Epaminonda's Blog.....: CURACAO

5 guldeni 1954

CURACAO

Este o colonie olandeză, insulă a Arhipelagului Antilele olandeze din Oceanul Atlantic, undeva în sudul Mării Caraibelor, lângă coasta nordică a statului sud american Venezuela.

Insula are suprafaţa de 444 km.p., populaţia numără 0,14 milioane de locuitori iar, capitala funcţionează în oraşul Willemstad.

Nu are o deviză naţională unanim acceptată.

Stema oficială este:

Steagul oficial este:

Pe aversul bancnotei aplicate aici este aplicată o vedere din capitala Willemstad. Aici admiri două imagini specifice.

***

CÂTEVA LOCUŢIUNI,

MAXIME ŞI CUGETĂRI

ÎN LIMBA LATINĂ

Es duobus malis minus est eligendum! – Din două rele alege pe cea mai puţin rea!
Exceptis excipiendis! – Să exceptăm ceea ce este de exceptat!
Exceptio confirmat regulam. – Excepţia confirmă regula.

CÂTEVA
MEDALII ROMÂNEŞTI

Informaţii generale despre medalistică

şi subiectul ei de studiu, medalia,

poţi citi în articolul

LE HAVRE - FRANŢA

Serbarea proclamării Regatului - 10 martie 1881

Carol I Rege al României

Deşi România îşi cucerise independenţa pe câmpul de luptă, cu enorme sacrificii materiale şi umane, puterile europene nu se grăbeau să o trateze ca partener egal în complexul relaţiilor internaţionale. Izolarea în care s-a aflat ţara la Congresul de la Berlin (1878), atitudinea, adeseori ostilă, a cercurilor politice şi diplomatice europene, recunoaşterea condiţionată a statului român independent, au dovedit, o dată în plus, necesitatea consolidării poziţiei statului român. Proclamarea Regatului era considerată de oamenii politici români ca un pas firesc după consacrarea independenţei. Ridicarea României la rangul de Regat avea să reprezinte subiectul unei şedinţe a Consiliului de miniştri, în care toţi cei prezenţi aveau să se pronunţe pentru săvârşirea acestui act solemn la 8/20 aprilie 1881, ziua aniversară a lui Carol I. La 14/26 martie 1881, ambele camere legislative au votat în unanimitate proiectul de lege potrivit căruia România s-a transformat în Regat, iar Carol I a primit titlul de Rege . „Coroana Regală pusă azi pe fruntea Măriei Sale Domnul României – sublinia P.P. Carp în discursul de la tribuna Camerei Deputaţilor – nu este numai o cestiune de amor propriu naţional, nu este numai o răsplată pentru meritele ce Domnul nostru şi-a câştigat în curs de 15 ani, ci este cheia de boltă ce punem azi la clădirea edificiului nostru ca stat neatârnat”. Admiri aici Actul prin care s-a proclamat Regatul României:

Răspunzând la felicitările Parlamentului şi ale membrilor Guvernului, Carol I preciza că primea titlul de Rege nu pentru sine, ci pentru „mărirea ţării”. Întrucât în acea perioadă tocmai se desfăşurau funeraliile Ţarului Alexandru al II-lea (asasinat de nihiliştii ruşi la 1 martie 1881), festivităţile încoronării aveau să fie stabilite pentru data de 10 mai 1881. Puterile europene vor recunoaşte necondiţionat actul de la 14/26 martie, doar Rusia ţaristă sugerând Cabinetului de la Bucureşti adoptarea unor măsuri de natură a împiedica activitatea socialiştilor ruşi refugiaţi pe teritoriul României. Pentru a evita orice complicaţii inutile, în luna aprilie 1881 cele două camere legislative au votat proiectul de lege al Guvernului împotriva străinilor (sau de expulzare), fapt primit cu o deosebită satisfacţie la Petersburg şi chiar la Viena. Pe plan internaţional, prestigiul Regatului României a fost unanim recunoscut, reprezentând un element de stabilitate în zona sud-est europeană. Nu era ignorat nici potenţialul militar, ce fusese probat pe câmpul de luptă, şi care putea constitui un factor important în eventualitatea unui conflict militar. Acest fapt este dovedit şi de trimiterea unor reprezentanţi diplomatici de prim rang la Bucureşti, care devenise o veritabilă „trambulină pentru ambasadori”. Odată săvârşită proclamarea Regatului, festivităţile încoronării Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta vor fi inaugurate, nu întâmplător, la 10 mai 1881, dată strâns legată de instituirea dinastiei străine în 1866. În dimineaţa zilei de 10 mai 1881, cortegiul regal – salutat cu 21 salve de tun – se va îndrepta de la gară spre Mitropolie, unde fuseseră depuse coroanele în seara precedentă. În fruntea cortegiului se afla un pluton de jandarmi călare, urma prefectul Poliţiei, un alt pluton de jandarmi, un escadron de roşiori, doi furieri din suita Suveranului, mareşalul Curţii şi doi aghiotanţi regali, cele 62 de drapele ale armatei, M.S. Regele călare, Marele Stat Major al armatei şi Casa militară a Regelui, trăsura regală trasă de opt cai şi în care se aflau M.S. Regina, Principele moştenitor Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen împreună cu fiii săi, Ferdinand (viitorul moştenitor al Tronului României) şi Carol, apoi veneau ofiţerii superiori şi, în fine, un alt escadron de roşiori. La ora 12,00, întregul cortegiu sosea la Mitropolie, unde era întâmpinat de înaltele oficialităţi ale clerului în veşminte sacerdotale. După serviciul divin şi binecuvântarea coroanelor, aceasta din urmă anunţată prin 101 salve de tun, cortegiul regal s-a îndreptat spre Palat.

Aici, Regele şi Regina aveau să primească felicitările primului ministru, Dumitru Brătianu, ale Corpului diplomatic şi ale doamnelor de la Societatea de binefacere. Coroanele, cea de oţel a Regelui şi cea de aur a Reginei, erau depuse în sala Tronului, unde va fi rostită o scurtă alocuţiune de către preşedintele Senatului, Dimitrie Ghica, în numele ambelor Camere legislative, alocuţiune urmată de discursul lui Carol I. „Primesc dar cu mândrie – sublinia Regele – ca simbol al independenţei şi al tăriei României, această Coroană, tăiată dintr-un tun stropit cu sângele vitejilor noştri, sfinţită de Biserică. (…) Pentru Regină şi pentru mine, însă, Coroana cea mai frumoasă este şi rămâne dragostea şi încrederea poporului, pentru care n-avem decât un gând: mărirea şi fericirea lui”. După discursul Regelui, au defilat prin faţa Tronului delegaţiile judeţene şi comunale din toată ţara, peste 4000 de persoane, cu drapelele fiecărei regiuni, moment apreciat drept unul dintre „cele mai frumoase ale serbării”. Festivitatea va fi urmată de o scurtă plimbare a Familiei Regale, în două trăsuri, pe străzile iluminate ale Capitalei. Serbările aveau să continue şi în ziua următoare prin defilarea „cortegiului istoric şi carelor alegorice”, pentru ca la 13 mai 1881 să se încheie cu defilarea detaşamentelor armate.

Aniversarea 5 ani de la războiul de independenţă (1877 - 1878) - 1882

Carol I Rege al României

Inaugurarea Monumentului Independenţei de la Tulcea - 1901

Carol I Rege al României

Nihil Sine Deo - Nimic fără Dumnezeu

Omagiu marelui căpitam, omagiu armatei române!

Ţara şi dobrogenii recunoscători

Monumentul Independenţei de la Tulcea este amplasat pe Colnicul Horei şi a fost ridicat în cinstea militarilor români care au luptat în Războiul de Independenţă (1877-1878) şi pentru a evocă reunirea Dobrogei cu România. Fondurile necesare construirii monumentului au fost adunate prin grija „Ligii pentru propăşirea Dobrogei" conduse de poetul Ion Nenitescu, prefect al judeţului Tulcea. La 17 octombrie 1879, domnitorul Carol I a pus piatra de temelie a monumentului, la ceremonie participând şi Mihail Kogalniceanu, generalul-medic Carol Davila si colonelul Dimitrie Lecca, ministru de razboi. La baza fundatiei au fost ingropate, alaturi de un pergament, si decoratiile lui Carol Davila. Deşi monumental a fost finalizat în anul 1899, inaugurarea a avut loc la 2 mai 1904, tot în prezenţa regelui Carol I. Conceput sub forma unui obelisc înalt de 22 de metri, înălţat pe un soclu cu două trepte, monumentul a fost executat de sculptorii George Vasilescu şi Constantin Bălăcescu. La baza obeliscului, în părţile laterale, sunt fixate două elemente sculpturale: un dorobanţ cu arma pe umărul stâng şi o goarnă în mâna dreaptă, respectiv un vultur impunător, cu aripile deschise. Statuia dorobantului a fost turnata in bronz in atelierul lui E. Manaretti din Frize-Venetia; obeliscul, inalt de 22 m a fost lucrat din granit in atelierul lui Innocentio Pirovano; vulturul a fost turnat tot la Venetia si adus in tara in anul 1900. In timpul primului razboi mondial armata germano-bulgara ce ocupase Dobrogea a demontat statuia dorobantului, vulturul si placile monumentului si le-a transportat in Bulgaria pentru a fi topite. In anul 1932 monumentul a fost refacut partial, prin grija arhitectului G.T.Ionescu. In preajma sarbatorii centenarului independentei de stat a Romaniei, s-a luat hotararea refacerii Monumentului in forma originala, de aceasta data cu contributia sculptorului dobrogean Cristea Grossu. Tot atunci au fost amenajate scarile monumentale si intregul parcul. Pe faţada principală a piedestalului s-a montat o placă cu textul: „Ridicatu-sa acest monument de cetăţenii tulceni ai ţării, în anul MDCCXCIX spre vecinica amintire a readucerii Dobrogei la căminul strămoşesc prin vitejia armatei române sub conducerea Regelui Carol I". La celebrarea centenarului războiului de independenţă s-a montat o nouă placă cu următorul text:„Acest monument a fost/ ridicat de cetăţenii din/ oraşul Tulcea în 1899/ ca simbol al eroismului şi/ vitejiei poporului român/ în lupta pentru eliberarea/ de sub jugul otoman şi/ independenţa României".

Avântul ţării - 1913

În amintirea înălţătorului avânt - 1913

Din Carpaţi peste Dunăre la Balcani

Carol I Regele al României

Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 10 aprilie 1839 la Sigmaringen şi decedat 10 octombrie 1914 la Sinaia) a fost domnitorul apoi regele României, care a condus Principatele Române şi apoi România, după abdicarea lui Alexandru Iona Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit la Sinaia castelul Peleş, care a rămas una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.

Războiul balcanic din anul 1913 (cel de al doilea) a avut loc între Bulgaria pe de o parte şi în principal Grecia şi Serbia pe de alta. Dar având în vedere disputele teritoriale din trecut cu România, noul război a invitat şi România la o intervenţie militară în Bulgaria. Totodată Imperiul Otoman s-a folosit de prilej pentru a redobândi unele teritorii pierdute. Când trupele româneşti au invadat nordul Bulgariei şi se apropiau de capitala Sofia, Bulgaria a cerut armistiţiu. Prin tratatul de la Bucureşti Bulgaria a fost forţată să renunţe la o bună parte din teritoriile obţinute după primul război balcanic (1912) către Serbia, Grecia, România şi Imperiul Otoman. Rezultatul a făcut din aliatul Rusiei, Serbia, o putere regională importantă, alarmând astfel Austro Ungaria şi fiind astfel o cauză importantă de izbucnire a celui dintâi război mondial.

__________xxXxx__________