Epaminonda's Blog.....: Ro-M-oN 32

Aceasta este o probă monetară de 2 lei 1987, de formă rotundă, cu diametrul de 23 mm, în greutate de 4,6 grame, confecţionate din aliaj oţel nichelat. Pe aversul acesteia se prezintă valoarea nominală DOI LEI, o staţie de metrou cu două trenuri şi cu câţiva oameni pe peron şi un M între două ramuri de laur , iar pe revers stema României, inscripţia REPUBLICA SOCIALISTA ROMANIA, anul 1987 între două semne pătrate. Sunt cunoscute probe ale acestei monede confecţionate şi din aluminiu sau oţel bronzat.

Metroul bucureştean este un sistem de metrou care deserveşte capitala României - Bucureşti. Reţeaua este administrată de compania Metrorex şi este printre cele mai folosite sisteme de transport în comun din România. În iulie 2011, reţeaua de transport a metroului bucureştean se întindea pe 68,2 km de cale dublă, existând patru magistrale cu 49 de staţii, iar distanţa medie între două staţii este de 1,5 km.

În 2010, metroul din Bucureşti a transportat 177,23 milioane de pasageri, media pe zilele lucrătoare depăşeşte în mod frecvent numărul de 600000 de călători transportaţi. Reţeaua de metrou din Bucureşti este mai mare decât reţelele similare din Praga, Amsterdam sau Budapesta.

Primele tentative de a construi un metrou în Bucureşti datează din anii 1909 – 1910, când se negocia cu firma Siemens & Halske din Belgia concesionarea construirii liniilor de tramvai. Propunerea a fost reluată în anii 1929 – 1930, când se discuta Planul de sistematizare a Capitalei, în cadrul comisiei conduse de arhitectul Duiliu Marcu, dar a rămas fără efecte concrete. Între anii 1936 – 1940, când în Bucureşti au fost întreprinse ample lucrări de modernizare, s-a pus din nou problema construirii metroului, ca singura soluţie de preluare a fluxurilor de călători într-un oraş cu aproape 1 milion de locuitori. Izbucnirea celui de-al doilea război mondial a blocat şi această iniţiativă. Lucrările efective de construcţie a metroului din Bucureşti au început abia în anul 1975. Prima linie s-a inaugurat în anul 1979 între staţiile Timpuri noi şi Semănătoarea.

Aceasta este o probă monetară de 10 lei 1987, de formă rotundă, cu diametrul şi greutatea necunoscute, confecţionată din aliaj oţel nichel. Pe aversul acesteia se distinge valoarea nominală 10 LEI, o imagine a ecluzei de la Cernavodă şi inscripţia INAUGURAREA NAVIGATIEI PE CANALUL DUNARE-MAREA NEAGRĂ, iar pe revers inscripţia REPUBLICA SOCIALISTA ROMANIA, stema României şi anul 1987.

Canalul Dunăre-Marea Neagră este un canal navigabil în judeţul Constanţa, România, ce leagă porturile Cernavodă de pe Dunăre şi porturile Constanţa Midia Năvodari de la Marea Neagră, scurtând drumul spre portul Constanţa cu aproximativ 400 km. Canalul, cu lungime totală de 95,6 km, este format din ramura principală, în lungime de 64,4 km şi ramura de nord (cunoscută sub denumirea de Canalul Poarta Albă Midia Năvodari, în lungime de 31,2 km. Canalul Dunăre-Marea Neagră este parte componentă a importantei căi navigabile europene dintre Marea Neagră şi Marea Nordului şi Marea Nordului (prin Canalul Rin Main Dunăre). Folosind această rută, mărfurile din Australia şi Orientul Îndepartat, destinate Europei Centrale, îşi scurtează drumul cu 4.000 kilometri. Construcţia canalului a început în anul 1949, mulţi dintre muncitori fiind deţinuţi politici din închisorile comuniste şi din rândurile minorităţilor etnice şi religioase. Lucrările au fost sistate în anul 1955 şi reluate, după un nou proiect, în anul 1976. Canalul a fost inaugurat sâmbătă, 26 mai 1984 de către Nicolae Ceauşescu. S-au excavat 294 milioane m³ la canalul principal, plus 87 milioane m³ la ramura nordică, Poarta Albă - Midia - Năvodari (mai mult cu 25 milioane faţă de Canalul Suez şi cu 140 milioane decât la Canalul Panama şi s-au turnat 5 milioane m³ de betoane. Cu o lungime a canalului principal de 64,4 km. o adâncime de 7 m, o lăţime la bază de 70 m şi la suprafaţă de 90 -120 m, este al treilea canal navigabil din lume, ca lungime, după Suez şi Panama şi are o capacitate anuală maximă de transport de 80 -100 de milioane tone, iar pentru ramura nordică de 15-25 de milioane tone de marfă. Pescajul maxim admis este de 5,5 m permiţând astfel accesul navelor fluviale şi a celor maritime mici. La fiecare capăt există câte două ecluze care permit traficul în ambele sensuri.

Aceasta este o probă monetară de 10 lei 1987, de formă rotundă, cu diametrul şi greutatea necunoscute, confecţionate din metal galben. Pe aversul acesteia se distinge valoarea nominală 10 LEI, cunună de lauri, o carte deschisă, o roată dinţată, două spice de grâu, un coş de fum, cu fum, şi nişte forme amintind de un peisaj industria, iar pe revers inscripţia REPUBLICA SOCIALISTA ROMANIA, 1987 între două pătrate şi stema ţării.

Mai sus admiri proba monetară de 10 lei 1987 confecţionată din aliaj oţel nichel.

Aceasta este o probă monetară de 10 lei 1988, de formă rotundă, cu diametrul şi greutatea necunoscute, confecţionată din nichel. Pe aversul acesteia se distinge valoarea nominală 10 LEI, cunună de lauri, o carte deschisă, o roată dinţată, două spice de grâu, un coş de fum, făra fum, şi nişte forme amintind de un peisaj industrial, iar pe revers inscripţia REPUBLICA SOCIALISTA ROMANIA, 1988 între două pătrate şi stema ţării.Cartea, roata dinţată şi spicele de grâu sunt cel mai probabil o aluzie la alianţa (presupusă a exista pe atunci) între pătura intelectualilor şi cele două clase sociale: muncitorii şi ţăranii. Pe probele monetare din anul 1987 prezentate la începutul acestui articol, coşul de fum este în funcţiune, nori groşi poluând cerul albastru al patriei. În perioada comunistă prezenţa fumului echivala cu existenţa activităţilor productive avansate, a industrializării şi în concluzie a vieţii civilizate. Coşurile de fum şi fumul evacuat de acestea apar şi pe monede puse în circulaţie în perioada 1951 - 1966. Chiar simbolul Editurii Tehnice, editură valoroasă sub egida căreia un mare număr de cărţi ştiinţifice din diferite domenii au fost tipărite, era în perioada nu chiar atât de îndepărtată un grup de trei coşuri fumegând abundent. La scurt timp după revoluţia din 1989 sigla s-a modificat. Au rămas coşurile, însă fumul a dispărut, semnificaţia fiind probabil introducerea de filtre performante sau, după caz, dispariţia totală a activităţii care a lovit foarte multe complexe industriale.

După cum putem vedea, scoaterea fumului dintr-un simbol pozitiv al modernizării şi industrializării, simbolizând nevoia de aer curat, nepoluat, datează din perioada de final a erei comuniste.

Mai sus admiri proba de 10 lei 1988 confecţionată din aluminiu.

***

DIN ÎNŢELEPCIUNEA POPOARELOR

“Proverbe turceşti”

Nu trece pe puntea omului rău; încrede-te mai degrabă în torent.
Calul bun se cunoaşte şi sub un ţol vechi.
Nu certa copilul prea mult, fiindcă se face obraznic; nu-l încuia, fiindcă se face hoţ.

CÂTEVA MEDALII ROMÂNEŞTI

Informaţii generale despre medalistică

şi subiectul ei de studiu, medalia,

poţi citi în articolul

LE HAVRE - FRANŢA

40 de ani de la abdicarea lui Cuza şi venirea lui Carol - 1906

Carol I - Primul rege al României * 1906

Alecsandru Ioan Cuza - Întâiul domn al Principatelor Unite * 1859 - 1866

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; născut 20 martie 1820 la Bârlad şi decedat la 15 mai 1873 la Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România.A participat activ la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel Unirea celor două ţări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern. Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului. Asemenea multora din elita românească din vremea sa familia lui Cuza avea şi rădăcini greceşti.

În amintirea manevrelor regale române

Ploieşti - septembrie 1906

Carol I - domn şi primul rege al României * 1866 - 1906

Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 10 aprilie 1839 la Sigmaringen şi decedat 10 octombrie 1914 la Sinaia) a fost domnitorul apoi regele României, care a condus Principatele Române şi apoi România, după abdicarea lui Alexandru Iona Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit la Sinaia castelul Peleş, care a rămas una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.

Tratatul de pace de la Bucureşti - 1913

Tratatul de la Bucureşti semnat pe 10 august 1913 a fost un tratat de pace semnat între Bulgaria pe de-o parte şi România, Serbia şi Muntenegru, pe de alta. Dat fiind faptul că Bulgaria fusese complet izolată în al doilea război balcanic,fiind ameninţată la frontierele nordice de Regatul României, la cele vestice de armatele aliate greco-sârbe iar la cele sudice de armata otomană, ea a fost obligată să accepte termenii tratatului de pace impus de statele învingătoare. Toate înţelegerile importante privitoare la rectificarea liniilor controversate de frontieră au fost perfectate în întâlnirile comitetelor de specialitate, fiind încorporate în protocoale separate, ratificate oficial de adunarea finală a delegaţilor la tratative. În conformitate cu prevederile tratatului de pace, Bulgaria ceda României porţiunea cunoscută ca Dobrogea de sud (Cadrilaterul), de la vest de Turtucaia - Tutrakan până la malul vestic al Mării Negre, la sud de Kranevo - Ecrene. Cadrilaterul avea o suprafaţă de aproximativ 6960 km², o populație de circa 286000 de locuitori şi includea fortăreaţa Silistra şi oraşele Turtucaia - port la Dunăre şi Balcic - port la Marea Neagră. În plus, Bulgaria se obliga să distrugă toate fortăreţele existente şi să nu construiască altele la Ruse ori la Şumen, sau în orice altă locaţie dintre aceste două puncte, sau pe o rază de 20 km în jurul Balcicului.

Expoziţia generală română din Bucureşti - 1906

Carol I - domn şi primul rege al României * 1866 - 1906

Anul jubiliar 1906 a avut o însemnătate aparte în istoria românilor: se împlineau, 40 ani de domnie a lui Carol I şi 25 ani de la proclamarea Regatului României dar şi 1800 ani de la cucerirea Daciei de către împăratul Traian. Comemorarea celor patru decenii de domniei ai regelui a fost ilustrată de numeroase manifestări ce au avut ca trăsătură comună participarea reprezentativă a românilor din Regat şi din celelalte provincii româneşti, din afara hotarelor, capitala căpătând atributul de centru al românismului. Pentru a marca un astfel de eveniment s-a luat hotărârea organizării unei expoziţii naţionale în Bucureşti. Au fost luate în calcul mai multe locaţii precum Cotroceni sau şoseaua Kiseleff, însă decizia a fost luată pornind de la idee mai veche, din 1894, de transformare a câmpiei mlăştinoase a Filaretului – numit Câmpul Libertăţii în 1848 – într-un parc naţional care să găzduiască expoziţia aniversară. La 3 mai 1905 Adunarea Deputaţilor şi la 5 mai 1905 Senatul au votat proiectul de lege ce autoriza Guvernul să organizeze în Bucureşti o „Expoziţiune Naţională – expoziţie la care sub anumite condiţiuni şi din anumite considerente au fost invitate să participe şi unele naţiuni străine”. Comisarul General al Expoziţiei a fost numit Dr. Constantin I.Istrati, membru al Academiei, profesor la Universitatea din Bucureşti, senator şi fost ministru. Lucrările au demarat la 15 mai 1905, iar fundaţiile pentru Palatul Artelor la 16 august 1905. Intârziată de ploi torenţiale, inaugurarea Expoziţiei s-a făcut marţi, 6 iunie 1906, la orele 10, de către regele Carol I, alături de care se afla regina Elisabeta, principele Ferdinand şi principesa Maria. 100 de trambiţaşi au sunat primirea, iar tunurile de la bateria Calafat au tras 21 lovituri. Inaugurarea solemnă a avut loc Arenele Romane unde regele a fost întâmpinat de membrii Guvernului, preşedinţii Camerelor, primarul capitalei, delegaţi ai Comisiei Europene a Dunării, iar ca invitaţi de onoare se aflau şi membrii corpului diplomatic, oaspeţi străini, excepţie făcând ambasadorul Turciei, Kiazim Bey, absent ca urmare a prezentării în Expoziţie a bateriei Calafat din Războiul de Independenţă şi a diferitelor trofee capturate cu această ocazie. Efortul organizării în 11 luni al expoziţiei a fost arătat în discursul de inaugurare rostit de ministrul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor, Ion Lahovari: „am tăiat dealuri, am secat bălţi, am umplut o vale, am săpat un lac mare şi în mai puţin de un an am scos la lumină parcul şi grădina expoziţiei. Suprafaţa totală a expoziţiei: 41 ha, pământ mutat 575000 m³, construcţii definitive şi provizorii 35.000 m², plantaţii de copaci mari 4000, brazi şi copaci mici 90000”. Poarta de la intrarea în parc era în formă de arc de triumf, iar pe aceasta stătea scris: „credinţă, prevedere, muncă, economie, ştiinţă, pricepere, voinţă, cultură”, iar sub formă de arc „Expoziţiunea Generală: 106; 1866 – 1906 Domnie Glorioasă”. Numeroasele pavilioane, circa 165, erau destinate a prezenta evoluţia României, în plan economic, politic, militar şi cultural în perioada 1866 – 1906. Au fost construite pavilioane ce reprezentau Primaria, Camera de Comerţ, Palatul de Industrie, Lucrărilor Publice, Pavilionul de Agricultură, Industria Casnică, Minele, Carierele şi Domeniile, Pavilionul Poştei ş.a., arhitectura clădirilor fiind inspirată din diferite monumente arhitecturale reprezentative ale culturii şi istoriei românilor. Astfel, Pavilionul Regal a avut ca model mănăstirea Cozia, iar Pavilionul Penitenciarelor un castru roman ce amintea de latinitatea românilor. Biserica Cuţitul de Argint a fost construită ca o copie a bisericii ieşene Sf. Nicolae, ctitorită de Ştefan cel Mare la 1491. A fost reconstituită mănăstirea Hurezu din Vâlcea şi Cula (casa-fortăreaţă construită de către boieri pentru a se apăra de atacurile turcilor şi tătărilor), copiată după cula familiei Greceanu din acelaşi judeţ. Centrul expoziţiei îl reprezenta Palatul Artelor, numit şi „Muzeul Trecutului Nostru” şi devenit Muzeul Militar. In spatele Palatului Artelor a fost reconstituită Casa de la Poradim, în care a locuit Carol I în timpul războiului din 1877 – 1878, despre care Ion Lahovari spunea: „din căsuţa din gard şi lut a ieşit edificiul măreţ al României de sine stătătoare şi al Regatului Român”. Din motive politice au fost atribuite pavilioane unor ţări străine precum Italia, Elveţia, Franţa, Germania, dar şi Comisiei Europene a Dunării, care găzduia o hartă în relief a Dunării ce prezentă lucrările executate la gurile Dunării în 50 ani de existenţă a Comisiei. Pavilionul Austriei era asezat în faţa celui al Ungariei şi „încorpora” ca o anexă Pavilionul Bucovinei (construit în forma bisericii din Rădăuţi), urmând pavilioanele românilor din Transilvania şi Ungaria, din Basarabia, Macedonia şi Banat. De asemenea a fost construit un lac, insule, o cascadă, o peşteră şi diferite statui şi ansabluri statuare, un cinematograf, o grădină zoologică, tobogan etc. Au existat totodată şi pavilioane ale unor intreprinderi private româneşti şi străine. Trebuie remarcate Turnul lui Vlad Ţepes, un turn de apă, construit după modelul castelului de la Cheia Argeşului. A fost reconstituită şi o moschee cu altarul îndreptat spre Mecca (mutată astăzi în zona Pieptănari). Viceprimarul Romei, şeful delegaţiei Primăriei Romane, a dăruit oraşului Bucureşti o copie a Lupoaicei Capitoline, ce a fost amplasată în Palatul Artelor şi care ulterior a avut diferite locaţii (astăzi ea se află în Piaţa Romană). Printre oaspeţii sosiţi la inaugurare a fost şi o delegaţie a consiliului comunal al Vienei condusă de primarul Carol Lueger, care a declarat: „Am venit în România spre a cunoaşte acest popor pentru care nutresc de mulţi ani cele mai mari simpatii. Vă mulţumesc pentru această primire prietenească, care mă onorează foarte mult şi de la care nu m-am aşteptat. Trăiască poporul român!” Ca simplii vizitatori sau ca participanţi la acţiunile culturale, au venit români atât din Regat cât şi din afara graniţelor, din Bucovina, Transilvania, Banat, dar şi românii macedoneni. Singurii care nu au putut participa au fost românii basarabeni, ei neprimind aprobarea puterii ţariste. In Pavilionul Transilvaniei au fost prezentate, printre altele, tablouri istorice prezentând marea adunare de la Blaj din 1848, fruntaşii Memorandumului, un grafic cu situaţia demografică preponderent românescă, acestea fiind şi motivele pentru care oficialităţile ungare s-au opus până în ultimul moment la participarea românilor din Transilvania la expoziţie. „Veneau zilnic reprezentanţii românimii nelibere, primiţi cu o fanatică iubire la gară şi întovărăşiţi de o nebună bucurie când cetele lor cu mândre costume de acasă defilau pe Calea Victoriei, în ciuda celor de la Budapesta şi poate a multora din Viena, care n-aveau ce face când un suveran aliat îşi organiza serbarea cuvenită şi astfel, simulau că nu văd nimic” scria Nicolae Iorga. La 23 noiembrie a fost închisă oficial prima mare expoziţie naţională dar de nivel internaţional, ce se înscria în şirul expoziţiilor universale din acea perioadă (Paris, Liege etc). Cheltuielile se ridicau la 6600000 lei, veniturile la 1500000 lei la care se adăugau 3000000 lei parcul, dar şi o mişcare comercială foarte vie ce s-a resimţit în sporul resurselor indirecte. Bucureştii anului 1906 „deveniseră, în adevăr, capitala poporului românesc” scria Nicolae Iorga.

__________xxXxx__________