MONEDELE EURO - FINLANDA

Diametru (mm): 16,25

Grosime la chenar (mm): 1.67
Greutate (g): 2,30
Forma: rotunda
Culoare: rosiatic
Compozitie: otel acoperit cu cupru
Muchie: neteda

Diametru (mm): 18,75

Grosime la chenar (mm): 1,67
Greutate (g): 3,06
Forma: rotunda
Culoare: rosiatic
Compozitie: otel acoperit cu cupru
Muchie: neteda, cu o canelura

Diametru (mm): 21,25

Grosime la chenar (mm): 1,67
Greutate (g): 3,92
Forma: rotunda
Culoare: rosiatic
Compozitie: otel acoperit cu cupru
Muchie: neteda

Diametru (mm): 19,75

Grosime la chenar (mm): 1,93
Greutate (g): 4,10
Forma: rotunda
Culoare: auriu
Compozitie: aur nordic
Muchie: cu crestaturi fine

Diametru (mm): 22,25
Grosime la chenar (mm): 2,14
Greutate (g): 5,74
Forma: floare spaniola
Culoare: auriu
Compozitie: aur nordic
Muchie: neteda

Diametru (mm): 24,25
Grosime la chenar (mm): 2,38
Greutate (g): 7,80
Forma: rotunda
Culoare: auriu
Compozitie: aur nordic
Muchie: cu crestaturi fine

Monedele de 1, 2, 5, 10, 20 şi 50 euro cenţi redaul leul heraldic finlandez într-o reproducere a desenului realizat de sculptorul Heikki Halvaoja. 

Acest simbol a fost utilizat în diferite forme pe mai multe monede finlandeze de-a lungul timpului, de exemplu moneda de 1 marcă 1999, a se vedea poza de mai sus.  

Diametru (mm): 23,25
Grosime la chenar (mm): 2,33
Greutate (g): 7,50
Forma: rotunda
Culoare: partea exterioara: auriu; partea interioara: argintiu
Compozitie: partea exterioara: nichel-alama; partea interioara: trei straturi: cupru-nichel, nichel, cupru-nichel
Muchie: cu grupe de zimti

Pe această monedă gravorul şi sculptorul finlandez Pertti Makinen (născut la data de 16 septembrie 1952, gravorul mai multor monede şi medalii finlandeze) a creat motivul ce redă imaginea a două lebede în zbor. 

Acest desen a fost prezentat cu ocazia concursului organizat pentru realizarea unei monede comemorative dedicate aniversării a 80 de ani de independenţă a Finlandei.  

Diametru (mm): 25,75
Grosime la chenar (mm): 2,20
Greutate (g): 8,50
Forma: rotunda
Culoare: partea exterioara: argintiu; partea interioara: auriu
Compozitie: partea exterioara: cupru-nichel; partea interioara: trei straturi: nichel-alama, nichel, nichel-alama
Muchie: inscriptionata, zimtata

Această monedă înfăţişează fructe şi flori de mur pitic, desenul fiind realizat de către sculptorul finlandez Raimo Heino (13 septembrie 1932 - 30 noiembrie 1995).

Murul pitic, în latină Rubus Chamaemorus, este o plantă care nu creşte mai înaltă de 30 cm. 

Fiecare plantă face o singură floare albă şi un singur fruct. Necoapte, murele sunt roşii şi tari, dar după ce se coc devin galben-aurii sau de culoarea chihlimbarului, fiind moi şi zemoase. În nordul Angliei, murul pitic creşte pe munţi la altitudinea norilor joşi. El se întâlneşte şi în zonele umede, în special în zona de tundră, şi în ţinuturile mlăştinoase din partea de sud a regiunii arctice. În Suedia, murele se coc în august, când se sfârşeşte toamna nordică.

***

DOUĂ EPIGRAME

DIN VIAŢĂ

De Vasile Larco - Iaşi

__________xxXxx__________

CÂTEVA

MEDALII ROMÂNEŞTI

Informaţii generale despre medalistică

şi subiectul ei de studiu, medalia, 

poţi citi în articolul 

LE HAVRE - FRANŢA

Alexandru Ioan Cuza

1859 - 24 ianuarie - 1959

Centenarul Unirii

Societatea numismatică română

Recunoştinţă

 

Era la început de veac XX. Cultura şi ştiinţa în România prinseseră aripi de zbor stabile şi de perspectivă, precizându-se domeniile şi principiile de activitate. Se trecea acum la culegerea primelor roade ale frământatului şi cu rol de pionierat secol al XIX-lea, când reprezentanţi de frunte ai renaşterii româneşti se dăruiau, cu întreaga lor fiinţă, intereselor naţionale. Unirea Principatelor şi marile reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza au deschis larg porţile afirmării învăţământului, ştiinţei şi culturii în România. Publicaţii şi societăţi de tot felul luau fiinţă, croindu-şi drum spre mintea şi inima românilor. În acest context de efervescenţă spirituală, o nouă ştiinţă specială se înfiripa în peisajul intelectual românesc. Informaţiile lui C. Bolliac din „Trompeta Carpaţilor”,  referitoare la unele descoperiri monetare, dar mai ales lucrările lui D.A. Sturdza şi primele studii de specialitate ale lui M.C. Sutzu, precum şi alcătuirea unor colecţii monetare, aveau să se constituie ca temelie a ştiinţei numismatice din România. Începutul sec. XX va marca pentru numismatica din ţara noastră un moment de o reală însemnătate. Pe data de 28 decembrie 1903, la iniţiativa unui grup de entuziaşti şi pasionaţi ai acestei discipline, lua fiinţă Societatea Numismatică Română. Adunarea Generală, în şedinţa sa inaugurală, a votat Statutele Societăţii şi a ales Comitetul de conducere în următoarea alcătuire: D.A. Sturdza, preşedinte de onoare; M.C. Sutzu, preşedinte activ; Gr. Tocilescu, vicepreşedinte; Al. Cantacuzino, secretar; lt. col. G. Iordăchescu, casier contabil; dr. G. Severeanu, subsecretar şi D. Panku, C. Alessandrescu, Carol Storck şi E.D. Mirea, membri. O dată cu adoptarea Statutelor se fixa şi ţelul principal al Societăţii, care îşi propunea „să dezvolte ştiinţa şi arta numismatică” în România." 

(Alexandru Ioan Cuza)

125 de ani de la Unirea Principatelor

1859 - 1984

Casa centrală a Armatei

Cercul numismatic

Această monedă este confecţionată din alamă 

şi are diametrul de 60 mm.

 

Palatul Cercul Militar Național este este o clădire din Bucureşti care găzduiește instituția centrală de cultură a Armatei române, cu profil cultural-educativ, artistic, recreativ-distractiv, precum și de imagine, reprezentare și protocol. Lucrările pentru construcția Palatului Cercului Militar Național au început în anul 1911, deși terenul unde urma să se ridice edificiul fusese cedat de Ministerul Domeniilor încă din 1898. Proiectantul principal al monumentalului Palat al Cercului Militar Național a fost arhitectul român Dimitrie Maimarolu, în colaborare cu V. Ștefănescu și E. Doneaud. Beneficiarul lucrării a fost Cercul militar al ofițerilor din garnizoana București, organizație a ofițerilor români înființată în 15 decembrie 1876. Fondurile necesare au fost adunate din donații, subscripții și cotizații ale ofițerilor (circa 80%), precum și din subvenții de stat și împrumuturi rambursabile. Palatul Cercului Militar Național a fost ridicat pe locul fostei Mănăstiri Sărindar, pe un teren mlăștinos.

Alexandru Ioan Cuza

Domn al Principatelor Unite

Această monedă este confecţionată din argint,

are diametrul de 35 mm şi greutatea de 10,37 grame

 

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Huşi, Moldova, astăzi în România – d. 15 mai 1873, Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, precum şi al statului naţional România. Cuza a participat activ la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Munteniei (Valahiei), înfăptuindu-se astfel unirea celor doua ţări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvîrşirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, cînd Moldova şi Valahia au format un stat unitar, adoptînd oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern. Născut în Bîrlad, Moldova, Cuza a aparţinut clasei tradiţionale de boieri moldoveni, fiind fiul ispravnicului Ioan Cuza (care a fost de asemenea un proprietar de pămînt în judeţul Fălciu, Moldova) şi al Sultanei (sau Soltana), membră a familiei Cozadini de origini fanariote. Alexandru primeşte o educaţie europeană, devenind ofiţer în armata moldovenească şi ajungînd la rangul de colonel. S-a căsătorit cu Elena Rosetti în 1844. În anul 1848, Moldova şi Muntenia au fost cuprinse şi ele de febra revoluţiilor europene. Revolta moldovenilor a fost suprimată repede, dar în Muntenia revoluţionarii au preluat puterea şi au guvernat în timpul verii. Tînărul Cuza a jucat un rol suficient de important pentru a i se evidenţia înclinaţiile liberale, avute în timpul episodului moldovenesc, astfel că este transportat ca prizonier la Viena, de unde a fost eliberat cu ajutor britanic. Revenind în Moldova în timpul domniei Prinţului Grigore Alexandru Ghica, a devenit ministru de război al Moldovei, în 1858, şi a reprezentat Galaţiul în divanul ad-hoc de la Iaşi. Cuza a fost un proeminent politician şi a susţinut cu tărie uniunea Moldovei şi Valahiei. A fost nominalizat în ambele ţări de către Partida Naţională, care milita pentru unire, în defavoarea unui prinţ străin. Profitînd de o ambiguitate în textul Tratatului de la Paris, este ales domn al Moldovei pe 17 ianuarie 1859 (5 ianuarie după calendarul iulian) şi în Muntenia pe 5 februarie 1859 (24 ianuarie după calendarul iulian). Unirea Principatelor Moldovei şi Valahiei a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea şi reprezintă unificarea vechilor provincii româneşti. Unirea este strîns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Muntenia. Totuşi, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală şi economică între cele două ţări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova şi Muntenia, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodămîntul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele ţări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenţia de la Paris din 1858, o înţelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două ţări, cu guverne diferite şi cu unele instituţii comune. La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei şi Valahiei, aducîndu-le într-o uniune personală. În 1861, cu ajutorul unioniştilor din cele două ţări, Cuza a unificat Parlamentul şi Guvernul, realizînd unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituţia adoptată în acel an a denumit noul stat România. Domnia lui Cuza Vodă a fost caracterizată de o nerăbdătoare dorinţă de a ajunge din urmă Occidentul, dar efortul domnului şi al sprijinitorilor săi întîmpină rezistenţa forţelor conservatoare şi a inerţiilor colective. Mai grav, el stă sub semnul provizoratului, căci domnia lui Cuza este percepută ca pasageră; ţara a vrut un domn străin, l-a acceptat însă pe cel autohton, dar n-a renunţat la vechea doleanţă; în aşteptarea contextului prielnic, ea îngăduie un provizorat. După Convenţia de la Paris din 1858, marile puteri au lăsat guvernul fiecărui principat în grija unei comisii provizorii, formate din trei caimacani (locţiitori ai sultanului în teritoriu), pînă la alegerea domnitorilor. Principala atribuţie a comisiilor era aceea de a supraveghea alegerea noilor adunări elective. Campania electorală din Moldova a dus la alegerea unei adunări favorabile unirii. Unioniştii moldoveni au putut impune cu uşurinţă candidatura la domnie a colonelului Alexandru Ioan Cuza, care a fost ales domn cu unanimitate de voturi la 5/17 ianuarie 1859. Ideea alegerii domnului moldovean şi la Bucureşti a fost oficial sugerată muntenilor de către delegaţia Moldovei, care mergea spre Constantinopol pentru a anunţa rezultatul alegerii de la Iaşi. În Valahia, adunarea a fost dominată de conservatori, care erau însă scindaţi. Neputîndu-se pune de acord asupra unui candidat propriu, conservatorii munteni au sfîrşit prin a se ralia candidatului Partidei Naţionale care a fost ales la 24 ianuarie/5 februarie 1859, domn al Valahiei. Astfel, românii au realizat de facto unirea, punînd la 24 ianuarie 1859, bazele statului naţional modern român. Sprijinul lui Napoleon al III-lea a fost decisiv pentru dezarmarea opoziţiei Turciei şi a Austriei faţă de dubla alegere, astfel că la 1/13 aprilie 1859 Conferinţa de la Paris a puterilor garante dădea recunoaşterea oficiala a faptului împlinit de la 24 ianuarie 1859. Conform deciziei Convenţiei de la Paris, la 15 mai 1859 este înfiinţată Comisia Centrală la Focşani, ce avea ca scop redactarea primului proiect de Constituţie din istoria modernă a României şi realizarea altor proiecte de unificare legislativă a Principatelor. Proiectul de Constituţie nu a fost aprobat însă de domnitorul Cuza, Comisia Centrală din Focşani fiind desfiinţată în februarie 1862. După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), iniţiază importante reforme interne: secularizarea averilor mînăstireşti (1863), reforma agrară (1864), reforma învăţămîntului (1864) ş.a., care au fixat un cadru modern de dezvoltare al ţării. Întîmpinînd rezistenţă din partea guvernului şi a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanţi ai boierimii şi ai marii burghezii, precum şi a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în 1863, un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mănăstireşti (decembrie 1863) şi dizolvă Adunarea Legiuitoare (2 mai 1864). În acelaşi an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă constituţie şi o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, şi decretează (14 august 1864) legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput codul civil şi cel penal, legea pentru obligativitatea învăţămîntului primar şi au fost înfiinţate primele universităţi din ţară, respectiv cea de la Iaşi (1860), care azi îi poartă numele, şi cea de la Bucureşti (1864). Tot în această perioadă a fost organizată şi armata naţională. Legea secularizării averilor mănăstireşti  a fost dată de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza cu scopul de a lua toate proprietăţile şi averile anumitor Biserici şi mănăstiri şi a le trece în proprietatea statului, pentru „a spori avuţia ţării ”. Tot în timpul lui Cuza unele mănăstiri şi schituri au fost desfiinţate total sau transformate în biserici de mir. Domnitorul Ioan Cuza a instituit un impozit de 10% asupra veniturilor nete ale mănăstirilor, bisericilor, anumitor seminarii, centre de asistenţă socială etc. În faţa acestor măsuri aspre, mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei a făcut mai multe proteste, ceea ce a dus mai apoi la înlăturarea sa din scaun, această stare provocînd, mai tîrziu, însăşi căderea guvernului Kogălniceanu. Legea secularizării a fost adoptată în 1863 şi, pe lîngă cele enumerate mai sus, poate fi menţionată şi confiscarea anumitor averi pe care le aveau unele mănăstiri din Sfîntul Munte Athos şi pe care le-au primit cu mult timp înainte de la alţi domnitori (Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul etc,) pentru ca monahii din Sfîntul Munte să se roage pentru bunăstarea domniilor lor. Reforma fiscală a fost materializată prin instituirea impozitului personal şi a contribuţiei pentru drumuri, generalizată asupra tuturor bărbaţilor majori, printr-o nouă lege a patentelor, prin instituirea impozitului funciar şi alte măsuri care au făcut ca la sfîrşitul anului 1861, în preajma deplinei lor unificări administrativ-politice, Principatele Unite Române să fie dotate cu un sistem fiscal modern. Ar putea fi adăugată, pe plan cultural, „importanta iniţiativă a guvernului moldovean al lui Mihail Kogălniceanu, care a instituit, în toamna anului 1860, prima universitate a ţării, cea ieşeană.” Dezbaterile înverşunate care au avut loc în vara anului 1862 în privinţa proiectului de reformă agrară propus de conservatori şi adoptat de majoritate, dar nesancţionat de domnitor, au dovedit că maleabilitatea de care dădeau dovadă o bună parte dintre conservatori, în privinţa adoptării unui program general de reforme, nu concorda cu acceptarea de către ei a unei reforme agrare în sensul programelor revoluţionare de la 1848. De aceea, în anii imediat următori unificării administrative, nu s-a putut trece brusc la reforma agrară, ci s-a continuat, pentru o perioadă de timp, să se adopte reforme pe linia organizării moderne a statului, deoarece acestea nu întîmpinau opoziţia conservatorilor, încă stăpîni pe majoritatea mandatelor din adunare datorită sistemului electoral restrictiv. Reorganizarea departamentelor, legile pentru construirea căilor ferate, constituirea Consiliului superior al instrucţiunii publice, un regulament de navigaţie, organizarea corpului inginerilor civili, reorganizarea Şcolii de silvicultură şi o serie de măsuri premergătoare unei secularizări a averilor mănăstireşti au reprezentat, în această perioadă, concretizările planului de reforme. Din momentul în care conducerea guvernului a fost preluată de Mihail Kogălniceanu, aducerea din nou în dezbatere a reformei agrare a dus la izbucnirea unui violent conflict între guvern şi majoritatea adunării. A urmat dizolvarea adunării, pe calea loviturii de stat. Aceasta din urmă a sporit puterea domnitorului Cuza, şi totodată a înlăturat monopolul politic al conservatorilor asupra majorităţii în adunare. Sancţiunea poporului prin plebiscit şi recunoaşterea noii stări de lucruri de către puterea suzerană şi puterile garante au creat posibilitatea decretării Legii rurale în sensul programului paşoptist, desfiinţîndu-se relaţiile feudale în agricultură şi procedîndu-se la o împroprietărire a ţărănimii clăcaşe. Prin Legea rurală din 14/26 august 1864, peste 400.000 de familii de ţărani au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alţi 60.000 de săteni au primit locuri de casă şi de grădină. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorinţa de pămînt a ţăranilor, a desfiinţat servituţile şi relaţiile feudale, dînd un impuls însemnat dezvoltării capitalismului. Ea a reprezentat unul din cele mai însemnate evenimente ale istoriei României din secolul al XIX–lea. În timpul guvernului condus de Mihail Kogălniceanu, s-a trecut la etapa hotărîtoare a înfăptuirii reformelor. Astfel, primul demers făcut, într-o direcţie în care guvernul ştia că nu avea să întîmpine opoziţie pe plan intern, a fost acela al secularizării. La 13/25 decembrie 1863, la propunerea guvernului, adunarea a votat secularizarea averilor mănăstireşti cu 93 de voturi contra 3. Era o măsură de însemnătate majoră, datorită căreia era recuperat peste un sfert din teritoriul naţional. Apoi au fost elaborate şi promulgate Legea contabilităţii, Legea consiliilor judeţene, Codul Penal şi Legea instrucţiunii publice, precum şi crearea Consiliului de Stat. Tot acum se înfiinţează Şcoala Naţională de Arte Frumoase, la Bucureşti, la conducerea căreia este desemnat Theodor Aman şi este inaugurată, în premieră, o Şcoală de Medicină Veterinară.

Analizînd suita de evenimente, unele cu caracter realmente revoluţionar, se poate spune că sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza au fost puse bazele statului unitar român modern. Practic, nu există domeniu de activitate economică, social-politică, culturală, administrativă sau militară din ţară, în care Cuza să nu fi adus îmbunătăţiri şi înnoiri organizatorice pe baza noilor cerinţe ale epocii moderne. Cuza începe să fie suspectat de liberalii radicali, care ulterior au făcut cartel cu conservatorii, că ar intenţiona să instituie un regim personal; acest fapt a slăbit poziţiile domnitorului şi a animat activitatea monstruoasei coaliţii, hotărîtă să-l înlăture. Complotiştii au reuşit să-şi realizeze planurile atrăgînd de partea lor o fracţiune a armatei (colonelul C. Haralambie, maiorul D. Lecca ş.a.), şi l-au constrîns pe domnitor să abdice în noaptea de 10/22–11/23 februarie 1866. La aceasta a contribuit însuşi Al. I. Cuza, care nu numai că nu a luat măsuri în privinţa factorilor reacţionari, ci, într-un discurs, se arăta dispus să renunţe la tron în favoarea unui principe străin (fapt susţinut şi de o scrisoare adresată unui diplomat străin). A fost instituită o locotenenţă domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie din partea armatei. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; apoi Senatul şi Comisia au proclamat ca domnitor pe Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana. Provizoratul locotenenţei domneşti a luat sfîrşit abia după ce Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866. Această abdicare silită putea avea consecinţe grave pentru România, pentru că:

1. după înlăturarea lui Cuza, satele au fost înspăimîntate că reforma agrară nu va mai avea loc.
2. la 3 aprilie 1866 la Iaşi o demonstraţie a Mişcării Separatiste care a cerut anularea unirii Moldovei cu Valahia,
3. Poarta Otomană a mobilizat armata la Dunăre pentru a interveni în România, unirea fiind recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza.

Restul vieţii sale şi-a petrecut-o în exil, locuind majoritatea timpului la Paris, Viena şi Wiesbaden. A fost înmormîntat iniţial la Biserica Domnească de lîngă Palatul domnesc de la Ruginoasa, conform dorinţei sale, iar după cel de-al doilea război mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

Expoziţia filatelică Bucureşti - 1924 

Cercul intim filatelic

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică. 

 

Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece  funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de  mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black. 

 

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale.

Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea.. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

_____________ooOoo____________

Newfoundland - Certificat 3% - 100 pound xxx

Guvernul Newfoundland 

Câteva ornamente decorative marginale 

de pe acţiuni germane 

con_dorul@yahoo.com

HAITI

10 gourdes 2004

 HAITI

 Este o republică, situată în America centrală, grup de insule în Marea Caraibelor, Oceanul Atlantic, undeva în nord estul Americii de sud, cea mai mare suprafaţă deţinând-o pe insula Hispaniola din arhipelagul Antilele mari. Aceste insule au fost descoperite de către Cristofor Columb în anul 1492, şi-au declarat independeţa la data de 1 ianurie 1804 dar, a fost recunoscută de către Franţa în anul 1825 iar, de către SUA în anul 1863.

Suprafaţa statului este de 27750 km.p., populaţia numără 7,9 milioane de locuitori iar, capitala funcţioneză în oraşul Port au Prince.

Deviza naţională unanim acceptată este:

Unitatea face forţa

Stema oficială:

 

 Steagul oficial:

  

Pe aversul bancnotei aplicate aici este reprezentată femeia locotenent sanitar erou Suzane Belair, care a trăit în perioada anilor 1781 – 1805.

  

Pe reversul bancnotei este o poză cu Fortul Cap Rouge din localitatea Jacmel.

  

***

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINTAŞI

Contele Axel Gustafsson Oxentierna

(om politic suedez, a trăit 1583 - 1654) 

1. Cel ce se crede înţelept şi care îngăduie să i se dea această însuşire, are de-acuma defectul acesta în plus faţă de alţii.
2. Cel ce se satură de a fi sărac şi care dă ascultare dorinţei de îmbogăţire, începe de asemenea să se sature de a fi un om de treabă.
3. Cine face totdeauna ce vrea, face rareori ceea ce trebuie.

____________xxXxx____________

CÂTEVA 

MEDALII ROMÂNEŞTI

Informaţii generale despre medalistică

şi subiectul ei de studiu, medalia, 

poţi citi în articolul 

LE HAVRE - FRANŢA

Carol I - Rege al României

Asociaţiunea română pentru înaintarea 

şi răspândirea ştiinţelor

Congresul şi Expoziţiunea din Bucureşti - 1906   

Această medalie este confecţionată din alamă argintată, 

are diametrul de 59,5 mm şi este opera gravorului C.Krauss.

 

Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 10 aprilie 1839 la Sigmaringen şi decedat 10 octombrie 1914 la Sinaia) a fost domnitorul apoi regele României, care a condus Principatele Române şi apoi România, după abdicarea lui Alexandru Iona Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit la Sinaia castelul Peleş, care a rămas una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.

Carol I - (Regele României) 

Trăiască România - Trăiască Regele

Această medalie este confecţionată din argint,  

are diametrul de 35 mm şi greutatea de 10,37 grame.

Coroana regelui Carol I s-a confecţionat din oţelul unuia dintre tunurile turceşti capturate de români la Plevna, în timpul războiului din 1877. Tunul era unul foarte modern pentru vremea sa, fiind de fabricaţie germană, marca Krupp. Coroana de oţel a României a fost confecţiontă la Arsenalul Armatei, situat pe Dealul Spirii. Decizia de a se confecţiona o coroană de oţel, în locul uneia de aur, are o înaltă semnificaţie politică şi filosofică, reflectând, în acelaşi timp şi concepţia lui Carol I despre monarhia modernă. Aceasta are forma obişnuită a coroanelor regale: un cerc frontal din oţel decorat cu romburi şi perle din oţel. De la marginea superioară a cercului se ridică opt fleuroane mari continuate cu opt cercuri perlate care se unesc în mijloc într-un glob în care se află Crucea "Trecerea Dunării". Cu aceeaşi coroană s-a încoronat şi Regele Ferdinand, la Alba Iulia, în 1922.  

Biserica Domniţa Bălaşa 

Ridicată întâia dată la 1754 de 

domniţa Bălaşa, fiica lui Constantin Brâncoveanu,

reînnoită la 1831 de banul Grigorie Brâncoveanu,

construită din nou la 1838 de băneasa Safta Brâncoveanu

şi reconstruită la 1881 în zilele Regelui României Carol I,

efor fiind Mitropolitul primat Calinic Miclescu

şi epitropi N.Bibescu şi T.Văcărescu  

Această medalie este confecţionată din bronz,  

şi are diametrul de 70 mm.

Biserica Domnita Balasa, din Bucuresti, este o constructie in stil neoromantic si neobizantin, de mari dimensiuni, prezentand un plan in forma de cruce, la care se adauga absida poligonala a altarului. Prima biserica ridicata pe aceste locuri, in anii 1743-1744, a fost ctitorita de Domnita Balasa si sotul ei marele ban Manolache Rangabe, zis Lambrino. A fost daramata in 1871, iar pe locul altarului s-a pus o piatra comemorativa in 1883. In 1750, Domnita Balasa zideste alaturi de prima ctitorie, folosita apoi ca paraclis, pe locul bisericii de astazi, un al doilea lacas. In jurul bisericii s-a infiintat o scoala si un azil de batrani. Dupa cutremurul din 1838, acest lacas este daramat si se construieste o a treia biserica (intre 1838-1842), in stil neo-gotic, cu acelasi hram, ctitorita de Safta Brancoveanu, fiica lui Th. Bals si a Profirei Rosetti, vaduva marelui ban Grigore Brancoveanu, fondatoarea Spitalului Brancovenesc. Cladita insa pe un teren expus inundatiilor, aceasta biserica s-a degradat repede, incat numai dupa 40 de ani a trebuit sa fie demolata. Pe zidul actualei biserici s-a pastrat pisania acestui lacas, din 1842, daramat la 1881, datorita inundatiilor Dambovitei. n perioada 1881-1885, in timpul domniei Regelui Carol I si a Reginei Elisabeta a fost zidita actuala biserica "Domnita Balasa", a patra pe aceste locuri. Efor a fost Mitropolitul Calinic Miclescu, epitropi fiind N. Bibescu si T. Vacarescu. Biserica Domnita Balasa a fost edificata dupa planurile arhitectului Alexandru Orascu si este in prezent un edificiu impunator, in stil neoromanesc.

Craiova, anul 1858, luna septembrie,

Reedificarea bisericii Sf. Spiridon

În zilele prinţului Alexandru Dimitrie Ghica şi 

al său al doilea guvern, 

fiind episcop al eparhiei Râmnic, Calinic,

iar ministru ad interim al bisericilor 

Grigorie Bengescu II 

Această medalie este confecţionată din bronz,  

şi are diametrul de 60 mm.

Biserica Sf. Spiridon din Craiova este situata pe strada Jean Negulescu la numărul 3. Este cunoscuta si sub numele de "Biserica Vladaianului" sau "Biserica Alba". A fost construita in anul 1758 de boierul Fota Vladoianu, pe timpul domniei lui Constantin Nicolae Mavrocordat, langa biserica, el a zidit si case pentru calugari, fapt pentru care este cunoscuta in trecut si ca manastire. Ctitorul bisericii a intemeiat in incinta lacasului de cult o scoala greceasca, pentru copiii cartierului. În curtea bisericii s-a construit si o fantana in anul 1826. După cutremurul din anul 1838, s-au facut reparatii, dar acestea nu au schimbat cu nimic stilul arhitectural al manastirii, doar intre 1924-1925 au avut loc reparatii generale, biserica fiind atunci si repictata.

____________ooOoo____________

Myanmar- Certificat - 10 dolari 1993 

Câteva ornamente decorative marginale 

de pe acţiuni germane  

con_dorul@yahoo.com

LUMEA BANCNOTELOR LUMII - 124

PAPUA NOUA GUINEE

PARAGUAY

***

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINTAŞI

LOCUŢIUNI, MAXIME

ŞI PROVERBE LATINE

1. Homo naturaliter animal sociale. -  Omul prin natură este animal social. -  Aristotel
2. Homo sum, humani nihil a me alienum puto - Om sunt; nimic uman nu-mi este străin. – Terentius
3. Ignorantia iuris nocet.-  Ignorarea dreptului dăunează.

___________xxXxx__________

CÂTEVA 

MEDALII ROMÂNEŞTI

DEDICATE ECLIPSEI 

TOTALE DE SOARE 

DIN DATA DE 

Informaţii generale despre medalistică

şi subiectul ei de studiu, medalia, 

poţi citi în articolul 

LE HAVRE - FRANŢA

Pe aversul aceste medalii este reprezentat un soare care călătoreşte pe spinarea unui leu, conform unei legende culese de către prozatorul şi folcloristul Tudor Pamfile, iar pe revers o parte a clădirii Ateneului Român din Bucureşti.

Tudor Pamfile este un prozator şi folclorist originar din Ţepu, judeţul Galaţi. S-a născut la data de 11 iunie 1883 şi a decedat la data de 16 octombrie 1921 la Chişinău.

Pe aversul aceste medalii este reprezentată clădirea Ateneului Român din Bucureşti, iar pe revers traseul eclipsei de soare peste harta României.

 

Ateneul Român este o sală de concerte din Bucureşti, clădire situată pe Calea Victoriei, în Piața George Enescu (partea nordică a Pieței Palatului). Tot aici se află şi sediul Filarmonicii George Enescu. Edificiu-simbol al culturii nationale, Ateneul Roman, construit in inima Bucurestilor in perioada anilor 1886-1889, a devenit exponentul arhitectonic si spiritual nu doar al unui oras, al unei Capitale, ci al unei natiuni. Aici au conferentiat marile personalitati si savanti ai Romaniei, aici au concertat toti consacratii si tinerii artisti profesionisti ai tarii, aici au urcat pe podium multe formatii si solisti de nivel mondial, aici s-au lansat “in prima auditie“ capodopere ale literaturii muzicale autohtone, aici s-au organizat primele expozitii ample, retrospective de pictura si sculptura ale maestrilor artei plastice nationale, aici s-au perindat regi si regine, oameni politici si oaspeti de seama de peste hotare spre a participa la evenimente de importanta nationala si universala intr-un cuvant, la Ateneul Roman s-au petrecut momente de anvergura istorica ce s-au inscris in cartea de aur a poporului nostru. Putini stiu astazi ca Palatul Ateneului Roman s-a cladit cu banii dintr-o subscriptie publica, in urma organizarii unei loterii nationale (500.000 de bilete in valoare de un leu), apelul adresat cetatenilor de naturalistul Constantin Esarcu (1836-1898), fondatorul Societatii Ateneul Roman, sunand ca o chemare populara, printr-un slogan de-a dreptul comic si banal: "Dati un leu pentru Ateneu!". Ideea apelului s-a transformat surprinzator intr-o lectie de unitate, de trezire a constiintei nationale. Conceputa de arhitectul francez Albert Galleron, dupa cercetarile stiintifice si indicatiile lui Alexandru Odobescu, revizuite si completate de un manunchi de specialisti romani (Al. Orascu, Ion Mincu, Ion Socolescu, Grigore Cerkez, Cucu Starostescu), cladirea de forma circulara s-a datorat valorificarii fundatiilor deja existente din Gradina Episcopiei ce urmau sa serveasca ridicarii unui circ. Inspirat din vechile temple grecesti, edificiul surprinde la prima vedere printr-o colonada istorica ce sustine un fronton triunghiular. La parter, impresionantul hol din marmura inglobeaza cele 12 coloane dorice de sustinere a salii de concerte. Patru scari monumentale in spirala de tip baroc din marmura de Carrara, desfasurate cu balcoane la etajul intermediar, fac legatura cu sala si anexele (birouri, sali de repetitii, cabine pentru solisti si dirijor etc.). Dispuse sub forma vechilor amfiteatre greco-romane, cele aproape 1.000 de locuri (trei zone de parter si doua randuri circulare cu 52 de loji, la mijloc cu o loja centrala) ofera o vizibilitate perfecta din orice colt si o auditie impecabila. Perfectiunea sunetului se datoreaza imensei cupole (bogat decorata) care "absoarbe" fondul instrumental si vocal de pe podium, spre a-l distribui prin reverberatie catre auditori, cu intreaga gama de armonice pana la cele mai fine culori timbrale si nuante. Se pare ca acustica exceptionala a cavitatii sonore, proprii Ateneului Roman, aplasat sala printre cele mai reusite constructii de acest gen nu doar din Europa, ci din intreaga lume. Fresca, evocand istoria poporului roman in 25 de episoade, realizata timp de cinci ani de catre pictorul Costin Petrescu, orga instalata in 1939 in urma ajutorului material al lui George Enescu, numeroasele imbunatatiri tehnice produse dupa cutremurele de pamant si bombardamentul din 1944, de la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial, dar mai ales modificarile din 1966-1967 (introducerea aerului conditionat, refacerea tavanului, schimbarea fotoliilor, redistribuirea lojilor, largirea avanscenelor etc.) au transformat Ateneul Roman intr-un complex arhitectural singular in centrul Capitalei. De peste o jumatate de veac, a devenit sediul Filarmonicii "George Enescu", iar din 1958 "Cartierul general" al Festivalurilor Internationale "George Enescu". Templu al artei si culturii romanesti, Ateneul Roman ramane, la cei 120 de ani, nu doar o cladire de patrimoniu universal, reprezentativa ca arhitectura pentru Romania si Balcani (cu trimitere la antichitatea greceasca), ci si un simbol de traditie spirituala a unui popor. Iar daca fundatia circulara initiala, nicicand nu a fost visata de fondatori, arhitecti si constructori ca forma ideala pentru un monument arhitectonic (au existat glasuri in epoca ce au criticat solutia tehnica insolita), iata ca timpul a harazit urmasilor culturii vechii Dacii sa devina o scena turnanta nu doar a istoriei, ci si a artei in contextul Europei. "Calare" pe trei secole (fundatia ecvestra s-a dovedit bazaltica), Ateneul Roman si-a deschis larg portile unor spirite universale luminate, ce si-au dat intalnire la Bucuresti, spre a se infrati cu autohtonii meleagurilor de la gurile Dunarii. Desi ctitorii au visat ca toate artele surori sa-si afle locul sub cupola acestui for cultural, totusi se pare ca putini si-au dat seama ca acustica naturala exceptionala a salii ofera doar muzicii un climat de afirmare plenara, singulara, devenind casa parinteasca pentru marile personalitati si talente ale lumii. A concerta pe podiumul Ateneului Roman din Bucuresti echivaleaza astazi in arta lirica cu aparitia pe scena Teatrului Scala din Milano. Templul din inima Capitalei, zidit in urma cu 120 de ani, s-a transformat in "cartea de vizita" nepieritoare a Romaniei contemporane. (autorul acestei prezentări - muzicolog Viorel Cosma)

Despre Fresca Ateneului Român. In sfera aceluiasi interes pentru decoratie intra si preocuparea constanta formulata de C. Exarhu si Al. Odobescu inca din 1888, de a se realiza o monumentala fresca pe peretele circular al salii, fresca ce trebuie sa evoce momentele cele mai importante ale istoriei noastre nationale, dar in acelasi timp sa creeze o imagine fidela a specificitatii sufletului romanesc.Propunand in anul 1901, un proiect in spiritul celor aratate mai sus pictorul Stefan Popescu dorea realizarea acestei picturi de 300 mp pe panza, considerand ca astfel nu va trebui sa fie inchisa sala pentru un timp. Dar lipsa de fonduri suficiente face ca proiectul sa taraganeze multi ani.
In sfarsit, este acceptat proiectul prof. Costin Petrescu pentru realizarea unei fresce ce reprezinta in 25 de episoade momente importante din istoria romanilor. Fondurile au provenit din subscriptie publica. Lucrarea in lungime de 75 mp si latime de 3 m inceputa in 1933 in tehnica "al Fresco" va fi inaugurata la 26 mai 1938. Consideram ca este interesanta o succinta descriere a scenelor deoarece valoarea lor ideatica este net superioara valorii artistice, fapt ce nu ne surprinde avand in vedere caracterul programatic al lucrarii si necesitatea de a supune compozitia, desenul si culoarea spatiului oferit, intr-un ansamblu cu anumite coordonate plastice si decorative. Dar sa urmarim succesiunea episoadelor:

1. Traian patrunde in Dacia. Imparatul este prezentat in statul sau major, langa podul peste Dunare de la Turnu Severin.
2. Colonizarea Daciei. In fundal se vede monumentul de la Adam-Clissi. Legionarii patrund in Dacia.
3. Contopirea dacilor cu romanii este prezentata prin idila dintre o tanara daca si un soldat roman. Stela funerara reprezinta o piesa gasita in timpul sapaturilor de la Alba Iulia.
4. La orizont o sentinela romana strajuieste hotarul. Norii negri simbolizeaza apropiatele invazii barbare.
5. Invazia barbarilor.
6. Inceputul vietii romanesti patriarhale. Norii se risipesc, iar populatia coboara din munti si ridica locuinte si salas de inchinaciune.
7. Statornicirea: taranul roman isi pregateste armele: arcul si securea.
8. Descalecatul: de peste munti se iveste un cavaler calare, pe care populatia il primeste cu paine si sare.
9. Statul Militar: Mircea cel Batran parlamenteaza cu trimisii turci.
10. Statul Administrativ: in curtea Manastirii Moldovita, Alexandru cel Bun imparte dregatoriile statului.
11. Cruciada romanilor: Iancu de Hunedoara, Vlad dracul si Stefan al doilea ridica o oaste pentru izgonirea turcilor. In fundal apare castelul de la Hunedoara si Cetatea Poenari de la Arges. Figura lui Tepes Voda se zareste ca o umbra misterioasa.
12. Vremea lui Stefan cel Mare. Un taran isi face lance din fierul coasei. Stefan in fata Cetatii Sucevei primeste pe trimisii Papei care ii aduc spada si titlul de "Ostas al lui Christ".
13. Epoca de pace si credinta. Neagoe Basarab si familia sa ies din Biserica episcopala de la Curtea de Arges (deasupra lojii Romaniei).
14. Epoca lui Mihai Viteazul. Domnitorul intregitor al neamului se pregateste sa intre in Alba Iulia.
15. Epocile culturale: Matei Basarab, Vasile Lupu (in fundal Cetatea Targoviste si Biserica 3 Ierarhi), Dimitrie Cantemir si Constantin Brancoveanu (Manastirea Hurezu si mesterul ei Parvu Mutu).
16. Rascoala lui Horia, Closca si Crisan. Cei trei eroi sunt prezentati in fata bisericii de la Tebea (Tara motilor). Gheorghe Lazar apare ca un personaj de legatura intre acest episod si cel care reprezinta miscarea lui Tudor Vladimirescu.
17. Domnul Tudor in fruntea pandurilor intra in Bucuresti si primeste din partea politiei, zapis de consfintire a drepturilor cerute de Adunarea poporului. Alaturi apare episcopul Argesului si o cula, indicand originea lui Tudor Vladimirescu.
18. Anul 1848, in Transilvania cu Avram Iancu care porneste la lupta.
19. Anul 1848, in Tara Romaneasca si Moldova. Bonjuristii fraternizeaza cu taranii.
20. Alexandru Ioan Cuza improprietareste taranii. In planul al doilea apare Kogalniceanu.
21. Unirea Principatelor in 1859. Doua femei in costume nationale deapana acelasi fir.
22. Carol I si razboiul de independenta. Domnitorul primeste un steag capturat de la inamic. In scena apare si I.C. Bratianu.
23. Realizarea intregirii nationale: 1918. Pe front soldati intre sarme ghimpate.
24. Regele Ferdinand I si Romania Mare. La Alba Iulia regele si regina Maria. In suita apare generalul Berthelot. Toti trec prin fata unor femei ce simbolizeaza Vechiul regat, Transilvania, Basarabia si Bucovina.
25. Ultima scena ar fi trebuit sa-l reprezinte pe Carol al II-lea, fondatorul orasului modern, care alaturi de Mihai I coboara in mijlocul poporului pentru a patrona stiintele, literatura, artele si industria. Varianta aleasa ulterior reprezinta poporul cu steaguri, care sarbatoreste infaptuirea Romaniei Mari. Din punct de vedere plastic aceasta ultima scena este tratata diferit fata de restul frescei, culoarea fiind mai vie si desenul mult mai liber.

In ansamblu, fresca este realizata intr-o maniera oarecum libera, putand vorbi de un stil realist plat. Dominanta cromatica este rece, abundand in cenusiuri. De aici efectul general usor estompat, fara accente plastice deosebite. Aceste caracteristici ale frescei ar putea semnifica la prima vedere ca lucrarea este lipsita de interes artistic. Totusi, in ansamblul salii aceste date devin intr-un fel calitati, lucrarea ocupandu-si locul sau cu discretie, ca un fel de pandant al tonurilor calde de rosu si auriu din luxurianta bogatie decorativa a cupolei. Slujind frumoasei idei ca istoria nationala trebuie prezentata ca o carte deschisa, in care fiecare privitor sa gaseasca ceva din maretia trecutului si astfel sa mediteze la valorile spirituale, morale ale poporului nostru, fresca Ateneului este semnificativa pentru caracterul emblematic al monumentului.
Aleea cu sculpturi: În perioada antebelică, aleile Grădinii Ateneului erau împodobite cu 16 busturi care reprezentau mari oameni politici, de cultură sau artiști români. Din păcate, acestea nu s-au păstrat, pentru că au fost distruse în anii regimului comunist: Mihai Eminescu de Ion Georgescu, Mihail Kogălniceanu de W.C.Hegel, P.S.Aurelian de W. C. Hegel, Ion Ghica de Iordănescu, Traian Demetrescu de Filip Marin, Dumitru Georgescu Kiriac de Oscar Han, Ienăchiţă Văcărescu  de W. C. Hegel, Constantin Esarcu de W. C. Hegel, Gavriil Musicescu de Miliţa Petraşcu, C.A. Rosetti de I. Georgescu, Vasile Urechea-Alexandrescu de W. C. Hegel, generalul Ioan Emanoil Florescu de I. Georgescu, Grigore Tocilescu, Gheorghe Dem Teodorescu de Carol Storck, C. I. Stăncescu de W. C. Hegel și Theodor Şerbănescu de Filip Marin. În prezent, în Grădina Ateneului este amplasată o singură statuie, cea a lui Mihai Eminescu, executată în bronz, în 1963, de sculptorul Gheorghe D. Anghel.
Filarmonica "George Enescu" este instituţia muzicală reprezentativă a României. Fondată în aprilie 1868, "Societatea Filarmonică Română", sub conducerea lui Eduard Wachmann, avea ca scop organizarea unei orchestre simfonice permanente, în vederea propagării culturii muzicale şi popularizării capodoperelor muzicii clasice. Primul concert a avut loc în 15 decembrie acelaşi an, sub bagheta initiatorului sau. După inaugurarea palatului Ateneului Roman, la 5 martie 1889, concertele au inceput sa se desfasoare in aceasta sala, asa cum se intampla si in prezent, Ateneul Roman devenind emblema culturii romanesti si sediu al Filarmonicii. Lui Wachmann, care a condus prima orchestra simfonica permanenta pana in 1907, i-a succedat Dimitrie Dinicu (1868-1936), iar acestuia, din 1920, George Georgescu (1887-1964), dirijor remarcabil, elev al lui Arthur Nikisch. In perioada directoratelor lui George Georgescu (1920-1944; 1954-1964), repertoriul s-a modernizat iar Filarmonica a intrat in circuitul muzical international, prin participarea la primele turnee peste hotare si invitarea unor mari personalitati ale lumii muzicale interbelice, între care Jacques Thibaud, Pablo Casals, Igor Stravinski, Enrico Mainardi, Alfred Cortot, Maurice Ravel, Richard Strauss, Yehudi Menuhin, Herbert von Karajan şi mulţi alţii de calibru universal. Tot lui George Georgescu i se datorează înregistrări discografice de referinţă, ca de pildă integrala simfoniilor de Beethoven. Detalii abundente despre prima sută de ani de activitate apar în volumul „Filarmonica George Enescu din Bucureşti, 1868-1968”, semnat de muzicologul Viorel Cosma. După razboi, instituţia şi-a diversificat activitatea, sub mandatele lui Constantin Silvestri şi George Georgescu: se înfiinţează Corul academic, se constituie un valoros corp de solişti concertişti (instrumentişti şi cântăreţi), diverse ansambluri camerale (de la orchestra pana la trio cu pian). De numele lui George Georgescu se leagă şi concertele memorabile susţinute de Orchestra Filarmonicii, la primele ediţii ale Festivalului Internaţional „George Enescu”. După moartea lui George Enescu, în 1955, Filarmonica iî poartă numele. La conducerea acestei instituţii muzicale s-au mai succedat: Mircea Basarab, Dumitru Capoianu, Ion Voicu, Mihai Brediceanu. După căderea regimului comunist, Filarmonica "George Enescu" a recâştigat din strălucirea de odinioară sub conducerea directorului general Cristian Mandeal şi a directorului artistic Nicolae Licareţ. În timpul mandatului dirijorului principal Cristian Mandeal (1991-2010), Orchestra Filarmonicii a realizat pe disc integrala lucrărilor simfonice de George Enescu şi de Johannes Brahms. Pe lângă concertele simfonice şi camerale curente (aproximativ 300 anual), Filarmonica a înregistrat zeci de discuri LP si CD şi a întreprins turnee de răsunet în Europa, Asia şi Extremul Orient, câştigându-şi astfel un binemeritat renume internaţional.

Pe aversul aceste medalii este reprezentată eclipsa de soare la apogeul său, iar pe revers traseul eclipsei de soare peste harta României.

Pe aversul aceste medalii este reprezentată eclipsa de soare la apogeul său, clădirea Observatorului astronomic al Academiei, iar pe revers traseul eclipsei de soare peste harta României.

 

La 1 aprilie 1908 ministrul cultelor şi instrucţiunii publice, Spiru Haret, semnează decretul de înfiinţare a Observatorului Meteorologic şi Astronomic, numindu-l ca director pe Nicolae Coculescu. Observatoarele de la Bucureşti, Cluj şi Timişoara se vor reuni la 1 aprilie 1990 într-un singur institut: Institutul Astronomic al Academiei Române, cel de la Iaşi rămânând de uz didactic. Observatorul din Bucureşti al Institutului va rămâne însă cel mai important centru de observare astronomică din România, în special datorită dotărilor cu care a fost înzestrat încă de la început. Nicolae Coculescu a făcut tot posibilul ca să achiziţioneze cele mai moderne instrumente ale vremii, conform unui principiu care ar trebui să fie valabil şi astăzi: «nu suntem atât de bogaţi încât să ne permitem să luăm lucruri ieftine». Este vorba de marele cerc meridian Gauthier-Prin şi de dublul astrograf Gautier-Merz. Datorită calităţilor lor optice remarcabile, precum şi a grijii cu care au fost instalate de către Gheorghe Demetrescu, ele au fost multă vreme cotate printre cele mai performante instrumente de acest tip. Numai poluarea din ce în ce mai mare a oraşului şi competiţia cu misiunile spaţiale le-au facut sa iasă din circuitul internaţional, deşi dublul astrograf mai participă încă la campanii internaţionale care solicită astfel de instrumente. Acestor două lunete li s-au adăugat ulterior alte instrumente, iar în ultimii ani o bază de calcul ultramodernă, care permite cercetării româneşti să participe la programele de colaborare la care Institutul Astronomic al Academiei Române s-a angajat dupa 1990.

Nicolae C. Coculescu (născut la data de 31 iulie 1866 la Craiova şi decedat la data de 5 noiembrie 1952 la Bucureşti) a fost un astronom român. A fost profesor de astronomie la Universitatea din Bucureşti. În 1908 a înființat Observatorul astronomic din Bucureşti, al cărui prim director a fost. Este cunoscut pentru studiile sale de mecanică cerească asupra calculului perturbațiilor planetelor.

Pe aversul aceste medalii este reprezentată eclipsa de soare la apogeul său, clădirea Observatorului astronomic "Amiral Vasile Urseanu", chipul amiralului, iar pe revers traseul eclipsei de soare peste harta României.

 

Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" al Municipiului Bucureşti, este o instituţie muzeistică, destinată popularizării astronomiei. Prin dotările şi facilităţile sale, ca o fereastră deschisă spre cer, el oferă tuturor celor interesaţi posibilitatea urmăririi prin lunetă a spectacolului bolţii cereşti. Observatorul astronomic functionează în clădirea aflată initial în proprietatea amiralului Vasile Urseanu. Muzeul adăposteste o expozitie privitoare la istoria astronomiei românesti; colectia cuprinde documente, cărti si manuscrise, obiecte de epocă, telescopul originar, cadrane solare antice, instrumente astronomice vechi, panouri cu fenomene astronomice rare observate la noi în tară, alături de aparatura observatorului propriu-zis, printre care se află si o lunetă ecuatorială cu diametrul obiectivului de 150 mm.

Vasile Urseanu (născut la data de 9 ianuarie 1848 în Bucureşti şi decedat în 1926 tot la Bucureşti) a fost un amiral român, organizator al marinei civile româneşti şi fondator al Observatorului Astronomic Popular din București.

Pentru marcarea acestui spectaculos si rar eveniment astronomic Banca Naţională a României a pus în circulaţie bancnota de 2000 de lei 1999, cea prezentată mai sus, care este totodată şi prima bancnotă europeană confecţionată din polimer. 

_____________ooOoo_____________

Namibia - Actiune - valori diferite 12 septembrie 1925

Compania Kaoko Land & Mining 

Câteva ornamente decorative 

de pe acţiuni germane 

con_dorul@yahoo.com