miercuri, 22 februarie 2017

MINUNI ALE ARHITECTURII MONDIALE - 1


Poarta capitalei (Capitale-gate) este o clădire de tip zgârie nori cu uz mixt (comercial și rezidențial), situată în orașul Abu Dhabi. Arabe Unite. Clădirea se face remarcată printr-o înclinație impresionantă de 18° spre vest, iar înălțimea sa de 160 de metri și 35 de etaje o face una dintre cele mai înalte clădiri din localitate. Datorită poziției sale unice, clădirea este construită pe partea de sus a unui ochi de plasă densă din oțel armat. Ochiurile sunt susținute de 490 de piloni care au fost introduși 30 de metri în subteran pentru a face față forței gravitaționale, vântului și presiunii seismice datorate structurii de rezistență slabe a clădirii. Construcția turnului a fost finalizată în ianuarie 201, iar în iunie 2010, Guiness World Records a consemnat că structura este „clădirea cu cea mai mare înclinație artificială” (înclinația sa depășește de mai mult de patru ori înclinația naturală a faimosului Turn din Pisa - Italia. Etajele acestuia sunt construite „perfect vertical până la etajul al 12-lea, după care etajele superioare au fost construite cu o înclinație ușoară către exterior, ce variază între 300 și 1400 de milimetri”. Deja clădirea a devenit un obiectiv turistic în Emirate.
Abu Dhabi este capitala Emiratelor Arabe Unite și centru administrativ al emiratului cu același nume, numără 860000 de locuitori și este situat pe o insulă în formă de T, cu deschidere către Golful Arabiei (Persic). Se estimează că până în anul 2030 numărul celor ce vor locui în acest oraș va depăși 3 milioane de locuitori.
Pentru atragerea turiștilor guvernului provincial a decis construirea unei clădiri neconvenționale în orașul reședință Huainan. Studenții arhitecți de la Universitatea de Tehnologie Hefei, împreună cu compania Huainan Fangkai Decoration Project Co au realizat în anul  2007 edificiul din imagine de forma unui pian și vioară. Casa este utilizată de autorităţi pentru diferite expoziţii, însă turiştii mai că nici nu le observă, pentru că arhitectura clădirii acaparează toată atenţia. Este, de asemenea, un loc în care elevii de muzică de la colegiul local pot practica şi efectua cursuri de muzică. Vioara, realizată complet din sticlă, serveşte ca intrarea în casă, mascând liftul și scara de acces, partea de pian a casei stă pe trei picioare de beton şi are o terasă pe acoperiş sub un baldachin în formă de pian. Materialele folosite la construcţia casei au fost dintre cele mai moderne, printre ele numărându-se sticla neagră şi cea transparentă. Ce-i drept, pe lângă formă, aspectul deosebit se datorează şi acestor două materiale, întrucât tocmai contrastul dintre alb şi negru face din această casă una elegantă şi inedită. Datorita unicităţii acestei clădiri, nu e de mirare că regiunea este acum una dintre pricipalele atracţii turistice ale provinciei. Huainan este un oraș la nivel de prefectură, situat în provincia chineză Anhui, zonă de extracție a cărbunelui, ce are o populație de aproximativ 2334000 de locuitori.
Muzeul Guggenheim muzeul de artă contemporană al orașului spaniol-basc Bilbao. Este unul din cele cinci muzee mondiale ale Fundației Solomon R. Guggenheim și probabil construcția cel mai ușor de recunoscut din orașul Bilbao. Edificiul a fost proiectat de arhitectul Frank Gehry într-o manieră arhitecturală "tipic" deconstrcutivistă. Deschis pentru public în anul 1997, a fost conceput să reprezinte unul din elementele centrale ale procesului de reînnoire urbană și relansare culturală a orașului Bilbao. Aproape imediat după deschiderea sa, Guggenheim Bilbao a devenit o atracție turistică importantă și a fost creditat cu promovarea aproape instantanee a orașului basc pe plan mondial. Muzeul este printre cele mai proeminente și spectaculoase clădiri din lume, cu o structură alcătuită din linii de contur sculptate radical, în stil organic. Administrația muzeului susține că muzeul nu are nici măcar o singură latură sau suprafață dreaptă în întreaga clădire. O parte a construcției este traversată de o autostradă elevată și o porțiune importantă a edificiului este acoperită cu paneluri de titan, dând întregii construcții o aparență metalică și modernă. Fiind situat într-un oraș portuar, muzeul a fost construit astfel încât să semene cu un vapor. Panelurile de titan, care reflectă puternic lumina, seamănă cu formele unui pește, accentuând din nou intenția lui Gehry de a construi o structură cu o aparență organică. Multă tehnologie modernă a fost utilizată în planficarea construcției. Au fost folosite vizualizări computerizate, incluzând programe CAD. Această tehnologie a ajutat constructorii să producă un bloc funcțional și estetic armonios care este considerat o minune arhitecturală. În timpul construcției, panelurile de piatră folosite ca bază ale suprafețelor acoperite cu titan au fost tăiate cu ajutorul unui laser. O observație importantă este că, deși muzeul apare ca un monument-spectacol când e văzut din aer sau de pe râul Nervion, apare destul de modest văzut de la nivelul străzii, combinându-se armonios cu edificiile din jur.
Bilbao este un oraș în nordul Spaniei, cel mai mare oraș din Țara Bascilor și din provincia Vizcaya. Orașul este un port principal și centru industrial, situat pe râul Nervión. Populația orașului este de 354000 de locuitori în 2003, iar zona metropolitană are în jur de 947000 de locuitori, însemnând că Bilbao este a șasea cea mai mare zonă metropolitană din Spania.


xxx

O PASTILĂ DE UMOR
UN DIALOG EPIGRAMATIC
 PROVERBE 
DIN INTELIGENȚA 
POPOARELOR LUMII
ARABIA SAUDITĂ
  1. Educarea copiilor seamănă cu mestecarea unor pietre tari.
  2. Un om fără prieteni este ca mâna stângă fără cea dreaptă.
  3. Dacă ceri un sfat celui priceput, ai câștigat jumătate din experiența lui.                                 
                                                          _____________xxx_____________

CÂTEVA 
MATRICI SIGILARE
TURNATE ÎN TRANSILVANIA

Matricea sigilară reprezintă obiectul confecţionat din material dur care, care are gravată o reprezentare şi un text ce-l individualizează pe posesor și care servește pentru realizarea amprentei sigilare. Sigiliul este amprenta rămasă pe suportul documentului (în ceară, hârtie, soluţie de aur, tuş sau fum) în urma aplicării unei matrici sigilare. Sigiliul este principalul mijloc de garantare a unor secrete şi de asigurare a autenticităţii unor acte. Sigilile rotunde reprezintă autoritatea unei instituții. Gravarea sigiliilor se poate face în adâncime (incizie), pentru sigilarea în ceară sau cocă, ori în relief (excizie), pentru sigilarea în tuş sau fum. Sigilografia (nume alternativ - sfragistica) a fost fondată în secolul al XVII-lea de Dom Mabillon, părintele erudiției moderne și dezvoltată în secolul al XIX-lea de către Louis-Claude Douët d'Arcq, un mare arhivist și istoric care, împreună cu echipa sa, a scos lucrarea  Collection des sceaux des Archives de l'Empire. Franceză la origine, această disciplină nu a întârziat să se extindă în toată Europa, pretutindeni unde, încă din Evul Mediu, se impunea obiceiul de a valida documentele cu sigiliu. Câmpul sigilar este suprafaţa pe care se gravează reprezentarea grafică și textul unui sigiliu. Exerga este spaţiul de la marginea câmpului sigilar, de obicei cuprins între două sau mai multe cercuri (ce pot fi liniare, şnurate, perlate, etc.), în care se gravează textul matricei sigilare. Este important de reținut a nu se confunda sigilografia cu heraldica. Heraldica este disciplina auxiliară a istoriei care studiază stemele, blazoanele, etc.  Mai jos admirăm câteva matrici sigilare militare din Transilvania, aflate în colecția Muzeului Brukenthal – Muzeul de Istorie Casa Altemberger” din Sibiu, ce datează din perioada secolelor XVIII-XIX, perioada Imperiului Habsburgic și apoi a celui Austro-Ungar când, în Transilvania, și mai ales în sudul ei, la granița cu România, au staționat importante efective militare.
Mai sus admiri o matrice sigilară turnată de Comisariatul militar de război, în secolul al XVIII-lea. Ea este confecționată din bronz, are forma ovală, cu diametrul mare – 3,8 centimetri, diametrul mic – 3,4 centimetri. În centrul câmpului sigilar se prezintă acvila bicefală austriacă încoronată, ce are pe piept un scut rotund, cu armele mici ale Austriei. O coroană închisă plutește deasupra capetelor acvilei, care ține în gheare globul cruciger și sabia. Pe marginea matricii este aplicată inscripția, în limba germană, parțial ilizibilă: L D KRIEGS COMMISSARIAT (Comisariatul de război).  
Mai sus admiri o matrice sigilară turnată de Comandamentul  Batalionului 23 de Vânători câmp în secolul al XIX-lea. Ea este confecționată din fier, are forma rotundă, cu diametrul – 3 centimetri. Câmpul sigilar al matricii este mărginit de un cerc șnurat, în interiorul cărului este aplicată doar inscripția  pe două rânduri orizontale și circular, deasupra și dedesubtul lor, cu majuscule, în limba germană: K.K. 23 / FELD JAGER / BATAILLONS / COMMANDO (Comandamentul batalionului 23 cezaro-crăiesc de vânători de câmp)
Mai sus admiri o matrice sigilară turnată de Comandamentul  Bazei de instrucție din Cincu Mare, în secolul al XIX-lea. Ea este confecționată din oțel, are forma rotundă, cu diametrul de 3,6 centimetri. În câmpul sigilar în stânga se prezintă scutul cu armele Ungariei, timbrat cu coroana Ungariei, închisă, cu crucea înclinată deasupra , în dreapta scutul cu armele Imperiului Austriac, timbrat de o coroană austriacă închisă. În capul celor două scuturi se prezintă un scut mic cu bordura colanului Lâna de aur și cu armele casei de Habsburg-Lorena, timbrat cu coroana habsburgică. Sub scuturi este aplicată o eșarfă cu deviza “INDIVISIBILITER AC INSEPARABILITER”. La marginea câmpului sigilar, mărginit de un cerc liniar, este aplicată cu majuscule, în limba germană: K.u.K. KOMMANDO DES TRUPPENUBUNGSPLATZES / BEI NAGY SINK (Comandamentul cezaro-crăiesc al bazei de instrucție din Cincu Mare). Sub numele localității este aplicată o stea cu 6 raze.
Cincu (în limba germană: Grosschenk, în limba maghiară:  Nagysink)  este o comună în județul Brașov care mai conține și satul Toarcla și numără 1587 locuitori (recensământul din anul 2011), din care; 79,14% - români, 10,83% - romi, 3,4% - maghiari, 3,33% - germani și restul – necunoscută sau altă etnie. Din punct de vedere confesional structura populației comunei se prezintă astfel; 88,21% - ortodocși, 4,59% - evanghelici de confesiune augustană, 1,44% - romano catolici iar restul – necunoscută sau altă religie. 
Aici a existat și există un mare poligon de instrucție și trageri, cu toate categoriile de armament, pentru trupele de uscat din Armata României
Mai sus admiri o matrice sigilară turnată de Comandamentul militar din Buda și Pesta, în secolul al XIX-lea. Ea este confecționată din oțel, are forma rotundă, cu diametrul de 3,6 centimetri. În câmpul sigilar se prezintă acvila bicefală cu capetele încoronate cu coroane închise, peste care plutește o coroană imperială închisă. Acvila este încărcată cu un scut cu bordură de colan, cu armele Austriei, în treimea inferioară sunt două cruci și o coroană atârnate. La marginea câmpului sigilar, mărginit de un cerc liniar și unul șnurat, este aplicată cu majuscule, în limba germană, inscripția: K.K.MILITAIR STADT COMMANDO ZU OFEN UND PESTH (Comandamentul militaro-crăiesc din Buda și Pesta).
Mai sus admiri o matrice sigilară turnată de Comandamentul Regimentului 64 Infanterie, în secolul al XIX-lea. Ea este confecționată din fier, are forma ovală, cu diametrul mare de 3,2 centimetri și diametrul mic de 2,7 centimetri. În câmpul sigilar se prezintă acvila bicefală imperială încărcată cu un scut cu bordură de colan, cu armele Austriei și în treimea inferioară trei cruci. Deasupra capetelor acvilei planează o coroană închisă terminată cu o cruce. La marginea câmpului sigilar, mărginit de o linie continuă simplă, este aplicată cu majuscule, în limba germană, inscripția: INFT. REGIMENTS COMMANDO K.K. 64 es (Comandamentul regimentului cezaro-crăiesc 64 de infanterie). 

_________________ooOoo_________________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ
DIN DOMENIUL ASIGURĂRILOR
Acțiune de cinci sute lei 1920
Societatea Română de Asigurări Generale 
"GENERALA" - București

Detaliu vignetă de pe o bancnotă
fantezie din Slovacia

Câteva ornamente decorative periferice
 de pe acțiuni, obigațiuni și bonduri franceze

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 22.02.2017

MONUMENTE ALE EROILOR BUZOIENI - COMUNA BECENI


Beceni este o comună buzoiană compusă din următoarele localități: Arbănași, Beceni (reședința), Cărpiniștea, Dogari, Florești, Dimiana, Izvorul Dulce, Mărgăriți și Valea Părului. Comuna se află în Subcarpații de Curbură, pe cursul mijlociu al râului Slănic, fiind traversată de șoseaua județeană DJ 203 K, ce urmează cursul râului Slănic, ce leagă municipiul Buzău de Lopătari. La recensământul din anul 2011 comuna avea 4403 locuitori din care; români – 97,16% iar restul – altă etnie ori etnie nedeclarată. Structura confesională a populației se prezintă astfel; 97,25% - ortodocși iar restul – altă religie sau nedeclarată. În structura actuală comuna Beceni există din anul 1968, la o depărtare de 31 de kilometri de municipiul de reședință al județului - Buzău.  
În fața bisericii cu hramul Sfântul Gheorghe din satul Beceni, comuna buzoiană cu același nume, la șosea, Societatea “cultul eroilor” a ridicat o troiță în formă de cruce, ce străjuiește o cișmea, construită din ciment mozaicat și așezată pe un soclu trapezoidal. Crucea are pe lateral cruci gemene și basoreliefuri din bronz, cu figuri umane și insemne ale armatei; cască, sabie, frunze de stejar și decorația Sfântul Gheorghe”. Pe brațul drept al crucii este reprezentat un personaj care citește de pe un înscris faptele de arme ale eroilor satului. Troița a fost ridicată în amintirea eroilor locali căzuți în primul război mondial, având pe frontispiciu următoarea inscripție: ”În amintirea eroilor morți în războiul pentru întregirea neamului 19165 – 1919. Patria, neamul, biserica, recunoscătoare”. Pe monument sunt inscripționate numele eroilor căzuți pentru realizarea unirii tuturor românilor. 
La data de 20 iunie 1921 s-a inaugurat impresionantul monument al eroilor din satul Cărpiniștea, comuna buzoiană Beceni, ce este situat în fața bisericii cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elenadin localitate. Monumentul impresionează prin arhitectura sa, el fiind de forma unui obelisc, cu o cruce latină în vîrf, ce este situat pe un soclul  masiv, cubic din piatră.  Monumentul s-a ridicat în amintirea celor 152 eroi locali căzuți în războiul pentru întregirea neamului. Numele acestor eroi cu greu mai pot fi citite pe soclul acestui monument. Pe monument se pot citi totuși următoarele inscripții; “Ridicat cu stăruința pr. Ioan Nistor, Necuț R.Ungureanu, și I.Boștănică și cu ajutorul epitropiei bisericii, căminul cultural Sfântul Vasile”, banca „Rândunica”, I.Boerescu, Gh.Bărăscu, Dumitru Lăzărescu, R.Poteraru, David Cârceiu, Dumitru Cârceiu, Dumitru Jingoiu, Al.Ionescu, în anul 1921.O altă inscripție arată că monumentul reprezintă un , ”Prinos de recunoștință eroilor din comuna Cărpiniștea, căzuți pentru patrie în marele război pentru întregirea neamului 1916 – 1918”. Urmașii îi asigură pe eroi că,”Gândul nostru acuma zboară pios spre mormintele voastre. Vouă vă dăm ce avem mai sfânt din durerile inimii nosatre. Sângele vostru vărsat ne rămâne de-a pururi ca pildă. Dragoste și amintire vouă Iosif Botea, aviator pilot și alți eroi”. În interiorul soclului a fost amenajat un osuar fals destinat aprinderii lumânărilor în amintirea celor dispăruți.  
În satul Dimiana, din comuna buzoiană Beceni, în fața bisericii cu hramul „Sfinții Voievozi” există un monument de forma unui obelisc din piatră, cu o cruce în vârf, așezat pe un masiv soclu în trepte. O inscripție de pe monumente ne informează că este opera sculptorului buzoian E. Pricopescu și s-a realizat din inițiativa preotului Gheorghe Murea și a familiei A. Porumboiu. Pe fațadă se poate vedea un vultur cu o cruce în cioc, așezat pe o cască militară sub care este aplicată inscripția Credință și glorie”. Pe latura stângă se află harta României Mari cu steagul tricolor, ostași în poziție de luptă și insemne ale armatei. Pe partea dreaptă este reprezentată o femeie rugându-se și inscripția “Slavă erolior”. Pe partea din spate este reprezentat Sfântul Gheorghe omorând balaurul. Pe toate laturile monumentului se află metope (interesante ornamente arhitectonice). Pe monument nu sunt înscrise nume de eroi. 
În satul Izvorul Dulce, din comuna buzoiană Beceni, în fața bisericii cu hramul “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” se află un monument de forma unui obelisk, așezat pe un soclu trapezoidal, realizat de către E. Cedalini din Buzău. Inscripția monumentului consemnează că acesta s-a ridicat în amintirea eroilor “Morți în războiul 1916 – 1918. Izvorul Dulce, Cărpiniștea”. Pe monument sunt înscrise numele eroilor din primul război mondial, la care au fost adăugate și numele celor jertfiți pe fronturile celui de-al doilea război mondial. Au fost trecute și numele unor eroi “străini de localitate” sau “morți acasă”. 

xxx

O VORBĂ DE DUH 
DE LA ÎNAINTAȘI
UN DIALOG EPIGRAMATIC
O PASTILĂ DE UMOR

________xxx________

CÂTEVA 
MEDALII ȘI INSIGNE
DIN JUDEȚUL HUNEDOARA

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Insigna - Mina Aninoasa 1885 - 1995
Aninoasa este un oraș în judeţul Hunedoara, România. Are o populație puţin peste 5000 de locuitori, fiind declarat oraș în 1989. Orașul Aninoasa este un oraș destul de sărac, foarte aproape de Petroșani. În fapt, Aninoasa poate fi considerată un fel de comună suburbană, un fel de satelit al acestuia, sau al Vulcanului, un alt municipiu vecin. Sus am postat stema actuala şi o poză reprezentând intrarea în Aninoasa.  
În Aninoasa, multă vreme, s-a exploatat cărbune. Acum, însă, nu mai este cazul, mina fiind închisă în urma reformelor începute în 1997. Exploatarea carbonifera de la Aninoasa si-a inceput activitatea in 1890, cand geologii au confirmat ca exista carbune de calitate in Valea Jiului. in 1854 legea austriaca a minelor impune aparitia primelor societati miniere. O astfel de societate numita "Societatea Brasoveana", care a primit concesiuni miniere in Valea Jiului, a deschis in anul 1890 mina "Aninoasa" din perimetrul comunei Iscroni fiind amplificata mereu. Se exploateaza zacamintele de carbuni, care se prelucreaza in localitatea Vulcan. Prima localitate pe Jiul de Vest este Iscroni - veche asezare fondata, se spune, de colonisti plecati din Rau Barbat, de unde si vechea denumire a localitatii Barbatenii de Jos. Din punct de vedere al organizarii administrative-teritoriale, pana in anul 1968 orasul a fost organizat în două comune: Aninoasa si Iscroni. in anul 1989 Aninoasa a primit statutul de oras, datorita importantei economice pe care o are in economia Vaii Jiului. Primele lucrari de prospectiune in bazin se pare ca se realizeaza incepand din anul 1835, moment in care se afirma prezenta carbunelui de buna calitate. In 1854 legea austriaca a minelor impune aparitia primelor societati miniere. O astfel de societate numita "Societatea Brasoveana", care a primit concesiuni miniere in Valea Jiului, a deschis in anul 1890 mina "Aninoasa" din perimetrul comunei Iscroni. O galerie s-a inceput in malul de vest al vaii, in zacamant principal, la cota 670 m si s-a continuat pana ce a traversat toata coama dealului si a ajuns in Valea Piscului. In coasta de est a vaii s-a sapat o alta galerie la orizontul "Dalja". Pentru a scoate productia de la Aninoasa, "Societatea Brasoveana" va instala in 1892 un funicular de 4200 m lungime, pana la mina "Petrosani-Vest", actionat de o masina cu aburi, construita de uzinele "Obach" din Viena, iar in 1914 un al doilea funicular paralel cu primul. Din anul 1894 mina Aninoasa va trece in proprietatea societatii Salgotarjan cu sediul la Budapesta, prin falimentul "Societatii Brasovene". Dupa 1 decembrie 1918, mina Aninoasa a intrat in componenta "Societatii Petrosani", societate cu capital romanesc ce va prelua toate exploatarile din Valea Jiului, in perioada interbelica. 
Insigna - O.J.T. - Filiala Hațeg (Oficiul județean de turism)
Până la instaurarea comunismului, interbelică turismul românesc organizat se desfăşura prin intermediul asociaţiilor şi cluburile de turism existente.  Primul Club Alpin a luat fiinţă în Braşov la 10 mai 1873. Cea mai veche asociaţie este S.K.V. – Siebenbürgischer Karpaten Verein, înfiinţată la Sibiu la 28 noiembrie 1880 şi dizolvată în 1944. Această asociaţie a avut cei mai mulţi membri (germani, români, maghiari şi alte naţionalităţi) şi cele mai multe secţii, a construit cele mai multe drumuri şi cabane (59), a editat 56 de Anuare, a înfiinţat un corp de călăuze brevetate şi primele echipe de salvare în munţi. La 2 aprilie 1926 a luat fiinţă Turing-Clubul României, având mai multe secţii în ţară. A construit cabane, a efectuat marcaje turistice şi a publicat Calendar săptămânal, transformat în Enciclopedia Turistică Românească. Sub egida T.C.R. au apărut şi alte publicaţii. Grupul Alpin Brav, transformat în 1937 în Clubul Carpatin Român, a fost înfiinţat de câţiva elevi de la liceul Mihail Viteazul, căpătând personalitate juridică la 18 martie 1936. Acesta a construit cabana Brav, devenită Caraiman. Asociaţia turistică România Pitorească a luat fiinţă în Bucureşti la 21 mai 1930.  A construit cabana Ciucaş, a tipărit un an revista România Pitorească şi apoi Buletinul România Pitorească. Clubul Alpin Român s-a construit la 18 martie 1934. A construit Căminul Alpin – Buşteni, un refugiu la intrarea în Valea Coştilei şi şi-a cumpărat un sediu în Bucureşti. A tipărit Buletinul Alpin şi apoi Buletinul Clubului Alpin Român. A practicat alpinismul şi căţărarea, înfiinţând în 1938 prima şcoală de căţărare modernă în România, fiind organizat pe trei secţii. Asociaţia Piatra Craiului a fost creaţia unui pensionar militar. A închiriat de la călugări cabanele „Decebal” şi „Bucegi”, din apropierea peşterii Ialomiţei. Activitatea acestor asociaţii a fost în general alpinismul. Ele au fondat în 1934 Federaţia Societăţilor de Turism şi Alpinism, iar din februarie 1936, data înfiinţării O.N.T. (Oficiul Naţional de Turism cu cele două secții ale sale – Carpați și Litoral), în parte au fost patronate şi de acesta. La nivel fiecărui județ existau Oficii județene de turism  subordonate  Oficiului național de turism, care aplicau în teritoriu politica de turism a regimului comunist. 
Hațeg (în maghiară Hátszeg) este un oraș din județul Hunedoara, cu populația de 9685 locuitori ce mai conține și alte localități; Nălațvad, Silvașu de Jos și Silvașul de Sus. Structura etnică a polulației orașului este următoarea; români – 93,15%, maghiari – 1,6% și restul – nedeclarată sau necunoscută. Structura confesională a populației se prezintă astfel: ortodocși – 74,11%, baptiști – 8,395, penticostali- 6,27%, greco catolici – 3,13%, romano catolici – 1,77% și restul – nedeclarată sau necunoscută. În perioada 1765 – 1851 localitatea Hațeg a fost militarizată în întregime și a făcut parte din Compania a II-a de graniță a Regimentului I de Graniță de la Orlat. Prima mențiune a Țării Hațegului apare în Diploma Ioaniților din anul 1247. Cele mai importante monumente de cultură și arhitectură din vecinătățile orașului Hațeg sunt; Mănăstirea Prislop – 13 km nord-vest de Hațeg, Mănăstirea Cetatea Colț din comuna Râu de Mori, Sarmizegetusa, Biserica Sf. Nicolae din Densuș, Castelul Kendeffy din localitatea Sântămăria – Orlea, Biserica Reformată-Calvină din Sântămărie – Orlea, Parcul Nașional Retezat și altele. Sus am postat stema și o poză cu Primăria Hațeg.   
Doctor Petru Groza 1884 - 1958 Municipiul Deva
(Statuia pedestră a lui Decebal)
Petru Groza (1884 – 1958) a fost un avocat și om politic român interbelic și de după cel de-al doilea război mondial, prim-ministru în primele guverne comuniste al României, între anii 1945 – 1952.  A fost președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, funcție asimilată celei de șef al statului, în perioada 2 iunie 1952 – 7 ianuarie 1958. La 6 martie 1945 a fost impus în funcția de prim-ministru de către Uniunea Sovietică, care a amenințat în caz contrar cu neretrocedarea Transilvaniei către România. Deși Groza a mimat apartenența la un partid propriu, în fapt, era un executant docil al deciziilor luate de comuniști și al ordinelor venite de la Moscova. Întrucât guvernul său nu a fost recunoscut de americani și englezi, regele Mihai i-a cerut, în august 1945, demisia. Când Groza a refuzat - fapt unic în istoria regalității în România - regele a intrat în așa-numita grevă regală, perioadă în care guvernul a acționat neconstituțional. Guvernele succesive conduse de Groza au prezidat peste primele procese politice din România, peste fraudarea alegerilor din anul 1946 și peste lichidarea opoziției, suprapunându-se procesului de acaparare a puterii politice de către comuniști. La 31 decembrie 1947, împreună cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, Groza l-a forțat pe regele Mihai să abdice, în cursul aceleiași zile proclamând, în mod ilegal și neconstituțional, în parlament,  Republica Populară Română. 
Cetatea din Deva este aflată pe un deal vulcanic de pe teritoriul orașului Deva, România. Ea datează din anul 1269 și este declarată monument istoric. În anul 1784, în timpul Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan, stăpânii cetății au opus rezistență atacurilor iobagilor și minerilor din Munții Apuseni. Aceasta este așezată pe dealul la poalele căruia se întinde orașul Deva. Sub dealul cetății se află Palatul Magna Curia (azi sediul Muzeului Civilizatei Dacice si Romane), construit în secolul al XVI-lea cu aspect de bastion.Transformat de Gabriel Bethlen în 1621, Magna Curia a dobândit o înfatisare prevalent baroca în secolul al XVIII-lea, când i se adauga o scara monumentala dinspre parc si un balcon. Aici este înmormântat Francisc David fondatorul si primul episcop al bisericii unitariene din Transilvania. Astăzi Cetatea Devei este o ruină, în urma unei explozii produse în data de 13 august 1849 în magazia cu praf de pușcă a fortăreței. 
Se știe că orașul Deva deține două statui ale regelui dac Decebal; una în picioare, cea de pe medalia postată, și una călare. Statuia (în picioare) a regelui Decebal, sprijinindu-se pe un scut, este situată în parcul central al municipiului Deva. Ea a fost realizată în anul 1935 de către sculptorul Radu-Manzat Moga (1905 - 1950), profesor la Liceul Avram Iancu din Brad. Statuie se află pe un soclu de granit cu mai multe trepte. Pe fiecare fata a soclului au fost realizate șapte basoreliefuri in broz, reprezentand urmatoarele imagini: lupoaica cu Romulus si Remus, Horea, Closca si Crisan, Avram Iancu, harta Romaniei, efigiile Regelui Ferdinand si a Reginei Maria, iar pe spate este inscriptionat un text ce apartine poetului George Cosbuc. În anul 1944 basorelieful care reprezenta harta Romaniei intregite a fost indepartat. În anul 1966 s-a amplasat alt basorelief ce reprezenta lupta daco - romana. 
Castelul Magna Curia (din latină Curtea Mare) sau Castelul Bethlen se situează în municipiul Deva , la poalele dealului cetății, înspre sud-est, lângă parcul orașului. Este cea mai veche clădire monument istoric ce se păstrează în Deva. În anul 1582 căpitanul garnizoanei cetății Deva, Francisc Geszty, construiește pe locația actualului monument o casă. Această casă va fi folosită ca reședință apoi de către Sigismund Bathory, generalul Basta, Ștefan Bocskay, Gabriel Bathory și Gabriel Bethlen. În anul 1621 Gabriel Bethlen dispune de transformarea radicală a construcției inițiale, rezultând palatul Magna Curia. Conceput inițial în stil renascentist (sub Gabriel Bethlen), edificiul ajunge la o formă definitivă la începutul secolului al XVIII-lea când i se aduc ultimele modificări. Aceste modificări îi dau înfățișarea barocă păstrată până astăzi. După unirea Transilvaniei cu România, Castelul a trecut în proprietatea statului român, iar în anul 1938 în castel a fost amenajat Muzeul de Istorie al județului Hunedoara. Castelul a fost renovat în ultimii ani, procesul fiind în stadiu de finalizare, continuându-se însă și cercetările arheologice din curtea clădirii. La parterul muzeului poate fi vizitată secţiunea de Ştiinţe Naturale “Trecut şi prezent în natura hunedoreană”, împărţită pe o serie de colecţii: Paleontologică, Herbarium, Lepidoptere (fluturi), Minerale, Ornitologică (păsări), Coleoptere (insecte), Mamifere, Moluşte şi o colecţie Herpetologică (reptile). Biblioteca muzeului are la loc de cinste colecţia de carte românească veche. Şi când spun veche, mă refer la slove inscripţionate în anii 1500,1600, 1700, fondul de carte actual acoperind peste 30000 de volume de carte românească rară, străină, lucrări de specialitate, manuscrise şi lucrări religioase. Una dintre cele mai valoroase şi interesante colecţii ale muzeului, o găseşti în sala Numismatică şi Tezaur. Aici găseşti monede, obiecte de cult şi laice, podoabe, toate piese extrem de preţioase, unele datate din vremea împăraţilor romani (anii 100 – 70 i.e.n): tezaurul medieval de la Nălaţi Vad, tezaurul de la Sălaşul de Sus, Boholt, Călanul Mic, Deva, Dumbrăviţa, Haţeg, Lapuşnic şi cel puţin încă alte zece asemenea tezaure descoperite la noi în ţară.
În spatele muzeul se află Lapidarium-ul – o construcție din sticlă a fost destinată pentru dispunerea pieselor arheologice masive, descoperite în Hunedoara de-a lungul anilor. Cuprinde circa o sută de piese, expuse în cinci încăperi tematice, pe perioade. Monumentele datează din preistorie, din perioada dacică şi cea romană, fiind cu greu restaurate şi aduse aici. Blocurile de piatră cu inscripţii sunt descoperiri de la cetăţile Costeşti-Blidaru, Costeşti-Cetăţuie sau Sarmisegetuza Regia. 
Insigna - Reuniunea jubiliară - Petroșani '89
Petroșani (în maghiară Petrozsény, în germană Petroschen) este un municipiu din judeţul Hunedoara, România. Are o populație de aproximativ 34300 de locuitori și este situat la 100 kim sud față de reședința județului - Deva. Aici se află sediul Companiei Naţionale a Huilei, care cuprinde mai multe exploatări miniere, printre care şi Lupeni. Sus am postat stemele interbelică, comunistă şi actuală ale municipiului Petroşani, iar mai jos poza Catedralei ortodoxe din localitate. 

Societatea numismatică română - Secțiunea Petroșani
A 5-a Reuniune a colecționarilor de insigne - mai 1979
Petroșani - 1973, Timișoara - 1975, Craiova - 1977,
București - 1978, Petroșani - 1979
(Casa de cultură Ion Dulamită - Petroșani)

Era la început de veac XX. Cultura şi ştiinţa în România prinseseră aripi de zbor stabile şi de perspectivă, precizându-se domeniile şi principiile de activitate. Se trecea acum la culegerea primelor roade ale frământatului şi cu rol de pionierat secol al XIX-lea, când reprezentanţi de frunte ai renaşterii româneşti se dăruiau, cu întreaga lor fiinţă, intereselor naţionale. Unirea Principatelor şi marile reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza au deschis larg porţile afirmării învăţământului, ştiinţei şi culturii în România. Publicaţii şi societăţi de tot felul luau fiinţă, croindu-şi drum spre mintea şi inima românilorÎn acest context de efervescenţă spirituală, o nouă ştiinţă specială se înfiripa în peisajul intelectual românesc. Informaţiile lui C. Bolliac din „Trompeta Carpaţilor”,  referitoare la unele descoperiri monetare, dar mai ales lucrările lui D.A. Sturdza şi primele studii de specialitate ale lui M.C. Sutzu, precum şi alcătuirea unor colecţii monetare, aveau să se constituie ca temelie a ştiinţei numismatice din România. Începutul sec. XX va marca pentru numismatica din ţara noastră un moment de o reală însemnătate. Pe data de 28 decembrie 1903, la iniţiativa unui grup de entuziaşti şi pasionaţi ai acestei discipline, lua fiinţă Societatea Numismatică Română (SNR). Adunarea Generală, în şedinţa sa inaugurală, a votat Statutele Societăţii şi a ales Comitetul de conducere în următoarea alcătuire: D.A. Sturdza, preşedinte de onoare; M.C. Sutzu, preşedinte activ; Gr. Tocilescu, vicepreşedinte; Al. Cantacuzino, secretar; lt. col. G. Iordăchescu, casier contabil; dr. G. Severeanu, subsecretar şi D. Panku, C. Alessandrescu, Carol Storck şi E.D. Mirea, membri. O dată cu adoptarea Statutelor se fixa şi ţelul principal al Societăţii, care îşi propunea „să dezvolte ştiinţa şi arta numismatică” în România." În prezent SNR are filiale în aproape toate județele țării. Sus am postat logo-ul Societății Numismatice Române. 
Atena era o zeiţă, una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei greceşti, identificată de către romani cu zeița Minerva. 
 
Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas. Deasupra am postat o poză cu statuia zeiţei Atena care se găseşte la Muzeul Luvru din Paris. 
Numismatica (gr. numisma și lat. nummus, - monedă, ban) este știința auxiliară a istoriei având drept obiect de cercetare tipurile de monede, descrierea lor, descifrarea legendelor, materialul din care sunt monedele confecționate și raporturile dintre diferitele categorii de monedă. O ramură a numismaticii, medalistica se ocupă cu studiul medaliilor. Monedele au apărut din timpuri străvechi, ca obiecte din materiale nemetalice folosite pe rol bani. Neștiutorii includ și studiul bancnotelor lumii în numismatică, ceea ce este greșit. Pentru lămuriri citește mai jos! 
Notafilia este denumirea pasiunii de a colecționa, cerceta și studia bancnotele lumii. Moneda de hârtie a fost, fără îndoială, introdusă de negustorii de ceai chinezesc, la începutul secolului al X-lea, pentru încheierea marilor tranzacții folosind bilete la ordin. Administrația chineză adoptă, în mod oficial,   bancnotele în anul 1024. Prima mențiune occidentală a unei forme de bancotă a fost făcută de către Marco Polo, la sfârșitul secolului al XIII-lea. Prima bancă din Europa care a emis bancnote a fost Riksbank din Stockholm, în anul 1658. 
 
Casa de Cultură „Ion Dulămiță” din Petroșani, cu o capacitate de 800 de locuri, a fost inaugurată în iunie 1966. Ea a fost renovată în anul 1979, când i s-a construit balconul în exterior. Edificiul cultural este situat pe strada 1 Decembrie 1918, la nr.100. Nu am date precise despre personalitatea care dă numele acestui edificiu cultural. Se pare că a fost un erou în cel de-al doilea război mondial sau un scriitor local.   
Deva este un municipiu și reședință a județului Hunedoara, România. Are o populație de aproximativ 57000 de locuitori. S-a presupus că numele Deva este în legătură cu anticul cuvânt dac dava, care însemna „cetate”. Alte teorii susțin că numele s-ar trage de la o legiune romană care s-a transferat pe locul actualului municipiu de la Castrum Deva. Există argumente de ordin lingvistic care arată că toponimul Deva provine din cuvântul slav deva, care înseamnă „fecioară”.Prima atestare documentară a existenței localității Deva datează din anul 1269, fiind menționată prin cuvintele latine Castro Dewa. Pe hărțile medievale ea apare fie sub numele de Deva sau Dewan. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Deva, iar dedesubt  pozele câtorva monumente reprezentative pentru cultura și arhitectura locală, din vremuri diferite.  
Biserica greco ortodoxă
Casa Dr. Groza
Statuia ecvestră a lui Decebal
Prefectura
Primăria
Teatrul orășenesc

Județul Hunedoara este situat în provincia istorică Transilvania, România, pe cursul mijlociu al râului Mureș, în vecinătatea Munților Apuseni. Specific acestui județ este faptul că își are reședința în municipiul Deva și nu în Hunedoara. Județul se întinde pe o suprafață de 7063 kilometri pătrați și numără aproximativ 486000 de locuitori. Ca subdiviziuni administrative județul este compus din 7 municipii - Deva, Brad, Hunedoara, Lupeni, Orăștie, Petroșani și Vulcan, 7 orașe - Aninoasa, Călan, Geoagiu, Hațeg, Petrila, Simeria, Uricani și 55 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Hunedoara, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.
Gara - Petroșani
Monumentul Bem - Simeria
Castelul Corvineștilor - Hunedoara
Preparația - Coroiești
Sarmizegetusa Regia
Lacul glaciar - Pietrele
Refugiul - Stâna de Râu
Stațiunea - Straja
Lacul - Gura Apelor
Cetatea dacică - Blidaru
Catedrala ortodoxă - Orăștie
Universitatea - Petroșani
Statuia lui Burebista - Orăștie
Palatul cultural Minerul - Lupeni
Colegiul național I.C.Brătianu - Hațeg
Biserica - Densuș
Biserica reformată - Hațeg
Biserica ortodoxă Sfântul Ierarh Nicolae - Hațeg
Bustul lui Andrei Șaguna - Hațeg
Uzina mecanică - Orăștie
Gara - Brad
Gara - Hunedoara
Ștrandul - Geoagiu Băi
Piața Ion Huniade cu Banca Agricolă - Hunedoara
Pasul Surduc - Petroșani
Cazinoul - Petroșani
Perceptoratul - Petroșani
Separația de la minele statului - Petroșani
Biserica reformată - Simeria
Depoul - Simeria
Măgura Uroiului (Dealul de Aur) - Simeria
Poșta - Simeria
Școala - Simeria
Uzinele de fier - Hunedoara
Vedere - Vulcan
Hotelul Ferdinand - Hațeg
Monumentul Sabia lui Decebal - Orăștie
Muzeul Aurului - Brad
Primăria - Aninoasa
Primăria - Lupeni
Primăria - Simeria
Primăria - Uricani
Catedrala ortodoxă Sfânta Treime - Petroșani
Primăria - Orăștie
Muzeul mineritului - Petroșani
Trimiteri poștale 

___________ooOoo___________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ
CU CUPOANE DETAȘABILE
Titlu 25 acțiuni nominative a 200 lei xxx
- total 5000 lei - cu cupoane detașabile -
Societatea comunală pentru construire 
de locuințe ieftine - București 

Detaliu vignetă de pe o acțiune haitiană

Două detalii vignete de pe bilete
spaniole de loterie

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 22.01.2017