Epaminonda's Blog.....: SAVIGLIANO

Mai jos am postat și alte fotografii cu monumente de cultură

și arhitectură din localitatea italiană SAVIGLIANO, provincia

CUNEO, regiunea PIEMONT și două insigne locale.

Piața Santa Rosa

Castelul mănăstirii

Biserica San Pietro

Biserica San Pietro și Școala industrială

Gara

Arhitectură locală

Trimiteri poștale ilustrate

Set 2 insigne locale

***

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

IMMANUEL KANT (1724 - 1804)

filozof german

Cel mai bun mijloc de a înțelege este de a face.
Nu te plânge că ești strivit, dacă te-ai făcut vierme!
Nu se poate învăța filozofia, se poate învăța doar să filozofezi.

__________xxx__________

O INSIGNĂ, O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL NEAMȚ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Ștefan cel Mare - Voievodul Moldovei 1497 - 1938

Carol al II-lea - Regele românilor

Sfânta Mănăstire Neamț - recunoscătoare

Ștefan al III - lea, supranumit Ștefan cel Mare a fost un domnitor al Moldovei, care s-a născut în anul 1433 la Borzeşti şi a decedat la 2 iulie 1504 la Suceava. Alexandru cel Bun a avut mai mulţi fii şi nepoţi, iarŞtefan cel Mare este nepot de fiu al lui Alexandru cel Bun. Însă, după obiceiul ca marii boieri să aleagă succesorul la tron între fiii şi nepoţii fostului voievod, a fost uns Ştefan domn, punându-se capăt unei perioade de lupte interne. Iar Ştefan cel Mare nu era nici măcar fiu legitim, ci, cum se spunea, fiu din flori, fiu nelegitim, şi prin urmare i-afost mai greu să acceadă la tron. Totuşi avea calităţi excepţionale, nu numai de vitejie, dar şi de chibzuinţă şi de organizare, şi, spre fericirea Moldovei, în general a românimii, a avut o domnie lungă de 47 de ani. Este cea mai lungă domnie înainte de cea a regelui Carol I în veacurile noastre. Se urcă pe tron în 1457, deci la un an după Vlad Ţepeş în Muntenia, şi domneşte până în 1504. Moşteneşte o ţară în plină organizare, dar care din punct de vedere economic începea să se dezvolte mai cu seamă datorită împrejurării că reprezenta o regiune de tranzit între Europa centrală, Polonia şi porturile de la Marea Neagră. Iar faptul că Moldova avea două porturi importante, Chilia şi Cetatea Albă, îi aducea o substanţială sursă de venituri, prin vămi. Chilia - după cum am spus - fusese a domnilor munteni, în înţelegere cu regii unguri. Ştefan cel Mare e cel care o cucereşte de la munteni, atrăgându-şi prin aceasta duşmănia lui Matei Corvin. Ştefan cel Mare este, pentru mica lui ţară, un voievod bogat prin vămile pe care le ia de pe urma comerţului internaţional. Vom vedea şi tragedia care va decurge din pierderea, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, a acestor două cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă. Se tot spune că Ştefan cel Mare s-a bătut mereu cu turcii. Nu e chiar adevărat. S-a bătut împotriva tuturor celor care voiau să-i ştirbească relativa independenţă. Astfel s-a bătut şi cu Matei Corvin care, supărat că Ştefan luase Chilia de la munteni şi unguri, a venit să-l silească să redevină vasal al regelui Ungariei, îl bate pe Matei Corvin la Baia, şi-l sileşte să treacă îndărăt Carpaţii. Mai târziu va avea să lupte şi împotriva polonezilor. Dar, bineînţeles, ce a rămas mai viu în memoria populară au fost luptele sale cu turcii, în special în 1475, când Moldova este invadată de o mare armată otomană condusă de Soliman paşa, cel mai mare general al turcilor. Nu uitaţi că suntem sub domnia lui Mahomed (sau, în turcă, Mehmet) al II-lea care a cucerit Constantinopolul, deci momentul de maximă putere pe care o atinge Imperiul Otoman. Iar mica armată a lui Ştefan cel Mare învinge armata turcă la Vaslui. Faima lui Ştefan trece peste graniţe; cronicarul polonez Dlugosz spune că este cel mai mare domnitor din toată Europa, iar Papa îl proclamă „Athleta Christi”, adică „Atletul lui Cristos”. Din păcate, turcii, furioşi din pricina acestei înfrângeri, revin după un an cu însuşi Mehmet al II-lea în fruntea lor. În plus, îi îndeamnă pe tătarii din Crimeea şi din actuala Ucraină să atace Moldova de la răsărit. De data asta, pentru a se putea apăra împotriva năvalei tătarilor, mai toţi răzeşii din actuala Basarabie părăsesc armata lui Ştefan cel Mare pentru a se duce să-şi apere vetrele. Ştefan cel Mare rămâne cu mica lui armată formată aproape numai din boieri, slujitorii lui, şi din câteva cete din oraşe. Este învins la Războieni, în 1476. Totuşi, se retrage mai la nord, iar Mehmet al II-lea nu reuşeşte să cucerească cele două puternice cetăţi, din care mai puteţi vedea şi astăzi ruine, la Suceava şi la Cetatea Neamţului. După ce a pârjolit ţara, pentru ca turcii să nu se mai poată aproviziona, Ştefan cel Mare rămâne voievod al Moldovei, iar Mehmet al II-lea se retrage. După această aventură — ca să zic aşa —, Ştefan cel Mare îşi dă seama că trebuie să se înţeleagă cu turcii, dar, din păcate, lucrurile se înrăutăţesc, căci câţiva ani mai târziu, în 1484, o nouă campanie a lui Baiazid al II-lea are drept scop, de data aceasta, cucerirea celor două porturi despre care am vorbit, Chilia şi Cetatea Albă. Şi cele două cetăţi cad, probabil printr-o trădare a genovezilor care erau înăuntru şi care şi-au dat seama că nu se mai putea lupta împotriva Imperiului Otoman, nefiind suficient de bine ocrotiţi de un mic voievod creştin. Pierderea, prin trădare, a Chiliei şi a Cetăţii Albe a reprezentat o catastrofă pentru dezvoltarea ulterioară a Moldovei. Au început să sărăcească oraşele mari, şi Moldova nu s-a mai putut dezvolta cum s-a dezvoltat Transilvania, cu cetăţi, cu târgoveţi bogaţi, cu comerţ de tranzit etc. Anul 1484 reprezintă un moment, economic şi politic, crucial pentru dezvoltarea ţărilor române. Ştefan cel Mare rămâne pe tron până la bătrâneţe. Se mai bate cu regele Poloniei, iar legenda Dumbrăvii Roşii povesteşte că, în urma luptelor, au murit atâţia polonezi din şleahtă, încât se făcuse câmpia roşie, şi prizonierii au fost puşi să are trăgând ei înşişi plugurile. Aceste întâmplări se pare că sunt adevărate. Deci chiar pe vremea lui Ştefan cel Mare, domnul şi dregătorii din sfatul lui îşi spun că nu sunt ajutaţi cu adevărat de regii creştini, turcul e departe, promite ocrotire împotriva altor duşmani, nu vine să construiască moschei la noi în ţară, ne lasă să fim autonomi, adică să avem regimul nostru, cu boierimea noastră, cu bisericile noastre — şi-atunci ne înţelegem cu turcul, plătindu-i doar un tribut pe an. La început acest tribut a fost uşor, şi în Muntenia şi în Moldova, dar foarte curând tributul a crescut, pe măsură ce turcii, opriţi în fructuoasele lor cuceriri, au avut mai mare nevoie de bani. Aici începe nenorocirea celor două principate. Prima jumătate a veacului al XVI-lea este într-adevăr perioada când Imperiul Otoman îşi atinge, cu o repeziciune uimitoare, întinderea maximă: în anii 1516-l517 otomanii au cucerit Siria şi Egiptul, apoi Arabia, iar sub Soliman zis Magnificul (1520-l566) turcii cuceriseră Ungaria, şi în Africa ajung până la graniţa Marocului. Cu vremea însă, aceste cuceriri, exploatate cu nemiluita, nu mai sunt „rentabile”, ci se transformă într-o povară. De aceea ţările române, cu pământul lor rodnic, cu mari turme de oi şi cirezi de bovine, au devenit indispensabile vistieriei împărăţiei, şi mai cu seamă aprovizionării capitalei Constantinopol. Ştefan cel Mare se zice că a clădit o biserică în fiecare an sau după fiecare izbândă, astfel încât s-au numărat 47 de biserici clădite de el. Între frumoasele mânăstiri din Bucovina câteva sunt ctitoria lui, însă majoritatea zugrăvelilor, picturilor exterioare aparţin unei epoci imediat următoare, când pe tronul Moldovei se află un fiu al său, Petru Rareş.(Sursa - Net - Horia Dumitru Oprea)

Carol al II-lea, Rege al României, Principe de Hohenzollern -Sigmaringen (născut 15 octombrie 1893 şi decedat la 4 aprilie 1953) a fost rege al României între 8 iunie 1930 şi 6 septembrie 1940, când a trecut prerogativele sale regale în favoarea fiului său Mihai. Cunoscut şi sub numele de Carol Caraiman, nume ales de tatăl său Ferdinand şi folosit de Carol după ce a fost dezmoştenit şi radiat din Casa Regală a României (între 1925 şi 1930) în urma renunţării lui Carol la calitatea de Prinţ Moştenitor. Carol este fiul cel mare al regelui Ferdinand al României şi al soţiei sale - regina Maria.

Mănăstirea Neamţ este situată în satul Mănăstirea Neamţ, comuna Vânători, judeţul Neamţ. Este cel mai mare şi mai vechi aşezământ monahal din Moldova. Mănăstirea este atestată documentar din anul 1407, însă rădăcinile în timp ale activităţii monahale se întind până în veacul al XII-lea. Ctitorirea mănăstirii îi este atribuită voievodului Petru I Muşat (1375 - 1391), care a construit prima biserică din piatră, astăzi dispărută, însă, pe amplasamentul mănăstirii, existase o bisericuţă mai veche din lemn, numită Biserica Albă, construită de monahi cu un secol înainte. Biserica actuală din incinta mănăstirii a fost ctitorită de voievodul Ştefan cel Mare la sfârşitul secolului al XV-lea şi are hramul Înălţarea domnului. În incinta mănăstirii se află două biserici, două paraclise, turnul-clopotniţă cu 11 clopote, Seminarul teologic "Veniamin Costache", precum şi un muzeu cu o colecţie de artă bisericească şi sala tiparului. Specific este Agiazmatarul circular din faţa mănăstirii, unde se face sfinţirea apei la hram. În biserică se află o icoană a Maicii Domnului pictată în anul 665 în Israel, făcătoare de minuni. Aşezământul are cea mai mare şi mai veche bibliotecă mănăstirească (18000 volume) şi a avut o contribuţie deosebită la dezvoltarea culturii şi artei româneşti medievale.

Insigna - Bicaz (Lacul de acumulare)

Bicaz este un oraș în județul Neamț, Moldova, România, care are o populație de aproximativ 6500 de locuitori. În afara localității de reședință, el mai cuprinde localitățile Capșa, Dodeni, Izvorul Muntelui, Izvorul Alb, Potoci și Secu. Orașul se situează în vestul județului, la poalele Munților Ceahlău, pe malurile Bistriței, acolo unde se află barajul ce formează lacul Izvorul Muntelui. Bicazul este străbătut de șoseaua națională DN 15 (Piatra Neamț - Toplița). La Bicaz, din acest drum se ramifică șoseaua națională DN 12C, care urcă pe valea râului Bicaz, trece prin cheile Bicazului și duce la Gheorghieni. Prima atestare documenatră a localității Bicaz parvine din data de 10 ianuarie 1625. Sus am postat stema actuală și o poză a Primăriei orașului Bicaz.

Lacul Izvorul Muntelui (cunoscut și sub denumirea de Lacul Bicaz), este un lac de acumulare aflat pe cursul mijlociu al râului Bistrița, la 4 km în amonte față de orașul Bicaz. Lacul are următorii parametrii tehnici; volum maxim – 1230 kilometri cubi, suprafața maximă – 32,6 kilometri pătrați, lungimea maximă – 35 kilometri, lățimea maxima – 2 kilometri, lungimea maximă a țărmului – 71 kilometri și adâncimea maxima – 97 metri.Lacul s-a format în spatele unui baraj de greutate construit din beton, ce unește Muntele Gicovanu cu Obcina Horștei. Barajul a fost construit construit între anii 1950 – 1960, are o înălțime de 127 metri, o lungime de 435 metri la coronament și o lățime maximă la bază de 119 metri. În structura barajului sunt incluse 30 de blocuri (ploturi) separate prin rosturi etanșate amonte cu pene de beton armat și tole de cupru, barajul fiind străbătut de galerii, puțuri de aerisire și nișe de vizitare. Prin construcție au fost prevăzute încăperi ce adăpostesc instalații de acționare și comandă, echipamente de urmărire, monitorizare seismică și comportare a fiecărui element. La partea superioară se găsesc patru descarcători frontali cu amplasare în zona centrală (blocurile 15,16,17,18) și patru goliri de fund echipate cu vane ochelari (de diametru 2,5 m) montate în aceleași blocuri. Apa lacului de acumulare Izvorul Muntelui pune în funcțiune hidrocentrala “Dimitrie Leonida”, care se află în aval de baraj la 15 kilometri de acesta, în satul Stejarul din comuna Pângărați.

Insigna - Întreprinderea mecanică Roman

"Umaro" 60 de ani * 1916 - 1976

Umaro Roman este o companie producătoare de echipamente industriale. Umaro Roman produce, printre altele, strunguri carusel, mese rotative, piese de schimb și mașini de prelucrare a lemnului. Acționarul majoritar al companiei este societatea TCE 3 Brazi. Compania a fost înființată în anul 1991, prin divizarea Întreprinderii Mecanice Roman, care avea 70 de ani de activitate în domeniul producerii de mașini unelte. În anul 2001, omul de afaceri Culiță Tărâță, deputat PDSR la acea vreme, a achiziționat compania Umaro pentru suma de 16,6 miliarde de lei vechi. Sus am postat o fotografie cu sediul central al Umaro - Roman.

Roman este un municipiu din județul Neamț, Moldova, România, situat în partea în partea centrală a podișului Moldovei, la confluența râurilor Siret și Moldova. Dacă la recensământul din anul 1992, orașul avea o populație de 80328 de locuitori, în anul 2011 aceasta a coborât până la 50713, importantul spor negativ datorându-se migrației interne și celei externe. Primele mențiuni referitoare la această localitate le găsim în Letopisețul Novgorodului, datat în jurul anului 1387 si in cronica lui Nestor. Primul document intern este un hrisov de danie din data de 30 martie 1392. e apreciază că numele orașului a fost preluat de la Roman I Mușat, considerat întemeietorul orașului. Romanul a fost de-a lungul istoriei sale unul din cele mai importante centre urbane ale Moldovei, fiind un oraș cosmopolit datoritǎ prezenței mai multor grupuri etnice, cuprinzând, pe langă comunitatea româneasca, comunități importante de armeni, evrei și o importantă comunitate catolică. Roman I i-a eliberat pe evrei de serviciul militar în schimbul unui impozit. Distrus în mare parte în 1467, în timpul campaniei lui Matei Corvin în Moldova, a fost refăcut de Ștefan cel Mare. Importanța Romanului medieval este arătată de prezența în oraș a unei arhiepiscopii, care a avut și rol de mitropolie a Romanului și a Țării de Jos a Moldovei. Neavând documente certe care să ateste cu precizie data întemeierii arhiepiscopiei, istoricii consideră că aceasta a fost cel mai probabil înființată în perioada 1408 – 1413, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, cel care este considerat organizatorul ierarhiei bisericești din Moldova. În anul 1950, Romanul a căpătat statut de oraș regional și a devenit reședință a raionului Roman din regiunea Bacău (între 1952-1956, din Regiunea Iași). Reforma administrativă a lui Nicolae Ceaușescu din anul 1968 nu a reînființat județul Roman, orașul primind statut de municipiu și trecând la județul Neamț. Sus am postat stema actuală și o poză a Liceului Roman vodă din orașul nemțean Roman.

Insigna - Liceul Petru Rareș - Piatra Neamț * 1869 - 1969

Școala se đeschide la data de 27 noiembrie 1869, având ca profesori pe Ion Negre (partea ştiinţifică) şi pe Calistrat Hogaş (partea literară), conducerea fiindu-i încredinţată acestuia din urmă. Profilul acestei şcoli fiind atât clasic (1869-1878), cât şi real (1878-1897). După mai multe dispute în ceea ce priveşte numele, se hotărăşte ca şcoala să fie numită „Gimnaziul Piatra“, ca mai apoi, în 1893, să fie numit „Petru Rareş“,titlul menţinându-se chiar şi după transformarea sa în liceu. Pe parcursul anilor, titulatura i s-a modificat în mai multe rânduri: „Liceul de Băieţi nr.1 Piatra-Neamţ“, „Şcoala Medie de Băieţi nr.1 Piatra-Neamţ“, „Şcoala Medie Mixtă nr.1 Piatra-Neamţ“, „Şcoala Medie nr.1 Piatra-Neamţ“, „Liceul Petru Rareş“ si în cele din urmă „Colegiul Naţional Petru Rareş Piatra-Neamţ“. Găsirea unui local propriu pentru gimnaziu a constituit una din problemele majore. De la înfiinţare şi până în 1877, şcoala a funcţionat în case boiereşti închiriate, după care s-a mutat în fostul local al Primăriei, situat în centrul oraşului, pe locul unde astăzi se află Teatrul Tineretului; această mutare este urmată de transformarea gimnaziului clasic în gimnaziu real. În 1887 încep lucrările de construcţie pentru actualul sediu al „Gimnaziului Real“ din Piatra, pe fostul amplasament al Curţii Domneşti, iar în 1892 au loc manifestările de inaugurare. Noul sediu al „Gimnaziului Real“, după Ion Negre „un adevărat palat“ dispune de o monumentalitate şi o sobrietate ce impresionează şi acum, iar în serile de iarnă,când îi sunt luminate ferestrele, pare un impunător castel medieval, străjuit de brazii semeţi, încărcaţi de zăpadă. Sus am postat logo-ul și o fotografie actuală cu Colegiul național "Petru Rareș" din Piatra Neamț.

În rândul domnilor moldoveni din veacul al XVI-lea, istoria a aşezat la loc de mare cinste pe voievodul Petru Rareş, fiul nelegitim al lui Ştefan cel Mare. Anul naşterii lui Petru Rareş nu este cunoscut. Când a ajuns domn al Moldovei (20 ianuarie 1527), avea cam 40 de ani; era căsătorit cu o Marie, dintr-o familie încă necunoscută, cu care avea un fiu Bogdan şi o fiică Cneajna. Dintr-o căsătorie anterioară mai avea încă două fete – Ana şi Maria. În aprilie 1530 domnul s-a căsătorit iarăşi şi şi-a adus în Moldova o nouă doamnă, pe Elena-Ecaterina Brankovici, fiica despotului sârb Iovan Brankovici (mort în 1502). Noua soţie a lui Petru avea o cultură înaltă pentru acele timpuri. Cu Elena Petru a avut mai mulţi copii: Iliaş, Ştefan, Constantin şi Ruxanda. În plan intern, Petru Rareş, ca şi Ştefan cel Mare, a promovat o politică ce urmărea consolidarea autorităţii centrale, îngrădirea puterii marilor boieri, întărirea ţării. Pe plan extern, Petru Rareş a desfăşurat o largă activitate diplomatică, urmărind, pe lângă lupta împotriva Imperiului Otoman, ridicarea ţării ca factor important pe arena internaţională. Personalitatea voievodului moldovean s-a manifestat din plin în domeniul artelor, pe care le-a sprijinit cu mare osârdie. Petru Rareş a dispus înălţarea noului edificiu al Probotei – necropola domnească. A reclădit Moldoviţa şi Bistriţa lui Alexandru cel Bun, a refăcut biserica mănăstirii Căpriana, a construit sau reconstruit numeroase monumente la Baia, Roman, Râşca, Suceava, Hârlău, Târgul Frumos. Urmărind exemplul soţului ei, Elena Rareş, doamna ţării, a îmbogăţit şi ea arhitectura moldovenească cu frumoase edificii ridicate la Suceava şi Botoşani. Pornind de la experienţe mai vechi, pictorii epocii lui Petru Rareş au executat minunate picturi exterioare, vestite în toată lumea. Dintre ele se păstrează parţial sau pe suprafeţe mari frescele de la Probota, Sf. Gheorghe – Suceava, Humor, Baia, Moldoviţa, Bălineşti, Sf. Dumitru – Suceava, Coşula, Arbore, Voroneţ – ultima de la 1547. Fenomen unic în arta universală, pictura exterioară moldovenească este purtătoare nu numai de virtuţi artistice de maximă valoare ci şi de idei cu caracter patriotic, îndemnul la luptă pentru înlăturarea suveranităţii otomane fiind cel mai important. Slăbit de boli, Petru Rareş a murit la 3 septembrie 1546 şi a fost înmormântat la Probota, în partea de nord a gropniţei din naos, ctitoria sa. Caracterizând personalitatea acestui vrednic voievod, cronicarul Grigore Ureche scria: “Cu adevărat era ficior lui Ştefan Vodă cel Bun, că întru totul simăna cu tătâne-său, că la războaie îi mergea cu noroc, că tot izbândea, lucruri bune făcea, ţara şi moşia sa ca un păstor bun o ocrotea, judecată pre dreptate făcea. Altmintrilea de stat era om cuvios şi la toate lucrurile îndrăzneţu şi la cuvântu gata, de-l cunoştea toţi că iaste harnic să domnească ţara”.

Placheta - Piatra Neamț - 600

Piatra Neamț (în germană Kreuzburg an der Bistritz, în trecut, Piatra) este municipiul de reședință a județului Neamț, Moldova, România. Situat pe valea Bistriței, în nord-estul României, orașul avea la nivelul anului 2011 o populație de 85055 de locuitori. Primele mențiuni scrise despre Piatra Neamț se întâlnesc în Cronica rusească (cca.1387-1392) sub numele de Kamena (Piatra) - în Lista orașelor valahe de la Dunare. Orașul primește statutul de târg domnesc doar în anul 1453. Cu timpul, târgul Piatra capătă o mai mare importanță, aceasta și datorită constituirii aici (estimată a fi între 1468 - 1475) a unei Curți Domnești. Sus am postat stema actuală a municipiului Piatra Neamț și mai jos câteva frumoase monumente de cultură și arhitectură ale orașului, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Turnul lui Ștefan

Curtea domnească

Muzeul etnografic

Muzeul de artă

Muzeul Cucuteni

Muzeul de istorie

Muzeul de arheologie

Spitalul județean

Cetatea Petrodava

Casa Mareșal Prezan sau Spitalul armatei - Roman

În prezent Liceul Roman-vodă

Telegondola

Vedere generală

Peste vale

Trimitere poștală ilustrată

Județul Neamț este situat în provincia istorică românească Moldova, România, la limita dintre Carpații Orientali și Podișul Moldovei. Este cunoscut mai ales pentru frumusețea Masivului Ceahlău și a peisajului în general. Suprafața județului este de 5890 kilometri pătrați iar populația sa numără aproximativ 453000 de locuitori. Principalele cursuri de apă sunt: Siret, Bistrița, Bistricioara, Bicaz, Cracău și Tarcău, iar principalele lacuri sunt: Izvoru Muntelui, Pângărați, Vaduri și Bâtca Doamnei (lacuri de interes hidroenergetic). Ca unități administrative județul Neamț este compus din 2 municipii – Piatra Neamț și Roman, 3 orașe – Târgu Neamț, Bicaz și Roznov precum și 78 de comune. Sus am postat stema actuală și harta județului Neamț iar mai jos câteva frumoase locuri de vizitat în acest județ.