marți, 22 septembrie 2020

MONUMENTE ALE EROILOR BUZOIENI - COMUNA GHERĂSENI

Gherăseni, denumire veche - Rotunzeni, este o comună din județul Buzău care include și satul Sudiți. Comuna se află în zona de câmpie, la sud de Buzău, reședința de județ, și este străbătută de șoseaua DN2C, care leagă acest oraș de Slobozia. La recensământului din anul 2011 comuna număra 346 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 3781 locuitori), dintre care: români – 95,54%, romi – 1,7% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei buzoiene Gherăseni astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 97,1% și restul – nedeclarată sau altă religie. Primul sat al comunei purta denumirea de Cremenea; alături de el s-au stabilit pe la 1812 locuitori veniți de pe moșia Rotunda-Brădeanu, formând satul denumit inițial Rotunzeni și rebotezat Gherăseni după ce moșia pe care se afla a fost cumpărată de Ioan Emanuel Gherase. După aceea, a luat ființă și satul Sudiți, populat cu imigranți din Transilvania, scutiți de dări. Patru obiective din comuna Gherăseni sunt incluse pe lista monumentelor istorice din județ, ca monumente istorice de interes local. Toate sunt situri arheologice, trei la Gherăseni și unul la Sudiți. Astfel, la movila Cremenea de lângă Gherăseni (în zona fostului sat Cremenea), pe malul drept al Călmățuiului, s-au descoperit o așezare de tip tell aparținând culturii Gumelnița din eneolitic (mileniul al IV-lea î.e.n.), o necropolă din secolele al II-lea–al IV-lea e.n. și o altă necropolă medievală din secolele al XV-lea–al XVII-lea. La „Lacul Frâncului”, pe același mal al râului, s-au găsit cinci necropole din perioade diferite: una din eneolitic (mileniul al V-lea î.e.n.), perioada Halstatt (secolul al XII-lea–al V-lea î.e.n.), cultura Cerneahov (secolele al II-lea–al IV-lea e.n.), epoca migrațiilor (secolul al V-lea e.n.) și epoca medievală (secolul al XV-lea–al XVII-lea). Un al treilea sit se află în colțul de nord al fostului sat Cremenea, și cuprinde o altă așezare de tip tell din cultura Gumelnița (mileniul al IV-lea î.e.n.), o așezare aparținând culturii Monteoru (Epoca Bronzului,  mileniile al III-lea–al II-lea î.e.n.) și o necropolă medievală din secolele al XV-lea– al XVII-lea. Situl de la Sudiți, aflat în zona „la crucea lui Ștefan”, la hotarul între Sudiți și Bălai, cuprinde o așezare din cultura ceramicii liniare din neoliticul timpuriu, una din neoliticul mijlociu (cultura Boian, mileniul al V-lea î.e.n.), apoi una din cultura Gumelnița (eneolitic, mileniul al IV-lea î.e.n.), epoca migrațiilor (secolele al III-lea– al IV-lea e.n.), o necropolă din secolele al VIII-lea–al IX-lea și o așezare a culturii medievale timpurii Dridu (secolele al IX-lea–al XI-lea).
 
În centrul localităţii Gherăseni, în faţa bisericii cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, au fost ridicate, în anul 1934, două monumente, din blocuri de piatră, în formă piramidală. Primul este “Ridicat în amintirea eroilor morţi în campania anului 1916-1918 de văduvele de război, din iniţiativa văduvii Voica Ifrim…15 august 1934…şi Stan C. Pârnog”, cum glăsuieşte inscripţia săpată pe partea din faţă a monumentului. Sub inscripţie sunt înfăţişaţi doi ostaşi cu armele încrucişate, la picioarele lor fiind un altul, căzut, şi lozinca “Pe aici nu se trece”, ceea ce sugerează dârzenia luptelor duse de români pentru apărarea pământului strămoşesc. Pe monument sunt înscrise numele a 71 de eroi şi al soţiilor lor, din toate satele comunei. Numărul real al celor căzuţi este de 92 şi numele lor s-a păstrat în biserică, într-un “hrisov” comemorativ, astăzi dispărut.
 
Cel de-al doilea monument din localitatea Gherăseni are la partea superioară o cruce şi s-a “Ridicat în amintirea eroilor căzuţi pentru întregirea neamului în războiul din 1916-1919 de Stroie Dobre”, cum ne informează inscripţia. Pe monument sunt trecute numele eroilor din 1877-1878, 1916-1918, 1941-1945 şi numele membrilor familiei ctitorului. 
 
În curtea bisericii satului Sudiți, având hramul “Sfinţii Voievozi”, în anul 1990, a fost ridicat un obelisc, cu cruce în vârf, aşezat pe un postament din beton. Două medalioane reprezintă pe Fecioara Maria cu Pruncul şi un soldat înconjurat cu frunze de laur. Inscripţia ne spune că, “Acest monument este ridicat în memoria eroilor căzuţi în luptă pentru apărarea patriei în anii 1916-1918 şi 1941-1945, precum şi în memoria martirilor căzuţi în revoluţia din 22.12.1989” . În apropierea monumentului se găseşte o cruce îmbrăţişată de o femeie care simbolizează victoria. Într-un medalion este reprezentat portretul unui erou înconjurat de frunze de laur. Inscripţia spune că s-a “Ridicat de Const. Alecu, cu soţia sa, Maria, pentru fiul lor Ion, mort la 6 august 1945”.

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC
O PASTILĂ DE UMOR
O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ

_____________xxx_____________

O MEDALIE ȘI
CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa". 

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.  

Castaldo - Unificatorul Daciei
Produsul medalistic de mai sus amintește despre intenția de unificare a celor trei mari provincii românești sub conducerea generalului italian Giovanni Baptista Castaldo. Pentru a asigura o guvernare eficientă a Trasilvaniei, dar și pentru apărare împotriva turcilor, împăratul Ferdinand I a trimis în Transilvania, în anul 1551, un număr considerabil de soldați, sub conducerea acestui general italian. Giovanni Battista Castaldo (1493-1563) a avut o carieră impresionantă, remarcându-se prin calităţile sale ostăşeşti, în armata împăratului romano-german Carol Quintul. Castaldo a urcat rapid în ierarhia militară, obţinând, în anul 1546, gradul de general. Cinci ani mai târziu, spaniolul a primit misiunea de a conduce trupele austriece în lupta antiotomană din Transilvania. În tot acest timp, majoritatea trupelor turceşti erau concentrate în Orient, cele din Ardeal putând fi uşor de învins. Generalul Castaldo devine, astfel, conducătorul de facto al Transilvaniei, pentru o perioadă de 5 ani. În tot acest timp, Castaldo se implică în toate sferele de conducere ale Principatului, de la administraţie şi armată, până la domeniul politic. Astfel, noul conducător al Transilvaniei reuşeşte să îi înlăture de pe tron pe domnitorul Moldovei, Ştefan Rareş, şi pe cel al Ţării Româneşti, Mircea Ciobanul. În locul acestora au fost numiţi apropiaţi ai generalului, care aveau, practic, rolul unor vasali aflaţi în slujba împăratului habsburgic. Cu toate că acești doi domnitori a avut viață scurtă la conducerea celor două țări, italianul și-a atribuit titlul de Restitutor Daciae (Unificatorul Daciei). Din această perioadă datează medalii pe care a fost a fost un text în limba latină ce s-ar traduce astfel: “Regatele Navarrei și Daciei, aflate sub stăpânire turcească, au fost cucerite, subjugate și înfrânte.” Asta îl interesa prioritar pe general să bată medalii prin care să-și aroge merite. Produsul medalistic de mai sus, din care vedem doar reversul, are pe avers chipul generalului și inscripția în limba latină: “Ioan Baptista Castaldus – comandant suprem”, iar pe revers imaginea sa în costum antic roman, întinzând mâna unei femei șezând, simbolizând Dacia, înconjurat de textul în latină: “Restauratorul cel bun al Daciei”. În anul 1556 Castaldo părăsește Transilvania, rămânând cu iluzia că el a reunificat Dacia, deși viitorul a demonstrat contrariul pentru încă vreo 450 de ani.
Insigna - Dionisie Exiguul
Teolog din Sciția Minor cca 470 - cca 545
Cuviosul Dionisie cel Smerit, sau Dionisie Exiguul (n. cca 470 - d. cca 545 la Roma, a fost un teolog originar din Sciția Minor (Dobrogea de astăzi), care este cunoscut pentru propunerea numărării anilor începând cu anul nașterii lui Isus Hristos, sistem de numărare utilizat atât în calendarul iulian cât și în calendarul gregorian. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis, în ședința din 8-9 iulie 2008, canonizarea Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul, cu data de prăznuire anual în ziua de 1 septembrie. A intrat de tânăr într-o mănăstire dobrogeană, alăturându-se călugărilor sciți. Mai târziu ajunge la Constantinopol, pentru ca în anul 496 să fie chemat la Roma, unde a fost hirotonit preot. A trăit mult timp în mănăstirea „Sfânta Anastasia”, de asemenea, a lucrat și în cancelaria papală. A tradus mai multe opere dogmatice din greacă în latină, toate însoțite de prefețe personale, demonstrând bogate cunoștințe de astronomie, calendaristică și calcul pascal.
 
Insigna - C.A.E.R. - 25 ani 
Consiliul de Ajutor Economic Reciproc
Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (C.A.E.R.) a fost creat la inițiativa U.R.S.S. în 1949 ca organizație economică a statelor comuniste europene pentru a constitui un echivalent al Comunităţii Economice Europene. CAER-ul a fost răspunsul la Planul Marshall. El avea misiunea de a stimula comerțul dintre țările din blocul estic. În realitate, URSS nu a putut oferi țărilor comuniste un ajutor comparabil cu cel acordat de SUA țărilor occidentale. CAER nu a reușit să îndeplinească rolul pentru care fusese creat, în principal datorită sistemului planificat centralizat al economiei statelor membre, schimburile de mărfuri continuând să se desfășoare prin tratative bilaterale cu păstrarea echilibrului balanței de plăți. Îndeosebi începând din anul 1962, delegațiile române în CAER au avut o poziție critică în CAER la adresa propunerilor sovietice de integrare a economiilor acestor țări. Drept urmare a schimbărilor politice din anii 1989 și 1990, CAER s-a autodesființat în 1991. Sus am postat steagul CAER. 
 
Insigna - C.C.S. - schi (Consiliul Central al Sindicatelor)
Spartachiada sindicală
C.C.S. (Consiliul Central al Sindicatelor) din România a fost organismul central de conducere al Uniunii Generale a Sindicatelor din România. Sub conducerea acestui organism se organizau toate activitățile personalului sindical românesc, inclusiv întrecerile sportive, sub denumirea de inspirație sovietică “spartachiadă” sindicală.
   
Uniunea Generală a Sin­dicatelor din România (U.G.S.R.) a fost un sindicat din perioada comunistă în România, care a avut 7,5 milioane de membri și a fost desființat la data de 25 decembrie 1990. Sindicatul a fost înființat la data de 11 iunie 1945, ca unic sindicat din România, sub numele de Confederația Generală a Muncii, moștenind întregul patrimoniu al sindicatelor din perioada precedentă. Din 1966 se numește Uniunea Generală a Sindicatelor din România (U.G.S.R.). Sus am postat logo-ul U.G.S.R. Toți membrii sindicatului dețineau un carnet de membru. Orga­nul de presă al U.G.S.R. a fost publicația „Munca”. U.G.S.R. a fost reînființată la data de 9 februarie 2010 și a fost recunoscut ulterior de instanță care a dispus înregistrarea organizației în Registrul Special al Tribunalului București la data de 12 aprilie 2010. Sindicatul este o organizație a lucrătorilor, al cărei scop este protejarea drepturilor acestora. Sindicatele active și puternice există pentru a reprezenta interesele salariaților, ele au un rol pozitiv în cadrul întreprinderii al comunității și al întregii societăți. Un sindicat liber, pe care muncitorii sunt stăpâni, reprezintă o trăsătură esențială a unei societăți libere și prospere. Participarea reprezentanților sindicatului la deciziile patronatului prin intermediul federației/sindicat are drept rezultat moralul ridicat al muncitorilor, o fluctuație mai redusă a forței de muncă de la o întreprindere la alta, rezolvarea în comun a problemelor, salarii mai mari și condiții de muncă mult mai bune.Un sindicat nu este o baghetă magică. Sindicatul este puternic doar în măsura în care membrii acestuia sunt uniți și au o comunicare continuă între ei. 
 
Schiul este un sport de iarnă care constă în coborârea unor pante înzăpezite pe schiuri prinse de ghetele echipamentului individual. El cuprinde mai multe discipline sportive din care amintesc; schi fond, schi alpin, slalom, sărituri cu schiurile etc.
Insigna - 10 ani de la înființare
Centrul de hematologie transfuzională al M.Ap.N.  
 
După izbucnirea celui de-al doilea război mondial, în urma ordinului Direcţiei Sanitare a M.Ap.N., la 5 iulie 1941, ia naştere primul centru de transfuzii organizat în armata româna pe langă Spitalul Z.I. 285 Iaşi- de reţinut această dată, întrucât este primul centru de transfuzii înfiinţat în ţara noastră, înaintea celui înfiinţat de Ministerul Sănătăţii. Un an mai târziu, ia fiinţă pe langă compania sanitară a Spitalului Militar Central ,,Centrul de sânge conservat pentru armata nr.1", condus de Prof. dr. Nicolae Nestorescu. La 12 aprilie 1942 se începe organizarea centrului proiectat, în cadrul companiei sanitare a Spitalului Militar Central. La 6 mai 1942 se face încadrarea cu personal, în frunte cu medicul maior dr.N.Nestorescu, şeful Biroului epidemii din Direcţia sanitară. Primii săi colaboratori au fost: căpitan dr.Matei Bader, dr.Nicolae Urziceanu, dr.Constantin Zilişteanu, locotenent dr. Dan Florin Popescu, locotenent (în rezervă) dr. Sandu Sturza şi căpitan farmacist Petre Ionescu-Stoian. La 24 mai 1942 centrul se instalează la spitalul Z.I. nr.303, din Bucureşti. Se face propagandă susţinută prin radio, cinematograf, presă, pentru recrutarea de donatori. Organizarea centrului a durat până la 16 iunie 1942, când centrul şi-a început activitatea. După 20 zile de funcţionare se recoltaseră de la 231 de donatori sănătoşi 115,5 litri de sânge, din care s-au distribuit 85,5 l. Sângele ambalat în lăzi izoterme, era trimis la spitalele cu răniţi din Bucureşti, din provincie şi cu avionul, pe front. După ce în 1951, Centrul de Sânge Conservat al Armatei primeşte o schemă de organizare capabilă să asigure o activitate mai amplă, în 1952 este dotat cu aparate de liofilizare a plasmei, primele din ţară. In 1956, Centrul este mutat în localul din str. C.A.Rosetti, unde erau condiţii optime (30% din sânge era destinat transfuziei, 30% pentru plasma defibrinată şi seruri hemotest, iar 40% pentru plasma liofilizată). Metodele de defibrinare ale plasmei pentru transfuzii au fost realizate pentru prima oară la acest Centru, condus de colonel medic Nicolae Urziceanu. În 1959, Centrul este desfiinţat, întreaga schemă de personal militar şi civil, precum şi dotarea fiind înglobate Centrului de Hematologie al Ministerului Sănătăţii. Ulterior, s-a constatat ca o necesitate existenta unei formaţiuni care să se ocupe de recoltarea şi conservarea sângelui în armată, parte componenta a serviciului medical militar. În 1966, se hotărăşte reînfiinţarea Centrului de Hematologie al Armatei; în acest scop în 1967 incepe construcţia actualei clădiri, iar în septembrie 1968 aceasta intră efectiv în funcţiune. Practic incepand cu anul 1968, in Centrul de Hematologie al Armatei a început să lucreze un valoros colectiv condus de către colonel dr. Ionescu Florian, s-au pus bazele unei noi etape în activitatea de recoltare şi conservare a sângelui, având urmatoarele obiective: recoltarea şi conservarea sângelui pentru transfuzii în Spitalul Militar Central şi alte spitale militare la cerere; perfecţionarea metodelor de conservare a sângelui; organizarea serviciului transfuzional la campanie; realizarea de mijloace de recoltare, conservare şi transportare a sângelui în campanie; s-a desfăşurat o rodnică activitate de cercetare în legatura cu prelungirea duratei de conservare a sângelui la temperaturi joase. Pentru reducerea riscului hepatitei post-transfuzionale şi în general a riscului transfuziei cu sânge alogen, Centrul de Hematologie Transfuzionala a introdus autotransfuzia în Spitalul Militar Central. O preocupare de seamă a colectivului centrului a fost eficienţa economică a unităţii; astfel, înca din 1970 s-a trecut la prepararea de  derivate din sânge (seruri hemostat, fibrina, trombina), asigurând cu astfel de produse toate spitalele militare din ţară. Ulterior, gama de produse s-a extins, preparandu-se în unitate sau în colaborare cu Institutul Cantacuzino imunoglobulina 10% şi 16%, albumină 5% şi 20% ; aceste produse, îndeosebi albumina în concentratie de peste 5%, s-au bucurat de aprecieri unanime în secţia de arşi, datorită lor fiind salvată viata multor militari. De remarcat că imunoglobulina 16% şi albumina 20% au fost preparate pentru prima dată în ţară, în acest centru. După 1989 Centrul de Hematologie al M.Ap.N. şi-a modificat activitatea, trecând la procesarea modernă a sângelui şi obţinerea de produse din sânge la nivelul standardelor mondiale. Din 1995 Centrul de Hematologie şi-a modificat titulatura în Centrul de Hematologie Transfuzională al M.Ap.N. şi a început o reorganizare structurală după modelul armatelor ţărilor membre NATO. Incepand cu anul 2005, de cand a intrat in vigoare legea 282 privind activitatea de transfuzie, titulatura Centrului a fost modificata în "Centrul de Transfuzie Sanguina al M.Ap.N", fiind situat pe Strada Mircea Vulcănescu, nr.88.
 
Insigna - Centenarul unității 1877 - 1977
Produsul medalistic de mai sus s-a bătut în anul 1977 și el celebrează trecerea a 100 de ani de la înființarea, probabil, a unei vechi unități militare românești. E mare păcat că insigna nu oferă nici un indiciu cu referire la indicativul unității cu un istoric atât de bogat. 

________ooOoo________

PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII
General venezuelean Antonio Jose de Sucre,
lider al luptei de independență națională,
a trăit între anii 1795 - 1830,
a fost președintele Boliviei între anii 1825 - 1828
și al Perului în anul 1823
Detaliu vignetă de pe o acțiune românească
Câteva ornamente decorative periferice 
de pe acțiuni franceze
con_dorul@yahoo.com
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 23.09.2020
O mare bucurie, un motiv de mândrie

luni, 21 septembrie 2020

MINUNI ALE ARHITECTURII MONDIALE - 32

Turning Torso este un zgârie-nori rezidențial neo-futurist din orașul Malmo, Suedia și cea mai înaltă clădire din Peninsula Scandinavia. 
La momentul finalizarii, Turning Torso era cea mai inalta cladire rezidentiala din Uniunea Europeana si a doua cea mai inalta cladire rezidentiala din Europa, dupa Palatul Triumfului din Moscova (264 metri). Această clădire este compusă din 147 apartamente de închiriat, înalt de 190 metri, are 54 de etaje și cinci ascensoare. Clădirea s-a construit în perioada anilor 2011 – 2015, designul și construcția aparținând companiei Santiago Calatrava și are o suprafață utilă construită de 27500 metri pătrați. Edificiul aparține Asociației cooperatiste suedeze HSB și este considerat primul zgârie-nori răsucit din lume. Proiectul acestei clădiri a câștigat premiul pentru 10 ani din partea Consiliului pentru clădiri înalte și habitat urban și premiul Emporis Skyscraper Gold în anul 2015. 
Aceasta este o clădire solidă, imobilă, construită în nouă segmente de pentagoni cu cinci etaje, care se răsucesc unul față de celălalt pe măsură ce se ridică; segmentul cel mai de sus este răsucit cu 90 de grade în sens orar în raport cu parterul. Fiecare etaj este format dintr-o formă pentagonală neregulată care se rotește în jurul miezului vertical, care este susținut de un cadru exterior din oțel. Cele două segmente de jos sunt destinate ca spații pentru birouri.  
Telecabina Nordpark din stațiunea austriacă de sporturi de iarnă Innsbruck, alcătuit din patru stații noi și un pod suspendat cu cabluri peste râul Han a fost inaugurată în data de 01 decembrie 2007. 
Întreaga construcție a fost proiectată de compania Zaha Hadid Architects. La ceremonia inaugurării a participat însuși arhitectul Zaha Hadid. La această ceremonie el a declarat: “Transporturile pe cablu reflectă angajamentul continuu al orașului față de cele mai înalte standarde de arhitectură și împinge limitele tehnologiei de proiectare și construcții. Aceste stații reprezintă etalonul global pentru utilizarea sticlei cu curbură dublă în construcții.” Zaha Hadid explică faptul că designul pentru fiecare stație se adaptează condițiilor specifice sitului la diferite altitudini, păstrând în același timp coerența arhitecturală globală limbajul fluidității. Această abordare a fost esențială pentru proiectarea liniilor de cablu și demonstrează morfologia perfectă a celei mai recente arhitecturi a lui Hadid. „Fiecare stație are propriul său context unic, topografie, altitudine și circulație. Am studiat fenomene naturale, cum ar fi morenele glaciare și mișcările de gheață - întrucât am dorit ca fiecare stație să folosească limbajul fluid al formațiunilor naturale de gheață, precum un pârâu înghețat de pe malul muntelui. ” spune Hadid. „Un grad ridicat de flexibilitate în acest limbaj permite structurilor de coajă să se adapteze la acești diverși parametri, menținând totodată o logică formală coerentă. Două elemente contrastante „Shell & Shadow” generează calitatea spațială a fiecărei stații, cu structuri organice ușoare de acoperiș din sticlă cu curbură dublă „plutind” pe vârful plintelor din beton, creând un peisaj artificial care descrie mișcarea și circulația în interior.” Noile metode de producție, cum ar fi frezarea CNC și termoformarea, au garantat o traducere foarte precisă și automată a designului generat de computer în structura construită. 
Arhitecții au folosit tehnologii de proiectare și fabricație de ultimă generație dezvoltate pentru industria auto pentru a crea estetica eficientă a fiecărei stații. Telecabina Nordpark continuă căutarea lui Hadid pentru o arhitectură de fluiditate perfectă, reprezentând cea mai recentă contribuție a lui Zaha Hadid Architects la discursul arhitectural global actual în proiectarea și construcția digitală. 
Atomium este o constucție-monument situată chiar în centrul capitalei belgiene – Bruxelles, construită iniţial pentru Expo ‘58. 
După târgul mondial, belgienii au devenit atât de îndrăgostiți de structura bizară, încât nu a fost niciodată dărâmată. De atunci Atomium a ajuns să simbolizeze Bruxelles-ul, așa cum face pentru Paris - Turnul Eiffel. Proiectat de inginerul André Waterkeyn şi de arhitecţii André şi Jean Polak, are o înălţime de 102 metri. Cele nouă sfere ale sale sunt confecționate din oţel inoxidabil cu diametrul de 18 metri și sunt conectate, astfel încât întregul are forma unei celule unitare a unui cristal mărit de 165 miliarde de ori. Tuburile cu grosimea de 3 metri conectează sferele de-a lungul celor 12 margini ale cubului şi toate cele opt vârfuri spre centru. Acestea includ scări, scări rulante şi un ascensor (în tubul central, vertical) pentru a permite accesul la cele cinci sfere locuibile, care conţin săli de expoziţie şi alte spaţii publice. Sfera ce mai de sus include un restaurant care are vedere panoramică asupra orașului Bruxelles. 
Inițial sferele au fost acoperite cu aluminiu dar cinci decenii mai târziu aluminiul a fost înlocuit cu oțel inox și întregul ansamblu a fost echipat cu mii de leduri pentru spectacolul nopții. Nu toate cele 9 sfere ale Atomium sunt deschise publicului larg. Trei nu sunt utilizate, una este destinată doar închirierii, iar a cincea este „sfera copiilor” care este deschisă doar pentru studenți în excursii pe teren. Vizitatorii pot accesa cele 4 sfere rămase prin scări, scări rulante și lift. De-a lungul drumului este o expoziție permanentă despre istoria Atomiumului, printre altele. Pentru a vă rezerva locul, puteți cumpăra bilete online pe care le imprimați sau le afișați pur și simplu de pe un smartphone, tabletă sau computer. Cel mai bun lucru este că cu acest serviciu veți intra imediat în interior, evitând așteptarea. Pentru accesul în monument se percep următoarele tarife: adulți 18-59 ani = 12E, vârstnici peste 60 ani = 9E, adolescenți 12 – 17 ani = 8E, copii 6 – 11 ani – 6E, copii mai mici de 6 ani și persoane cu dizabilități = gratuit. În interior se poate vizita o expoziție permanentă despre târgul mondial 1958 și clădirea Atomium, dar și o expoziție temporară care se schimbă anual.

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
O EPIGRAMĂ PROPRIE
O PASTILĂ DE UMOR

__________xxx__________
 
 O PLACHETĂ,
CÂTEVA MEDALII ȘI INSIGNE
DIN JUDEȚUL ARGEȘ
 
Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa". 

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.  

Conform  DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române),  PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi  se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Insigna - ARO Uzina mecanică Muscel - Floare ce colț
A.R.O. a fost un producător de autoturisme de teren din Câmpulung-Muscel, România. Și-a început producția în anul 1957 și a produs peste 380000 de vehicule, dintre care două treimi au fost exportate în peste 110 țări. În anul 2003 aici s-a fabricat ultimul automobil românesc de teren ARO. Fabricarea fost însă reluată mai târziu sub egida Auto Max Cech. Totul a început în anii 1945 – 1950, când în halele ce au existat pe locul fostei fabrici ARO au început să se realizeze reparații ale mijloacelor de transport ce aparțineau armatelor române și sovietice. După 1950, tot aici s-au produs, vreme de trei ani, obiecte metalo-tehnice (lacăte, pompe de stropit etc). În 1953, fabrica s-a reprofilat și a început să producă motociclete românești după modelul rusesc IMS ’53. Din păcate și această reinventare a fost sortită eșecului, iar fabrica a abandonat proiectul după ce a produs doar 12 motociclete de acest tip. Însă anul 1957 avea să fie unul cu noroc și să scrie istoria autoturismelor românești. Uzina a început producția de piese de schimb auto, cutii de viteze și motoare. De aici și până la fabricarea autoturismelor de teren IMS ’57, M59 și M461 a fost doar un pas, iar din acel moment, la Câmpulung Muscel a început producția mașinilor 4×4 românești. Fabrica de autoturisme era întinsă de-a lungul râului Târgului, pe o suprafață de aproape 40 de hectare. Avea șapte porți de intrare care facilitau accesul angajaților în cele 4 mari sectoare ale uzinei. Pe platformă existau astfel patru fabrici distincte: de prelucrare, de montaj, de scule și matrițe și cea de piese și subansamble auto. Primele trei fabrici erau situate în aceeași locație, în timp ce ultima, cea de piese și subansamble auto se afla la o distanță de 5 km fața de primele trei. În vremea sa de glorie, la uzina auto din Câmpulung Muscel lucrau aproximativ 10.000 de angajați, în trei schimburi. La apogeu, uzina producea 20.800 de autovehicule pe an. 
Din păcate, aceste cifre aveau să se schimbe în numai patru ani, când producția a scăzut cu 6.000 de unități și ARO Câmpulung a ajuns să scoată pe poartă doar 14.000 de autoturisme pe an. În cei 47 de ani de funcționare, ARO a produs mii de autoturisme din gama IMS, dar și seriile 10, 24, 300 și 400. Dezvoltarea fabricii a continuat, dictată de cerințelor pieței, iar secțiile de proiectare au dezvoltat și versiuni de prototipuri: CN1(1989), Scorpion, CFM Gerula, Homilius (respectiv ARO modificat de firma germană Homilius), Autospeciala, 322, 332, 324 AMC Bugaro (modificat de dealerul ARO din Cehia), 320, Superrally, 29 (autocamioneta cu post de conducere semi-avansat), M461 (produs în 2005 cu sasiu de ARO 244 și caroserie de IMS), AMR Raptor, BCV 320 Mule (utilitară destinată fermierilor) și Autorulota. Ultima menționată, celebra autorulotă românească, a fost un prototip de autoturism realizat pe un sasiu de ARO 320D. Însă dotările sale aveau să o facă vedetă. Autorulota nu numai că putea să găzduiească 6-8 persoane, dar era echipată cu duș, toaletă, aragaz, chiuvetă, dulap pentru haine, masă pliantă, fotolii, ba chiar și un interfon pentru a lua legatura cu cabina. Interesant, nu?! 
Brandul românesc a fost produs în peste 380.000 de unități, dintre care două treimi au fost exportate în peste 110 țări. După 1989, odată cu pierderea unor piețe externe tradiționale, impunerea anumitor norme de poluare la nivel mondial și a greșelilor de management, ARO Câmpulung a intrat în declin. Producția a început să scadă dramatic, iar uzina auto s-a divizat în cele patru fabrici componente. De aici, lucrurile au luat-o pe un drum descendent, care avea să aducă la sfârșitul unei ere glorioase. Din păcate, conducerea statului român de la acea vreme nu a intervenit și a lăsat fabrica auto de succes, care oferea mii de locuri de muncă și avea tradiție și rezultate apreciate, să moară încet, dar sigur.
 
Floarea de colț este o specie de plantă declarată monument al naturii încă din anul 1933. Floarea de colț (Leontopodium alpinum) – o adevarată perlă a munților noștri, de o frumusețe aparte și totodată cea mai rară din întreaga floră montană, crește în munții calcaroși, în pajiștile de pe versanții abrupți și însoriți sau pe stâncării. Întâlnită în România pe stâncile aproape inaccesibile omului din Munții Vrancei, Munții Bucegi, Munții Făgărașului, Munții Maramureșului, Rodna, Obcinele Bucovinei, Masivul Ceahlău, Retezat, Godeanu, floarea de colț este simbolul iubitorilor de drumeție la munte. În tradiția populară românească, reprezintă un simbol al dragostei și se spune că bărbații își demonstrau dragostea, îndemânarea și curajul, culegând o floare de colț de pe stâncile ascuțite ale munților și oferind-o iubitelor. Această ”steluță” este, totodată, simbolul tinereții, al tuturor virtuților și harurilor sufletului omenesc. Din cer, peste crestele munților și peste colții de stâncă aplecați peste văgăuni și prăpăstii, se pornesc ploi de steluțe albe, catifelate. Sunt florile zânelor, care împodobesc munții. Floarea de colț, denumire alternativă Floarea reginei, sau Floarea de Stâncă, este o specie de plante erbacee, perene, din genul Leontopodium, familia Asteraceae. Planta este înaltă de 5 – 20 centimetri și are inflorescența compusă din capitule, înconjurate de numeroase bractee lungi, alb - argintii, lânos - păroase. Inflorescența este îmbrăcată cu frunze păroase, unele mai mari, altele mai mici și care iau forma unei steluțe.Aceasta este formată până la zece inflorescențe cu numeroase și minuscule flori, încadrate de 5-15 bactee albe, dispuse radiar, ce dau întregului ansamblu înfățișarea unei flori. Planta este acoperită cu peri catifelați, argintii, ce îi conferă o eleganță deosebită. Perioada de înflorire este iulie - august. Crește în munți calcaroși, în pajiști de pe versanți abrupți și însoriți sau pe stânci. 
 
Insigna - A.S. (Asociația sportivă) Petrochimistul Pitești
Asociația sportivă (A.S.) Petrochimistul Pitești a existat atâta vreme cât a existat și Combinatul Petrochimic din Pitești (Arpechim) fiind susținută financiar de către marele combinat. Cum combinatul a fost închis șe înțelege că asociația sportivă a dispărut.
 
Rafinăria Arpechim Pitești a fost una dintre cele mai mari rafinării din România, ce a fost închisă definitiv în anul 2011, din raţiuni economice, în urma unei decizii luată de Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom. Conducerea companiei a anunţat ulterior intenţia de a dezafecta unele instalaţii şi de a amenaja un depozit de carburanţi pe platforma fostei rafinării.  Amplasată la sud de municipiul Piteşti, rafinăria avea o capacitate nominală de circa 3,5 milioane de tone pe an, fiind iniţial proiectată ca parte a unui complex petrochimic. Prima instalaţie a fost inaugurată în anul 1964, iar în 1971 rafinăria a fost integrată cu complexul petrochimic. Combinatul s-a extins treptat în anii următori, ajungând să aibă aproape 8000 de angajaţi. După anul 1990, rafinăria de la Piteşti a aparţinut, pe rând, de Regia Autonomă a Petrolului, de Compania Română de Petrol şi apoi de Societatea Naţională a Petrolului (SNP) Petrom, companie preluată în 2004 de austriecii de la OMV. În anul 2006, în urma unei investiţii de peste 40 de milioane de euro, la rafinăria de la Piteşti a fost inaugurată o instalaţie care permitea obţinerea de carburanţi cu conţinut redus de sulf, în conformitate cu standardele europene. În acelaşi an, la Arpechim s-au rafinat 3,4 milioane de tone de ţiţei. La începutul lui 2007, pe platforma Arpechim mai lucrau aproape 2.500 de salariaţi. Potrivit unui plan de externalizare a serviciilor anunţat de Petrom, numărul lor urma să se reducă la jumătate până la finalul anului. Pe 28 mai 2007, autorizaţia de mediu a rafinăriei Arpechim a fost suspendată, ceea ce implica sistarea activităţii de producţie pentru o perioadă de până la şase luni. Reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Argeş şi ai Comisariatului Judeţean Argeş al Gărzii Naţionale de Mediu anunţau atunci că măsura a fost luată din cauză că unele măsuri pentru reducerea impactului activităţii asupra mediului nu au fost realizate în termenul stabilit. Pe data de 1 iunie, Petrom anunţa că a aprobat planul de închidere temporară a rafinăriei Arpechim şi estima că, în două luni, vor fi realizate lucrările minime necesare încetării efectelor deciziei de suspendare a autorizaţiei integrate de mediu. Tot în anul 2007 s-a luat decizia concentrării activităţilor petrochimice din cadrul Arpechim într-o entitate legală separată, Petrochemicals Argeş, care să includă instalaţia de piroliză, extracţia de aromatice, polietilena de joasă densitate şi polietilena de înaltă densitate şi o serie de facilităţi logistice. Reorganizarea activităţii de petrochimie şi informaţiile privind vânzarea noii societăţi au provocat numeroase proteste ale angajaţilor, care susţineau că le sunt periclitate locurile de muncă şi unele drepturi salariale. Pe 24 martie 2011, Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom a decis închiderea permanentă a rafinăriei Arpechim, urmând să achite salariaţilor disponibilizaţi, pentru plăţi compensatorii şi alte măsuri de protecţie socială, circa 10 milioane de euro. Conform unui comunicat al companiei petroliere, decizia a fost luată din raţiuni economice, având în vedere provocările economice fundamentale-rafinărie mică, ineficientă şi fără ieşire la mare, cu un necesar ridicat de investiţii. La acel moment erau necesare investiţii de circa 100 milioane de euro pentru operarea rafinăriei, în condiţiile în care marja de rafinare nu permitea funcţionarea economică a unităţii. Compania investigase în prealabil opţiunea vânzării, însă nu a fost identificat un cumpărător care să dispună de expertiză şi resursele financiare necesare operării în siguranţă a rafinăriei. Decizia a fost luată într-un context internaţional în care o serie de capacităţi de rafinare din Europa se închideau sau erau puse la vânzare ca urmare a unei supracapacităţi de rafinare.
Aruncarea greutății este o disciplină sportivă care aparține de atletism. Greutatea este o bilă de metal cu diametrul între 110 – 130 mm, care cântărește 7,26 kg la bărbați si 4 kg la femei. Tehnica este aruncarea bilei cu o mână de la umăr dintr-un cerc cu diametrul de 2,135 metri. Disciplina sportivă este cunoscută din antichitate, fiind amintită în Iliada lui Homer. Probabil deja anterior a existat proba de aruncare a unei greutăți mai mari, ca o demonstrație a forței masculine. Mai târziu obiectul aruncat devine confecționat din metal. 
 
Veni, vidi, vici 22.12.1989
Glorie eternă eroilor parașutiști
căzuți pe câmpul de onoare Boteni - U.M.01842
Produsul medalistic de mai sus s-a realizat la Monetăria națională a statului la comanda unităților militare 01842 și 01901 din localitatea Boteni, județul Argeș, implicate direct în deținerea și executarea cuplului dictatorial Nicolae Ceaușescu. Medalia are următoarele caracteristici tehnice: metal compoziție – tombac, forma – rotundă, diametrul - 80 milimetri, greutatea – 152 grame și gravor – Vasile Gabor. Pe aversul medaliei în plan central este redată imaginea a doi paraşutişti militari, în poziţie de tragere – primul, în poziţia de tragere în genunchi, executând foc cu un aruncător de grenade antitanc; al doilea, în poziţia de tragere în picioare, executând foc cu un pistol mitralieră model Kalaşnikov. În partea stângă a imaginii sunt înscrise numerele: 22.12.; în partea dreaptă este înscris anul 1989. În partea superioară sunt dispuse siluetele a trei clădiri din Bucureşti care, în decembrie 1989, au fost teatrul unor evenimente dramatice la care au luat parte paraşutiştii: Hotelul Bucureşti; Televiziunea Română și Sala Palatului. În exergă, în partea de jos, sunt înscrise, cu litere majuscule,  cuvintele: VENI – VIDI – VICI. Sub imaginea Sălii Palatului sunt inscripţionate literele V.G., iniţialele numelui autorului medaliei (Vasile Gabor). Pe reversul medaliei, în plan central, se află înscrise numele paraşutiştilor militari care au căzut în zilele Revoluţiei din Decembrie 1989: Cpt. (pm) DRAGOMIRESCU LIVIU Slt. (pm) MATEI PETRIŞOR Slt. (pm) BARBU PETRE Slt. (pm) PUIU SORIN Slt. (pm) DRĂGUŢ ADRIAN Slt. (pm) NAE ION Slt. (pm) BARBU MIHAI Slt. (pm) CRISTEA ADRIAN Slt. (pm) DIMA GABRIEL Slt. (pm) STANCIU DANIEL Slt. (pm) PREDA IONUŢ Lt. maj. (r) VOICA CONSTANTIN Frt. (r) CRIHANĂ LEONETE Sub această listă este aplicat semnul de armă al paraşutiştilor militari, iar în partea superioară se află flacăra eternă. În exergă este inscripţionat, cu litere majuscule, următorul text: U.M.01842 BOTENI -GLORIE ETERNĂ EROILOR PARAŞUTIŞTI CĂZUŢI PE CÂMPUL DE ONOARE.  
Localitatea Boteni este situată în comuna Conţeşti din judeţul Dâmboviţa, iar unitatea militară 01842 este o structură militară de paraşutişti. Un grup de militari din această unitate militară, au primit o misiune specială, în dimineaţa zilei de Crăciun (25 decembrie 1989), aceea de a executa cuplul dictatorial Ceauşescu.  
 
Conțești este o comună din județul Dâmbovița care include și satele: Bălteni, Boteni, Călugăreni, Crângași, Gămănești, Heleșteu și Mereni. La recensământul din anul 2011 comuna număra 5123 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 82,51%, romi – 15,24% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Conțești, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 97,07% și restul – nedeclarată sau altă religie. 
 
Societatea Română de Televiziune, mai simplu Televiziunea Română (TVR) este instituția publică de televiziune din România, care își difuzează programele pe patru canale centrale: TVR 1 , 2 , 3 și Internațional. Pe lângă acestea, mai funcționează și cele șase studiouri regionale Chișinău, Cluj, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara. Oficial, prima emisiune profesionistă de televiziune din România a avut loc în noaptea de 31 decembrie 1956 /1 ianuarie 1957, din primul sediu al Televiziunii, din Floreasca, strada Molière Nr.2 . Întreaga aparatură folosită la început în Televiziunea Română era rusească. Fusese produsă de Institutul de Inginerie din Leningrad. O echipă rusească a venit la București în august 1956, pentru a participa la montarea echipamentelor și la instruirea personalului tehnic. Televiziunea a funcționat în Floreasca până în anul 1968, când s-a mutat în actualul sediu din Calea Dorobanților. În anul 2003 a fost inaugurat Studioul Pangratti, cu o suprafață de circa 2200 metri pătrați - platouri și 4000 metri pătrați - birouri, "turnul" redacțional cu 13 etaje, având nevoie de renovări substanțiale. 
 
Sala Palatului este un centru de conferințe și sală de concerte din capitala României – București. Ea este situată pe strada Ion Câmpineanu, la nr.28, undeva în spatele Palatului Regal de pe Calea Victoriei (actualul Muzeu de Artă al României). Edificiul a fost construit între anii 1959 și 1960 în timpul regimului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe locul unde s-a aflat reședința regală numită „Casa Nouă” (clădirea în care a fost arestat Mareșalul Ion Antonescu, în timpul evenimentelor de la 23 august 1944, clădire demolată de bombardamentele germane survenite a doua zi). Sala principală are o capacitate de 4060 de fotolii și este construită în formă de amfiteatru, cu o diferență maximă de nivel de 12 metri. Scena are o deschidere totală de 28 metri și o lățime de 15 metri. Volumul sălii însumează cca. 30000 metri cubi cea ce asigura câte 7,5 metri cubi pentru fiecare spectator. Este o clădire-monument istoric administrată de RAAPPS, ce a găzduit peste ani cele mai grandioase evenimete culturale și politice. În timpurile de astăzi sala găzduiește anual circa 180 de spectacole și peste 60 de expoziții. 
Hotelul București, denumire actuală Hotelul Radisson din București este situat pe Bulevardul Victoriei la numerele 63 - 81, în Sectorul 1. Radisson Blu Hotel este situat în centrul oraşului, lângă cartierul de afaceri şi comercial, cu multe atracţii turistice şi istorice în apropiere. Hotelul este la numai 20 de minute de Aeroportul Internaţional Henri Coandă, şi oferă camere luxoase şi bine utilate, cu Wi-Fi gratuit şi multe facilităţi superbe. Radisson Blu găzduieşte cel mai mare cazino din România - Platinum Casino, precum şi mai multe magazine exclusiviste şi World Class Health Academy. Academia este un centru de wellness unde vă puteţi relaxa în bazine acoperite şi în aer liber şi unde vă puteţi bucura de exoticul Spa Bali, care recreează ambianţa şi spiritul Asiei, cu cele mai bune facilităţi şi o gamă largă de tratamente. Radisson oferă o selecţie de restaurante şi baruri cu produse alimentare internaţionale diverse, care asigura alese delicii culinare. Aici se cazează o parte dintre parlamentarii României care nu sunt din municipiul București. Privatizarea acestui hotel a fost subiectul unui lung proces penal de corupție în care a fost implicat fostul șef F.P.S.(Fondul Proprietății de Stat) - Radu Sârbu.
Placheta - Dacia 1300 - România
Automobile Dacia S.A. este cel mai mare producător român de automobile, care din septembrie 1999 aparține grupului francez Renault. Obiectul de activitate al societății îl constituie producerea și comercializarea de automobile, piese auto, mașini unelte și instalații pentru industria de automobile. Dacia a luat naștere în anul 1966 la Colibaşi (astăzi Mioveni), judeţul Argeş, având la bază un acord între autoritățile comuniste și producătorul francez de automobile, Renault, care prevedea asamblarea unui model Renault sub marca Dacia. Construcția Uzinei de Autoturisme Mioveni a început în anul 1966 și s-a încheiat într-un timp record de doar un an și jumătate. Pe 1 iulie 1968, încep testele la cele 217 stații de lucru din uzină, iar pe 3 august 1968 se testează primul motopropulsor. Deasupra am postat un panou cu evoluția emblemei autoturismului românesc Dacia, de-a lungul timpului și o poză cu sediul central al Uzinelor Dacia - Pitești. 
1100
1300
1300 pick up
Nova
Solenza
Logan
Duster
Sandero
Deasupra am postat fotografii cu câteva dintre modelele de automobile care au ieşit, de-a lungul timpului, pe poarta întreprinderii argeşene.
 
 
Deasupra sunt postate câteva logo-uri ale întreprinderii argeşene şi evoluţia siglei acesteia.
Batalionul 30 Vânători de Munte “Dragoslavele”
Vulturii Carpaților - Ascend to Victory
(Urcușul spre victorie) - Câmpulung Muscel
Nu demult Batalionul 30 Vânători de Munte “Dragoslavele”, dislocat în garnizoana Câmpulung-Muscel, din județul Argeș, a împlinit jumătate de veac de la înființare. Unitatea a fost înființată urmare a evenimentelor din anul 1968 când statul cehoslovac a fost invadat de statele aliate din Pactul de la Varșovia cu excepția României. În semn de apreciere pentru înaltul profesionalism, devotamentul și modul exemplar de îndeplinire a atribuțiilor, pe timpul executării misiunilor specifice în teatrul de operații Afganistan, s-au oferit unor cadre militare din această unitate înalte distincții militare:
  • Emblema de Onoare a Forțelor Terestre
  • Emblema de Merit în slujba păcii clasa a III-a
Vânătorii de munte reprezintă o specialitate militară a Forţelor Terestre Române, componentă a infanteriei. Unitățile de vânători de munte au rolul de a desfășura operații independent și în cooperare cu celelalte forțe, în teren muntos-împădurit, pe direcții și în raioane greu accesibile, în orice condiții de timp și anotimp. Vânătorii de munte reprezintă o specialitate militară a Forţelor Terestrte Române, componentă a infanteriei. Unitățile de vânători de munte au rolul de a desfășura operații independent și în cooperare cu celelalte forțe, în teren muntos-împădurit, pe direcții și în raioane greu accesibile, în orice condiții de timp și anotimp. Arma a fost înființată la 3 noiembrie 1916, când Marele Cartier General, prin Ordinul nr. 234, a decis transformarea Școlii Militare de Schiori din Bucureşti în "Corpul Vânătorilor de Munte". Organizarea inițială era pe 3 batalioane a câte 3 companii fiecare, cu un efectiv de 2000 de soldați. Trupele de vânători de munte au participat activ la luptele din cele două războaie mondiale și la misiuni internaționale în Kosovo, Irak şi Afganistan. În prezent, Armata Română are două brigăzi operaționale; Brigada 2 Vânători de Munte "Sarmisegetusa" la Brasov, subordonată Diviziei 1 Infanterie şi Brigada 61 Vânători de Munte "Virgil Bădulescu" - Miercurea Ciuc, subordonată Diviziei 4 Infanterie. 
 
Municipiul Pitești este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Argeş, România, având o populaţie de aproximativ 172000 de locuitori. Orașul are renumele de orașul lalelelor, aici fiind găzduită anual o importantă manifestare cultural artistică sub genericul – Simfonia lalelelor.  Piteștiul a fost reședința temporară a voievozilor Basarab Țepeluș cel Tânăr, Mihnea cel Rău și Vlad cel Tânăr. Orașul s-a dezvoltat în mod gradat, de la sat și târg ajungând la titlul de oraș, dobândit la începutul secolului al XIV-lea. Prima atestare documentară datează din data de 20 mai 1388 când domnitorul Mircea cel Bătrân întărește Mănăstirea Cozia, „o moară în hotarul Piteștilor". Deasupra am postat stemele de la 1715, interbelică, comunistă şi actuală ale municipiului Piteşti, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură piteștene din vremuri diferite.
Biserica Sfânta Vineri
Camera de comerț
Spitalul I.C.Brătianu
Gara
Biserica Sfântul Gheorghe
Biserica Sfântul Nicolae
Teatrul comunal
Hala de Carne
Tribunalul
Poarta monumentală a Eroilor a Regimentului 4 Argeș
Muzeul județean
Primăria
Foișorul de foc
Hotelul Muntenia
Palatul Prefecturii
Hotelul și Restaurantul Victoria
Prefectura
Magazinul Trivale
Grota din Parcul Trivale
Cinema Modern
Liceul I.C.Brătianu 

 
Argeș este un judeţ situat în regiunea Muntenia din România. Are o suprafaţă de 6862 kilometri pătrați, numără aproximativ 650000 de locuitori și are reședința în municipiul Pitești. Ca subdiviziuni administrative județul este compus din 3 municipii - Pitești, Câmpulung și Curtea de Argeș, 4 oraşe - Costești, Mioveni, Topoloveni, Ștefănești și 95 de comune. Deasupra am postat harta şi stemele interbelică, comunista şi actuală ale judeţului Argeş, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură argeșene din vremuri diferite, câteva vechi trimiteri poștale și alte frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri.
Școala primară nr.1 "Oprea Iorgulescu" - Câmpulung Muscel  
Tribunalul județului Muscel - Câmpulung Muscel
Casa memorială George Topârceanu - Nămăiești
Palatul administrativ - Câmpulung Muscel
Vederi - Vâlsănești
Monumentul eroilor - Câmpulung Muscel
Vila Drăghiceanu - Câmpulung Muscel 
Primăria - Câmpulung Muscel
Vila Eugen Stătescu - Câmpulung Muscel 
Mausoleul - Mateiaș
Palatul domnesc (Muzeul de istorie) - Câmpulung Muscel
Școala normală Carol I - Câmpulung Muscel
Biserica Sfânta Treime - Stănești
Vedere - Rucăr și Dragoslavele
Mănăstirea Negru Vodă - Câmpulung Muscel
Schitul - Dragoslavele
Vila Ștefan - Câmpulung Muscel
Băile Kretzulescu - Câmpulung Muscel
Vila Profesor Dr.Nanu Marcel - Câmpulung Muscel
Cazarma infanteriei - Câmpulung Muscel
Biserica Mănăstirii - Curtea de Argeș
Liceul Dinicu Golescu - Câmpulung Muscel
Vila Sandu - Câmpulung Muscel 
Lacul de acumulare Râușor - pe râul Târgului
Vederi - Băile Brădet
Vedere - Căpățâneni, comuna Arefu
Biserica - Lerești
Gara - Câmpulung Muscel
Cercul militar - Câmpulung Muscel
Transfăgărășanul
Cetatea - Poenari
Vila N.Manolescu - Câmpulung Muscel
Vila Cumpăna
Popasul Casa argeșeană
Lăcașe de cult - Argeș
Biserica - Rucăr
Vedere generală - Rucăr
Vila Mirea - Câmpulung Muscel
Ruinele Bisericii Sân Nicoară - Curtea de Argeș 
Clubul Uzinelor mecanice și Primăria - Câmpulung Muscel

________ooOoo___________

PERSONALITĂȚI  POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII
Președintele venezuelean general Jose Antonio Paez
 a trăit între anii 1790 - 1873 și a condus 
între anii 1830 - 1835; 1839 - 1843 și 1861- 1863
Detaliu vignetă de pe o acțiune românească
Câteva ornamente decorative periferice
de pe acțiuni germane
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 21.09.2020
O mare bucurie, un motiv de mândrie