INSULELE JASON (FALKLAND)
INSULELE KEELING COCOS
(AUSTRALIA)
***
DIN ÎNŢELEPCIUNEA
POPOARELOR LUMII
“Proverbe
turceşti”
1.
Nimic nu îmblânzeşte
omul, ca lipsa de bani.
2.
Decât prietenia
ignorantului, mai bine duşmănia învăţatului.
3.
Măgarul când
îmbătrâneşte nu ajunge neapărat mai marele grajdului.
CÂTEVA PLACHETE DIN
PERIOADA REGALISTĂ
A ROMÂNIEI
Unele informaţii generale interesante despre plachete găsiţi în articolul LAFFITTE - FRANŢA.
Regele veghează, România înfloreşte
Jubileul de 40 de ani de domnie a regelui Carol I al României
106 - 1866 -1906
Traian şi Carol I - Părinţii neamului românesc
Jubileul de 40 de ani de domnie a regelui Carol I al României
106 - 1866 -1906
Împăratul Traian, nume complet Marcus Ulpius Nerva Traianus (născut 18 septembrie 53 la Italia Santiponce şi decedat la 9 august 117 la Selinus Cilicia), a condus între anii 98 - 117, fiind al doilea dintre cei aşa-zişi cinci împăraţi buni ai Imperiului Roman (dinastia Antoninilor) şi unul dintre cei mai importanţi ai acestuia.
În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială
maximă.
În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria
statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării,
căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus
bazele unei dinastii. A construit la Sinaia castelul Peleş, care a rămas
una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. După
războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea,
iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre între Feteşti şi
Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.
Pax - 1906 - Labor
Expoziţia generală din România - 1906
Anul jubiliar 1906 a avut o însemnătate aparte în istoria românilor: se
împlineau, 40 ani de domnie a lui Carol I şi 25 ani de la proclamarea
Regatului României dar şi 1800 ani de la cucerirea Daciei de către
împăratul Traian. Comemorarea celor patru decenii de domniei ai regelui a
fost ilustrată de numeroase manifestări ce au avut ca trăsătură comună
participarea reprezentativă a românilor din Regat şi din celelalte
provincii româneşti, din afara hotarelor, capitala căpătând atributul de
centru al românismului. Pentru a marca un astfel de eveniment s-a luat hotărârea organizării
unei expoziţii naţionale în Bucureşti. Au fost luate în calcul mai multe
locaţii precum Cotroceni sau şoseaua Kiseleff,
însă decizia a fost luată pornind de la idee mai veche, din 1894, de
transformare a câmpiei mlăştinoase a Filaretului – numit Câmpul
Libertăţii în 1848 – într-un parc naţional care să găzduiască expoziţia
aniversară. La 3 mai 1905 Adunarea Deputaţilor şi la 5 mai 1905 Senatul au votat
proiectul de lege ce autoriza Guvernul să organizeze în Bucureşti o
„Expoziţiune Naţională – expoziţie la care sub anumite condiţiuni şi din
anumite considerente au fost invitate să participe şi unele naţiuni
străine”. Comisarul General al Expoziţiei a fost numit Dr. Constantin
I.Istrati, membru al Academiei, profesor la Universitatea din Bucureşti,
senator şi fost ministru. Lucrările au demarat la 15 mai 1905, iar fundaţiile pentru Palatul Artelor la 16 august 1905. Intârziată de ploi torenţiale, inaugurarea Expoziţiei s-a făcut
marţi, 6 iunie 1906, la orele 10, de către regele Carol I, alături de
care se afla regina Elisabeta, principele Ferdinand şi principesa Maria.
100 de trambiţaşi au sunat primirea, iar tunurile de la bateria Calafat
au tras 21 lovituri. Inaugurarea solemnă a avut loc Arenele Romane unde regele a fost
întâmpinat de membrii Guvernului, preşedinţii Camerelor, primarul
capitalei, delegaţi ai Comisiei Europene a Dunării, iar ca invitaţi de
onoare se aflau şi membrii corpului diplomatic, oaspeţi străini,
excepţie făcând ambasadorul Turciei, Kiazim Bey, absent ca urmare a
prezentării în Expoziţie a bateriei Calafat din Războiul de Independenţă şi a diferitelor trofee capturate cu această ocazie. Efortul organizării în 11 luni al expoziţiei a fost arătat în
discursul de inaugurare rostit de ministrul Agriculturii, Industriei,
Comerţului şi Domeniilor, Ion Lahovari: „am tăiat dealuri, am secat
bălţi, am umplut o vale, am săpat un lac mare şi în mai puţin de un an
am scos la lumină parcul şi grădina expoziţiei. Suprafaţa totală a
expoziţiei: 41 ha, pământ mutat 575.000 m3, construcţii definitive şi provizorii 35.000 m2, plantaţii de copaci mari 4.000, brazi şi copaci mici 90.000”. Poarta de la intrarea în parc era în formă de arc de triumf, iar pe
aceasta stătea scris: „credinţă, prevedere, muncă, economie, ştiinţă,
pricepere, voinţă, cultură”, iar sub formă de arc „Expoziţiunea Generală: 106; 1866 – 1906 Domnie Glorioasă”. Numeroasele pavilioane, circa 165, erau destinate a prezenta evoluţia
României, în plan economic, politic, militar şi cultural în perioada
1866 – 1906. Au fost construite pavilioane ce reprezentau Primaria, Camera de
Comerţ, Palatul de Industrie, Lucrărilor Publice, Pavilionul de
Agricultură, Industria Casnică, Minele, Carierele şi Domeniile,
Pavilionul Poştei ş.a., arhitectura clădirilor fiind inspirată din
diferite monumente arhitecturale reprezentative ale culturii şi istoriei
românilor. Astfel, Pavilionul Regal a avut ca model mănăstirea Cozia,
iar Pavilionul Penitenciarelor un castru roman ce amintea de latinitatea
românilor. Biserica Cuţitul de Argint a fost construită ca o copie a bisericii ieşene Sf. Nicolae, ctitorită de Ştefan cel Mare la 1491. A fost reconstituită mănăstirea Hurezu din Vâlcea şi Cula
(casa-fortăreaţă construită de către boieri pentru a se apăra de
atacurile turcilor şi tătărilor), copiată după cula familiei Greceanu
din acelaşi judeţ. Centrul expoziţiei îl reprezenta Palatul Artelor, numit şi „Muzeul
Trecutului Nostru” şi devenit Muzeul Militar. In spatele Palatului
Artelor a fost reconstituită Casa de la Poradim, în care a locuit Carol I
în timpul războiului din 1877 – 1878,
despre care Ion Lahovari spunea: „din căsuţa din gard şi lut a ieşit
edificiul măreţ al României de sine stătătoare şi al Regatului Român”.
Din motive politice au fost atribuite pavilioane unor ţări străine
precum Italia, Elveţia, Franţa, Germania, dar şi Comisiei Europene a
Dunării, care găzduia o hartă în relief a Dunării ce prezentă lucrările
executate la gurile Dunării în 50 ani de existenţă a Comisiei. Pavilionul Austriei era asezat în faţa celui al Ungariei şi
„încorpora” ca o anexă Pavilionul Bucovinei (construit în forma
bisericii din Rădăuţi), urmând pavilioanele românilor din Transilvania
şi Ungaria, din Basarabia, Macedonia şi Banat. De asemenea a fost construit un lac, insule, o cascadă, o peşteră şi
diferite statui şi ansabluri statuare, un cinematograf, o grădină
zoologică, tobogan etc.
Au existat totodată şi pavilioane ale unor intreprinderi private
româneşti şi străine. Trebuie remarcate Turnul lui Vlad Ţepes, un turn
de apă, construit după modelul castelului de la Cheia Argeşului. A fost reconstituită şi o moschee cu altarul îndreptat spre Mecca (mutată astăzi în zona Pieptănari). Viceprimarul Romei, şeful delegaţiei Primăriei Romane, a dăruit
oraşului Bucureşti o copie a Lupoaicei Capitoline, ce a fost amplasată
în Palatul Artelor şi care ulterior a avut diferite locaţii (astăzi ea
se află în Piaţa Romană). Printre oaspeţii sosiţi la inaugurare a fost şi o delegaţie a
consiliului comunal al Vienei condusă de primarul Carol Lueger, care a
declarat: „Am venit în România spre a cunoaşte acest popor pentru care
nutresc de mulţi ani cele mai mari simpatii. Vă mulţumesc pentru această
primire prietenească, care mă onorează foarte mult şi de la care nu
m-am aşteptat. Trăiască poporul român!” Ca simplii vizitatori sau ca participanţi la acţiunile culturale, au
venit români atât din Regat cât şi din afara graniţelor, din Bucovina,
Transilvania, Banat, dar şi românii macedoneni. Singurii care nu au
putut participa au fost românii basarabeni, ei neprimind aprobarea puterii ţariste. In Pavilionul Transilvaniei au fost prezentate, printre altele,
tablouri istorice prezentând marea adunare de la Blaj din 1848,
fruntaşii Memorandumului, un grafic cu situaţia demografică preponderent
românescă, acestea fiind şi motivele pentru care oficialităţile ungare
s-au opus până în ultimul moment la participarea românilor din
Transilvania la expoziţie. „Veneau zilnic reprezentanţii românimii nelibere, primiţi cu o fanatică
iubire la gară şi întovărăşiţi de o nebună bucurie când cetele lor cu
mândre costume de acasă defilau pe Calea Victoriei, în ciuda celor de la
Budapesta şi poate a multora din Viena, care n-aveau ce face când un
suveran aliat îşi organiza serbarea cuvenită şi astfel, simulau că nu
văd nimic” scria Nicolae Iorga. La 23 noiembrie a fost închisă oficial prima mare expoziţie naţională
dar de nivel internaţional, ce se înscria în şirul expoziţiilor
universale din acea perioadă (Paris, Liege etc). Cheltuielile se ridicau la 6600000 lei, veniturile la 1500000 lei
la care se adăugau 3000000 lei parcul, dar şi o mişcare comercială
foarte vie ce s-a resimţit în sporul resurselor indirecte. Bucureştii anului 1906 „deveniseră, în adevăr, capitala poporului românesc” scria Nicolae Iorga.
_________xxXxx_________
Bahrain - Certificat 100 acţiuni nominative - Bank of Bahrain
Două vignete de pe acţiuni germane
con_dorul@yahoo.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu