duminică, 19 septembrie 2021

Mo - M - oN 52

1.  În data de 26 august 2021 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial trei monede comemorative pentru a marca 30 de ani de la Proclamarea Independenței  Republicii Moldova. Setul de trei monede reprezintă un parcurs istoric de 30 de ani – trecutul, prezentul și viitorul. Fiecare monedă a preluat câte un titlu celebru al unei poezii, puse pe muzică, și devenit șlagăr național.
Eu vă prezint aici moneda comemorativă de 50 lei cu genericul "O libertate, sfântă libertate". În planul central al aversului, în interiorul unui cerc periferic continuu,  este reprezentată Stema Republicii Moldova, în partea de sus este inscripționat anul emiterii monedei “2021”, în partea de jos este inscripționată valoarea monedei “50 LEI” și periferic circular, pe părțile laterale, sunt gravate inscripțiile”REPUBLICA” - în stânga și  ”MOLDOVA” – în dreapta. În câmpul reversului, în interiorul unui cerc periferic continuu, este redată imaginea stilizată a trei mâini în culorile tricolorului pe fundalul unei mulțimi de mâini. În partea superioară, cu majuscule, este gravată inscripția: “O LIBERTATE SFÂNTĂ LIBERTATE”, iar în partea inferioară este gravat anul proclamării independenței Republicii Moldova: “1991”. Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoarea nominală – 50 lei, data emiterii – 26 august 2021, seria – evenimente istorice, material (compoziție) – argint, puritatea – 99,9%, forma – rotundă, diametrul – 32 milimetri, greutatea – 20 grame, cant – zimțat, calitate – proof și tiraj – 500 exemplare. 
Ziua Independenței este ziua națională a Republicii Moldova. Mișcarea de eliberare națională din anii 1989 – 1991 a culminat cu Marea Adunare Națională, de la care a început o nouă cronologie de renaștere a celor mai de preț valori care dau amprenta unui popor – istoria, limba ;i identitatea națională. Astfel la 27 august 1991, sute de mii de cetățeni au purces din toate colțurile țării spre capitală pentru a se reuni în piața care poartă astăzi numele evenimentului de neuitat. A fost un cuget și o manifestare unică de spirit național care și-a dat votul istoric pentru Declarația de Independență a Republicii Moldova, adoptată apoi de către deputații din primul parlament. 
Redau mai jos Declarația de Independență a Republicii Moldova:
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA, constituit în urma unor alegeri libere și democratice,
AVÎND ÎN VEDERE trecutul milenar al poporului nostru și statalitatea sa neîntreruptă în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale;
CONSIDERÎND actele de dezmembrare a teritoriului național de la 1775 și 1812 ca fiind în contradicție cu dreptul istoric și de neam și cu statutul juridic al Țării Moldovei , acte infirmate de întreaga evoluție a istoriei și de voința liber exprimată a populației Basarabiei și Bucovinei;
SUBLINIIND dăinuirea în timp a moldovenilor în Transnistria – parte componentă a teritoriului istoric și etnic al poporului nostru;
LUÎND ACT de faptul că Parlamentele multor state în declarațiile lor consideră înțelegerea încheiată la 23 august 1939, între Guvernul URSS și Guvernul Germaniei, ca nulă ab initio și cer lichidarea consecințelor politico-juridice ale acesteia, fapt relevat și de Conferința internațională „Pactul Molotov-Ribbentrop și consecințele sale pentru Basarabia” prin Declarația de la Chișinău, adoptată la 28 iunie 1991;
SUBLINIIND că fără consultarea populației din Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța, ocupate prin forță la 28 iunie 1940, precum și a celei din RASS Moldovenească (Transnistria), formată la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al URSS, încălcînd chiar prerogativele sale constituționale; a adoptat la 2 august 1940 „Legea URSS cu privire la formarea RSS Moldovenești unionale”, iar Prezidiul său a emis la 4 noiembrie 1940 „Decretul cu privire la stabilirea graniței între RSS Ucraineană și RSS Moldovenească”, acte normative prin care s-a încercat, în absența oricărui temei juridic real, justificarea dezmembrării acestor teritorii și apartenența noii republici la URSS;
REAMINTIND că în ultimii ani mișcarea democratică de eliberare națională a populației din Republica Moldova și-a reafirmat aspirațiile de libertate, independență și unitate națională, exprimate prin documentele finale ale Marilor Adunări Naționale de la Chișinău din 27 august 1989, 16 decembrie 1990 și 27 august 1991, prin legile și hotărîrile Parlamentului Republicii Moldova privind decretarea limbii române ca limbă de stat și reintroducerea alfabetului latin, 31 august 1989, drapelul de stat, din 27 aprilie 1990, stema de stat, din 3 noiembrie 1990, și schimbarea denumirii oficiale a statului, din 23 mai 1991;
PORNIND de la Declarația suveranității Republicii Moldova, adoptată de Parlament la 23 iunie 1990, și de la faptul că populația Republicii Moldova, exercitînd dreptul său suveran, nu a participat la 17 martie 1991, în ciuda presiunilor exercitate de organele de stat ale URSS, la referendumul asupra menținerii URSS;
ȚINÎND SEAMA de procesele ireversibile ce au loc în Europa și în lume de democratizare, de afirmare a libertății, independenței și unității naționale, de edificare a statelor de drept și de trecere la economia de piață:
REAFIRMÎND egalitatea în drepturi a popoarelor și dreptul acestora la autodeterminare, conform Cartei ONU, Actului final de la Helsinki și normelor de drept internațional;
APRECIIND, din aceste considerente, că a sosit ceasul cel mare al săvîrșirii unui act de justiție, în concordanță cu istoria poporului nostru, cu normele de morală și de drept internațional,
PROCLAMĂ solemn, în virtutea dreptului popoarelor la autodeterminare, în numele întregii populații a Republicii Moldova și în fața întregii lumi:
REPUBLICA MOLDOVA ESTE UN STAT SUVERAN, INDEPENDENT ȘI DEMOCRATIC, LIBER SĂ-ȘI HOTĂRASCĂ PREZENTUL ȘI VIITORUL FĂRĂ NICI UN AMESTEC DIN AFARĂ, ÎN CONFORMITATE CU IDEALURILE ȘI NĂZUINȚELE SFINTE ALE POPORULUI ÎN SPAȚIUL ISTORIC ȘI ETNIC AL DEVENIRII SALE NAȚIONALE.
În calitatea sa de STAT SUVERAN și INDEPENDENT, REPUBLICA MOLDOVA:
SOLICITĂ tuturor statelor și guvernelor lumii recunoașterea independenței sale, astfel cum a fost proclamată de Parlamentul liber ales al Republicii, și își exprimă dorința de interes comun cu țările europene, cu toate statele lumii, fiind gata să procedeze la stabilirea de relații diplomatice cu acestea, potrivit normelor de drept internațional și practicii existente în lume în această materie.
ADRESEAZĂ Organizației Națiunilor Unite cererea de a fi admisă ca membru cu drepturi depline în organizația mondială și în agențiile sale specializate;
DECLARĂ că este gata să adere la Actul final de la Helsinki și la Carta de la Paris pentru o nouă Europă, solicitând, totodată, să fie admisă cu drepturi egale la Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa și la mecanismele sale:
CERE Guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste să înceapă negocieri cu Guvernul Republicii Moldova privind încetarea stării ilegale de ocupație a acesteia și să retragă trupele sovietice de pe teritoriul național al Republicii Moldova;
HOTĂRĂȘTE ca pe întregul său teritoriu să se aplice numai Constituția, legile și celelalte acte normative adoptate de organele legal constituite ale Republicii Moldova;
GARANTEAZĂ exercitarea drepturilor sociale, economice, culturale și a libertății politice ale tuturor cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv ale persoanelor aparținînd grupurilor naționale, etnice, lingvistice și religioase, în conformitate cu prevederile Actului final de la Helsinki și ale documentelor adoptate ulterior, ale Cartei de la Paris pentru o nouă Europă.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
***
Lansarea acestei monede în circuitul numismatic mondial s-a făcut pe acordurile melodiei “Libertate” a compozitorului Anatol Dumitraș, pe versurile lui Ion Hadârcă și interpretată de Angela Bucico. Dacă vreți să ascultați această melodie o gasiți pe youtube la adresa:
https://www.youtube.com/watch?v=uOLvaC_GmGs
2.  În data de 26 august 2021 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial trei monede comemorative pentru a marca 30 de ani de la Proclamarea Independenței  Republicii Moldova. Setul de trei monede reprezintă un parcurs istoric de 30 de ani – trecutul, prezentul și viitorul. Fiecare monedă a preluat câte un titlu celebru al unei poezii, puse pe muzică, și devenit șlagăr național.
 
Eu vă prezint aici moneda comemorativă de 50 lei cu genericul "Inima mea e Moldova". În planul central al aversului, în interiorul unui cerc periferic continuu,  este reprezentată Stema Republicii Moldova, în partea de sus este inscripționat anul emiterii monedei “2021”, în partea de jos este inscripționată valoarea monedei “50 LEI” și periferic circular, pe părțile laterale, sunt gravate inscripțiile”REPUBLICA” - în stânga și  ”MOLDOVA” – în dreapta. În câmpul reversului, în interiorul unui cerc periferic continuu, este redată imaginea stilizată a unei inimi în culorile tricolorului. În partea superioară, cu majuscule, este gravată inscripția: “INIMA MEA E MOLDOVA”, iar în partea inferioară este gravată inscripția: “30 DE ANI DE INDEPENDENȚĂ”. Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoarea nominală – 50 lei, data emiterii – 26 august 2021, seria – evenimente istorice, material (compoziție) – argint, puritatea – 99,9%, forma – rotundă, diametrul – 32 milimetri, greutatea – 20 grame, cant – zimțat, calitate – proof și tiraj – 500 exemplare.
Ziua Independenței este ziua națională a Republicii Moldova. Mișcarea de eliberare națională din anii 1989 – 1991 a culminat cu Marea Adunare Națională, de la care a început o nouă cronologie de renaștere a celor mai de preț valori care dau amprenta unui popor – istoria, limba și identitatea națională. Astfel la 27 august 1991, sute de mii de cetățeni au purces din toate colțurile țării spre capitală pentru a se reuni în piața care poartă astăzi numele evenimentului de neuitat. A fost un cuget și o manifestare unică de spirit național care și-a dat votul istoric pentru Declarația de Independență a Republicii Moldova, adoptată apoi de către deputații din primul parlament.
***
Lansarea acestei monede în circuitul numismatic mondial s-a făcut pe acordurile melodiei “Inima mea e Moldova” a compozitorului Ion Aldea-Teodorovici, pe versurile lui Simion Gimpu și interpretată de Ion Suruceanu. Dacă vreți să ascultați această melodie o gasiți pe youtube la adresa:
https://www.youtube.com/watch?v=N5shGyTAkWE&feature=youtu.be
3.  În data de 26 august 2021 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial trei monede comemorative pentru a marca 30 de ani de la Proclamarea Independenței  Republicii Moldova. Setul de trei monede reprezintă un parcurs istoric de 30 de ani – trecutul, prezentul și viitorul. Fiecare monedă a preluat câte un titlu celebru al unei poezii, puse pe muzică, și devenit șlagăr național.
Eu vă prezint aici moneda comemorativă de 50 lei cu genericul "Cât trăim pe acest pământ". În planul central al aversului, în interiorul unui cerc periferic continuu,  este reprezentată Stema Republicii Moldova, în partea de sus este inscripționat anul emiterii monedei “2021”, în partea de jos este inscripționată valoarea monedei “50 LEI” și periferic circular, pe părțile laterale, sunt gravate inscripțiile”REPUBLICA” - în stânga și  ”MOLDOVA” – în dreapta. În câmpul reversului, în interiorul unui cerc periferic continuu, este redată imaginea stilizată a unui curcubeu în culorile tricolorului, inclusiv diverse elemente grafice tot în culorile curcubeului. În partea superioară, cu majuscule, este gravată inscripția: “CÂT TRĂIM PE ACEST PĂMÂNT”, în partea de mijloc este gravată inscripția: “TOTUL VA FI BINE”, iar în partea de jos este gravat anul emiterii monedei: ”2021”. Mesajul de speranță “Totul va fi bine” este preluat din campania internațională cu același nume, la care au aderat copiii din Republica Moldova, el fiind transmis către toate generațiile. Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoarea nominală – 50 lei, data emiterii – 26 august 2021, seria – evenimente istorice, material (compoziție) – argint, puritatea – 99,9%, forma – rotundă, diametrul – 32 milimetri, greutatea – 20 grame, cant – zimțat, calitate – proof și tiraj – 500 exemplare.
Ziua Independenței este ziua națională a Republicii Moldova. Mișcarea de eliberare națională din anii 1989 – 1991 a culminat cu Marea Adunare Națională, de la care a început o nouă cronologie de renaștere a celor mai de preț valori care dau amprenta unui popor – istoria, limba și identitatea națională. Astfel la 27 august 1991, sute de mii de cetățeni au purces din toate colțurile țării spre capitală pentru a se reuni în piața care poartă astăzi numele evenimentului de neuitat. A fost un cuget și o manifestare unică de spirit național care și-a dat votul istoric pentru Declarația de Independență a Republicii Moldova, adoptată apoi de către deputații din primul parlament.
***
Lansarea acestei monede în circuitul numismatic mondial s-a făcut pe acordurile melodiei “Cât trăim pe acest pământ” a compozitorului Tudor Chiriac, pe versurile lui Nicolae Dabija și interpretată de Alex Calancea Band. Dacă vreți să ascultați această melodie o gasiți pe youtube la adresa:
https://www.youtube.com/watch?v=s_GBntMDaGw

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

CÂTEVA MEDALII
ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc. 

Mihai Viteazul 1558 - 1601 Șelimbăr 1599 - 2019
Mihai Viteazul, primul domnitor care a reuşit să unească cele trei provincii româneşti, a trăit între 1558 şi 1601. Domnitorul a avut un caracter dârz şi şi-a folosit de toate mijloacele, inclusiv de cuceririle amoroase, pentru a-şi duce la îndeplinire năzuinţele. Mihai Viteazul a rămas în istorie ca primul domnitor care a reuşit să unească cele trei provincii româneşti: Moldova, Ardealul şi Ţara Românescă. Pentru a-şi realiza scopurile, Mihai Viteazul s-a folosit de oricine, chiar şi de ibovnicele sale. Istoricii sunt de părere că s-a căsătorit cu Doamna Stanca pentru a reuşi să acceadă la putere. Nu se cunoaşte cu exactitate locul naşterii. Mihai Viteazul s-a născut, după unele surse, în Oraşul de Floci sau Târgul de Floci (n.r. - denumire care vine de la târgul de lână care funcţiona aici) situat la vărsarea Ialomiţei în Dunăre, localitate azi dispărută. Alte documente, aflate în custodia Academiei Române, precum şi specificaţiile din Condica episcopiei Rîmnicului, atestă că Mihai Viteazul s-ar fi născut la Drăgoeşti, localitate aflată pe partea stîngă a Oltului, judeţul Vâlcea. Mihai Viteazul a crescut fără tată. Potrivit unor istorici, Mihai Viteazu este fiul nelegitim al lui Pătraşcu cel Bun, domnitor al Ţării Româneşti. Argumentul principal împotriva acestei variante este acela că Mihai Viteazu s-a născut în anul 1558, la un an după moartea lui Pătraşcu cel Bun. Astfel, este greu de crezut că acesta a avut relaţii extraconjugale în anul morţii sale, având în vedere faptul că a murit în urma unei lungi boli.Mama lui Mihai Viteazul, de viţă nobilă sau comerciantă de rachiu. Există două versiuni care circulă cu privire la mama lui Mihai Viteazul, Teodora Cantacuzino. Potrivit celor mai mulţi istorici, ea este de neam grecesc şi se trage din vechea familie bizantină a Cantacuzinilor, fiind soră cu Iane Epirotul, care a ajuns ban al Olteniei şi reprezentantul domnului Munteniei la Constantinopol, o persoană foarte influentă. „Un personaj extraordinar, Mihail Cantacuzino, poreclit Şaitanoglu sau Şeitanoglu, adică, în turceşte, „fiul Satanei”. Se zice că mama lui Mihai Viteazul ar fi fost sora lui Şeitanoglu. În orice caz, e aproape sigur acum, după documente recent descoperite, că a fost o Cantacuzină venită să facă mare negoţ în Ţara Românească, iar cu banii şi insistenţele rudelor ei pe lângă marele vizir a fost ales Mihai Viteazul domnitor“, notează istoricul Neagu Djuvara în lucrarea „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri“. Conform altor surse, Teodora era vânzătoare de rachiu, originară din Târgul de Floci, iar tatăl lui Mihai era grec. Cert este că s-a călugărit spre sfârşitul domniei fiului ei, luând numele monahal de Teofana, şi a murit în anul 1605 sau 1606, fiind înmormântată în biserica mănăstirii Cozia. Domnitorul era un om dintr-o bucată şi foarte hotărât în toate deciziile pe care le lua. De asemenea, se folosea de toate mijloacele pentru a-şi duce la îndeplinire scopurile, de multe ori parafând alianţe cu parteneri pe care nu-i agrea. Mihai Viteazul a fost comerciant de vite. La început, domnitorul a făcut comerţ cu vite şi, apoi, cu giuvaieruri. A cunoscut, astfel, lumea comerţului şi a avut multe de învăţat. A deprins limbile greacă şi turcă, dar a intrat în contact cu marea boierime munteană. Ajunsese să deţină o avere imensă. Cumpărase din 44 de sate, în timp ce un boier obişnuit avea 8-9 sate. Mihai Viteazu s-a căsătorit la vârsta de 27 de ani cu doamna Stanca, descendenta unei mari familii de boieri. Ea era nepoata banului Dobromir al Craiovei şi a logofătului Gheorghe din Corbi. Provenea din puternicul neam al boierilor din Izvorani, zona Muscelului sau, conform altor surse, dintr-o familie înruditã cu fraţii Buzeşti. Căsătoria cu Doamna Stanca i-a deschis tânărului Mihai drumul spre putere. Astfel, unii istorici contemporani au suspectat o căsătorie din interes. Domnitorul şi Doamna Stanca au avut doi copii, Florica şi Nicolae, cel care avea să ocupe, o perioadă, cât marele voievod era în Ardeal, tronul Ţării Româneşti. Florica avea un farmec special, care a ajuns să-l copleşească chiar şi împăratul Rudolf al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană. Cei doi ajunseseră chiar în pragul căsătoriei. Numai intervenţia energică a mamei acestuia, Maria de Spania, a oprit căsătoria dintre cei doi. Mihai Viteazul a mai avut o fiica, Marula, care s-a născut în anul 1599, dintr-o relaţie a domnitorului cu o ţiitoare cunoscută drept „Tudora din Târgşor“. Mihai nu îşi ascundea relaţiile extraconjugale şi chiar se afişa cu amantele. Astfel, nu a făcut nici un secret din naşterea fiicei sale nelegitime. Domnitorul şi-a vizitat iubita şi fiica în vârstă de doar un an şi i-a oferit un hrisov prin care-i lăsa moştenire, după moartea mamei sale mai multe sate.Relaţia dintre Mihai Viteazul şi soţia, Doamna Stanca, se degradează, astfel că domnitorul îşi îndreaptă afecţiunea în altă direcţie. Surorile Zamfira şi Velica, fiicele lui Ivan Norocea, i-au atras atenţai lui Mihai Viteazul atunci când a ajuns la Alba Iulia. Acestea deveniseră sfătuitoarele apropiate ale domnitorului şi apăreau mereu în preajma lor. Dacă despre, Zamfira istoricii susţin că nu există informaţii certe cu privire la o legătură amoroasă cu Mihai Viteazul, în privinţa Valicăi lucrurile sunt certe. Domnitorul se afişa cu aceasta, iar femeia nutrea speranţa că va deveni Doamnă. Mihai Viteazul apare într-o pictură realizată la Praga de Frans Franken alături de Maria Christierna, Sigismund Bathory, principele Transilvaniei. Unii istorici sugerează că între cei doi a avut loc o poveste amoroasă. A divorţat de acesta, iar succesorul la tronul Transilvaniei, Andrei Báthory, vărul lui Sigismund, îi face avansuri din ce în ce mai agresive. Astfel, Maria Christierna se refugiază la curtea regală de la Pragă. Aceasta i-ar fi pus o vorbă bună lui Mihai la regele Rudolf, pentru a-l sprijini să lupte împotriva lui Andrei Báthory. SURSA – NET Adevărul.ro Târgu Jiu 
Bătălia de la Șelimbăr a avut loc pe data de 28 octombrie 1599 și s-a dat între oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazu și oastea Transilvaniei condusă de cardinalul Andrei Bathory. Bătălia s-a terminat cu victoria clară a armatei condusă de Mihai Viteazu care și-a deschis astfel drumul spre cetatea Alba Iulia, unde a înfăptuit prima unire a Transilvaniei cu Țara Românească. Bilanțul bătăliei a fost impresionant: din rândurile oștirii transilvănene au căzut peste 3000 de oameni, alții 1000 fiind răniți și prizonieri. Pierderile armatei lui Mihai Viteazu au fost de asemenea mari, trupurile celor căzuți, din ambele tabere, fiind adunate de locuitorii Sibiului și depuse într-o groapă comună. Locul înhumării se cheamă și astăzi „Movila lui Mihai”.
Statuia lui Mihai Viteazul din București este o statuie ecvestră din Piața Universității, sectorul3, operă a sculptorului francez Albert-Ernest Carrier-Belleuse (1824-1887) și este primul monument de această factură din Capitală. Materialul documentar necesar pentru realizarea lucrării i-a fost trimis sculptorului de către Alexandru Odobescu și Theodor Aman. În anul 1873, statuia de bronz finalizată și soclul de marmură au fost aduse de la Paris la București. Pe fiecare dintre cele patru cornișe ale soclului este plasată câte o stemă confecționata din bronz, două așezate în fața și în spatele acestuia, evidențiind simbolul heraldic al Țării Românești: vulturul.  Pe cele două părți laterale sunt expuse stema Moldovei cu bourul ;i stema Transilvaniei. Deoarece amplasarea statuii lui Mihai însemna, în optica guvernelor imperiale de la Viena și Istanbul, o manifestare de independență a României, guvernul conservator condus de Lascăr Catargiu a trebuit să adopte o atitudine de tărăgănare a luării măsurilor în urma cărora statuia urma să fie inaugurată, pentru a evita o posibilă încordare diplomatică între România și cele două imperii. După lungi controverse, statuia lui Mihai Viteazul a fost dezvelită la data de 8 noiembrie 1874, în ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, în piața din fața Academiei (în prezent  Palatul Universității) pe locul altarului fostei mănăstiri Sfântul Sava (ctitorită în secolul al XVI-lea de către Ștefan Canatacuzino), în prezența familiei domnitoare, a membrilor guvernului, a corpului diplomatic, a Mitropolitului Nifon, a primarului Gheorghe Manu și a unui numeros public. În timpul războiului pentru cucerirea independenței de stat din anii 1877 – 1878, la 30 august 1877 a fost cucerită reduta otomană Grivița I și armata română a capturat un drapel și trei tunuri. Prin Ordinul de zi din 5 / 17 septembrie 1877 dat și semnat de Domnitorul Carol I, a dispus ca două din tunurile capturate să fie amplasate lângă statuia lui Mihai Viteazul. La 11 / 23 septembrie, tunurile au fost amplasate lângă statuie, în prezența Principesei Elisabeta de Neuwied, soția Domnitorului Carol I. În septembrie 2010, statuia lui Mihai Viteazul a fost mutată în Parcul Izvor, de lângă Palatul Parlamentului din București. Tot aici au fost mutate și celelalte trei statui de la Universitate, pentru a se putea realiza o parcare subterană în centrul Capitalei. După terminarea lucrărilor la parcarea subterană, statuia a fost reinstală la locul ei la 5 mai 2012.
Insigna - Cupa U.T.C. '84 (badminton)
(Uniunea Tineretului Comunist)
Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret şi rezerva de militanţi a Partidului Comunist Român. 
Sus am aplicat stema Uniunii Tineretului Comunist din România, iar mai jos carnetul de membru și drapelul U.T.C..
În timpul Republicii Populare Române, organizaţia s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim U.T.M.) Ea a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația României. 
Badmintonul este un sport în care doi jucători sau două perechi de jucători joacă plasându-se fiecare de câte o parte a unui fileu care împarte terenul dreptunghiular în două jumătăți egale. Cei doi jucători sau două perechi câștigă puncte lovind un fluturaş (minge) cu racheta astfel încât acesta să treacă peste fileu și să aterizeze în terenul advers. Terenul de joc are mărimea de 13,4 x 5,18 m la meciurile de simplu și de 13,4 x 6,1 m la meciurile de dublu. Același teren este folosit și pentru meciurile de simplu și dublu, cu diferența că se trag niște linii despărțitoare vizibile. Terenul este împărțit în două părti egale de un fileu (plasă) cu înălțimea de 1,524 m la mijloc și 1,55 m la capete. Jocul se termină când sportivul (sportivii) câștigă două seturi de 21 puncte.
C.C.P.N. locul 2 - DF (demi-fond) (Clubul Ciclist Principele Nicolae)
Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).
Conform DEX, semifond este denumirea generală a probelor sportive sin atletism, natațe, ciclism, schi, etc desfășurate pe distanțe medii, provenind din cuvintele franceze demi-fond).
Mărturie de botez - Radu Dan Cara-Thasse, născut 20 septembrie 1930,
botezat de Elena și Radu Car-Thasse la 9 noiembrie 1930
Botezat în Isus Hristos 
Mărturiile de botez (în special cele vechi) sunt piese metalice de forma unor monede, medalii, sau jetoane care se conferă copilului și nașilor săi de botez, însemn de respect și amintire. Adeseori acestea sunt confecționate din argint și au forme diferite (în general rotunde, dar si ovale sau chiar poligonale). Mai întotdeauna pe aceste piese este consemnat numele copilului botezat, al nașilor săi de botez, dar și data nașterii și botezului copilului. Adeseori pe mărturiile de botez se gravează și unele imagini (chipul unui bebeluș dezbrăcat, un preot care scufundă bebelușul în scăldătoare sau un porumbel (reprezentând sfântul duh) care se coboară asupra scăldătorii în care este scufundat (botezat) copilul.
Insigna - Mecanizator fruntaș
În timpul regimului comunist s-a instituit un amplu sistem de insigne și medalii prin care se încerca mobilizarea tuturor categoriilor de oameni ai muncii, pentru obținerea de rezultate și mai bune în activitatea fiecăruia. Aici se încadrează și insigna Mecanizator fruntaș. Baterea și conferirea acestui gen de insigne era una din căile și mijloace la îndemână pentru convingerea-impunerea-schimbarea conștiinței cetățenilor. Se vorbea despre “formarea omului nou, constructor și apărător devotat al cuceririlor revoluționare ale poporului. Se cerea astfel o eficiență sporită în toate domeniile de activitate dar și economii de orice fel, la sânge”. Aceste distincții acopereau toate domeniile de activitate, erau confecționate din metal mort, fiind strident colorate și încărcate cu simboluri comuniste. Aici este redat un soare care semnifică speranța românilor într-o viață mai bună.

__________ooOoo__________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ
10 acțiuni nominative în valoare de
trei mii șapte sute cinci zeci lei
SOCIETATEA MARILOR HOTELURI DIN ROMÂNIA
Detalii vignetă de pe bilete spaniole de loterie
Detalii vignetă de pe o acțiune românească
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 19.09.2021

sâmbătă, 18 septembrie 2021

MONUMENTE ALE EROILOR BUZOIENI - COMUNA MIHĂILEȘTI

Mihăilești este o comună din județul Buzău, care include și satele: Colțăneni, Mărgineanu și Satu Nou, ce este situată în sudul județului, în Câmpia Română, fiind traversată prin extremitatea estică (prin satul de reședință) de șoseaua națională DN2. Pe teritoriul comunei, la sud de satul Mihăilești, din această șosea se desprinde șoseaua județeană DJ203C, care o leagă de localitățile Florica, Brădeanu și Pogoanele. La recensământul din anul 2011 comuna număra 2084 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 2136 locuitori), dintre care: români – 69,72%, romi – 26,91% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei buzoiene Mihăilești astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 92,85%, adventiști de ziua a șaptea – 3,79% și restul – nedeclarată sau altă religie. Cea mai veche așezare a comunei este satul Mărgineanu, datând de pe la 1600, în vreme ce satele Mihăilești și Colțăneni au apărut după anul 1830.
În faţa bisericii cu hramul “Sfântul Nicolae” din satul Mărgineanu, au fost ridicate mai multe cruci de piatră, aşezate într-un singur rând, cu morminte false, care cinstesc memoria unor eroi ai satului căzuţi în Al Doilea Război Mondial. Iniţiativa unui localnic de a ridica un monument nu s-a materializat încă. Pomelnicul eroilor satului, fără a se face precizarea în care război au pierit, se păstrează într-o ramă fixată pe perete în naosul bisericii.
În cimitirul aflat împrejurul bisericii cu hramul “Sfinţii Voievozi” din localitatea Mihăilești, se găsesc mai multe cruci din piatră, cu morminte false, care pomenesc numele unor eroi, pomelnicul acestora păstrându-se la biserică. În anul 2007 a fost ridicat un frumos monument aflat în faţa bisericii, în formă de cruce, din marmură, pe faţa căruia este inscripţia “Eroii comunei Mihăileşti. Erou de mii de ori, erou este acela ce se bate şi moare pentru bazda lui şi pentru libertate”, sub care sunt trecute numele eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale. Pe spatele monumentului este inscripţia “Eroii parohiei Mihăileşti, judeţul Buzău” numele preotului, Belşiu Romeo, al primarului, Stan M. Stan, al cântăreţului, Şerban Marian şi al viceprimarului, Moraru Florinel, din iniţiativa cărora s-a ridicat.
 
Monumentul de pe marginea drumului european E85, de pe raza comunei Mihailești, amintește de explozia unui camion încărcat cu azotat de amoniu, ce a avut loc în dimineața zilei de 24 mai 2004. În urma acestei explozii s-au înregistrat 18 morți și 13 răniți. Camionul s-a răsturnat pe marginea drumului și pentru a împiedica deflagrația încărcăturii mai mulți pompieri militari din Buzău au intervenit. La fața locului s-au adunat și câțiva localnici “gură cască” dar și doi reporteri ai televiziunii Antena 1 Buzău, dornici să își facă meseria transmițând operativ de la fața locului. Urmare a vreunei scântei, a scurgerii de combustibil din rezervoarele camionului, în contact cu azotat de amoniu, s-a declanșat o puternică explozie în urma căreia a rezultat un uriaș crater și au pierit șapte pompieri, cei doi jurnaliști și nouă localnici. S-a apreciat că pompierii și jurnaliști pieriți au căzut la datorie ca adevărați eroi. În memoria lor Primăria comunei Mihăilești și Unitatea de pompieri din Buzău au ridicat monumentul de mai sus. Se cuvine să enumăr aici numele acestor eroi: maiorul post mortem Doru-Mihai Mihalache, sublocotenentul post-mortem Romeo Necula, sublocotenentul post-mortem Valentin Cezar Manta, sublocotenentul post-mortem Nicolae Jianu, sublocotenentul post-mortem Silviu Stan, sublocotenentul post-mortem Georgian Medeleanu, sublocotenentul post-mortem Florentin Valentin Oprea, jurnalista Elena Popescu şi jurnalistul Ionuţ Barbu, corespondenţi ai televiziuni Antena 1. Dumnezeu să îi odihnească în pace!

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O INSIGNĂ, 
O PLACHETĂ ȘI O MEDALIE
DIN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa". 

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.  

Conform  DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române),  PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi  se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala). 

Placheta - Palatul brâncovenesc - Potlogi - Dâmbovița - România
Palatul de la Potlogi constituie o emblemă a stilului brâncovenesc. Născut ca un fenomen artistic de sinteză între elemente autohtone și cele de influență atât orientală, cât și occidentală, între tradiție și inovație artistică, stilul brâncovenesc a biruit peste timp. Complexul monumental, care se întinde pe o suprafață de 23.000 de metri pătrați, era alcătuit din mai multe elemente: poarta de intrare, încăperile corpului de gardă, locuinţele slujitorilor curţii, cuhnia, droşcăria, vechea casă boierească și, evident, cel mai important, palatul. Alături se află biserica, înălțată tot de voievod, în 1683, pe când era mare spătar. Ansamblul este format dintr-o incintă dreptunghiulară, compartimentată în trei curți, separate prin șiruri de clădiri cu portice și ziduri: curtea de primire, curtea slujitorilor şi grădinile. Cea mai întinsă dintre curţi este curtea de primire, de formă aproape pătrată, ce se întinde de la intrare până la faţada de sud a palatului. Curtea de serviciu, sau a slujtorilor, era drepunghiulară și ceva mai scurtă. Era situată la stânga celei principale şi avea accesul pe latura de vest a incintei. Cea de a treia curte, care forma grădina, cuprinde toată partea de nord (circa 2/3 din incintă), inclusiv clădirea palatului, până în lunca Sabarului. În anul 1698, Constantin Brâncoveanu a ridicat, din temelii, o curte domnească la Potlogi, în centrul căreia se afla palatul. Curtea de la Potlogi, pe care domnul o ridică la statutul de curte domnească dinastică, a fost zidită pentru Constantin, fiul cel mare și prezumtivul moștenitor al tronului țării. Un boier de încredere, din zonă, care avea curți la Corbii Mari, Mihai Corbeanu, al doilea postelnic, a fost numit ca ispravnic al lucrărilor de edificare a noii reședințe domnești. Logofătul Radu Greceanu, cronicarul oficial al domnitorului, nota cum, în iulie 1698, “măria sa în București n-au mai șezut, ci s-a ridicat de au mers la Potlogi, de au văzut casele mării sale ce se lucra acolo ˮ.Nucleul spațiului aulic era palatul domnesc, unul dintre cele mai prețioase monumente de arhitectură civilă românească medievală. Are în componența sa pivniță, parterul și etajul. Pe cele patru laturi existau patru scări, dintre care astăzi se păstrează numai două, ce facilitau accesul dinspre palat spre curte și grădini. 
La nivelul parterului, pe jumătate îngropată, se află pivnița. Este încadrată simetric de camere de seviciu la est și vest, precum și de logia nordică a parterului. Pivnița, cu accesul prin colțul de sud-est al palatului, era boltită în calote, sprijinite de un stâlp central. Deasupra acestui stâlp se afla o ascunzătoare boltită, care facea legătura cu camera tezaurului, situată la etaj, dar și cu exteriorul, printr-un culoar boltit, care se mai păstrează intact și azi. Etajul era compartimentat conform unor criterii funcționale complexe, cuprinzând o sală de ospețe, apartamentele doamnei și alte domnului, camera tezaurului, loggie, umblători și un sacnasiu. Încăperile etajului erau luminate prin ferestre mari, arcuite la partea superioară. Pereții interiori, ca și cei exteriori, erau decorați cu stucaturi, cu influențe decorative aparținând atât stilului Renașterii italiene târzii cât și stilului oriental.Pisania Palatului Domnesc are următorul conținut:„Aceste case din temelia lor sunt înălţate de luminatul domn Io Constantin Basarab Voevod fiului său Constantin Brâncoveanu, începându-le şi sfârşindu-le la leat 7206 (1698) şi la al zecelea an al domniei sale, ispravnic fiind Mihai vtori postelnic Corbeanulˮ.
Insigna - Primăria orașului Pucioasa
Pucioasa este un oraș în județul Dâmbovița, care include și satele: Bela, Diaconești, Glodeni, Malurile, Miculești și Pucioasa-Sat. În trecut, localitatea purta numele Podurile, însă o dată cu dezvoltarea băilor și-a însușit numele Pucioasa. Economia orașului se bazează în proporție covârșitoare pe turism, dar și pe comerț, transport și exploatarea ghipsului din cariera de ghips. Pucioasa este așezată pe cursul mijlociul al văii Ialomiței, la 20 km depărtare de municipiul Târgoviște, în zona dealurilor subcarpatice, a căror înălțime depășesc cu puțin 600 metri și sunt situate la 390 metri deasupra nivelului mării. Orașul se află la o distanță aproximativ egală față de București și Brașov, la 100 de km de fiecare. Localitatea s-a format în jurul anului 1760 prin contopirea așezărilor Șerbănești (atestată documentar la 26 septembrie 1538) cu Podurile de Jos și Podurile de Sus (menționate documentar în 1461) și cu satul Zărăfoaia. Prima atestare documentară a orașului datează încă din 20 septembrie 1649, apărând ca "Piatra Pucioasa". După anul 1828, când izvoarele sulfuroase au fost descoperite de un medic militar rus ajuns aici în timpul ocupației țariste a Țării Românești, Pucioasa s-a dezvoltat ca stațiune balneoclimaterică, luând denumirea de Pucioasa, datorită apelor minerale sulfuroase concentrate de aici, numite popular pucioasă. Procesul de amenajare a băilor de la Pucioasa a continuat în 1873 cu participarea la Expoziția de la Viena, prilej cu care apele au fost analizate de specialiști austrieci; începând cu 1875, Consiliul Județean a cumpărat un teren pentru amenajarea unor spații publice și patru ani mai târziu l-a însărcinat pe arhitectul Kertsch din Galați să construiască stabilimentul. Înainte ca acesta să fie construit, turiștii închiriau locuințe de la localnici și li se aducea apă pentru baie în butoaie la locuințele închiriate. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Pucioasa era o stațiune balneară parte a satului Șerbănești, aflat în comuna Șerbănești-Podurile, reședința plaiului Ialomița-Dâmbovița, județul Dâmbovița. La începutul secolului al XIX-lea, datorită finalizării băilor de la Pucioasa, comuna Șerbănești-Podurile a luat numele de Pucioasa, iar comuna Bela a fost desființată și inclusă în aceasta. În anul 1950, orașul a devenit reședința raionului Pucioasa din regiunea Prahova, dar în 1962 a pierdut acest statut, raionul fiind inclus în întregime în raionul Târgoviște al regiunii Ploiești. În 1968, satele Podurile de Jos, Scarlenta și Șerbănești au fost desființate și incluse în orașul propriu-zis; tot atunci, regiunile au fost desființate iar Pucioasa a redevenit oraș al județului Dâmbovița. La recensământul populației din anul 2011 orașul număra 14254 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 15263 locuitori), dintre care: români – 94,65% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului dâmbovițean Pucioasa astăzi se prezintă astfel: ortodocși – 92,92% și restul – nedeclarată sau altă religie. Ramura economică principală este turismul balnear, orașul având statut de stațiune balneo-climaterică. Principalele hoteluri sunt „Ceres”, „CARP” și „Turist”, toate trei construite înainte de '89, plus câteva pensiuni apărute ulterior. 
 
Vlad Țepeș - Turnul Chindiei
Turnul Chindiei, cunoscut şi ca Turnul Chindia, este un turn construit în secolul al XV-lea, în Târgovişte, si face parte din ansamblul de monumente Curtea Domnească. Turnul a fost construit de către domnitorul Vlad Ţepeş, în timpul celei de-a doua domnii, iniţial pentru scopuri militare, clădirea servind drept punct de pază, foişor de foc, dar şi pentru stocarea tezaurului. Situat in partea de nord-vest a Curtii Domnesti, dominand intregul ansamblu de monumente de aici, Turnul Chindia a devenit emblema orasului Targoviste. Inalt de 27 m, el este alcatuit dint-o baza de forma unui trunchi de piramida, din piatra, din care se ridica un corp cilindric din caramida al carui diametru masoara 9 m.Constructia are 3 etaje, din care ultimele doua sunt marcate la exterior de deschideri in arc frant si de balcoane sprijinite pe console de piatra. Accesul pana la partea superioara a turnului se face cu ajutorul unei scari interioare, in spirala, situata pe axul vertical al constructiei. Turnul Chindia a fost construit peste pridvorul bisericii-Paraclis, ridicata de Mircea cel Batran. La inceput, turnul era alcatuit din doua etaje, iar accesul se facea pe un pod mobil de la primul nivel, direct din casa alaturata. Modificarile suferite de aceasta constructie  impiedica stabilirea cu exactitate a formei sale initiale, aspectul actual fiind datorat domnitorului Gheorghe Bibescu, care a ordonat restaurarea lui in 1847. Turnul Chindiei este cea mai importantă atracţie turistică din oraş şi totodată simbolul oraşului, elemente specifice edificiului fiind prezente pe stema oraşului, în partea de sus, dar şi în partea de jos. Fiind un monument istoric, clădirea găzduieşte acum o expoziţie de documente, arme şi obiecte care au aparţinut lui Vlad Ţepeş. Din punct de vedere administrativ, Turnul Chindiei se află sub tutela Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte. Există două ipoteze privind originea numelui turnului, însă nu există niciun consens în privinţa acestui fapt. Cea dintâi susţine că zone din vecinătatea turnului erau locul de desfăşurare a unor ospeţe, denumite „chindii”, de unde şi provenienţa numelui.De asemenea, s-a sugerat că numele îşi are originea de la cuvântul „chindie”, un arhaism ce însemna „apus”, perioadă a zilei în care soldaţii ce apărau turnul aveau obligaţia să dea semnalul prin care cele cinci porţi ale oraşului erau închise. După acest moment, era interzisă intrarea sau ieşirea din oraş pe tot parcursul nopţii, iar locuitorii aveau obligaţia de a nu circula pe străzi şi de a nu întreţine focuri în aer liber care ar fi făcut vizibil oraşul de la mare distanţă.
Vlad Ţepeş (născut noiembrie/decembrie 1432 şi decedat decembrie 1476), denumit şi Vlad Drăculea (sau Dracula, de către străini), a domnit în Țara Românească în anii 1448, 1455-1462 şi 1476. S-a născut în cetatea Sighişoara, ca fiu al lui Vlad al II-lea Dracul şi al unei nobile transilvănene. A fost căsătorit de trei ori: întâi cu o nobilă din Transilvania - Cnaejna Bathory a Transilvaniei, apoi cu Jusztina Szilagyi a Moldovei şi apoi cu Ilona Nelipic a Valahiei, verişoară cu Matei Corvin. A avut cinci copii, patru băieţi şi o fată: Radu şi Vlad din prima căsătorie, Mihail şi Mihnea I cel Rău din a doua, şi Zaleska din a treia căsătorie. În timpul domniei sale, ŢaraRomânească şi-a obţinut temporar independenţa faţă de turci. Vlad Ţepeş a devenit vestit prin severitate şi pentru că obişnuia să îşi tragă duşmanii în ţeapă. Datorită conflictelor cu negustorii braşoveni, aceştia l-au caracterizat, propagandistic, ca pe un principe cu metode de o cruzime demonică. În 1453, resturile Imperiului Bizantin sunt cucerite de otomani, care obţineau astfel controlul asupra Constantinopolului (actualul Istanbul) ameninţând Europa. În acest context istoric, Vlad Ţepeş a luptat pentru a-şi apăra domnia şi ţara, folosind împotriva inamicilor metodele de disuasiune specifice epocii, din care făceau parte şi execuţiile şi supliciile cu caracter exemplar şi de intimidare.  
Liceul "Ienăchiță Văcărescu" - Târgoviște 1874 - 1974
"Urmașilor mei Văcărești
Las vouă moștenire
Creșterea limbii românești
Ș-a patriei cinstire"
...Testament - Ienăchiță Văcărescu 
Colegiul Naţional “Ienăchiţă Văcărescu” primul creat în judeţul Dâmboviţa în epoca modernă – este continuatorul firesc al formelor de învăţământ mediu existente în Târgovişte în perioada feudală. Epoca de efervescență spirituală, care cuprinde secolul al XVII-lea, începând cu domnia lui Matei Basarab şi sfârşind cu cea a lui Constantin Brâncoveanu, a consacrat Târgoviştea ca primul centru cultural al Ţării Româneşti. În data de 3 octombrie s-a înființat Gimnaziul de băieţi din Târgovişte care a funcţionat cu o clasă de elevi. În  anul 1915 s-a aprobat funcţionarea clasei a V-a pentru cursul superior cu 49 elevi înscrişi. În anul 1918 se menţionează împărţirea pe secţii – reală şi modernă, începând cu clasa a V-a. Apare pentru prima oară denumirea “Liceul Ienăchiţă Văcărescu”. La data de 1 noiembrie 1944 au început cursurile în localurile şcolilor primare nr. 1 fete şi nr. 2 băieţi, întrucât în clădirea liceului funcţiona un spital, care şi-a încetat activitatea la 12 iulie 1945. După război denumirea liceului este înlocuită cu “Liceul de băieţi “Nicolae Bălcescu” nr. 3. Liceul a funcţionat ca şcoală medie de 11 ani între anii 1948 - 1953, iar între anii 1953 - 1957 ca şcoală medie de 10 ani (în anul 1954 au terminat două promoţii – una cu 11 clase şi alta cu 10 clase). Examenul de absolvire se numea de “maturitate”, cu susţinerea probelor orale la toate obiectele de studiu din clasa terminală. De asemenea, aceste promoţii au avut parte de examene de promovare după fiecare an de studiu, la toate obiectele de învăţământ, începând cu clasa a V-a elementară. În perioada 1951 – 1952 , în liceu s-au înființat cursurile serale pentru oamenii muncii din producţie. Durata cursurilor era mai mare cu un an faţă de cele de zi. De asemenea, au luat fiinţă și cursurile fără frecvență, cu două sesiuni de examene – scris şi oral, pentru fiecare an de studiu cu profilele: lăcătuşerie, mecanică, tâmplărie, electrotehnică, strungărie, iar pentru secţia umanistă: confecţii-croitorie, gospodărie-menaj. În perioada 1957 – 1965 se revine la învăţământul de 11 ani de studiu și în anul 1970 se revine la vechea denumire a liceului “Ienăchiţă Văcărescu”, prin Hotărâre a Consiliului de Stat. În anul 1999, prin Hotărâre a Ministerului Educaţiei şi Cercetării, liceul teoretic “Ienăchiţă Văcărescu” se transformă în Colegiul Național “Ienăchiță Văcărescu, cu sediul în municipiul Târgovişte, Calea Domnească, la nr. 235.
Trofeul Festivalului "Crizantema de Aur" - 2012
Festivalul național de romanțe „Crizantema de Aur” este un eveniment muzical ce are loc an de an, începând cu anul 1967, în Târgoviște. Evenimentul este organizat de către Primăria Municipiului Târgoviște, Consiliul Local Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița, Centrul pentru Cultură Tradițională Dâmbovița și Casa de Cultură „I.G.Vasiliu”. Sus am postat un afiş al festivalului Crizantema de aur, din anul 2019.
Insigna - Târgoviște
Municipiul Târgoviște este reședința județului Dâmbovița și numără aproximativ 90000 de locuitori. Săpăturile arheologice efectuate pe teritoriul și în împrejurimile orașului au dovedit că această regiune era locuită încă din neolitic. În Muzeul de Arheologie se găsesc vestigii ale culturilor de tip Stancevo-Criș, Gumelnița, Coțofeni, apoi din perioada bronzului și din epoca fierului. Bine ilustrate în muzeu sunt podoabe și unelte geto-dacice din vremea regilor Daciei, Burebista și Decebal, și ulterior monede ce dovedesc cuprinderea zonei în aria culturii materiale daco-romane și apoi bizantine. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Târgoviște, iar jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest oraș din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.
Biserica Stelei
Hotelul Dâmbovița
Grădina Publică cu Primăria
Palatul de Justiție
Palatul Poștei
Palatul Diviziei
Ruinele Palatului domnesc
Casa de cultură
Podul peste Ialomița
Mănăstirea Dealul
Administrația financiară
Liceul militar N.Filipescu
Liceul de fete C. Carabella
Mitropolia
Biserica domnească, Ruinele și Chindia
Bulevardul Gării
Dâmbovița este un județ în regiunea Muntenia din România, cu reședința la Târgoviște. Județul Dâmbovița are o suprafață de 4054 km² (1,7 % din suprafața țării) și numără aproximativ 542000 de locuitori. Este situat în partea central-sudică a țării, suprapunându-se peste bazinele hidrografice ale râurilor Ialomița și Dâmbovița. Ca subunități administrative județul este compus din 2 municipii; Târgovişte şi Moreni, 5 orașe; Găeşti, Pucioasa, Titu, Fieni, Răcari și 82 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Dâmbovița, iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.  
Primăria comunei - Comișani
 Primăria comunei - Cornățel
Gara - Doicești
Primăria Moroieni
Casa de cultură - Găești
Vederi - Gura Ocniței
Sanatoriul - Moroieni
Gara - Vulcana și Primăria comunei - Vulcana Pandele
Vederi - Pietroșița
Schitul nou "Decebal" - Peștera Ialomicioarei
Cabana Bolboci
Gara - Pucioasa
Cabana - Zănoaga
Capela mausoleu - Ghergani

_____________ooOoo____________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ
5 acțiuni nominative în valoare de 
una mie opt sute șapte zeci și cinci lei
SOCIETATEA MARILOR HOTELURI DIN ROMÂNIA
Detalii vignetă de pe bilete spaniole de loterie 
Câteva vignete de pe acțiuni franceze
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 18.09.2021