Epaminonda's Blog.....: LE HAVRE

***

DOUĂ PILULE DE UMOR

Proaspăt căsătoriţi, el are un bilet în mână pe care scrie: “Dragul meu, te iubesc! Tu eşti comoara vieţii mele!”
După 10 ani, el are un billet în mână pe care scrie:”ceapă, cartofi, roşii, castraveţi, etc....Vezi să nu întârzii la ....bere!”

- - Doamnă, nu bănuiaţi nimic atunci când inculpatul v-a condus în parcul acela neiluminat?

- - Eheeeeeeei !!!! Băniuam eu ceva, dar nu credeam că o să-mi ia geanta şi o să fugă….

MEDALISTICA ROMÂNEASCĂ

Medalistica este o siinta auxiliară istoriei, ramură a numismaticii, care studiază tipurile de medalii, descrierea lor, descifrarea legendelor, materialul din care sunt confectionate, precum si împrejurările, motivele si scopul emiterii acestora. Termeni apropiati de medalistica sunt faleristica si exonumia.

Mai sus se prezintă medalia "Expoziţia filatelică interjudeţeană de etnografie şi tradiţii româneşti de la Câmpulung Muscel din perioada 25 - 30 octombrie 1989". Pe medalie este reprezentat portretul unei femei "Ţăranca din Muscel - după opera renumitului pictor român Nicolae Grigorescu"

Faleristica este o stiintă auxiliară a istoriei care are drept obiect studiul medaliilor, ordinelor si decoratiilor. Aportul acestei stiinte auxiliare este să descifreze si să înteleagă prezenta ordinelor, decoratiilor si medaliilor pe diferite suporturi (tablouri, fotografii, acte, monumente), mai in general, să ajute munca istoricului oferindu-i unelte de datare.

Mai sus se prezintă o mărturie de botez.

Exonumia este studiul obiectelor similare monedelor, precum sunt jetoanele si medaliile sau alte obiecte folosite în locul monedei legale sau pentru comemorări.

Mai sus se prezintă jetonul Thoma Constantinescu, gravat de M. Carniol fiul, a se citi inscriptia de la partea de jos.

Medalia ca si moneda constituie un pretios izvor istoric transmitând contemporanilor si urmasilor săi diverse momente ceremoniale privind aniversarea, comemorarea sau marcarea unor evenimente sau personalităti, imagini din trecut, chipurile unor personalităti politice, culturale, artistice, mentalităti. După cum medalia furnizează de asemenea si informatii pretioase, privind nivelul tehnic si artistic atins în epoca respectivă în ceea ce priveste arta medalistică. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz), având aceeaşi formă şi aceleaşi reprezentări simbol ca acestea. Numele ei derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille), spanioli (edalla), români (medalia). Din aceeaşi categorie fac parte şi plachetele.

Primele medalii-monede romanesti cunoscute sunt cele din 1600, înfăţişându-l pe Mihai Viteazul. Din cauza dominaţiei străine, în ţara noastră medaliile s-au impus mai târziu. Imperiul Otoman vedea în emiterea monedelor naţionale şi a medaliilor o manifestare de independenţă şi se opunea acestei practici cu vehemenţă. De exemplu, unul din capetele de acuzare ale domnitorului Constantin Brâncoveanu a fost emiterea, în 1713, a unor medalii-monede din aur sau argint.

Emiterea cu regularitate a unor astfel de piese s-a făcut abia după Unirea Principatelor, deşi se manifestase şi până atunci, dar sporadic şi cu mari întreruperi. Între primele medalii se află exemplarele din argint si bronz emise de Constatntin Hangerli în 1799.

După pacea de la Adrianopol (1828), care a dus la slăbirea monopolului otoman şi instaurarea domniilor regulamentare în ţările române, are loc apropierea tot mai mare a acestor state de cultura vest europeană, care folosea intens medalia ca obiect de artă şi ca un mijloc de propagandă "mass media". Din acest moment medalia începe să constituie şi la noi o preocupare de stat şi particulară.

O înflorire deosebită a medalisticii româneşti are loc odată cu urcarea pe tronul României a principelui prusac Carol de Hohenzollern Sigmaringen. Sprijinit de mulţi reprezentanţi ai boierimii în frunte cu familia Brătianu, principele şi apoi regele Carol I va avea o domnie stabilă, în timpul căreia se va desăvârşi modernizarea ţării începută de Al. I. Cuza. Iubitor al medaliei, în care a văzut un mijloc deosebit de popularizare a realizărilor sale, în ţară şi în afara ei, Carol a însoţit toate acţiunile sale de emisiuni medalistice, de o certă valoare artistică majoritatea din ele, acţiune continuată şi de urmaşii săi Ferdinand, Carol al II-lea si Mihai I.

În prima parte a domniei lui Carol I au venit in Romania mari gravori, medalistica romaneasca putând fi grupată pe mai multe teme ce ilustrează viaţa întregii societăţi româneşti

Anul 1906 a marcat introducerea în medalistică a ideii de "părinte al poporului", un conducător/rege care susţine poporul pe care se sprijină regalitatea. Astfel, apar în medalistică noi alegorii, în care sunt prezenţi ţărani şi ciobani români (conform legendei ciobanului Bucur fondatorul oraşului Bucureşti) şi scene din viaţa patriarhală a satului.

Incepand cu anul 1935 devin tot mai frecvente pe medalii portretele mai multor membrii ai Dinastiei, tineri si in varsta. Sunt foarte numeroase medaliile care înfăţişează realizările remarcabile ale Dinastiei, din toate domeniile, medaliile care comemorează marii domnitori români, reconstructia unor edificii religioase, inaugurarea unor importante construcţii şi aniversarea unor evenimente notabile.

Medaliile româneşti au fost lucrate de mari artişti, modelatori si gravori, ai vremii, români şi străini. Unii realizatori de medalii au primit titlul de gravori ai Casei Regale (Carniol tatăl şi fiul, Radivon tatăl şi fiul, Becker). Adeseori acestia au colaborat cu artişti străini pentru realizarea de medalii romanesti. Admiri mai sus Medalia Stefan cel Mare si Sfant, Domn al Ţerii Moldovei. Această medalie este opera marilor gravori ai Casei Regale a României, Radivon şi Carniol. A se vedea înscrisul de la partea de jos de pe aversul medaliei.Medalia s-a batut in anul 1904, la 400 de ani de la trecerea in nefiinta a marelui domnitor, "În amitirea măreţelor fapte ale înţeleptului şi pururea biruitorului domn, apărătorul neamului şi al creştinătăţii, România recunoascătoare! "

Alţi realizatori de medalii au fost: Alexandru I. Ghika si N. Sternberg din Iasi, Fanny Saraga si libraria Petroff din Barlad, sculptorii Adolf Resch, Carol si Friedrich Stoeck , sculptorul orădean Mihail Kara, maiorul Constantin Kristescu, Princioesa Ileana, Constantin Dimitrescu , marele sculptor Dimitrie Paciurea, Wilhelmina Pesky , Emil W. Becker, sculptorul Ion Jalea, gravorul Gabriel Popescu, Gabriel Stanescu, Stefan Iordan si Haralambie Ionescu, Societatea Numismatica Romana.

Ion Jalea (nascut la data de 19 mai 1887 in Casimcea, judeţul Tulcea si decedat la 7 noiembrie 1983) a fost un sculptor român, membru al Academiei Române. A participat la Primul Război Mondial, unde şi-a pierdut o mână în luptă şi a fost nevoit să sculpteze toată viaţa cu o singură mână.

Dintre autorii de medalii străini care au lucrat pentru România amintim: din Franţa: A. Stern, Farochon, Caque, Andre Lavrilier, Tony Szirmai, colecţionarul numismat Constantin Alessandrescu, artistul de origine rusă Felix Rasumny, din Austria: A. Pittner, Wilhelm Kullrich , Anton Scharf, clasicul C. Stelmans, Friedrich Wilhelm & Wilhelm Mayer, din Italia: M. Marchetti, din Prusia/Germania: A. Beer, Paul Telge, Casa Awess Munze, Schwegerie, din Elveţia: Huguenin Freres (fratii Huguenin).

Felix Rasumny (1869-1940) a fost un gravor rus, nascut in Sevastopol, care a emigrat si creat in Franta. S-a perfectionat la Scoala de Arte Decorative sub indrumarea maestrilor Millet, Gauthier si Tasset. Mai sus admiri o medalie din creatia lui Rasumny.

CÂTEVA MEDALII ROMÂNEŞTI

Constatin Brâncoveanu

În cartea sa "Auraria Romano-Dacia", apărută la Sibiu, în anul 1717, Samuel Kolesseri afirmă că Brâncoveanu ar fi emis în anul 1713, cu ocazia a 25 de ani de domnie, medalii din aur în valoare de până la 10 ducaţi. Faptul este confirmat şi de Antonmaria del Chiaro, fostul secretar al voievodului, în "Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia", apărută în anul 1718. În prezent se cunosc doar piese de 5 şi 6 ducaţi.

Constantin Brâncoveanu (născut 1654 şi decedat 15 august 1714) a fost un mare boier, Domn al Ţării Româneşti între anii 1688 - 1714 şi nepot al domnitorului Şerban Canatcuzino. În perioada în care a domnit, ţara a cunoscut o perioadă de înflorire culturală şi de dezvoltare a vieţii spirituale. A fost executat la Istanbul, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ştefan, Radu şi Matei), precum şi cu sfetnicul său Ianache Văcărescu. Cu toţii sunt venerați de către Biserica Ortodoxă Română, sub numele de Sfinţii martiri Brâncoveni.

Voievodul Valahiei transalpine

Această medalie a fost bătută în anul 1799 sub domnia lui Constantin Hangerli. Acesta a fost un domn fanariot al Ţării Româneşti ce a domnit pentru scurtă vreme în perioada noiembrie 1797 - ianuarie 1799. A fost executat din ordinul Porţii Otomane în timp ce ocupa încă scaunul domnesc.

Constantin Hangerli a domnit în Ţara Românească, numit special de turci pentru o situaţie delicată, turcii având pe atunci mari probleme cu bandele lui Pazvantoglu, care jefuiau întreaga regiune a Dunării din Bulgaria şi Ţara Românească şi deşi turcii (care mai avură asemenea situaţii), încercară un compromis cu puternicele forţe ale bandiţiilor înarmaţi, momindu-l pe Pazvantoglu cu onoarea de paşă de Vidin iar pe oamenii săi cu iertarea şi încorporarea în armata otomană, dar fără succes însă, astfel că acesta devenind şi mai puternic şi mai agresiv şi ajungând să ameninţe atât Bucureștiul cât chiar şi Istanbulul. În acest scop, Poarta organizează o mare armată de represalii de vreo sută de mii de oşteni, conduşi de capudan-paşa Cuciuc Hussein, care trebuiau aprovizionaţi cu cele necesare, iar pentru a garanta aprovizionarea sigură a acestora cu alimente furaje şi cai mazileşte pe fostul domn socotit slab pentru o asemenea misiune grea şi numeşte în loc pe Constantin Hangerli. Acesta şi-a început domnia prin măsuri dure de colectare a proviziilor pentru trupele otomane anti-Pazvantoglu şi apoi prin inventarea suplimentară a nenumărate dări, pentru propria căpătuire, ca de pildă „văcăritul”, dare desfiinţată şi blestemată chiar de patriarhia de la Constantinopol. Faptele sale au condus la mari tulburări în ţară şi revolte prin sate, la care s-a adăugat situaţia dezastruasă ca urmare a punerii pe fugă a uriaşei armate de o sută de mii de oşteni ai turcilor, de către cei opt mii de oameni ai vestitelor bande ale lui Pazvantoglu. Această situaţie determină pe sultan să hotârască mazilirea domnului de la Bucureşti şi lichidarea acestuia.

Fondarea Academiei Mihăilene - iulie 1938

Academia Mihăileană este prima şi cea mai importantă instituţie universitară modernă din Moldova (1834 - 1847), ale cărei baze au fost puse de către Gheorghe Asachi şi a altor învăţaţi români ai vremii. Aici se ţineau cursuri de istorie, drept, chimie, matematică şi arhitectură. A fost inaugurată la Iaşi în timpul domniei lui Mihail Strudza.

Mihail Sturdza, (născut 24 aprilie 1794 Iasi si decedat 8 mai 1884 Paris) a fost domnitor al Moldovei între aprilie 1834 şi iunie 1849. Ales sub protecţia turcilor, a intrat cu totul în sfera de influenţă a politicii ruseşti. Era un om instruit, susţinându-l pe Asachi crearea Academiei Mihăilene din Iaşi. S-a dovedit un administrator abil, deşi a căutat să-şi sporească substanţial averea, a făcut sau şi-a dat concursul la realizarea multor lucruri bune şi pentru ţară. Sub domnia sa au fost construite aproximativ 250 km de drumuri si 400 de poduri mici de piatră. De asemenea au fost începute principalele trasee rutiere ale Moldovei. Unul dintre defectele sale era lăcomia de bani. În acest sens a vândut titluri de boieri şi demnităţi mai mari ori mai mici pe bani, astfel încât dacă la începutul domniei erau 853 de boieri, la sfârşitul ei numărul lor ajunge la 3750. În al doilea an a domniei sale, la Cluj se publică un document în care boierii se declară nemulţumiţi pentru că domnitorul era "lacom de bani, era josnic", lucra numai pentru interesele personale şi se folosea de spioni pentru a obţine din partea sultanului un firman împotriva boierilor. În anul 1848 întreprinde măsuri de reprimare a mişcării revoluţionare a tinerilor boieri din Moldova, care au prezentat în prealabil domnitorului un memoriu cu revendicări în 35 de puncte. Însă memoriul întocmit de ei, care de altfel nu cuprindea decât dorinţe moderate şi mai mult de ordin administrativ, i-a servit numai ca motiv pentru arestarea celor consideraţi periculoşi. Cei care au putut, au emigrat. Între aceştia s-au aflat şi Kogălniceanu dar şi Cuza. După ocupaţia ruso-turcă a Principatelor Române şi Convenţia de la Balta Liman din 1849, au fost numiţi domnitori noi, în locul lui Sturdza fiind numit Grigore Alexandru Ghica.

Institutul de naştere şi moşit

Această instituţie pentru protecţia mamei şi a nou născutului a fost fondată în anul 1839, pe timpul domniei lui Alexandru Dimitrie Ghica.

Alexandru Dimitrie Ghica (născut 1796 şi decedat 1862 a fost primul domnitor regulamentar al Ţării Româneşti: aprilie 1834 - 7 octombrie 1842. A fost numit ca domnitor de catre rusi, odată cu numirea lui Mihail Sturdza în Moldova de către turci, după încetarea ocupatiei rusesti (1824-1834). Trebuia să guverneze în spiritul şi litera Regulamentului organic. Pentru a controla situaţia, Rusia îl inconjoară cu agenţi devotaţi, greci si ruşi, punându-l sub controlul strict al consulului Ruckmann, care s-a amestecat în toate afacerile interne ale ţării, devenind arbitru între domnitor şi restul administraţiei. Acest lucru a trezit o opoziţie naţională în Adunarea obştească, ceea ce îl încurcă şi mai mult pe domnitor şi, zăpăcindu-l, îl face sa cadă în greşeli tot mai mari de pură conducere. A făcut şi lucruri bune: a construit şcoli şi un teatru, a organizat armata, a susţinut ţăranii. În anul 1834 a înfiinţat oraşul Alexandria. A fost caracterizat ca fiind un "om bun, însă fără curaj ... prieten al ţării, dar mai mult încă al postului său".