Epaminonda's Blog.....: O PLIMBARE DE RUTINĂ A CĂPĂTAT VALENŢE MULTIPLE

O plimbare de rutină, dedicată îndeplinirii unui ceremonial religios la un cimitir a adus multe şi frumoase surprize. Plimbarea, începută sub auspiciile dorinţei de revigorare a tradiţilor noastre, a produs mari şi neaşteptate bucurii. Ne-am propus sa comemorăm plecarea, de câţiva ani, la cele veşnice, a bunicii Vena. Bunica Vena este bunica soţiei şi deci mama soacrei mele.

Ea, cu sfatul blând şi sufletul său imens, ne-a învăţat să ne respectăm în familie şi, mai mult, să creştem curat şi în spiritual moralităţii creştine pe unicul nostru copil, Ady.

Pentru asta o iubim şi simţim că niciodată nu vom ajunge la înălţimea nobleţei sufletului ei, la căldura mângâierilor ei sau la blândeţea sfaturilor ei. Era un munte de înţelepciune şi bunătate.

Pe 2 iunie comunitatea creştin ortodoxă serbând Moşii de vară, ne-am gândit şi noi să ne amintim de bunica Vena, pregătind ceva de mâncare, pomenindu-i numele în sfânta biserică şi dăruind unor semeni aflaţi în nevoie, pentru liniştea sufletului ei, dar şi al nostru.

Oricât am medita asupra morţii, oricât am citi sau am discuta pe aceasta temă, este puţin probabil să depăşim simplul stadiu al unor idei sau reprezentări mentale care produc oarece fiori sau emoţii. Cu totul altă percepţie a acestui fenomen avem atunci când cineva apropiat, rudă, prieten sau un cunoscut, se avântă cu paşi repezi spre veşnicie. Din perspectiva creştină, moartea nu este un sfărşit, ci doar o trecere spre un nou început, autentic şi veşnic. De aceea, nu moartea în sine contează pentru un creştin, ci starea interioară a omului pus în faţa acestei dramatice treceri, stare care se propagă şi se amplifică în veşnicie. Moartea este o despărţire care nu este despărţire. Tradiţia ortodoxă acordă cea mai mare importanţă acestui aspect. Viii şi morţii formează o singură familie. Prăpastia morţii nu este de netrecut pentru ca ne putem întâlni cu toţii în jurul jertfelnicului lui Dumnezeu. Scriitoarea rusă Iulia de Beausobre (1893-1977), stabilită în Marea Britania, spunea: „Biserica (...) este locul de întâlnire a celor morţi cu cei vii şi cu cei ce încă nu s-au născut, care, iubindu-se unii pe alţii, se unesc în jurul Sfintei Mese din altar ca să-şi mărturisească iubirea de Dumnezeu".

Inainte de Duminica Rusaliilor sunt "Moşii de vară", sărbatoare dedicată pomenirii morţilor. Cu această ocazie, în toate bisericile ortodoxe se oficiază Sfinte Liturghii urmate de slujbe de pomenire a celor trecuti la cele vesnice. Biserica Ortodoxa a consacrat sâmbata, ca zi de pomenire a morţilor. Două dintre sâmbetele din cursul anului bisericesc sunt dedicate în chip special pomenirii generale a morţilor: Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne (a Înfricoşatei Judecăţi) şi Sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Sâmbăta Rusaliilor). Ambele zile poartă în popor şi denumirea de "Moşi" (cea dintâi: "Moşii de iarnă", cealaltă "Moşii de vară"), pentru ca în ele facem pomenirea părinţilor, moşilor şi strămoşilor noştri cei adormiţi. În tradiţia populară, Rusaliile sunt nişte fiinţe fantastice, malefice, asemanătoare ielelor, care umblă prin văzduh şi provoacă mult rău oamenilor: îi pocesc, îi schimonosesc şi îi înnebunesc pe toţi cei care nu le respectă zilele. Pentru a apăra gospodaria de invazia acestor spirite, în sâmbata Rusaliilor oamenii obişnuiesc să arboreze la porţi, în foişoare sau la intrările în case, ramuri verzi de tei. De Rusalii este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret, eveniment ce a avut loc în ziua rusaliilor evreieşti (Savuot), la 50 de zile de la învierea lui Iisus din Nazaret. De aceea sărbătoarea creştină mai poartă şi denumirea de Cinzecime. Moşii de vară, ţinuţi în sâmbăta Rusaliilor, sunt unul dintre cele mai importante momente ale cultului morţilor. Înainte se credea că sufletele morţilor, dupa ce au părăsit mormintele în Joia Mare şi au zburat slobode timp de 50 de zile, se întorc în lumea subteranî în sâmbăta Rusaliilor. Pentru ca această reîntoarcere să se desfăşoare fără incidente, oamenii săvârşeau ritualuri de înduplecare şi de îmbunare a spiritelor morţilor: împodobeau gospodăriile şi mormintele cu ramuri de tei şi făceau pomeni fastuoase, practici ce s-au păstrat până astăzi.

De Rusalii se dau de pomană vase de lut sau de porţelan, împodobite cu flori şi umplute cu câte ceva de mancare, lapte, vin sau apă. Dar ritualul de pomenire are loc mai ales in cimitire, unde mormintele sunt curăţate şi împodobite din timp, iar lumânările ard întreaga perioada în care se desfăşoară ceremonialul slujbei din biserică. În credinţa populară s-au statornicit în timpul mai nou - îndeosebi în Biserica românească - şi alte zile decât sâmbăta, din care unele cu dată fixă, altele cu data variabilă pentru pomeniri ale morţilor.

Bunica noastră. Vena, îşi odihneşte somnul de veci în cimitirul Bisercii Bartolomeu - Triaj din oraşul de peste Carpaţi, Braşov, una din cele şapte cetăţi ale Transilvaniei, numită pe ungureşte Brasso iar pe nemţeşte Kronstadt.

Fata ei cea mică, mătuşa mea, deci sora mai mică a mamei soacre, Nely, locuind în Braşov, şi-a dorit ca bunica Vena să fie înmormântată în oraşul ei. Ne-am pus de acord cu mama soacră Valerica şi cu mătuşa Nely să îi pomenim numele şi să împărţim câte ceva în biserica şi mormântul unde “doarme” bunica Vena.

Într-o zi de joi, dis de dimineaţă am purces la drum. La orele 6.55 ne-am urcat în autobuzul de Braşov, chiar din fata blocului unde locuiesc, părăsind pentru câteva zile Buzăul, oraşul care m-a adoptat atât de generos.

Mai fusesem, desigur, în Braşov, dar doream sa revăd mirificul peisaj al văii Buzăului, deranjat în timpurile comuniste de ghearele escavatoarelor care au muşcat avide din munte, dăinuind pe această vale, Barajul de arocamente argiloase şi Lacul de acumulare hidroenergetică de la Siriu. Era aşteptată să se urce, în localitatea Cândeşti, şi mama soacră, pe numele său Valerica. Începea o călătorie de 4,5 ore pe un traseul pe care îl cunosteam, dar pe care doream să şi îl redescopăr. După ce s-a urcat şi mama soacră, au început discuţii fireşti ca între orice mamă şi fiica sa, iar eu m-am lăsat cuprins de legănarea uşoară şi sforăitul lin al autobuzului care ne transporta pe şoseaua Braşovului, şosea permanent urcătoare până dincolo de oraşul covăsnean, Întorsura Buzăului. Din când în când mai sorbeam din cafeluţa existentă la îndemână. Deşi am avut cafea la mine, cred că de câteva ori am şi aţipit. Rulajul continuu al imaginilor de pe parţile laterale ale autobuzului au fost o adevărată desfătare pentru mine. Casele mândre şi curate ale localnicilor, explozia de verdeaţă şi varietatea de peisaje au fost eclipsate de chipuri care imi “rânjeau” de pe bannere, panouri sau afişe electorale. Să nu uit să precizez că mai era o săptămână până la alegerile din 10 iunie, când comunităţile îşi aleg primarii, consilierii locali, consilierii judeţeni şi preşedintele consiliului judeţan. Adesori am zâmbit amar la ideea cât de mulţi candidaţi se “înfing” la demnităţi locale şi cel mai mult m-au distrat unele sloganuri caraghioase, adeseori inocente postate pe bannere, afişe sau panouri electorale.

La Berca am revăzut bifurcaţia şoselei spre dreapta care te conduce printre dealuri molcome care ascund în măruntaiele lor, încă nebănuite rezerve de petrol, spre Vulcanii Noroioşi, o arie protejată de interes naţional (rezervaţie naturală de tip botanic şi geologic, unică în ţară).

Această şosea îţi oferă posibilatatea, dacă mai dispui de o zi în programul tău de excursie, să admiri Ţara Luanei, ţinut de legendă şi science-fiction, şi peşterile cu desene rupestre de la Aluniş, care ne transmit transmit mesaje nedescifrate, de la civilizaţii care au trăit pe aceste meleaguri, cu multe secole în urmă.

Noi, însă trecem prin Pârscov, locul de baştină al lui Vasile Voiculescu (născut 27 noiembrie 1884 şi decedat 26 aprile 1963 la Bucureşti), medic, poet, prozator şi dramaturg, unde aş fi putut vedea, dacă aveam timp, casa natală şi bustul scriitorului, postat în faţa acesteia.

Chiar dincolo de Pârscov încep pantele şerpuitoare prin decorul splendid al pădurilor şi păşunilor deluroase buzoine. Urmăm calea rutieră urmată de oştile lui Mihai Viteazu, care cândva, au trecut pe aici, spre Ardeal.

În amintirea acestui eveniment s-a ridicat Monumentul (Fântâna) lui Mihai, aflat pe partea dreaptă a drumului, la bifurcaţia rutieră spre Spitaul neurologic de la Nifon, şi mai departe, spre Mănăstirea Ciolanu şi Tabără de sculptură în piatră, în aer liber, de la Măgura. Ca să pot vedea aceste monumente îmi erau necesare încă minimum 4-5 ore.

Mănăstirea Ciolanu

Tabăra de sculptură în piatră, în aer liber, de la Măgura.

Aici poţi admira şi fotografia în tot timpul anului, liber şi gratuit, 256 de lucrări în piatră, ale unor maeştri renumiţi cât şi ale unor studenţi, viitori sculptori.

Trecem de complexul hotelier Ciuta, unde poţi petrece câteva zile de neiuitat, într-un mediu natural deosebit, mărginit de apa râului Buzău (denumirea antică Mousaios) şi covorul de pădure care tinde să te acopere ca o adevărată plapumă.

Până dincolo de Nehoiu asist la o împletire atât de firească şi armonioasă a cursurilor râului Buzău cu şoseaua rutieră şi calea ferată. Tendinţa râului de a muşca din carosabil a fost oprită de intervenţia şi acţiunea oportună şi chibzuită a constructorilor de la drumuri şi poduri. Această luptă se mai duce astăzi întru-n singur loc, în zona localităţii Măgura, şi poate aproape de Nehoiu.

La un moment dat serpentinele dispar, terenul este neted ca palma. Cineva din autobuz explică: “Suntem în depresiunea subcarpatică Cislau. Aici fiinţa pe vremuri o renumită herghelie de creştere a cailor din rasa pur sânge englezesc. Mai există şi acum ceva, dar foarte puţin. În istorie Cislăul a fost pentru puţină vreme şi centru administrativ raional”.

Curând intrâm în localitatea Pătârlagele, denumire veche Pătârlagi. Prima atestare documentară a localităţii Pătârlagele datează din anul 1573 dar se pare că localitatea există încă din secolul al XII-lea.Una dintre teoriile privind proveninenţa numelui Pătârlagele pune acest nume pe seama prezenţei cavalerilor teutoni (care au trecut Munţii Carpaţi dinspre Ţara Bârsei) în această zonă în perioada anilor 1211 – 1225 cu ocazia războaielor purtate cu cumanii. Cavalerii teutoni se pare e că au avut aici o tabără. Astfel numele ar proveni de la numele Peter (Petru) şi lager (tabără, loc de popas). Localitatea a fost declarată oraş în anul 2004 şi este situată în depresiunea subcarpatică cu acelaşi nume. Aici s-a născut la 24 iulie 1874, mai precis în satul Valea Viei, Irineu Mihălcescu, nume de botez Ioan Mihălcescu (decedat la 5 aprilie 1948 la Mănăstirea Agapia), teolog şi ierarh ortodox român, care a îndeplinit demnitatea de mitropolit al Moldovei.

Dacă ai timp poţi vizita aici Casa memorială - Irineu Mihălcescu, prilej de adâncă reculegere şi aducere aminte.

Serpentinele se înteţesc, pantele se accentuiază, iar autobuzul gâfâie din greu la trecerea prin oraşul Nehoiu.

Undeva, pe dreapta, până la intrarea în Nehoiu se poate vedea centrala hidroelectrică care dă curent electric pe toata Valea Buzăului. Turbinele acesteia sunt acţionate de puternici curenţi de ape, sloboziţi pe canalele subterane de aducţiune tocmai din lacul de acumulare situate mai sus, dincolo de localitatea Siriu. Forţa economică a acestui oraş de munte o dădea în vremuri Întreprinderea Foresta, din care acum nu se mai vede nimic.Iată unde duc privatizările nechibzuite!

Cu toate acestea oraşul are un ridicat potenţial turistic. Aici există câteva pensiuni ospitaliere care practică preţuri rezonabile. De aici se pot organiza excursii uşoare în împrejurimi, atât pentru tineri cât şi pentru vârstnici. Localnicii aşteaptă un investitor serios în dezvoltarea industriei sporturilor de iarnă. Mulţi politicieni au promis şi promit multe în acest sens, dar ei nu se ţin de cuvânt.

Pentru ei contează doar interesul personal şi nu cel al comunităţii.

Mai sus de Nehoiu se află localitatea Nehoiaşu, unde este capul de linie al căii ferate privatizate, a unui proprietar ardelean, de fel din Cluj.

Intrăm în localitatea Siriu, atât de iubită şi cântată de îndrăgitul şi inconfundabilul solist de muzică populară, Benone Sinulescu, născut la 24 mai 1937 chiar în această localitate, alintat de buzoieni, nea Beny.

Localitatea este cunoscută şi pentru faptul că în amonte, pe cursul Buzăului, în anii comunismului s-a construit barajul de arocamente argiloase ce adăposteşte în spatele său lacul de acumulare, sufletul centralei hidroelectrice de la Nehoiu.

În afară de lacul artificial la Siriu poţi vizita Lacul vulturilor, un lac periglacial, situat la o altitudine de 1420 m, acoperind o suprafaţă de 0,5 hectare, în apele căruia se găsesc păstrăvi.

Un versant stâncos din apropiere, denumit Colţii Babei, este singurul loc din Munţii Buzăului unde pot fi văzute capre negre.

Tabăra Harţagu este aşezată în Munţii Buzăului, la coada lacului de acumulare Siriu, chiar pe malul râului Buzău la confluienţa cu pârâul Harţagu. Tabăra se află în clădirea unde se afla "Cheia Buzăului", fosta vamă a Buzăului, la 100 km de oraşul Buzău.

Din Harţagu pleacă principalele trasee turistice către Munţii Siriu, Vrancei, Penteleu şi Podul Calului.

Autobuzul se încordează şi abordează cu curaj pronunţatele pante în serpentine care ne urcă la altitudinea coamei barajului.

De jos, din Siriu barajul părea un zid sau o perdea care împiedica pătrunderea vederii în adâncine, dar acum, pe coama barajului, priveliştea se deschide şi oferă o mare încântare privirii vizitatorului. În această amplă lucrare hidroenergitică sunt concentrate gândirea şi efortul multor muncitori, tehnicieni şi ingineri anonimi, dar a lor lucrare va veşnici în vremuri. Admiri aici câteva peisaje încântătoare din vecinătatea barajului Siriu:

În ultima poză se prezintă lucrări de consolidare ale versanţilor, dat fiind faptul că, în urma ploilor, se desprind blocuri de piatră, care pun în pericol traficul rutier adeseori blochează circulaţia publică.

În poza de mai sus se prezintă autorul articolului - grasul şi cheliosul din centru - cu soţia, Maria, şi mama soacră, Valerica.
Admir lucru bine făcut şi aduc aici un omagiu acestor necunoscuţi chiar dacă lucrarea este ridicată în timpurile comuniste şi, poate, unii localnici au avut de suferit, fiind strămutaţi din vetrele lor strămoşeşti.

Ajuns aici, am simţit profunda bucurie că am admirat codrii virgini, neloviţi de furia naturii sau drujba nemilosă a traficanţilor de masă lemnoasă. Şoseaua urmăreşte profilul lacului şi păşeşte dintr-o creastă montană în alta, creste montane care se pierd în apele lacului, prin viaducte sprintene şi îndrăzneţe. Dintre aceste viaducte amintesc Grămătic, Teherău şi Zăbrătău.

Viaductul Grămătic

Viaductul, stânca Teherău şi coada lacului de acumulare Siriu

Undeva în dreapta şoselei la vreo 10 km depărtare este Cascada Caşoca, iar dacă ai obosit, poţi odihni şi bea o bere bună la Cabana 14 scaune din Masivul Podul Calului.

Acestea sunt ţinuturi de legendă călcate pe vremuri de vestitul şi temutul haiduc, Gherghelaş. Numele său este cântat în vechi doine şi balade ale acestor locuri.

Ultimul sat buzoian pierdut printre creste montane, la coada lacului Siriu, este Gura Siriului, unde am văzut căsuţe modeste presărate printre coline şi nicigând de curent electric la vreuna dintre ele, acum în anul 2012!?.

La intrarea în judeţul Covasna am avut impresia că păşesc pe drumuri de calitatea superioară, sau poate, m-am înşelat eu!?. E sigur că marcajele rutiere erau mai vizibile, gropile din carosabil lipseau, iar amenăjările marginale căii rutiere erau de o calitate net superioară.

Am urmărit în mod expres trecerea de la specificul locuinţei buzoiene la cel al locuinţei covăsnene. Dacă până aici predominau casele mai mult joase decât înalte, preponderant acoperite cu tablă, cu grădini şi curţi primitoare şi deschise, în Covasna te întâmpină locuinţe din zid, mai mult înalte decât întinse şi acoperite cu ţiglă. Aceste locuinţe au un aspect asemănător micilor cetăţi, o şură în fundul curţii şi chiar un zid deasupra porţii. Rar, privirea îţi poate pătrunde în curtea locuinţelor covăsnene.

Aceste case sunt orientate cu latura mică la stradă, au la intersecţia coamelor acoperişului montate nişte cruci mici, iar pe faţa clădirii, cea de la stradă, la partea superioară sunt aplicate două mici ferestre şi un înscris cu anul construirii casei cât şi iniţialele numelui şi prenumelui proprietarului ?!.

În judeţul Covasna ne atrage atenţia cochetul şi curatul oraş Întorsura Buzăului, unul dintre polii frigului din Romînia, situat în depresiunea cu acelaşi nume, chiar dacă prima comună care ne întâmpină este Sita Buzăului, locul unde râul Buzău se răzvrăteşte şi ne abandonează, rătăcindu-se printre colinele limitrofe covăsnene şi mai sus, către Munţii Ciucaşului, unde îşi are obârşia.

Autobuzul se învârtoşeşete din nou şi atacă serpentinele în pantă din nordul oraşului Întorsura Buzăului, garnisite cu frumoase peisaje, de pădure tânără şi virgină. Deasupra se deschide un larg luminiş, privirea aleargă în toate părţile, se vede Ardealul, intrăm în judeţul Braşov. Dacă până aici tot am urcat, acum coborâm prin serpentine repetate şi abrupte spre ultima localitate montană a traselului, Teliu. Trebuie menţionat că oraşul Întorsura Buzăaului este capătul unii linii de cale ferată, legătură directă cu oraşul Braşov. Cum am depăşit coama Întorsurii Buzăului, se formează firavul pârâiaş Teliu, care creşte şi se îndreaptă hotărât spre nord căutănd albia Oltului în care se va vărsa la un moment dat. În zonă poţi admira un tunel pe sub coama Întorsurii şi un viaduct semeţ, importante lucrări în folosul căii ferate, care îţi amintesc de legendarele filme western ale copilăriei.

În anii de după primul război mondial reţeaua de transporturi din România Mare trecea cam prin acelaşi gen de poveşti ca şi acum. Legăturile dintre Vechiul Regat şi provinciile cu care acesta se unise în anul 1918 erau dezvoltate destul de anemic. Una dintre priorităţile guvernelor postbelice ar fi trebuit să fie dezvoltarea unor noi rute care să lege între ele diverse zone ale ţării. Un proiect îndrăzneţ era construcţia unei căi ferate care să lege Braşovul de Dobrogea prin Pasul Buzăului, tăind munţii printr-o reţea de tuneluri săpate în zona comunei Teliu. Se dorea construirea unui traseu între Braşov şi Constanţa, mai scurt cu o sută de kilometri decât cel clasic, prin Ploieşti. Tunelul Teliu este şi acum cel mai lung tunel circulat din ţară, având 4369,5 metri. A fost gândit să aibă cale ferată dublă şi electrificată, soluţie revoluţionară în epocă. Realizarea lui a fost încredinţată, după negocieri, firmei germane "Julius Berger". Construcţia lui a durat, cu prelungiri fireşti în România, vreme de cinci ani, între 1924 şi 1929. Costurile bugetare au fost imense. Au prosperat oamenii din Teliu, fiindcă nemţii angajaseră peste zece mii de muncitori, inclusiv specialişti străini bine plătiţi, care risipeau banii prin localitate. Lucrările erau sub dublă comandă. Pe de o parte, dicta inginerul Ion Cotinţa, unul dintre iniţiatorii şi partizanii fervenţi ai proiectului, iar pe de alta, un grup de specialişti şi proiectanţi nemţi de la Julius Berger. La sfârşitul anului 1928, tunelul era aproape gata. S-a hotărât ca marea inaugurare să aibă loc în 1929, printr-o mare serbare cu sute de invitaţi. Se construise la capătul tunelului o scenă de pe care inginerul Cotinţa, după discursuri, jocuri populare, tăieri de pamblici şi alte festivisme, urma să conecteze tunelul la reţeaua electrică. Îmbrăcat la 4 ace, zâmbitor, Cotinţa s-a cocoţat pe scenă şi a luat două fire în mână. În momentul în care le-a unit a ieşit o mare flamă şi inginerul a căzut mort. Fusese un scurtcircuit fatal. Lumea s-a panicat, iar sărbătoarea s-a anulat. Au existat voci în epoca aceea care spuneau că ar fi fost vorba de o variantă a Mioriţei, în care inginerul german îl curentează pe cel român, că-i mai ortoman. Ancheta poliţiei a constatat însă că a fost vorba doar de "un regretabil accident". Familia l-a înmormântat chiar la Teliu, într-un cavou extrem de ciudat, copiat după intrarea în tunel. După inaugurare, România a intrat cu avânt în marea criză economică mondială de la sfârşitul anilor '20 şi începutul anilor '30 ai secolului trecut. Fondurile alocate iniţial lucrărilor se cam topiseră. Până să se reia proiectul, a început al doilea război mondial. În 1944, nemţii în retragere au încercat să dinamiteze tunelul, dar s-au lovit de rezistenţa forţelor româneşti şi a unor gărzi formate din localnicii din Teliu. A avut loc o luptă soldată cu victime din ambele tabere, dar germanii au fost respinşi şi tunelul a rămas intact. În perioada postbelică au fost făcute mai multe planuri de a lega oraşele Braşov şi Buzău pe o cale ferată care să treacă prin cel mai lung tunel din România, dar toate au fost abandonate. Tunelul de la Teliu, o investiţie absolut impresionantă, a rămas să fie folosit doar de câteva personale pentru navetişti. Acum, prin el trec zilnic doar patru automotoare cu puţini oameni din zona Întorsura Buzăului, care merg să muncească la Braşov. Este de menţionat faptul că şi viaductul de la Teliu a făcut parte din acelaşi proiect, al realizării comunicaţiei feroviare mai scurte şi directe dintre Ardeal şi Dobrogea.

Ieşim în câmp deschis, admirăm Prejmerul cu cetatea lui, sau patria cartofului, apoi intrâm pe magistrala rutieră Braşov – pasul Oituz - Bacău, vedem Hărmanul şi apoi ne invadeză urbanul cu panourile sale publicitare, halele sale industriale şi de depozitare de la periferia oraşului Braşov şi, nu în ultimul rând, Biserica Bartolomeu -Triaj, aflată încă în construcţie, cu întinsul său cimitir, unde îşi doarme somnul de veci, bunica Vena.

Soţia, soacra şi mătuşa s-au ocupat de cele trebuincioase pentru Moşii de vară, şi-au împărţit munca în mod judicios, cooperând impecabil, rămânându-ne astfel şi timp de plimbare. Coliva, pilaful, friptura şi cozonacul au fost extraordinare. Despre calitatea vinului nu mai spun nimic pentru ca a fost adeseori degustat de către mine, fiindu-mi recunoscute marile calităţi de oeonolog. Eram băiat isteţ pentru că ştiam să proporţionez şpriţul cu apa minerală exact atât cât trebuia şi cuburile de gheţă nu lipseau niciodată.

Nimeni nu e veşnic pe acest pământ. Să stam şi să cugetăm adânc la acest lucru!

Am fost impresionat de aglomeraţia de la biserică, ceremonia desfăşurându-se în trei ture.

Alte lucruri care m-au impresionat a fost autoritatea preotului care adeseori dojenea “părinteşete, să zicem” participanţii care nu stăteau într-un loc în biserică şi uneori vorbeau mai tărişor. M-a impresionat puternic mulţimea de oameni necăjiţi şi aflaţi în nevoie, care aşteptau cuminţi şi umili un pic de pomană.
Admiră aici câteva imagini reţinute de obiectivul aparatului de fotografiat, în urma peregrinărilor prin oraşul Braşov:

Clădirea Consiliului Judeţean

Biserica catolică Sf. Petru

Troiţa şi Statuia de lângă Spitalul Judeţean

Turnul din Piaţa Sfatului

Cum spuneam, la începutul articolului, această călătorie mi-a rezervat şi frumoase surprize. Am revăzut, după vreo 10 ani, un fost coleg de serviciu, stabilit la Braşov, am reîntâlnit, după vreo 40 de ani, o fostă colegă de şcoală generală şi am cunoscut o moderatoare a radiolui on-line Enigma România, căreia îi ştiam doar glasul inconfundabil, precum şi alţi fani ai acestui iubit şi ascultat post de radio din spaţiul virtual.

Fostul coleg de serviciu se numeşte Şerban, originar din Galaţi, a lucrat ca şi cadrul militar al armatei române, la Galaţi dar şi, vreme îndelungată, aici la Buzău, unde ne-am cunoscut. Este un om deosebit, un familist convins, are doi copii la casele lor, pentru care şi-ar da şi viaţa. Din dragoste pentru copii şi nepoţi şi-a părăsit locurile de baştină şi s-a stabilit aproape de ei ca să îi poată vedea şi ajuta la nevoie.

Locuieşte cu soţia în localitatea Cristian (Neustadt – în limba germană), într-o casă săsească mare, construită acum aproape două secole.

Am fost impresionat de arhitectura casei, de vechimea ei, de ospitalitatea şi bucuria arătată de gazda mea cu ocazia revederii. Casa este situată pe malul râului Ghimbăşel, perdeaua pădurii montane stând să cadă peste casa omului, este un aer curat, tare, de munte de care nu te prea poţi bucura în zona de şes. Ai posibilitatea acum să admiri câteva clădiri reprezentative ale satului săsesc Cristian, din proxima vecinătate a oraşului Braşov:

Primăria

Cetatea

Catedrala

Casa parohială

Pe frontispiciul clădirii este înscris un verset special ales din Biblie, în limba germană: Ich und mein haus - wir wollen dem herrn dienen = Eu şi casa mea vom sluji numele lui Dumnezeu (Iosua 24.15)

În cartierul braşovean Valea Cetăţii (Răcădău), care poate fi considerat un oraş în oraş, undeva chiar sub poala pădurii de brazi, unde noaptea, dar şi ziua mai apare câte un urs, mi-am descoperit o fostă colegă din şcoala generală, ciclul secundar, pe numele mic, Tincuţa.

Cu ocazia acestei întâlniri ne-am reamintit de “tovarăşa” dirigintă Brânză Silvia, care era o femeie extraordinar de bună, care ne apăra, ne iubea şi ne învăţa numai lucruri frumoase. Să îi dea Dumnezeu sănătate, pe unde trăieşte şi dacă mai trăieşte! Nu vreau să cred că şi dânsa a plecat la ceruri. Tot respectul şi preţuirea mea pentru domnia sa, căci am avut foarte multe de învăţat de la dânsa! Ne-am reamintit şi de alţi colegi şi colege, de “tovarăşii” profesori, de localul şcolii şi de sala de sport unde am făcut agapa de despărţire după primii 8 ani de şcoală. Amintiri, amintiri de când eram un copil:

Era prin anii 1965 - 1968, undeva în sudul Moldovei, judeţul Galaţi, localitatea Brăhăşeşti.
A trecut parcă o viaţă de om de atunci!
Am vorbit despre familie, copii, necazuri şi bucurii. A fost o întâlnire emoţionantă.

Precizez că părinţii Tincuţei au fost şi naşii mei de botez, iar nanul Zaharia este plecat de multă vreme la ceruri. Am avut bucuria să aflu că nana Maghiţa, mai trăieşte având 84 de ani.

Mulţi înainte! Mare mi-a fost bucuria să îi aud vocea blândă în telefon şi împreună să depănăm amintiri, să vorbim de nanul Zaharia şi de părinţii mei care îi ţin companie, acolo sus.

Vizita la Braşov ne-a oferit marea bucurie să întâlnim una din vocile inconfundabile ale radioului on-line RADIO ENIGMA ROMÂNIA. Această voce agreabilă aparţine doamnei Katy Păun, acea doamnă mereu tânără şi în vervă, care ne coloreză clipele cu frumos şi bună dispoziţie, atunci când este în emisie.

Piaţa Sfatului a fost locul nostru de întâlnire. Ne-am bucurat pentru că ne-am recunoscut de la distanţă şi nu a fost nevoie să ne mai folosim de telefoane. Mai jos sunt doamna Katy şi Maria mea:

La întâlnire au participat şi alţi domni şi doamne, ascultători pătimaşi ai Radioului Enigma România. Deşi fiecare dintre noi aveam şi pasiuni diferite, o pasiune comună ne-a adunat aici la începutul acestei verii calendaristice. Pasiunea comună se defineşte ca dragoste pentru un radio, pentru o muzică de calitate, pentru nişte moderatori dedicaţi muncii pe care o fac şi, mai pe scurt, dragostea pentru un simbol, dragostea pentru Radio Enigma România. Personajul principal şi iniţiatorul întâlnirii a fost doamna Katy Păun, moderatoarea care ne vrăjeşte cu vocea sa şi care ne încarcă cu bună dospoziţie pentru o săptămână în urma unei emisiuni de doar 2 ore. În afara subsemnatului, mare numismat, şi a Mariei mele, specialist gastronom, (buzoieni), au mai participat la întâlnire doamnele Mariana Urdea din Făgăraş (doamna blondă) şi domna Livia din Braşov (doamna şatenă), ambele îndrăgostite de muzică, de viaţă şi de frumos, domnul Ion Lungu, (domnul cu părul mai alb), cunoscut de ascultătorii radioului cu numele scurt, Neluş, pasionat de calculatoare, informatică şi muzică, precum şi Marcel Nanu, (domnul cu ochelari) radioamator pasionat, ambii din Braşov.

Am discutat multe şi mărunte, am făcut poze, am băut bere şi am mâncat plăcintele speciale de Braşov. Principalul subiect al discuţiei a fost lumea radiourilor on-line, în care RER – Radio Enigma România, face o figură excepţională, şi asta, datorită administratorului şef – Viorel Sima din Tulcea şi moderatorilor radioului, care pun tot sufletul în ceea ce fac.

Dacă dai click aici …

http://radioenigmaromania.ro/asculta-online
http://asculta.radioenigmaromania.ro:8000/listen.pls
http://live.radioenigmaromania.ro:8000/listen.pls

eşti bine venit în lumea ascultătorilor RADIO ENIGMA ROMÂNIA.
Eşti aşteptat şi pe Facebook la adresa:

https://www.facebook.com/radioenigmaromania

ID-ul de messenger pentru a intra în legătură directă cu moderatorul de serviciu este:

radio_enigma_romania

Admiri aici câteva poze de la întâlnirea ascultărilor Radio Enigma România cu moderatoarea Katy Păun:

După atâtea plăcute satisfacţii şi surprize, obosiţi un pic, ne-am făcut băgăjelul şi am plecat acasă în anticul nostru MOUSAIOS - Buzăul de dincolo de Carpaţi. Imaginile s-au perindat şi acum, dar în sens invers şi nu le-am mai putut urmări cu aceiaşi atenţie.

Somnul pe patul meu este parcă cel mai reconfortant!

La coborârea din autobuz, mă încerca totuşi un gând: “Dumincă trebuie să merg la vot. Eu cu cine voi vota?”

Încă nu m-am hotărât. Sigur voi merge la vot şi voi alege cu speranţa de schimbare în bine.

În încheiere, am un mesaj personal pentru tine, cititorule: “Oare când ne vom dezmetici din somnul prelung? Haide, să nu mai punem bază în vorbele politicienilor! Să fim vigilenti, să fim precauţi! Să promovăm şi să luptăm pentru alegeri corecte! “

***

DOUĂ EPIGRAME DIN CREAŢIA

LUI GRIGORE LUPESCU

SOŢIA ARTISTULUI

Doar o remarcă vreau să fac,

Privind artistul şi consoarta:

Lui, toate artele îi plac,

Ei, una singură: …Romarta.

ANALIZE DE LABORATOR

Când Moartea s-a apropiat

De-un biet bolnav, el i-a strigat:

„Degeaba îmi tot dai târcoale,

Am analizele …normale!”

CASA REGALĂ A ROMÂNIEI

ŞI CARTEA POŞTALĂ

O documentare privind Cartea poştală, în general, şi Istoria Casei Regale a României, în mod special, găseşti în articolul LUMEA BANCNOTELOR LUMII - 79