Epaminonda's Blog.....: LUDWIGSHAFEN

***

DIN ÎNŢELEPCIUNEA

POPOARELOR LUMII

“Proverbe turceşti”

Cine este mincinos nu trebuie să fie în nici un caz şi uituc.
Să mănânci şi să bei cu prietenii dar să nu faci afaceri cu ei.
Prietenul te face să plângi, duşmanul, să râzi.

CÂTEVA MEDALII ROMÂNEŞTI

Informaţii generale despre medalistică

şi subiectul ei de studiu, medalia,

poţi citi în articolul

LE HAVRE - FRANŢA

50 de ani de la fondarea Azilului Elena Doamna

1862 - 1912

Viitorul ţării femeia îl ţese (Carmen Sylva)

Carol I - Rege şi Elisaveta - Regină

Elena Cuza, numele de fată Rosetti, (născută în data de 17 iunie 1825 la Iaşi şi decedată în data de 2 aprilie 1909 la Piatra Neamţ), cunoscută şi ca Elena Doamna, a fost soţia domnitorului Al.I.Cuza. Copilăria şi-a petrecut-o la moşia părinţilor de la Soleşti, în judeţul Vaslui, unde este şi înmormântată. Primeşte de mică o educaţie aleasă, după severele principii pedagogice ale vremii, sub supravegherea directă a mamei. Elena a învăţat limba germană şi mai ales franceza pe care o folosea cu deosebită eleganţă în corespondenţa sa. De la şapte ani îşi continuă studiile particulare, cu guvernante şi profesori străini. Împlinind cincisprezece ani, Elena s-a stabilit la Iaşi unde a fost introdusă în înalta societate. Aici îl cunoaşte pe Alexandru Ioan Cuza cu care se va căsători în ziua de 30 aprilie 1844. Mai jos admiri poza familiei Cuza de pe pereţii bisericii din Ruginoasa.

Rar se întâlnesc două făpturi mai deosebite. Crescută de o mamă aprigă şi autoritară, Elena avea o fire cu totul opusă soţului ei: domoală, retrasă, cumpătată, cam stângace şi puţin timidă, lipsită de încredere în forţele proprii era stăpânită în societate de puternice complexe de inferioritate. Deşi căsătoria nu a fost din cele mai izbutite, Cuza nefiind un soţ prea statornic, între ei s-au păstrat, totuşi, întotdeauna relaţii de respect.După înăbuşirea revoluţiei de la 1848, Elena Cuza a dovedit o altă trăsătură de caracter. Pusă în faţa unei situaţii periculoase („revoluţionarii fugeau din Iaşi spre Galaţi, urmăriţi de oamenii domnitorului Mihail Sturdza) ce ameninţa siguranţa soţului ei, această tânără femeie timidă şi aparent lipsită de încredere în sine, a dovedit o extraordinară energie, iniţiativă şi hotărâre. A pornit singură de la Soleşti spre Galaţi, unde a mers să-l vadă pe consulul britanic Cuninghan. Împreună au pus la punct evadarea lui Cuza la Brăila. De acolo, au fugit la Cernăuţi şi mai departe la Viena şi apoi Paris. S-au reîntors în Moldova peste un an, când venise domn Grigore Ghica. Urmare a importantului eveniment istoric, Unirea din 1859, Elena Cuza a devenit Înalta Doamnă a României. La îndemnul soţului, pentru a nu se expune intrigilor, Elena Cuza pleacă în 1860 la Paris.

În această perioadă, în viaţa domnului intrase Maria Obrenovici, o doamnă de la curte.A revenit în ţară, la îndemnul soţului, la mijlocul anului 1862 pentru a face onorurile Curţii, uimindu-l atât pe soţ, cât şi pe rivala sa. A contribuit, cu modestia şi demnitatea ce o caracterizau, la opera reformatoare a Domnului Unirii, fiind inspiratoarea fericită a legii instrucţiunii publice. De asemenea s-a aplecat cu deosebită înţelegere asupra situaţiei precare a ţărănimii, fiind o susţinătoare energică a înfăptuirii reformei agrare. Calităţile sale sufleteşti şi educaţia primită au îndemnat-o să-şi dedice întreaga sa viaţă şi avere acţiunilor caritabile. Şi-a început opera de binefacere la Bucureşti, patronând Azilul Elena Doamna de la Cotroceni, destinat fetelor orfane, şi a încununat-o la Iaşi, unde a lucrat benevol ca infirmieră la spitalul „Caritatea”, pe care chiar ea l-a înfiinţat.. A înfiinţat spitalul din Piatra Neamţ, băile populare din acelaşi oraş, a dorit să înfiinţeze la Galaţi o maternitate. La aniversarea semicentenarului Unirii Principatelor a fost înconjurată cu mare dragoste. Iată mesajul unei telegrame primite cu această ocazie: "Celei mai sfinte prin jertfă şi iertare dintre femeile României, îi trimitem expresiunea celei mai adânci veneraţiuni în ziua când un neam întreg serbează 50 de ani de la Întemeierea României. În numele şi prin munca lui Alexandru Ioan Cuza, cel dintâi Domn al românilor şi al României Unite!". Suflet generos, Elena Cuza a consimţit să-i adopte pe cei doi fii nelegitimi, Alexandru şi Dimitrie, pe care soţul său îi avea cu prinţesa Maria Obrenovici, acordându-le întreaga sa atenţie, ocupându-se de educaţia lor şi înconjurându-i cu o afecţiune maternă. Elena Doamna, femeia plăpândă şi sfioasă, a supravieţuit tuturor celor care i-au marcat viaţa în vreun fel. Poate că lovitura cea mai grea fusese moartea mamei sale, Catinca, în anul 1869. A împărtăşit cu stoicism exilul soţului detronat şi, după moartea acestuia la 16 mai 1873, „i-a păstrat memoria cu o extraordinară devoţiune, neîngăduind să se rostească un singur cuvânt despre slăbiciuni pe care le cunoştea, le îngăduise şi - o spunea cu mândrie – le iertase, ca singura care pe lume putea să aibă acest drept” (N. Iorga). Supravieţuind tuturor celor pe care i-a iubit, şi-a petrecut ultimii ani de viaţă la Piatra Neamţ.

Piatra de temelie a Azilului Elena Doamna (Azilul pentru fete orfane) a fost pusă la data de 29 iulie 1862, arhitecţi fiind Giesel şi Liebitzer după proiectul arhitectului Oscar Benesch. Pe data de 24 aprilie 1870 (ziua onomastică a Principesei Elisabeta) s-a pus piatra de temelie a Capelei Azilului, arhitecţi fiind Carol Benesch şi Hoffman, lemnăria sculptată de către Karl Storck iar pictura fiind opera cunoscutului artist Gheorghe Tăttărescu. Grandiosul edificiu social s-a realizat din iniţiativa Elenei Cuza, care a scos din caseta proprie suma de 1000 de galbeni şi, prin intermediul a două loterii, a căror organizatoare a fost tot ea, sumele de 59480 şi 151655 lei ai timpurilor respective.

Biserica din Buşteni

Jubileul de 50 de ani sărbătoritu-sa

sub domnia M.S. Regelui Carol II - 1939

Carol I şi Elisaveta

Biserica din Buşteni, a fost ridicată din temelie de către Regele Carol I şi Regina Elisabeta, fiind inaugurată în data de 8 septembrie 1889 la praznicul Nasterii Maicii Domnului, care este si hramul bisericii, „în prezenta Majestătii Sale Regelui si a Altetei Sale Regale Principele Ferdinand, a înaltului cler si a unor ministri. Planul bisericii a fost întocmit de arhitectul I. M. Socolescu avand arhitectura tipică mai tuturor bisericilor ortodoxe, în formă de cruce ,principala materie prima folosita fiind piatra provenita din masivul Caraiman. Lucrarile au fost executate de catre mesteri italieni sub conducerea antrepenorului Piero Dreossi. Pictura originală a fost executată de pictorul de origine daneză Agnes Exner. Din păcate, aceasta s-a deteriorat si a fost complet stearsă , în anul 1934 fiind repictată în ulei de către renumitul pictor bisericesc Gheorghe Belizarie. Elementetele prin care se distinge Biserica Domneasca sunt urmatoarele:
- catapeteasma din lemn sculptat si aurit, comandată si lucrată la Viena, considerată la acea vreme cea mai frumoasă din tară.
- icoanele celor 12 Sfinti Apostoli aflate pe catapeteasma si semnate de pictorului Gh. M. Tăttărescu.
- calota boltei din naos, cât si cornisele celor patru elemente de structură ale Sfintei Bisericii sunt realizate din vitralii , aceasta caracteristica fiind unica in Romania.
- tablourile votive din pronaos care reprezintă chipurile ctitorilor bisericii: în dreapta, Regele Carol I, în ţinută de comandant al Armatei Române, cu chipiul în mâna dreaptă şi cu mâna stângă pe mânerul sabiei, iar în partea stângă, Regina Elisabeta, îmbrăcată într-un superb costum naţional, având o diademă regală pe cap.(picturi realizate de catre pictorul Eyk). Cele două tablouri sunt prezentate mai jos.
- mobilierul din interior cu un aspect cu totul deosebit si care se bucura din partea specialistilor de calificative superlative.
- cele două jilţuri Regale cu Stema Țării, cele două jilţuri Princiare, jilţul Arhieresc, stranele precum şi întreaga ornamentație executată din lemn de stejar masiv şi aurit.
Biserica Domneasca din Busteni reprezinta un obiectiv turistic si religios de mare valoare care merita vizitat.

Carol I şi Elisaveta - 1913

Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 10 aprilie 1839 la Sigmaringen şi decedat 10 octombrie 1914 la Sinaia) a fost domnitorul apoi regele României, care a condus Principatele Române şi apoi România, după abdicarea lui Alexandru Iona Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit la Sinaia castelul Peleş, care a rămas una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.

Elisabeta de Neuwied (cunoscută ca Regina Elisabeta sau Elisaveta a României, nume complet: Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied, născută în data de 29 decembrie 1843 în Neuwied, Germania şi decedată la 18 februarie 1916 la Curtea de Argeş) a fost întâia regină a României, soţia lui Carol I, primul rege român din renumita dinastie germană Hohenzollern, a fost o patroană a artelor, fondatoare a unor instituţii caritabile, poetă, eseistă şi scriitoare. Mai este deasemenea cunoscută sub numele de Principesa Elisabeth von Wied, iar ca patroană a artelor Carmen Sylva, şi ca fondatoare de instituţii caritabile a fost supranumită de oamenii din popor Mama răniţilor.