Epaminonda's Blog.....: ARBING

Mai jos am postat și alte fotografii cu monumente de cultură și

arhitectură din localitatea austriacă ARBING, bundeslandul

AUSTRIA SUPERIOARĂ, câteva vederi generale și un

ecuson pompieri civili din aceiași localitate.

Castelul și Biserica

Școala

Casa parohială

Arhitectură locală

Vederi generale

Ecuson local de pompier

***

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

Alexandru Vlahuță
scriitor român (1858 - 1919)

Nu de moarte mă cutremur, ci de veşnicia ei.
Adevărul așteaptă, numai minciunea este grăbită.
Un om care nu muncește nu știe să prețuiască munca altuia.

___________xxx___________

UN JETON, O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL TULCEA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

JETOANELE sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor, ce sunt folosite pentru declansarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor bauturi sau mici, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi în plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la sedinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată.

Insigna - Batalionul 33 Dorobanți Tulcea - 1884

În baza Înaltului Decret nr.963 / 20 martie 1884 ia fiinţă Batalionul de Dorobanţi Dobrogea, batalion format din 4 companii dislocate la Constanţa, Cernavodă, Babadag şi Tulcea. În 1889, batalionul dobrogean este transformat în “al 33-lea regiment de dorobanţi”, format din două batalioane, unul la Tulcea şi unul la Constanţa. Regimentul va atinge cca 10,000 oameni şi va prelua treptat paza întregii frontiere din Dobrogea. În 1894 regimentul devine Regimentul 33 Infanterie Tulcea iar din el se va desprinde Regimentul 34 Infanterie Constanţa. Regimentul a participat la prima sa campanie cu ocazia celui de-al doilea Război Balcanic, 5 iulie – 2 august 1913, când nu a dus lupte ci a avut misiunea de a proteja minoritatea musulmană din Bulgaria de atacurile bandelor de bulgari. Primul Război Mondial găseste Regimentul 33 ca parte componentă a Diviziei 10 Infanterie Brăila (alături de Reg.38 Brăila, Reg.23 Călăraşi şi Reg.29 Slobozia). Divizia 10 Infanterie începe războiul ca rezervă strategică, în subordinea directă a Marelui Cartier General, alături de Divizia 15 Infanterie (înfiinţată la mobilizare la Constanta, viitoarea “Divizie de Fier” după Oituz). Primele acţiuni ale Regimentului 33 au loc cu ocazia operaţiunii de la Flămânda când Divizia 10 Infanterie trece prin surprindere Dunărea cu bărcile, elimină trupele bulgare de acoperire şi asigură un cap de pod la adăpostul căruia se va construi podul de pontoane. Dupa anularea operaţiunii, divizia va proteja retragerea celorlalte trupe şi demontarea podului, fiind ultima unitate care s-a retras de pe teritoriul Bulgariei. Datorita înrăutăţirii situaţiei din Transilvania, Divizia 10 Infanterie este transferată pe Valea Prahovei unde Regimentul 33 a dus lupte crâncene pentru gara şi oraşul Predeal, Clăbucetul Baiului, Clăbucetul Azugii, Vârful Omu, unde a reuşit, alături de alte unităţi, să oprească ofensiva Div.51 Honvezi şi 187 Inf. germană, apoi a luat parte la operaţiunea Arges-Neajlov, cu lupte la fel de crâncene la Bulteni, Argeş, Tâncoveşti (Tâncăbeşti?). Odata cu retragerea în Moldova, Regimentul 33 intră în refacere la Roman, ulterior la Vaslui, alături de Reg.73 Infanterie Rezervă (tot din Tulcea). Regimentul 33 se va acoperi de glorie în Bătălia de la Mărăşeşti când va lua parte la luptele din zonele Panciu, Ireşti-Muncelu-Diocheţi unde, împreună cu celelalte regimente din Divizia 10 Infanterie şi cu Divizia 13 Infanterie, vor bloca definitiv ofensiva germană. Sfârşitul Primului Război Mondial găseşte drapelul de luptă al Regimentului 33 decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a, Ordinul Steaua României cu Spade, panglică de Virtutea Militară.

În semn de recunoştinţă pentru sacrificiul militarilor tulceni, în 1938 este inaugurat Mausoleul Eroilor, realizat din donaţiile tulcenilor şi amplasat în Cimitirul Eroilor Primului Război Mondial. Aici au fost aduşi şi reînhumaţi militari tulceni ai celor două regimente, 33 si 73, morţi în luptele din Moldova şi inhumaţi iniţial în cimitire din jud. Vaslui . Pe frontispiciul portalului, la intrarea în mausoleu, stă scris: „1916-1918 – Mausoleul unor eroi din Reg. 33 si 73 Infanterie”, iar deasupra uşii de intrare în osuar e textul: „Ei nu sunt morţi, trăiesc în noi”. Cimitirul cuprinde 82 de morminte cu cruci de piatră, 4 troiţe de lemn şi o placa de marmură cu numele a 363 eroi din Regimentele 33 si 73 Infanterie Tulcea. Între 1922 şi 1939, Regimentul 33 a staţionat la Orhei, în Basarabia, având ca misiune să asigure ordinea, să contracareze propaganda bolşevică şi să împiedice pătrunderea agenţilor sovietici în zonă. În 1939, regimentul a fost dislocat, pentru scurt timp, la Cernavoda, în subordinea Diviziei 9 Infanterie din Constanta, ulterior revenind la Tulcea şi în componenţa Diviziei 10 Infanterie Brăla. Declanşarea ostilităţilor, iunie 1941, găseşte Regimentul 33 pe aliniamentul Dunării, în zona Tulcea, împreuna cu toată Divizia 10 Infanterie şi alături de Divizia 9 Infanterie, pregătindu-se să intre in Basarabia de sud. Conform planului de operaţii, atacul s-a declanşat pe 21 iulie 1941, ora 07.30, când Regimentul 33 a realizat primul cap de pod. Pâna seara Pardina, Chilia, Jibrieni şi Vâlcov căzuseră în mâinile românilor. Ulterior, ofensiva a continuat pentru curăţarea sudului Basarabiei de trupe sovietice, până pe 26 iulie când a fost atinsă linia Nistrului. Ulterior, Regimentul 33 a participat la bătălia pentru Odesa, ducând lupte sângeroase la Dalnic, Tătarca şi în interiorul Odesei. După campania Odesei regimentul a revenit în ţară pentru refacere, ulterior fiind trimis în Crimeea unde a participat la luptele de la Kerci, prin care s-a forţat trecerea în Kuban, şi a continuat operaţiunile în Kuban, într-o companie selectă: Diviziile 2 şi 3 Munte, Divizia 9 Infanterie. După începerea retragerii spre Crimeea, în 1943, Regimentul 33 a luat parte la luptele din capul de pod Taman până la 23 septembrie 1943 când Divizia 10 Infanterie a fost readusă în Crimeea, la Kerci, şi repartizată pentru apărarea peninsulei. Cele mai dramatice lupte la care a luat parte Regimentul 33 au avut loc in Crimeea, începând cu 7 aprilie 1944, când Divizia 10 Infanterie a fost atacată de trei divizii de puşcaşi şi o brigadă de tancuri, Regimentul 33 suportând lovitura principală. După repetate atacuri executate de sovietici, pe 7 şi 8 aprilie, şi respinse cu pierderi mari de ambele părţi, asaltul final s-a declansat pe 9 aprilie cand sovieticii au atacat sprijiniţi de cca 100 de tancuri. Primul asalt a fost respins, distrugându-se 17 tancuri, dar al doilea asalt, după amiază, a copleşit poziţiile Regimentului 33, Divizia 10 fiind nevoită să se retragă câţiva km. Totuşi linia a ţinut până când sovieticii au rupt, în istmul Perekop, apărarea Diviziei 50 germană, luându-se decizia retragerii către Sevastopol. Retragerea a fost dramatică pentru Regimentul 33 care, după pierderile grele suferite, a reuşit să se strecoare printre coloanele sovietice şi să ajunga la Sevastopol cu cca 2500 de oameni, sub comanda Lt.Col. Ardeleanu, comandantul regimentului. Pe 27 aprilie detaşamentul Lt.col.Ardeleanu, cca 2100 oameni, a fost subordonat Diviziei 2 Munte şi a primit un sector de apărare lânga Sevastopol de unde a respins numeroase atacuri. După pierderea Sevastopolului şi retragerea spre Chersones, Detaşamentul Ardeleanu (resturile Regimentului 33) a reuşit să se imbarce pe nava Teja, pe 10 mai, si sa porneasca spre Constanţa. La 14.45 convoiul a fost atacat de avioane sovietice iar nava Teja s-a scufundat, din cei 5000 pasageri, din care 2000 erau soldaţii tulceni ai Detaşamentului Ardeleanu, au supravieţuit doar 400 de oameni, lt.col.Ardeleanu pierzându-şi viaţa în atac. Supravieţuitorii au ajuns la Tulcea unde Regimentul 33 a început instruirea contingentului 1945, mobilizat pentru acoperirea pierderilor. Schimbarea de la 23 august a găsit Regimentul 33 tot pe aliniamentul Dunării, cu toată Divizia 10 Infanterie, ca în 1941. După ce a lichidat formaţiunile germane din Tulcea şi din nordul Dobrogei, Divizia 10 Infanterie a primit ordin să se deplaseze pe Valea Prahovei pentru a asigura paza zonei petrolifere. Pe drum au lichidat sau capturat, în Bărăgan, formaţiuni germane care încercau să se retragă spre Bulgaria. Au rămas în zona petroliferă până în noiembrie 1944 când au fost trimişi pe frontul din Cehoslovacia. Pe 20 ianuarie 1945 au pătruns în Cehoslovacia şi s-au îndreptat spre masivul Javorina, angajându-se în luptele pentru eliberarea masivului. Regimentul 33 a dus lupte grele in zona localităţilor Lest, Mociar şi a poligonului de artilerie din zona Oremov Laz. Atacul s-a declansat pe 10 februarie şi a continuat, pe viscol, ninsori abundente şi zapadă mare, până pe 18 februarie când toată linia germană a fost ocupată. Pe 25 februarie 1945 ofensiva a fost reluata pe direcţia Oremov Laz – Dobra Niva, Divizia 10 Infanterie cucerind Pliesovice, Sasa si Babina, a învăluit Dobra Niva şi şi-a deschis drum către Hron pe care l-a atins pe 17 martie. Pe 25 martie, au reluat ofensiva pentru eliminarea trupelor germane din masivul Nitra, dintre Hron si Nitra. Divizia 10 realizat un cap de pod la nord de Tecov Breznica, unde a respins numeroase contraatacuri, după care a trecut la ofensivă pe direcţia Zarnovica-Oslany, reuşind, până la 2 aprilie, să cureţe masivul Nitra şi să atingă râul cu acelaşi nume. În noaptea de 2 spre 3 aprilie Divizia 10 Infanterie a forţat râul Nitra, participând la eliberarea oraşului Banovce. Pe 7 aprilie s-a declansat ofensiva în spaţiul dintre Vah si Morava, Divizia 10 Infanterie cucerind, împreuna cu Divizia 2 Munte, masivul impădurit Mandet care bloca accesul spre valea Moravei. Pe 26 aprilie Armata 1, din care făcea parte Divizia 10 Infanterie, a declanşat ofensiva spre nord, în lungul Moravei, pentru eliberarea oraşelor Kromeriz si Kojetin. Divizia 10 Infanterie a executat o învăluire, pe la vest de masivul Chriby, forţând inamicul să se retragă din masiv, în noaptea de 27 spre 28 aprilie. Dupa declanşarea ofensivei generale, germanii s-au adăpostit în fortificaţiile naturale şi de campanie ale oraşelor Kromeriz si Kojetin. Pentru eliberarea Kromeriz-ului Diviziile 2, 10 si 19 au atacat concentric, pe 4 mai, dupa o puternică pregătire de artilerie. Ultimele focare de rezistenţă au fost lichidate în noaptea de 4 spre 5 mai când cele trei divizii au făcut joncţiunea în centrul localităţii. În aceeaşi noapte Divizia 10 Infanterie s-a deplasat spre Kojetin iar a doua zi, la 14.15, a declanşat atacul. Trupele române au reuşit să se infiltreze în localitate, pe grupe de asalt, distrugând punctele de rezistenţă şi dezorganizând apărarea. În dimineaţa de 6 mai localitatea fusese eliberată. Succesul operaţiunii a dus la citarea pe Armata 1 a Diviziei 10 infanterie: “Priceperea cu care a fost concepută această acţiune, elanul şi modul desăvarşit cu care a fost executată constituie unul din cele mai frumoase exemple de luptă în localităţi pe care le-au dat trupele acestei divizii”. Normal, doar vorbim despre o unitate care a luptat la Odesa, Sevastopol, Kerci. Regimentul 33 Dorobanţi Tulcea a fost primul regiment din Armata Română care a fost citat nominal în comunicatul Înaltului Comandament al Forţelor Armatei Germane şi al doilea regiment din Armata Română pe care mareşalul Antonescu l-a citat prin ordin de zi pe armată, decorându-i drapelul cu Ordinul Mihai Viteazul cls. a 2-a. După încheierea războiului R 33 Tulcea nu a mai revenit niciodată în garnizoana ei de reşedinta, politică practicată de “aliaţii” sovietici şi cu alte unităţi care le-au trezit “interesul” (Divizia de Gardă a aterizat la Constanţa). Când nu le-au desfiinţat cu totul (ca pe vânători de munte, paraşutişti, infanterie marină) i-au aruncat prin ţară pentru a rupe unităţile de baza lor de recrutare. Regimentul 33 a fost dislocat la Dorohoi, apoi la Târgovişte, desfiinţat, reînfiinţat şi transformat de nenumarate ori. În prezent sunt două variante privind “urmaşul” Regimentului 33 Tulcea: una ar fi Depozitul 33 Materiale Tehnice Botoşani iar a doua ar fi actualul Batalion 335 Artilerie “Alexandru cel Bun” din Botoşani.

Insigna - 090 - Corpul de pază și inspecție Tulcea

Rezervația biosferei - Delta Dunării

Delta Dunării este situată în Dobrogea, România și parțial în Ucraina, fiind a doua ca mărime (3446 kilometri pătrați) și cea mai bine conservată dintre deltele europene. Delta Dunării a intrat în patrimonial mondial al UNESCO în anul 1991, fiind clasificată ca rezervație a biosferei la nivel național în România și ca parc national. Delta Dunării este caracterizată prin forme de relief pozitive numite grinduri și forme de relief negative reprezentate prin depresiuni umplute cu apă (lacuri). În prezent, delta se prezintă sub forma unei suprafețe plane cu o pantă de 0,006 ‰, străbătută de un păienjeniș de ape: brațe de fluviu, canale și gârle, punctată de lacuri și japșe. Diferențele de altitudine, față de nivelul mării, sunt de 8-10 m în zona grindurilor și 2 - 4 m în zona depresiunilor lacustre. În arealul deltei au fost indentificate 29 de tipuri de habitate de interes comunitar. Delta Dunării conține mai mult de 360 de specii de păsări și 45 de specii de pește de apă dulce în numeroasele sale lacuri și japșe.

Mai sus am postat câteva imagini mirifice din Delta Dunării.

Jeton - 50 bani

Cariera de granit - Muntele Carol I

Muntele Carol, nume actual Vârful Iacobdeal, cu altitudinea de 341 de metri este un pisc din bătrânii Munţi ai Măcinului, din Dobrogea, unde a existat şi există o mare carieră de granit.

Într-un timp, deci, Vârful Iacobdeal s-a numit Muntele Carol. Acest lucru s-a întâmplat după ce, la 28 aprilie 1902, el a fost urcat călare de către primul ministru Dimitrie Sturza şi după ce pe vârf a fost montată o placă comemorativă legată de acest eveniment. Pe placa de bronz, sub însemnul coroanei regale, citim: “MUNTELE CAROL, 336 metri deasupra nivelului Mării Negre. Denumirea dată acestui munte la 28 Aprilie 1902, cu ocazia inaugurării Asociaţiei comercianţilor din Brăila, de către DIMITRIE STURDZA, care a urcat în 38 minute, la vârsta de 70 ani. Fiind pentru a treia oară prim Ministru al României sub domnia Marelui Rege CAROL I”. În prezent placa desprinsă din munte se afla în holul principal al Şcolii generale din localitatea Turcoaia.

Commission europeenne du Danube

Le grand canal du bras de Soulina a ete acheve en

octombre 1902 et inaugure en presence de leurs

altesses royales le prince et la princesse

Ferdinand de Roumanie.

Marele canal de pe brațul Sulina a fost finisat

în octombrie 1902 și inaugurat în prezența

altețelor lor regale prințul și prințesa

Ferdinand de România.

Comisia Europeană a Dunării (C.E.D.) a fost un organism internaţional înfiinţat după încheierea Războiului Crimeii şi semnarea Tratatului de pace de la Paris din 18/30 martie 1856 şi care stabilea neutralitatea Mării Negre, retrocedarea către Moldova a trei judeţe din sudul Basarabiei şi libera circulaţie pe Dunăre, aflată sub supravegherea unei comisii internaționale. Aceste decizii politice reflectau noile interese economice în zonă ale puterilor occidentale. Comisia Europeană a Dunării, care a funcționat în prioada anilor 1856 – 1938, a ajutat la modernizarea localităţii Sulina şi a regiunii înconjurătoare. Odată cu apariţia acestui organism internaţional, s-au rezolvat, în mare parte, problemele legate de traficul ilicit şi de banditism. Sir Charles A. Hartley, numit „Părintele Dunării”, a fost în perioada 1856 - 1871 inginerul-şef al C.E.D.. După acest an şi până la decesul său din 1905 el a fost consultant pe probleme de navigaţie fluvială şi maritimă şi a participat la construirea şi modificarea a numeroase porturi, printre care şi cel din Constanţa. Hartley a fost iniţiatorul numeroaselor lucrări tehnice din Delta Dunării, care şi-au pus amprenta pe navigaţia fluvială din zonă până în zilele noastre. El este autorul soluţiilor de regularizare a cursului Dunării, prin amenajarea provizorie a părţii maritime a braţului Sulina şi a regularizării întregului braţ Sfântul Gheorghe în vedera utilizării pentru navigaţie. Dacă în cazul braţului Sfântul Gheorghe, costurile uriaşe presupuse de proiect au împiedicat declanşarea lucrărilor, succesul neaşteptat al lucrărilor iniţiale de pe braţul Sulina a dus la continuarea lucrărilor pe întreaga sa lungime, nu doar pe porţiunea maritimă. Sus este reprezentat steagul Comisiei Europene a Dunării.

Insignă - Tulcea * România

Tulcea (în turcă Tulça) este municipiul de reședință și cel mai mare oraș al județului Tulcea, Dobrogea, România. Este situat pe 7 coline din Dealurile Tulcei, pe o vatră populată continuu începând din perioada culturii Gumelnița (2900 - 2200 î.C.), continuând cu așezarea greacă Aegyssus (secolul VIII î.C.), cu portul și orașul roman din secolele I - II d.C., cu orașul numit Tulcea din vremea lui Mircea cel Bătrân. Sub stăpânirea otomană orașul decade, un reviriment înregistrându-se odată cu deschiderea canalului Sulina. Prima atestare documentară a orașului este din anul 1506. Între anii 1420 – 1877 a fost sub stăpânire otomană. Orașul de la gurile Deltei Dunării numără în prezent aproximativ 73700 de locuitori. Sus am postat stema actuală și o poză cu Gara feroviară din Tulcea. Dacă dorești să îți faci o părere și mai completă despre orașul Tulcea dă o căutare pe google la....epaminonda's blog Trei zile nu-s de-ajuns…și nu vei regreta. Lectură plăcută! Mai jos am postat câteva fotografii cu monumente de cultură și arhitectură tulceană.

Statuia ecvestră a lui Mircea cel Bătrân

Statuia pedestră a lui Mircea cel Bătrân

Palatul sporturilor

Aeroportul

Biblioteca județeană Panait Cerna

Gara feroviară

Hotelul Esplanada

Muzeul de etnografie și folcor

Hotelul Delta

Muzeul de artă

Monumentul independenței

Monumentul comemorativ al realipirii Dobrogei

Colegiul național Spiru Haret

Liceul Principele Carol

Banca de Scont a României - Sucursala Tulcea

Palatul administrativ

Vedere principală cu Palatul administrativ

Palatul Pescarilor și monumentul Ștefan cel Mare

Strada Regina Elisabeta

Palatul Pescarilor și Monumentul Mircea cel Mare

Oficiul poștal și strada Babadag

Vedere parțială și Biserica Sf.Împărați

Vedere parțială și Banca națională a României

Vedere panoramică a orașului

Trimitere poștală ilustrată

Tulcea este un județ situat în nordul provinciei istorice Dobrogea, România și are reședința în municipiul Tulcea. Ca subunități administrative județul are în componența sa un municipiu - Tulcea, 4 orașe – Măcin, Babadag, Isaccea și Sulina precum și 46 de comune. Județul Tulcea se întinde pe o suprafață de 8499 kilometri pătrați și în anul 2011 număra 201462 locuitori. Sus am postat stema și harta județului Tulcea iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județ și alte locuri de vizitat.