Epaminonda's Blog.....: CREVACUORE

Mai jos am postat și alte fotografii monumente de

arhitectură locală și o vedere generală din localitatea italiană

CREVACUORE, provincia BIELLA, regiunea PIEMONT.

Restaurant

Arhitectură locală

Vedere generală

***

DOUĂ EPIGRAME

DIN VIAȚĂ

de Laurențiu Ghiță - București

DUPĂ SĂRBĂTORILE DE CRĂCIUN

Admir ce e pe masa de Crăciun

Sarmale, lebăr, caltaboși, jambon

Apoi, la loc, în frigider le pun

Ca să le-admir... și de Revelion.

CINE MERGE LA BRUXELLES?

Va merge Ponta la acel

Conclav pe trebi politicești

Să fie varză de Bruxelles

Că nu-i destul... de București.

__________xxx__________

O MEDALIE ȘI CÂTEVA

INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insignă - Poiana Brașov

Poiana Braşov este o staţiune aflată într-un luminiş înconjurat de păduri de conifere, la poalele masivului Postăvaru (Carpaţii Meridionali), la altitudinea de 1030 m, la 12 km sud-vest de municipiul Braşov şi la 190 km de Bucureşti, cu statut de cartier al municpiului Braşov. Poiana Braşov este cea mai renumită staţiune pentru sporturile de iarnă din România şi totodată un important centru turistic internaţional. Infiinţată în 1895, Poiana Braşov deservea iniţial ca zonă turistică pentru locuitorii oraşului Braşov. Prima cabană a fost construită în 1904. In 1906 Poiana Braşov a fost recunoscută ca staţiune de iarnă şi trei ani mai târziu se desfăşurau aici primele competiţii de ski. In 1951 staţiunea a găzduit Jocurile mondiale universitare de iarnă.

Insignă - Centrul de echitație - Poiana Brașov

In nordul staţiunii, pe partea stângă a şoselei spre Braşov, regăsim o atracţie turistică deosebită, Centrul de Echitaţie Speranţa, în cadrul căruia se pot petrece sejururi de neuitat, într-un peisaj şi o ambianţă de basm. Centrul dispune de un grajd cu o capacitate de 26 cai, cu toate anexele necesare, de un manej (70 x 50 m) şi de un teren de sport multifuncţional. Sus am postat logo-ul Centrului de echitație - Poiana Brașov.

Insignă - O.N.T. - (Oficul național de turism)

Poiana Brașov - Cristianul Mare

Cristianul Mare este un vârf montan cu altitudinea de 1750 de metri,din compunerea Masivului Postăvarul, străjuitorul stațiunii Poiana Brașov, ce are altitudinea maximă de 1799 de metri.

Insignă - Cabana aviatorilor - Poiana Brașov 1981-1986

Cabana aviatorilor din stațiunea Poiana Brașov a fost și este un loc de destindere și refacere a capacității de muncă a piloților militari români. Se știe că această cabană a fost mistuită de un incendiu și apoi refăcută. În poza de sus este reprezentată imaginea de azi a cabanei.

Insignă - Poiana Brașov - România

În perioada 8 septembrie 1950 - 24 decembrie 1960 numele orașului Brașov a fost înlocuit cu Stalin. Odată cu acesta și numele stațiunii s-a schimbat, din Poiana Brașov în Poiana Stalin. Schimbarea denumirii localității a devenit astfel un mijloc eficient de propaganda a regimului rusofon de la București, o noua dovada de slugărnicie în fata “tătucului eliberator”.

Insignă - Poiana Brașov

Aceasta schingiuire a istoriei vechiului Kronstadt isi are originea intr-o cerere a „oamenilor muncii” din Brasov adresata conducerii tarii, prin care Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Roman era informat ca: “La initiativa C.F.R.-istilor, noi, oamenii muncii din orasul Brasov am hotarat sa propunem ca numele orasului nostru sa fie schimbat dandu-i-se numele marelui geniu al omenirii muncitoare, scumpului si iubitului prieten al poporului muncitor din tara noastra, invatatorului si eliberatorului nostru – marelui Stalin.” Raspunsul oficialitatilor nu intarzie sa apara: “Guvernul R.P.R. si Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Roman au luat hotararea de a sprijini cererea voastra si de a propune Prezidiului Marii Adunari Nationale a Republicii Populare Romane sa satisfaca dorinta arzatoare a oamenilor muncii din Brasov, dandu-i acestui oras numele de: Orasul Stalin. Guvernul Republicii Populare Romane si Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Roman exprima convingerea ca oamenii muncii din Brasov se vor dovedi la inaltimea cinstei mari de a fi cetateni ai orasului care poarta numele tovarasului Stalin.” Compară insigna de deasupra cu cea de mai jos!

Poiana Stalin

Insignă - Jocurile mondiale universitare de iarnă

Aprilie 1951 - Ediția a IX-a (Poiana Stalin - România)

Intre 28 ianuarie si 4 februarie 1951, Poiana Stalin a fost gazda celei de a 9-a editii a Jocurilor Mondiale Universitare de Iarna, la care au participat studenti sportivi din 22 tari. Cu aceasta ocazie, se da in folosinta un modern hotel al sporturilor si primul teleferic al statiunii, “Poiana-Postavarul”, pe o lungime de 2150 de metri.

Datorita filateliei, urmele regimurilor autoritariste sau totalitare din fiecare epoca nu pot disparea nici interzise prin lege. Am avut vreme de 45 de ani exemplul timbrelor “legionare”, al celor “transnistrene” si “basarabene”, al celor care militau pentru spiritul “Fratiei de arme romano-germane”, al marcilor uzuale cu efigia Regelui Mihai I… Ele au “incetat” sa existe vreme de aproape jumatate de veac, cenzura comunista intocmind, inca din 1948, o lista a marcilor postale interzise din motive ideologice, lista care avea sa se mareasca odata cu trecerea in noile etape ale politicii promovate de P.C.R. in anii ’70-’80.

Filatelia romaneasca a nemurit evenimentul sportiv de amploare intr-o serie de 5 timbre, emise la inceputul anului 1951, pentru ca mai apoi sa supratipareasca doua valori (55 Bani/20 Lei si 55 Bani/31 Lei) imediat dupa aplicarea actului normativ cu privire la reforma monetara din ianuarie 1952. Simultan, a fost lansat si plicul prima zi a emisiunii.

Jocurile Mondiale Universitare de Iarna din Poiana Stalin au reprezentat un prilej de incantare si pentru colectionarii de insigne, dar si pentru cartofili. Cu aceasta ocazie a fost tiparita, sub egida Uniunii Internationale a Studentilor, o ilustrata care reprezenta, in miniatura, afisul de promovare al intrecerii sportive studentesti.

Tot in 1951, odata cu darea in folosinta a modernului hotel al sporturilor, denumit initial “Hotel Poiana Stalin”, iar mai apoi “Hotel Turistic”, Oficiul National de Turism (ONT) “Carpati” a tiparit si o vigneta pentru bagajele turistilor, numai buna in incercarea de a promova statiunea, primul teleferic si partia de schi abia inaugurate.

Vasile Voiculescu 1884 - 1983

"Arta n-are patrie, fiind o patrie ea însăși"

Societatea medicilor și scriitorilor publiciști din România

Prima Conferință națională - Buzău - octombrie 1991

Această medalie este confecționată din tombac,

are diametrul de 60 de milimetri și este realizată de către

gravorul Constantin Dumitrescu de la Monetăria Statului.

Vasile Voiculescu a fost un medic, poet, prozator şi dramaturg român. La vârsta senectuţii, când se aşteaptă împăcarea cu viaţa, la peste 70 de ani, când fiecare clipă ce trece rodeşte amintiri şi tânjeşte liniştea, Vasile Voiculescu a fost aruncat în temniţă din motive politice. Arestat în noaptea de 4 spre 5 august 1958 şi condamnat la cinci ani de temniţă grea, a fost încarcerat câteva luni la Jilava, cât au durat cercetările, apoi la Aiud. În urma unei crize de conştiinţă, se închide într-o existenţă ascetică şi se dedică meditaţiei şi scrisului. Se alătură grupării spirituale "Rugul Aprins" (iniţiată de Sandu Tudor la Mănăstirea Antim), la care au aderat mulţi dintre intelectualii vremii. Regimul comunist lupta cu toată forţa sa malefică pentru a rupe orice legătură cu trecutul, prin măsuri de represiune asupra reprezentanţilor partidelor istorice şi prin anihilarea oricărei forme de manifestare culturală care nu se alinia regimului de inspiraţie sovietică. Se dorea distrugerea definitivă a bogăţiei culturale proprie perioadei interbelice. Şi în literatură se impuneau pe căi oficiale (Securitatea fusese înfiinţată la începutul anului 1948) dogma proletară şi numele autorilor dispuşi să cânte vremurile noi. Au existat însă luminaţi, aleşi de Dumnezeu, poeţi ca Tudor Arghezi, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Vasile Voiculescu care inevitabil, stupid şi brutal, au fost blamaţi şi pedepsiţi cu etichete mânjite de apelativele: mistici, fascişti şi retrograzi. "... Pe atunci, până prin 1947, din mulţimea termenilor obsesiv folosiţi se desprindeau net câţiva: fascişti, nazişti, legionari, colaboraţionişti, democraţie, libertate, epurare, exemplu luminos, aservire, progres, popor, tagmă, criză, avânt. (...) Din 1949, semantismul antagonic al termenilor, vizibil încă din anii precedenţi, atinge apogeul. Într-o parte: a demasca, a urî, a lupta, a înfiera, a stârpi, a combate, în cealaltă parte: a urma, a cultiva, a preamări, a construi, a cimenta, a mobiliza etc." (Ana Selejan, "Literatura în totalitarism", Editura Humanitas) Într-o asemenea lume de cuvinte, întruchipată în alb şi negru, celelalte nuanţe, ostracizate şi prigonite, se ascundeau în literatura autentică. Vasile Voiculescu s-a căsătorit dintr-o mare dragoste cu femeia care i-a dăruit cinci copii, trei fete şi doi băieţi. În 1946, soţia sa, Maria, moare pe neaşteptate, ceea ce declanşează în Voiculescu o profundă criză de conştiinţă. Se închide într-o existenţă ascetică, albeşte, nu îşi mai tunde părul, nici barba, se dedică meditaţiei şi scrisului, capătă o înfăţişare de schivnic. Mulţi intelectuali ai vremii, pentru a rezista, au format gruparea spirituală "Rugul Aprins" (iniţiată de Sandu Tudor la Mănăstirea Antim), căreia i se alătură şi Vasile Voiculescu. A scris sute de pagini de proză fantastică, deşi era limpede că, în plină ideologie comunistă, acest gen literar nu ar fi putut vedea lumina tiparului. Scrie, de asemenea, într-un zbor spiritual de mare înălţime, "Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare". Încorporând un exerciţiu empatic, asumându-şi un transfer de personalitate, Vasile Voiculescu plăsmuieşte sonetele pe care Marele Will le-ar fi scris, dacă ar mai fi scris şi altele afară de cele ştiute. "Mă-nfăţişez cu duhul, nu te sărut pe gură,/ Plecat ca peste-o floare, te rup şi te respir.../ şi nu mai eşti de-acum, trupească, o făptură,/ Ci un potir de unde sug viaţa şi strâng mir." Păstrând rigorile prozodiei clasice, descătuşează un eros sacralizant. "V. Voiculescu n-a căzut în ridicol, luându-şi temporar un pseudonim ilustru. Câtă vreme s-a prezentat ca fiind Shakespeare, chiar a fost Shakespeare." (Alex. Ştefănescu, "Istoria literaturii române contemporane").

Vasile Voiculescu s-a născut în 1884, la Pârscov, în judeţul Buzău. A început şcoala în satul vecin, Pleşcoi, şi a terminat cursul primar la Buzău. Face primele două clase gimnaziale la Liceul "B.P. Haşdeu" din Buzău, apoi, în 1902, absolvă ciclul secundar la Liceul "Gh. Lazăr" din Bucureşti. A urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, apoi a trecut la Facultatea de Medicină, susţinându-şi licenţa în 1910. A fost medic de ţară în câteva judeţe, recunoscut pentru generozitatea cu care îi trata pe bolnavi, refuzând adesea să primească bani de la aceştia, iar în primul război mondial a fost mobilizat ca medic militar, la Bârlad. În 1918 este numit medic de circumscripţie la Bucureşti, apoi, medic la Administraţia Domeniilor Coroanei. După o viaţă în care a vindecat oameni, a scris şi publicat poezii, proză şi dramaturgie, a fost aruncat în închisoare. Scriitorul a vorbit foarte puţin familiei despre anii de detenţie. Au rămas însă mărturiile altor foşti deţinuţi, cu care a interferat destinul tragic al lui Voiculescu. După chinuri groaznice, bolnav de tuberculoză la coloana vertebrală, iese din închisoare la 78 de ani şi moare peste un an. "Ştiu şi-o voiesc; aceasta mi-e ultima viaţă.../ Nu mai renasc de-acuma, căci iată, te-am găsit./ Deschizi eternitatea: în pacea ei măreaţă/ Se-ncheie rătăcirea-mi, c-un glorios sfârşit..." În 1993, Academia Română l-a desemnat pe Vasile Voiculescu membru post-mortem.

Sursa net – Jurnalul.ro – Clara Margineanu.

Societatea Medicilor Scriitori şi Publicişti din România a luat fiinţă în anul 1994, iar 4 ani mai târziu s-a afiliat la Union Mondiale des Ecrivains Médecins.

____________ooOoo____________

UN BOND ROMÂNESC