Epaminonda's Blog.....: INFO NUMIS MONDO

1. Autoritatea bancară națională a statului Kuwait procedează la înlocuirea bancnotelor destinate circulației comerciale naționale. Prezint aici doar bancnotele de 0,25 și 0,5 dinari, deasupra bancnotele noi, iar jos cele care se scot din circulație.

Dacă bancnota veche de 0,25 dinari 1994 prezintă elemente comune de grafică (stemă, vapor și câteva femei în costume tradiționale), bancnota nouă (aversul) prezintă un important reper arhitectonic al capitalei Kuwait, este vorba despre Turnul de Eliberare.

Turnul de Eliberare are înălțimea de 308 metri și servește în principal pentru telecomunicații. Edificiul este prevăzut și cu un restaurant și spații de birouri, fiind echipat cu 18 lifturi sigure și rapide care asigură circulația persoanelor în turn.

Dacă bancnota veche de 0,5 dinari 1994 prezintă elemente comune de grafică (stema, lampă și bărbați în costume tradiționale) bancnota nouă (aversul) prezintă cel mai cunoscut reper arhitectonic kuwaitian – Turnurile.

Turnurile kuwaitiene (în total trei) au fost inaugurate în martie 1979 și în scurt timp au devenit reper și simbol arhitectonic al capitalei statului Kuwait. Turnul principal are înălțimea de 187 de metri și poartă două sfere. Sfera de jos are în jumătatea sa inferioară un rezervor de apă de 4500 de metri cubi și în jumătatea superioară, un restaurant pentru 90 de persoane, o cafenea și o sală de recepție. Sfera de sus, care se ridica la 123 de metri deasupra nivelului mării, se rotește complet la fiecare 30 minute, adăpostind o cafenea. Al doilea turn are înălțimea de 147 de metri de mare și servește doar ca turn de apă. Al treilea turn adăpostește echipamente electrice de iluminare și punere în valoare pe timpul nopții a celorlate două turnuri. Ansamblul architectonic a fost realizat de către arhitetcul danez Cass Rosales. Cele trei sfere ale turnurilor sun acoperite cu 41000 de discuri de oțel emailate în opt nuanțe de albastru, verde și gri, dispuse în spirală în jurul sferelor. Privind cu atenție grafica reversului ambelor bancnote se pot descoperi multe deosebiri de grafică, dar ele par a fi din domenii mai comune.

2. Continui să îți prezint aici alte monede euro probă, test sau de încercare emise, de astă dată, de statul european balcanic - Macedonia.

Este o republică situată în sud-estul Europei, în Peninsula Balcanică, care și-a câștigat independența față de Iugoslavia, la data de 8 aprilie 1991.

Statul Macedonia se întinde pe o suprafața de 25713 kilometri pătrați, numără aproximativ 2,05 milioane de locuitori și are capitala în orașul Skopje. Deviza națională unanim acceptată a statului este: Astăzi pentru Macedonia.

Mai jos admiri câteva monumente de cultură și arhitectură din capitala Skopje dar și două monede macedonene din vremuri diferite.

Moscheea Musat Pasha

Bisercia Sf.Pantelimon

Teatrul național

3. Autoritatea bancară națională a statului Irak procedează la înlocuirea bancnotelor destinate circulației comerciale naționale. Prezint aici bancnota de 25000 dinari, deasupra bancnota nouă, iar jos cea care se scoate din circulație.

Bancnotele au design aproape asemănător; dacă reversul bancnotei prezintă statuia regelui babilonean Hammurabi (1810 – 1750 Î.Hr.), după un basorelief descoperit la Shamash și expus la muzeul Louvre din Paris, aversul este aproape identic doar că personajul central de pe bancnota nouă are un braț ridicat pe când pe cea veche bratul nu este ridicat. Mai jos admiri basorelieful descoperit la Shamash.

***

DOUĂ EPIGRAME

PREMIATE - MIZIL 2015

Nicolae Bunduri - Brașov

____________xxx____________

O INSIGNĂ ȘI

CÂTEVA MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Emblema de merit a Armatei române - “Acţiuni umanitare”, clasa a III-a

În conformitate cu Ordinul nr.102/2012 al Ministrului Apărării Naționale, Emblema de merit a Armatei române - “Acţiuni umanitare”, clasa a III-a, are reprezentat pe avers un scut heraldic portughez înalt de 35 mm, înconjurat de o cunună de lauri închisă, lată de 10 mm, pe care este dispus, central deasupra scutului, un coif de armură medievală. Pe scut sunt redate în plan central un sceptru care se încrucişează, la o treime de la bază, cu două ramuri de măslin, dispus deasupra a două buzdugane încrucişate, orientate cu bulbul de lovire în sus. În planul inferior se află cifra romană reprezentând clasa emblemei de merit. De cununa de lauri este ataşat dispozitivul de prindere alcătuit din două inele. Pe revers sunt reprezentate cununa de lauri, coiful medieval şi profilul scutului. Pe reversul scutului este scris pe două rânduri, cu majuscule, în relief, cu litere înalte de 3 mm, ACTIUNI UMANITARE. În planul inferior se află cifra romană reprezentând clasa emblemei de merit. Panglica, lată de 35 mm şi cu înălţimea aparentă de 50 mm, este din rips moarat de culoare albastru deschis cu 3 benzi de 2 mm, din care una de culoare roşie în mijloc şi două de culoare albă, dispuse central, având spaţii de 5 mm între benzi. Pe partea din spate, panglica are un sistem de prindere. Această emblemă se conferă personalului militar și civil pentru merite deosebite în timpul participării la situațiile de urgență din țară sau străinătate. Clasa emblemei este apreciată în funcție de importanța activității desfășurate.

160 de ani de teatru în limba română la Botoșani

400 de ani de la înființarea Teatrului Mihai Eminescu

9 mai - Ziua Europei este și ziua ta

Realizat prin Delegația Comisiei europene în România

1998 Program PHARE

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

La Botoșani prima reprezentație în limba strămoșească a avut loc în 1838, când directorul Școlii Domnești, Nicolini, asociat cu Costachi Caragiali a început o serie de reprezentanții. La 27 noiembrie 1838 se juca in al patrulea abonament „Uniforma lui Velington” comedie într-un act de Otto von Kotzetbue. Afișul a fost scris de mână și în el se anunță că „priveliștea” se va sfârși într-o pantomie în două acte „Troa Diup” și începutul va fi punct la 6 jumătate ceasuri evropenești. În aceeași iarnă trupa lui Nicolini a mai jucat piesa „Ștefan cel Mare” de Gh. Asaki și „Plumper” sau „Amestecătorul în toate” de I.F. Junger. Sala de spectacole era la Școala Domnească, unde încăpeau 40 de scaune. După zece ani, în iarna 1848-1849 mai mulți boieri și cucoane din Botoșani au jucat teatru pentru scopuri filantropice, adunându-se suma de 1045 lei în folosul săracilor. În stagiunea 1857-1858, s-a înființat o trupă teatrală moldovenească în Botoșani, sub direcția lui Costachi Bălăceanu și a pitarului Costachi Vasiliu. La 10 mai 1858, un număr de 70 de boieri și negustori adresează Ministerului de Interne o petiție prin care cereau „înființarea și statornicirea unui teatru la Botoșani”. Pe la 1860 se construiește prima sală de teatru cunoscută sub denumirea „Teatrul Petrache Cristea”, Botoșanii fiind astfel printre orașele din țară care aveau o sală de reprezentanții teatrale după modelul celor din Occident, cu scenă, doua rânduri de loji, parter, orchestră și celelalte accesorii. Sala văruită în alb, era jumătate de elipsă, cu despărțiturile de la loji din scândura vopsite cu alb, fără capitonaj și fără scaune, pe care publicul și le aducea de acasă în seara reprezentanției. În mijlocul plafonului atârna un candelabru uriaș, în care erau înfipte vreo două sute de lumânări de parafină, ce trebuia coborât până jos pentru a putea fi aprinse lumânările. Stalurile un fel de lavițe cu spătar erau rezervate numai bărbaților. Pentru orice femeie ar fi fost o lipsă de respect să apară la teatru în stal. Trei lovituri de butuc în dușumeaua scenei anunțau publicul că reprezentația va avea să înceapă. Într-o astfel de sală, trupele de teatru străine care treceau prin punctul de frontieră Burdujeni spre București și de acolo spre Constantinopol, se abăteau de cele mai multe ori pentru una sau mai multe reprezentanții și la Botoșani, oraș cu un public iubitor de teatru și mai presus de toate cu o generație tânără entuziastă. În fiecare toamnă orașul Botoșani vedea sosind câte o trupă de actori pentru stagiunea de iarnă! Trupele Pascaly, Alexandrescu, Poenaru, Popescu, etc. În 1864, angajat ca sufleur al trupei Vlădicescu-Tardini, era marele poet Mihai Eminescu. El era angajat și ca scriitor de roluri. Pe scena acestui teatru a apărut și actori străini: Adelina Patti- celebra stea de la Oprea din Paris în 1865. Alături de traduceri din germană sau franceză, erau pe atunci în mare „favoare” primele lucrări dramatice din literatura română. Iată ce scrie Veronica Micle despre piesa „Fântâna Blanduziei” de V.Alecsandri, prezentată de Naționalul bucureștean în 1885 cu Aristița Romanescu și Constantin Nottara: „... în Botoșani entuziasmul și ovațiile n-au lipsit”. După 1885, din cauza deteriorării clădirii, spectacolele trupelor ce veneau de la Botoșani se dădeau în „Sala meseriașilor”. Aici în 1900 însoțită de trupa : „Burgtheater” din Viena, a dat două reprezentanții cu piesele „Hedda Gabler” și „Strigoii” de Ibsen, marea tragediană Agatha Bârsescu. În 1901 ia ființă o nouă sală, „Teatrul Popovici” după numele proprietarului. Aici au jucat Aglae Pruteanu în „Nora” de Ibsen si „Dama cu camelii” de Al. Dumas-fiul, Ermette Novelli în „Moartea civilă”, Constantin Tănase în opereta „Husarii la manevră”. Dar necesitatea unui teatru pe măsura orașului care la început de secol era al patrulea ca număr al locuitorilor după București, Iași și Galați, a preocupat mereu pe edilii orașului. În ianuarie 1912 se constituie „Societatea pe acțiuni-Teatrul Eminescu” având 75 de acționari și un capital de 400000 lei. La 23 septembrie același an, s-a pus piatra fundamentală a construcției acestui „templu al artei”, care a fost terminată doi ani mai târziu. Clădirea, după planul arhitectului Grigore Cerchez, în stilul eclectismului de școală franceză, se compară prin proporții și bogăție a ornamentației cu Teatrul Național din Iași. A fost inaugurată oficial în seara zilei de 21 decembrie 1914, cu piesa „Lorica noastră” a Naționalului bucureștean. De asemeni elevii liceelor din localitate au prezentat un program artistic coruri, cântece, dansuri populare și un tablou alegoric pe tema „Sărmanul Dionis”. Pe scena acestui teatru au apărut figuri de seamă ale vieții artistice și culturale românești. Aici a răsunat ultima oară în orașul său natal, cu ocazia „Congresului Ligii Culurale” a răsunat vocea marelui savant Nicolae Iorga, care a ținut conferință despre „Cum trebuie înțeles Eminescu” în care l-a cam combătut pe Călinescu. La 8 aprilie 1944, frumoasa clădire a Teatrului „Eminescu” este parțial distrusă de un bombardament, după care este radical transformată între 1956-1958, când se reconstruiește, astfel încât vechea compoziție nu mai poate fi identificată. În septembrie 1958, se inaugurează noul Teatru „Mihai Eminescu”. Prima stagiune artistică se deschide la 16 octombrie 1958 cu premiera piesei „Mielul turbat” de Aurel Baranga în regia lui Paul Sireteanu și scenografia lui Constantin Piuliță. De atunci Teatrul „Mihai Eminescu” a atras atenția și considerația întregii mișcări teatrale românești, aici prezentându-se în premieră absolută operele lui Nicolae Iorga, Mihail Sorbul, Eugen Lovinescu, Vasile Voiculescu, etc. Aici a văzut lumina rampei opera dramatică a „Luceafărului”, patronul teatrului și al întregii spiritualități românești.

Ziua Europei este o sărbătoare anuală a păcii și unității în Europa. Liderii statelor europene au stabilit ca această sărbătoare să aibă loc pe data de 9 mai - în amintirea Declarației Schuman. Prin această declarație, Robert Schuman a propus unirea industriilor de oțel ale unor state vest-europene, ducând la crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, viitoarea Uniune Europeană. S-a apreciat că acest eveniment este un moment fundamental în istoria Europei.

Eclipsa 11 august 1999 - România

La 11 august 1999 a avut loc ultima eclipsă totală de Soare vizibilă în România. Momentul în care discul lunii a acoperit în întregime discul soarelui s-a petrecut la ora 14 şi 7 minute, iar timp de două minute şi 23 de secunde a fost întuneric total. Eclipsa de soare a fost vizibilă în Europa pe o diagonală lată de aproape 100 de kilometri ce a pornit din nord-vestul continentului până în sud-estul acestuia, traversând Anglia, Franţa, Germania, Ungaria, ţările din fosta Iugoslavie, România, Bulgaria şi Turcia. Fenomenul începuse în nordul Atlanticului, la răsăritul soarelui, la 700 kilometri est de New York, traversând apoi oceanul până în sud-vestul Canalului Mânecii. Fenomenul s-a încheiat după ce fâşia mai traversase zone din Siria, Irak, Iran, Pakistan şi India. Traiectoria umbrei lunii a părăsit Pământul în Golful Bengal, la apusul soarelui. România a fost punctul de maximă vizibilitate a eclipsei în Europa, mai ales că la noi în ţară a fost cea mai largă bandă de totalitate, 112 kilometri. Bucureştiul a fost singura capitală europeană situată pe linia centrală a benzii de totalitate şi s-a aflat în zona de maximum la ora 14 și 7 minute.

Pentru vizualizarea mai bună a fenomenului, s-au comercializat ochelari speciali, din carton. În ţară, emulaţia a fost ca şi eclipsa, totală. Banca Naţională chiar a emis monede şi bancnote care au marcat momentul, iar oamenii şi-au luat zile libere şi s-au dus în zonele despre care s-a spus că eclipsa va putea fi văzută perfect. Cele mai bune puncte de observaţie au fost cele turistice: Munţii Parâng şi Retezat, Valea Oltului, la Mangalia, Bucureşti, Arad şi Timişoara. De altfel, pe teritoriul României s-a produs cea mai mare acoperire a Soarelui, de 103%, umbra Lunii acoperind astfel o zonă puţin mai mare decât discul solar. Tot la noi în ţară s-a înregistrat şi cea mai mare înălţime a Soarelui în timpul eclipsei, 59 de grade. Aşadar, condiţiile au fost excelente. Eclipsa totală din 1999 a fost una dintre cele mai scurte din istorie, soarele fiind acoperit de lună timp de două minute şi 23 de secunde. Teoretic, durata maximă a unei eclipse de soare poate să fie de 7 minute şi 32 de secunde, neatinsă vreodată. Cea mai lungă eclipsă de până acum s-a înregistrat în anul 363, la 27 iunie, şi a ţinut 7 minute şi 24 de secunde. Pe baza calculelor, astronomii spun că la 16 lulie 2186 se va înregistra cea mai întinsă eclipsă totală din istorie, 7 minute şi 29 de secunde. Astronomii au calculat că următoare eclipsă totală de soare ce va putea fi urmărită din ţara noastră se va petrece peste 224 ani, la 6 mai 2236.

Banca Națională a României a onorat cum se cuvine acest important și rar eveniment astronomic, prin emiterea unei monede de 500 lei și a bancnotei de 2000 lei pe suport polimer, fiind prima bancnotă europeană emisă pe acest suport.

Crăciun Fericit! - 2001

Crăciunul sau Nașterea Domnului este o sărbătoare creștină celebrată la data de 25 decembrie în calendarul gregorian sau la data de 7 ianurie în calendarul iulian. În anumite țări, unde creștinii sunt majoritari, Crăciunul este sărbătoare legală, iar serbarea se prelungește și în ziua următoare.

Crăciun Fericit! - România 2004

De la debutul secolului al XX-lea, Crăciunul devine și o sărbătoare laică, celebrată atât de către creștini cât și de către cei necreștini, centrul de greutate al celebrării deplasându-se de la participarea în biserică la rit spre aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, „darurilor de la Moș Crăciun”.

Moș Crăciun este versiunea mai nouă a Sfântului Nicolae (în engleză: Santa Claus) care și-a făcut apariția în secolul I. Pe atunci el era imbracat in verde. El împarte cadouri tuturor copiilor în noaptea de Crăciun (24 spre 25 decembrie). Conform unei legende, tradiția cadourilor în noaptea de 24 decembrie spre 25 decembrie ar proveni de la Martin Luther care ar fi propagat din anul 1535 aceasta datină numită Christkindl ca o alternativă a obiceiului catolic Nikolaustag de pe 6 decembrie. Multă vreme în familiile catolice a fost menținută mai departe tradiția cadourilor de Nikolaus. Scopul lui Martin Luther ar fi fost să trezească interesul copiilor pentru Cristos și să-i îndepărteze astfel de datina catolică a cadourilor de Nikolaus, ea fiind un mod de venerație a catolicilor pentru sfinți, lucru interzis protestanților.

Conform unei alte legende, Luther ar fi fost profund impresionat de cerul înstelat, lucru pe care nu l-a putut reproduce în cuvinte pentru familia sa, așa că a tăiat un brad, l-a pus în casă și a pus lumânări în el și le-a aprins. Conform legendei, aceasta ar fi originea bradului de crăciun.

Insignă - Campionatul R.P.R. - Locul II (canotaj)

(Republica Populară Română)

Istoria canotajului romanesc a inceput in secolul XIX, in anul 1864 cand un grup de tineri studenti din Timisoara, intorsi din strainatate de la studii au infiintat pentru placerea lor, "Societatea de luntrisoare". In anul 1925 se infiinteaza la Arad, Comisia de Sporturi Nautice din Romania. Aceasta depune, in anul 1927, cererea de afiliere la Federatia Internationala de Canotaj. Congresul din 19 august 1927 aproba afilierea Federatiei Societatilor Sportive din Romania ca membru extraordinar al FISA. Prima participare romaneasca la o competitie oficiala internationala este semnalata in anul 1932 la Campionatul European de la Belgrad, ca apoi in 1933 la Campionatul European de la Budapesta, Romania a fost prezenta prima data la Jocurile Olimpice de la Helsinki 1952. Sus am postat logo-ul Federaţiei române de canotaj.

Caiacul este o ambarcațiune de sport pentru o persoană sau mai multe, ascuțită la ambele capete, cu suprafața de alunecare netedă sau în clinuri. Sportivii stau pe fund în ambarcațiune, pe care o propulsează cu una sau două padele (vâsle).

Canoea este o ambarcațiune sportivă ușoară, fără cârmă, cu prora și pupa ascuțite și înălțate, condusă cu ajutorul pagaielor. În canoe pot fi unul sau mai mulți sportivi stând în genunchi. Disciplina sportivă care cumulează cele două sporturi se numește caiac-canoe.

____________ooOoo____________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ

ÎN LIMBA MAGHIARĂ