Epaminonda's Blog.....: Ro - M

În data de 30 decembrie 1998 Banca Națională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă comemorativă ce marchează trecerea a 125 de ani de la trecerea în neființă a lui Andrei Șaguna. Aversul monedei prezintă stema României și înscrisurile “100 LEI”, “ROMÂNIA” și „1998”, iar reversul prezintă în plan principal bustul și semnătura mitropolitului Andrei Șaguna (Andreiu Baron de Siaguna), în plan secund două turle ale catedralei mitropolitane din Sibiu și inscripțiile “1809 – 1873” și „ANDREI ȘAGUNA”. Caracteristicile monedei sunt următoarele: valoare nominală – 100 lei, metal – argint, puritate – 92,5%, formă – rotundă, diametru – 37 milimetri, greutate – 27 grame, calitate – proof, cant – neted și tiraj – 2000 de exemplare.

Prelat şi om politic român, Andrei Şaguna s-a născut la Miskolc, dincolo de Tisa, în Ungaria în anul 1808 și a decedat la Sibiu în anul 1873. Părinţii săi erau aromâni din Grabova, de lângă Moscopolie. Începând din 1864 a fost mitropolit al românilor ortodocşi din Ungaria şi Transilvania. A fost unul dintre preşedinţii Adunării Naţionale de la Blaj din 3-15 mai 1848 şi conducătorul delegaţiei care a susţinut la Viena, în faţa împăratului, drepturile românilor din Transilvania (Petiţiunea naţională). A contribuit mult la dezvoltarea presei şi învăţămîntului în limba română. În 1850 a instalat imprimeria diocezană de la Sibiu, care funcţionează şi astăzi. A fost primul preşedinte al asociației ASTRA (Asociaţiunea transilvană pentru literatura română şi cultura poporului român, înfiinţată în 1861 la Sibiu împreună cu Timotei Cipariu, George Bariţiu şi alţi fruntaşi ai transilvănenilor). În 1871 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Pe plan bisericesc, a luptat pentru emanciparea bisericii ortodoxe române din Transilvania de sub autoritatea bisericii sârbeşti. Vicar în 1846, episcop în 1848, a reuşit să restaureze vechea Mitropolie a Transilvaniei, în 1864, cu scaunul mitropolitan la Sibiu. A reorganizat Institutul teologic-pedagogic de la Sibiu (fondat în 1811). A acordat o atenţie deosebită şcolilor elementare „confesionale", peste 2700 în Transilvania şi în Banat. În urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 21 iulie 2011, Şaguna a fost trecut în rândul sfinţilor. Slujba de canonizare a sfântului ierarh Andrei Şaguna a avut loc pe 29 octombrie 2011 la catedrala mitropolitană din Sibiu. Sfântul este pomenit anual pe data de 30 octombrie.

Catedrala Mitropolitană din Sibiu, cu hramul Sfânta Treieme, este o biserică ortodoxă construită între anii 1902 – 1906 în orașul Sibiu, pe locul unei biserici grecești care a servit până atunci drept catedrală episcopală. A fost ctitorită de către mitropolitul Ioan Metianu și construită după planurile inginerilor arhitecți Virgil Nagy și Joseph Kammer din Budapesta.De la inaugurare și până în prezent edificiul este catedrala Arhiepiscopiei Sibiului și a Mitropoliei Ardealului.Lăcașul prezintă caracteristicile unei bazilici bizantine fiind o copie la scară redusă a Catedralei Sf.Sofia din Constantinopol.Biserica construită din cărămidă este situată pe strada Mitropoliei, la nr. 33-35. Ea poate găzdui 2000 de persoane, având lungimea de 53,1 metri, lățimea de 25,4 metri și înălțimea maximă a turlei – 45 metri.

În data de 13 septembrie 2004 Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă comemorativă dedicată marcării trecerii a 150 de ani de la nașterea lui Anghel Saligny. Aversul monedei conţine, în centru, imaginea podului de la Cernavodă, cea mai importantă realizare a lui Anghel Saligny. Sub imagine sunt inscripţionate denumirea construcţiei şi locaţia acesteia "PODUL DE LA CERNAVODA". În stânga, sunt amplasate stema României şi inscripţia "ROMANIA". Anul emisiunii "2004" şi valoarea nominală "500 LEI", figurează în partea inferioară a monedei. Pe revers este reprodus portretul lui Anghel Saligny. Inscripţia "ANGHEL SALIGNY - 150 ANI DE LA NASTERE" este gravată circular, urmând circumferinţa monedei. Anii "1854-1925" (reprezentând anul naşterii şi cel al trecerii în nefiinţă), despărţiţi de o linie orizontală, sunt amplsaţi unul sub altul, în partea dreaptă a portretului. În partea inferioară este reprodusă, în facsimil, semnătura lui Anghel Saligny. Caracteristicile monedei sunt următoarele: valoare nominală – 500 lei, metal – argint, puritate – 99,9%, formă – rotundă, diametru – 37 milimetri, greutate - 31,103 grame, calitate – proof, cant – neted și tiraj – 500 de exemplare. La data emiterii moneda se achiziționa la prețul unitar de 810000 lei vechi, fără TVA..

Anghel Saligny - academician, inginer constructor, ministru şi pedagog român, este considerat unul dintre pionierii tehnicii mondiale în proiectarea şi construcția podurilor şi silozurilor cu structură metalică, respectiv de beton armat, unul dintre întemeietorii ingineriei românești. S-a născut în data de 19 aprilie 1854 în comuna Şerbăneşti, fostul judeţ Tecuci, acum judeţul Galaţi, şi a murit la data de 17 iunie 1925 în Bucureşti. A urmat primele clase de şcoală la pensionul de copii din Focşani, înființat de tatăl său, Alfred Saligny, pedagog de origine franceză din Alsacia, stabilit în România, apoi a urmat studiile secundare, la gimnaziul din Focșanii, ulterior, liceul la Postdam şi studiile superioare la Charlotenburg - Germania. Anghel Saligny a fost un remarcabil inginer constructor, premergător mondial al ştiinței construcțiilor metalice şi de beton armat, realizator de multiple invenţii şi soluţii unice în proiectarea şi construirea podurilor şi a constructiilor industriale, pentru fundaţia cheiurilor portuare şi a docurilor, precum şi a silozurilor de grâu prin folosirea prefabricatelor de beton, toate în premieră mondială. A proiectat liniile ferate Adjud - Târgu-Ocna, realizând primele poduri combinate - şosea şi cale ferată din ţara noastră (1881 - 1882). A proiectat şi construit numeroase poduri metalice, înlocuindu-le pe cele necorespunzătoare, executate de firme străine, aşa cum ar fi podul de peste Siret de la Cosmeşti, de 430 m lungime (1888). Între anii 1884 - 1889 a lucrat la construcția docurilor și antrepozitelor de la Galați și Brăila, dând soluții total originale, printre care: construcția fundaţiilor pe straturi de fascine şi piloţi pentru cheiuri, a bazinelor de legătură cu Dunărea pentru silozuri şi folosirea, pentru prima oară în lume, a betonului armat în construcţia silozurilor. Între anii 1889 - 1909 a condus lucrările de amenajare ale portului Constanța, introducând pentru prima oară în România piloții și radierele din beton armat în construcțiile portuare și proiectând silozurile de cereale și stația de petrol. Printre celelalte lucrări ale sale se numără linia de cale ferată Târgu Jiu - Filiaşi, tunelul de cale ferată din Valea Moştiştei, portul Ramadan din Giurgiu, etc. A fost membru fondator al Societăţii Politehnice din Bucureşti şi preşedinte al acesteia în perioadele 1895 - 1897 şi 1910 - 1911, profesor la Şcoala naţională de poduri şi şosele, ministru al Lucrărilor Publice, membru corespondent (din anul 1892), membru titular (din anul 1897) şi președintele Academiei Române ( 1907 - 1910).

Podul Regele Carol I (redenumit mai apoi Podul Anghel Saligny, pentru a-l onora pe Anghel Saligny, proiectantul şi executantul podului) a fost construit între anii 1890 şi 1895 pentru a asigura legătura feroviară între Bucureşti şi Constanţa. Guvernul român a iniţiat două concursuri internaţionale pentru proiectarea şi executarea podului. Suprastructura podului de peste Dunăre a fost proiectată de Gustave Eiffel a cărui firmă de antrepriză executase recent podurile metalice ale căii ferate de pe valea Prahovei. Neajungându-se însă la un acord, guvernul român a întrerupt tratativele cu firmele de antrepriză a lui Gustave Eiffel şi a încredinţat proiectarea şi realizarea podului Direcţiei Generale a CFR. Începerea lucrărilor de execuţie a avut loc la data de 26 noiembrie 1890 în prezenţa regelui Carol I. Colectivul de proiectare şi de execuţie a fost condus de inginerul român Anghel Saligny. Întreaga linie ferată, inclusiv podurile, au fost executate cu cale simplă. Podul de peste Dunăre are o deschidere centrală de 190 metri şi alte 4 deschideri de 140 metri, alături de un viaduct cu 15 deschideri de 60 metri. Podul se află la 30 m peste nivelul apelor mari ale Dunării pentru a permite trecerea vaselor cu cele mai mari catarge. Podul peste Borcea cuprinde 3 deschideri de câte 140 metri și un viaduct cu 11 deschideri a 50 metri. În Insula Borcea, care în acea vreme constituia o baltă, pe care o traversa un tronson de 14 km al căii ferate, s-a mai realizat un viaduct de 34 deschideri a 42 metri. Cu rampele de acces, cei 4087,95 metri de poduri formau, la acea vreme, cel mai lung complex de poduri construit în România și al treilea ca lungime din lume. Deschiderea centrală de 190 m era cea mai mare din Europa continentală. Costul total al tronsonului de linie ferată Fetești-Cernavodă, inclusiv liniile de cale ferată și stațiile, a fost de 35 milioane lei aur.

La capătul podului dinspre Cernavodă, în memoria eroilor căzuți în Războiul de Independenţă, a fost ridicat un impresionant monument din bronz, reprezentând doi dorobanţi. Dorobanţii şi stemele au fost realizate de sculptorul francez Léon Pilet (1836-1916), o parte din contravaloarea lor fiind suportată de ambasada franceză de la Bucureşti, ca un dar în cinstea regelui Carol I. Pilet a realizat mai întâi cinci modele diferite în miniatură, iar regele însuşi a ales modelul care a fost realizat pentru pod. Statuile au fost turnate în trei bucăţi la Lyon şi mai apoi îmbinate la faţa locului. Dorobanţul de pe partea nordică poartă semnătura autorului, alături de anul realizării (1895). Podul a fost inaugurat la 14/ 26 septembrie 1895 în cadrul unor mari festivităţi la care a participat regele Carol I. După ce s-a bătut ultimul nit, un nit de argint, s-a zidit documentul inaugurării şi s-a celebrat serviciul religios. Un prim convoi de încercare, format din 15 locomotive grele a trecut peste pod, cu o viteză de 60 km/h, urmat de un al doilea tren rezervat oaspeţilor cu o viteză de 80 km/h. În acest timp, Anghel Saligny a stat alături de şefii echipelor de muncitori care lucraseră la execuţia podului, într-o şalupă sub pod, aceasta pentru a garanta rezistenţa podului.

În data de 23 martie 2015 Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă comemorativă dedicată aniversării a 25 de ani de la înfiinţarea Serviciului Român de Informaţii. Caracteristicile monedei sunt următoarele: valoare nominală - 10 lei, metal – argint, puritate – 99,9%, formă – rotundă, diametru - 37 milimetri, greutate - 31,103 grame, calitate – proof, cant – zimţat, tiraj – 250 de exemplare și prețunitar de vânzare fără T.V.A. – 320 lei. Pe aversul monedei se prezintă sediul central al Serviciului Român de Informații, stema României, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2015”. Reversul monedei prezintă o compoziție grafică ce sugerează aniversarea a 25 de ani de la înființarea, în 1990, a Serviciului Român de Informații și inscripțiile în arc de cerc „SERVICIUL ROMAN DE INFORMATII” și „PATRIA A PRIORI” (Patria înaintea faptelor), deviza instituției.

Serviciul Român de Informații (prescurtat S.R.I.) este o autoritate a statului român care se ocupă de culegerea și valorificarea informațiilor exclusiv pe teritoriul României. S.R.I. este unul dintre serviciile secrete române fondat în data de 26 martie 1990. Misiunea acestui serviciu este protejarea valorilor democratice şi promovarea intereselor naţionale ale României şi ale aliaţilor săi pentru realizarea securităţii naţionale, asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi apărarea statului de drept. Pentru a îndeplini această misiune, S.R.I. şi-a orientat activitatea pe următoarele direcţii: protejarea valorilor democratice ale României, a siguranţei cetăţenilor, a securităţii economice şi a secretelor de stat; prevenirea şi combaterea acţiunilor de spionaj, a terorismului şi a criminalităţii organizate transfrontaliere care, prin natură şi amploare, afectează securitatea natională; promovarea intereselor de securitate ale României şi ale aliaţilor săi, într-un context geostrategic fluid al statelor, corporaţiilor şi ameninţărilor asimetrice.

***

“LOGICISME”

de Gabriela Mimi Boroianu

din Drobeta Turnu Severin

Partea leului o ia leoaica.
Rataţii sunt plătitorii de rate.
Cine nu ştie să facă nimic e gata să facă orice.
Politician e unul care strigă, diplomat e unul care tace.
Cele mai mari moşteniri le primesc, de regulă, oamenii bogaţi.

________xxx________

O MEDALIE, CÂTEVA

PLACHETE ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL SIBIU

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea sociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Plachetă - Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu"

Academia Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu" - Sibiu este continuatoarea traditiilor primei scoli militare de ofiteri al carei act de nastere l-a constituit Porunca Domneasca nr. 36 din 13 iunie 1847 a lui Bibescu-voda (domnitorul Tarii Românesti Gheorghe Bibescu 1842-1848).Scoala Ostaseasca, cum s-a numit initial, avea menirea de a forma ofiteri specializati in cele trei arme ale timpului: infanteria, cavaleria si artileria, capabili sa instruiasca subunitatile dupa cerintele adoptate si de alte armate moderne din Europa. La 9 septembrie 1847, prin Ordinul 2006/1847 al Dejurtfei (Ministerului de Razboi), Scoala Ostaseasca isi deschide cursurile in cazarma cavaleriei (Sfântul Gheorghe, „Malmaison") de pe Calea Podului de pamânt, astazi Calea Plevnei, din Bucuresti.

Insignă - Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu"

Acelasi ordin precizeaza ca durata cursurilor va fi de doi ani, urmând un stagiu la trupe pe timp de un an. Dupa aceasta perioada, tinerii absolventi erau inaltati la gradul de praporcic (sublocotenent) si repartizati la comanda subunităților. Pentru inceput, efectivul scolii a fost de 22 de elevi, proveniti din tineri junkeri si subofiteri de origine boiereasca. Primul director al scolii a fost locotenentul Ioan Greceanu, urmat, incepând din 13 februarie 1848, de colonelul (rus) Alexandru Banov. In timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) reteaua invatamântului militar românesc cuprindea: Scoala militara de ofiteri, Scoala nationala de medicina si farmacie, Scoala de scrima si gimnastica, Scoala copiilor de trupa, Scoala de arte si meserii a armatei, Scolile de gradul I pentru alfabetizarea militarilor in termen. Conform regulamentului de functionare din anul 1860, Scoala Ostaseasca din Bucuresti cuprindea doua sectiuni: o sectiune pentru pregatirea ofiterilor de artilerie si geniu, si o alta pentru pregatirea ofiterilor de infanterie si cavalerie. Prin O. Z. nr. 204/22 iulie 1861, Scoala regimentara provizorica din Iasi, infiintata in anul 1856 si reorganizata in anul 1858 sub numele de Scoala Militara de Ofiteri, a fost unita si a intrat in compunerea Scolii Ostasesti din Bucuresti.

lnsignă - Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu"

Dupa contopirea celor doua scoli (1862) se va adopta o noua denumire pentru aceasta institutie militara de invatamânt: Scoala Militara Unica a Principatelor Unite, iar durata cursurilor va fi de cinci ani. Localul scolii apartinea Ministerului de Razboi si era plasat pe ulita Târgovistei, astazi Calea Grivitei. Incepând cu anul scolar 1863/1864 durata de scolarizare a fost redusa la patru ani. Din aceasta scoala, in anul 1864, au fost trimisi sa urmeze cursurile Scolii militare superioare de la Saint Cyr (Franta) 12 ofiteri, 8 de infanterie si 4 de cavalerie. In noaptea de 10/11 martie 1866 un devastator incendiu a distrus cazarma acestei scoli. Scoala a fost mutata in garnizoana Iasi, pe strada Copou, unde va ramâne pâna in anul 1872, când prin Inaltul Decret nr.4283/1872 semnat de viitorul rege al României, Carol I (1866-1914), scoala se imparte in: Scoala Militara de Infanterie si Cavalerie, care va fi mutata la Bucuresti (in vechea cazarma, reconstruita) si Scoala fiilor de militari (colegiu militar), care va ramâne sa functioneze la Iasi. Pe timpul primei parti a razboiului pentru obtinerea Independentei de stat a României, 1877-1878, cursurile Scolii Militare de Infanterie si Cavalerie au fost suspendate pâna in luna noiembrie a anului 1877 când vor fi reluate. Incepând din 15 noiembrie 1885 si pâna in anul 1890, scoala va purta numele de: Scoala de Ofiteri. Din 1891 Scoala de Infanterie, cum va fi denumita in urmatoarea perioadă, isi va desfasura cursurile intr-o noua cazarma construita pe Dealul Spirii.In anul 1900 se revine la vechea denumire a scolii: Scoala Militara de Infanterie si Cavalerie. Acestei scoli i se adauga, in acest an, Scoala de Administratie, fara a i se schimba denumirea. Toti cursantii scolii (200) sunt cuprinsi intr-o singura companie. Prin Inaltul Decret nr. 284/16 februarie 1910, publicat in Monitorul Oastei nr. 7/1910, Scolii Militare de Infanterie si Cavalerie i se va schimba din nou numele, ea se va chema: Scoala Pregatitoare de Ofiteri. Aceasta scoala, in anul 1915, va cuprinde un batalion de elevi activi si unul de elevi militari T. R. Un document emis in preajma intrarii României in primul razboi mondial ne informeaza ca scoala era formata din doua companii de elevi activi si doua companii de elevi cu termen redus. Dupa intrarea României in razboi, când Capitala era pe punctul de a cadea in mâinile trupelor Puterilor Centrale, scoala este mutata la Botosani, in cazarma Regimentului 37 Infanterie. In acel moment avea un efectiv de 1670 de elevi, cuprinsi in trei batalioane a câte patru companii. Aici, la Botosani, se primeste Ordinul nr. 3019/6 august 1917 al Ministerului de Razboi, prin care scoala ia parte la dezarmarea trupelor rusesti ce parasisera in debandada frontul din Moldova si trecusera la jefuirea populatiei civile. In anul scolar 1917/1918 Scoala Pregatitoare de Ofiteri a scolarizat doar ofiteri de rezerva. La 1 mai 1918, scoala primeste un nou nume: Scoala Militara de Infanterie si Administratie, iar la 2 ianuarie 1918 paraseste definitiv orasul Botosani, mutându-se la Bucuresti, având in acel moment doua batalioane de elevi (unul activ si unul de elevi T.T.R.). Dupa Unirea cea Mare, din 1 decembrie1918, evenimentele interne si internationale au dus la o cerere marita de ofiteri pentru a incadra noile structuri ale armatei. Astfel, prin Inaltul Decret nr. 5376/1920 s-a infiintat o noua scoala de ofiteri de infanterie (1 iulie 1920), in garnizoana Sibiu. Aceasta noua institutie militara de invatamânt va functiona in localul vechii scoli de cadeti a armatei austro-ungare.

lnsignă - Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu"

Cu aceasta ocazie s-a schimbat din nou titulatura scolii, scoala de ofiteri de infanterie din Bucuresti a primit numele de: Scoala Militara de Infanterie nr. 1, iar cea din Sibiu: Scoala Militara de Infanterie nr. 2. Primul comandant al noii scoli militare de la Sibiu a fost Lt. col. Vasilescu Christea, ofiter de stat major, participant activ la razboiul de reintregire, cu studii militare in tara si strainatate. Desi la 1 septembrie 1920 era planificata inceperea cursurilor, aceasta data s-a decalat cu câteva luni din motive obiective. Cursurile acestei scoli au inceput la data de 19 decembrie 1920. In anul 1922 la titulatura scolii militare de la Sibiu i se adauga numele celui care a condus tara si ostirea ei la obtinerea Independentei, Principele Carol. Astfel, incepând din acest an, timp de un deceniu, scoala va purta numele; Scoala Militara de Infanterie nr. 2 „Principele Carol". La 13 iulie 1932 Scolile Militare de Infanterie nr.1 din Bucuresti si nr. 2 din Sibiu se comaseaza sub denumirea: Scoala Ofiteri Infanterie „Principele Carol", având locul de dispunere in localul scolii sibiene. Dupa pierderile teritoriale suferite de România in vara anului 1940, Ministerul de Razboi a luat hotarârea de a muta aceasta scoala de la Sibiu in Capitala. Astfel, la 15 octombrie 1940, Scoala de Ofiteri de Infanterie, cum a fost redenumita, este mutata la Bucuresti, in localul Scolii de Aplicatie. In luna aprilie 1942, din cauza bombardamentelor aeriene asupra Capitalei, scoala a fost dislocata, pâna la finalizarea celui de-al doilea razboi mondial (1945), in localitatea Zarnesti, jud. Brasov. Dupa incetarea ostilitatilor scoala revine la Sibiu (conform ordinului nr. 56343/31 iulie 1945, purtând denumirea de: Scoala de Ofiteri de Infanterie si Administratie si reocupând vechile cladiri pe care le cedase Universitatii din Cluj in toamna anului 1940. Incepând cu anul 1952 si pâna astazi, scoala (institutul, academia) va purta numele patronimic „Nicolae Balcescu". Intre anii 1953-1955 aceasta scoala a fost cunoscuta sub numele de: Scoala de Ofiteri de Infanterie si Cavalerie „Nicolae Balcescu" din Sibiu, iar dupa aceasta perioada, pâna in anul 1958 s-a numit: Scoala de Ofiteri de Infanterie „Nicolae Balcescu" (cavaleria incetase sa figureze intre „armele" armatei române). Intre anii 1958- 1961 scoala figureaza in documente sub numele de: Scoala de Ofiteri de Infanterie si Intendenta „Nicolae Balcescu", iar in anii 1961 si 1962, doar sub numele de: Școala Militara de Ofițeri "Nicolae Bălcescu". Sus am postat logo-ul și o poză cu câteva clădiri aparținând Academiei Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu.

Insigna - Promoția 1931 - 50 ani - 1981

Ofițeri infanterie - administrație

Incepând cu 5 ianuarie 1962, pe baza regulamentului pentru aplicarea hotarârii guvernului nr. 836/7 decembrie 1961 privind infiintarea scolilor militare superioare de ofiteri, s-a trecut la invatamântul cu o durata de patru ani, scoala s-a numit: Scoala Militara Superioara de Ofiteri "Nicolae Bălcescu." Aceasta scoala pregatea cadre pentru armele si specialitatile: infanterie, artilerie, geniu, transmisiuni, chimie, intendenta, finante, topografie, cai ferate, tehnici constructori, pompieri si securitate-paza, iar incepând cu anul scolar 1967/1968 si ofiteri pentru arma graniceri. Mai jos este reprezentat un ecuson care se coase pe mâneca echipamentului studenților militari din această instituție de învățământ.

Prin Decretul nr. 1037/1 noiembrie 1968 si H.C.M. nr. 2539/11 noiembrie 1968 institutia isi schimba, din nou, denumirea in: Scoala Militara de Ofiteri Activi „Nicolae Balcescu" si se reduce perioada de scolarizare de la patru la trei ani.

Insigna - Centrul de domenii și infrastructuri nr.3

Semper fidus (Mereu loial)

Insigna - Centrul de domenii și infrastructuri nr.3

Semper fidus (Mereu loial) - 60 ani

Placheta - Centrul de domenii și infrastructuri nr.3

Centrul de domenii și infrastructuri nr.3

Semper fidus (Mereu loial)

România - Ministerul Apărării Naționale

Direcția domenii și infrastructuri

Centrele de domenii și infrastructuri militare coordonează întreg sistemul de domenii şi infrastructuri la toate eşaloanele, elaborând norme tehnice, norme de funcţionare, proceduri, dispoziţii, precizări şi este singura autoritate în domeniu care iniţiază propuneri de acte normative sau modificări ale celor existente, ce pot avea impact asupra domeniului de responsabilitate. De asemenea, exercită direct şi prin unităţile subordonate controlul exploatării cazărmilor şi cel al aplicării şi respectării legislaţiei şi a regulamentelor militare de specialitate. Responsabilitățile și competențele acestu gen de structuri militare se manifestă în domeniul:administrării proprietăţii imobiliare publice şi private a Ministerul Apărării Naţionale; elaborării politicii ministerului privind proprietatea imobiliară, modernizarea, dezvoltarea, menţinerea sau, după caz, reducerea acesteia prin proiecte şi programe imobiliare specifice; reprezentării intereselor Ministerului Apărării Naţionale, în relaţiile cu autorităţile administraţiei centrale şi locale şi cu armatele străine; controlului de stat în construcţii şi controlului disciplinei în urbanism şi amenajarea teritoriului, în Ministerul Apărării Naţionale; exercitării obligaţiilor şi responsabilităţilor prevăzute de lege pentru proprietar; elaborării propunerilor de acte normative specifice, emiterii de norme tehnice, dispoziţii şi precizări şi coordonării implementării acestora în întregul sistem de administrare, exploatare şi mentenanţă a proprietăţii imobiliare a ministerului; controlului respectării prevederilor legislaţiei în vigoare privind modul de utilizare a spaţiilor, administrarea şi exploatarea cazărmilor, starea de întreţinere/reparaţii a proprietăţii imobiliare puse la dispoziţia categoriilor de arme. Sus am postat logo-ul și fanionul Centrului de domenii și infrastructuri militare nr.3 Sibiu.

Insigna - Muzeul Brukenthal - Sibiu - România

Științe naturale

Muzeul Național Brukenthal din Sibiu este cel mai vechi muzeu din România, având sediul principal în Palatul Brukenthal, construit de către baronul Samuel von Brukenthal între anii 1778 - 1788, pe o latură a Pieței Mari. Muzeul a fost înființat în anul 1817 din colecțiile baronului Samuel von Brukenthal.

Samuel von Brukenthal, (1721-1803) este unul dintre cei mai împătimiţi colecţionari de pictură (şi nu numai). Descendent al unei familii de mici nobili saşi din Transilvania, a făcut o carieră strălucită la Curtea imperială vieneză, devenind cancelar al Transilvaniei. Aceasta a fost perioada de constituire a colecţiei sale de pictură (menţionată în anul 1773 în ,,Almanach de Vienne” ca una dintre cele mai valoroase colecţii particulare aflate la Viena în acel moment). Brukenthal a colecţionat şi rarităţi numismatice, arheologice, bibliofile şi mineralogice. Numit guvernator al Transilvaniei, revine la Sibiu unde îşi construieşte un palat în stilul barocului târziu (după modelul celor vieneze). Prin testament, baronul Samuel von Brukenthal dispune deschiderea palatului său ca muzeu public de artă, care şi astăzi este mare motiv de mândrie pentru sibieni, în mod special, şi pentru români, în mod general.

Insignă - Centrul militar județean Sibiu

Dintre atribuţiile centrelor militare județene (C.M.J.) enumăr aici doar câteva; conducerea activităţilor de asigurare materială şi financiară, de menţinere a ordinii şi disciplinei militare şi a executării serviciului de garnizoană şi de gardă în unităţile dislocate în garnizoană; rezolvarea problemelor de cazare a trupelor dislocate în garnizoană, inclusiv a trupelor în trecere spre şi dinspre front; organizarea şi conducerea activităţilor privind apărarea locală antiaeriană; asigurarea efectivelor necesare pentru diferite activităţi destinate participării la înlăturarea efectelor loviturilor din aer ale inamicului asupra oraşului, repararea căilor de comunicaţii, înlăturarea efectelor unor calamităţi; achiziţionarea de resurse materiale (alimente, echipament, carburanţi) şi trimiterea acestora pe front. Trebuie precizat că doar unele dintre centrele militare județene (de sector) au statut de centre militare zonale, lor subordonându-li-se de fapt centrele militare județene din zona de responsabilitate. Sus am postat logo-ul C.M.J. Sibiu.

Sibiu, arhaic Sibiiu, popular Sâghii, (în germană Hermannstadt, în maghiară Szeben, Nagyszeben, în latină Cibinium) este reședința de județ și cel mai mare municipiu al județului Sibiu, România. Sibiu este un important centru cultural și economic din sudul Transilvaniei, cu o populație de aproximativ 155000 de locuitori. În vremea romană, zona Sibiului era cunoscută sub denumirea de Cibiniensis sau Cibinium, de aici derivând numele râului ce trece prin oraș (Cibin) și denumirea românească a orașului. În zona actualului cartier Gușterița a existat o așezare romană numită Cedonia. Sibiul a fost fondat pe locul unei mai vechi așezări, probabil slave, imediat după mijlocul secolului al XII-lea de către coloniști sași din teritoriul Rin-Mosela. Prima mențiune a cetății este făcută în anul 1191 sub numele Cibinium într-un document ecleziastic de la Vatican. Prima atestare documentară în forma Hermannstadt datează din anul 1223. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Sibiu, iar jos câteva dintre cele mai frumoase și mai reprezentative clădiri de arhitectură sibiană, din vremuri diferite, dar și o trimitere poștală ilustrată.

Biserica din Groapă

Clădirea Prefecturii

Clădirea Primăriei

Muzeul de etnografie universală Franz Binder

Biserica romano catolică

Podul minciunilor

Cercul militar

Muzeul civilizației populare tradiționale

Dumbrava Sibiului

Biserica evanghelică

Sinagoga

Turnul gros

Turnul Sfatului

Hotelul Bulevard

Teatrul de Stat

Spitalul militar

Cazarma de cavalerie

Poarta Cisnădiei

construită 1577 - 1582 demolată 1838 - 1839

Poarta Gușteriței zidită în sec al XVI-lea demolată 1865

Poarta Ocnei zidită locul al VI-lea demolată 1856

Poarta Turnului zidită 1457 demolată 1858

Trimitere poștală ilustrată

Județul Sibiu este situat în sudul provinciei istorice Transilvania, în podișul cu același nume, la nord de Carpații Meridionali, în România. Reședința de județ este municipiul Sibiu. Județul se întinde pe suprafața de 5432 kilometri pătrați și numără aproximativ 425000 de locuitori. Ca subunități administrative județul este compus din; 2 municipii - Sibiu și Mediaș, 9 orașe - Avrig, Agnita, Cisnădie, Dumbrăveni, Ocna Sibiului, Miercurea Sibiului, Săliște, Tălmaciu, Copșa Mică și 53 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Sibiu, iar jos câteva dintre monumentele istorice și arhitectonice inconfundabile ale județului, din timpuri diferite timpuri, vederi generale, trimiteri poștale și alte locuri de vizitat pe aceste meleaguri.