Epaminonda's Blog.....: MILANO

Mai jos am postat și alte fotografii din orașul italian

MILANO, regiunea LOMBARDIA, - câteva monumente

inconfundabile de arhitectură, câteva trimiteri poștale ilustrate,

o acțiune, un jeton, o monedă, două insigne și câteva medalii locale.

Bursa

Castelul SFORZA

Domul

Gara centrală

Palatul regal

Pinacoteca di Brera

Teatrul Scala

Hotelul ARMANI

Hotelul MILANO

Trimiteri poștale ilustrate

Acțiune milaneză

Medalie locală - Expoziția națională 1881

Medalie locală - Expoziția internațională 1936

Medalie locală - Trienale Milano

Jeton local

Moneda 1 unitate 2013 - Expo Milano 2015

Unitate în diversitate

Energie pentru viață - Alimentația planetei

Insignă sportivă de fan fotbal - AC Milan 1899

Insignă sportivă de fan fotbal - Internazionale Milano 1908

***

CULTURA BUZOIANĂ

ÎN DOLIU

În ziua de 27 iunie 2014, la numai 64 de ani, s-a stins din viață cel care a fost ziaristul și scriitorul buzoian Aurel Ganea. Răpus de grave afecțiuni neorologice și-a găsit sfârșitul pe un pat de spital din București. Aurel Ganea s-a născut în data de 9 februarie 1950 în localitatea Piatra Albă, comuna Odăile, din județul Buzău. A urmat cursurile elementare în localitatea Pârscov , cele gimnaziale la Pătârlagele, iar cele liceale la vestitul liceu buzoian Bogdan Petriceic Hașdeu. Aici se consemnează debutul său literar în revista “Muncă și talent”. În anul 1974 a absolvit Facultatea de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic Iaşi. Aici a fost redactorul paginii literare a revistei studenţeşti "Viaţa Politehnicii". A cochetat și cu jurnalismul, fiind fondator, redactor şi secretar de redacție al săptămânalul "Focuri vii" - săptămânal independent al tineretului buzoian, prima publicaţie privată buzoiană, de după anul 1989. În ultima perioadă a fost coordonator şi redactor unic al publicaţiei Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură - Buzău, “Mesager comercial”. Posesor al unui bagaj impresionant de informaţii în domeniul teoriilor economice, a fost un fin observator şi analist al pieţei libere, unde se derulau evenimente pentru mulţi dintre noi surprinzătoare şi greu de înţeles, dar pe care practicianul Aurel Ganea le prezenta, în termeni analitici comuni, cu lejeritate. Preocupările literare l-au consacrat în loja de onoare a criticilor buzoieni, observaţiile sale, chiar dacă, de multe ori dure, având rol un determinant în orientarea carierelor multora dintre scriitorii locali. A fost un colaborator permanent al publicaţiilor locale; "Renaşterea buzoiană", "Renaşterea culturală" și "Origini". În anul 1994 la vizitat pe Emil Cioran, în Franța, purtând o interesantă discuție despre viitorul României. La Castelul englez Leeds s-a întreținut cu prințesa inimilor “Lady D – Diana” despre Dracula și specificitatea românească. A avut planuri mărețe, a citit mult, dar a publicat un singur volum de proză "Artizania".

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

______________xxx______________

CÂTEVA INSIGNE ȘI

MEDALII ROMÂNEȘTI

DIN JUDEȚUL BACĂU

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Set 2 insigne - F.C.H. (Fabrica de celuloză și hârtie)

LETEA Bacău 1881 - 1981

Letea Bacău este o companie producătoare de hârtie pentru ziar din România. Letea este singurul producător de hârtie de acest tip din România și cel mai important din sud estul Europei. Capacitatea de producție anuală este de circa 80000 de tone. Această fabrică s-a inaugurat în anul 1881. În prezent Fabrica de hârtie "Letea" Bacău este într-o situație financiară foarte precară. Sus am postat un panou publicitar Letea Bacău din timpul regimului comunist,

Vasile Alecsandri - Centenar UNESCO

Bacău 1821 - 1890 Mircești

Vasile Alecsandri (născut la data de 21iulie 1821 în Bacău şi decedat la data de 22 august 1890 în localitatea Mirceşti, judeţul Iaşi) a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician român, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc şi a literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei şi apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea. Vasile Alecsandri a fost fiul medelnicerului Vasile Alecsandri şi al Elenei Cozoni. După unii cercetători, anul naşterii ar putea fi 1821, 1819 sau chiar 1818. Şi locul naşterii sale este incert, deoarece naşterea s-a petrecut în timpul refugiului familiei Alecsandri în munţi din calea armatei lui Alexandru Ipsilanti. Se consideră că s-a născut undeva pe raza judeţului Bacău. Şi-a petrecut copilăria la Iaşi şi Mirceşti unde tatăl său avea o moşie şi unde a revenit pe întreaga durată a vieţii sale să-şi găsească liniştea. Între anii 1828 şi 1834 s-a deschis la Iaşi pensionul lui Victor Cuenim. Spătarul Alecsandri l-a înscris pe fiul său la pensionul francez, unde a studiat alături de Kogălniceanu şi Matei Millo, actorul de care l-a legat o mare prietenie şi admiraţie şi pentru care a scris Chiriţele şi o mare parte din cânticelele comice. Vasile Alecsandri a fost unul dintre fruntaşii Revoluţiei de la 1848. Mişcarea revoluţionară din Moldova a avut un caracter paşnic (fiind denumită în epocă „revolta poeţilor”). La 27 martie 1848, la o întrunire a tinerilor revoluţionari moldoveni care a avut loc la hotelul Petersburg din Iaşi, a fost adoptată o petiţie în 16 puncte adresată domnitorului Mihail Sturdza, petiţie redactată de catre Vasile Alecsandri. După înfrângerea mişcării paşoptiste Vasile Alecsandri este nevoit să plece în exil. În 1855 s-a îndrăgostit de Paulina Lucasievici, cu care a avut o fată, Maria, în noiembrie 1857. S-au căsătorit nouăsprezece ani mai târziu, pe 3 octombrie 1876. Din 1860 se stabileşte la Mirceşti unde rămâne până la sfârşitul vieţii, chiar dacă lungi perioade de timp a fost plecat din ţară în misiuni diplomatice. Vasile Alecsandri s-a stins din viaţă la 22 august 1890, după o lungă suferinţă, fiind înmormântat cu toate onorurile la conacul său de la Mirceşti.

Al XXIII-lea simpozion național de istorie și retrologie agrară

"Satul românesc în context european"

Bacău 23 - 25 august 2007

100 de ani de la Răscoala din 1907

Răscoala ţărănească din 1907 a început în localitatea Flămânzi, judeţul Botoşani şi s-a răspândit,în perioada următoare, în toată ţara. Principala cauză a fost nemulţumirea ţăranilor legată de inechitatea deţinerii pământurilor, aflat în mâinile a doar câtorva mari proprietari. Majoritatea marilor proprietari funciari preferau să locuiască în oraşe şi nu doreau să se ocupe direct de administraţia proprietăţilor lor. Prin urmare, închiriau domeniile lor unor intermediari (arendaşi), primind în schimb o sumă fixă (arendă). Arendaşii la rândul lor încercau să obţină profituri cât mai mari într-o perioadă cât mai scurtă de timp. În acea perioadă, ţăranii formau până la 80% din populaţia României, şi circa 60% aveau pământ foarte puţin sau nu aveau deloc, în timp ce latifundiarii aveau mai mult de jumătate din pământul arabil. S-a încercat în epocă, în anumite medii, să se dea o tentă antisemită răscoalei, prin afirmaţia că evreii ar fi fost de vină pentru asuprirea cruntă a ţăranilor. În realitate, puţini erau evreii care se ocupau cu arenda, iar în ţară erau şi mulţi arendaşi români. Dacă răscoala ar fi fost o mişcare antisemită, ea ar fi trebuit să se limiteze la nordul Moldovei, unde arendaşii evrei predominau. Ori, răscoala s-a extins în zone cu foarte puţini arendaşi evrei, printre care şi Oltenia, unde s-a atins chiar apogeul şi unde represiunea a fost deosebit de feroce. Adevărul este că răscoala a fost o mişcare socială, şi nicidecum una etnică, o mişcare pentru care proprietarii şi arendaşii, evrei dar şi români sunt în egală măsură răspunzători. Pe medalie este prezentată o reproducere după tabloul “1907” al pictorului Octav Băncilă (1872 - 1944).

1457 - Ștefan cel Mare și Sfânt - 1504

550 ani de la urcarea pe tronul Moldovei

Arhivele naționale Bacău - 2007

Ștefan al III- lea, supranumit Ștefan cel Mare a fost un domnitor al Moldovei, care s-a născut în anul 1433 la Borzeşti şi a decedat la 2 iulie 1504 la Suceava. Alexandru cel Bun a avut mai mulţi fii şi nepoţi, iarŞtefan cel Mare este nepot de fiu al lui Alexandru cel Bun. Însă, după obiceiul ca marii boieri să aleagă succesorul la tron între fiii şi nepoţii fostului voievod, a fost uns Ştefan domn, punându-se capăt unei perioade de lupte interne. Iar Ştefan cel Mare nu era nici măcar fiu legitim, ci, cum se spunea, fiu din flori, fiu nelegitim, şi prin urmare i-afost mai greu să acceadă la tron. Totuşi avea calităţi excepţionale, nu numai de vitejie, dar şi de chibzuinţă şi de organizare, şi, spre fericirea Moldovei, în general a românimii, a avut o domnie lungă de 47 de ani. Este cea mai lungă domnie înainte de cea a regelui Carol I în veacurile noastre. Se urcă pe tron în 1457, deci la un an după Vlad Ţepeş în Muntenia, şi domneşte până în 1504. Moşteneşte o ţară în plină organizare, dar care din punct de vedere economic începea să se dezvolte mai cu seamă datorită împrejurării că reprezenta o regiune de tranzit între Europa centrală, Polonia şi porturile de la Marea Neagră. Iar faptul că Moldova avea două porturi importante, Chilia şi Cetatea Albă, îi aducea o substanţială sursă de venituri, prin vămi. Chilia — după cum am spus — fusese a domnilor munteni, în înţelegere cu regii unguri. Ştefan cel Mare e cel care o cucereşte de la munteni, atrăgându-şi prin aceasta duşmănia lui Matei Corvin. Ştefan cel Mare este, pentru mica lui ţară, un voievod bogat prin vămile pe care le ia de pe urma comerţului internaţional. Vom vedea şi tragedia care va decurge din pierderea, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, a acestor două cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă. Se tot spune că Ştefan cel Mare s-a bătut mereu cu turcii. Nu e chiar adevărat. S-a bătut împotriva tuturor celor care voiau să-i ştirbească relativa independenţă. Astfel s-a bătut şi cu Matei Corvin care, supărat că Ştefan luase Chilia de la munteni şi unguri, a venit să-l silească să redevină vasal al regelui Ungariei, îl bate pe Matei Corvin la Baia, şi-l sileşte să treacă îndărăt Carpaţii. Mai târziu va avea să lupte şi împotriva polonezilor. Dar, bineînţeles, ce a rămas mai viu în memoria populară au fost luptele sale cu turcii, în special în 1475, când Moldova este invadată de o mare armată otomană condusă de Soliman paşa, cel mai mare general al turcilor. Nu uitaţi că suntem sub domnia lui Mahomed (sau, în turcă, Mehmet) al II-lea care a cucerit Constantinopolul, deci momentul de maximă putere pe care o atinge Imperiul Otoman. Iar mica armată a lui Ştefan cel Mare învinge armata turcă la Vaslui. Faima lui Ştefan trece peste graniţe; cronicarul polonez Dlugosz spune că este cel mai mare domnitor din toată Europa, iar Papa îl proclamă „Athleta Christi”, adică „Atletul lui Cristos”. Din păcate, turcii, furioşi din pricina acestei înfrângeri, revin după un an cu însuşi Mehmet al II-lea în fruntea lor. În plus, îi îndeamnă pe tătarii din Crimeea şi din actuala Ucraină să atace Moldova de la răsărit. De data asta, pentru a se putea apăra împotriva năvalei tătarilor, mai toţi răzeşii din actuala Basarabie părăsesc armata lui Ştefan cel Mare pentru a se duce să-şi apere vetrele. Ştefan cel Mare rămâne cu mica lui armată formată aproape numai din boieri, slujitorii lui, şi din câteva cete din oraşe. Este învins la Războieni, în 1476. Totuşi, se retrage mai la nord, iar Mehmet al II-lea nu reuşeşte să cucerească cele două puternice cetăţi, din care mai puteţi vedea şi astăzi ruine, la Suceava şi la Cetatea Neamţului. După ce a pârjolit ţara, pentru ca turcii să nu se mai poată aproviziona, Ştefan cel Mare rămâne voievod al Moldovei, iar Mehmet al II-lea se retrage. După această aventură — ca să zic aşa —, Ştefan cel Mare îşi dă seama că trebuie să se înţeleagă cu turcii, dar, din păcate, lucrurile se înrăutăţesc, căci câţiva ani mai târziu, în 1484, o nouă campanie a lui Baiazid al II-lea are drept scop, de data aceasta, cucerirea celor două porturi despre care am vorbit, Chilia şi Cetatea Albă. Şi cele două cetăţi cad, probabil printr-o trădare a genovezilor care erau înăuntru şi care şi-au dat seama că nu se mai putea lupta împotriva Imperiului Otoman, nefiind suficient de bine ocrotiţi de un mic voievod creştin. Pierderea, prin trădare, a Chiliei şi a Cetăţii Albe a reprezentat o catastrofă pentru dezvoltarea ulterioară a Moldovei. Au început să sărăcească oraşele mari, şi Moldova nu s-a mai putut dezvolta cum s-a dezvoltat Transilvania, cu cetăţi, cu târgoveţi bogaţi, cu comerţ de tranzit etc. Anul 1484 reprezintă un moment, economic şi politic, crucial pentru dezvoltarea ţărilor române. Ştefan cel Mare rămâne pe tron până la bătrâneţe. Se mai bate cu regele Poloniei, iar legenda Dumbrăvii Roşii povesteşte că, în urma luptelor, au murit atâţia polonezi din şleahtă, încât se făcuse câmpia roşie, şi prizonierii au fost puşi să are trăgând ei înşişi plugurile. Aceste întâmplări se pare că sunt adevărate. Deci chiar pe vremea lui Ştefan cel Mare, domnul şi dregătorii din sfatul lui îşi spun că nu sunt ajutaţi cu adevărat de regii creştini, turcul e departe, promite ocrotire împotriva altor duşmani, nu vine să construiască moschei la noi în ţară, ne lasă să fim autonomi, adică să avem regimul nostru, cu boierimea noastră, cu bisericile noastre — şi-atunci ne înţelegem cu turcul, plătindu-i doar un tribut pe an. La început acest tribut a fost uşor, şi în Muntenia şi în Moldova, dar foarte curând tributul a crescut, pe măsură ce turcii, opriţi în fructuoasele lor cuceriri, au avut mai mare nevoie de bani. Aici începe nenorocirea celor două principate. Mai jos admiri stema Moldovei.

Prima jumătate a veacului al XVI-lea este într-adevăr perioada când Imperiul Otoman îşi atinge, cu o repeziciune uimitoare, întinderea maximă: în anii 1516-l517 otomanii au cucerit Siria şi Egiptul, apoi Arabia, iar sub Soliman zis Magnificul (1520-l566) turcii cuceriseră Ungaria, şi în Africa ajung până la graniţa Marocului. Cu vremea însă, aceste cuceriri, exploatate cu nemiluita, nu mai sunt „rentabile”, ci se transformă într-o povară. De aceea ţările române, cu pământul lor rodnic, cu mari turme de oi şi cirezi de bovine, au devenit indispensabile vistieriei împărăţiei, şi mai cu seamă aprovizionării capitalei Constantinopol. Ştefan cel Mare se zice că a clădit o biserică în fiecare an sau după fiecare izbândă, astfel încât s-au numărat 47 de biserici clădite de el. Între frumoasele mânăstiri din Bucovina câteva sunt ctitoria lui, însă majoritatea zugrăvelilor, picturilor exterioare aparţin unei epoci imediat următoare, când pe tronul Moldovei se află un fiu al său, Petru Rareş.

(Sursa - Net - Horia Dumitru Oprea)

Întreprinderea de avioane Bacău - A 30-a aniversare 1953 - 1983

M.I.C.M. - Ministerul industriei constructoare de mașini

C.N.I.A.R. - Centrala națională a industriei aeronautice române

Această medalie este confecționată din

tombac și are diametrul de 60 milimetri.

In scopul asigurarii, repararii, fabricarii pieselor de schimb, agregatelor avioanelor si motoarelor de avion, producerii aparatelor de bord, precum si fabricarii sculelor speciale de aviatie, necesar Fortelor Armate ale R.P.R., se infiinteaza pe data de 1 Ianuarie 1953, sub indrumarea si controlul Ministerului Fortelor Armate, Intreprinderea Economica "Uzina de Reparatii Avioane", viitoarea AEROSTAR, cu sediul in comuna Vasile Roaita, raionul Bacau. Sus am postat două dintre logo-urile actualei Societăți Comerciale Aerostar din Bacău.

Municipiul Bacău, în latină Bacovia, în maghiară Bako, în germană Barchau și în poloneză Bakow, supranumit orașul lui Bacovia, este reședința și totodată cel mai mare oraş din judeţul Bacău, provincia Moldova, România, fiind situat pe râul Bistriţa. Suprafața municipiului este de 43 kilometri pătrați, iar populația este de aproximativ 177000 de locuitori. Bacăul își are stramoșii până în comuna primitivă, mai precis în paleoliticul superior cam 5000 de ani în urmă. În perimetrul Pieței Revoluției s-a descoperit un racloir de silex negru-vinețiu de formă trapezoidala, obiect folosit la vânătoare. Acest obiect de silex mărturisește primele exemple de comerț, deoarece acest material nu se gasea prin aceasta zona, deci era adus din depărtări. O altă prezență umană în vatra localității, s-a descoperit cu ocazia săpăturilor pentru Pasajul Margineni. La opt metri adâncime, muncitorii găsesc urmele unei așezări din epoca mijlocie a bronzului - Cultura Monteoru. Cu puțin timp în urmă se știa că prima atestare documentară a localității este de pe tipul lui Alexandru cel Bun, 6 octombrie 1408. Însă pe baza unei indelungate cercetări de arheologie, Bacăul a mai îmbătrânit. Cercetătorul Ștefan S. Gorovei demonstrează că Bacăul are actul de naștere între anii 1391 - 1432 pe timpul domniei lui Petru Mușat. În anul 1399, orașul este menționat în Documentul lui Iuga Vodă, prin care se dă carte de judecată între spătarul Răducanu cu răzeșii satului Brătila, din ținutul Bacăului. La 15 aprilie 1400 aflăm ca în Bacău se află o parte a Cavalerilor Ioaniți, numiți mai târziu Cavalerii de Malta. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale municipiului Bacău, iar mai jos câteva fotografii cu inconfundabile monumente băcăuane de arhitectură.

Palatul sporturilor

Prefectura

Teatrul George Bacovia

Bacăul este un judeţ în regiunea Moldova din România, care are suprafața de 6603 kilometri pătrați, numără aproximativ 700000 de locuitori, având reşedinţa în municipiul Bacău. Principalele cursuri de apă sunt: Siret, Bistrița, Trotuș, Tazlău, Berheci, Zeletin, iar principalele lacuri sunt: Bălătău (baraj natural), Belci, Poiana Uzului (alimentare cu apă), Racova, Gârleni, Șerbănești și Lilieci (hidroenergetice). Ca subunităţi administrative judeţul Bacău are 3 municipii - Bacău, Moinești, Onești, 5 oraşe - Buhuși, Comănești, Dărmănești, Slănic Moldova, Târgu Ocna şi 85 de comune. Sus am postat harta și stemele veche, interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt pozele câtorva locuri de vizitat în județul Bacău.