Epaminonda's Blog.....: LOBEDA

***

DIN ÎNŢELEPCIUNEA

POPOARELOR LUMII

“Proverbe turceşti”

1. Cine munceşte se cunoaşte după mână şi cine învaţă, după limbă.

2. Pe cine iubeşte inima, acela e frumos.

3. Omul politicos învaţă politeţea de la cel care nu o are.

CÂTEVA PLACHETE DIN

PERIOADA REGALISTĂ

A ROMÂNIEI

Unele informaţii generale interesante despre plachete găseşti în articolul LAFFITTE - FRANŢA.

Concursul hipic internaţional

România - Bucureşti - iunie 1939

Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 10 aprilie 1839 la Sigmaringen şi decedat 10 octombrie 1914 la Sinaia) a fost domnitorul apoi regele României, care a condus Principatele Române şi apoi România, după abdicarea lui Alexandru Iona Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii.

În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit la Sinaia castelul Peleş, care a rămas una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.

Ferdinand I, Rege al României, Principe al Romaniei, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 24 august 1865 la Sigmaringen şi decedat 20 iulie 1927 la Sinaia) a fost rege al României din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Din 1890 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar între 1914 şi 1927 a fost protector şi președinte de onoare al aceleiaşi instituţii.

Carol al II-lea, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (născut 15 octombrie 1893 şi decedat la 4 aprilie 1953) a fost rege al României între 8 iunie 1930 şi 6 septembrie 1940, când a trecut prerogativele sale regale în favoarea fiului său Mihai. Cunoscut şi sub numele de Carol Caraiman, nume ales de tatăl său Ferdinand şi folosit de Carol după ce a fost dezmoştenit şi radiat din Casa Regală a României (între 1925 şi 1930) în urma renunţării lui Carol la calitatea de Prinţ Moştenitor. Carol este fiul cel mare al regelui Ferdinand al României şi al soţiei sale regina Maria.

Centenarul Artileriei române 1843 - 1943

Mihai I, Rege al României, Principe al Romaniei, fost Principe de Hohenzolern (născut 25 octombrie 1921 Sinaia), în perioada domniei tatălui său, Regele Carol al II-lea, cu titlul Mihai, Mare Voievod de Alba-Iulia, a fost suveran al României între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 şi 30 decembrie 1947. Este stră-strănepotul reginei Victoria a Marii Britanii şi văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a. Mihai este una dintre ultimele personalităţi publice în viaţă din perioada celui de al II-lea război mondial.

Ion Victor Antonescu (născut 2 iunie 1882 la Piteşti şi decedat la 1 iunie 1946 în închisoarea Jilava) a fost un om politic român, ofiţer de carieră, general, şeful secţiei operaţii a Marelui Cartier General al Armatei în primul război mondial, ataşat militar la Londra şi Paris, comandant al Şcolii Superioare de Război, Şef al Marelui Stat Major şi Ministru de Război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României şi conducător al statului cu puteri dictatoriale. Antonescu a decis intrarea României în cel de al II-lea război mondial de partea puterilor Axei, pe baza promisiunilor lui Hitler că teritoriile româneşti pierdute în anul 1940, ca urmare a Dictatului de la Viena şi Pactului Ribbentrop-Molotov, vor fi retrocedate României, sub presiunile Germaniei. A fost demis de la conducerea statului de către regele Mihai I prin Actul de la 23 August 1944. La 17 mai 1946 a fost condamnat la moarte pentru crime de război de către un Tribunal al poporului, puternic influienţat de puterea sovietică care deja se făcea simţită în România, şi executat prin împuşcare, la 1 iunie 1946, la închisoarea Jilava din Bucureşti.