joi, 18 august 2022

FILATELIE – 150 DE ANI PE ȘINE

 
150 DE ANI PE ȘINE
În anul 1992 municipiul Reșița a sărbătorit 150 de ani de la fabricarea primei locomotive cu abur pe teritoriul actual al României și 170 de ani de la executarea primelor șine de cale ferată. 
Cu acest prilej, timp de aproape două luni, Reșița a fost „presărată” cu o serie de acțiuni dedicate celor două momente marcante din istoria țării. Eu prezint mai jos câteva instrumente filatelice emise de Asociația filatelică Caraș—Severin pentru a marca trecerea a 150 de ani de la fabricarea primei locomotive cu abur pe teritoriul de astăzi al României. 
Prima locomotivă cu abur construită în spaţiul est-european, s-a construit la Reșița, în anul 1872, ea fiind în serviciu până în anul 1937. Ea avea numărul de circulație 2 și a fost realizată după modelul locomotivei Szekul, proiectată de către inginerul scoțian John Haswell. 
Locomotiva avea o greutate, în stare goală, de 9,05 tone, greutatea de serviciu era de 11,5 tone și avea o lungime de 4,47 metri. Diametrul roţilor era de 711 milimetri, iar forţa era de 1125 kilograme. Locomotiva avea doi cilindri şi funcţiona cu carbune, iar ecartamentul era de 948 milimetri. Lungimea locomotivei, vedeta muzeului reșițean, este de 4,470 metri. 
Locomotiva a fost destinată tracţiunii trenurilor uzinale pe linii înguste cu ecartament de 948 mm, Reşiţa–Bocşa–Ocna de Fier şi Reşiţa–Secu. Locomotiva se numea Resicza, avea două osii cuplate, o putere de 45 CP şi putea atinge o viteză de 25 km/h. Capul de serie al producției reșițene de locomotive cu abur, prima dintre cele 1000 fabricate în total, a avut un destin aparte. Potrivit unor surse, ea ar fi fost scoasă din serviciu în anul 1937, după care lipsesc orice referiri în legătură cu soarta ei. Redescoperită în 1957 pe o linie de manevră a uzinelor de la Câmpia Turzii, ea a revenit acasă în 1961 în urma demersurilor întreprinse de conducerea Combinatului Metalurgic Reșița. Amplasată iniţial pe o linie de manevră din preajma Fabricii de Locomotive, în 1972 și-a luat locul central în expoziția de locomotive din Triaj, unde se găsește și în ziua de astăzi. 
În urmă cu aproape două secole omenirea descoperea un nou mijloc de transport ce avea să revoluţioneze toate domeniile de activitate: TRENUL! Petrache Poenaru, inginerul cunoscut ca inventator al stiloului, a fost primul român care a călătorit cu trenul la 27 octombrie 1831 între Liverpool şi Manchester despre care a scris: „Am făcut această călătorie cu un nou mijloc de transport, care este una din minunile industriei secolului… douăzeci de trăsuri legate unele cu altele, încărcate cu 240 de persoane sunt trase deodată de o singură maşină cu aburi…” Precum în Anglia, primele căi ferate au apărut pe teritoriul de astăzi al ţării noastre în zonele unde se dezvoltase industria minieră şi apoi siderurgică. 
Prima şi cea mai veche cale ferată de pe reţeaua CFR a fost deschisă în Banat, la 1 noiembrie 1856, între Oraviţa şi portul dunărean Baziaş (62,5 km). Folosită pentru transportul cărbunelui, linia a fost prelungită ulterior până la Anina, important centru minier al Banatului. Tot în Banat a mai existat prima cale ferată electrificată pentru transport public de pe actualul teritoriu al României, care din păcate astăzi este desfiinţată: Calea ferată electrică cu ecartament 1.000 mm Arad Podgoria–Ghioroc–Radna (Pâncota), inaugurată la 10 aprilie 1913. La sfârşitul anului 1918, lungimea reţelei de cale ferată din România atingea o lungime de 11349 km, din care 3805 km în Vechiul Regat, 1188 km în Basarabia, 611 km în Bucovina şi 5745 km în Ardeal şi Banat. 
Lungimea actuală totală a liniilor de cale ferată din România este de peste 22000 km. Prima locomotivă pentru ecartament normal fabricată în România Mare a fost produsă tot de uzinele din Reşiţa cu numărul de fabricaţie „3” din anul 1926 purta numele „Regele Ferdinand” şi a fost pusă în mişcare la Reşiţa la 10 iunie 1926, pentru primul parcurs de probă, chiar de M. S. Regele Ferdinand, în prezenţa familiei regale. Tracţiunea Diesel la Caile Ferate Romane a început timid, în anul 1938, cu o singură locomotivă Diesel-electrică de mare putere (4400 CP), construită în Elveţia pentru serviciul pe liniile magistrale, şi câteva locomotive Diesel-mecanice de 120 CP, pentru serviciul de manevră, construite de Uzinele N. Malaxa din Bucureşti. În anul 1950 a fost aprobat planul de electrificare a ţării şi crearea sistemului energetic naţional, o data cu acesta fiind în continuare şi electrificarea principalelor căi ferate din România. Inaugurarea oficială a tracţiunii electrice (pentru probe) pe tronsonul Braşov– Predeal a avut loc la 9 iunie 1963. Exploatarea comercială între Braşov şi Predeal a început la 9 decembrie 1965, cu prima locomotivă electrică din seria 060-EA. Lucrările de electrificare au continuat în ritm susţinut pe principalele magistrale de pe reţeaua CFR, astfel încât lungimea liniilor electrificate atinge astăzi peste 3800 km.
Deasupra admiri câteva dintre plăcuțele montate pe șasiul primelor locomotive fabricate la Reșița.
                                 
xxx

O CARICATURĂ 
DE COSTEL PĂTRĂȘCAN
O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA MEDALII
ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa". 

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc. 

Medalie masonică - Societatea cooperativă 
a constructorilor și meseriașilor români 
Concursul general anual - 8 septembrie 1884
"Toți pentru unul și Dumnezeu cu noi" 
"Te înalți prin muncă și cultură"
Produsul medalistic de mai sus este o Medalie masonic
ă realizată la comanda Societății cooperative a constructorilor și meseriașilor români, pentru Concursul general anual din 8 septembrie 1884. Piesa este confecționată din bronz aurit, are forma rotundă cu diametrul de 55 milimetri și poate fi admirată în colecțiile Muzeului Național de Istorie a României. În câmpul central al aversului, în interiorul unui cerc perlat exterior se prezintă un scut timbrat cu o coroană regală. Pe scut sunt trei reprezentări de sus în jos: simbolul general al masoneriei (compasul și echerul întrepătrunse), o căciulă de dorobanț și două mâini împreunate (alt simbol masonic ce reprezintă într-ajutorarea). Scutul este încadrat de două ramuri (de stejar și laur) legate cu o panglică la partea de jos. Periferic circular, pe o bandă mărginită de două cercuri liniare continui este aplicată inscripția: “SOCIETATEA COOPERATIVĂ A CONSTRUCTORILOR ȘI MESERIAȘILOR ROMÂNI *”. În câmpul central al reversului este reprezentată o carte deschisă pe care se disting greoi două inscripții pe câte 3 rânduri orizontale: “TOȚI PRINTR. / UNUL ȘI DUM - / NEDEU CU NOI” (pe fila din stânga) și “TE ÎNALȚI / PRIN MUNCĂ / ȘI CULTURĂ” (pe fila din dreapta). Sub aceste inscripții este reprezentat câte un ornament decorativ identic. Pe o bandă periferică, delimitată de două cercuri liniare continui, este aplicată inscripția: “* CONCURSUL GENERAL ANUAL * 8 SEPTEMBRIE 1884”. 
Ideile cooperatiste patrund in Romania sub influenta lumii occidentale, inca din prima jumatate a secolului al XIX-lea. Miscarea cooperatista a debutat in lumea oraseneasca sub forma caselor de economii, a asociatiilor cu caracter privat, de credit cooperatist. In anul 1845 Costache Balcescu, economist si om politic, fratele mai mare al lui Nicolae Balcescu, publica brosura "Proiect pentru o casa de pastrare si imprumutare", prima incercare cunoscuta in tara noastra pentru infiintarea unei case de economii si credit. Primele cooperative de credit din Romania au aparut in a doua jumatate a secolului al XIX -lea, adoptand sistemele germane Raiffeisen si Schulze – Delizsch. In mediul rural, ideea cooperatiei moderne a fost introdusa si materializata de Ion Ionescu de la Brad (1818 - 1891), economist, statistician, agronom, marcant, reprezentant al stiintelor agricole romanesti si reputat om politic. El a expus punctul de vedere referitor la diferite tipuri de asociatii in coloanele "Taranului roman". Asociatii de economie, credit si ajutor mutual au luat fiinta in acea perioada in tinutul Bistritei, din Ardeal, in anul 1851, in orasul Braila (in anul 1855), in satul Brad din judetul Roman (1860), in comuna Rasinari din judetul Sibiu (1867) si in Bucuresti (1870). Dintre promotorii miscarii cooperatiste, se remarca in mod deosebit Spiru Haret, savant, sociolog, pedagog, matematician si om politic, considerat pe drept cuvant ctitorul bancilor populare cooperatiste. La 1 octombrie 1870, P.S. Aurelian cu sprijinul a 20 de profesori au pus bazele societatii de economie si credit "Economia". In anul 1873 s-a infiintat societatea de consum "Concordia", organizata dupa principiile cooperatismului modern: posibilitatea maririi capitalului si a numarului de asociati și vot egal pentru toti membrii. In 1879, un grup de meseriasi cizmari din Bucuresti au fondat o cooperativa intitulata "Societatea meseriasilor de încaltaminte". 
In anul 1882, Dimitrie C. Butculescu (1866 - 1907) infiinteaza Societatea Cooperativa a constructorilor si meseriasilor romani din Bucuresti, care număra 800 de membrii organizati in 20 de sectiuni, pe diverse specialități. Această societate organiza concursuri anuale în diferite orașe. In perioada 1891-1902 aparitia a numeroase societati cooperative de credit, denumite si "banci populare satesti" marcheaza afirmarea miscarii cooperatiste in Romania. Incepand cu anul 1898 Spiru Haret devine principalul sustinator al extinderii si organizarii miscarii cooperatiste fiind si initiatorul primei legi a cooperatiei.In anul 1895 s-a constituit Alianta Cooperatista Internationala (ACI) la care cooperatia din Romania a fost membru fondator, iar prin reprezentantul sau de onoare deputatul Dimitrie C. Butculescu a facut parte din conducerea acesteia. Această societate cât și fondatorul ei, Constantin Butculescu, nu se regăsesc în listele de masoni, dar numeroasele simboluri masonice de pe medalie au făcut ca aceasta să fie încadrată în grupul medaliilor masonice românești.
Există și alte simboluri masonice care apar frecvent pe bijuterii, medalii și decorații masonice ca de exemplu:
  • Compasul – dedicat tuturor masonilor, semnificând Spiritul
  • Echerul – dedicat doar Marelui Maestru, semnificând Materia, Spațiul, Echilibrul, fără el masonii nu pot șlefui “piatra brută
  • Steaua în cinci colțuri (pentaclul) – semnifică Lumina, Inteligența. Știința
  • Ramurile de accacia – semnifică Reînnoirea, Metamorfoza, Inocența
  • Litera G – se referea inițial la Geometrie - știința sacră transmisă, azi cu ample și misterioase încărcături ezoterice.
Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.
Mihai Eminescu - 50 euro cent 
(monedă-medalie fantezie)
Piesa de mai sus este o monedă fantezie realizată de o companie privată ce poate fi folosită ca un inedit cadou pentru persoanele dragi. Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici, născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.
Insigna - Al VI-lea concurs al artiștilor amatori
de la orașe și sate - 1961 
În timpul regimului comunist se organizau anual concursuri și festivaluri ale formatiilor artistice de amatori în toate școlile, liceele și instituțiile de învățământ superior, chipurile pentru a pune în valoare valențele cultural-artistice ale poporului român, scopul ascuns fiind acela de preamărire a conducătorilor statului și a realizărilor socialismului. Punctul culminant al acestor manifestări l-a constituit Festivalul național Cântarea României. În acest sens regimul a instituit un amplu ansamblu de măsuri de convingere-impunere-schimbare a conștiinței cetățenilor. Se vorbea despre “formarea omului nou, constructor și apărător devotat al cuceririlor revoluționare ale poporului.”Se cerea astfel o eficiență sporită în toate domeniile de activitate dar și economii de orice fel, la sânge”. În acest scop s-a instituit un sistem stufos de insigne și decorații pentru distingerea oamenilor cu merite în aceste domenii. Aceste distincții acopereau toate domeniile de activitate, erau confecționate de metal mort, fiind strident colorate și încărcate cu simboluri comuniste. În acest sens s-au organizat festivaluri și concursuri ale elevilor și pionierilor prin care se preamăreau realizările partidului comunist la putere. Din această categorie face parte și insigna de mai sus. 
Jeton - Baschet 08 - 12.09 - 1980
Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Piesa de mai sus are forma unei pere, are o singură față, central pe ea este insripționat cuvântul BASCHET. Deasupra sunt marcate cifre 08-12.09 iar dedesubt 1980 (probabil an). Nu există indormații despre folosirea acestui jeton dr se poate presupune că a aparținut vreunui club de baschet fiind distribuit pe semnatură tuturor jucătorilor. Se poate presupune ca la sosirea la antrenament jucătorii îți predau jetonul pentru a primi echipamentul de joc, iar la terminarea antrenamentului își recuperau jetonul numai după ce returnau tot echipamentul de joc primit.
23 August - XXXX 1944 - 1984
Ziua de 23 august a anului 1944, intrată în istorie ca actul de la 23 august, a fost de fapt o lovitură de stat prin care regele Mihai I a decis demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, prim ministru al României  și „Conducătorul Statului”, dispunând încetarea imediată a colaborării României cu Puterile Axei și începerea tratativelor de armistițiu cu Aliații și de colaborare militară cu Uniunea Sovietică. Acest act a pus capăt regimului instaurat prin puciul lui Ion Antonescu de la 6 septembrie 1940, în urma căruia acesta se auto-intitulase „conducător al statului” și își însușise puteri discreționare. În situația în care Armata Roșie invadase deja nord-estul României în luna martie 1944 (frontul oprindu-se pe linia Cernăuți – Botoșani – Iași – Chișinău – Tighina,desprinderea de puterile Axei și semnarea imediată a armistițiului cu Uniunea Sovietică devenise o necesitate urgentă și vitală.Imediat după demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, România a ieșit din alianța cu Puterile Axei a declarat încetarea unilaterală a războiului împotriva Aliaților și a declarat război Germaniei și Ungariei. Acordul de Armistițiu între guvernele Statelor Unite ale Americii, Regatului Unit și URSS-ului, pe de o parte, și guvernul României, pe de altă parte, a fost ulterior semnat la Moscova, pe 12 septembrie 1944, acord în care au fost stabilite modalitățile politice de guvernare a României, precum și plata de despăgubiri materiale către URSS în valoare de 300 milioane de dolari defalcate pe 6 ani, sub formă de bunuri. Alt rezultat al schimbării de alianță din 23 august 1944 a fost revenirea Transilvaniei de Nord în granițele României, în timp ce Cadrilaterul retrocedat Bulgariei, precum și Basarabia și Bucovina de Nord, cedate Uniunii sovietice în 1940, rămâneau în posesia acestora. Schimbarea de alianță a României din 23 august 1944 a accelerat înaintarea Aliaților (printre care se număra acum România) spre granițele Germaniei, armata română participând la operațiunile din 1944 contra Germaniei naziste pe teritoriul țării sale, precum și la cele de pe teritoriile Ungariei și Cehoslovaciei până la sfârșitul războiului. Hotărârea României a scurtat cu şase luni cel de-al doilea război mondial. 23 August a fost, timp de aproape jumătate de secol, sărbătoarea naţională a României, pregătită şi întâmpinată cu mare fast de regimul comunist. În fiecare an se organizau parade militare, la radio şi la televizor se difuzau spectacole grandioase, iar magazinele se umpleau brusc de marfă greu de găsit în restul anului.

_____________ooOoo_____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE 
PE BANCNOTELE LUMII
Pianistul francez de jaz Michel Petrucciani,
a trăit între anii 1962 - 1999 
Detaliu vignetă de pe un calendar francez
Detaliu vignetă de pe un bilet spaniol de loterie
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 18.08.2022 

miercuri, 17 august 2022

MONUMENTE ALE EROILOR BUZOIENI - COMUNA PĂTÂRLAGELE

Pătârlagele (în trecut Pătârlagi) este un oraș din județul Buzău (anul 2004), care include și localitățile: Mușcel, Poienile, Sibiciu de Sus, Stroiești, Valea Lupului, Valea Sibiciului, Valea Viei, Calea Chiojdului, Crâng, Fundăturile, Gornet, Lunca, Mănăstirea și Mărunțișu, ce este situat în Depresiunea Pătârlagele, pe cursul superior al râului Buzău. Orașul este străbătut de șoseaua națională DN10 care leagă Buzăul de Brașov, precum și de calea ferată Buzău- Nehoiașu, deschisă în 1908, care leagă Pătârlagele de Buzău, cale ferată pe care diferitele localități componente ale orașului sunt deservite de stațiile Mărunțișu, Pătârlagele și Valea Sibiciului. La recensământul din anul 2011 orașul număra 7304 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 8290 locuitori) dintre care: români – 95,83% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului buzoian Pătârlagele astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 95,72% și restul – nedeclarată sau altă religie. Prima atestare documentară a localității Pătârlagele datează din anul 1573 dar se pare că localitatea există încă din secolul al XII-lea. Nouă obiective din orașul Pătârlagele sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Buzău, ca monumente de interes local:

  • Trei situri arheologice: Dealul Burdușoaia – Sibiciul de Sus, Platoul Podei și de pe culmea Chichilău de la Valea Lupului și Valea Viei
  • Cinci monumente de arhitectură:
  • Biserica de lemn „Sfântul Gheorghe” (secolul al XVIII-lea) din satul Gornet;
  • Biserica „Sfinții Voievozi” (secolul al XIX-lea) din satul Mărunțișu;
  • Biserica „Nașterea Maicii Domnului” (1794) din satul Sibiciu de Sus;
  • Biserica de lemn „Sfântul Dumitru” (1666) din Valea Muscelului;
  • Hanul vechi (1870–1875) din satul Poienile.
  • Un monument funerar - crucea de piatră din secolul al XIX-lea, aflată în grădina lui C. Ruptureanu din satul Lunca.
În curtea bisericii cu hramul „Sfinţii Trei Ierarhi” din localitatea Crâng a fost ridicată în anul 2001 o troiţă din lemn, susţinută de un soclu masiv circular, din piatră, dedicată eroilor satului. Nu sunt înscrise numele eroilor.
In centrul localităţii Pătârlagele, pe partea dreaptă a şoselei Buzău-Braşov, a fost ridicat un monument dedicat eroilor din Primul Război Mondial. Pe un soclu în plan pătrat, în trepte, surmontat de un piedestal în formă de trunchi de piramidă, se înalţă statuia de bronz, rond-bosse, a unui militar român cu pieptul plin de decoraţii, semn al vitejiei de care a dat dovadă în luptă. La baza piedestalului, în rame profilate, sunt montate sculpturi din bronz care redau scene specifice campaniilor militare. Soclul a fost realizat de arhitectul V. Paşcanu, iar sculpturile aparţin sculptorului Dimitrie Măţăoanu. Pe spatele soclului, o inscripţie precizează că “S-a înălţat acest monument în 1928, luna iunie. Banii s-au adunat prin subscripţie publică din iniţiativa şi străduinţa generalului de divizie Ioan Jitianu”. Pe faţadă, o altă inscripţie ne spune că a fost ridicat în memoria “Celor care s-au jertfit pentru patrie”. Iniţial, monumentul a avut fixată o placă pe care erau înscrise numele eroilor căzuţi în Războiul de Reîntregire, care, în 1947 a fost profanată, placa fiind spartă şi înlăturată. Printre eroi se numără şi Constantin Şt. Stătescu, născut la 10 februarie 1881 la Gornet, învăţător la Sibiciu, mort în 1916 la Valea Călugărească şi reînhumat după 7 ani la biserica din satul natal. În locul ei s-a montat o placă din marmură albă cu următoarea inscripţie: "Eroii din comuna Pătârlagele care şi-au jertfit viaţa în luptele contra fascismului german, 1944-1945” Au fost înscrise doar numele a trei eroi din satul Valea Viei, consăteni ai primarului de atunci. După 1989 s-a luat iniţiativa restaurării monumentului, din păcate nefinalizată încă.
În faţa şcolii din localitatea Mărunțișu se înalţă monumentul eroilor, un obelisc susţinut de un masiv soclu de formă pătrată, înconjurat de stâlpi legaţi între ei cu lanţuri de fier. Inscripţia ne spune că a fost ridicat „În amintirea eroilor din satul Mărunţişu-Buzău morţi pentru făurirea României Mari”. Numele unora dintre eroii satului sunt înscrise pe faţa monumentului.
În faţa bisericii cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” din localitatea Sibiciul de Sus, a fost ridicată, după 1989, o troiţă de lemn, ce aminteşte de eroii satului, fără a fi consemnate numele acestora.
În curtea bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din localitatea Valea Muscelului, s-a ridicat un monument-cruce, cu o coroană ce-i uneşte braţele, din piatră, „În memoria eroilor căzuţi în războiul de întregire 1916-1918. Donată de Mitu Ciobanu cu soţia sa Paraschiva. 1936”. Lateral dreapta şi pe spatele crucii sunt înscrise numele eroilor satului, iar lateral stânga sunt înscrise numele eroilor din satul Fundătura.
În faţa bisericii cu hramul “Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” din satul Valea Sibiciului, se află un monument cruce, din marmură, cu un mic soclu, susţinut de un postament din ciment mozaicat, “Ridicat în memoria eroilor de Drugea Mihai”. Pe faţada monumentului sunt înscrişi “Eroii neamului căzuţi în luptele pentru apărarea patriei”, din Războiul de Neatârnare şi Războiul de Reîntregire, cum precizează inscripţia.

xxx

O CARICATURĂ
DE COSTEL PĂTRĂȘCAN
O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

O MEDALIE 
ȘI CÂTEVA JETOANE
DIN JUDEȚUL BACĂU

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată.

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa". 

Jeton - Administrații fabricii "Schitu Frumoasa" - 5 bani 1903
Jetonul prezentat mai sus a fosT emis de Administrația fabricii de cherestea „Obștea Bradul” din localitatea Schitu Frumoasa, județul Bacău, în anul 1903, după cum scrie pe ele. Satul Schitu Frumoasa aparține comunei Balcani situate în nordul Depresiunii Tazlău, fiind străbătută de șoseaua DJ 156A, la 50 km de Bacău, 40 km de Piatra Neamț și 25 km de Moinești. Drumul comunal 186 Balcani-Schitu Frumoasa permite acesul într-o zonă montană de o rară frumusețe. Primele documente care se cunosc și care se referă la așezări din teritoriul actual al comunei Balcani aparțin secolului al XV-lea. La 15 octombrie 1491 Ștefan cel Mare, după ce a cumpărat mai multe sate și terenuri de pe valea râului Tazlăul Mare, le-a donat Mănăstirii Tazlău. Legenda spune că Ștefan cel Mare ar fi avut aici o iubită foarte frumoasă, pe care o vizita des și de aici numele satului Frumoasa. În Anuarul Socec din anul 1912 este consemnată ca funcțională la Schitu Frumoasa fabrica de cherestea a lui Theiler Lipa, care deținea și un depozit de lemne de construcții la Târgu Ocna. Într-o listă a societăților cooperative de exploatare păduri, publicată în anul 1935 în Anuarul cooperației române 1928 – 1933 este consemnată și societatea „Bradul” din Schitu Frumoasa, cu 114 membri și vânzări de peste două milioane lei , cu un profit de circa 198 mii lei. Se poate presupune că jetoanele de la Schitu Frumoasa au fost emise pentru a fi utilizate ca înlocuitor de monedă măruntă pentru plata alimentelor sau a altor produse necesare la o cantină a muncitorilor forestieri organizată de administrația fabricii de cherestea din zonă. În privința monogramei TH, care ar putea lămuri enigma emitentului acestor jetoane, se presupune că cele două inițiale ar veni de la numele industriașului Herman Theiler, mare exploatator de pădure, din Moinești, cu afaceri și în domeniul petrolier. Acesta deținea o fabrică de cherestea în orașul Moinești. În septembrie 1903 statul a scos la licitație pentru tăiere peste 4500 de hectare de pădure brad și molid, în zona localității Schitu Frumoasa, după modelul celei din Moinești. 
În 1931 Herman Theiler împreună cu alți asociați a fondat Societatea anonimă română pentru comerțul de combustibil și cherestea Herman Theiler având drept scop:
  • Comerțul și exploatarea lemnului de foc, comerțul de cărbuni, cocs, țiței și orice alt combustibil
  • Comerțul de cherestea și orice alte materiale de construcții, industria și exploatarea de păduri
  • A crea industrii în legătură directă sau indirectă cu obiectul societății
  • Nu există o dovadă certă că Herman Theiler ar fi emitentul acestor jetoane.
Pe aversul acestui jeton, în interiorul unui cerc perlat la exterior sunt reprezentate monogramat literele „H și T iar în jurul grupului monogramat de litere, periferic circular, este aplicată inscripția: “ADM. FABRICEI SCHITU FRUMOASA”. Pe reversul acestui jeton, în interiorul unui cerc perlat la exterior sunt aplicate pe trei rânduri orizontale inscripțiile: ”5 BANI 1903”. Acest jeton este confecționat din zinc, are forma rotundă cu diametrul de 18 milimetri și, ulterior emiterii sale, a fost perforat central. (Sursa: Lucrarea “Valea Trotușului - Jetoane”, autor-Dorel Bălăiță)
Jeton - Cantina Fabricii de cherestea Agăș - 1904 
Gravor - M.Carniol Fiul
Jetonul prezentat mai sus a fos emise de Cantina Fabricii de cherestea Agăș, localitate din județul Bacău, și are formă rotundă. El are diametrul de 27 milimetri și este confecționat din alamă. În centrul câmpului aversului, în interiorul unui cerc perlat la exterior, sunt redate monogramat literele majuscule NS. Periferic circular sunt aplicate inscripțiile: CANTINA FABRICEI DE CHERESTEA AGĂȘ și 1904 iar deasupra anului este redată inscripția: GRAVOR, M. CARNIOL FIUL. În centrul câmpului reversului, în interiorul unui cerc perlat la exterior este inscripționată valoarea 200. Nu există indicii cam ce ar putea însemna acest 200.
Carniol fiul (1866-1945) a fost un foarte prolific gravor și medalist român, membru al Societății Numismatice Române. Fabrica de cherestea Agăș aparținea de Societatea Anonimă pentru exploatarea de păduri și fierăstraie cu vapori Goetz & Co, înfințată în anul 1883 cu sediul în Galați, Strada Colonel Boyle, nr.9, continuatoarea Societății pentru exploatarea de păduri cu fierăstraie cu vapori P.&C.Goetz et comp, fondată de Philip și Charles Goetz, în anul 1872 la Galați, etnici germani din Cernăuți. Goetz deținea numeroase fabrici de cherestea în România, de la Cernăuți până la Nehoiu (Buzău). 
Concernul Goetz a ajuns cel mai mare exportator de cherestea din țară. Materialul lemnos românesc ajungea în: Turcia, Grecia, Egipt, Rusia, Spania, Italia, Franța, Algeria, India, porturile Mării Roșii și chiar în Panama. Se știe că Fabrica de cherestea Agăș a fost înființată în anul 1921 și 7500 de hectare din moșia Agăș, probabil păduri, erau date în arendă societății Goetz. 
Există informații că literele majuscule monogramate NS ar putea însemna Nathan Segal, care a fost un fel de administrator (director, președinte, conducător) al fabricii. (Sursa: Lucrarea “Valea Trotușului - Jetoane”, autor-Dorel Bălăiță) 
Jetonul - A.S. Casinoul Slănic Moldova - 5000 
Una din clădirile emblematice ale stațiunii Slănic Moldova a fost și încã mai este Cazinoul. „Noul Casin, un adevãrat monument de artã,pentru prima oarã pus în exploatare în aceastã stagiune, poate rivaliza cu tot ce s-a fãcut mai de gust și mai luxos în acest gen; mobilat cu deosebit lux și îngrijire, în stejar masiv și pluș, cuprinde vaste sãli de mâncare, café, cofetãrie, salon de lecturã,conversație și corespondențã, piane, jocuri de distracție, precum și o salã cu douã biliarde aduse din renumita fabricã Iassinte din Lion. Pe lângã acestea mai este osplendidã salã de teatru, încãpãtoare de 500 persoane, care rivalizeazã cu sala Teatrului Național Iași și care e proiectatã a fi iluminatã electric ca  întreaga clãdire”,  scria ziarul Epoca în ediția din 26 iulie 1897 la puțin timp dupã inaugurarea cazinoului. Cazinoul, o clãdire în stil baroc cu elemente de stil vechi românesc, a fost construit  începând cu anul 1894 și i-a avut ca arhitecți pe George P. Sterian și H. Rick din Iași. Clãdirea are douã niveluri și este prevãzutã în laterale cu douã turnuri zvelte și pavilioane terasã cu ornamente sculptate în lemn. Inițiativa ridicãrii cazinoului a avut-o N. Ghica-Budești, efor al Epitropiei Sf. Spiridon. Amplasat în centrul stațiunii, cazinoul a fost conceput „într-o arhitecturã desfãșuratã în lungul terasei de pe malul apei, ea pune în evidențã, în axa compoziției, sala mare polivalentã cu un spațiu pe douã niveluri: la primul nivel, intrãrile, iar la al doilea, arcadecorespunzãtoare balcoanelor. O scarã monumentalã în douã rampe leagã cele douã vestibuluri care preced intrarea în salã și, respectiv, la balcoane. De o parte și de alta a sãlii mari, separate prin douã spații interioare deschise, se detașeazã sãlile mici – pentru biliard, lectură și conversații – legate cu corpul principal al sãlii de spectacole prin portice larg dimensionate, cu stâlpi de lemn, terminate cu chioșcuri poligonale, deschise toate spre valea Slãnicului. Formele foarte variate ale elementelor arhitecturale imprimã ansamblului caracterul unei arhitecturi eclectice rigid compuse în jurul unor cãutate axe de simetrie. În peisajul Slãnicului Moldovei, G. Sterian nu uitã sã
introducã între aceste forme, turlele bulboane de la Secu și Dobrovãț, întâlnite și la alte biserici ale mânãstirilor moldovene. Lemnul porticelor, foișoarelor, streșinilor, turlelor, înlesnește alcãtuirea unui ansamblu integrat în natura înconjurãtoare, mai cu seamã azi, când o vegetație bogatã întrerupe și puncteazã fericit desfãșurarea frontului întregii construcții” – scria același ziar. În anul 1898, Cazinoul Regal din Slãnic Moldova era în administrarea unei societãți franceze, care pentru a atrage turiștii și în perioada de sfârșit de sezon oferea reduceri considerabile la mâncare, cazare și transport de la Tg. Ocna pânã stațiune. Mai jos admiri un anunț edificator în acest sens, apărut în ziarul vremii – Epoca. 
Celebritatea stațiunii moldave și a cazinoului sãu le era cunoscutã și românilor de peste Carpați. Astfel, în ziarul „Tribuna” ce apãrea la Arad la începutul secolului al XX –lea,  se preciza cã: Slãnicul este cunoscut ca stațiunea balnearã cea mai mondenã din țarã, este Aix-les-Bains al României; la Slãnic își dã întâlnire toatã lumea elegantã și aleasã, care dorește sã petreacã agreabil timpul de vacanțã. Între distracții putem cita CasinulRegal monumental, în care este cercul, sala de biliard, sala de conversație separate pentru doamne și domni, cãișori,cabinet de lecturã cu jurnale strãine și române; apoi magnifica salã de teatru, unde se dau reprezentații teatrale, concerte,baluri, conferințe, matinee literare și  artistice etc. În data de 18 decembrie 1924 s-a înfințat “Societatea Anonimã pentru Exploatarea de Stațiuni Balneare și Climatice” cu sediul în București, ce includea și Cazinoul din Slănic Moldova. Într-o monografie a localitãții, apãrutã în anul 1934, cazinoul din Slãnic Moldova este prezentat ca principalul loc de distracție al stațiunii: „Cazinoul e clãdirea, în care pulseazã viața stațiunii de dimineața și pânã noaptea târziu, acesta fiind unul dintre locurile de distracție ale  vizitatorilor”. În anul 1936 medicul balneolog oficial al sta’iunii Slãnic Moldova scria în presa vremii despre atmosfera de la cazinou: „Casinoul dispune de jazuri excelente, ale cãror tangouri languroase seara, le savureazã tineretul dansator, cu multã plãcere. Mai multe cofetãrii, cu înghețate proaspete, prãjituri delicioase și cu bãuturi rãcoritoare, adãpostesc vizitatorii în zilele calde de varã”.
Astãzi, de gloria de altãdatã a cazinoului amintesc și niște piese, unele aidoma unor monede, ținute în mâini și folosite de pãtimașii jocurilor de noroc veniți sã se relaxeze în acest „colț de rai”. Aceste jetoane de cazinou, devenite documente istorice, se mai gãsesc în colecțiile câtorva pasionați de numismaticã. Toate jetoanele care s-au utilizat în cadrul cazinoului din Slãnic Moldova, pãstrate prin diverse colecții particulare, sunt din material plastic de diverse culori. Toate jetoanele prezintã aceeași  inscripție: pe avers într-un chenar lat: „CASINOUL SLANIC-MOLDOVA” iar în centru literele: „A.S.”. Pe cealaltã fațã în interiorul unui chenar lat într-un câmp cu striuri verticale, este inscripționatã valoarea nominalã. Pânã în prezent sunt cunoscute jetoane în diferite culori: de 20 (diametrul 33 mm), de 100 (diametrul 39 mm). Piesa de 500 are dimensiunile 40 x67 mm este confecționată din plastic roz, formă ovală, cea de 1000 – din plastic albastru, dimensiuni 66,4 x 39,7 milimetri, formă dreptunghiulară cu colțuri drepte și cea de 5000 cu dimesiunile de 77x52 mm– din plastic bej (formă dreptunghiulară cu trei colțuri drepte și unul rotunjit). În anii ’70 ai secolului al XX-lea , Complexul „Cazinou” adãpostea Casa de culturã și clubul, biblioteca orãșeneascã, cinematograful „9 Mai”, braseria „Casino” și pensiunea „Casino”. Între anii 1986-1989 cazinoul a fost restaurat, redându-i-se forma iniþialã și a fost amenajat ca edificiu cultural educativ. Cazinoul a fost inclus în patrimoniul cultural cu valoare naționalã și așteaptã o viitoare renovare. (Sursa: Lucrarea “Valea Trotușului - Jetoane”, autor-Dorel Bălăiță)
Jetonul - Iftimie Dulhac - Gara Asău - 200
Jetonul prezentat aici a fost emis de întreprinzătorul Iftimie Dulhac din Asău și este rotund cu diametrul de 24 milimetri, fiind confecționat din alamă. În centrul aversului, în interiorul unui cerc perlat la exterior este reprezentat un cerc de diametru mai mic. Între cele două cercuri este aplicată inscripția: IFTIMIE DULHAC*GARA ASĂU*. Pe revers în interiorul unui cerc perlat la exterior este inscripționată valoarea 200. Nu se știe ce reprezintă acest 200. În Monografia comunei Asău, scrisă de preotul Gheorghe Albu, se precizează că în anul 1897, pe timpul construcției căii ferate Comănești-Ghimeș, inginerul austriac Ioseph Rotter, a descoperit bucăți de cărbune în săpăturile ce se făceau în albia râului Lăloaia pentru a transporta pământ la terasamentul liniei ferate. Împreună cu cetățeanul Eftimie Dulhac, puțin mai sus pe râu au descoperit chiar un strat de cărbune. Dându-și seama de valoarea cărbunelui inginerul austriac a concesionat acest teren de la boierul Ghica și a deschis o exploatare de cărbune. La început cărbunele era depozitat în curtea boierului Ghica și mai târziu în depozitul gării Comănești, aflate în construcție. Tot în acea monografie se specifică existența unei familii Dulhac care în anii 1900-1912 ar fi deținut un fierăstrău pe pâraiele Socer și apoi Șanta. Se crede că Eftimie Dulhac e una și aceiași persoană cu cea înscrisă pe jetoane. Se bănuiește că aceste jetoane s-au emis după ce s-a construit calea ferată (1897). Este posibil ca acest jeton să aibă legătură cu exploatarea cărbunelui din Asău sau activitățile comerciale ale lui Dulhac. Aceste jetoane puteau face referire la cantitățile de cărbune predate în gara Asău, acestea devenind mijloace de contabilizare a cantităților de cărbune exploatate sau transportate cu căruțele până la gara Asău. Nu se poate exclude nici posibilitatea ca aceste jetoane să fi fost folosite în cadrul unei cantine-băcnii existente în zona gării Asău, patronată de Dulhac, de unde muncitorii puteau să-și procure cele necesare traiului și lucrului. (Sursa: Lucrarea “Valea Trotușului - Jetoane”, autor-Dorel Bălăiță)
Ion Ionescu de la Brad - 1818 - 1891 * 200 de ani de la naștere 
Întâiul mare agronom, profesor, pașoptist, economist,
statistician, întemeietor de școli, administrator de moșii,
scriitor, gazetar, academician    
Al XXVI-lea simpozion național de istorie și retrologie agrară
S.I.R.A.R. - Filiala Bacău - 22 - 24 iunie 2018
Produsul medalistic de mai sus s-a realizat în amintirea celui de-al XXVI-lea Simpozion Naţional SIRAR (Societatea de istorie și retrologie agrara româna), care a avut loc la Bacău în vara anului 2018. . Retrologia agrara este stiinta care se ocupa cu studiul experientei umane acumulate in legatura cu preocuparile de actualitate sau de viitor ale omenirii in domeniul agrar. Simpozionul a fost organizat de Filiala Bacău a SIRAR, în colaborare cu Consiliul Judeţean, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău şi Asociaţia Arhiviştilor Bacău, cu sprijinul mai multor societăţi agricole din judeţ şi din ţară, și a fost dedicat, în exclusivitate, marcării bicentenarului naşterii lui Ion Ionescu de la Brad.  În cadrul manifestărilor au fost dezvelite două busturi ale omagiatului, o placă aniversară şi o efigie a acestuia pe monumentul funerar. De asemenea, participanţii la simpozion, oficialităţile şi sprijinitorii au primit câte o medalie şi insignă realizate cu acest prilej. Medalia, cu diametrul de 60 milimetri, a fost bătută la firma Tek Art Bucureşti, într-un tiraj de 100 de exemplare, fiecare exemplar din trei materiale (alamă patinată, alamă aurită și alamă argintată), autor medaliei fiind sculptorul Paul Deheleanu. Pe avers este imaginea lui Ion Ionescu de la Brad în semiprofil spre dreapta, de o parte şi cealaltă anii naşterii, 1818, şi decesului, 1891, în exterior, între două cercuri concentrice, semicircular sus este aplicată inscripția ION IONESCU DE LA BRAD, iar în partea inferioară 200 DE ANI DE LA NAŞTERE. Pe revers, în plan superior, simbolul SIRAR (chipul zeiței Ceres cu spice de grâu prinse în păr), sub care, pe şase rânduri este aplicată inscripția: ÎNTÂIUL MARE AGRONOM, / PROFESOR, PAŞOPTIST, / ECONOMIST, STATISTICIAN, / ÎNTEMEIETOR DE ŞCOLI, / ADMINISTRATOR DE MOŞII, / SCRIITOR, GAZETAR, / ACADEMICIAN. Sub text, o ramură de laur. În exterior, între două cercuri concetrice, este aplicată legenda: semicircular sus AL XXVI-LEA SIMPOZION NAŢIONAL DE ISTORIE ŞI RETROLOGIE AGRARĂ şi semicircular jos SIRAR – FILIALA BACĂU, 22 - 24 IUNIE 2028.
Ceres sau Demetra este zeița romană a recoltei și grâului. Ceres provine din sincretismul dintre o veche divinitate italică agrară și zeița greacă Demeter. În epoca imperială patronează simbolic pâinea albă. După izvoarele latine, sabinii numeau ceres pâinea și grânele. Romanii o serbau în festivalurile Ludi Cereris sau Cerealia, între 12-19 aprilie venerând-o drept creatoarea recoltelor; fiind cea care-i învață pe oameni detaliile tehnice ale agriculturii: semănatul, secerișul etc. Astfel devine zeița întregii lumi vegetale, dar și divinitatea htonică a morților. La ceremoniile consacrate zeiței, femeile nu puteau asista decât dacă erau curate. Mai târziu, Ceres face parte dintr-o triadă a plebei, împreună cu Liber Pater și Libera.
Ion Ionescu de la Brad a fost un revoluționar pașoptist român, membru de onoare al Academiei Române, care s-a născut la data de 24 iunie 1818 la Roman și a decedat la data de 17 / 31 decembrie 1891 la Brad (Filipeni). S-a născut cu numele de Ion Isăcescu, fiind fiu de preot. În cursul vieții a activat ca agronom, economist, savant și scriitor; printre personalitățile secolului al XIX-lea care au militat cu energie și devotament patriotic pentru propășirea poporului român. A studiat în țară la Academia Mihăileană din Iași, apoi a urmat în Franța agronomia, științele naturii și științele economice. La Paris, Ion Ionescu de la Brad a închegat o strânsă prietenie cu alți tineri români aflați la studii, animați toți de năzuința îmbunătățirii condițiilor materiale și spirituale ale poporului din România. El a stabilit, de asemenea, relații cu multe personalități progresiste ale societății franceze, trăind în mijlocul frământărilor care au premers și au pregătit revoluția de la 1848. Reîntors în patrie, el a fost primul profesor de științe agricole din țară la Academia Mihăileană din Iași (1842-1848). În mai 1845, luând contact la Mânjina cu N. Bălcescu, M. Kogălniceanu, C. Negri, V. Alecsandri și cu alți patrioți români, a aderat cu însuflețire la programul de eliberare națională și socială dezbătut cu acest prilej. În timpul revoluției de la 1848, din inițiativa lui Bălcescu, guvernul revoluționar l-a chemat pe Ion Ionescu de la Brad la București, unde, în calitate de vicepreședinte, a condus Comisia proprietății, alcătuită din deputați, țărani și boieri. Ion Ionescu de la Brad a desfășurat o neobosită activitate în tot timpul cât s-au desfășurat lucrările comisiei, combătând cu tărie atitudinea reacționară a proprietarilor și sprijinind, prin intervențiile sale, cererile îndreptățite pe care la formulau țăranii. Armata otomană, chemată de reacțiune spre a înăbuși revoluția, l-a arestat și pe Ion Ionescu de la Brad. După câteva săptămâni a reușit să evadeze împreună cu alți conducători ai revoluției, trecând apoi în Transilvania, unde a stat până la mijlocul lunii februarie 1849. Acolo a vizitat taberele revoluționarilor români și pe prefecții lor: „ Solomon, Dobra, Buteanu și pe vestitul Iancu”, cum însuși mărturisește cu admirație într-o scrisoare către Nicolae Bălcescu. Exilul în Turcia, impus de înăbușirea revoluției, s-a prelungit opt ani și patru luni, timp pe care Ion Ionescu de la Brad l-a consacrat preocupărilor științifice, îndeplinind și unele funcții ca: expert și consilier imperial, director al Școlii de agricultură de la San-Stefano, administrator al domeniilor din Tesalia ale marelui vizir, unde a înființat o școală profesională de agricultură și trei ferme model mici pentru țăranii greci etc. Întreprinzând călătorii de studiu prin ținuturile aflate sub stăpânirea Imperiului otoman, a cercetat și interpretat realitățile și fenomenele naturale și sociale, tipărind în limba franceză cinci monografii și un raport. Printre lucrările publicate se află și Excursie agricolă în Dobrogea, studiu de atentă analiză a condițiilor agricole și sociale, precum și de vibrantă atitudine românească. Din cele 12 scrisori trimise în acestă perioadă lui Ion Ghica se desprinde pasiunea lui față de adevărul științific și abordarea cu care milita pentru viitorul mai bun al poporului său. Ion Ionescu de la Brad a fost primul director al statisticii din Moldova, apoi profesor de contabilitate, economie politică și financiară la Iași. Pentru susținerea drepturilor țărănimii, el a înființat patru gazete, cea mai cunoscută fiind Țeranul român (1861- 1863). Bun cunoscător al problemelor rurale, Ion Ionescu de la Brad a fost consultat de Alexandru Ioan Cuza la alcătuirea legii pentru reforma agrară. El a fost numit inspector general al agriculturii pentru toată țara (1864-1869), funcție în care a îndrumat aplicarea reformei agrare. O bună parte a vieții sale, timp de 22 de ani, el a condus ferma-școală de la Brad, unde a practicat o agricultură model, aplicând metode dintre cele mai avansate pentru acele timpuri. Ca deputat al țăranilor, Ion Ionescu de la Brad a militat cu energie pentru cauza celor mulți și nevoiași. Cu competența și autoritatea sa recunoscută, el a reprezentat țara la congrese internaționale, expoziții în străinătate etc. „Ion Ionescu de la Brad a avut o activitate uimitoare și multilaterală, care a înaintat pe drumuri bine croite și s-a desfășurat limpede și statornic, potrivit ideilor călăuzitoare ce și le-a fixat încă din tinerețe. Bărbați ca Ion Ionescu de la Brad sunt expresiunea si exponenții epocii lor. Ei prind si amplifică forțele și năzuințele contemporanilor. Ei rânduiesc, clarifică și transformă în realizări ceea ce este la alții aspirația timidă si nedefinită. Ei duc faclele de lumină în întuneric și luminează drumurile viitorului. Precum pământul aspiră ploile și le redă în seva plantelor și în apa limpede a izvoarelor, tot așa a aspirat Ion Ionescu de la Brad tot ce era principiu fecund și generos în epoca sa, redând apoi contemporanilor seva faptelor și izvoarelor cristaline ale gândirii sale.” – Acad. Dr. Gheorghe Ionescu-Șișești. Promotor al agriculturii moderne, precursor al silviculturii românești, susținător al dreptului de împroprietărire a țăranilor, participant la Revoluția de la 1848 din Muntenia, Ion Ionescu de la Brad se află la loc de cinste în panteonul marilor personalități ale poporului român. 
Municipiul Bacău, în limba latină – Bacovia, în limba maghiară – Bako, în limba germană - Barchau și în limba poloneză - Bakow,  supranumit orașul lui Bacovia, este reședința și totodată cel mai mare oraş din judeţul Bacău, provincia Moldova, România, fiind situat pe râul Bistriţa. Suprafața municipiului este de 43 kilometri pătrați, iar populația este de aproximativ 177000 de locuitori. Bacăul își are stramoșii până în comuna primitivă, mai precis în paleoliticul superior cam 5000 de ani în urmă. În perimetrul Pieței Revoluției s-a descoperit un racloir de silex negru-vinețiu de formă trapezoidala, obiect folosit la vânătoare. Acest obiect de silex mărturisește primele exemple de comerț, deoarece acest material nu se gasea prin aceasta zona, deci era adus din depărtări. O altă prezență umană în vatra localității, s-a descoperit cu ocazia săpăturilor pentru Pasajul Mărgineni. La opt metri adâncime, muncitorii găsesc urmele unei așezări din epoca mijlocie a bronzului - Cultura Monteoru. Cu puțin timp în urmă se știa că prima atestare documentară a localității este de pe tipul lui Alexandru cel Bun, 6 octombrie 1408. Însă pe baza unei indelungate cercetări de arheologie, Bacăul a mai îmbătrânit. Cercetătorul Ștefan S. Gorovei demonstrează că Bacăul are actul de naștere între anii 1391 - 1432 pe timpul domniei lui Petru Mușat. În anul 1399, orașul este menționat în Documentul lui Iuga Vodă, prin care se dă carte de judecată între spătarul Răducanu cu răzeșii satului Brătila, din ținutul Bacăului. La 15 aprilie 1400 aflăm ca în Bacău se află o parte a Cavalerilor Ioaniți, numiți mai târziu Cavalerii de Malta. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale municipiului Bacău, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură băcăuane, din vremuri diferite, dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate . 
Stadionul 23 August 
Strada Mare
Școala normală de fete
Școala normală de băieți
Strada Ioniță Sturdza
Piața Cristoveanu
Hotelul și Restaurantul "Bistrița"
Internatul Liceului
Școala primară mixtă nr. 5
Institutul pedagogic
Bacăul este un judeţ în regiunea Moldova din România, care are suprafața de 6603 kilometri pătrați, numără aproximativ 700000 de locuitori, având reşedinţa în municipiul Bacău. Principalele cursuri de apă sunt: Siret, Bistrița, Trotuș, Tazlău, Berheci, Zeletin, iar principalele lacuri sunt: Bălătău (baraj natural), Belci, Poiana Uzului (alimentare cu apă), Racova, Gârleni, Șerbănești și Lilieci (hidroenergetice). Ca subunităţi administrative judeţul Bacău are 3 municipii - Bacău, Moinești, Onești, 5 oraşe - Buhuși, Comănești, Dărmănești, Slănic Moldova, Târgu Ocna şi 85 de comune. Sus am postat harta și stemele veche, interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Bacău, din vremuri diferite, dar și unele cărți poștale ilustrate.
Vederi - Borzești 
Vederi - Comănești
Hotel Puff - Slănic Moldova
Monumentul eroilor - Găiceana
Vederi - Buhuși
Gara - Moinești
Monumentul de pe Dealul Cireșoaia
Cascada - Slănic Moldova
Vedere - Slănic Moldova

___________ooOoo___________

PERSONALITĂȚI CULTURALE
PE BANCNOTELE LUMII
Actor și cântăreț american Frank Sinatra,
nume real Francis Albert Sinatra,
 a trăit între anii 1915 - 1998
Detaliu vignetă de pe o felicitare franceză
Detaliu vignetă de pe un bilet spaniol de loterie
con_dorul@uyahoo.com
MOUSAIOS - 17.08.2022