-i fi deosebit de preţios: la Roma a fost ajutat de istoricul Vasile Pârvan, discipolul său, iar la Veneţia l-a susţinut atât consulul României, G.B. Bombardella, cât şi Eduard Şerban, cel care a cumpărat primul, în 1928, un apartament în Palatul Correr din Piaţa Santa Fosca. În anii următori au fost cumpărate, prin donaţii de stat sau particulare, alte spaţii în aceeaşi clădire, astfel încât, în 1930, s-a ajuns la un total de 25 de camere. Între instituţiile care au efectuat donaţii se numără: Banca Naţională a României, ziarul “Universul”, Ministerul Comerţului şi Institutul de Studii Sud-Est Europene (creat de Nicolae Iorga la 24 ianuarie 1924), “care şi-a sacrificat în acest scop bugetul pe ani întregi” cum constata Iorga însuşi în discursul inaugural. Astfel, a devenit posibilă deschiderea “Casei Române” din Veneţia într-un palat datând din secolul al XVI-lea, încărcat de istorie. Familia Correr era una dintre cele mai nobile din Veneţia; a dat Serenissimei zece procuratori, iar Bisericii Catolice un papă, Grigore al XII-lea. Casa Română cuprindea locuinţe pentru studenţi, săli de studiu, un apartament de onoare, saloane de recepţii, conferinţe şi concerte. Totul era decorat şi mobilat cu sobrietate şi eleganţă, cu minunate covoare româneşti, gravuri şi picturi ale unor artişti români. Nicolae Iorga spera ca toţi cercetătorii români care aveau să stea la Veneţia, în calitate de oaspeţi ai Casei Române, să poată duce cu ei “un pic din Veneţia”. “Ai noştri vor veni aici, vor sta în aceste încăperi pline de amintiri, vor contempla de la ferestrele largi întinderea roşie a acoperişurilor şi întinsele orizonturi. Vor coborî apoi pe cele mai frumoase străzi din lume şi vor rămâne ore îndelungi in faţa pietrelor în care e întruchipat Dumnezeul frumuseţii eterne. Iar când vor reveni în patrie, ceva din Veneţia îi va însoţi” spunea Iorga în discursul său de inaugurare. Pentru el, “Casa Română” din Veneţia era mai întâi de toate “o mărturie de recunoştinţă”. În fapt, Veneţia intra profund în istoria românilor: Nicolae Iorga cita, în alocuţiunea de la inaugurarea Institutului, relaţiile intreţinute de Serenissima cu domnitorii români Ştefan cel Mare, Negoe Basarab, Alexandru Lăpuşneanu, Constantin Brâncoveanu etc. Intenţia lui Iorga era de a crea la Veneţia o şcoală de istorici şi comentatori de artă bine pregătiţi şi buni cunoscători ai culturii italiene. Într-o perioadă de zece ani, adică până la moartea lui Iorga, în 1940, “Casa Română” a găzduit mulţi cercetători români, din toate domeniile cunoaşterii. În acei ani, Casa a fost plină de studenţi şi profesori trimişi din România. “Uşile sunt deschise, să intre lumina”, spunea marele istoric în aprilie 1930. El venea în fiecare an la Veneţia. Şi în fiecare an istoriografia română se îmbunătăţea cu noi izvoare datorită lui Iorga şi colaboratorilor acestuia. Mulţi iluştri savanţi străini au fost adesea oaspeţii Casei Române. Când era prezent Iorga, aici se organizau conferinţe şi serate culturale; tot aici s-a amenajat o expoziţie permanentă de artă populară şi de produse româneşti. Odată cu tragica moarte a lui Nicolae Iorga (1940), “Casa Română” din Veneţia şi-a pierdut întreaga vitalitate. Imediat după 1945 a fost de-a dreptul abandonată. În 1966, “Casa Română” din Veneţia se afla intr-o stare avansată de degradare: tavanele şi pereţii erau pe cale de a se prăbuşi, lipseau ferestrele, pardoselile fuseseră smulse, iar instalaţiile electrice şi sanitare distruse. Această stare de abandon a durat până in 1988, când Primaria din Veneţia a cerut în mod expres guvernului român să rezolve problema “Casei Române”, care se trasforma într-o ruină. În sfârşit, în ianuarie 1989, au fost începute lucrările de reparaţii. Întrerupte în timpul Revoluţiei române şi în perioda imediat următoare, lucrările au fost reluate în mai 1990 iar la 8 mai 1992 “Casa Română” a fost redeschisă sub denumirea de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică. Institutul a început să desfăşoare o activitate culturală intensă: expoziţii, concerte, spectacole teatrale, conferinţe, mese rotunde etc. După 1997 s-a încercat lărgirea activităţilor şi includerea acestora într-un program bine determinat, relevându-se raporturile româno-italiene din trecut şi prezent, personalităţile care au contribuit la dezvoltarea acestor relatii şi făcându-se cunoscut tot ceea ce se publica în România şi Italia. S-a putut astfel asigura atât o mai bună cunoaştere reciprocă între cele două ţări, cât şi o punere optimă în valoare a culturii româneşti în diverse domenii: ştiinţific, literar, artistic. Dar, în afara acestor activităţi, Institutul a devenit şi un lacaş de învăţământ. Au fost iniţiate, pentru studenţii Universităţii Ca’Foscari, un curs de limbă şi literatură română şi altul de cultură şi civilizaţie românescă. Sunt găzduiţi frecvent la Institut studenţi români de la facultăţi de artă plastică, arhitectură, istorie, litere; se realizează astfel un contact direct cu valorile culturii veneţiene şi italiene in general. Institutul publică două reviste: Anuarul – care işi propune să promoveze contribuţia românescă şi italiană (şi nu numai) la aprofundarea şi extinderea studiilor româno-italiene – şi Caietele Casei Române din Veneţia, în care sunt reunite textele colocviilor şi dezbaterilor organizate la sediul Institutului sau iniţiate şi sprijinite de Institut. O realizare deosebit de semnificativă a Institutului a constituit-o iniţiativa, luată de acord cu Accademia di Romania din Roma, de a se primi bursieri postuniversitari pe o durată de doi ani (bursele pentru Veneţia poartă numele lui Nicolae Iorga, iar cele pentru Roma al lui Vasile Pârvan). Institutul dispune de o bibliotecă (circa 8.500 volume) destinată studenţilor, dar şi oricăror alte persoane interesate.

Nicolae Iorga * 1871 - 1940 
În memoria marelui istoric - 1990
Ctitoria N. Iorga - Institutul de istorie 
Societatea numismatică română
Institutul de istorie „Nicolae Iorga” a fost fondat în anul 1937, ca institut de istorie universală, sub conducerea savantului Nicolae Iorga, a cărui prestigioasă activitate pe tărâmul istoriei a integrat istoriografia românească circuitului european. Inaugurarea oficială a avut loc în ziua de 15 aprilie 1939, după ce clădirea din Bulevardul Aviatorilor nr. 1 a fost terminată. La ceremonie au luat parte Regele Carol al II-lea, membri ai guvernului, ai Academiei Române şi ai Universităţii din Bucureşti. Clădirea a fost proiectată de arhitectul buzoian Petre Antonescu, iar fresca ce decorează ambele intrări este opera artistei Olga Greceanu. În anul 1976, în faţa Institutului a fost amplasat bustul lui Nicolae Iorga, creaţie a sculptorului Ion Irimescu.
După asasinarea lui Nicolae Iorga de către legionari, în anul 1940, Gheorghe I. Brătianu, renumit istoric atât în ţară cât şi în străinătate, a devenit directorul Institutului, care şi-a păstrat acelaşi profil până în anul 1947. Din anul 1948 institutul aparţine Academiei Române, iar din anul 1965 poartă numele fondatorului său.


Premiul naţional de istorie "Nicolae Iorga"
Liceul "August Treboniu Laurian" - Botoşani
Societatea numismatică română 
- Secţia Botoşani -
Liceul "August Treboniu Laurian, în prezent colegiu naţional, a luat fiinţă în anul 1859, anul Unirii principatelor române.

____________ooOoo____________

Germania - Lagărul de ofiţeri de la Celle
50 mărci 1917

Câteva ornamente decorative marginale 
de pe acţiuni româneşti

con_dorul@yahoo.com

MIROW in MECKL. - GERMANIA



***

VORBE DE DUH 
DE LA INAINTAŞI

  1. Fidelitatea nu te ajută să fi iubit, dar te ajută să fi puternic. - (Bisanne de Soleil)
  2. Când te aşezi pe genunchi, tot sufletul se duce spre cer, şi tot cerul coboară în sufletu-ţi.
  3. Un bărbat când iubeşte devine politicos şi timid. O femeie când iubeşte devine posesivă. - (Victor Hugo)

_________xxXxx__________


CÂTEVA MEDALII

ROMÂNEŞTI

 Informaţii generale despre medalistică
şi subiectul ei de studiu, medalia, 
poţi citi în articolul 
LE HAVRE - FRANŢA

Medalia "Serviciu credincios"

Ordinul "Serviciu credincios" - clase diferite
Medalia şi ordinele de mai sus sunt însoţite de brevete. Dacă vrei să vezi câteva modele de brevete intră la articolul LYON - FRANŢA. 
Expozitia de filatelie tematica cosmofilă * Medias - 1987
Gruparea de filatelie tematica cosmofilă - Mediaş
A.F.R. - Filiala judeţului Sibiu 
Iuri Alexeevici Gagarin (născut 9 martie 1934 la Kluşino, RSFS Rusă, URSS şi decedat 27 martie 1968 în urma unui accident de avion, la 27 martie 1968 la Kirjaci, RSFS Rusă, URSS), Erou al Uniunii Sovietice, a fost un cosmonaut sovietic. La 12 aprilie 1961, el a devenit primul om în spaţiu şi primul pe orbita Pământului. El a primit numeroase medalii în diferite ţări pentru călătoria sa de pionierat în spaţiul cosmic.

Expoziţia filatelică "Interastrofilex" 
Botoşani - Ediţia a II-a '90 
De pe plaiuri româneşti spre astrele cereşti 
Astrofila - Botoşani 
Conrad Haas * 1509 - 1579
Născut în anul 1509 la Viena, Conrad Haas, cunoscut drept cel care a descris prima oară o rachetă în trepte, este sibian doar prin adopţie. Ironia sorţii a făcut ca multă vreme să se creadă că de fapt nu acesta ar fi fost inventatorul rachetei ci polonezul Siemienowicz. Abia în 1961 lui Haas i s-a făcut dreptate, în arhivele sibiene fiind descoperit un manuscris al său, de peste 200 de pagini, care conţinea schiţe şi descrieri ale numeroaselor sale invenţii, printre care şi rachete (cu două până la cinci trepte). Haas a venit în Sibiu la vârsta de 42 de ani, pentru a superviza operaţii ale arsenalului şi a rămas aici până la sfârşitul vieţii sale, în 1576. 
Manuscrisul menţionat fusese redactat între anii 1529-1556 (sau 1569) pe vremea când Haas ocupa funcţia de şef al Arsenalului militar al armatei austriece, sub împăratul Carol al V-lea. Cu toate că ultimul dintre paragrafele manuscrisului conţine îndemnul umanist de a nu-i fi folosite descoperirile în războaie, rachetele lui, care combină tehnologia artificiilor cu cea caracteristică artileriei, fuseseră deja utilizate cu succes împotriva armatelor otomane care în 1542 asediaseră Viena. Din studiul manuscrisului, specialiştii apreciază că Haas a descoperit cam toate tipurile de proiectile şi rachete care s-ar fi putut confecţiona cu materialele şi tehnica existente la acea vreme. Interesante sunt şi denumirile pe care Haas le-a dat “rachetelor de foc”pe care le-a inventat:”săgeţi-rachetă”, ”bastoane de foc” sau “măciuci cu rachete”, unele dintre ele putând să explodeze chiar şi în apă. Tot Haas este cel care a proiectat şi primul lansator de rachete (numit rakhetenstock) . Din evaluarea lucrărilor sale, s-a stabilit că lui Haas ar trebui să i se atribuie nu mai puţin de 17 brevete de invenţie, inclusiv pentru principiul aripilor stabilizatoare “Delta”. Lucru greu de explicat, invenţiile lui Haas, atât de folositoare în luptă, au fost date repede uitării, asemenea inventatorului. (Site-ul Sibiu.ro)
Mai sus admiri un timbru românesc de 50 bani care marchează puternica personalitate ştiinţifică a lui Conrad Haas.
Columbia a fost prima navetă spaţială a flotei NASA. Prima ei misiune, a durat de pe 12 aprilie până pe 14 aprilie 1981. Pe data de 1 februarie 2003, naveta spaţială Columbia a explodat, dezintegrându-se în momentul reintrării în atmosfera terestră, deasupra statului american Texas, în timpul celei de-a 28-a misiuni. Toți cei 7 membri ai echipajului au murit în urma acestei catastrofe spaţiale.
___________ooOoo____________

Germania - Lagaărul de ofiţeri de la Eschwege
10 mărci 1917

Câteva ornamente decorative marginale
de pe acţiuni româneşti 

con_dorul@yahoo.com



LYON - FRANŢA





***

DOUĂ EPIGRAME DIN VIAŢĂ
DE PETRE GIGEA GORUN

DELICATESE   

Dacă agreaţi ideea.
Cu toţi o să-mi daţi dreptate:
Portocala şi femeia
Sunt grozave... dezbrăcate.

UNEI TINERE CARE UMBLĂ
IMBRACATĂ MAI LEJER    

Legănat ca spicu-n lanuri,
Trupul tău , ispită mare,
Tinerii se-ntrec la planuri,
Iar bătrânii, la... visare.

__________xxXxx_________


CÂTEVA MEDALII

ROMÂNEŞTI

 Informaţii generale despre medalistică
şi subiectul ei de studiu, medalia, 
poţi citi în articolul 
LE HAVRE - FRANŢA


Răsplata serviciului militar - 15 ani
(perioada de după 1989)

Răsplata serviciului militar - 25 de ani
(perioada de după 1989)
Medaliile "Răsplata serviciului militar" din toate timpurile s-au acordat tuturor militarilor (cadre militare) la împlinirea vechimii respective în rândul cadrelor active ale armatei. Acordarea acestora era însoţită de un brevet, o majorare mai mică sau mai mare a soldei, fiind înscrisă în ordinul de zi pe unitate, mare unitate sau armată. Îţi prezint mai jos câteva astfel de brevete.  








Răsplata serviciului militar - 20 de ani
(perioada regatului - Carol I )
Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 10 aprilie 1839 la Sigmaringen şi decedat 10 octombrie 1914 la Sinaia) a fost domnitorul apoi regele României, care a condus Principatele Române şi apoi România, după abdicarea lui Alexandru Iona Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit la Sinaia castelul Peleş, care a rămas una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării

400 de ani de atestare documentară a oraşului Călăraşi 
22 octombrie 1995 
Călăraşi - 400 * 1595 - 1995
Important centru politico-administrativ, economic şi cultural, reşedința judeţului cu acelaşi nume, municipiul Călăraşi este situat în partea de sud-est a ţării, pe terasa inferioară a Dunării (terasa Călăraşi), la contactul cu lunca Dunării, pe malul stâng al braţului Borcea. Oraşul se află la o depărtare de 120 km de Bucureşti, 144 km de Constanţa şi 25 de km de Drajna (Autostrada Soarelui). Municipiul Călăraşi este aşezat în sudul judeţului, într-o zonă transfrontalieră cu Bulgaria, cu perspective de dezvoltare a circulaţiei fluviale şi terestre către estul Europei Centrale şi Peninsula Balcanică.
Mihai Viteazul sau Mihai Bravu (născut în anul 1558 la Târgu de Floci şi decedat la data de 9 august 1601 în Turda) a fost banisor de Strehaia, stolnic domnesc şi ban al Craiovei, apoi domnitor al Ţării Româneşti şi, pentru o perioadă, în anul 1600, conducător de facto al tuturor celor trei ţări medievale care formează România de astăzi: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania.

___________ooOoo_____________

Germania - Lagărul de ofiţeri de la Dobeln
10 mărci 1917 

Câteva ornamente decorative marginale 
de pe acţiuni româneşti

con_dorul@yahoo.com