Forma general acceptată a monedelor
lumii este cea rotundă, dar cine spune că nu pot fi şi altfel de monede? În fapt, există numeroase state care,
dintr-un motiv sau altul, au ales ca monedele
oficiale să aibă o cu totul altă formă, decât cea clasică. Şi, cum nonconformismul poate da naştere la cele mai năstruşnice idei, îţi prezint câteva din cele mai ciudate monede
ale lumii. Sunt niste monede speciale la limita dintre cele aflate în
circulaţie şi cele comemorative sau jubiliare. Sunt foarte căutate de către
colecţionarii lumii şi deci foarte scumpe. Sunt monede de forme
neconvenţionale, din ţări exotice, cu proprietaţi nebănuite şi emise la ocazii
speciale. Este o încântare să le priveşti în poză dar mai ales să le ţii în
mână sau să le ai în colecţie. Priveşte şi te minunează!
Monedele tridimensionale
Da, știm,
toate monedele sunt tridimensionale, dar nici o monedă, în afară de acestea, realizate în Somalia, nu au atâtea forme
geometrice. Mi-o și
imaginez pe cea piramidală, înțepându-mă prin buzunar...
Monedele în formă de mașină,
chitară sau motocicletă
E vorba de monede în formă de automobil
marca Lamborghini, chitară heavy metal Gibson Les Paul și de motociclete scumpe de curse. Designul, lucrătura și incrustațiile sunt excepționale.
Moneda celor trei maimuțe
„Nu văd, nu aud, nu vorbesc” este
mesajul imaginii celor trei primate inteligente, care își acoperă ochii, urechile sau gura. Oare ce mesaj au vrut să transmită oficialii somalezi odată cu lansarea acestei
monede, și cui?
Monedele regnul animal
Iată o altă serie originală de monede
somaleze, inspirate din natura sălbatică. Observați că
bizonul este, de fapt, o vacă deghizată, partea
din spate a animalului trădând acest lucru. Toate reprezentările au o valoare
artistică deosebită. Felicitări,
Somalia!
Monedele romboidale
Palau este o fostă colonie germană și
aceste monede comemorează o serie de
bătălii celebre din istoria Germaniei. Monedele suflate cu argint și viu colorate prezintă
imagini ale unor cavaleri ce au luptat acum 200 de ani la Teutoburg și acum 600 de ani la Grunwald.
Moneda cu miros de mare
Nu numai că are un design minunat, dar și miros. În momentul frecării, mica piesă de metal elimină un miros identic cu cel al
oceanului.
Moneda cu perlă
O altă monedă, rezultatul unor minți creatoare din Palau, pusă recent în circulație, are inserată o perlă minusculă,
veritabilă, în metalul argintat.
Moneda Las Vegas
Și pentru că totul pare posibil în Palau, vă prezentăm și
moneda ce ilustrează un cazino, monedă perfect legală,
atât în Palau, cât și
în sălile de jocuri de noroc din Las Vegas.
Moneda fluture
Credeați că imaginația celor din Palau s-a oprit aici? Ei bine, nu.
O monedă interesantă reprezintă un fluture
care, în momentul în care poziția
monedei e schimbată, își schimbă culorile.
Moneda Concorde
Pentru a marca a 20-a aniversare a avionului
Concorde în anul 2009, moneda suflată cu aur are inserată o bucățică
din carcasa de aliaj de titan a celebrului avion. Tristan da Cunha este un grup de insule izolate în Atlanticul
de sud, situate la 2816 km de Africa de sud şi
3360 km
de America de sud. Este o parte a teritoriulul britanic de peste mări.
Moneda cu cristal galben
Această monedă îl comemorează pe Joe
Adamson, autorul romanului „Born Free”, reprezentând în centru pe leoaica Elsa,
gravată în cristal galben. Este o piesă pe care și-ar
dori-o orice pasionat al filmului cu același
nume, premiat cu un Oscar.
Moneda din argint cu cristal albastru
Această monedă, cu o valoare de 2 lire
sterline, înfățișează
o broască țestoasă,
captivă într-un cristal albastru, introdus într-un inel de argint. Se spune că broscuța e
chiar o fosilă reală!
Moneda Pinguin de cristal
Această monedă elegantă a fost confecționată de locuitorii Insulelor South Georgia și South Sandwich.
Remarcați pinguinul de cristal din centru și mulțimea
de pinguini jucăuși, în diferite ipostaze, de pe inelul de argint înconjurător. Georgia de Sud este o insulă
- teritoriu britanic de peste mări - situat
în Atlanticul de sud. Argentina
revendică această insulă încă din anul 1927. Împreună cu insulele Falkland şi South Sandwick au constituit subiectul războiului
anglo-argentinian al Malvinelor.
Moneda prismă Pasărea soarelui
Această monedă togoleză înfățișează o pasăre prismatică, încastrată
în argint, care sclipește și-și
schimbă culorile atunci când este mișcată
la lumină. Dacă n-o hrănești și nu-i
dai atenție regulat, va zbura pe o
altă monedă, spun togolezii.
Moneda Jocurile Olimpice de la Beijing
Această ciudată monedă de 5 dolari a
fost emisă pentru a comemora Jocurile Olimpice din 2008. Ea înfățișează doi uriași jucând tenis peste Marele
Zid Chinezesc și o pasăre gigantică pe fundal. Dacă
chiar s-a întâmplat asta în timpul Olimpiadei, prefer să
mă duc la Campionatul de Fotbal...
Moneda Campionatul Mondial de Fotbal
din Germania 2006
Pentru a comemora Cupa Mondială la
Fotbal din 2006, desfășurată în Germania, Liberia
a emis aceste monede gigant (6,35 cm în diametru), cu o valoare de 5 dolari,
care înfățișează diverse situații din jocul de fotbal. Ca o
ciudățenie, în moneda din dreapta, pe inelul exterior, sunt reprezentate niște gogoși, pe care liberienii le adoră...
Moneda care se desface
Faimoasele statui Moai din Insula Paștelui
nu puteau fi ignorate de chilieni,
deoarece, celebra insulă se află în componența
statului lor. Astfel, au fost lansate monede în care este
inserată o replică minusculă, din aur, a unei statui. Și asta nu e tot! Statueta poate fi ridicată și admirată în format 3D.
Moneda Marijuana
Un alt fel de „verzișori”. Nu știm ce părere au organizațiile internaționale de luptă împotriva drogurilor despre inițiativa autorităților din Benin.
Cert este că moneda reprezintă cât se poate de
clar o frunză de canabis, care mai emană și
mirosul caracteristic al plantei.
Moneda Piramidă
Este prima monedă din lume de formă
piramidală, creată în Insula Man (estul Marii Britanii). Metalul folosit este
cuprul. Este încrustată cu hieroglife și
prezintă pe avers masca mortuară a lui Tutankamon, iar pe revers, pe Regina Elisabeta, într-o reprezentare mult mai
sărăcăcioasă decât cea a faraonului egiptean.
INSULELE COOK
INSULELE COOK
Moneda 80 de ani de televiziune
Pentru a marca cea de-a 80-a aniversare
a televiziunii, autoritățile din
Insulele Cook au decis să pună în circulație o
monedă comemorativă cel puțin bizară. Aceasta include o imagine holografică a lui John
Logie Baird, inventatorul televizorului electronic, iar alături de el se află
imaginea unei fantome, care se spune că încă bântuie televizoarele din ziua de
azi.
***
DIN ÎNŢELEPCIUNEA
POPOARELOR LUMII
“Proverbe turceşti”
- Stomacul e fruntea bolii, iar cumpătarea e fruntea leacurilor.
- Cheia mică descuie uşa mare.
- Cireaşa a făcut viermi fiindcă prea se mândrea cu frumuseţea ei.
CÂTEVA MEDALII ROMÂNEŞTI
Informaţii generale despre medalistică
şi subiectul ei de studiu, medalia,
poţi citi în articolul
LE HAVRE - FRANŢA
Contele Sadogurski
- venerabilul lojei masonice Zeul Marte - 1779
Medalia a fost emisă sub îndrumarea baronului Peter von Gartemberg –
Sadogurski, în perioada când acesta era intendent al armatelor ruse de
ocupaţie, în campania din anii 1769 – 1774, dar şi Venerabil al Lojei
Zeul Marte. "S-a realizat prezenta medalie pentru a fixa în memorie înfiinţarea în
cetatea Iaşi la 29 aprilie 1772 a Noii Loje Militare Francmasone Zeul Marte”. Sloganul acestei loje era: "Nu mă tem de cel puternic, nu îl dispreţuiesc pe cel umil"
Inaugurarea tunelului Bereşti - mai 1912
Carol I - Regele României
La limita dintre judetele
Galati si Vaslui se afla al doilea tunel ca lungime din Romania. Tunelul
face legatura intre localitatile Beresti si Talasmani si are lungimea
de 3330 metri. Este unul din putinele tuneluri de la campie, altitudinea
fiind de doar 160 metri peste nivelul marii. Tunelul trece pe sub
dealurile ce separa bazinele hidrografice ale Prutului si Siretului. Constructia tunelului a inceput in iunie 1906, fiind finalizat in
decembrie 1911, cand trece prin el primul tren. Cele doua razboaie
mondiale si cutremurele din 1940 si 1977 nu l-au distrus, dar
infiltratiile de apa, instabilitatea straturilor nisipoase si neglijenta
autoritatilor si-au lasat amprenta asupra lui. In prezent se executa
reparatii, iar prin tunel trec zilnic cate opt trenuri in fiecare sens.
Punerea pietrei fundamentale a Palatului CEC - 1897
Carol I - Regele României
Palatul CEC este o clădire din Bucureşti, situată în Calea Victoriei Piatra de temelie a Palatului CEC a fost pusă în data de 8 iulie 1897, în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta. Realizat după
planurile arhitectului Paul Gottereau, cu elemente specifice din
arhitectura franceză de la sfârşitul secolului XIX, Palatul CEC a fost
terminat în anul 1900. În prezent găzduieşte sediul CEC Bank, urmaşa vechiului C.E.C. (Casa de Economii şi Consemnaţiuni).
Inaugurarea Palatului Ministerului Lucrarilor Publice
- 25 octombrie 1910 -
Piatra de temelie s-a pus în data de
- 15 aprilie 1908 -
Carol I - Regele României
Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen,
(născut 10 aprilie 1839 la Sigmaringen şi decedat 10 octombrie 1914 la
Sinaia) a fost domnitorul apoi regele României, care a condus
Principatele Române şi apoi România, după abdicarea lui Alexandru Iona
Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între
1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi
instituţii.
În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria
statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării,
căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus
bazele unei dinastii. A construit la Sinaia castelul Peleş, care a rămas
una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. După
războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea,
iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre între Feteşti şi
Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.
Palatul Ministerului Lucrărilor Publice este o clădire din Bucureşti, construită între anii 1906 -1910, în stil tradiţional, neoromânesc, după planurile arhitectului buzoian Petre Antonescu, pe terenul viran situat vizavi de Grădina Cişmigiului, numit “Maidanul lui Duca”. Construcția a fost realizată de Elie Radu, care a făcut fundaţia cu un radier general din beton armat de 1 metru grosime şi a realizat planşee de beton armat.În anul 1910 în clădire a fost instalat Ministerul Lucrărilor Publice. În timpul ocupaţiei germane din anii 1916-1918, Palatul Ministerului Lucrărilor Publice a fost rechiziţionat şi transformat în Comandatura Generală Germană. După primul război mondial, titulatura instituţiei găzduite în clădire a devenit Ministerul Lucrărilor Publice şi al Comunicaţiilor. Clădirea a adăpostit acest minister până la sfârşitul celui de-al doliea război mondial, când edificiul, avariat în urma bombardamentelor, a fost reconstruit şi lărgit tot sub îndrumarea lui Petre Antonescu. După ce în anul 1948 Petre Antonescu a renovat clădirea şi i-a adăugat încă un etaj, în cădire s-a instalat Primăria Generală, devenită în următorii ani Sfatul Popular al Capitalei. Până în 2010 clădirea a găzduit sediul Primăriei Municpiului Bucureşti.
_______xxXxx_______
România - Acţiune - 150 lei 1 iunie 1921
BANCA MAGHIARĂ * TÂRGU - MUREŞ
Câteva vignete de pe certificate şi bonduri americane
con_dorul@yahoo.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu