Epaminonda's Blog.....: CROAŢIA

5 kuna 1993

CROAŢIA

Este o republică situată în Europa centrală, care şi-a câştigat independenţa
la data de 25 iunie 1991 faţă de R.S.F.Iugoslavia.

Suprafaţa statului este de 56 542 km.p., populaţia numărăr
4,5 milioane de locuitori iar, capitala funcţionează în oraşul Zagreb.

Nu are o deviză naţională unanim acceptată.

Stema oficială a statului:

Steagul oficial al statului:

Pe aversul bancnotei aplicate aici sunt reprezentate două personalităţi:

Scriitorul şi banul (vice rege) croat Petăr Zrinski care a trăit în perioada anilor 1621 – 1671

Nobilul, omul politic şi poetul baroc croat Fran Krsto Frankopan care a trăit în perioada anilor 1643 – 1671

Pe reversul bancnotei este o poză cu Fortăreaţa din oraşul Varazdin.

_________xxXxx_________

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINTAŞI

Cel care luptă pentru viitor, îl trăieşte în prezent. - “Ayn Rand”
Femeile au toate defectele: sunt cheltuitoare, sunt bârfitoare, sunt superficiale şi mai sunt şi frumoase pe deasupra. - “Paul Morand”
Fiecare ar fi ajuns să exceleze în ceva, dacă şi-ar fi cunoscut aptitudinea de căpetenie. - “Baltasar Gracian y Morales”

O INSIGNĂ

ŞI CÂTEVA

MEDALII CU ŞI

DESPRE POMPIERI

Informaţii generale despre medalistică

şi subiectul ei de studiu, medalia,

poţi citi în articolul

LE HAVRE - FRANŢA

Insignă - Unitatea de pompieri din Rădăuţi - 1910

Medalie - 130 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii

1848 - 1978

Medalie - 140 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii

1848 - 1988

Bătălia din Dealul Spirii (13 septembrie 1848, pe atunci lângă Bucureşti) a fost ultima confruntare armată disputată pe teritoriul românesc dintre structuri militare ale Ţării Româneşti (Batalionul 2 Infanterie din Regimentul 2 Linie Infanterie, Compania a 7-a din Regimentul 1 Linie Infanterie şi Compania de pompieri condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu şi un corp de armată otoman.

Revoluţia dela 1848 din Ţara Românească a avut iniţial succes. La începutul verii, principele Bibescu a abdicat după ce guvernul revoluţionar a preluat puterea. Revoluţionarii munteni îşi propuneau printre altele emanciparea clăcaşilor şi a evreilor, eliberarea robilor ţigani, guvernarea în acord cu principiul separării puterilor în stat, limitarea puterii domneşti şi crearea unei gărzi naţionale. Guvernul a încercat să implementeze aceste reforme democratice, dar adversarii revoluţiilor de la 1848, şi anume marile imperii europene au intervenit. Astfel, la 13 septembrie 1848, trei puternice coloane militare otomane au pătruns în Bucureşti, după arestarea fruntaşilor revoluţionari şi zdrobirea rezistenţei poporului neînarmat. În faţa celei de-a treia coloane otomane, comandată de Kerim-paşa, au stat trupele aflate sub comanda colonelului Radu Golescu, comandantul garnizoanei Bucureşti. Colonelul Radu Golescu concentrase în Dealul Spirii batalionul 2 din Regimentul 2 Linie Infanterie şi compania a 7-a din Regimentul 1 Linie, punându-le sub comanda maiorului Nicolae Greceanu. Spre aceste trupe se îndrepta şi compania de pompieri de sub comanda căpitanului Pvel Zăgănescu. Căutând să prevină rezistenţa unităţilor militare, Locotenenţa domnească instaurată de trupele intervenţioniste a dat ordin de predare a cazărmii Alexandria. Ostaşii români au dat dovadă de un puternic spirit antiotoman, reliefat iniţial în atitudinea colonelului Radu Golescu care, la cererea lui Kerim-Paşa de a-şi dezarma ostaşii, a răspuns cu mândrie că „datoria unui soldat este să moară cu arma în mână şi că mai mulţumit este în acest caz decât să se vadă dezarmat”.Surprins plăcut de acest răspuns, comandantul turcilor, Kerim–Paţa, ordonă retragerea trupelor otomane spre oraş până la reglementarea pe cale diplomatică a situaţiei tensionate create. Pe drumul de întoarcere, acestea s-au întâlnit cu compania de pompieri comandată de căpitanul Zăgănescu. La apropierea acesteia de cazarmă s-a produs un incident care avea să ducă la începerea unei adevărate bătălii. Infanteria şi artileria otomană erau masate în apropierea cazărmii, în preajma unui podeţ care îngusta mult calea companiei de pompieri. La trecerea acesteia, sublocotenentul Bălăşan l-a atins cu cotul pe un artilerist turc. Incident aparent fără importanţă, ura crâncenă dintre români şi turci a făcut ca acest incident să degenereze. Sublocotenentul român a fost lovit de un maior turc cu latul sabiei. Ofiţerul român a tras două focuri de pistol, întâi asupra maiorului turc (pe care l-a ucis), apoi asupra lui Kerim-Paşa (căruia i-a ucis calul). În evenimente au intervenit ostaşii români pentru a-şi apăra comandantul. Trupele otomane atacă cu violenţă compania de pompieri care opune o puternică rezistenţă şi străpunge liniile inamice reuşind să continue lupta alături de ostaşii aflaţi în cazarma Alexandria din Dealul Spirii.

După o luptă crâncenă ce a durat aproximativ două ore şi jumătate trupele române au fost împrăştiate iar militarii turci au pus stăpânire pe Bucureşti iar Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească a fost înăbuşită. Deşi raportul de forţe a fost de aproximativ 1/6 în favoarea otomanilor, pierderile umane s-au ridicat la următoarele cote: 48 la romani şi158 la otomani.