duminică, 22 decembrie 2013

FILUMENIA - O PASIUNE CA ORICARE ALTA - CAP.1


Provenind din grecescul philos = iubitor şi latinescul lumen = lumină, FILUMENIA reprezintă arta de a colecţiona cutii de chibrituri. Putem azi descoperi istoria României relatată altfel, prin intermediul unui banal dreptunghi din carton, datorită pasiunii şi entuziasmului unor colecţio­nari, care prin miile de cutii pe care le posedă ne oferă posibilitatea de a redescoperi pitorescul unor perioade de mult apuse. Prezint mai jos câteva interesante cutii de chibrituri din perioada interbelică care prezintă, printre altetele, şi personalităţi politice ale vremii, din România. Dacă eşti curios te anunţ că va urma şi capitolul doi care va prezenta câteva cutii de chibrituri şi sloganuri aplicate pe acestea, din perioada comunistă a României.
Stema marea a Regatului României
Deasupra îţi prezint cele 3 steme ale Regatului României, în care a treia, cea mică, este consistent modificată. 
Regele Carol I al României
Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 10 aprilie 1839 la Sigmaringen şi decedat 10 octombrie 1914 la Sinaia) a fost domnitorul apoi regele României, care a condus Principatele Române şi apoi România, după abdicarea lui Alexandru Iona Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit la Sinaia castelul Peleş, care a rămas una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.
Regele Ferdinand al României
 
Ferdinand I, Rege al României, Principe al Romaniei, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 24 august 1865 la Sigmaringen şi decedat 20 iulie 1927 la Sinaia) a fost rege al României din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Din 1890 a fost membru de onoare al Academiei Române , iar între 1914 şi 1927 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii.
Regele Carol al II-lea al României
Carol al II-lea, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (născut 15 octombrie 1893 şi decedat la 4 aprilie 1953) a fost rege al României între 8 iunie 1930 şi 6 septembrie 1940, când a trecut prerogativele sale regale în favoarea fiului său Mihai. Cunoscut şi sub numele de Carol Caraiman, nume ales de tatăl său Ferdinand şi folosit de Carol după ce a fost dezmoştenit şi radiat din Casa Regală a României (între 1925 şi 1930) în urma renunţării lui Carol la calitatea de Prinţ Moştenitor. Carol este fiul cel mare al regelui Ferdinand al României şi al soţiei sale regina Maria.
Regele Mihai al României
Mihai I, Rege al României, Principe al Romaniei, fost Principe de Hohenzolern (născut 25 octombrie 1921 Sinaia), în perioada domniei tatălui său, Regele Carol al II-lea, cu titlul Mihai, Mare Voievod de Alba-Iulia, a fost suveran al României între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 şi 30 decembrie 1947. Este stră-strănepotul reginei Victoria a Marii Britanii şi văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a. Mihai este una dintre ultimele personalităţi publice în viaţă din perioada celui de al II-lea război mondial. 
Regina Elisabeta
Elisabeta de Neuwied (cunoscută ca Regina Elisabeta sau Elisaveta a României, nume complet: Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied, născută în data de 29 decembrie 1843 în Neuwied, Germania şi decedată la 18 februarie 1916 la Curtea de Argeş) a fost întâia regină a României, soţia lui Carol I, primul rege român din renumita dinastie germană Hohenzollern, a fost o patroană a artelor, fondatoare a unor instituţii caritabile, poetă, eseistă şi scriitoare. Mai este deasemenea cunoscută sub numele de Principesa Elisabeth von Wied, iar ca patroană a artelor Carmen Sylva, şi ca fondatoare de instituţii caritabile a fost supranumită de oamenii din popor Mama răniţilor.
Regina Maria
Majestatea Sa Maria, Regină a României, Principesă a Romaniei, Principesă de Edinburg și de Saxa Coburg și Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa – Coburg ;I Gotha (născută la data de 29 octombrie 1875 în localitatea Eastwell Park, ducatul Kent din Anglia şi decedată la data de 18 iulie 1938 în Sinaia), a fost mare prinesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.Este mama regelui Carol al II-lea al României. Viitoarea regină Maria a României s-a născut pe 3 octombrie 1875, fiind fiica ducelui de Edinburgh, Alfred, al doilea fiu al reginei Victoria (devenit după 1893 duce de Saxa-Coburg-Gotha), şi a marii ducese ruse Maria Alexandrovna. Maria, principesă de Edinburgh, s-a căsătorit cu Ferdinand, principele moştenitor al coroanei României, în decembrie 1892. A avut şase copii: Carol (1893 - 1953), Elisabeta (1894 - 1961), Mărioara (1899 - 1961), Nicolae (1903 - 1978), Ileana (1908 - 1991) şi Mircea (1913 - 1916). Personalitate puternică, femeie foarte frumoasă, extrem de iubită de armată, se pare că Maria a îndrăgit cu adevărat România. În al doilea război balcanic a îngrijit în lagărul de holerici de la Zimnicea bolnavii întorşi din Bulgaria. Se pare că a avut un rol important în luarea deciziei României din 1916 de a intra în război alături de Antantă.  Regina Maria a încetat din viaţă pe 18 iulie 1938, inima ei fiind depusă la Balcic iar trupul în gropniţa domnească de la Curtea de Argeş. „Înainte de a fi condusă de la Palatul Cotroceni pe ultimul ei drum, regina a fost salutată de militari cu baionetele înfipte în pămînt şi cu patul armei în sus, gest unic pe care Armata nu l-a oferit niciodată unui alt om.”  
Regina Elena
Majestatea Sa Elena, Regina-mamă a României, Principesă a României, Principesă de Grecia şi Danemarca (născută la data de 2 mai 1896 la Atena, Grecia şi decedată la 28 noiembrie 1982 la Lausanne, Elveţia)a fost soția lui Carol al II-lea al României şi mama regelui Mihai I al României. Elena și Carol s-au căsătorit la Atena, pe 10 martie 1921. Ei erau veri de gradul al II-lea, străbunica lor fiind celebra regină Victoria a Marii Britanii. Țăranii superstițioși din Grecia au prezis că mariajele se vor destrăma, nefiind făcute, după datină, dovedindu-se că au avut dreptate. Căsătoria n-a durat decât până în anul 1928, când cei doi soți s-au despărțit, după cea dintâi abdicare a lui Carol, în anul 1925. Soția oficială, recunoscută, a lui Carol al II-lea este cea mai puțin cunoscută dintre reginele României.
Ion Ghermănescu 
Ion Ghermănescu a fost Ministru al Comerţului în guvernul Regatului România, în anul 1930. 
Insula Ada-Kaleh
Ada Kaleh (din limba turcă Ada Kale, însemnând Insula Fortăreață) a fost o insulă pe Dunăre, acoperită în 1970 de apele lacului de acumulare al hidrocentralei Porţile de Fier I. Insula se găsea la circa 3 km în aval de Orșova și avea o dimensiune de circa 1,7 km lungime și circa 500 m lățime. Era populată de circa 600 de turci. Insula Ada Kaleh era pentru locuitorii din regiune un punct turistic îndrăgit datorită preturilor (fiind scutită de impozit) mai scăzute, pentru cumpărarea delicateselor turcesti, bijuterii si tutun. Insula a fost renumită și pentru creșterea trandafirilor din care localnicii obtineau uleiul si parfumul de trandafir. Insula a fost locuită încă din antichitate. Herodot amintea de Cyraunis, despre care scrie că lungimea insulei este de 200 de stadii, îngustă, plină de măslini și de viță sălbatică. Prima atestare documentară este un raport al Cavalerilor Teutoni din 22 februarie 1430, despre fortificațiile bănățene, care vorbește despre insula Saan cu 216 oameni. De la 1430 devine cunoscută ca Ada Kaleh. Din cauza poziției strategice a insulei, în conflictul imperiului habsburgic cu cel otoman insula Ada Kaleh a avut o importanță deosebită. În anul 1689 armata austriacă a construit o fortăreață împotriva Imperiului Otoman. În următoarele decenii, ocupația insulei Ada Kaleh s-a schimbat de mai multe ori între Austria și Imperiul Otoman. În urma Tratatului de pace de la Belgrad din anul 1739, insula a rămas permanent turcilor, cu scurte întreruperi temporare în favoarea austriecilor între anii 1789 - 1791. Uitată la congresul de pace de la Berlin - 1878 - insula Ada-Kaleh a rămas posesiune turcă aflată sub ocupație austro-ungara până în anul 1918/1920, când a devenit teritoriu românesc. Majoritatea populației insulei era de origine turca. (Sursa - Net). Mai jos iti prezint alte informatii interesante despre acest tinut intrat in uitare; (Sursa -Jurnalul.ro) A fost odata, in mijlocul Dunarii, o insula in forma de stea, Ada-Kaleh - "Insula Cetatii". Pentru ea s-au batut secole de-a randul Imperiul Austro-Ungar si cel Otoman. Caci cine stapanea Ada-Kaleh, "un mic Gibraltar", cum l-au botezat istoricii, controla circulatia pe fluviu si pe uscat, in zona. Legendele despre Ada-Kaleh pornesc din vremurile argonautilor. Pana si Hercule ar fi incercat, candva, sa cucereasca cetatea din mijlocul Dunarii. Grecii au botezat-o Cotinusa - adica pamantul maslinilor salbatici. In descrierile lui Herodot, insula apare cu numele Cyraunis. Cornelius Nepos o numea Cerne. Pe timpul cat a fost sub dominatia austro-ungara, insula s-a numit Carolina. Dupa primul razboi mondial, in urma unui referendum, insula cu populatie musulmana a trecut la Romania, conform dorintei celor care o locuiau. Si a urmat jumatate de secol de fericire pentru locuitorii de pe insula. S-au bucurat de protectia lui Carol I, care se spune ca avea legaturi stranse cu mai-marele "mafiotilor" de atunci de pe insula. Prin bunavointa regelui, locuitorii de pe Ada-Kaleh au fost scutiti de taxe pentru comertul pe care il faceau. Esentele tari ale tutunului din tigaretele facute pe Ada-Kaleh au ajuns celebre. La fel si locum-ul (rahat turcesc) care se facea pe insula. "Toate lucurile pe care le faceau - locum, dulceturi de smochine, bijuterii - erau minunate. Turcii de pe insula erau migalosi si intotdeauna produceau in cantitati mici. Ca sa faca un pic de locum, invarteau doua ore, fara sa se opreasca, la cazanul in care pusesera zahar si petale de trandafiri", isi aminteste Ana Vlad, o invatatoare care a predat pe Ada-Kaleh. "Aveam 19 ani cand am pasit, ca invatatoare, pe Ada-Kaleh. Avea o vegetatie de credeai ca esti in paradis. Struguri de care nu mai vazusem niciodata, smochine, mosmoale... Iar cand intrai in geamia lor, ramaneai zile in sir dupa aceea cu mirosul de smirna care iti intra in haine", adauga invatatoarea. Ana Vlad este romanca si ortodoxa, dar nu i-a trebuit mult sa se ataseze de turcii musulmani de pe insula cu climat mediteranean. "Pentru ei nu conta ca eram romanca si ca aveam alta religie. Erau foarte primitori si respectuosi. Copiii lor erau respectuosi. Invatau in romana si in turca. Oamenii de pe insula nu-si inchideau casele. Puteai sa intri la cine vrei. Pe insula nu se fura", isi mai aminteste invatatoarea. Acest paradis, cu smochini, turci cu salvari si turcoaice cu ferigea, a inceput sa se clatine la inceputul anilor 60."Ne-am trezit la un moment dat ca fac masuratori pe insula. Am simtit ca vor sa ne mute. Era prin anii 64 - 65. Mai apoi ne-au spus ca se face barajul", spune Musref Durgut, un turc nascut pe Ada-Kaleh, din parinti care se nascusera, la randul lor, pe Ada-Kaleh. Ca sa impiedice un mare scandal, autoritatile i-au momit pe cei 600 de locuitori ai insulei cu pasapoarte care le permiteau sa plece in Turcia, lucru nu tocmai de ici de colo in acea vreme. Apoi le-au mai promis un nou paradis - un proiect care prevedea ca Ada-Kaleh, de la cel mai tanar copac pana la marea cetate, va fi mutata pe Simian, o insula de langa Drobeta Turnu-Severin. O parte din locuitorii de pe Ada-Kaleh au luat drumul Turciei. Altii s-au dus spre Dobrogea, pe unde isi aveau neamurile. Nimeni nu s-a mutat pe Simian. Promisiunile autoritatilor fusesera vorbe in vant. Nu au mutat decat o parte din cetatea de pe Ada-Kaleh si cateva morminte musulmane. Totul aruncat la intamplare.Printre cladirile care au fost lasate pe Ada-Kaleh s-a numarat si geamia, cunoscuta pentru covorul ei rosu care pe atunci trecea drept cel mai mare din Europa. Fusese primit cadou de la un sultan. Covorul a luat drumul unei moschei din Turcia, geamia de la Ada-Kaleh a fost dinamitata. Cei care au supravietuit dupa ce insula draga lor a fost inghitita de ape isi aduc aminte ca Ada-Kaleh mirosea a iasomie si a fructe coapte. Ca din fiecare curte te chema aroma de zahar pus la topit intr-un cazan, in care mesteca un turc, aruncand petale de trandafir si descantand pana avea sa se inchege deliciosul locum. Pe Ezarzia, strada principala, unde erau adunate mai toate pravaliile, te ademeneau arome puternice de tutun, fugite din narghilelele la care pufaiau turcii. Peste aromele de tutun juca mirosul ceaiului tare si al cafelei la nisip. Calatorul, imbatat de cafea si de rahatul tavalit in susan, pe care i le oferea negustorul turc, se aseza pe divanul scund, impodobit cu perne. Pleca incarcat de cutii cu tigarete, podoabe minunate si stofe grele. Dar numai dupa ce afla povestea sultanului Kaleh si a sotiei sale, Ada. Se spune ca femeia era atat de frumoasa, incat i-a sucit cu totul mintile sultanului, care le-a parasit pe celelalte neveste din harem. S-a izolat, impreuna cu Ada, pe insula din mijlocul Dunarii, ca sa aiba parte doar el de frumusetea ei. Nefericita, sultana s-a aruncat in Dunare in timpul unei calatorii. Allah ekber..." - imamul din minaret chema la rugaciune. Pe Ezarzia se lasa liniste. Geamia care mirosea a smirna se umplea de turci imbracati in salvari si de turcoaice cu fata acoperita de ferigea. Pe marginile insulei, cetatea ridicata de austrieci din caramida trainica veghea la apus intoarcerea barcilor. Lotcile, incarcate in zori cu locum si tigarete de vanzare, pentru cei de pe mal, se intorceau goale. Cand au vazut, in 1971, cum insula pe care au trait a disparut in Dunare, multi batrani care locuisera pe Ada-Kaleh s-au imbolnavit si au murit, fara sa apuce sa mai profite de pasapoartele oferite. "Majoritatea au plecat la Constanta sau in Turcia, acolo unde aveau rude. Eu am plecat in Turcia, dar m-am intors la Drobeta Turnu-Severin dupa doi ani. Un aer si o atmosfera ca pe insula aceea nu mai gaseai nicăieri" -  - expică Musref Durgut, locuitor de pe Ada-Kaleh. Simian, insula pe care ar trebui sa renasca Ada-Kaleh, e la o distanta de 10 minute de mers cu salupa, din portul de la Drobeta Turnu-Severin. Simian nu se bucura nici de pozitia privilegiata, de "mic Gibraltar", pe care o avea "Insula cetate", si nici de un climat mediteranean. In anii, cand au sacrificat Ada-Kaleh pentru Portile de Fier, autoritatile s-au laudat ca vor reface pe Simian paradisul oriental inghitit de apele lacului de acumulare. Au adus bucati din cetatea de pe Ada-Kaleh si le-au lipit grosolan pe una din marginile Insulei Simian. Au adus si cazematele si o parte din cimitirul musulman. Dar cand au vazut ca locuitorii de pe Ada-Kaleh nu au de gand sa se mute pe Simian, au lasat insula in grija granicerilor. Frumoasele cazemate au ajuns grajduri pentru cai, inconjurate de gradinile de zarzavat pe care si le-au incropit satenii dintr-un sat de pe malul Dunarii. In acest moment, autoritatile de la Severin lucreaza impreuna cu o firma din Turcia la un proiect care sa invie, pe Simian, Ada-Kaleh. Proiectul are sprijinul Ambasadei Turciei in Romania. Vor fi ridicate replici fidele ale cladirilor de pe Ada-Kaleh. In afara de acestea, pe Simian ar mai urma sa apara un minihotel, restaurante, magazine. Cetatea ar urma sa adaposteasca o serie de galerii de artă.
***

DOUĂ EPIGRAME
DE LA AUTORUL ACESTUI BLOG

RECUNOŞTINŢĂ TIPIC ROMÂNEASCĂ
TINERILOR CĂZUŢI ÎN DECEMBRIE 89

Într-un Decembrie sfânt,
Mulţi tineri viaţa şi-au dat,
Acum ei dorm în pământ,
Noi, cu totul, ...i-am uitat!

LUI ION ROMANESCU
LA VENERABILA VÂRSTĂ DE 83 DE ANI 










Spirit vioi şi tenace,
De-l cunoşti, sigur îţi place,
Te vrăjeşte, ca bonom,
Când vorbeşte de-avion.

_________xxx___________

CÂTEVA INSIGNE
ŞI MEDALII ROMÂNEŞTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA,  poţi citi în  articolul  "Le Havre - Franţa".
     
INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderant metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini  reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de  identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.  

Insignă - 1 Iunie

Insignă - 1 Iunie - Ziua internaţională a copilului
Ziua copilului (numită și Ziua internațională a copilului) este în multe țări o sărbătoare pentru copii. Ea se sărbătorește la date diferite în țări diferite. În România, ziua se sărbătorește în fiecare an pe data de 1 iunie. Ziua copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferinţa mondială pentru protejarea şi bunăstarea copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanți din ţări diferite, au adoptat Declaraţia pentru protecţia copilului. După această conferință, multe guverne au introdus sărbătoarea „Ziua copilului”
13 Septembrie 1848 - 1978 - Dealul Spirii

Insignă - 13 Septembrie 1848 - 1988
13 Septembrie 1848 - 1988
Bătălia din Dealul Spirii (13 septembrie 1848, pe atunci lângă Bucureşti) a fost ultima confruntare armată disputată pe teritoriul românesc dintre structuri militare ale Ţării Româneşti  (Batalionul 2 Infanterie din Regimentul 2 Linie Infanterie, Compania a 7-a din Regimentul 1 Linie Infanterie şi Compania de pompieri condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu şi un corp de armată otoman. 
Revoluţia dela 1848 din Ţara Românească a avut iniţial succes. La începutul verii, principele Bibescu a abdicat după ce guvernul revoluţionar a preluat puterea. Revoluţionarii munteni îşi propuneau printre altele emanciparea clăcaşilor şi a evreilor, eliberarea robilor ţigani, guvernarea în acord cu principiul separării puterilor în stat, limitarea puterii domneşti şi crearea unei gărzi naţionale. Guvernul a încercat să implementeze aceste reforme democratice, dar adversarii revoluţiilor de la 1848, şi anume marile imperii europene au intervenit. Astfel, la 13 septembrie 1848, trei puternice coloane militare otomane au pătruns în Bucureşti, după arestarea fruntaşilor revoluţionari şi zdrobirea rezistenţei poporului neînarmat. În faţa celei de-a treia coloane otomane, comandată de Kerim-paşa, au stat trupele aflate sub comanda colonelului Radu Golescu, comandantul garnizoanei Bucureşti. Colonelul Radu Golescu concentrase în Dealul Spirii batalionul 2 din Regimentul 2 Linie Infanterie şi compania a 7-a din Regimentul 1 Linie, punându-le sub comanda maiorului Nicolae Greceanu. Spre aceste trupe se îndrepta şi compania de pompieri de sub comanda căpitanului Pvel Zăgănescu. Căutând să prevină rezistenţa unităţilor militare, Locotenenţa domnească instaurată de trupele intervenţioniste a dat ordin de predare a cazărmii Alexandria. Ostaşii români au dat dovadă de un puternic spirit antiotoman, reliefat iniţial în atitudinea colonelului Radu Golescu care, la cererea lui Kerim-Paşa de a-şi dezarma ostaşii, a răspuns cu mândrie că „datoria unui soldat este să moară cu arma în mână şi că mai mulţumit este în acest caz decât să se vadă dezarmat”.Surprins plăcut de acest răspuns, comandantul turcilor, Kerim–Paţa, ordonă retragerea trupelor otomane spre oraş până la reglementarea pe cale diplomatică a situaţiei tensionate create. Pe drumul de întoarcere, acestea s-au întâlnit cu compania de pompieri comandată de căpitanul Zăgănescu. La apropierea acesteia de cazarmă s-a produs un incident care avea să ducă la începerea unei adevărate bătălii. Infanteria şi artileria otomană erau masate în apropierea cazărmii, în preajma unui podeţ care îngusta mult calea companiei de pompieri. La trecerea acesteia, sublocotenentul Bălăşan l-a atins cu cotul pe un artilerist turc. Incident aparent fără importanţă, ura crâncenă dintre români şi turci a făcut ca acest incident să degenereze. Sublocotenentul român a fost lovit de un maior turc cu latul sabiei. Ofiţerul român a tras două focuri de pistol, întâi asupra maiorului turc (pe care l-a ucis), apoi asupra lui Kerim-Paşa (căruia i-a ucis calul). În evenimente au intervenit ostaşii români pentru a-şi apăra comandantul. Trupele otomane atacă cu violenţă compania de pompieri care opune o puternică rezistenţă şi străpunge liniile inamice reuşind să continue lupta alături de ostaşii aflaţi în cazarma Alexandria din Dealul Spirii. 
După o luptă crâncenă ce a durat aproximativ două ore şi jumătate trupele române au fost împrăştiate iar militarii turci au pus stăpânire pe Bucureşti iar Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească a fost înăbuşită. Deşi raportul de forţe a fost de aproximativ 1/6 în favoarea otomanilor, pierderile umane s-au ridicat la următoarele cote: 48 la romani şi158 la otomani.

__________xxx_________

PERSONALITĂŢI POLITICE 
PE BANCNOTELE LUMII
5000 franci 1983- Burundi
Michel Micombero a trăit în perioada anilor 1940 - 1983 şi a condus, ca preşedinte, statul burundez, în perioada anilor 1966 - 1976.

Câteva ornamente decorative marginale de pe
bancnote locale, de necesitate, belgiene

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 22.12.2013

Ro - M - oN 56

CELE MAI RECENTE
MONEDE COMEMORATIVE 
EMISE DE CĂTRE

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic, începând cu data de 25 noiembrie 2013, un set de două monede din argint dedicat aniversării a 150 de ani de la naşterea doctorilor Gheorghe Marinescu şi Ioan Cantacuzino. Caracteristicile monedelor sunt următoarele: valoare nominală: 10 lei, metal: argint, titlu: 999‰, formă: rotunda, diametru: 37 mm, greutate: 31,103 grame, calitate: proof, cant: zimţat. Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 500 seturi. Monedele au putere circulatorie pe teritoriul României. Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru setul de două monede din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 590,00 lei/set.
Aversul, comun monedelor, redă imaginea parţială a clădirii Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, o compoziţie care sugerează cercetarea medicală în domeniile neurologiei şi microbiologiei, valoarea nominală „10 LEI”, stema României, anul de emisiune „2013” şi inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”. Reversul primei monede prezintă portretul şi numele doctorului Gheorghe Marinescu şi inscripţia în arc de cerc „150 DE ANI DE LA NASTERE”.
Reversul celei de-a doua monede prezintă portretul şi numele doctorului Ioan Cantacuzino şi inscripţia în arc de cerc „150 DE ANI DE LA NASTERE”.
Invatamantul superior medical si farmaceutic din Bucuresti dateaza de mai bine de un secol. Carol Davila, medic roman de orgine franceza, in colaborare cu Nicolae Kretzulescu a pus bazele invatamantului medical din tara noastra, infiintand, in 1857 Scoala nationala de medicina si farmacie. Datorita activitatii sale au luat fiinta in tara noastra o serie de societati stiintifice: "Societatea medicala" (1857), "Societatea de cruce rosie" (1876), "Societatea stiintelor naturale" (1876), precum si doua reviste medicale: "Monitorul medial" (1862) si "Gazeta medicala" (1865). In razboiul pentru independenta (1877-1878) a condus serviciul militar al armatei.Constructia Facultatii de medicina a fost complet terminata si inaugurata in ziua de 12 octombrie 1903 cand s-a facut si inaugurarea statuii lui Carol Davila, asezata in fata facultatii. Initiativa ridicarii unui monument al lui Davila a fost luata la primul congres medical national care a avut loc la Bucuresti in octombrie 1884. Statuia, opera valoroasa a lui Carol Storck, a fost turnata in bronz in atelierele Scolii de arte si meserii din Bucuresti. Inaugurarea edificiului facultatii inseamna o data importanta in evolutia invatamantului medical din Bucuresti. Noul local a adus mari imbunatatiri in functionarea laboratoarelor si organizarea lucrarilor practice, precum si in intreaga activitate didactica. El a adapostit pentru o vreme si o parte a sectiei de farmacie. Cu toate greutatile intampinate, Scoala nationala de medicina si farmacie s-a dezvoltat treptat, si la 12 noiembrie 1869, a devenit posibila infiintarea Facultatii de medicina din Bucuresti, care si-a deschis cursurile in ziua de 22 noiembrie 1869. A fost prima facultate de medicina in cadrul Universitatii din Bucuresti, si, totodata, pe terotoriul tarii noastre; prin ea stiinta medicala a reusit sa se impuna, atat in tara cat si peste granite. In 1898, Scoala de farmacie devine sectie a Facultatii de medicina, recunoscandu-i-se caracterul de institutie de invatamant superior. Ea functioneaza in aceasta situatie pe langa Facultatea de medicina pana in 1923, cand se infiinteaza Facultatea de farmacie, ca institutie separata, in cadrul Universitatii din Bucuresti. Un rol insemnat la crearea Facultatii de farmacie si la stimularea cercetarii stiintifice farmaceutice l-a avut profesorul Stefan Minovici (1867-1935). Sus am postat logo-ul si o fotografie cu sediul central al Universitatii de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Bucuresti - fost IMF (Institutul de Medicina si Farmacie).
Gheorghe Marinescu (născut la data de 28 februarie 1863 în Bucureşti şi decedat la data de 15 mai 1938 tot la Bucureşti) a fost un cunoscut medic neurolog român, profesor la Facultatea de Medicină din Bucureşti, membru al Academiei Române, fondatorul Şcolii Româneşti de Neurologie.
Ion Cantacuzino, cunoscut și ca Ioan Cantacuzino, (născut la data de 25 noiembrie 1863 în Bucureşti şi decedat la data de 14 ianuarie 1934 tot la Bucureşti ) a fost un academician, medic, microbilog, profesor universitar român, fondatorul școlii românești de imunololgie şi patologie experimentală.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României a  lansat în circuitul numismatic, începând cu data de 16 decembrie 2013, o monedă din aur cu tema Istoria aurului - Tetraevangheliarul de la Hurezi. Caracteristicile monedei sunt următoarele: valoare nominală: 10 lei, metal: aur, titlu: 999‰, formă: rotunda, diametru: 13,92 mm, greutate: 1,224 g, calitate: proof, cant: zimţat. Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 500 monede. Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broşura de prezentare, este de 310,00 lei/buc. Moneda are putere circulatorie pe teritoriul României.

Aversul monedei prezintă un fragment din Icoana Învierii Domnului redată prin scena Pogorârii la iad, aşa cum este reprezentată pe ferecătura Tetraevangheliarului de la Hurezi, valoarea nominală „10 LEI”, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României şi anul de emisiune „2013”. Reversul monedei redă portretul şi numele domnitorului Constantin Brâncoveanu, biserica mare, foişorul şi paraclisul mănăstirii Hurezi, tetraevangheliarul dăruit mănăstirii de către domnitor şi inscripţia în arc de cerc „TETRAEVANGHELIARUL DE LA HUREZI”.
Icoana Învierii Domnului, acest "praznic al praznicelor şi sărbătoare a sărbătorilor", este, de fapt, icoana Pogorârii la iad, ultima treaptă a scării smereniei Mântuitorului, a drumului Crucii, atingere a adâncului în care zăceau drepţii Vechiului Testament, împreună cu Adam şi Eva. Este icoana în care Dumnezeu-iubire se pogoară la nivelul omului pentru ca pe om să-l ridice la înălţimea Sa.
Constantin Brâncoveanu (născut la 165 şi decedat la data de 15 august 1714) a fost un mare boier, Domnitor al Ţării Româneşti între anii 1688 - 1714 și nepot al domnitorului Şerban Canatacuzino. În perioada în care a domnit, Țara Românească a cunoscut o perioadă de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale. În anul, pe 15 august, a fost executat la Istanbul, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Matei), precum și cu sfetnicul său Ianache Văcărescu. Cu toții sunt venerați de către Biserica Ortodoxă Română, sub numele de Sfinții Mucenici Brâncoveni.
Manastirea Hurezi, ctitorie a familiei Brancoveanu, se afla asezata la poalele line ale Muntelui Capatanii, la marginea satului Romanii de Sus, localitate aflata la o distanta de aproximativ 50 de kilometri inspre vest de Ramnicu-Valcea, pe Drumul National DN 67, in judetul Valcea. Fiind considerata cea mai reprezentativa constructie in stil brancovenesc din intreaga tara, Manastirea Hurezi este poate si cel mai mare ansamblu monahal din Romania. Singuratatea si linistea de odinioara a locului era tulburata doar de cantecele huhurezilor, pasari de noapte, care au si dat denumirea locului. Ansamblul monahal de la Hurezi se intinde pe mai mult de trei hectare, cuprinzand manastirea propriu-zisa, Biserica Bolnita, Schitul Sfintilor Apostoli si Schitul Sfantul Stefan. Acestora li se poate adauga, in mod firesc, si Biserica Sfintii Ingeri, ctitorita tot de unul dintre staretii manastirii celei mari, aflata putin mai la sud de incinta manastirii. Incepand cu anul 1993, manastirea de la Hurezi se afla pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Manastirea Hurezi prezinta doua incinte: prima incinta este delimitata de ziduri din caramida, nu foarte inalte, care cuprind atat manastirea, cat si schiturile acesteia, in vreme ce a doua incinta este fortificata si deosebit de inalta, avand cladiri pe trei laterale, iar spre rasarit un zid inalt. In centrul incintei principale se afla biserica cea mare de la Hurezi. Intrarea principala este asezata pe latura de miazazi, sub o bolta larga care, la vreme de necazuri, se inchidea cu o poarta masiva de lemn, ferecata cu fier, existenta si astazi, in forma ei originala. Intrarea este asezata sub turnul-clopotnita, in care se afla, pana astazi, patru clopote mari, avand intre 300 si 1.000 de kilograme. Pe trei clopote sta scris, pana astazi, numele Sfantului Constantin Brancoveanu, credincios domnitor. Biserica cea mare a Manastirii Hurezi, inchinata Sfintilor Imparati Constantin si Elena, a fost ctitorita, intre anii 1693-1697, de catre Sfantul Constantin Brancoveanu. Biserica cea mare are o lungime de 32 de metri si o inaltime de 14 metri, fiind zidita in forma de cruce si impartita in pridvor, pronaos, naos si Altar. Adesea s-a spus ca arhitectura acesteia a avut drept model biserica din Manastirea Curtea de Arges. Dintre mesterii renumiti de la Hurezi, ii mentionam pe: Manea, vataful zidarilor, pe Istrate lemnarul si pe Vucasin Caragea, pietrarul, toti trei fiind zugraviti pe perete, in pridvorul bisericii celei mari. In dreapta si stanga clopotnitei, pe cele trei laturi sunt chiliile randuite pe doua nivele, suprapuse, in fata carora se gaseste cate o galerie cu arcade in semicerc, sustinuta de stalpi de piatra. Tot in latura de miaza-zi, la etaj, unde au fost casele domnesti compuse din sali mai frumos boltite, cu calote sferice pe arcade lungi, sprijinite pe monumentale coloane de piatra, la capiteluri si baze, acum este expusa interesanta si valoroasa colectie de obiecte si icoane bisericesti ale manastirii, un pretios tezaur cultural-national. Paraclisul de la Hurezi, situat la mijlocul laturii de apus a incintei, drept in fata bisericii, ridicat in anul 1697, este unul dintre cele mai reusite monumente din aceasta epoca. Planul lui consta dintr-un naos patrat, dominat de turla octogonala, admirabil proportionata, cu opt ferestre, acum singurul izvor de lumina al zilei, dintr-un altar semicircular. Pictura din paraclis este lucrata in fresca, de catre zugravii Preda si Marin, mesteri din aceeasi scoala brancoveneasca, fiind pastrata in conditii optime. Din tema iconografica nu lipsesc Sfintii Imparati Constantin si mama sa Elena si bogata familie a Brancoveanului. Tampla din lemn e fin sculptata si decorata cu aur si culori, aproape tot asa de vii, cum a fost initial. Sub paraclis, la parter, se afla trapeza, sala de mese a manastirii, frumos boltita printr-o calota sferica, sprijinita pe arcuri joase si puternice. Pictura in fresca a acesteia, executata intre anii 1705-1706, este o desfatare spirituala si se pastreaza in conditii excelente. Una dintre podoabele arhitecturale, care da Manastirii Hurezi un aer de sarbatoare, este Foisorul vrednicului egumen si iubitor de arta, Dionisie Balacescu, fiind ridicat intre anii 1725-1753, ca opera a pietrarului Iosif. Biserica Sfintii Imparati Constantin si Elena (biserica mare) este construita in plan triconic, cu cate o turla poligonala pe naos si pronaos; are un pridvor deschis, sustinut de coloane din piatra sculptate, constructia lui fiind specifica stilului brancovenesc. Usa de la intrare are ancadramente in marmura, deasupra ei fiind asezata pisania cu stema tarii Romanesti si a Cantacuzinilor. Biserica cea mare de la Hurezi a fost zugravita in fresca de catre zugravii Constantin, Ioan, Andrei, Stan, Neagoe si Ioachim. Pe peretii acesteia, incepand inca din pridvor, se afla asezati nenumarati sfinti, cat si scene biblice si istorice, precum Sinoadele Ecumenice. Manastirea Hurezi, importanta si valoroasa asezare monahala, reprezinta cel mai vast ansamblu de arhitectura medievala pastrat in Tara Romaneasca. Langa manastire au fost zidite mai multe locasuri de rugaciune, deosebit de frumoase, fiecare imbinand armonios stilul bizantin cu cel romanesc
*** 
VORBE DE DUH
DE LA ÎNAINTAŞI
LA ROCHEFOUCAULD (1613 - 1680)
scriitor şi nobil francez 
  1. Simplitatea e pecetea adevărului.
  2. Elocinața constă în a spune tot ce trebuie și a nu spune decât ce trebuie.
  3. Spiritele mediocre condamnă de obicei tot ce depăşeşte inteligenţa lor.
  4. Prudenţa şi dragostea nu sunt făcute una pentru cealaltă; când dragostea creşte, prudenţa slăbeşte. 
___________xxx__________

CÂTEVA INSIGNE 
ŞI PLACHETE ROMÂNEŞTI
DIN MUNICIPIUL BUZĂU

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române),  PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).   

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderant metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini  reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de  identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.  
Insignă - 25 de ani * 1974 - 1999
Dispensarul policlinic militar - Buzău
Centrul militar de sănătate Buzău (Policlinica militară) a fost înfiinţat în anul 1974 şi este situat pe bulevardul Unirii, la numărul 138. Clădirea veche, din stânga fotografiei aplicate, este Biblioteca judeţeană "Vasile Voiculescu", iar cea din dreapta, mai nouă, este Comenduirea Garnizoanei Buzău. Printre cele două clădiri se distinge o poartă de acces care conduce spre Dispensarul policlinic militar Buzău, situat în spatele Bibliotecii jedeţene.
Insignă - C.T.A.(Centrul de Transmisiuni al Armatei)
La nivelul fiecărei mari unităţi a armatei române este organizat şi funcţionează câte un Centru de Transmisiuni. Acesta are misiunea de a coordona toate legăturile de transmisuni între unităţile subordonate şi între acestea şi marea unitate. Precizez că la Buzău a existat cu ani în urmă o mare unitate de arme întrunite - Armata a II-a. 
Insignă - 125 de ani * 1873 - 14 iulie - 1998
(Arma Transmisiuni)
Prin Decretul 1303/14 iulie 1873 s-a înfiinţat prima subunitate de telegrafie din armata română – secţia de telegrafie din cadrul companiei de minari a batalionului de geniu (1 şef secţie, 15 manipulatori, şefi de ateliere şi 30 de lucrători telegrafişti.Această dată marchează ziua de naştere a trupelor de transmisiuni şi se sărbătoreşte în fiecare an ca "Ziua transmisioniştilor militari” Primul ofiţer telegrafist din armată a fost cpt. Grigore Giosan , comandantul companiei de minari; el este şi întemeietorul primei şcoli de telegrafie militară. În anul 1874, în  înzestrarea secţiei de telegrafie au intrat primele trăsuri de specialitate , dotate cu aparate telegrafice morse, sârmă şi cablu pentru realizarea circuitelor telegrafice de campanie. 
La data de 28 mai 1874 se înfiinţează 4 secţii de telegrafie , câte una pentru fiecare companie de geniu compuse identic (un şef secţie, 2 sergenţi manipulatori şi şefi de ateliere, patru caporali manipulatori şi şefi de ateliere şi 26 lucrători telegrafişti). Cele 4 secţii de telegrafie au fost destinate pentru Diviziile 1,2,3 şi 4 concentrate în toamna anului 1876 în vederea pregătirii pentru un eventual război în Balcani. 
La data de 1 aprilie 1884 s-a înfiinţat Regimentul 1 Geniu (Înaltul Decret nr. 1070 din 27.03.1884) care avea în organică 4 batalioane de geniu, fiecare cu câte o companie de telegrafie şi C.F., fiecare companie dotată cu: 4 trăsuri de staţiune, 4 trăsuri de bobine cu sârmă, cablu, 2 trăsuri cu pari şi 2 furgoane model 1884.
În anul 1884 s-a introdus în dotarea armatei telefonul , fiecare companie de telegrafie şi C.F. având în dotare câte 10 aparate telefonice Siemens. În anul 1887 s-a înfiinţat "Şcoala săpătorilor şi telegrafiştilor cavaleriei” în cadrul Regimentului 1 Geniu, sub conducerea cpt. C.N. Hîrjeu.
Plachetă - 120 de ani * 1873 - 14 iulie - 1993
(Arma Transmisiuni)
În anul 1888 s-au introdus în armată porumbeii călători şi telegrafia optică cu aparate Mongin (de producţie franceză care foloseau oglinzile concave şi un bec electric pentru proiectorul de semnalizare şi codul Morse pentru transmiterea semnalelor). 
Subunităţile de telegrafie au fost folosite pentru realizarea liniilor telefonice şi telegrafice la fortificaţiile cetăţii Bucureşti, Capul de Pod de la Cernavodă şi liniile Focşani –Nămoloasa– Galaţi. Prin Decizia Ministerială nr. 134 din anul 1903 s-a creat "Reţeaua de corespondenţă prin porumbei călători” având la Bucureşti staţiunea centrală columbofilă şi staţiuni columbofile ( cu ştampilă proprie) în Bucureşti (Regimentul 1 Geniu), Râmnicu-Vâlcea (Regimentul nr. 2 Vâlcea), Craiova (Batalionul de Vânători), Slatina (Regimentul 3 Olt), Focşani (Regimentul 2 Geniu), Galaţi (Regimentul 11 Siret), Tecuci (Regimentul 24 Tecuci). În anul 1908 au intrat în dotarea armatei primele trei staţii radio TFF tip "Telefunken” cu scântei, model K.p.s. În anul 1925 s-au cumpărat din Franţa primele staţii radio cu tuburi electronice (de 1 şi 2 kW) şi 1 post gonio (tip "Levy”). În anul 1925 fabricile româneşti "Energia” de la Cluj şi Timişoara au început să producă telefoane şi centrale telefonice de campanie, după licenţă suedeză, model Ericsson; 
Plachetă * 1873 - 14 iulie - 2008
135 de ani de la înfiinţarea primei subunităţi 
de telegrafie militară din armata României - 14 iulie 1873 
La data de 1 august 1923 Regimentul de Specialităţi şi-a schimbat denumirea în Regiment de Transmisiuni organizat astfel: Batalionul transmisiuni cu 2 companii t.f.f., 1 companie telegraf "Hughes” şi 1 secţie columbofilă; Batalionul tehnic cu 2 companii proiectare, 1 companie tehnică, o secţie fotocinema şi 1 companie depozit.
În anul 1930 Fabrica "Standard” din Bucureşti a început să construiască telefoane şi centrale telefonice de campanie de 6 şi 30 numere;
Prin Înaltul Decret 497/1 aprilie 1932 s-au înfiinţat Brigada de Transmisiuni şi Regimentele 2 şi 3 Transmisiuni la Bucureşti, Câmpina şi respectiv Braşov. Înfiinţarea celor două regimente s-a făcut prin scoaterea din organica celor 7 regimente de pionieri a batalionului de transmisiuni şi gruparea lor în regimente cu organizare similară pe 3 batalioane. Se poate aprecia că această reorganizare este primul pas semnificativ în separarea armei transmisiuni de arma geniu; este prima dată când cele trei regimente de transmisiuni sunt subordonate unei mari unităţi de aceeaşi armă, cu toate că ele vor rămâne în subordinea Direcţiei Superioare şi Comandamentului Geniului încă o perioadă mare de timp.

Municipiul Buzău este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Buzău, din regiunea istorică Muntenia, România. Având 115494 locuitori la recensământul din anul 2011, este al optsprezecelea oraş ca populaţie din România. Orașul se află pe malul drept al râului Buzău, în dreptul ieșirii acestuia dintre dealurile subcarpatice de curbură, într-o regiune cu climă temperată. Buzău, al cărui nume este atestat documentar din anul 376 E.N, a fost un important   târg și sediu episcopal ortodox în Evul Mediu. Activitățile economice principale din oraș în epoca medievală au fost comerțul și agricultura. După încheierea unei perioade de distrugeri succesive în secolele XVII - XVIII, economia Buzăului a căpătat și o importantă componentă industrială, în paralel cu dezvoltarea unui sistem de învățământ. În această perioadă a fost construit și Palatul Comunal, clădirea emblematică a orașului, a fost amenajat Parcul Crâng, principala zonă verde și, tot atunci, Buzău a devenit un important nod feroviar. În perioada comunistă, orașul s-a extins mult, triplându-și populația, și au fost construite numeroase fabrici, din care mare parte funcționează și astăzi. Istoria scrisă a orașului începe odată cu cea a Ţării Româneşti, statutul său de târg și punct de vamă fiind certificat de un document din timpul voievodului Dan al II-lea. Descoperirile arheologice din culturile Gumelniţa și Monteoru arată prezența omului în regiune înaintea erei creștine. Un document din anul 376 menționează un râu cu numele Mousaios, aceasta fiind cea mai veche atestare a numelui orașului, nume pe care l-a primit de la acest râu, pe al cărui mal se află. În perioada medievală a existat și o cetate a Buzăului, despre care s-au păstrat doar câteva mențiuni în documente străine, iar târgul, menționat ca fiind deja existent la 1431, a devenit și sediu episcopal ortodox în secolul al XVI-lea. Începând cu secolul al XVII-lea, a început o perioadă în care numeroase lupte și invazii, precum și dezastre naturale (epidemii, cutremure), au condus la distrugerea și depopularea Buzăului. Orașul însă a fost mereu reconstruit, localnicii punând imaginea păsării Phoenix pe stema orașului, ca simbol al renașterii. Sus am postat stema veche, comunistă şi actuală, precum şi o poză recentă sediului Primăriei Buzău - Palatul Comunal.

_____________ooOoo_____________

PERSONALITĂŢI POLITICE 
PE BANCOTELE LUMII
500 franci 1997 - Burundi
Melchior Ndadaye a trait în perioada anilor 1953 - 1993 şi a condus pentru puţin timp statul burundez, ca preşedinte, fiind asasinat în anul 1993. 

Câteva vignete de pe  notgelduri
(bancnote locale, de necesitate) germane

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 22.12.2013