Epaminonda's Blog.....: AROUCA

Mai jos am postat și alte fotografii cu aspecte din localitatea

portugheză AROUCA, arhitectură, cultură și vederi generale.

Memorialul

Arhitectură locală

Vederi generale

***

FILOZOFIA VINULUI

BENJAMIN FRANKLIN

om politic și de știință,

filozof, profesor, inventator

și diplomat american (1706 - 1790)

"Vinul este dovada constantă că Dumnezeu

ne iubește și dorește să ne vadă fericiți."

ATHENAEUS

orator grec antic (? - 192 D.Hr.)

"Lemnul vechi arde cel mai bine,

prietenii vechi sunt cei mai de încredere,

autorii vechi sunt cei mai buni de citit,

iar vinul vechi este cel mai bun de băut."

WILLIAM SHAKESPEARE

scriitor englez (1564 - 1616)

O, duh nevăzut al vinului!

Dacă n-ai nume, după care să fii cunoscut,

am să te botez eu cu numele de diavol!

Preluare din Revista internațională de

literatură umoristică BOOKLOOK!

a Asociației literare "Păstorel" din Iași

_______________xxx_______________

O MEDALIE, O PLACHETĂ,

CÂTEVA JETOANE ȘI INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

JETOANELE sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor, ce sunt folosite pentru declansarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor bauturi sau mici, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi în plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la sedinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată.

Insignă - Criteriul mondial tineret - București 1958

Scrima este în primul rând un sport de confruntare, de luptă, duelare cu adversarul, la care în decursul timpului s-a adăugat o anumită tehnică și specializarea armelor de luptă. În prezent, armele folosite în scrimă sunt; floreta, spada și sabia. Limbajul oficial folosit în sportul scrimă, în toată lumea, este limba franceză. Sus am postat logo-ul Federației române de scrimă și o fotografie cu scenă din sportul scrimă.

Spada este o armă formată dintr-o lamă dreaptă cu două tăișuri, din gardă și mâner, cu care se poate tăia și împunge.

Sabia este o armă albă formată dintr-o lamă lungă de oțel ascuțită la vârf și pe una dintre laturi și fixată într-un mâner.

Floreta este o armă albă sportivă, cu lamă lungă și flexibilă, în patru muchii, cu gardă și mâner.

Insignă - I.P.R.S. - Bâneasa 1962 - 1972

(Întreprinderea de piese radio și semiconductori)

I.P.R.S. (Întreprinderea de piese radio și semiconductori) Băneasa a fost o companie producătoare de componente electronice și aparatură electronică și electrotehnică din România, înființată în anul 1962. Compania se întindea pe o platformă de 14 hectare în inima complexului de vile din Pipera. În anul 2006, I.P.R.S. avea în proprietate două terenuri; 118845 mp în Voluntari și 2498 mp în sectorul 2 din București, evaluate atunci la 20 milioane de euro. În anul 2002 în această întreprindere lucrau 870 de specialist. În septembrie 2003, pachetul majoritar de acțiuni a fost cumpărat de către Compania Ogharit Trading CO Siria, controlată de omul de afaceri Omar Hayssam. Ogharit Trading a venit cu o ofertă de 3,1 milioane de euro în care era inclusă și plata datoriilor societății. Dar, după aceea, statul român a șters aproape toată datoria I.P.R.S., astfel că în realitate Ogharit Trading a cumpărat societatea pentru suma de 140000 de euro. După ce au preluat societatea, sirienii nu au făcut nici o investiție. S-a vorbit la un moment dat doar de camioane care plecau din întreprindere încărcate cu „fier vechi”. Este un exemplu de proastă privatizare specific românească. Sus am postat logo-ul și o poză cu sediul I.P.R.S. Băneasa.

Insignă - Crosul balcanic - București 1960 Ediția a 5-a

În afara competițiilor interne sportivii români participă în mod regulat la competiții mondiale, europene dar și zonale (balcanice). Dintre statele europene care participă sistematic în competițiile balcanice enumăr; România, Bulgaria, Grecia, Turcia, Albania, Serbia, Macedonia, Bosnia-Herțegovina, Croația și uneori Slovenia și chiar Italia.

30 aprilie 1850 - 18 septembrie 1896

În memoria lui Joan V.Socecu, fondatorul Casei 1856 - 1906

Ion V. Socec (născut în anul 1830 la Săcele și decedat în anul 1896 la București) a fost un librar şi editor, un pionier în domeniul vânzării şi al editării de carte, unul din cei mai mari comercianţi de carte ai perioadei, membru al Camerei de Comerţ. De-a lungul timpului, Ion V. Socec împreună cu fratele său Emil au dezvoltat în România o adevărată industrie de carte, fiind implicaţi atât în vânzarea de carte cât şi în producţia şi tipărirea de carte. Pe lângă Casa de editură Socec şi librăriile Socec, fraţii Socec deţineau o tipografie, o fabrică de cartonaje - pe strada Berzei, o litografie, zincografie şi chiar o bibliotecă - în Bucureşti pe strada Enei. În 1907 Casa de editură Socecu devenea principală casă de editură, iar Librăria Socec cea mai renumită librărie din România.

Plachetă - Joan V. Socecu

Săcele 30 aprilie 1830 - București 18 septembrie 1896

Fondatorul Casei Socecu 23 apr. 1856 - 23 apr.1906

Librărie, editură, papetărie, tipografie, litografie, zincografaie,

confecțiune hârtie și piele, cartonaje, registre, cărți de joc

București, Craiova, Iași, Ploiești

Jeton - Direcția P.T.T.R. a capitalei și regiunii București

P.T.T.R. - Control - 83 (Poșta, telefon. telegraf, radio)

Poşta de pe meleagurile româneşti este cunoscută încă din Evul Mediu. Ea a fost înfiinţată din nevoia de a transmite poruncile voievozilor pâna la limitele teritoriului aflat în stapânirea lor. Curierii domnului se slujeau de cai, pe care locuitorii satelor şi oraşelor tranzitate erau obligaţi să-i pună la dispoziție. Primul document privind existenţa serviciilor poştale pe teritoriul ţării noastre este "Hrisovul" dat de domnitorul Mircea cel Batrân, în anul 1399, la Giurgiu. Prin acesta, localităţile erau obligate să pună la dispoziţia curierilor domneşti mijloace de transport, cai şi căruţe pe două roţi, numite olace. La începutul ei, poşta cuprindea mai ales serviciul de transport al călătorilor şi al corespondenţei oficiale a domnilor şi marilor dregători. În a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, domnitorul Constantin Mavrocordat stabileşte ca toţi curierii să treacă la stat, cu toate cheltuielile. Se construiesc localuri pentru călători şi funcţionari - aşa numitele hanuri de poştă, grajduri pentru cai şi se acceptă şi călătoria publicului cu poştalioanele, contra unei taxe. Până la Revoluţia din 1848, poştele au fost arendate unor particulari, de regulă pentru perioade de câte 3 ani. După 1850, în oraşele de reşedinţă administrativă, staţiile de poştă orăşeneşti au fost transformate în birouri poştale. În acea perioadă existau 30 de curse poştale, cu staţii de poştă, al căror punct nodal era Craiova. Din anul 1852 este organizat serviciul de corespondenţă pentru particulari, sub supravegherea Ministerului de Finanţe. Între anii 1857-1862 se introduce, etapizat, monopolul de stat asupra activităţii de poştă. La 12 noiembrie 1857, o comisie întrunită la Iaşi a hotărât introducerea timbrelor poştale pe teritoriul Moldovei. Au fost tipărite cu o presă manuală, bucată cu bucată, patru valori ale primei emisiuni "Cap de bour", pusă în vânzare pe data de 22 iulie 1858. La 23 iulie 1862, a fost emis Decretul 527 privind unificarea administraţiilor poştale din Moldova şi Muntenia, măsură realizată începând cu 1 august 1862. În urma unificării, conducerea direcţiei generale a fost încredinţată lui Panait Sevescu, care din decembrie 1860 ocupa aceeaşi funcţie şi în Muntenia. Perioada poştei moderne a început în 1864, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a unit serviciul poştal cu cel telegrafic, la care, în 1893 s-a adaugat şi serviciul telefonic, luând naştere simbolul PTT. Aceasta decizie a fost luată în şedinţa Consiliului de Miniştri, care a avut loc în ziua de 29 august 1864, şedinţa desfăşurată sub conducerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În calitate de director general al poştelor şi telegrafelor, a fost numit maiorul Cezar Librecht, care ocupă funcţia de inspector general al telegrafelor încă din luna mai 1859. Prima lege de organizare a ramurii de comunicaţii purtând denumirea de "Lege telegrafo-poştală" a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1865, dată de la care a fost reglementată şi situaţia personalului, prin statut propriu. La 1 mai 1865, se introduce serviciul abonamentelor prin poştă la presa din ţară şi străinatate, administraţia poştală percepând un comision fix de 10% din costul abonamentului, plus cheltuielile de expediere a sumelor şi francarea trimiterilor. Tot în anul 1865, este organizat serviciul de poştă rurală, care asigura legătura între comune, prin curse de factori. Se înfiinţează câteva sute de circumscripţii rurale, grupate în jurul unor oficii poştale. În luna august, se înfiinţează în Bucureşti încă patru birouri de poştă, sucursale ale biroului existent, noile birouri fiind amplasate în Calea Craiovei (Calea Rahovei), Calea Moşilor, Calea Mogoşoaiei (Calea Victoriei) şi Strada Belvedere. La 1 iulie 1871, intră în vigoare prima lege de organizare a personalului, însoţită de "Regulamentul pentru fixarea atribuţiunilor funcţionarilor telegrafo-poştali". Cu începere din 1 mai 1874, intră în vigoare "Legea pentru serviciul de poştă rurală", care a avut ca efect imediat înfiinţarea unui număr de 115 birouri poştale rurale. În anul 1894, după modelul unor clădiri similare din occident, începe construcţia Palatului Poştelor, care va fi dat în funcţiune în anul 1900. În anul 1925, adminstraţia PTT a preluat exploatarea unei noi ramuri de telecomunicaţii, radiotelegrafia (comunicaţiile radioelectrice, cum se zicea pe atunci), fiind adaugată o nouă literă simbolului care a devenit PTTR. În perioada interbelică, administraţia de poştă şi telecomunicaţii a fost trecută în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor, structura organizatorică fiind, iniţial bazată pe direcţii regionale. În anul 1955, a fost promulgat Decretul nr.197 prin care era stabilit obiectul de activitate al ramurii de poştă şi telecomunicaţii, fiind din nou consfinţit monopolul absolut al statului în acest domeniu. După anul 1989, au avut loc profunde transformări în administraţia centrală a statului, reflectate si în domeniul postei si telecomunicatiilor. Sus am postat doua logo-uri din istoria institutiei Posta Romana.

Jeton - Fabrica de locomotive N.MALAXA - S.A.R. - ? - 5 lei

Nicolae Malaxa (născut în anul 1884 la Huși și decedat în anul 1965 în New Jersey, SUA) a fost un inginer și întreprinzător român, unul din cei mai importanți industriași ai României interbelice. Nicolae Malaxa a urmat școala primară și liceul la Iași. Beneficiind de sprijinul familiei, a efectuat studii superioare de inginerie la Universitatea Politehnică din Karlsruhe, Germania. La vârsta de 37 de ani, Malaxa era un inginer cu experiență, cu imaginație și un abil om de afaceri. Pe un teren situat la periferia Bucureștiului, Malaxa a înființat la 3 august 1921 un atelier de fabricare material rulant. Aici se reparau locomotive și vagoane de cale ferată, Malaxa extinzându-și afacerile în mod continuu. În anul 1923, construiește din temelii între anii 1923-1927 o uzină lângă Halta Titan. Patru ani mai târziu, industriașul român beneficiază de prevederile unei legi prin care se încuraja dezvoltarea industriei naționale. Astfel, el încheie în același an un contract cu societatea Căile Ferate Române, pentru fabricarea unor locomotive de concepție proprie românească, asumându-și riscuri suficient de mari.

Primind un avans de la Căile Ferate Române pentru contractul încheiat și cu ajutorul unor credite de la diverse bănci, Malaxa a utilat uzina construită în perioada 1923 - 1927 cu 82 de mașini-unelte cumpărate din Germania, aceasta devenind cea mai performantă fabrică de material rulant din Europa, la acea vreme. Malaxa a angajat cu contract 180 de muncitori germani calificați, pe o perioadă între șase luni și un an, pentru a începe lucrările de fabricare a locomotivelor. De asemenea, muncitorii germani aveau și rolul de a instrui muncitorii români care urmau să-i înlocuiască. În anul 1928, după mai puțin de un an, fabrica a devenit operațională, pe porțile ei ieșind prima locomotive cu abur, care purta numele constructorului român. În anul 1948 fabrica a fost naționalizată, purtând succesiv denumirile Uzinele Malaxa, Uzinele 23 August și în prezent Uzinele Faur SA. Sus admiri o locomotivă fabricat la Uzinele Malaxa.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și pozele a trei inconfundabile monumente arhitectonice ale capitalei: Ateneul român, Hotelul Intercontinental și Foișorul de foc.

______________ooOoo_____________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ