D'ALE POLITICENILOR NOȘTRI
SAU
CULEGEM CE AM SEMĂNAT
SORIN OPRESCU –
P.S.D.:
"Se încearcă
a se strivi ariciul cu fundul meu.
SILVIU PRIGOANĂ – P.D.L.:
“Eu am avut o
părere personală,
exprimată și
public, și între sânii partidului"
ADRIAN NĂSTASE –
P.S.D.:
"Nimic nu
spune mai bine - Hristos a înviat -
decât primul sunet
de ouă ciocnite"
***
SĂ CUGETĂM!
____________xxx____________
O MEDALIE, O PLACHETĂ
ȘI CÂTEVA INSIGNE
DIN JUDEȚUL SIBIU
Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei
de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul
"Le Havre - Franţa".
INSIGNA
este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din
materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie
sau bască şi care indică, prin imagini
reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o
organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa
la un club, de identificare localitate,
de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie
politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare,
de participant la
manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii
române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de
obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi
se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn
de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din
categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele
comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint,
bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind
preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi
(medaille) şi spanioli (edala).
Insigna - Păltiniș
Păltiniș (în limba
germană - Hohe
Rinne) este o stațiune montană, situată la cota de 1440 metri,
în Munții Cindrel, județul Sibiu, Transilvania, România. Aici și-a
petrecut ultimii ani din viață filozoful, scriitorul și omul politic Constantin
Noica, înființând Școala de la Păltiniș. Stațiunea Păltiniș este situată la 35
kilometri distanță de Sibiu, fiind cea mai veche și mai înaltă stațiune
românească (1442 metri).Stațiunea a fost
întemeiată de Societatea Carpatină Transilvania, la sfârşitul secolului al
XIX-lea. Datorită vechimii lor de peste un secol, trei dintre cele peste 40 de
vile ridicate în timp, în staţiune, au fost declarate monumente istorice: Casa
Turistilor, Casa Medicilor şi Sala Monaco. Factorul terapeutic principal îl
reprezintă climatul alpin cu aer puternic ozonizat, bogat în aerosoli şi
radiaţii ultraviolete. Calitatea aerului pur din această staţiune o recomandă
din plin în tratarea asteniilor, a surmenajului fizic şi intelectual, a
anemiilor, a sechelelor pulmonare, precum şi a deficienţelor de creştere la
copii.
Placheta - Centenar Hermann Oberth * 1894 - 25 - VI - 1994,â
Expoziția filatelică - Sibiu
Hermann Julius Oberth (născut la data
de 25 iunie 1894 la Sibiu şi decedat la data de 28 decembrie 1989 la Nurnberg,
în Germania) a fost unul dintre părinții fondatori ai rachetei și
astronauticii, alături de rusul Konstantin Ţiolkovski şi americanul Robert
Goddard. Cei trei nu au colaborat niciodată, în mod activ, concluziile
cercetărilor lor fiind în mod esențial identice, deși cercetarea a avut loc în
mod independent.
Insigna - Promoția Decembrie 1968 - 1993 Sibiu
Istoria Şcolii
militare de artilerie, denumită mai târziu Şcoala militară de ofiţeri
activi de artilerie sau Şcoala militară de ofiţeri activi de artilerie
"Ioan Vodă" este foarte stufoasă, ea funcţionând ani buni pe lângă
Şcoala militară de ofiţeri "Nicolae Bălcescu". Ea a pregătit cadre
militare, ofiţeri de artilerie terestră, pentru nevoile armatei române.
De
la data de 1 decembrie 1970 Şcoala militară de ofiţeri activi de artilerie
"Ioan Vodă" a început să funcţioneze în localul prezentat în fotografia de mai sus. Odată
cu restructurarea armatei, s-a restructurat şi sistemul militar de învăţământ
şi prin urmare, în data de 15 iulie 1995, Şcoala militară de ofiţeri activi de
artilerie "Iona Vodă" intră în componenţa Academiei Trupelor de Uscat
"Nicolae Bălcescu", denumită ulterior Academia Forţelor
Terstre.
Set 2 insigne - G.M. (Gaz metan)
Istoria gazul romanesc se prezintă după cum urmează. In anul 1909 in zona Sarmasel din judetul
Mures, activitatile de prospectiune pentru descoperirea sarurilor de potasiu,
au condus la prima eruptie de gaze naturale. Incepand cu anul 1917, gazul este folosit pentru
iluminat public, iar Turda este primul oras european care dispune de aceasta
facilitate. Gazele naturale incep sa fie folosite in domenii tot mai diverse si
in zone tot mai indepartate. Crearea unei industrii de produse si servicii care
sa raspunda prompt si eficient nevoilor de extractie, prelucrare, transport si
distributie, este tot mai iminenta. In acest context, s-au infiintat la Medias
ateliere pentru asigurarea acestor necesitati. În anul 1925 se înființează
societatea "Sonametan-Mediaş", prin comasarea atelierelor mecanice
care deserveau sondele de gaz, care în anul 1948 își schimbă denumirea "Partizanii
Pacii". E semn că în România se instalase regimul comunist. În 1958 societatea
isi schimba din nou denumirea in "Atelierele Centrale pentru Gaz
Metan" și în 1969 intră in componenta Centralei Gazului Metan Medias sub
numele de "Uzina Mecanica pentru Gaz Metan". In urma celei mai
devastatoare inundatii din istoria Mediasului – 1970 - arhiva companiei a fost
pierduta aproape in totalitate, odata cu ea si documente cu valoare istorica inestimabila. În
anul 1983 societatea capata personalitate juridica, devenind
"Intreprinderea Mecanica pentru Gaz Metan", fiind in continuare in
subordinea Centralei Gazului Metan Medias.
Centrala Gazului metan - Mediaș - 25 de ani
de activitate neîntreruptă în industria gazieră
din Republica Socialistă românia
75 de ani de la descoperirea gazului metan
în Depresiunea Transilvaniei - România - Mediaș
Mediaș este un municipiu și al
doilea oraș ca mărime din județul Sibiu, Transilvania, România. Este situat în
bazinul mijlociu al râului Târnava Mare și are o populație de aproximativ 63000
de locuitori. Ca distanțe este situat la 55 km de Sibiu, 39 km de Sighișoara și
41 km de Blaj. În perioada romană pe teritoriul localității a existat castrul
roman Media. Sus am postat stemele comunistă și actuală precum și o poză cu
sediul Primăriei Mediaș.
Insignă - Sibiu - european capital of culture 2007
(Sibiu - capitală a culturii europene 2007)
Sub egida Programului Sibiu - Capitală Culturală Europeană 2007, la Sibiu au fost prezentate 337 de proiecte, însumând 2062 de evenimente - un caleidoscop de genuri şi direcţii artistice pentru cele mai diferite gusturi: de la teatru şi pictură, muzică, film, dans, literatură şi arhitectură la artă contemporană şi gastronomie. Evenimentele incluse în Programul Sibiu 2007 au oglindit caracterul multicultural şi multilingvistic al oraşului şi au confirmat sloganul: "Un oraş al culturii - un oraş al culturilor". Programul Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007 s-a aflat sub înaltul patronaj al Preşedintelui României, a fost realizat de Asociaţia Sibiu CCE 2007 în colaborare cu Primăria Municipiului Sibiu, Ministerul Culturii şi Consiliul Judeţean Sibiu, cu sprijinul Primului Ministru al României şi al Comisiei Europene. Marele câştig al Sibiului după acest an este cu certitudine vizibilitatea sporită de care beneficiază. Orasul a ajuns într-un timp foarte scurt "celebru", poate cel mai cunoscut oraş din România după capitala ţării. Programul cultural din acest a reprezentat pentru Sibiu un prilej de relansare a industriei turismului din Sibiu şi judeţul Sibiu.
Sibiu, arhaic Sibiiu,
popular Sâghii, (în germană Hermannstadt, în maghiară Szeben, Nagyszeben, în
latină Cibinium) este reședința de județ și cel mai mare municipiu
al județului Sibiu, România. Sibiu este un important centru cultural
și economic din sudul Transilvaniei, cu o populație de aproximativ 155000 de
locuitori. În vremea romană, zona Sibiului era cunoscută sub denumirea de Cibiniensis sau Cibinium,
de aici derivând numele râului ce trece prin oraș (Cibin) și denumirea
românească a orașului. În zona actualului cartier Gușterița a existat o
așezare romană numită Cedonia. Sibiul a fost fondat pe locul unei mai
vechi așezări, probabil slave, imediat după mijlocul secolului al XII-lea de
către coloniști sași din teritoriul Rin-Mosela. Prima
mențiune a cetății este făcută în anul 1191 sub numele Cibinium într-un
document ecleziastic de la Vatican. Prima atestare documentară în forma Hermannstadt datează
din anul 1223. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și
actuală ale municipiului Sibiu, iar jos câteva dintre cele mai frumoase și mai
reprezentative monumente de cultură și arhitectură din Sibiu.
Biserica romano catolică
Turnul Sfatului
Casa armatei
Catedrala mitropolitană
Muzeul civilizației populare tradiționale
Catedrala evanghelică
Muzeul Brukenthal
Podul minciunilor
Clădirea Prefecturii
Clădirea Primăriei
Sinagoga
Școala militară de ofițeri de artilerie "Ioan Vodă cel Cumplit"
Vedere Sibiu (denumire maghiară - Nagyszeben)
Trimiteri poștale ilustrate
Județul Sibiu este situat
în sudul provinciei istorice Transilvania, în podișul cu același nume, la
nord de Carpații Meridionali, în România. Reședința de județ este
municipiul Sibiu. Județul se întinde pe suprafața de 5432 kilometri pătrați și
numără aproximativ 425000 de locuitori. Ca subunități administrative județul
este compus din; 2 municipii - Sibiu și Mediaș, 9 orașe - Avrig, Agnita,
Cisnădie, Dumbrăveni, Ocna Sibiului, Miercurea Sibiului, Săliște, Tălmaciu,
Copșa Mică și 53 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă
și actuală ale județului Sibiu, iar jos câteva dintre monumentele istorice și
arhitectonice inconfundabile ale județului și alte locuri de vizitat.
Biserica fortificată - Cisnădioara
Lacul glaciar Iezerul Mare - suprafața 3 hectare,
adâncimea 13 metri și altitudinea 1990 metri
Biserica fortificată - Biertan
Cascada de pe Valea Moașei
Biserica fortificată - Cisnădie
Păstrăvăria Albota
Biserica fortificată - Valea Viilor
Turnul pietrarilor - Mediaș
Băile Ocna Sibiului
Biserica Cârța - ridicată în anul 1202
cea mai veche biserică gotică românească
Gara Mediaș
Cascada Bâlea
Băile Bazna
Sinagoga - Mediaș
Lacul glaciar Bâlea
Biserica Bob - Mediaș
Casa natală Emil Cioran - Rășinari
Liceul teoretic Ștefan Ludwig Roth - Mediaș
Vedere Bazna
Vedere Mediaș
Vedere Păltiniș
Mănăstirea Biertan
Trimitere poștală ilustrată
______________ooOoo_______________
INSEMNE MILITARE STRĂINE
Set 3 embleme de identificare a unor unități militare,
cusute pe mâneca uniformei armatei regale olandeze,
pe timpul celui de-al doilea război mondial
Câteva vignete de pe acțiuni franceze
Detaliu vignetă de pe un certificat financiar american
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 17.01.2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu