Epaminonda's Blog.....: BARREIRO

Mai jos am postat și alte fotografii cu monumente de cultură și

arhitectură din localitatea portugheză BARREIRO, regiunea

LISABONA, câteva trimiteri poștale ilustrate și două

insigne din aceiași localitate.

Biserica Sf.Cruce

Capela

Statuia Sf.Antonio

Statuia Alfredo da Silva

Biblioteca municipală

Complex comercial

Mall-ul Forum

Tribunalul

Zona industrială

Fabrica de plută și azbest

Vechi mori de vânt

Strada Albers

Strada J.A.Aguiar

Strada Marquez de Pombal

Strada Miguel Paes și Moara Pequeno

Strada Miguel Paes

Arhitectură locală contemporană

Arhitectură locală veche

Parcul Dr.Oliveira Salazar

Strada Miguel Bombarda

Gara nouă

Gara veche

Trimiteri poștale ilustrate

Set 2 insigne locale

***

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

Anton Pavlovici Cehov

medic și scriitor rus (1860 - 1904)

Dragostea îi arată omului cum ar trebui să fie.
Fără muncă nu poți duce o viață curată și fericită.
Atunci când sunt fericiţi, oamenilor nu le mai pasă dacă e vară sau e iarnă.

__________xxx____________

O PLACHETĂ, O INSIGNĂ

ȘI CÂTEVA MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Emblema de merit a Armatei române - “Partener pentru apărare”, clasa a III-a

În conformitate cu Ordinul nr.102/2012 al Ministrului Apărării Naționale, Emblema de merit a Armatei române - “Partener pentru apărare”, clasa a III-a, are reprezentat pe avers un scut heraldic creat înalt de 35 mm, înconjurat de o cunună de lauri închisă, lată de 10 mm, pe care este dispus, central deasupra scutului, un coif de armură medievală. Pe scut este reprezentată, în plan central, o acvilă bicefală având în gheara dreaptă un buzdugan şi în cea stângă o ramură de măslin, ambele reprezentări orientate în sus pe o axă de 45 de grade. În planul inferior se află cifra romană reprezentând clasa emblemei de merit. De cununa de lauri este ataşat dispozitivul de prindere alcătuit din două inele. Pe revers sunt reprezentate cununa de lauri, coiful medieval şi profilul scutului. Pe reversul scutului este scris pe 3 rânduri, cu majuscule, în relief, cu litere înalte de 3 mm, PARTENER PENTRU APARARE. În planul inferior se află cifra romană reprezentând clasa emblemei de merit. Panglica, lată de 35 mm şi cu înălţimea aparentă de 50 mm, este din rips moarat de culoare mov cu 3 benzi de 2 mm, de culoare roşie în mijloc şi două de culoare albă, dispuse central, având spaţii de 5 mm între benzi. Pe partea din spate, panglica are un sistem de prindere. Această emblemă se conferă cetățenilor și instituțiilor din țară și străinătate, persoane fizice sau juridice, pentru contribuții deosebite la susținerea activităților armatei. Clasa emblemei este apreciată în funcție de importanța activității desfășurate.

Neagoe Basarab - Înțeleptul ziditor

Neagoe Basarab (născut 1481 şi decedat la data de 15 septembrie 1521) a fost domn al Ţării Româneşti între 8 februarie 1512 şi 15 septembrie 1521. Este fiu natural al lui Basarab Ţepeluş şi al Neagăi din Hotărani, soţia marelui vornic Pârvu Craiovescu, în a cărui familie a crescut. A primit o educaţie aleasă de la călugărul Macarie de la Bistriţa, patriarhul Nifon, refugiat la curtea Craioveştilor şi Maxim Brancovici, reuşind să cunoască bine mai multe limbi de circulaţie europeană, dar şi greaca, slavona sau latina. A participat, se pare, alături de Macarie, la tipărirea Liturghierului slavon (1508), a Octoihului (1510) şi a Tetraevangheliarului (1512), primele de acest gen din Ţara Românească. După o serie de călătorii în Ungaria, Austria sau Imperiul Otoman, a revenit în ţară unde a primit mai multe dregătorii, ajungând până la cele de mare postelnic (decembrie 1501 – 19 iunie 1509) şi mare comis (24 aprilie 1510 – 28 noiembrie 1511). S-a căsătorit cu fiica despotului sârb Iovan Brancovici, Elena în 1504 cu care a avut şase copii. A obţinut tronul cu ajutorul bey-ului de Nicopole, după înfrângerea şi uciderea lui Vlad cel Tânăr (23 ianuarie 1512). Pentru a căpăta legitimitate în faţa supuşilor şi-a însuşit supranumele de „Basarab”, intrând astfel, după opinia lui, în familia domnitoare cu drept de a pretinde tronul. După încoronarea de la Bucureşti, din 8 februarie 1512, Neagoe Basarab „luo coroana şi scaunul a toată Ţara Rumânească” (Gavril Protul), primul său act oficial păstrat a fost emis la 20 februarie 1512, aici regăsindu-se deja titulatura domnească „Io Basarab voievod şi domn”. Domnia sa a fost una destul de fructuoasă, „au domnit cu bună pace, până au murit în domnie” (Istoria Ţării Româneşti), preocupările sale diverse au vizat, în special, dezvoltarea economică prin măsuri luate în domeniul comerţului, reorganizarea armatei şi, mai ales, sprijinirea culturii. Acestea au dus la o substanţială creştere demografică, a veniturilor şi la o sensibilă ridicare a nivelului de trai. Neagoe Basarab a întreţinut relaţii bune cu vecinii şi cu Papalitatea, a dus o politică filo-otomană, plătind tributul regulat şi având grijă să nu deranjeze prin ceva, conştient că numai aşa va evita mazilirea sau sfârşitul predecesorilor săi. Relaţiile cu Moldova n-au fost, însă, dintre cele mai bune, el sprijinind mai mulţi pretendenţi la tronului acestei ţări. Susţine apariţia Evangheliarului conceput de Macarie şi Viaţa patriarhului Nifon a lui Gavril Protul – care relatează şi despre activitatea a patru domni munteni: Radu cel Mare, Mihnea cel Rău, Vlad cel Tânăr şi Neagoe Basarab – şi scrie sau dispune întocmirea operei Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie (1517 – 1521), „monument de literatură, politică, filozofie şi elocvenţă” (B. P. Hasdeu). Ctitoreşte biserica mănăstirii Curtea de Argeş, biserica Sf. Gheorghe şi cea a Mitropoliei din Târgovişte. Suportă refacerea mănăstirilor Tismana şi Cozia şi înzestrează biserici şi mănăstiri precum Târgovişte, Cotmeana, Vişina, Nucet, Snagov, Ostrov (ctitoria sa) ş.a. La Sfântul Munte Athos, pe lângă tot felul de renovări şi dotări cu obiecte de cult, au fost stabilite danii anuale. De generozitatea sa au beneficiat şi Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, cea din Ierusalim sau lăcaşele de la Muntele Sinai ş.a. Sfinţirea capodoperei arhitectonice de la Curtea de Argeş, construită în timp record, cu piatră din Albeştii Muncelului, de meşteri veniţi din Transilvania, Serbia, Grecia, Veneţia, Armenia sau Constantinopol, la 15 august 1517, a fost făcută în faţa unei audienţe impresionante, printre reprezentanţii de seamă numărându-se patriarhul ecumenic Teolipt I, episcopii de Sares, de Sarde, de Midia şi de Melenic sau Gavril protosul de la Muntele Athos. Cel care a fost supranumit „Marc Aureliu al Ţării Româneşti, principe, artist şi filosof” (B. P. Hasdeu), „domn cu apucături împărăteşti” (Nicolae Iorga) sau „unul dintre cei mai culţi domni ai noştri din vechime” (Ioan Bogdan), s-a prăpădit după o lungă şi grea suferinţă, fiind înmormântat la Argeş. A fost canonizat la 9 iulie 2008, el fiind sărbătorit de Biserica Ortodoxă Română la 26 septembrie „Prin Curtea de Argeş şi prin Învăţăturile către fiul său Teodosie, Neagoe, voievod Basarab, şi-a câştigat un loc veşnic viu în istoria, cultura, civilizaţia şi conştiinţa românilor” (Antonie Plămădeală).

Mănăstirea Curtea de Argeş se afla pe Bulevardul Basarabilor nr. 1, in localitatea Curtea de Arges, judetul Arges, la 36 de kilometri N-V de Pitesti. Manastirea este ctitorita de Neagoe Basarab (1512-1517) si are hramul Adormirea Maicii Domnului, praznuit la 15 august. Monumentele de arhitectura si de arta religioasa, precum si cultura generala din epoca feudala din Tarile Romane, au ramas unice in istoria civilizatiei noastre, pentru faptul ca in esenta lor aceste monumente si aceasta cultura, fata de gandirea lumii antice, erau generate de o noua si superioara invatatura despre Dumnezeu, despre om, despre viata si despre lume in general, invatatura inspirata din Sfanta Evanghelie si propagata prin Biserica. Ajungand Domn al Tarii Romanesti, Neagoe Basarab, scrie el insusi intr-una din pisaniile sale care se afla pe fatada de apus a bisericii, ca, gasind acea straveche biserica (adica vechea Catedrala a Mitropoliei de la Arges) daramata si neintarita, i s-au "deschis ochii inimii" si a hotarat aceasta biserica din temelie a o zidi si a o inalta si a o intari. Prin urmare, Neagoe Basarab (1512-1521), dornic de a-si dovedi autoritatea, credinta si patriotismul, dar si avutia, hotara zidirea acestei marete manastiri, menita sa intreaca in frumusete tot ce se facuse pana atunci. Manastirea Curtea de Arges, prin maretia, perfectiunea proportiilor cat si prin bogatia decoratiei acesteia a gasit un puternic ecou in sufletul cantaretilor populari care i-au invaluit obarsia in umbra legendei. Manastirea din Curtea de Arges nu este numai un simplu locas de inchinare, ci este un simbol al jertfei poporului roman. Zidirea manastirii a durat trei ani (1515-1517). Domnul Neagoe, care avea bune cunostinte despre arhitectura bisericeasca, a dat si ideea planului bisericii si sfaturi si indemnuri mesterilor, in fruntea carora se distinge legendarul Manole. Tot Neagoe Voievod si sotia sa, Despina Doamna, au procurat materialul cel mai bun pentru zidirea manastirii, precum si metalele pretioase - aur si argint - pentru impodobirea ei. Unele lucrari au fost continuate de ginerele si urmasul lui Neagoe, Radu de la Afumati (1522-1523 si 1526-1529). Un vestit pictor, Dobromir Zugravul din Targoviste, care pictase si Mănăstirea Dealul, a impodobit in chip minunat şi aceasta manastire. Manastirea Curtea de Arges a fost sfintita la data de 14-15 august 1517. La aceasta slujba, dupa descrierea facuta de Gavriil Protul de la Muntele Athos, a fost prezent insusi Neagoe Basarab. In afara de domn, familia sa, curtenii si boierii tarii, a fost de fata Teolipt - Patriarhul Constantinopolului, insotit de mare sobor, toti arhimandritii si egumenul manastirilor de la Muntele Athos tot "clerosul" din Tara Romaneasca, in frunte cu Mitropolitul Macarie (c.1513-c.1521) si mult popor venit din aproape toate colturile tarii. După multe distrugeri provocate de războaie şi cutremure Biserica manastirii Curtea de Arges, intre anii 1875-1885, a fost refacuta in forma de azi, dupa planul arhitectului francez Andre Lecomte de Nouy. In pronaosul bisericii se afla mormintele ctitorilor principali: Neagoe Basarab (decedat 521), piatra de mormant a monahiei Platonida - Doamna Despina - (decedată 1554), sotia lui Neagoe Basarab, piatra de mormant a Doamnei Stana (Sofronia) (decedată 1531), fiica lui Neagoe Basarab si sotia lui Stefanita Voda al Moldovei. Tot aici se afla si piatra de mormant a voievodului Radu de la Afumati (decedat 1529), sotul Doamnei Ruxanda, fiica lui Neagoe Basarab, cel ce in anul 1526 a pus de s-a zugravit biserica Manasitiirii Curtea de Arges, precum si mormintele regilor Carol I si Elisabeta, Ferdinand si Maria. In capela-paraclis din centrul palatului se pastreaza moastele Sfintei Mucenite Filoteia. Istoria Manastirii Curtea de Arges reprezinta o parte importanta din insasi istoria Bisericii Ortodoxe Romane, care in mod continuu, de-a lungul veacurilor, s-a identificat cu sufletul si viata poporului roman.

Insigna - C.T.A. (Cerc tehnico aplicativ - Aeromodelism)

În data de 15 noiembrie 1968 s-a emis Legea 53 privind pregătirea tineretului pentru apărarea patriei care stabilea că apărarea patriei, a cuceririlor revoluționare ale poporului muncitor, este îndatorirea supremă a tuturor cetățenilor Republicii Socialiste România. Activitatea de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei cuprinde instruirea militară generală, cunoașterea armelor de nimicire în masă și protecția împotriva lor, apărarea locală antiaeriană, pregătirea sanitară și de prim ajutor, precum și pregătirea de specialitate în cadrul unor cercuri tehnico-aplicative. Deci cercul tehnico-aplicativ era forma prin care se asigura pregătirea militară a tineretului în diferite specialități.

Placheta - C.C.F.S. (Comitetul de cultură fizică și sport)

Campion categoria B - 1954 (fotbal)

În decembrie 1912 se infiinteaza Federatia Societatilor Sportive din Romania (F.S.S.R.), reunind Uniunea Societatilor Romane de Sporturi Atletice, Asociatia cluburilor de fotbal, Federatia societatilor de sporturi de iarna precum si alte asociatii si cluburi sportive individuale ce existau la acea vreme. In 1915 se recunoaste personalitatea juridică a F.S.S.R., aceasta transformandu-se apoi in U.F.S.R., (Uniunea Federatiilor Sportive din Romania). In anul 1933 existau 11 federatii sportive. În anul 1929 apare Legea educatiei fizice si se înfiinţează Oficiul National de Educatie Fizica (O.N.E.F.) ca institutie de stat. In anul 1940 U.F.S.R. structura de drept privat este desfiintata, patrimoniul si activitatea fiind preluate de O.S.R. (Organizarea sportului românesc), institutie de stat subordonata initial presidentiei consiliului de ministri si apoi subsecretariatului de stat al educatiei extrascolare. O.S.R. este desfiintată prin lege în 1944 si se reînfiinteaza UFSR, persoana juridica de drept privat care va functiona pe lângă Ministerul Culturii. UFSR a fost desfiintată în 1946, înfiinţându-se apoi O.S.P. (Organizatia sportului popular), institutie de stat care se va restructura şi ea in anul 1948, federatiile sportive devenind sectii ale directiei tehnice in anul 1949. C.C. al P.M.R .desfiinteaza O.P.S. si creeaza C.C.F.S. (Comitetul de cultura fizica si sport). Iată o parte a frământărilor organizatorice ale sportului românesc. Să ne mai întrebîm de ce întârzie să apară rezultate mari în sport?

Structura organizatorică conducătoare a fotbalului românesc a luat ființă în anul 1909 sub numele Asociația cluburilor de fotbal din România. În timp aceasta a evoluat primind și alte denumiri după cum urmează; 1912 – Federația societăților sportive din România, 1919 – Uniunea cluburilor de fotbal asociație, 1930 – Federația română de fotbal asociație și 1940 – Organizația sportului de fotbal și handbal. Din 1944 si până în prezent forul conducător al fotbalului autohton se numeste Federația romană de fotbal.Din anul 1930 este afiliată la Federaţia Internaţională de Fotbal Amator (F.I.F.A.) iar din anul 1955 este afiliată şi la Uniunea Europenă de Fotbal Amator (U.E.F.A.).

Cupa "Beja - Flor" Ediția a VI-a 24 - 25 noiembrie 2012

Beija - Flor este numele unei asociații-club de dans sportiv din Galați, România. Această asociație are sediul pe strada Arhipelag, nr.1, blocul Dafin. Deasupra am postat afișul unui festival de dans sportiv organizat în anul 2014 de către această asociație.

______________ooOoo______________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ

ÎN LIMBA MAGHIARĂ