marți, 16 noiembrie 2021

Ro - M - oN 137

1.  Prin anii 1928 – 1929 s-a bătut la Monetăria Regală din Londra o monedă din aliaj de aur, cu valoarea de 100 lei, având pe ea chipul regelui Ferdinand al României și marcat anul 1922. Probabil această emisiune monetară s-a dorit a fi un omagiu la cea de-a cincea aniversare a încoronării lui Ferdinand I şi a Mariei ca rege şi regină, încoronare ce avusese loc în octombrie 1922 la Alba Iulia; decretul de emitere a acestor monede a fost publicat în Monitorul Oficial al României pe 4 iunie 1927, iar regele Ferdinand a murit pe 20 iulie în acelaşi an). Această monedă a fost gravată de renumitul artist francez Paul Marcel Dammann (1885 - 1939). Cotarea pe piaţă a pieselor din această serie indică faptul că o mare parte din tiraj nu a fost pusă în circulaţie. Se pare că o parte din tiraj a fost retopit și folosit pentru baterea altor piese. Pe această monedă Ferdinand poartă cunună de lauri, marcând astfel încheierea victorioasă a Marelui Război pentru Reîntregirea Neamului. Pe avers în interiorul unui cerc perlat exterior este redată stema mijlocie a regatului, deasupra periferic circular fiind aplicată inscripția: “ROMÂNIA”  și dedesubt fiind gravată valoarea monedei: “100 LEI”. Pe revers în interiorul unui cerc perlat exterior este redat chipul regelui Ferdinand, privind spre dreapta, și având pe cap o coroană de lauri. Sub gât este marcat numele gravorului: “P.M.DAMMANN” și de jur împrejur este aplicată inscripția:”FERDINAND I – REGELE ROMÂNILOR - 1922”.
Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoarea – 100 lei, metal compoziție – aliaj aur (90% aur și 10% cupru), anii emiterii – 1928 (1929), forma – rotundă, diametrul – 35 milimetri, greutatea – 32,26 grame, tiraj – 30000 exemplare și cant – neted și inscripționat: “PATRIA * ȘI* DREPTUL* MEU******”.   
Ferdinand I este unul dintre cei mai importanți regi ai României, personalitatea sa fiind strâns legată de realizarea Marii Uniri, visul de veacuri al românilor, despre care ne aducem aminte cu emotie. Om de o vastă cultură, poliglot și botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost sincer devotat românilor, sub domnia sa înregistrându-se cea mai înfloritoare perioadă a statului românesc modern. Născut la data de 24 august 1865, Prințul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său nobiliar complet, era de fapt fiul Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Ferdinand a ajuns la tron printr-o conjuctură de familie avantajoasă, peste care s-a suprapus și importanța continuității statului roman sub formă de regat într-un context politic internațional instabil. Când avea 19 ani a făcut prima sa vizită în România, ulterior a revenit în Germania pentru a-și desăvârși studiile liceale și universitare. Anul 1893 l-a găsit absolvind prestigioasa Universitate din Leipzig si Scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice din Tubingen. Chiar în același an s-a stabilit la Bucuresti pentru a-și îndeplini menirea de moștenitor al tronului României. El devenise de fapt moștenitor al tronului Regatului Românie după ce atât tatăl său cât și fratele mai mare au renunțat la tron. Odată sosit la București, tânărul prinț german se declara cucerit de flora României, o adevarată provocare științifică pentru un botanist pasionat cum era Ferdinand. Nu rămâne insensibil nici la frumusețea proverbială a româncelor, fiind cucerit de Elena Văcărescu. Aventura celor doi idealiști a fost oprită brusc din considerente politice. Ferdinand a fost nevoit să-și întrerupă relația cu Elena Văcărescu la intervenția și insistențele Consiliului de Miniștri al României, care i-a reamintit principelui ca niciun membru al Familiei Regale nu se poate căsători decât cu femei de sânge regal. Ferdinand nu are încotro și pe data de 10 ianuarie 1893 se însoară cu Maria de Edinburgh, nimeni alta decât verișoara sa de gradul trei. Ferdinand și Maria au avut împreună 6 copii, trei fete și trei băieți. Cel mai mare dintre băieți a devenit urmîtorul rege al României, Carol al II-lea.La vârsta de 49 ani, Ferdinand I devine rege al României depunând jurământul solemn și luându-și în fața țării angajamentul că va fi un "bun român". Ferdinand a iubit România și poporul roman. Din admirație și respect pentru religia națională a românilor, Ferdinand renunță la cultul catolic și se botează creștin-ortodox. Atașamentul și dragostea lui Ferdinand pentru mica și fermecătoarea, la acea dată, tara din Est nu aveau să se limiteze la acest gest. Istoria menționează că datorită admirației sale pentru România, Regele Ferdinand avea sa fie supranumit fie "Lealul", sau "Întregitorul". Visul lui Ferdinand a fost în egală măsură același cu al românilor - crearea României Mari. La acea dată Ardealul se afla sub stăpânire austro-ungară, acolo unde românii nu aveau nici cele mai elementare drepturi. Momentul prielnic s-a ivit odată cu declanșarea primului război mondial. Deși era german a ales să acționeze în acel război de partea Antantei (14 august 1916) luptând împotriva Puterilor Centrale conduse de Germania. La Castelul Hohenzolernilor din Prusia era mare derută și nemulțumire, Ferdinand a fost renegat iar steagul heraldic al familiei a fost coborât în doliu. În ciuda entuziasmului și speranțelor românilor, situația pe front era dezastruoasă, armata română, slab echipată și înarmata înregistra mari pierderi. Puterile Centrale au ocupat și Dobrogea și Bucureștiul a intrat sub ocupație germană. Ferdinand și întregul guvern român a fost nevoit să se refugieze la Iasi. Luptele eroice de la Mărăști, Mărășești și Oituz, purtate de Armata Română au schimbat cursul evenimentelor. Jertfa și eforturile românilor au dus la oprirea înaintării germane în Moldova. În momentul în care bolșevicii au pus mâna pe putere în Rusia și au cerut instituirea păcii (1918), România se afla înconjurata de armatele Puterilor Centrale. Regatul Romaniei a fost forțat de Germania să semneze la București un tratat de pace dezavantajos pentru țara noastră, tratat pe care Ferdinand a refuzat să-l semneze. Când trupele Triplei Alianței au avansat pe frontul din Salonic dezmembrnd armata bulgară, România a reintrat în razboi. Imperiile Rus și Austro-ungar se dezintegrau. Avantul militar al trupelor române nu mai putea fi stopat, eforturile acestora ducând la mult așteptata unire cu Bucovina, Basarabia si Transilvania. În urma înfrangerii Republicii Sovietice Ungare conduse de agentul bolșevic Bela Kun, trupele române au ajuns să ocupe Budapesta, iar Ferdinand se întoarcea ca un învingător în fruntea armatei, într-un București entuziasmat. În anul 1922, pe data de 15 octombrie, Ferdinand este încoronat Rege al României Mari la Alba Iulia. Viața politică din timpul domniei sale a fost dominată de Partidul Național Liberal, condus pe atunci de frații Ion și Vintilă Brătianu. Unirea cu Ardealul a lărgit, în mod ironic, baza electorală a opoziției ale cărei partide principale s-au unit în anul 1926 pentru a forma Partidul Național Țărănesc. Regele a fost cu adevărat un "bun român" așa cum a jurat. Unii istorici îl consideră ca cel mai strălucit rege, în ciuda faptului că era o persoană relativ timidă și introvertită. Ferdinand I a fost martorul realizării României Mari cu provinciile Basarabia, Transilvania și Bucovina de Nord. A înfăptuit reforma agrară împărțind pământ țăranilor, prioritate având veteranii de război și familiile celor căzuți în războiul pentru reîntregirea țării. În ciuda succesului în război și al creării României Mari, Ferdinand se confrunta cu mari probleme de ordin personal. Fiul său cel mare, prințul Carol al II-lea, mare amator de lux și desfrâu, trăia o viață scandaloasa, căsătorindu-se clandestin cu Ioana "Zizi" Lambrino, cu care avea un copil nelegitim. Prințul a ajuns totuși să se căsătorească cu Elena, fiica regelui Constantin al Greciei și acest mariaj eșuând repede. Carol fuge cu amanta sa, Elena Lupescu, la Paris. Regele se vede nevoit să îl desemneze drept urmaș la tron pe nepotul său, prințul Mihai de România, pe atunci un copil, Carol al II-lea, tatăl lui Mihai, fiind dezmoștenit de Regele Ferdinand. La doar 62 de ani, după o domnie ce s-a întins peste 13 ani tumultuoși pentru istoria României, Ferdinand moare în urma unui cancer de colon, fiind înmormantat la Curtea de Argeș alături de Regele Carol I și Regina Elisabeta. În timpul scurtei sale domnii, România a atins un nivel de dezvoltare nemaiîntâlnit pănă atunci. Agricultura era o forță, țara noastră fiind supranumită "Grânarul Europei". S-a dezvoltat comerțul concomitent cu exploatarea zăcămintelor de petrol, economia țării noastre fiind printre cele mai puternice și stabile din întreaga lume, totul sub conducerea unui rege care, între problemele personale și războaiele care au răvășit țara, a găsit totuși timp să se dedice și știintei și cunoașterii, fiind președinte și protector al Academiei Române din 1914 până la trecerea sa la cele veșnice (20 iulie 1927).
2.   În data de 11 octombrie 2021, Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă din argint și o alta din tombac cuprat cu tema 100 de ani de la înființarea Institutului ,,Cantacuzino”.
Aversul monedei din argint prezintă portretul și numele doctorului Ioan Cantacuzino, inscripția verticală „ROMANIA”, stema României, anul de emisiune „2021” și valoarea nominală „10 LEI”, suprapuse peste inscripția repetată, scrisă ca microtext, ,,INSTITUTUL CANTACUZINO”. Caracteristicile tehnice ale acestei monede sunt următoarele: valoarea – 10 lei, data emiterii - 11 octombrie 2011, material (compoziție) – argint, titlu – 99,9%, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 31,103 grame, calitatea – proof, cant – zimțat, tiraj – 5000 exemplare și preț unitar de achiziție cu T.V.A. inclus – 415 lei.
Aversul monedei din tombac cuprat prezintă portretul și numele doctorului Ioan Cantacuzino, inscripția verticală „ROMANIA”, stema României, anul de emisiune „2021” și valoarea nominală „1 LEU”, suprapuse peste inscripția repetată, scrisă ca microtext, ,,INSTITUTUL CANTACUZINO”. Pe reversul comun al monedelor din argint și din tombac cuprat redă clădirea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară ,,Cantacuzino” și inscripțiile ,,100 DE ANI” și «INSTITUTUL ,,CANTACUZINO”». Caracteristicile tehnice ale acestei monede sunt următoarele: valoarea – 1 leu, data emiterii - 11 octombrie 2011, material (compoziție) – tombac cuprat, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 23,5 grame, calitatea – proof, cant – zimțat, tiraj – 5000 exemplare și preț unitar de achiziție cu T.V.A. inclus – 110 lei.
Ion Cantacuzino, cunoscut și ca Ioan Cantacuzino, (născut la data de 25 noiembrie 1863 în Bucureşti şi decedat la data de 14 ianuarie 1934 tot la Bucureşti ) a fost un academician, medic, microbilog, profesor universitar român, fondatorul școlii românești de imunololgie şi patologie experimentalăIon Cantacuzino a desfășurat o bogată activitate de cercetare privind vibrionul holeric și vaccinarea antiholerică, imunizarea activă împotriva dizenteriei și febrei tifoide, etiologia și patologia scarlatinei. Începând cu anul 1986 publică lucrări despre sistemele și funcțiile fagocitare în regnul animal și despre rolul fenomenelor electrofiziologice în mecanismele imunitare. Pe baza cercetărilor sale privind vibrionul holeric, Cantacuzino a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică, numită Metoda Cantacuzino, metodă folosită și astăzi în țările unde se mai semnalează cazuri de holeră. Datorită lui Ion Cantacuzino, România a fost a doua țară din lume, după Franța, care a introdus în anul 1926 vaccinul BCG, având germeni cu virulență atenuată, pentru vaccinarea profilactică a nou-născuților împotriva tuberculozei. Ion Cantacuzino a fost un remarcabil organizator al campaniilor antiepidemice, calitate pe care a demonstrat-o în combaterea epidemiei de tifos și holerei în timpul primului război mondial și în campania antimalarică. Ion Cantacuzino a fost membru titular al Academiei Române, din anul 1925, membru în Comitetul de Igienă al Ligii Națiunilor, al societăților de Biologie, de Patologie Exotică și al Academiei de Științe din Paris. Numeroase universități i-au acordat titlul de Doctor honoris causa: Lyon – 1922, Bruxelles – 1924, Montpellier – 1930, Atena – 1932 și Bordeaux – 1934. 
Institutul „Cantacuzino” a fost înființat la 1 aprilie 1921, prin Înaltul Decret emis de Regele Ferdinand I, sub denumirea de Institutul de Seruri și Vaccinuri „Dr. I. Cantacuzino". De-a lungul unei perioade de aproape 100 de ani, în Institutul Cantacuzino s-au efectuat cercetări în toate domeniile importante ale microbiologiei și științelor conexe, s-au produs o serie de vaccinuri si seruri terapeutice, specialiștii săi fiind implicați în activități de sănătate publică (în special prin activitatea de îndrumare metodologică a Institutelor de sănătate publică din România), de supraveghere epidemiologică a teritoriului, de documentare și pregătire a personalului medical de specialitate. Școala științifică ce s-a format în și pe lângă Institutul Cantacuzino a concentrat eforturile de cercetare în domeniile microbiologiei si patologiei experimentale, favorizând dezvoltarea acestora în România. Institutul Cantacuzino a devenit treptat unul dintre cele mai importante centre de cercetare în domeniile științelor biomedicale, igienă și epidemiologie, patologie comparată și patologie infecțioasă, biochimie, enzimologie, imunologie, etc. Pe lângă activitatea științifică, în institut, se desfășoară și o susținută activitate de sănătate publică, concentrată în Centre de Referință. Institutul Cantacuzino găzduiește astfel Colecția Națională de Tulpini Microbiene și o serie de colecții de tulpini virale de referință. Tot aici, se desfășoară și o intensă activitate de învățământ, în cadrul catedrei de Microbiologie si Epidemiologie a Facultății de Medicină din UMF „Carol Davila”, București, (cursuri și lucrări practice pentru studenți, cursuri, demonstrații și stagii practice pentru medici rezidenți, stagii și cursuri de pregătire medicală continuă pentru medici specialiști microbiologi, epidemiologi și biologi). În laboratoarele institutului, absolvenții facultăților de medicină și biologie își pregătesc tezele de licență și de doctorat. Din 2017, Institutul a fost trecut de la Ministerul Sănătății în subordinea Ministerului Apărării Naționale, sub denumirea de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, cu scopul de a-l revigora și a se relua producția de vaccinuri și de alte produse prin care s-a făcut renumit.
3.   În data de 25 octombrie 2021 Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă cu tema 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României. Aversul redă corpul central al Palatului Regal din București, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „500 LEI” și anul de emisiune „2021”. Reversul prezintă portretul Regelui Mihai I al României și inscripțiile în arc de cerc ,,REGELE MIHAI I” și ,,100 DE ANI DE LA NASTERE”.
Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 25 octombrie 2021, valoarea – 500 lei, material (compoziție) – aur, titlul – 99,9%,  forma - rotundă, diametrul – 35 milimetri, greutatea – 31,103 grame, cant – neted, calitate – proof, tiraj – 1000 exemplare și preț unitar de achiziție fără TVA – 11600 lei.
Regele Mihai I s-a nascut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. A fost fiul Regelui Carol al II-lea si al Reginei-Mama Elena. A incetat din viata, in ziua de 5 decembrie 2017, la resedinta privata din Elvetia. Din iunie 1930, dupa plecarea Reginei-mama in exil, Regele Mihai a ramas in grija tatalui Sau. A urmat cursurile unei scoli organizate de acesta la palat, alaturi de copii reprezentand toate colturile tarii si toate categoriile sociale. A devenit din ce in ce mai inchis in sine si mai ganditor. Singurele saptamani fericite erau cele petrecute la Florenta, la mama sa. In adolescenta, Principele Mostenitor a urmat cursuri de sport si a inceput pregatirea militara. La varsta de saisprezece ani a devenit sublocotenent in armata romana. Dupa decesul Regelui Ferdinand din 1927 si ca urmare a faptului ca Principele Carol a renuntat la statutul de Principe Mostenitor, Principele Mihai a fost proclamat Rege. Fiind minor, s-a instituit o Regenta, compusa din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea si Presedintele Inaltei Curti de Casatie, Gh. Buzdugan. La 8 iunie 1930, Principele Carol a revenit in tara si a preluat tronul. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. In urma abdicarii tatalui Sau, la 6 septembrie 1940, a devenit Regele Mihai I. In timpul razboiului, Regele i-a imbarbatat pe ostasii romani care au luptat pentru reintregirea tarii. Nu a fost insa de acord cu depasirea liniei Nistrului. In ciuda refuzului Maresalului Antonescu, la 23 august 1944 Regele a hotarat trecerea Romaniei alaturi de aliatii sai traditionali. Acest act de curaj a scurtat razboiul cu 6 luni si a crutat vietile a sute de mii de oameni. Din 1944, Majestatea Sa Regele s-a opus din toate puterile instaurarii autoritatii comuniste. In cele din urma, a fost obligat sa abdice la 30 decembrie 1947. Exilul Regelui Mihai si al Reginei Ana a inceput odata cu revenirea de la nunta din Atena. Au locuit pana la sfarsitul anului 1948 la vila Sparta, locuinta Reginei-mame Elena. Din 1949, Regele Mihai si Regina Ana s-au mutat la Lausanne si apoi in Anglia, unde au locuit pana in 1956. Pentru a-si castiga existenta, Regele si Regina au construit o ferma de pui si un mic atelier de tamplarie. Familia Regala s-a intors in Elvetia in 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriana "Lear Jeats and Co", la Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oras de pe malul lacului Léman, la cativa kilometri de Geneva. Aici a locuit peste patruzeci si cinci de ani si tot aici se afla, pentru moment, casa familiei. In anul 1958, Regele a oprit colaborarea cu "Lear", iar un an mai tarziu, a infiintat o companie de electronica si de mecanisme automate denumita METRAVEL, pe care a vandut-o cinci ani mai tarziu. Din biroul sau de la Versoix si, incepand cu 2001, din cel de la Bucuresti, Regele Mihai a militat pentru intrarea Romaniei in NATO si in Uniunea Europeana. Majestatea Sa a incurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piata, pastrarea culturii nationale, respectarea adevarului istoric, respectarea si garantarea proprietatii private, consolidarea statului de drept si a democratiei in tara noastra. Regele Mihai si Regina Ana au locuit din 2004 la Aubonne, in Elvetia. De marile sarbatori crestine si, in functie de angajamentele Lor publice, Majestatile Lor au ales sa fie alaturi de cei dragi fie la Castelul de la Savarsin, fie la Palatul Elisabeta. 
Palatul Regal nou, denumire actuală Muzeul Național de Artă al României, este o clădire monumentală din municipiul București, situată pe Calea Victoriei, în Piața Palatului (redenumită Piața Revoluției, după evenimentele din decembrie 1989), undeva pe locul vechiului Palat Regal. Clădirea simbolizează centrul puterii monarhice în România și reprezintă principala reședință regală din București. Ea a fost folosită efectiv pentru găzduirea activităților oficiale ale familiei regale a României până la 24 august 1944, dată la care a fost bombardată și a rămas nelocuibilă până în momentul plecării Regelui Mihai în exil. În anul 1926 clădirea vechiului palat este distrusă parțial de un incendiu, însă Regina Maria a ales doi arhitecți, N.N. Nenciulescu și Karel Liman, care să întocmească planurile de refacere ale palatului. Din anul 1930 până în anul 1944, palatul trece prin diverse modificări; se construiește aripa de sud a palatului, există spații destinate unor expuneri muzeale și este construită o nouă aripă în partea de nord, care însă este distrusă parțial în timpul unui bombardament din 1944. Abia în anul 1948, după sfârșitul celui de-al doilea război mondial, perspectivele de utilizare a Palatului Regal se măresc considerabil. Acesta trece în administrarea și folosința Ministerului Artelor și Informațiilor, cu scopul de a deschide un muzeu național de artă, elementele arhitecturale care aminteau de monarhie fiind înlăturate sau ascunse. Doi ani mai târziu, în 1950, este inaugurată prima galerie a muzeului, acesta fiind punctul de pornire pentru multe alte galerii de artă universală și artă veche românească. În timpul dictaturii lui Nicolae Ceaușescu, Sala Tronului era cunoscută ca „Sala Consiliului de Stat a Republicii Socialiste România”, fiind folosită pentru unele evenimente oficiale ale regimului comunist. Tot începând din perioada comunistă, sala de spectacole din interiorul Palatului („Sala Mică a Palatului”) a fost deschisă publicului, ca cinematograf. În prezent, clădirea adăpostește Muzeul Național de Artă al României și Sala de concerte „Auditorium”. Muzeul are în patrimoniul său una dintre cele mai mari colecții de picturi din România, în total peste 70000 de exponate.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

O MEDALIE ȘI 
CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa". 

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Napoleon al III-lea (1808 - 1873) 200 de ani de la naștere
Napoleon al III-lea, nume real și complet Charles-Louis-Napoléon Bonaparte a fost primul președinte al celei de-a 2-a Republici Franceze în 1948, devenit apoi, în urma unei lovituri de stat în anul 1852, al doilea împărat al francezilor, sub numele de Napoléon al III-lea. El a trăit în perioada 20 aprilie 1808 – 9 ianuarie 1873. El a fost inițiatorul mai multor lovituri de stat pentru reinstaurarea imperiului, toate eșuate, drept pentru care a fost închis. După Revoluția din 1848 i-a fost permisă întoarcerea la Paris, unde a devenit deputat în Assemblée Nationale. În 20 decembrie 1848 a fost ales președinte al Republicii Franceze, prin lovitura de stat din 2 decembrie 1851 el a primit titlul de "principe-președinte" și puteri dictatoriale. Exact după un an de la lovitura sa de stat și la 48 de ani de la încoronarea unchiului său a fost numit Napoleon al III-lea ca împărat al francezilor, pe data de 2 decembrie 1852. Investirea fusese validată de un plebiscit. Împăratul s-a căsătorit în 30 ianuarie 1853 cu contesa spaniolă Eugenie de Montijo, cu care a avut un fiu, pe Louis Napoleon. Epoca celui de-al doilea Imperiu Francez este caracterizată de o industrializare rapidă și de modernizarea instituțiilor economice și administrative ale statului. După războiul din Crimeea (1854 - 1856) și implicarea în unificarea Italiei, Franța a redevenit o mare putere europeană. După eșecul expediției militare din Mexic (1862 - 1867) și neputința sa de a evita conflictul cu Prusia renumele politic al lui Napoleon III a apus și nu a mai putut fi restabilit nici prin reformele liberale din 1869.  În urma înfrângerii de la Sedan împăratul a căzut, pe data de 1 septembrie 1870, în captivitate germană și a fost închis în Castelul Wilhelmshohe din Kassel. După eliberarea din detenție la data de 19 martie 1871, Napoleon III s-a stabilit la Chislehurst, unde a decedat la data de 9 ianuarie 1873.
Insigna - Clubul alpin Hășmaș - Piatra singuratică
Clubul alpin Hășmaș, cunoscut și sub numele Clubul speo-alpin Hășmas, este asocierea unor tineri entuziaști îndrăgostiți de munte, turism, peșteri, care vizitează anual, iarna și vara frumoasele meleaguri ale Munților Hășmaș din Carpații Orientali. Nu știu precis unde își are sediul acest interesant club de turism, pentru că aș alerga și eu să mă înscriu în el.
Cabana “Piatra singuratică”(1504 metri),  situată la poalele masivului Hășmașu Mare, două ore de mers lejer din orașul Bălan, județul Harghita, este recent reconstruită și are o capacitate de cazare de 28 locuri iarna și maximum 50 locuri vara, astfel:
  • 1 cameră cu patru locuri – rezervată salvamontiștilor
  • 1 cameră cu 10 locuri
  • 1 cameră cu 18 locuri
  • Prici (în pod) până la 25 locuri - neîncălzit
Încălzirea se face cu sobe din tablă (în condiții de iarnă fiind necesar sacul de dormit sau cineva care să alimenteze soba continuu). Cabana are curent electric de la panouri solare sau generator. Cel mai ușor se ajunge cu mașina sau trenul până la Izvorul Olt, cu autobuzul până în orașul Bălan, apoi pe strada Kovacspatak, pe lângă biserica catolică și apoi 75 – 90 minute mers pe jos până la cabană. De aici se poate ajunge pe Vârful Hășmașu Mare (1792 metri) dar și în stațiunea Lacu Roșu (circa 6 ore de mers).
Insigna - Miner fruntaș - R.P.R. (Republica Populară Română)
În timpul regimului comunist s-a instituit un amplu sistem de insigne și medalii prin care se încerca mobilizarea tuturor categoriilor de oameni ai muncii, pentru obținerea de rezultate și mai bune în activitatea fiecăruia. Aici se încadrează și insigna Miner fruntaș RPR. Baterea și conferirea acestui gen de insigne era una din căile și mijloace la îndemână pentru convingerea-impunerea-schimbarea conștiinței cetățenilor. Se vorbea despre “formarea omului nou, constructor și apărător devotat al cuceririlor revoluționare ale poporului. Se cerea astfel o eficiență sporită în toate domeniile de activitate dar și economii de orice fel, la sânge”. Aceste distincții acopereau toate domeniile de activitate, erau confecționate din metal mort, fiind strident colorate și încărcate cu simboluri comuniste. De pe insignă nu lipsesc laurii de pe marginea de jos,  simbolizând  “victoria finală” în efortul de creare a “societății socialiste multilateral dezvoltate” și a “omului nou” dar și drapelul roșu al Partidului Comunist Român.
Insigna - Clubul vehiculelor de epocă din România
Pe data de 17 Iulie 1992 un grup de sapte posesori de vehicule de epoca, au infiintat “Clubul vehiculelor de epocă” (CVE), persoana juridica romana, ca o organizatie independenta si non-profit. Membrii CVE in numar de 104 detin automobile si motociclete produse intre anii 1912 si 1983. Clubul promoveaza pasiunea pentru restaurarea si conservarea vehiculelor istorice ca parte a patrimoniului tehnic national. CVE este afiliat la FIVA prin intermediul Retromobil Club Romania si este afiliat la FIA prin intermediul Automobil Clubului Roman. Programul CVE cuprinde parade si expozitii cu diverse ocazii: Targul Anticarilor (Bucuresti sect 2 si 4) ; participari la Zilele oraselor : Cluj, Tg Mures, Sovata, Sibiu, Ploiesti, Pitesti, Rm Valcea, Curtea de Arges, Tg Jiu, Tulcea, Galati, Cp Lung Muscel, Plopeni, Campina, Breaza, Buftea, Drobeta Turnu Severin, Deva; parada Litoralului;  festivalul Sinaia Forever  la diverse expozitii: Classic Car Show(World Trade Center Bucuresti), Mamaia, Tiriac Auto; Targuri de turism sau raliul VIP la Romexpo; Raliuri: Raliul Cheia, raliul Domnesti. CVE participa la Campionatul National de Indemanare Auto cu propria echipa Old Rally Team cat si in Campionatul National de Viteza in Coasta organizat de Federatia Romana de Automobilism Sportiv. Activitatile clubului se finanteaza din cotizatii si din sponsorizari. Avand in vedere caracterul exceptional al acestor manifestari ce atrag un numeros public, ele reprezinta oportunitati deosebite sub aspectul reclamei si publicitatii oferite sponsorilor pe intregul parcurs si pe toata durata desfasurarii evenimentelor.
Insigna - Frontul plugarilor
Frontul Plugarilor a fost o organizație politică de stânga a țăranilor români, înființată în ianuarie 1933 la Deva, sub conducerea lui Petru Groza, cu scopul de a mobiliza la luptă masele țărănești pentru apărarea drepturilor și libertăților lor. Inițiată în județul Hunedoara (după plecarea lui Petru Groza din Partidul Poporului, al generalului Averescu, comandantul de la Mărăști, mișcarea s-a răspândit curând în Banat, iar apoi și în celelalte zone ale României.În septembrie 1935, Frontul Plugarilor a semnat un acord cu Uniunea oamenilor muncii maghiari din România (MADOSZ), iar la 6 decembrie 1935, la Țebea, sub gorunul lui Horea, a încheiat o înțelegere cu Blocul Democratic (organizație aflată sub influența Partidului Comunist Român, pe atunci în ilegalitate) și Partidul Socialist. După încheierea celui de-al doilea război mondial, la 12 octombrie 1944, organizația a participat la constituirea Frontului Național Democrat (F.N.D.), împreună cu PCR și alte partide de stânga.  A contribuit la guvernare și la instaurarea comunismului în România, alături de PCR (respectiv Partidul Muncitoresc Român).La alegerile din anul 1946 a fost aliat al comuniștilor în cadrul blocului Partidelor Democrate.  A sfârșit prin a se autodizolva în anul 1953.

___________ooOoo___________

PERSONALITĂȚI CULTURALE
PE BANCNOTELE LUMII
Filozoful finlandez Anders Chydenius,
a trăit între anii 1729 - 1803
Detaliu vignetă de pe o acțiune românească
Două detalii vignetă de pe bilete spaniole de loterie
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 16.11.2021

MONUMENTE ALE EROILOR BUZOIENI - COMUNA MURGEȘTI

Murgești, în trecut - Valea Raței, este o comună din județul Buzău, care include și satele: Batogul și Valea Ratei, fiind situată în nordul județului, în zona Subcarpaților de Curbură, pe cursul superior al pârâului Câlnău. Comuna este traversată de șoseaua județeană DJ203A, care o leagă spre est de Râmnicu Sărat, iar spre vest de Mărgăritești, în susul râului Câlnău și, peste niște dealuri, de Beceni, în valea Slănicului. Din acest drum se ramifică șoseaua județeană DJ220, care leagă comuna în josul Câlnăului de Zârnești și Poșta Câlnău. La recensământul din anul 2011 comuna număra 966 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 1165 locuitori), dintre care: români – 96,68% și restul – necunoscută sau altă etnie.Componența confesională a comunei buzoiene Murgești astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 96,68% și restul – nedeclarată sau altă religie. Odată cu reorganizarea administrativă pe județe, din anul 1968, comuna trece de la județul Râmnicu Sărat, care nu s-a mai înființat, la județul Buzău, totodată asimilând și satele Mocani și Motohani. Singurul obiectiv din comuna Murgești inclus pe lista monumentelor istorice ca monument istoric de interes local este așezarea de tip tell de la est de satul Murgești (pe malul drept al Câlnăului), aparținând culturii Gumelnița din eneolitic (mileniul al IV-lea î.e.n.).
În curtea bisericii din satul Murgești, având hramul “Sfinţii Voievozi” este amenajat un cimitir al eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale, numele acestora, înscris pe cruci de piatră sau de lemn, fiind uneori, foarte greu de descifrat. Una dintre cruci, din ciment mozaicat, poartă inscripţia, “Întru pomenirea tuturor eroilor neamului românesc”, iar pe alta citim că a fost ridicată pentru “Fraţii eroi căzuţi la datorie în cel de-al doilea război mondial”. În centrul localităţii a fost ridicat un monument al eroilor în formă de trunchi de piramidă, cu o cruce de marmură în vârf, aşezat pe un postament de formă pătrată, totul placat cu gresie neagră, protejat de un gard din fier forjat. Pe placa de marmură albă fixată pe faţadă scrie că a fost construit “În amintirea eroilor din comuna Murgeşti căzuţi în luptele din primul şi al doilea război mondial. Monument realizat de primăria comunei Murgeşti şi executat de S.C.Conloc S.A. Râmnicu Sărat, mai 2000”. Numele eroilor nu sunt, încă, înscrise pe monument
În cimitirul satului Mocani, cătun al satului Murgești, se află o troiţă care adăposteşte un monument de eroi în formă de obelisc, cu cruce, susţinut de un soclu aşezat pe un postament de formă pătrată, totul placat cu gresie. Pe faţada monumentului sunt înscrise numele eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale.
Lângă biserica din lemn din satul Valea Raței (Valea Ratei), având  hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, în anul 1991, a fost „Ridicată de Sava Gh. Voica cu fiii Constantin şi Maria” o cruce-monument din ciment mozaicat în cinstea unor eroi ai satului căzuţi în cel de-al doilea război mondial, fără a se specifica numele acestora.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
UN DIALOG EPIGRAMATIC

________xxx________

CÂTEVA 
PLACHETE ȘI INSIGNE 
DIN JUDEȚUL DOLJ

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.  

Conform  DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române),  PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi  se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).  

Placheta - Facultatea de teologie ortodoxă
Mitropolia Olteniei
Mitropolia Olteniei este o subdiviziune a Bisericii Ortodoxe Române, înființată în anul 1949, cu sediul la Craiova, biserica mitropolitană fiind Catedrala Sfântul Dumitru. Arhiepiscopul Craiovei deține și funcția de mitropolit al Olteniei. Din anul 2008 arhiepiscop al Craiovei și mitropolit al Olteniei este Irineu Popa. Mitropolia Olteniei se compune din:
  • Arhiepiscopia Craiovei – arhiepiscop: Irineu Popa
  • Arhiepiscopia Râmnicului – arhiepiscop: Varsanufie Gogescu 
  • Episcopia Severinului și Strehaiei – episcop: Nicodim Nicolaescu
  • Episcopia Slatinei și Romanaților – episcop; Sebastian Pașcanu
 
Biserica „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de mir” este cea mai veche biserică din Craiova. Deşi nu există atestări precise cu referire la începuturile sale, Biserica Domnească sau „Băneasa”, aşa cum era cunoscută în vechime, pare să se confunde cu existenţa istorică a oraşului Craiova. Săpăturile arheologice executate în 1888 au scos la lumină dovezi care demonstrează că: „biserica veche «Sfântul Dumitru» din oraşul Craiova aparţine secolelor VIII-IX”. Poziţia strategică pe care a fost aşezată şi ţinuta ei grandioasă fac din această biserică un adevărat turn de apărare a oraşului. Păstrarea şi perpetuarea stilului bizantin al secolelor X-XV de către boierii craioveşti şi ulterior de voievodul Matei Basarab l-au determinat pe istoricul P. Constantinescu Iaşi să atribuie ctitoria acestei biserici domnitorului Mircea cel Bătrân, legând-o şi de marea victorie împotriva otomanilor de la Rovine. Deşi ulterior, refăcută în totalitate, Biserica Domnească din Craiova păstrează şi acum amintirea veacurilor trecute prin clopotniţa sa construită din cărămizi romane, luate probabil de la cetatea antică Pelendava (Mofleni), aceleaşi cărămizi care se găsesc şi în componenţa Mănăstirii Coşuna Bucovăţul Vechi din suburbia Craiovei Mofleni. În anul 1884, Bogdan Petriceicu Haşdeu vorbea de clopotniţa bisericii ca fiind singurul element rămas din fundaţia iniţială. După aceste considerente, Haşdeu a presupus că vechimea bisericii ar fi cu 200 de ani mai devreme de anul 1651, atunci când apare în istorie ca ctitorie a domnitorului Matei Basarab. În inscripţia păstrată din timpul domniei lui Matei Basarab nu se pomenesc ctitorii anteriori, lăsând să se înţeleagă faptul că monumentul îi aparţine din temelie domnitorului. Păreri neconfirmate documentar plasează existenţa ei în vremea fraţilor Petru şi Asan (sec. XII – 1185), a lui Ioan al Cumanilor (1230) sau chiar în timpul marelui domnitor Mircea cel Bătrân. După cele mai multe opinii istorice, Biserica „Sfântul Dumitru” a fost ctitoria marelui ban Barbu Craioveanu, care avea ca proprietate moşia şi localitatea Craiova, înainte de anul 1500. Prin faptul că biserica a fost socotită ca veche ctitorie a banului Barbu, în vechile hrisoave ea apare cu denumirea de „Băneasa”. În decursul timpului, Biserica Băneasa a fost susţinută nemijlocit de banii cetăţii. Lângă biserică se aflau casele banilor cetăţii, iar aşezarea ei nu a fost deloc întâmplătoare: pe de o parte era biserica marilor familii boiereşti, iar pe de altă parte făcea parte din sistemul de apărare a oraşului. Craiova, scaun bănesc, chiar dacă nu a fost niciodată înconjurată de ziduri, a avut totuşi un sistem de apărare bine aşezat, plan din care făcea parte şi Biserica „Sfântul Dumitru”. La Craiova, unde primejdia putea veni numai din sud şi sud-vest, mănăstirile şi bisericile cu rol de apărare au fost amplasate mai ales în această parte a cetăţii. Începând cu Biserica „Sfântul Dumitru” se va distinge vechea linie de puncte de observaţie din oraş către drumul Vidinului şi către vadurile de trecere a Jiului din preajma mănăstirilor Coşuna şi Jitianu, explicaţie justificată deoarece aceste biserici şi mănăstiri au fost construite de domni şi marii bani ai Olteniei, tocmai pentru a asigura apărarea acestui târg cu o vechime pierdută în negura timpului. În anul 1731, austriecii au întocmit aşa-numitul „plan al literei H”, pentru a întări şi fortifica locul pe care se afla Casa Băniei şi Biserica „Sfântul Dumitru” „fiindcă situaţia lui era mai înaltă decât a celorlalte locuri din Craiova şi întinderea lui nu era atât de mare”. Totuşi, acest plan nu a fost dus la bun sfârşit din cauza împotrivirii generalului Francisc Wallis, comandantul suprem al trupelor militare din Oltenia. Printre numirile cu care a defilat de-a lungul istoriei este şi cea de Biserica Domnească, denumire care se mai păstrează şi astăzi. Un zapis din 11 noiembrie 1645 pomeneşte de „Biserica Domnească ot Craiova”. S-a numit „Domnească” pentru că, din neamul craioveştilor, ctitorii ei, s-au tras câţiva domni ai Ţării Româneşti: Neagoe Basarab (1512-1521), Matei Basarab (1633-1654) şi Constantin Brâncoveanu (1688-1714).  Domnitorul Matei Basarab rezideşte în anul 1651 biserica străbunilor săi de la care îi rămăsese oraşul Craiova ca „o moşie de strămoşi”. Tot în timpul domniei sale, în anul 1657, Biserica Domnească a primit vizita patriarhului Macarie al Antiohiei, însoţit de diaconul său Paul de Alep. Vorbind despre primirea care li s-a făcut aici, Paul de Alep spunea: „Am fost întâmpinaţi la intrarea în Craiova de banul Olteniei, boieri şi popor. Aceştia ne-au condus în biserica cea mare, de piatră, zidită de ultimul Matei Vodă, cu hramul „Sfântul Dumitru”, care seamănă întocmai cu biserica din Curte (Curtea domnească din Târgovişte), fiind ridicată pe patru stâlpi înalţi şi având un aspect luminos şi încântător”. Prin urmare, Biserica „Sfântul Dumitru” a fost locul în jurul căruia a gravitat ani de-a rândul viaţa oraşului Craiova, mai ales că lângă ea se înălţau casele Băniei, care au adăpostit de-a lungul veacurilor, reşedinţa banilor şi caimacanilor olteni, vremelnica administraţie din timpul stăpânirii austriece, locul de popas al domnitorilor şi sediul Divanului Craiovei. Cei care mergeau pentru a fi judecaţi de Divanul cetăţii treceau de obicei pe la Biserica cea mare, „Sfântul Dumitru”, pentru jurământ şi pentru pecetluirea hotărârii judecătoreşti. A suferit mai multe stricăciuni de-a lungul vremii, iar în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu a fost parţial restaurată; i s-au aşezat chenare de piatră înflorate şi fiare la ferestre, geamuri de sticlă la ferestrele de jos şi la cupole (toate bisericile fiind lipsite complet de geamuri). Era foarte des vizitată de episcopii de la Râmnic: Grigorie Socoteanu, Partenie, Chesarie, Filaret, Nectarie şi de aceea a dobândit calitatea de biserică episcopală.Din cauza stricăciunilor pe care le-a suferit de-a lungul vremii, biserica a avut o existenţă destul de grea, parcurgând foarte repede drumul de la bunăstare la paragină. Astfel, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, Biserica „Sfântul Dumitru” a fost tot mai mult neglijată, averile de care dispunea trecând în proprietatea privată, mai ales din momentul pierderii funcţiei de biserică episcopală în folosul Bisericii Madona Dudu. Cutremurul din 1838 îi cauzează stricăciuni foarte mari. Au existat numeroase încercări de reparare a bisericii, dar toate au fost în zadar. Din cauza stării grave în care se afla, biserica a fost închisă în anul 1849, fiind uitată aproape cu desăvârşire timp de 40 de ani. În anul 1889, Biserica „Sfântul Dumitru” este dărâmată complet şi refăcută din temelie de către arhitectul francez Andre Lecomte de Nouy, cu sprijinul regelui Carol I şi al reginei Elisabeta. La 12 octombrie 1889 s-a aşezat piatra de temelie, iar pe data de 26 octombrie 1933 biserica a fost terminată definitiv şi sfinţită în timpul arhipăstoririi episcopului Vartolomeu al Râmnicului şi Argeşului. Pictura bisericii a fost realizată între anii 1907-1933 de către pictorii francezi Menpiot şi Baries, picturile ornamentale din biserică şi din pridvor de pictorul german Gustav Nill, iar catapeteasma de pictorul gorjean Keber. În decursul timpului, Biserica „Sfântul Dumitru” şi-a îndeplinit după rânduială rolul de Catedrală arhiepiscopală. Din 25 martie 1939, atunci când Arhiepiscopia Craiovei capătă şi rangul de Mitropolie a Olteniei, biserica devine Catedrală mitropolitană, în timpul arhipăstoririi mitropolitului Firmilian. În anul 1976 s-au executat lucrări de spălare şi luminare a picturii interioare. Din cauza stricăciunilor suferite la cutremurul din 1977, a fost nevoie ca biserica să fie resfinţită, după ce au fost terminate lucrările de consolidare. Slujba de resfinţire a bisericii a fost săvârşită de către mitropolitul Olteniei, Nestor, în anul 1978, de ziua Sfântului Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de mir.Biserica Sfântului Dumitru din Craiova a fost şi este coloana vertebrală a vieţii spirituale din oraş, deoarece aici slujeşte Arhipăstorul cetăţii Băniei şi Mitropolitul Olteniei. Aici se găsesc moaştele Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, ale Sfinţilor Serghie şi Vah şi ale Sfintei Muceniţe Tatiana. Senatul Universităţii din municipiul Craiova, în şedinţa din 9 decembrie 1991, a aprobat înfiinţarea Facultăţii de Teologie şi includerea acesteia în structura academică a instituției universitare locale. A urmat procedura de recunoaştere a Facultăţii de către Ministerul Educaţiei, după ce, în prealabil, Sfântul Sinod a aprobat înfiinţarea Facultăţii de Teologie din Craiova. Astfel, Facultatea de Teologie a luat fiinţă, începând cu 1 octombrie 1992, în urma Protocolului dintre Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei şi Patriarhia Ortodoxă Română (nr.9870 din 30.05.1991) prin Ordinul Ministrului Învăţământului şi Ştiinţei nr.918 din 30.01.1992, aflându-se sub dublă jurisdicţie, cea a Mitropoliei Olteniei şi a Universităţii din Craiova. Adresa de corespondență a facultății de teologie craiovene este: Strada Brestei, nr. 24. Începând cu anul universitar 2005-2006, învăţământul superior românesc se afiliază prevederilor Declaraţiei de la Bologna. Ca urmare, învăţământul superior teologic ortodox se înscrie în spiritul şi litera prevederilor H.G.nr.88/2005, precum şi ale Ord.M.Ed.C. nr.3235/2005, care pune în aplicare măsurile cuprinse în cel de-al doilea capitol din Legea nr.288/2004, capitol referitor la organizarea ciclului de studii de licenţă începând cu anul universitar 2005-2006.Ca urmare a noii organizări a sistemului de învăţământ superior românesc, Facultatea de Teologie are în prezent următoarea structură academică acreditată de către Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare Academică a Universităţii.
  • Studii Universitare de Licenţă
  • Studii Universitare de Master
  • Şcoala Doctorală
Insigna - Batalionul Instrucție Transmisiuni - Craiova
Batalionul Instrucție Transmisiuni “Frații Buzești”, denumire actuală – Batalionul Instrucție Comunicații și Informatică “Frații Buzești” din garnizoana Craiova (Strada Vasile Alecsandri, nr.  91) a fost înființat în data de 1 iunie 1980 prin Ordinul General al Ministrului Apărării Naţionale nr. 008 din 02 aprilie 1980. Această unitate, continuatorea tradiţiilor de luptă ale Regimentului 46 Transmisiuni şi Bazei 14 Instrucţie Transmisiuni, este o unitate de elită a armei comunicaţii şi informatică, care, an de an, şi-a îndeplinit cu profesionalism misiunile încredinţate, atât pe timpul exerciţiilor şi aplicaţiilor, dar mai ales pe linia instruirii soldaţilor şi gradaţilor profesionişti ai armei. 
Prezint mai jos un scurt istoric al devenirii acestei unități militare de transmisiuni:
  • La 01 iunie 1980, în baza Ordinului General al ministrului apărării naţionale nr. 008 din 02.04.1980, a luat fiinţă Regimentul 46 Transmisiuni în garnizoana Craiova (cazarma 878), cu personal şi tehnică din garnizoanele Bucureşti, Buzău, Craiova, Cluj Napoca şi Târgu-Mureș. La 20 august 1981, prin Decretul Prezidenţial nr. 132, Regimentului 46 Transmisiuni i s-a înmânat Drapelul de luptă, simbol al onoarei, vitejiei şi gloriei militare. La 14 iulie 1995, Regimentul 46 Transmisiuni a primit noul Drapel de luptă şi i s-a atribuit numele onorific de ,,FRAŢII BUZEŞTI”.
  • Începând cu data de 01.06.2001, se înfiinţează Baza 14 Instrucţie Transmisiuni din garnizoana Craiova, subordonată Şcolii de Aplicaţie pentru Transmisiuni, Informatică şi Război Electronic a Comandamentului Transmisiunilor.
  • Începând cu data de 01.08.2005, prin Ordinul şefului SMG nr. B5/S/1187/2005, Baza 14 Instrucţie Transmisiuni s-a transformat în Batalionul Instrucţie Transmisiuni, subordonat Centrului de Pregătire pentru Comunicaţii şi Informatică „Decebal”.
  • La data de 29.03.2006, ministrul apărării a aprobat cu Ordinul nr. DR 1210 ca unităţii noastre să i se atribuie denumirea onorifică de „FRAŢII BUZEŞTI”. În acelaşi timp, Batalionul Instrucţie Transmisiuni „Fraţii Buzeşti” a devenit continuatorul tradiţiilor de luptă ale Regimentului 46 Transmisiuni şi Bazei 14 Instrucţie Transmisiuni.
  • Începând cu data de 01.07.2008, unitatea trece în subordinea Comandamentului Comunicaţiilor şi Informaticii, conform ordinului ministrului apărării naţionale nr. MS 17 din 25.02.2008.
  • Începând cu data de 01.09.2008, în baza Ordinului G2/S/1302 din 31.08.2008, Batalionul Instrucţie Transmisiuni se restructurează şi se transformă în Batalionul Instrucţie Comunicaţii şi Informatică „Fraţii Buzeşti” având ca misiune principală formarea luptătorului şi specialistului în arma comunicaţii şi informatică.
Insigna - E.P. Fotbal club "Electroputere"
Electroputere Craiova a fost un club de fotbal românesc care a fost înființat în 1949, sub numele Metalul Craiova și a existat până în 2004. De-a lungul timpului a purtat mai multe nume, fiind cunoscută ca Electroputere până în 1998, când și-a schimbat denumirea în Extensiv Craiova, iar culorile clubului au devenit galben, rosu si verde. În 2004, echipa și-a modificat din nou numele si culorile, intitulându-se FC Craiova, culori bleu si albastru, apoi în vara aceluiași an s-a dizolvat, marea parte a jucătorilor ajungând la nou-înființata F.C.Caracal. Cea mai bună performanță a echipei a fost locul trei în Divizia A, în sezonul 1991 – 1992, după ce cu un sezon înainte obținuse promovarea din Divizia B. Echipamentul tradițional de joc al echipei a fost: pentru meciurile de acasă – jambiere albe, șort și tricou mov, pentru meciurile din deplasare – jambiere mov, șort și tricou alb.
Placheta - Liceul militar "Tudor Vladimirescu"
Începând cu anul şcolar 2016-2017, la Craiova s-a reînființat Colegiul naţional militar “Tudor Vladimirescu”, cu profil matematică-informatică și predare intensivă în limba engleză. Cifra de școlarizare pentru admiterea în clasele a IX-a a fost de 120 de locuri.Instituția este condusă de un comandant militar, secondat de un director adjunct, civil.Colegiul se înscrie pe traiectoria performanţei şcolare, ștacheta fiind deja stabilită de realizările celorlalte trei colegii naţionale militare care, în ultimii patru ani, în baza rezultatelor obţinute la examenele de Bacalaureat – unde promovabilitatea a fost de 99 la sută -  au reuşit clasarea, într-un top naţional, în primele 10 unităţi de învăţământ de profil din ţară. Colegiul “Tudor Vladimirescu” din Craiova se afla în coordonarea Statului Major General, asemenea celor din Alba Iulia, Câmpulung Moldovenesc și Breaza. Liceul militar din Craiova a fost inaugurat, în prezenţa Regelui Carol I, în anul 1885, evacuat apoi la Iaşi în timpul Primului Război Mondial și relocat în Craiova în anul 1918. De-a lungul timpului, unitatea de învățământ a fost desființată în anul 1948, reînființată 30 de ani mai târziu și închisă din nou în 1998. Școala militară a avut dascăli de prestigiu, printre care s-au numărat Luca Preda, George Pascu şi V. Mihăilescu, decorat cu ordinul „Mihai Viteazul”. În istoria sa, unitatea de învățământ a fost vizitată de Regele Carol al II-lea, prim-ministrul Armand Călinescu și generalul Constantin Pantazi, fost ministru de război. Sediul instituției militare de învățământ liceal este situat pe Strada Vasile Alecsandri, la nr. 91.
Insigna - Federația Română de Fotbal
Colegiul județean al arbitrilor Dolj - Consfătuirea arbitrilor divizionari 
Arad, Argeș, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți, 
Gorj, Olt, Timiș, Vâlcea, Dolj - Craiova 22-23 ian. 1977 
Structura organizatorică conducătoare a fotbalului românesc a luat ființă în anul 1909 sub numele Asociația cluburilor de fotbal din România. În timp aceasta a evoluat primind și alte denumiri după cum urmează; 1912 – Federația societăților sportive din România, 1919 – Uniunea cluburilor de fotbal asociație, 1930 – Federația română de fotbal asociație și 1940 – Organizația sportului de fotbal și handbal. Din 1944 si până în prezent forul conducător al fotbalului autohton se numeste Federația romană de fotbal (F.R.F.). Din anul 1930 este afiliată la Federaţia Internaţională de Fotbal Amator (F.I.F.A.) iar din anul 1955 este afiliată şi la Uniunea Europenă de Fotbal Amator (U.E.F.A.). Sediul central al instituției este situat pe Strada Sergent Șerbănică Vasile, nr.12, București. Sus am postat două logo-uri ale FRF 
 
Istoria fotbalului românesc începe cu o menţiune ambiguă. Se spune că la Arad, în anul 1888, “un grup de tineri bătea mingea”. Sunt informații că pe teritoriile românești s-a jucat fotbal chiar și mai demult. Marinarii englezi jucau fotbal în zona Dunării în anul 1865, cu 23 de ani înainte ca tinerii arădeni să înceapă “să bată mingea”! Acest amănunt reiese dintr-un document din arhivele marinei militare britanice. Este vorba despre un raport al comandantului navei militare HMS “Cockatrice”, locotenentul de marină Gillson, adresat amiralului Lord Paget, comandantul Flotei mediteraneene din cadrul “Royal Navy”. Actul de naştere al fotbalului românesc este datat 1888, fapt menţionat în toate cărţile de istorie şi statistică din ţara noastră. În presa vremii s-a notat că în împrejurimile Aradului, în zonele Ceala şi Pădurice, “se bătea mingea”. Peste doi ani, tot la Arad, doctorul Iuliu Weiner (a studiat stomatologia la Londra) a adus în ţară o minge şi regulile scrise pe o hârtie. La Arad, pe 15 august 1899, pe terenul viran de lângă Uzina de Vagoane s-a desfăşurat primul meci susţinut de jucătorii înscrişi la “Societatea de fotbal din Arad”. Tot la Arad, pe 25 octombrie a avut loc primul meci internaţional, între o formaţie locală şi echipa Politehnicii din Budapesta, întâlnire câştigată de maghiari cu scorul de 10-0. ?! Sunt informații că pe teritoriile românești s-a jucat fotbal chiar și mai demult. Marinarii englezi jucau fotbal în zona Dunării în anul 1865, cu 23 de ani înainte ca tinerii arădeni să înceapă “să bată mingea”! Acest amănunt reiese dintr-un document din arhivele marinei militare britanice. Este vorba despre un raport al comandantului navei militare HMS “Cockatrice”, locotenentul de marină Gillson, adresat amiralului Lord Paget, comandantul Flotei mediteraneene din cadrul “Royal Navy”. Actul de naştere al fotbalului românesc este datat 1888, fapt menţionat în toate cărţile de istorie şi statistică din ţara noastră. În presa vremii s-a notat că în împrejurimile Aradului, în zonele Ceala şi Pădurice, “se bătea mingea”. Peste doi ani, tot la Arad, doctorul Iuliu Weiner (a studiat stomatologia la Londra) a adus în ţară o minge şi regulile scrise pe o hârtie. La Arad, pe 15 august 1899, pe terenul viran de lângă Uzina de Vagoane s-a desfăşurat primul meci susţinut de jucătorii înscrişi la “Societatea de fotbal din Arad”. Tot la Arad, pe 25 octombrie a avut loc primul meci internaţional, între o formaţie locală şi echipa Politehnicii din Budapesta, întâlnire câştigată de maghiari cu scorul de 10-0. ?!
Municipiul Craiova (în germană Krajowa 1718-1739) este reședința județului Dolj, denumită și „capitala Olteniei”. Conform ultimului comunicat al Institutului Național de Statistică, în anul 2009 orașul avea o populație de 298643 de locuitori. Municipiul Craiova este situat în sudul României, pe malul stâng al Jiului, la ieșirea acestuia din regiunea deluroasă, la o altitudine cuprinsă între 75 și 116 m. Craiova face parte din Câmpia Română, mai precis din Câmpia Olteniei care se întinde între Dunăre, Olt și podișul Getic, fiind străbătută prin mijloc de Valea Jiului. Prima atestare documentară a orașului provine din anul 225, pe documentul istoric Tabula Peutingeriană. Sus este reprezentată stema municipiului Craiova şi jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ale orașului, din vremuri diferite, dar și unele vechi trimiteri vechi poștale ilustrate.
Banca națională
Cazarma artileriei
Librăria Socec
Palatul Constantin Mihail
Palatul administrativ
Casa Alexandrescu
Vechea Prefectură
Piața Unirii
Școala normală de băieți
Școala pregătire ofițeri rezervă artilerie
Casa Albă
Bufetul de la Ștrandul Jiului
Palatul Justiției
Liceul militar
Cazarma Regimentului Rovine nr. 26
Vedere parțială
Dolj este un județ în provincia istorică Oltenia din partea sudică a României, aflat în regiunea cea mai mănoasă și roditoare a Câmpiei Dunării și a Olteniei, într-o zonă ce a oferit, de-a lungul timpului, condiții de climă și mai ales sol, dintre cele mai prielnice. Județul se întinde pe 7414 kilometri pătrați, numără aproximativ 734000 de locuitori având capitala în municipiul Craiova. Din punct de vedere administrativ județul se compune din; 3 municipii - Craiova, Băilești și Calafat, 4 orașe - Bechet, Dăbuleni, Filiași și Segarcea precum și 103 comune. Sus am postat harta, stemele comunistă și actuală ale județului Dolj precum și pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județ, din vremuri diferite, dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate.
Școala inferioară de agricultură - Filiași 
Biserica - Tunari
Hotelul Culescu - Băilești
Catedrala - Bârca
Vedere - Bechet
Biserica catedrală - Calafat
Cazarma Regimentului - Calafat
Gara - Calafat
Portul - Calafat
Palatul Poștelor - Calafat
Biserica Sfântul Nicolae - Moțăței
Baba Lupa - Calafat
Vederi - Calafat
Cavoul familiei Marincu - Calafat
Monumentul Revoluției de la 1821 - Padeș

_______________ooOoo________________

PERSONALITĂȚI CULTURALE
PE BANCNOTELE LUMII
Filozoful filipinez Apolinario Mabini y Maranan, 
a trăit între anii 1864 - 1903
Detaliu vignetă de pe o acțiune românească
Detaliu vignetă de pe un set de cupoane 
de raționalizare a bunurilor de larg consum
din vremea războiului civil spaniol
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 16.11.2021