luni, 20 martie 2023

FILATELIA – PASIUNI ALE REGILOR ROMÂNIEI

În data de 22 ianuarie 2021 Romfilatelia a introdus în circuitul filatelic mondial un set de produse filatelice cu o tematică incitantă: Pasiunile Regilor României, care explorează interesele particulare ale monarhilor României dincolo de ocupațiile lor oficiale, de implicarea în treburile statului.
Cea mai mare pasiune a regelui Carol I a fost echitația reprezentată pe timbul cu valoarea de 1,40 lei. Echitaţia reprezintă un sport nobil al minţii şi sufletului care încă din Evul Mediu a devenit activitatea emblematică a curţilor princiare şi a nobililor, care îndrăgeau sesiunile de vânătoare călare, întrecerile călare şi ma târziu cursele. Trebuie evidenţiat faptul că această pasiune a avut un scop preponderent militar în vremurile de demult, însă a devenit cu timpul un sport olimpic şi chiar o activitate preferată de petrecere a timpului liber. Dacă ar fi să definim echitaţia atunci am putea afirma că: este un sport al eleganţei, al andrenalinei, un stil de viaţă, un mod plăcut de a petrece timpul liber, o pasiune arzătoare, o vestimentaţie specifică şi nu în ultimul rând bucuria de a călări în natură. Pasionat de echitaţie, Regele Carol I al României, călărea ore întregi pentru a deveni familiar cu comunităţile locale ale patriei sale. În cursul deplasărilor (unele oficiale, altele nu), vizita, în respectiva localitate, prefectura, spitalul, şcoala, penitenciarul, unitatea militară. Îndrăgostit de monumentele istorice, a luat măsuri pentru împiedicarea degradării şi pentru restaurarea lor.
Pentru regele Ferdinand I pasiunea de căpătâi a fost botanica, ilustrată pe timbrul având valoarea de 1,70 lei. Botanica sau ştiinţa plantelor, un cuvânt care vine din grecescul „iarba”, reprezintă o ramură clasică a biologiei prin care sunt studiate și descrise speciile de plante. Regele Ferdinand al României a fost înclinat spre meditație, pasionat de științele naturii fiind un botanist de forță, a preferat să se dedice studiilor florei locale și completării ierbarelor, în lungi hoinăreli prin pădurile din jurul Peleșului. Stere Diamandi, un excelent portretist, avea să scrie despre regele Ferdinand: „În botanică putea să rivalizeze cu cei mai buni reprezentanţi ai acestei ştiinţe.”.
 
Într-o epocă modernă a României, regăsim pasiunea pentru filatelie a Regelui Carol al II-lea (redată pe timbrul cu valoarea nominală de 10,50 lei) și cea a Regelui Mihai I, pentru aviație (timbrul cu valoarea nominală de 19 lei).
Pasiunea regelui Carol II a fost filatelia - pasiunea celor care colecţionează mărci poştale, din dorinţa de a descoperi trecutul şi de a pătrunde în locuri, spaţii şi momente istorice (timbrul avînd valoarea de 10,50 lei). Pentru unii această pasiune reprezintă un refugiu, un mod de a petrece timpul liber, o pasiune, pentru alţii devine domeniu de studiu şi cercetări. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact în ţara noastră, ajungând pe plaiurile mioritice prin anul 1865 în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Între 3 – 5 octombrie 1924 la Bucureşti, în sala Liedertafel (care se afla în spatele Şcolii de Arhitectură) a avut loc o mare expoziţie filatelică la care, pentru prima dată o mare personalitate, în persoana Regelui Ferdinand al României, pasionat filatelist, acorda înaltul patronaj unei expoziţii filatelice, participând personal la vernisaj. După aceasta mişcarea filatelică din România se întăreşte în fiecare an cu noi membri de seamă, noi colecţii ce conţin mari rarităţi, urmând să ajungem în anul 1932, când tot la Bucureşti, de data aceasta la Palatul Fundaţiei Academiei Române (Sala Dalles) are loc, între 23-30 noiembrie, cea mai mare expoziţie filatelică de până atunci, intitulată EFIRO – 1932. Această expoziţie filatelică a avut onoarea de a se desfăsura sub înaltul patronaj al Regelui CAROL al II-lea al României. Filatelist de la varsta de 6 ani şi posesorul unei colecţii fabuloase, fiind cotat în acel moment pe locul trei în lume în privinţa valorii colecţiei.
 
Pentru cei pasionați de avioane, de aviație și zboruri, Regele Mihai I rămâne în memoria noastră ca pilot și mare om pasionat de pilotaj (timbrul având valoarea de  19 lei).  Regina Ana îl caracteriza ca fiind un ”artist” la manșă. Pasiunea pentru avioane a pornit atunci cand, în drum spre Crimeea pentru a inspecta frontul împreună cu generalul Antonescu, la întoarcere, regelui i s-a făcut rău din cauza turbulențelor și a luat loc pe scaunul secundului în cockpit, alături de pilotul Casei Regale, Udriski. Acesta i-a îngăduit regelui să preia manșa. Fiind concentrat pe pilotarea avionului, răul de zbor i-a dispărut si totodată, acesta a fost momentul în care s-a îndrăgostit de avioane și zboruri! Regele Mihai I și-a obținut brevetul de pilot în România, însă a acordat o mai mare atenției aviației după ce a abdicat și a plecat în exil. A operat zboruri demonstrative, de încercare și comerciale pentru William Lear, proprietarul companiei aeriene Lear Jets and Co din Geneva.
Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 10 aprilie 1839 la Sigmaringen şi decedat 10 octombrie 1914 la Sinaia) a fost domnitorul apoi regele României, care a condus Principatele Române şi apoi România, după abdicarea lui Alexandru Iona Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit la Sinaia castelul Peleş, care a rămas una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.
Ferdinand I, Rege al României, Principe al Romaniei, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 24 august 1865 la Sigmaringen şi decedat 20 iulie 1927 la Sinaia) a fost rege al României din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Din 1890 a fost membru de onoare al Academiei Române , iar între 1914 şi 1927 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii.
Carol al II-lea, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (născut 15 octombrie 1893 şi decedat la 4 aprilie 1953) a fost rege al României între 8 iunie 1930 şi 6 septembrie 1940, când a trecut prerogativele sale regale în favoarea fiului său Mihai. Cunoscut şi sub numele de Carol Caraiman, nume ales de tatăl său Ferdinand şi folosit de Carol după ce a fost dezmoştenit şi radiat din Casa Regală a României (între 1925 şi 1930) în urma renunţării lui Carol la calitatea de Prinţ Moştenitor. Carol este fiul cel mare al regelui Ferdinand al României şi al soţiei sale regina Maria.
Mihai I, Rege al României, Principe al Romaniei, fost Principe de Hohenzolern (născut 25 octombrie 1921 Sinaia), în perioada domniei tatălui său, Regele Carol al II-lea, cu titlul Mihai, Mare Voievod de Alba-Iulia, a fost suveran al României între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 şi 30 decembrie 1947. Este stră-strănepotul reginei Victoria a Marii Britanii şi văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a. Mihai este una dintre ultimele personalităţi publice în viaţă din perioada celui de al II-lea război mondial. 

xxx

"HIMARS"
O CARICATURĂ DE
MARGARETA CHITCATII
O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
UN DIALOG EPIGRAMATIC

________xxx________

CÂTEVA MEDALII ȘI
INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa". 

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Otilia Cazimir 1894 - 1967
Mari personalități ale poporului
Otilia Cazimir (născută Alexandrina Gavrilescu) a fost o scriitoare, poetă, traducătoare și publicistă română, supranumită poeta sufletelor simple, fiind cunoscută ca autoare de versuri pentru copii, care s- născut la data de 12 februarie 1894 la Cotu Vameș, județul Neamț și a decedat la data de 8 iunie 1967 la Iași. Otilia Cazimir este pseudonimul literar neagreat de poetăm ce a fost ales de marii oameni de litere Mihai Sadoveanu și Garabet Ibrăileanu. În timp poeta a folosit și alte pseudonime, precum Alexandra Casian, Ofelia, Magda, Dona Sol cu care a semnat în presă, mai ales, articolele „feministe”. Alexandrina Gavrilescu a fost cel de-al cincilea copil al învățătorilor Ecaterina (n. Petrovici) și Gheorghe Gavrilescu. Și-a petrecut copilăria în satul natal, iar în anul 1898 familia sa se mută la Iași, „oraș în care va trăi întreaga viață” și unde urmează școala, liceul, apoi cursurile Facultății de Litere și Filosofie, dar fără a susține examenul de licență. A debutat în anul 1912 în revista Viața Românească, cu poezie, iar debutul în proză a avut loc în anul 1919 în publicația Însemnări ieșene. Cel dintâi volum de poezii, Lumini și umbre, i-a fost publicat în anul 1923, la Editura "Viața Românească", urmează volumul de versuri "Fluturi de noapte" , Editura "Cartea Românească", 1927, carte premiată de Academia Română și de comitetul "Femina Vie- Heureuse" de la Paris, cu premiul Femina. A colaborat cu publicațiile Însemnări ieșeneAdevărul literar și artisticLumea-bazar săptămânal Bilete de papagalIașul nouIașul literar, Orizont, Gazeta literară, Cronica și altele. Între anii 1937-1947 a fost inspector al teatrelor din Moldova, iar din anul 1946 devine colaboratoare permanentă a Editurii Cartea Rusă, unde stilizează traduceri din literatura rusă și sovietică. A tradus din literatura franceză (Maupassant), rusă și sovietică (Gorki, Kuprin, Cehov, Fedin, Gaidar ș.a.). A decedat în noaptea de 7 spre 8 iunie 1967 la ora 2:30, la Iași. Pentru bogata sa activitate literară a primit numeroase premii și distincții:
  • Premiul Academiei Române (1927),
  • Premiul Femina (1928),
  • Premiul Național pentru Literatură (1937),
  • Premiul Societatea Scriitorilor Români (1942), 
  • Ordinul Muncii cl.I (1964) 
Câteva dintre volumele sale de poezii sunt: Lumini și umbre, 1923; Fluturi de noapte, 1926; Stăpânul lumii, 1947; Partidului de ziua lui, 1961 și Ariciul împărat (1985). Câteva opere de proză din creația sa sunt: Grădina cu amintiri. Și alte schițe, 1929; În târgușorul dintre vii,1939;  Prietenii mei, scriitori..., 1960 și Scrieri în proză, 1971 – 1972. Iată și câteva traduceri marca Otilia Cazimir; M. Bulatov - Gâște călătoare, 1948; A.I. Kuprin - Sulamita, 1948; Vera Panova - Tovarăși de drum, 1949 și Valentin Kataev - Pentru puterea sovietelor, 1954
Ordinul național Pentru Merit, în grad de mare ofițer,
pentru militari la război 
Ideea alcătuirii unui ordin cu acest nume aparţine regelui Ferdinand I, încă din 1921. Această distincţie, care urma să se numească „Ordinul de Merit al Unirii”, trebuia să răsplătească meritele deosebite ale românilor care au avut o contribuţie importantă la desăvârşirea unităţii statale. Atât proiectul de decret cât şi o serie de schiţe cu diferite variante ale însemnelor au rămas însă nefinalizate în timpul domniei lui Ferdinand I. În 1929, după moartea sa (1927), se instituie un ordin ce-i va purta numele şi care se acorda numai românilor care au avut merite la Unirea din 1918 şi ale cărui însemn avea ca bază o variantă a formei schiţate de monarhul defunct. Tot pe baza schiţelor făcute de regele Ferdinand I şi preluând numele iniţial, regele Carol al II-lea va institui prin Decretul Regal nr.1913 din 5 iunie 1931 semnul onorific „Pentru Merit”. Aceasta era o distincţie personală a suveranului, care o acorda numai proprio motu, pentru fapte de înaltă cultură şi de deosebit civism. Avea un număr redus de membri (280 pentru români şi 140 pentru străini) şi era organizat pe cinci grade: cruce, cavaler, ofiţer, comandor şi mare cruce. Peste numai doi ani, prin Decretul Regal nr.1167 din 14 aprilie1933, se adaugă o altă distincţie, Crucea de Onoare „Pentru Merit”, organizată pe două clase şi care se putea acorda fără limită numerică sau de stagiu. Prin Legea conferirii de ordine şi medalii naţionale pe timp de război (Decret Regal nr.4031/1937) cele două distincţii „Pentru Merit” sunt incluse în ierarhia celor naţionale, conferite de statul român nu de suveran, iar titulatura de “semn onorific” este preschimbată în cea de „ordin”. Oricum, însemnele „de război”, atât ale ordinului cât şi ale crucii de onoare, nu vor fi folosite în timpul conflictului mondial; distincţiile cu însemne de pace rămân în uz până la abdicarea forţată a Regelui Mihai I (30 decembrie 1947) dar vor fi extrem de rar acordate sub domnia acestuia. Potrivit Legii privind sistemul naţional de decoraţii al României nr. 29 din 2000, Ordinul Naţional „Pentru Merit” este reinstituit şi este plasat ierarhic sub „Serviciul Credincios”. Ordinul are însemne deosebite pentru civili şi pentru militari, precum şi „de război”. Poate avea maximum 7.500 de membri pentru cele cinci grade, astfel:
  • cavaler: 3.000 pentru civili şi 1.000 pentru militari;
  • ofiţer: 1.500 pentru civili şi 500 pentru militari;
  • comandor: 675 pentru civili şi 225 pentru militari;
  • mare ofiţer: 300 pentru civili şi 100 pentru militari;
  • mare cruce: 150 pentru civili şi 50 pentru militari.
Ordinul este completat cu Medalia Naţională „Pentru Merit”, organizată pe trei clase, care poate fi conferită persoanelor fără studii superioare. Aici am prezentat Ordinul Național Pentru merit în grad de mare ofițer  pentru militari la război.
Radio Popular
Vocile animatorilor postului de Radio Popular s-au facut auzite pentru prima data pe 9 ianuarie 2007. De atunci Radio Popular Romania emite non stop la o calitate superioara, aducand un strop de bucurie ascultatorilor din tara si din strainatate. Inca de la inceput am promovat un format de nisa, ne-am axat pe muzica populara de calitate, animatie si emisiuni tematice care sa fie accesibile si pe gustul unui numar cât mai mare de ascultatori de toate vârstele si profesiile. Radio Popular este un radio online ce urmareste sa promoveze atat muzica populara consacrata cat si noii artisti oferind totul gratuit. Postul de radio online se poate mândri cu o foarte buna colaborare cu artistii de muzica populara din Romania. Conform audientelor shoutcast.com  realizate de-a lungul timpului, Radio Popular Romania a fost si ramane postul de radio online cu muzica populara numarul 1 ca numar de ascultatori unici (IP-uri) in orice moment al zilei. La noi chiar orice zi e sarbatoare!
Set 3 insigne - Poliția Română (444, 111 și h111)
Primele atestări privind Poliția Română datează din vremea lui Neagoe Basarab sau a lui Mihai Viteazu (crearea instituției agiei), continuă cu domnia lui Mihai Şutzu (organizarea pazei Capitalei, emiterea primelor acte de identitate și reglementarea portului armelor) iar din anul 1806, organele de pază și ordine din Capitală primesc denumirea generică de POLIȚIE.  In anul 1821 Tudor Vladimirescu acorda scutiri de taxe și impozite celor însărcinați să mențină ordinea publică și să apere proprietatea cetățenilor, iar în 1831, prin Regulamentele organice, atribuțiile poliției sunt extinse. În timpul Revoluției de la 1848 are loc reorganizarea poliției, prin apariția instituției șefului poliției Capitalei căruia i se subordonează Guardia municipală. La 9 iunie 1950  domnitorul Ghica Vodă emite “Cronica polițienească” prin care, în cele 158 de articole, erau reglementate sarcinile “înaltei poliții” și "obișnuitei poliții”, ceea ce a constituit momentul creării primei structuri centrale cu atribuții în organizarea și coordonarea activităților polițienești. Începând cu Legea de organizare a poliției, a lui Alexandru Ioan Cuza (4 noiembrie 1860), urmată de Legea lui  Vasile Lascăr (1 aprilie 1903) și de Legea pentru organizarea poliției generale a statului (8 iulie 1929), competențele organelor de poliție sunt extinse, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului mult mai bine reglementate. Prin Decretul nr. 25 din 23 ianuarie 1949 se înființează MILIŢIA, apoi, prin Decretul - Lege nr. 2/27 decembrie 1989 se reînființează Poliția Română ale cărei competențe vor fi reglementate, ulterior, prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 și prin Legea 218 din 23 aprilie 2002. Deci Miliţia este denumirea nouă a Poliţiei, în regimul comunist. 
Politia Romana face parte din Ministerul de Interne si este institutia specializata a statului, care exercita atributii privind apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanei, a proprietatii private si publice, prevenirea si descoperirea infractiunilor, respectarea ordinii si linistii publice, in conditiile legii.  Activitatea Politiei Romane constituie serviciu public specializat si se realizeaza in interesul persoanei, al comunitatii, precum si in sprijinul institutiilor statului, exclusiv pe baza si in executarea legii.  In indeplinirea misiunilor care ii revin Politia Romana coopereaza cu institutiile statului si colaboreaza cu asociatiile si organizatiile neguvernamentale, precum si cu persoanele fizice si juridice, in limitele legii.  
Insignă - Parașutist
In Romania, primul salt cu parasuta dintr-un avion a fost executat la data de 19 septembrie  1925, cand aviatia militara romana a fost inzestrata cu parasute Heinecke. Cel care a sarit a fost insusi constructorul german de parasute Heinecke, care a executat 2 salturi ditr-un avion Potez XV, pilotat de locotenentul aviator Paul Dumitrescu. La 19 octombrie 1925 la mitingul de aviatie de la Tecuci, locotenentul aviator Jean Nicolescu a devenit primul aviator roman care a sarit cu parasuta din avion. In acelasi an mecanicul de marina Eugen Sziklay, din Sannicolau Mare, la mitingul de aviatie de la Baneasa, a sarit de la 1000 de metri, dintr-un avion al companiei Franco-Romane, cu o parasuta de constructie proprie. Prima structură militară românească de paraşutism a fost de nivelul unei companii şi s-a înfiinţat la data de 10 iunie 1941, cu 12 zile înaintea intrării româniei în cel de-al doilea război mondial. Ea a fost formată, exclusiv din voluntari proveniți de la toate categoriile de arme, sub egida Forțelor Aeriene Regale Române. Scopul a fost crearea unei unități militare capabile de operațiuni de genul celor germane în Belgia, Olanda și Creta. Au urmat alte două companii, una în anul 1942 și alta în anul 1943. Aceste trei companii, primele două cu armament ușor, iar a treia cu armament greu de infanterie, au format Batalionul 4 Parașutiști. Batalionul a fost retras de pe teatrul de operațiuni la scurt timp după venirea armatei sovietice. Din dispoziția comandamentului sovietic, în februarie 1945, acest batalion a fost desființat. 
Școala de schi
Schiul este un sport de iarnă care constă în coborârea unor pante înzăpezite pe schiuri prinse de ghetele echipamentului individual. El cuprinde mai multe discipline sportive din care amintesc; schi fond, schi alpin, slalom, sărituri cu schiurile etc. Școlile de schi sunt forme organizate de învățare a deprinderilor de a schia. Pentru evitarea accidentelor învățarea deprinderilor de a schia se face sub conducerea instructorilor (profesorilor, monitorilor de schi). Contra unei taxe, femei și bărbați, copii și vârstnici deprind arta schiatului în cel mult 15 zile.

_____________ooOoo_____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE
PE BANCNOTELE LUMII
James Cook, explorator navigator britanic,
a trăit între anii 1728 - 1779 
Detaliu vignetă de pe o felicitare franceză
Detaliu vignetă de pe un bilet spaniol de loterie
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 20.03.2023

duminică, 19 martie 2023

MONUMENTE ALE EROILOR BUZOIENI – MUNICIPIUL RÂMNICU SĂRAT (1)

Râmnicu Sărat este un municipiu din județul Buzău, fiind situat în partea de nord a Munteniei. Este străbătut de șoseaua națională DN2 care leagă capitala de provincia Moldova. Prin Râmnicu Sărat trece și calea ferată care leagă capitala de Moldova, orașul fiind deservit de o frumoasă gară proiectată de renumitul Anghel Saligny. Prima atestare documentară a numelui de „Râmnicu Sărat” descoperită până acum, datează din data de 8 septembrie 1439. Este vorba despre un privilegiu comercial acordat de domnitorul muntean Vlad Dracul negustorilor poloni, ruși și moldoveni. În aces privilegiu se precizează că „liovenii plătesc prima vamă la Râmnicu Sărat, doi florini ungurești de căruță încărcată, apoi dau și celelalte vămi”. O vreme orașul a fost reședință de județ. Din anul 1994 orașul a fost declarat municipiu. La recensământul din anul 2011 municipiul număra 33843 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 83,21%, romi – 8,26% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională actuală a  municipiului Râmnicu Sărat se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 90,77%, iar restul – nedeclarată sau altă religie. Enumăr mai jos câteva dintre personalitățile care s-au născut sau au trăit vremelnic în acest oraș: căpitanul erou Pavel Zăgănescu - căpitan pompier, care a luptat împotriva turcilor în Bătălia din Dealul Spirii, academicienii: Ștefan Minovici (chimist), Petre Antonescu (arhitect), Traian Săvulescu (bilog și botanist), Costin Murgescu (economist), Constantin Robescu (inginer agronom), Gheorghe Manea (inginer), Teodor Oroveanu (inginer), general și om politic Nicolae Ciupercă, amiral, comandant al Marinei Militare Române în perioada 1979-1989 Ion Mușat, cântăreață de operă, operetă și lied Florica Cristoforeanu, compozitor și interpret de muzică folk Valeriu Sterian, antrenoare de gimnastică Marian Bitang, etc.
În parcul central din strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Râmnicu Sărat, în partea nordică a acestuia, a fost ridicat un monument dedicat eroilor din Războiul pentru Independenţă şi din cel de-al Doilea Război Balcanic, opera sculptorului Alexandru Severin. Pe un soclu masiv, de formă patrulateră, din cărămidă, este aşezat un bloc de piatră pe faţada căruia este cioplit în relief un ostaş român care ţine în mâna stângă o făclie, iar în mâna dreaptă o sabie în poziţie de luptă. Pe fundal, în partea de sus, la dreapta ostaşului, se află un luptător călare, de dimensiuni mai mici. La picioarele ostaşului, în stânga, este înscris anul “1913”, anul desfăşurării celui de Al Doilea Război Balcanic, în urma căruia României i-a revenit Cadrilaterul. Lateral, dreapta, este înscris anul “1877”, anul Războiului de Independenţă. Pe spatele blocului de piatră este gravată inscripţia “Luptătorilor din 1877 şi 1913 R. Sărat”. Monumentul a fost ridicat în anul 1915. Astăzi acest monument se află în stare de degradare, fiind aşezat într-o poziţie izolată şi necesitând restaurarea şi amplasarea lui într-un loc central al parcului.
În cimitirul “Elisabeta”, din strada Cimitirului nr. 2, municipiul Râmnicu Sărat a fost dezvelit la data de 9 mai 1965 un obelisc, placat cu marmură, cu un vultur în vârf. Pe faţadă este montată o placă pe care este inscripţia următoare: “Glorie eternă eroilor neamului căzuţi în luptele pentru păstrarea fiinţei naţionale a poporului român”. Monumentul se află în cimitirul cu morminte false, pe ale căror cruci sunt numele eroilor căzuţi în al Doilea Război Mondial, amenajat în anii 1945-1950. Alături se află un cimitir al ostaşilor sovietici şi un obelisc cu inscripţia, “Slavă eroilor victorioasei Armate Roşii căzuţi pe teritoriul României în lupta împotriva fascismului 1944- 1945”, în limba rusă şi în limba română. În faţa Şcolii nr. 5, acum “Vasile Cristoforeanu” s-a ridicat un monument pentru slava eroilor sovietici, distrus în anul 1990 şi înlocuit cu bustul lui Vasile Cristoforeanu.
În parcul central a fost ridicat un monument din beton şi marmură albă, în formă de trunchi de piramidă, aşezat pe un postament în trepte. Inscripţia ne spune că monumentul slăveşte memoria celui care a fost “Locotenent-colonel Buzoianu Ioan, comandantul Regimentului 2 Infanterie din Divizia “Tudor Vladimirescu”,... decorată cu Ordinul “Drapelul Roşu”, căzut eroic la datorie în ziua de 28 septembrie 1944 în lupta contra fascismului, pentru o Românie liberă, independentă şi democrată. ...Ofiţerii şi ostaşii Regimentului 2 Infanterie din Divizia “Tudor Vladimirescu” drept recunoştinţă şi veşnică amintire eroicului lor comandant”. Pe monument este drapelul şi emblema diviziei. Într-un medalion se găseşte portretul eroului. Monumentul a fost “Ridicat prin sprijinul binevoitor al Comunităţii de Avere Grănicereşti Caransabeş”, în 1945-1946.
În centrul oraşului a fost ridicată o troiţă din lemn pe care este sculptat chipul lui Ion Mihalache (1882-1963), mort în închisoarea din oraş, iar la baza crucii se află sculptat chipul unei femei ce se roagă. Pe cruce se găseşte inscripţia, „Ridicată în memoria celor ce au căzut victime comunismului în penitenciarul din Rîmnicu Sărat, martiri ai neamului românesc”, urmată de numele acestora: „Teodor Doxin, Ion Lgojanu, Constantin Hagea, Aurel Dobrescu, Ovidiu Borcea, Cristea Valentin, Jan Arnăutu, preoţi Mihai Paliga, Alex. Pogoneanu, g-ral Dobu Gheorghe, Pantazi Constantin şi mulţi alţii...” Pe partea din spate a crucii este sculptat chipul lui Iisus, sub care se află citatul „Eu sunt lumina lumii, calea, viaţa şi adevărul”, după care este inscripţia „Torturaţi, batjocoriţi, rămaşi în viaţă, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Ion Băbuş, Nicolae Adamescu, Ion Puiu”. Troiţa a fost „Ridicată de Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, organizaţia Râmnicu Sărat. Făcută de Pop Săpânţa, 1992”, cum precizează o inscripţie aflată la baza crucii, în spate.  În partea stângă a pronaosului bisericii cu hramul “Sfinţii Apostoli” Sârbi din municipiul Râmnicu Sărat se găseşte un tablou cu “Eroii din oraşul Râmnicu Sărat, parohia Sf. Apostoli, căzuţi în războiul pentru eliberarea patriei 1914-1916-1941- 1945”. După numele eroilor, se concluzionează: “Noi ne-am jertfit pentru eliberarea patriei, voi luptaţi pentru fericirea ei, pentru pace şi înfrăţirea între oameni şi popoare”. Din păcate, nu se face disticţia între eroii din Războiul de Reîntregire şi cei căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial.
În anul 1999 a fost ridicat pe partea dreaptă a şoselei Buzău-Focşani, care străbate municipiul Râmnicu Sărat, în faţa Şcolii de Arte şi Meserii, un obelisc placat cu marmură, operă a sculptorului Emil Pricopescu din Buzău. Pe faţadă se află inscripţia, “În memoria victimelor comunismului din penitenciarul Râmnicu Sărat”, deasupra căreia este un medalion cu chipul lui Corneliu Coposu. Pe o placă fixată în spatele obeliscului se precizează că este “Ridicat de Fundaţia pentru democraţie Corneliu Coposu”.
În 1957, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la răscoala din 1907, a fost aşezată pe faţada clădirii Primăriei o placă memorială cu inscripţia, „Aici a avut loc în martie 1907 o ciocnire sângeroasă între ţăranii răsculaţi şi armată. Glorie luptătorilor împotriva jugului burghezo-moşieresc, pentru libertate şi o viaţă mai bună”.După 1989 s-a montat o placă asemănătoare, prima fiind scoasă, cu inscripţia, „Aici a avut loc în martie 1907 o ciocnire sângeroasă între ţăranii răsculaţi din 30 de sate şi armată. Glorie celor căzuţi pentru pământ şi libertate”
Tot în parcul central a fost ridicată o cruce-standard pentru eroii Revoluţiei române din decembrie 1989, dezvelită la 22 decembrie 1999 . Inscripţia precizează că a fost ridicată pentru a marca o “Vie recunoştinţă martirilor râmniceni ai revoluţiei, 22 decembrie 1989”.

xxx

"GAZODUCT" 
O CARICATURĂ DE
MARGARETA CHITCATII
O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
UN DIALOG EPIOGRAMATIC

_______xxx_______

CÂTEVA
MEDALII ȘI INSIGNE
DIN JUDEȚUL PRAHOVA 

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa". 

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc
F.C. (Fotbal Club) Petrolul Ploiești
F.C. (Fotbal Club) Petrolul Ploiești, cunoscut sub numele de Petrolul Ploiești, pe scurt Petrolul, este un club de fotbal profesionist din municipiul Ploiești, ce evoluează în prezent în Superliga României. Fondat în 1924 în București ca Juventus, în urma fuziunii dintre Triumf și Romcomit, a câștigat primul său titlu național în sezonul 1929 – 1930. Echipa a fost mutată la nord în orașul Ploiești în anul 1952 și s-a stabilit pe numele actual de Petrolul cinci ani mai târziu. La scurt timp după aceea, clubul a obținut încă trei titluri naționale - în 1957-1958, 1958-1959 și 1965 – 1966.  Pe plan intern, palmaresul său include și trei cupe naționale, cea mai recentă din campania 2012-2013. Debutul Petrolului în fotbalul european a fost înregistrat în anul 1958, atunci când s-a confruntat cu Wismut Karl Marx Stadt din Germania de Est în runda preliminară. În istoria recentă, Petrolul a intrat în insolvență în februarie 2015 și a urmat desființarea. Totuși, suporterii și legendele cluburilor au reînființat echipa, înscriind-o în Liga a IV-a, în vara anului 2016. Culorile tradiționale ale clubului sunt galbe și albastru închis, Lupii Galbeni disputându-și meciurile de acasă pe stadionul Ilie Oană,care are o capacitate de 15073 de locuri. Cele mai notabile rivalități ale clubului sunt cele împotriva echipelor Rapid București și Astra Giurgiu. De-a lungul vremii echipa a jucat și sub alte denumiri: Distribuția, Petrolul, Competrol, Partizanul și respectiv Flacăra. La începutul anilor 2000, Petrolul a intrat sub proprietatea președintelui sindicatelor Petrom, Liviu Luca, iar ploieștenii au un vârf de formă la sfârșitul sezonului Divizia A 2000-2001, când echipa a terminat pe locul 2. A urmat, însă, prăbușirea. Mari nume ale fotbalului românesc sau perindat pe la acest club: Ilie Oană, Mihai Ionescu, Mircea Dridea, Valentin Stănescu, Adrian Mutu, Ianis Zicu, Răzvan Lucescu, Viorel Moldovan, Pompiliu Stoica, Florentin Dumitru, Daniel Oprița și alții.
Federația Română de Natație
Campionatul republican de copii
C și D - Ploiești 1973 - Loc III 
Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (F.R.N.P.M.) este autoritatea sportivă care coordonează activitățile din natație în România. La data de decembrie 1930 a fost înființată Federația Română de Natație (F.R.N.), asociindu-se și la cele două organisme internaționale (F.I.N.A. și L.E.N.). La scurt timp, F.R.N. a publicat un regulament de înot, a constituit o comisie medicală, a introdus fișa individuală a înotătorului, iar din 1932 timpii în concurs se înregistrau cu cronometre oficiale. În anul 1933 F.R.N. se afiliază la Uniunea Federațiilor Sportive din România (UFSR). În anul 1938 funcționau deja 59 de grupări sportive cu 3800 de sportivi legitimați în natație. În anul 1940 se înființează Organizația Sportului Român, care desființează federațiile și creează în locul lor directorate, înotul fiind cuprins împreună cu sporturile nautice. F.R.N. se unește cu Federația Română de Sporturi Nautice (FRSN), formând Federația Română de Sporturi pe Apă (FRSA). În anul 1948 federația se restructurează devenind secție a Direcției Tehnice a ASP. Între anii 1949-1957 a funcționat "Inspecția de Natație" în cadrul Direcției Instruirii Sportive din CCFS (de pe lângă Consiliul de Mininiștri) și Comisia Centrală de Natație. În anul 1958 F.R.N. funcționează în cadrul UCFS, în 1967 în cadrul CNEFS, apoi din 1990 Ministerului Sporturilor, Ministerului Tineretului și Sportului și al ANS (Agenția Națională de Sport). În anul 1990 polo pe apă se desprinde din structura F.R.N. constituindu-și propria federație, 
Federația Română de Polo. În 1998 în structura F.R.N. a fost preluată și ramura de Pentatlon Modern, devenind Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM). În anul 2001, federația s-a reorganizat confom prevederilor Legii Educației Fizice și Sportului Nr. 6, din 28 aprilie 2000. Sediul actual (anul 2023) al F.R.N.P.M. este în București, Str. Maior Coravu Nr. 34 - 36, Sector 2, iar Președinte este Camelia Potec. Înotul sportiv de performanță începe să se răspândească aproximativ din anii 1800.
  • 1837 – înotul sportiv își face apariția în Anglia, „patria înotului modern”. Este anul în care la Londra apare primul club de înot „Național Swimming Association” fondat de John Strachan. Brasul reprezintă procedeul de bază atât pentru probele de sprint cât și pentru probele de distanță. În Londra existau la acea dată 8 bazine de înot.
  • 1840 – înotul a fost introdus în instituțiile de învățământ.
  • 1858 – în Australia a avut loc primul Campionat Mondial de înot în cursa de 100 yarzi.
  • 1869 – se constituie prima federație de înot și se organizează primele campionate naționale ale Angliei.
  • 1874 – se înființează în Anglia prima federație națională de natație și apare un regulament de înot.
Și în România s-au organizat diferite intreceri, care aveau ca scop principal efectul spectacular si distractiv, dar si recunoasterea caracterului utilitar al inotului. Aceste actiuni au insemnat primii pasi in afirmarea inotului, ca sport, al inceputului jocului de polo si sariturilor in apa.
  • In 1880 se deschis in Bucuresti bazinul si "Scoala de inot" a societatii "Tirul". Bazinul era captusit cu lemn, avea dimensiunile de 30/15 m
  • Timisoara pare sa fie primul oras unde se infiinteaza o sectie de natatie, in 1899, la clubul "Atletic" 
  • În 1912 are loc prima editie a concursului de fond pe Dunare intre Macin și Ghecet (13 Km.), care dupa razboi va deveni traditional.
  • In 1919 la Timisoara are loc un concurs la care participa si inotatori din Szegedin.
  • In 1921 are loc dechiderea strandului din Timisoara, care da prilejul organizarii unor competitii interesante, ca de exemplu campionatul "Bega". S-au facut eforturi pentru organizarea primelor C.N. de inot, de sarituri si de polo. Multe din competitiile locale sau regionale, organizate dupa1920, au fost declarate "Campionate Nationale". Denumirea nu erajustificata, deoarece au participat sportivi doar din cateva localitati. 
La începutul secolului al XX-lea aparuse si la noi necesitatea constituirii unui for central de coordonare si organizare a acestui sport. Dar, greutatile inceputului, lipsa de experienta si de suport organizatoric in teritoriu, conditiile materiale precare si alte cauze au facut ca o serie de organisme si fondurile organizatorice folosite pe parcurs, sa se dovedeasca a fi neviabile.Intre anii 1923-1927, in cadrul FSSR, functiona "Comisia Sporturilor pe Apa", care includea natatia si canotajul, apoi, ramane profilata numai pe natatie.Una din cauzele care provocau stagnarea dezvoltarii natatiei in Romania era lipsa bazinelor. Capitala dispunea, dupa cum spuneam anterior, de un singur bazin, "Tirul". Aici sportivii nu se puteau antrena pe distantele clasice, el fiind neregulamentar. Totusi, in anul 1925, la Campionatele nationale disputate la Cluj, fara inotatorii din Bucuresti, competitia s-a desfasurat pe distante clasice. Iata citeva rezultate:
  • 100 metri - înot pe o parte - Berges = 1.27,0
  • 100 metri - spate - D.Devici = 1.34,4
  • 200 metri - liber - Felicides = 3.07,3
  • 200 metri - bras - Felicides = 3.38,4
  • Ștafetă 3 x 50 metri - mixt - Stăruința Oradea = 1.56,0 
In anul 1926 cursele de fond de pe Dunare revin inotatorului N.Bancila (2h.01'00) pe distanta Macin-Galati si lui G.Bacagioglu (3h.) pe distanta Braila-Galati. La Constanta se desfasoara un concurs de fond intre Constanta si Techirghiol, cistigat de Gh.Valmarescu. In continuare, aici ia amploare organizarea curselor de fond, astfel incit in anul 1927 are loc primul concurs disputat intre Techirghiol-sat si Techirghiol-movila (12 Km.), cu participarea a 25 concurenti (din care numai 3 termina cursa). Cistiga Constantin Paun in 5h.05'00. O alta cursa intre Far si Cazino (1 mila) este cistigata de D.Dumitrescu in 33 minute.   
 
Expo fotbal 1985 Ploiești
Manifestarea numismatică culturală și sportivă “EXPO FOTBAL” s-a permanentizat la Ploiești prin inițiativa și strădania inimosului localnic Manu Nicolae. Acesta era un mare pasionat de sport, în special fotbal, și medalistică, în special insignografie. Și astfel din 26 iunie 1982, în orașul aurului negru românesc – Ploiești, au loc anual întâlniri și expoziții ale iubitorilor de fotbal și de insigne sub genericul EXPO FOTBAL PLOIEȘTI.
Centrala industrială de rafinării și petrochimie
Ploiești - România
Pe data de 10 august 1985, în subordinea Ministerului Industriei Petrochimice se înființează Centrala industriala de rafinării și petrochimie (C.I.R.P.), cu sediul în municipiul Pitești, pe structura Combinatului petrochimic Pitești, având ca obiect de activitate prelucrarea țițeiului și a derivatelor sale și fabricarea de produse petrochimice;
Grupul industrial petrochimie Ploiești - Protocol
Zona limitrofă a municipiului Ploiești este cunoscută din vechime care foarte bogată în petrol, ceea ce a făcu ca aici să se dezvolte puternic industria petrochimică de extracție și prelucrare a petrolului. La începutul anului 1857, la Ploiești se dădea în funcțiune „Fabrica de gaz” a lui Marin Mehedințeanu, care era și prima de acest fel din România și din lume. Era o rafinărie, cu o dotare primitivă, dar care a însemnat un mare pas către civilizație. În 1857, România este prima țară care a raportat producția de țiței și care are prima rafinărie din Europa (Mehedințeanu) construită lângă Ploiești. Este anul în care debutează fascinanta călătorie a industriei de țiței și gaze în România. Până la începutul Primului Război Mondial, industria a cunoscut o dezvoltare fulminantă, în special datorită investițiilor străine. Înainte de Primul Război Mondial, aproximativ 75% din capitalul investit in industria petrolieră din România era german, britanic și olandez, în timp ce capitalul românesc avea o pondere de doar 8%. Jucătorii internaționali care au fost atrași de zăcămintele petroliere din România includeau Standard Oil (sucursala Româno-Americană, înființată în 1904) și Shell (sucursala Astra Română, înființată în 1910). Perioada 1947-1989 este cunoscută drept Epoca Comunistă în istoria României. Toate companiile petroliere au fost naționalizate la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial iar activele acestora au fost exploatate de Sovrom Petrol, o companie deținută de statul român și Uniunea Sovietică. În 1976, a fost atins un vârf istoric al producției de țiței, de 15 milioane de tone, după care producția a început să scadă. După revoluția din 1989, toate activitățile de explorare și producție din România au fost preluate de Compania Română de Petrol, o companie de stat (un veritabil Grup Industrial). Compania s-a confruntat în continuare cu provocări legate de lipsa investițiilor și interferențe politice. În 1997, a devenit SN Petrom, care includea și două rafinării - Arpechim și Petrobrazi, confruntate, de asemenea, cu lipsa investițiilor și marje de rafinare negative. În anul 1996 a fost înființată Compania Română de Petrol, ca societate comercială pe acțiuni, constituită prin reorganizarea RAFIROM, PECO și PETROTRANS, care au fost comasate și și-au încetat activitatea. Compania Română de Petrol deținea toate cele zece rafinării din România, alături de câmpurile de extracție, de depozite și de stațiile de benzină. În anul 1997 
Compania Română de Petrol a fost împărțită, 8 dintre rafinării funcționând pe cont propriu, restul activelor intrând în proprietatea Societății Naționale a Petrolului (SNP) Petrom. Astfel SNP Petrom a moștenit două rafinării (Arpechim Pitești și Petrobrazi Ploiești), toată fosta rețea de distribuție PECO, sistemul de conducte al PETROTRANS și dreptul exclusiv de a extrage țiței din câmpurile petrolifere din România. În anul 2000 omul de afaceri Ovidiu Tender a cumpărat de la Statul Român societatea Prospecțiuni S.A, singura societate din țară care asigura prospecțiuni geologice pentru foraj. În anul 2002, a luat naștere compania Petromservice prin desprinderea din Petrom a sucursalei Petroserv. În anul 2004, OMV, grupul lider de petrol și gaze din Europa Centrală și de Est, a achiziționat 51% din acțiunile Petrom de la statul român pentru suma totală de 1,53 miliarde Euro. La sfârșitul lui 2004, OMV Petrom a fost privatizat, iar compania austriacă OMV AG devine noul acționar majoritar. Compania a trecut printr-un amplu proces de reorganizare și restructurare și a beneficiat de investiții majore pentru modernizare (13,5 mld euro între 2005 și 2017). Câteva dintre cele mai cunoscute rafinării prahovene sunt: Petrobrazi, Petrotel, Astra, Vega și Steaua Română din Câmpina.
Municipiul Ploiești este unul dintre marile orașe ale României și reședință a județului Prahova, fiind situat la 60 de kilometri depărtare de București.   Municipiul Ploiești se găsește în apropierea regiunii viticole Dealul Mare-Valea Călugărească și are acces direct la Valea Prahovei, cea mai importantă zonă de turism alpin din România. Ploieștiul este un important nod de transport, situându-se pe drumurile care leagă capitala București de  provinciile istorice Transilvania și Moldova. este supranumit „capitala aurului negru”, orașul fiind vechi centru al industriei petroliere, având patru rafinării și alte industrii legate de această ramură (construcții de mașini, echipamente electrice, întreținere). Prezența unor ploieșteni pe piețele unor orașe din Ardeal denotă faptul că localitatea avea un nume și o bază economică ce-i permiteau să intre în relații comerciale cu centre de peste munți. Numele mai apare într-un hrisov din anul 1567, semnat de către domnitorul Țării Românești, Petru cel Tânăr, prin care se întărea o vânzare a "cinci răzoare" de vie între un anume Avruț din Ploiești și logofătul Coresi din Bărcănești. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului Ploieșți și mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din Ploiești, din vremuri diferite.
Banca Creditul Prahovei - Bulevardul Regele Ferdinand I
Catedrala
Biserica Sfinții Împărați
Biserica Sfânta Vineri
Calea Câmpinei
Palatul Societății "Cooperativa"
Palatul Băilor Municipale
Muzeul I.L.Caragiale
Monumentul Vânătorilor
Hotel Berbec
 
Prahova este un județ aflat în regiunea istorică Muntenia din România.Este cel mai populat județ din România (cu excepția capitalei București, oraș aflat în vecinătatea sa, la sud) deși este doar al 33-lea din țară ca suprafață. Județul se întinde pe o suprafață de 4716 kilometri pătrați, numără aproximativ 830000 de locuitori și își are reședința în municipiul Ploiești. Ca subunități administrative județul este compus din 2 municipii - Ploiești și Câmpina, 12 orașe - Azuga, Băicoi, Boldești - Scăieni, Breaza, Bușteni, Comarnic, Mizil, Plopeni, Sinaia, Slănic, Urlași, Văleni de Munte și 90 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Prahova, iar mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură, din acest județ, din vremuri diferite dar și câteva cărți poștale ilustrate.
Vederi - Măneciu
Vederi - Băile Bolboci - Mizil
Gara - Slănic Prahova
Gara și Hotel Caraiman - Sinaia
Gara - Mizil
Șoseaua Națională - Comarnic 
Rafinăria Steaua Română - Câmpina
Fabrica de hârtie - Bușteni
Palatul Brâncoveanu - Breaza
Fabrica de ciment - Azuga

___________ooOoo____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE
PE BANCNOTELE LUMII
Louis Antoine Bougainville, 
scriitor, explorator și navigator francez,
a trăit între anii 1729 - 1811
Detaliu vignetă de pe o felicitare franceză
Detaliu vignetă de pe un bilet spaniol de loterie
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 19.03.2023